Pădurile planetei

Cu puţin timp în urmă suprafaţa împădurită a planetei reprezenta 32% din suprafaţa
totală a uscatului. Acum, din cauza tăierilor şi incendierilor, suprafaţa totală a pădurilor la
nivel global a scăzut aproape de 30%!
Devine firesc să ne întrebăm în cât timp rămânem fără păduri, dacă se continuă în
acest ritm....

La nivel planetar, tăierile de păduri pentru

consumul anual de lemn depăşeşte creşterea
naturală a copacilor. Dacă la acestea se adaugă şi
defrişările (în scopul obţinerii de terenuri agricole şi
a păşunilor pentru vite, cât şi de spaţii destinate
dezvoltării aşezărilor umane şi a drumurilor
rutiere), tabloul distrugerilor devine şi mai
convingător.

Pădurile, în afară de o imensă importanţă economică, au şi o enormă importanţă

ecologică. Ele protejează solul, menţin în limite normale clima, favorizează regimul
precipitaţiilor şi multe altele.
Pădurea este în acelaşi timp habitatul unui uriaş număr de specii de plante şi
animale, pădurile virgine reprezentând un inestimabil rezervor de gene atât pentru faună
cât şi pentru flora planetei.

Mai presus de toate, pădurile sunt mai ales

uzinele vii care febrică oxigen şi substanţe
organice, alimentând cu aceste categorii esenţiale
întreaga lume vie a planetei, fiind în acelaşi timp
zone de absorţie a dioxidului de carbon. El
reprezintă singurele structuri terestre de limitare a
poluării şi a efectului de seră.

Dacă poluarea şi efectul de seră există,

manifestându-se acut pe Pământ, de vină sunt
dezechilibrele apărute în structurile planetare
esenţiale, provocate în special de distrugerile fără
precedent ale pădurilor. În fiecare minut, 21 hectare
de pădure tropicală sunt doborâte prin tăiere sau
incendiere. În aceste condiţii pădurile virgine vor
dispărea în următorii 25 de ani din patru ţări ale
Americii Latine, din trei ţări africane şi din doua
asiatice.
 Din anul 1960, un sfert din pădurile tropicale au fost tăiate iar terenurile astfel
obţinute au fost destinate păşunilor în vederea creşterii vitelor.

Unde dispare pădurea, solul se erodează

treptat până la deşertificare. Odată cu dispariţia ei
dispar nu numai speciile vegetale care o compun,
dar şi cele ale faunei pe care aceasta le
adăposteşte, cu întreaga lor zestre genetică.
Resurselor genetice nu li s-a acordat mult timp
atenţia cuvenită. Se apreciază că numărul
speciilor de plante şi animale ar putea fi între 3 şi
10 milioane. S-au inventariat însă doar 1,5
milioane, iar dintre acestea numai o mică parte s-
au studiat ştiinţific, din punct de vedere al utilităţii lor pentru oameni.

Jumătate dintre speciile planetei

(poate tocmai jumătatea mai puţin cunoscută)
se află în pădurile tropicale din Africa şi
America Latină, ele fiind cele mai bogate ca
fond genetic, cuprinzând o uriaşă diversitate
de specii. Nu se poate nici măcar estima
numărul speciilor care se pierd odată cu
dispariţia acestor fantastice păduri.
Se cunoaşte cu aproximaţie că peste
2.000 de specii de animale vertebrate şi cam
10% dintre speciile de plante cunoscute
(adică vreo 25.000 ) sunt ameninţate cu
dispariţia.

Perspectiva devine şi mai sumbră dacă se adaugă şi interdependenţa dintre specii,

prin dispariţia unei singure specii de plante fiind afectate alte 20-30 de specii dependente.

Cine ştie câte plante capabile să vindece bolile

incurabile ale secolului nu au fost deja distruse înainte
de a fi studiate. Dar poate că e mai bine aşa! Dacă
oamenii nu înţeleg natura şi nu au înţelepciunea de a
respecta dreptul la viaţă al tuturor vieţuitoarelor,
înseamnă că nu merită să aibă nici dreptul de a se
bucura de virtuţile lor. Dispariţia acestora, deşi
dureroasă, pare totuşi un act de dreptate!