masa

Au trecut ploi
Furtuni nenumărate
Raze de soare
Sclipiri.
Întuneric...

Ea e aceeași,
am întrecut-o in cursa picioarelor,
masa.

Fiecare zi,
pierdută.
Alerg către infinit, eliberare,
speranțaă și vis
de mult.

Am mai vazut pumnalul,

când înca mai aveam timp.
Sângele era zmeură,
țipetele râsete
pe aceeași masă.
E la fel,
pumnalul nu,
nu mai e patat de dulceață,
era.

O vad ochi diferiți

Un suflet schiopătând,
a trecut visul,
Răsăritul.
Era...
viață.

Am trecut și ”eu”
am pierdut,
m-am pierdut.

Unica nuanță,
păteaza dureros,
curge de pe masă.
Arde griul
”vieții”,
”sinelui”.

pierdut.

A plecat;
am plecat.
Încerc sa uit,
tot aici sunt,
mă îndepartez
Nu mai știu de ce,
de ceva frumos.

Vreau mai mult,

picăturile care îmi fac în ciuda,

sunt tot ce mi-a rămas
de atunci.
Din zmeură
si râsete,
din Răsărit

din mine...?

nu știu
pe cine aștept