10 Fete Care Au Adus o Schimbare (Irene Howat)

IRENE HOWAT
Zece fete
care au adus o schimbare
Traducere de Si/vana-Ioana Tatu
m
Casa Cărţii, Oradea
2012
Ten Girls Who Made a Difference @ Copyright 2002 Irene Howat
Published in 2002 by Christian Focus Publications Ltd. Geanies House,
Fearn, Tain, Ross-shire, IV20 ITW, 5cotland, UK.
AII rights reserved.
ediţiei În limba română aparţin editurii

Toate drepturile asupra
Casa Cărţii.
Orice reproducere sau selecţie de texte din această carte este
permisă doar cu aprobarea În sCris a editurii Casa Cărţii. Oradea.
Toaie Întâmplările repO'lestite în aceste istorisiri sunt bazate pe fapte

reale. Autoarea a scris unele pasaje cu amănunte referitoare la
copilăria personajelor care nu pot fi cunosCute, folosindu-se de infor-
maţii suplimentare privitoare la viaţa de familie, preocupări .specifice,
mod de trai sau relaţii pe care le-a preluat din alte biografii sau
surse istorice.
Zece fete care au ad/ş o ac:himbare

de Irene Howat
Copyright @ 2012 Editura Casa Cărţii
O. P. 2, C. P. 30,
'110670, Oradea
Tel. / Fax: 0259-'169057; 0359-800761; 0728-87'1975
E-mail: info@ecasacartii.ro
www.ecasacartii.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Howat, Irene
Zece fete care au adus o schimbare! Irene Howa! ,
Irad. Silvana- Ioana Totu - Oradea Casa Cărţii, 2012
15BN 978-606-8282-28-2
I Totu, Silvana-Ioana (trad)
821111-93-97=1351
Traducerea: 5ilvana-Ioana Tatu

Editarea şi tehnoredactarea: Timeia Viman
Coperta: Adrian Mihocaş
Desenul de pe copertă: Andrada Manuela Pleşa
Cuprins
Monica din Thagaste 7

Katharina Luther 19
5usanna Wesley 33
Ann Judson 't7
Maria Tay/or 61
5usannah 5purgeon 75
Bethan L1oyd-Jones 89
Edith 5chaeffer 103
5abina Wurmbrand 117
Ruth BeII Graham 131
Test l't't
Răspunsuri 1't8
Monica din Thagaste
Monica îşi şterse buzele usCate.

- Mi-e atât de sete, spuse ea. Poţi să-mi dai nişte apă?
- Vei bea apă la cină, îi spuse slujnica. Mută-te la
umbră şi nu te vei mai simţi atât de însetată.
Fata se linse pe buze. Nu avea niciun rost să se certe.
Cum nu avea chef să se ridice în picioare pe căldură, se târî
mica distanţă până la umbra unui zid.
- Îţi vei face hainele praf dacă faci aşa, îi spuse slujnica.
Dar înainte ca femeia să poate face altceva, Monica
îi distrase atenţia în felul în care ştia că întotdeauna
funcţionează.
- Spune-mi o poveste de când erai mică, imploră ea.

- Îţi voi povesti ceva despre istoria acestui oraş. O fată
ar trebui să ştie câte ceva despre locul de unde provine.
- Ce îmi vei povesti? întrebă Monica.
- Thagaste, după cum ştii. are cam două mii de
locuitori. începu slujnica. Când eram eu mică, nu era nici pe
departe atât de mare. Dar romanii erau încă în stăpânire.
Îmi plăcea să mă uit cum mărşăluiau soldaţii romani. Şi
niciodată nu am auzit vreunul plângându-se că îi e sete,
7
3 Zece fete care au adus o schimbare
oricât de fierbinte era soarele, spuse ea, uitându-se la copilă

cu subînţeles. Erau tot felul de lucruri de văzut şi de făcut.
Dar lucrul care nu-mi plăcea era piaţa de selavi. Odată, am
văzut o familie cu trei copii de vânzare. Părinţii au fost
vânduţi unui om, iar copiii, separat, altor trei. Niciodată nu
voi uita plânsul acelei mame în timp ce era smulsă de lângă
copiii ei, nici expresia de pe faţa soţului ei.
- Unde au mers copiii? întrebă Monica.
- Au fost cumpăraţi de negustori care erau în drum
spre coasta mediteraneană. Probabil au fost trimişi în Italia.
- E departe? întrebă ea.
- Se află la o depărtare cam de o călătorie de două zile
de aici, şi apoi nu ştiu cât de departe peste apă, spuse slujnica.
Dar poţi să fii sigură că nu-şi vor revedea niciodată părinţii.
- Sclavia e crudă, spuse Monica.
Slujnica nu aduse niciun comentariu, pentru că nici ea nu
era o femeie liberă.
- Continuă, o îndemnă fata, dorind să audă mai mult.
- Păi. spuse slujnica, pe când aveam doisprezece ani,
am mers să lucrez pentru bunica ta. Auzisem poveşti ciudate
despre creştini. dar ea era prima pe care o cunoşteam cu
adevărat. Tu nu îţi aduci aminte de ea, dar ea a fost una
dintre cele mai bune persoane care au trăit vreodată. ÎI
iubea pe Domnul Isus cu toată inima ei. La început am crezut
că era cam ciudat. pentru că Isus murise cu aproximativ
250 de ani în urmă. Nu puteam să înţeleg cum cineva ar
putea să venereze un om mort. când noi ne închinam la toţi
zeii romani. Dar bunica ta mi-a spus că Isus a murit pe
cruce să ia păcatele mele. Prin ea am devenit şi eu creştină.
Tot datorită învăţăturilor de la mama lui, tatăl tău a devenit

şi el credincios.
- E timpul cinei! strigă o voce din casă.
- Slavă cerului pentru asta, spuse Monica, mi-e atât de
sete încât aş putea să beau toată Marea Mediteraneană!
- Cred că ţi-ar fi şi mai sete dacă ai încerca asta! râse
slujnica.
Fata se arătă încurcată.
- De ce? întrebă ea.
- Pentru că mările sunt pline de apă sărată, explică
tovarăşa ei.
Monica se uită la femeia bătrână.
- Prostii! spuse ea şi fugi în casă pentru cină şi o porţie
bună de apă. După primul pahar de apă ceru altul.
- Eşti tare însetată astăzi, spuse tatăl ei.
Monica începu să chicotească.
- Spune-ne şi nouă de ce râzi, spuse el. Fata repetă ce
i-a spus slujnica despre apa sărată din mare, dar abia putea
de râs.
- Tu ce ai răspuns când ţi-a zis asta? întrebă tatăl ei.
- Am spus că sunt prostii! chicoti fata.
- Păi, tu ai greşit. iar ea avea dreptate. Imediat după
ce termini de mâncat, vei merge să-ţi ceri scuze.
- Dar, tată, e doar o slujnică!
- Să nu mai spui asta niciodată, îi ceru el. Poate că e
o slujnică, dar e şi un copil al lui Dumnezeu.
~
- De ce nu mă laşi să beau apă între mese? o întrebă
Monica pe slujnică după-amiaza următoare.
- Dacă ai bea toată ziua, asta ar deveni un obicei. Totul

e bine când bei doar apă şi lapte, dar gândeşte-te în ce hal
ai ajunge când vei fi mare şi vei putea bea vin.
- Promit că nu voi face aşa ceva, insistă Monica.
Slujnica dădu din cap.
- Nu-mi încerc norocul.
~
- Poţi să aduci nişte vin din pivniţă? întrebă tatăl
Monicăi după câteva luni.
Monica fugi să facă ce i se ceruse. Luând nişte vin
dintr-un butoi, ea îl turnă într-o carafă.
- Oare ce gust are? se întrebă ea.
Când carafa se umplu, o ridică la buze, mirosi şi luă o
gură mică.
- Are gust ciudat, îi spuse ea tinerei slujnice care era
cu ea, Înainte să tuşească şi să stropească În timp ce
înghiţea. Slujnica nu era deloc încântată.
Monica abia aştepta ziua următoare când putea să ia
încă un strop. Însă, pe măsură ce treceau zilele, micii stropi
deveneau tot mai mari. Nu trecu mult timp înainte ca Monica
să bea destul de mult din vinul tatălui ei.
- Te rog să nu mai bei, spuse tânăra slujnică într-o zi
când mergeau împreună spre pivniţă.
- Ce are asta de-a face cu tine? întrebă Monica.
- Nu e bine pentru tine, explică cealaltă fată. Şi, În
afară de asta, când tatăl tău va descoperi că Îi dispare vinul,
va crede că eu l-am furat şi l-am băut.
- Aşa ţi-ar trebui! spuse Monica. Cine te crezi,
vorbindu-mi În felul acesta? Aş putea să te vând.
Monica din Thagaste II
Slujnica se simţi ca şi când ar fi primit un pumn. Dar nu

se putu stăpâni să nu răspundă.
- Eşti doar o beţivă! spuse ea. De fiecare dată când vii
aici, bei. Nu te poţi stăpâni. Eşti doar o beţivă!
Furia Monicăi cresCu. Dar în loc să o loveasCă pe slujnică,
ea se simţi lovită de ceea ce i-a spus slujnica. În acea zi, în
pivniţă, s-a învăţat o lecţie.
4
- Ţi-am găsit un soţ, îi spuse tatăl Monicăi câţiva ani
mai târziu. Patricius e un om cumsecade şi va fi un soţ bun.
- Dar nu e creştin, spuse fata, pentru că pe atunci
devenise şi ea credincioasă.
- Păi, depinde de tine să fii o soţie atât de evlavioasă,
încât să vrea şi el să devină creştin, i s-a spus fetei.
Exact asta încerca Monica să facă, deşi soacra ei nu
uşura deloc lucrurile. Patricius nu era cel mai bun soţ, dar
Monica trăia în pace cu el şi era o mamă bună pentru
copiii lor.
- Când eram mai mică, îi spuse ea fiului ei Augustin, am
avut o slujnică de la care am învăţat mult.
- Ce te-a învăţat? întrebă băiatul, sperând că-i va
spune încă o dată povestea apei de mare sărată. Aceea era
una din preferatele lui.
- Mi-a spus povestirile despre Isus, spuse Monica,
cum a hrănit EI mari mulţimi de oameni, cum a umblat EI pe
apă şi cum a vindecat pe bolnavi, pe orbi, pe surzi şi chiar
şi pe leproşi.
- Prostii! spuse batjocoritor Patricius care trecea pe
acolo; Dumnezeul tău nu poate să vindece leproşii mai mult
decât ar putea zeii romani. Nu crede tot ce-ţi spune mama

ta, spuse el râzând şi bătându-I pe băiat pe spate. Jumătate
din ce zice ea sunt poveşti.
Fără să spună ceva ca să îl contrazică, Monica se ridică
şi intră În casă. Când Augustin o urmă În casă, o găsi pe
mama lui pe genunchi rugându-se pentru soţul şi copii.i ei.
4
- Băiatul
e grav bolnav, spuse Patricius În timp ce pleca
de acasă cu două găini legănându-se În mâna lui.
- Unde mergi? Întrebă Monica.
- Merg să sacrific zeilor aceste găini şi Îi voi ruga să-I
facă mai bine. În loc să te rogi. ar trebui să sacrifici şi tu
Ceva zeului tău, spuse el arţăgos În timp ce se Îndepărta.
Augustin gemu datorită durerii din stomac.
- Vei aduce un sacrificiu, mamă? Întrebă el.
- Eu nu trebuie, fiule, spuse ea. Isus a făcut tot
sacrificiul de care este nevoie când a murit pe cruce. Ea
Îngenunche lângă el, rugându-se pentru Însănătoşirea lui.
Augustin crezu că era pe moarte şi se gândi să devină
creştin. Dar când se Însănătoşi uimitor, decise să nu se mai
sinchisească.
- Va fi destul timp când voi fi mare, se gândi el.
4
- Unde e? strigă Patricius, În timp ce se apropia de
casa lui.
- Mama se roagă, răspunse Augustin, care era acum
un băiat adolescent.
- Săraca femeie! râse bărbatul. De ani de zile se tot
roagă să devii creştin, dar ai devenit Întocmai ca şi tatăl
tău; ştii să profiţi de o fată drăguţă când o Întâlneşti. Nu-i

nicio mirare că mama ta e la rugăciunile ei.
Monica a auzit ce se spunea.
- Doamne Isuse, se rugă ea, Te rog, fă ca băiatul meu
să devină creştin. Inte....,ino cu orice ar fi nevoie ca să-I faci
să-şi dea seama că trebuie să-i fie iertate păcatele.
- Nu vrei să crezi În Isus? îl Întrebă ea pe Augustin,
când se ridică de pe genunchi.
- Într-o zi, spuse el, dar Încă nu.
~
Monicăi nu i-a fost uşor să urmărească viaţa pe care
o ducea fiul ei. EI nu lua În seamă nimic din ceea ce îl
Învăţase. Dar aceasta o făcea să se roage şi mai mult
pentru convertirea lui, În special după ce a plecat să
studieze În Cartagina şi apoi când a plecat din Africa În
383 d."". În drum spre Italia. Nu după mult timp, Monica îl
urmă acolo.
- Cât mai este până vine la credinţă? îl Întreba ea pe
Dumnezeu, din nou şi din nou şi din nou. Te rog, fă să fie
curând. Te rog, nu-I lăsa să ajungă Într-o stare şi mai rea
decât cea În care se află acum.
Din afară, părea că Augustin o duce bine pentru că era
un bărbat foarte deştept, dar totuşi ducea o viaţă imorală
care o rănea foarte tare pe mama lui. De fiecare dată când
vorbeau despre creştinism, el spunea acelaşi lucru:
- Într-o zi, dar încă nu.
Jt
Când Augustin avea 32 de ani, şi-a dat seama în inima
lui că nu mai putea continua În felul acela.
f~ Zece fete care au adus o schimbare
- Când mergeam pe stradă astăzi, Îi 5\luse el Monicăi

odată, am văzut un cerşetor râzând şi m-am gândit În sinea
mea că el nu are nimic şi eu am totul, dar el e mai fericit
decât mine.
Inima Monicăi se umplu de speranţă. Se gândea
Augustin În sfârşit serios la viaţă? Cât de Încântată a fost
ea când el a Început să meargă din când În când la biserică!
4
- Unde mergeţi voi doi? Îi întrebă Monica pe Augustin
şi pe prietenul lui Într-o zi.
- Doar În grădină, au 5\lus ei. Ea observă că aveau o
carte la ei. Dură câtva timp până când bărbaţii se Întoar-
seră, şi atunci ea văzu faţa fiului ei. Zâmbea cum nu mai
zâmbise de ani Întregi. Ochii lui străluceau şi Îşi aruncă
braţele În jurul ei.
- Eram În grădină şi am aUzit vocea unui copil 5\lunând:
"Ia-o şi citeşte-o." La Început am crezut că era o poezie de
copii, dar apoi mi-am dat seama că Dumnezeu îini 5\lunea
să citesc Biblia. Am luat-o şi am citit unde s-a deschis.
EI a ridicat Biblia deschisă la cartea Romani.
- Mi-a vorbit personal, 5\lunându-mi că trebuie să mă
uit 5\lre Isus şi să las în urmă viaţa mea imorală. Şi, pe loc,
am ştiut că este adevărat, că tot ceea ce Îmi 5\lulleai În toţi
aceşti ani este adevărat!
Inima Monicăi cânta de bucurie.
- Sunt creştin, mamă! Rugăciunile tale sunt ascultate.
Augustin şi Monica au planificat să părăsească Italia şi
să meargă Înapoi În Africa de Nord, dar ea a murit Înainte
ca să poată porni. Nu conta că ea nu a ştiut niciodată că fiul
ei a devenit cel mai faimos creştin din zilele lui şi unul dintre
cei mai renumiţi creştini din toate timpurile. Tot ce conta
pentru Monica era că rugăciunile i-au fost ascultate -
Augustin era un copil al lui Dumnezeu şi ea îl va revedea În
Împărăţia cerului.
Cultură generală: Romani;

În lumea antică, "romani" era numele dat
oamenilor care stăpâneau lumea din ţara
pe care acum o numim Italia. Cu multe
secole înainte de naşterea lui Cristos,
aceşti oameni s-au stabilit într-o localitate
numită Roma pe malul fluviului TIbru. Cu
timpul, ei au început să stăpânească
întreaga Italie şi, până la urmă, imperiul
deveni unul din cele mai mari pe care
lumea le-a cunoscut vreodată.
Idee principală: Viaţa Monicăi a fost

foarte diferită de a ta sau a mea. Nu
sunt mulţi oameni astăzi care au o sluj-
nică, dar familia Monicăi avea mai multe.
Oricum, Monica a trebuit să înveţe să-i
respecte pe oamenii care lucrau pentru
familia ei. Tatăl Monicăi i-a adus aminte
că slujnica era şi ea un copil al lui
Dumnezeu. Faptul că eşti un copil al lui
Dumnezeu înseamnă că faci parte din
familia rega/ă a cerului - fii şi fiice ale sin-
gurului Dumnezeu adevărat. Ca să fii un
copil al lui Dumnezeu, trebuie să-L iubeşti
şi să-L urmezi pe Domnul Isus Cristos.
Gandeşie: Monica a fost avertizată că

alcoolul ar putea avea un efect dăunător
asupra vieţii ei dacă ar fi consumat prea

mult. Dar ea nu a ascultat atenţionarea şi
a experimentat singură. E uşor să cazi În
obiceiuri rele care ar putea să-ţi primej-
duiască viaţa, cum ar fi băutul alcoolului
şi consumul drogurilor. Roagă-te lui
Dumnezeu să te protejeze şi să-ţi dea
puterea să spui "nu" păcatului.
Rugăciune: Doamne Isuse, Îţi mulţumesc

că ai murit pe cruce ca să-Ţi salvezi
poporul de la păcatele lui. Ajută-mă să
duc o viaţă care să fie pe placul Tău.
Protejează-mă de pericolul păcatului.
Dacă oamenii Încearcă să mă convingă să
iau droguri, să beau sau să mă port
Într-un fel care este Împotriva legii Tale,
ajută-mă să spun "nu". Dă-mi puterea să
Te onorez prin modul meu de viaţă. Amin.
Katharina Luther
- Prindeţi-o dacă puteţi!

Katharina aruncă mingea de lemn În aer. Ea stătea
Într-un cerc de fete, toate cu ochii Închişi şi cu mâinile
bătând aerul ca nişte morişti. În timp ce Încercau să prindă
mingea care s-ar putea să vină În direcţia lor.
- Aţi ratat! strigă Katharina Încântată.
Dacă toate vor rata doar de Încă două ori, ea va câştiga
jocul. Şi dorea foarte mult să câştige pentru că-şi dorea

foarte mult premiul. Fetele au format din nou un cerc şi
aşteptau. Katharina, stând În mijloc, se roti şi apoi aruncă
mingea.
Din nou 12 mâini s-au rotit În aer şi, din nou, nimeni nu a
prins-o.
- Ultima dată! spuse copila Încântată. Şi dacă nu o
prinde nimeni. fiecare din voi va trebui să meargă În grădina
sorei Maria şi să-mi aducă câte o căpşună!
Ochii s-au Închis strâns şi mâinile s-au Întins În tot
cercul. Fetiţa de zece ani se Învârti de jur Împrejur.
19
Doisprezece mâini se rotiră peste tot.

- Te-am prins! strigă una dintre fete. Dar mingea i-a
scăpat şi căzu cu un zgomot surd pe iarbă. Katharina von
Bora bătu din palme cu Încântare.
- Acum fiecare trebuie să-mi aducă o căpşună! Dar
aveţi grijă să nu vă prindă sora Maria.
Katharina căută un loc unde să-şi mănânce căpşunele În
pace. Nu avea niciun rost să meargă În clasă, deoarece
călugăriţa care le preda Încă făcea ordine acolo. Şi
călugăriţa care mulgea vaca mănăstirii va fi În lăptărie.
- Ştiu! decise Katharina. Voi merge în livadă şi mă voi
urca Într-un măr. Călugăriţele nu mă vor vedea şi voi putea
să şoptesc după fete când trec pe acolo.
Ea alese un pom aproape de poteca ce trecea printre
grădină şi prima clădire a mănăstirii. Apoi îŞi prinse rochia
lungă sus, agăţând tivul la curea, şi se căţără În umbra
frunzelor.
"Iată-le că vin!" Îşi spuse ea, În timp ce prietenele care
arătau vinovate apăreau de după poarta grădinii.
- Psst! şopti ea când fetele au trecut pe sub ea. Sunt
aici sus.
- Vino jos, ştrengăriţo! spuse o fată.
- Nu, veniţi voi sus cu căpşunele mele.
Fetele au verificat dacă drumul e liber şi apoi una câte
una s-au urcat În pom lângă Katharina. Ea era atât de
mulţumită de ea Însăşi, Încât a Împărţit căpşunele şi cu ele.
- Unde sunt fetele acelea?
Era sora Maria care trecea prin livadă!
- Şşşt, avertiză Katharina. Nici să nu respiraţiI
katharina Luther 21
Călugăriţa trecu exact pe sub copacul În care erau ele,

Îndreptându-se spre grădină să le caute pe fete. La Întoar-
cere, se uită În amândouă părţile pe sub pomi. Apoi se opri
fix sub măr.
- Ce e asta? Întrebă ea, ridicând ceva din iarbă. De
când cad codiţe de căpşuni din meri? Fără să-şi ridice
măcar privirea, ea spuse cu o voce pe jumătate supărată,
pe jumătate amuzată:
- Dacă le rog, vor tinerele domnişoare care stau pe
crengile de deasupra capului meu să coboare la nivelul
solului?
Katharina şi prietenele ei au Început să coboare din pom,
amintindu-şi exact la timp să-şi desfacă rochiile de la brâu.
Sora Maria nu ar fi fost prea Încântată să le fi văzut lenjeria
intimă!
- Domnişoarelor, spuse călugăriţa, fiecare dintre voi
vine dintr-o familie bună şi părinţii voştri v-au pus aici ca să
fiţi Îngrijite. La Împlinirea educaţiei voastre mănăstireşti, ei
aşteaptă să ducă acasă tinere domnişoare, nu veveriţe care
fură fructe şi se caţără În copaci. Ce ar spune mamele
voastre? Veţi face teme suplimentare la latină În această
după-amiază. Şi ca să plătiţi pentru căpşune, puteţi să mă
ajutaţi În grădină o oră mâine după-masă.
Călugăriţa plecă, lăsând şapte copile supărate În urma
ei. Dar Katharina nu putea rămâne supărată mult timp.
- Prindeţi-mă dacă puteţi! strigă ea În timp ce fugea
În direcţia opusă.
În acea după-amiază, sora Maria a luat-o pe Katharina
la o parte.
- Sunt supărată pe tine, îi spuse. Cât timp ai stat în

ultima ta mănăstire?
- Cred că am mers acolo când aveam trei ani, răspunse
copila.
- Şi după şapte ani. tot nu ai învăţat cum să fii cuminte!
acuză că/ugăriţa. Păi. vei învăţa în curând. Marienthron este
cea mai bună mănăstire din Germania. Şi cu cât înveţi mai
repede, cu atât mai bine. Eşti o influenţă negativă asupra
celorlalte fete.
Katharina învăţase cum
călugăriţele se uitau la ea!
.să fie cuminte, cel
- M-am decis să fiu călugăriţă, îi spuse ea unei

prietene, când avea 16 ani. Am învăţat să-mi placă locul
puţin când
acesta şi vreau să-I fac pe plac lui Dumnezeu. Oricum, de

când mă ştiu am trăit în mănăstire şi nu aş şti Cum să
trăiesC altundeva.
- Şi noi ne-am decis să ne călugărim, îi spuseră două
dintre prietenele ei.
Ele erau surori. Un grup mic de fete şi-au făcut
jurămintele împreună, promiţând să nu se căsătorească,
să nu aibă bunuri personale şi să locuiască în mănăstire
toată viaţa lor.
- Trebuie să vă vorbesc, îi spuse Katharina unei
prietene într-o zi din anul următor. Vino să ne întâlnim sub
măr. Şi spune-le şi ce/or/a/te.
După ce au terminat cu munca din acea zi. prietenele
s-au întâlnit sub pom.
- Ce este? întrebă una dintre ele.
Katnarina Lutner 23
- Ascultaţi, spuse Katharina von Bora. Aşteptaţi până

vă spun asta. Un călugăr a fost prin apropiere. Numele lui
e Martin Luther. Se spune că a predicat În germană şi nu
În latină!
- Uau! spuse una dintre tinerele că/ugăriţe. Va avea
probleme pentru asta!
- Şi a spus că dacă avem credinţă În Dumnezeu vom
merge În cer, nu dacă facem fapte bune!
- Glumeşti! altă fată exclamă. Dar nu ar fi minunat?
- Şi, continuă Katharina, a spus că ne putem ruga lui
Dumnezeu, În loc să ne rugăm la sfinţi.
- Ce faceţi? Întrebă sora Maria.
Nimeni nu o văzuse venind.
- Doar povestim, explică Katharina. Într-un fel, ştia că
sora Maria nu ar fi de acord cu călugărul şi că ar trebui să
se păzească. Dar asta nu o opri pe fată să se gândească.
~
Zvonurile se perindau pe la mănăstire cu ajutorul celor
care aduceau proviziile şi care duceau fructele, zarzavaturile
şi mierea călugăriţelor la piaţa din apropiere.
- Luther spune că nu trebuie să stăm Într-o mănăstire
ca să-L slujim pe Dumnezeu.
- Luther spune că Papa nu e capul Bisericii.
- Luther spune că nu există Purgatoriu!
Aceasta le puse pe tinerele femei pe gânduri.
- Aceasta Înseamnă că după ce mor creştinii merg În
cer, nu În purgatoriu?
- Trebuie, aprobă Katharina. Şi el spune că toate ideile
lui vin din Biblie!
2~ Zece fete care au adus o schimbare
- Ghiciţi ce altceva mai spune! chicoti o prietenă

de-a ei.
Grupul aşteptă ce mai urma.
- EI spune că preoţii se pot căsători!
La fiecare câteva zile, se auzeau tot mai multe veşti
despre că/ugărul Martin Luther. Şi de fiecare dată, veştile
le făceau pe fete să se gândească la credinţa lor.
Douăsprezece tinere că/ugăriţe, inclusiv Katharina von
Bora, au decis că trebuie să părăsească mănăstirea.
- Nu putem sta aici cu niciun chip, când inimile noastre
ne spun să ieşim şi să urmăm mai degrabă adevărul Bibliei,
decât ceea ce ne Învaţă Biserica Romană.
- E aşa emoţionant! spuse o prietenă de-a ei.
Sora acesteia se cutremură.
- E Înfricoşător.
- Eu cred că ar trebui să-i scriem lui Martin Luther şi
să-i cerem sfatul, spuse cea mai raţională dintre ele.
Iar ca răspuns, acesta trimise un negustor care să le
ajute să evadeze. În 7 aprilie 1523, un student fugi În oraşul
lui Luther, Witlenberg, şi le spuse prietenilor lui:
- Un car plin de domnişoare tocmai a venit În oraş,
toate mai emoţionate la gândul căsătoriei decât la gândul că
au scăpat cu viaţă!
Într-adevăr, fetele s-au căsătorit una după alta, până
când rămase numai Katharina.
- Eu cred că ar trebui să te căsătoreşti cu ea, îi spuse
lui Luther prietenul lui. Ar fi o soţie foarte bună pentru tine.
- Spui că preoţii se pot căsători, spuse altul, atunci de
ce nu şi călugării? Tu ai putea deschide drumul.
katnarina Lutner 25
Vreau să te căsătoreşti, spuse tatăl lui Martin. Şi

când vei avea un fiu, va duce numele Luther mai departe
peste generaţii.
Dură ceva vreme până să se hotărască, dar Martin
discută cu Katharina despre căsătorie.

- Cred că În Europa se petrece o mare schimbare, o
reformă, spuse el. Biserica Romană a Învăţat pe alţii erori
aşa de mult timp, că acum trebuie să predicăm Biblia cu
putere şi cât mai limpede, şi pentru asta e nevoie să o avem
şi În limba noastră. Ştii că mi-am făcut duşmani spunând
aceste lucruri În public? Întrebă el.
- Da, răspunse tânăra.
- Şi îţi dai seama că unii oameni au fost arşi pe rug
pentru că au predicat ceea ce predic eu?
- Da, spuse ea.
- Şi Încă eşti pregătită să te căsătoreşti cu mine?
- Da, răspunse ea ferm, sunt.
În 13 iunie 1525, Katharina von Bora deveni doamna
Katharina Luther şi plecă să locuiască la mănăstire cu
proaspătul ei soţ.
Nu după mult timp, Katharina se asigură că soţul ei era
interesat În mai mult decât problemele bisericii. Deveni un
grădinar pasionat şi au avut găini, raţe, porci şi vaci. Munca
din grădină şi din livadă îl ajuta să se relaxeze.

- Martin avea nevoie de o soţie, se gândi Katharina, şi
sunt atât de fericită că eu sunt aceea.
Şi chiar avea nevoie de o soţie. Luther era atât de
generos, Încât câteodată dădea lucruri de care aveau şi ei
nevoie. Odată era să facă exact asta, când află soţia lui.
,.Îţi trimit o vază", îi scrise

el cuiva în nevoie, şi apoi
adăugă: "Katie a asCuns-o." La un an după ce s-au căsătorit.
Martin avea o veste bună de anunţat.
- Draga mea Katie mi-a dăruit un mic Hans Luther ieri
la ora două, prin harul lui Dumnezeu.
~
- Primul nostru an de căsătorie a fost foarte fericit. îi
spuse Katie unei prietene, dar anul acesta merge greu.
Ciuma a lovit de câteva ori şi micul Hans a fost foarte bolnav.
Chiar dacă Martin nu a avut ciumă, suferă şi el de depresie.
Când e foarte trist. îi citesc din Biblie sau îi aduc vreun
prieten care să-i ţină companie. Şi mUzica pare să-I ajute.
Până la sfârşitul anului, Hans avea şi o surioară numită
E/isabeth care îl mai înveselea pe tăticul lor. Dar micuţa
Elizabeth trăi doar opt luni.
~
- Katie, am nevoie de ajutorul tău astăzi, spunea
deseori Martin. Când traduc Biblia în germană vreau să
folosesC cuvintele pe care le folosesC oamenii obişnuiţi. Eşti
foarte pricepută la cuvinte, vii să mă ajuţi?
- Da, răspundea Katie. Vin.
- Care e cuvântul obişnuit pentru a face pâinea să
crească? întrebă el. Nu cuvântul lung pe care-I folosesc
bucătarii, ci cuvântul obişnuit pe care-I folosesc gospodinele.
Soţia lui îi dădu cuvântul pe care-I căuta.
- Ce traduci astăzi? întrebă ea.
- E povestirea lui Isus despre mica drojdie care face
întregul aluat să crească, tot aşa cum un mic păcat poate
strica o viaţă întreagă.
Katnarina Lutner 27
- Păi, cred că acesta e cuvântul de care aveai nevoie.

~
- Cu cât predic mai mult Biblia, cu atât am mai mulţi
duşmani, Îi spuse Martin soţiei lui Într-o zi. Dar Biserica are
nevoie de schimbare. Şi !ţi aduci aminte că asta m-ar putea
costa pe mine viaţa, iar pe tine, soţul tău?
- Dumnezeu va avea grijă de noi, spuse Katie. Nu te
teme pentru noi.
Atitudinea ei îl ajuta pe Luther să predice liber şi să-şi
rişte chiar şi viaţa pentru adevărul Bibliei.
Dar viaţa În gospodăria lui Luther nu era tot timpul aşa
de serioasă. Martin putea fi foarte distractiv. A avut chiar
şi o popicărie construită În mănăstire!
~
- Câţi copii aveţi acum? o Întrebă un vizitator pe Katie,
când se născu ultimul dintre ei.
- Avem şase de-ai noştri, spuse ea, pe lângă II orfani.
De asemenea, nişte studenţi de-ai lui Martin stau cu noi.
- Draga mea Katie mă păstrează tânăr, Îi spuse
Madin vizitatorului, şi Încă şi În formă, râse el. Fără ea aş
fi complet pierdut. Ea Îndură călătoriile mele şi Întotdeauna
mă aşteaptă când mă Întorc. Ea mă susţine când trec prin
momente grele. Are răbdare cu toanele mele. Mă ajută la
munca mea. Şi, mai mult decât atât, ÎI iubeşte pe Isus. În
afară de darul lui Dumnezeu prin fiul Său, ea e cel mai bun
dar pe care mi l-a dat În toată viaţa mea.
Katie Îi strânse mâna.
- Nu am făcut altceva decât să fiu soţie şi mamă,
comentă Katie, când erau singuri. Şi cred că trebuie să fi
fost una din cele mai fericite soţii ŞI mame din toată
Germania.
Martin o îmbrăţişă.
- Draga mea Katie, spuse el, mângâindu-i părul, eu
cred că Dumnezeu m-a folosit să schimbe Biserica pentru
toate timpurile. Şi nu aş fi putut s-o fac fără tine. Dacă
istoria acestei Reforme se va scrie vreodată, sper şi mă rog
ca numele tău să fie acolo lângă al meu În cărţile istorice.
Şi aşa şi este.
Zece fete care au adus o schimbare
Cultură generală: Latina

Aceasta era limba originală a Imperiului
Roman şi, până prin secolul al IX-lea,
latina a fost singura limbă scrisă În
Europa de Vest. Latina a supravieţuit cu
mult după ce Imperiul Roman a căzut şi a
fost folosită În Europa de Vest de către
negustori, cărturari şi cler, Totuşi, refor-
matori ca Wycliffe şi Luther doreau ca
Biblia să fie citită de toată lumea şi nu
doar de către oamenii educaţi, şi de aceea
au contribuit la traducerea Bibliei şi În alte
limbi decât latina.
Idee principală: Katharina şi prietenele ei

erau Încântate să audă că purgatoriul nu
există şi că Biblia nu are nimic de spus
despre asta. Unul dintre lucrurile minu-
nate despre a-L urma pe Isus Cristos şi
Încrederea În EI este că atunci când mori
vei merge imediat să fii cu EI În cer.
Gandeşte: Katharina nu a scris cărţi şi nu

a predicat, dar ea a fost un ajutor
nepreţuit pentru Luther care făcea aceste
lucruri. Ea a fost un mare sprijin pentru el.
Avea grijă de el şi Îi dădea sfaturi.
Katharina era harnică şi inteligentă, iar
Dumnezeu i-a folosit abilităţile ca să
katharina Luther 31
aducă Cuvântul Său oamenilor obişnuiţi.

Roagă- L peDumnezeu să te folosească şi
pe tine să ducă Cuvântul Său ŞI altor
oameni care nu-I cunosc încă.
Rugăciune: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru

că ne-ai dat Cuvântul Tău, Biblia. Îţi
mulţumesc că pot să o citesc în limba
mea. Îţi mulţumesc pentru şcolile şi
pentru cărţile care m-au învăţat să citesc.
Te rog ajută-i pe misionarii din întreaga
lume care traduc Cuvântul Tău în alte
limbi. Când citesC Cuvântul Tău, ajută-mă
să-I înţeleg şi să-I ascult. Ajută-mă să-I
spun şi altora. Amin.
5usanna Wesley
Susanna numără:
- ... 17, 18, 19, 20!
- Bravo! spuse mama ei. Eşti o fată deşteaptă. Acum,
ce vine după 20?
Copila se gândi.
- 21? întrebă ea.
- Aşa e. Şi apoi?
Dar Susanna ajunse la capătul numerelor ei.
- Haideţi să-i cântăm cântecelul numerelor, le spuse
doamna Annesley câtorva din copii.
- 1, 2, 3 ... 21, 22, 23, fredonau ei melodia unui cântecel
de copii. 24 şi 25 e Susanna.
Apoi au început cu toţii să chicotească. Cea mai mică
dintre ei râdea şi ea, deşi nici nu ştia de ce anume.
- De ce întotdeauna cântaţi ,,25 e Susanna"? îl întrebă
copila de cinci ani pe un frate de-al ei.
EI zâmbi larg.
- E pentru că tata şi mama au avut douăzeci şi cinci de
copii. iar tu eşti cea mai mică. Asta te face pe tine a
douăzeci şi cincea!
3Y Zece fete care au adus o schimbare
5usanna ridică amândouă mâinile şi se uită la toate cele

zece degete. Apoi îşi încleştă mâinile în pumni şi le deschise
din nou.
- Asta e 20, îi spuse ea fratelui ei.
Ea mai făcu un pumn şi deschise mâna din nou.
- Şi asta e 25. 5unt o grămadă de copii, spuse fetiţa.
Îşi făcu degetul mic să danseze.
- Şi acesta e 25, e 5usanna!
- Cred că ar trebui să continuăm cu învăţatul, le spuse
doamna Annesley copiilor mai mici.
Trei s-au aşezat jos lângă genunchiul ei să continue lecţia
de numărat. Patru erau pe scaune în jurul mesei unde aveau
de citit. Şi alţi patru erau în biroul doctorului Annesley
învăţând istorie cu el. Ceilalţi erau ori la muncă, ori nu erau
acasă. Când era aproape ora prânzu/ui, tatăl lor veni în
sufragerie să le pună întrebări, cum făcea în fiecare zi.
Dintr-o carte mică de întrebări şi răspunsuri, pe care o
numea catechism, el întreba câte Ceva pe fiecare.
- Cine te-a creat pe tine? îi zâmbi el 5usannei.
- Dumnezeu m-a creat, răspunse ea.
Apoi fu rândul următorului.
- De ce te-a creat Dumnezeu?
- Dumnezeu m-a creat ca să-L slăvesC şi să-L ador.
- Ce altceva a mai creat Dumnezeu?
- Dumnezeu a creat toate lucrurile.
Pe când dr. Annesley ajunse la cel mai mare copil,
Întrebările erau destul de dificile. Dar pentru că îi Întreba
În fiecare zi, toţi ştiau răspunsurile.
Jb
Susana Wesley 35
- Unde e Susanna? Vrem să mergem afară să ne jucăm

împreună, o auzi fetiţa pe una dintre surorile ei întrebând.
Dar Susanna nu răspunse. Ea era sub masa din biroul tatălui
ei unde el şi prietenii lui nu o puteau vedea din cauza feţei
grele de masă care ajungea până la podea.
Chiar dacă nu înţelegea mare lucru din ceea ce discutau
bărbaţii, ei tot îi plăcea să-i audă vorbind. Susanna îşi
imagina feţele lor. Când tatăl ei rostea numele lui Isus, ea
ştia că faţa lui arăta caldă şi blândă. Şi când se discuta
despre păcat. ea Îşi imagina expresia lui arătând tristeţe.
De câte ori era menţionat cerul, ea ştia exact cum ar arăta,
pentru că tatăl ei nu putea vorbi niciodată despre cer fără
să-i strălucească ochii. Dar discuţia dură mult. mult timp şi
copila adormi.
- Cred că animalul tău de companie se află sub masă
din nou, comentă unul dintre vizitatori.
Un bărbat care era nou în grup crezu că este un câine
În cameră. Dar dr. Annesley ştia mai bine. Luă o pernă din
spatele lui şi i-o întinse prietenului său.
- Pune-i asta sub cap, te rog, spuse el.
4
- Tată, aşvrea să vorbesC ceva cu tine, spuse Susanna,
şapte sau opt ani mai târziu.
- Vino în biroul meu, zâmbi tatăl ei. Nu este nici un alt
loc unde să vorbeşti În linişte în casa asta aglomerată.
- Spune-mi, ce te frământă? Întrebă el când s-au
aşezat lângă focul cu lemne.
Susanna ştia că asta ar putea fi dificil, dar ea şi-a
pregătit dinainte tot ce urma să zică.
36 Zece fete care au :Jdus o schimbare
- Înţeleg că tu ai simţit cu tărie că nu ar trebui să te

alăturiBisericii Anglicane când Parlamentul a spus că toţi
predicatorii trebuie să facă aşa. De aceea nu ai putut
predica În public până când regele Charles ţi-a permis din
nou. Dar eu chiar cred că ar trebui să fac parte din Biserica
Anglicană.
Dr. Annesley se uită la fiica lui.
"Mi-am făcut-o cu mâna mea. se gândi el. I-am Învăţat
pe toţi să-şi folosească creierul şi să gândească singuri."
- Spune-mi de ce crezi asta. o Întrebă el pe Susanna.
Fata dădu motive clare de ce ar trebui să-i părăsească
pe nonconformişti şi să se alăture Bisericii Anglicane. Şi asta
a făcut la scurt timp după aceea.
~
- Cine e tânărul acela? o Întrebă Susanna pe sora ei
Într-o zi.
- Acela e Samuel Wesley şi tu ai Ceva În comun cu el.
Fata se uită la străin şi se Întrebă ce ar putea fi.
- Avem cam aceeaşi Înălţime. glumi ea. Doar că el a
Încetat să mai crească. iar eu voi mai creşte În Înălţime.
Sora ei râse.
- Nu doar Înălţimea e lucrul pe care îl aveţi În comun.
sunteţi la fel de hotărâţi. unul ca şi celălalt.
- De unde şti asta? întrebă Susanna.
- Pentru că el a făcut exact acelaşi lucru pe care l-ai
făcut şi tu. A părăsit grupul nonconformist şi s-a Întors În
Biserica Anglicană .
..Interesant .... gândi tânăra Susanna. Avem totuşi ceva
În comun."
Susana Weslf>y 37
"Noiembrie, 1688", sCrise mireasa de 19 ani în jurnalul ei.

"M-am căsătorit cu Samuel Wesley, predicator al Bisericii
Anglicane. Ne începem viaţa de tineri căsătoriţi În Londra,
unde va trebui să fiu cea mai bună gospodină în tot oraşul
şi să fac 28 de lire pe an să ne hrăneasCă şi să ne îmbrace."
- Am nevoie de două cămăşi noi, îi spuse Samuel
Susannei, câteva luni după ce s-au căsătorit.
- Mă tem că va trebui să mai aştepţi, explică ea. Abia
ne ajung banii pentru mâncare, darămite pentru cămăşi noi.
Dar le voi petici cu mare grijă pe cele vechi.
Samuel ridică o cămaşă antică.
- Asta înseamnă că vei coase peticele între ele, mormăi
el. Dacă nu te poţi descurca cu ce câştig aici va trebui să
îmi găsesc o altă slujbă.
Susanna se întrebă la ce cheltuieli ar putea renunţa, dar
...
nu îi veni în minte absolut nimic.
- Acum pot să îmi iau noile cămăşi! anunţă Wesley. când

dădu buzna în mica lor casă câteva luni mai târziu. Voi fi
predicator pentru echipajul unei nave care face curse pe
Marea Iriandeză.
Susanna arătă înspăimântată, gândindu-se că va trebui
să locuiasCă pe o punte! Dar răsuflă uşurată când el continuă:
- Tu poţi să stai într-o pensiune de familie cât timp
sunt plecat. Şi vom putea să ne permitem asta, pentru că
eu voi câştiga 70 de lire pe an.
Dar după doar şase luni, Samuel era înapoi pe uscat
căutând o altă slujbă. Viaţa pe mare nu i se potrivea deloc.
~
38 Zece fete care au adeS o schimbare
- Eşti bunic din nou! îl anunţă doamna Annesley pe soţul

ei când. în 1690. se născu micuţul Samuel Wesley.
ÎI luă de braţ pe soţul ei şi îl duse în dormitorul alăturat
unde bebeluşul fiicei lor tocmai se născuse.
- Bună. bunicule. spuse Susanna. ca şi cum micuţul
prunc din braţele ei vorbea.
Samuel deschise puţin ochii şi se uită la lume. Probabil
că nu l-a impresionat prea mult, pentru că îşi deschise gura
şi începu să zbiere.
- Mă întreb dacă va ajunge predicator într-o bună zi.
spuse dr. Annesley. Cu siguranţă are plămâni pentru asta.
Susanna îi dădu bebeluşul mamei ei şi se ghemui să se
culce. mulţumitoare că a putut veni acasă pentru naşterea
copilului. Casa părinţilor ei părea cu mult mai confortabilă
-
.
decât oricare din cele pe care ea şi soţul ei le-au avut în
primul an şi jumătate de căsătorie .
Unde e South Ormsby? întrebă Susanna câteva luni

mai târziu. când Samuel îi spuse că se mutau acolo.
- E în Lincolnshire. explică el. E un sat mic cu o
populaţie de abia peste două sute de oameni.
- Lincolnshire! se plânse Susanna. Asta e la capătul lumii.
- Prostii! E doar la vreo 240 de kilometri depărtare. Şi
vei ajunge să-ţi placă la ţară.
Susanna ridică bebeluşul chiar dacă dormea buştean.
Avea nevoie să îmbrăţişeze pe cineva când se gândea la ceva
serios:
..Asta înseamnă că nu-mi voi mai vedea părinţii. Şi nu~mi
voi mai vedea nici fraţii şi surorile. Cum rămâne cu prietenii
Susana Wesley 39
mei? Nu pot să călătorească aşa de departe, iar eu nu-mi

pot permite să vin Înapoi să-i vizitez."
Lacrimile au Început să se prelingă pe obrajii ei. ÎI Îm-
brăţişă strâns pe bebeluşul Samuel, ştergându-şi lacrimile
cu Învelitoarea lui pentru ca soţul ei să nu le vadă.
- Cum e casa? Întrebă ea.
- E modestă, explică soţul ei. Doar o casă de ţară
făcută din pământ, cu o cameră şi un pod.
Susanna se gândi la casa părinţilor ei.
- Mai ştii şi altceva despre ea? Întrebă ea, temându-se
de răspuns.
- Înţeleg că femeile din sat o pregătesc pentru noi.
Ea riscă un zâmbet.
- E drăguţ din partea lor. Altceva?
- O, da, spuse el, Întorcându-se În cealaltă parte
În timp ce vorbea. Se pare că nu este sticlă În geamuri, dar
sunt obloane aşa că ar trebui să fie destul de confortabil.
"Fără sticlă!" se gândi Susanna. Şi fără lumină naturală
când obloanele sunt Închise!"
Ea se aşeză jos, legănând bebeluşul ca să se liniştească
ea Însăşi, când un gând Îi fulgeră prin minte. "Dacă
acolo vrea Dumnezeu să fim, atunci e cel mai potrivit loc
pentru noi."
Familia Wesley a petrecut şapte ani În South Drmsby
Înainte să se mute În Epworth unde au avut o casă mai mare
pentru familia lor care creştea.
- Vei ţine o şcoală pentru noi În Epworth? Întrebă unul
dintre copii, În timp ce strângeau tăbliţele şi creta pentru
ultima dată În vechea lor casă.
't0 Zece fete care au adus o schimbare
_ Cu siguranţă, îi spuse Susanna. Am început şcoala ime-

diat ce primul băieţel a putut să înveţe şi o voi continua până
când ultima dintre voi. fetele, şi-a primit educaţia necesară.
- Care e cea mai importantă materie? întrebă fata.
Citirea, scrierea sau număratu/?
- Toate sunt importante, explică mama ei. dar cea mai
importantă lecţie pe care o poţi învăţa e că trebuie să ai
credinţă în Isus ca să fii mântuit. Nu este nimic în toată
lumea mai important decât asta.
Jt
- Doamna Wesley are o mică şcoală în parohie, le
spuse Samuel unor noi membri ai adunării. Era destul de
mulţumit ca să vină şi alţi elevi la clasele pe care le ţinea
soţia sa de la nouă la doisprezece în fiecare dimineaţă şi de
la două la cinci de după-amiază. Era foarte recunoscător
dacă unii părinţi aduceau mici cadouri pentru şcoală pentru
că tot timpul rămânea fără bani.
- Am auzit că soţia domnului Wesley e foarte strictă,
merse vestea prin sat, după ce doi dintre copiii localnicilor
s-au alăturat clasei.
- Da, este. a recunoscut unul dintre elevii ei când a fost
întrebat despre învăţătoarea lui. E foarte, foarte strictă.
Dar e şi corectă.
~
- Doamna Wesley ţine întâlnirea de duminică în parohie,
circula un zvon prin zonă într-o zi. Soţul ei e plecat de acasă
şi. chiar dacă asistentul lui ţine serviciile, ea crede că ar
trebui să fie şi întâlniri de după-amiază, una dintre vecinele
Susannei îi spuse prietenei ei. Vrei să vii cu mine la adunare?
Susana Wesley 41
- Da, te Însoţesc, fu de acord prietena ei.

Şi au mers.
- Ai văzut ce frumos au ascultat copiii Wesley la
predica pe care ne-a citit-o mama lor? comentă vecina În
timp ce cele două femei mergeau spre casă după aceea.
- Într-adevăr, am văzut, răspunse ea. Fără Îndoială că
îl Învaţă pe Tommy al nostru foarte bine.
Jt
- Trebuie să vă folosiţi creierul, le spunea Susanna
copiilor ei şi celorlalţi elevi din nou şi din nou. Gândiţi-vă la
toate lucrurile pentru voi Înşivă. Şi cel mai important lucru
la care trebuie să vă gândiţi este acesta: unde veţi merge
după moarte? S-ar putea să hotărâţi să nu credeţi În
Dumnezeu când sunteţi În viaţă, dar credeţi că Dumnezeu
vă va da dreptate În Ziua Judecăţii când Îi veţi spune că
nu există?
Şi când, În 1709, casa lor a ars şi fiul lor John de cinci
ani fu salvat din flăcări ca prin minune, ea aduse aminte
familiei ei din nou că toţi vor trebui să se Întâ/nească cu
Creatorul lor.
Samuel avea curând o nouă casă în construcţie şi, când
s-au mutat în ea, Susanna îşi scrise gânduri/e În jurnal.
,,o altă casă nouă, şi Încă una bună şi solidă. Mă bucur
că e construită din cărămidă. E cu mult mai sigură decât cea
din lemn", adăugă ea, gândindu-se la incendiul trecut. "Pentru
că noua casă Înseamnă un nou început, presupun că de aceea
mă gândesc la anii care au trecut. Nu au fost uşori, dar
am atâtea lucruri pentru care să-I mulţumesc lui Dumnezeu.
Din cei 19 bebeluşi ai noştri, avem zece Încă În viaţă, deşi
Y2 Zece fete care au adus o schimbare
sărmana Mary e infirmă. Unii dintre ei sunt creştini şi asta

e fericirea vieţii mele. Mă voi ruga pentru ceilalţi să fie
convertiţi şi ei până În ziua În care voi muri. Şi În fiecare zi
mă rog ca Dumnezeu să Se folosească de dragii mei copii
ca să Împrăştie vestea bună că Isus mântuie."
4
Odată cu trecerea anilor, copiii s-au mutat de acasă, iar
Susanna scria tot mai mult în jurnal, mai ales că era dificil
de locuit cu soţul ei. "Se pare că Dumnezeu Îi cheamă pe
Charles şi pe John să predice cuvântul, scrise ea. Inima Îmi
cântă de bucurie!"
Şi au devenit predicatori Într-adevăr, doi dintre cei
mai faimoşi predicatori pe care i-a avut Anglia vreodată.
Ca şi mama lor, au gândit singuri. Şi tot ca şi Susanna, au
plecat din biserica În care au fost crescuţi. Dar nu s-au
alăturat altei biserici din Anglia, ci au Început Biserica
Metodistă, care de atunci s-a Întins În Anglia şi În multe
alte ţări din lume.
YY Zece fete care au adus o schimbare
Cultură generală: Creierul

Câteodată ni se poate spune să ne folosim
creierul! Asta înseamnă să ne gândim la
ceva din ansamblu. Dar iată nişte date des-
pre creier pe care s-ar putea să nu le ştii.
Creierul unui adult cântăreşte cam 1,3 k.g. E
alcătuit din aproximativ 15 tri/ioane de
celule. Corpul tău e controlat de trei părţi
diferite ale creierului tău. Creierul mare
controlează mişcările corpului. Te ajută să
gândeşti şi să înveţi, dar şi să ai emoţii.
Creierul mic te ajută să îţi menţii echilibrul
şi se asigură că picioarele şi mâinile tale
funcţionează bine împreună. Trunchiul cere-
bral este foarte mic şi reglează bătăile
inimii şi respiraţia. Creierul este Ceva
minunat. Nu s-a întâmplat doar printr-un
accident. E conceput chiar de Dumnezeu!
Idee principală: Susanna a gândit singură.

Ea a luat decizii pentru ea chiar şi când
era destul de mică. Dar, mai mult decât
atât, ea s-a rugat pentru aceste decizii.
E important să gândeşti pentru tine, dar
este şi mai important să te gândeşti
la ceea ce doreşte Dumnezeu. Gânduri/e
şi deciziile noastre pot fi greşite dacă
nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute şi să
ne călăuzeasCă.
Susana Wesley 45
Gândeşie: 5usanna a spus că oriunde Îi

va trimite Dumnezeu va fi cel mai bun loc
pentru ei. Câteodată, trebuie să ne mutăm
În alt oraş. Poate fi un timp greu şi
interesant. Dacă te Încrezi În Dumnezeu, îţi
vei da seama că EI vrea doar ce este mai
bine pentru tine. Roagă-L pe Dumnezeu
să-ţi arate cum să fii folositor pentru EI
oriunde eşti.
Rugăciune: Doamne, ajută-mă să Te ascult

şi să mă Încred În line orice s-ar Întâmpla
În viaţa mea. Tu eşti tot timpul cu mine
oriunde merg. Ajută-mă să ascult de
Cuvântul Tău oriunde mă aflu. Amin.
Ann Judson
Ann şi c~/e trei surori ale ei stăteau În faţa peretelui, fiecare

cu o pană la picioarele ei.
- Pe locuri, fiţi gata, start! strigă fratele lor din celălalt
capăt al camerei. Toate cele patru fete se aruncară jos pe
coate şi pe genunchi şi începură să sufle penele pe podea.
- Asta e a mea! râse cea mai mare dintre ele, În timp
ce se Întinse să prindă o pană care era În pericol să fie
suflată departe.
- Haideţi! strigă fratele lor: Dacă nu aveţi grijă, Ann va
câştiga din nou.
Trei dintre fete suflau tare şi cu mult aer, şi penele lor
zburau peste tot. Ann, suflând mai Încet şi cu mai puţin aer
Îşi putea păstra pana În control şi Înaintea celorlalte.
- Am câştigat! anunţă ea, când pana ei atinse peretele
Îndepărtat al camerei. Acum ce joc urmează?
Domnul şi doamna Hasseltine zâmbiră de la locurile lor
de lângă foc.
- Îmi place foarte mult să-i văd jucându-se Împreună,
spuse doamna Hasseltine. Aş asculta mai degrabă râsetelor
copiilor, decât orice muzică.
~3 Zece fete care au adus o schimbare
Soţul ei dădu afirmativ din cap.

_ Noua cameră le va oferi destul loc să se joace acum,
iar pe când vor creşte mai mari o putem folosi pentru
petreceri şi dansuri.
- Să le spunem despre ea? Întrebă doamna Hasseltine.
- E o idee bună, aprobă el. Mama voastră şi cu mine
avem ceva să vă spunem, zise domnul Hasseltine, când
următorul joc se termină.
Copiii se aşezară jos În faţa focului. De obicei când tatăl
lor spunea asta, Îi aştepta ceva plăcut.
- Ne-am hotărât să construim o altă cameră la casă,
o cameră mare pe care s-o folosim pentru petreceri. ~i
când veţi fi mai mari vom ţine şi baluri.
Micul John se strâmbă.
- Pe atunci vor fi patru tinere domnişoare În căutare de
soţi chipeşi. spuse doamna Hasseltine, uitându-se la cele
patru fiice ale ei. Unde să Întâlneşti bărbaţi tineri mai bine
decât la un bal În propria ta casă?
- Sună minunat! spuse Ann.
- Balurile sună plictisitor. o cicăli fratele ei.
Jt
- Vă rog să fiţi gata să plecăm la biserică În 15
minute, le spuse doamna Hasseltine fetelor Într-o duminică
dimineaţa.
- Niciodată
nu voi fi gata la timp, se gândi Ann. Nu mă
pot hotărî ce rochie să port.
Erau patru rochii întinse pe patul ei. toate cu lenjeria
intimă adecvată. Pe pernă era o grămadă de pălării, fiecare
cu o varietate de panglici la alegere.
Ann Judson y9
- Dacă aş purta rochia galbenă, mi-aş putea pune

pălăria cu panglici albastre şi galbene. Sau dacă aş lua
rochia roz, aş putea alege Între pălăria aceea şi aceasta.
Dar atunci nu mi-aş putea lua noul evantai galben.
Ea se aşeză Într-o grămadă de jupoane de satin ca să
se hotărască.
- Cinci minute! strigă vocea tatălui ei.
Ann apucă rochia galbenă şi o Îmbrăcă. Ea îşi Învârti
riecare cârlionţ În jurul degetului. Iăsându-1 să cadă liber pe
umeri. Ridicându-şi evantaiu/, se privi În oglindă din spatele lui.
- Trebuie să rug, spuse ea, ridicând poalele rochiei lungi
ca să nu se Împiedice.
- Măi! Măi! râse domnul Hasse/tine, În timp ce ea rugea
În jos pe sCări. Dacă eu nu am cele mai rermecătoare rete
din America, nu ştiu cine are ... dar şi cel mai chipeş riu.
Lui Ann Îi plăceau mult duminicile. După biserică ramilia
servea masa Împreună, apoi mergeau la o plimbare În
căldura de după-amiază. Seara era petrecută citind sau
cântând în jurul pianului. Nicio zi nu trecea În casa Hasse/tine
rără mult râset şi distracţie, iar duminicile nu răceau
excepţie. În acea seară, În timp ce se pregătea de culcare,
Ann scrise În jurnalul ei: "Cred că sunt una dintre cele mai
rericite riinţe de pe pământ."
- Nu uitaţi să vă spuneţi rugăciunile, spunea doamna
Hasse/tine În riecare seară la timpul de culcare. Aduceţi-vă
aminte să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă ierte pentru tot ce
aţi răcut rău astăzi.
Pentru că era aşa de cald Încât Ann nu putea să doarmă,

ea stătu gândindu-se la ce spusese mama ei.
,,Aş vrea să mă pot opri din a face lucruri rele", se hotărî

ea. "Chiar încerc asta, dar nu reuşese întotdeauna."
Apoi îşi aminti de o petrecere la care era invitată şi.
înainte să se poată opri, Începu să se gândeaseă la ce rochie
va purta.
- Noul nostru profesor e foarte serios, spuse sora

mai mare a lui Ann. Acum că a venit el, cred că Academia
Bradford nu va mai fi aşa distractivă.
- EI spune că dacă nu ne Încredem În Isus şi dacă nu
ne sunt iertate păcatele, vom merge În iad când murim.
Domnul Hasseltine le zâmbi copiilor lui.
- Acesta pare un subiect serios pentru o conversaţie,
comentă el, poate prea serios pentru cină.
- Dar ar fi foarte serios dacă am merge În iad, spuse
Ann, aşa că eu îmi voi da foarte, foarte multă silinţă să fiu
bună şi să merg În cer.
Ann, care avea acum 15 ani, Într-adevăr Încerca foarte
mult. citea Biblia În fiecare zi; Îşi aminteo să se roage În fieca-
re dimineaţă şi În fiecare seară şi Încerca să fie mai serioasă.
- Nu e destul doar să Încerci să fii bun, spuse pro-
fesorul clasei sale. Trebuie să te pocăieşti şi să fii iertat.
Ann aseu/tă ce spunea el şi asta o Îngrijoră. Ea aseu/ta
cu atenţie la biserică şi mergea şi la alte Întâ/niri creştine.
Dar Ann Hasseltine nu a devenit creştină datorită unui
program de biserică şi nici datorită unei Întâ/niri. Ea s-a
creştinat printr-o mătuşă creştină şi iubitoare care i-a
explicat că trebuie să-şi mărturisească păcatele şi să
creadă În Isus ca să fie mântuită.
Ann Judson 51
- Acum chiar sunt una din cele mai fericite persoane de

pe pământ, decise ea. Păcatele îmi sunt iertate. Isus este
Mântuitorul şi Prietenul meu şi ştiu că atunci când voi muri
voi merge acasă în cer.
~
- Vom avea un grup de tineri la prânz, spuse doamna
Hasseltine familiei. Să-i faceţi pe toţi să se simtă foarte
bine primiţi.
Acum erau mari. iar Ann era învăţătoare.
- Mai doreşti supă? îl întrebă Ann pe unul dintre tinerii
bărbaţi, când acesta termină ce avea în farfurie.
- Nu, mulţumesc, spuse el, apoi se răzgândi.
"Merită o a doua farfurie de supă pentru a fura încă o
privire mai îndeaproape spre Ann, se gândi el. E frumoasă.
Pielea ei e atât de fină şi ochii ei sunt strălucitori. Părul ei
negru şi cârlionţat arată desăvârşit. Pe lângă asta, din câte
spune ea, e şi creştină!"
Nu era niciun dubiu, vizitatorul lor, Adoniram Judson, se
îndrăgostea în mod serios.
Nu trecură multe luni înainte ca Adoniram să ceară o
întrevedere cu domnul Hasseltine.
- O iubesc pe Ann, îi spuse el bărbatului mai vârstnic,
şi aş dori să devină soţia mea.
- Ce fel de viaţă va avea dacă se căsătoreşte cu tine?
întrebă tatăl fetei.
Judson îl privi drept în ochi. Asta nu va fi uşor.
- Eu cred că Dumnezeu mă cheamă să fiu misionar în
Birmania. Dacă Ann se căsătoreşte cu mine va avea o viaţă
de slujire, dar va fi una grea şi câteodată şi periculoasă.
Cum un grup mic dintre noi sperăm să călătorim Împreună,

Ann va avea companie pentru drum. După aceea nu prea
ştiu. Dar Dumnezeu ştie, adăugă el.
- Asta nu este o decizie pe care simt că ar trebui să
o iau eu, spuse domnul Hasseltine. O voi lăsa pe Ann.
Când a răspuns la cererea În căsătorie a lui Adoniram,
Ann a scris: " Nu Îndrăznesc să refuz o ofertă pe care eu o
cred ca fiind voia Domnului, chiar dacă mulţi sunt gata să o
numească un angajament foarte romantic."
S-au căsătorit În 1811.
Călătoria spre Birmania dură un timp foarte Îndelungat
pentru că au trebuit să stea o vreme În India. Până când au
ajuns acolo au înfruntat multe pericole inclUzând aproape şi un
naufragiu. Şi-au luat un trist rămas-bun de la ceilalţi misionari
tineri care au plecat din America Împreună cu ei. Şi, cel mai
groaznic dintre toate, primul bebeluş al lui Adoniram şi al lui
Ann s-a născut mort şi a fost Înmormântat În mare. Ann
Judson care a ajuns în Birmania era o mamă cu inima zdrobită.
Curând după ce au ajuns, ea scrise acasă: ,,Această ţară
e plină de frumuseţe şi de urâţenie. Femeile sunt Îmbrăcate
În cele mai strălucitoare mătăsuri. Arată ca nişte fluturi, iar
foşnetul mătăsurilor sună ca nişte aripioare de fluturi. Dar
când te uiţi la feţele lor, e diferit. Obişnuiesc să mestece
nişte frunze numite betel care le face gura şi dinţii roşii;
câteodată chiar le curge pe bărbii! Copiii, de multe ori, nu
poartă absolut nimic În afară de nişte bucăţi de sfoară În
jurul mâinilor, al gleznelor şi al mijlocului. Aceste sfori se
presupune că-i protejează de spiritele rele! Şi, mă credeţi
sau nu, copii mici chiar şi de un an fumează ţigări! Este o
Ann Judson 53
ţară foarte frumoasă, dar şi una foarte ciudată. Ce mult li

s-ar schimba viaţa dacă ar crede În Domnul Isus!"
4
- Cum vom Învăţa să citim vreodată această limbă? îl
Întrebă Ann pe soţul ei. când s-au stabilit cu un Învăţător:
Arată ca un rând de cercuri!
Adoniram se uită În ochii frumoşi şi Întunecaţi ai lui Ann.
- Vom Învăţa, spuse el, pentru că trebuie. Nu există
nici o altă cale În care să traducem Biblia în limba birmaneză
decât să învăţăm limba!
Ann zâmbi.
- Când o spui În felul acesta, e foarte clar! spuse ea.
Cei doi Judson erau buni la Învăţarea limbilor străine şi.
nu după mult timp, puteau să citească şi să scrie câte ceva
din limba birmaneză.
4
- Lucrurile devin periculoase, Îi spuse Judson lui Ann,
după ce fuseseră misionari În Birmania timp de 12 ani. Deoa-
rece Birmania se află În război cu Anglia, suntem suspectaţi

de spionaj. Birmanezii nu pot face diferenţa dintre englezi şi
americani.
- Nu suntem doar noi. spuse Ann uitându-se la cei doi
copii birmanezi din cameră. Acum avem aceste două fetiţe
de care trebuie să avem grijă şi. orice s-ar Întâmpla, trebuie
să păstrăm traducerea În siguranţă. Ar fi o tragedie dacă
toată munca acestor ani ar fi pierdută.
Ann se uită În jur În mica lor casă. Era făcută din bambus
şi era construită pe picioroange ca şi celelalte case din jurul
lor. Ea se aşeză jos să se gândească.
5't Zece fete care au adus o scnimbare
_ Eşti obosită? întrebă Adoniram, plin de grijă pentru

soţia lui însărcinată.
- Sunt obosită, recunoscu ea, şi dacă nu continui să mă
rog, simt cum mă cuprinde teama.
Adoniram o îmbrăţişă.
- Maug Ing va avea grijă de tine dacă se întâmplă ceva
cu mine, îi spuse el, ştiind că servitorullor birmanez ar face
orice îi stă în putere ca să-i ajute.
Seara următoare, uşa se deschise trântindu-se, chiar
când familia se aşeza să mănânce.
- Sunteţi chemaţi de către rege! strigă un funcţionar,
în timp ce se urca pe scara de bambus şi întra în cameră.
Doi bărbaţi fioroşi se urcară după el.
- Feţele-pătate! strigară fetiţele.
Ann îşi înfăşură fusta lungă în jurul fetelor ca să nu-I
vadă pe Adoniram fiind aruncat pe jos şi având coatele
legate la spate. Maug Ing era îngrozit. Feţele-pătate erau
ucigaşi şi bătăuşi pe care autorităţile îi foloseau să 'e facă
munca lor murdară. Ann le împinse pe fete în direcţia lui
Maug Ing şi el le ascunse.
- Nu-I luaţi pe soţul meu! strigă ea, dar asta nu îi
împiedică pe acei bărbaţi să îl îmbrâncească în jos pe trepte.
Ann se repezi la locul unde ţineau banii şi fugi după acei
bărbaţi. Ei au acceptat o anume plată de la ea şi i-au slăbit
frânghia lui Adoniram, dar nu au făcut nimic mai mult pentru
ca prizonierul să se simtă mai bine.
- Ajută-mă, Maug Ing! imploră Ann în timp ce se urca
pe scara de bambus. Se vor întoarce să scotocească locul.
Ea apucă traducerea Noului Testament.
Ann Judson 55
- Ia o cârpă veche, orice găseşti, zise ea.

EI căută în jur şi îi aduse ce căuta.
- Aduceţi nişte sfoară! le strigă ea fetelor care priveau
speriate.
Îngenunchind, Maug Ing şi Ann împachetară traducerea
şio strânseră bine.
- Aşteptaţi aici, le spuse ea celor două fetiţe. Puteţi să
vă uitaţi din uşă.
Întorcându-se spre Maug Ing, spuse:
- Trebuie să îngropăm asta! Trebuie să o ascundem de
Feţele-pătate.
Ann şi Maug Ing au săpat o groapă aproape de casă şi
au îngropat preţioasa legătură. Apoi el a călcat pământul ca
să arate la fel ca peste tot. După aceea, au urcat amândoi
înapoi la fete.
- Suntem chiar la timp, şopti Maug Ing. Se întorc!
~
- Adoniram se află în Închisoarea Morţii.
Asta era vestea de care îi era groază lui Ann. Era un loc
de nedescris, unde prizonierii erau spânzuraţi de picioare în
fiecare noapte cu capul şi gâtui în jos. Ann îşi vizita soţul şi
se uita la el cum devine tot mai murdar şi mai neputincios,
în final nemaiputând nici să umble.
- Du-i perna aceasta lui Adoniram, îi spuse ea lui Maug
Ing după două luni.
Ochii prizonierului se aprinseră. Era cea mai colţuroasă
şi mai neconfortabilă pernă posibilă, dar Adoniram o
îmbrăţişă strâns. Îşi avea din nou preţioasa traducere în
mână!
_ 5pune-i lui Ann că o iubesc şi Îi mulţumesc lui

Dumnezeu pentru ea, Îi spuse el se~itorului credincios.
Printre toate lucrurile teribile care s-au întâmplat în acel
război, Dumnezeu a păstrat traducerea În siguranţă. Fetiţa
lui Adoniram şi a lui Ann, Maria, se năsCu pe când el era Încă
În Închisoare. Chiar În ultima zi a anului 1825, el fu eliberat
din Închisoare după ce fusese ţinut În condiţii groaznice timp
de un an şi jumătate.
Cu toate acestea, până la sfârşitul anului următor şi Ann,
şi Maria au murit. La câtva timp după aceea, Adoniram
s-a căsătorit din nou şi Îşi continuă munca pe care el şi Ann
o Începuseră, iar birmanezii au avut acces la Cwântul lui
Dumnezeu În propria lor limbă.
Dar dacă nu ar fi fost promptitudinea lui Ann Judson,
s-ar fi putut să nu existe o traducere birmaneză a Bib/iei.
Cultură generală: Birmania

Birmania e cunoscută acum ca Uniunea
Myanmar. O veţi găsi În atlas În partea
estică a Golfului Bengal. E Înconjurată
de ţările Bang/adeş, India, China, Lao5
şi Tailanda. Peste jumătate din Myanmar
e acoperită de pădure, iar oraşul Rangoon
e situat pe coastă. Rangoon are pre-
cipitaţii de 2't50 mm În fiecare an. Cu
toate acestea, unele regiuni muntoase
din Myanmar au precipitaţii de peste
5000 mm În fiecare an.
Idee principală: Ann a crezut că Birmania

e o ţară foarte frumoasă, dar erau şi alte
lucruri care o speriau şi o deranjau cu
privire la ea. Chiar şi aşa, Ann şi-a dat
seama că ce aveau nevoie birmanezii era
să creadă În Domnul Isus Cristos. De asta
ai şi tu nevoie - de asta are nevoie şi ţara
ta, oriunde ai locui.
Gandeşte: Ann şi-a dorit să meargă În cer

pentru că ştia că iadul e un loc real şi
teribil. Nu voia să meargă acolo. Cu toate
acestea, ea credea că pentru a ajunge În
cer trebuie să-şi câştige mântui rea. Ann a
crezut că trebuia să devină bună Înainte
să Îi fie permis să ajungă aColo. Dar Isus
Ann Judson 59
ne spune că singura cale spre cer şi spre

Dumnezeu este prin EI. Viaţa veşnică ne
este dată crezând în Isus Cristos. Doar
Isus ne poate pregăti pentru cer.
Rugăciune: Doamne Isuse, arată-mi cât de

păcătos sunt şi arată-mi cât de minunat
eşti Tu; Pregăteşte-mă să merg În cer şi
să fiu cu line. Amin.
Maria Taylor
Maria şi Burella Oyer se uitau una la alta, fiecare între-

bându-se ce părere are sora ei despre ceea ce tocmai le-a
spus tatăl lor vitreg.
- M-am gândit mult la viitorul vostru. M-am şi rugat
pentru asta, continuă el. Şi chiar nu văd nicio alternativă,
decât să vă trimit pe amândouă înapoi în Anglia. Unchiul şi
mătuşa voastră au fost de acord să aibă grijă de voi.
- Dar China e căminul nostru, spuse Maria. Noi
aparţinem acestui loc.
- Suntem aproape chinezoaice, adăugă Burella. Nu vom
cunoaşte pe nimeni la şcoala din Anglia. Tot timpul vom fi
cele lăsate pe dinafară.
Bunul om le zâmbi fiicelor lui vitrege.
- Vă veţi integra după un timp, le asigură el. Dar
trebuie să recunosc că viaţa în China nu va fi la fel fără voi.
Maria întrezări o şansă.
- Atunci Iasă-ne să rămânem, imploră ea.
EI dădu din cap.
- Îmi pare nespus de rău. Dar asta nu e posibil.
~
61
62 Zece fete care au adus o sChimbare
_ La mulţi ani! îi cântă Burel/a surorii ei în 16 ianuarie

18't7. Gândeşte-te, ai zece ani!
Maria îşi frecă ochii somnoroşi.
- Nu e o zi de naştere fericită, se plânse ea. E cea mai
tristă zi de naştere din viaţa mea pentru că e ultima pe
care o voi petrece în China. În mai puţin de o lună ne
îmbarcăm spre Anglia.
Burel/a, care avea " ani, îşi îmbrăţişă sora.
- Ştiu că aşa este, spuse ea. Dar eu am un plan.
- Care e? întrebă Maria.
Burel/a răspunse:
- Când mergem în Anglia vom învăţa foarte bine ca să
devenim învăţătoare. Apoi vom putea să ne întoarcem În
China săfim misionare şi noi. Atunci nimeni nu ne va mai
putea trimite Înapoi în Anglia.
Sărbătorita se înveseli.
- Şi am putea avea propria noastră şcoală, râse ea. Tu
ai putea fi directoarea, iar eu Învăţătoare la grădiniţă.
- Hai să nu spunem nimănui, o preveni Burel/a. E secre-
tul nostru.
Jt
- La revedere! strigă micul grup de misionari. La revedere!
Surorile Dyer făceau cu mâna din barcă în timp ce se
îndepărta încet de la debarcader. Ele îşi fluturau încontinuu
mâinile, cu feţele brăzdate de lacrimi, încât abia îşi puteau
vedea prietenii care veniseră să le petreacă.
Dintr-odată, grupul de pe mal izbucni În cântec:
- Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească,
Domnul să aibă grijă de voi, prietene dragi! Domnul să vă
Maria Taylor 63
binecuvânteze şi să vă ocrotească acum şi până la revenirea

Domnului Isus.
Burella îşi şterse lacrimile.
- Ei cred că nu ne vom mai reîntâlni până vom fi în cer,
îi spuse ea surorii ei mai mici. Dar ne vom întoarce într-o
zi. şterge-ţi ochii. ordonă ea. Sau vei rata o ultimă privire
asupra Chinei.
Maria făcu dupăcum i s-a spus şi, în timp ce pământul
dispărea în depărtare, ea îşi imagină că trecuseră zece ani
şi că ea şi sora ei erau pe drumul de întoarcere, bucurân-
du-se de prima lor privire a Chinei. nu ultima.
- De ce sunteţi trimise înapoi în Anglia? întrebă un
băiat care călătorea în acelaşi vapor.
- Părinţii noştri sunt originari din Anglia, explică Maria.
Ei erau misionari în China. Dar tata a murit când aveam
cinci ani. După doi ani. mama s-a recăsătorit. Şi tatăl nostru
vitreg e misionar.
- E bun cu voi? întrebă băiatul.
- 0, da, spuse Maria. E foarte bun.
- Dar de ce vă trimite de aici?
Fata îşi reluă povestea din nou.
- La un an după ce mama s-a recăsătorit, ea s-a
îmbolnăvit şi a murit. noi rămânând în grija tatălui nostru
vitreg.
Băiatul arătă foarte surprins.
- Aşa că acum nu aveţi nici tată, nici mamă? întrebă el.
- Nu, încuviinţă ea. Dar tot îl avem pe tatăl nostru
vitreg, chiar dacă nu poate să ne întreţină.
- Cine se va îngriji de voi?
6~ Zece fete care au adus o schi mbare
- Mergem înapoi în Anglia şi vom locui cu unchiul şi cu

mătuşa noastră.
- Sunt simpatici? a fost ea întrebată.

- Cred că da, răspunse fata.
Noul ei prieten era plin de nedumeriri.
- I-aţi mai întâlnit până acum? urmă o altă întrebare.
Maria răspunse:
- Da, dar nu-i ţin foarte bine minte. Am locuit în Anglia de
la doi până la patru ani, dar asta a fost cu mult timp în urmă.
- Eu ţin minte multe lucruri de când aveam patru ani!
se lăudă băiatul.
~
Pentru următorii cinci ani, surorile Dyer au muncit mult,
mai întâi la şcoală, apoi la colegiu unde s-au pregătit să
devină învăţătoare.
- Fiecare zi ne apropie mai mult de China, îi spunea
adeseori Burella surorii ei. Şi Maria zâmbea la gândul
acesta, deşi câteodată China părea cu mult timp în urmă şi
într-un timp foarte îndepărtat.
- Crezi că ne vom mai întoarce cândva? întrebă ea.
- Nu cred că a fost o singură zi de când am venit acasă
în care să nu mă fi gândit la întoarcere, îi spuse sora ei. Tot
ce mai rămâne de rezolvat este când şi cum.
~
- A venit o scrisoare pentru tine, Bure/la, îi spuse o
profesoară de la colegiu într-o zi. când avea 16 ani.
Fata o rupse, ca să o deschidă.
- E de la prietena mamei, domnişoara A/dersey! îi
spuse ea Mariei. Ascultă asta:
Maria Taylor 115
"Unchiul tău îmi spune că te-ai descurcat bine în pre-

gătirea ta pentru învăţătoare şi că acum ai putea să îţi iei
responsabilitatea unei clase. Îţi scriu ca să te rog să vii
înapoi în China şi să predai în şcoala mea din Ningpo. Le-ai
putea preda unor chinezoaice. Deşi unele dintre eleve vor fi
de vârsta ta sau chiar mai mari, din câte am înţeles de la
unchiul tău despre tine, vei putea face faţă."
Faţa Mariei se întristă. Dintr-odată, îi trecu prin faţa
ochilor imaginea pierderii surorii ei, şi ea fiind lăsată singură
în Anglia.
Burella citi mai departe:
"Şi dacă o aduci şi pe Maria cu tine, ar putea şi ea să
ajute la şcoală!"
Privirile li se întâlniră, sclipind cu un amestec de emoţii
şi de lacrimi.
- Ne întoarcem în China! strigă fata cea mare râzând
şi p/ângând. Mergem acasă!
În noaptea aceea, Maria stătea în pat, gândindu-se. "Nu
îmi vine să cred, zâmbi ea. În doar câteva luni vom fi în China,
şi nu ca fiice de misionari, ci ca învăţătoare. Tăticul şi mămica
ar fi fost mulţumiţi să ştie că noi suntem misionare."
Apoi se gândi un minut.
"Presupun că ce i-ar fi mulţumit şi mai mult e că suntem
creştine. Asta e cel mai important dintre toate. Ţin minte că,
atunci când eram o fetiţă mică, i-am spus mamei că vreau
să fiu prinţesă şi ea a spus că e mai important să fiu
creştină. Dar apoi a spus că atunci când mă convertesc,
devin o fiică a lui Dumnezeu care e Regele regilor şi astfel
aş fi o prinţesă în Împărăţia cerurilor."
Maria se culca fericită. În cealaltă cameră, Burella încerca

să-şi aminteasCă tot ce putea despre domnişoara Aldersey.
Dar tot ce îi veni în minte a fost că ea era foarte exigentă.
~
În 1852, Maria şi Burella Dyer s-au îmbarcat spre China
ca învăţătoare. şcoala de la Ningpo era pentru chinezoaice.
Şi amintirea Burellei despre domnişoara A/dersey era foarte
precisă. Era o bună profesoară şi o bună directoare, dar era
şi exigentă, foarte exigentă.
- Încearcă să ne fie mamă, îi spuse Maria surorii ei.
când directoarea părea că a preluat controlul vieţilor lor.
- Ştiu asta, încercă Burella să zâmbeasCă. Dar ea uită
că am cresCut în Anglia şi că acum nu mai suntem doar nişte
fetiţe mici.
După trei ani de la sosirea lor în Ningpo, se simţea un
aer de nemulţumire prin jur.
- Cum îndrăzneşte un englez să se comporte aşa! spuse
domnişoara A/dersey intrigată. Habar nu are cum să se
comporte. Chinezii îl tratează ca pe unul de-al lor! Şi are şi
neobrăzarea să îngrijeasCă bolile oamenilor, când nici măcar
nu e doctor calificat.
- Cu siguranţă are Ceva deosebit, îi spuse Burella
surorii ei după ce l-au întâlnit prima dată pe Hudson Tay/or.
Maria zâmbi, gândindu-se la misionarul pe care îl cunos-
cuseră.
- Cred că i se potriveşte coada lui neagră, anunţă ea.

Şi cred că e chiar curajos din partea lui să se tundă chel şi
să-şi lase coada să crească. Odată ce a făcut asta nu prea
putea să continue să poarte haine vestice, nu-i aşa?
Maria Taylor b7
Sora ei se gândi la asta.

- Presupun că nu, spuse ea. O coadă cu un sacou negru
şi cravată ar arăta ridicol.
Maria continuă:
- S-ar putea ca într-o zi să fie nevoie ca şi noi să ne
îmbrăcăm ca aceşti chinezi şi să devenim prietene bune cu
ei ca să le putem vorbi despre Isus.
Ea surprinse expresia de pe faţa surorii ei.
- La ce te hlizeşti aşa?
Fata mai mare zâmbi larg.
- Încercam să mi-o imaginez pe domnişoara A/dersey
în haine chinezeşti!
Ce se întâmplă după aceea fu greu şi pentru Maria, şi
pentru Hudson. S-au îndrăgostit lulea unul de altul, dar
domnişoara A/dersey îl condamna pe Hudson atât de mult.
încât le-a interzis să se întâ/nească. Când aceasta nu a
putut pune capăt dragostei lor, directoarea i-a scris
unchiului Mariei spunându-i ce om teribil era Hudson şi
spunând că cei doi tineri nu ar trebui cu niciun chip să
se căsătorească. Au trecut multe luni până ce ajunse
acea scrisoare în Anglia şi până ce sosi un răspuns înapoi.
Dar când sosi. nu era atât de dezaprobator după cum
spera domnişoara A/dersey să fie. Oricum, Maria urma
să împlinească 21 de ani. când putea să hotărască singură
cu cine ar trebui să se căsătorească. Nu era niciun dubiu
cine va fi acela. Maria se căsători cu englezul care se
îmbrăca precum un chinez şi ea deveni doamna Hudson
Tay/or în 20 ianuarie 1858, la două zile după ce împlinise 21
de ani.
Deşi Hudson şi Maria se iubeau unul pe altul, începutul

vieţiilor de căsnicie nu a fost cu totul fericit pentru că în anul
următor Îşi pierdură primul bebeluş, şi după doar câteva
luni Burella se îmbolnăvi de holeră şi muri. Avea doar 23 de
ani. Totuşi, în 1859, tânărul cuplu avu o fetiţă sănătoasă pe
care o numiră Grace.
- Este atâta treabă de făcut, Încât aproape că nu te
văd, şopti Hudson În urechea micuţei Grace. Dar asta nu mă
opreşte să te iubesc.
Bebeluşul gânguri mulţumit şi Întinse mâna după coada
tăticului ei.
- Şi dacă nu am fi avut prieteni acasă În Anglia care
să ne trimită bani În dar nu am avea cu ce să te hrănim,
gândi el cu voce tare, În timp ce-i mângâia gâtuI.
- Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată să ducem
lipsă, spuse soţul ei. Maria fu de acord, deşi amândoi ştiau
că au fost momente când nu era absolut nimic În dulapuri şi
niciun ban, dar totuşi mâncarea Întotdeauna venea de undeva
Înainte ca foamea să Îşi facă apariţia.
~
- Hudson, slăbeşti şi ţi-ai pierdut culoarea din obraji,
spuse Maria. Dacă nu mergem Înapoi În Anglia pentru un
timp, nu vei supravieţui.
Soţul ei Începu să spună că era prea mult de lucru ca el
să plece.
- Ascultă-mă, spuse Maria cu tandreţe, dar şi cu
fermitate. Din cele două sute de cupluri care au venit aici În
1807, 'ta de bărbaţi şi 51 de femei au murit. Nu vrem ca
asta să se repete şi În generaţia noastră.
Maria Taylor 69
Hudson ştia că ea avea dreptate.

- Voi aranja pentru corabie, fu el de acord. O vom duce
pe Grace acasă să-i cunoască şi pe englezii din familia
noastră, iar eu pot să mă pregătesc ca doctor cât timp vom
sta acolo.
Călătoria spre casă a familiei Tay/or marcă un nou
început.
- Nu putem depinde de Societatea Bisericii Misionare,
îşi spuneau unul altuia din timp în timp. Dar putem depinde
de Domnul.
Jt
Într-o zi, Hudson puse asta în practică. EI deschise un
cont la bancă În numele Misiunii Interioare a Chinei şi plăti
10 lire. EI şi Maria s-au rugat şi au făcut planuri.
- Îi vom cere lui Dumnezeu bărbaţi şi femei care să fie
misionari în zonele din China în care nimeni nu a aUzit despre
Isus, spuse Hudson. Şi nu vom cere nimănui bani, continuă
el. Când vom fi În nevoi, ÎI vom ruga pe Dumnezeu să le
împlineasCă. Misionarii noştri vor face la fel, lucrând fără să
aştepte vreo altă plată În afară de cea de la Dumnezeu.
Ochii Mariei stră/uciră.
- Dumnezeu S-a îngrijit de noi şi va face la fel şi pentru
Misiunea Interioară a Chinei, adăugă ea.
Când s-a Întors În China În 1886, familia Tay/or împreună
cu Grace şi cei doi fii pe care îi mai avea, Herbert şi
Frederick, a dus 16 misionari cu ei. Era Începutul Misiunii
Interioare a Chinei.
Pentru că fusese crescută în acea ţară, Maria înţelegea
ca nimeni altcineva ce anume implica acea muncă. Ea şi soţul
ei au stabilit reguli pentru misionari care ar părea foarte

stricte acum, dar acestea au dus Misiunea Interioară a
Chinei aşa de sus, încât încă mai funcţionează şi astăzi, deşi
e numită Tovărăşia Misionarilor Transoceanici (TMf). Prin
lucrarea acestei misiuni, nenumăraţi oameni au ajuns să-L
cunoască pe Isus.
Era 22 august, 1870, iar Hudson credea că soţia lui e

pe moarte.
- Misiunea va continua mult timp după noi, îi spuse.
Oamenii din China au nevoie de ea.
Hudson îi duse mâna la bUzele lui.
- Da, aşa va fi. spuse el, şi tu vei fi ţinută minte ca
mama misiunii pentru toată dragostea, înţelepciunea ŞI
experienţa pe care le-ai investit.
- Nu a fost uşor, spuse Maria slăbită.
Hudson se gândi la copiii lor care au murit. incluzând-o
pe Grace, şi la cei care au rămas şi care acum îşi pierdeau
mama.
- Nu, spuse el, nu a fost uşor. Dar Dumnezeu ne-a dat
tot ce aveam nevoie.
~
În ziua următoare era clar că Maria nu va mai trăi mai
mult de câteva ore. Ea şi Hudson au petrecut un timp
preţios împreună împărtăşind şi vorbind despre copii şi
despre plecarea lor acasă în cer. Până spre seară, ea ajunse
deja acolo.
Cultură generală: China

China acoperă o zonă de 9.560.990 de
kilometri pătraţi. Are o populaţie de
1.273.111.300 de locuitori. Are două ano-
timpuri: vara ploioasă şi iarna uscată. În
partea de sud a Chinei poţi găsi tigri,
maimuţe şi sa/amandre. În sud-vest poţi
să găseşti şi animale rare, ca ursul panda.
Chinezii vorbesC câteva limbi diferite, dar
sCrierea e la fel.
Idee principală. Maria şi-a dat seama

că Dumnezeu îi spunea să lucreze pentru
EI În China. Dar şi-a dat seama şi că
Înainte de a deveni misionar, trebuie
să devii credincios. Nu poţi lucra pentru
Dumnezeu dacă nu I-ai cerut să-ţi ierte
păcatele.
Gândeşte: Viaţa Mariei nu a fost uşoară.

Ea era bolnavă, copiii ei s-au Îmbolnăvit
şi unii dintre ei au murit. Trebuie să se
fi simţit foarte tristă câteodată. Gân-
deşte-te la ce a suferit Maria. Ea a făcut
toate acestea pentru că şi-a dat seama
cât de important era să le spună chine-
zi/or despre Domnul Isus Cristos. Şi Isus
a suferit. EI a suferit mai mult decât
oricine când a murit pentru păcatele
Maria Taylor 73
noastre pe cruce. A făcut asta datorită

dragostei lui Dumnezeu pentru noi.
Moartea lui Cristos este singura cale de
a asigura viaţa veşnică În cer pentru cei
care ÎI urmează pe EI.

că ai suferit ca eu să am viaţă veşnică.
Fă-mă un lucrător pentru line În casă, la
şcoală, cu prietenii. Ajută-mă să le spun
celor pe care Îi cunosc adevărul despre
line. Amin.
5usannah 5purgeon
5usannah se afla în biserică împreună cu părinţii ei şi se uita

la amvon, încercând nici să nu clipească.
- Astăzi îl voi vedea pe pastor intrând pe uşă, îşi spuse
ea, în timp ce încerca să se oprească din clipit. Îşi simţea
ochii uscaţi. "Mai repede!" şopti ea. Ochii ei palpitau.
"Repede!!" Apoi clipi împotriva voinţei ei. Şi în secunda în
care ochii ei erau închişi, pastorul ajunse la amvon. ,.Acum
va trebui să mai aştept încă o săptămână ca să văd asta",
se gândi ea supărată.
Nu erau scări care să ducă la amvon în biserica ei, iar
pastorul venea printr-o uşă din spate. În fiecare duminică,
5usannah încerca să-I vadă deschizând uşa, intrând şi
închizând uşa la loc ... şi aproape în fiecare duminică clipea.
"Mă întreb dacă pastorul chiar intră pe uşă sau doar
apare direct acolo", se gândi ea, încurcată.
Întorcându-şi ochii de la predicator, 5usannah se uită la
bărbatul care conducea închinarea.
"Cred că arată ca o guşă-roşie gigantică, decise ea, în
timp ce examina înfăţişarea lui neobişnuită. Ştiu că hainele
pe care le poartă sunt bune pentru un avocat de modă
75
76 Zece fete care au adus o 5chimbare
veche, dar arată ciudat. Mă întreb de ce avocaţii de modă

veche purtau haină neagră lungă, pantaloni bufanţi până la
genunchi şi şosete de bumbac, zâmbi fata. Şi arată şi mai
mult ca o guşă-roşie pentru că are o burtă aşa de rotundă!"
Ea începu să chicotească încet.
- Eşti bine? întrebă doamna 1hompson.
- Da, mamă, răspunse fiica ei, şi încercă să se con-
centreze asupra serviciului care începea.
4
Susannah deveni creştină în adolescenţă, dar pe măsură
ce au trecut anii, ea îşi pierdu entUziasmul. Deşi încă mergea
la biserică şi de multe ori îi plăcea, slujbele nu mai însemnau
pentru ea acelaşi lucru ca la început, atunci când s-a
convertit.
- Nu cred că voi merge la slujbă, se decise ea într-o
zi. Ce aud despre tânărul predicator nu mă atrage deloc.
Pare foarte aspru şi bine pregătit.
- Te rugăm să vii, îi spuseră prietenii ei în acea
după-amiază.
- Bine, acceptă ea până la urmă. Voi merge în seara

asta doar ca să vă fac pe plac.
Biserica era plină cu mult înainte de a începe slujba şi
toată lumea urmărea momentul când uşa din spatele
amvonului se va deschide. Susannah nici măcar nu clipi când
se deschise, dar nu-şi putu crede ochilor când văzu cine
intră. În locul domnului îmbrăcat formal în haine corespun-
zătoare, predicatorul era un bărbat foarte tânăr al cărui
costum părea făcut de croitoreasa satului! Pe lângă asta, el
avea un guler mare şi negru şi purta o batistă albastră cu
Susonnoh Spurgeon 77
buline albe! Nu mai văzuse niciodată În viaţa ei aşa ceva şi

nu era de/oc mulţumită. Atunci era duminică, 18 decembrie
1853, o dată pe care Susannah nu o va uita pentru că tânărul
cu batista cu buline deveni soţul ei, Charles Spurgeon.
~
"Domnul Spurgeon mi-a dăruit Călătoria pelerinului de
John Bunyan, a scris Susannah În jurnalul ei câtva timp mai
târziu. Şi m-a ajutat foarte mult. Deşi eram creştină de ani
de zile, Începeam să-mi pierd dragostea pentru Domnul.
slavă Domnului că Dumnezeu niciodată nu-Şi pierde dra-
gostea pentru poporul Său. Mă simt ca şi cum m-am
Îndrăgostit de Isus din nou. Domnul Spurgeon a ştiut să-mi
dăruiască cea mai potrivită carte. Nu pot să-mi imaginez
de ce nu mi-a plăcut când a venit prima dată să predice.
Acum Înţeleg de ce atâtea sute de oameni vin să-I asculte."
- E 8 ianuarie 1856, Îşi spuse Susannah În timp ce se
trezea În acea dimineaţă. Şi e ziua nunţii noastre!
Ea petrecu majoritatea dimineţii rugându-se Înainte ca
să se Îmbrace pentru nuntă.
- Ce se Întâmplă? îl Întrebă ea pe tatăl ei, În timp ce
trăsura lor se apropia de biserica din centrul Londrei. Ce
aşteaptă mulţimile acestea?
- Cred că vor să vă vadă pe voi doi sosind şi plecând
de la biserică, sugeră domnul Thompson.
Fiica lui fu Îngrozită.
- Dar sunt mii! Uite! Sunt şi poliţişti care să păstreze
ordinea În stradă!
Susannah se uită pe o stradă Iăturalnică În timp ce
treceau.
- Tot traficul s-a oprit! spuse ea, neputând să accepte

că ea era cauza blocajului.
Tatăl ei zâmbi.
- Şi totul va fi pus în mişcare din nou când tu şi tânărul
tău atât de popular veţi fi căsătoriţi.
Je.
Char/es Haddon Spurgeon era fără îndoială predicatorul
preferat al SusanneÎ, şi era predicatorul preferat şi al
Londrei. Însă exista un grup de oameni care părea că nu-I
place deloc. Aceştia erau reporterii ziarelor. Nu după mult
timp după ce tânărul cuplu s-a căsătorit. Susannah începu
să colecţioneze într-un album tăieturi din ziar. Unii reporteri
scriau lucrurile cu acurateţe aşa cum erau, dar alţii inventau
minciuni grosolane la adresa soţului ei.
- Te îngrijorează ziarele? îl întrebă Susannah, după un
artiCol deosebit de urât.
Char/es zâmbi.
- Când mă uit la soţi oara mea dragă sunt atât de
fericit. că absolut nimic nu mă poate îngrijora.
Iar când băieţii gemeni se născură, nimic din ce spuneau
ziarele nu ar fi putut lua bucuria lui Char/es! Era în al
nouălea cer!
Je.
- Se pare că îi ia mult timp Susannei să îşi revină după
naşterea gemeni/oI; observă Charles şi îi spuse unui prieten
medic.
- Probabil e doar obosită, spuse doctorul. Un singur
bebeluş e destul de obositor, dar cu doi e pur şi simplu
extenuant!
Susannah Spurgeon 79
Dupăcâteva luni, Spurgeon vorbi cu prietenul lui din nou,

dar răspunsul nu a fost la fel de încurajator.
- Ai dreptate, spuse el. Susannah nu arată bine şi pare
tare lipsită de viaţă. Să sperăm că-i va trece.
Dar nu i-a trecut niciodată. Deşi Susannah avea zile când
se simţea un pic mai bine, avea şi perioade când nu se putea
ridica din pat săptămâni întregi.
4
"Mă întristează
teribil să o văd aşa de bolnavă,
se gândi Charles. Dar ea aproape că nu se plânge
niciodată."
- Pot să-ţi aduc ceva? întrebă Spurgeon într-o zi când
5usannah era foarte bolnavă.
Ea se gândi un moment, apoi zâmbi larg.
- Ai putea să-mi aduci un inel de opal şi un botgros
care să-mi cânte.
50ţul ei zâmbi înapoi, nesigur dacă glumea şi ştiind că
el cu siguranţă nu şi-ar putea permite un inel de opal.
- Asta e pentru tine, spuse Charles puţină vreme după
aceea.
Susannah deschise cutiuţa şi văzu un inel de opal.
- O bătrânică ţi l-a trimis în dar, explică el.
După câteva luni, Charles aduse un alt cadou pentru soţia
lui bolnavă - un botgros care să-i cânte. Ea se amuză de
micuţa pasăre care îşi umflă pieptul şi începu să ciripească.
Poate bărbatul care conducea închinarea în biserică atunci
când ea era fetiţă semăna mai mult cu un botgros decât cu
o guşă-roşie!
În 1875 Char/es îi înmână soţiei lui o carte.

- E copia pentru corectură a primei mele cărţi - Lecţii
studenţilor mei, explică el. Trebuie să o verific pentru ultima
dată. apoi va fi publicată.
Susannah se uită la carte.
- Mi-aş dori ca fiecare pastor din Anglia să aibă câte
o copie. spuse ea.
Spurgeon arăta serios.
- Cât ai da să faci să se întâmple asta? întrebă el.
A fost rândul soţiei lui să fie serioasă. Chiar vorbea
serios în legătură cu ceea ce spusese? Dintr-odată Susannah
îşi aduse aminte de nişte bani pe care îi economisise şi pe
care îi păstrase într-un sertar de sus. Când îi adăugă celor
care erau în contul de la bancă. ea desCoperi că avea destul
cât să cumpere o sută de copii ale cărţii. Acela fu începutul
Fondului de Cărţi al doamnei Spurgeon.
"Pastorii care câştigă mai puţin de 150 de lire pe an
sunt invitaţi să se adreseze doamnei Spurgeon pentru o
copie a cărţii soţului ei". scria în revista bisericii lor luna
următoare.
- Ascultă asta! exclamă Susannah către soţul ei când

îşideschise corespondenţa într-o zi. Acest sărman pastor
primeşte doar 60 de lire pe an şi nu şi-a cumpărat o carte
de zece ani!
- Ascultă asta! spuse ea într-o altă zi. Bărbatul care a
scris această scrisoare nu a putut să le cumpere copiilor săi
haine de iarnă. darămite să-şi cumpere cărţi.
- AsCultă .... începu ea. când veni corespondenţa zilei
următoare.
Susannah Spurgeon 81
- Îmi vei citi o altă scrisoare tristă, spuse Charles, dar

nU lăsa toată tristeţea să te Învingă pentru că ceea ce faci
tu Îi face fericiţi pe aceşti oameni săraci.
- Chiar nu pot să Înţeleg ce se Întâmplă, Îi spuse
Susannah soţului ei, care a venit să stea lângă patul ei să-i
vorbească. Primim bani trimişi Fondului de Cărţi care
aproape egalează cu exactitate scrisorile care cer cărţi.
Astăzi a venit un dar. de 25 de lire şi au venit scrisori
cerând cărţi În valoare tot de 25 de lire. Nu e bun
Dumnezeu?
Charles dădu din cap În semn afirmativ apoi se uită În
jur În cameră.
- Acestea ce mai sunt? Întrebă el, arătând spre o
grămadă de cărţi vechi dintr-un colţ.
Soţia lui dădu din cap obosită.
- Din păcate, oamenii ne trimit şi cărţi care cred ei că
ne-ar fi de ajutor.
5purgeon se ridică din pat şi ridică primele cărţi de sus.
- Sfaturi pentru mame! Scrisori unui fiu! Fluturi ai
Britaniei! râse el. Şi acestea sunt menite să ajute predi-
catorii să-şi scrie predicile?
5usannah, care era deja extrem de obosită, dădu
din cap.
- Mă tem că unii oameni cred că orice obiect În formă
de carte ar trebui trimis obositei tale soţioare.
Charles privi În jos la faţa ei palidă şi îl duru inima. O
sărută de noapte bună şi ea adormi Înainte ca el să pună
cărţile nefolositoare Înapoi pe grămadă.
~
- Eştila fel de ocupată ca şi o persoană cu slujbă cu

normă Întreagă, Îi spuse Charles soţiei lui câţiva ani mai
târziu. Şi te descurci foarte bine cu toate, chiar aşa, din
canapeaua ta.
- Dacă nu aş putea să reuşesc de aici, nu aş putea să
o fac deloc, răspunse Susannah.
Spurgeon dădu din cap.
- Cât aş vrea să fii bine şi să te dai jos din pat. Mi-aş
dori să poţi merge afară să vezi florile de cireş.
- Pot să mă bucur de amintirea florii de cireş, spuse
ea. Şi Înainte să te Întristezi şi mai mult, vreau să stai jos
şi să auzi nişte veşti bune.
Charles trase un scaun lângă soţia lui şi aşteptă. Dacă
Susannah spunea că are veşti bune, merita să fii foarte
atent.
- Astăzi un prieten a adus 100 de lire pentru Fondul de
Cărţi, Începu ea. Am fost foarte fericită pentru că, În
ultimele zile, au venit multe cereri. Apoi, În a doua corespon-
denţă, a venit nota de plată pentru cărţile cumpărate În
ultimele trei luni. Uitasem că nota de plată trebuia să fie
plătită. Dacă cei 100 de lire nu ar fi venit astăzi, Fondul de
Cărţi ar fi avut o datorie de 60 de lire!
- Dumnezeu ştia de ce ai nevoie chiar dacă tu ai uitat,
spuse Charles. În acest fel lucrează EI.
- Ştiu că sunt atâtea lucruri pe care nu le pot face,
spuse Susannah, luând mâna soţului ei, dar EI e aşa de
darnic În binecuvântări În puţinele lucruri pe care le pot face.
Spurgeon dădu din cap.
- Sunt sute de pastori care ar fi de acord cu tine la asta.
Susa:1nah Spurgeon 83
- Câte cărţi ai trimis În total? o întrebă un vizitator pe

5usannah În 1888.
Ea ridică un caiet enorm care era Întotdeauna lângă ea
şi îl deschise.
- În 1881, spuse ea, am distribuit 7.298 de cărţi şi 10.517
predici pe care le-a predicat Charles. Anul trecut, asta e
cu şapte ani mai târziu, am distribuit 10.311 de cărţi şi 21.227
de predici.
Vizitatorul fluieră a mirare.
- Presupun că merg prin toată Anglia, comentă el.
Doamna 5purgeon zâmbi.
- Într-adevăr, şi În Africa, şi În partea de vest a lndiei,
dar şi În alte ţări.
- De unde ştii unde să le trimiţi? Întrebă tânărul.
- Predicatorii ne scriu să ceară cărţi.
Vizitatorul ei zâmbi larg.
- Cred că primeşti multe scrisori!
5usannah Întoarse paginile caietului ei.
- Această coloană arată câte scrisori vin În fiecare
lună.
Tânărul Îşi duse degetul pe fiecare coloană, neputând
să-şi creadă ochilor ce citea.
- Martie - 481, aprilie - 513, mai - 498, iunie - 532,
iulie - 657, august - 755!
EI se lăsă pe spate, prea uimit ca să vorbească.
Jt
- Mă Întreb dacă doamna 5purgeon va reuşi să
păstreze În stare de funcţionare Fondul de Cărţi, Întrebă un
vârstnic, după ce muri Charles În ianuarie 1892. Au fost
cuplul format din cei mai îndrăgostiţi oameni pe care i-am

cunoscut vreodată. Îi va fi extrem de dor de el.
5usannei chiar i-a fost dor de Charles mai mult decât
putu să exprime în cuvinte vreodată chiar şi faţă de fiii ei
gemeni care îşi vizitau mama aproape în fiecare zi. Dar
Fondul de Cărţi continuă.
- Când mă gândese de câte cărţi avea nevoie dragul
meu soţ pentru munca lui. vreau să fac şi mai mult pentru
sărmanii bărbaţi care nu-şi permit să cumpere cărţi. îi
spuse ea prietenei ei. nu cu mult înainte să moară.
- Ai vreo idee la câţi pastori ai trimis cărţi? o întrebă
prietena ei.
5usannah zâmbi.
- Da. spuse ea. Întotdeauna am ţinut socoteală cu grijă
şi pot să-ţi spun că peste 25.000 de pastori au primit cărţi
de la Fondul de Cărţi. şi toate astea pentru că Charles m-a
îndemnat să-mi transform dorinţa în realitate.
- Şi care e dorinţa aceea? întrebă prietena ei.
- Mi-am dorit ca fiecare pastor să poată avea o copie
a primei lui cărţi şi el m-a întrebat ce aş fi dispusă să fac
pentru ca să se împlinească. De atunci am făcut tot ce am
putut.
86 Zece fetf' care au adus o schimbare
Cultură generală: Regina Victoria

În timpul vieţii lui Charles şi a 5usannei
5purgeon, Regina Victoria era monarhul
Imperiului Britanic. Aceasta a domnit din
1837 până În 1901. Ea a fost Încoronată
regină când avea doar 18 ani. S-a căsă
torit cu Prinţul Albert care, În 1851, a
organizat Marea Expoziţie. Aceasta a avut
loc În Londra şi a avut mai mult de 19.000
de exponate din toată lumea. Expoziţia a
avut loc la Palatul de Cristal din Parcul
Hyde - o clădire construită din sticlă şi
fier. Multe spectacole frumoase de
artificii au fost găzduite acolo până când
a fost incendiat În 1936.
Idee principală:
5usannah 5purgeon nu a
lăsat ca boala ei să o oprească de la a
lucra pentru Dumnezeu. Chiar dacă nu se
putea ridica din pat să vadă florile
de cireş, munca pe care o făcea pentru
Dumnezeu a ajuns În toată lumea.
Dumnezeu poate folosi pe oricine care ÎI
iubeşte şi se Încrede În EI să facă lucruri
minunate pentru Împărăţia Lui.
Gandeşf.e:5usannah era uimită să vadă

cum Dumnezeu purta de grijă pentru
Fondul de Cărţi. Când a avut nevoie de
Susannah 5purgeon 87
bani să cumpere cărţi, i-a fost trimisă

exact suma necesară. Aceasta i-a dovedit
că Dumnzeu era în control. Gândeşte-te
la toate lucrurile minunate pe care
Dumnezeu le asigură pentru tine În fiecare
zi. Ai Încredere În EI să îţi poarte de grijă
În tot ceea ce ai nevoie? Există vreo
diferenţă Între lucrurile pe care ni le
dorim şi lucrurile de care avem nevoie?
Rugăciune: Îţi mulţumesc, Dumnezeule,

pentru tot ceea ce înni dai. Îţi mulţumesc
pentru prieteni şi pentru familie, mâncare
şi băutură, adăpost şi haine. Tu te Îngri-
jeşti de tot ceea ce are nevoie corpul meu.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că ai grijă
de sufletul meu. Îţi mulţumesC aşa de mult
pentru toată dragostea pe care mi-o dai
şipentru că m-ai mântuit de păcatele
mele. Amin.
Bethan Lloyd-Jones
Bethan se simţea foarte matură.

- E atât de emoţionant! îi spuse ea fratelui ei de 8 ani,
în timp ce se căţărau în tren la staţia Paddington din Londra.
Doctorul Phillips se urcă după ei şi le puse bagajele pe
poliţă.
- Să fiţi cuminţi în tren, spuse doamna Phillips. Să nu vă
întindeţi
pe geam şi să nu vă apropiaţi de uşi. Când ajungeţi
la Newcastle, Emlyn, bunicii voştri vor fi acolo să vă primească.
- Tu să ai grijă de fratele tău, spuse tatăl lui Bethan.
~i să ai grijă de sora ta mai mică, adăugă el, zâmbindu-i lui
Ieuan. E timpul să ne dăm jos, îi spuse el soţiei lui, sau şi
noi ne vom îndrepta spre Tara Galilor împreună cu ei.
Copiii se uitară pe geamul trenului la părinţii lor. Erau
amândoi foarte încântaţi, dar amândoi simţeau şi fluturaşi în
stomac. Se aUzi şuieratul unui fluier. Doctorul Phillips şi soţia
lui făcură cu mâna. Se simţi un zgâlţâit. Apoi o zdruncinătură.
Apoi trenul începu să se îndepărteze de peron.
- La revedere! La revedere! strigară copiii în timp ce
plecau. ~i doamna Phillips îşi dădu seama că încă făcea cu
mâna cu mult după ce trenul ieşi din câmpul lor vizual.
89
- Sunteţi foarte tineri să călătoriţi singuri, le spuse un

alt pasager copiilor.
- Eu am opt ani, îi spuse Ieuan, gândindu-se că asta
însemna că e chiar mare.
- Şi eu am şase, anunţă Bethan, întinzându-se ca să fie
cât de mare putea.
- Mergeţi departe? întrebă doamna.
- Mergem la bunicii noştri din Tara Galilor, explică
Bethan. Acolo este o trezire spirituală şi vom participa şi noi
la Întâ/niri.
- Dar nu e vacanţă la şcoală, comentă femeia.
- Tatăl meu zice că putem merge la şcoală În orice
zi, dar s-ar putea să nu mai putem participa la o trezire
spirituală niciodată, spuse Ieuan.
- Asta s-ar putea să fie adevărat, zâmbi doamna.
Ieuan continuă.
- Tata zice că anul acesta e un an bun pentru biserica
din Tara Galilor şi că, multă vreme de acum Înainte,
oamenii vor vorbi despre Marea Trezire din Tara Galilor
din 1904.
Doamna le vorbi din nou câtva timp mai târziu.
- Părinţii voştri vă vorbesC tot timpul în galeză? întrebă
ea, deoarece îi auzise înainte să plece din Londra.
- Noi vorbim galeză tot timpul acasă, spuse Bethan.
- Atunci cum aţi învăţat să vorbiţi engleza atât de bine?
urmă o altă întrebare.
Bethan a explicat că au învăţat-o la şcoală.
- Sunteţi copii isteţi, zâmbi doamna.
Trenul uruia şi Bethan se gândi la casa ei.
Bethan Llyod-Jones 91
- Îmi va fi dor de frăţiorul meu bebeluş cât timp vom

sta În Tara Galilor, se gândi ea. Mama spune că În curând
va începe să meargă în patru labe. Mă întreb dacă va învăţa
meargă cât timp suntem noi plecaţi.
Ea privea în timp ce trenul trecea prin regiunea de la
ţară şi într-un oraş.
- Cum e o trezire? se întrebă ea, în timp ce treceau pe
lângă o mulţime de oameni Într-o piaţă. Tata spune că vor
fi mulţimi de oameni acolo. Şi spune că se va cânta minunat.
În timp ce fetiţa cu ochi albaştri se uita cum trece
lumea, ea se jucă cu părul ei lung şi întunecat.
Bethan află că tatăl ei avea dreptate. Ea scrise acasă ca
să le spună părinţilor ei cum era.
"Biserica e plină la Întâlniri şi oamenii stau şi În picioare.
Unii stau chiar şi pe pervazuri şi pe scările amvonului. Mulţi
oameni plângeau aseară. Bunicul a spus că le părea foarte
rău pentru lucrurile rele pe care le-au făcut."
Bethan nu a uitat până la bătrâneţe de Marea Trezire
unde sute de oameni au ajuns să creadă În Isus.
- Tata a avut dreptate să ne ia de la şcoală şi să ne
trimită aici, se gândea ea deseori. Nu mi-ar fi plăcut să
pierd aşa ceva.
~
- Mamă, spuse fata, pe când era adolescentă. Cred
că ar trebui să numim casa noastră "Casa tuturor trecă
torilor" pentru că e întotdeauna plină de oameni.
Mama ei zâmbi.
- Păi, tatăl tău chiar are obiceiul de a aduce oameni
cu el.
- Dar unde-i găseşte pe toţi? întrebă Bethan.

Doamna Phillips se aşeză.
- Biblia ne spune să fim ospitalieri şi asta înseamnă
să-i facem pe oameni să se simtă bine-veniţi în casele
noastre. Şi noi asta încercăm să facem. Când tata vede
oameni care au nevoie de ajutor, el îi aduce aici şi încercăm
să le fim de folos.
Bethan se amuză:
- Mai ales dacă sunt din Tara Gali/or! Am avut
vagabonzi ga/ezi şi beţivi ga/ezi şi bolnavi ga/ezi şi, de
asemenea, ga/ezi trişti.
Mama ei râse şi ea.
- Ga/ezii sunt mai deosebiţi! spuse ea.
Bethan ieşi în grădina lor frumoasă şi se aşeză în leagăn.
Un tânăr se apropie de ea. Folosea cârje.
- Liniştea din acest loc îmi face bine, îi spuse el fetei.
Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă părinţii tăi nu m-ar fi primit.
Legănându';'se încet înainte şi înapoi, ea asculta în timp
ce el îşi depăna povestea.
- Când am fost rănit în război nu aveam unde să merg
şi nimeni care să aibă grijă de mine. Doctorul Phillips a auzit
de mine, a venit la spital şi m-a adus aici. EI a spus că pot
să stau aici până îmi găsesc o cameră a mea şi o slujbă.
- Nu e nicio grabă pentru asta, spuse Bethan.
Fostul soldat se uită la fată. "E ca şi părinţii ei. gândi el.
Tot timpul va vrea şi ea să ajute oamenii."
.it
Când Bethan avea 15 ani, ea întâlni un băiat pe nume
Martyn Uoyd-Jones la o slujbă de la biserică. După 14 ani,
În ianuarie 1927, s-au căsătorit. Până atunci amândoi se

pregătiseră pentru cariera medicală. Dar Bethan ştia că nu
avea să fie soţie de doctor. Martyn credea că Dumnezeu îl
chema să predice. Curând după căsătoria lor, tinerii însu-
răţei au pornit spre Tara Galilor unde Martyn urma să fie
pastor într-o biserică numită Sandfields în Aberavon. Deşi
Bethan crescuse într-o familie creştină şi a mers întotdeauna
la biserică, doar la scurtă vreme după ce s-au mutat În Tara
Gali/or ea a realizat cu adevărat că este creştină.
- Ne plac atât de mult Întâlnirile femeilor, îi spuse o
doamnă lui Bethan. Am putea să avem şi un studiu biblic de
seară?
Cele care stăteau în jur au confirmat din cap.
- îl voi întreba pe doctor, spuse doamna Lloyd-Jones.
- E ciudat cum îi spune soţului ei, doctorul, comentă o
fată nouă în adunare.
Prietena ei zâmbi.
- Toată lumea o face.
~
- E chiar încântat ca noi să avem un studiu biblic de
seară atâta timp cât asta nu-i împiedică pe cei care vor să
participe la Întâlnirea de rugăciune, le spuse Bethan femeilor
după ce a discutat cu soţul ei.
Acesta a fost începutul unei întâlniri care a ajuns să
Însemne foarte mult pentru fetele şi femeile din Sandfields.
- E aşa uşor să vorbeşti cu doamna Uoyd-Jones, îi spuse
o fată din biserică prietenei ei. Am avut o problemă care mă
necăjea foate tare şi nu ştiam la cine să merg după ajutor.
Apoi m-am gândit la soţia doctorului, şi ea a fost grozavă.
Deşi e atât de ocupată, nu m-a făcut să mă simt că o opream

de la alte treburi. Şi mi-a dat un sfat aşa de potrivit!
Prietena ei zâmbi.
nimeni nu e respins vreodată .

.
- Nu eşti prima care să mergi la ea după ajutor.
Dar nu au fost doar femeile din Sandfields pe care

Bethan a putut să le ajute. În timp ce stătea într-o zi În
Şi
spatele bisericii, un bărbat slab, cu păr grizonant şi cu o

mustaţă uimitoare apăru În biserică.
- Roagă-te pentru el să fie convertit, Îi spuse cineva. E
un om sălbatic. Ar face orice pentru o luptă. Dacă bea
câteva pahare, nu poţi să-I mai opreşti.
Bethan se rugă.
- E atât de violent, încât întotdeauna Îşi ia doi prieteni
cu el când merge să caute vreo luptă, a fost ea informată
mai târziu.
- De ce face asta? Întrebă soţia pastorului.
- Ca să-I îndepărteze de victima lui după ce a făcut-o
să-şi piardă cunoştinţa. Chiar şi McCann ştie că e În stare
să omoare pe cineva.
Chiar În a doua duminică În care bărbatul a fost la
biserică, el a devenit creştin.
- E păcat că McCann nu ştie să citească, îi spuse o
femeie lui Bethan Într-o seară când plecau de la o Întâlnire
de la biserică.
- Nu ştie să citească? Întrebă ea.
- Niciun cuvânt. Şi e păcat pentru că, acum că e
creştin, i-ar plăcea mult să citească Biblia.
Bethan Llyod-Jones 9S
Domnul McCann putu să audă ce se spunea şi Bethan

observă că îşi clătina capul într-o parte şi îşi târşâia
picioarele vădit tulburat.
- Nu poţi să citeşti absolut deloc? îl întrebă ea pe noul
creştin cu blândeţe.
- Nu, explică el. Nu am învăţat niciodată. Nu am mers
la şcoală prea mult pentru că tot timpul chiuleam, aşa că nu
am învăţat niciodată să citesc.
Bethan se gândi la Marcu McCann şi îşi aduse aminte de
casa părintească.
"Nu poate fi prea greu să înveţi un adult să citească,
gândi ea. Mama l-a învăţat pe un bărbat de 70 de ani şi
păreau că se descurcă. Şi nu e chiar aşa de greu de învăţat,
chiar şi copilaşii o fac!" Aceste gânduri s-au perindat prin
mintea ei în doar câteva secunde.
- Sunt sigură că te pot învăţa să citeşti dacă şi tu vrei
să-ţi dai silinţa, îi spuse ea domnului McCann care era plin
de uimire.
EI primi oferta cu bucurie şi au stabilit un timp flentru
prima lor lecţie.
- Hai să înceflem cu asta, sfluse Bethan, arătând
cuvintele unul câte unul în cartea fetiţei ei. intitulată Micuţa
găinu~ roşie.
Însă nici un singur cuvânt nu intra în capul bărbatului.
Următoarea lecţie a fost la fel ca prima şi ca următoarea.
De cum s-au aşezat flentru lecţie săptămâna următoare,
Marcu împinse la o flarte Micuţa găinuşă roşie.
- Nu vreau să citesc despre găini. spuse el. Vreau să
citesc Biblia.
Bethan se întinse după o Biblie cu scris mare ŞI o

deschise la Evanghelia după Ioan. Urmărind cu degetul,
Marcu a început cu cuvintele lui Isus: "Eu sunt Păstorul
cel bun."
- Pare că va învăţa până la urmă, îi spuse Bethan
doctorului în acea seară. Fie asta, fie are o memorie foarte
bună pentru cuvinte şi nu le citeşte deloc.
- Cred că are nevoie de ochelari, spuse doamna
Lloyd-Jones după un program de seară. Vederea lui Marcu
nu pare prea bună.
- Du-I la un medic să-I consulte, sugeră cineva.
Ochelarii l-au ajutat mult pe domnul McCann - sau aşa
părea.
- Hai să încercăm ceva din Evanghelia după Marcu,

sugeră Bethan. Dar când au întors paginile la Marcu,
sărmanul om nu putu citi niciun cuvânt!
- Ciudat, nu? spuse Marcu McCann. Pot să citesc Ioan,
dar nu pot să citesc Marcu, chiar dacă e numele meu!
Bethan întoarse înapoi la Evanghelia după Ioan.
- Hai să rămânem la asta atunci, decise ea. Şi domnul
McCann învăţă treptat să-şi citească Biblia.
- E atât de entuziasmat! spuneau oamenii. Pur şi simplu
iubeşte Cuvântul Domnului.
Nu mult după ce soţul ei a Învăţat să citească, doamna
McCann apăru la uşa familiei Uoyd-Jones. Marcu era foarte
bolnav şi ea dorea ca cineva să-I viziteze. Cum doctorul era
plecat, Bethan merse ea însăşi. Ea descoperi că el era pe
moarte. Dar În săptămânile care au urmat, Marcu McCann
petrecu multe ore cu noii lui ochelari pe nas, urmărind
cuvintele Evangheliei
câte unul.
după
.
Ioan cu degetul şi
- Îmi place foarte mult să mă Întâlnesc cu doamna

rostindu-Ie unul
Lloyd-Jones, Îi spuse o doamnă din Aberavon vecinei sale.

când Întreabă cum mă simt, ea chiar vrea să ştie. Şi nu doar
În trup, ci ea vrea să ştie şi cum mă simt În sufletul meu.
Cealaltă femeie dădu din cap.
- Aşa am auzit, spuse ea. Dar mă Îndoiesc că ar fi
interesată de cineva ca mine, care nu merge la biserică deloc.
- Ar fi interesată dacă ai avea nevoie de ea, i se
răspunse.
Dintr-odată, sărmana femeie izbucni În lacrimi.
- Dacă am avut vreodată nevoie de ajutor, asta e acum,
se tângui ea.
În următoarea duminică cele două vecine au mers la
biserică Împreună şi femeia putu să-i vorbească lui Bethan.
- A fost de aşa mare ajutor, oftă doamna uşurată, În
timp ce mergeau acasă În soarele de seară. Dar sper că nu
va spune nimănui despre ce am vorbit.
Vecina ei clătină din cap.
- Dacă i-ai spus doamnei Lloyd-Jones ceva personal,
nici caii sălbatici nu vor scoate ceva de la ea.
După 12 ani petrecuţi În Tara Golilor, Martyn şi Bethan
Lloyd-Jones s-au mutat cu cele două fiice ale lor În Londra.
EI urma să fie pastorul unei biserici de acolo pentru
următorii 30 de ani.
- Nu ştiu cum să Îi facem pe oameni să plece acasă
după slujbă, spuse unul dintre bărbaţii din adunarea din
Londra, după un serviciu, la scurtă vreme după ce s-au

mutat acolo. Mulţi oameni vor să stea de vorbă cu doctorul.
Prietenul lui se uită În jur la clădire şi zâmbi.
- Ce-i aşa amuzant? a fost el Întrebat.
- Uită-te la asta, 5ţ>use prietenul lui.
Cei doi bărbaţi s-au Întors şi s-au uitat la cozile de
oameni.
- Ce vezi?
- Un şir de oameni care aşteaptă să vorbească cu
doctorul, a fost ră5ţ>unsu/.
Apoi bărbatul zâmbi larg.
- Şi iată un şir şi mai mare care aşteaptă să vorbeasCă
cu soţia lui!
Chiar cum a 5ţ>us asta, o doamnă în vârstă trecu pe
acolo.
- Eu i-am cunoscut pe părinţii doamnei Lloyd-Jones, le
5ţ>use ea celor doi bărbaţi. Ei Întotdeauna au avut timp să
vorbeasCă cu oamenii şi să Încerce să-i ajute. Bethan e la fel.
Ce mare schimbare produc oamenii ca ea care Îşi deschid
inimile şi casele!
Doamna continuă să meargă Încet.
- Ce a 5ţ>us e adevărat, Îşi 5ţ>useră oamenii unii altora.
Dar Bethan Lloyd-Jones a făcut mai mult de atât. Am
auzit-o 5ţ>unând odată că slujba ei e să-I ţină pe soţul ei la
amvon. Şi a făcut-o şi pe asta. Dacă ea nu i-ar fi fost alături
să aibă grijă de el, ar fi fost extenuat cu ani În urmă.
:00 Zece Tete care au adus o sch;mbare
Cultură generală: Limba galeză

Limba galeză e o limbă celtică care s-a
vorbit în Tara Galilor cam de când romanii
au plecat din Marea Britanie. Astăzi
galeza se Învaţă În şcoli În toată Tara
Galilor, chiar dacă engleza e folosită aColo
mai mult decât În trecut. În fiecare an se
ţine un festival În Tara Galilor numit
Eisteddfod. Sunt date premii pentru
cântece şi poezii În galeză.
Idee principală: Marea Trezire pe care

Bethan a mers să o vadă s-a petrecut În
Tara Galilor În 1904-1905. Trezirea e un
timp În care creştinii se simt mai aproape
de Dumnezeu şi alţii vin să creadă În EI. E
un timp special. Trezirea se poate Întâm-
pla Înlăuntrul unei persoane sau Înlăuntrul
mai multor persoane În acelaşi timp. Când
Dumnezeu trimite trezirea creştinilor, ei
devin mai entuziaşti În ceea ce priveşte
ascultarea faţă de EI şi le spun şi altora
despre EI. Dacă eşti creştin ar trebui să
te rogi pentru o trezire şi În viaţa ta.
Gandeşte: Părinţilor lui Bethan le plăcea

să aibă grijă de oameni şi să-i invite În
casa lor. Asta se numeşte a fi ospitalier.
Ospitalitatea e atunci când cineva Îi arată
dragoste şi grijă unui vizitator În casa lor.

Biblia ne spune să fim ospitalieri. Poate
că nu ai o casă care să îţi aparţină, dar
poţi să arăţi dragoste cuiva nou la şcoală
sau În grupul de tineret şi să fii ospitalier
În acest fel. Când vei fi mai mare şi vei
locui Într-o casă care va fi a ta, poţi să
arăţj dragostea lui Dumnezeu altora prin
a folosi casa ta să ai grijă de ei.

pentru casa mea. Ajută-mă să fiu iubi-
toare şi grijulie cu toţi cei care mă
vizitează. Ajută-mă să le spun mai multe
despre Tine. Amin.
Edith 5chaeffer
Edith se uită la omleta şi la pâinea prăjită care erau pe

masă pentru ceaiul ei.
- Nu vreau ouă, spuse ea. Vreau şi eu ce mănâncă ama
mea [ama înseamnă doică].
Doamna 5evil/e se uită la fiica ei de cinci ani.
- Mâncarea chinezească e mult prea consistentă
pentru tine să o mănânci tot timpul. Acum poţi să o mănânci
o dată pe săptămână şi poate când vei avea şase ani o vei
putea mânca de două ori pe săptămână.
Copila se gândi la sugestia mamei ei.
- Asta înseamnă că pe la 12 ani voi putea să o mănânc
În fiecare zi.
Mama ei zâmbi.
- Hai să aşteptăm şi vom vedea ce se va întâmpla,
spuse ea.
Dar deşi Edith îşi mâncă omleta, ea mânca şi mâncare
chinezeasCă, pentru că de multe ori vizita familiile de chinezi
din cartierul misionarilor chiar pe când se aşezau la masă.
- Ciudat cum ştie exact când să vină, îşi spuneau unii
altora localnicii.
103
- Şi are gusturi bune, băgă de seamă unul dintre ei.

pentru că mi-a spus că mâncarea noastră şi arată mai bine,
dar are şi un gust mai bun decât cea de acasă.
~
-Hai să ne jucăm de-a familia, Îi sugeră Edith unei
prietene Într-o dimineaţă. Eu voi fi mama, iar tu vei fi
bebeluşul.
Pentru un timp jocul merse bine, apoi bebeluşul Începu să
se agite şi Începu să se prefacă că plânge. "Şşş, şşş", spuse
Edith, bătând-o uşor pe spate pe prietena ei.
Dar plânsetul se făcu mai tare şi bătaia mai tare. "Şşş,
şşş!" zbieră "mama". Fiica ei striga cât de tare putea.
- Fichaw! Fichaw! zbieră Edith ca să se facă auzită.
Doamna Seville, care auzise găIăgia, veni În fugă.
Luându-şi fiica de umeri, ea se uită drept În ochii ei.
- Să nu te mai aud rostind asta niciodată! spuse ea cu
fermitate. Nu e un lucru politicos.
Edith arătă Încurcată.
- Dar aşa zic prietenii mei, spuse fetiţa, şi ei nu sunt
certaţi.
Mama ei zâmbi.
- Ştiu că aşa este, spuse ea. Dar Înseamnă "Tacă-ţi
fleanca!" şi eu sunt sigură că Îi spuneai bebeluşului să se
liniştească, nu să-i tacă fleanca!
Ochii lui Edith sclipiră În timp ce se gândea că cu tot
plânsetul pe care-I scosese bebeluşul ei. poate "Tacă-ţi
fleanca!" chiar era cel mai bun lucru pe care i-I putea spune!
- Sunt şi dezavantaje În a fi o mamă misionară,
comentă doamna Seville soţului ei. Deşi ne Îmbrăcăm ca şi
Edith 5chaeffer 105
chinezii şi tu ai capul ras, să nu mai vorbim de coadă, fetele

sunt cele care sunt cel mai mult chinezoaice. E păcat doar
că ele repetă orice expresie de jargon şi nu par interesate
de cele politicoase!
Soţul ei râse.
- Acesta este preţul pe care-I plătim pentru că
amândoi ÎI slujim pe Domnul şi ne bazăm pe o ama ca să
aibă grijă de fete.
Doamna Seville zâmbi.
- E un preţ foarte mic. Şi oferă şi oportunităţi. Chiar
dacă Edith e doar o fetiţă, de multe ori o aud vorbindu-le
prietenilor ei despre Isus. Pare că are darul de a sta
împreună cu alţi copii şi de a le vorbi despre Domnu/.
- Sper că e un dar pe care va continua să-I folosească
şi când va creşte mai mare, conc/uzionă soţul ei. Atunci tot
jargonul ei va fi meritat.
~
- Astăzi vine E/sa acasă, spuse Edith emoţionată.
- Îţi e dor de sora ta când e plecată la şcoală, dădu
din cap ama. Care e lucrul pe care aştepţi cel mai mult să-I
faci cu ea?
Copila ştiu fără să gândească răspunsul.
- Ne vom juca Călătoria pelerinului.
Ama râse.
- Acesta a fost jocul tău preferat încă de când ai auzit
povestea pentru prima dată.
Şi înainte ca ziua să se sfârşeaseă, jocul era demult început.
- Tu eşti Creşti nul, îi spuse E/sa surorii ei înmânându-i
o faţă de pernă plină cu lucruri. Edith şi-o aruncă pe umăr.
106 Zece fete care au adus o sd.imbare
Acum, te urci pe vârful dealului pe mâini şi pe genunchi şi

1ţi laşi povara la cruce.
Începând de la baza scărilor, Edith se târî în sus încet,
trăgând povara în spatele ei. Pe când ajunse în capul sCărilor,
era chiar fericită să o arunce jos.
- Povara păcatului a fost ridicată! ţipă ea spre sora ei
care era jos.
Elsa bătu din palme.
- Aleluia! strigă ea.
~
- UrăsC China! anunţă Edith Seville curând după aceea.
E un loc crud.
- Nu te-am mai auzit să fi spus aşa Ceva înainte,
răspunse tatăl ei. arătând surprins şi îngrijorat. Ce s-a
întâmplat cât timp aţi fost afară?
Fetiţa îşi frecă ochii ca să se oprească din plâns, dar
nu reuşi.
- Mergeam acasă la o prietenă într-o ricşă. Hamalul
fugea, când un băieţel ieşi încet de pe trotuar. Hamalul l-a
văzut. dar a continuat să alerge. Eu am strigat, dar el a
trecut în fugă peste băieţel, ca şi când era doar nişte gunoi
de pe stradă.
- Mama a fost cu tine? a întrebat domnul Seville.
- Da, spuse fetiţa plângând, dacă n-ar fi fost acolo, aş
fi căzut din ricşă. Mă întinsesem prea mult în afară ca să
văd dacă băiatul era bine.
- Şi era? întrebă bărbatul cu blândeţe.
Edith îşi şterse lacrimile din ochi.
- Nu ştiu.
Editn Scnaeffer 107
Domnul Seville Îşi puse mâna În jurul fetiţei sale.

- Această lume e un loc minunat, spuse el, Dumnezeu
s-a asigurat de asta. Dar noi, oamenii, putem fi cruzi şi
jignitori şi facem lucruri teribile. Să sperăm că a fost cineva
acolo ca să ridice copilul şi să aibă grijă de el.
- Îmi doresc ca eu să fi putut face asta, spuse Edith.
L-aş fi mângâiat mai bine.
~
- Hai să facem ceva deosebit un timp, sugeră doamna
Seville, pentru că fiica ei era atât de supărată. Ce ţi-ar
plăcea să faci?
Edith se uită afară pe geam.
- Putem să mergem afară cu zmeul? Întrebă ea.
Mama ei zâmbi.
- Tot timpul alegi să faci asta când te supără ceva.
Au dus Împreună zmeul lui Edith pe un deal aproape de
tabăra misionarilor. qupă câteva minute, zmeii dansau
deasupra lor, apropiindu-se unul de altul, câteodată planând
sus pe cer, alteori scufundându-se spre pământ doar să se
înalţe din nou ca păsările.
- Asta Îi va face bine, se gândi doamna Seville. E greu
să fii trist când Înalţi un zmeu.
După o jumătate de oră minunată, Îşi făcură drum
împreună spre casă.
Curând după aceea, familia Seville părăsi China şi se

întoarse În America. Era În 1919.
~
- Ce !ţi aduci aminte despre China? o Întrebă o prietenă
pe Edith, pe când erau amândouă studente.
- Mă
gândesc de multe ori la timpul meu acolo,
răspunse fata, iar apoi îi spuse tovarăşei ei despre Mieţelul
care fusese doborât la pământ şi despre înălţarea zmeu/ui.
Şi deşi nu am văzut, ştiam că fetiţele nou-născute erau
uneori atât de nedorite încât erau lăsate afară să moară.
Asta mă supăra, pentru că eram fată. Mă întrebam ce mi
s-ar fi întâmplat dacă m-aş fi născut într-o familie de
chinezi.
- Pare un loc groaznic, observă prietena ei.
Edith se gândi un minut.
- Se întâmplau lucruri teribile acolo, dar era ŞI un
amestec tare ciudat. Era atât multă frumuseţe, cât şi durere
groaznică. Deşi eram doar un copil când am plecat. încă îmi
amintesc că mă bucuram de lucrurile frumoase şi doream să
îi mângâi pe cei care treceau prin suferinţe.
- Şi nu te-ai schimbat deloc! spuse prietena ei, gân-
dindu-se la micul cadou frumos de ziua ei pe care i-I făcuse
Edith şi de momentele în care a putut să-şi discute
problemele cu prietena ei.
~
- Bună dimineaţa, doamnă Schaeffer! spuse Francis.
Cum se simte proaspăta mea soţie în această minunată
dimineaţă?
Era 1935, iar Edith Seville ŞI Francis Schaeffer se
căsătoriseră în ziua precedentă.
Edith zâmbi larg.
- Soţia ta se simte minunat de bine şi minunat de
fericită! Chiar ne-am căsătorit ieri sau e doar un vis şi eu
mă voi trezi şi voi descoperi că nu eşti real deloc?
Editn 5cnaeffer 109
În timp ce conduceau spre destinaţia lunii lor de miere,

discutau despre viitorul lor.
- Adu-mi aminte din nou câţi ani ai, întrebă Francis,
deşi ştia deja.
- 5unt o femeie bătrână de douăzeci de ani, râse Edith.
50ţul ei arătă serios pentru un moment.
- Mă întreb ce vom face peste douăzeci de ani. Încă
mă vei iubi?
- Da, răspunse Edith. Ţi-am promis aceasta la nuntă.
- Şi vom avea o gospodărie plină de copii? continuă el.
Edith se aplecă şi îi dădu lui Francis un sărut.
- Hai să aşteptăm şi vom vedea, spuse ea.
~
După douăzeci de ani, era un timp de mare schimbare
în viaţa familiei 5chaeffer. Ei stăteau În afara unei mari
cabane elveţiene, uitându-se la munţii din jurul lor, inspirând
aerul curat şi visându-şi visele.
- L:Abri e un nume bun pentru locul acesta, spuse Edith.
Înseamnă adăpost şi sper că va fi un adăpost pentru cei
care vin să stea cu noi aici.
- E nevoie de multă muncă aici Înainte să fie bună
pentru cineva, râse Francis; În afară de cei patru copii ai
noştri, bineînţeles.
- Hai să mergem să ne uităm, sugeră soţia lui.
Ei au mers din cameră În cameră.
- Tavanul acela va avea nevoie de reparaţie, spuse
Francis uitându-se la nişte crăpături.
- Şi cuptoarele acelea pântecoase trebuie să dispară,
spuse Edith.
- Am putea să punem perdele pe peretele acela.

Storuri/e acelea deschise la culoare arată de parcă au fost
roase! Podeaua asta e periculos de denivelată. O! Nu aş
putea suporta vopseaua de culoarea aceea!
Părea că lucrurile care trebuiau făcute nu aveau sfârşit.
- Speri să faci L'Abri un centru de conferinţe? întrebă
unul dintre vecini.
Edith se gândi un moment.
- Nu, răspunse ea. Va fi un cămin - căminul nostru -
şi-I vom împărţi cu oricine vine.
Vecinul se uită la cabană şi se gândi la toată munca ce
se făcea la ea, în principal de însăşi familia Schaeffer.
- Cu siguranţă că aşteptaţi mulţi oameni importanţi.
spuse el.
- Toţi cei care vin sunt importanţi. zâmbi Edith. Chiar
dacă toţi ceilalţi nu sunt de aceeaşi părere.
- Ce vrei să spui? întrebă vecinul.
- Toţi oamenii sunt importanţi pentru Dumnezeu, explică
Edith. Sperăm ca această casă să fie un loc unde oamenii
pot găsi linişte şi vindecare şi, de asemenea, pacea lui
Dumnezeu.
- Cum vine asta? întrebă prietenul ei.
Rucsacul greu pe care îl purta omul îi aminti lui Edith de
jocul din copilărie de-a Călătoria pelerinului. Ea i-a spus că
Isus a murit ca să ridice povara păcatului, şi când şi-a cerut
iertare, Dumnezeu i-a dăruit pacea În dar.
~
- Eşti sigură că voi fi bine-venită la L'Abri? o întrebă
Sara pe o prietenă de la universitate.
Editn Scnaeffer III
- Sunt sigură, îi răspunse. Toată lumea este bine-venită

la L'Abri.
Şi când cele două sosiră, Sara desCoperi cât de adevărat
era. Îi scrise surorii ei:
"Ce loc! Sunt oameni peste tot. Francis Schaeffer
răspunde la întrebări tot timpul: lângă -foc, în jurul grătarului,
chiar şi când suntem la plimbare. Şi întrebările! Nu ai nicio
idee ce lucruri grele sunt discutate aici. Eu însumi am avut
o grămadă de întrebări când am venit. Pur şi simplu nu
înţelegeam la ce se referea Biblia. Dar când îl ascult pe
Francis Schaeffer, simt că încep să înţeleg. Poate până când
voi pleca, voi crede şi eu în Isus. Cu cât stau mai mult aici,
cu atât vreau ca asta să -fie adevărat."
- Ai scris despre Francis Schaeffer, spuse sora Sarei,
după ce -fata s-a întors acasă. Dar soţia lui? Ea cum e?
Sara zâmbi.
- La început nu puteam să îmi dau seama ce -făcea ea,
explică -fata. Apoi mi-am dat seama ce -femeie extraordinară
e. În timp ce soţul ei răspunde la întrebări grele, ea are grijă
de problemele oamenilor. Dacă aş avea inima zdrobită, Edith
Schaeffer ar -fi persoana la care aş merge. Nu numai asta,
continuă Sara, dar ea împrăştie -frumuseţe peste tot în jurul
ei. În -fiecare cameră vezi -flori sălbatice şi bileţele de
bun-venit. Deşi sunt aşa de mulţi oameni care vin şi pleacă,
Edith -face L'Abri ur; cămin, nu un centru de con-ferinţe.
- Sună ca genul meu de persoană, încheie sora ei.
Cele două -fete mergeau pe drum spre casa lor.
- Familia Schaeffer te-a -făcut să simţi că trebuie să
devii creştină? întrebă sora Sarei.
- răspunse ea. Deloc. Puteam să întrebăm toate

Nu,
întrebările care ne îngrijorau, dar asta a fost tot.
- Şi ai devenit creştină?
- Da.
Sara se opri şi îi zâmbi surorii ei.
- Da, am devenit. Dar ştii ceva? Nu s-a întâmplat
pentru că Francis Schaeffer mi-a răspuns la întrebări -
asta s-a întâmplat pentru că Edith Schaeffer m-a iubit.
Şi sunt sigură că sunt sute de oameni care au devenit
creştini pentru că Dumnezeu a folosit această familie.
Sora ei arătă interesată.
- Am şi eu însămi multe întrebări, anunţă ea. Putem să
mergem la L'Abri împreună vara viitoare?
Pe chipul Sarei înflori un zâmbet larg.
- Încearcă să ne opreşti, spuse ea.
~
L' Abri s-a extins acum dincolo de Elveţia şi, deşi Francis
şi Edith Schaeffer acum s-au dus în cer, sunt oameni în
centre din câteva ţări care continuă munca pe care ei au
început-o.
114, Zece fete care au adus o schimbare
Cultură generală: filă/ţorea zmeului

Înălţarea zmeului este un hobby foarte
îndrăgit În Orientul Îndepărtat. În China, a
noua zi din a noua lună e un festival de
înălţare a zmeului când atât adulţii, cât şi
copiii ies afară să înalţe zmeul. Câteodată
se organizează competiţii de înălţare
a zmeului unde proprietarii unui zmeu
încearcă să taie funiile altui zmeu. Câşti
gătorul este primul care taie funia altui
zmeu. Când zmeul ajunge la pământ,
câştigătorul îl poate păstra.
Idee principală: Când Edith şi Francis au

început "L'Abri", ei au vrut ca toată lumea
să se simtă bine-venită acolo. Oricine
dorea să vină şi să stea cu ei putea să
o facă. Toţi cei care veneau era impor-
tanţi - nimeni nu era privit de sus. E bine
să tratezi oamenii cu dreptate. Isus a
fost prieten cu cei bogaţi şi cu cei săraci.
Şi noi ar trebui să fim la fel.
Gandeşte: Edith obişnuia să se joace un

joc când era mică în care se prefăcea că
un sac mare de pe umerii ei era povara
păcatului. Doar Isus putea să o scape de
povara păcatului. Păcatul poate fi o
povară pentru noi pentru că ne face viaţa
Edith 5chaeffer 115
nefericită. Trebuie să scăpăm de ea sau

va fi imposibil să ajungem În cer. Isus este
singurul care ne poate scăpa de păcatele
noastre. EI poate face asta pentru că EI
a murit pe cruce În locul nostru.

pentru iertarea păcatelor. Îmi pare rău că
nu Te-am asCultat. Ajută-mă să Te iubesc
şi să mă supun Ţie mai mult În fiecare zi.
Amin.
5abina Wurmbrand
Sabina urmări cum mama ei aprinse lumânările una câte

una, până când toate şapte licăriră la viaţă. Aceasta era
ziua din săptămână care Îi plăcea cel mai mult.
- Suntem toţi aici, Îi spuse ea mamei ei.
Doamna Oster zâmbi.
- Şi la timp pentru masa de Sabat.
Mirosul de ficat de pui venea din bucătărie, ames-
tecându-se cu căldura de pâine proaspăt coaptă.
- Haideţi, spuse domnul Oster. masa de Sabat e gata.
Familia mare se aşeză În jurul mesei, cu lumina a şapte
lumânări reflectându-se În ochii lor. Tatăl Sabinei se rugă,
iar În liniştea care urmă ea se gândi la toate celelalte familii
de evrei din România care se adunau la mesele lor
de Sabat.
Odată ce s-a terminat masa, fetiţa de şapte ani se
ghemui În colţul canapelei de unde îl putea urmări pe

tatăl ei. EI stătea la geam, cu kippa pe cap şi cu şalul
de rugăciune peste umeri. Ea urmări cum el pipăia
franjuri le care atârnau de la şal, legănându-se În faţă şi
În spate.
117
118 Zece ft"te carc> au adus o schimbare
Domnul Oster nu cânta cu adevărat. dar de undeva,

adânc din el, răzbătea sunetul unei melodii care ducea sute
de ani În urmă.
5abina se gândi la bunicul şi la străbunicul ei care au
rostit aceleaşi cuvinte. 5abina se Întrebă dacă Într-o zi va
avea fii care vor rosti aceleaşi cuvinte În acelaşi fel.
~
- Te rogi, tată? Întrebă
copila.
Păru să ia mult timp până ce cuvintele ei ajunseră În
atenţia tatălui ei.
- Da, spuse el În cele din urmă. Mă rog.
- Pentru cine te rogi, tată? continuă ea.
Încet. domnul Oster se Întoarse cu faţa spre fiica lui şi
spre ceilalţi membri ai familiei.
- Mă rog pentru taţii şi mamele noastre, pentru fraţii
şi surorile noastre, pentru copiii noştri şi pentru copiii
copiilor noştri.
5abina arăta Încurcată.
- Dar copiii tăi nu au copii, Îşi arătă ea nedumerirea.
Faţa tatălui ei luă o expresie Îndepărtată.
- Fiecare evreu se roagă pentru nepoţii săi, explică el.
E parte din promisiune.
De cum deschise ochii În ziua următoare, 5abina ştiu că

era 5abatul pentru că era căldură În cameră.
"Ce plăcut e, se gândi ea, strângând capotul În jurul ei.
Imaginează-ţi cât de rece trebuie să fie în casele neevreilor
În dimineaţa asta, spuse ea, uitându-se afară pe geam la
zăpadă. Ei trebuie să aştepte până ce le sunt curăţate şi
5abina Wurmbrand 119
aprinse focurile înainte ca să aibă căldură. Pentru că noi nu

lucrăm în ziua de Sabat, focul nostru e păstrat toată
noaptea şi în casa noastră e plăcut şi cald."
~
- lOtă, spuse fata, când tatăl ei ajunse acasă de la
sinagogă, de ce evreii nu sărbătoresc Naşterea lui Cristos?
Faţa domnului Oster se îmbujoră de mânie.
- Cum poate o fetiţă de şapte ani să rostească acel
cuvânt şi să pună o astfel de întrebare?
Fu rândul Sabinei să roşească. Uitase că nu avea voie să
rostească cuvântul "Cristos".
- Aceasta este perioada anului când neevreii sărbătoresc
venirea lui Mesia. Dar se înşală amarnic. Mesia încă nu a
venit. Suntem încă în zilele de aşteptare pentru Promisul lui
Dumnezeu. Cel pe care ÎI sărbătoresc a fost un om, şi încă
unul care a încălcat Legea. Sabina era şocată.
- Aşa-zisul lor Mesia a fost dat la moarte pentru că
Se purta ca şi când EI era Iehova.
Domnul Oster îşi puse şalul în jurul umeri lor şi îşi
îndreptă privirea afară, pe geam. Părea că poate să
întrezărească cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Degetele
lui păreau că numără franjuri le, iar apoi un sunet grav se
stârni din lăuntrul lui. Crescu uşor tot mai tare, până când
camera părea că e plină de sunet. În timp ce asculta, Sabina
simţi o conexiune specială cu poporul ei, evreii, şi pentru
prima dată începu să înţeleagă ideea cu nepoţii. Melodia
rugăciunii tatălui ei o inundă. "Ce va aduce viitorul pentru ea
şi pentru copiii ei?" se întrebă ea, în timp ce rugăciunea
tatălui ei se apropia de încheiere.
5abina învăţă când să-i pună întrebări tatălui ei şi

când nu.
"Câteodată, privirea din ochii lui arată atâta suferinţă,
că nu o pot întrerupe, se gândi ea, întrebându-se care era
motivul acelei suferinţe. Şi în alte zile, deşi nu sunt dese
zilele astea, ochii lui arată ca nişte raze de soare şi atunci
pot să-I întreb orice."
Ea îl observă şi aşteptă privirea senină. Într-o zi, când
ochii tatălui ei străluceau, 5abina puse întrebarea. Avea
aproape 16 ani şi ştia că trebuie să întrebe.
- De ce sunt evreii un popor atât de trist, tată? Trebuie
să-I aşteptăm cu speranţă pe promisul Mesia, şi totuşi este
o tristeţe adâncă în noi.
Atunci, îi păru că au fost trase nişte obloane peste ochii
tatălui ei, ca şi când îl lovise cu o cărămidă, ca şi când o
mare povară îi încovoia spatele.
- 5tai jos, spuse el.
Şi ea făcu întocmai.
Pe când 5abina se ridică din nou, ea ajuta la căratul
poverii. A cunoscut secretul tristeţii evreilor şi simţi că nu o
va lăsa niciodată.
"Pur şi simplu nu pot să pricep", se gândi ea în timp ce
se foia În pat toată noaptea. "Bărbatul numit Isus a călcat
Legea lui lehova; de asta L-au crucificat. Cum e posibil ca,
după aproape două mii de ani, oamenii să îi urască pe evrei
pentru că L-au dat la moarte, când a fost vina Lui? Cum pot
oamenii să mă urască pe mine pentru ceva care s-a
întâmplat cu aşa de multă vreme În urmă? Cum pot să-i
urască pe nepoţii mei?"
Sabina Wurmbrand 121
- Trăim într-un coşmar; îi spuse 5abina iubitului ei,

Richard. Evreii sunt persecutaţi În toată Europa de Est.
- Uită de asta, spuse el. Vreau să uităm că suntem
evrei şi să ne distrăm. Ce să facem În seara asta? Cinema?
O plimbare? O băutură?
5abina se scutură.
- Bine, spuse ea. Hai să uităm de lume. Hai să mergem
să bem ceva, iar apoi să găsim un film.
Richard zâmbi larg.
- Totul pentru tine!
Poate că a fost un film romantic care i-a făcut să se
gândească la clopoţeii de nuntă - pentru că Richard
Wurmbrand şi 5abina s-au căsătorit În 1936.
Când 5abina s-a căsătorit, cu siguraţă s-a gândit că
viaţa ei de familie va fi cum a fost şi În trecut. La urma
urmei, se căsătorise cu un evreu, un om din acelaşi mediu ca
şi ea. Dar nu a fost să fie aşa. Nu după mult timp, Richard
deveni interesat de credinţa creştină. Asta era destul
de rău, dar ce urmă fu destul de şocant pentru proaspăta
lui soţie.
- Creştin! şopti 5abina, prea şocată să spună cuvântul
cu voce tare. Dar un evreu nu poate deveni creştin, adăugă
ea, Înghiţind de fiecare dată când spunea un cuvânt cu
Cristos În el. Dacă vei face asta, va Însemna sfârşitul
căsătoriei şi al dragostei noastre.
Nu a contat ce a vrut Richard să spună sau cât de
drăguţ şi de iubitor era el; era ca şi când căsnicia lor se
stinsese. A Încercat toate metodele la care s-a gândit că ar
fi stimulat interesul 5abinei pentru credinţa cea nou des-

coperită, dar parcă lovea un zid de piatră de fiecare dată.
Apoi, i-a venit o idee.
- Ţi-ar plăcea să mergem la un film? întrebă el voios
într-o seară.
5abina fu surprinsă, dar încuviinţă. Richard o duse la cel
mai dezgustător film care se rula şi a stat până când 5abina
se sătură de el.
- Vrei să petrecem? întrebă el.
50ţia lui se gândi că s-ar putea să fie mai bine decât
filmul pe care l-au văzut. Dar se înşela. Foarte şiret, Richard
şi-a făcut tema de casă şi o duse la o petrecere unde
oamenii era foarte beţi şi se întâmplau lucruri groaznice.
- Hai să mergem acasă, imploră 5abina.
- Nici vorbă, râse el.
- Te rog! şuieră ea. Hai să plecăm de aici.
Aceste ieşiri i-au băgat minţile în cap tinerei femei. Şi-a
dat seama că ce a văzut a fost viaţa ei fără Dumnezeu, şi
ştia din viaţa schimbată a soţului ei că Dumnezeul care a
făcut o schimbare a fost Domnul Isus Cristos. 5abina
Wurmbrand deveni creştină. E greu de imaginat cum s-au
simţit familia şi prietenii ei când le-a spus că Isus e Mesia.
Jb
Era în anul 1943, al Doilea Război Mondial se dezlănţuia,
iar evreii români erau duşi în lagărele de concentrare ale
nazişti/or.
- Eşti atât de slabă, spuse cu tristeţe Richard,
uitându-se parcă la o umbră a fetei cu care se căsătorise.
Îşi puse braţul în jurul 5abinei şi o conduse la un scaun.
- Până unde va continua situaţia aceasta? întrebă ea.

cât de mult? ea tremură. Părinţii mei, surorile şi fratele au
murit cu toţii, au murit cu toţii în lagăre, spuse ea lipsită de
putere. De ce i-au omorât naziştii? De ce?
- Să-i ierte Dumnezeu, se rugă Richard. Sabina se uită
la el şi dădu din cap în semn afirmativ.
- Să-i ierte Dumnezeu, repetă ea. Şi mă voi ruga
rugăciunea asta din nou şi din nou până o voi accepta din
toată inima mea.
.,.
Şi chiar asta a făcut Sabina Wurmbrand .
- Îngăduiţi-mi să vă fac prezentările, le spuse editorul

celui mai faimos ziar din România bărbaţilor care se aflau
de o parte şi de alta a lui. Richard, acesta e ştefan. ştefan,
fă cunoştinţă cu Richard.
ştefan întinse mâna.
- Sunt foarte încântat de cunoştinţă! spuse el. Am aUzit
aşa de multe despre tine şi soţia ta.
Wurmbrand zâmbi.
- E o femeie de nădejde, spuse el.
- Prietenul nostru de aici mi-a spus despre munca pe
care o faceţi, comentă ştefan. Dar mi-ar plăcea foarte mult
să aud şi despre munca soţiei tale.
- Cât timp ai la dispoziţie? râse Richard, primind o
încuviinţare din cap de la editorul ziarului ca semn că era în
siguranţă să vorbească.
Ei s-au aşezat împreună în biroul redacţiei izolat fonic.
- Sabina a trecut printr-un război obositor, începu
Richard. A scos pe furiş mulţi copii evrei din lagăre. În
fiecare zi ea le predica oameni/or adunaţi În adăposturi/Ei

antiaeriene. Amândoi am ajutat la demararea unei biserici
iudeo-creştine. Şi ea este una dintre lucrătoarele române
subterane cele mai entuziasma te. Dacă acest război e
câştigat, Încheie el, va fi câştigat de cei ca şi soţia mea.
Slujba mea este să predic cuvântul, iar slujba ei este mai
mult consacrată ajutorării.
- Cum aţi reuşit voi doi să nu ajungeţi În Închisoare?
Întrebă Ştefan.
Richard dădu din cap În direcţia editorului.
- Mulţumită bunului meu prieten de aici, explică el. Deşi
am fost arestaţi de câteva ori, el a putut să pună un cuvânt
acolo unde trebuia.
Jt
Comunismul plana ca un nor sur deasupra Europei după
al Doilea Război Mondial şi Sabina făcea tot ce putea să-i
ajute pe cei care erau prinşi În sărăcia care a urmat.
- Care e programul pentru această săptămână?
Întreba Richard în cele mai multe zile de luni.
- Ajutor la cantină, răspundea ea câteodată. Să ducem
mâncare pe furiş refugiaţi lor. Să Încercăm să ducem sare
la Budapesta. Trebuie să planific tabăra pentru liderii
religioşi.
De fiecare dată când punea Întrebarea, răspunsul părea
să fie diferit.
- Viaţa nu e plictisitoare, comenta el din când În când.
Sabina se uită În sus.
- Plictiseală? Asta cum e? zâmbi ea larg.
4
Sabina Wurmbr'and 125
"E anul 1948", scria 5abina în jurnalul ei. "şi toată lumea
din afara Europei crede că războiul s-a terminat şi s-a
instalat pacea. Dar singurul lucru care s-a instalat astăzi
este tristeţea în inima mea. Richard a dispărut! Micul
Mihai plânge după tăticul lui. Cum poate un băieţel să
înţeleagă că tăticul lui a dispărut?Cineva mi-a spus că a
fost luat de pe stradă şi dus. Dar unde? Şi pentru cât
timp?"
Aşteptarea a început.
- 50ţul tău a plecat şi te-a părăsit! îi spuneau 5abinei
doi securişti câteva luni mai târziu. Divorţează de el şi uită
că a existat vreodată.
Ea îl privi pe Mihai.
- Pot să-I uit pe soţul meu? întrebă ea. Ar trebui să-I
uit pe tatăl fiului meu?
- Gândeşte-te, spuse unul dintre bărbaţi. încercând să
sune amabil, îţi vom da timp să te gândeşti.
Ceasurile din toată România au ticăit minute, zile de
minute, luni de minute şi ani plini de mii de minute.
- Divorţează de el! şuieră securistul. Nu mai există.
Divorţează de el şi dă-i copilului tău un nou tată.
Privirile 5abinei şi ale lui Mihai s-au întâlnit. "Richard

abia îl va recunoaşte. Mihai a crescut aşa de mult în ultimii
trei ani", se gândi ea, apoi spuse cu voce tare:
- Niciodată nu voi divorţa de soţul meu.
Omul se întoarse pe că/câie şi se îndreptă cu paşi
apăsaţi spre uşă.
- Nu mai ai mult timp! mârâi el în timp ce pleca.
126 Zece fete care au adus o sChimbare
- Îi mulţumesc Domnului pentru asta, îi spuse 5abina

fiului ei. Cu fiecare zi care trece suntem mai aproape de a-I
vedea pe tatăl tău din nou pe pământ sau în cer.
Dar 5abina Wurmbrand nu şi-a petrecut timpul aştep
tând fără să facă nimic, deşi autorităţile refuzau 'să o lase
să muncească. Era ocupată ca de obicei ajutându-i pe evrei
şi împărtăşind Cuvântul şi încurajându-i pe creştini să
continue să creadă orice s-ar întâmpla cu ei.
Jl.
- Mă veţi lua de lângă fiul meu? întrebă 5abina
înspăimântată.
- Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, i se spuse. Acum vei plăti
pentru încăpăţâna rea ta.
Şi aşa s-a întâmplat, cu trei ani de muncă silnică.
- Pot să-mi facă ce vor, se gândea ea deseori, în timp
ce lucra la construirea Canalului, dar ei nu mă pot opri să
mă rog.
Şi în timp ce încărca carul cu pietre, ea se ruga:
- Tată, iartă-i. Şi fii cu Richard şi cu Mihai, ţine-i
aproape de TIne.
În cei 15 ani care au urmat după eliberarea ei, 5abina
lucră să ajute pe evrei şi pe neevrei, iar Mihai crescu
ajungând un tânăr bărbat. Din când în când, auzeau veşti de
la Richard, dar ultima care au auzit-o era că el a murit.
Pentru prima dată în toţi anii lor de despărţire, 5abina crezu
groaznicul zvon.
Jl.
- Mamă! Ce s-a întâmplat? strigă Mihai, în timp ce
5abina se prăbuşea pe podea câtva timp mai târziu.
Ea a căzut în timp ce răspundea la telefon. şocul de a

auzi vocea lui Richard fu prea mult pentru ea. Ca din senin,
el a fost eliberat din sanatoriul închisorii. Şi la scurt timp
după aceea, arătând doar piele şi os, a sosit în pragul casei
lor. Acela a fost începutul sfârşitului călătoriei singuratice a
5abinei şi începutul muncii lor împreună să spună Vestului
despre realitatea Comunismului ŞI de a ajuta Biserica
persecutată din toată lumea.
Cultură generală: Ghetou

Acest cuvânt este folosit astăzi pentru a
descrie un loc dintr-un oraş unde locuiesc
un grup de oameni sau de ° anumită na-
ţionalitate. Cu sute de ani În urmă, la
originea lui. cuvântul a fost folosit pentru
a descrie un loc dintr-un oraş unde locuiau
evreii. În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, evreii au fost din nou forţaţi să
locuiască În ghetouri. Gwemul nazist al lui
Adolf Hitler nu le dădea voie evrei/or să
locuiască Împreună cu alte naţionalităţi.
Aceste ghetouri erau locuri periculoase
pentru că naziştii de multe ori făceau razii
să captureze evrei şi să-i ducă În lagăre.
Bărbaţi şi femei ca Richard şi Sabina
Wurmbrand făceau tot ce puteau să-i
ajute pe aceşti oameni să scape.
Idee principală: Sabina şi-a dat seama că

soţul ei Richard s-a schimbat În bine
datorită lui Isus Cristos. Isus Cristos
are puterea să te curăţească de toate
păcatele şi să-ţi schimbe şi ţie viaţa În
mai bine.
Gandeşte: Sabina şi-a iertat duşmanii -

chiar şi pe cei care i-au omorât familia.
Isus ne spune să ne iubim duşmanii.
Tu ţi-ai iubi duşmanii? Îţi e greu să

ierţi? Dacă este aşa, roagă-L pe Isus
să te ajute.

că eşti prietenul meu. Ajută-mă să-i iu-
besc pe ceilalţi oameni şi să mă port cu
ei În felul În care aş vrea ca şi ei să se
poarte cu mine. Dă-mi puterea să-i iubesc
pe cei care mă urăsc. Iartă-mă de păca
tul meu şi ajută-mă să-i iert pe ceilalţi.
Amin.
Ruth BeII Graham
Wang Nai Nai chemăfetiţa să-i facă cu mâna tatălui ei

care pleca să lucreze la spital. Copila veni în fugă, flutură din
mână până îl pierdu din vedere, apoi o Îmbrăţişă pe ama ei.
Acestea două, o chinezoaică şi o copilă americancă, se iubeau
una pe alta. Când se uita la ama, Ruth vedea o faţă aşa de
ridată de râs, încât era frumoasă. Alţii vedeau riduri caUzate
de greutatea a multe generaţii de sărăcie şi lucruri pe care
copila era prea mică să le înţeleagă. Pe faţa lui Ruth nu
erau riduri, doar când se încrunta la lumină şi când se uita
În ochii sclipitori ai lui Wang Nai Nai; nu era nimic care să
o frământe.
O a doua fată întră fugind în cameră şi fu prinsă în
braţele amei.
- Tu unde ai fost? întrebă Wang Nai Nai. Nu ai venit
când te-am chemat să-i faci cu mâna tatălui tău.
- Îmi pare rău, spuse Roza. Nu te-am aUzit.
Femeia dădu din cap.
- Lasă-mă să ghicesc, spuse ea. Citeai o carte.
Roza zâmbi larg şi dădu din cap.
- E şi o carte bună.
131
132 Zece fete care au adu5 o 5chimbare
- Nu am mai Întâlnit o familie ca familia BeII la cititul

cărţilor. Şi când citeşti pari că laşi lumea În urmă şi intri în
lumea poveştii din carte.
- Asta e o idee! spuse Roza, bătând din palme Încân-
tată. Hai să ne jucăm Alice În Ţara Minuni/or.
Ochii lui Ruth străluceau.
- Roza, tu eşti Alice, iar ama, tu poţi să fii PăIărierul
Nebun.
Nu veni niciun răspuns din partea lui Wang Nai Nai
şi. când fetele au găsit-o Într-un final În dormitorul ei. şi-au
dat seama că vor trebui să se descurce fără PăIărierul
Nebun, pentru că ama stătea pe un scaun şi cânta dintr-o
carte de imnuri chinezeşti care a fost legată manual cu
mare grijă.
- Ea poate fi Regina de Inimă, şopti Roza, În timp ce
mergeau jos, pentru că nu apare În poveste pentru un timp.
- Mami. au spus fetele deodată. Te rugăm, putem să
luăm haine din butoi să ne jucăm?
Doamna BeII se uită la fiicele ei.
- Amândouă creşteţi aşa de repede, Încât mă gândeam
că va trebui să ne uităm În butoi oricum.
Roza şi Ruth au avut o dimineaţă fericită uitându-se
într-un butoi plin de haine şi hotă rând ce ar putea fi folositor
pentru Alice din Tara Minunilor şi ce era bun pentru fete.
Doar după ce butoiul fu reÎmpachetat, doamna BeII
constată că Ruth arăta tristă.
- Care e problema? o Întrebă ea pe fetiţa de şapte
ani.
Ruth Încercă să explice.
Ruth Beii Graham 133
- Toţi chinezii poartă culori frumoase şi materiale

strălucitoare, iar hainele noastre nu sunt niciodată aşa de
drăguţe.
Doamna BeII o trase pe Ruth pe genunchiul ei cu un braţ
şi îşi puse celălalt braţ În jurul Rozei.
- Acasă, în America, oamenii sunt foarte binevoitori cu
misionarii ca şi noi, spuse ea. Ei dau bani pentru doctori ca
şi tata şi pentru toate lucrurile din spital. Nu numai asta, dar
Îşi păstrează cele mai bune haine de la copiii lor după ce ei
sunt prea mari şi le trimit jumătate din Îllconjurul lumii ca
voi să aveţi haine călduroase de purtat În clima rece a
Chinei. E chiar foarte frumos din partea lor.
- Ştiu asta, Îi spuse Ruth mamei ei. Dar câteodată aş
vrea şi eu să am o rochie frumoasă care să fie a mea.
Wang Nai Nai veni În cameră.
- Sunt gata să fiu Regina de Inimă, anunţă ea.
Ruth, uitând totul despre rochii, Îşi puse mintea să fie
Pă/ărierul Nebun.
A-şi
..-
lua rămas-bun era Ceva cu care Ruth se obişnuise.
În fiecare zi Îi făcea cu mâna tatălui ei În timp ce pleca din
casa de misiune să meargă la lucru la spital. Alţi misionari
au trecut pe acolo şi fiecare trebuia salutat la sosire şi
la plecare.
Odată, familia BeII şi-a luat rămas-bun de la prietenii
lor chinezi, În special de la Wang Nai Nai, când plecară
pentru o călătorie În America. A-şi lua rămas-bun de la ama
avea să se dovedească mai puţin dificil decât cele ce
vor urma.
13'1 Zece fete care au adus o schimbare
Când Ruth avea 12 ani, Roza fu trimisă la Şcoala

Internaţională Pyeng Yang În Coreea de Nord. Un an Întreg
Ruth Încercă să Îşi scoată din cap gândul că i se va alătura
şi ea În curând surorii sale. Dar nu Îi ieşea din minte cu
niciun chip. Îşi imploră părinţii să o lase să stea cu ei acasă
În China. Multe nopţi se duse la culcare plângând. În noaptea
dinaintea plecării la şcoală se rugă să moară până dimi-
neaţă. Dar nu a fost aşa.
În 2 septembrie 1933, Ruth, care avea 13 ani acum, fu unul

dintre cei cinci copii de misionari care s-au Îmbarcat pe
Nagasake Maru care era staţionat pe râul Whangpoo. Ea
simţi că i se rupe inima În timp ce pasarela fu trasă pe barcă
apoi funiile au fost desfăcute de la debarcader. Şi când vasul
Începu să se mişte seârţâitor şi se strecură în mijlocul noroios
al râului, ea a ştiut că copilăria era În urma ei şi. odată cu
ea, şi fericirea ei. Ruth BeII nu credea că ar putea găsi feri-
cirea despărţită de părinţii ei şi de ama, în afara Chinei.
- Iată fluviul Yangtze! strigă unul dintre copii. În timp
ce veneau spre locul unde noroiosul fluviu Whangpoo se
contopea cu şi mai noroiosul fluviu Yangtze. Erau umblete
agitate şi strigăte, dar nimic nu o mişca pe Ruth. Se
Întâmplă la fel şi când fluviul Yangtze se vărsă În Marea
Chinei de Est. Fiecare loc o făcea pe Ruth şi mai tristă, şi
ea se gândi că tristeţea ei ajunsese deplină când ajunse În
sfârşit la şcoala Pyeng Yang.
Pentru un timp i-a fost atât de dor de casă, Încât era
ca şi când era sfâşiată În două, inima ei În China, iar trupul,
În Coreea de Nord. Doar când s-a Îmbolnăvit şi a trebuit să
stea În infirmeria şcolii, Ruth a găsit o mângâiere, şi asta a
Ruth 8ell Gruham 135
fost pentu că ea îşi petrecu timpul de acolo citind psalmii

din Biblie. Deşi avea doar treisprezece ani, ea citi toţi cei o
sută cincizeci de psalmi.
La început o surprinse pe Ruth să citeasCă despre regele
David, care a scris majoritatea psalmilor, că se simţea şi
el trist câteodată. În timp ce continua să citească, ea fu
mângâiată să desCopere că Dumnezeu a fost cu regele David
şi în timpurile lui triste şi că era şi cu ea.
După patru ani. Ruth, încheindu-şi şcoala, era din nou
pregătită pentru o altă călătorie. Era 1937. Japonia atacase
China aproape de Beijing şi forţele japoneze au început să
ocupe partea nordică a ţării.
Doctorul BeII, convins că va fi război, făcea tot ce putea
în spital să se pregătească pentru asta. Şi doamna BeII era
ocupată, împachetând şi despachetând lucrurile lui Ruth
pentru călătoria ei spre America unde urma să meargă la
Colegiul Wheaton. Şi Ruth? Ea era sigură de două lucruri:
că nu se va căsători niciodată şi că Dumnezeu dorea ca ea
să fie misionară.
- Aşa că de ce, o întrebă ea pe mama ei în timp ce îi
împachetau hainele, trebuie să merg tot drumul până la
colegiul din America?
Membrii familiei BeII era bucuroşi de ceea ce dorea fiica
lor să facă cu viaţa ei. dar tot au pus-o pe o corabie pentru
America, ştiind că avea mult de învăţat şi că îi va face bine
să urmeze un colegiu.
~
Felul de libertate pe care îl avea Ruth la colegiu era
complet nou pentru ea, şi îl folosi atât de bine, încât aproape
a fost exmatricu/ată la doar câteva săptămâni după Ce

sosise! Autorităţile nu apreciau faptul că Întârzia până când
se închideau uşile. Şi le plăcea şi mai puţin faptul că prefera
să se urce prin geamul dormitoru/ui decât să bată la uşă sau
să aştepte ca uşa să fie deschisă! Lui Ruth i se oferi să
aleagă Între a fi exmatricu/ată sau a fi pedepsită. Ea alese
să fie pedepsită. Dacă ar fi fost exmatricu/ată, nu l-ar
fi Întâlnit niciodată pe William (Billy) Frank/in Graham,
un tânăr pastor baptist care a venit să studieze la acelaşi
colegiu.
- Billy are cel puţin 1,80 m, Îi spuse lui Ruth una dintre
prietenele ei.
- Şi are 21 de ani, spuse alta.
- E din Caro/ina de Nord, adăugă Ruth, şi e deja
predicator.
O fată zâmbi visătoare.
- l-aţi văzut ochii? Întrebă ea. Sunt ochii de albastrul
cel mai clar pe care l-am văzut vreodată.
Nu era de mirare că avea prietene din belşug!
Dar nu după mult timp, a apărut o fată specială În viaţa
lui Bi/ly. EI şi Ruth BeII făceau o pereche minunată. Deşi Ruth
a crezut că nu se va căsători niciodată, când l-a cunoscut pe
Billy Graham a ştiut că el e tânărul pe care Dumnezeu l-a
plănuit pentru ea. Şi În 13 august 1943, William Frank/in
Graham şi Ruth BeII au devenit soţ şi soţie.
După toate adiourile pe care le-a spus Ruth În viaţa ei.
era o uşurare să simtă că a venit timpul să se aşeze cu
bărbatul pe care-I iubea, să zidească un cămin, să aibă copii.
Ea putea doar să-şi imagineze cum va fi viitorul ei. Ar avea
Ruth Beii Graham 137
o casă confortabilă şi o biserică prietenoasă. Cum Ruth

simţea că Billy era un predicator talentat, ea şi-I imagina
mergând la Întâlniri din toată zona. Dar ar fi acasă În biroul
său În fiecare dimineaţă, se gândi ea. Ar fi minunat dacă
Domnul ne-ar da copii, deşi ar trebui să facă linişte În jurul
biroului său şi să nu-I deranjeze. EI ar fi alături de copii; ar
fi alături de ea. În timp ce Ruth Cosea draperii pentru prima
lor casă, parcă Însăila şi visuri deopotrivă.
Jt
- E o oportunitate minunată, îi spuse Billy soţiei sale, doi
ani mai târziu. Evanghelizarea este În inima mea şi mi s-ar
permite să o fac cu normă întreagă.
- Ne-am putea muta aproape de tata şi mama, spuse
Ruth. Ar fi aşa de bine să fim mai aproape de ei, acum că
s-au întors Înapoi În America.
Ei s-au rugat şi au vorbit despre aceasta, au rezolvat
toate detaliile şi au decis ca Billy să se lase de slujba lui ca
predicator obişnuit şi să devină un evanghelist cu normă
Întreagă. Ce poate nu şi-a dat seama Ruth era că renunţa
la visul ei de a avea soţ şi tată aproape de casă. Cu trecerea
timpului, călătoriile de predica re ale lui Billy îl duceau mai
departe, tot mai departe şi tot mai des. Ruth, care a crezut
că a spus adio la adiouri, acum se găsea făcându-i cu mâna
soţului ei În mod regulat când el pleca mereu, cu valiza Într-o
mână şi cu haina În cealaltă.
Billy şi Ruth Graham au avut cinci copii, trei fiice şi doi
fii. Gigi, Anne, Bunny, Franklin şi Ned au cresCut cu un tată
care devenea tot mai popular cu fiecare an care trecea. EI
era la radio şi la televizor şi avea şi cărţi scrise despre el.
Dar pentru fiii şi fiicele lui nu era Billy Graham, predicatorul

cunoscut în toată lumea; era "tati".
Lor le plăcea mult când era acasă, bucurându-se de
joacă şi învălmăşeală, de poveştile pe care le spunea despre
locuri îndepărtate şi despre oameni interesanţi, despre
meniurile ciudate mâncate în locuri ciudate. Şi când pleca, ei
ştiau că mama va fi liniştită pentru o zi, apoi devenea prinsă
cu treburi pentru a-şi ţine mintea ocupată şi să nu se mai
gândească la despărţire.
- De ce nu călătoreşti cu tata? întrebau copiii deseori,
după ce au mai crescut un pic.
- Nu e pentru mine, explica ea, deşi ştiţi că am mers
în unele locuri cu tata. Slujba mea e să păstrez cuibul căldu
ros aici pentru voi toţi şi pentru el când se întoarce acasă.
- Şi seamănă un pic cu un cuib, îi spuse lui Ruth una
dintre fete.
Era o zi însorită şi ele stăteau afară din cabana lor,
înconjurată de pomi din Little Piney Cove.
- Cabana se cuibăreşte şi ea aici, într-un fel, şi pentru
că e construită aproape în întregime din lemn, aproape că
îmi imaginez că se află pe o ramură a unui copac mare,
continuă tânăra fată.
Ruth se gândi la ce auzea.

- Mă bucur că simţi asta, spuse ea. Pentru că asta
am intenţionat să fac aici, să fac un cuib pentru familia
Graham, să fac un cuib pentru tatăl vostru.
- Niciodată nu te-ai obişnuit cu tata să fie plecat aşa
mult, nu-i aşa? întrebă fata.
Ruth se gândi înainte să răspundă.
Rutl> Beii Graham 139
- E modul nostru de viaţă, spuse ea cu grijă, şi

Dumnezeu ne-a dat amândurora puterea să fim de multe
ori despărţiţi, dar totuşi să ne iubim aşa de mult. Dar nu,
niciodată nu m-am obişnuit cu despărţiri/e.
- Mamă, spuse fiica ei, simţind cumva că mama ei era
dispusă să împărtăşească, odată ai zis că tu ai crezut că
Dumnezeu a vrut să fii misionară. Dar nu eşti, nu-i aşa?
Ruth îi zâmbi adolescentei şi se gândi cum creştea.
- Sunt, spuse ea, pentru că Domnul m-a lăsat să le
vorbesc multor oameni despre Isus. Dar cred că serviciile
mele misionare înseamnă să fiu de acord cu călătoriile de
predica re ale tatălui tău. De multe ori a trebuit să-mi iau
rămas-bun pe când eram doar o fetiţă şi întotdeauna era
greu. Acum îmi dau seama că era parte din instruirea mea
pentru a fi soţia lui Bil/y Graham.
- Presupun că ai dreptate, fu de acord fata. Pentru că
dacă ai fi insistat ca tata să se aşeze să lucreze într-o
singură biserică, nu le-ar fi spus la milioane de oameni
despre Domnul.
Ochii lui Ruth erau mijiţi din pricina strălucirii soarelui.
- E uimitor de fapt, spuse ea încet, ca pentru sine, că
el a predicat în peste şaizeci de ţări, chiar şi în Rusia
Comunistă, şi le-a spus la milioane şi milioane de oameni
vestea bună că Isus e Mântuitorul.
- Deci a meritat? întrebă fiica ei.
Ruth se ridică şi îndată deveni trează.
- Dacă a meritat? întrebă ea. Bineînţeles că a meritat.
Nu a fost uşor ... dar a meritat fiecare adio, oricât de
dureros a fost fiecare în parte.
1'10 Zece fete care au adus o schimbare
Fata se ridică şi împunse cărbunii de pe grătar.

- Mai sunt doar nouă zile până se întoarce tata de
data aceasta, spuse ea.
Ruth râse.
- Unde mi-e lista? întrebă ea. Va trebui să ţin minte
să-i iau ciocolata caldă preferată şi floricele de porumb şi ...
- E în regulă, mamă! spuse fiica ei. zâmbind larg, mai
ai încă nouă zile întregi să pregăteşti toate preferinţele lui
înainte să-I primeşti cu bine înapoi în cuib, şi deja ai început
să te agiţi!
IY2 Zece fete care au adus o schimbare
Cultură generală: Fluviul Yangl:ze

Fluviul Yangtze este fluviul cel mai mare
din China şi al patrulea din lume. Curge
pe o distanţă de 5.494 kilometri de la
sursa sa din TIbet până la punctul În care
intră În Marea Chinei de Est. Exp/oratorul
Marco Polo a menţionat odată cât de
impresionat era de numărul bărci lor care
folosesc fluviul. Dar În zi/ele noastre,
ploaia grea de vară cauzează câteodată
inundaţii dezastruoase.
Idee principală: Ruth a fost supărată când

a trebuit să-şi părăsească părinţii ca să
plece la şcoală. Era foarte tristă şi Îi era
foarte dor de casă. Cu toate acestea,
ea a citit cartea Psalmilor şi astfel a
descoperit că şi alţi oameni Înţeleg prin
ce trece ea şi, de asemenea, şi-a dat sea-
ma că Dumnezeu era alături de ea. Când
te simţi tristă şi descurajată, roagă-te lui
Dumnezeu şi cere-I să-ţi dea mângâiere
prin Cuvântul Său, Biblia.
Gandeşte: Ruth şi Billy erau amândoi im-

plicaţi În evangheliza re. Evanghelizarea
Înseamnă a spune altora despre Isus
Cristos. Poţi să evanghelizezi oriunde
mergi. Poţi evangheliza În alte ţări, În alte
Rutn Beii Granam 1'+3
oraşe şi poţi să evanghelizezi chiar şi În

propria ta casă. E foarte important să le
spui oameni/or pe care-i cunoşti şi pe
care-i iubeşti că Isus vrea să-i salveze din
păcat. Isus ne-a mai spus şi să predicăm
Cuvântul În toată lumea.
Rugăciune: Doamne. Tu eşti uimitor ŞI

minunat. Tu eşti Dumnezeul dragostei. Tu
eşti singurul Dumnezeu adevărat. Aju-
tă-mă să le spun şi altora despre Ţine şi
să contribui şi eu la răspândirea evan-
gheliei În toată lumea. Amin.
TEST
cât de mult poţi să-ţi aminteşti
despre aceste zece fete

care au produs o schimbare?
Încearcă să răspunzi la aceste întrebări

şi vei arIa 000
144
Test 1'15
1. Monica a crescut într-un oraş din Africa de Nord. Cum

se numea?
2. Care era numele fiului Monicăi?
3. În ce ţară a trebuit să se mute Monica după ce a plecat

din Africa?
KAllf/tRIN/t LU1lfER
4. Care era numele de familie al Katharinei Înainte să se
căsătorească cu Martin Luther?
5. Ce a devenit Katharina când avea 16 ani?
6. Câţi copii locuiau la un moment dat În casa Katharinei şi
a lui Martin?
5U5/tNN/t WE5LEY
7. Câţi fraţi şi surori mai mari avea 5usanna?
8. Cu cine s-a căsătorit până la urmă 5usanna?
9. Ce s-a Întâmplat cu casa 5usannei În 1709?

~
"NN JUD50N
10. 5pre ce ţară a călătorit Ann?
II. Care era numele soţului lui Ann?
12. Ce a ascuns Ann Într-o pernă şi a dus pe furiş în

închisoare?
ly6 Zece fete care au adus o sd,;mbare
tMRJ!.. T"YLOR
13. 5pre ce ţară a trebuit să călătorească Maria când era
copil?
14. Ce frizură avea Hudson?
15. Care era numele fetiţei Mariei şi a lui Hudson?

~
5US"NN"tf SPURG-EON
16. Ce carte i-a dăruit Char/es 5usannei înainte să se
căsătorească?
17. Ce cadouri a cerut 5usannah într-o zi?
18. Ce le-a trimis 5usannah predicatori/or care câştigau mai

puţin de 150 de lire pe an?
Jl,
BETH"N UDYD-JONES
19. Ce au mers să vadă Bethan şi fratele ei când Bethan
avea doar şase ani?
20. Care erau cele două limbi pe care le vorbea Bethan când
era mică?
21. Ce slujbă avea Martyn, soţul lui Bethan?

Jt,
EOI1H sCH"EFFER
22. În ce ţară a trăit Edith când era fetiţă?
23. Ce-i plăcea lui Edith cel mai mult să facă atunci când se
simţea tristă?
Test 1'17
2lt. În ce ţară s-au mutat Edith şi Francis când s-au stabilit

în noua lor casă, L' Abri?
5!tBIN!t WURMBRltND
25. Ce nume nu avea voie să rostească 5abina când era
copil?
26. În ce ţară locuia 5abina?
RlJ"TH BELL GRlttf!tM

.
27. Ce i-au făcut comuniştii lui Richard, soţul 5abinei?
28. De unde îşi luau hainele Ruth şi Roza?
29. Ce parte a Bibliei citea Ruth când îi era dor de casă?
30. Ce a devenit soţul lui Ruth, Billy Graham, după ce nu a

mai fost pastor?
Cât de bine te-ai descurcat?

Întoarce pagina şi vei vedea ...
Răspunsuri
1. Thagaste.
2. Augustin.
3. Italia.
4. von Bora.
5. Călugăriţă.
6. 17 (6 de-ai lor şi II orfanO.
7.24.
8. Samuel Wes/ey.
9. A ars.
10. Birmania.
II. Adoniram.
12. Traducerea birmaneză a Bib/iei.
13. Anglia.
14. O coadă tipic chinezeasCă.
15. Grace.
16. Călătoria pelerinului.
17. Un inel de opal şi un botgros.
18. Cărţi.
19. Marea trezire galeză din 1904-1905.

20. Galeza şi engleza.
21. Predicator.
22. China.
23. Înălţa zmeul.
24. Elveţia.
1~8
Răspunsuri 1<t9
25. Isus Cristos.

26. România.
27. L-au Închis În Închisoare.
28. Un butoi cu haine pentru misionari.
29. Psalm ii.
30. Evanghelist.

10 Fete Care Au Adus o Schimbare (Irene Howat)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

10 Fete Care Au Adus o Schimbare (Irene Howat)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IRENE HOWAT

Traducere de Si/vana-Ioana Tatu

ediţiei În limba română aparţin editurii

Toaie Întâmplările repO'lestite în aceste istorisiri sunt bazate pe fapte

Zece fete care au ad/ş o ac:himbare

Traducerea: 5ilvana-Ioana Tatu

Monica din Thagaste 7

Monica îşi şterse buzele usCate.

- Spune-mi o poveste de când erai mică, imploră ea.

oricât de fierbinte era soarele, spuse ea, uitându-se la copilă

Tot datorită învăţăturilor de la mama lui, tatăl tău a devenit

- Dacă ai bea toată ziua, asta ar deveni un obicei. Totul

Slujnica se simţi ca şi când ar fi primit un pumn. Dar nu

decât ar putea zeii romani. Nu crede tot ce-ţi spune mama

tău; ştii să profiţi de o fată drăguţă când o Întâlneşti. Nu-i

- Când mergeam pe stradă astăzi, Îi 5\luse el Monicăi

Cultură generală: Romani;

Idee principală: Viaţa Monicăi a fost

Gandeşie: Monica a fost avertizată că

asupra vieţii ei dacă ar fi consumat prea

Rugăciune: Doamne Isuse, Îţi mulţumesc

- Prindeţi-o dacă puteţi!

jocul. Şi dorea foarte mult să câştige pentru că-şi dorea

Doisprezece mâini se rotiră peste tot.

Călugăriţa trecu exact pe sub copacul În care erau ele,

- Sunt supărată pe tine, îi spuse. Cât timp ai stat în

- M-am decis să fiu călugăriţă, îi spuse ea unei

acesta şi vreau să-I fac pe plac lui Dumnezeu. Oricum, de

- Ascultaţi, spuse Katharina von Bora. Aşteptaţi până

- Ghiciţi ce altceva mai spune! chicoti o prietenă

Vreau să te căsătoreşti, spuse tatăl lui Martin. Şi

discută cu Katharina despre căsătorie.

din grădină şi din livadă îl ajuta să se relaxeze.

,.Îţi trimit o vază", îi scrise

- Păi, cred că acesta e cuvântul de care aveai nevoie.

Cultură generală: Latina

Idee principală: Katharina şi prietenele ei

Gandeşte: Katharina nu a scris cărţi şi nu

aducă Cuvântul Său oamenilor obişnuiţi.

Rugăciune: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru

5usanna ridică amândouă mâinile şi se uită la toate cele

- Unde e Susanna? Vrem să mergem afară să ne jucăm

- Înţeleg că tu ai simţit cu tărie că nu ar trebui să te

"Noiembrie, 1688", sCrise mireasa de 19 ani în jurnalul ei.

- Acum pot să îmi iau noile cămăşi! anunţă Wesley. când

- Eşti bunic din nou! îl anunţă doamna Annesley pe soţul

Unde e South Ormsby? întrebă Susanna câteva luni

mei? Nu pot să călătorească aşa de departe, iar eu nu-mi

_ Cu siguranţă, îi spuse Susanna. Am început şcoala ime-

- Da, te Însoţesc, fu de acord prietena ei.

sărmana Mary e infirmă. Unii dintre ei sunt creştini şi asta

Cultură generală: Creierul

Idee principală: Susanna a gândit singură.

Gândeşie: 5usanna a spus că oriunde Îi

Rugăciune: Doamne, ajută-mă să Te ascult

Ann şi c~/e trei surori ale ei stăteau În faţa peretelui, fiecare

Soţul ei dădu afirmativ din cap.

- Dacă aş purta rochia galbenă, mi-aş putea pune

Pentru că era aşa de cald Încât Ann nu putea să doarmă,

,,Aş vrea să mă pot opri din a face lucruri rele", se hotărî

- Noul nostru profesor e foarte serios, spuse sora

- Acum chiar sunt una din cele mai fericite persoane de

Cum un grup mic dintre noi sperăm să călătorim Împreună,

ţară foarte frumoasă, dar şi una foarte ciudată. Ce mult li