Tdee-Laborator Transport en El

Transportul si distributia energiei electrice – Lucrari practice
Universitatea Oradea
Facultatea de Inginerie Electrica si Tehnologia Informatiei
Transportul si Distribuția Energiei Electrice
Lucrări de Laborator
Prof.univ.dr.ing. Ovidiu Popovici
2008
1
CUPRINS
1. Tehnica securitatii muncii Norme de protectia muncii si

prim ajutor in instalatiile de transport si distributia
energiei electrice
2. Elemente tehnologice privind constructia,
intretinerea si exploatarea LEA
3. Elemente tehnologice privind constructia,
intretinerea si exploatarea LEC
4. Incercarea intreruptoarelor de medie tensiune
5. Alegerea aparatelor de ît folosite in distributia
energiei electrice
6. Obtinerea tensiunilor continue de la medie tensiune
cu ajutorul redresoarelor statice de putere, pentru
tractiunea urbana
7. Conducerea operativa prin dispecerat
a exploatarii unei statii electrice de distributie
2
Lucrarea 1
Tehnica securitatii muncii

Norme de protectia muncii si prim ajutor in
instalatiile de transport si distributia energiei electrice
3
1.Scopul lucrarii
Insusirea de catre studenti a Normelor de protectia muncii din centralele si statiile de

distributie a energiei electrice, precum si a Normelor de prim ajutor in caz de accidente.
2.Programul lucrarii
Se vor prezenta si apoi se vor exemplifica masurile de prim ajutor in caz de

electrocutare, scoaterea de sub actiunea curentului electric, metode de resuscitare,
respiratia artificiala, folosirea diverselor aparate de respiratie artificiala, anuntarea in
paralel cu interventia asupra accidentatului a salvarii, pompierilor.
Se vor prezenta Normele de protectie a muncii in instalatiile electrice din
centralele si statiile de distributie a energiei electrice.
Se va prezenta studentilor o statistica a accidentelor de munca de la Electrica
S.A.Oradea, din ultimii 10 ani.
3.Verficarea cunostintelor
-Se va face verificarea cunostintelor dobindite de studenti printr-un test scris

de 15 minute , in care se vor pune 10 intrebari legate de NPM si NPA in instalatiile
electrice.
-Studentii vor semna o fisa de luare la cunostinta , privind Normele de
protectie a muncii in instalatiile electrice si Normele de prim ajutor acordat in caz de
electrocutare.
4
NORME DE PROTECŢIE A MUNCII ÎN

INSTALAŢIILE ELECTRICE DIN CENTRALE ŞI STAŢII.
REGULI DE LUCRU ÎN LABORATOR.
PRIMUL AJUTOR ACORDAT UNUI
ACCIDENTAT PRIN ELECTROCUTARE
1.1. SCOPUL URMĂRIT

Lucrătorii din instalaţiile electroenergetice pot fi admişi la lucru numai în cazurile
când - fiind supuşi la testări periodice - dovedesc o temeinică cunoaştere a normelor de
protecţie a muncii (NPM). Ca urmare, înainte de a pune instalaţiile din laborator sub tensiune
se vor studia câteva dintre principalele reguli de electrosecuritate care trebuie respectate atât
în laborator, cât şi în orice altă staţie a sistemului electroenergetic.
1.2. REGULI DE LUCRU ÎN LABORATOR

Prin lucrările efectuate in cadrul disciplinei de laborator la Transportul si distributia
energiei electrice, se urmăreşte familiarizarea viitorilor ingineri cu condiţiile reale de
funcţionare şi exploatare din instalaţiile electrice ale centralelor şi staţiilor.
Avându-se în vedere acest scop principal, staţiile din laborator trebuie considerate că
funcţionează la înaltă tensiune (chiar dacă în realitate funcţionarea are loc la joasă tensiune) şi
trebuie însuşite şi respectate cu stricteţe prevederile normativelor şi regulamentelor în vigoare
în instalaţiile noastre electroenergetice.
În cele ce urmează se vor enunţa doar câteva reguli cu caracter general care trebuie
respectate în laborator:
 o lucrare poate fi efectuată numai de către studenţii care dovedesc în prealabil că şi-au
însuşit principalele cunoştinţe teoretice şi normele de protecţie a muncii prezentate în
laborator;
 fără aprobarea cadrelor didactice sau a personalului din laborator sunt interzise:
- îndepărtarea îngrădirilor de protecţie ale celulelor şi pătrunderea dincolo de
acestea;
- manevrarea oricărei chei sau manete de reglaj;
- demontarea oricărui releu sau a altei instalaţii din laborator.
 lucrările vor trebui efectuate cu atenţie şi seriozitate.
În întreaga lor activitate profesională, viitori ingineri energeticieni au ca îndatoriri
principale educarea din punct de vedere etic şi îndrumarea continuă a studiului pentru
reîmprospătarea şi completarea cunoştinţelor de protecţie a muncii şi profesionale ale
personalului din subordine. Fiind consideraţi direct răspunzători de abaterile în serviciu ale
personalului pe care au datoria să-l educe, ei trebuie să verifice - la termene reglementate -
cunoştinţele acestuia şi să ia măsuri de sancţionare în cazurile de încălcare a prevederilor în
vigoare.
1.3. MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE

1.3.1. Este esenţial de reţinut că accidentele prin electrocutare pot avea loc numai în cazul
nerespectării normelor de electrosecuritate. Se impune deci respectarea acestor norme cu
toată seriozitatea, chiar dacă uneori ele par elementare.
Avându-se totuşi în vedere eventualitatea unor neglijenţe, trebuie cunoscute temeinic
măsurile primului ajutor care se dă unui accidentat prin electrocutare .
Efectele curentului electric asupra unui accidentat pot fi:
 oprirea respiraţiei sau a bătăilor inimii (uneori şi cu pierderea totală a cunoştinţei), ceea ce
nu-i permite accidentatului să se salveze singur;
 arsuri ale pielii;
 fenomene de orbire.
5
1.3.2. Prelungirea efectului de electrocutare poate conduce la pierderea vieţii. De aceea un

accidentat prin electrocutare trebuie în primul rând scos cât mai repede de sub acţiunea
curentului electric. Aceasta se poate realiza în mai multe moduri:
 prin întreruperea alimentării cu ajutorul aparatelor de deconectare din imediata apropiere
de accidentatului; de exemplu, laboratorul poate fi scos total de sub tensiune cu ajutorul
întreruptorului de alimentare generală de la tabloul 10 (fig.1.2) care poate fi deconectat de
la faţă locului sau - mai operativ - cu un buton special situat pe pupitrul de comandă
(P02);
 în cazul în care dispozitivul de deconectare automată se află la o distanţă prea mare de
locul accidentului, se poate provoca acţionarea acestuia prin realizarea unui scurtcircuit
cu ajutorul unui conductor sau cu un alt obiect metalic;
 în cazul unei alimentări radiale de joasă tensiune, dacă se dispune de un topor cu mâner
de lemn uscat sau de o altă sculă corespunzătoare, se poate trece fără ezitare la distrugerea
circuitului amonte de locul în care s-a produs accidentul;
 dacă metodele de mai sus nu pot fi folosite, scoaterea accidentatului de sub tensiune se va
încerca prin tragere, folosind pentru aceasta cârlige sau scule cu mânere corespunzător
izolate, asociate la nevoie cu suprafeţe izolante şi echipament individual de protecţie.
Trebuie subliniat în mod special că la aplicarea metodelor de mai sus se va proceda

cu multă atenţie şi discernământ, aşa fel încât salvatorul să nu fie la rândul său electrocutat.
1.3.3. Imediat după ce accidentatul a fost scos de sub acţiunea curentului electric, în cazul în
care acesta şi-a pierdut cunoştinţa, i se va face respiraţie artificială, care se va
continua fără întrerupere până la revenirea la normal sau până la venirea
medicului. Înainte de a recurge la respiraţie artificială este necesar:
 să se elibereze accidentatul cât mai repede de îmbrăcămintea care i-ar putea stingheri
respiraţia;
 să se descleşteze dinţii accidentatului, introducându-i-se între măsele o scândurică, o
placă metalică, o coadă de lingură etc.;
 să se elibereze gura accidentatului de obiecte străine, de exemplu de proteze dentare;
 numai dacă este necesar, să se transporte accidentatul într-un loc apropiat, corespunzător
efectuării respiraţiei artificiale (uscat, umbrit); pentru ca limba accidentatului să nu
împiedice accesul aerului în acest sens, de preferinţă cu faţă în jos.
Respiraţie artificială se poate efectua folosind diverse metode: metode de respiraţie

artificială prin insuflare (gură la gură sau gură la nas), metode de respiraţie artificială manuală
(Schaeffer, Sylvester-Brosch etc.) metode de respiraţie artificială cu ajutorul aparatelor
speciale.
1.3.3.1. Metode de respiraţie artificială prin insuflare
Accidentatul se aşează pe spate, pe un teren tare, iar salvatorul se va aşeza lateral faţă
de accidentat, în zona capului. Căile respiratorii ale accidentatului vor fi degajate. Ceafa
accidentatului va fi ridicată, pentru a permite aplecarea capului pe spate.
A. Metoda de respiraţie “gură la nas“. Această metodă se compune din doi timpi care
se repetă ciclic.
Timpul de inspiraţie al accidentatului coincide cu timpul de expiraţie al salvatorului.
Salvatorul inspiră adânc un volum aproximativ dublu de aer faţă de o inspiraţie normală şi
aplicând gura larg deschisă în jurul nasului accidentatului cât mai etanş cu putinţă, expiră
acest aer. În tot acest timp salvatorul va apăsa pe buza inferioară a accidentatului cu degetul
pentru a-i ţine gura închisă.
6
Timpul de expiraţie al accidentatului coincide cu timpul de inspiraţie al salvatorului.

Se degajează faţa accidentatului şi se slăbeşte presiunea pe buza inferioară pentru ca expiraţia
accidentatului să se producă liber. În acest timp, salvatorul inspiră din nou aer, pregătindu-se
pentru timpul următor.
Ciclul de inspiraţie - expiraţie se repetă în cadenţă de 15 insuflaţii pe minut, fiecare
timp de inspiraţie, respectiv de expiraţie, durând cca.2 secunde.
B. Metoda de respiraţie “gură la gură“. Această metodă este analoagă primei metode,
cu deosebire că insuflarea aerului se face prin aplicarea gurii salvatorului, bine deschisă, în
jurul gurii accidentatului, avându-se grijă în acest caz ca nările să fie blocate. Expiraţia
accidentatului se face de asemenea liber.
1.3.3.2. Metode de respiraţie artificială manuală
A. Metoda Schaeffer. Această metodă poate fi întrebuinţată dacă accidentatul nu prezintă

fracturi ale toracelui sau ale coloanei vertebrale. Se culcă accidentatul cu faţă în jos, cu braţele
întinse în lungul corpului. Eventual una din mâini se aşează sub cap. Capul va fi întors într-o
parte, astfel încât, pe de o parte, căile respiratorii ale accidentatului să fie degajate, iar pe de
altă parte, salvatorul să poată interveni pentru a verifica dacă limba nu blochează căile
respiratorii ale accidentatului. Salvatorul se aşează în genunchi deasupra accidentatului şi
aşează palmele pe coastele inferioare, apucându-le lateral ca în figura 3.1.
Fig.3.1. Respiraţia artificială după metoda Schaeffer:

a - expiraţia; b - inspiraţia
Numărând unu, doi, trei, corpul salvatorului se va apleca treptat înainte, apăsând
coastele accidentatului (expiraţie). Fără a ridica mâinile de pe spinarea accidentatului,
salvatorul revine brusc în poziţia iniţială (inspiraţie). După ce a numărat patru, cinci, şase,
salvatorul se va apleca cu greutatea corpului său pe mâinile întinse, numărând din nou unu,
doi, trei etc.
B. Metoda Sylvester-Brosch. Accidentatul este aşezat pe spate cu un sul de haine sub
omoplaţi. Luând aceleaşi măsuri de supraveghere a căilor respiratorii ca şi la metoda
Schaeffer, salvatorul se aşează la capul accidentatului, în poziţia ghemuit şi apucând mâinile
accidentatului lângă coate, le apasă încet pe părţile laterale ale pieptului acestuia (expiraţie).
Numărând unu, doi, trei, ridică mâinile accidentatului şi i le dă peste cap (inspiraţie);
numărând apoi patru, cinci, şase, apasă din nou măinile pe piept etc. (fig.3.2).
Fig.3.2. Respiraţia artificială după metoda Sylvester-Brosch:

a - expiraţia; b - inspiraţia
3.3.3.3. Metode de respiraţie artificială cu aparat special
7
Printre deficienţele metodelor prezentate mai sus, este de menţionat în mod special
efortul fizic deosebit, care poate fi necesar uneori mai multe ore în şir. Este deci mai avantajos
de a se face respiraţia artificială cu un aparat special, desigur cu condiţia de a dispune în
momentul respectiv de un astfel de aparat şi de a i se cunoaşte bine modul de folosire, pentru
a se putea interveni prompt.
Dintre numeroasele tipuri existente, în cele ce urmează se va descrie un tip de aparat
portativ existent în dotarea laboratorului.
În principiu, aparatul constă dintr-un dispozitiv de insuflat aer în formă de armonică,
la care se racordează un tub gofrat de cauciuc, prevăzut cu un bloc de supape din material
plastic, cu ştuţ pentru oxigen şi dispozitiv de semnalizare fonică.
De asemenea, trusa mai este prevăzută cu: trei măşti de mărimi diferite pentru aplicat
pe figură (bărbat, femeie, copil), o baretă de cauciuc pentru fixarea măştii, trei pipe de mărimi
diferite din material plastic pentru menţinerea gurii deschise, un deschizător de gură din metal
acoperit cu plastic şi trei piese pentru conectarea aparatului la sonde traheale (fig.3.3).
Fig.3.3. Piesele componente ale aparatului pentru respiraţie artificială

1 - mască ; 2 - bloc de supape; 3 - burduf; 4 - baretă de fixare;
5 - tub gofrat; 6 - deschizător de gură; 7 - piesă pentru fixarea limbii;
8 - piesă de conectare a sondelor endotraheale.
Prin pompare cu ajutorul burdufului se insuflă aerul atmosferic sau aerul îmbogăţit cu
oxigen, direct în plămânii accidentatului, într-o cadenţă de 15-20 ori pe minut. In cele ce
urmează se prezintă câteva variante de folosire a aparatului.
 Insuflare directă fără burduf . Se cuplează blocul de supape cu masca şi se aplică masca
pe gura şi nasul accidentatului (fig.3.4.). Salvatorul suflă cu putere aerul din plămânii săi
prin blocul de supape şi mască în plămânii accidentatului.
8
Fig.3.4. Folosirea aparatului

pentru respiraţia artificială
prin insuflare directă
 Pompare directă cu burduful . Se cuplează blocul de supape cu masca, se ataşează

burduful de pompare la partea superioară a blocului de supape şi aplicând etanş masca pe
gura şi nasul accidentatului, se pompează cu burduful, deschizându-l mai mult sau mai
puţin, după volumul toracic al accidentatului (fig.3.5).
 Pompare cu burduful prin furtun. Pe durata transportării accidentatului la spital sau atunci
când este necesară efectuarea respiraţiei artificiale timp îndelungat, se foloseşte pomparea
prin burduf fixat de centura salvatorului cu ajutorul cârligului său metalic şi legat la
blocul de supape prin intermediul unui furtun de cauciuc (fig,3.6).
Fig.3.5. Folosirea aparatului Fig.3.6. Folosirea aparatului

pentru respiraţia artificială pentru respiraţia artificială
prin pompare directă cu prin pompare cu burduful
burduful prin furtun
 Protezarea respiraţiei . Acest mod poate fi practicat doar de medic. El constă în întubarea
accidentatului cu sondă endotraheală şi conectarea aparatului prin intermediul unei piese
speciale prevăzute la blocul de supape.
3.3.4. Dintre procedeele complementare de reanimare, care pot fi aplicate doar de

personalul medical de specialitate, se aminteşte injectarea de tonice cardiace, folosirea
oxigenului etc.
După recăpătarea cunoştinţei, accidentatul trebuie în continuare supravegheat. În
cazul în care respiraţia se înrăutăţeşte, operaţia de reanimare trebuie reluată imediat.
9
După recăpătarea cunoştinţei şi după ce respiraţia a devenit normală, la intervale de o

oră, se va da accidentatului să bea o soluţie alcalină (300 g apă şi 5 g bicarbonat de sodiu),
până la sosirea medicului sau în timpul transportului până la cel mai apropiat medic.
Pot exista cazuri în care respiraţia accidentatului să fie practic imperceptibilă şi totuşi
acesta să poată fi salvat, făcându-i-se neîntrerupt respiraţia artificială, uneori chiar mai multe
ore în şir (6-8 ore).
Chiar atunci când măsurile de prim ajutor par să nu dea rezultate, niciodată nu
trebuie abandonată acţiunea de reanimare a accidentatului înainte de a-l încredinţa
îngrijirilor unui medic.
În încheiere, subliniind încă odată că doar prin respectarea strictă a tuturor normelor
de protecţie a muncii pot fi evitate accidentele prin electrocutare, se reamintesc trei elemente
esenţiale, care trebuie avute în vedere în cazul unui astfel de accident:
 cei prezenţi la locul accidentului trebuie în primul rând să se străduiască să-şi păstreze
calmul pentru a putea acţiona eficient;
 accidentatul trebuie scos imediat de sub tensiune;
 se trece neîntârziat la efectuarea respiraţiei artificiale, oricât de gravă ar fi electrocutarea.
Trebuie avut în vedere principiul că este mai bine să se facă respiraţia artificială ore
întregi unui decedat, decât să fie lăsat să moară un om care încă mai trăieşte.
1.4. Măsuri tehnice de securitate a muncii la executarea lucrărilor, în instalaţiile

electrice din exploatare, cu scoaterea acestora de sub tensiune
10
Art.48 (1) Măsurile tehnice obligatorii pentru realizarea unei lucrări în instalaţiile
electrice, cu scoaterea acestora de sub tensiune, sunt:
a) separarea electrică a instalaţiei respectiv:
- întreruperea tensiunii şi separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii de
instalaţie, după caz, la care urmează a se lucra şi anularea automatizărilor;
- blocarea în poziţia deschis a dispozitivelor de acţionare ale aparatelor de
comutaţie prin care s-a făcut separarea vizibilă şi aplicarea indicatoarelor de
securitate cu caracter de interzicere pe aceste dispozitive;
b) identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie în care urmează a se
lucra;
c) verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată a instalaţiei sau a părţii de
instalaţie la pământ şi în scurtcircuit;
d) delimitarea materială a zonei de lucru;
e) asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.
(2) Manevrele necesare realizării măsurilor tehnice trebuie să se execute de
către una sau două persoane, în conformitate cu prevederile Art.157 şi Art.158 din
prezentele instrucţiuni .
(3) Separarea electrică a instalaţiei trebuie urmată de închiderea cuţitelor de
legare la pământ - CLP (acolo unde acestea există), aferente instalaţiei sau părţii din
instalaţia primară la care urmează a se lucra (conf. Art.65(6)) .
(4) Foile de manevră aprobate în scopul retragerii din exploatare, pentru
lucrări, a unei instalaţii sau părţi a acesteia trebuie să conţină inclusiv operaţiile de
legare la pământ prin închiderea CLP (acolo unde acestea există).
Art.49(1) Pentru executarea lucrărilor, potrivit prevederilor prezentului capitol,

trebuie scoase de sub tensiune, după caz:
a) părţile active aflate sub tensiune la care urmează a se lucra;
b) părţile active aflate sub tensiune la care nu se lucrează, dar se găsesc la
o distanta mai mica decât limita admisa ( distanta de vecinătate) la care se pot apropia
persoanele sau obiectele de lucru ( utilaje, unelte, etc.) indicate in documentaţia
tehnica specifica;
c) părţile active aflate sub tensiune ale instalaţiilor situate la o distanţa
mai mare decât limita admisa ( distanta de vecinătate) dar care, datorita lucrărilor
care se executa in apropiere, trebuie scoase de sub tensiune
(2) Mărimile limitelor admise (distanţelor de vecinătate) sunt în funcţie de
tensiunea nominală a instalaţiilor ce rămân sub tensiune şi de felul instalaţiilor.
Acestea trebuie să fie :
Tensiunea nominală a instalaţiei [kV] 1–20 27– 11 22 40 75

60 0 0 0 0
11
Limita admisa (Distanţa minimă de

6,2
vecinătate) (m) la manevre, executate în 0,8 1 1,5 2,4 3,7
5
instalaţii interioare sau exterioare
Distanţa minimă De În staţii
6,2
de la interioare şi 0,8 1 1,5 2,4 3,7
5
vecinătate [m] la sol exterioare
executarea În celelalte
lucrărilor în instalaţii 2 2,5 3 4 5 8
instalaţii electrice exterioare
Prin urcare pe stâlpii
1,5 2 2,5 3 5 8
LEA
(3) În cazul instalaţiilor de joasă tensiune (inclusiv a liniilor electrice aeriene

- LEA), distanţa de vecinătate nu se normează, dar este interzisă atingerea directă a
părţilor aflate sub tensiune ale acestora.
(4) În cazul instalaţiilor sau părţilor de instalaţie având izolaţii electrice
solide, lichide sau gazoase, acoperite cu ecrane (învelişuri metalice), legate la
pământ (cabluri, bare capsulate, echipamente cu hexafluorură etc.) sau având plăci
electroizolante de separaţie special destinate acestui scop, distanţa de vecinătate nu se
normează, ecranele legate la pământ sau plăcile electroizolante putând fi atinse direct
în timpul lucrului.
Art.50 Zona de lucru trebuie să se asigure după separarea electrică, conform Art. 48
pct. a, prin efectuarea succesivă a următoarelor măsuri tehnice, conform Art. 48 pct. b,
c, d, e şi anume :
- identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie în care urmează a se
lucra;
- verificarea lipsei tensiunii, urmată de legarea imediată a părţii de
instalaţie la pământ şi în scurtcircuit;
- delimitarea materială a zonei de lucru;
- asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.
1.5.Separarea electrica.
1. Întreruperea tensiunii şi separarea vizibilă a
instalaţiei sau a părţii din instalaţia electrică
Art.51(1) Întreruperea tensiunii trebuie să se realizeze după anularea automatizărilor

care conduc la reconectarea întreruptoarelor, prin manevrarea aparatelor de comutaţie
(întreruptoare, separatoare, siguranţe etc.) ce separă instalaţia sau partea din instalaţie
la care urmează a se lucra, de restul instalaţiilor rămase sub tensiune.
(2) După întreruperea tensiunii, în cazul în care prin manevrarea aparatelor
de comutaţie cu care s-a realizat aceasta nu s-a efectuat şi separarea vizibilă, trebuie
să se efectueze aceste separări faţă de toate părţile de unde ar putea să apară tensiune
în instalaţia sau partea din instalaţie, la care urmează a se lucra.
Art.52(1) Separarea vizibilă trebuie să se realizeze prin deschiderea separatoarelor,
12
scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile, debroşarea întreruptoarelor, dezlegarea

cordoanelor la liniile electrice aeriene sau demontarea unor părţi active ale instalaţiei
electrice (bare, conductoare), dezlegarea cablurilor de la aparataj.
(2) În mod excepţional se admite ca în cazul instalaţiilor de joasă tensiune,
când partea din instalaţie la care urmează a se lucra este prevăzută numai cu
întreruptor nedebroşabil ca element de comutaţie sau întreruptor cu contacte a căror
deschidere nu este vizibilă, separarea vizibilă să se realizeze numai prin deconectarea
întreruptorului şi verificarea lipsei tensiunii în locul cel mai apropiat ieşirii din acesta.
(3) Separarea vizibilă în cazul aparatajului în construcţii capsulate (SF6, vid
etc.) se consideră realizată pe baza indicaţiilor proprii aparatajului, de semnalizare a
acestei poziţii.
(4) Separarea vizibilă în cazul aparatelor telecomandate se consideră
realizată pe baza indicaţiilor sistemului de comandă central respectiv semnalizarea
poziţiei acestora afişate pe display la punctul de telecomandă.
(5) Pentru evitarea tensiunii inverse (din joasă în înaltă tensiune) prin
transformatoarele de măsură, acestea trebuie separate electric şi pe partea de joasă
tensiune, după caz, prin debroşarea întreruptoarelor, scoaterea patroanelor siguranţelor
fuzibile sau deconectarea întreruptoarelor nedebroşabil.
Art.53 În instalaţia separată electric din care se alimentează motoare electrice, care
antrenează pompe, ventilatoare, compresoare sau la care sunt racordate generatoare
ori compensatoare prevăzute cu motoare de lansare, care nu pot fi separate vizibil,
trebuie să se realizeze următoarele măsuri suplimentare:
a) blocarea dispozitivelor de pornire a motoarelor primare, pentru evitarea
producerii tensiunii de către generator sau compensator, chiar la viteze reduse;
b) blocarea căilor de pătrundere a fluidelor în pompe, ventilatoare şi
compresoare, pentru evitarea funcţionării în regim de generator a motoarelor ce le
antrenează.
2. Blocarea în poziţie deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor prin care

s-a realizat separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii din instalaţie şi montarea
indicatoarelor de securitate cu caracter de interzicere
Art.54 Blocarea în poziţie deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor prin care

s-a realizat separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii din instalaţie, în care urmează a
se lucra, trebuie să se realizeze prin:
a) blocarea directă, după caz, folosind unul din următoarele procedee:
- blocarea dispozitivelor de acţionare manuală ale separatoarelor cu lacăte
sau mijloace special destinate acestui scop;
- blocarea pe poziţie "scos“ a cărucioarelor întreruptoarelor, în cazul
celulelor cu întreruptoare debroşabile, fără separatoare. Această blocare constă din
închiderea uşii celulei după scoaterea căruciorului. Dacă celula nu este prevăzută cu
uşă, căruciorul realizând el însuşi închiderea celulei când întreruptorul este broşat,
după scoaterea căruciorului se va monta pe partea frontală a celulei un paravan
mobil/bariera mobila (sau bandă viu colorată) şi panou de semnalizare de securitate;
- montarea unor capace (mânere) electroizolante, colorate în roşu, în locul
patroanelor siguranţelor fuzibile de joasă tensiune;
- montarea unor plăci sau teci electroizolante, rezistente din punct de
vedere mecanic, între sau pe contactele deschise ale separatoarelor sau
întreruptoarelor atunci când acestea sunt accesibile şi rămân sub tensiune;
13
b) blocarea indirectă, după caz, folosind unul din următoarele procedee:

- scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile sau deconectarea
întreruptorului de pe circuitul de alimentare al motorului care antrenează dispozitivul
de acţionare al separatorului, respectiv, la joasă tensiune, al întreruptorului;
- închiderea robinetului de alimentare cu aer comprimat a dispozitivelor
de acţionare pneumatice ale separatoarelor şi întreruptoarelor şi descărcarea de
presiune a circuitului de după robinet;
- dezlegarea conductoarelor de la bobinele de acţionare prin comandă de
la distanţă a dispozitivelor de acţionare ale separatoarelor, respectiv la joasă tensiune
ale întreruptoarelor;
- alte procedee: procedee electronice – prin soft, etc.
Art.55 Pe dispozitivele de acţionare blocate ale separatoarelor şi în punctele în care
blocarea aparatelor prin care s-a realizat separarea electrică s-a făcut prin celelalte
procedee menţionate la Art. 53.b), trebuie să se monteze panouri de semnalizare
având inscripţia "NU ÎNCHIDE ! SE LUCREAZĂ“ (respectiv "NU DESCHIDE! SE
LUCREAZĂ“, în cazul robinetelor de aer comprimat prin care se alimentează
dispozitive de acţionare pneumatică).
Art.56 (1) Separarea electrică este realizată de admitent (personalul de servire
operativă a instalaţiei acolo unde acesta există) sau conform prevederilor din
Convenţiile de exploatare / lucrări, încheiate între terţi.
(2) Separatoarele liniilor electrice aeriene aflate la distanţă faţă de zona de
lucru şi care în schema normală de funcţionare au poziţia "deschis“, se pot considera
blocate în această poziţie. Şeful de lucrare poate solicita vizualizarea împreună cu
admitentul a acestei poziţii, a blocării dispozitivului de acţionare şi montarea de
panouri de semnalizare de securitate.
Identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie

la care urmează a se lucra
Art.57(1) Identificarea instalaţiei sau a unei părţi a acesteia trebuie să se realizeze de

către:
a) admitent împreună cu şeful de lucrare, în cazul în care ZL este realizată
de personalul de servire operativă;
b) şeful de lucrare în cazul în care ZL se realizează de către acesta.
Scopul identificării este de a avea certitudinea că măsurile tehnice ce trebuie luate
pentru realizarea zonei de lucru se vor aplica asupra instalaţiei la care urmează a se
lucra şi la care se vede, sau s-a confirmat prin mesaj, că instalaţia a fost scoasă de sub
tensiune sau numai separată electric.
(2) Identificarea se realizează vizual, obligatoriu la faţa locului, pe baza
următoarelor elemente după caz:
a) schema electrică a staţiei, postului etc.;
b) schema electrică de traseu a liniei (aeriene sau cablu);
c) schema electrică a fluxurilor de cabluri (circuite);
d) caietul de marcaje şi etichetări;
e) inscripţii, numerotări, denumiri;
f) planuri, hărţi, planşe şi confruntarea cu dispunerea în teren a
instalaţiilor;
g) aparate sau instalaţii de detecţie;
h) aparate de măsură;
i) alte elemente.
14
(3) Pe durata identificării este interzisă deschiderea sau îndepărtarea oricărui

tip de îngrădire sau verificarea, prin acţionare, a oricărei componente a instalaţiei.
Verificarea lipsei tensiunii urmată imediat de legarea la pământ şi în scurtcircuit

(Aceasta este singura măsură sigură de protecţie preventivă a personalului
împotriva riscului electric, la existenţa sau apariţia accidentală a tensiunii în
zona de lucru!)
Art.58 Verificarea lipsei tensiunii şi legarea la pământ şi în scurtcircuit trebuie să se

facă la toate fazele instalaţiei, respectiv la toate conductoarele liniei electrice aeriene
existente pe coronament, inclusiv pe nul. În cazul întreruptoarelor, verificarea lipsei
tensiunii trebuie să se facă la toate cele şase borne accesibile ale acestora.
Art.59 Verificarea lipsei tensiunii în instalaţiile de joasă tensiune trebuie să se facă cu
ajutorul aparatelor portabile de măsurare a tensiunii sau cu ajutorul detectoarelor de
tensiune. În instalaţiile de înaltă tensiune, verificarea trebuie să se facă cu ajutorul
detectoarelor de tensiune, corespunzătoare tensiunii nominale a acestor instalaţii.
Art.60 Verificarea lipsei tensiunii cu detectoare de tensiune nu este admisă pe timp de
precipitaţii atmosferice în instalaţiile de tip exterior, decât în cazul în care acest lucru
este permis prin instrucţiunile producătorului de folosire a detectoarelor şi a prăjinilor
electroizolante, suport al acestora.
Art.61 În cazul echipamentelor şi elementelor capsulate sau protejate, la care nu se
pot utiliza detectoarele de tensiune, verificarea lipsei tensiunii trebuie să se facă
potrivit instrucţiunilor furnizorilor echipamentelor sau elementelor respective.
Art.62 Verificarea lipsei tensiunii, în vederea închiderii cuţitelor de legare la pământ
montate pe stâlpii liniilor electrice aeriene, se admite a fi înlocuită prin verificarea
vizuală a poziţiei deschis a separatorului prin care s-a realizat separarea electrică.
Art.63(1) Înainte de fiecare utilizare a detectorului de tensiune şi imediat după
aceasta, trebuie să se verifice buna funcţionare a acestuia, prin metoda indicată de
producător, în instrucţiunile de funcţionare şi utilizare ( cartea tehnica ).
(2) În toate instalaţiile, apropierea de acestea a detectorului de tensiune se
face lent, iar atingerea directă se va face numai după constatarea lipsei avertizării
luminoase şi sonore a detectorului.
Art.64(1) Verificarea lipsei tensiunii trebuie să se efectueze considerând că instalaţia
este sub tensiune.
(2) Persoana care verifică lipsa tensiunii în instalaţiile electrice de înaltă
tensiune trebuie să deţină minimum grupa a II-a de autorizare.
(3) În cazul în care pentru verificarea lipsei tensiunii este necesară
deschiderea uşilor celulelor sau îndepărtarea îngrădirilor este interzisă depăşirea cu
vreo parte a corpului a planului delimitat de acestea.
Art.65(1) Legarea la pământ şi în scurtcircuit se aplică pe toate fazele instalaţiei sau
părţii din instalaţie, precum şi pe conductorul de nul al liniilor electrice aeriene de
joasă tensiune, prin montarea dispozitivelor mobile de scurtcircuitare şi legare la
pământ (scurtcircuitoare) sau prin închiderea cuţitelor de legare la pământ.
(2) Operaţiile de montare a scurtcircuitoarelor trebuie să se realizeze
obligatoriu de către doi electricieni. Clemele scurtcircuitorului trebuie aplicate de
electricianul cu grupa minimă de autorizare II. Succesiunea operaţiilor trebuie să fie
următoarea:
a) legarea la pământ a scurtcircuitorului;
b) verificarea lipsei tensiunii, conform prevederilor Art. 58-64 de mai sus;
c) montarea clemelor scurtcircuitorului pe nul şi pe fiecare fază.
15
(3) Alegerea punctului de legare la pământ trebuie realizată cu următoarea

prioritate:
a) priza artificială a instalaţiei sau stâlpului reţelei electrice;
b) priza naturală a stâlpului reţelei electrice;
c) ţăruşul scurtcircuitorului.
(4) Demontarea scurtcircuitorului se execută în ordine inversă montării.
(5) În cazul liniilor electrice aeriene de joasă tensiune, verificarea lipsei
tensiunii, respectiv montarea clemelor scurtcircuitorului, se va face
începând cu conductorul de nul, cu excepţia cazurilor în care conductorul de
nul este montat pe partea superioară a coronamentului.
(6) În cazul legării la pământ şi în scurtcircuit prin CLP închiderea acestora
trebuie realizată după verificarea lipsei de tensiune de către un electrician
având grupa de autorizare minim II. (7) In cazul cablurilor electrice
aflate in exploatare si care din diverse motive se dezleagă de la bornele de
racordare ale echipamentelor primare la unul sau la ambele capete, in tot
acest interval de timp capetele respective se vor lega la pământ si in
scurtcircuit. Dispozitivul de legare la pământ si in scurtcircuit trebuie sa fie
certificat si sa fie compatibil cu elementele de contact montate pe capetele
cablului.
Art.66 Legarea la pământ şi în scurtcircuit a instalaţiilor electrice de 110 – 400 kV, se
va realiza în următoarea ordine:
a) se leagă la pământ clema scurtcircuitorului monopolar;
b) se verifică lipsa tensiunii pe o fază;
c) se montează clema scurtcircuitorului monopolar pe faza respectivă;
d) operaţiile de mai sus se repetă, în acelaşi mod, pentru celelalte faze.
Art. 67 (1) Montarea clemelor scurtcircuitorului la fazele instalaţiei, indiferent de
nivelul de tensiune, trebuie să se execute cu ajutorul prăjinilor, bastoanelor,
mânerelor electroizolante sau a altor asemenea dispozitive destinate special acestei
operaţii, funcţie de tipul scurtcircuitorului şi tensiunea instalaţiei.
(2) În instalaţiile interioare de înaltă tensiune de până la 20 kV inclusiv, în
locuri stabilite în scris de conducerea unităţii (subunităţii) de exploatare, şi marcate
distinct în instalaţii, unde nu este posibil să se folosească prăjina electroizolantă (din
lipsă de spaţiu pentru manevrarea acesteia), se admite, în mod excepţional, montarea
clemelor scurtcircuitorului fără prăjină electroizolantă dar numai după descărcarea
sarcinii capacitive, efectuată tot cu prăjina electroizolantă.
(3) În instalaţiile de joasă tensiune, cu excepţia liniilor electrice aeriene,
este admisă montarea scurtcircuitorului, fără utilizarea prăjinii electroizolante şi
descărcarea sarcinii capacitive, cu utilizarea mijloacelor de protecţie electroizolante
Art. 68 Se interzice secţionarea nulului liniilor electrice aeriene de joasă tensiune
aflate sub tensiune dacă nu s-a realizat, în prealabil, continuitatea prin şuntare directă
sau prin legare la pământ a celor două părţi lângă secţionare.
Art.69(1) Pentru asigurarea zonei de lucru în cazul instalaţiilor prevăzute cu cuţite de
legare la pământ, acestea trebuie folosite întotdeauna, în locul scurtcircuitoarelor.
(2) În cazul în care pentru asigurarea zonei de lucru este necesară şi
montarea unui scurtcircuitor mobil, acesta se montează după închiderea
CLP - ului.
(3) La închiderea cuţitelor de legare la pământ montate pe un stâlp,
verificarea lipsei de tensiune se poate înlocui prin: controlul vizual de către
personalul manevrant al integrităţii circuitului de legare la pământ a dispozitivului de
acţionare şi poziţia deschis a separatorului.
16
Art.70(1) În staţii şi posturi de transformare clemele (papucii) scurtcircuitoarelor

trebuie să fie fixate la bornele, piesele, respectiv locurile special prevăzute (marcate)
în acest scop (puncte fixe de conexiune). Este interzisă legarea conductorului
scurtcircuitorului prin răsucire sau orice alt procedeu care nu asigură un contact
corespunzător.
(2) În staţiile electrice, la instalaţia de legare la pământ , trebuie să se lege
şi părţile metalice ale autoscărilor, platformelor de lucru şi utilajelor din zona de
lucru, aducându-le la acelaşi potenţial, prevenindu-se astfel apariţia tensiunilor induse
periculoase. Legarea la pământ se face de către seful de lucrare împreuna cu
deservetul echipamentului de lucru, folosindu-se dispozitivele de scrtcircuitare si
piesele din dotarea utilajului sau a formaţiei prestatorului de servicii.
(3) În cazul instalaţiilor de înaltă tensiune cu faze separate sau depărtate
mai mult decât distanţa de vecinătate ( limita admisă) este admis să se realizeze
legarea la pământ numai la faza la care se va lucra.
Art.71(1) Verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată la pământ şi în scurtcircuit
conf Art.65-67 trebuie să se realizeze cu respectarea cumulativă a următoarelor
condiţii:
a) cât mai aproape de zona de lucru, de o parte şi de alta a acesteia, cu
excepţia cablurilor electrice;
b) către derivaţiile LEA care se racordează la zona de lucru, cu excepţia
branşamentelor electrice de joasă tensiune;
c) cel puţin o legătură la pământ şi în scurtcircuit să fie vizibilă din zona
de lucru (prezenta condiţie nu se aplică în cazul lucrărilor din staţii, posturi zidite şi la
cablurile electrice şi la liniile electrice aeriene cu conductoare izolate).
(2) În zona de lucru partea din instalaţie la care se lucrează trebuie să fie
permanent legată la pământ şi în scurtcircuit, cu excepţia situaţiilor când se fac
măsurători şi probe.
Art.72 (1) Identificarea instalaţiei, verificarea lipsei tensiunii, legarea la pământ şi în
scurtcircuit, se asigură de către şeful de lucrare, conform dispoziţiilor emitentului sau
conform prevederilor din Convenţiile de lucrări.
(2) Electricienii care execută măsurile tehnice de scoatere de sub tensiune a
instalaţiilor (separarea electrică, verificarea lipsei tensiunii, legarea la pământ şi în
scurtcircuit) trebuie să utilizeze, după caz, următoarele echipamente individuale de
protecţie, respectând principiul stabilit la Art. 46 din prezentele instrucţiuni: cască de
protecţie a capului cu vizieră de protecţie a feţei, mănuşi electroizolante, mâner cu
manşon de protecţie a braţului pentru manevrarea siguranţelor de joasă tensiune tip
MPR, costum din ţesătură termorezistenta încălţăminte electroizolantă sau covor
electroizolant, prăjină electroizolantă.
(3) In cazul echipamentelor electrice la care producătorul prevede în
instrucţiuni echipamentul individual de protecţie specific se vor respecta aceste
prevederi.
Delimitarea materială a zonei de lucru
Art.73 Delimitarea materială a zonei de lucru trebuie să asigure prevenirea

accidentării membrilor formaţiei de lucru, dar şi a persoanelor care ar putea pătrunde
accidental în zona de lucru. Delimitarea materială se realizează prin îngrădiri
provizorii mobile, care să evidenţieze clar zona de lucru. Îngrădirile provizorii mobile
se vor fixa sigur, pentru a nu cădea peste părţile aflate sub tensiune ale instalaţiei. Pe
17
îngrădirile provizorii mobile se vor monta panouri de semnalizare.

Art.74(1) Îngrădirile provizorii mobile trebuie să se monteze la o distanţă egală sau
mai mare decât limita admisa, faţă de părţile rămase sub tensiune. Dacă aceste
distanţe nu pot fi respectate, părţile instalaţiilor situate la distanţe mai mici, vor fi
scoase de sub tensiune.
(2) Îngrădirile provizorii mobile din materiale electroizolante se pot amplasa
la distanţe mai mici decât limita admisa ( distanta de vecinătate), chiar în atingere
directă cu părţile aflate sub tensiune, în următoarele condiţii:
a) tensiunea nominală a instalaţiei să fie de cel mult 27 kV;
b) părţile instalaţiei să fie situate în interior, iar în cazul în care sunt situate în
exterior, montarea, demontarea şi utilizarea să se facă pe timp uscat;
c) montarea şi demontarea să se realizeze sub supravegherea unui
electrician – supraveghetor de lucrare.
(3) În cazul în care nu se pot monta îngrădiri electroizolante mobile,
conform prevederilor alineatului precedent, unitatea de exploatare trebuie să
stabilească modul de lucru, în condiţii de securitate.
(4) Delimitarea materiala a zonei de lucru se face de către admitent în staţii
de transformare, posturi de transformare în cabine şi subterane, puncte de alimentare,
acolo unde, în aceeaşi incintă rămân instalaţii sub tensiune
Măsuri tehnice de securitate a muncii în zona de lucru

pentru evitarea accidentelor de natură neelectrică
Art.75 Aceste măsuri au rolul de a evita accidentarea de natură neelectrică a

membrilor formaţiei de lucru şi a altor persoane care ar putea pătrunde accidental în
zona de lucru, ele aplicându-se conform instrucţiunilor specifice, pe genuri de lucrări
şi instalaţii.
Art.76 (1) Pentru evitarea accidentelor de circulaţie (când este cazul), zona de lucru
trebuie marcată cu panouri de semnalizare de securitate sau îngrădiri speciale,
respectând prevederile regulilor de circulaţie.
(2) Măsurile tehnice de securitate a muncii în zona de lucru pentru
evitarea accidentelor de natură neelectrică, sunt asigurate de şeful de lucrare.
1.6. Măsuri organizatorice de securitate a muncii la

executarea lucrărilor în instalaţiile
electrice din exploatare
Art. 77 Din punct de vedere organizatoric, lucrările în instalaţiile electrice din

exploatare trebuie să se execute în baza:
a) autorizaţiilor de lucru (AL);
b) instrucţiunilor tehnice interne de protecţie a muncii (ITI-PM);
c) atribuţiilor de serviciu (AS);
d) dispoziţiilor verbale (DV);
e) proceselor verbale (PV).
Art.78 La pregătirea şi executarea lucrărilor în instalaţiile electrice din exploatare ,
corespunzător celor menţionate la articolul anterior, trebuie să participe, după caz:
a) persoana care dispune executarea lucrărilor, denumită în cuprinsul
prezentelor instrucţiuni "emitent" ;
b) persoana care admite la lucrare, denumită în cuprinsul prezentelor
instrucţiuni "admitent";
18
c) persoana care conduce, controlează şi supraveghează formaţia de lucru,

denumită în cuprinsul prezentelor instrucţiuni "şef de lucrare”;
d) persoanele care fac parte din efectivul formaţiei de lucru, denumite în
cuprinsul prezentelor instrucţiuni "executanţi”;
Art.79(1) Emitentul trebuie să facă parte din unitatea sau subunitatea care are în
gestiune sau a preluat prin convenţie instalaţia electrică în cauză, trebuie să aibă
grupa a V-a de autorizare şi să fie numit de către conducătorul unităţii de care
aparţine
(2) Instalaţiile în care fiecare emitent are dreptul să dispună executarea de
lucrări, se vor stabili de către conducătorul unităţii
(3) Emitentul desemnează admitentul şi şeful de lucrare, având grupe de
autorizare corespunzătoare.
Art. 80(1) Admitentul trebuie să aibă minimum grupa a IV-a de autorizare şi să
admită la lucrare şefii de lucrări desemnaţi de emitent.
(2) Admitentul trebuie să asigure, după caz, măsurile tehnice prevăzute la
Art.48 (1) din prezentele instrucţiuni.
(3) Admitentul realizează direct, parţial sau în totalitate, măsurile tehnice
menţionate la Art.48 (1) din prezentele instrucţiuni, în măsura în care este desemnat
în acest sens. Pentru măsurile tehnice pe care nu le ia personal, admitentul primeşte
confirmare de la treapta de comandă operativă.
(4) Măsurile consemnate la alineatul (3) din prezentul articol, pe care
admitentul nu le ia personal, trebuie să fie confirmate prin mesaj de către cel ce le-a
luat efectiv, şi consemnate în evidenţele special destinate acestui scop - inclusiv în
formularul AL.
(5) Admitentul trebuie să verifice, prin confruntarea confirmărilor primite cu
prevederile formei de lucru (AL, ITI-PM, PV), că sunt luate toate măsurile tehnice
necesare pentru realizarea separării electrice, pe care nu le-a realizat personal.
(6) În cazul în care măsurile tehnice pentru realizarea separării electrice sunt
luate (asigurate) de către altă persoană decât admitentul, această persoană răspunde de
realizarea corectă a tuturor măsurilor tehnice dispuse pentru separarea electrică.
(7) În cazul în care admitentul este şeful de lucrare (se autoadmite) el
trebuie să realizeze sau să asigure toate măsurile tehnice prevăzute la Art.48 (1) din
prezentele instrucţiuni.
Art. 81(1) Şeful de lucrare este o persoană care trebuie să aibă minimum grupa a III-
a de autorizare si trebuie desemnat de emitent pentru executarea lucrării;
(2) În realizarea atribuţiunilor sale, şeful de lucrare trebuie:
a) să stabilească împreună cu emitentul şi şeful ierarhic numărul şi
nivelul calificării profesionale, inclusiv al grupelor de autorizare pentru membrii
formaţiei, funcţie de volumul de lucrări, posibilităţile de executare dispersată a
lucrării, complexitatea şi tehnicitatea lucrării în conformitate cu prevederile fişei
tehnologice sau a instrucţiunii tehnice de lucru;
b) să sesizeze admitentului eventualele măsuri tehnice necesare în plus faţă
de cele realizate de acesta, pentru a executa lucrarea fără pericol de accidentare;
c) să respecte mărimea zonelor de lucru. În cazul în care consideră necesar,
va reduce din proprie iniţiativă mărimea zonelor de lucru, astfel încât să asigure
controlul activităţii formaţiei de lucru sau supravegherea în timpul lucrului în mod
corespunzător;
d) să ia măsurile tehnice necesare pentru asigurarea zonei de lucru. În
cazul în care aceste măsuri au fost luate de către personalul de servire operativă,
răspunde solidar cu acesta de suficienţa şi corectitudinea lor;
19
e) să asigure conducerea efectivă a lucrării încredinţate, fiind unicul

responsabil de luarea tuturor măsurilor tehnice şi organizatorice în zona de lucru;
f) să instruiască executanţii asupra măsurilor de securitate a muncii
specifice care trebuie respectate în zona de lucru;
g) să efectueze controlul activităţii formaţiei de lucru şi supravegherea în
timpul lucrului;
h) să dea dispoziţii clare, fără echivoc şi fără a crea confuzii, convingându-
se că executantul (executanţii) căruia (cărora) s-a adresat a (au) înţeles corect şi
complet conţinutul dispoziţiilor;
i) să ia măsuri în zona de lucru, atunci când îndeplineşte rolul de
supraveghetor al unei formaţii de lucru de altă specialitate, astfel încât să se împiedice
accidentele de natură electrică (cu excepţia celor datorate aparatelor electrice folosite
la lucrarea respectivă de către formaţia de lucru de altă specialitate). Şeful formaţiei
de lucru de altă specialitate trebuie să ia toate măsurile, privind evitarea accidentelor
de natură neelectrică, precum şi a accidentelor de natură electrică din cauza aparatelor
si uneltelor electrice proprii folosite;
j) să folosească autoritatea sa administrativă şi profesională pentru
respectarea tehnologiei de lucru şi a instrucţiunilor de securitate a muncii, de către toţi
membrii formaţiei.
Art.82(1) Persoanele care fac parte din efectivul formaţiei de lucru (executanţii)
trebuie să cunoască şi să aplice întocmai la lucrări instrucţiunile de securitate a
muncii specifice şi să respecte delimitarea materială a zonei de lucru, desfăşurându-şi
activitatea în limitele acesteia, conform instructajului şefului de lucrare. Ele sunt
obligate să sesizeze imediat orice abatere de la prezentele instrucţiuni care poate
conduce la accidente.
(2) În cazul în care la executarea lucrării se folosesc dispozitive sau utilaje
deservite de personal de altă specialitate, acest personal trebuie să se subordoneze
şefului de lucrare.
Art.83 La executarea unei lucrări, se admite ca persoana având o grupă de autorizare
superioară să cumuleze şi atribuţii ale grupelor inferioare, astfel:
a) emitentul poate cumula: funcţia de admitent şi funcţia de şef de lucrare;
b) admitentul poate cumula şi funcţia şefului de lucrare dar numai pentru
lucrarea la care acesta a fost numit ca atare;
c) şeful de lucrare poate cumula şi funcţia de admitent pentru propria
formaţie, cu condiţia să deţină grupa a IV-a de autorizare şi să fie desemnat pentru
aceasta de către emitent.
1.7. Măsuri de securitate a muncii la executarea lucrărilor în staţii

electrice
Art.261. (1) Lucrările la întrerupătoarele debroşabile montate pe cărucior trebuie să

se execute numai cu căruciorul scos din celulă (cu excepţia lucrărilor la dispozitivele
de acţionare, când există separatoare, prin care s-a realizat separarea vizibilă).
(2) După scoaterea căruciorului din celulă, uşile acesteia trebuie închise, iar
pe sistemul de închidere trebuie montat un panou de semnalizare adecvat.
(3) În cazul în care celula nu este prevăzută cu uşi, căruciorul realizând el
însuşi închiderea celulei când întrerupătorul este broşat, după scoaterea căruciorului,
20
trebuie montată pe partea frontală a celulei un paravan mobil ,bariera mobila, sau
bandă roşie, pe care se va fixa panoul de semnalizare adecvat.
(4) În cazul în care scoaterea căruciorului din celulă constituie o separare
vizibilă şi pentru lucrări la alte elemente decât întreruptorul celulei respective, pe uşile
celulei, paravanul mobil, bariera mobila sau banda roşie, după caz, se va monta
panoul de semnalizare adecvat.
Art.262. (1) Pentru executarea lucrărilor la cablurile de ieşire din celulele camerelor
de conexiuni sau la alte aparate montate în partea fixă a celulelor cu întrerupătoare
debroşabile, separarea vizibilă trebuie realizată prin scoaterea completă a căruciorului
din celulă. În cazurile în care scoaterea din celulă a căruciorului nu este impusă de
natura lucrării, separarea vizibilă trebuie realizată prin separatorul de bare, dacă celula
este prevăzută cu acest separator. În caz contrar, separarea vizibilă trebuie realizată
prin scoaterea completă a căruciorului din celulă.
(2) Şeful de lucrare trebuie să verifice vizual, la lucrările executate în
compartimentul celulei cu cărucior debroşabil din care s-a scos căruciorul, că s-au
închis complet clapetele din tablă care acoperă orificiile de trecere a contactelor
mobile ale întrerupătorului către contactele fixe.
(3) Pe partea frontală a celulei trebuie să se monteze un panou de
semnalizare adecvat, uşile celulei (în cazul în care acestea există) rămânând deschise.
(4) Se interzic accesul şi executarea lucrărilor în interiorul
compartimentelor celulelor cu întrerupătoare debroşabile, fără separator de bare, când
întrerupătorul este debroşat, barele colectoare sunt sub tensiune şi nu există un perete
despărţitor care să împiedice accesul persoanelor sau uneltelor la acestea. Se admite
accesul în compartimentul întrerupătorului numai după scoaterea de sub tensiune a
barelor colectoare sau montarea unor paravane (sau plăci electroizolante după caz)
conform prevederilor de la Art. 74.
Art.263. (1) În cazul în care se execută lucrări în compartimentele celulelor cu
întrerupător debroşabil, prevăzute cu pereţi continui, care împiedică accesul
persoanelor sau uneltelor la elementele conductoare legate la barele colectoare (când
întrerupătorul este debroşat), se permite a nu se monta scurtcircuitor în celulă lângă
separarea vizibilă pe partea spre barele colectoare.
(2) În cazul celulelor metalice la care pereţii laterali ai compartimentelor nu
asigură protecţia împotriva apropierii sub limitele admise (distanţe de vecinătate) faţă
de părţile aflate sub tensiune din compartimentele vecine, prevăzute la Art. 49 (2),
trebuie să se ia cel puţin una din următoarele măsuri, în vederea executării lucrării:
a) obturarea orificiilor, prin montarea de plăci electroizolante sau covoare
electroizolante mobile;
b) scoaterea de sub tensiune a părţilor respective din compartimentele
vecine.
Art.264. În cazul lucrărilor care se execută în celule cu întrerupător debroşabil, în
porţiunea din celulă între întrerupător şi racordarea la linie, legarea la pământ şi în
scurtcircuit se va executa prin închiderea cuţitelor de legare la pământ a celulei. În
cazul în care acestea lipsesc, se va monta un scurtcircuitor pe porţiunea de bară la care
este racordată linia în celulă. În ambele cazuri, se va bloca în poziţie deschis maneta
dispozitivului de acţionare al separatorului de secţionare a liniei cel mai apropiat de
celulă şi pe care se va monta indicator de securitate, fără a fi necesară montarea şi a
unui scurtcircuitor lângă această separare vizibila.
Art.265. În cazul lucrărilor ce se execută la cablurile de ieşire din staţie, ce fac
legătura cu liniile electrice aeriene, inclusiv la cutiile terminale ale acestora, aflate în
celule (de orice fel), realizarea separării electrice către linie se face la separatorul cel
21
mai apropiat de staţie, unde se iau toate măsurile tehnice prevăzute în prezentele
instrucţiuni norme specifice.
Art.266. În vederea executării unor lucrări la întrerupătoare sau separatoare,
dispozitivele lor de acţionare trebuie blocate în poziţia deconectat sau deschis (cu
excepţia cazurilor în care la unele operaţii este necesară poziţia conectat sau închis a
acestora), prin întreruperea circuitelor de comandă. De asemenea, trebuie luate prin
grija admitentului sau a şefului de lucrare, după caz, următoarele măsuri:
a) la întrerupătoarele şi separatoarele acţionate cu aer comprimat, se va
închide admisia aerului comprimat şi se vor bloca mecanic electroventilele prin care
se face admisia aerului comprimat la dispozitivul de acţionare al acestora,
descărcându-se de presiune circuitul din aval faţă de robinetul de izolare. În cazul în
care nu se poate executa blocarea mecanică a electroventilelor, este obligatorie golirea
de aer comprimat a rezervoarelor proprii, robinetul de evacuare a aerului comprimat
rămânând deschis;
b) la întrerupătoarele şi separatoarele acţionate electric, se vor scoate
siguranţele prin intermediul cărora se alimentează motoarele, bobinele de acţionare
etc.;
c) la întrerupătoarele cu dispozitive de acţionare cu lichide sub presiune
(MOP etc.) se vor întrerupe circuitele de alimentare ale electropompelor şi în cazul în
care se lucrează la piese, elemente sau părţi, în mişcare sau sub presiune, se va
descărca de presiune circuitul de comandă. În cazul în care dispozitivul de acţionare
cu fluid nu se descarcă de presiune, lucrarea se va executa în baza instrucţiunii proprii
acestui caz, întocmită de fabricant sau beneficiar;
d) la întrerupătoarele acţionate de dispozitive cu resorturi, se vor
detensiona resorturile respective;
e) pe cheile sau ventilele de comandă şi pe robinetele de admisie a aerului
comprimat se vor monta panouri de semnalizare;
f) dacă în cazul lucrării la întrerupător sau separator este necesar ca acesta
să fie manevrat, se va restabili agentul de acţionare sau circuitul curentului operativ,
interzicându-se staţionarea lângă întreruptorul sau separatorul al cărui reglaj se
probează a oricărei persoane în afara celor care execută nemijlocit proba şi care s-au
asigurat că manevra se poate efectua fără risc;
g) în cazul în care simultan cu lucrările la întrerupător sau separator se
lucrează şi în circuitul de comandă, scoaterea siguranţelor de pe circuitul de comandă
se înlocuieşte cu întreruperea circuitului de la bobinele de acţionare, prin dezlegarea
acestora sau prin dispozitive de deconectare, special prevăzute în acest scop. Această
măsură se va lua în comun, atât de către şeful de lucrare de la întrerupător sau
separator, cât şi de şeful de lucrare de la circuitele secundare;
h) în cazul întrerupătoarelor sau separatoarelor telecomandate, se va monta
un panou de semnalizare adecvat, la punctul de telecomandă, când acest lucru este
posibil.
Art.267. Folosirea flăcării deschise este permisă numai cu condiţia ca distanţa de la
aceasta până la părţile aflate sub înaltă tensiune să fie mai mare decât limita admisă
(distanţele de vecinătate) precizate la Art. 49 (2) din prezentele instrucţiuni, plus 0,8
m.
Art.268. (1) În cazul izbucnirii unui incendiu în instalaţiile electrice aflate în incinte,
interioare sau exterioare, personalul de servire operativă este obligat a interveni, cu
respectarea instrucţiunilor specifice pentru stingerea incendiilor.
(2) Pentru prevenirea producerii unor accidente de natură electrică în timpul
intervenţiei cu mijloace mobile (portabile) pentru stingerea incendiilor, se va întrerupe
22
tensiunea la partea de instalaţie la care urmează a se interveni şi la alte instalaţii, după

caz.
(3) Partea de instalaţie de joasă tensiune la care se intervine poate să
rămână sub tensiune, dar personalul de intervenţie trebuie să folosească mănuşi
electroizolante, încălţăminte electroizolantă, cască de protecţie cu vizieră sau mască
contra gazelor în caz de necesitate.
(4) Trebuie să se evite apropierea extinctorului de instalaţia electrică de
joasă tensiune rămasă sub tensiune.
(5) În cazul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor în instalaţiile
interioare trebuie utilizată masca de gaze din dotare.
Art.269. În staţiile de transformare şi/sau de conexiuni unde sunt locuri în care se
constată prin măsurări ca intensitatea câmpului electric depăşeşte 10 kV/m şi schimb
(locuri stabilite de subunitatea de exploatare), personalul de servire operativă, precum
şi cel care execută lucrări de întreţinere - reparaţii sau montaj trebuie să folosească
mijloace de protecţie specifice, sau să reducă timpul de expunere.
Art.270. La executarea controalelor sau lucrărilor în gospodăriile de cabluri (tunele,
puţuri) din staţiile şi din posturile de transformare subterane, trebuie luate preventiv
următoarele măsuri:
a) aerisirea, ventilarea şi verificarea obligatorie a lipsei gazelor. Verificarea
lipsei gazelor combustibile (din infiltraţie) sau nocive şi a pericolului de emanaţii (sau
acumulare a acestora) trebuie să se facă cu ajutorul detectoarelor mobile de gaze,
menţinute în funcţiune pe toată durata executării lucrărilor. În cazul în care se constată
prezenţa gazelor nocive (oxid de carbon) sau gaze naturale cu concentraţie apropiată
de limita inferioară de explozie , se interzice orice activitate şi se vor lua măsuri
conform instrucţiunilor proprii;
b) interzicerea folosirii lămpilor portative şi a flăcării deschise până la
constatarea, prin determinări, a lipsei gazelor combustibile;
c) îngrădirea şi montarea panourilor de semnalizare sau postarea unui
supraveghetor din cadrul formaţiei de lucru, la gurile deschise (de vizitare) ale
încăperilor, puţurilor, tunelelor, canalelor sau posturilor de transformare subterane.
Art.271. În timpul efectuării controlului şi/sau executării lucrărilor în puţuri, tunele şi
galerii, trebuie utilizat detectorul de gaze. Emitentul şi şeful de lucrare trebuie să
stabilească dacă fiecare lucrător va fi dotat şi cu aparat autonom de salvare. Aparatul
autonom se va utiliza la primul semnal de avertizare, emis de unul dintre detectoarele
de gaze.
Art.272. Lucrările cu flacără deschisă în gospodăriile de cabluri din staţiile de
transformare şi posturile subterane trebuie executate în condiţiile limitării flăcării,
prin materiale refractare, dotarea executanţilor cu echipament de protecţie adecvat şi
stingătoare adecvate.
Art.273. Executarea unei lucrări asupra unor părţi din instalaţiile situate în încăperi
comune cu alte instalaţii de înaltă tensiune sau joasă tensiune, rămase sub tensiune,
dacă nu există îngrădiri fixe înspre acestea, trebuie să înceapă numai dacă se vor
monta îngrădiri provizorii mobile, iar pe acestea panouri de semnalizare de
interzicere.
Art.274. Înainte de a se atinge bara de nul a tablourilor de distribuţie, trebuie să se
verifice vizual continuitatea legăturii acesteia la instalaţia de legare la pământ si se va
verifica lipsa tensiunii.
Art.275. Este interzisă văruirea cu aparate de pulverizare sau stropire în interiorul
staţiilor electrice, posturilor de transformare (punctelor de alimentare) în care există
părţi aflate sub tensiune sau în exteriorul acestora, pe partea unde se află instalaţii sub
23
tensiune.
Art.276. În cazul inundării posturilor de transformare (punctelor de alimentare)
subterane, trebuie să se verifice starea lor, folosindu-se în acest scop o sursă
independentă de lumină. Dacă apa a atins părţile aflate sub tensiune sau se află în
imediata apropiere a acestora, se interzice atingerea apei de către executanţi, înaintea
scoaterii de sub tensiune a instalaţiei. Nu se va coborî în apă, înaintea verificării
adâncimii acesteia.
Art.277. La lucrările executate prin urcare pe construcţiile posturilor de transformare
pe stâlpi, trebuie respectate prevederile prezentelor instrucţiuni privind urcarea şi
lucrul la înălţime. De asemenea, trebuie să se verifice starea eşafodajului şi a
balustradei postului, precum şi fixarea corespunzătoare a transformatorului. În cazul
în care se constată un grad avansat de putrezire a eşafodajului (platformei), se va lucra
numai cu utilaje speciale pentru lucru la înălţime sau conform instrucţiunilor tehnice
de lucru.
Art.278. Nu este admis a se executa lucrări simultan la două niveluri, decât dacă
există paravane corespunzătoare, care să-i asigure pe executanţii de jos împotriva
căderii accidentale a unor obiecte de la nivelul superior.
Art.279. (1) La ridicarea echipamentului electric cu ajutorul utilajelor, prinderea
trebuie să se realizeze numai de locurile special destinate acestui scop sau de cadrele
metalice ale aparatelor.
(2) Este interzisă prinderea funiilor sau a gaşelor, la ridicare, de izolatoare
sau de căile de curent ale aparatelor, de cârligele de pe capacul transformatoarelor de
putere (destinate numai pentru decuvare), de profilele celulelor prefabricate etc.
Art.280. Este interzisă sprijinirea scărilor fără dispozitive de sprijinire sau agăţare
inclusiv sprijinirea membrilor formaţiei de lucru de căi de curent (bare flexibile) sau
de izolatoarele aparatelor electrice.
Art.281. După terminarea montării şi legării căilor de curent la bornele
transformatoarelor, acestea trebuie legate la pământ şi în scurtcircuit, până la
efectuarea probelor şi punerii în funcţiune, evitându-se în acest fel accidentarea
datorită tensiunilor inverse sau induse.
Art.282. În timpul deplasării transformatoarelor, a celulelor etc. prin tractare cu
cabluri este interzisă staţionarea membrilor formaţiei de lucru în vecinătatea
cablurilor, pentru a se evita accidentele în cazul ruperii acestora. Dacă echipamentul
respectiv se deplasează pe o cale de rulare, membrii formaţiei de lucru trebuie să stea
în spate sau lateral, nefiind permisă tragerea din faţă (din sensul deplasării).
Art.283. (1) Înainte de manevrarea separatoarelor cu ajutorul dispozitivelor de
acţionare mecanice sau pneumatice, trebuie să se verifice că nu există nici o persoană
în celulă şi, în special, că nu lucrează nimeni la separator.
(2) Separatoarele se vor manipula şi monta numai în poziţia "închis”.
Art.284. La montarea întrerupătoarelor şi a dispozitivelor de acţionare cu resorturi
trebuie să se verifice, în prealabil, că resorturile nu sunt armate.
Art.285. În timpul acţionărilor pentru reglajul întrerupătoarelor este interzis accesul
membrilor formaţiei de lucru în apropierea acestora, iar executantului care efectuează
reglajul îi este interzisă introducerea mâinii între mecanisme.
Art.286. Pentru lucrări pe traseele cablurilor racordate la cutiile de distribuţie
supraterane inclusiv cutiile de trecere, firidele principale de branşament, cutiile de
aprindere pentru iluminat public etc., unde nu se pot monta scurtcircuitoare sau
montarea acestora s-ar face în condiţii periculoase pentru personalul manevrant sau
pentru personalul neavizat (datorită imposibilităţii închiderii uşilor etc.), după
întreruperea tensiunii pe cabluri şi separarea lor vizibilă, în locul siguranţelor se vor
24
monta capace sau mânere electroizolante colorate în roşu şi panouri de semnalizare

corespunzătoare.
Art.287. Pentru lucrări executate pe traseele cablurilor racordate la cutiile de
distribuţie subterane, în care nu se pot monta scurtcircuitoare, după întreruperea
tensiunii pe cabluri, trebuie montate pălării electroizolante şi panouri de semnalizare
pe cuţitele cutiilor terminale.
Art.288. În cazul lucrărilor la cutiile de distribuţie subterane, trebuie să se asigure
măsuri de delimitare materială a zonei de lucru prin îngrădirea cutiei de distribuţie cu
panouri, paravane sau benzi şi montarea, pe acestea, a panourilor de semnalizare de
interzicere în aşa fel încât să se evite accesul şi accidentarea persoanelor neavizate. La
întreruperea lucrărilor, cu deplasare de la locul de muncă a formaţiei, cutia de
distribuţie deschisă, chiar dacă este îngrădită, nu trebuie lăsată fără supraveghere.
Art.289. (1) Lucrările la cutiile de distribuţie , legarea – dezlegarea cablurilor, trebuie
executate pe baza de AL , A.S. sau ITI-PM, cum stabileşte emitentul ( dupa caz ).
Art.290. Pentru lucrările ce se execută direct asupra cutiilor de distribuţie subterane,
la care nu se pot monta scurtcircuitoare, după întreruperea tensiunii pe cabluri, se vor
realiza aceleaşi măsuri ca cele prevăzute la Art.286.
Art.291. La manevrarea siguranţelor din cutiile de distribuţie, executantul trebuie să
utilizeze următoarele mijloace de protecţie: cască de protecţie cu vizieră de protecţie a
feţei, încălţăminte electroizolantă, mănuşi electroizolante sau covor electroizolant
portabil (atunci când manevra se execută de pe marginea cutiei de distribuţie din
poziţia în genunchi) şi minerul electroizolant pentru montarea-demontarea
siguranţelor MPR cu manşon de protecţie a braţului.
Art.292. Lucrările de la cutiile de distribuţie subterane, fără scoaterea de sub tensiune
a tuturor elementelor de instalaţie din interiorul acestora, trebuie să se execute cu
luarea următoarelor măsuri:
a) folosirea pe toată durata lucrării a echipamentului individual de
protecţie specificat în articolul anterior;
b) scoaterea siguranţelor de pe toate cablurile;
c) montarea pălăriilor sau tecilor electroizolante pe cuţitele sau furcile fixe
ale plecărilor, indiferent dacă sunt sau nu sub tensiune;
d) executarea pe rând, numai la câte o fază, a reviziei contactelor la cuţitele
de pe plecări, celelalte rămânând izolate cu teci;
e) întreruperea tensiunii pe cablul racordat la cutia terminală la care se
lucrează, în cazul lucrărilor de înlocuire a acesteia;
f) supravegherea permanentă a membrilor formaţiei de lucru de către şeful
de lucrare.
1.8.Măsuri de securitate a muncii la executarea

măsurărilor cu aparate portabile
Art.392. Măsurările cu aparate portabile în instalaţiile electrice de joasă şi înaltă

tensiune se execută în mod direct sau indirect, pe secundarul transformatoarelor
existente în instalaţii.
Art.393. Se permite executarea unor măsurări folosind transformatoarele de măsură
montate provizoriu, dar numai pe baza autorizaţiei de lucru, în care trebuie să se
stabilească în mod concret măsurile de protecţie a muncii ce trebuie luate.
Art.394. Măsurările directe în instalaţiile de joasă tensiune cu ampermetrul,
voltmetrul, trusa wattmetrică, contorul etalon şi cleştele ampermetric se pot executa,
25
după caz, pe bază de ITI-PM, AS sau DV. Formaţia minimă de lucru pentru aceste
măsurări trebuie să fie de doi electricieni , şeful de lucrare având cel puţin grupa a III-
a de autorizare. Măsurările privind continuitatea siguranţelor de la circuitele de
tensiune şi măsurările de tensiune la consumatori se pot executa de către un
electrician cu minimum grupa a III-a de autorizare. Electricianul trebuie să fie echipat
cu mănuşi electroizolante, cască de protecţie a capului şi vizieră de protecţie a feţei. În
staţii şi posturi de transformare se va folosi în plus încălţăminte electroizolantă sau
covor electroizolant.
(2) Nu se permite folosirea clemelor tip crocodil la circuitele de curent.
Art.395. Nu se permite folosirea clemelor de tip crocodil la circuitele de curent.

Art.396. Măsurările directe cu megohmmetrul asupra instalaţiilor (aparataj electric,
cabluri etc.) trebuie să se execute după caz pe bază de ITI-PM, AS sau DV în
următoarele condiţii:
a) instalaţia respectivă trebuie să fie separată electric şi descărcată de
sarcină capacitivă, înaintea fiecărei măsurări;
b) celelalte lucrări asupra instalaţiei respective trebuie întrerupte şi
personalul evacuat, în zonă rămânând numai executanţii măsurării. În cazul în care
instalaţia supusă măsurărilor este separată prin dezlegări de cordoane, prin dezlegări
de conductoare de la aparataj sau prin demontarea unei porţiuni de bare de restul
instalaţiei care rămâne legată la pământ şi în scurtcircuit, lucrările în aceste zone de
lucru pot continua în timpul măsurării cu megohmmetrul în instalaţia dezlegată;
c) în punctele accesibile ale instalaţiilor asupra cărora se efectuează
măsurările şi care nu sunt îngrădite, în incinte neîncuiate, trebuie să se posteze
personal de pază;
d) formaţia de lucru trebuie să fie formată din cel puţin doi electricieni
dintre care unul având minim grupa a III-a de autorizare;
e) electricianul care aplică conductoarele megohmmetrului pe elementul
de încercat şi care are cel puţin grupa a II-a de autorizare va fi echipat cu mănuşi
electroizolante şi încălţăminte electroizolantă sau covor electroizolant;
f) este interzisă atingerea bornelor aparatului, cordoanelor sau instalaţiei
încercate, înainte de descărcarea de sarcină capacitivă, a acesteia.
Art.397. Măsurările directe, în instalaţiile de înaltă tensiune, cu cleştele ampermetric

şi verificările cu indicatorul de corespondenţă a fazelor, trebuie să se execute de către
doi electricieni, dintre care unul are minimum grupa a III-a de autorizare, cărora li s-a
făcut instructaj în acest scop, cu luarea următoarelor măsuri:
a) folosirea de mănuşi electroizolante, încălţăminte electroizolantă sau
covor electroizolant, cască de protecţie a capului şi vizieră de protecţie a feţei;
b) păstrarea distanţelor de limite admise (minime), prevăzute la Art. 49 (2)
din prezentele instrucţiuni, între electricienii ce execută măsurările şi părţile aflate sub
tensiune;
c) manevrarea cleştelui sau indicatorului, fără a se depăşi limitatorul şi fără
sprijinirea acestor aparate de îngrădiri sau părţile metalice ale instalaţiei;
d) asigurarea unui echilibru stabil executantului şi unei poziţii comode, în
timpul executării măsurărilor;
26
Bibliografie :
-PE 119. Norme de protecţie a muncii pentru activităţi în instalaţii electrice.

-PE 126. Regulament de exploatare tehnică a echipamentelor electrice din
distribuţia primară.
-PE 130. Regulament de exploatare tehnică a generatoarelor electrice.
-PE 131. Regulament de exploatare tehnică a motoarelor electrice.
- IP 65/2007
Lucrarea 2
27
Elemente tehnologice privind constructia, intretinerea si

exploatarea LEA
1.Scopul lucrarii
Scopul lucrarii este prezentarea constructiei LEA si insusirea de catre studenti

a normelor si procedeelor practice de intretinere si exploatare a acestora.
28
Lucrarea se va desfasura la Transelectrica, statia de 400kV Oradea Sud, situate

in zona de cetura-Cihei, si la Electrica Sa, Centrul de intretinere si mentenanta Stei.
In prima parte a lucrarii se vor prezenta tipurile de conductoare folosite pentru
liniile electrice aeriene, monofolare, multifilare, monometalice , bimetalice.
Urmeaza apoi prezentarea izolatoarelor, alcatuite din materiale ceramice, din
sticla si din materiale sintetice. Se vor face exemplificari privind toata gama de
izolatoare, izolatoare suport, izolatoare de tractiune, izolatoare de joasa tensiune, de
medie tensiune, de inalta tensiune, izolatoare de sustinere, izolatoare de intindere.
Pentru a realiza legatura electrica si mecanica intre conductoarele liniei,
izolatoare si stalpii liniilor electrice aeriene se folosesc clemele si armaturile, care
trebuie sa evite descarcarile si pierderile prin efluvii.
Stalpii liniilor electrice aeriene sunt o componenta importanta care se va
studia, prin prezentarea si recunoasterea in exploatare a principalilor stalpi de
sustinere, stalpi de intretinere, stalpi terminali, stalpi de colt, stalpi de traversare,
stalpi de subtraversare, stalpi de deviatie, stalpi de transpunere a fazelor.
3.Aplicatii practice
Se va face verificarea la incalzire in regim permanent de functionare (regim de

durata) a conductoarelor unei LEA de inalta tensiune.
Conditia impusa este
Deoarece temperature conductorului este in legatura directa cu curentul de

sarcina, va trebui verificata conditia :
Cu o mica aproximatie se poate calcula Imax , curentul de sarcina maxim prin

conductorul de faza in regimul cel mai greu :
Se considera linia de 110kV din figura 2.1., pentru care se va stabili sarcina
maxima in regim de durata. Aceasta va fi cea mai mare valoare obtinuta in situatiile
urmatoare :
- regim normal de functionare
- regim de avarie
29
Fig 2.1. Linia de inalta tensiune
4.Interpretarea rezultatelor
- Se va verifica incadrarea incalzirii conductoarelor in limita maxima de

70 grdC
- In cazul in care se depaseste aceasta valoare, se va alege un conductor cu
sectiune mai mare si se vor reface calculele. Valoarea gasita pentru sectiunea
conductorului este aceeasi pentru ambele circuite.
Suport teoretic si aplicativ
30
Linia aeriana de energie electrica este o instalatie montata in aer liber,

compusa din conductoare, izolatoare, cleme, armaturi, stalpi, fundatii si instalatii de
legare la pamant care serveste la transportul sau distributia de energie electrica.
Conductoarele liniilor electrice aeriene, in mod obisnuit se fabrica din

aluminiu, otel sau aliaje de aluminiu; mai rar si doar in cazuri speciale din bronz sau
otel.
Conductoarele LEA pot fi:
 Monofilare (masive), dintr-o singura sarma cu sectiune rotunda, numai
pentru sectiuni mici;
 Multifilare, sub forma de funie;
Conductoarele funie pot fi construite din fire cu aceleasi sectiuni sau din fire cu doua
sectiuni diferite.Ele pot fi:
 Monometalice
 Bimetalice, cum este cazul conductoarelor din aluminiu-otel sau aliaj
de aluminiu-otel.
Se construiesc conductoare tubulare fie din mai multe fire circulare, fie din profile
segment. Pentru liniile de joasa tensiune se mai utilizeaza conductoare torsadate,
formate din unul sau mai multe conductoare de aluminiu isolate cu PVC, rasucite in
jurul unui conductor din aluminiu-otel de asemenea izolat cu PVC.
Izolatoarele sunt elemente componente ale liniilor electrice aeriene, construite

dintr-un corp izolant solid, cu sau fara armature metalice, cu ajutorul carora se
realizeaza atat izolarea conductoarelor sub tensiune, cat si fixarea lor.
Casificari:
1) Din punct de vedere al materialului din care se confectioneaza: Izolatoare din
materiale ceramice;Izolatoare din sticla; Izolatoare din materiale sintetice
2) Din punct de vedere constructive:cu inima plina, izolatoare suport, izolatoare
de tractiune,izolatoare pentru sigurante fuzibile
3) Din punct de vedere al mediului in care functioneaza: izolatoare care
functionaza in atmosfera normala, izolatoare care functioneaza in atmosfera
poluata.
4) Din punct de vedere al liniilor electrice pentru care sunt destinate: izolatoare
de joasa tensiune,medie tensiune, de inalta si foarte inalta tensiune,
5) Din punct de vedere electric: izolatoare strapungibile si nestrapungibile.
6) Din punct de vedere mecanic: izolatoare de sustinere si izolatoare de intindere
Clemele si armaturile realizeaza legatura electrica si mecanica intre

conductoarele liniei, izolatoare si stalpii liniilor electrice aeriene.
Prin cleme se inteleg piese sau dispozitive de legatura care sunt in contact direct cu
conductoarele si asigura legatura electrica si/sau mecanica intre conductoare sau intre
acestea si izolatoare.
Armaturile sunt piese sau dispozitive de legatura intermediare intre izolatoare si
consolele stalpilor sau intre cleme si izolatoare.
31
Pentru a evita avarii pe linie, clemele si armaturile trebuie sa aiba o constructie

robusta si sa realizeze o fixare sigura a conductoarelor si izolatoarelor pe stalpii
liniei.
Clemele si armaturile lanturilor de izolatoare ale liniilor de inalta tensiune trebuie sa
aiba muchiile rotunjite, pentru a evita descarcarile si pierderile prin efluvii (efect
Corona).
Stalpii liniilor electrice aeriene sunt constructiile care prin intermediul

izolatoarelor, clemelor si armaturilor sustin conductoarele deasupra solului.
Stalpii pot fi din: metal, beton, lemn.
Stalpii metalici sunt folositi pentru LEA de inalta si foarte inalta tensiune si se
executa din profile de otel intr-o constructie de forma zabrelita.
Stalpii din beton armat se intrebuinteaza la majoritatea liniilor de medie si
joasa tensiune, precum si la inalta tensiune (100kv) ca stalpi de sustinere.
Stalpii din lemn sunt foarte rar folositi si admisi doar in cazuri speciale, in
zone greu accesibile.
Din punct de vedere functional stalpii de impart in: Stalpi de sustinere(-au
rolul ca in functionarea normala sa preia eforturile datorate incarcarilor verticale,
precum si fortele orizontale datorate actiunii vantului), stalpi de intretinere, stalpi
terminali, stalpi de colt, stalpi de traversare, stalpi de subtraversare, stalpi de deviatie,
stalpi de transpunere a fazelor.
Fundatiile LEA sunt elemente de constructie cu ajutorul carora se fixeaza in

pamant stalpii, inclusiv ancorele acestora.Prin intrmediul fundatiilor se transmit
solului incarcarile pe care le suporta stalpii.
Exista o mare diversitate de fundatii, care se pot clasifica dupa diferite criterii:
Din punct de vedere al solicitarilor predominante se deosebesc:
 Fundatii supuse la rasturanre
 Fundatii supuse la smulgere sau compresiune
Din punct de vedere al calculului la stabilitate:
 Fundatii de greutate
 Fundatii incastrate in teren
Dupa tipul constructive si al modului de executie:
 Fundatiile burate se folosesc pentru stalpii liniilor de joasa si medie
tensiune de sustinere in aliniament sau trminali si de colt ancorati.
 Fundatii turante din beton armat sau nearmat se folosesc pentru stalpii
de medie si inalta tensiune si mai rar pentru joasa tensiune.
 Fundatiile gratar folosec traverse de lemn , beton armat sau otel
profilat
 Fundatiile forat-injectate sunt fundatii din beton la care gropile sunt
executate prin forare.
 Fundatiile prefabricate se folosesc la liniile de inalta tensiune si pot fi
de diferite forme
Instaltia de legare la pamant se compune din priza de pamant, conductoarele

de legatura si piesele de legatura. Partea principala o constituie priza de pamant,
constand din unul sau mai multi electrozi in contact cu pamantul, prin care se
realizeaza trecerea curentului in pamant..
32
Rezistenta electrica a prizei de pamant este compusa din rezistenta

electrozilor, rezistenta dintre electrozi si sol si rezistenta solului. Dintre acestea
valoarea cea mai importanta o are rezistenta solului.
CLASIFICARI ale liniilor electrice aeriene:
1. Dupa tensiunea nominala pentru care au fost construite:

 linii de joasa tensiune-cu tensiunea nominala pana la 1kV;
 linii de medie tensiune-cu tensiunea nominala peste 1 kV dar ,mai mica de
52kV;
 linii de inalta tensiune-cu tensiunea nominala de minimum 52kV dar mai mica
de 300 Kv;
 linii de foarte inalta tensiune – cu tensiunea nominala de la 300kV in sus;
2. Din punct de vedere al sistemului de transmisie a energiei :
 linii monofazate;
 linii bifazate;
 linii trifatate;
 linii trifazate cu nul;
3. Dupa numarul de circuite:
 linii cu un circuit;
 linii cu doua circuite;
 linii cu mai multe circuite;
4. Dupa elementele constructive:
 LEA pe stalpi de lemn;
 LEA pe stalpi de beton;
 LEA pe stalpi metalici;
 LEA cu izolatoare rigide;
 LEA cu izolatoare lant;
5. Dupa functionarea lor in cadrul sistemelor energetice:
 linii de transport;
 linii de distributie;
6. Din punct de vedere ai consumatorilor pe care ii alimenteaza:
 linii ce alimenteaza mari consupatori, care absorb din reteaua furnizorului
minim 50 kVA in medie sau inalte tensiune;
 linii ce alimenteaza micii consumatori, care absorb din reteaua furnizorului
puteri sub limitele de mai sus;
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
Bibliografie :
1. A.Buta., A.,Pana.,- Transportul si distributia energiei electrice,

Indrumator de proiectare, Ed. Politehnica Timisoara, 1997
2. NTE 401/03/01 Normativ pentru constructia liniilor electrice aeriene de
energie electrica cu tensiuni peste 1000V
3. Rucareanu,C. sa,- Linii electrice aeriene si subterane, Ed.Tehnica
Bucuresti, 1989
49
Lucrarea 3
Elemente tehnologice privind constructia, intretinerea si

exploatarea LEC
50
1.Scopul lucrarii
Lucrarea are ca scop insusirea de catre studenti a elementelor tehnologice

privind constructia, intretinerea si exploatarea LEC.
Lucrarea se va desfasura la Electrica S.A.Oradea si la Sucursala de Distributie

a Energiei Electrice Oradea, Centrul de Exploatare si Mentenenta Stei.
Se vor studia elementele componente ale LES, respectiv, conductoarele,
izolatia, ecranul si invelisul cablului.
Se vor exemplifica tipurile de cablu, conform clasificarii acestora, precum si
sistemul de simbolizare cu litere. Studentii vor trebui sa recunoasca anumite tipuri de
cablu care le sunt prezentate si totodata vor identifica un anumit tip de cablu dupa
simbolul acestuia.
Se vor studia constructia si executia mansoanelor, a cutiilor de distributie
subterane, a clemelor de lagatura si a cutiilor terminale.
Se va exemplifica modul de pozare a cablurilor, in exterior si in interior,
modul de imbinare al cablulrilor, folosindu-se tehnologiile la rece, la cald si mixte,
precum si refacerea izolatiei si legarea la pamânt a ecranelor si benzilor metalice.
În atelierul de intretinere si reparatii se vor indentifica elementele constructive
ale LEC si se vor executa operatii de mansonare si montare a cutiilor terminale.
3.Aplicatie
Studentii vor face un calcul al rezistentei izolatiei unui cablu electric de tip
ACHPBI, cu sectiunea conductoarelor de 120mmp, la tensiunea de 20kVca si la
110kV.
Studentii vor masura cu ajutorul unui Ohmmetru, rezistenta ohmica intre
cablul blanc si diferitele straturi de izolatie.
-Studentii vor prezenta o lucrare scrisa , in 15 minute, cuprinzind clasificarea

cablurilor electrice in general si LEC
-Valoarea gasita pentru rezistenta izolatiei cablului, trebuie sa se incadreze in
limitele impuse de normativele privind cablurile electrice LEC.
-In cazul in care se constata ca valoarea gasita nu se incadreaza in limitele
admise, este permisa alegerea unui alt tip de cablu, la care se vor face aceleasi
verificari.
51
Linii electrice subterane (LES) sunt folosite pentru transportul si distributia energiei
electrice in orase, pe platforme industriale, in incintele intreprinderior , in centrale si
statii electrice, etc. Fata de liniile electrice aeriene prezinta unele avantaje: siguranta
marita in functionare, spatiu redus ocupat, evitarea pericolului de atingere directa a
partilor sub tensiune, lipsa influentei factorilor poluanti si a celor atmosferici,
neafectarea din punct de vedere estetic a zonelor parcurse.Au in schimb unele
dezavantaje: cost mai ridicat, depistarea si repararea mai dificila a defectiunilor,
necesitatea utilizarii unui personal cu o calificare superioara la montare.
Cablurile au urmatoarele componente: conductoarele, izolatia, ecranul,

invelisul cablului.
CONDUCTOARELE cablurilor din cupru sau aluminiu, pot fi formate din
unul ( conductoare unifilare) sau mai multe fire (conductoare multifilare).Formele
cele mai obisnuite ale conductoarelor sunt rotunda si sector.
IZOLATIA conductoarelor este compusa din unul sau mai multe straturi de
material izolant si constituie elemental cel mai important de care depinde fiabilitatea
cablurilor.materialele obisnuite de izolatie sunt:hartia electroizplanta STAS 5649-69,
policlorura de vinil, polietilena, polietilena reticulara, cauciucul, uleiul, gazele
izolante.
ECRANUL este invelisul din hartie metalizata sau din banda metalica aplicat
peste un conductor izolat sau peste un ansamblu de conductoare isolate , care la
cablurile de energie are ca scop:
 Crearea unei suprafete echipotentiale in jurul izolatiei si dirijarea in
aceste fel a campului electric;
 Reducerea efectelor inductoare ale campurilor electrostatice externe si
interne;
 Asigurare unei cai de trecere a curentilor capacitive sau a curentilor de
defect la circuite homopolare
 Asigurarea unei protectii in cazul perforarii cablurilor prin corpuri
conductoare exterioare
INVELISUL CABLULUI are rolul de a realize o forma determinata a cablului si de a
asigura protectia impotriva degradarilor exterioare.Se compune din: materialul de
umplutura, mantaua de etansare, armature, mantaua exterioara.
Cablurile de energie se clasifica astfel:
Dupa felul izolatiei de baza:
 Cabluri cu izolatie de hartie impregnate, in manta de plumb;
 Cabluri cu izolatie de PVC , in manta de plumb
 Cabluri cu izolatie si manta de PVC;
 Cabluri cu izolatie de polietirena termoplastica si manta de PVC;
 Cabluri cu racire artificiala cu circulatie de ulei sau apa;
 Cabluri cu presiune interioara sau exterioara de gaz;
Dupa numarul de conductoare : cabluri monopolare (cu un singur conductor) si
multipolare (cu mai multe conductoare)
Din punct de vedere al materialului conductoarelor:cu conductoare de cupru si cu
conductoare de aluminiu.
52
Mansoanele sunt elemente componente ale liniilor subterane folosite in

vederea efectuarii operatiilor de conexiunea cablurior intre ele,jonctiuni ale acestora
la barele statiilor si liniilor aeriene sau petrnu executarea derivatiilor.
Sunt mansoane de legatura si mansoane de derivatie.
Mansonul de fonta constituiind armatura exterioara este detinut sa protejeze
mecanic si impotriva coroziunii locul de innadire, mansonul de plumb montat in
interiorul moansonului de fonta realizeaza continuitatea mantalei de plumb sau
aluminiu a cablurilor innadite si etanseaza cablul impotriva patrunderii umezelii la
conductoare si impotriva pierderii uleiului din izolatie.
Cutii de distributie subterane se folosesc in retele electrice de distributie
subterane de joasa tensiune pentru cabluri cu tensiune pana la 240 mm 2 si se
echipeaza cu aparataj electric pentru curenti de pana la 400A. Cutiile de distributie
subterane sunt protejate printr-un capac de rezistenta mecanica din fonta turnata si un
capac de entansare din tabla.Suprafata capacului de rezistenta trebuie sa permita
acoperirea cu un strat de asphalt de minim 2 cm.
Cleme de legatura se folosesc pentru imbinarea prin lipire a conductoarelor
de cupru si de aluminiu ale cablurilor subterane.
Cutiile terminale asigura protectia cablurilor impotriva patrunderii
umezelii si a substanteleor cu actiune nociva si prin ele se face legatura cu instalatiile
din statiile electrice sau cu liniile aeriene.
Pentru joasa si medie tensiune se pot folosi atat cutii terminale de tip classic,
cat si capete terminale de tip uscat, fara cutii terminale si fara masa izolanta.
1.Probleme generale.
Pentru dezvoltarea retelelor electrice în ultimii ani este caracteristica cresterii

ponderii liniilor electrice în cablu (LEC), în special în zonele urbane dens populate.
Avantajele LEC : siguranta în functionare, lipsa influentei factorilor atmosferici,
spatiu ocupat mai redus, evitarea pericolului de atingere directa, aspectul estetic, au
determinat cresterea numarului de LEC.
Dezavantajul principal al LEC : costul ridicat în comparatie cu cel al LEA tinde sa se
micsoreze prin dezvoltarea tehnologiei de fabricatie si a capacitatii de transport a
acestora.
Pozarea cablurilor, executarea lucrarilor de înnadire sunt lucrari ce trebuiesc executate
cu multa constiinciozitate, deoarece este dificila verificarea calitatii executiei si
practic imposibil de descoperit defectele de montare.
2. Elementele constructive ale LEC.
Principalele elemente constructive ale LEC sunt: conductoarele, izolatia,
ecranarea, mantaua de protectie.
-Conductoarele sunt din cupru sau aluminiu înfuniate în mai multe straturi. Dupa
forma lor se deosebesc conductoare cu sectiunea circulara, ovala, sub forma de sector
sau tubulara. Conductoarele cablurilor cu sectiuni mari sunt multifilare rasucite, dând
cablului flexibilitatea necesara.
-Izolatia de baza se realizeaza cu : hârtie impregnata, cauciuc natural sau sintetic,
materiale plastice, etc.
-Ecranarea se utilizeaza în general la cabluri pentru tensiuni peste 6 kV pentru a limita
solicitarile electrice determinate de neuniformitatea câmpului electric. Are de
asemenea avantajul îmbunatatirii racirii cablului si a micsorarii grosimii izolatiei.
53
-Mantaua de protectie se executa din plumb, aluminiu sau mase plastice pentru
protectia izolatiei cablului împotriva actiunii umezelii, diferitilor acizi si a
deteriorarilor mecanice. La exterior cablul are învelisul de protectie din benzi sau
sârme de otel si înfasurari din iuta impregnata.
2.1. Clasificarea si simbolizarea cablurilor.
Dupa numarul de conductoare aflate în aceeasi manta pot fi cabluri cu unu, doua, trei
sau patru conductoare. Cele mai utilizate sunt cablurile trifazate cu trei conductoare,
fig.2.1.
Dupa izolatia de baza, pot fi cabluri cu izolatie de hârtie, cauciuc sau mase plastice.
Diversele tipuri de cabluri se deosebesc dupa un sistem de simbolizare în care literele
au urmatoarea semnificatie:
Fig.2. 1. Sectiunea printr-un cablu:

1-izolatia de faza; 2-iuta gudronata;3-iuta impregnata; 4-benzi de otel;
5-hartie impregnata; 6-camasa de plumb; 7-conductor.
H – izolatie de hârtie
Y – izolatie de material plastic
P – manta de plumb
B – blindat cu armatura din benzi de otel
E – ecranat
F – rezistenta marita la propagarea flacarii
Prima litera C - indica conductor de cupru, iar AC – conductor de aluminiu.

Aceste litere se aseaza la începutul simbolizarii , dupa care urmeaza litera care indica
izolatia, urmata de cea care indica felul mantalei ( P –plumb, Y –material plastic, A –
aluminiu), apoi litera care indica existenta armaturii metalice si la urma felul
învelisului protector.
Exemplu : ACHPBI – cablu cu conductoare din aluminiu (AC), cu izolatie de
hârtie (H), cu manta de plumb (P), cu armatura metalica de otel (B) si cu învelis de
protectie din iuta (I).
54
Cablu torsadat pentru linii electrice de medie tensiune Simbol: TA2X(FL)2Y
Constructie
1 - conductor de aluminiu multifilar, rotund, compactizat, clasa 2 conform SR EN 60228
2 - ecran semiconductor extrudat
3 - izolatie XLPE conform SR CEI 60502-2
4 - ecran semiconductor extrudat
5 - banda semiconductoare cu blocare la apa
6 - banda de aluminiu, grosime 0,185 mm, cu copolimer, aderenta la mantaua de PE
7 - manta de PE medie densitate, rezistenta la intemperii
2.2.Mansoane si cutii terminale.

Mansoanele sunt cutii metalice (în ultimul timp se fac si din cauciuc), închise ermetic,
cu rol de a proteja de a proteja cablurile împotriva umezelii în punctele de înnadire, de
derivare si de capat.
Ele trebuie sa aiba aceeasi rigiditate dielectrica ca si cablurile si sa fie instalate
încât sa elimine orice posibilitate de patrundere a umezelii în cablu.
2.2.1. Mansoanele de legatura, se construiesc din fonta si sunt constituite din doua
piese care se asambleaza cu suruburi, fig.2.2.Mansonul din fonta protejeaza înnadirea
din punct de vedere mecanic si anticoroziv. Capetele cablului se introduc prin partile
laterale si masa izolanta se toarna prin deschiderea situata la partea superioara.b1 b2
Fig. 2.2 Mansoane de legatura

b1-manson de plumb; b2-sectiune manson de legatura;
1 – manson de fontal 2 – cablu trifazic fara banda de otel;
3 – manson de plumb; 4 – masa galbena; 5 – masa neagra;
6 – izolatie din benzi de hartie; 7 – conductor monofazic izolat
55
2.2.2. Mansoanele de derivatie, se utilizeaza numai la cablurile de joasa tensiune.

Acesta se deosebeste de mansonul de legatura prin aceea ca, într-o parte laterala are o
prelungire prin care iese cablul de derivatie ,fig.2.3.
Fig. 2.3. Manson de derivatie

1 – partea inferioara; 2 – partea superioara;
3 – capacul; 4 – bratari pentru prinderea cablului
5 – suruburi de legare la pamant.
2.2.3. Cutiile terminale se prevad la capetele cablurilor, permitând conectarea

acestora la aparate, masini, tablouri de distributie. Se confectioneaza din fonta, tabla
sau plumb si sunt pentru interior sau exterior, fig.2.4.
56
Fig 2.4. Cutie terminala
a – din plumb, de interior pentru cabluri de 6 si 15 kV;

1 – banda de otel; 2 – bandaje de sarma; 3 – priza de legare la pamant;
4 – manta de plumb; 5 – izolatie de centura; 6 – legatura de sfoara; 7 – banda
lacuita;
8 – banda izolata; 9 – sfoara impregnata;
b – din fonta cenusie, trifazata de exterior pentru cabluri de 6-20 kV;
1 – corpul din fonta; 2 – palnie de etansare; 3 – flansa pentru fixarea izolatoarelorl
4 – izolatoare de portelan; 5 – capacul izolatorului; 6 – surub de legare la pamant.
1. Pozarea cablurilor.
Din punct de vedere al locului de instalare, retelele în cablu se clasifica în :
a) Retele exterioare (pozate în afara cladirilor) :
-subterane : îngropate în sant pe pat de nisip, în blocuri de cabluri sau tuburi de
protectie, în canale sau tuneluri;
-aeriene : pe estacade sau poduri suspendate, pe constructii suspendate pe cabluri de
otel;
-cazuri speciale : traversari de ape, galerii inundate, terenuri sau zone corozive sau cu
pericol de incendiu sau explozie
b) Retele interioare (pozate în cladiri)
-în situatii normale : pe pereti, pe grinzi, sub plansee, în subsoluri tehnologice, în
canale si tunele, în poduri de cable, în tuburi de protectie.
-în cazuri speciale : pe utilaje, în medii cu temperaturi ridicate, în medii cu pericol de
incendiu sau explozie.
3.1. Pozarea cablurilor direct în pamânt.
57
Este o solutie simpla, cu cheltuieli de investitii mici, dar comporta importante lucrari
de pamânt si desfacere repetata a pavajelor. Procesul tehnologic cuprinde urmatoarele
operatii : recunoasterea traseului, executarea traversarilor, executarea santurilor,
desfacerea si asezarea cablurilor, tragerea cablurilor în traversari, executarea
profilului, astuparea santului si refacerea pavajului.
3.1.1.Recunoasterea traseului. Traseele sunt situate, de regula, în orase, de-a lungul
strazilor, pe trotuare, parcuri, piete, în incinta întreprinderilor industriale, în cartiere
noi de locuinte, de-a lungul soselelor si cailor ferate.
Înaintea operatiilor urmatoare se procedeaza de catre constructor, la cererea
proiectantului, recunoasterea traseului, executându-se în acest scop sondaje si
precizându-se masurile necesare pentru protejarea cablului sau a celorlalte instalatii
existente în timpul pozarii.
3.1.2. Executarea traversarilor. Acesta operatie este necesara când traseul
intersecteaza strazi si piete din orase sau drumuri, sosele si cai ferate în afara
localitatilor. În acest caz cablurile, se monteaza în tuburi de beton, bazalt, otel sau
PVC, fig.2.5.
Fig. 2.5. Sectiune transversala printr-o traversare

1 – placa de beton; 2 – tuburi; 3 – beton pentru fixarea tuburilor.
58
În cazul executarii de traversari de drumuri, cai ferate si sosele din afara localitatilor
si chiar orase, însa aflate în zone fara instalatii subterane se foloseste metoda
forajului. În acest caz se utilizeaza fie o foreza –burghiu manuala, fie un dispozitiv de
forare pneumatic.
3.1.3. Executarea santurilor cuprinde urmatoarele etape :

-trasarea santului, desfacerea pavajului, executarea santului.
Trasarea santului consta în stabilirea axei santului si marcarea marginilor sapaturii cu
tarusi, între care se întinde o sfoara care delimiteaza conturul santului.
Desfacerea pavajului se executa în masura posibilitatilor, cu ajutorul
motocompresoarelor si a ciocanelor pneumatice. Desfacerea se face exact în lungul
liniilor care marcheaza laturile santurilor.
Saparea santurilor. Dimensiunile si forma santurilor corespund profilurilor date în
proiectul lucrarii. Saparea se face manual sau mecanizat. Pamântul scos din sapatura
se depune spre strada la cel putin 0,5 m de marginea santului. Pentru ca pamântul sa
nu se împrastie se folosesc pe toata lungimea santului sprijiniri speciale din panouri
din otel –cornier si elemente metalice, fig.2.6.
Fig.2.6. Depozitarea pamantului din sapatura

1 – pamant din sapatura; 3 – gard de sprijinire.
Santurile cu adâncimi mai mari de 1 m sau în terenuri slabe se sprijina cu dulapi

metalici prefabricati refolosibili, scânduri groase din lemn de brad. Iarna, când
pamântul este înghetat se iau masuri de dezghetare cu gratare de carbuni încinsi
(cocsiere), conducte cu apa calda, radianti alimentati cu gaz metan, etc.
3.1.4.Desfasurarea si pozarea cablurilor
Aceste operatii se executa concomitent, necesitând unele verificari prealabile. Se
inspecteaza traseul de pozare, acordând o atentie deosebita verificarii traversarilor.
Tamburele cu cabluri care urmeaza sa fie desfasurate si pozate trebuie sa se afle în
punctele de unde începe desfasurarea.
59
Înainte de pozare se verifica izolatia folosind inductorul.

3.1.5.Tragerea cablurilor la traversari. Pentru a realiza aceasta operatie sunt necesari
ciorapi de cablu, fig.2.7, care se monteaza în capatul cablului ce trebuie tras prin
traversare. Se leaga apoi o frânghie de cânepa sau un cablu de otel care se trece prin
tubul prin care urmeaza sa se traga cablul. Se trage pâna capatul iese din tub, dupa
care se demonteaza ciorapul de cablu.
3.1.6.Executarea profilului.
Dupa asezarea cablului în pozitia indicata în proiect se marcheaza cu etichete de
indentificare la capete si din 10 în 10 m. Executarea profilului se face astfel :
- se aseaza peste cablu un strat de 10 cm de nisip cernut;
- se ridica cablul deasupra acestui strat;
- se aseaza deasupra cablului un nou strat de nisip de protectie de 10 cm, pentru
mentinerea cablului în echilibru elastic;
- se aseaza un strat de caramizi de protectie. Pentru o protectie suplimentara se vor
folosi placi de beton armat, calote ceramice, placi de PVC, etc.
Fig. 2.7 Introducerea cablurilor in cladiri si in tuburi

1 – cabluri; 2 – tub de protectie; 3 – iuta imbibata cu masa neagra;
4 – caseta din caramida; 5 – masa neagra; 6 – cablu de otel;
7 – ciorap de tragere; 8 – palnie (folosita numai pe timpul tragerii).
3.1.7.Astuparea santurilor si refacerea pavajelor

Astuparea se face cu straturi succesive de câte 20 cm, udate si batute cu maiul, pentru
a evita tasari ulterioare ce duc la repetate refaceri ale pavajelor. Operatia se poate face
si mecanizat cu tractoare cu lama buldozer, pe trasee libere. Dupa terminarea
completa a lucrarilor de pozare si astupare se refac pavajele.
3.2.Pozarea cablurilor pe timp friguros.
Pozarea cablurilor nu este permisa daca temperatura mediului si a cablului a scazut în
ultimile 24 ore dinaintea pozarii cu urmatoarele limite :
00C – pentru cabluri cu izolatia de hârtie pentru tensiuni pâna la 10 kV;
40C – pentru cabluri cu izolatie si manta din PVC;
-70C – pentru cabluri armate cu izolatie de cauciuc;
-200C – pentru cabluri cu manta de plumb fara învelis de protectie.
Când este necesara pozarea la temperaturi mai scazute cablurile se încalzesc.
Durata încalzirii depinde de temperatura încaperii si se indica în tab.1.
60
Temperatura încaperii + 5………….+ 10 + 10………….+ 25 + 25……….+ 40

Durata încalzirii 3 zile 1 – 1,5 zile 18 ore
4.Tehnologia executarii mansoanelor si a cutiilor terminale

4.1. Mansoanele se executa în urmatoarea succesiune a operatiilor tehnologice :
pregatirea locului de montaj, desfacerea capetelor cablului, îmbinarea conductoarelor,
refacerea izolatiei, montarea mansonului interior, montarea mansonului exterior de
protectie.
a)Pregatirea locului de montaj. Daca mansoanele se executa în groapa se verifica
pozitia si dimensiunile gropii. Ea trebuie sa permita asezarea corecta a mansonului
fata de traseul cablului, fig.2.8 si sa asigure mansonului spatiul necesar miscarii libere
pentru executarea operatiilor de izolare a îmbinarii. Daca lucrarea se executa în
exterior pe timp de ploaie sau locuri cu praf se lucreaza în cort, încalzit la nevoie pâna
la temperaturi de + 150C.
Fig. 2.8. Dimensiunile si forma gropii pentru manson si pozitia capetelor de cablu
a – portiunea de suprapunere depinzand de tensiune si tipul cablului (la 1KV – 0,5m)
b – portiunea dreapta necesara executiei mansonului
c – deplasarea fata de ax pentru a evita solicitarea mansonului la eventualele
eforturi de tractiune in cablu si pentru rezerva necesara refacerii mansonului
la o eventuala defectare
b)Desfacerea capetelor cablurilor.

Operatiile care se executa la desfacerea capetelor de cablu depinde de tipul si
constructia acestuia si constau în îndepartarea succesiva a strsturilor exterioare de
protectie, taierea si îndepartarea camasii de plumb a izolatiei de centura si a celei de
faza.
În fig.2.9 este prezentata desfacerea tip a capetelor de cablu cu trei faze, cu o manta
de plumb si izolatie de centura.
61
Lungimea desfacerii capetelor se determina cu relatia : l = k+a+i+c, unde : l – este

lungimea pe care se desfac capetele de cablu (jumatate din lungimea interioara a
mansonului) ; k –este lungimea pe care se pastreaza benzile metalice de protectie; a –
lungimea mantalei de plumb sau aluminiu care se pastreaza pe capetele de cablu
desfacute; i – lungimea izolatiei de faza pastrata pe conductoare; c- lungimea pe care
se înlatura izolatia de faza în vederea înnadirii conductoarelor.
Se mai poate scrie I = x + m , unde x – lungimea partii încovoiate a conductoarelor de

faza ; m- lungimea pe care izolatia de adaos se suprapune peste izolatia de faza
pastrata.
Fig. 2.9 Desfacerea invelisului cablului si conductoarelor

a – desfacerea capetelor de cabli
b – desfacerea mantalei de plumb;
c – fasonarea fazelor
c) Îmbinarea conductoarelor se poate grupa în trei categorii :

- mecanice (cu suruburi sau prin presare la rece);
- termice (lipire sau sudare);
- mixte.
Cel mai frecvent se utilizeata îmbinarea termica. Dintre procedeele aplicate la noi,
mai avantajoase din punct de vedere al tehnologiei, al posibilitatilor de realizare pe
santier si a calitatii îmbinarii este înnadirea conductoarelor (de aluminiu) prin lipire si
metalizare,fig.2.10.
d)Refacerea izolatiei se executa numai la cabluri cu tensiuni mai mari de 1 kv. În tara
la noi la cablurile din PVC de 10-15 kv se folosesc pentru refacerea izolatiei benzi
izolante adezive din folii subtiri si elastice de poliestirena tip Jl peste care se înfasoara
un strat de banda adeziva de cauciuc ADEBAND-TC. În ultimul timp au capatat o
larga raspândire mansoanele cu rasini epoxidice. Acestea se realizeaza fie prin
62
turnarea rasinii în jurul îmbinarii într-o forma prin injectare sub presiune sau prin
realizarea unei izolatii stratificate din rasina si tesatura.
e)Montarea mansonului interior . Acest manson se monteaza între extremitatile
mantalei de la cele doua capete ce s-au îmbinat. Se lipesc cu aliaj Lp 37 întâi în lung,
apoi capetele cu camasile de plumb ale cablurilor. Apoi se umple cu masa izolanta
galbena.
f)Legarea la pamânt a ecranelor si benzilor metalice. Învelisurile metalice ale
cablurilor, partile metalice ale mansoanelor de înnadire, precum si corpurile metalice
ale cutiilor terminale se leaga la pamânt pentru a asigura protectia personalului si a
mantalei în cazul strapungerii izolatiei cablurilor aflate la pamânt. Legaturile la
pamânt se realizeaza cu conductoare flexibile de cupru cositorite.
Fig. 2.10. Imbinarea conductelor de aluminiu prin lipire cu metalizare

a – taierea conductelor in trepte; b – metalizarea prin metoda fir cu fir;
c – protejarea izolatiei pentru metalizare
1 – strat de metalizare; 2 – conductor neizolat; 3 – snur de azbest; 4 – banda lacuita;
5 – conductor neizolat; 6 – vergea de Zm+Sm;
d – protectia izolatiei la turnarea aliajului;
1 – conductor izolat; 2 – banda uleiata; 3 – snur de azbest;
4 – forma de turnare (clema); 5 – inel de etansare.
g)Montarea mansonului exterior de protectie.

- se aseaza partea inferioara de fonta a mansonului pe un pat de caramizi;
- se monteaza partea superioara, aplicând între cele doua parti o garnitura din sfera
impregnata, dupa care se strâng suruburile de înnadire;
- se toarna masa izolanta neagra bituminoasa, topita la 1150C;
- înainte de racirea completa se strâng din nou toate suruburile, se aseaza garnitura de
iuta impregnata a capacului si se monteaza capacul;
63
- mansonul se acopera cu un strat de nisip de 10-15 cm si peste acesta un rand de

caramizi pentru protectie;
4.2.Tehnologia de montaj a cutiilor terminale.
Elementele constructive ale cutiilor terminale de cablu sunt :
- un izolator prefabricat cu armaturile sale si un element de repartizare a
potentialului si pentru etansarea cablului.
Cutiile terminale se executa dupa urmatoarea succesiune a operatiilor tehnologice:
desfacerea capetelor de cablu, montarea conductoarelor de legare la pamânt, etansarea
punctului de ramificatie, montarea papucilor, protejarea izolatiei conductoarelor.
Executarea acestor operatii difera dupa tipul cutiei terminale. Cele mai uzuale cutii
terminale pentru cabluri de forta sunt : cutia cilindrica din fonta de 1 kv; cutia
tronconica din tabla de plumb de 1 kv; cutia tronconica din tabla de plumb pentru 6-
20 kv; cutia monofazata de interior pentru cabluri de 20-35 kv. Pentru legarea
capetelor conductoarelor la bornele aparatelor se folosesc papuci de cablu, fig.2.10’.
Fig. 2.10’ Papuci de cablu

a – din alama sau cupru turnati pentru conductoare din cupru;
b – din alama sau cupru presati pentru conductoare din cupru;
c – din aluminiu pentru conductoare din aluminium
4.2.1.Montarea cutiilor terminale de interior.

În functie de instalatia ce urmeaza a o deservi, se alege locul de fixare a cutiei
terminale, astfel încât sa ofere conditii convenabile de montare si raze de curbura cât
mai mari. La cablurile cu izolatie de hârtie, dupa pregatirea capetelor de cablu, se
îndeparteaza învelisurile protectoare si izolante, se verifica izolatia cablului cu
inductorul si se monteaza cutia terminala, fixându-se si etansându-se la baza. Se
fasoneaza conductoarele astfel încât acestea sa se situeze pe axele bornelor la care se
vor racorda. Se monteaza papucii de cablu prin una din metodele cunoscute : lipiri cu
64
metalizare în trepte sau fir cu fir, sudare sau presare hidraulica. Se aplica pe
conductoare straturile de protectie si etansare prevazute de instructiuni, se fixeaza
cutia si se toarna masa izolanta. Se leaga la pamânt carcasa metalica.
Pentru cablurile cu izolatie si manta din PVC, executia este simplificata. Camasa
exterioara de protectie anticoroziva (fig.2.11) din PVC se pastreaza pe toata lungimea
traseului din interior pâna la intrarea în cutia terminala. Pentru montarea cutiei se taie
si se înlatura camasa exterioara de protectie 1, benzile metalice de protectie 2 si
camasa exterioara din PVC 3.Dupa fasonarea conductoarelor si montarea papucilor,
izolatia conductoarelor se întareste cu un strat de banda adeziva izolanta pe toata
lungimea.
Fig. 2.11. Desfacerea cablului pentru executarea cutiei terminale

1 – camasa exterioara din PVC; 2 – benzi metalice de protectie;
3 – camasa interioara din PVC; 4 – legarea la pamant a ecranelor;
5 – benzi de ecranare din cupru.
4.2.2.Montarea cutiilor terminale de exterior.
Cutiile terminale de exterior de 1,6,20 kv se monteaza pe stâlpul LEA, fig.2.12.

Montarea cutiilor terminale de exterior de 1 kv necesita urmatoarele operatii :
-se stabileste lungimea capatului de cablu în asa fel încât acesta sa poata fi racordat la
LEA;
-pe o portiune a capatului de cablu se desface stratul de iuta exterior si se vopseste
cablul cu un strat anticoroziv.
-se matiseaza cablul în locul de patrundere în cutia terminala;
-se înlatura toate învelisurile pâna la mantaua de plumb;
-portiunea de cablu începând de la baza stâlpului si pâna la înaltimea de cca 3 m se
protejeaza cu o teava de otel;
-de mantaua de plumb se lipeste conductorul de legare la pamânt;
-se controleaza curbura conductorului, se monteaza capacul;
65
-cutia se umple cu masa izolanta, turnata prin orificiul de la partea superioara.
Fig. 2.12. Cutie terminala de exterior de 1 kV, montata pe stalp
Bibliografie :
- Eremia,M. Dumitriu,C, sa – Transportul si distributia energiei electrice,

Indrumar de laborator, format electronic
- Rucareanu,C. sa,- Linii electrice aeriene si subterane, Ed.Tehnica
Bucuresti, 1989
- PE 116. Normativ de încercări şi măsurători la echipamente şi instalaţii
electrice.
- Horvath, T. ş.a. Încercarea izolaţiei electrice. Editura Tehnică, Bucureşti,
1982.
66
Lucrarea 4
Incercarea intreruptoarelor de medie tensiune
67
1.Scopul lucrării
Scopul lucrării este studiul construcţiei şi funcţionării întreruptoarelor de
medie tensiune, a mecanismelor de acţionare, verificarea principalilor parametri
cinematici şi electrici.
2.Programul lucrării
Lucrarea se va efectua la Electrica S.A Oradea si la Stei, Sucursala de

distributie a energiei electrice Oradea, Centrul de exploatare si mentenanta Stei.
Se va urmari in detaliu constructia intreruptoarelor de medie tensiune
ortoejectoare IO 10-24kV, 630 si 2500A si a intreruptorului IUP-M.
Se vor studia practic mecanismul de actionare cu resorturi, contactele fixe si
mobile, camera de stingere a arcului electric, indicatoarele de ulei.
Se vor exemplifica in atelierul de mentenanta reparatiile si reviziile periodice,
defectele cele mai frecvente, partile slabe si cele bune ale intreruptoarelor.
3.Date experimentale
Pentru inregistrarea caracteristicii de deplasare a contactului mobil la inchidere

si la deschidere, se vor utiliza urmatoarele date tehnice
Diametru tambur: D=4,95 [cm]

L=π∙D=3,14∙4,95=155,43 [mm]
Închidere: n=350 [rpm];
1 rotaţie în ≈ 0,17 [s]; 60s....................................350rot
t=110[mm]/906,675[mm/s]=0,121 [s];
Xs.......................................1rot
Δt=34[mm]/906,675[mm/s]=0,037 [s]. X=60/350=0,17s
Deschidere: n=349 [rpm];

350rpm∙155,43mm=54400,5 mm/m
1 rotaţie în ≈ 0,17 [s]; 54400,5/60=906,675
mm/s
t=80[mm]/906,675[mm/s]=0,088 [s];
Δt=44[mm]/906,675[mm/s]=0,048 [s].
Se fac comparatii intre rezultatele obtinute care se trec intr-un tabel de forma
celui de mai jos si parametri de fabricatie ai intreruptoarelor.
Cursa Cursa Timp

Cursa h Timp Δh Δt V
Nr. pentru totală total
[mm] [ms] [mm] [ms] [m/s]
[mm] [ms]
1 închidere
68
deschider
2
e
Cconstrucţia întreruptoarelor de medie tensiune
Fig 4.1.Întreruptoare de medie tensiune ortojectoare:

a. IO 10...24kV/630...1250A b. IO 24kV/2500A
1 – camera de egalizare a presiunilor; 2 – contact fix; 3 – anvelopă izolantă; 4 – pârghie de
acţionare;5 – contact mobil; 6 – cameră de stingere; 7 – bornă de conexiune; 8 – contact glisant;
9 – indicator nivel ulei; 10 – ecran izolant; 11 – ventil eşapare.
69
Fig 4.2.Secţiune prin întreruptorul IUP-M
70
Fig 4.3.Mecanism de acţionare cu resorturi MRI
A-arbore principal; B-arbore secundar; 1-resort pnncipal; 2-roată dinţată cu armare; 3-volant; 4-
camă cu excentric 5-manivelă; 6-mecanism de zăvorâre-armare şi arbore motor; 7-motor; 8-
transmisie cu lanţ; 9-roată dinţată; 10-buton de închidere (roşu); 11-electromagnet închidere; 12-
roată blocare deschidere; 13-camă zăvărâre închidere; 14-clichet zăvărâre închidere; I5-camă de
alunecare cu role; 16-camă profilată; 17-pârghie; I8-pârghie acţionare; 19;20--tije acţionare
articulate; 21-tija contactului mobil; 22-contact fix; 23-buton de deschidere (verde); 24-eleclromagnet
deschidere; 25-rolă de blocare la deschidere; 26-pârghie; 27-subansamblu clichet zâvorâre-închidere
şi comandă deschidere; 28-resort dezăvorâre la deschidere; 29-arc de deschidere; 30-clichet blocare
închidere.
Determinarea caracteristicii dinamice cursă – timp
Pentru înregistrarea caracteristicii de deplasare a contactului mobil la închidere

şi la deschidere se utilizează un sistem de înregistrare cu tambur, figurat mai jos:
71
Fig 4.4. Sistem de inregistrare cu tambur
Sistemul cuprinde un motor electric M care se roteşte cu viteză constantă de

axul căruia este fixat un tambur T pe care se înfăşoară o coală de hârtie. De tija de
acţionare a contactului mobil se fixează un mijloc de scriere S tensionat cu un resort
R. Prin comanda întreruptorului, pe coala de hârtie se imprimă caracteristica h(t).
Procesul de înregistrare decurge astfel
- se armează mecanismul de acţionare;
- se lipeşte o coală de hârtie pe tamburul T conform indicaţiilor date de
conducătorul lucrării;
- cu întreruptorul în poziţie deschis se roteşte complet tamburul T pentru a
obţine poziţia iniţială;
- se alimentează motorul M de la sursa de c.c. Sc.c. , se aduce la turaţia n - 350
rpm, măsurată cu tahogeneratorul TC 25;
- se dă comanda de închidere, se înscrie curba h(l) apoi se opreşte motorul M;
- se taie hârtia după generatoare începând din punctul de unde a început
înregistrarea;
- se înlocuieşte coala cu înregistrarea cu o nouă coală de hârtie;
- se roteşte tamburul T pentru a marca poziţia finală în contact a
întreruptorului;
- se alimentează motorul M şi se verifică turaţia sa n = 350 rpm apoi se dă
comanda de deschidere şi se obţine curba h(t) la deschidere;
- se taie hârtia după generatoare începând din punctul de unde a început
înregistrarea;
- se desfăşoară înregistrările, se marchează intervalele de timp şi distanţă apoi
se trec datele într-un tabel de forma:
Cursa Cursa Timp

Cursa h Timp Δh Δt V
Nr. pentru totală total
[mm] [ms] [mm] [ms] [m/s]
[mm] [ms]
închidere 0,001
1 220 121 5 37 225 158
8
2 deschider 220 88 8 48 0,002 228 136
72
e 5
↓ Închidere (n=350 rpm)
73
Deschidere (n=349 rpm)
74
Bibliografie:
-Selischi, A., Guzun, B., Grigoriu, V., Sufrim, M., Partea electrică a
centralelor, vol.I. partea a II-a. Litografia U.P.B., 1982, p.504-555.
- Hortopan, G. Aparate electrice. Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1982, 728 p.
- Gheorghiu, N. ş.a. Echipamente electrice, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1981, 522p
-Hoble,D.,Stasac,C. Aparate si Echipamente electrice, Ed Universitatii
Oradea, 2004
75
Lucrarea 5
Alegerea aparatelor de ît
folosite in distributia energiei electrice
76
1.Scopul lucrarii
Se va urmari intelegerea si aprofundarea de catre studenti a criteriilor tehnice care

determina alegerea aparatelor electrice de inalta tensiune din centrale si statii electrice.
Lucrarea se va desfasura la Electrica S.A. Sucursala de Distributie a Energiei

Electrice Oradea, Centrul de Exploatare si Mentenanta Stei , in cadrul sectorului de
exploatare si intretinere. Se vor prezenta urmatoarele grupe de criterii tehnice :
conditii ambientale, caracteristici constructive, caracteristici de izolatie, curent
nominal, frecventa nominala, regimul de scurtcircuit, alte criterii specifice.
In cadrul criteriilor specifice, se vor face exemplificari pentru fiecare tip de
aparat, respectiv, intreruptoare, separatoare, transformatoare de curent,
transformatoare de tensiune.
3.Date experimentale
Studentii vor intocmi un studiu de caz, privind alegerea unui intreruptor de

inalta tensiune IUP- 110kV, folosit in statia Electrica Stei.
Pe baza criteriilor tehnice prezentate si a criteriilor specifice pentru
intreruptoare, fiecare student va alege tipul de intreruptor pe care il considera potrivit
pentru functionarea in conditiile date.
Se va urmari in mod special capacitatea de rupere la scurtcircuit a
intreruptorului. Valoarea celui mai mare curent de scurtcircuit pe care trebuie sa-l
intrerupa in conditii de functionare va fi furnizat de catre Electrica Stei. Deasemenea
se va urmari capacitatea de inchidere pe scurtcircuit.
Se va tine cont si de o serie de criterii suplimentare, cum ar fi, deconectarea
scurtcircuitului apropiat de linie (defectul kilometric), întreruperea curenţilor mici inductivi,
întreruperea curenţilor capacitivi, deconectarea defectului consecutiv, declanşarea şi
anclanşarea în opoziţie de fază.
In final studentii vor propune individual alegerea unui anumit tip de intreruptor, care
va fi comparat cu solutia existenta in exploatare la statia Electrica Stei si la Statia Electrica
Oradea C.
-In cazul in care se constata diferente intre rezultatul propus de catre studenti,
respective alegerea unui intreruptor, se vor verifica pe rind criteriile tehnice utilizate,
reluindu-se procesul de alegere a aparatului de inalta tensiune.
-Studentii vor intocmi schema electrica a statiei electrice exterioare de
laOradea si de la Stei, amplasind intreruptorul IUP 110kV pe care l-au ales.
77
Aparatele electrice alese trebuie să satisfacă o serie de grupe de criterii tehnice,

indicându-se valorile necesare determinate de solicitările din instalaţii şi valorile garantate
de fabricanţi pentru toate aceste criterii.
Principalele grupe de criterii tehnice pentru alegerea aparatelor electrice sunt:
 condiţii ambientale,
 caracteristici constructive,
 caracteristici de izolaţie,
 curent nominal,
 frecvenţă nominală,
 comportarea în regim de scurtcircuit,
 criterii specifice.
Criteriile tehnice de alegere a aparatelor electrice trebuie însoţite de criterii

economice (investiţii, costuri pentru întreţinere şi reparaţii etc.), precum şi de criterii privind
încadrarea în mediul ambiant (masă, gabarit, aspect estetic, poluare etc.).
5.1. CONDIŢII AMBIENTALE
5.1.1. TIPUL CONSTRUCTIV AL INSTALAŢIEI

Instalaţiile electrice pot fi interioare sau exterioare. De regulă, pentru tensiuni
nominale de peste 110 kV, majoritatea staţiilor electrice clasice se realizează tip exterior.
Instalaţiile de tip interior sunt protejate împotriva intemperiilor. În staţiile interioare nu se
recomandă alegerea unor aparate cu volum mare de ulei, având în vedere riscul unor explozii
şi incendii care se pot produce în asemenea situaţii.
5.1.2. ALTITUDINEA
De regulă, fabricanţii de aparate garantează performanţele de catalog pentru înălţimi
de funcţionare a instalaţiilor sub 1000 m. Pentru altitudini mai mari (de peste 1000 m), unele
performanţe electrice şi eventual, condiţiile de stingere a arcului electric se înrăutăţesc,
constructorii de aparate indicând coeficienţi pentru corecţia acestora.
5.1.3. CONDIŢIILE CLIMATICE

Se referă la principalii factori meteorologici la care trebuie să reziste aparatele
electrice (tabelul 5.1). Temperatura influenţează condiţiile de răcire şi încărcările admisibile
ale circuitelor; umiditatea şi precipitaţiile influenţează comportarea izolaţiei şi stingerea
arcului electric.
Tabelul 5.1
Condiţii climatice la amplasarea instalaţiilor electrice
Factori meteorologici UM Tip instalaţie
interior exterior
temperatura maximă °C +40 +40
temperatura medie maximă °C +35 +35
temperatura minimă °C -5 -30
umiditatea relativă a aerului % 70 100
presiunea vântului N/m2 - 700
viteza vântului m/s - 32-36
grosimea stratului de chiciură mm - *
78
* Grosimea stratului de chiciură diferă în funcţie de zona meteo în care se amplasează

instalaţia.
Observaţie. Pentru condiţii climatice deosebite (climă tropicală, climă rece etc.), se pot
comanda aparate cu protecţii climatice speciale.
5.1.4. GRADUL DE POLUARE

Acest criteriu se referă la poluarea atmosferei (produsă de fum, praf, vapori ai unor
substanţe chimice etc.) în zona în care se amplasează aparatele şi este necesar a se cunoaşte
pentru a evita conturnările care pot solicita în mod periculos instalaţiile electrice. Din punctul
de vedere al gradului de poluare, PE 109 împarte zonele geografice în patru categorii (tabelul
5.2), pentru care se recomandă lungimea liniei de fugă necesară alegerii izolaţiei externe a
instalaţiilor electrice.
Pentru instalaţiile electrice uzuale de tip exterior, nivelul de izolaţie corespunde unui
grad mai redus de poluare (I sau II).
Considerarea unor instalaţii de tip interior poate apărea oportună pentru zone
mai puternic poluate (în apropierea platformelor industriale, în zone marine etc.).
Tabelul 5.2
Clasificarea zonelor de poluare
Nivel (grad) de poluare a zonei Lungimea specifică a liniei de fugă,
cm/kV
I - slab 1,6
II - mediu 2,0
III - puternic 2,5
IV - foarte puternic 3,1
În instalaţiile electrice de tip interior, izolaţia aparatajului electric se alege pe baza

considerentelor tehnico-economice, astfel:
 izolaţie pentru exterior, corespunzătoare cel puţin nivelului I de poluare, pentru cazurile
în care clădirea este protejată împotriva pătrunderii din exterior a impurităţilor, prin
etanşare şi presurizare interioară;
 izolaţie pentru interior (fără condiţii impuse pentru linia de fugă sau natura materialului
izolant), în cazul în care se asigură prin climatizare o umiditate relativă a aerului sub
limita de 65%, la +20°C.
4.1. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE

Se referă la corespondenţa dintre caracteristicile constructive ale instalaţiei electrice
în care urmează a fi integrat aparatul electric şi o serie de aspecte constructive ale acestuia.
5.2.1. TIPUL CONSTRUCTIV AL APARATULUI

Este determinat de tipul instalaţiei în care se montează aparatul şi se indică
prin principiul de funcţionare. Spre exemplu, atunci când se urmăreşte compactarea
instalaţiei se poate utiliza aparataj debroşabil sau module compacte, cu izolare în aer
sau în hexafluorură de sulf.
5.2.2. NUMĂRUL DE POLI SAU UNITĂŢI CONSTRUCTIVE

Acest criteriu se aplică de la caz la caz. Astfel, în cazul aparatelor de comutaţie,
numărul de poli se alege în concordanţă cu numărul de faze ale circuitului şi specificul
79
legăturii respective. Transformatoarele de curent fiind de construcţie monofazată, în

majoritatea cazurilor se vor utiliza câte trei unităţi monofazate pe circuit etc.
5.2.3. DESTINAŢIA (CLASA) APARATULUI

Acest criteriu se aplică la puţine aparate. Spre exemplu, siguranţele fuzibile se aleg
pentru uz general sau pentru însoţirea unor alte aparate (de exemplu, transformatoare de
tensiune).
5.3 CARACTERISTICI ALE IZOLAŢIEI

Se referă la solicitările la tensiune ale aparatelor în instalaţiile electrice. De regulă, se
utilizează criteriile precizate în continuare.
5.3.1. TENSIUNEA NOMINALĂ

Tensiunea nominală (Un) este o mărime cu caracter reprezentativ, folosită pentru
denumirea instalaţiilor şi ca mărime de referinţă, la care se raportează anumite caracteristici
de funcţionare. La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinită condiţia:
U n aparat  U n retea , (5.1)
unde Un retea este tensiunea nominală a reţelei. Valorile normate pentru reţele cu trei
conductoare sunt, de obicei, mărimile efective între faze şi sunt indicate pentru punctul de
livrare1. Respectându-se recomandarea generală a Comisiei Electrotehnice Internaţionale
(CEI) ca, în aceeaşi ţară, raportul între două tensiuni nominale succesive să nu fie mai mic de
cifra doi, în România sunt standardizate următoarele tensiuni
 pentru reţele de curent alternativ (cu trei sau patru conductoare), a căror tensiune
nominală este cuprinsă între 100 V şi 1000 V (inclusiv) şi echipamentul aferent au fost
adoptate următoarele trepte, denumite de „joasă tensiune”:
230/400 V, 400/690 V, 1000 V;
 pentru reţele trifazate de curent alternativ şi echipamentul aferent de „înaltă tensiune” au

fost adoptate treptele prezentate în tabelul 5.3.
Inegalitatea din relaţia (5.1) se poate justifica pentru altitudini mai mari de 1000 m
sau în cazul în care treapta de tensiune necesară nu face parte din nomenclatorul fabricilor
constructoare de aparate electrice. Spre exemplu, în instalaţiile cu tensiunea nominală 6 kV se
pot folosi aparate cu tensiunea nominală 10 kV.
6.3.2. TENSIUNEA CEA MAI RIDICATĂ PENTRU ECHIPAMENT

La alegerea aparatelor electrice, cea mai mare valoare a tensiunii între faze
(UME) pentru care poate fi utilizat un echipament (tabelul 5.3) trebuie să îndeplinească
condiţia:
U MS  U ME , (5.2)
unde UMS este tensiunea maximă de serviciu a reţelei, respectiv, cea mai mare valoare efectivă
a tensiunii între două faze, definită într-un punct al reţelei şi la un moment dat, în condiţii
normale de exploatare.
Tabelul 5.3
Trepte de înaltă tensiune standardizate în România
1
nodul de reţea în care sunt conectate reţeaua distribuitorului de energie electricã şi reţeaua clientului.
80
Un [kV] 6(*) 10 20 110 220 400 750

UME [kV] 7,2(*) 12 24 123 245 420 765
(*) - aceste valori nu trebuie utilizate pentru reţele de distribuţie publică
5.3.3. NIVELUL DE IZOLAŢIE

Se defineşte prin:
 tensiunea nominală de ţinere la frecvenţă industrială (Uţf) pentru instalaţii cu tensiuni
UMe  300 kV sau tensiunea de ţinere la impuls de comutaţie pentru instalaţii cu UMe >
300 kV;
 tensiunea nominală de ţinere la undă de trăsnet (Uţi);
 lungimea specifică a liniei de fugă (care este determinată de zona de poluare în care se
amplasează instalaţia şi deci se alege în corelaţie cu condiţiile ambientale).
La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinită condiţia:

U ti , necesar  U ti , garantat . (5.3)
Valorile standardizate în ţara noastră pentru categoriile de tensiuni precizate mai sus
sunt precizate în tabelele 5.4 şi 5.5. Alegerea valorilor din lista 1 sau 2 (tabelul 5.4) se face
ţinând seama de gradul de expunere la supratensiuni, de modul de legare la pământ a
neutrului reţelei şi de tipul dispozitivelor de protecţie utilizate împotriva supratensiunilor. În
situaţiile în care se impune un grad ridicat de siguranţă în funcţionare, se utilizează aparate
corespunzătoare listei 2 (conform PE 109).
Tabelul 5.4
Niveluri de izolaţie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament din domeniul „medie tensiune”
Tensiunea cea Tensiunea nominală de ţinere la impuls Tensiunea
mai ridicată a de trăsnet, nominală de
echipamentului, ţinere la frecvenţă
kV kVmax industrială, kV
Lista 1 Lista 2
7,2 40 60 20
12 60 75 28
24 95 125 50
Tabelul 5.5
Niveluri de izolaţie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament din domeniul „înaltă tensiune"
Tensiunea cea mai Tensiuni nominale de ţinere
ridicată a
echipamentului la impuls de la impuls de la frecvenţă
trăsnet, comutaţie, industrială,
kV kVmax kVmax kV
A B A B A B
123 550 450 (440) (360) 230 185
245 1050 950 (750) (650) 460 395
420 1425 1425 1050 1050 - -
787 2100 2100 1425 1425 - -
Observaţii:
 coloanele A indică valorile utilizate pentru toate echipamentele, cu excepţia
transformatoarelor de putere;
 coloanele B indică valorile utilizate pentru transformatoarele de putere;
81
 valorile dintre paranteze de referă la instalaţii la care studiul de coordonare a izolaţiei

indică posibilitatea apariţiei unor supratensiuni de comutaţie cu risc de defect mai mare
de 10-4.
5.4 COMPORTAREA ÎN REGIM DE LUNGĂ DURATĂ (CURENTUL

NOMINAL)
Se calculează curentul maxim de durată pe fiecare tip reprezentativ de circuit
(generator, transformator de legătură, linii de consumator, linii de sistem etc.) şi se aleg
aparate care au curentul nominal garantat imediat superior.
În scopul facilitării schimburilor comerciale între diverşi parteneri, fabricanţii
utilizează şiruri de numere normalizate, pentru stabilirea seriilor de curenţi şi puteri
nominale (de catalog) ale echipamentelor electrice. Organizaţia internaţională de
standardizare (ISO) recomandă ca mod de realizare a şirurilor normale de numere utilizarea
unor multiplicatori, ca de exemplu:
 multiplicatorul m10 = 10 10 = 1,25 (formează şirul de numere R10);
 multiplicatorul m5 = 5 10 = 1,6 (formează şirul de numere R5).
Tabelul 5.6
Şiruri de numere normalizate utilizate pentru curenţi şi puteri nominale
R10 1 1,25 1,6 2 2,5 3,15 4 5 6,3 8
R5 1 - 1,6 - 2 - 4 - 6,3 -
n
Observaţii: aceste valori pot fi rotunjite; se admite multiplicarea valorilor cu 10 , în care n este un număr întreg,
pozitiv sau negativ.
Curentul maxim de durată (Imd) se stabileşte în funcţie de tipul circuitului. De

exemplu:
 circuitul de generator sau bloc generator-transformator: Imd este curentul nominal al
generatorului;
 circuitul de transformator: Imd este curentul nominal al transformatorului;
 circuitele de cuplă: Imd se consideră cel puţin egal cu curentul celui mai mare circuit
racordat la bare ;
 linie de interconexiune: Imd este curentul de stabilitate termică a conductoarelor sau
curentul rezultat din studiul circulaţiei de puteri din sistem;
 linie de alimentare: Imd este curentul maxim al ansamblului consumatorilor alimentaţi cu
luarea în considerare a perspectivei lor de dezvoltare în anii următori.
F Pentru transformatoarele de curent se admite o supraîncărcare în regim de lungă
durată de până la 20% din valoarea curentului nominal.
5.5 COMPORTAREA ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT

Pentru aparatele electrice înseriate pe circuit, comportarea în regim de scurtcircuit se
analizează prin două criterii reprezentative.
5.5.1. STABILITATEA ELECTRODINAMICĂ

Pentru a asigura funcţionarea fără deteriorări ale aparatelor, trebuie ca valoarea
garantată de fabricant (Id) să fie mai mare decât curentul de şoc, deci să fie îndeplinită
condiţia:
i ş oc  I d [kAmax] (5.4)
82
unde işoc este curentul de şoc, respectiv valoarea maximă instantanee a curentului total
de scurtcircuit, care se calculează cu relaţia:
isoc  2  k soc  I p0 [kAmax] (5.5)
în care kşoc este coeficientul de şoc, iar Ipo este valoarea iniţială a curentului periodic de
scurtcircuit.
În cazul folosirii unor aparate cu efect limitator (de exemplu, siguranţe fuzibile) se
vor utiliza indicaţiile fabricantului pentru calculul curentului de şoc limitat.
6.5.2. STABILITATEA TERMICĂ

Pentru a asigura funcţionarea fără deteriorări ale aparatelor, trebuie ca valoarea
garantată de fabricant pentru o solicitare cu durata de 1 secundă (Ilimită t) trebuie să fie mai
mare decât curentul echivalent termic (Iet), deci să fie îndeplinită condiţia:
I
I
et limita t [kA] (5.6)
Curentul echivalent termic se calculează cu relaţia:

I et  I p0  ( m  n )  t d 1 [kA] (5.7)
în care: m este un coeficient care ţine seama de influenţa componentei aperiodice asupra
curentului de scurcircuit; n - coeficient care ţine seama de variaţia în timp a componentei
periodice a curentului de scurtcircuit; td - durata de deconectare a defectului (care, în absenţa
altor date mai exacte, se poate alege de 1 secundă).
5.6. FRECVENŢA NOMINALĂ

Aparatele trebuie folosite în domeniul de frecvenţe indicat de fabrica constructoare.
5.7. CRITERII SPECIFICE FIECĂRUI TIP DE APARAT

Pentru fiecare tip de aparat sunt valabile anumite criterii specifice, care vor fi
prezentate în mod distinct.
5.7.1. CRITERII SPECIFICE PENTRU ÎNTRERUPTOARE
5.7.1.1. Capacitatea de rupere la scurtcircuit

În această grupă de criterii intră o serie de criterii, dintre care, pentru o primă alegere
(orientativă) a întreruptorului este necesară verificarea comportării acestuia în condiţii de
scurtcircuit.
Capacitatea nominală de rupere la scurtcircuit reprezintă cel mai mare curent de
scurtcircuit (Ir) pe care întreruptorul trebuie să fie capabil să-l întrerupă în condiţiile de
utilizare şi funcţionare prescrise, într-un circuit în care tensiunea de restabilire la frecvenţa
reţelei corespunde tensiunii nominale a întreruptorului, iar tensiunea tranzitorie de restabilire
corespunde valorii nominale indicate de constructor. În principal, trebuie verificată condiţia:
I p0  I r [kA] (5.8)
5.7.1.2. Capacitatea de închidere pe scurtcircuit

Se verifică prin condiţia:
83
i ş oc 2 ,5I r [kAmax] (5.9)
De regulă, această condiţie coincide cu verificarea stabilităţii electrodinamice a

întreruptorului.
5.7.1.3. Alte criterii pentru alegerea întreruptoarelor

Pentru anumite cazuri particulare de comutaţie sunt necesare verificări suplimentare
referitoare la performanţele întreruptoarelor. Exemple în acest sens sunt: deconectarea
scurtcircuitului apropiat de linie (defectul kilometric), întreruperea curenţilor mici inductivi,
întreruperea curenţilor capacitivi, deconectarea defectului consecutiv, declanşarea şi
anclanşarea în opoziţie de fază, deconectarea scurtcircuitului prin dublă punere la pământ.
5.7.2. CRITERII SPECIFICE PENTRU SEPARATOARE
5.7.2.1. Capacitatea de închidere şi de conectare

Garanţii cu privire la capacitatea de rupere şi de închidere a separatoarelor trebuie
cerute constructorului în următoarele cazuri:
 pentru separatoarele care în lipsa unui întreruptor sunt folosite la comutarea curenţilor de
mers în gol al transformatoarelor de forţă;
 pentru separatoarele care trebuie să comute curenţii de mers în gol ai unor LEA sau LEC;
 pentru separatoarele care trebuie să comute curentul de magnetizare al
transformatoarelor de tensiune.
5.7.2.2. Sistemul de acţionare

Se pot alege sisteme de acţionare manuale sau mecanice (pneumatice, hidraulice, cu
motor electric). Pentru separatoarele care pot îndeplini numai funcţia de separare electrică, de
regulă se alege acţionarea manuală. La separatoarele care sunt folosite şi în cadrul manevrelor
de comutaţie, datorită rapidităţii care poate fi necesară, se preferă acţionarea mecanică. Pentru
tensiuni înalte, acţionarea este monofazată sau trifazată (la 110 kV există ambele soluţii, dar
de la 220 kV în sus există numai dispozitive de acţionare monofazate, deoarece gabaritele
sunt mai mari, puterile necesare de acţionare sunt mai mari etc.). Cuţitele de legare la pământ
se prevăd cu dispozitive de acţionare distincte.
5.7.3. CRITERII SPECIFICE PENTRU TRANSFORMATOARE DE CURENT
5.7.3.1. Curentul secundar nominal

Valoarea garantată poate fi 5 A sau 1 A (pentru tensiuni peste 220-400 kV, în
situaţiile când conductoarele circuitului secundar au lungimi mari). Valoarea necesară se
calculează în funcţie de valoarea primară necesară şi de raportul nominal de transformare al
transformatorului de curent.
5.7.3.2. Numărul de înfăşurări secundare

Acesta este dependent de numărul de aparate pe care transformatorul de curent
urmează să le alimenteze, precum şi de valoarea încărcării circuitului pe care acesta se
amplasează. De obicei, se prevede alimentare separată, de la înfăşurări secundare distincte,
pentru următoarele categorii de receptoare:
 aparate de măsurare,
 aparate de protecţie şi automatizare (exclusiv protecţiile diferenţiale),
84
 aparatele aferente fiecărei protecţii diferenţiale în parte,

 dispozitivele de acţionare.
5.7.3.3. Clasa de precizie
Dintre aparatele care se conectează la o înfăşurare secundară a transformatorului de

curent, cel care admite erori minime în alimentare determină alegerea clasei de precizie a
înfăşurării respectiv. Clasa de precizie este caracteristică fiecărei înfăşurări şi se alege din
oferta fabricanţilor de aparate. Prescripţiile de proiectare prevăd, pentru cazurile uzuale:
 clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de interconexiune cu
alte ţări;
 clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
 clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare şi înregistratoare utilizate pentru
evidenţe tehnice,
 clasa P pentru alimentarea majorităţii tipurilor de protecţii.
5.7.3.4. Puterea secundară
Pentru fiecare înfăşurare secundară, puterea secundară necesară se calculează în

funcţie de aparatele racordate în secundarul transformatorului respectiv şi se compară cu
valoarea nominală garantată de fabricant.
5.7.3.5. Alte caracteristici ale transformatoarelor de curent
Alegerea riguroasă a transformatoarelor de curent presupune considerarea şi a altor

caracteristici, cum ar fi coeficientul de saturaţie, conexiunea înfăşurărilor secundare, secţiunea
circuitului secundar etc .
5.7.4. CRITERII SPECIFICE TRANSFORMATOARELOR DE TENSIUNE
5.7.4.1. Numărul de unităţi componente şi schema lor de conexiuni
În principal, alegerea se face în funcţie de aparatele de măsurare şi de protecţie care

trebuie alimentate (fig. 5.1). Circuitele secundare sunt prevăzute cu o legătură la pământ
pentru securitatea personalului şi cu siguranţe fuzibile pentru protecţia transformatorului de
tensiune şi a conductoarelor în caz de scurtcircuit.
85
Fig. 5.1. Exemple de scheme de conexiuni ale transformatoarelor de tensiune

a - transformator bipolar conectat între două faze; b - două transformatoare monofazate
în montaj „V”, c - trei transformatoare monofazate cu o singură înfăşurare secundară; d - trei transformatoare
monofazate cu două înfăşurări secundare; e - transformator trifazat în stea cu trei coloane; f - transformator trifazat
în stea cu cinci coloane
Observaţie. Neutrele stelelor transformatoarelor de tensiune se leagă obligatoriu la pământ,

din motive de protecţie a muncii pentru personalul care lucrează, citeşte, verifică aparatele de
măsurare, protecţiile şi automatizările alimentate de acestea.
Cele mai uzuale soluţii sunt:
 un transformator bipolar pentru măsurarea tensiunii între faze;
 două transformatoare bipolare conectate în V, care pot măsura toate cele trei tensiuni
dintre faze;
86
 un transformator monopolar (cu o singură bornă de înaltă tensiune) care se foloseşte

pentru măsurarea tensiunii între o fază şi pământ;
 trei transformatoare monopolare prevăzute fiecare cu câte o înfăşurare de bază şi una
auxiliară.
De regulă, pentru tensiuni Un ³ 110 kV, se utilizează transformatoare de tip capacitiv
(care sunt simbolizate în România prin TECU sau TECH).
5.7.4.2. Tensiunea secundară nominală

De regulă, valoarea necesară este egală cu valoarea garantată de fabricant; se va
acorda atenţie valorilor diferite pentru înfăşurări secundare diferite, după cum urmează:
 pentru înfăşurarea de bază:
 100 V - pentru transformatoare bipolare,
 100 / 3 V - pentru transformatoare monopolare;
 pentru înfăşurarea auxiliară:
 100/3 V - pentru cazul instalaţiilor în care neutrul nu este efectiv legat la pământ
(Un < 110 kV),
 100 V - pentru instalaţii în care neutrul este efectiv legat la pământ.
5.7.4.3. Clasa de precizie

Alegerea acesteia se face în funcţie de condiţiile pe care le impun aparatele racordate
în secundar.
Clasa de precizie este caracteristică fiecărei înfăşurări şi se alege din oferta
fabricanţilor de aparate. Prescripţiile de proiectare prevăd, pentru cazurile uzuale:
 clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de interconexiune cu
alte ţări;
 clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
 clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare şi înregistratoare utilizate pentru
evidenţe tehnice,
 clasa 0,5 pentru regulatoare de tensiune,
 clasa 1 pentru protecţiile care necesită o precizie mai mare în alimentare,
 clasa 3P (sau 6P) pentru protecţii.
5.7.4.4. Puterea secundară

În mod normal, puterea secundară necesară se calculează în funcţie de aparatele de
măsurare, protecţiile, automatizările racordate în secundarul transformatorului de tensiune
respectiv şi se compară cu valoarea nominală garantată de fabricant.
5.7.4.5. Puterea limită termică

Dacă transformatorul de tensiune este utilizat numai ca sursă de energie (de exemplu,
pentru alimentarea unor lămpi de semnalizare) şi nu interesează erorile, sarcina cerută în
secundar poate să depăşească puterea secundară nominală, dar nici într-un caz nu trebuie să
fie mai mare decât puterea limită termică a înfăşurării, precizată de fabricant.
Observaţie. Transformatoarele de tensiune fiind aparate electrice conectate la reţea în

derivaţie, ele nu sunt parcurse de curent de scurtcircuit decât dacă scurtcircuitul are loc chiar
în transformator. În aceste condiţii nu se mai pune problema verificării stabilităţii lor la
scurtcircuit. °
87
Bibliografie :
1.Buta,A. – Transportul si distributia energiei electrice, Lito IPTV Timisoara,

1991.
2.Buta,A, Pana.A, - Transportul si distributia energiei electrice, Indrumator
de laborator, Ed.Politehnicii Timisoara, 1997
3.Comsa ,D sa- Proiectarea instalatiilor electrice industriale-Editura
Didactica si Pedagogica Bucuresti 1979.
4. Hortopan, G. Aparate electrice. Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1982, 728 p.
5. Hoble,D.,Stasac,C. Aparate si Echipamente electrice, Ed Universitatii
Oradea, 2004
88
Lucrarea 6
Obtinerea tensiunilor continue de la medie tensiune cu

ajutorul redresoarelor statice de putere,
pentru tractiunea urbana
89
1.Scopul lucrarii
Cunoasterea de catre studenti a echipamentelor folosite la obtinerea tensiunilor

continue 650Vcc, necesare alimentarii cu energie electrica a vehiculelor
electromotoare pentru transportul urban.
Lucrarea se va desfasura la statia de redresare care apartine OTL-RA, situata

in Oradea , str Duiliu Zamfirescu si pe traseul liniei 1 - Cele trei crisuri-Nufarul, in
vederea efectuarii unor masuratori privind tensiunea pe linia de contact.
In prima parte a lucrarii se vor prezenta partea de alimentare in ca a statiei de
redresare, transformatoarele coboritoare de tensiune de la 6kV la 700 V, precum si
celulele de sosire, celulele de cupla, celulele de redresare, celulele de plecare,
conform schemei circuitelor primare a SSTE.
Se va prezenta de catre personalul calificat din statie, programul de intretinere
si reparatie pentru subansamblele aparatelor de comutatie, respectiv contactoarele de
putere.
Se va exemplifica modul de prindere al firului de cantact in plasa retelei de
distributie si uzura diferitelor componente.
Se vor urmari aparatele de masura si control din statie, precum si aparatele de
protectie la scurtcircuite si punere la pamint.
Se va studia modul de dispecerizare a alimentarii traseelor de tramvai din
Oradea, cu ajutorul sistemului computerizat.
Se vor exemplifica operatii de oprire a alimentarii pe diferite sectoare si
folosirea alimentarilor de rezerva in caz de avarie.
3.Masuratori experimentale
Se vor face masuratori experimentale pe traseul liniei 1, intre punctul de

injectie si capatul liniei Nufarul, in vederea determinarii caderilor de tensiune pe linia
de contact.
Masuratorile se vor efectua cu ajutorul voltmetrului de la bordul tramvaiului,
in fiecare statie de pe traseu. Cunoscindu-se valoarea tensiunii in punctul de injectie,
din momentul respectiv, care va fi comunicata de dispecerat, si distantele in metri
dintre statii, se va construi un grafic Tensiune = f(Distanta)
-Se va urmari incadrarea tensiunii, pe traseu si in special la capatul de linie, in

limita valorilor admisibile, de maxim 15%, sub valoarea nominala, de 660Vcc.
-Se vor corela rezultatele cu numarul de vehicule electrice existente in
exploatare pe traseul respectiv
-Se vor anticipa problemele care pot sa apara la motoarele de tractiune in cc cu
excitatie serie, in cazul functionarii la o tensiune sub valoarea nominala
-Studentii vor propune solutii pentru evitarea caderilor de tensiune si pentru o
functionare normala a motoarelor de tractiune si a circuitelor auxiliare de pe tramvai.
90
6.1.1. SSTE de curent continuu
SSTE de c.c. sunt utilizate atât în tracţiunea electrică rutieră şi subterană, cât şi
în cea feroviară cu LC de c.c. Ele sunt de tip interior şi conţin în componenţa
circuitelor lor primare următoarele subansambluri de bază, pe tipuri de echipamente
electrice: instalaţie de înaltă tensiune, grup trafo-redresor de putere, instalaţie bară
pozitivă, respectiv negativă şi, eventual, grup trafo-invertor neautonom de putere.
În ţara noastră, întreg acest echipament din furnitura SSTE de c.c. (exceptând
grupul trafo-invertor neautonom de putere) este fabricat la întreprinderea
„Electroputere” Craiova sub formă modulară şi tipizată şi poate fi acţionat atât local
(manual sau electric), cât şi de la distanţă, dintr-un post de comandă centralizată sau
printr-o instalaţie de telecomandă.
Instalaţia de înaltă tensiune este destinată să primească c.a. trifazat din reţeaua
electroenergetică generală (6 ÷ 110 kV) şi să îl furnizeze grupurilor trafo-redresoare
de putere (şi serviciilor auxiliare) din SSTE. Instalaţia posedă o structură celulară,
cuprinzând, în principal conform (fig. 6.1):
- celule de linie corespunzătoare celor doi fideri (principal şi de rezervă) de
alimentare în înaltă tensiune a SSTE, compuse din compartimente în care se află
montate: sistem trifazat dublu de bare colectoare de înaltă tensiune, separatoare
tripolare acţionate cu servomotor şi prevăzute cu interblocaj electromecanic (Q1 şi
Q2, respectiv Q9 şi Q10) şi întreruptoare de înaltă tensiune debroşabile (Q11 şi Q16);
- celule trafo pentru alimentarea grupurilor trafo-redresoare de putere, având,
în plus faţă de celulele de linie, transformatoare de măsură - de curent (T1N şi T5N) şi
de tensiune (T2N şi T6N);
- celulă de măsurare şi de cuplă, având echipament electric similar cu celulele
anterioare (fără a fi prevăzute, însă, cu separatoare) şi servind la măsurări electrice în
înaltă tensiune şi la trecerea de pe un sistem trifazat de bare colectoare pe celălalt.
Grupurile trafo-redresoare de putere se execută în număr de la unu la patru,
putând funcţiona în diferite combinaţii după o schemă de automatizare prestabilită.
În cazul SSTE de c.c. din fig. 6.1, un grup funcţionează permanent, iar al
doilea se introduce numai la o suprasarcină impusă de condiţiile de trafic al VEM
alimentate de la SSTE prin LC de c.c.
Aceste două grupuri sunt riguros identice (pentru a permite o
interschimbabilitate totală), fiind alcătuite fiecare din:
- transformator trifazat de putere (T1, respectiv T2), coborâtor de

tensiune (6 ÷ 110/0,4 ÷ 3 kV) cu răcire naturală în ulei sau în aer (la
SSTE de c.c. subterane); în funcţie de tipul redresorului; din grup, cu
91
6 sau 12 pulsuri, transformatorul posedă o singură înfăşurare

secundară (fig. 6.2,a), respectiv două înfăşurări secundare, defazate
între ele cu 30 de grade electrice,
CELULĂ CELULĂ MĂSURARE

(6÷110)kV LINIE ŞI CUPLĂ CELULĂ TRAFO
M M M M M M M M M M
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10
Q11 Q12 Q13 Q14 Q15 Q16
T1N T3N T5N T7N
T2N T4N T6N T8N

CELULĂ TRAFO CELULĂ TRAFO CELULĂ
GRUPURI TRAFO- LINIE
REDRESOARE
Fider principal T1 DE PUTERE T2 T3
(î.t.) fider de
CELULĂ CONE- V3 rezervă
V1 V2
XIUNE REDRESOR (î.t.)
BARĂ NEGATIVĂ
GRUP TRAFO-
INVERTOR
+ Q18 Q19 + + NEAUTONOM
DE PUTERE
L
A R R1N A R R2N A R R3N A R R4N
Q21
Q17 M Q20 M
-
+
+ REZ.
CELULĂ
CONEXIUNE CELULĂ
REDRESOR- CONEXIUNE A R R8N A R R9N
BARĂ POZITIVĂ REDRESOR-
Q25
BARĂ POZITIVĂ
Q29 Q30
Q22 A R R6N Q26 CELULĂ

SOSIRE
M M CELULĂ CUPLĂ Q27 M M

Q24 TRANSCERSALĂ Q28
Q23
dinspre ramura (-) a LC bifilare
A R R5N A R R7N
Sau şina metalică a CR
CELULĂ PLECARE CELULĂ PLECARE
spre ramura (+) a LC
Figura 6.1. SSTE de c.c. Schema circuitelor primare
92
(una cu conexiune în stea, cealaltă în triunghi, având, corespunzător, numerele de

spire în raportul 1 : 3 , pentru a produce aceleaşi tensiuni între faze) (fig. 6.2,b);
- redresor necomandat în punte trifazată (V1, respectiv V2),
echipat cu mai multe diode de putere montate în paralel pe fiecare
braţ al punţii. Schemele de redresare frecvent utilizate sunt cu 6
pulsuri, corespunzător unei singure punţi trifazate (fig. 3.2,a),
respectiv cu 12 pulsuri, corespunzător unei perechi de punţi trifazate, alimentate pe
partea de c.a. de la cele două înfăşurări secundare de transformator (una în stea,
cealaltă în triunghi) şi montate pe partea de c.c. în serie sau în paralel (uzual, printr-o
bobină interfază (BIF), care absoarbe diferenţa dintre tensiunile instantanee de ieşire
ale celor două punţi redresoare, asigurând funcţionarea independentă a acestora şi
limitând, totodată, curenţii de scurtcircuit dintre ele) (fig. 6.2,b). Redresoarele
necomandate în punte trifazată cu 6 sau 12 pulsuri sunt preferate în SSTE de c.c.
deoarece: (1) posedă un factor de putere superior redresoarelor în punte
comandată sau semicomandată (acestea consumând, în plus, putere reactivă de la
reţeaua de alimentare); (2) pe partea de c.a. trifazat curenţii de linie conţin numai
componente armonice de ordinul 6k ± 1, respectiv 12k ± l, k = 1, 2, … (ceea ce
înseamnă, formă de variaţie practic sinusoidală a curenţilor de linie), iar
transformatorul trifazat de alimentare posedă un ridicat grad de utilizare şi curenţi fără
componente continue în înfăşurările secundare; (iii) pe partea de c.c., tensiunile
redresate conţin numai componente armonice pare, preponderent de ordin multiplu de
6, respectiv de 12 (ceea ce înseamnă, pulsaţii reduse ca amplitudine ale tensiunilor
redresate).
Instalaţia barei pozitive se compune din (fig. 6.1):

- celule de conexiune redresor-bară pozitivă, destinate să asigure legarea
polilor pozitivi ai punţilor redresoare de sistemul dublu de bare pozitive (bară
principală şi bară de rezervă) al SSTE; celulele sunt echipate ca separatoare
monopolare cu servomotor (Q17 şi Q20) şi şunturi de măsurare a c.c. (R1N şi R3N);
- celule de plecare (spre ramura pozitivă a LC) de pe sistemul dublu de bare pozitive,
prevăzute cu separatoare monopolare cu servomotor (Q23, Q24, Q27 şi Q28), întreruptoare
rapide de c.c. debroşabile (Q22, Q26) şi şunturi de măsurare a c.c. (R5N, R7N);
- celulă de cuplă transversală, asemănătoare cu cele de plecare (fără a fi însă, echipată
cu separatoare), destinată trecerii pe bara pozitivă de rezervă pentru alimentarea prin ea a unei
plecări, oricând este cazul.
Instalaţia barei negative cuprinde două tipuri de celule, fig.6.1:
- celulă de conexiune redresor-bară negativă care asigură legătura dintre polii minus ai
redresoarelor şi bara negativă a SSTE, fiind echipată cu separatoare monopolare (câte unul
pentru fiecare redresor, Q18, respectiv Q19) şi un şunt general pentru înregistrarea curentului
total pe bara negativă (R2N);
93
- celule de sosire (dinspre şina metalică a CR sau ramura negativă a LC bifilare de c.c.),
prevăzute cu separatoare monopolare (Q29 şi Q30) şi cu şunturi de măsurare a c.c. (R8N şi
R9N).
SSTE de c.c. echipate exclusiv cu redresoare necomandate de putere şi alimentând, prin
LC, VEM neautonome putând frâna electric recuperativ, nu permit transferul energiei de
frânare înapoi în sistemul electroenergetic general de c.a. trifazat. Ca urmare, energia recuperată
prin frânarea în regim de generator a VEM este preluată de la LC de VEM din vecinătate, aflate
în regim de tracţiune.
T1 V1
ud
3~
a)
T1 V1
ud1
ud = ud1 + ud2
3~
ud2
ud1
BIF
ud = ½(ud1 + ud2)
Fig. 6.2.
ud2
b)
Figura 6.2.SSTE de c.c.
94
Scheme electrice ale grupurilor trafo-redresoare de putere.

Există, totuşi, situaţii - de exemplu, când în vecinătatea VEM care frânează recuperativ nu se
află alte VEM în regim de tracţiune sau când mai multe VEM frânează simultan ca generatoare,
debitând energie electrică pe acelaşi tronson al LC - care impun recuperarea energiei de frânare
până în reţeaua trifazată de alimentare. În acest scop. anumite SSTE de c.c, sunt prevăzute
suplimentar cu o celulă trafo distinctă (reprezentată punctat în fig. 6.1), având un echipament
electric similar cu al celorlalte celule trafo ale instalaţiei de înaltă tensiune şi un grup trafo-
invertor neautonom de putere format, în esenţă, din:
- transformator trifazat coborâtor de tensiune (T3) (reprezentat punctat în fig. 6.1),
având, la fel ca T1 şi T2 una sau două înfăşurări secundare, defazate cu 30 de grade electrice
între ele (una în stea, cealaltă în triunghi), în funcţie de tipul invertorului neautonom (cu 6,
respectiv 12 pulsuri) pe care îl deserveşte; raportul de transformare şi tensiunea de scurtcircuit
ale lui T3 sunt astfel alese, încât energia de frânare să fie transferată din reţeaua de c.c. în cea de
c.a. trifazat numai atunci când această energie nu poate fi utilizată în tronsonul LC de c.c. în care
ea a fost generată;
- invertor neautonom de putere, în punte trifazată cu tiristoare (V3) (reprezentat punctat
în fig. 6.1), montat în cruce cu redresoarele de putere V1, V2 din SSTE; V3 prezintă, uzual, o
schemă în punte trifazată cu 6 sau 12 pulsuri, similară celei a redresoarelor V1, V2 (fig. 6.2),
cu deosebirea că diodele de putere sunt înlocuite prin tiristoare; funcţionarea lui V3 în regim de
invertor neautonom cu conducţie permanentă este asigurată prin unghiul de comandă mai mare
decât 90° al tiristoarelor punţii trifazate (cu precizarea că în cazul schemei cu 12 pulsuri, cele
două punţi trifazate, conectate în serie sau paralel, sunt comandate simultan) şi prin curentul de
circulaţie care se stabileşte între invertorul neautonom V3 şi redresoarele (sau redresorul) cu
diode V1 şi/sau V2 din SSTE, ca urmare a diferenţei dintre valorile instantanee ale tensiunilor
celor două tipuri de convertoare statice, pe partea lor de c.c.; întrucât această diferenţă reprezintă
o tensiune sinusoidală, curentul de circulaţie creat de ea rezultă pulsatoriu şi trebuie netezit prin
introducerea unei bobine de reactanţă (L) (reprezentată punctat în fig. 6.1) pe partea de c.c. a lui
V3; curentul de circulaţie, având în regim normal de funcţionare o valoare relativ redusă,
determină pe partea de c.a. a lui V3 practic, un curent reactiv prin transformatorul corespunzător
T3.
În regimul de tracţiune al VEM alimentate prin LC de la SSTE de c.c., redresorul cu
diode V1 (şi/sau V2) din SSTE este parcurs atât de curentul electric de tracţiune (necesar
motoarelor de propulsie a VEM), cât şi de curentul de circulaţie, în vreme ce prin invertorul
neautonom V3 trece numai curentul de circulaţie, asigurându-i conducţia neîntreruptă.
În regimul de frânare electrică recuperativă al VEM alimentate prin LC de la SSTE de
c.c., atâta timp cât LC poate absorbi energia de frânare, tensiunea crescândă din LC determină
descărcarea redresorului necomandat V1 (şi/sau V2) din SSTE. Din momentul în care tensiunea
continuă din LC depăşeşte valoarea tensiunii de mers în gol a redresorului V1 (şi/sau V2) din
SSTE, acesta se blochează, iar invertorul neautonom V3 preia curentul de sarcină, transferând
energia de frânare din reţeaua de c.c. în cea de c.a. trifazat.
95
Dimensionarea corectă a invertorului neautonom de putere din SSTE de c.c.

presupune cu necesitate o bună conlucrare între producătorul de VEM alimentate de la LC de
c.c. (şi având posibilitatea frânării electrice recuperative) şi furnizorul de echipament electric
pentru SSTE de c.c., în scopul asigurării compatibilităţii între instalaţiile fixe şi cele mobile de
tracţiune electrică.
Atât pentru personalul de deservire al unei SSTE de c.c., cât şi pentru echipamentul
electric aferent acesteia, trebuie asigurată protecţia coordonată şi selectivă, în primul rând,
împotriva supracurenţilor (suprasarcini şi scurtcircuite), supratensiunilor şi punerilor la pământ.
Astfel, protecţia la scurtcircuite interne a redresoarelor de putere cu diode (respectiv, a
invertorului neautonom de putere cu tiristoare) este realizată prin siguranţe fuzibile ultrarapide
asociate fiecărei diode (respectiv, tiristor). Numărul diodelor în paralel pe o ramură a punţii
trifazate permite funcţionarea în continuare a redresorului (la sarcină redusă) în cazul arderii
unei siguranţe ultrarapide, până la crearea posibilităţilor de înlocuire a siguranţei respective. În
cazul arderii a două sau mai multe siguranţe ultrarapide, un dispozitiv electronic de detecţie
selectivă a arderii fuzibilelor provoacă declanşarea întreruptorului de înaltă tensiune din celula
trafo corespunzătoare.
Scurtcircuitele şi suprasarcinile anormale din reţeaua de c.a., trifazat şi de la bornele
redresoarelor de putere (respectiv, ale invertorului neautonom de putere) din SSTE sunt
eliminate tot prin întreruptorul de înaltă tensiune, iar cele din reţeaua de c.c, prin întreruptoarele
rapide de c.c ale instalaţiei barei pozitive. O protecţie suplimentară la suprasarcini anormale este
reprezentată de termistoarele din canalele de ventilaţie ale redresoarelor de putere din SSTE.
Fiecare redresor de putere este, de asemenea, echipat cu un releu de curent invers, care
împiedică alimentarea inversă, în caz de defect, de la redresoarele funcţionând în paralel cu cel
considerat.
Protecţia la supratensiuni se aplică, în principal, grupurilor trafo-redresoare de putere
(respectiv, grupului trafo-invertor neautonom de putere) din SSTE, fiind realizată prin circuite
R-C serie racordate :
- la bornele fiecărui braţ al punţii trifazate cu diode (respectiv, tiristoare), pentru
protecţia contra supratensiunilor de comutaţie;
- între fazele înfăşurării secundare a fiecărui transformator de putere şi între bornele de
c.c. ale redresoarelor de putere (respectiv ale invertorului neautonom de putere), pentru protecţia
împotriva supratensiunilor de manevră (datorate cuplajului capacitiv între înfăşurările
transformatorului de putere şi în raport cu pământul, la cuplarea transformatorului, respectiv
datorate întreruperii curentului magnetizant al transformatorului la deconectarea în gol a
acestuia) şi a supratensiunilor provenind din reţeaua trifazată de alimentare şi din cea de c.c. de
tracţiune.
În sfârşit, pentru protecţia contra atingerilor şi punerilor la pământ servesc voltmetrul
cu contact, care sesizează tensiunea între polul negativ al redresorului de putere (sau
invertorului neautonom) din SSTE de c.c. şi pământ, respectiv releul maximal de curent, care
sesizează curentul de defect între scheletul metalic al redresorului (sau invertorului neautonom)
96
şi pământ. În cazul SSTE de c.c. feroviare, metropolitane şi de tramvai, celulele componente

ale instalaţiei barei pozitive trebuie montate pe suporţi izolanţi pentru protecţia personalului de
deservire al SSTE.
SSTE de c.c. sunt avantajoase prin aceea că:
- se racordează direct la reţeaua electroenergetică generală de înaltă tensiune (uzual,
racordarea SSTE de c.c. la staţiile sistemului electroenergetic general se realizează prin
intermediul unei LEA proprii de înaltă sau medie tensiune, astfel încât să fie posibilă
alimentarea de la două capete a fiecărei SSTE de c.c.);
- prezintă un randament energetic ridicat la toate sarcinile (mai ales dacă sunt echipate
cu invertor neautonom de putere) şi se pretează uşor la automatizare.
Ca principale dezavantaje:
- SSTE de c.c. sunt complicate, costisitoare şi cu exploatare anevoioasă;
- pentru ca în LC curentul continuu, având valori ridicate (de ordinul 10 3 A), să nu
provoace căderi mari de tensiune, se impun distanţe reduse între SSTE de c.c. adiacente (2÷10
km, în cazul STE urbane, respectiv 15÷40 km, în cazul STE feroviare), ceea ce înseamnă
creşterea numărului SSTE de c.c. ce trebuie instalate, cu consecinţa unor costuri de investiţie
ridicate;
- tensiunea redresată de ieşire din SSTE de c.c. prezintă armonici parazite,
preponderent de ordin multiplu de 6, care pot provoca perturbaţii electromagnetice şi
zgomote în circuitele cuplate conductiv sau inductiv cu circuitul electric de tracţiune
(reducerea acestor efecte negative se poate obţine prin racordarea la barele SSTE de
c.c. a unor filtre de absorbţie, constând din circuite rezonante de tip L-C, acordate pe
frecvenţele armonicelor dominante).
Bibliografie :
-Popovici,O., Popovici,D., -Tractiune electrica, Ed.Mediamira Cluj

Napoca,2009,
*** www.ovidiupopovici.ro
-Popovici,O.,-Instalatii electrice, Ed Universitatii Oradea, 2008
-*** Echipamente electrice pentru substatii de tractiune, Electroputere,1984
97
Lucrarea 7
Conducerea operativa prin dispecerat

a exploatarii unei statii electrice de distributie
98
1.Scopul lucrarii
Scopul acestei teme este de a familiariza studenţii cu principalele probleme care se

pun în exploatarea prin dispecer a instalaţiilor electroenergetice.
Se expun, conform PE 117 - Regulament pentru conducerea prin dispecer în sistemul
energetic - modul de organizare şi funcţiile activităţii de exploatare prin dispecer.
Lucrarea se va desfasura la Electrica S.A. Oradea, str. D.Cantemir, Statia

Oradea C, in cadrul compartimentului de dispecerizare.
Studentii vor primi explicatii amanuntite privind partea de distributie de forta
aflata linga camera dispecerului, modul de structurare a retelei electrice de distributie
alimentata din Statia Oradea C. Se va prezenta si aparatajul electric care compune
celulele interioare ale statiei, cu explicarea modului de functionare.
Camera dispecerului va fi prezentata de catre seful serviciului exploatare si de
catre dispecerul de serviciu, insistindu-se asupra tehnicii de calcul folosite, a soft-ului
utilizat.
In final se vor face simulari de manevre pe calculator, se vor prezenta diferite
situatii de avarii posibile si cele mai des intilnite situatii in practica.
3.Aplicatii practice
Studentii vor intocmi in scris o lista a simbolurilor utilizate in statiile de

dispecerizare a energiei electrice.
Se va exemplifica modul de intocmire al documentelor de catre dispecerul de
serviciu.
Se va simula aparitia unor defecte in alimentarea consumatorilor, scurtcircuite,
declansarea protectiei la suprasarcina, lovituri directe in statiile de distributie, se vor
executa manevre, iar studentii grupati in echipe de cite 3 persoane vor trebui sa
propuna solutii, in functie de problema respectiva.
4.Concluzii finale
-Studentii vor cronometra timpul in care se poate solutiona defectul si vor

verifica incadrarea in normative
-Se vor face comparatii intre manevrele manuale si cele asistate de calculator,
urmarindu-se avantajele dispecerizarii computerizate.
99
7.1. PROBLEME GENERALE PRIVIND CONDUCEREA PRIN DISPECER A

INSTALAŢIILOR ENERGETICE
Din punct de vedere funcţional, sistemul energetic naţional (SEN) constituie un
ansamblu unitar având drept scop producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei
electrice şi termice. La îndeplinirea acestui obiectiv concură un mare număr de instalaţii,
amplasate pe o arie geografică largă, exploatarea lor în comun presupunând existenţa unui
sistem informaţional şi de comandă adecvat. După cum se ştie, componentele sistemului
electroenergetic funcţionează interconectat, ceea ce face ca problema calităţii energiei livrate
să fie rezolvabilă numai în mod centralizat.
Caracteristicile de mai sus ale SEN impun cu necesitate existenţa unei structuri
ierarhice de conducere. În treapta I a acestei structuri se află elementele necesare conducerii
obiectivelor energetice individuale, treptele de conducere superioare fiind constituite din
dispeceri de diverse niveluri. Se disting astfel:
 dispecerul energetic central (DEC);
 dispecerii energetici teritoriali (DET);
 dispecerii energetici locali (de distribuţie zonală - orăşănească - DED, de platformă
industrială - DPI, de hidroamenajare - DHA, de termoficare - DT).
Ansamblul treptelor de conducere prin dispecer formează dispecerul energetic

naţional.
O treaptă de conducere prin dispecer este compusă din două compartimente

principale:
 compartimentul de comandă operativă, deservit de personalul instalat în camere de
comandă;
 compartimentul de regimuri de funcţionare, care stabileşte programul de funcţionare a
instalaţiilor.
Atribuţiile fiecărei trepte de dispecer în rezolvarea sarcinilor, organizarea ierarhică şi

gradul de subordonare faţă de celelalte trepte de conducere sunt reglementate în mod riguros
prin acte cu caracter oficial. Prescripţiile generale care stau la baza organizării şi funcţionării
dispecerilor sunt stabilite prin PE 117 - Regulament pentru conducerea prin dispecer în
sistemul energetic.
Sarcinile generale care revin conducerii prin dispecer sunt următoarele:

 utilizarea raţională a resurselor energetice disponibile pentru producerea energiei electrice
şi termice;
 asigurarea echilibrului permanent între producţie şi consum;
 reglarea schimburilor de energie electrică cu sistemele electroenergetice ale altor ţări;
 funcţionarea unitară a SEN şi alimentarea consumatorilor în condiţii de siguranţă, calitate
şi economicitate;
 coordonarea manevrelor şi regimurilor de funcţionare a centralelor şi reţelelor electrice în
stări normale şi de avarie.
În activitatea legată de îndeplinirea acestor sarcini se disting trei componente

principale, prezentate succint în cele ce urmează.
a. Activitatea de predicţie, care constă în elaborarea programului de acţiune pentru

funcţionarea normală a SEN, pornind de la date cu caracter statistic şi informaţii privind
starea actuală a sistemului şi disponibilitatea sa probabilă. In mod periodic se fac predicţii
100
privind curba de sarcină a sistemului, balanţa de puteri, repartiţia sarcinii pe centrale, nivelele
de tensiune în reţele.
b. Activitatea de supraveghere, care constă în controlul permanent al stării instalaţiilor
prin intermediul sistemului de măsură şi semnalizare. Informaţiile primite sunt de obicei
supuse unor operaţii de validare, în urma cărora sunt acceptate ca fiind plauzibile sau nu
şi/sau unor operaţii de prelucrare, care permit să se aprecieze starea instalaţiei primare. În
scopul preîntâmpinării apariţiei unor stări anormale, în cadrul regimurilor normale se definesc
nivelele de alarmare la atingerea cărora se impune luarea unor decizii cu caracter operativ.
c. Activitatea de comandă, care comportă prelucrarea informaţiilor obţinute la punctele
precedente, elaborarea deciziilor şi efectuarea comenzilor sau transmiterea lor către unităţile
tehnice de exploatare.
Comenzile pe linia conducerii prin dispecer, în limita competenţelor stabilite pe
nivelele ierarhice, asigură:
 efectuarea în timp real a reglajului frecvenţei şi puterilor de schimb pe liniile de
interconexiune;
 repartiţia sarcinii pe centrale;
 oprirea şi pornirea grupurilor;
 modificarea configuraţiei şi regimului de funcţionare al reţelelor;
 conectarea şi deconectarea unor consumatori.
Asigurarea funcţiilor enumerate mai sus presupune existenţa unui sistem

teleinformaţional pentru colectarea, transmiterea, afişarea şi prelucrarea automată a
informaţiilor şi a unui sistem de telecomunicaţii între diversele trepte de dispecer şi între
acestea şi unităţile tehnice de exploatare aflate în subordine.
Supravegherea şi comanda SEN se realizează în prezent atât prin metode şi mijloace
tradiţionale, cu intervenţia determinată a factorului uman, cât şi prin intermediul unor sisteme
automate.
Având în vedere volumul mare de informaţii care trebuie prelucrate, precum şi unele
particularităţi de funcţionare ale SEN, care impun luarea unor decizii rapide, este justificată
tehnic şi economic echiparea treptelor de dispecer cu echipamente de calcul care să lucreze
off-line (efectuarea de calcule legate de activitatea de predicţie) şi on-line (preluarea unor
funcţii de supraveghere şi comandă).
7.2. MODUL DE ORGANIZARE ŞI PRINCIPALELE REGULI DE

DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII DE CONDUCERE OPERATIVĂ PRIN DISPECER
A SISTEMULUI ENERGETIC
7.2.1. Definiţii. Relaţii de subordonare operativă
Personalul aflat în camera de comandă a unei trepte de conducere operativă prin
dispecer se numeşte personal de comandă operativă, iar personalul care efectuează
manevrele în instalaţiile energetice - personal de deservire operativă [1].
O treaptă de conducere prin dispecer are autoritate de conducere operativă asupra
instalaţiilor aflate în subordine. Această autoritate se concretizează prin:
 autoritatea de decizie privind stabilirea regimului de funcţionare al instalaţiilor;
 coordonarea unor manevre a căror succesiune în timp se afectează reciproc, execuţia lor
revenind mai multor formaţii de deservire operativă;
 compentenţă, care se referă la exercitarea comenzii operative de către treapta de
conducere prin dispecer care intervine direct între personalul de deservire operativă şi
treapta de conducere prin dispecer cu autoritate de decizie sau comandă de coordonare.
Autoritatea de conducere operativă a unei trepte de dispecer oarecare asupra unei

părţi a sistemului nu implică în mod obligatoriu satisfacerea tuturor funcţiilor de mai sus.
Astfel, autoritatea de decizie asupra unui subsistem poate să revină unei trepte de dispecer, iar
competenţa - unei alte trepte, de nivel inferior.
101
Personalului de comandă operativă de serviciu al unei trepte de dispecer îi sunt

subordonaţi:
 personalul de comandă operativă de serviciu de la treptele de conducere prin dispecer
subordonate;
 personalul de deservire operativă de serviciu din centrale, staţii şi zone de reţea aflate în
autoritatea de conducere operativă a treptei de dispecer.
Prin comandă nemijlocită se înţelege comanda operativă prin care se exercită

autoritatea de conducere operativă proprie treptei respective sau a altei trepte, prin
efectuarea convorbirilor operative direct cu personalul de deservire operativă. De
regulă, comanda nemijlocită asupra unei instalaţii (centrală, staţie), se atribuie la cel mult
două trepte de conducere prin dispecer.
Exercitarea autorităţii de decizie se face prin dispoziţii date direct personalului de

deservire operativă (atunci când treapta respectivă exercită şi comanda nemijlocită) sau
dispecerului de serviciu al treptei cu competenţă asupra instalaţiilor implicate. La luarea unei
decizii trebuie să se ţină cont de punctul de vedere al treptelor care au în competenţă
echipamentele respective, precum şi de cel al treptelor cu autoritate de decizie asupra altor
instalaţii care pot fi afectate de decizia luată.
Comanda de coordonare se exercită fie în mod nemijlocit, fie prin intermediul

treptelor de dispecer cu competenţă. Exercitarea comenzii de coordonare presupune o
aprobare prealabilă din partea treptei cu autoritate de decizie asupra instalaţiilor respective.
Treapta de dispecer care are competenţă primeşte dispoziţiile sau aprobările direct de
la treapta cu autoritate de decizie sau comandă de coordonare, sau prin intermediul treptei
superioare care are competenţă asupra echipamentelor respective.
7.2.2. Efectuarea convorbirilor telefonice

Convorbirile telefonice prin care se transmit comenzile operative sau se raportează
treptei superioare apariţia evenimentelor trebuie să respecte următoarele reguli:
 la apel se răspunde imediat;
 cel care răspunde trebuie să-şi spună numele, acelaşi lucru făcându-l apoi şi cel care a
făcut apelul;
 expresiile folosite în conversaţiile operative trebuie să fie cele stabilite în Regulamentul
general de manevre în instalaţiile electrice [2];
 dispoziţia primită trebuie repetată, astfel încât cel care a dat-o să se convingă că a fost
bine recepţionată;
 toate convorbirile sunt înregistrate pe bandă magnetică.
7.2.3. Retragerea din exploatare a echipamentelor energetice

Aprobarea pentru retragerea din exploatare se dă de către treapta de dispecer în a
cărei autoritate de decizie se găseşte echipamentul respectiv.
O cerere de retragere din exploatare trebuie să cuprindă, în afara datelor cu caracter
administrativ:
 durata retragerii, inclusiv timpul necesar manevrelor care se execută la echipamentul
respectiv;
 denumirea exactă a echipamentului;
 în cazul agregatelor de producere a energiei electrice şi termice, puterea care se reduce şi
puterea care rămâne utilizabilă în centrala respectivă;
 scopul retragerii din exploatare;
 durata maximă în care echipamentul poate fi repus în funcţiune în caz de nevoie;
 acordul consumatorilor, când este cazul.
7.2.4. Darea în exploatare a echipamentelor energetice
102
În vederea dării în exploatare şi a punerii în funcţiune, unitatea gestionară formulează

o cerere care trebuie aprobată de treapta de dispecer cu autoritate de decizie asupra instalaţiei
respective.
Dispecerul de serviciu la treapta care are autoritate de decizie va permite începerea
manevrelor pentru darea în exploatare şi punerea în funcţiune după ce:
 s-a primit confirmarea şefului instalaţiei că echipamentul se poate da în exploatare şi s-au
făcut precizările necesare asupra situaţiei sau stării operative în care se află acesta;
 s-a primit confirmarea că echipamentele conexe, care s-au retras din exploatare în vederea
legării noului echipament, se pot reda în exploatare;
 s-a primit confirmarea că au fost modificate reglajele protecţiilor şi automatizărilor,
ţinând cont de darea în exploatare a noului echipament.
7.2.5. Schema normală

Dispecerul energetic naţional stabileşte, ţinând cont de autoritatea de decizie a
fiecărei trepte, schema normală de conexiuni valabilă pentru perioada de vară (1 aprilie - 30
septembrie) şi de iarnă (1 octombrie-31 martie). Schema normală fixată este schema
preferenţială, urmărindu-se în permanenţă realizarea ei în cadrul perioadei de valabilitate.
Criteriul care stă la baza elaborării schemei normale este funcţionarea sigură şi
economică a sistemului energetic. Astfel, schema normală, împreună cu automatizările şi
protecţiile prin relee, trebuie să asigure:
 continuitatea în alimentarea consumatorilor şi salvarea categoriilor de consumatori
importanţi în cazul întreruperii funcţionării unor elemente ale sistemului;
 posibilitatea de insularizare a unor zone;
 păstrarea stabilităţii statice a sistemului în regim normal şi în regim post-incident;
 posibilitatea lichidări rapide a perturbărilor regimului normal de funcţionare, astfel încât
să se păstreze stabilitatea dinamică a sistemului;
 reducerea puterii de scurtcircuit până la limitele admise pentru echipamentele instalate;
 posibilitatea utilizării la capacitatea maximă disponibilă a surselor de putere activă şi
reactivă;
 menţinerea nivelului tensiunilor în limitele normale;
 alimentarea cât mai sigură a serviciilor interne ale centralelor şi staţiilor.
7.2.6. Comanda operativă a sistemului energetic în caz de incidente şi avarii

Sarcinile personalului de comandă operativă în caz de incidente şi avarii sunt:
 asigurarea continuităţii funcţionării SEN în ansamblu sau pe zone şi platforme care s-au
izolat;
 localizarea cât mai rapidă a incidentului sau avariei şi luarea măsurilor pentru prevenirea
extinderii acesteia;
 luarea măsurilor pentru repunerea în funcţiune a echipamentelor;
 stabilirea, în funcţie de echipamentele disponibile şi de starea acestora, a unor sisteme şi
regimuri de funcţionare post-incident cât mai sigure;
 raportarea incidentului sau avariei şi a întreruperilor în alimentarea consumatorilor
treptelor ierarhice superioare.
La rândul său, personalul de deservire operativă este obligat să informeze imediat,

concis şi corect, treapta de dispecer care exercită comanda nemijlocită, asupra incidentelor
sau avariilor care s-au produs.
Activitatea de lichidare a incidentelor şi avariilor este condusă de treapta de dispecer

care are în autoritate de decizie echipamentele respective. Această treaptă stabileşte soluţiile
de lichidare a incidentului sau avariei, sau aprobă soluţiile propuse de către treapta cu
competenţă sau de către personalul de deservire operativă. Efectuarea detaliată pe operaţii a
manevrelor de lichidare a incidentului sau avariei revine personalului de deservire operativă
din centrale şi staţii.
103
În cazuri excepţionale, care nu suferă amânare, manevrele se pot efectua sau conduce
fără anunţarea prealabilă a treptei de dispecer superioare, urmând ca aceasta să fie informată
ulterior, cât mai rapid posibil, asupra evenimentelor şi a măsurilor luate.
7.3. DESCRIEREA DISPECERATULUI

7.3.1. Principalele echipamente . Funcţii şi dispunere în plan
Dispeceratul este conceput şi realizat astfel încât să asigure controlul şi comanda la

distanţă a principalelor instalaţii ale sistemului electroenergetic existent . Cele patru noduri
ale modelului de sistem sunt denumite în LD centrala A, B, C şi D. De asemenea, este
prevăzută posibilitatea extinderii funcţiilor de dispecer asupra a încă două noduri, denumite
centrala E şi centrala F.
Funcţiile principale şi echiparea acestor elemente sunt prezentate în cele ce urmează.
1. Pupitrul de comandă (PC), format din trei module, este echipat cu aparate de
măsurare, dispozitive de comandă la distanţă, centrală trelefonică şi instalaţie de interfon. În
ansamblu, acest pupitru asigură controlul şi comanda la distanţă a instalaţiilor utilizând
soluţii clasice: măsurări în curenţi slabi folosind tehnica analogică şi comenzi prin
comutatoare cu lampă inclusă prin circuite fizice independente. Aparatele de măsurare sunt
plasate pe partea verticală a pupitrului, după cum urmează:
 modulul M1 - aparate pentru măsurarea tensiunii pe barele staţiilor A, B, C şi D şi aparate
pentru măsurarea curentului cuplelor existente în cele patru staţii;
 modulul M2 - aparate pentru măsurarea puterii active, puterii reactive, precum şi
curentului generatoarelor G1-G4, racordului la sistemul exterior S şi liniilor L1-L5 (la
linii măsura este prevăzută într-un singur capăt, respectiv L1A, L4A, L5A, L2C, L3C);
 modulul M3 - aparate de măsurare aferente centralelor E şi F.
Funcţia de comandă la distanţă a aparatelor de comutaţie se realizează cu ajutorul

unor comutatoare cu lampă inclusă, montate în cadrul unor scheme sinoptice, pe modulele
M1 (centralele A şi B) şi M3 (centralele C şi D). Este prevăzută posibilitatea comenzii tuturor
întreruptoarelor din modelul de sistem. Semnalizarea poziţiei aparatelor comandate se face
conform convenţiei cunoscute, prin poziţia mânerului comutatorului, asociată cu tipul luminii
lămpii incluse (continuu sau intermitent).
Prin instalaţia de interfon II se poate stabili legătura între LD şi pupitrul de comandă .
2. Panoul sinoptic (PS) are exclusiv funcţia de semnalizare de poziţie. Sunt prevăzute
lămpi de semnalizare pentru separatoarele de bare şi casete de semnalizare cu două lămpi
pentru întreruptoare.
Convenţia de semnalizare pentru separatoare este: lampă aprinsă - aparat închis şi
lampă stinsă - aparat deschis. În cazul întreruptoarelor, poziţia închis este indicată prin
aprinderea lămpii roşii, iar poziţia deschis, prin aprinderea lămpii verzi a casetei de
semnalizare.
3. Panoul cu relee (PR) constituie o interfaţă prin care se asigură transmiterea

comenzilor şi a semnalizărilor de poziţie de la acesta spre panoul sinoptic al LD.
4. Calculatorul C1 împreună cu perifericele sale este un calculator de proces

funcţionând on-line, care asigură achiziţia principalelor mărimi care definesc starea operativă
a instalaţiilor . Legătura dintre C1 şi instalaţia primară controlată este asigurată prin interfaţă
(cuplorul) de proces IP.
104
5. Un al doilea calculator (C2), recepţionează printr-un sistem de comunicaţie serială

datele achiziţionate din proces de către C1 şi asigură prelucrarea acestora, oferind pe display o
imagine sintetică .
Ansamblul celor două sisteme de calcul C1 şi C2 alcătuieşte o structură ierarhizată de
control a cărei concepţie urmăreşte la o scară restrânsă, ideea de bază a arhitecturii unui
sistem numeric de control a instalaţiilor energetice.
7.3.2.1 Soluţiile de obţinere şi transmitere a informaţiilor
Realizarea funcţiei de supraveghere prezentată mai sus se asigură printr-un ansamblu

de echipamente care prelucrează şi transmit informaţiile între echipamentul electroenergetic şi
echipamentele de calcul.
Pentru controlul principalilor parametri electrici, sunt instalate traductoare cu ieşire
în curenţi slabi (0-20 mA).
Sunt instalate următoarele tipuri de traductoare:

 traductoare de tensiune pentru toate barele staţiilor A, B, C şi D;
 traductoare de curent pentru cuplele din cele patru staţii;
 traductoare de putere activă, de putere reactivă şi de curent pentru cele patru generatoare,
pentru racordul la sistemul exterior, pentru capătul din staţia A al liniilor L1 , L4 şi L5 şi
pentru capătul din staţia C al liniilor L2 şi L3.
Partea de comandă şi semnalizare din cadrul dispeceratului lucrează la tensiunea de

24Vc.c, transmiterea semnalelor făcându-se prin circuite fizice independente. Separaţia faţă
de circuitele de comandă din sistem, care lucrează la 220Vc.c, este asigurată printr-un set de
relee intermediare montate în PR.
Supravegherea stării aparatelor de comutaţie de către calculatorul de proces se face
prin intermediul unor relee montate în spatele panoului sinoptic, având bobinele legate în
paralel cu lămpile de semnalizare care indică poziţia în schema sinoptică.
Se observă din enumerarea de mai sus că poziţiile separatoarelor nu sunt controlate
automat de către calculatorul de proces. Această soluţie a fost adoptată din considerente
didactice, studenţii aflaţi la punctele de execuţie din staţii având obligaţia să raporteze
telefonic dispecerului toate manevrele executate cu separatoare, prilej de familiarizare cu
modul de efectuare a convorbirilor telefonice.
Transformarea în semnal numeric a celor 42 de intrări analogice se face cu ajutorul

unui singur convertor analog-numeric care este cuplat ciclic la câte un semnal extern prin
intermediul unui sistem de multiplexare. Sistemul de multiplexare este comandat de către
calculator prin intermediul unui circuit de interfaţă paralelă 8255. Un al doilea circuit 8255
este utilizat pentru recepţionarea simultană a câte 8 intrări binare, explorarea celor 24 de
intrări făcându-se în cadrul unui proces ciclic comandat de către calculator.
7.3.2.2.. Chei de comanda si indicatoare de pozitie

Cheile de comandă sunt cu lampă inclusă în soclu şi pot avea şase poziţii (fig.2.1).
105
Fig.2.1. Comanda şi semnalizarea de poziţie cu ajutorul unei chei de comandă
În cele ce urmează, se va urmări modul de manevrare a cheii pentru o anclanşare şi

semnalizările ce se obţin în acest timp.
a. Într-o primă etapă pregătitoare cheia se roteşte la 900 spre dreapta, în poziţia stabilă 2.
Prin aceasta nu este încă dată comanda de anclanşare , dar mânerul cheii este acum
intercalat în lungul schemei oarbe, ceea ce ar putea face pe observator să considere că
întreruptorul este închis. Trebuie deci semnalizată necorespondenţa dintre poziţia cheii şi
poziţia întreruptorului, ceea ce se realizează optic, prin lumina lămpii care devine
pâlpâitoare.
b. Într-o a doua etapă se dă comanda efectivă de anclanşare a întreruptorului, apăsând şi apoi
rotind cheia cu încă 45 0. Poziţia 3 este nestabilă şi prin ridicarea mâini de pe mâner,
datorită unor resoarte, cheia revine în poziţia stabilă 4. De astă dată, existând
corespondenţa între poziţia cheii şi a întreruptorului, lampa arde cu lumină continuă.
O manevrare corectă a cheii de comandă se face cu o scurtă reţinere - de circa o
secundă - în poziţia nestabilă 3. În caz contrar, datorită inerţiei electrice şi mecanice a
elementelor de execuţie, este posibil să nu fie îndeplinită comanda dată.
Comanda de declanşare se dă în mod analog, trecându-se prin poziţiile 5 şi 6 pentru a
se ajunge în final în poziţia 1.
Din cele de mai sus trebuie reţinute următoarele:

 o comandă prin cheie se dă în două etape, una pregătitoare, iar cealaltă de transmitere
efectivă a comenzii;
 cu toate că în situaţiile 2 şi 4 sau respectiv 5 şi 1, mânerul cheii se află în aceleaşi poziţii,
totuşi acestea trebuie considerate ca poziţii diferite, deoarece în situaţiile 2 şi 5, spre
deosebire de situaţiile 4 şi 1 există necorespondenţă între poziţia cheii şi poziţia
întreruptorului.
În cazul unei avarii, protecţia comandă declanşarea întreruptorului sau

întreruptoarelor prin care este alimentat circuitul avariat. Aceasta conduce la un alt caz de
necorespondenţă între poziţia cheii care indică “anclanşat” şi poziţia întreruptorului din staţie
care este declanşat. Semnalizarea unei astfel de situaţii se face simultan pe două căi:
 acustic: hupa atrage atenţia în general asupra faptului că s-a produs o avarie;
 optic: detectându-se lampa care pâlpâie, se determină concret care anume dintre
întreruptoare este cel ce a declanşat şi în consecinţă se determină pe care dintre circuite s-
a produs avaria.
Pe pupitrul de comandă Po1 din figura 1.2. este montată o cheie cu ajutorul căreia se
poate întrerupe circuitul de alimentare cu tensiune continuă a lămpilor de semnalizare a
106
poziţiei aparatelor de comutaţie. În mod normal, se funcţionează - din motive de economie -

cu schema “stinsă“ . Schema se “aprinde” doar când se fac manevre de conectare sau
deconectare a aparatelor de comutaţie.
Circuitul de alimentare cu lumină pâlpâitoare a lămpilor de semnalizare este conectat
în permanenţă şi în consecinţă conectările sau deconectările automate ale întreruptoarelor sunt
întotdeauna puse în evidenţă.
Pentru semnalizarea optică la pupitrul de comandă a poziţiei separatoarelor care nu

pot fi comandate de la distanţă, în laboratorul de Centrale şi staţii electrice se folosesc
indicatoare de poziţie de tip IP. Clapeta lor de semnalizare, prin rotire, poate lua următoarele
poziţii (fig.2.2):
 două poziţii de lucru la 900, în lungul schemei oarbe sau transversal, corespunzătoare
poziţiilor închis sau deschis ale separatorului;
 o poziţie intermediară, de repaus, la 450 faţă de poziţiile de lucru, indicând o întrerupere a
circuitului electric al indicatorului; această poziţie este luată de indicator şi atunci când
tensiunea continuă aplicată la bornele circuitelor sale scade sub 0,7 din valoarea sa
nominală.
Clapeta este adusă în poziţie de lucru sub acţiunea cuplului produs de curentul care
trece una din cele două înfăşurări ale indicatorului şi este readusă în poziţia intermediară de
repaus de un resort antagonist.
Fig. 2.2. Poziţiile clapetei de semnalizare
7.3.3. Moduri de utilizare a calculatorului de la nivelul ierarhic O

7.3.3.1. Funcţionarea fără transmiterea datelor către nivelul ierarhic superior
În prima etapă de implementare a sistemului de control, acest calculator a îndeplinit

atât funcţia de achiziţie a datelor, cât şi aceea de prelucrare a informaţiilor, respectiv afişarea
pe monitorul propriu a stării sistemului.
În acest mod de utilizare programul este compus din două module, unul fiind scris în
limbajul BASIC, iar celălalt în limbajul de asamblare al microprocesorului Z80 în jurul căruia
este organizat calculatorul. Această organizare exploatează facilităţile oferite de limbajul
BASIC în privinţa afişării pe ecranul monitorului a schemelor sinoptice şi a realizării
dialogului operator-calculator. Pe de altă parte, modulul scris în limbaj de asamblare
valorifică la maximum posibilităţile microprocesorului, asigurând o viteză de lucru sporită şi
107
deci reducerea timpului de explorare ciclică, în condiţiile unui volum necesar de memorie
mult mai redus decât cel cerut de un program similar, scris într-un limbaj de nivel înalt.
Funcţiile asigurate de programul de calcul sunt descrise pe scurt în cele ce urmează.
A. Afişarea unei scheme sinoptice pe ecranul monitorului. Pornind de la restricţiile
impuse dimensiunii imaginii (22 linii x 32 coloane), schema generală a modelului de sistem
electroenergetic a fost împărţită în cinci scheme parţiale: 2 scheme pentru staţia A , notate A1
şi A2 şi câte o schemă pentru staţiile B, C şi D.
Informaţiile oferite de o schemă oarecare sunt:

 poziţiile aparatelor de comutaţie (roşu pentru poziţia închis şi verde pentru poziţia
deschis);
 valorile tensiunilor pe barele colectoare şi ale mărimilor electrice (curent, putere activă şi
reactivă) caracteristice fiecărui circuit;
 informaţii privind modificarea poziţiei întreruptoarelor; pentru schema afişată la un
moment dat, prin pâlpâire şi semnal acustic, iar pentru întreruptoarele din celelalte staţii,
prin mesaje de tipul “A declanşat întreruptorul .........” sau “A anclanşat
întreruptorul..............”
În acelaşi timp, orice modificare a poziţiei întreruptoarelor (anclanşare sau

declanşare) este înregistrată cu ajutorul imprimantei, specificându-se data şi ora apariţiei
evenimentului.
B. Supravegherea mărimilor analogice. Pentru fiecare mărime analogică se stabileşte,
prin baza de date, plaja normală de funcţionare. La ieşirea sau revenirea în plaja normală a
unei mărimi , sunt generate mesaje de avertizare la imprimantă.
C. Afişarea la cerere a unei mărimi sau a unui grup de mărimi analogice.
D. Modificarea limitelor plajei normale de funcţionare. La un moment oarecare din
cursul execuţiei programului sunt active una sau mai multe din funcţiile enumerate mai sus.
Activarea unei anumite funcţii se face la cererea operatorului, prin intermediul tastaturii
calculatorului, în cadrul unui dialog ale cărui reguli generale sunt expuse în continuare.
După încărcarea programului memorat pe casetă, acesta intră automat în execuţie,
solicitându-se operatorului să tasteze data curentă şi ora lansării. in continuare, programul
intră în faza “Alegerea funcţiei”, pe ecran fiind listate principalele funcţii realizabile,
operatorul fiind invitat să aleagă una dintre acestea:
 Afişare schemă sinoptică ;
 Afişare valori măsurate;
 Modificare limite admisibile.
Acceptarea unei anumite funcţii se face apăsând tasta D, în momentul în care săgeata
din partea stângă a ecranului se află în dreptul funcţiei respective. Apăsarea pe tasta N are
semnificaţia refuzului funcţiei indicate pe săgeată şi ca urmare săgeata este poziţionată în
dreptul funcţiei următoare. Convenţia de mai sus (D pentru Da şi N pentru Nu) este valabilă
şi în celelalte faze ale dialogului.
a. Dacă a fost aleasă funcţia “Afişare schemă sinoptică“, pe ecran apar numele
staţiilor, operatorul fiind invitat să opteze pentru una dintre cele cinci scheme în care a fost
împărţită schema modelului de sistem electroenergetic. După efectuarea alegerii prin apăsarea
pe tasta D, pe ecran apare schema sinoptică a staţiei respective. Operatorul este întrebat dacă
doreşte să actualizeze poziţia separatoarelor. Dacă răspunsul este negativ (N), programul intră
în procesul de supraveghere ciclică pe schema afişată, proces care continuă până la o
întrerupere solicitată de operator prin apăsarea pe tasta BREAK-SPACE. In urma unei astfel
de întreruperi programul se reîntoarce la punctul “Alegerea funcţiei”. Dacă se doreşte
actualizarea poziţiei separatoarelor (răspuns D), în dreptul simbolurilor separatoarelor din
schema afişată apare o săgeată care se deplasează succesiv de la un simbol la altul. Dacă
pentru o anumită poziţie a săgeţii indicatoare se tastează D, semnalizarea poziţiei
separatorului respectiv trece în culoarea opusă: din roşu în verde sau din verde în roşu. Dacă
108
se tastează N, semnalizarea respectivă rămâne nemodificată şi săgeata indicatoare se

deplasează la simbolul separatorului următor. După epuizarea întregului şir de separatoare de
bare, programul intră automat în procesul de supraveghere ciclică pe schema afişată. În
aceeaşi stare a programului se poate ajunge şi înainte de a explora toate separatoarele, prin
apăsarea pe tasta BREAK-SPACE.
Dacă în timpul procesului de supraveghere ciclică apare o modificare de stare a unui
întreruptor este amorsat un semnal acustic, care persistă până la anularea sa de către operator
prin apăsare pe tasta A.
b. Dacă a fost aleasă funcţia “Afişare valori măsurate”, pe ecran apar numele
mărimilor electrice măsurate, însoţite de o săgeată indicatoare deplasabilă. Operatorul alege
prin tasta D mărimile dorite. După parcurgerea întregii liste sau după apăsarea pe tasta
BREAK-SPACE, pe ecran apar valorile cerute. Prin apăsarea pe tasta ENTER se revine în
punctul “Alegere funcţie”.
c. Dacă a fost aleasă funcţia “Modificare limite admisibile”, pe ecran apar numele
mărimilor măsurate şi valorile actuale ale limitelor în raport cu care se face prelucrarea.
Pentru mărimile alese ale căror limite trebuie modificate, operatorul este invitat să specifice
noile valori numerice. Ieşirea din această funcţie se face automat la epuizarea listei de mărimi
sau înainte de aceasta, dacă se tastează BREAK-SPACE. În ambele cazuri programul se
reîntoarce în punctul “Alegere funcţie”.
7.3.3.2. Funcţionarea în structura ierarhizată
În acest mod de utilizare programul rulat este scris exclusiv în limbaj de asamblare,
ceea ce asigură o viteză de lucru sporită.
Funcţiile îndeplinite de program sunt:
 achiziţia datelor din proces (într-o manieră similară celei utilizate în varianta anterioară);
 transmiterea datelor achiziţionate, către nivelul ierarhic superior, această transmisie se
face conform protocolului standard RS-232 de comunicaţie serială.
7.3.4. Funcţiile calculatorului de la nivelul ierarhic superior

La acest nivel este utilizat un PC având următoarele caracteristici principale: procesor
486 Dx2, 80 Mhz, memorie RAM 32 MB, hard disk 1,8 GB, sistem de operare
Windows/DOS, două porturi seriale şi un port paralel standard.
Programul rulat, scris în limbajul C+ + este de tip aplicaţie Windows. Interfaţa cu
utilizatorul prezintă elementele standard ale unui astfel de aplicaţii (bare de meniu, casete de
dialog, butoane etc.), ceea ce asigură o familiarizare rapidă a operatorului cu modul de
exploatare a programului.
Principalele opţiuni disponibile sunt:

 alegerea modului de lucru - simulare (off-line) sau proces (on-line);
 alegerea frecvenţei cu care se execută operaţia de exploatare ciclică a mărimilor
supravegheate şi a celei la care se memorează starea operativă în vederea întocmirii
jurnalului de exploatare;
 stabilirea limitelor normale pentru parametrii analogiei (curente şi tensiuni) pentru fiecare
componentă a instalaţiei primare.
Funcţiile îndeplinite de componenta on-line a programului sunt:

 achiziţia în timp real a datelor de la un nivel ierarhic inferior printr-un port serial;
 prelucrarea datelor recepţionate constând în :
 afişarea stării aparatelor de comutaţie cu semnalizarea optică şi acustică specifică
în cazul modificării poziţiei întreruptoarelor;
 afişarea principalilor parametrii analogici cu semnalizarea situaţiilor de depăşire a
limitelor admise pentru funcţionarea normală;
 actualizarea de către utilizator a stării separatoarelor;
109
 întocmirea jurnalului de exploatare.
Componenta off-line a programului asigură un mediu comod şi sugestiv pentru

antrenarea prin simulare în vederea executării manevrelor de bază din instalaţia reală a
laboratorului.
Bibliografie :
1. PE 029. Normativ de proiectare a sistemelor informatice pentru conducerea

prin dispecer a instalaţiilor energetice din sistemul energetic naţional.
2. PE 117. Regulament pentru conducerea prin dispecer în sistemul energetic
naţional.
3. PE 118. Regulament general de manevre în instalaţii energetice.
110

Tdee-Laborator Transport en El

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tdee-Laborator Transport en El

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Transportul si distributia energiei electrice – Lucrari practice

Transportul si Distribuția Energiei Electrice

Prof.univ.dr.ing. Ovidiu Popovici

1. Tehnica securitatii muncii Norme de protectia muncii si

Tehnica securitatii muncii

Insusirea de catre studenti a Normelor de protectia muncii din centralele si statiile de

Se vor prezenta si apoi se vor exemplifica masurile de prim ajutor in caz de

-Se va face verificarea cunostintelor dobindite de studenti printr-un test scris

NORME DE PROTECŢIE A MUNCII ÎN

1.1. SCOPUL URMĂRIT

1.2. REGULI DE LUCRU ÎN LABORATOR

1.3. MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE

1.3.2. Prelungirea efectului de electrocutare poate conduce la pierderea vieţii. De aceea un

Trebuie subliniat în mod special că la aplicarea metodelor de mai sus se va proceda

Respiraţie artificială se poate efectua folosind diverse metode: metode de respiraţie

1.3.3.1. Metode de respiraţie artificială prin insuflare

Timpul de expiraţie al accidentatului coincide cu timpul de inspiraţie al salvatorului.

1.3.3.2. Metode de respiraţie artificială manuală

A. Metoda Schaeffer. Această metodă poate fi întrebuinţată dacă accidentatul nu prezintă

Fig.3.1. Respiraţia artificială după metoda Schaeffer:

Fig.3.2. Respiraţia artificială după metoda Sylvester-Brosch:

3.3.3.3. Metode de respiraţie artificială cu aparat special

Fig.3.3. Piesele componente ale aparatului pentru respiraţie artificială

Fig.3.4. Folosirea aparatului

 Pompare directă cu burduful . Se cuplează blocul de supape cu masca, se ataşează

Fig.3.5. Folosirea aparatului Fig.3.6. Folosirea aparatului

3.3.4. Dintre procedeele complementare de reanimare, care pot fi aplicate doar de

După recăpătarea cunoştinţei şi după ce respiraţia a devenit normală, la intervale de o

1.4. Măsuri tehnice de securitate a muncii la executarea lucrărilor, în instalaţiile

Art.49(1) Pentru executarea lucrărilor, potrivit prevederilor prezentului capitol,

Tensiunea nominală a instalaţiei [kV] 1–20 27– 11 22 40 75

Limita admisa (Distanţa minimă de

(3) În cazul instalaţiilor de joasă tensiune (inclusiv a liniilor electrice aeriene

Art.51(1) Întreruperea tensiunii trebuie să se realizeze după anularea automatizărilor

scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile, debroşarea întreruptoarelor, dezlegarea

2. Blocarea în poziţie deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor prin care

Art.54 Blocarea în poziţie deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor prin care

b) blocarea indirectă, după caz, folosind unul din următoarele procedee:

Identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie

Art.57(1) Identificarea instalaţiei sau a unei părţi a acesteia trebuie să se realizeze de

(3) Pe durata identificării este interzisă deschiderea sau îndepărtarea oricărui

Verificarea lipsei tensiunii urmată imediat de legarea la pământ şi în scurtcircuit

Art.58 Verificarea lipsei tensiunii şi legarea la pământ şi în scurtcircuit trebuie să se

(3) Alegerea punctului de legare la pământ trebuie realizată cu următoarea

Art.70(1) În staţii şi posturi de transformare clemele (papucii) scurtcircuitoarelor

Delimitarea materială a zonei de lucru

Art.73 Delimitarea materială a zonei de lucru trebuie să asigure prevenirea

îngrădirile provizorii mobile se vor monta panouri de semnalizare.

Măsuri tehnice de securitate a muncii în zona de lucru

Art.75 Aceste măsuri au rolul de a evita accidentarea de natură neelectrică a

1.6. Măsuri organizatorice de securitate a muncii la

Art. 77 Din punct de vedere organizatoric, lucrările în instalaţiile electrice din

c) persoana care conduce, controlează şi supraveghează formaţia de lucru,

e) să asigure conducerea efectivă a lucrării încredinţate, fiind unicul

1.7. Măsuri de securitate a muncii la executarea lucrărilor în staţii

Art.261. (1) Lucrările la întrerupătoarele debroşabile montate pe cărucior trebuie să

tensiunea la partea de instalaţie la care urmează a se interveni şi la alte instalaţii, după

monta capace sau mânere electroizolante colorate în roşu şi panouri de semnalizare

1.8.Măsuri de securitate a muncii la executarea

Art.392. Măsurările cu aparate portabile în instalaţiile electrice de joasă şi înaltă

(2) Nu se permite folosirea clemelor tip crocodil la circuitele de curent.

Art.395. Nu se permite folosirea clemelor de tip crocodil la circuitele de curent.

Art.397. Măsurările directe, în instalaţiile de înaltă tensiune, cu cleştele ampermetric