Hidrografia

Aproape 9 milioane km2 din uscatul african cuprinde regiuni areice, în care evaporația puternică și
absența îndelungată a ploilor au dus la transformarea văilor râurilor în ueduri, seci în cea mai mare parte
a anului, cu apă doar după ploile relativ bogate.

Cel mai mare ued al Saharei se numește Dra’a (are o lungime de peste 1 000 km).

Aproximativ 20% din uscatul african este ocupat de regiuni endoreice (Riftul Est-African, pe alocuri în
Kalahari, Ciad – cea mai extinsă), în care râurile se scurg spre un lac sau se pierd într-o mlaștină.

Specifice arealelor endoreice sau areice, cu climat arid, sunt șoturile, lacuri sărate cu caracter sezonier,
care seacă frecvent, lăsând în loc depresiuni întinse, acoperite cu cruste de sare.

Cel mai mare șot al Africii de Nord este El Djerid, în Tunisia. De o mare importanță, îndeosebi pentru
zonele deșertice, sunt apele subterane, cele freatice contribuind la apariția oazelor.

În Africa există și importante acumulări de ape subterane, cele din subsolul Saharei condiționând
formarea oazelor. Chiar dacă ocupă suprafețe reduse, ghețarii montani (aflați la peste 5 000 m) prezintă
o varietate de forme, majoritatea formându-se în craterele vulcanilor stinși (de exemplu ghețarii din
masivele Kilimanjaro, Kenya, Ruwenzori).

Rețeaua hidrografică a Africii este puternic influenţată de condiţiile climatice și de relief. Majoritatea
fluviilor izvorăsc din centrul Africii și se varsă în Marea Mediterană (Nil), Oceanul Indian (Zambezi) și
Oceanul Atlantic (Congo), Niger.

În zonele deșertice nu există râuri permanente, ci temporare, care sunt alimentate doar de ploile foarte
rare. Debitul râurilor este influenţat de regimul precipitaţiilor, existând râuri cu debit constant (în
regiunile ecuatoriale) și râuri cu debite mari vara (în regiunile subecuatoriale) sau iarna (în regiunile
mediteraneene).

Cel mai important fluviu al Africii este Nilul (cel mai lung din lume), care străbate toate zonele climatice
și formează la gura de vărsare o deltă imensă. Un alt fluviu important este Congo, care este al doilea de
pe Glob ca debit, după Amazon, debit care se menţine constant datorită curgerii în lungul Ecuatorului.

Zambezi (în Oceanul Indian, pe cursul sau se află Cascada Victoria, cea mai lată de pe Glob

Dar în regiunile deșertice există și văi seci, fără apă (se numesc waddi-uri).

De asemenea, „continentul cald”găzduiește de la lacuri fără apă – numite shott-uri în Deșertul Sahara –
până la lacuri „record”, cum ar Victoria (cel mai întins), Tanganyika (cel mai adânc), la care se adaugă și
altele (Lacurile Malawi, Ciad etc.).

Nilul este, de asemenea, un fluviu al recordurilor:

- își are obârșia în cel mai mare lac african,

- Victoria (totodată, cel mai mare lac „cald” de pe Terra, situat pe Ecuator);

- este cel mai lung fluviu din Africa (și al doilea din lume);

- traversează în întregime cel mai întins deșert cald de pe Glob, Sahara;

- se varsă prin cea mai mare deltă din Africa (Delta Nilului);

- este cel mai „istoric” fluviu al Africii, traversând atât cel mai vechi stat din lume, Egiptul antic (circa 3
500 î.H.), cât și cel mai recent, Sudanul de Sud (2011).

Majoritatea fluviilor africane sunt doar parțial navigabile, ca urmare a numeroaselor praguri și
cascade (Victoria, pe Zambezi), dar prezintă un ridicat potențial hidroenergetic.

Tanganyika reprezintă simbolul lacurilor Africii. Este cel mai vechi lac african, format acum aproximativ
12 milioane de ani, cel mai adânc (1 470 m, locul 2 pe glob, după Baikal) și totodată cel mai mare
rezervor de apă dulce de pe acest continent, de el depinzând viața a peste 10 milioane de oameni din
cele patru țări riverane. Lacul este alimentat de numeroși afluenți și se remarcă printr-o mare
biodiversitate, apa și malurile sale găzduind 4 500 de specii de plante și animale, dintre care aproape
jumătate sunt endemice. Aspectul natural al lacului este amenințat de diferitele deșeuri, deversate
direct în apele sale sau aduse prin intermediul afluenților.
Continentul african are puține lacuri naturale, majoritatea fiind de origine tectonică (Ciad, Turkana,
Victoria, Albert, Edward, Kivu, Tanganyika, Malawi ș.a.).

În afara lacurilor cu apă dulce, în Africa sunt și lacuri sărate (de exemplu șoturile din Sahara, lacul
vulcanic Assal din Triunghiul Afar ș.a.).

Dintre lacurile antropice mai importante sunt lacurile de acumulare/hidroenergetice, precum cele
amenajate pe fluviile Nil (lacul Nasser, în spatele barajului de la Assuan), Volta (lacul Volta, în spatele
barajului Akosombo), Zambezi (lacurile Kariba, Cahora Bassa) etc.