REFERAT FIZICA CLASA A XII-A M.I.

ELEV: MORAR LUCIANA DENISA

Fuziunea nucleară
Fuziunea nucleară reprezintă procesul prin care două nuclee atomice se
combină pentru a forma un nucleu mai greu, eliberând o cantitate enormă de
energie. Această reacție este opusul fisiunii nucleare, în care un nucleu greu este
divizat în nuclee mai mici
Fuziunea, sau reacția termonucleară a elementelor ușoare sunt reacții tipice
care au loc în Soare și în alte stele. Într-adevăr, în Soare, în fiecare secundă, 657
milioane de tone de hidrogen sunt transformate în 653 milioane de tone de heliu.
Cele 4 milioane de tone lipsă sunt apoi convertite în radiații – acest fenomen
asigurând strălucirea Soarelui. Temperaturile extreme și de presiune înaltă creează
o stare a materiei, puternic ionizată, numită plasmă și care este menținută în
volumul respectiv prin intermediul forțelor gravitaționale.
O reacție de fuziune în care este eliberată o cantitate relativ mare de
energie (27,7 MeV) este una în care patru protoni interacționează ducând la
formarea unui nucleu de heliu (o particulă alfa). Deoarece izotopii de hidrogen sunt
utilizați în acest proces, iar hidrogenul este practic peste tot în jurul nostru, ideea
de a obține energie din fuziunea acestuia este extrem de atractivă: oferă de
principiu o sursă nelimitată de energie pentru generațiile viitoare!
Reacțiile de fuziune, cu toate acestea, nu sunt ușor de realizat pe Pământ.
Trebuie să se țină cont de faptul că temperaturile necesare sunt extrem de mari, în
general de ordinul a sute de milioane de grade Kelvin. și odată plasma fierbinte
creată rămâne problema menținerii ei care nu e una tocmai ușoară.
Pentru inițierea reacției de fuziune trebuie învinsă repulsia coulombiana
dintre nuclee. Astfel acestea trebuie să aibă energii cinetice incidente mari de la
câțiva keV la câteva sute de keV. Este relativ simplă accelerarea particulelor
ușoare la aceste energii. Cu toate acestea, energia necesară pentru funcționarea
acceleratoarelor de particule depășește cu mult energia acumulată în cadrul
procesului de fuziune. Este mai eficient utilizarea unei soluții alternative: energia
cinetica a reactanților poate sa apară ca rezultat al temperaturii înalte a unui gaz de
particule. La temperaturi de zeci sau sute de milioane de grade Kelvin, electronii
sunt expulzați din atomi, reactanții existând ca o plasmă fierbinte. Acesta este
motivul pentru care vorbim despre reacțiile “termonucleare".
Energia obținută prin fuziune
Principala problemă tehnică este legată de generarea de temperaturi și
presiuni extrem de ridicate în gazul ionizat - plasma - și de izolarea acestuia pentru
un timp suficient de lung, astfel încât să declanșeze eliberarea de energie. Odată ce
acest lucru este realizat și au loc suficiente reacții de fuziune, condițiile se
automențin astfel încât se poate realiza o producție continuă de energie.

Condiția necesară pentru eliberarea de energie de la un reactor

termonuclear este dată de criteriul lui Lawson care afirmă că produsul dintre
densitatea de nuclee din plasmă și timpul confinării la temperatura de igniție
trebuie sa depășească o anumită valoare de prag. Pentru reacția de fuziune D-T
acesta este:
neτE ≥ 1.5 × 1020 s/m
Necesitatea de a avea o temperatură înaltă presupune ca plasma să nu intre
în contact cu pereții. Prin urmare, trebuie să se lucreze cu tehnici speciale de
izolare a plasmei.
Există trei metode de izolare a plasmei: gravitațională, magnetică și
inerțială. În stele, izolarea se datorează gravitației, care creează o presiune suficient
de mare. Acest tip de izolare nu se poate aplica pe Pământ. În loc se pot folosi
câmpurile magnetice puternice pentru a capta plasma prin metoda confinării
magnetice sau metoda confinării inerțiale prin comprimarea unor granulele de
hidrogen cu ajutorul unui laser puternic sau cu un fascicul de particule.
Confinare magnetică
Mișcarea particulelor încărcate în plasma poate fi controlată de un câmp
magnetic exterior. În sistemele cu confinare magnetică, numite reactoare Tokamak,
plasma (D-T de exemplu) este încălzită și confinată la o densitate de aproximativ
1021 de particule pe metru cub. Câmpul magnetic este conceput astfel încât
particulele sa rămână în interiorul incintei, altfel temperatura ar scădea sub
valoarea la care se produce fuziunea.

La asemenea valori ale temperaturii presiunea datorată câmpului magnetic

este de asemenea una impresionantă. Pentru a reduce presiunea este necesară
micșorarea densității de particule. Pentru a îndeplini criteriul lui Lawson privind
aprinderea plasmei aceasta trebuie menținută în aceste condiții un interval mai
mare de timp.
Configurația cea mai eficientă a câmpului magnetic s-a dovedit a fi cea
toroidală. Camera reactorului seamăna cu o gogoașă și are o forma închisă precum
o "sticlă magnetică". De fapt, pentru a asigura stabilitatea plasmei, liniile de câmp
magnetic urmează un traseu elicoidal. O astfel de izolare este furnizată de
dispozitive cunoscute sub numele de Tokamak, stelarator și RFP (reverse pinch
field).

Tokamak-uri și stelaratori
Într-un tokamak o serie de bobine sunt plasate în jurul camerei de reacții în
forma de tor. Miezul transformatorului trece prin centrul Tokamak-ului, în timp ce
curentul de plasmă formează un circuit secundar. Câmpul perpendicular, așa numit
și poloidal este indus atât intern de către curentul din plasma cât și extern de către
bobine poloidale dispuse de-a lungul perimetrului camerei.
 Acest curent încălzește plasma la o temperatură necesară foarte ridicată, de
circa 10 milioane de K. Principalul dezavantaj al unui tokamak îl reprezinta
domeniul de parametri relativ îngust. Cel mai mare Tokamak construit până acum
este Joint European Torus (JET).
În dispozitivele numite stelaratoare, condițiile de plasmă sunt reglate de
curenții care circulă în afara acesteia. Liniile elicoidale ale câmpului din
stelaratoare sunt produse printr-o serie de bobine, care sunt la rândul lor elicoidale.
Cel mai mare stelarator este Dispozitivul Elicoidal Mare (LHD), care a
început să funcționeze în anul 1998, la Institutul Național de Cercetare a Fuziunii
din Japonia. Deoarece în stelaratoare niciun curent nu este indus în plasmă,
încălzirea trebuie să fie obținută prin alte mijloace, de exemplu, prin radiații
electromagnetice. Aceste dispozitive sunt similare cu tokamak-urile in ceea ce
privește câmpurile toroidale și poloidale. Curenții sunt însă mult mai puternici și în
același timp direcția câmpului toroidal în plasma este inversată la marginea
plasmei.
Confinare inerțială
Tehnica fuziunii prin confinare inerțială constă în pregătirea unei pastile D-
T care este apoi încălzită rapid pentru a atinge o temperatură și o presiune care să
asigure atingerea stării de plasmă.

Acest lucru este realizat atunci când pastilele sunt comprimate prin
bombardarea cu pulsuri laser puternice și focalizate. În aceste condiții suprafața
pastilelor se evapora și formează o plasmă în forma de coroană. Plasma se extinde
și generează un front de compresie interioară care provoacă implozia pastilelor
creând o reacție de fuziune instantanee.
JET and ITER
Comunitatea Europeana a început programul Joint European Torus (JET)
în anul 1978. Scopul principal al JET a fost de a face teste asupra fuziunii, în fizica
plasmei și a condițiilor de stabilitate. Culham din Marea Britanie a fost ales ca
sediu al JET-ului.
 Dispozitivul, cel mai mare tokamak produs până acum, a fost pus în
funcțiune în anul 1983, iar prima fuziune controlată a fost produsă în noiembrie
1991. În 1997 o putere record de 16 MW a fost obținută timp de o secundă cu un
combustibil deuteriu-tritiu. Experiența JET a arătat faptul că fuziunea în mod
controlat este posibilă.
Urmașul său este ITER - International Tokamak Experimental Reactor, un
proiect științific și ingineresc internațional care construiește cel mai mare reactor
nuclear de fuziune tokamak la Cadarache, Franța. Proiectul ITER își propune să
facă tranziția de la studiile experimentale de fizică a plasmei la producerea de
energie pe scară largă în centrale de fuziune.
Avantaje față de fisiune?
Aproximativ unul din fiecare 6000 de atomi de hidrogen din jurul nostru
(inclusiv hidrogenul din apă) este un atom de deuteriu. Această abundență
motivează cercetările de a proiecta reactori pe bază de fuziune - resursele de
combustibil ar fi astfel asigurate pentru o perioadă de miliarde de ani!

Un alt aspect ce face fuziunea mai atractivă este absența aproape completă
al oricărui rezidiu radioactiv. În particular, niciun material care ar putea fi utilizat
pentru producția de arme nucleare nu va rezulta prin funcționarea unei astfel de
centrale electrice de fuziune. De asemenea, spre deosebire de reactoarele nucleare,
în care se folosește fisiunea, o explozie a instalației este practic imposibilă: dacă o
explozie s-ar produce plasma ar începe sa se extindă și sa se răcească oprind astfel
procesul de fuziune.
 Însă nu înseamnă ca nu există riscuri legate de reactoarele de fuziune. În
special trebuie să se țină cont de producția masivă de neutroni și de tritiul care este
radioactiv. Prezența sărurilor de litiu topite și a beriliului cancerigen pot fi, de
asemenea, o problemă.
Concluzie
Deși există încă mult de lucru înainte de a realiza fuziunea nucleară ca
sursă de energie la scară comercială, progresele recente și interesul crescut în
domeniu sugerează că acest obiectiv ar putea deveni realitate în viitorul apropiat.
Beneficiile potențiale ale fuziunii nucleare, cum ar fi securitatea energetică,
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea dependenței de
combustibili fosili, merită eforturile continue de cercetare și dezvoltare în acest
domeniu fascinant al științei și tehnologiei.

Webografie
 www.scienceinschool.org
 www.nupex.ro
 https://www.all.ro/media/attachment/file/m/a/
manual_fizica_f1_f2_clasa_12.pdf