Sunteți pe pagina 1din 13

Carte pentru mai departe

Festivalul - Concurs multidisciplinar

„ART 4 YOU - Bucuria copilăriei”
CAEN, poz. 35
Ediția a XV-a
17 – 19 aprilie 2024
Târgoviște

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Liceul de Arte „Bălașa Doamna” cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, Centrului

Județean de Cultură Dâmbovița, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Complexului
Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Primăriei Municipiului Târgoviște,
organizează în perioada 17 - 19 aprilie 2024, ediția a XV-a a concursului „ART 4 YOU”, cu
tema „BUCURIA COPILĂRIEI”.
Concursul se adresează tinerilor artiști, aparținând învățământului de masă și
particular, palatelor și cluburilor copiilor cu vârste între 11-17 ani:
 Categoria A: Clasele V-VI;
 Categoria B: Clasele VII-VIII;
 Categoria C: Clasele IX-X.

ARGUMENT
Într-o societate în care criza valorilor de orice tip este din ce în ce mai accentuată, iar
măsura calității este ambiguă și, uneori, aleatorie, derularea unui concurs care să stabilească o
ierarhie calitativă reală a abilităților și competențelor artistice ale elevilor din învățământul de
masă este cu adevărat necesară, eficientă și realistă.
„ART 4 YOU” aduce contribuția la îmbunătățirea și îmbogățirea climatului cultural-artistic
în regiune. Se dorește o abordare interdisciplinară a muzicii prin intersectare cu literatura,
artele plastice, cu istoria și estetica, astfel încât să se genereze strategii cognitive bazate pe
aceste relații interdisciplinare.
Concursul urmărește dezvoltarea spiritului de competiție, stimularea dragostei pentru artă,
ca formă de educație ce dezvoltă imaginația, creativitatea, afirmarea spiritului artistic,
cunoașterea și respectarea valorilor autentice, a patrimoniului dâmbovițean și promovarea
acestuia. Totodată, se urmărește descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice
dâmbovițene existente în școli, cu intenția de a-i încuraja pe tineri în dorința de a-și îndeplini
visul – de a deveni mari artiști.
SCOP:
Festivalul-concurs „ART 4 YOU” își propune descoperirea și promovarea tinerelor talente
din domeniul artistic, existente în școli de cultură generală și vocaționale, palate și cluburi ale
copiilor, dar și manifestarea interdisciplinară a temei concursului „BUCURIA COPILĂRIEI”,
prin diverse forme estetice꞉ sunet, culoare, imagine și formă.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 1 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

OBIECTIVE:
• Valorificarea potențialului artistic al copiilor/tinerilor;
• Cultivarea sensibilității, a originalității interpretative, a imaginației și a creativității;
• Stimularea interesului pentru interpretarea scenică, prin acțiuni specifice în rândul elevilor
claselor V-X;
• Stimularea performanțelor artistice individuale și de grup.

CONDIȚII DE PARTICIPARE
Categorii de vârstă și condiții de înscriere
Participanții la concurs trebuie să se încadreze în următoarele categorii:
 Categoria A - clasele V - VI
 Categoria B - clasele VII - VIII
 Categoria C - clasele IX - X
Elevii trebuie să aparțină învățământului de masă sau liceelor vocaționale de artă (inclusiv
Liceului de Arte ”Bălașa Doamna”), dar fără a participa la secțiunea corespunzătoare
specializării școlare.

*Pot participa cu lucrări și elevi ai liceelor vocaționale de arte, dar prestațiile/lucrările

lor, în cazul în care elevii se specializează în domeniul artistic vizat de secțiunea pentru care se
înscriu, nu vor face obiectul jurizării și nu vor fi premiate. În schimb, se pot constitui parte
din Festival (secțiunile muzică ușoară, muzică populară, teatru) sau parte din expoziție
(secțiunile pictură și fotografie). Prin creațiile lor, elevii aduc o dovadă a performanței și dau
un exemplu de urmat spre care să tindă elevii din școlile generale.

SECȚIUNI:
Festivalul-concurs „ART 4 YOU” se adresează elevilor talentați din clasele III-X din
școlile, palatele si cluburile copiilor din judet și din țară, fiind împărțit pe cinci secțiuni:
a) SECTIUNEA I - MUZICĂ UȘOARĂ (18 aprilie 2024, ora 9.30, se va desfășura în
Amfiteatrul „George Enescu”- Liceul de Arte „Bălașa Doamna”)
- interpretarea unei piese din repertoriul românesc și a unei piese din repertoriul
internațional.*
Concurenții participanți vor veni în ziua concursului cu negativele încărcate pe un
stick. La începutul înregistrării, se va preciza numele concurentului, şcoala de
provenienţă, clasa profesorului pregătitor și denumirea pieselor.

b) SECȚIUNEA a II-a - MUZICĂ POPULARĂ (19 aprilie 2024, ora 9.30 - Amfiteatrul
„George Enescu”- Liceul de Arte „Bălașa Doamna”)
- interpretarea unei piese din zona Munteniei și a unei piese din altă zonă a țării.*
Ținuta trebuie să fie autentică, corespunzatoare zonei de proveniență specifică
portului popular.
*Nu se admit modificări ulterioare în repertoriul comunicat în fișa de înscriere.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 2 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

c) SECȚIUNEA a III-a – TEATRU (19 aprilie 2024, ora 09.30 – sala mică „Ciprian
Porumbescu”- Liceul de Arte „Bălașa Doamna”)
- interpretarea unui fragment dintr-o piesă de teatru/ recitarea a două fabule/ a două poezii
(durata maximă 20 min.).
*Piesa de teatru se joacă în limba română, textele alese trebuie să reflecte vârsta și
preocupările interpreților, să nu conțină limbaj licențios, acțiuni și situații scenice nepotrivite
vârstei lor.

d) SECTIUNEA a IV-a – PICTURĂ (17 aprilie 2024 – Sala Bibliotecii Liceului de Arte
„Bălașa Doamna” )
- realizarea unei lucrări cu dimensiuni cuprinse între A3 și A4, putând fi abordate și
dimensiuni intermediare. Suporturile și tehnicile de lucru sunt la alegerea concurenților, în
funcție de specificul secțiunii.*

e) SECTIUNEA a V-a – FOTOGRAFIE (17 aprilie 2024 – Sala Bibliotecii Liceului de

Arte „Bălașa Doamna”)
- fotografie cu dimensiunea A5 și A4, fotografie alb-negru sau color:
- imaginile digitale ale lucrărilor color, pozate/ fotografiate frontal în lumina de zi, vor fi
trimise cu rezoluţie minim 300 DPI şi salvate în JPG.
Vor fi eliminate din concurs lucrările care nu sunt creații personale, ci simple preluări din
surse documentare sau de pe internet.

* Pentru secțiunile Pictură și Fotografie, fiecare lucrare va avea înscrise citeţ pe verso
datele de identificare ale autorului: titlul lucrării, numele și prenumele elevului, nr. de telefon
sau adresa e-mail pentru contact, denumirea şi adresa școalii/ Palatului Copiilor de
proveniență, clasa, numele și prenumele profesorului îndrumător, nr. de telefon sau adresa e-
mail pentru contact.
Participanții vor avea în vedere pregătirea lucrărilor pentru panotare în scopul jurizării și
al organizării expoziției finale, fiind de datoria autorilor să confere creațiilor o prezentare de
calitate.

* Elevii se pot înscrie la cel mult două secțiuni (MUZICĂ UȘOARĂ, MUZICĂ/
POPULARĂ, TEATRU, PICTURĂ sau FOTOGRAFIE).

*Nu se percepe taxă de participare.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 3 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE

ETAPA PERIOADA RESPONSABIL

județeană 01 – 05. 04. 2024 Inspectoratul Școlar Județean
17– 19.04.2024
 17 aprilie 2024 Concursul și jurizarea
pentru secțiunea PICTURĂ;
 17 aprilie 2024 Concursul și jurizarea
pentru secțiunea FOTOGRAFIE;
 18 aprilie 2024 – Concursul și
națională jurizarea pentru secţiunea MUZICĂ
UŞOARĂ;
 19 aprilie 2024 – Concursul și jurizarea
pentru secţiunea MUZICĂ POPULARĂ;
 19 aprilie 2024 – Concursul și
jurizarea pentru secţiunea
TEATRU.

PROGRAMUL CONCURSULUI – etapa națională

 17 aprilie 2024 - jurizarea lucrărilor pentru secțiunile Pictură și Fotografie;

 17 - 19 aprilie 2024 - organizarea expoziţiei pentru secţiunile Pictură şi Fotografie, la Muzeul
de Artă din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domneasca” Târgovişte;
 18 aprilie 2024, ora 09,30 - desfășurarea concursului, secțiunile - Muzică ușoară;
 19 aprilie 2024, ora 09,00 - deschiderea oficială a Concursului „ART4YOU”, Amfiteatrul
„George Enescu” - Liceul de Arte „Bălașa Doamna”;
 19 aprilie 2024, ora 09,30 - desfășurarea concursului, secțiunile - Muzică populară;
 19 aprilie 2024, ora 09,30 - desfășurarea concursului, secțiunea - Teatru;
 19 aprilie 2024, ora 16,00 - festivitatea de premiere (Amfiteatrul „George Enescu”-
Liceul de Arte „Bălașa Doamna”;
 19 aprilie 2024 – Expoziție virtuală – Secțiunile Pictură și Fotografie;
 19 aprilie 2024, ora 11,00 - organizarea expoziției în spațiul public și virtual.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 4 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

EVALUAREA PARTICIPANȚILOR/ LUCRĂRILOR PARTICIPANTE

CRITERII DE EVALUARE:
Pentru secțiunile MUZICĂ UȘOARĂ* și MUZICĂ POPULARĂ* sunt:
- realizarea tehnică și artistică;
- prezența scenică a interpretului;
- contribuția personală a interpretului.

Pentru secțiunea TEATRU* sunt:

- dicție;
- prezența scenică;
- complexitatea textului.

Pentru secțiunile PICTURĂ și FOTOGRAFIE** sunt:

- echilibru, unitate și armonie compozițională;
- încadrarea în tema concursului.
* Creațiile vor avea o prezentare de calitate, în vederea realizării jurizării și organizării
expoziției specifice, care constituie una dintre principalele activități din cadrul Galei
Festivalului-Concurs „Art 4 you”.
* Toți concurenții vor fi apreciați în baza unui sistem unic de punctaj (fișă de evaluare),
decizia juriului fiind definitivă. Nu se admit contestații.
* Juriul format din specialiști în domeniu are dreptul de a opri concurentul dacă a fost
depășită durata sau în cazul prestației necorespunzătoare.

Membrii comisiei de examinare nu pot fi rude sau afini până la gradul IV cu elevii
participanți la competiție. Orice persoană care a fost sau este profesor al candidatului, poate
face parte din comisia de examinare, dar fără drept de notare, în cazul candidatului respectiv.
Astfel jurizarea se va face de către preşedintele/ președintele executiv/ secretarul concursului.
Membrii comisiei se vor abține de la discutarea performanței competitorilor și de la acordarea
unor note.
PREMIEREA CONCURENȚILOR
Notele finale vor fi de la 1 până la 100 de puncte:
 Premiul I (între 95-100 p.) - Diplomă cu premiu (cu notă)
 Premiul II (între 90-94 p.) - Diplomă cu premiu (cu notă)
 Premiul III (între 85-89 p.) - Diplomă cu premiu (cu notă)
 Premiu special (între 80-84 p.) - Diplomă de participare.

Se vor acorda premii pe cinci secțiuni și pe trei categorii de vârstă, astfel:

 Categoria A – 1 premiu I, 1 premiu II și 1 premiu III, mențiuni;
 Categoria B – 1 premiu I, 1 premiu II și 1 premiu III, mențiuni;
 Categoria C – 1 premiu I, 1 premiu II și 1 premiu III, mențiuni;
 2 premii speciale.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 5 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

Festivitatea de premiere pentru toate secțiunile va avea loc în Amfiteatrul “George

Enescu” al Liceului de Arte “Bălașa Doamna”, în data de 19 aprilie 2024.
MEDIATIZAREA
Regulamentul concursului va fi publicat pe pagina de internet a Liceului de Arte Bălașa
Doamna, www.balasadoamna.ro, pe paginile de socializare, în vederea informării unui număr
cât mai mare de posibili participanți. Cadrele didactice ale unității vor prezenta concursul și vor
transmite informații în cadrul întâlnirilor prilejuite de alte concursuri sau în comunicări
bilaterale.
Vor apărea articole în cotidiene online precum www.damboviteanul.com,
www.ripostapenet.ro, www.gazetadambovitei.ro, www.jurnaldedambovita.ro, dar și la posturi de
radio locale (Minisat, Kiss FM Târgoviște, Puls FM) sau la Columna TV în perioada de
organizare sau în timpul desfășurării concursului propriu-zis, precum și după aceea.
Pentru Secţiunile Pictură si Fotografie se va realiza o expoziţie cu lucrările participanţilor
de la secţiunile Pictură și Fotografie la Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu” din
Târgoviște, 17-19 aprilie 2024.
Gala Festivalului - Concurs Art4You va avea loc pentru Secţiunile Muzică Populară,
Muzică Uşoară şi Teatru la Muzeul de Istorie - Noaptea Muzeelor.
CERTIFICAREA
Fiecare dintre membrii juriului notează evoluția candidaților pentru fiecare dintre piese/
lucrări cu puncte de la 1 la 100, iar la final consemnează media obținută de candidat.
Punctajele și mediile acordate de fiecare membru al juriului sunt baza de calcul a punctajului
final al fiecărui candidat, punctaj obținut prin media aritmetică a punctajelor individuale.
Ierarhizarea candidaților se face în ordine descrescătoare. Diferența de punctaj dintre evaluatori
nu poate fi mai mare de 10 puncte. Eventualele diferențe mai mari se soluționează prin
consens.
Departajarea candidaților cu punctaje egale se realizează pe baza punctajului acordat la
dificultatea repertoriului.
Hotărârile juriului sunt definitive.

PARTICIPAREA
Înscrierea la concurs se va desfășura în perioada 1 - 12 aprilie 2024 prin completarea
chestionarului on-line, disponibil la adresa:
https://docs.google.com/forms/d/1uy3r9faYTwsbSUtHvy0itCjMAFDbIutZkXAYRzPeJLQ/pre
fill
Toate informațiile sunt obligatorii. Respectarea cerințelor formularului este obligatorie.
Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru corectitudinea informațiilor, care se vor regăsi în
toate documentele concursului (programări, diplome, prezentări, rapoarte etc.). Eventualele
corecturi se pot realiza cel mai târziu în termen de 24 de ore de la afișarea programării pe
pagina de internet a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, în secțiunea
dedicată: http://balasadoamna.ro/concursuri/art4you.

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 6 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

* Fișa de înscriere, disponibilă pe site-ul liceului, trebuie completată cu majuscule,

semnată și ștampilată de către directorul școlii din care provine elevul/ trupa vor fi descărcate
în chestionarul on-line, disponibil la adresa:
https://docs.google.com/forms/d/1uy3r9faYTwsbSUtHvy0itCjMAFDbIutZkXAYRzPeJLQ/pre
fill
* Lucrările de la Secțiunile Pictură si Fotografie vor fi trimise pe adresa de e-mail
art4you@balasadoamna.ro sau prin poștă, sau aduse personal la următoarea adresă: Liceul de
Arte „Bălașa Doamna”, str. Pârvan Popescu, nr. 60, Târgoviște, jud. Dâmbovița, cod poștal
130078, având ca subiect al corespondenței titlul: „Înscriere ART 4 YOU”. Termenul limită de
primire a lucrărilor este 10 aprilie 2024 data poștei/ data primirii documentelor scanate pe
adresa de e-mail art4you@balasadoamna.ro Costurile expedierii lucrărilor vor fi suportate de
concurenţi.
* Pentru secțiunile Pictură și Fotografie, fiecare lucrare va avea înscrise citeţ pe verso datele
de identificare ale autorului: titlul lucrării, numele și prenumelee elevului, nr. de telefon sau
adresa e-mail pentru contact, denumirea şi adresa școalii/ Palatului Copiilor de proveniență,
clasa, numele și prenumele profesorului îndrumător, nr. de telefon sau adresa
e-mail pentru contact.
Participanții vor avea în vedere pregătirea lucrărilor pentru panotare în scopul jurizării și al
organizării expoziției finale, fiind de datoria autorilor să confere creațiilor o prezentare de
calitate.
Au dreptul să participe elevi din sistemul național de învățământ, cu vârsta cuprinsă între
11 și 17 ani, indiferent de școala de proveniență. Palatul Copiilor/ școala participant/ă
organizează o selecție a elevilor. Se pot califica la etapa națională elevii clasați pe primele 6
locuri din același an de studiu. Calificarea la etapa națională a competiției este condiționată de
obținerea a cel puțin 80 de puncte.
Elevii participanţi se vor prezenta la concurs având asupra lor carnetul de elev cu
fotografie, vizat pe anul şcolar în curs sau actul de identitate, ca document necesar juriului
pentru verificarea identităţii concurenţilor. Pe pagina cu datele personale nu este permisă
nicio modificare.
Organizatorii nu asigură cazarea participanților, dar poate facilita, la cerere, identificarea
unor soluții adecvate (hotel, cămin pentru elevi/ studenți).
Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de către participant.
Lucrările participante NU se restituie. Acestea pot fi prezentate în expoziții publice sau
reproduse în diverse publicaţii, sau pot fi folosite ca imagini în presă pentru mediatizarea
evenimentului artistic, specificându-se numele autorului.
În cazul în care se înregistrează o anumită parte a concursului și este mediatizată la TV,
candidații nu pot solicita să fie remunerați (nici de către comisia de organizare, nici de către
televiziuni).
Prin participarea la acest concurs, candidații sunt de acord ca organizatorii să folosească
imaginea lor în activități de promovare a propriei activități;

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 7 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru orice tip de accidente, în care sunt
implicați participanții.
* Elevii participanți trebuie să respecte regulamentul concursului, precum și
programarea. Intrarea în concurs se va face pe clase și în ordine alfabetică, conform
programării afișate în timp util pe site-ul liceului. Fiecare grup/ participant se va prezenta cu
1h mai devreme decât ora anunțată în program.
Profesorii însoțitori și părinții elevilor răspund de securitatea elevilor participanți pe
întreaga durată a participării, inclusiv în incinta/ incintele unde se desfășoară concursul, având
obligația de a păstra ordinea, liniștea și disciplina pe parcursul desfășurării concursului. Orice
intervenție necivilizată sau neloială din partea susținătorilor sau a profesorilor îndrumători/
însoțitori, va determina descalificarea elevului/ trupei respective.
Concurenții care obțin premiul I vor putea fi invitați să susțină un recital în cadrul ediției
următoare a concursului.
COMISIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI
Atribuțiile comisiei de organizare a concursului
 promovează concursul la nivelul școlilor;
 înregistrează candidaturile la concurs ale școlilor interesate să participe la festivalul-
concurs;
 asigură cadrul de desfășurare în condiții favorabile a competiției;
 sprijină unitățile de învățământ în asigurarea materialului de informare-documentare;
 diseminează rezultatele festivalului-concurs la nivelul comunității locale;
 premiază câștigătorii, în limita resurselor disponibile (fonduri proprii, sponsorizări
etc).

REGULAMENTUL ESTE DISPONIBIL:

 la secretariatul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște: tel: 0245211166;
 pe site-ul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, în secțiunea dedicată:
http://balasadoamna.ro/concursuri/art4you, precum și pe pagina de Facebook a unității școlare,
în cadrul evenimentului special creat.

PERSOANE DE CONTACT:
 prof. Valeria Doina BĂDICA - telefon: 0735273648 (Secţiunile MUZICĂ
UŞOARĂ și MUZICĂ POPULARĂ);
 prof. Simona Marilena DUȚĂ - telefon: 0729900439 (Secţiunea TEATRU);
 prof. Barbara Brigita POPA - telefon: 0720506736 (Secțiunile PICTURĂ ȘI
FOTOGRAFIE).

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 8 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE LA
FESTIVALUL CONCURS „ART 4 YOU”
EDIȚIA a XV-a
aprilie 2024

SECȚIUNEA MUZICĂ POPULARĂ

NUMELE și PRENUMELE ELEVULUI: _______________________________________

DATA NAȘTERII: __________________________________________________________

DOMICILIUL: ______________________________________________________________

LOCALITATEA: ____________________________________________________________

TELEFON: _________________________________________________________________

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ______________________________________________

CLASA: ___________________________________________________________________

SECȚIUNEA LA CARE SE ÎNSCRIE: __________________________________________

CATEGORIA: ______________________________________________________________

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: _________________________________________________

TELEFONUL PROFESORULUI: ______________________________________________

REPERTORIU
TITLUL LUCRĂRII MINUTAJ

1.
2.

Director, Profesor coordonator,

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 9 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE LA
FESTIVALUL CONCURS „ART 4 YOU”
EDIȚIA a XV-a
aprilie 2024

SECȚIUNEA MUZICĂ UŞOARĂ

Pagina 10 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE
FESTIVALUL CONCURS „ART 4 YOU”
EDIȚIA a XV-a
aprilie 2024

SECȚIUNEA TEATRU

NUMELE ȘI PRENUMELE ELEVULUI / DENUMIREA TRUPEI:

__________________________________________________________________________

TELEFON: _________________________________________________________________

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ______________________________________________

CLASA: ___________________________________________________________________

SECȚIUNEA LA CARE SE ÎNSCRIE: __________________________________________

CATEGORIA: ______________________________________________________________

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: _________________________________________________

TELEFONUL PROFESORULUI: ______________________________________________

REPERTORIU

TITLUL PIESEI DE TEATRU MINUTAJ

Director, Profesor coordonator,

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 11 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE
FESTIVALUL CONCURS „ART 4 YOU”
EDIȚIA a XV-a
aprilie 2024

SECȚIUNEA PICTURĂ

NUMELE și PRENUMELE ELEVULUI: _______________________________________

DATA NAȘTERII: __________________________________________________________

DOMICILIUL: ______________________________________________________________

LOCALITATEA: ____________________________________________________________

TELEFON: _________________________________________________________________

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ______________________________________________

CLASA: ___________________________________________________________________

SECȚIUNEA LA CARE SE ÎNSCRIE: __________________________________________

CATEGORIA: ______________________________________________________________

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: _________________________________________________

TELEFONUL PROFESORULUI: ______________________________________________

REPERTORIU
TITLUL LUCRĂRII

1.
2.

Director, Profesor coordonator,

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 12 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro
Carte pentru mai departe

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE
FESTIVALUL CONCURS „ART 4 YOU”
EDIȚIA a XV-a
aprilie 2024

SECȚIUNEA FOTOGRAFIE

NUMELE și PRENUMELE ELEVULUI: _______________________________________

DATA NAȘTERII: __________________________________________________________

DOMICILIUL: ______________________________________________________________

LOCALITATEA: ____________________________________________________________

TELEFON: _________________________________________________________________

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ______________________________________________

CLASA: ___________________________________________________________________

SECȚIUNEA LA CARE SE ÎNSCRIE: __________________________________________

CATEGORIA: ______________________________________________________________

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: _________________________________________________

TELEFONUL PROFESORULUI: ______________________________________________

REPERTORIU
TITLUL LUCRĂRII

1.
2.

Director, Profesor coordonator,

130078 mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60
Pagina 13 din 13
Tel/ fax. 0245211166 | email: contact@balasadoamna.ro | www.balasadoamna.ro

S-ar putea să vă placă și