EVALUARE ȘI CERINȚE LABORATOR/SEMESTRU:

Laborator 30p:
- Referate 20p. Patru seturi de referate (transformatorul, mașina
asincronă, mașina sincronă, mașina de curent continuu). Referatele se
realizează “de mână”, graficele se fac pe hârtie milimetrică și se
predau/transmit până cel târziu în data în care începe studiul unei noi
mașini electrice.
- Colocviu 10p – L13 (17 și 20 ianuarie) .
Alte evaluări semestru 20p:
- Test 1 - 10p: Transformator și mașina asincronă - L8 (22 și 25 noiembrie)
- Test 2 - 10p: Mașina sincronă și mașina de curent continuu - L12 (10 și
13 ianuarie)

LABORATOR 1
PROTECȚIA MUNCII. PREZENTARE LABORATOR

1. Protecția muncii

În cadru laboratorului de Maşini și acționări electrice, în timpul efectuării

lucrărilor experimentale, principalele pericolele şi posibile accidente pot fi de
natură mecanică şi de natură electrică.
Efectele nefavorabile şi periculoase produse de curentul electric ce
parcurge organismul se denumeşte electrocutare. Aceste efecte pot fi
electrotraumatisme şi şocurile electrice manifestate sub formă de: arsuri
electrice, umflături sau pete, vătămări ale ochilor prin lumina puternică a arcului
electric, contracţii involuntare ale muşchilor, aritmii cardiace, stop respiratoriu şi
cardiac.
Electrocutarea se poate produce atunci când omul atinge simultan doua
puncte care au între ele o diferenţă de potenţial şi organismul este parcurs de un
curent electric de o anumită intensitate. Curenţii periculoşi pentru organism sunt
mai mari de 50 mA (c.c.) şi respectiv 10 mA (c.a.). Având în vedere faptul că
organismul poate fi considerat ca un consumator rezistiv cu rezistenţa medie de
1000 Ω, rezultă că tensiunile periculoase sunt mai mari de 50 Vc.c. şi 10 Vc.a.
Gravitatea unui accident produs prin electrocutare depinde de mai mulţi
factori, printre care: starea pielii în zona de contact, suprafaţa şi presiunea de
contact, felul şi durata de aplicare a tensiunii electrice, frecvenţa tensiunii
electrice, traseul căilor de circuit prin corpul accidentatului, etc.
Din punct de vedere mecanic posibilele accidente sunt limitate datorită
utilizării unor sisteme mecanice relativ simple. Totuşi, majoritatea maşinilor
electrice rotative, utilizate în laborator, sunt cuplate mecanic la ax în serii de
două sau trei maşini pentru realizarea încercărilor de sarcină. Deşi cuplajele
mecanice sunt protejate prin apărători de protecţie este interzisă atingerea
cuplajului şi chiar staţionarea într-o zonă apropiată de acesta în timpul
funcţionării maşinilor electrice.

În continuare, se prezintă cele mai importante reguli de protecţia muncii

care trebuie respectate, în mod obligatoriu, de fiecare participant la lucrările de
laborator.
1. Toate persoanele care lucrează în laborator sunt obligate să fie instruite
conform instructajului de protecţie a muncii specific laboratorului
respectiv.
2. Spaţiul din jurul platformelor de încercări să fie liber.
3. Maşinile, transformatoarele şi toate echipamentele electrice cu carcasa
metalică, înainte de a fi folosite în încercări, trebuie să fie legate la priza
de pământ a laboratorului.
4. Alimentarea cu energie a unei platforme de încercări a laboratorului se
face de la pupitrul platformei respective şi nu de la pupitre vecine.
5. În faţa platformelor de încercări şi a meselor de lucru se vor aşeza covoare
electroizolante de cauciuc.
6. Orice modificare în montajul efectuat va fi făcută numai după întreruperea
tensiunii de la pupitru de comandă al platformei. Desfacerea montajului se
va face numai după întreruperea tensiunii de la pupitru de comandă,
începând cu bornele de alimentare.
7. Schimbarea siguranţelor în pupitrele de comandă se va face numai după
întreruperea tensiunii de la tabloul de distribuţie al laboratorului unde se
vor pune obligatoriu plăcuţe avertizoare „NU CUPLAŢI, SE
LUCREAZĂ LA PUPITRE”.
8. Nu este permisă efectuarea lucrărilor cu utilaje şi echipamente electrice
care au izolaţia electrică necorespunzătoare. Acestea vor fi verificate
periodic de personalul laboratorului.
9. Cablurile mobile cu care se efectuează montajele trebuie să aibă izolaţia
corespunzătoare şi se vor aranja în montaj numai pe mesele de lucru şi pe
platforme şi în afara căilor de acces.
10.Aparatele de măsura se vor aşeza numai pe mesele electroizolante fixe.
Studenţii vor putea lucra numai pe baza schemei electrice aprobată de
cadrul didactic îndrumător.
11.Montajul se va pune sub tensiune numai după verificarea prealabilă a
acestuia de către profesorul îndrumător.
12.Cuplajele mecanice dintre axele maşinilor electrice trebuie protejate cu
ajutorul apărătorilor de protecţie.
13.Grupurile de pe platforme trebuie să fie centrate corespunzător pentru a
nu produce vibraţii în timpul funcţionării.
14.În timpul efectuării lucrărilor se vor lua măsurile necesare pentru
alimentarea permanentă cu tensiune a excitaţiei motoarelor electrice de
curent continuu, spre a se evita supraturarea acestora peste limitele
prescrise.
 15.Închiderea tensiunii de la tabloul de distribuţie se va face numai după ce a
fost întreruptă comanda de alimentare la toate pupitrele din laborator.
16.Este interzis accesul persoanelor din laborator în spatele tabloului de
distribuţie.
17.Deplasarea obiectelor grele și/sau voluminoase în cadrul laboratorului nu
se efectuează de către studenți ci de către personalul laboratorului.
18.La efectuarea oricărei lucrări de laborator trebuie să fie cel puţin două
persoane.
19.Persoanele care lucrează în laborator trebuie să aibă ţinută
corespunzătoare şi să nu fie sub influenţa băuturilor alcoolice sau într-o
stare de oboseală excesivă.
20.Fumatul în laborator este interzis, de asemenea este interzis consumul de
alimente în incinta laboratorului.
21.Persoanele care efectuează o lucrare în laborator nu pot părăsi lucrarea
dacă montajul se află sub tensiune.
22.În caz de electrocutare se va întrerupe imediat tensiunea electrică la locul
accidentului şi se vor lua măsuri de acordare a primului ajutor. Personalul
laboratorului trebuie să fie instruit în acest sens. Se va anunţa apoi şeful
laboratorului şi şeful de catedră.
23.Personalul laboratorului trebuie să cunoască amplasarea şi folosirea
extinctoarelor cu CO2.

2. Reguli generale pentru realizarea montajelor

Se recomandă ca montajele electrice să se efectueze în conformitate cu

schema electrică de montaj prezentată în lucrare, orice modificare trebuie
semnalată cadrului didactic îndrumător. Conectarea la tensiune şi începerea
încercărilor experimentale se face doar după o atentă verificare a montajului şi
în prezenţa cadrului didactic. De asemenea, pentru realizarea corectă a
montajelor se impune respectarea următoarelor reguli:
 alegerea aparatelor de măsură se face în conformitate cu datele
nominale ale maşinii electrice şi tipul încercării efectuate, dar şi cu
posibilităţile existente în laborator, astfel încât citirea datelor
experimentale să se facă în a doua jumătate a scalei aparatului, dacă
este posibil;
 alegerea aparatajului de reglaj, protecţie şi sarcină se va face pe baza
valorilor maxime preconizate ale mărimilor electrice, termice sau
mecanice;
 verificarea atentă a integrităţii izolaţiei fiecărui conductor folosit;
 verificarea tehnică generală a maşinii electrice, a protecţiei părţilor
mobile ale acesteia şi a legării la priza de pământ;
 aşezarea aparatelor de măsură pe masă se face, pe cât posibil, în
ordinea din schema electrică de montaj, astfel încât acestea să poată fi
citite corect (pe verticala acului indicator);
  realizarea practică a montajului se face pe circuite, întâi circuitele de
curent, apoi cele de tensiune, ordinea de execuţie fiind de la sursa
de tensiune către maşina de încercat;
 verificarea montajului constă în concordanţa între schema electrică de
montaj şi montajul executat practic.

3. Aparate de măsură

Aparatele de măsură utilizate în cadrul laboratorului pot fi analogice (cu

ac indicator) sau numerice (cu cadran electronic de afişare).
În general, în laboratoarele didactice, aparatele de măsură utilizate sunt
cele analogice datorită valenţelor didactice superioare oferite utilizatorilor
„începători”.
Pentru utilizarea corectă a aparatelor de măsură pe cadranul sau pe
carcasa acestora sunt inscripţionate câteva simboluri ce prezintă datele specifice
esenţiale ale fiecărui aparat.

Mărimea electrică măsurată:

Mărimi continue: Mărimi alternative: Mărimi continue şi
alternative:

Tensiunea de încercare dielectrică:

Tensiunea de încercare de 500 V: Tensiunea de încercare mai mare
2
de 500 V (de exemplu 2kV):

Poziţia normală de funcţionare a aparatului:

Cadran vertical: Cadran orizontal: Cadran înclinat: 60º

Principiul de funcţionare al aparatului:

Aparat feromagnetic: Aparat magnetoelectric: Aparat electrodinamic:
 O altă mărime importantă indicată pe aparatele de măsură este clasa de
precizie.
Definiţia clasei de precizie : eroarea relativă, exprimată în procente, la
capătul maxim al domeniului. De exemplu: clasa de precizie 0,2 înseamnă că
atunci când aparatul măsoară valoarea maximă (acul indicator indică diviziunea
maximă a scalei) eroarea de măsură este de 0,2 %.
În general, aparatele de măsură de laborator sunt aparate de precizie,
având clase de precizie: 0,1 ; 0,2 ; 0,5 iar aparatele de măsură industriale au o
precizie mai redusă, clasele de precizie fiind: 1 ; 1,5 ; 2,5 sau 5.
a) Ampermetre şi voltmetre
Ampermetrele şi voltmetrele se aleg în funcţie de mărimea de măsurat.
Pentru mărimi continue se aleg aparate cu scară uniformă (liniară), care au
înscris pe cadran semnul = .
Pentru mărimi alternative pe cadran este înscris semnul ~ sau semnul ~ ,
acesta din urmă indicând faptul că aparatul măsoară atât mărimi alternative cât şi
continue în aceeaşi clasă de precizie a aparatului.
Aparatele de c.a. au scara neuniformă (adesea pătratică) şi pot măsura şi
mărimi continue, dar cu o clasă de precizie inferioară celei înscrise pe cadran.
Aparatele de c.c. (cu scară uniformă) nu permit, sub nici o formă,
măsurarea valorilor alternative. Ampermetrele au rezistentă internă mică (→ 0)
şi se conectează în circuit în serie, voltmetrele au rezistentă internă mare (→ ∞)
şi se conectează în paralel.

Constanta de măsură a ampermetrelor şi voltmetrelor se determină cu

relaţia:
DI D
kA  [ A / div ] ; kV  V [V / div ]
α max α max
Unde: DI şi DU reprezintă domeniile de măsură ale curentului şi ale
tensiunii (valorile nominale ale bobinei de curent şi respectiv bobinei de
tensiune) alese, iar max numărul maxim de diviziuni al scalei de măsură.

b) Wattmetre
Măsoară puterea activă, fie în c.c. fie în c.a. având întotdeauna scară
uniformă. Wattmetrele prezintă cel puţin 4 borne : 2 de curent (mai robuste) şi 2
de tensiune. Bornele de curent se conectează în circuit analog cu ampermetrele
(în serie), iar cele de tensiune analog cu voltmetrele (în paralel).
Constanta de măsură a wattmetrelor se calculează cu relaţia:
DU  DI
kW  [W / div ]
 max
în care DI şi DU reprezintă domeniile de măsură ale curentului şi ale tensiunii, iar
max este numărul maxim de diviziuni al scalei wattmetrului.
Spre deosebire de ampermetre şi voltmetre care la o suprasolicitare indică
peste diviziunea maximă, wattmetrele pot fi suprasolicitate (fie pe circuitul de
curent, fie pe circuitul de tensiune) şi atunci când acul indicator nu indică
valoarea maximă.
Atenţie: Wattmetrul trebuie folosit astfel încât să nu se depăşească
valorile nominale nici ale curentului, nici ale tensiunii.

c) Truse de măsură trifazate

Pentru măsurarea mărimilor în sistemele trifazate se utilizează de obicei
trusele de măsură trifazate.
Laboratorul este dotat și cu truse de măsură trifazate, existând atât truse
analogice cât și truse digitale.
Trusele de măsură trifazate au posibilitatea de a măsura tensiunea,
curentul și puterea activă.
4. Reostate de reglaj și de sarcină

În cazul în care se doreşte reglarea curentului printr-un circuit se foloseşte

un reostat reglabil continuu (cu cursor), sau în trepte (cu ploturi). Reostatele cu
cursor pot fi cu o rezistentă sau cu două rezistenţe identice, scurtcircuitate de un
cursor reglabil ca poziţie.
Un reostat se alege în funcţie de valoarea curentului ce îl parcurge şi de
valoarea tensiunii ce i se aplică la borne. Un reostat este definit de două valori :
curentul maxim I şi rezistenţa R, sau curentul I şi puterea activă disipată P.

Exemplul 1
Pe un reostat cu o singură rezistentă reglabilă este indicat: 2,5 A ; 100 .
În acest caz reostatul poate fi parcurs de un curent maxim de 2,5 A în regim de
durată, iar rezistenţa maximă a lui este de 100 .
Deci, reostatul poate fi alimentat la borne cu tensiunea maximă Umax =
100  2,5 = 250 V şi disipă, sub formă de căldură, o putere activă maximă Pmax
= 625 W.

Exemplul 2
Un reostat cu două rezistenţe reglabile are următoarele specificaţii : 2 
105  ; 2,5 A.
Dacă rezistenţele sunt conectate în serie (Fig. 1.a), reostatul poate fi
încărcat la un curent maxim de 2,5 A, rezistenţa totală maximă fiind de 210 .
Tensiunea maximă aplicată este 525 V, iar puterea maximă disipată este 1312,5
W.
Dacă rezistenţele sunt conectate în paralel (Fig. 1.b) curentul maxim prin
reostat este de 5 A, rezistenţa totală maximă este 52,5 , tensiunea maximă
aplicată este 262,5 V, iar puterea maximă disipată este 1312,5 W (aceeaşi ca în
cazul conectării în serie).
 Exemplul 3
Un reostat trifazat cu 8 trepte în paralel pe fiecare fază, are tensiunea de
fază de 220 V şi rezistenţa pe fiecare treaptă egală cu 150 . Curentul pe fiecare
din cele 24 trepte ale reostatului este 220/150 = 1,47 A.
La conexiunea stea a reostatului (Fig. 1.c), alimentat la tensiunea trifazată
3  380 V, curentul maxim de linie (şi de fază) este Imax = 81,47=11,76 A, iar
puterea maximă debitată de reostat este 3  220  11,76 = 7761,6 W.
La conexiunea triunghi a reostatului (Fig. 1.d), alimentat la tensiunea
trifazată 3  220 V, curentul maxim de fază este Imax = 81,47=11,76 A, iar
puterea maximă debitată de reostat are aceeaşi valoare ca la conexiunea stea 3 
220  11,76 = 7761,6 W.

În laborator există mai multe tipuri de reostate de reglaj și respectiv de

sarcină.
Astfel există reostate de reglaj cu o sigură rezistență reglabilă sau cu două
rezistențe reglabile. De asemenea există reostate de sarcină reglabile în trepte.
Totodată există și bobine și condensatoare de sarcină reglabile în trepte.
5. Pupitre de comandă. Surse de tensiune mobile

Pentru alimentarea cu tensiune a montajelor experimentale se utilizează

fie pupitrele fixe din dotarea laboratorului, fie sursele multifuncționale mobile.
Pupitrele fixe asigură alimentarea cu tensiuni continue de 120 V și 240 V
și respectiv alternative trifazate 3 x 220 V și 3 x 380 V. Pupitrele sunt prevăzute
cu un contactor general, contactoare individuale pentru rețele de tensiune
menționate, becuri de semnalizare și voltmetre de verificare.
Sursele multifuncționale mobile oferă o gamă mai extinsă de tensiuni atât
fixe cât și reglabile, fiind prevăzute de asemenea cu contactoare, becuri de
semnalizare și sisteme de protecție.

6. Desfășurarea unei lucrări de laborator. Referatul de laborator

Desfășurarea unei lucrări de laborator presupune parcurgerea mai multor

etape:
- Prezentarea platformei de laborator de către cadrul didactic – la tablă sau
electronic. Se prezintă: titlul lucrării; chestiunile de studiat; schema de montaj;
mărimile măsurate, mărimile calculate, relațiile de calcul și alura graficelor.
- Realizarea montajului de către studenți (împărțiți în subgrupe) sub coordonarea
cadrelor didactice. Puterea sub tensiune a montajului se face numai după ce
acesta a fost verificat de cadrul didactic.
- Efectuarea măsurătorilor aferente lucrării de laborator respectând normele de
protecție a muncii.
- Întreruperea tensiunii și deconectarea aparatelor utilizate începând cu bornele
de alimentare.

În cazul desfășurării activității on-line, cadrul didactic explică realizarea

montajului și efectuarea măsurătorilor prin mijloace electronice (scheme,
desene, simulări, filme, etc.).

În urma realizării lucrării de laborator studenții vor realiza un referat de

laborator („de mână”) ce trebuie să cuprindă:
Titlul lucrării
1. Chestiuni de studiat
2. Schema de montaj. Date nominale
3. Mărimi măsurate, mărimi calculate, relații de calcul
(și un exemplu de calcul pentru o măsurătoare – de obicei cea nominală)
4. Grafice
(se realizează pe hârtie milimetrică)
5. Concluzii

Referatele se grupează în patru seturi (transformator, mașina asincronă,

mașina sincronă, mașina de curent continuu) și se predau sau se transmit
cadrului didactic până cel târziu în data în care începe studiul unei noi mașini
electrice.
 Programa lucrărilor de laborator - Energetică (Anul III - Semestrul I)

LABORATOR
Nr.
Conținut
ore
L1 Introducere. Protecţia muncii. Prezentarea laboratorului.
2
4 și 7 oct
L2 Transformatorul electric. Elemente constructive.
2
11 și 14 oct
L3 Încercările de funcționare în gol, scurtcircuit și sarcină ale transformatorului
2
18 și 21 oct monofazat.
L4 Transformatorul trifazat. Grupe de conexiuni.
2
25 și 28 oct
L5 Funcționarea în paralel a transformatoarelor trifazate.
2
1 și 4 nov
L6 Mașina asincronă . Elemente constructive.
2
8 și 11 nov
L7 Funcţionarea în sarcină a motorului asincron. Metode de reglare a turației.
2
15 și 18 nov
L8 Test 1 – Transformator și mașina asincronă (10 puncte)
2
22 și 25 nov Mașina sincronă. Elemente constructive.
29 nov și 2 dec Liber -
L9 Funcţionarea generatorului sincron pe rețea proprie.
2
6 și 9 dec
L10 Funcţionarea generatorului sincron în paralel cu o rețea de putere infinită.
2
13 și 16 dec
L11 Mașina de curent continuu. Elemente constructive.
2
20 și 23 dec
L12 Test 2 - Mașini sincronă și mașina de curent continuu (10 puncte) 2
10 și 13 ian Generatoare de curent continuu. Caracteristici de funcţionare.
L13 Verificarea finală și încheierea situației la laborator 2
17 și 20 ian Colocviu (10 puncte)

Bibliografie:
1. Alina Machedon, Daniel Ilina, Tiberiu Tudorache, Leonard Marius Melcescu: Mașini și Acționări
Electrice, UPBMateriale suport pentru aplicații, online pe Platforma Moodle UPB https://curs.upb.ro/
2. Leonard Marius Melcescu, Ovidiu Craiu: Maşini electrice - Îndrumar de laborator, Editura Politehnica
Press, 2016.
3. M.Morega, A.Machedon:Maşini electrice - Îndrumar pentru aplicaţii, Ediția a 2a, Editura MatrixRom,
București 2005.
4. Tiberiu Tudorache, Ovidiu Craiu:Electrical Machines. Laboratory Works and Problems, Editura
Politehnica Press, 2013.
 LABORATOR 2
TRANSFORMATORUL ELECTRIC

1. Definiție

Transformatorul electric este un aparat care funcţionează pe baza legii

inducţiei electromagnetice, fiind destinat să transfere puterea electromagnetică
de la un circuit cu w1 spire (primar) la un alt circuit cu w2 spire (secundar),
transfer caracterizat prin schimbarea valorilor tensiunii şi ale curentului primar
u1 , i1 la valorile tensiunii şi ale curentului secundar u2 , i2, frecvenţa rămânând
constantă.

2. Domenii de utilizare

Transformatoarele electrice au un domeniu larg de utilizare atât în

domeniul industriei energetice cât şi în domeniul industriei electrotehnice şi
electronice. Acest domeniu vast de utilizare se bazează pe principala destinaţie a
transformatorului electric şi anume aceea de a cupla două reţele electrice de
parametri diferiţi.
Astfel, în domeniul energetic se utilizează transformatoare de mare şi
medie putere pentru transportul şi distribuţia energiei electrice de la centralele
electrice către consumatori prin liniile de înaltă, medie şi joasă tensiune.
În domeniul electrotehnic se utilizează ca: autotransformatoare pentru
pornirea motoarelor de curent alternativ, transformatoare de măsură pentru
conectarea indirectă a aparatelor de măsură, transformatoare speciale pentru
încercări dielectrice, sudură şi alimentarea cuptoarelor electrice, etc.
De asemenea la puteri mici se regăsesc în industria electronică şi
automatică făcând parte integrantă în cadrul diferitelor sisteme şi dispozitive
electronice industriale sau casnice.
În funcţie de reţeaua de alimentare a transformatorului (primară) şi de
reţeaua consumatoare aferentă (secundară), transformatoarele pot fi monofazate
şi trifazate.

3. Elemente constructive

În general, în construcţia transformatoarelor electrice se regăsesc cinci

sisteme: sistemul magnetic, sistemul electric, sistemul de răcire, sistemul de
reglare a tensiunii de protecţie şi control şi sistemul mecanic.
Sistemul magnetic este alcătuit din circuitul feromagnetic (miezul
magnetic). Miezul magnetic este constituit din tole de oţel electrotehnic aliat cu
siliciu cu grosimi între (0,28 … 0,35) mm. Tolele sunt izolate între ele cu lacuri
sau oxizi ceramici. Porţiunile de circuit feromagnetic pe care sunt aşezate
înfăşurările se numesc coloane, iar celelalte porţiuni, necesare închiderii
circuitului magnetic, se numesc juguri.
Coloanele, ca şi jugurile, pot avea secţiuni dreptunghiulare sau în trepte;
secţiunea în trepte a coloanei permite o creştere a suprafeţei de fier în cazul
aceleiaşi suprafeţe limitată de interiorul bobinei. În cazul transformatorului
monofazat miezul magnetic este format, în general din două coloane şi două
juguri, iar în cazul transformatorului trifazat (cu flux forţat) miezul magnetic
este format din trei coloane şi două juguri.
Îmbinarea jugurilor cu coloanele se poate realiza prin suprapunere sau
prin întrețesere (Fig. 2.1). În cazul îmbinării prin suprapunere, întrefierul rezultat
poate avea valori mari, între 0.1 mm și 1 mm. Îmbinarea prin întrețesere se
realizează prin asamblarea alternantă a tolelor coloanelor și jugurilor, rezultând
un întrefier mic (0.02 ÷ 0.06 mm).

Fig. 2.1. Îmbinarea jugurilor cu coloanele: a) prin suprapunere; b) prin întrețesere

Sistemul electric al transformatorului este alcătuit din înfăşurările acestuia

şi toate conexiunile care-i permit racordarea atât la reţeaua primară cât şi la
reţeaua secundară. Înfăşurările sunt construite din conductoare de cupru sau
aluminiu, conductoarele fiind izolate între ele cu email, ţesătură de sticlă sau
hârtie. Înfăşurările se izolează faţă de miezul feromagnetic prin izolaţia de miez.
Pe aceeaşi coloană cele două înfăşurări pot fi aşezate concentric
(înfăşurări cilindrice) sau alternat (înfăşurări în galeţi). Cele două înfăşurări se
pot clasifica după diferite criterii:
a) după valoarea efectivă a tensiunii la borne: înfăşurarea de înaltă
tensiune (î.t.) şi înfăşurarea de joasă tensiune (j.t.).
b) după reţeaua la care sunt conectate: înfăşurarea primară - conectată la
reţeaua de alimentare şi înfăşurarea secundară - conectată la reţeaua alimentată.

Fig. 2.2. Miezul magnetic și înfășurările transformatorului

 Sistemul de răcire este utilizat la transformatoarele de medie și mare
putere, la transformatoarele de mică putere răcirea se face natural în aer
(transformatoare uscate).
În cazul transformatoarelor ce prezintă sistem de răcire, agentul de răcire
este un ulei special cu bune proprietăți dielectrice și termice. Miezul magnetic și
înfășurările transformatorului sunt imersate într-o cuvă cu ulei, pe pereții cuvei
existând țevi sau radiatoare de răcire. De asemenea, pe capacul cuvei se află un
conservator de ulei (de formă cilindrică) ce are rolul de a prelua variațiile în
volum ale uleiului din cuvă datorate modificărilor de temperatură.
Sistemul de reglare a tensiunii, de protecție și control. Toate
transformatoarele de putere sunt prevăzute cu un dispozitiv care permite reglajul
tensiunii în gol, între anumite limite ( ± 4% sau ± 5% ).
În sistemul de protecție și control mai sunt incluse: conservatorul de ulei,
releul de gaze, supapa de siguranță, indicatoarele de temperatură, borna de
legare la masă.
Sistemul mecanic este format din toate elemente mecanice ce asigură
asamblarea, compactizarea și rigidizarea tuturor părților componente ale
transformatorului, precum și ridicarea, deplasarea și transportul acestuia.
Astfel, se pot identifica: grinzi de strângere, buloane, tiranți, șuruburi,
discuri și elemente izolante, etc.
4. Simbolizare și notarea bornelor

Semnele convenţionale şi marcarea bornelor pentru transformator sunt

standardizate. Bornele înfăşurărilor de înaltă tensiune sunt notate cu litere mari,
iar cele de joasă tensiune cu litere mici.
Astfel, pentru transformatorul monofazat începuturile înfăşurărilor se
notează cu primele litere ale alfabetului A, B respectiv a, b iar sfârşiturile cu
ultimele litere ale alfabetului, X, Y respectiv x, y.
Pentru transformatorul trifazat începuturile se notează cu primele litere ale
alfabetului A, B, C respectiv a, b, c iar sfârşiturile cu ultimele litere ale
alfabetului, X, Y, Z respectiv x, y, z.

Fig. 2.3. Simbolizarea transformatorului monofazat

Fig. 2.4. Simbolizarea transformatorului trifazat

5. Date nominale

Datele nominale sunt menționate pe plăcută indicatoare a

transformatorului și sunt următoarele:
Puterea nominală Sn [VA, kVA sau MVA] - reprezintă puterea aparentă
secundară maximă debitată de transformator atunci când acesta funcționează un
timp nelimitat iar temperatura oricărei părți componente nu depășește
temperatura clasei de izolație la care acesta a fost proiectat.
Tensiunea nominală primară U1n [V sau kV] – valoarea de linie a
tensiunii aplicate înfășurării primare a transformatorului în regimul nominal de
funcționare.
Tensiunea nominală secundară U2n [V sau kV] - valoarea de linie a
tensiunii secundare la funcționare în gol pe priza nominală când în circuitul
primar se aplică tensiunea nominală (transformatoare cu putere nominală ≥ 10
kVA); respectiv valoarea de linie a tensiunii secundare în sarcină nominală când
în circuitul primar se aplică tensiunea nominală (transformatoare cu putere
nominală ≤ 10 kVA).
Curenții nominali I1n și I2n [A] - curenții de linie ce parcurg înfășurările
transformatorului când circuitul primar este alimentat la tensiunea nominală și în
secundar se debitează puterea nominală.
Tensiunea nominală de scurtcircuit usc [%] - tensiunea aplicată circuitului
primar raportată la tensiunea nominală când secundarul este în scurtcircuit iar
curenții din circuitul primar și cel secundar sunt nominali.
Alte mărimi: frecvența nominală [Hz], schema și grupa de conexiuni,
numărul de faze m, masa netă, masa uleiului (în cazul transformatoarelor cu
ulei).

6. Principiul de funcționare

Funcţionarea transformatorului se bazează pe fenomenul inducţiei

electromagnetice dintre două circuite electrice imobile unul faţă de altul.
Astfel, dacă circuitului primar (w1 spire) i se aplică o tensiune de
alimentare variabilă în timp (U1) acesta va fi parcurs de un curent variabil în
timp (I1) ce va produce un câmp magnetic variabil în timp. Câmpul magnetic se
închide prin miezul magnetic (câmp util) şi respectiv prin aer şi alte elemente
constructive ale transformatorului (câmp de dispersie).
Spirele înfăşurării secundare (w2 spire) sunt străbătute de câmpul magnetic
util ce este variabil în timp şi în consecinţă în acestea se va induce o t.e.m.
respectiv se va obţine o tensiune la bornele circuitului secundar (U2). Dacă la
bornele acestui circuit se conectează un receptor circuitul secundar va fi parcurs
de un curent (I2).
În concluzie, transformatorul consumă de la reţeaua de alimentare o
putere aparentă U1I1 şi cedează la bornele înfăşurării secundare puterea U2I2.
 Neglijând pierderile de funcţionare se poate considera că: U1I1 = U 2 I 2 ,
transformatorul modificând valoarea tensiunii reţelei de alimentare (U1) la
valoarea tensiunii reţelei alimentate (U2).

Fig. 2.5. Principiul de funcţionare al transformatorului monofazat

 LABORATOR 4

GRUPE DE CONEXIUNI LA
TRANSFORMATOARELE TRIFAZATE

• Scheme de conexiuni

Conexiunea stea se notează cu “y” pentru înfăşurarea de joasă

tensiune şi cu “Y” pentru înfăşurarea de înaltă tensiune şi se realizează
legând împreună sfârşiturile sau începuturile înfăşurărilor de fază (Fig.
4.1. a).
În cazul funcţionării simetrice relaţiile dintre tensiunile respectiv
curenţii de linie şi de fază, la conexiunea stea, sunt următoarele:
U l = 3 ⋅ U f ; I l = I f . Indicele f se referă la mǎrimile de fazǎ, iar
indicele l la cele de linie.
Conexiunea triunghi se notează cu “d” pentru înfăşurările de joasă
tensiune şi cu “D” pentru înfăşurările de înaltă tensiune şi se realizează
legând sfârşitul unei înfăşurări de fază cu începutul înfăşurării fazei
următoare (Fig. 4.1. b).
În cazul funcţionării simetrice relaţiile dintre tensiunile respectiv
curenţii de linie şi de fază sunt următoarele: U l = U f ; I l = 3 ⋅ I f .

Fig. 4.1. Scheme de conexiuni la transformatoarele trifazate: a) stea; b) triunghi;

c) zig-zag

Conexiunea zig-zag se realizează la înfăşurările de joasă tensiune

ale transformatoarelor de distribuţie ce au consumatori monofazaţi
realizând o încărcare echilibrată a încărcării transformatorului. Se notează
cu „z” şi se poate realiza dacă înfăşurarea pe fiecare fază este formată din
două bobine identice cu w2/2 spire.
 În cazul funcţionării simetrice relaţiile dintre tensiunile respectiv
curenţii de linie şi de fază sunt următoarele: U l = 3 ⋅ U f = 3 ⋅ U 'f ;
Il = I f .
Pentru toate schemele de conexiuni puterea aparentă este:
S = 3 ⋅U f ⋅ I f = 3 ⋅Ul ⋅ Il .

• Grupe de conexiuni

Se numeşte grupă de conexiune numărul ce reprezintă defazajul

dintre fazorul tensiunii de linie de înaltă tensiune (de ex.: U AB ) şi fazorul
tensiunii de linie de joasă tensiune omoloage ( de ex.: U ab ) măsurat de la
fazorul de înaltă spre cel de joasă, în sensul orar, defazaj împărţit la 30°.
Acelaşi defazaj există şi între fazorii U BC şi U bc , respectiv U CA
şi U ca .

1. Chestiuni de studiat.

a) Determinarea experimentală a grupei de conexiuni pentru un

transformator trifazat utilizând metoda grafică.

2. Schema de montaj. Date nominale.

Fig. 4.2. Schema de montaj pentru determinarea grupei de conexiuni

Date nominale :
Sn = [VA]
U1n = [V]
U2n = [V]
I1n = [A]
I2n = [A]
3. Desfășurarea lucrării
a) Determinarea experimentală a grupei de conexiuni utilizând
metoda grafică
Determinarea experimentală a grupei de conexiuni se face prin
metoda voltmetrului. Metoda voltmetrului este relativ simplă şi necesită
măsurarea a minim patru tensiuni: UAB , UAb , UBb , UCb . Având valorile
acestor tensiuni se poate determina grupa de conexiuni prin două metode :
metoda grafică şi metoda analitică.
Metoda grafică este relativ mai simplă și presupune ca pentru o
anumită schemă electrică a înfăşurărilor să se măsoare tensiunile
menţionate anterior şi se completează tabelul următor:
Schema UAB UAb = Uab UBb UCb
electrică a
[V] [V] [V] [V]
înfăşurărilor

Dacă alimentarea transformatorului se face de la un sistem trifazat

simetric de tensiuni atunci UAB = UBC = UCA și Uab = Ubc = Uca , acest
fapt putând fi verificat prin măsurarea tensiunilor.
- Se desenează la scară triunghiul echilateral ABC având ca laturi
tensiunile UAB = UBC = UCA ;
- Se trasează la scară trei cercuri cu centrele în punctele A, B, C și raze
UAb , UBb , UCb ;
- Punctul „a” este identic cu punctul „A” (bornele corespunzătoare sunt
legate împreună) și punctul „b” este punctul de intersecție al celor trei
cercuri.
- Se măsoară unghiul α dintre UAB și Uab , în sens orar de la UAB către Uab
și se determină grupa de conexiuni ca: α / 30 o .

Fig. 4.3. Construcția geometrică pentru determinarea gupei de conexiuni prin metoda
grafică
4. Grafice
(Construcțiile geometrice pentru determinarea gupei de conexiuni prin metoda
grafică)
5. Concluzii