HISTOLOGIE ŞI EMBRIOLOGIE ANIMALĂ

LUCRĂRI PRACTICE
 Editura ARS DOCENDI – Universitatea din Bucureşti
Editură cu profil academic şi cultural, recunoscută de
CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Şos. Panduri 90-94, sector 5, Bucureşti

Tel./Fax: +4 021 410 25 75
www.arsdocendi.ro
office@arsdocendi.ro

Editor: Ioan Crăciun

Tehnoredactare: Iulian Nazâru, Valerica Dănacu

ISBN 978-606-998-098-9 (Online)

Foto coperta: Valerica Dănacu

Coperta 1: Glanda mandibulară, ob.40x, colorația HE; Glanda suprarenală, ob.40x, colorația HEA;
Histostructura ficatului, ob.40x, colorația Carmin Best;
Coperta 4: Osificarea encondrală, ob.40x, colorația HEA; Glanda hipofiză, ob.10x, colorația Azan.

Autoarea are drepturi depline şi exclusive asupra acestei cărţi. Lucrarea nu pot fi reprodusă sau transmisă, fără
permisiunea, în formă scrisă, din partea autoarei.

© Valerica Dănacu
 VALERICA DĂNACU

HISTOLOGIE ŞI EMBRIOLOGIE
ANIMALĂ

LUCRĂRI PRACTICE
 CUPRINS
PREFAŢĂ 7
INTRODUCERE 9
1. SISTEMUL NERVOS 11
1.1. Măduva spinării 11
1.2. Cerebel 15
1.3. Scoarţa cerebrală 18
1.4. Ganglionii nervoși 20
1.5. Nervii 21
2. ORGANELE DE SIMȚ (ANALIZATORII) 23
2.1. Pielea 23
2.1.1. Glandele cutanate ale pielii 26
2.1.2. Firul de păr 29
2.2. Globul ocular 31
2.2.1. Corneea 31
2.2.2. Retina 32
2.3. Analizatorul acustic-organul auditiv 34
3. SISTEMUL CARDIOVASCULAR 37
3.1. Arterele 37
3.2. Venele 40
3.3. Capilarele 41
3.4. Vasele limfatice 42
3.5. Cordul 42
4. GLANDELE ENDOCRINE 45
4.1. Hipofiza 45
4.1.1. Adenohipofiza 45
4.1.2. Neurohipofiza 49
4.2. Tiroida 50
4.3. Glandele suprarenale 53
4.3.1. Corticosuprarenala 54
4.3.2. Medulosuprarenala 56
4.4. Pancreasul endocrin 56
5. SISTEM LIMFATIC 58
5.1. Timus 58
5.2. Bursa Fabricius 61
5.3. Amígdala 63
5.4. Limfonodurile 64
5.5. Splina 67
6. APARATUL DIGESTIV 73
6.1. Cavitatea bucală 70
6.1.1. Mucoasa bucală 70
6.1.2. Limba 71
6.1.3. Dinții 74
6.2. Glandele salivare 76
6.2.1. Glanda parotidă 77
6.2.2. Glanda mandibulară 78
6.3. Segmentele tubului digestiv 79
6.3.1. Faringele 80

5
 6.3.2. Esofagul 80
6.3.3. Stomacul 82
6.3.4. Compartimentele gastrice-Prestomacele 86
6.3.4.1. Rumenul 86
6.3.4.2. Rețeaua 88
6.3.4.3. Foiosul 89
6.3.5. Stomacul la păsări 90
6.3.6. Intestinul subțire 94
6.3.7. Intestinul gros 98
6.4. Glandele anexe 100
6.4.1. Ficatul 100
6.4.2. Pancreasul 106
7. APARATUL RESPIRATOR 109
7.1. Căile respiratorii 109
7.1.1. Cavităţile nazale 109
7.1.2. Traheea 112
7.2. Pulmonii 114
8. APARATUL URINAR 119
8.1. Rinichiul 119
8.2. Ureterul 123
8.3. Vezica urinară 125
9. APARATUL GENITAL MASCUL 127
9.1. Testiculul 127
9.2. Căile spermatice 132
9.2.1. Căile spermatice intratesticulare 132
9.2.2. Căile spermatice extratesticulare 132
9.2.2.1. Epididimul 132
9.2.2.2. Canalul deferent 134
9.3. Glandele genitale accesorii 135
9.3.1. Glandele veziculare 135
9.3.2. Glanda prostată 136
9.3.3. Glandele bulbo-uretrale 137
10. APARATUL GENITAL FEMEL 138
10.1. Ovarul la mamifere 138
10.2. Ovarul la păsări 144
10.3. Căile genitale femele 147
10.3.1. Oviductele 147
10.3.2. Uterul 148
10.3.3. Cervixul 151
10.3.4. Vaginul 152
10.4. Placenta 153
10.5. Glanda mamară 158
10.5.1. Glanda mamară în lactație 158
10.5.2. Glanda mamară în repaus 160
11. NOȚIUNI DE EMBRIONOLOGIE 161
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 165

6
 PREFAŢĂ

Lucrarea „Histologie şi embriologie animală – lucrări practice” este un

material didactic, destinat în primul rând studenţilor de la facultăţile de biologie,
medicină veterinară, biotehnologie, zootehnie, aflaţi la începutul studiilor, fără a exclude
posibilitatea de a fi util şi unor specialişti din aceste domenii.
Pornind de la această adresabilitate, autoarea a selectat, cu talent didactic,
noţiunile cele mai adecvate pentru însuşirea de cunoştinţe şi formarea unor depinderi
practice în folosirea tehnicilor de realizare şi de interpretare a preparatelor histologice.
S-a realizat un util îndreptar practic pentru studiul histologiei veterinare, care, prin textul
prezentat, însoţit de o iconografie adecvată (microfotografii color şi scheme didactice,
executate de către autoare) permite studierea la microscop a preparatelor, facilitând
orientarea în câmpul microscopic şi înţelegerea raporturilor dintre microstructuri, pentru
ca, în final, să se poată realiza o recunoaştere precisă a celulelor, ţesuturilor şi organelor,
aflate în stare de funcţionare fiziologică.
Se cunoaşte că, pentru studenţii începători, studiul la microscop a secţiunilor
histologice prezintă o mare dificultate, deoarece ei sunt obişnuiţi cu unele aspecte
anatomice ale organizării organismelor animale şi înţeleg mai greu raportul de mărime
şi spaţialitate dintre detaliul microscopic şi dimensiunile macroscopice. Pe de altă parte,
înţelegerea în spaţiu (tridimensională) a structurilor microscopice care apar în planul
unui preparat necesită un efort de gândire şi o abordare teoretică. Astfel, recunoaşterea
unor celule, ţesuturi sau organe trebuie făcută pe baza unui raţionament logic, rezultat
din descoperirea, în câmpul microscopic, a unor elemente caracteristice (nucleu,
culoarea citoplasmei, etc.) care să fie integrate într-o structură unitară, cu dispunere în
spaţiu. Numai procedând în acest mod se pot forma deprinderi de gândire logică, pe baza
cărora se va putea stabili un diagnostic morfologic corect.
Consider că reuşita studiului la microscop este condiţionată: - de interesul şi
efortul pe care fiecare student trebuie să îl depună pentru observarea şi înţelegerea
preparatelor histologice în sala de lucrări practice; - de renunţarea la desenarea
mecanică, de copiere a schemelor executate de alţi colegi; - de clarificarea, prin
adresarea de întrebări punctuale cadrelor didactice, care îndrumă şi supraveghează
desfăşurarea lucrărilor practice. De aceea, adresez rugămintea de a folosi raţional acest
material, elaborat pentru studiul în sala de lucrări practice, fără a renunţa la pregătirea
teoretică efectuată în sala de curs sau prin studiu individual.
Pe baza acestor elemente, succint prezentate, apreciez calitatea didactică a
lucrării „Histologie şi embriologie animală – lucrări practice” şi o recomand celor
care doresc să se instruiască în descifrarea secretelor structurilor microscopice ale
animalelor domestice.

Prof. univ. dr. Nicolae Cornilă

Disciplina de Biologie celulară, Histologie şi Embriologie
Laureat al Premiului „Traian Săvulescu” al Academiei Române

7
 INTRODUCERE

Volumul de lucrări practice „Histologie și Embriologie Animală” se adresează

studenților de la Specializarea Biologie a Facultății de Agricultură din cadrul
Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Acest volum poate fi folosit și de către studenții de la Facultatea de Medicină
Veterinară, studenții de la specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare,
Biotehnologie, Zootehnie, precum și de către specialiștii din aceste domenii de
activitate.
Lucrarea de față constituie o relatare ilustrată a componentelor structurale a
țesuturilor și organelor ce intră în alcătuirea organismului animal.
Studiul individual al preparatelor histologice la microscop necesită o abordare
practică pentru a identifica aspectul în spațiu al structurilor componente al unui țesut sau
organ.
Pentru o înțelegere aprofundată, preparatele microscopice au fost fotografiate la
obiective de diferite mărimi pentru a obține imagini sugestive, care scot în evidență
elementele esențiale ce permit orientarea practică pe preparatul microscopic.
Pentru obținerea imaginilor de ansamblu au fost efectuate microfotografii cu
obiective cu putere redusă de mărire: 4x, 10x, iar pentru a prezenta structurile detaliat,
imaginile au fost realizate cu obiectivele de 20x, 40x și 100x astfel încât să faciliteze
înțelegerea componentelor structurale și învățarea acestora.
Prin selectarea câmpurilor microscopice concludente și prezentarea cât mai
concisă a materialului au fost puse în evidență imagini sugestive pentru a ușura însușirea
noțiunilor și stabilirea unui diagnostic histologic corect.
Microfotografiile și schemele demonstrative prezentate în această lucrare sunt
originale și le-am efectuat după preparatele microscopice din histoteca didactică a
disciplinei de Biologie Celulară, Histologie și Embriologie a Facultății de Medicină
Veterinară din București.
Fiecare capitol din componența acestei lucrări conține un text explicativ care
facilitează crearea unor deprinderi teoretice și practice pentru înțelegerea
tridimensională a structurilor microscopice pe baza unui raționament logic.
Mulțumesc tuturor celor care m-au învățat ceea ce știu azi și au avut încredere în
mine.

Autoarea

9
 1. SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos este alcătuit din: neuroni, celule gliale, fibre nervoase și ţesut
conjunctivo-vascular.
Sistemul nervos poate fi sistematizat, din punct de vedere funcțional în: sistemul
nervos al vieții de relație și sistemul nervos vegetativ.
Din punct de vedere topografic, sistematizarea se poate face astfel: sistem
nervos central și sistem nervos periferic.
Sistemul nervos central este localizat în cutia craniană şi canalul rahidian.
Sistemul nervos central este constituit din: măduva spinării, cerebel,
trunchiul cerebral (ce include bulbul rahidian, puntea, pedunculii cerebrali, tuberculi
cvadrigemeni, diencefalul) şi telencefalul sau emisferele cerebrale.
Sistemul nervos periferic este format din ganglionii nervoşi (spinali şi ai
nervilor cranieni), ganglionii vegetativi şi nervii periferici.
În structura sistemului nervos central se disting două zone: substanţa cenuşie
și substanţa albă.
Substanţa cenuşie este formată din pericarioni sau corpii neuronilor, fibre
nervoase amielinice, rare fibre nervoase mielinice, macroglii protoplasmatice,
oligodendroglii, microglii, nevroglii ependimare, capilare sanguine și fibre rare de ţesut
conjunctiv.
Substanţa albă este alcătuită din fibre nervoase mielinice, rare fibre
amieleinice, astrocite fibroase, oligodendroglii, microglii și țesut conjunctivo-vascular.

1.1 MĂDUVA SPINĂRII

Măduva spinării reprezintă segmentul sistemului nervos central situat în

canalul rahidian, având un aspect cilindroid, uşor turtit dorso-ventral, alcătuită din două
jumătăți simetrice, delimitate între ele de fisura mediană ventrală.
În imaginile realizate pe secţiune transversală, cu obiectivul 4x, se observă
aspectul ovalar, prezenţa canalului ependimar, situat central, înconjurat de
substanţa cenuşie, ce are un contur asemănător literei H, iar la baza orizontală a
acestuia se află comisura cenușie.
Substanţa albă este dispusă la periferie, înconjurând substanța cenușie, iar în
componența acesteia predomină fibrele nervoase mielinice.
Măduva spinării este căptușită la exterior de meninge, alcătuit din trei foițe, și
anume: pia mater, arahnoida și dura mater.
Cu obiectivul 10x se examinează substanța cenușie, prezentând trei perechi
de coarne: coarnele dorsale, coarnele laterale şi coarnele ventrale şi o comisură
cenuşie, în centrul căreia se remarcă canalul ependimar, căptuşit de ependim,
format dintr-un singur strat de nevroglii ependimare, înalte și prismatice.
Coarnele dorsale sunt lungi, dar mai înguste și ajung în apropierea șanțurilor
laterale dorsale.
Coarnele ventrale sunt scurte şi groase. Acestea se termină la distanţă de
periferia măduvei, în timp ce coarnele dorsale, alungite şi efilate la capete, se apropie
foarte mult de periferia măduvei.
Coarnele laterale apar sub aspectul unor expansiuni neregulate, ce flanchează
lateral rădăcina coarnelor ventrale.

11
 Fig.1.1.Măduva spinării
ob.4x, coloraţia HE;
1-substanţă albă;
2- substanţă cenuşie;
3 - corn dorsal;
4 - corn ventral; 5 - canal
ependimar; 6- corn lateral;
7- cordon dorsal; 8 - neuroni
multipolari motori;
9 -comisura cenuşie;
10-fisura mediană ventrală;
11-sept median dorsal;

Fig.1.2.Măduva spinării, schemă;

1-substanţă albă; 2- substanţă cenuşie; 3- corn dorsal;
4-corn ventral; 5-canal ependimar; 6-corn lateral;
7-cordon dorsal; 8-neuroni multipolari motori; 9-comisura
cenuşie; 10-fisura mediană ventrală; 11-sept median dorsal.

Substanţa albă este formată din fascicule de fibre nervoase mielinice,

secţionate transversal, dispuse la periferia substanţei cenuşii.
Fasciculele structurează cordoanele dorsal, cordoanele laterale și cordoanele
ventrale, delimitate de şanţurile dorsale, ventrale, longitudinale și brațele substanței
cenușii.

12
 Fig.1.3.Măduva spinării, ob.10x, coloraţia HE;
1-substanţă albă; 2-substanţă cenuşie; 3-corn dorsal; 4-corn
ventral; 5-canal ependimar; 6-corn lateral ; 7-comisura cenuşie.

Cu obiectivul 40x se studiază, în substanţa cenuşie, neuronii multipolari cu

formă stelată, grupaţi în nuclei nervoşi, de dimensiuni variate. Pericarionii mari se
întâlnesc în coarnele ventrale și aparțin neuronilor motori. Pericarionii mici sunt
localizați în coarnele dorsale și aparțin neuronilor senzoriali, iar cei de dimensiuni inter-
mediare se întâlnesc în coarnele laterale, unde predomină neuronii vegetativi. În
citoplasmă sunt prezenți corpusculii Nissl (lipsesc în zona axonilor). Nucleii
neuronilor multipolari stelați sunt mari, veziculoşi, eucromatici, cu nucleoli evidenţi.
Printre nucleii celulelor nervoase se observă nucleii nevrogliilor, având dimensiuni
mai mici şi apar heterocromatici.

Fig.1.4.Histostructura substanței cenuşii a măduvei spinării,

ob.40x, coloraţia HE;
1-neuroni multipolari stelați; 2-nucleii celulelor gliale.

13
 Canalul ependimar este tapetat de nevrogliile ependimare, cu aspect
columnar. Nevrogliile ependimare sunt înalte și dispuse pe un singur rând.

Fig.1.5.Histostructura canalului ependimar,

ob.40x, coloraţia HE;
1-lumen; 2-nevroglii ependimare; 3-pericarioni.

Substanţa albă are un aspect relativ uniform, în care predomină fibrele

nervoase mielinice, secţionate transversal. Acestea au aspect circular, diametre
diferite și prezintă, la nivel central, un punct cromatic ce reprezintă neuritul. În jurul
neuritului se află o zonă clară, ce reprezintă locul ocupat de teaca de mielină dizolvată
în timpul prelucrării secţiunilor sau evidențiată după fixare în urma retracţiei neuritului.
În jurul zonei clare, se află o teacă circulară rezultată din unirea prelungirilor
celulelor nevroglice (macroglii, oligodendroglii şi microglii). Componentele principale
ale substanței albe, sunt axonii mielinizați, alături de oligodendroglii, cu rol major în
producerea mielinei.

Fig.1.6. Histostructura substanței albe, ob.40x, coloraţia HE;

1-fibrele nervoase mielinice; 2-neurit; 3-locul ocupat de teaca
de mielină; 4-celule gliale; 5-capilare.

14
 1.2 CEREBELUL

Cerebelul este constituit din doi lobi laterali, care structurează cele două
emisfere cerebeloase, între care se află lobul median, denumit vermis.
Pe suprafața cerebelului se află numeroase șanțuri, care delimitează lobii și
lobulii cerebeloși, iar aceștia, la rândul lor, sunt divizați în lame și lamele cerebeloase.

Fig.1.7.Cerebelul, imagine de ansamblu, ob.4x, coloraţia HE;

1-piamater; 2-stratul molecular; 3-stratul granular;
4-substanța albă; 5-stratul celulelor piriforme.

Fig.1.8.Cerebelul, ob.10x,
coloraţia HE ;
1-piamater; 2-stratul
molecular;
3-stratul celulelor piriforme
(Purkinje);4-stratul
granular;
5-substanța albă.

15
 Substanţa cenuşie este dispusă la periferie, formând cortexul cerebelos.
Substanţa albă este dispusă în zona centrală, în care sunt incluşi un număr
redus de nuclei de substanţă cenuşie și are aspect fibrilar.
Cu obiectivul 10x se observă secțiuni la nivelul cerebelului, format din lame şi
lamele cerebeloase cu aspect ramificat.
Cortexul cerebelos este alcătuit din trei straturi, pornind de la suprafaţă spre
profunzime, și anume: stratul molecular, stratul intermediar și stratul granular.

Fig.1.9.Cerebelul,schemă;
1-piamater; 2-stratul molecular; 3-stratul celulelor
piriforme (Purkinje); 4-stratul granular; 5-substanța albă.

Cu obiectivul 40x se studiază imagini detaliate ale celor trei straturi de la

periferie spre zona profundă.
Stratul molecular este constituit din numeroase fibre nervoase și neuroni rari,
de mici dimensiuni, ale căror dendrite se orientează spre suprafaţa cerebelului,
formând arborizaţii la diferite nivele în acest strat.
În scest strat se află neuronii multipolari stelaţi denumiţi celule "în coşuleţ",
întrucât axonul lor se ramifică terminal, realizând un coşuleţ în jurul neuronilor piriformi
din stratul următor.
Stratul neuronilor piriformi (Purkinje) sau stratul intermediar, este format
dintr-un singur rând de celule cu aspect de pară. Celulele piriforme au zona bazală

16
orientată spre stratul granular, iar zona apicală dispusă spre stratul molecular, din
acest loc detaşându-se 2-3 dendrite groase, ramificate dihotomic într-un singur plan.
Nucleul este plasat central, având aspect sferoidal.
Axonul se detașează de la nivelul zonei bazale a celulei piriforme și străbate
stratul granular, unde emite colaterale ce ajung în substanţa albă.
Stratul granular este alcătuit predominant din neuroni multipolari.
Neuronii multipolari sunt de două feluri: neuroni stelați mari sau neuroni Golgi
și neuroni granulari.
Neuronii Golgi, situați sub stratul neuronilor piriformi, sunt de mărime medie,
dendritele lor ajung în stratul molecular, iar axonul face sinapsă cu dendritele
neuronilor granulari.

Fig.1.10.Cerebelul, imagine de detaliu, ob.40x, colorația HE;

1-piamater; 2-stratul molecular; 3-stratul celulelor
piriforme (Purkinje); 4-stratul granular;

Neuronii granulari sunt cele mai mici celule nervoase. Axonii lor se orientează
spre stratul molecular, unde se ramifică, iar dendritele lor fac sinapsă cu axonii
neuronilor Golgi sau se dispun în jurul pericarionului propriu, formând arborizații.
În structura scoarței cerebeloase sunt prezente şi o serie de fibre nervoase, cu
aspect caracteristic: fibrele "mușchioase" au aspect de tufe de "muşchi". Aceste fibre
sunt ondulate, groase și extrem de ramificate.
Fibrele agăţătoare, se "caţără" pe dendritele neuronilor Purkinje, au aspect
varicos fiind mai puţin ramificate.
În scoarţa cerebeloasă predomină următoarele tipuri de celule gliale: macroglii
protoplasmatice, oligodendroglii, microglii. Substanţa albă ocupă centrul lamelor şi
lamelelor cerebeloase, fiind alcătuite din fibre nervoase mielinice, nevroglii, capilare și
țesut conjunctiv.

17
 1.3 SCOARŢA CEREBRALĂ

Scoarța cerebrală reprezintă substanţa cenuşie care acoperă suprafaţa

emisferelor cerebrale. Scoarța cerebrală învelește substanţa albă a telencefalului,
ajunge în contact cu piamater, pe care o protejează şi hrăneşte.
Se recunoaşte histologic după prezenţa neuronilor piramidali de dimensiuni
diferite.
Cu obiectivul 4x se observă că scoarţa cerebrală prezintă grosimi variabile în
funcție de zonă.
La mamifere se remarcă o stratificare succesivă în care se pot distinge șase
straturi, ce se pot delimita cu o oarecare dificultate: stratul molecular, stratul
granular extern, stratul piramidal extern, stratul granular intern, stratul piramidal
intern și stratul polimorf.

Fig.1.11. Scoarţa cerebrală,

imagine de ansamblu, ob.4x,
coloraţia IA;
1-strat molecular; 2-strat granular
extern; 3-strat piramidal extern;
4-strat granular intern; 5-strat
piramidal intern; 6-strat polimorf.

Stratul molecular sau

plexiform reprezintă stratul
superficial format din neuroni mici
și mari, fusiformi cu aspect
triunghiular și poligonal. În
structura acestui strat se mai
găsesc dendritele neuronilor
piramidali și nevroglii.
Stratul granular extern
conține pericarionii neuronilor
granulari mici (neuronilor de
asociație) ovalari sau stelați cu
nucleul sferic. Aspectul acestora
conferă granulațiile din acest
strat.

Stratul piramidal extern în care se observă pericarioni piramidali mici şi mijlocii,

cu dendrite ce ajung la nivelul stratului molecular.
Stratul granular intern este constituit din neuroni stelați de mici dimensiuni,
extrem de aglomerați.
Stratul piramidal intern este format din pericarionii neuronilor piramidali mari
(neuronii Betz). Aceștia apar grupați în cuiburi. Axonii neuronilor Betz participă la
formarea fasciculelor piramidale.
Stratul polimorf este alcătuit din neuroni piramidali, fuziformi și poligonali.
Pot fi prezente celule gliale: macroglii, oligodendrocite și microglii.

18
 Substanța albă este formată din fascicule de fibre nervoase, prelungiri axonice
ale neuronilor piramidali, nevroglii, țesut conjunctiv și vase.
Se găsește în centrul emisferelor cerebrale.

A B
Fig.1.12.Scoarţa cerebrală ob.4x, coloraţia HE; A-imagine microscopică; B-schemă;
1-strat molecular; 2-strat granular extern; 3-strat piramidal extern; 4-strat granular
intern; 5-strat piramidal intern (ganglionar); 6-strat polimorf.

Cu obiectivul 40x se studiază cele șase straturi de țesut nervos, neuronii

piramidali de dimensiuni mari (neuroni Betz) dispuși în cuiburile Betz cu dendrite
detaşate din vârfurile celulei şi un axon desprins de la bază. Straturile de celule
piramidale sunt mai dezvoltate în cortexul frontal.

Fig.1.13.Scoarța cerebrală
ob.40x, coloraţia PAS;
1-neuroni piramidali;
2-capilar.

19
 1.4 GANGLIONII NERVOŞI

Ganglionii nervoși aparțin sistemului nervos periferic și se găsesc dispuși pe

traiectul nervilor.
În structura ganglionilor intră următoarele componente:
 capsula conjunctivă care se găsește la exterior și trimite în interior septe
conjunctive;
 neuroni pseudounipolari;
 fibre nervoase, nevroglii ganglionare și vase sanguine.

GANGLIONUL SPINAL

Este situat pe radacina dorsală a nervului spinal. Ganglionul spinal prezintă o

capsulă conjunctivă, care se găsește la exterior și determină împărțirea în loji prin
traveele pe care le trimite în interior.
În imaginile de ansamblu cu obiectivul 4x se observă: o capsulă
conjunctivă, o zonă subcapsulară în care predomină neuronii pseudounipolari şi o
zonă centrală străbătută de fibre nervoase mielinice. Zona conjunctivă e formată din
țesut conjunctiv dens, nulcei ai celulelor conjunctive și capilare sangvine.

Fig.1.14.Ganglionul spinal, ob.4x, colorația HEA; A-imagine microscopică,B -schemă;

1-neuron pseudounipolar; 2-nevroglii ganglionare; 3-fibre nervoase mielinice;
4-septe conjunctive; 5-capsulă conjunctivă.

Cu obiectivul 10x se studiază capsula conjunctivă în care se observă nuclei ai

celulelor conjunctive şi capilare sanguine. De la nivelul capsulei se detașează septe
conjunctivo-vasculare ce delimitează loji, în care se localizează neuronii
pseudounipolari.

20
 Cu obiectivul 40x se studiază neuronii de tip pseudounipolar, care se recunosc
după aspectul sferoidal, nucleul mare, eucromatic, cu nucleol evident.
Pericarionul este înconjurat de un rând de celule gliale satelite, cu aspect
endoteliform, care îndeplinesc rolul de suport structural și rol metabolic. Neuronul este
înconjurat de o capsulă constituită din fibre conjunctive, în care se observă nuclei ai
celulelor conjunctive şi capilare sanguine. Prelungirile neuronului sunt inițial lipite, apoi
se detașează, dând aspectul fals de prelungire unică.

Fig.1.15.Ganglionul spinal,
ob.10x, colorația HEA ;
1-neuron pseudounipolar ;
2-nevroglii ganglionare;
3-fibre nervoase mielinice;
4-septe conjunctive;
5-capsulă.

Fig.1.16.Ganglionul spinal,
ob.40x, colorația HEA;
1-neuron pseudounipolar ;
2-nevroglii ganglionare;

1.5 NERVII

Nervii periferici sunt structuri formate din fibre grupate în fascicule, delimitate între
ele prin septuri conjunctive. Fibrele nervoase senzitive conţin dendrite, iar cele motorii
conţin axoni având aceeași structură histologică.
Se studiază secțiuni histologice transversale, prin nervi din diferite țesuturi și
organe.
Cu obiectivul 10 x se observă fibrele nervoase grupate în fascicule, delimitate de
țesut conjunctiv.

21
 La exterior, nervul este învelit în epinerv, reprezentat de o teacă conjunctivă
densă în care se află vase de sânge. De la nivelul acesteia se detașează septe
conjunctive în interior, care delimitează loji ocupate de fibrele nervoase. Țesutul
conjunctiv care învelește un fascicul de fibre nervoase, alcătuiește perinervul.
Fiecare fibră este învelită de o teacă conjunctivă proprie care se numește
endonerv sau teaca Henle. În țesutul conjunctiv există fibre nervoase cu traiect
ondulat și nervum nervorum („nervul nervului”).

A B
Fig.1.17. Nerv secţionat transversal, ob.10x, coloraţia HEA; A-imagine microscopică;
B-schemă; 1-neurit; 2-locul tecii de mielină; 3-nuclei de celule Schwann; 4- endonerv;
5-perinerv; 6-epinerv; 7- nervum nervorum; 8-țesut conjunctiv fibros.

Cu obiectivul 40x se observă fibrele nervoase secţionate transversal, în centrul

cărora se găseşte neuritul, înconjurat de teaca de mielină, teaca Schwann și
endonervul. Endonervul este alcătuit dintr-un strat subțire de fibre de reticulină produse
de celulele Schwann.Teaca de mielină este dizolvată în urma colorațiilor uzuale, de
aceea zona în care se află aceasta rămâne decolorată.

Fig.1.18. Nerv secţionat

transversal, ob.40x, coloraţia
HEA;
1-neurit; 2-locul tecii de mielină;
3-nuclei de celule Schwann;
4-endonerv; 5-perinerv;
6-epinerv; 7-fibre nervoase
secționate oblic.

22
 2. ORGANELE DE SIMȚ SAU ANALIZATORII

Analizatorii realizează legătura dintre mediul extern și organism. În structura

analizatorilor intră următoarele segmente: segmentul receptor inclus într-un organ de
simț, segmentul de conducere, format din căile nervoase și segmentul central,
reprezentat de scoarța cerebrală.

2.1 PIELEA

Pielea sau tegumentul este învelișul cutanat alcătuit din țesut epitelial și țesut
conjunctiv care acoperă suprafața externă a corpului.
În structura pielii intră următoarele componente: epidermul, dermul și
hipodermul.
Structura epidermului este reprezentată de un epiteliu stratificat pavimentos
keratinizat, format din :
 componenta mucoasă, reprezentată de stratul bazal, stratul celulelor
spinoase, stratul granulos ;
 componenta cornoasă, reprezentată de stratul lucidum, stratul cornos
și stratul descuamant.
Structura dermului cuprinde două straturi: stratul papilar, situat sub
membrana bazală a epiteliului și se continuă în profunzime cu stratul reticular.
Suprafața dermului prezintă numeroase proieminențe rotunjite, denumite
papile dermice.

Fig. 2.1.Piele cu fire de păr,

imagine de ansamblu, ob.4x,
coloraţia HEA;
1-epiderm; 2-derm papilar;
3-derm reticular;
4-ţesut conjunctiv subcutan;
5-hipoderm.

23
 Dermul papilar este format din țesut conjunctiv fin, bogat în fibre de colagen,
fibre reticulare și elastice. Conține fibroblaști, macrofage și plasmocite;
Dermul reticular este mai gros decât dermul papilar; cuprinde rădăcina firului
de păr, glade sebacee, glande sudoripare și mușchii horipilatori.
Dermul reticular este format din țesut conjunctiv dens dispus neregulat, alcătuit
predominant din fibre de colagen groase, dispuse în toate sensurile, din fibroblaști și
mastocite perivasculare. În el se găsesc formațiuni nervoase libere și încapsulate.

Fig.2.2. Piele glabră imagine de ansamblu, ob.4x, coloraţia HEA;

1-epiderm; 2-derm papilar; 3-derm reticular;
4-ţesut conjunctiv subcutan; 5-glande sudoripare.

Structura stratului subcutanat cuprinde țesut conjunctiv lax, adipocite

numeroase, adenomerele glandelor sudoripare precum și receptori senzitivi.
Hipodermul este reprezentat de țesutul conjunctiv subcutanat, alcătuit din țesut
conjunctiv lax. În componența acestuia intră adipocite grupate în paniculi adipoși, filete
nervoase, vase, glande sudoripare, corpusculi Vater Pacini și zona profundă a
foliculilor piloși.
Cu obiectivul 40x se studiază structura epiteliului stratificat pavimentos
cheratinizat, alcătuit din următoarele straturi:
Stratul bazal (generator) este format dintr-un singur rând de celule cubice sau
prismatice, dispuse pe un singur rând pe membrana bazală a epiteliului.
Acest strat prezintă o activitate mitotică intensă, iar împreună cu porțiunea
proximală a stratului spinos, participă la reînnoirea continuă a celulelor epidermice.
Stratul spinos (mucos Malpighi) este alcătuit din mai multe rânduri de celule
mari, poliedrice cu nuclei evidenți situați central.
Fasciculele de cheratină sunt denumite tonofilamente; acestea au rol esențial
în menținerea coeziunii intercelulare.
Celulele sunt strâns unite între ele prin punți intercelulare, care realizează
aspectul spinos al acestui strat.

24
 Stratul granulos (Unna) este alcătuit din celule romboidale, turtite, cu punțile
intercelulare mai puțin vizibile și cu granulații bazofile mari, neregulate, de
keratohialină, în citoplasmă;
Stratul lucidum intens acidofil, translucid este bine reprezentat în structura
tegumentului gros.
Prezintă celulele eozinofile foarte aplatizate, cu nucleu degenerat sau cel mai
adesea fără nucleu, iar citoplasma conține numai filamente de cheratină.
Stratul cornos format din celule keratinizate aplatizate, anucleate lipsite de
organite celulare.
Citoplsma conține o scleroproteină filamentoasă, denumită cheratină.
Stratul descuamant este reprezentat de stratul de celule de la suprafața
epiteliului, care se exfoliază în mod continuu.
Celulele descuamate sunt înlocuite cu celulele nou formate, în urma mitozelor
stratului generator.

Fig.2.3. Histostructura epidermului, ob.40x, coloraţia HEA;

1-strat bazal; 2-strat spinos; 3-strat granular Unna; 4-strat lucidum;
5-strat cornos; 6-strat descuamant; 7-keratinocite; 8-melanocite.

În epiderm există următoarele tipuri de celule: keratinocite, cele mai

numeroase; melanocite care sintetizează pigmentul, melanoforele care-l transportă;
celule Langerhans și celulele Merkel.
Keratinocitele sunt cele mai numeroase celule ale epidermului, produc cheratina
(proteină insolubilă) prezentă în celulele stratului cornos.
Melanocitele sunt celule care sintetizează și eliberează melanina ce constituie
pigmentul care dă culoarea pielii. Aceste celule sunt localizate sub celulele stratului
bazal sau printre acestea.
Celulele Langerhans sunt localizate preponderent în stratul spinos al
epidermului.

25
 Celulele Merkel sunt prezente la nivelul tegumentului palmar și plantar.
În structura dermului papilar se observă fibre de ţesut conjunctiv fin, bogat în
fibre elastice, care realizează nişte reliefuri ascuţite sau rotunjite, numite papile
dermice.
Se pot identifica următoarele tipuri de celule conjunctive: fibroblaste, macrofage,
plasmocite.
În structura dermului reticular se studiază rădăcina firului de păr, glandele
sebacee şi sudoripare, înconjurate de țesut conjunctiv dens fibros, alcătuit
predominant din fibre de colagen groase, fibroblaşti şi mastocite perivasculare.
Se pot identifica formaţiuni nervoase libere, încapsulate și muşchii horipilatori.
Structura hipodermului cuprinde ţesut conjunctiv lax, adipocite numeroase,
adenomerele glandelor sudoripare împreună cu vase de sânge.

2.1.1 GLANDELE CUTANATE ALE PIELII

Glandele cutanate ale pielii sunt: glandele sebacee și glandele sudoripare.

Fig.2.4.Imagine de ansamblu a glandelor cutanate ale pielii

ob.10x, coloraţia HEA;1-glande sebacee; 2-glande sudoripare;
3-fir de păr secționat transversal; 4-fir de păr secționat
longitudinal; 5-fir de păr secționat oblic; 6-țesut conjunctiv dermic.

26
 Glandele sebacee sunt situate în derm, la nivelul întregii suprafețe cutanate.
Sunt glande tubulo-acinoase ramificate simple și sunt anexate firului de păr.
Glandele sebacee se deschid printr-un duct scurt, în porțiunea superioară a
foliculului pilos.
Cu obiectivul 10x se observă adenomerul cu aspect de "săculeţ", fiind alcătuit
dintr-o membrană bazală, pe care se găseşte un strat generator format din celule cu
citoplasma bazofilă, ce prezintă nuclei sferoidali, heterocromatici.
În următorul strat, celulele devin poligonale, cu citoplasma vacuolară.

Fig.2.5.Histostructura glandelor sebacee, ob.40x, coloraţia HEA;

1-membrana bazală ; 2-strat generator; 3-celule poligonale;
4-celule în stadiul de degenerescență; 5-fir de păr.

Cu obiectivul 40x se observă aspectul celulelor mari cu citoplasmă vacuolară,

încărcată cu picături de lipide, care au nucleii inițial cu aspect normal, apoi au tendinţa
de carioliză.
În centrul alveolei se găsesc celule în diferite stadii de degenerescență, care se
transformă în sebum.
Glandele sudoripare sunt glande care se deschid la suprafața pielii sau în
teaca epitelială a firului de păr.
Prezintă o porțiune secretorie sau adenomerul, cu aspect încolăcit sau
glomerular, situată în dermul profund și o porțiune excretorie, dreaptă la nivelul
dermului și epidermului.
Cu obiectivul 10x se observă porţiunea glomerulară sub formă de tubi.

27
 Fig.2.6.Glandele sudoripare, ob.10x, coloraţia HEA;
1-glande sudoripare; 2-fir de păr secționat oblic; 3-țesut conjunctiv dermic.

Cu obiectivul 40x, se observă că peretele tubului glomerular este format

dintr-un singur rând de celule prismatice. În contact cu membrana bazală, apar nucleii
celulelor mioepiteliale, ce contribuie la eliminarea produsului de secreție. Canalele
excretorii au un lumen îngust, delimitat de un epiteliu bistratificat, intens colorat pe
traiectul intradermic. În epiderm nu au perete propriu.

Fig.2.7. Histostructura glandelor sudoripare, ob.40x, coloraţia HEA;

1-lumen; 2-epiteliu simplu cubic; 3-celule mioepiteliale.

28
 2.1.2 Firul de păr

Cu obiectivul 10x se observă că firul de păr este alcătuit din tulpină sau tijă,
care se continuă, în profunzimea pielii, cu rădăcina.
Rădăcina se termină printr-o dilatație ovoidă numită bulb pilos, care prezintă în
zona inferioară o excavațiune numită papilă dermică, în care pătrund țesutul
conjunctiv și vase sanguine.

Fig.2.8. Piele cu fire de păr,

schemă;
1-ţesut conjunctiv subcutan;
2-tija firului de păr;
3-rădăcina firului de păr;
4-bulbul firului de păr;
5-teacă epitelială externă;
6-teacă epitelială internă;
7-papila firului de păr;
8-fire de păr secţionate
transversal; 9 - glande
sebacee; 10-glande
sudoripare;
11-mușchiul erector.

Fig.2.9.Piele cu fire de păr

ob.10x, coloraţia HEA;
1-epiderm; 2-derm papilar;
3-derm reticular; 4-ţesut
conjunctiv subcutan; 5-tija
firului de păr;
6-rădăcina firului de păr;
7-bulbul firului de păr;
8-teacă epitelială externă a
părului; 9-teacă epitelială
internă a părului;
10-papila părului;
11-fir de păr secţionat
transversal;12- glande
sudoripare; 13-glandă
sebacee.

29
 Cu obiectivul 40x, în structura firului de păr se observă trei straturi: medulara,
corticala sau scoarța și cuticula.
Medulara se găsește în centrul firului de păr de la vârful papilei până la
extremitatea liberă a firului de păr. Este formată din două, trei rânduri de celule
cuboidale sau aplatizate.
Corticala este formată din celule cubice la rădăcină, care devin aplatizate spre
extremitatea liberă.
Cuticula este stratul superficial. Cuprinde celule turtite, cheratinizate (ca niște
solzi cornoși), dispuse una peste alta, cu marginea liberă spre vârful părului.

Fig.2.10.Histostructura
foliculului pilos-secțiune
longitudinală; ob.40x,
coloraţia HEA;
1-teaca fibroasă; 2-teacă
epitalială externă a părului;
3-teacă epitelială internă a
părului; 4-medulară;
5-cortială; 6-cuticulă;

Radăcina firului de păr este învelită de foliculul pilos și este acoperită de teca
epitelială internă, teca epitelială externă și teaca fibroasă.
Teaca epitelială internă se întinde de la bulb până la deschiderea glandei
sebacee. Este formată din trei straturi: epidermicula, stratul epitelial intern și stratul
epitelial extern. Epidermicula este formată din celule cheratinizate cu aspect de solzi,
dispuși cu marginea liberă orientată spre papilă, astfel încât se angrenează cu celulele
cuticulei, fixând firul de păr în foliculul pilos.
Stratul epitelial intern cuprinde câteva rânduri de celule aplatizate.
Stratul epitelial extern cuprinde un singur rând de celule poliedrice cheratinizate.
Teaca epitelială externă este o continuare a epidermei spre papilă, fiind
formată din mai multe straturi de celule asemănătoare celor din stratul spinos al
epidermului; numărul de straturi se reduce către bulbul pilos.
Teaca fibroasă este formată din țesut conjunctiv orientat în jurul firului de păr.
Pe această teacă se inseră fibre musculare din mușchiul erector.

Fig.2.11.Histostructura
bulbului pilos în secțiune
longitudinală (A) și
transversală (B) ob 40x,
coloraţia HEA;
1-papila; 2-celule
pigmentare; 3-teaca
epitelială externă ;
4-țesut conjunctiv dens
neorientat.

30
 2.2 GLOBUL OCULAR

Globul ocular adăpostește segmentul receptor al analizatorului vizual.

Globul ocular prezintă trei tunici concentrice: tunica externă, reprezentată de
sclerotică și cornee; tunica mijlocie cuprinde: coroida, corpul ciliar și irisul; tunica
internă, denumită retină.

2.2.1 CORNEEA

Corneea este o membrană transparentă care formează porțiunea anterioară a

tunicii externe a globului ocular.
Cu obiectivul 10x se observă structura corneei, care prezintă, de la exterior,
un epiteliu anterior stratificat pavimentos nekeratinizat, dispus pe o membrană bazală
ce intră în contact cu membrana limitantă anterioară (Bowmann);
Stroma este formată din mai multe fibre de colagen paralele între ele, care
alcătuiesc țesutul conjunctiv fibros lamelar, ce străbat întreaga lungime a corneei.
Printre fibrele conjunctive se observă puține fibroblaste.
Membrana limitantă posterioară (Descemet) este alcătuită din filamente de
colagen subțiri și constituie membrana bazală a epiteliului posterior.
Epiteliul posterior este simplu pavimentos și are rol în sinteza și întreținerea
membranei Descemet.

A B
Fig.2.12.Corneea ob.10x, coloraţia HE; A-imagine microscopică, B-schemă.
1-epiteliul anterior; 2-membrana bazală anterioară; 3-stroma;
4-membrana bazală posterioară; 5-epiteliul posterior.

Cu obiectivul 40x se poate vizualiza o imagine de detaliu a epiteliului anterior,

alcătuit din 5-10 straturi de celule, precum și a epiteliului posterior simplu pavimentos,
format din celule cubice dispuse pe un singur rând.
31
 Se examinează țesutul conjunctiv lamelar, alcătuit din 30-50 de lame
conjunctive formate din fibre de colagen, paralele cu suprafața corneei. Se observă
cele două membrane limitante, ce conțin o rețea bogată de fibre reticulare.

Fig.2.13.Corneea, ob.40x, coloraţia HE;

1-epiteliul anterior; 2-membrana Bowman; 3-stroma;
4-membrana Descemet; 5-epiteliul posterior.

2.2.2. RETINA

Retina reprezintă tunica internă a globului ocular și cuprinde două porțiuni:

porţiunea posterioară, reprezentată de retina vizuală, fotosenzitivă şi o porţiune
anterioară care nu are rol în fotorecepție formând retina oarbă.
Cu obiectivul 10x se examinează retina vizuală sau optică.
În structura retinei intră trei tipuri de celule: celule fotoreceptoare, neuroni
bipolari şi neuroni multipolari.
Retina este formată din zece straturi distincte:
1. Stratul pigmentar este alcătuit dintr-un singur rând de celule poliedrice cu
nuclei mari şi nucleolaţi, situaţi central, ale căror prelungiri pătrund printre celulele cu
conuri şi bastonaşe.
2. Stratul conurilor şi bastonaşelor este format din prelungirile celulelor
fotoreceptoare (vizuale);
Celulele cu conuri au un corp celular situat în stratul granular extern și două
prelungiri, una externă și alta internă.
Celulele cu bastonaș sunt alungite, subțiri adaptate pentru vederea la lumină
redusă. Discurile bastonașelor conțin pigmentul rodopsină, care are rol în generarea
stimulului vizual.
3. Membrana limitantă externă este formată din extremităţile prelungirilor
externe ale glicocitelor radiale (Müller).
Delimitează stratul conurilor şi bastonaşelor de stratul nuclear extern.

32
 4. Stratul nuclear extern cuprinde corpul celulelor vizuale, al celulelor cu conuri
dispuse pe un singur rând în vecinătatea membranei limitante externe și ai celulelor
cu bastonaşe, cu nuclei de mici dimensiuni, dispuşi pe 2 - 5 rânduri, în profunzimea
stratului.
5. Stratul plexiform extern este constituit din conexiunile sinaptice ce se
realizează între axonii celulelor fotoreceptoare şi dendritele neuronilor bipolari.
6. Stratul nuclear intern este constituit din pericarionii neuronilor bipolari,
pericarionii celulelor orizontale, pericarionii celulelor amacrine şi celulele de susținere
(Müller).
Neuronii bipolari sunt cei mai numeroși, fiind situaţi în centrul stratului, celulele
orizontale se află în pătura externă, iar celulele de susținere în pătura internă, fiind
reprezentate de nevroglii extrem de ramificate.
7. Stratul plexiform intern este format din sinapsele dintre axonii neuronilor
bipolari şi dendritele neuronilor multipolari din stratul ganglionar.
8. Stratul ganglionar este format din corpul neuronilor multipolari, distribuiți pe
un singur rând.
9. Stratul fibrelor optice este format din axonii amielinici ai neuronilor
multipolari care se orientează spre papila optică, pentru a părăsi globul ocular formând
nervul optic.
10. Membrana limitantă internă este formată din terminaţiile prelungirilor
interne ale gliocitelor radiale.

A B
Fig 2.14. Retina ob.20x, coloraţia HE; A-imagine microscopică, B-schemă;
1-stratul pigmentar; 2-stratul conurilor şi bastonaşelor; 3- limitanta
externă; 4-stratul nuclear extern; 5-stratul plexiform extern; 6-stratul
nuclear intern; 7-stratul plexiform intern; 8-stratul ganglionar; 9-stratul
fibrelor nervului optic; 10-limitanta internă.

33
 2.3 ANALIZATORUL ACUSTIC-ORGANUL AUDITIV

Organul auditiv este constituit din urechea externă, urechea mijlocie şi urechea
internă.
Urechea internă cuprinde un sistem de cavităţi osoase şi membranoase,
cunoscute sub denumirea de labirint osos şi labirint membranos. Între ele se
delimitează un spaţiu plin de lichid, numit perilimfă.

Fig.2.15. Secțiune la nivelul melcului osos,ob 4x, coloraţia HEA.

1-helicotremă; 2-canal osos; 3-rampa vestibulară; 4-rampă timpanică;
5-canal cochlear; 6-nerv cochlear; 7-columelă; 8-ganglionul Corti;
9-membrana bazilară; 10-membrana tectoria; 11-organul Corti.

Labirintul osos este format din cavități săpate în stânca temporalului și cuprinde
vestibulul osos, canalele semicirculare osoase și melcul osos.
Labirintul membranos este cuprins în interiorul labirintului osos fiind constituit
din vestibul membranos, canale semicirculare membranoase și melcul membranos. În
labirintul membranos se găsește endolimfa.
Melcul osos este un conduct care descrie două ture și jumătate în jurul unui ax
central format de un os spongios de formă triunghiulară pe secțiune, numit columelă.
Peretele exterior al acestui conduct este reprezentat de o lamă osoasă spirală,
numită lama contururilor.
Cu obiectivul 10x se examinează conductul osos, ce este tapetat în interior de
periost. Acesta prezintă două îngroșări: una pe peretele extern, numită ligament
spiral, alta pe lama spirală osoasă, numită creasta spirală;

34
 Fig.2.16.Secţiune printr-o
spirală a melcului osos;
ob.10x, coloraţia HEA.
1-perete cohlear; 2-rampă
vestibulară; 3-membrana
vestibulară Reissner;
4- tunelul Corti; 5-membrană
bazilară; 6-rampă timpanică;
7-ligamentul spiral; 8-stria
vasculară; 9-membrana
tectoria; 10-ganglionul Corti;

În interiorul conductului, pe toată lungimea sa, se găsește o proeminență a

columelei, lama spirală osoasă, care împarte interiorul canalului osos în două jumătăți,
denumite rampe: rampa vestibulară și rampa timpanică. Cele două rampe comunică
între ele printr-un orificiu, denumit helicotremă, situat în vârful melcului.
Canalul cohlear sau melcul membranos este situat în interiorul melcului osos
și se întinde de la saculă până la vârful melcului osos.
În secţiunile histologice, melcul membranos are aspect triunghiular cu baza
orientată spre lama de contur, iar vârful către lama spirală osoasă şi ligamentul spiral
intern.
Stria vasculară prezintă un epiteliu vascularizat localizat în peretele lateral al
canalului cohlear, lipsit de membrană bazală, sprijinindu-se direct pe ţesutul
conjunctiv.
Peretele timpanic formează podeaua conductului cochlear, fiind constituit din
lama spirală osoasă şi membrana bazilară.
Lama spirală osoasă este acoperită de ligamentul spiral intern.
Membrana vestibulară Reissner se detașează de la nivelul lamei spirale fiind
orientată oblic către peretele extern cohlear.
Membrana bazilară este constituită din fibre de colagen, pe fața superioară a
acesteia se găsește organul Corti, format din celule de susținere și celule auditive
înclinate unele către altele, astfel încât delimitează un spațiu triunghiular, tunelul
Corti.
Pereții tunelului sunt alcătuiți din celule de susținere alungite, ce formează
stâlpii Corti (unul intern și altul extern).

35
 Fig.2.17.Secţiune printr-o
spirală a melcului osos -
schemă;
1-perete cohlear; 2-rampă
vestibulară; 3-membrana
vestibulară Reissner;
4- tunelul Corti;
5-membrană bazilară;
6-rampă timpanică;
7-ligamentul spiral; 8-stria
vasculară; 9-membrana
tectoria; 10-ganglionul Corti;

Cu obiectivul 40x se examinează stâlpii Corti, care prezintă la exterior trei-

patru șiruri de celule de susținere, numite celulele Deiters, celulele Hensen, celulele
Claudius. Pe aceste celule de susținere, se găsesc celule auditive, ce prezintă la polul
apical numeroși peri auditivi imobili.
În structura columelei se observă neuroni ai ganglionului spiral Corti.
Prelungirile lor ajung la melcul membranos, trecând prin lama spirală osoasă.
Membrana tectoria se detașează de la nivelul creastei spirale și se orientează
către organul Corti având aspectul unei benzi subțiri.

Fig.2.18.Secţiune prin
organul Corti, ob.40x
coloraţia HEA;
1-tunelul Corti;
2-pilierii Corti;
3-membrană bazilară;
4-celule auditive externe;
5-celule auditive interne;
6-celule de susţinere;
7-celule Hensen; 8-celule
Deiters; 9-celule Claudius;
10-membrana tectoria;
11- membrana vestibulară
Reissner;12-canal cohlear;
13-nerv cohlear;
14-ganglionul Corti.

36
 3. SISTEMUL CARDIOVASCULAR

Sistemul cardiovascular se compune din :

1) sistemul de conducte, adaptate structural funcției de propulsare și vehiculare a
sângelui, ce formează un sistem tubular închis, reprezentat de vasele sanguine.
2) organul central adaptat funcției de propulsare a sângelui reprezentat de cord;
3) vasele limfatice, reprezentate de un sistem de drenare pasivă, prin care circulă
limfa.
Toate aceste componente au ca funcție principală, menținerea constantă a
lichidului tisular în organism. Circulația sângelui constituie una din cele mai importante
legături dintre mediul extern și organismul animal, reprezentând un sistem deschis
energetic și metabolic. Sângele circulă în interiorul patului vascular datorită diferențelor
de presiune dintre anumite segmente ale acestuia, prin contribuția a numeroși factori,
dintre care cel mai important este activitatea ritmică a inimii.

Sistemul vascular
Sistemul vascular este reprezentat de: artere, vene, capilare și vase limfatice.

3.1 ARTERELE
Arterele sunt vase sanguine care au ca funcție principală distribuirea sângelui
de la cord până la rețelele capilare din întreg organismul. În vasele sanguine există o
trecere continuă și gradată în ceea ce privește mărimea și componentele structurale
ale peretelui vascular, de la arterele cele mai mici până la metarteriolele ce se continuă
cu capilarele.
După aceste criterii, arterele se clasifică în următoarele tipuri:
1-artere de tip elastic, reprezentate de arterele mari;
2-artere de tip muscular, reprezentate de arterele de mărime medie;
3-arteriole reprezentate de cele mai mici ramuri arteriale;
Arterele de tip elastic sunt artere de calibru mare, reprezentate de aortă și
principalele ei ramificații.
Se studiază pe secțiuni transversale prin aortă.

A B
Fig.3.1. Aorta, ob.10x, coloraţia orceină; A-imagine microscopică, B-schemă;
1-intima; 2-limitanta elastică internă; 3-media; 4-adventicea; 5-vasa vasorum.

37
 Cu obiectivul 10x se evidențiază un perete gros, în care se observă o
aglomerare de lamele şi fibre elastice ondulate.
Cu obiectivul 40x se observă cele trei tunici din structura peretelui arterial:
intima, media şi adventicea.
Intima este alcătuită dintr-un endoteliu vascular în componența căruia intră
celule poligonale turtite, stratul subendotelial este gros, format din fibre de colagen și
elastice cu orientarea longitudinală, fibroblaste. Limitanta elastică internă alcătuită din
lamele elastice este slab reprezentată.
Media este alcătuită din numeroase lame si fibre elastice fenestrate, dispuse
concentric. Spațiile dintre fibre conțin fibre de colagen, fibroblaști, substanță
fundamentală amorfă și rare fibre musculare netede, care au o traiectorie spiralată.
Adventicea sau tunica externă este subțire, alcătuită în principal din fibre de
colagen, fibre elastice rare și fibroblaste.
La nivelul adventicei se află atât vasa vasorum cât și vase limfatice.

A B
Fig.3.2. Aorta, ob.10x, coloraţia HE; A-imagine microscopică; B-schemă;
1-intima; 2-limitanta elastică internă; 3-media; 4-adventice; 5-vasa vasorum.

3.1.1 Arterele musculare

Se studiază în țesutul conjunctiv al diferitelor organe.
Cu obiectivul 10x se examinează intima și se observă un strat subendotelial
relativ gros.
Limitanta elastică internă este bine reprezentată ş apare sub formă de valuri.
Media este alcătuită, aproape în exclusivitate, din fibre musculare netede,
dispuse circular. Printre straturile musculare există țesut conjunctiv redus, puține fibre
de colagen, fibre de reticulină și elastice. În arterele musculare mai mari, fibrele
elastice predomină printre fibrele musculare, formând rețele strânse.
Limitanta elastică externă este prezentă numai la arterele musculare de
calibru mare. Adventicea este alcătuită din țesut conjunctiv. În componența acesteia
intră fibre elastice și fibre de colagen, în cea mai mare parte cu o dispoziție
longitudinală. De asemenea se găsesc vase limfatice, vasa vasorum și nervi.

38
 Arteriolele au un lumen foarte îngust.
Intima este formată numai din endoteliu și limitanta elastică internă. La
arteriolele foarte mici, limitanta elastică internă lipsește.
Media este formata din 1-3 straturi de celule musculare netede. Numărul
straturilor de celule musculare descrește odată cu scăderea calibrului vaselor.
Limitanta elastică externă nu este prezentă.
Adventicea este foarte subțire și este reprezentată de țesut conjunctiv lax.

Fig.3.3. Artere și vene de tip muscular de calibru diferit

ob.10x, coloraţia orceină;
1-arteră de calibru mijlociu; 2-venă de calibru mijlociu;
3-arteră de calibru mic; 4-venă de calibru mic.

Fig.3.4. Artere și vene de

tip muscular de calibru
diferit ob.10x, coloraţia
HEA;
1-arteră ; 2-vene;
3-lumen; 4-nucleii
celulelor endoteliale;
5-intima; 6-media;
7-adventicea; 8-fibre
conjunctive; 9-fibre
musculare striate
scheletice.

39
 3.2 VENELE
Venele sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor,
realizând un sistem ramificat, ce porneşte în sens opus arborelui arterial, de la
terminaţii subţiri către diametre progresiv mai largi.
Venele au un calibru mai mare decât corespondentele lor arteriale și pereții lor
sunt mai subțiri, datorită reducerii componentelor musculare și elastice.
Cu obiectivul 10x se studiază venele mari.
Se observă o intimă subțire reprezentată de endoteliu și de un strat subendotelial
care este inconstant și poate să fie acoperit de o rețea de fibre elastice fine.
Nu prezintă o limitantă elastică internă distinctă.
Media este slab dezvolată, iar elementele musculare netede sunt mult mai
reduse și sunt separate de fibre de colagen.
Adventicea este cel mai bine reprezentată dintre aceste trei tunici și are, în
principal, în componența sa fibre de colagen, fibre elastice și fibre musculare netede,
dispuse helicoidal.
Cu obiectivul 40x se observă că venele mici şi mijlocii prezintă intima
formată dintr-un strat subendotelial subțire uneori fiind absent.
Tunica medie este de asemenea subțire și are în componența sa fascicule mici
de fibre musculare netede, separate prin fibre de colagen și o rețea fină de fibre
elastice.
Adventicea este bine reprezentată și formează grosimea peretelui, fiind
alcătuită din fascicule groase de colagen, dispuse longitudinal și fibre musculare
netede, dispuse în mici fascicule longitudinale.
Venulele sunt rezultate în urma confluării capilarelor.
Cu obiectivul 40x se evidențiază intima alcătuită din endoteliu și un strat
subendotelial subțire.
Tunica medie poate conține numai pericite contractile. Fibrele musculare
circulare formează un strat continuu, în venulele cu diametru mai mare. Fibrele
musculare sunt separate prin fascicule elastice și de colagen.
Adventicea este destul de groasă comparativ cu dimensiunea peretelui.
Aceasta este reprezentată de fibre de colagen orientate longitudinal, fibre
elastice și rare fibroblaste fără o anumită orientare.

A B
Fig.3.5. Vene și artere de tip muscular de calibru mic și mijlociu; ob.10x, coloraţia orceină,
A-imagine microscopică; B-schemă; 1-venă de calibru mic; 2-arteră de calibru mic;
3-venă de calibru mijlociu; 4-arteră de calibru mijlociu; 5-intima; 6-media; 7-adventicea.

40
 3.3 CAPILARELE
Capilarele sunt cele mai subțiri formațiuni vasculare, care permit efectuarea
schimburilor metabolice între sânge și țesuturi.
În structura peretelui capilarului intră un singur rând de celule endoteliale
aplatizate, care au formă de disc fin arcuit, cu nucleu ovalar, care proemină către
lumen.
De-a lungul capilarelor se află celule de origine mezenchimală, cu prelungiri
citoplasmatice lungi, care înconjoară parțial celulele endoteliale.
Aceste celule se numesc pericite.
În funcție de continuitatea stratului endotelial și a laminei bazale capilarele pot fi
grupate în: capilare cu peretele continuu (tipice); capilare fenestrate sau viscerale
și capilare sinusoide discontinue.
Se studiază în secțiunile realizate la nivelul mezenterului.

A B
Fig.3.6. Capilar longitudinal,ob.10x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică; B-schemă
1-capilar sanguin; 2-pericite; 3-țesut conjunctiv; 4-metarteriolă.

Capilarele cu peretele continuu (tipice) sunt capilarele de calibru regulat, cu

peretele alcătuit dintr-un strat continuu de celule endoteliale.
Sunt cele mai răspândite din organism prezente la nivelul țesutului muscular,
țesutului conjunctiv, țesutului nervos, glande exocrine etc.
Capilarele fenestrate sau viscerale se întâlnesc în: rinichi, intestine subțire,
glande endocrine și sunt formate dintr-un strat discontinuu de celule endoteliale
dispuse pe membrana bazală.
Celulele prezintă orificii transcelulare sau pori, numite fenestrații.
Capilarele sinusoide sunt prezente la nivelul ficatului și organelor
hematopoietice.
Au un traiect sinuos și un lumen larg. Celulele endoteliale sunt separate prin spații
largi, formând un strat discontinuu. Printre celulele endoteliale se găsesc macrofage.

41
 3.4 VASELE LIMFATICE

Vasele limfatice au rolul de a îndepărta excesul lichidului tisular sub formă de limfă,
să o filtreze la nivelul limfonodurilor și să o returneze fluxului sanguin.
Capilarele limfatice se găsesc în țesuturile conjunctive ce conțin lichid interstițial
abundent.
Capilarele limfatice sunt tuburi delimitate de un endoteliu subțire fenestrat, nu
prezintă o lamină bazală completă și sunt înconjurate de un strat subțire de fibre de
colagen și de reticulină.
În organele limfoide, capilarele sunt înlocuite cu sinusuri limfatice ce sunt însoțite
de celule reticuloepiteliale.
Vasele limfatice au o structură asemănătoare venelor, dar pereții lor sunt mult
mai subțiri.
Endoteliul este înconjurat de fibre de colagen, fibre elastice și un număr redus de
celule musculare netede.
În vasele limfatice mari se pot distinge cele trei tunici: intima, media și adventiția
(fiind de obicei slab delimitate).
Pe traiectul vaselor limfatice mari se află agregate de țesut limfoid care
structurează limfonodurile unde se realizează filtrarea limfei și reținerea antigenilor.

3.5 CORDUL

Cordul este un organ muscular format din trei componente: endocard, miocard și
epicard.
Cu obiectivul 4x, în secțiunile obținute se observă o imagine de ansamblu a celor
trei straturi.
Endocardul este delimitat de un endoteliu continuu, alcătuit dintr-un singur strat
de celule aplatizate.

Fig.3.7.Histostructura
corduluiob.4x, coloraţia
orceină;
1-endocard; 2-miocard;
3-epicard.

42
 Fig.3.8. Histostructura miocardului, ob.10x, coloraţia HE;
1-fibre musculare striate cardiace secționate transversal;
2-fibre musculare striate cardiace secționate longitudinal;
3-stria scalariformă; 4-țesut conjunctiv.

Fig.3.9. Histostructura miocardului ob.40x, coloraţia HE;

1-fibre musculare striate cardiace secționate longitudinal;
2-stria scalariformă; 3-țesut conjunctiv.

Cu obiectivul 40x se observă stratul subendotelial, format din fibre fine de

colagen şi fibre elastice, ce unesc endocardul cu miocardul.
Stratul subendocardic este alcătuit din fibre de țesut conjunctiv ce are în
componența sa vase sanguine, nervi și celule Purkinje.

43
 Fig.3.10. Histostructura miocardului și a celulelor nodale,
ob.20x, coloraţia HE; 1-celule nodale(Purkinje); 2-fibre
musculare striate secționate oblic; 3-fibre musculare
striate secționate transversal; 4-țesut conjunctiv.

Miocardul este alcătuit din celule musculare striate care au un traiect spiralat
în miocardul ventricular superficial, iar în stratul profund fibrele sunt circulare în jurul
fiecărui ventricul.
În structura miocardului intră fibre de țesut conjunctiv interstițial, care conțin
filete nervoase și capilare sangvine.
Epicardul este reprezentat de o membrană conjunctivă, seroasă, acoperită
de un singur rând de celule mezoteliale.
Subiacent mezoteliului se află un strat relativ gros de țesut areolar sau adipos
denumit stratul subepicardic, la nivelul căruia se găsesc vasele coronariene și nervi.
Sistemul excitoconductor cardiac este format din miocite nodale,
reprezentate de fibre musculare cardiace modificate.Miocitele nodale sunt de trei tipuri:
celule P, celule T şi celule Purkinje.

Fig.3.11. Histostructura miocardului

și a celulelor nodale, schemă;
1-celule nodale (Purkinje);
2-fibre musculare striate secționate
oblic; 3-fibre musculare striate
secționate transversal; 4-țesut
conjunctiv; 5-strii scalariforme.

44
 4. GLANDELE ENDOCRINE

Glandele endocrine sau glandele cu secreție internă, sunt organe secretorii ai

căror produși de elaborare, denumiți hormoni, sunt eliberați în mediul intern al
organismului. Țesuturile și organele la nivelul cărora acționează hormonii, se numesc
țesuturi și organe ,,țintă”.
Sistemul endocrin cuprinde:
a) glande endocrine individualizate morfologic (hipofiza, epifiza, tiroida,
suprarenala);
b) glande mixte, alcătuite dintr-o parte endocrină și o parte exocrină: glandele
interstițiale din ovar și testicul, pancreasul; grupări de celule endocrine în alte organe
(în tractul digestiv, placentă, cord, rinichi);
c) glande amficrine: hepatocitul, care elaborează atât secreție exocrină cât și
endocrină.

4.1. HIPOFIZA

Hipofiza este formată din două componente:adenohipofiza și neurohipofiza.

Fig.4.1. Hipofiza, ob.4x,colorația Azan;

1-porțiunea distală; 2-porțiunea intermediară; 3-porțiunea
tuberală; 4-fanta hipofizară; 5-lobul posterior; 6-tija hipofizară;

4.1.1. ADENOHIPOFIZA

Adenohipofiza (lobul anterior) este alcătuită din: porțiunea distală, porțiunea

tuberală și porțiunea intermediară.
Se studiază pe secțiuni transversale și longitudinale la nivelul adenohipofizei.
Cu obiectivul 10x se observă o imagine de ansamblu a celor trei componente
ale lobului anterior.

45
 Porțiunea distală sau pars distalis este componenta majoră a adenohipofizei,
ocupând 75% din volumul acesteia.
La periferie este acoperită de o capsulă conjunctivă fibroasă, relativ densă, în
care sunt prezente vase sanguine.
De la nivelul capsulei se detașează septe conjunctive foarte fine care
delimitează grupuri celulare ce formează loji.

Fig.4.2. Hipofiza
ob.10x, coloraţia Azan;
1-porțiunea distală;
2-porțiunea intermediară;
3-fanta hipofizară;
4-capilare; 5-lobul
posterior.

Fig.4.3. Hipofiza-schemă
1-porțiunea distală; 2-porțiunea intermediară;
3-fanta hipofizară; 4-capilare; 5-lobul posterior
6-celule cromofile carminofile; 7-celule cromofile oranjofile;
8-celule cromofile bazofile; 9-celule cromofobe.

46
 Parenchimul este alcătuit din celule secretoare organizate în cuiburi sau
cordoane scurte, înconjurate de țesut conjunctiv fin în care sunt prezente numeroase
capilare fenestrate.
În urma colorațiilor histologice celulele de la nivelul lobului anterior se clasifică
în: celule cromofile și celule cromofobe.

Fig.4.4. Porțiunea distală a adenohipofizei, ob.10x, coloraţia Azan;

1-celule cromofile acidofile; 2-celule
cromofile bazofile; 3-celule cromofobe.

Celulele cromofile sunt de două feluri: acidofile și bazofile în funcție de

afinitatea pe care o au față de coloranții acizi sau bazici.
Celulele cromofobe sunt celulele care apar palid colorate neavând
proprietatea de a reține coloranții.
Porţiunea tuberală (sau lobul tuberal) apare ca o expansiune dorsală a
lobului anterior, ce îmbracă tija hipofizară.
Este constituit din celule mici cu citoplasma slab bazofilă, dispuse în grupuri sau
cordoane scurte în asociere cu numeroase capilare sanguine.
Lobul intermediar este delimitat de lobul anterior prin fanta hipofizară și
cuprinde celule bazofile și celule cromofobe ce conțin coloid.
Celulele apar sub formă de cordoane sau grupuri ce pot delimita foliculi reduși
înconjurați de țesut conjunctiv fin și capilare sanguine.
Cu obiectivul 40x se evidențiază endocrinocitele și se studiază cele trei tipuri
principale: celule cromofile acidofile, bazofile și celulele cromofobe.
Celulele cromofile acidofile au afinitate pentru coloranții acizi și sunt cele mai
numeroase celulele cromofile.
Au fost identificate două tipuri de celule acidofile: celulele oranjofile sau celulele
acidofile alfa și celule carminofile sau celule acidofile beta.
Au aspect ovalar sau poliedric, cu granulaţii acidofile evidente.
Pot prezenta un nucleu mare, veziculos, slab cromatic, dispus central.

47
 Celulele oranjofile (alfa) se colorează cu acizi în nuanțe de oranj, produc
hormonul de creștere STH, de aceea se mai numesc endocrinocite somatotrope.
Sunt cele mai numeroase dintre celulele acidofile și sunt dispuse, de obicei pe
părțile laterale ale lobului anterior.
Celulele carminofile (beta) se colorează în nuanțe de roșu-cărămiziu, au
formă ovalară și se întâlnesc în toate zonele adenohipofizei.
Ele secretă hormonul luteotrop (LTH-ul, prolactina), și se întâlnesc în număr
mare la femele în timpul gestației și lactației.
Celulele bazofile sunt localizate la periferia lobului anterior și sunt mai reduse
cantitativ.

Fig.4.5.Porțiunea
distală a
adenohipofizei,
ob.20x, coloraţia
Azan.
1-celule cromofile
acidofile; 2-celule
cromofile bazofile;
3-celule cromofobe;
4-capilare.

Celulele bazofile sunt de trei tipuri: celule tireotrope, celule gonadotrope și

celule corticotrope.
Celulele tireotrope (delta) se găsesc în porțiunile centrale ale lobului anterior.
Citoplasma este intens bazofilă cu granulații de mici dimensiuni.
Nucleul este mare, veziculos situat central.
Aceste celule secretă hormonul tireotrop (TSH-ul), care ține sub control
activitatea glandei tiroide.
Celulele gonadotrope (beta)-apar colorate în albastru intens, sunt ovalare cu
nucleul situat excentric iar în citoplasmă sunt granulații mici slab bazofile. Sintetizează
FSH-ul (hormonul foliculostimulant).
Celulele corticotrope (epsilon), se găsesc în număr mare în lobul intermediar,
au aspect sferic sau ovalar, cu nucleul plasat excentric.
Aceste celule secretă hormonul adrenocorticotrop (ACTH-ul).
Celulele cromofobe sunt considerate celule sușe pentru pentru celulele
cromofile și sunt de trei categorii: foliculare, stelate și granulate.
Sunt celule talie mică având aspect poliedric neregulat.
Citoplasma este slab colorabilă, fără granulaţii, iar nucleul este veziculos.
Sunt reduse numeric la adult şi par a fi sursa celorlalte celule.

48
 Fig.4.6. Histostructura porțiunii intermediare și a lobului
posteriorob.20x, coloraţia Azan.
1-porțiunea intermediară; 2- lob posterior; 3-celule cromofile bazofile;
4-celule cromofobe; 5-capilare; 6-pituicite; 7-corp Herring.

4.1.2. NEUROHIPOFIZA

Cu obiectivul 10x se observă structura lobului nervos, format din: lobul

posterior (pars nervosa), eminența mediană și tija hipofizară.
Lobul posterior este alcătuit din capsulă conjunctivă și parenchim.
Capsula conjunctivă se află la exterior și reprezintă o expansiune a piei mater.
De la nivelul capsulei se detașează septe conjunctive ce compartimentează
lobul posterior în lobuli slab delimitați.
Neurohipofiza are o alcătuire tipică de țesut nervos fără neuroni.
Ea conține fibre nervoase amielinice, care prezintă pe suprafață zone cu
aspect de butoni, denumite corpi Herring.
În neurohipofiză se mai găsesc: pituicitele, celule gliale modificate cu
prelungiri ce vin în contact cu lamina bazală a capilarelor; celule bazofile, celule
stromale, fibroblaste, macrofage și capilare fenestrate.

Cu obiectivul 40x se observă detaliat aspectul parenchimului glandular,

constituit din celule gliale ramificate, denumite pituicite, acestea având o pondere de
25% din volumul acestui lob.
Pituicitele sunt celule mici cu ramificații scurte, cu nuclei ovalari.

49
 Fig.4.7. Histostructura lobului posterior ob.20x, coloraţia Azan;
1-pituicite; 2-capilare; 3-corpi Herring.

În apropierea lobului intermediar pot fi prezente celule bazofile gonadotrope,

izolate sau în grupuri reduse, care prezintă o citoplasmă slab colorată cu puține
granulații.
Corpii sau corpusculii Hering au aspect neregulat sau sferoidal și conțin
numeroase granule de neurosecreție.

4.2.TIROIDA

Glanda tiroidă este formată din stromă şi un parenchim, structurată după tipul
vezicular.
Stroma conjunctivă cuprinde capsula şi septele care împart teritoriul glandular
în lobi și lobuli.

Cu obiectivul 10x se observă o capsulă fibroasă formată din țesut conjunctiv

vascularizat , iar de pe fața ei internă se detașează septe conjunctivo-vasculare care
delimitează lobii și lobulii glandulari.
Morfologia foliculilor este dependentă de starea lor funcţională existând
următoarele tipuri de foliculi tiroidieni: foliculi în normofuncţie ce au un diametru
redus, coloidul este mai diluat şi bazofil, iar celulele foliculare sunt cubice şi au tendinţa
de a deveni prismatice; foliculii în hiperfuncţie sunt mici, au lumen strâmt, iar coloidul
este intens bazofil și foarte diluat; foliculii în hipofuncţie au diametrul mare, coloidul
umple tot lumenul, este foarte vâscos și intens acidofil.

50
 Fig.4.8. Tiroida, ob.4x, coloraţia HE;
1-capsulă conjunctivă; 2-travei conjunctive; 3-folicul
tiroidian; 4-grupuri de celule parafoliculare; 5-capilare.

Fig.4.9.Tiroida-schemă;
1-capsulă conjunctivă; 2-travei conjunctive;
3-folicul tiroidian; 4-grupuri de celule parafoliculare.

Cu obiectivul 40x se studiază un folicul tiroidian. Acesta are aspect rotunjit

sau ovoidal și este constituit dintr-un strat de celule epiteliale dispuse pe o membrană
bazală. Coloidul umple lumenul foliculului, apare omogen și clar.

51
 Fig.4.10.Tiroida, ob.40x, coloraţia HE;
1-foliculi tiroidieni;
2-epiteliu simplu cuboidal; 3-coloid;
4-capilare; 5-celule parafoliculare.

Foliculii în repaus au un diametru mare, fiind delimitaţi de celule cubice

mici sau de celule aplatizate. Coloidul este abundent, vâscos puternic acidofil .
Celulele parafoliculare sunt dispuse sub formă de insule în spațiile
dintre foliculii tiroidieni.
Celulele parafoliculare au aspect poligonal, mai mari decât celulele
foliculare tiroidiene, palid colorate cu nucleul plasat excentric.

Fig.4.11.Histostructura tiroidei, ob.40, coloraţia Azan;

1-celule parafoliculare; 2-foliculi tiroidieni; 3-coloid.

52
 4.3. GLANDELE SUPRARENALE

Suprarenala este un organ complex, format din două porțiuni distincte cu

origine, structură și funcții diferite: un strat periferic care formează corticosuprarenala
și un strat central care formează medulosuprarenala.

Cu obiectivul 4x, se examinează capsula care delimitează glanda

suprarenală, alcătuită din țesut conjunctiv dens, din care se desprind septe subțiri cu
aspect trabecular, ajungând până în zona centrală.

Stroma glandei este formată din țesut conjunctiv bogat în fibre de reticulină,
care formează trabeculele conjunctive.

Fig.4.11. Histostructura glandei suprarenale, ob.4x, coloraţia HEA.

1-capsula conjunctivă; 2-corticosuprarenala; 3-zona glomerulată;
4-zona fasciculată; 5-zona reticulată; 6-medulosuprarenala; 7-vena centrală.

4.3.1.Corticosuprarenala

Cu obiectivul 10x se examinează cele trei zone distincte ale

corticosuprarenalei: zona glomerulată, zona fasciculată și zona reticulată.
Zona glomerulată este situată sub capsula organului. Este constituită din
celule organizate în cordoane compacte care formează glomeruli sau arcuri,
înconjurate de capilare sinusoide. Celulele au dimensiuni reduse, cu citoplasma
bazofilă. Aceste celule secretă hormoni mineralocorticoizi care mențin nivelul
electroliților.
Zona fasciculată este alcătuită din cordoane lungi, paralele între ele, formate
din doua rânduri de celule delimitate de fibre de țesut conjunctiv care conțin capilare
sanguine largi. Aceste celule secretă hormonii glucocorticoizi, cu acțiune metabolică
ce are efecte asupra ficatului.
Zona reticulată este formată din celule de talie mică, care organizează o rețea
de celule anastomozate, cu citoplasma întunecată, cu nucleu picnotic. În ochiurile
rețelei apar capilare sinusoide.
Celulele sintetizează o cantitate redusă de hormoni androgeni.

53
 Fig.4.12.Histostructura glandei suprarenale,
ob.10 x, HEA.
1-capsula conjunctivă; 2-zona glomerulată;
3-zona fasciculată; 4-capilare.

Cu obiectivul 40x se examinează detaliat cele trei zone ale glandei.

În zona glomerulată se examinează aspectul celulelor piramidale sau
prismatice, cu nucleu sferic colorat intens.

Fig.4.13.Aspectul
detaliat al zonei
glomerulate
ob.40x, coloraţia
HEA.
1-capsula
conjunctivă;
2-celule
organizate în
cordoane
arcuate.

54
 În zona fasciculată se observă celule cu citoplasma bazofilă (întunecată) și
celule cu citoplasma clară, numite spongiocite.
Spongiocitele conțin numeroase incluzii lipidice în citoplasmă care sunt
dizolvate în timpul prelucrărilor histologice, iar în citoplasma acestor celule apar
numeroase vacuole, ce le conferă un aspect spongios.

Fig.4.14.Aspectul detaliat al zonei fasciculate;

ob.40x, coloraţia HEA; imagine microscopică.
1-endocrinocite; 2-capilare; 3-septe conjunctive.

În zona reticulată se observă celule care au dimensiuni mai mici față de

celulele zonei fasciculate, ce prezintă în citoplasmă granule de lipofuscină.
Pot fi prezente celule de formă neregulată, cu nuclei picnotici, aspect
caracteristic apoptozei.

Fig.4.15.Aspectul zonei
reticulate și al
medulosuprarenalei
ob.40x, coloraţia HEA;
1-zona reticulată; 2-capilare;
3-medulosuprarenala;
4-vena centrală.

55
 4.3.2. Medulosuprarenala

Cu obiectivul 10x se studiază această zonă alcătuită din celule mari,

voluminoase, grupate în jurul capilarelor sanguine dispuse sub formă de cordoane sau
insule înconjurate de o rețea de fibre de reticulină. Citoplasma este bazofilă, iar nucleul
este situat central.
Cu obiectivul 40x se examinează endocrinocitele ce pot fi clare sau dense în
funcție de aspectul citoplasmei.
Endocrinocitele clare sau epinefrocitele sunt mai puţin numeroase, prismatice,
cu nucleu sferoidal mare, eucromatic, nucleolat.
Endocrinocitele dense sau norepinefrocitele au aspect poligonal, nucleul este
mare, sferoidal plasat central.

Fig.4.16.Histostructura glandei suprarenale –schemă;

1-capsula conjunctivă; 2-corticosuprarenala; 3-zona glomerulată;
4-zona fasciculată; 5-zona reticulată; 6-medulosuprarenala;
7-capilare; 8-vena centrală ;

4.4. PANCREASUL ENDOCRIN

Pancreasul endocrin este constituit din insulele Langerhans, formate din

agregate celulare dispuse printre acinii seroşi ai pancreasului.
Cu obiectivul 10x se identifică agregatele celulare delimitate de acinii seroși
adiacenți de o capsulă extrem de fină de țesut conjunctiv reticular.
Cu obiectivul 40x se observă că celulele sunt poligonale sau rotunde, slab
circumscrise, dispuse în cordoane, printre care se găseşte ţesut reticular fin şi capilare.

56
 Colorațiile histologice uzuale permit identificarea a două tipuri celulare: celulele
acidofile α și celulele bazofile β.
Prin colorații speciale imunocitochimice s-au evidențiat patru tipuri principale
de celule insulare : A, B, D, F.
Celulele A sau α sunt grupate în cordoane intercapilare, situate spre partea
centrală a insulei și secretă glucagonul, hormon hiperglicemiant. Au aspect poligonal,
sunt de mari dimensiuni cu citoplasma acidofilă.
Celulele B sau β sunt numeroase și mai mici decât celulele de tip A,au aspect
poliedric cu nucleu sferic. Sunt situate pe părțile laterale ale insulei și produc insulina.
Celulele C au aspect alungit, sunt foarte rare și se află la periferia insulelor.
Celulele D sau δ situate la periferia insulelor în vecinătatea celulelor A și au
polaritate vasculară. Ele sintetizează somatostatinul.
Celulele F sunt rare și secretă polipeptid pancreatic ce stimulează secreția
gastrică.

A B
Fig. 4.17. Pancreasul endocrin, ob.10x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică, B-schemă;1-cordoane de celule glandulare; 2-capilare;
3-acini pancreatici; 4-travei conjunctive.

Fig.4.18. Pancreasul endocrin-imagine

microscopică ob.40x, coloraţia HE;
1-cordoane de celule glandulare;
2-capilare; 3-acini pancreatici.

57
 5. SISTEMUL LIMFATIC

Sistemul limfatic sau imunitar este implicat în apărarea organismului și are

capacitatea de a diferenția structurile proprii organismului (self) de cele străine
(nonself).
Sistemul imunitar are capacitatea de a inactiva și neutraliza moleculele străine
prezente în virusuri, bacterii, paraziți etc.
Sistemul limfatic este compus din organe limfoide şi vase limfatice.
Din punct de vedere morfo-funcțional în cadrul sistemului imun organele
limfoide se împart în: organe limfoide primare reprezentate de: timus, bursa
cloacală (Fabricius) la păsări și organe limfoide secundare ce pot fi reprezentate
de: splină, limfonoduri, amigdale, placile Peyer din ileon, apendicele cecal,
diverticulul Meckel precum și țesutul limfoid asociat mucoaselor.

5.1.TIMUSUL

Timusul prezintă la exterior o capsulă subțire, care trimite septuri conjunctivo-

vasculare ce delimitează periferic lobulii incompleți.

Cu obiectivul 4x,10x se studiază parenchimul organizat în lobuli timici.

Lobulul timic prezintă două zone: zona periferică, denumită zona corticală,
colorată mai intens, bogată în celule și zona centrală mai slab colorată în care celulele
sunt mai rare, numită zona medulară.

A B

Fig.5.1.Timus,ob.4x,HE; A-imagine microscopică; B-schemă

1–lobuli timici; 2-corticală; 3-medulară; 4-corpusculi Hassall.

58
 Fig.5.2.Timus-imagine microscopică ob.10x, coloraţia HE
1–lobuli timici; 2-corticală; 3-medulară ; 4-corpusculi Hassall.

În zona corticală sunt prezente limfocite mici, numite timocite.

Timocitele sunt foarte dense, cu aspect uniform și conferă zonei un aspect compact.
Zona medulară apare mai puțin compactă, densitatea timocitelor fiind mult mai
redusă decât în zona corticală.
Se pot evidenția structuri concentrice, acidofile cu dimensiuni variabile numite
corpusculi Hassal sau corpusculi timici.

Cu obiectivul 40x se studiază detaliat cele două zone.

În corticală se observă precursori ai limfocitelor T denumite timocite care
formează populația celulară ce predomină în această zonă.
Se mai pot observa: limfocite mari, provenite din măduva hematogenă,
celulele epitelioreticulare și macrofage.

Zona medulară conține celulele epiteliale reticulare poligonale.

În această zonă are loc maturarea limfocitelor T.
Ele se aglomerează în anumite zone și se dispun concentric organizând din loc
în loc corpusculii Hassall.

59
 Fig.5.3. Histostructura unui lobul timic, ob.10x, HE;
1-zona corticală; 2-zona medulară; 3-corpusculi
Hassal; 4-travei conjunctive.

Corpusculii Hassal sunt prezenți numai în zona medulară, constituind un

element de diagnostic diferențial pentru timus.
Corpusculii timici Hassall sunt formați dintr-un număr variabil de celule
epiteliale dispuse concentric care suferă un proces de degenerescență.
Rolul corpusculilor Hassall nu este bine cunoscut, doar că numărul lor crește
odată cu involuția timusului.

Fig.5.4. Imagine detaliată a zonei medulare,ob.40x,colorația HE;

1-corpusculi Hassal; 2-timocite.

60
 În zona medulară se găsesc limfocite de talie medie LT .
Alte tipuri de celule sunt macrofagele.
Acestea sunt numeroase la joncțiunea zonei corticale cu zona medulară și
intervin în prelucrarea limfocitelor distruse la nivel intracortical.

5.2. BURSA FABRICIUS

Bursa Fabricius este un organ limfoepitelial specific păsărilor, cu aspect de

săculeţ, situat deasupra proctodeumului. Lumenul bursal este compartimentat în pliuri
longitudinale tapetate de un epiteliu, care se află în continuitate cu epiteliul intestinal.
Cu obiectivul 10x se observă aspectul foliat al cutelor mucoasei şi aspectul
poligonal al nodulilor bursali.
Se evidențiază o mucoasă cu falduri în corionul căreia se găsesc nodulii sau
foliculii bursali. Suprafața faldurilor este acoperită de un epiteliu simplu columnar.
Nodulii bursali au formă poligonală cu aspect foliat, prezentând o regiune
corticală şi una medulară.

Fig.5.5. Bursa Fabricius, ob.4x, coloraţia HE;

1-lumen; 2-epiteliul simplu prismatic; 3-noduli bursali;
4-lamina propria; 5-musculara.

Musculara este alcătuită din fibre musculare netede dispuse pe două

straturi:strat circular intern și strat longitudinal extern.
Seroasa este formată din țesut conjunctiv mezotelio-fasciculat.
Cu obiectivul 40x se observă tipurile celulare prezente în nodulii bursali.
În zona corticală a lobulului bursal se află un număr mare de celule în care
sunt prezente limfocite, limfoblaste și multe macrofage. Zona corticală apare colorată
mai intens față de zona medulară.

61
 Zona medulară este formată din celule nediferențiate, limfoblaste, limfocite,
macrofage, plasmocite. Această zonă apare mai slab colorată, iar celulele sunt mai
distanțate între ele.

Fig.5.6. Bursa Fabricius – schemă.

1-epiteliul simplu prismatic; 2-noduli bursali;
3-lamina propria;

Fig 5.7. Bursa Fabricius,ob.10x, coloraţia HE;

1-epiteliul simplu prismatic; 2-noduli bursali; 3-lamina propria.

62
 5.3. AMIGDALELE

Amigdalele reprezintă o aglomerare de țesut limfoid în mucoasa bucală și

faringiană.
Au suprafața acoperită cu un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat.

Cu obiectivul 4x și obiectivul 10x se observă că epiteliul se înfundă formând

criptele amigdaliene.
Sub epiteliu se găsește țesut conjunctiv lax, care structurează corionul.
În componența acestuia se află țesut limfoid organizat în foliculi.

A B

Fig.5.8. Amigdala,ob.4x, coloraţia Mallory; A-imagine microscopică;B-schemă;

1-cripta amigdalienă; 2-epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat;
3-noduli amigdalieni; 4-infiltraţie difuză internodulară; 5-acini mucoși.

Foliculul limfoid este o formațiune sferoidală formată din limfocite. Foliculi

limfozi pot fi: foliculi primari și foliculii secundari.
Sub țesutul amigdalian există o condensare a țesutului conjunctiv, care separă
țesutul amigdalian de țesuturile adiacente din faringe.
Cu obiectivul 40x se observă aspectul epiteliului și al foliculilor primari și
secundari.

63
 Fig.5.9. Amigdala, ob.20x,
coloraţia Mallory;
1-cripta amigdalienă;
2- epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat;
3-noduli amigdalieni;
4-infiltraţie difuză internodulară.

Fig.5.10. Imagine de detaliu

a nodulului amigdalien,
ob.40x, coloraţia Mallory;
1-epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat;
2-nodul amigdalien;
3-infiltraţie difuză
internodulară.

5.4. LIMFONODURILE

Limfonodurile sau ganglionii limfatici sunt organe limfoide ovalare sau reniforme
situați de-a lungul vaselor limfatice cu care formează sistemul limfatic.
Cu obiectivul 4x și obiectivul 10x se observă că limfonodurile sunt formate
din: capsulă, stromă și parenchim.
Capsula este alcătuită din țesut conjunctiv bogat în fibre de colagen, fibre
elastice și fibre de reticulină.
De pe fața internă a capsulei se detașează travei conjunctivo-vasculare ce
împart incomplet parenchimul. Între capsulă și parenchim se află sinusul subcapsular,
alcătuit dintr-o rețea laxă de fibre de reticulină și celule reticulare. De la sinusul
subcapsular pornesc sinusurile corticale intermediare sau perinodulare.
Acestea se continuă cu sinusurile medulare care se află în spațiile dilatate dintre
cordoanele medulare și transportă limfa în vasele limfatice eferente ale ganglionului

64
limfatic. În limfonoduri, sângele circulă în direcţie opusă limfei, pătrunzând în ganglioni
prin hil.
Parenchimul este format din țesul limfoid organizat în trei zone.
Zona corticală împărțită în: corticala externă numită zonă foliculară (țesutul
limfoid este organizat în foliculi) și corticala internă sau zona paracorticală alcătuită
din inflitrație difuză de limfocite sub foliculi;
Zona medulară este alcătuită din cordoane de țesut limfoid.

Fig.5.11. Limfonod, ob.4x, colorația HE;

1-capsulă; 2-travei conjunctive; 3-nodul primar; 4-nodul secundar;
5-zonă corticală; 6-zonă medulară; 7-sinus subcapsular;
8-zona paracorticală; 9-hilul limfonodului;

Fig.5.12. Limfonod, ob.4x, schemă;

1-capsulă; 2-travei conjunctive; 3-nodul primar; 4-nodul secundar;
5-zonă corticală; 6-zonă medulară; 7-sinus subcapsular;
8-zona paracorticală; 9-hilul limfonodului;

65
 Fig.5.13.Limfonod, ob.10x, coloraţia HEA;
1-capsulă; 2-sinus subcapsular; 3-nodul limfoid.

Cu obiectivul 40x se studiază zona corticală, alcătuită din țesut conjunctiv

reticular și foliculi limfoizi sau foliculi limfoizi primari.
Ulterior foliculii limfoizi primari se vor transforma în foliculi limfoizi
secundari, caracterizați prin prezența unui centru germinativ, ce apar în urma
acțiunii unui stimul antigenic.
Zona corticală internă sau zona paracorticală este alcătuită din țesut limfoid
dens, numeroase limfocite T, care nu se organizează în foliculi.

Fig.5.14. Limfonod, ob.20x , coloraţia HE;

1-capsulă; 2-nodul primar; 3-nodul secundar; 4-zonă corticală;
5-zonă medulară; 6-sinus subcapsular; 7-zona paracorticală.

66
 Zona medulară este alcătuită din țesut limfoid dens organizat sub formă de
cordoane medulare separate între ele prin spații dilatate denumite sinusuri medulare.
Cordoanele medulare sunt constituite din limfocite B, numeroase plasmocite
și macrofage.

Fig.5.15. Aspect detaliat al populației celulare din limfonod,

ob.40x, coloraţia HEA;
1-plasmocite; 2-celule reticulare.

5.5. SPLINA

Splina este organul limfoid cel mai dezvoltat având rol esențial în imunitate și în
mecanismele de apărare împotriva antigenelor care pătrund pe cale sanguină.
Pe lângă funcția de filtrare a sângelui, splina constituie locul de formare a
anticorpilor. Splina este un organ parenchimatos format din capsulă și parenchim.

Fig.5.16. Splina
ob. 4x, coloraţia
HEA,
1-capsula;
2-nodul splenic;
3-travei
conjunctive;
4-manşon
periarterial;
5-vas de sânge;

67
 Cu obiectivul 10x se observă capsula foarte groasă alcătuită din țesut
conjunctiv dens alcătuit din fibre de colagen, fibre elastice și numeroase celule
musculare netede cu rol contractil.

Fig.5.17. Splina-schemă;
1-capsula; 2-trabecule; 3-limfonoduli splenici; 4-arteriola limfonodulului
splenic; 5-manşon periarterial; 6-cordoane splenice; 7-capilare.

De la nivelul capsulei se detașează trabecule sau septuri groase care împart

parenchimul în compartimente incomplet delimitate ce conțin vase sanguine.
Parenchimul sau pulpa splenică are două componente: pulpa albă și pulpa
roșie.
Pulpa albă este formată din tecile limfoide periarteriale și foliculi limfoizi. Pulpa
roșie este formată din: cordoane splenice și sinusuri venoase.

Fig.5.18. Aspecul
unui limfonodul
splenic, ob.20x,
colorația HEA;
1- limfonodul
splenic;
2-arteriola
limfonodulară;
3-pulpa roșie.

68
 Fig.5.19. Histostructura arterei splenice și a manșonului periarterial
ob.20x, HEA; 1-pulpa roșie; 2-arteră splenică; 3-manșon periarterial.

Cu obiectivul 40x se studiază cordoanele splenice alcătuite din țesutul

conjunctiv reticular în ochiurile căruia se află hematii, reticulocite, leucocite, plachete
sanguine.
Cordoanele splenice conțin un număr mare de macrofage cu rol în
recunoașterea și prelucrarea eritrocitelor îmbătrânite (”cimitir” al globulelor roșii).
În cordoane sunt reținute și plachetele sanguine cu tendință spontană de
agregare.
Tecile limfoide periarteriale sunt manșoane periarteriale de țesut limfoid care se
organizează în jurul arterei centrale, substituind adventiția vasculară.

Fig.5.20. Imagine de
detaliu a pulpei roșii,
ob.20x, coloraţia HE.
1-pulpa roșie; 2-travei
conjunctive;
3-cordoane splenice.

69
 6. APARATUL DIGESTIV

Aparatul digestiv este constituit din tractul digestiv, alcătuit din: cavitatea bucală,
tubul digestiv (faringe, esofag, stomac, intestin subtire, intestin gros, canal anal) și
glandele anexe (glande salivare, ficatul și pancreasul).

6.1. CAVITATEA BUCALĂ

6.1.1. Mucoasa bucală

Mucoasa bucală se găsește pe fața internă a buzelor, pe fața internă a obrajilor

(mucoasa jugală), pe fața ventrală a limbii (mucoasa linguală) și la nivelul luetei
(mucoasa palatină).
Structural este alcătuită dintr-un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat sau
keratinizat, în funcție de specie.

Fig 6.1. Mucoasa bucală la canide,

ob.4x, coloraţia HE;
1- epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat; 2- lamina propria;
3-fibre musculare striate scheletice.

Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv lax bogat vascularizat și
glande salivare mici. Mucoasa prezintă denivelări, papile adelomorfe scurte și plate.

A B
Fig.6.2. Mucoasa bucală la canide, ob.4x, coloraţia HE
A-imagine microscopică, B-schemă;
1-epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2- lamina propria; 3-capilare.

70
 La rumegătoare, mucoasa prezintă papile odontoide, reprezentate de pliuri
ale mucoasei bucale.
Epiteliul este stratificat pavimentos, cu grade diferite de keratinizare.
Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv, în care predomină fibrele de
colagen, dispuse în fascicule. Sunt prezente numeroase glande mici seromucoase,
vase de sânge și nervi.

A B
Fig.6.3. Mucoasa bucală la rumegătoare (papila odontoidă) ob.10x,
coloraţia HE ; A-imagine microscopică; B-schemă.
1-epiteliu stratificat pavimentos keratinizat; 2-lamina propria.

6.1.2 LIMBA

Este un organ musculo-membranos alcătuit predominant din ţesut muscular

striat, acoperit de o mucoasă linguală, atât pe fața dorsală cât și pe cea ventrală.
Cu obiectivul 4x, se observă o imagine de ansamblu a limbii ce cuprinde în
structura sa mușchi striați, vase de sânge, nervi și glande.
Cu obiectivul 10x se examinează mucoasa linguală, ce prezintă un epiteliu
stratificat pavimentos nekeratinizat sau keratinizat. Mucoasa linguală apare
netedă pe fața ventrală a limbii, iar pe fața dorsală prezintă papile linguale
reprezentate de: papile conice, papile filiforme, papile fungiforme, papile foliate
şi papile circumvalate.
În structura acestor papile (ultimele trei categorii) se pot observa muguri
gustativi în grosimea epiteliului;
Sub epiteliu se găseşte lamina propria constituită din țesut conjunctiv dens, în
care sunt prezente vase și filete nervoase.
În structura limbii submucoasa lipsește.
Musculatura limbii este constituită din fascicule de fibre musculare striate
secţionate longitudinal, transversal sau orizontal. Fibrele musculare striate sunt
orientate în planuri diferite, cu bandarea transversală caracteristică.
Între fibrele musculare striate sunt prezente fibre de țesut conjunctiv
fibroelastic cu numeroase vase de sânge, nervi, iar uneori pot fi prezenți acini

71
glandulari: acini mucoși la baza limbii, acini seroși și mucoși la nivelul corpului limbii
și acini micști către vârful limbii;
Pe fața ventrală mucoasa linguală apare netedă, prezintă un epiteliu
stratificat pavimentos nekeratinizat, fără papile linguale, iar sub epiteliu se află
lamina propria, în care se observă vase și nervi.

Fig.6.4. Aspect histostructural al limbii, ob.4x, coloraţia HEA .

1-fața dorsală; 2-fața ventrală; 3-papilă filiformă; 4-papilă
fungiformă; 5-papilă conică; 6-epiteliul ventral; 7-lamina propria;
8-fibre musculare striate secţionate longitudinal; 9-fibre
musculare striate secţionate transversal;10-vase de sânge.

Fig.6.5.Histostructura
fibrelor musculare din
limbă, ob. 40x,
coloraţia HEA;
1-fibre musculare
striate scheletice
secționate
longitudinal;
2-fibre musculare
striate scheletice
secționate
transversal.

72
 Cu obiectivul 40x se examinează mugurele gustativ din structura epiteliului.
Acesta are aspect globulos prezentând în zona apicală un por gustativ ce se
deschide în stratul superficial al epiteliului. În structura mugurelui gustativ se observă
mai multe tipuri de celule: celule bazale, de susţinere şi gustative.

A B
Fig.6.6. Aspect histostructural al mugurilor gustativi, ob.10x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică; B-schemă;
1-epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2-muguri gustativi; 3-lamina propria.

Fig.6.7. Aspect histostructural al limbii, schemă;

1-fața dorsală; 2-fața ventrală; 3-papilă filiformă; 4-papilă fungiformă;
5-papilă conică; 6- epiteliul ventral; 7-lamina propria; 8-fibre musculare
striate secţionate longitudinal; 9-fibre musculare striate secţionate
transversal; 10-vase de sânge; 11-nervi.

73
 Fig.6.8. Aspect histostructural al feței dorsale a limbii, ob.10x, coloraţia HEA.
1-papilă filiformă; 2-papilă fungiformă; 3-papilă conică; 4-lamina
propria; 5-fibre musculare striate secţionate longitudinal; 6-fibre
musculare striate secţionate transversal.

6.1.3 DINȚII

Dinții sunt alcătuiți dintr-o porțiune supragingivală numită coroana dentară și

din una sau mai multe rădăcini inserate subgingival, care realizează fixarea dintelui
în alveola dentară.
Dinții sunt alcătuiți din trei componente:coroana, gâtul și rădăcina.
Coroana este acoperită de un țesut extrem de dur numit smalț.
Rădăcina este acoperită de un țesut dur mineralizat numit cement.
Cele două învelișuri dentare se unesc la nivelul gâtului dintelui.
Structura internă a dintelui este reprezentată de o structură calcificată numită
dentină ce înconjoară regiunea centrală a dintelui numită cavitate pulpară.
Cu obiectivul 10x se studiază structura dintelui în perioada formării acestuia,
în faza de clopot sau folicul dentar.
Se observă pulpa dentară în zona centrală, alcătuită din țesut conjunctiv format
din fibre de colagen, fibre de reticulină, substanță fundamentală și fibroblaste stelate.
Pulpa dentară este bogat vascularizată și inervată.
La periferia pulpei dentare se observă odontoblastele. Odontoblastele sunt
dispuse pe un singur rând și prezintă numeroase prelungiri, din care una este
îndreptată către dentină denumită fibra Tomes în jurul căreia se eliberează dentina.
Nucleii sunt situați la înălțimi diferite și dau aspectul de pseudostratificare.
Dentina prezintă un aspect striat, datorită canaliculelor dentinale radiare.
Predentina reprezintă matricea inițială, care nu este mineralizată, secretată de
odontoblaști.

74
 Smalţul este secretat de adamantoblaste. Cementul are o structură
asemănătoare osului alcătuită din substanță fundamentală cementocite și
cementoblaste.
Cementul are aspectul unei lamele care se îngroașă pe măsură ce se apropie
de vârful rădăcinii. La exterior se află sacul fibros dentar care învelește dintele și este
alcătuit din fibre de țesut conjunctiv.

A B
Fig.6.10. Dezvoltarea dintelui ob.10x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică; B-schemă;
1-pulpa dentară; 2-odontoblaste ; 3-dentină; 4-smalț; 5-adamantoblaste.

Fig.6.9. Dezvoltarea dintelui ob.4x,

coloraţia HE; A-imagine
microscopică; B-schemă;
1-pulpa dentară; 2-odontoblaste;
3-dentină; 4-smalț;
5-adamantoblaste,
6-cementoblaste; 7-sacul fibros;
8-celulele stelate; 9-os alveolar.

75
 Cu obiectivul 40x se observă odontoblaştii cu prelungiri apicale, orientate spre
dentină. Se examinează aspectul smalţului format din prisme adamantine.
În pulpa dintelui se observă un ţesut conjunctiv tânăr cu fibroblaste, numeroase
vase sanguine și nervi.

Fig.6.11. Dezvoltarea dintelui ob.40x, coloraţia HE;

1-pulpa dentară; 2-odontoblaste; 3- dentină;
4-smalț; 5-adamantoblaste.

6.2.GLANDELE SALIVARE

Glandele salivare mari sunt formaţiuni parenchimatoase reprezentate de:

glanda parotidă, glanda mandibulară și glanda sublinguală.
Se studiază pe secțiuni realizate prin glanda parotidă și glanda mandibulară.
Cu obiectivul 10x se observă o capsulă conjunctivă ce trimte septe
conjunctive şi împarte parenchimul în lobi și lobuli glandulari.
Un lobul glandular este format din formațiuni secretorii reprezentate de acini și
formațiuni canaliculare, reprezentate de canalele excretorii sau ducte.
Canalele excretorii sunt de două tipuri: canalele intralobulare reprezentate de
canalul intercalar (Boll) și canalul striat (canale excreto-secretorii); canalele
extralobulare.
Canalele intercalare Boll au lumenul redus și prezintă un epiteliu simplu
cubic.
Canalele striate au lumen mare, înconjurat de epiteliu simplu prismatic, cu
citoplasma puternic acidofilă și nucleul situat central.
Canalele extralobulare se găsesc în plin țesut conjunctiv al septelor, prezintă
lumenul din ce în ce mai mare, tapetat cu epiteliu bistratificat cubic .
Parenchimul este alcătuit în mare parte din acini glandulari astfel la glanda
parotidă predomină acinii seroși foarte rar pot fi prezenți acini micști.
Parenchimul glandei mandibulare este alcătuit din acini micști.

76
 6.2.1. GLANDA PAROTIDĂ

Este o glandă salivară mare, cu aspect lobulat evident în care se observă ţesutul
conjunctiv interlobular abundent şi canale de excreţie.
Cu obiectivul 10x se observă parenchimul alcătuit din acini seroși foarte rar
pot fi prezenți acini micști.
Canalele excretorii apar numeorase fiind reprezentate de: canalele intercalare
Boll, canalele striate, iar între lobuli se găsesc canalele extralobulare.

Fig.6.12. Imagine de ansamblu a glandei parotide, ob.4x, coloraţia HE;

1-capsulă; 2-lobuli glandulari; 3-septe conjunctive; 4-canale
intralobulare; 5-canale interlobulare; 6-ţesut conjunctiv interlobular.

A B
Fig.6.13. Glanda parotidă, ob.10x, coloraţia HE; A-imagine microscopică; B-schemă
1-lobuli glandulari; 2-canal intralobular Boll; 3-canal striat;
4-canale interlobulare;5-ţesut conjunctiv interlobular.

77
 Cu obiectivul 40x se examinează acinii seroşi alcătuiți din celule seroase cu
aspect piramidal. Polul apical comunică direct cu lumenul canalicular și prezintă
acidofilie datorată granulelor de zimogen. La polul bazal, celulele prezintă bazofilie
datorată prezenței reticulului endoplasmic rugos.

Fig.6.14. Glanda parotidă, ob.40x, coloraţia HE.

1-acini seroși; 2-canal intralobular Boll; 3-canal striat.

6.2.2. GLANDA MANDIBULARĂ

Glanda mandibulară este un organ parenchimatos cu lobulaţia mai puţin

evidentă;
Cu obiectivul 10x se observă: acinii micşti tipici cu partea mucoasă
înconjurată de una sau mai multe grupe de celule seroase (cornuleţe sau semilune);
Canalele excretorii sunt reprezentate de: canalele intercalare Boll, canale
striate, iar în țesutul conjunctiv dintre lobuli se găsesc canalele interlobulare.

Fig 6.15.Glanda mandibulară,

ob.10x, coloraţia HE;
1-acini micști; 2-canal intercalar
(Boll); 3-canal striat;
4-canal interlobular;

78
 Fig.6.16. Glanda mandibulară, ob.40x, coloraţia HE;
1-acini micști; 2-canal intercalar (Boll); 3-canal striat; 4-canal interlobular.

Fig.6.18. Glanda mandibulară, ob.40x, coloraţia HE; schemă;

1-acini micști; 2-canal intercalar (Boll); 3-canal striat;
4-canal interlobular; 5-capilar sanguin.

79
 6.3. SEGMENTELE TUBULUI DIGESTIV

Tubul digestiv cuprinde: faringe, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros,
colon şi rect.
Prezintă peretele format din patru tunici (de la interior spre exterior) și anume:
mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa (tunica internă) este formată dintr-un epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat sau keratinizat (după specie) până la stomac şi se continuă cu un epiteliu
simplu prismatic până la canalul anal;
Lamina propria este alcătuită din ţesut conjunctiv bogat în vase sanguine şi
limfatice, uneori conţinând glande și ţesut limfoid.
Musculara mucoasei este alcătuită din fibre musculare netede dispuse
spiralat,uneori pot fi dispuse pe unul sau două straturi: stratul circular intern şi stratul
longitudinal extern.
Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv lax, cu vase sanguine,
elemente nervoase ale plexului Meissner, uneori glande şi formaţiuni limfoide.
Musculara conţine fibre musculare netede (exceptând esofagul din prima
treime care are fibre musculare striate) orientate spiralat sau în două planuri: stratul
intern care închide lumenul este circular şi stratul extern este longitudinal.
Între cele două pături musculare se găseşte ţesut conjunctiv, cu vase şi plexul
nervos Auerbach.
Seroasa este un strat subţire de ţesut conjunctiv lax cu vase sanguine, acoperit
de un epiteliu simplu pavimentos.

6.3.1. Faringele

Faringele este un conduct organic musculo-membranos comun aparatului

digestiv și respirator.

Fig.6.19. Orofaringele, ob.4x, coloraţia HE;

1-epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat;
2-glande mucoase; 3-musculara; 4-adventicea.

80
 Faringele este format din: mucoasă, submucoasă, musculoasă și adventiție.
Mucoasa este alcătuită din epiteliu și lamina propria.
Epiteliul este stratificat pavimentos nekeratinizat sau ușor keratinizat iar
lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv lax cu numeroase glande tubulo-
alveolare mucoase.
Submucoasa lipsește, în locul acesteia este prezentă o aponevroză fibroasă,
iar musculoasa este formată din rabdocite dispuse pe două straturi unul circular intern
și altul longitudinal extern.
Adventicea este alcătuită din țesut conjunctiv lax.

6.3.2. ESOFAGUL

Esofagul este un conduct musculos care prezintă o structură alcătuită din patru
tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa și adventicea sau seroasa.
Se studiază pe secțiuni transversale din esofag la mamifere.
Cu obiectivul 10x se observă mucoasa formată din epiteliu stratificat
pavimentos nekeratinizat (la om și la carnivore), iar la rumegătoare epiteliul este
stratificat pavimentos keratinizat.

A B
Fig.6.20. Esofagul la mamifere, ob.4x, coloraţia HEA;
A-imagine microscopică, B-schemă.
1-epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat; 2-lamina propria;
3-musculara mucoasei; 4-acini mucoşi; 5-musculara; 5-seroasa.

Lamina propria conține fibre elastice, celule conjunctive puține, vase de sânge,
uneori noduli limfoizi.
Musculara mucoasei este alcătuită din fibre musculare netede dispuse spiralat
pe unul sau două straturi subțiri.
În prima porțiune a esofagului musculara mucoasei lipsește, iar în treimea
posterioară devine continuă și apare în strat consistent.

81
 Submucoasa este alcătuită din tesut conjunctiv lax cu vase de sânge și
numeroase glande tubulo-acinoase mucoase.
Musculara apare diferit structurată în zonele esofagului.
În treimea anterioară musculara este slab dezvoltată și este formată din fibre
musculare striate, iar în cele două treimi posterioare ale esofagului musculara
apare dezvoltată și predomină fibrele musculare netede dispuse în două planuri:
circular intern și longitudinal extern.
Adventicea este prezentă în treimea anterioară a esofagului și este formată din
țesut conjunctiv lax în care predomină fibrele de colagen și fibrele elastice, formațiuni
vasculare și nervoase. Seroasa este prezentă în regiunea toracică și abdominală a
esofagului, fiind formată din țesut conjunctiv mezotelio-fasciculat.

Fig.6.21.Histostructura
esofagului, ob.10x,
coloraţia HE;
1-epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat;
2-lamina propria;
3-musculara mucoasei;
4-acini mucoşi; 5-musculara.

Cu obiectivul 40x se examinează imagini detaliate ale mucoasei, submucoasei

cu glandele tubulo-acinoase mucoase, aspectele structurale ale fibrelor musculare din
musculara mucoasei și aspecte ale structurii fibrelor musculare din musculara
esofagului.

Fig.6.22.Aspect
histostructural al
mucoasei esofagului,
ob.40x, coloraţia HEA;
1-epiteliul stratificat
pavimentos
nekeratinizat;
2-lamina propria;

82
 6.3.3. STOMACUL

Stomacul este un organ cavitar care prezintă o structură adaptată principalelor

sale funcții.
În porțiunea superioară peretele stomacului prezintă elasticitate considerabilă,
iar în porțiunea inferioară peretele stomacului prezintă o tunică musculară groasă.
În funcție de specie, stomacul poate fi: necompartimentat la cabaline, suine,
carnivore, leporide; bicompartimentat la păsări și pluricompartimentat la rumegătoare.
Stomacul se va studia pe secțiuni transversale realizate prin stomacul de la
carnivore (stomac necompartimentat).
Cu obiectivul 10x se observă o imagine de ansamblu a peretelui stomacal
constituit din patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculoasă și seroasă.
Mucoasa este formată din epiteliu, corion cu glande și musculara mucoasei.
Mucoasa are o grosime variabilă în fucție de specie și de regiunile stomacului
(esofagiană, cardială, fundică și pilorică).
Epiteliul mucoasei gastrice este un epiteliu simplu prismatic care se
invaginează din loc în loc și formează criptele gastrice.
Corionul sau lamina propria conține țesut conjunctiv lax, mai abundent către
suprafața mucoasei unde criptele prezintă spații mai largi fiind ușor distanțate între ele.
În lamina propria se află glandele gastrice reprezentate de glandele tubulare
simple sau ramificate care se deschid la baza criptelor.
Musculara mucoasei este subțire și este formată din fibre musculare netede
dispuse pe două planuri: circular intern și longitudinal extern.

A B
Fig.6.23.Stomacul la câine ob. 4x, coloraţia HEA- imagine microscopică; B- schemă.
1-mucoasa; 2-submucoasa; 3-musculara; 4-seroasa; 5-epiteliu simplu prismatic;
6-lamina propria; 7-musculara mucoasei; 8-cripte gastrice; 9-glande gastrice.

83
 Fig.6.24.Histostructura
epiteliului și a glandelor
gastrice ob. 10x,
coloraţia HE;
1-epiteliu simplu
prismatic; 2-lamina
propria; 3-cripte gastrice;
4-glande gastrice.

Submucoasa este alcătuită din țesut conjunctiv lax cu vase sanguine mari
și filete nervoase din plexul nervos submucos (Meissner).
Musculara este formată din fibre musculare netede dispuse pe trei straturi: strat
longitudinal extern, strat circular mijlociu și un strat oblic intern. Între stratul longitudinal
și stratul circular se află plexul nervos mienteric (Auerbach).
În regiunea pilorică stratul mijlociu apare îngroșat mai mult și formează sfincterul
piloric.
Seroasa este alcătuită din țesut conjunctiv acoperit de mezoteliu peritoneal.

Fig. 6.25.Histostructura
mucoasei gastrice,ob.20x,
coloraţia HE; 1-cripta
gastrică; 2-epiteliu simplu
prismatic; 3-lamina
propria; 4-glande gastrice.

84
 Cu obiectivul 40x se examinează epiteliul simplu prismatic constituit din
două tipuri de celule: celule prismatice înalte, cu nucleu rotund situat în treimea
bazală și celule bazale care se grupează în fundul criptelor.
Celulele prismatice înalte prezintă microvili la polul apical, fiind legate între ele
prin zonule ocludens și desmozomi. Aceste celule prezintă organite celulare implicate
în realizarea unei secreții glicoproteice specifice.
Celulele bazale prezintă un pol bazal, mai dilatat și un pol apical efilat, mai
îngust aspect ce permite localizarea lor la baza criptelor. Celulele bazale constituie o
rezervă pentru celulele epiteliale prismatice, fiind înlocuite când acestea sunt uzate
sau distruse.
Glandele gastrice sunt alcătuite din următoarele tipuri de celule: celule
principale, celule parietale, celule mucoase și celule enteroendocrine.
Celulele principale și celulele parietale predomină în structura glandelor și se
pot identifica ușor.
Celulele principale (zimogene, adelomorfe) sunt dispuse la baza glandei,
grupate în cuiburi și constituie cele mai numeroase celule. Sunt celule cubice, de talie
mică, au citoplasma bazofilă, nucleul eucromatic, mic și rotund.
Celulele parietale (marginale, oxintice, delomorfe) predomină în corpul
glandei, au aspect ovalar, cu nucleu sferic și citoplasma acidofilă.

Fig.6.26. Aspect
detaliat al glandelor
gastrice, ob.20x,
coloraţia HE;
1-celule parietale;
2-celule principale;
3-capilar.

Celulele parietale pot conține unul sau doi nuclei sferoidali, cu nucleoli mari. În
citoplasmă se află numeroase mitocondrii, lizozomi și reticul endoplasmic neted foarte
dezvoltat. Au dimensiuni mari ce proemină în afara glandei.
Celulele mucoase apar în grupuri sau intercalate între celulele din zona
superioară a glandei.
Aceste celule au contur neregulat, citoplasma este bazofilă iar nucleul este
localizat bazal.
Celulele enteroendocrine sunt prezente în epiteliul de suprafață și la baza
glandelor între celulele principale și membrana bazală. Celulele endocrine sunt
reprezentate de celulele argentafine.

85
 Lamina propria ocupă spațiul dintre criptele stomacale și glande fiind format din
fibre de colagen, fibre de reticulină, rare fibroblaste, plasmocite, limfocite. Prezintă o
zonă superficială formată din țesut conjunctiv reticulat și o zonă profundă alcătuită din
țesut conjunctiv lax. Sunt prezente vase sanguine și limfatice și filete nervoase care
provin din plexul submucos (Meissner). Se examinează cele două planuri de fibre
netede ale muscularei mucoase, submucoasa alcătuită din țesut conjunctiv lax alături
de vase de sânge, vase limfatice și nervi (filete nervoase din plexul nervos submucos
Meissner). Se examinează cele trei straturi de fibre musculare netede ale muscularei
unde pot fi prezente filete nervoase din plexul nervos mienteric Auerbach, între stratul
longitudinal și stratul circular.
Seroasa este formată din ţesut conjunctiv mezotelio-fasciculat.

6.3.4. COMPARTIMENTELE GASTRICE – PRESTOMACELE

Compartimentele gastrice sau prestomacele sunt reprezentate de: rumen,

rețea și foios.
Prestomacele sunt organe cavitare, iar peretele acestora prezintă tunicile
tubului digestiv constituit din: mucoasă, submucoasă, musculară și seroasă.
Diferențele dintre cele trei compartimente se referă la aspectele morfologice ale
mucoasei și musculoasei.
Cu obiectivul 10x se observă imaginea de ansamblu a compartimentelor
gastrice.

6.3.4.1. RUMENUL

Rumenul este cel mai voluminos compartiment gastric.

A B

Fig.6.27. Rumenul ob.4x, coloraţia HE; A-imagine microscopică; B-schemă;

1-papile; 2-epiteliu stratificat pavimentos cornificat; 3-lamina propria;
4-musculara mucoasei; 5-submucoasa; 6-musculara; 7-seroasa.

86
 Mucoasa prezintă la suprafață numeroase proieminențe numite papilele
ruminale care au forme și dimensiuni variabile, mult mai reduse decât papilele de la
rețea și foios. Mucoasa este căptușită de un epiteliu stratificat pavimentos
cornificat. În componența epiteliului se află celule mucoide ce produc o secreție
mucoasă permanentă cu rol protector. Celulele din stratul germinativ al epiteliului
conțin numeroase mitocondrii și au rol în transportul ionilor de calciu și sodiu.
Corionul sau lamina propria conține fibre de țesut conjunctiv dens. Musculara
mucoasei este absentă în axul conjunctiv al papilelor.
Submucoasa este alcătuită din țesut conjunctiv lax, cu numeroase fibre
elastice. Musculoasa este alcătuită din fibre musculare netede dispuse pe două
straturi: stratul circular extern și statul longitudinal intern. Serosa este reprezentată de
peritoneul zonal.

Fig.6.28. Rumenul, ob.10x,

coloraţia VG;
1-papile; 2-epiteliu stratificat
pavimentos cornificat;3-lamina
propria;
4-musculara mucoasei;
5-submucoasa; 6-musculara

Fig.6.29. Histostructura
mucoasei ruminale, ob.40x,
coloraţia HE;
1-epiteliu stratificat pavimentos
cornificat; 2-lamina propria.

87
 6.3.4.2. REȚEAUA

Rețeaua prezintă la nivelul mucoasei numeroase papile de dimensiuni diferite,

mai înalte față de papilele ruminale. În vârful papilei se aglomerează fibrele
musculare netede și formează mușchiul papilar apoi se continuă spre bază cu
musculara mucoasei.
Submucoasa, musculoasa și seroasa, prezintă aceleași aspecte structurale
ca ale rumenului.

A B
Fig.6.30. Rețeaua, ob.4x, coloraţia VG; A-imagine microscopică, B-schemă;
1-papile; 2-epiteliu stratificat pavimentos cornificat;
3-lamina propria; 4-mușchiul papilar.

Fig.6.31.Imaginea unei papile din rețea, ob.10x, coloraţia VG;

1-epiteliu; 2-lamina propria; 3-mușchiul papilar.

88
 6.3.4.3. FOIOSUL

Foiosul prezintă o mucoasă foarte cutată care realizează pliuri foarte înalte, ce au
aspect de lame care pot fi clasificate în: lame primare, secundare terțiare și cuaternare.
În lamina propria a acestor lame, fibrele musculare se dispun sub forma a două
coloane periferice, care provin din musculara mucoasei și o coloană centrală, care
provine din musculoasa propriu-zisă.
Submucoasa conține țesut conjunctiv lax cu vase sanguine. Musculoasa cuprinde
stratul circular intern, care trimite o lamă centrală în papilă și stratul longitudinal extern.
Seroasa este alcătuită din țesut
conjunctiv, acoperit cu un mezoteliu.

Fig.6.30.Foiosul-imagine microscopică,
ob.4x,
coloraţia HE; 1-papile;
2-epiteliu stratificat
pavimentos keratinizat;
3-lamina propria;
4-coloana centrală de fibre musculare;
5-coloanele laterale de fibre musculare;
6-musculara mucoasei;
7-submucoasa; 8-musculara;

Fig.6.31.Histostructura unei lame a

foiosului,ob.40x, coloraţia HE;
1-papilă; 2-epiteliu stratificat
pavimentos cornificat;
3-lamina propria; 4-coloana centrală de
fibre musculare;
5-coloanele laterale de fibre musculare.

89
 Fig.6.34. Foiosul-schemă;
1-papile; 2-epiteliu stratificat pavimentos cornificat;
3-lamina propria; 4-coloana centrală de fibre musculare;
5-coloanele laterale de fibre musculare; 6-musculara
mucoasei; 7-submucoasa; 8-musculara.

6.3.5. STOMACUL LA PĂSĂRI

La păsări stomacul este format din două compartimente: proventriculul

(stomacul glandular) și ventriculul (stomacul muscular sau pipota).

PROVENTRICULUL reprezintă stomacul glandular propriu-zis alcătuit din

mucoasă, submucoasă, musculară și seroasă.
Mucoasa prezintă pliuri de înălțimi diferite numite papile gastrice și infundibuli
unde se deschid glandele mucoasei.
Epiteliul este simplu prismatic cu invaginări adânci și conține celule secretoare
de mucus.
Lamina propria este formată din țesut conjunctiv fin.
Conține glande tubulare simple sau compuse .
Musculara mucoasei este evidentă dispusă pe două benzi musculare
longitudinale și transversale.

90
 Submucoasa prezintă glande submucoase (subrugosale), glande tubulare
ramificate dispuse circular în jurul unui canal de excreție, canal cu peretele căptușit
cu un epiteliu simplu cubic. Celulele glandei sunt așezate pe membrana bazală și dau
un aspect rugos (nu sunt toate dispuse la același nivel).
Musculara este formată din fibre musculare netede distribuite într-un strat
circular intern și longitudinal extern.
Seroasa este subțire și se găsește la exterior.

Fig.6.35. Proventiculul, ob.4x, colorația Albastru Alcian;

1-mucoasa; 2-glande mucoase; 3-musculara; 4-seroasa.

Fig.6.36. Proventiculul, ob.4x, colorația Albastru Alcian

1-epiteliu simplu prismatic; 2-glande mucoase.

91
 Fig.6.37. Aspect histostructural al glandelor proventriculare
ob.20x, colorația Albastru Alcian;
1-glandă tubulară simplă; 2-țesut conjunctiv .

STOMACUL MUSCULAR (VENTRICULUL SAU PIPOTA) prezintă peretele

foarte gros format din: mucoasă, musculoasă și seroasă.

A B
Fig.6.38. Stomacul muscular la pasăre,ob 4x, coloraţia VG;
A-imagine microscopică; B-schemă; 1-cuticula; 2-glande
tubulare simple; 3-lamina propria; 4-musculara; 5-seroasa.

92
 Cu obiectivul 10x se observă mucoasa pe suprafața căreia se află cuticula
ce căptușește lumenul stomacului muscular.
Cuticula este formată din lamele, unele dispuse paralel cu suprafața mucoasei,
iar altele dispuse perpendicular pe suprafața mucoasei.
Acestea pătrund în deschiderile glandelor atașând cuticula la suprafața
mucoasei.
Epiteliul este simplu prismatic, iar lamina propria conține glandele tubulare
simple
Lamina propria este densă și conține glandele ce au un traiect sinuos, separate
de fibre de țesut conjunctiv.
Epiteliul glandular este alcătuit din celule cubice la baza glandelor, celule
principale în toată lungimea glandei și celule argirofile
Musculara mucoasei lipsește din structura stomacului muscular.
Submucoasa este foarte subțire, format din țesut conjunctiv dens aderent
laminei propria.

Fig.6.39. Stomacul muscular la pasăre,ob 10 x, coloraţia VG;

1-cuticula; 2-glande tubulare simple; 3-lamina propria; 4-musculara;

Musculoasa este groasă, formată din fibre musculare netede, dispusă fie pe
trei planuri: oblic intern, circular mijlociu și longitudinal extern, fie în fascicule
musculare dispuse plexiform.
Printre fasciculele de fibre musculare netede se află țesut conjunctiv care se
continuă cu submucoasa la interior și cu statul aponevrotic la exterior.
Seroasa este formată din țesut conjunctiv mezotelio-fasciculat, sub care este
situat un strat aponevrotic, format din fibre de colagen și numeroase fibroblaste.

93
 Stratul aponevrotic este mai gros și mai dens la nivelul zonei centrale a fețelor
laterale.
În componența acestuia intră fibre de colagen împreună cu fibroblaste alungite
și aplatizate.

Fig.6.40. Histostructura glandelor din stomacul muscular la pasăre

ob 40x, coloraţia VG;
1-glande tubulare simple; 2-cuticula; 3-epiteliu simplu prismatic.

6.3.6. INTESTINUL SUBŢIRE

Intestinului subțire reprezintă segmentul tubului digestiv, la nivelul căruia sunt

finalizate procesele digestiei, iar substanțele nutritive rezultate sunt absorbite de către
celulele mucoasei intestinale.
Intestinul subțire cuprinde: duodenul, jejunul și ileonul.
Aceste segmente prezintă o serie de caracteristici comune, de aceea vor fi
prezentate împreună.
Cu obiectivul 4x și obiectivul 10x se observă structura peretelui intestinal
format din cele patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculoasă și seroasă.
Mucoasa prezintă expansiuni sau excrescențe pe suprafața sa numite
vilozități intestinale acoperite cu un epiteliu simplu prismatic cu platou striat.
La baza vilozității se găsesc glandele Lieberkühn, care au aspect de deget de
mănușă, cu lumenul îngust.

94
 Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv fin, care formează axul
vilozității, în care se observă vase sanguine, fibre nervoase, limfocite dispuse difuz sau
aglomerat, formând uneori noduli.

A B

Fig.6.41. Intestinul subţire-jejunul ob.4x, coloraţia HE;

A-imagine microscopică; B- schemă;
1-vilozități intestinale; 2-epiteliu simplu prismatic cu platou striat; 3-muşchiul
vilozităţii; 4-chiliferul central; 5-lamina propria; 6-glandele Lieberkühn; 7-musculara
mucoasei; 8-submucoasă; 9-musculoasă; 10-seroasă;

În țesutul conjunctiv din vilozitate se observă un vas limfatic care are dimensiuni
variabile care se numește chilifer central.
În țesutul conjunctiv din lamina propria sunt prezente fibre musculare netede
orientate longitudinal, care formează mușchiul vilozității.
Musculara mucoasei este alcătuită din două straturi de fibre musculare
netede, dispuse în planuri diferite.
Submucoasa este formată din țesut conjunctiv lax. În submucoasă pot fi
prezenți foliculi limfoizi.
Musculoasa este formata din fibre musculare netede dispuse pe două planuri:
circular intern și longitudinal extern, iar între ele se găsește plexul nervos Auerbach
alcătuit din microganglioni nervoși.
Seroasa sau mezoteliu peritoneal este alcătuit din țesut conjunctiv dens
subseros și constituie ultimul strat al peretelui intestinal.

95
 Fig.6.42. Aspect histostructural al vilozităților și glandelor intestinale
ob.10x, coloraţia HE.
1-epiteliu simplu prismatic cu platou striat; 2-muşchiul vilozităţii;
3-chiliferul central; 4-lamina propria; 5- glandele Lieberkühn;

Cu obiectivul 40x se studiază mucoasa intestinală.

Epiteliul care acoperă vilozitățile este un epiteliu simplu prismatic cu platou
striat alcătuit din celule dispuse pe un singur strat pe membrana bazală.
În structura epiteliului se observă trei tipuri de celule: enterocite cu platou striat,
celule caliciforme, celule enteroendocrine.
Enterocitele sunt celule cilindrice, înalte dispuse pe un singur rând.
La polul apical al enterocitelor se află microvilii care realizează platoul striat sau
marginea în perie.
Nucleii enterocitelor au aspect ovalar și sunt dispuși în treimea bazală a
celulelor.
Celulele caliciforme sunt celule mucoase cu aspect de cupă, intercalate printre
enterocite.
Zona apicală a celulei este dilatată datorită acumulării granulelor de mucus.
Zona bazală este mai îngustă apare mai intens colorată și se poate observa
prezența nucleului heterocromatic în această zonă .
Celulele enteroendocrine sunt rare la nivelul vilozităților uneori pot fi prezente
la baza glandelor, ele aparțin sistemului neuroendocrin difuz.
Se află inserate între enterocite, apar mai înguste decât acestea, iar în
citoplasmă prezintă microgranule de secreție evidențiate prin colorații speciale.

96
 Fig.6.43. Detaliu de imagine al vilozităților intestinale
ob.20x, coloraţia HE ;
1-epiteliu simplu prismatic cu platou striat; 2-muşchiul
vilozităţii; 3-chiliferul central; 4-enterocite; 5-celule caliciforme.

Celulele Paneth sunt dispuse la baza glandelor Lieberkühn.

Au aspect piramidal cu baza spre membrana bazală iar vârful se află orientat
spre lumenul glandei.
Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv fin care formează axul
vilozității în care sunt prezente celule reticulare, plasmocite, mastocite, limfocite
dispuse difuz sau aglomerat formând uneori noduli. Nodulii pot fi liberi sau aglomerați.
Se observă cele două planuri de fibre musculare netede ale muscularei mucoase:
stratul circular intern și stratul longitudinal extern.
Cele două straturi pot fi întrerupte datorită prelungirii glandelor.

Fig.6.44. Detaliu de
imagine al vilozităților
intestinale, ob.40x,
coloraţia HE ;
1-epiteliu simplu
prismatic cu platou striat;
2-muşchiul vilozităţii;
3-plasmocit;
4-enterocite; 5-celule
caliciforme.

97
 6.3.7. INTESTINUL GROS

Intestinul gros este ultima porțiune a tractului digestiv format din cecum, colon
și rect care se termină la exterior cu anusul.
Cu obiectivul 10x se observă absența vilozităţilor. Caracteristic intestinului
gros este prezența unui număr extrem de mare de celule caliciforme (în raport de o
celulă caliciformă la două enterocite).
Mucoasa este alcătuită din epiteliu simplu prismatic cu platou striat alcătuit
din enterocite, numeroase celule caliciforme și rare celule endocrine.
Epiteliul se invaginează în corion formând numeroase cripte sau glandele
intestinale Lieberkühn, care se prelungesc până la musculara mucoasei.

Fig.6.45. Colonul, ob.4x, coloraţia HE.

1-mucoasa; 2-glande tubulare simple; 3-musculara mucoasei;
4-submucoasa; 5-musculoasa; 6-seroasa; 7-limfonod.

Lamina propria are țesut conjunctiv redus datorită numărului mare de glande.
Se observă ţesut limfoid difuz sau organizat sub formă de foliculi izolați.
Musculara mucoasei este slab reprezentată.
Submucoasa este alcătuită din ţesut conjunctiv dens cu numeroși limfonoduli
Musculara conține fibre musculare netede dispuse în pături circulare interne și
longitudinale externe, care formează trei condensări de benzi longitudinale groase
denumite tenii musculare.
Seroasa este alcătuită din mezoteliu peritoneal şi un strat subseros, alcătuit
din țesut conjunctiv lax.

98
 A B
Fig.6.46. Colonul, ob.4x, coloraţia HE; A-imagine microscopică; B- schemă;
1-mucoasa; 2-glande tubulare simple; 3-musculara mucoasei; 4-submucoasa;
5-nodul limfoid; 6-musculoasa; 7-fibre nervoase din plexul Auerbach; 8-seroasa.

Fig.6.47. Imagine de ansamblu a

mucoasei, muscularei mucoase și
submucoasei intestinului gros,
ob.20x, coloraţia HE.
1-mucoasa; 2-musculara mucoasei;
3-submucoasa; 4-nodul limfoid.

99
 Cu obiectivul 40x se studiază celulele care intră în componența epiteliului.
Enterocitele sunt celule prismatice cu nucleul ovalar localizat în treimea bazală,
iar platoul striat este mai puțin înalt.
Celulele caliciforme sunt extrem de destinse și numeroase cu nucleul împins
la baza celulei.
Lamina propria este constituită din țesut conjunctiv lax și reticulat extrem de
redus datorită prezenței numărului mare de glande Lieberkühn.
Se observă prezența celulelor limfoide printre glande.
Musculara mucoasei poate fi reprezentată de câteva fibre musculare netede
dispuse în plan longitudinal.

Fig.6.48. Histostructura glandelor Lieberkühn

ob.40x, coloraţia HE.
1-glande tubulare simple; 2-celule caliciforme;
3-enterocite; 4-infiltrație limfoidă.

6.4. GLANDELE ANEXE

6.4.1. FICATUL

Ficatul este un organ parenchimatos format din stromă şi parenchim.

Stroma este slab dezvoltată, formată din capsula suţire de la suprafaţa
organului, ce trimite travei în interiorul organului conferindu-i un aspect lobulat, foarte
evident la porc.
Cu obiectivul 10x se observă capsula alcătuită din țesut conjunctiv fibros ce
învelește ficatul la exterior (capsula Glisson).

100
Fig.6.49 Ficat de porc, ob.4x, coloraţia HEA; 1-lobuli hepatici; 2-vena centrolobulară;
3-spaţiu porto-biliar; 4-cordoane de hepatocite.

Fig. 6.50 Ficat de porc, schemă; 1-lobuli hepatici;

2-vena centrolobulară; 3-spaţiu porto-biliar;
4-cordoane de hepatocite; 5-capilare sinusoide.

101
 La locul de întâlnire dintre doi sau mai mulți lobuli hepatici învecinați se
delimitează un spațiu interlobular numit spațiul portobiliar sau spațiul Kiernan.
În acest spațiu se pot remarca fibre de țesut conjunctiv împreună cu
următoarele structuri: arteră (ramura interlobulară a arterei hepatice), venă (ramura
interlobulară a venei porte) canalicul biliar și vase limfatice.
În spaţiul portobiliar se observă artera, care prezintă media mai mare
comparativ cu vena şi canaliculul biliar, are are peretele format dintr-un epiteliu
simplu cubic. Lobulii hepatici sunt formați din hepatocite, dispuse sub formă de
cordoane celulare, denumite cordoanele Remak. Aceste cordoane prezintă o
dispunere radiară, pornind de la vena centrolobulară.

Fig. 6.51. Histostructura lobulului hepatic, ob.10x, coloraţia HEA;

1-vena centrolobulară; 2-cordoane de hepatocite;
3-capilare sinusoide; 4-țesut conjunctiv.

Fig.6.52. Histostructura spațiului porto-biliar, ob.10x, coloraţia HEA;

1-artera interlobulară; 2-vena interlobulară;3-canal biliar;
4-hepatocite; 5-capilare.

102
 Fig.6.53. Histostructura spațiului porto-biliar, ob.20x, coloraţia HEA;
1-artera interlobulară; 2-vena interlobulară; 3-canal biliar.

Cu obiectivul 40x se observă că un cordon celular este constituit din două

rânduri de hepatocite ce delimitează un canalicul biliar care nu are un perete propriu.
Între cordoanele Remak se află vase capilare alcătuite din celule endoteliale
fenestrate, denumite capilare sinusoide hepatice.

Fig.6.54. Histostuctura venei centrolobulare, ob.40x, coloraţia HEA.

1-vena centrolobulară; 2-nucleii celulelor endoteliale;
3-hepatocite; 4-nucleii celulelor Kupffer.

103
 Hepatocitele sunt celule cu aspect poliedric ce pot prezenta unul, doi sau trei
nuclei sferoidali, eucromatici. Citoplasma este bazofilă cu corpii Berg evidenți.
Capilarele sinusoide sunt dispuse radiar, în interiorul lobulului, situate între
cordoanele de hepatocite, de care sunt separate printr-un spațiu îngust denumit
spațiul Disse. În structura peretelui capilarelor sinusoide se observă prezența
celulelor endoteliale și a celulelor Kupfer sau macrofagele hepatice.
La ficatul de canide structura histologică este asemănătoare cu a ficatului de
porc, dar lobulația nu este evidentă, deoarece țesutul de susținere interlobular este
extrem de redus.

Fig.6.55. Ficat la canide, ob.4x, coloraţia HE.

1-vena centrolobulară; 2-cordoane de hepatocite.

Fig.6.56. Ficatul la canide, ob.10x, coloraţia Carmin-Best.

1-vena centrolobulară; 2-cordoane de hepatocite ;

104
 Fig.6.57. Ficatul la
canide, ob.40x,
coloraţia Carmin-
Best.
1-vena
centrolobulară;
2-cordoane de
hepatocite ;
3-nucleii celulelor
endoteliale.

Cu obiectivul 40x examinăm celulele hepatice, poligonale cu unul sau doi

nuclei eucromatici și sferoidali.
Capilarele sinusoide apar evidente, din loc în loc pe membrana bazală se văd
nucleii intens cromatici ai celulelor endoteliale și foarte rar nucleii celulelor Kupffer.
În spaţiul portobiliar se observă artera care prezintă media mai mare comparativ
cu vena şi canaliculul biliar, care are peretele format dintr-un epiteliu simplu cubic.

VEZICA BILIARĂ reprezintă un organ de aspect saciform atașat ficatului cu rol

în depozitarea bilei.
Structural peretele vezicii biliare este alcătuit din mucoasă, musculoasă și
seroasă.

A B
Fig.6.58. Imagine de ansamblu a vezicii biliare, ob.4x, coloraţia Mallory.
A-imagine microscopică; B-schemă.
1-epiteliu simplu prismatic; 2-lamina propria; 3-glande mucoase;
4-musculoasa; 5-vase sanguine; 6-seroasa.

105
 Mucoasa prezintă numeroase falduri cu un epiteliu simplu prismatic alcătuit
din celule epiteliale care prezintă microvili la polul apical cu rol în absorbție. Celulele
caliciforme și celulele enteroendocrine, sunt prezente în număr redus.

A B
Fig.6.59. Histostructura mucoasei vezicii biliare, A-ob.20x, B-ob.40x, coloraţia Mallory.
1-epiteliu simplu prismatic; 2-lamina propria; 3-glande mucoase.

Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv lax, ce prezintă numeroase
fibre de reticulină.
În jurul gâtului vezicii biliare, se evidențiază glande de tip mucos.
Musculara este formată din fibre musculare netede organizate în fascicule
înconjurate de țesut conjunctiv abundent.
Seroasa este formată din țesut conjunctiv alcătuit din fibre de colagen fine, fibre
elastice, limfocite, vase sanguine și limfatice.

6.4.2. PANCREASUL

Structural pancreasul prezintă capsulă şi parenchim.

Cu obiectivul 10x se studiază capsula ce înveleşte pancreasul la exterior de
la nivelul căreia se detașează septe conjunctive care delimitează lobii și lobulii
pancreatici.
Stroma este formată din ţesutul conjunctiv lax, ce intră în componența septelor
alături de vase de sânge şi nervi.
Parenchimul este format din acini seroși ,care formează componenta exocrină
şi insulele Langerhans, care realizează componenta endocrină.

Pancreasul exocrin este format din acini seroși și canale excretorii.

În structura acinilor se găsesc celule seroase secretoare, în număr de 6-7
pentru fiecare acin, care delimitează un lumen îngust și asigură secreţia intermitentă
a pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie.

106
 Fig.6.60. Imagine de ansamblu a pancreasului, ob.4x, coloraţia HE;
1-capsula conjunctivă; 2-septe conjunctive; 3-acini seroși;

Cu obiectivul 40x se examinează celulele seroase. Acestea au aspect

piramidal, cu nucleul sferic localizat în treimea bazală.

A B
Fig.6.61. Histostructura pancreasului, ob.20x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică; B-schemă.
1-capsula conjunctivă; 2-sept conjunctiv; 3-acini seroși; 4-lumenul acinului seros;
5-canal intralobular; 6-canal interlobular; 7-capilare.

107
 La polul apical al celulelor sunt prezente granule de secreție acidofile (granule
de zimogen).
Zona bazală apare intens bazofilă, datorită prezenței, la acest nivel, a
reticulului endoplasmic rugos.
Celulele centroacinoase sunt celule de talie mică care delimitează lumenul
acinului fiind așezate la polul apical al celulelor seroase.
Canalele excretorii sunt constituite din: canale Boll, canale intralobulare,
canale interlobulare și canale colectoare.
Canalele Boll sunt căptușite de un epiteliu simplu cubic.
Prin confluarea mai multor canale de acest fel, se formează canalele
intralobulare.
Canalele intralobulare sunt alcătuite din celule cubice sau prismatice
așezate pe un singur rând, pe o membrană bazală fină, iar la exterior sunt înconjurate
de țesut conjunctiv dens.
Canalele interlobulare prezintă un lumen larg și sunt căptușite de un epiteliu
simplu prismatic înalt.
La periferie sunt delimitate de fibre de țesut conjunctiv în care sunt prezente și
celule musculare netede.
Canalele colectoare au diametrul mult mai mare, prezintă o mucoasă cutată și
tapetată de un epiteliu bistratificat.

Pancreasul endocrin este format din insulele Langerhans, răspândite difuz în

pancreasul exocrin. Insulele Langerhans sunt formate din celule şi capilare (prezentate
în capitolul „glande endocrine ”).

Fig.6.62. Histostructura pancreasului endocrine, ob.40x, coloraţia Mallory.

1-acini seroși; 2-septe conjunctive; 3-insule Langerhans.

108
 7. APARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din căi respiratorii și cei doi pulmoni. Căile
respiratorii sunt reprezentate de: cavitățile nazale, nazofaringe, laringe, trahee și
bronhii extrapulmonare.

7.1. CĂILE RESPIRATORII

Sunt reprezentate de: cavitățile nazale, nazofaringe, laringe, trahee și bronhii
extrapulmonare.

7.1.1. CAVITĂȚILE NAZALE

Cavitățile nazale sunt căptușite de mucoasa nazală.
Mucoasa nazală este de trei tipuri: vestibulară (cutanată), respiratorie și
olfactivă.
Mucoasa nazală vestibulară (cutanată) învelește vestibulul nazal.
Se studiază pe secțiuni transversale din cornetul nazal rostral.
Cu obiectivul 10x se observă un epiteliu stratificat pavimentos keratinizat
în porțiunea anterioară, în zona nărilor, apoi epiteliul devine stratificat pavimentos
nekeratinizat în porțiunea profundă;
Sub epiteliu se găsește lamina propria în care se observă țesut conjunctiv
bogat în fibre elastice, multe vase de sânge, fire de păr scurte și groase, inserate oblic,
numite vibrize și glande vestibulare (seromucoase) cu canale care se deschid la
suprafața mucoasei.
Mucoasa nazala respiratorie
Se studiază pe secțiuni transversale din cornetul nazal mijlociu.
Cu obiectivul 10x se observă un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat
alcătuit din celulele ciliate, celule caliciforme și celule bazale.

A B
Fig.7.1. Mucoasă nazală de tip respirator, ob.40x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică; B-schemă.
1-epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat; 2-celulă caliciformă;
3-lamina propria; 4-glande mucoase; 5-capilare.

109
 Lamina propria conține glande tubulo-acinoase seroase și mucoase, al
căror canal se deschide la suprafața epiteliului, infiltrații limfoide uneori grupate
formând limfonoduli.
Sunt prezente vase de sânge care alcătuiesc un sistem vascular foarte
dezvoltat.
În porțiunea în care mucoasa acoperă pereții osoși sau cartilaginoși ai foselor
nazale, lamina propria aderă și ea periost sau pericondru și constituie mucoperiostul
sau mucopericondrul.

Mucoasa olfactivă

Se studiază pe secțiuni transversale din cornetul nazal caudal.

Cu obiectivul 10x se observă un epiteliu olfactiv așezat pe o membrană
bazală subțire.
Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv cu formațiuni glandulare
(glande olfactive), fibre nervoase și capilare.

Fig.7.2.Mucoasă nazală olfactivă, ob.4x, coloraţia HE

1-epiteliu olfactiv; 2-lamina propria; 3-glande olfactive;
4- canalul glandei olfactive;

Cu obiectivul 40x se evidențiază celulele din componența epiteliului:celule

bazale, dispuse în strat discontinuu în contact cu membrana bazală; celule epiteliale
de susținere, mai late la polul apical prezentând microvili și mai înguste la polul
bazal.Nucleul este heterocromatic, dispus bazal și are aspect ovalar; celule olfactive
(neuroni bipolari) cu nucleul veziculos dispus central;
Lamina propria conține fibre de țesut conjunctiv, capilare sanguine și limfatice
cu lumenul mare, fibre nervoase amielinice, glandele olfactive alcătuite din celule
întunecate seroase și celule cu citoplasma clară, celulele mucoase.

110
 Fig.7.3. Mucoasă nazală olfactivă, ob.10x, coloraţia HE
1-epiteliu olfactiv; 2-lamina proprie; 3-glande olfactive; 4-canalul glandei olfactive;

A B
Fig 7.4. Mucoasă nazală olfactivă, ob.40x, coloraţia HE;
A-imagine microscopică, B-schemă;
1-epiteliu olfactiv; 2-lamina propria; 3-glande olfactive; 4-celule bazale;
5-celule de susţinere; 6-celule senzoriale; 7-nerv; 8-vas de sânge.

111
 7.1.2.TRAHEEA

Cu obiectivul 4x, se observă că în secțiunile transversale, traheea are peretele

alcătuit din mucoasă, tunica fibrocartilaginoasă, musculoasă și adventice.
Mucoasa este constituită dintr-un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat.

Fig.7.5.Traheea la mamifere, ob.4x, coloraţia HE;

1-epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat; 2-lamina propria;
3-glande sero-mucoase; 4-cartilaj hialin; 5-țesut conjunctiv ;
6-mușchiul traheal; 7-adventicea.

Lamina propria constituită din fibre de de țesut conjunctiv lax în care se află
numeroase glande seroase sau mucoase, țesut limfoid difuz și capilare cu lumen
dilatat.

Fig.7.6.Traheea la mamifere
ob.10x, coloraţia HE;
1-epiteliu pseudostratificat
prismatic ciliat; 2-lamina
propria;
3-glande sero-mucoase;
4-cartilaj hialin; 5-țesut
conjunctiv; 6-mușchiul traheal;
7-adventicea.

112
 Fig.7.7.Traheea la mamifere-schemă;
1-epiteliu pseudostratificat
prismatic ciliat; 2-celulă caliciformă;
3-lamina propria;
4-glande sero-mucoase;
5-cartilaj hialin;
6-țesut conjunctiv ;
7- mușchiul traheal;
8-adventicea.

Tunica fibrocartilaginoasă este formată din inele cartilaginoase complete sau

incomplete alcătuite din țesut cartilaginos hialin înconjurate de fibre de țesut
conjunctiv în care predomină fibrele elastice.
Inelele cartilaginoase sunt unite prin ligamente fibroelastice.
Musculara este reprezentată de fibre musculare netede dispuse în interiorul
sau exteriorul inelelor cartilaginoase ce formează mușchiul traheal.
Adventicea este formată din țesut conjunctiv lax, vase de sânge, limfatice și
filete nervoase.

Fig.7.8.Traheea la
mamifere ob.40 x,
coloraţia HE.
1-epiteliu pseudostratificat
prismatic ciliat;
2-lamina propria; 3-cartilaj
hialin; 4-țesut conjunctiv ;
5- mușchiul traheal;
6-adventicea.

113
 7.2. PULMONII

Pulmonii reprezintă organele esențiale ale aparatului respirator care cuprind în

structura lor: componenta de conducere formată din bronhiile intrapulmonare;
componenta respiratorie formată din structurilor implicate în procesele de hematoză;
pleura viscerală reprezentată de membrana seroasă, care învelește pulmonii.
Componenta de conducere este reprezentata de arborele bronhic
intrapulmonar, alcătuit din totalitatea bronhiilor rezultate din ramificarea bronhiilor
primare sau extralobulare.
Arborele bronhic intrapulmonareste format din: bronhii lobare, bronhii
segmentare, bronhii interlobulare și bronhiole.
Bronhiile extralobulare sunt conducte aeriene aflate în stroma pulmonară care
prezintă următoarea structură histologică: mucoasa, fibro-cartilaginoasa și adventiția.
Cu obiectivul 10x se observă mucoasa formată dintr-un epiteliu
pseudostratificat prismatic ciliat.
Lamina propria este constituită din fibre de țesut conjunctiv lax în care sunt
prezente glande seromucoase. Pot fi observate numeroase limfocite.
Musculara mucoasei este alcătuită din fibre musculare netede dispuse
circular sau spiralat, situate între epiteliu și scheletul cartilaginos și reprezintă
continuarea mușchiului traheal;
Tunica fibrocartilaginosă este alcatuită din țesut conjunctiv cu insule de
cartilaj.
Insulele de cartilaj sunt prezente la nivelul bronhiilor interlobulare și bronhiilor
lobare iar la locul de pătrundere în lobulul pulmonar insulele dispar.
Adventicea este alcătuită țesut conjunctiv bogat vascularizat, cu numeroase
infiltrații limfoide în zona de ramificare a bronhiilor.

Fig.7.9.Aspectul
bronhiei
extralobulare,
ob.10x, coloraţia
HE.
1-epiteliu
pseudostratificat
prismatic ciliat;
2-lamina propria;
3-mușchiul
bronhiolei; 4-insule
cartilaginoase.

114
 Bronhiolele sunt căi aerifere intralobulare ce pot fi clasificate în funcție de
dimensiuni în: bronhiole de ordinul I sau de calibru mare; bronhiole de ordinul II
sau de calibru mijlociu; bronhiole de ordinul III sau de calibru mic.
Bronhiolele de ordinul III se continuă cu bronhiolele terminale.
Bronhiolele respiratorii provin din ramificația bronhiolei terminale.

Fig.7.10. Aspectul bronhiei intralobulare, ob.10x, coloraţia Mallory;

1-epiteliu simplu prismatic ciliat; 2-lamina propria;
3-mușchiul bronhiolei; 4-adventicea; 6-alveole pulmonare.

Cu obiectivul 10x se examinează mucoasa bronhiolei intralobulare și se

observă că aceasta prezintă un lumen festonat cu pliuri sau cute longitudinale.
Epiteliul este simplu prismatic ciliat cu puține celule caliciforme.
Corionul sau lamina propria prezintă fibre de țesut conjunctiv lax cu fibre
elastice în care se află țesut limfoid dispus difuz .
Insulele de cartilaj sunt absente la acest nivel.
Fibrele musculare netede sunt dispuse spiralat și formează musculara
mucoasei, ce constituie elementul structural major la nivelul bronhiolelor terminale.
Se examinează bronhiola terminală, ce are peretele format dintr-un epiteliu
simplu cubic.
În componența epiteliului se află și celule Clara, care prezintă granule de
secreție la polul apical.

115
 Fig.7.11. Aspectul bronhiolei terminale și bronhiolelor respiratorii
ob.10x, coloraţia Mallory.
1-bronhiolă terminală; 2-bronhiolă respiratorie;
3-canal alveolar; 4-alveole pulmonare.

Lamina propria este alcătuită din fibre musculare netede și fibre elastice care
se reduc treptat iar adventiția se reduce până la dispariție.
Peretele bronhiolelor respiratorii apare întrerupt din loc în loc de deschiderea
alveolelor pulmonare.

Epiteliul bronhiolelor respiratorii este simplu cubic constituit din celule Clara
secretoare de mucus care poate alterna cu epiteliu simplu pavimentos de tip
alveolar în jurul deschiderii alveolelor pulmonare.
Sub epiteliu se află un strat alcătuit din fibre musculare netede dispuse spiralat
și fibre elastice.

Componenta respiratorie este reprezentată de: ducte sau canale alveolare,

saci alveolari și alveole pulmonare.

Canalele alveolare continuă bronhiolele respiratorii și reprezintă spațiul cilindric

îngust, în peretele căruia se deschid alveolele pulmonare.

Sacii alveolari prezintă orificii în care se deschid alveolele pulmonare.

Peretele este foarte subțire tapetat de un epiteliu simplu pavimentos, înconjurat
de fibre elastice și fibre reticulare în zona de deschidere a alveolelor.

116
 Fig.7.12. Pulmonul la mamifere, ob.4x, coloraţia HEA.
1-bronhia extralobulară; 2-bronhia intralobulară; 3- bronhiola
terminală; 4-bronhiola respiratorie; 5-canal alveolar;
6- sac alveolar; 7-alveola pulmonară; 8-vase sanguine.

Alveolele pulmonare sunt căptușite de un epiteliu simplu pavimentos.

Lamina propria este extrem de redusă, și se pot observa rare fibrele musculare
netede dispuse sub forma unei rețele fine interalveolare.
Alveolele adiacente sunt separate printr-un sept conjunctiv interalveolar
alcătuit din fibre de colagen,fibre elastice, fibre de reticulină și macrofage.
Cu obiectivul 40x se examinează epiteliul alveolar constituit din celule
dispuse pe un singur rând, fiind format din: pneumocite de ordinul I sau pneumocite
membranoase, pneumocite de ordinul II sau pneumocite granuloase și macrofage
alveolare.
Pneumocitele (alveolocitele) de ordinul I sunt celule alveolare pavimentoase
extrem de aplatizate care tapetează suprafața alveolelor. Prezintă nuclei
heterocromatici care proiemină către lumen.
Pneumocitele (alveolocitele) de ordinul II sunt intercalate printre
pneumocitele de ordinul I și apar grupate câte două sau trei pe suprafața alveolei, de
regulă în septumurile interalveolare.
Pneumocitele de ordinul II sunt cubice, au nucleul sferoidal situat central și o
citoplasmă acidofilă.
Macrofagele alveolare sunt denumite celule de praf dispuse în interiorul
alveolelor pulmonare și septurilor interalveolare. Aceste celule fac parte din sistemul
fagocitic mononuclear,sunt implicate în apărarea specifică și au rol în reținerea
particulelor de praf.
Pleura pulmonară este reprezentată de membrana seroasa care învelește
pulmonii. Pleura este constituită din două foițe: foița parietală și foița viscerală.
Ambele foițe se continuă una cu cealaltă la nivelul hilului pulmonar.

117
 Foițele pleurale sunt alcătuite dintr-un strat de celule mezoteliale așezate pe o
membrană bazală sub care se găsesc două pături de fibre conjunctive dense alcătuite
din fibre de colagen și fibre elastice.
Fibrele elastice ale pleurei viscerale se continuă cu fibrele elastice ale
parenchimului pulmonar.

Fig.7.13. Pulmonul la mamifere-schemă;

1-bronhia extralobulară; 2-bronhia intralobulară; 3- bronhiola
terminală; 4-bronhiola respiratorie; 5-canal alveolar; 6-sac
alveolar; 7-alveola pulmonară; 8- pneumocite de ordinul I;
9-pneumocite de ordinul II; 10-vase sanguine.

Fig.7.14. Aspect de detaliu al

alveolelor pulmonare,
ob.40x, coloraţia HEA;
1-pneumocit de ordinul I;
2-pneumocit de ordinul II;
3-capilare; 4-sac alveolar;
5-alveolă pulmonară.

118
 8. APARATUL URINAR

Aparatul urinar este alcătuit din rinichi şi căile urinare.

8.1. RINICHIUL

Rinichiul este alcătuit dintr-o capsulă subţire de ţesut conjunctiv și parenchim

renal.
Cu obiectivul 4x, se studiază capsula renală. Capsula este înconjurată de un
strat gros de țesut adipos mai abundent la nivelul hilului.
Parenchimul renal se diferențiază macroscopic în două zone distincte numite
zona corticală şi zona medulară.
Zona corticală este alcătuită din: zona externă localizată sub capsulă
cunoscută sub denumirea de corticala corticalei, urmată de labirintul corticalei și
zona zona coloanelor renale Bertin.

Fig.8.1. Rinichi -secţiune sagitală,ob.4x, coloraţia HE.

1-capsulă; 2-corticală; 3-medulară; 4-corticala corticalei; 5-labirintul corticalei;
6-corpuscui renali; 7-piramidă Ferrein; 8-piramidă Malpighi;

119
 Zona medulară este constituită din structuri cu aspectconic sau piramidal
denumite piramide renale sau piramide Malpighi orientate cu vârful către hilul renal
iar baza este orientată către zona corticală.
De la baza fiecărei piramide Malpighi pornesc prelungiri cu aspect de tubuli
drepţi, care pătrund în corticala renală și se numesc piramidele Ferrein.
Piramidele renale (piramidele Malpighi) reprezintă structuri conice sau
piramidale, orientate cu baza spre capsulă şi vârful spre hilul renal;
La nivelul rinichiului se delimitează lobii și lobulii renali, ca urmare a dispunerii
structurilor din zona corticală și medulară.

Fig.8.2. Rinichi secţiune sagitală-schemă;

1-capsulă; 2-corticală; 3-medulară; 4-corticala corticalei;
5-labirintul corticalei; 6-corpuscui renali; 7-piramidă Ferrein;
8-piramidă Malpighi; 9-capilar sanguin.

120
 Lobii renali sunt constituiți din câte o piramidă renală Malpighi împreună cu
piramidele corticale aflate pe baza sa și ţesutul cortical aflat între baza piramidei și
capsulă.
Lobulii renali sunt constituiți fiecare dintr-o piramidă Ferrein şi ţesutul cortical,
strâns asociat, de pe fiecare parte, extins până la artera și vena interlobulară;
Nefronul reprezintă unitatea morfo-funcţională a rinichiului.
Nefronul este alcătuit din următoarele elemente structurale: corpusculul renal, tubul
contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal, tubii colectori și canalele
(ductele) papilare.
Corpusculul renal este o formațiune circumscrisă care se găsește numai
în zona corticală.
Corpusculul renal cuprinde două componente: capsula Bowmann formată
din perete epitelial dublu și glomerulul vascular constituit dintr-un ghem de capilare.
Capsula Bowmann are aspectul unei cupe și învelește glomerulul renal.
Cu obiectivul 40x se examinează spectul structural al capsulei Bowmann și se
observă că aceasta are un perete dublu care prezintă două foițe: foița parietală
externă și foița viscerală internă.
Foiță parietală externă delimitează corpusculul renal și prezintă un epiteliu
simplu pavimentos.
Foița viscerală internă învelește capilarele glomerulare fiind alcătuită dintr-un
epiteliu simplu pavimentos modificat, compus din podocite.
Podocitele prezintă mai multe prelungiri sau procese primare, care se ramifică
și formează procese secundare, denumite pediculi, care înconjoară capilarele
glomerulare.
Glomerulul vascular este compus dintr-o aglomerare de capilare, care
formează ghemul de capilare vasculare, așezate în interiorul capsulei Bowman.
Glomerulul vascular prezintă un pol vascular constituit din arteriola aferentă
și arteriola eferentă și un pol urinar în zona de origine a tubului contort proximal.
Mezangiul reprezintă ţesutul interstiţial prezent între capilarele glomerulare.
În structura acestuia intră celulele mezangiale şi matricea extracelulară
elaborată de către aceste celule.
Cu obiectivul 40x se examinează următoarele componente ale tubului urinifer
dispuse în continuarea corpusculului renal și anume: tubul contort proximal (cu
porţiune contortă şi porţiune dreaptă); segment intermediar organizată sub forma
unei anse numită ansa Henle (cu porţiune ascendentă şi descendentă); tubul contort
distal (cu porţiunea dreaptă şi contortă).
Tubul contort proximal pornește de la polul urinar al corpusculului renal.
În secțiunile transversale ale unui tub se observă că acesta este tapetat de un
singur strat de celule epiteliale cubice sau prismatice numite nefrocite, cu microvili
proeminenţi care realizează marginea în perie.
Nucleii nefrocitelor sunt sferici, situaţi central, cu nucleoli evidenți și citoplasma
acidofilă.
Segmentul intermediar are peretele tapetat de un epiteliu simplu pavimentos
cu nuclei ovalari, heterocromatici care proiemină în lumen.
Tubul contort distal prezintă un lumen mai larg decât tubul contort proximal,
celulele sunt prismatice, mai puțin înalte, slab acidofile.
Tubii contorți distali prezintă diferențe semnificative în comparație cu tubii
contorți proximali și anume: la polul apical nu prezintă margine în perie, nucleii sunt

121
mai mulţi pe suprafeţele secţionate transversal iar diametrul lumenului și al tubilor este
mai mare decât al tubilor contorți proximali.

Fig.8.3. Aspect histologic al parenchimului renal din zona corticală

ob.20x, coloraţia HE.
1-corpuscul renal; 2-capsula Bowman; 3-glomerulul vascular;
4-podocite; 5-capilar glomerular; 6-celule mezangiale; 7-arteriolă ;
8-tub contort proximal; 9-tub contort distal; 10-tub colector.

Fig.8.4. Aspect
histologic al
parenchimului renal
din zona medulară,
ob.20x, coloraţia
HE;
1-tubi colectori;
2-tubi drepți distali;

122
 Tubii colectori sunt reprezentați de tubii care colectează urina din tubii contorți
distali și o conduc către căile urinare extrarenale.
După localizare tubii colectori pot fi: tubi colectori corticali care se găsesc de-
a lungul piramidelor Ferrein şi în labirintul corticalei și tubii colectori medulari.
Tubii colectori medulari se unesc și formează canale papilare, care drenează
urina către vârful papilei renale apoi în calice și bazinet.
Tubii colectori corticali sunt tapetați de un epiteliu simplu cubic alcătuit din
celule clare cu nuclei rotunzi situați central și celule intercalate sau întunecate, mai
rare cu numeroase vezicule citoplasmatice localizate în zona apicală.
Tubii colectori medulari prezintă peretele, alcătuit din celule prismatice de
mici dimensiuni, iar la nivelul papilei renale celulele sunt prismatice, înalte.
Aparatul juxtaglomerular este localizat la polul vascular al corpusculului renal
și este format din următoarele structuri distincte: macula densa, celulele
juxtaglomerulare și celulele mezangiale extraglomerulare sau lacisul.
Macula densa reprezintă porțiunea anterioară a tubului contort distal realizată
din celule înguste, strâns împachetate, dispuse în palisadă.
Celulele prezintă nuclei alungiţi iar în citoplasmă complexul Golgi este dispus
bazal.
Celulele juxtaglomerulare sunt celule musculare netede modificate, cu nuclei
sferoidali.Sunt celule secretoare de proteine localizate în peretele arteriolei aferente
şi în arteriolele eferente .
Celulele mezangiale extraglomerulare sau lacisul sunt reprezentate de un
grup de celulele care se găsesc între arteriola glomerulară aferentă şi tubul contort
distal învecinat.

8.2. URETERUL
Cu obiectivul 10x se observă în secțiunile transversale că ureterul prezintă o
mucoasă cu lumenul stelat căptușită cu un epiteliu stratificat polimorf cu straturile
caracteristice: celule bazale, celule "în rachetă" și celule "în umbrelă".

Fig.8.5. Aspect microscopic

al ureterului, ob.4 x,
coloraţia Mallory.
1-lumen; 2-uroteliu;
3-lamina propria;
4-musculara;
5-adventicea.

123
 Lamina propria este formată din țesut conjunctiv dens spre zona epitelială și
țesut conjunctiv lax spre musculoasă, în care pot fi prezente formațiuni limfoide izolate.
Musculara este organizată pe două planuri de fibre musculare netede separate
prin țesut conjunctiv: circular extern și longitudinal intern.
Adventicea este alcătuită din țesut conjunctiv lax care realizează legătura cu
organele învecinate.

Fig.8.6. Aspect microscopic al ureterului, ob.10x, coloraţia HE ;

1-lumen; 2-uroteliu; 3-lamina propria; 4-musculara; 5-adventicea.

Fig.8.7. Aspect detaliat

al mucoasei ureterului,
ob, 40x, coloraţia HE.
1-uroteliu;
2-lamina propria;

124
 8.3. VEZICA URINARĂ

Cu obiectivul 4x se observă că vezica urinară prezintă o mucoasă căptușită

de uroteliu cu aspect diferit în funcție de starea de plenitudine sau distensie.

Fig.8.8. Vezica urinară, ob.4x, coloraţia HEA.

1-uroteliu; 2-lamina propria; 3-musculoasa; 4-adventicea.

Cu obiectivul 10x se examinează uroteliul. Uroteliul prezintă 6-8 rânduri de

celule când vezica urinară este fără conținut.

Fig. 8.9. Vezica urinară - imagine

microscopică, ob.10 x, coloraţia HEA
1-uroteliu; 2-lamina propria.

125
 Celulele din stratul superficial sunt rotunde sau în dom, proeminente în lumen,
cu nuclei ce pot fi unici sau dubli.
În stare de plenitudine, apar două până la maximum patru straturi celulare iar
celulele superficiale devin pavimentoase.
Lamina propria este constituită din ţesut conjunctiv fibro-elastic.
Musculara are trei straturi vizibile la gâtul vezicii urinare și anume: longitudinal
intern, circular mijlociu și longitudinal extern, în rest având o dispunere plexiformă.
Adventicea poate înconjura întreg organul, cu excepţia porţiunii superioare
care este acoperită de seroasa peritoneală.

Fig.8.10. Vezica urinară -schemă;

1-uroteliu ; 2-lamina propria;
3-musculoasa; 4-adventicea.

Cu obiectivul 40x se pot obţine detalii privind epiteliul de suprafaţă.

Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv lax în care predomină fibrele
elastice. La nivelul gâtului vezicii urinare fibrele elastice sunt mai numeroase și apar
dispuse circular.
În lamina propria se observă numeroase capilare și noduli limfoizi .

Fig.8.11. Vezica
urinară,aspect detaliat al
uroteliului și laminei
propria, ob.40x, colorația
HEA;
1-uroteliu; 2-strat bazal;
3-stratul celulelor în
rachetă; 4-stratul
celulelor în umbrelă;
5-lamina propria.

126
 9. APARATUL GENITAL MASCUL

Aparatul genital mascul cuprinde: gonadele reprezentate de testicule, căi

spermatice intratesticulare (tubii drepti, reteaua testiculară și canale eferente) căi
spermatice extratesticulare (conuri eferente, epididim, canal deferent, canal
ejaculator și uretra), glandele anexe (glande seminale, prostata, glandele
bulbouretrale) și penisul (organul copulator).

9.1. TESTICULUL
Testiculul este un organ parenchimatos format din tubi seminiferi și glanda
interstițială, delimitate de țesut conjunctiv care intră în alcătuirea albugineei și
stromei.
Cu obiectivul 10x se observă albugineea, reprezentată de o capsulă
conjunctivă fibroasă, alcătuită din țesut conjunctiv dens, în componența căruia sunt
prezente fibrele de colagen, fibrele elastice însoțite de vase de sânge și filete
nervoase.
La unele specii (bovine,ovine,suine) în albuginee sunt prezente și celule
musculare.
La partea posterioară albugineea se îngroașă și formează mediastinul
testicular.
De la albuginee se detașează septe conjunctive, care se orientează către
mediastinul testicular și împart parenchimul în compartimente intercomunicante în
formă de piramidă, care poartă denumirea de lobuli testiculari.

Fig.9.1. Imaginea de ansamblu a testiculului, ob.4x, coloraţia HEA;

1-albugineea; 2-tubi seminiferi; 3-glanda interstițială;
4-lumenul tubilor seminiferi.

127
 Fig.9.2. Parenchim testicular, ob.10x, coloraţia HEA;
1-tubi seminiferi; 2-celule interstițiale.

Lobulii testiculari prezintă baza orientată către periferia lobulului, iar vârful este
orientat către mediastinul testicular. În cadrul fiecarui lobul se găsesc 1-4 tubi
seminiferi, stroma conjunctivă interstițială în care sunt prezente celule interstițiale
denumite celule Leydig, care secretă hormoni androgeni testiculari.

Fig.9.3. Imagine de ansamblu a parenchimului testicular, schemă;

1- albugineea; 2-tubi seminiferi; 3-glanda interstițială.;

128
 Fig.9.4. Imagine histologică a parenchimului testicular ob.20x, coloraţia HEA;
1-tubi seminiferi; 2-membrana bazală a tubului seminifer; 3-epiteliu
spermatogenetic; 4-celule Sertoli; 5-spermatogonii; 6-spermatocite primare;
7-spermatocite secundare; 8-spermatide; 9-celule interstițiale.

Structura tubilor seminiferi cuprinde epiteliul seminal sau spermatogenetic

sprijinit pe o membrană bazală proprie, bine individualizată la exterior de fibre de țesut
conjunctiv fibros.
Epiteliul seminal este un epiteliu stratificat complex alcătuit din 6-8 straturi
celulare care conţin celule Sertoli și celulele liniei seminale din care se dezvoltă
spermatozoizii prin procesul denumit spermatogeneză.

Cu obiectivul 40x se studiază celulele din componența epiteliului seminalaflate

în diverse stadii de evoluţie.
Celulele Sertoli sau celulele de susținere sunt celule înalte, alungite, dispuse
pe un singur rând, cu aspect piramidal așezate cu baza pe membrana bazală şi
capetele apicale orientate către lumen, unde extind numeroase procese laterale în
jurul celulelor spermatogenice. Nucleii au formă ovalară, sferoidală sau triunghiulară,,
cu indentaţii neregulate la nivelul membranei nucleare.
Spermatogoniile dispuse adiacent membranei limitate pe un singur rând sunt
poliedrice sau sferice de dimensiuni mici. Nucleul este mare, eucromatic şi nucleol
situat excentric, iar citoplasma este redusă cantitativ. Se pot observa două tipuri de
spermatogonii: spermatogoniile de tip A sau prăfoase, au forma ovalară cu nucleu
ce prezintă 1-2 nucleoli vizibili. Cromatia lor are un aspect pulverulent;
spermatogoniile de tip B au formă sferoidală, dimensiuni mici, cu nucleu ovalar şi
cromatină crustoasă.

Spermatocitele sunt de două tipuri: spermatocite primare și spermatocite

secundare. Spermatocitele primare apar dispuse pe 2-3 rânduri, sunt cele mai mari

129
celule ale liniei seminale. Nucleul lor prezintă cromatina dispusă în reţele sau
cordoane.
Spermatocitele secundare se formează din spermatocitele primare prin
diviziune meiotică şi sunt dispuse pe mai multe rânduri spre lumenul tubului
seminifer. Sunt celule mici, haploide, nucleul este ovalar, situat central, cromatina
este mai condensată, omogenă, fără nucleol. Citoplasma este slab bazofilă.

Fig.9.5. Imagine histologică a parenchimului testicular, ob.20x, coloraţia HEA;

1-tubi seminiferi; 2-membrana bazală a tubului seminifer; 3-epiteliu
spermatogenetic; 4-celule Sertoli; 5-spermatogonii; 6-spermatocite primare;
7-spermatocite secundare; 8-spermatide; 9-spermatozoizi; 10-celule interstițiale.

Spermatidele sunt celule mici, situate în faldurile membranei polului apical al

celulelor Sertoli. Nucleul este ovalar, situat central iar citoplasma este bazofilă.
Sunt celule care nu se mai divid, ele se transformă în spermatozoizi.
Spermatozoizii se recunosc uşor după capul lor colorat omogen, gât și coadă.
În lumenul tubilor seminiferi se găsesc spermatozoizi liberi.
Glanda interstițială este formată din celulele interstiţiale (endocrinocitele
Leydig) cu formă poligonală şi dimensiuni mari înconjurate de fibre reduse de țesut
conjunctiv. Celulele sunt dispuse grupat, sub formă de “insule” printre tubii seminiferi.
Forma endocrinocitelor este neregulat poliedrică, nucleii sunt sferoidali cu
cromatina dispusă periferic, iar nucleolii apar distincţi. Ţesutul conjunctiv este alcătuit
din fibre reticulinice, numeroase fibroblaste, macrofage, mastocite, capilare sanguine
şi limfatice.
Cu obiectivul 40 x se observă celulele interstiţiale (endocrinocitele Leydig)
dispuse în țesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi în contact cu capilarele sanguine și
limfatice.
Celulele Leydig au formă poligonală, dimensiuni mari, nuclei sferoidali și sunt
dispuse grupat, sub formă de “insule”.

130
 Fig.9.6. Imagine histologică a parenchimului testicular, ob.40x, coloraţia HEA;
1-tubi seminiferi; 2-membrana bazală a tubului seminifer; 3-epiteliu
spermatogenetic; 4-celule Sertoli; 5-spermatogonii; 6-spermatocite primare;
7-spermatocite secundare; 8-spermatide; 9-spermatozoizi; 10-celule interstițiale.

Fig.9.7. Imagine de detaliu a epiteliului seminal, ob.100x, coloraţia HEA;

1-celula Sertoli; 2-spermatogonii; 3-spermatocite;
4-spermatide; 5-spermatozoizi.

131
 9.2. CĂILE SPERMATICE

Căile spermatice au rolul de a transporta spermatozoizii de la nivel testicular

până la meatul uretral extern.
Căile spermatice sunt reprezentate de căi spermatice intratesticulare:tubii
drepţi, reţeaua testiculară şi canale eferente și căi spermatice extratesticulare:
conuri eferente, canalul epididimar, canalul deferent, canal ejaculator şi uretra.

9.2.1.Căile spermatice intratesticulare

Tubii drepți
Tubii drepți se deosebesc de tubii seminiferi prin absența celulelor
spermatogene din epiteliul acestora. Ei se formează prin confluarea tubilor seminiferi
contorţi din fiecare lobul realizând legătura dintre tubii seminiferi contorţi şi reţeaua
testiculară.
Tubii drepţi sunt căptuşiţi cu un epiteliu monostratificat pavimentos sau
columnar, cu numeroase macrofage şi limfocite ce pot fagocita spermatozoizii.

Rețeaua testiculară

Rețeaua testiculară este formată dintr-un sistem de canale neregulate

intercomunicante localizate la nivelul mediastinului testicular care sunt tapetate cu un
epiteliu simplu constituit din celule pavimentoase care alternează cu celule cubice
sau prismatice .
În jurul canalelor reţelei se dispun fibre de colagen, fibre elastice în care pot fi
prezente celule musculare netede.

Canalele eferente

Canalele eferentese aglomerează și formează mase de dimensiuni mici numite

conuri eferente.
Canalele eferente prezintă un lumen tapetat de un epiteliu simplu compus din
grupe alternante de celule cubice neciliate şi celule prismatice ciliate, conferindu-i
un aspect caracteristic festonat. Membrana bazală pe care se sprijină epiteliul este de
natură conjunctivă formată din fibre de colagen și celule conjunctive în jurul căreia se
dispune o tunică musculară netedă orientată circular.

9.2.2. Căile spermatice extratesticulare

9.2.2.1. Epididimul

Epididimul este o formațiune alungită care se află de-a lungul marginii dorsale
a testiculului.
Cu obiectivul 10x se observă că epididimul este tapetat de epiteliu simplu
columnar cu stereocili, dispus pe o membrană bazală fină.
Sub membrana bazală se află țesut conjunctiv în cantitate moderată și un strat
de fibre musculare netede care formează tunica fibromusculară.

132
 Fig.9.8. Aspect
microscopic al
epididimului, ob.10x,
coloraţia HEA;
1-membrana bazală;
2-lumen; 3-epiteliu
simplu columnar
ciliat; 4-spermatozoizi;
5-tunica
fibromusculară.

Cu obiectivul 40x se studiază epiteliul compus din următoarele tipuri de celule:

celule bazale rotunde, nediferenţiate, dispuse pe membrana bazală.
Aceste celule servesc drept precursoare ale celulelor principale.
Celule principale sau epiteliocitele microviloase au formă columnară, prevăzute cu
stereocili lungi, neregulaţi, cu tendinţă de aglutinare.

Fig.9.9. Aspect microscopic al epididimului-schemă;

1-albuginee; 2-membrana bazală; 3-lumen;
4-epiteliu simplu columnar ciliat; 5-spermatozoizi.

133
 Celulele holocrine sunt celulele clare, citoplasma acestor celule este foarte
clară. Celulele prezintă polul apical dezvoltat, iar polul bazal are aspectul unui picioruș
ce se lățește în zona de fixare. În zona apicală citoplasma prezintă vacuole mari.
Limfocitele sau celulele cu halou sunt celule de formă ovalară, au talie mică,
nucleul este bogat în cromatină și sunt situate printre celulele principale.

9.2.2.2. Canalul deferent

Canalul deferent se află în continuarea epididimului și se continuă cu uretra

prostatică.
Cu obiectivul 10x se observă că peretele canalului deferent este foarte gros și
are un lumen redus.

Fig.9.10. Secţiune
transversală prin canal
deferent
ob.10x, coloraţia orceină;
1-lumen; 2-epiteliu
pseudostratificat columnar
ciliat; 3-lamina propria;
4-tunica musculară;
5-seroasa; 6-vase de
sânge.

Pe secțiune transversală lumenul canalului deferent are contur festonat datorită

numeroaselor pliuri pe care le realizează mucoasa. În structura peretelui se observă
trei tunici: mucoasa, musculoasa și adventicea.

Fig.9.11. Secţiune transversală prin

canal deferent, schemă;
1-lumen; 2-epiteliu pseudostratificat
columnar ciliat; 3-lamina propria;
4-tunica musculară; 5-seroasa;
6-vase de sânge.

134
 Mucoasa are un epiteliu pseudostratificat columnar cu celule ciliate.
Lamina propria este compusă din ţesut conjunctiv elastic.
Musculoasa este cea mai dezvoltată și este constituită din trei straturi de fibre
musculare netede: longitudinal extern, circular mijlociu și longitudinal intern.
Porțiunea terminală a canalului deferent conține glande tubulo-alveolare ramificate
și are un aspect de ampulă doar la armasar, taur, berbec și câine.
Ultima tunică este reprezentată de adventice.

Fig.9.14. Secţiune transversală prin

canal deferent, ob.20x, coloraţia
orceină;
1-lumen; 2-epiteliu pseudostratificat
columnar ciliat; 3-lamina propria;
4-tunica musculară; 5-seroasa;

9.3. GLANDELE GENITALE ACCESORII

9.3.1. GLANDELE VEZICULARE (veziculele seminale)

Cu obiectivul 10x se observă mucoasa ce prezintă numeroase pliuri și apare

extrem de cutată.
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu pseudostratificat, cu înălţime variabilă
în componența căruia intră două tipuri de celule: celule bazale (de înlocuire) și celule
secretoare.
Celulele bazale sunt reduse numeric și distribuite printre celulele secretoare
constituind celule de înlocuire ale acestora.
Celulele secretoare sunt celule columnare ce prezintă în citoplasmă pigment
de lipocrom, dispus în granule secretorii.
Lamina propria este alcătuită din ţesut conjunctiv fibroelastic.
Musculara este compusă dintr-un un strat intern circular şi unul extern
longitudinal de fibre musculare netede.
Adventicea sau seroasa conține un strat redus de ţesut conjunctiv fibro-elastic.

135
 9.3.2. GLANDA PROSTATĂ

Cu obiectivul 10x se observă capsula conjunctivă ce emite travei și septe

conjunctive în componența cărora intră fibre musculare netede ce împart parenchimul
în lobuli glandulari.

A B
Fig.9.15. Glanda prostată ob.4x, VG; A-imagine microscopică; B-schemă;
1-septe conjunctive; 2-travei conjunctivo-musculare; 3-alveole glandulare cu pinteni.

Parenchimul este reprezentat de formațiuni glandulare tubulo-alveolare

aranjate în trei straturi concentrice în jurul uretrei: stratul intern reprezentat de glandele
mucoase, un strat intermediar reprezentat de glandele submucoase şi un strat periferic
care conţine glandele prostatice principale.
Alveolele prostatei prezintă un lumen mare și neregulat datorită prezenței
numeroșilor pinteni care proiemină în interiorul lumenului acestora.
Alveolele sunt căptușite de un epiteliu alcătuit din mai multe tipuri celulare,
realizând un epiteliu simplu prismatic.
Cu obiectivul 40x se examinează tipurile celulare din componența epiteliului.
Celulele bazale reprezintă compartimentul proliferativ .Aceste celule sunt rare,
mici și dispuse pe membrana bazală.
Celulele secretorii sunt celule prismatice ce prezintă microvili la polul
apical.Nucleul este ovalar, eucromatic iar citoplasma conține numeroase granule de
secreție, vacuole mici, egale, cromofobe, secretorii.
Canalele excretoare sunt tapetate de epiteliu simplu prismatic în porțiunea
anterioară apoi epiteliul devine pluristratificat de tranziție în apropierea uretrei.
Alveolele prostatice și canalele sunt înconjurate de fibre de țesut conjunctiv lax
în structura căruia pot fi prezente fibre musculare netede.

136
 Fig.9.16. Glanda prostată
ob.10x, coloraţia Van Gieson;
1-septe conjunctive; 2-alveole
glandulare; 3-epiteliu; 4-pinteni.

Fig.9.17. Imagine de detaliu a

glandei prostate,
ob.40x, coloraţia Van Gieson;
1-epiteliu simplu prismatic;
2-pinteni.

9.3.3. GLANDELE BULBO-URETRALE

Glandele bulbouretrale pot fi glande de tip tubulo-alveolar sau tubulo-acinoase

compuse în funcție de specie.
Cu obiectivul 10x se observă capsula fibro-elastică ce conţine şi fibre musculare
striate.
De la nivelul capsulei se desprind septuri ce împart glanda în lobuli.
Parenchimul este alcătuit din glande tubulo-acinoase și tubulo-alveolare tapetate
de un epiteliu.
Epiteliu diferă ca structură în funcție de fazele în care sunt surprinse celulele:
presecreție sau secreție.
Cu obiectivul 40x se examinează structura epiteliului care poate fi variabil de la
prismatic, înalt până la epiteliu simplu cubic.
Formațiunile tubulare, acinoase și alveolare se deschid în canale colectoare.
Canalele colectoare prezintă un epiteliu simplu cubic sau prismatic.
Canalele se unesc și dau naștere unor conducte intraglandulare cu epiteliu
pseudostratificat prismatic, care se deschid în conducte bulbo-uretrale tapetate
de un epiteliu de tranziție.

137
 10. APARATUL GENITAL FEMEL
Aparatul genital femel este format din: gonada femelă-ovarul, căile genitale şi
glanda anexă reprezentată de glanda mamară.

10.1. OVARUL LA MAMIFERE

Ovarul este un organ parenchimatos, având o dublă funcție: exocrină și

endocrină.
Cu obiectivul 10x se observă că ovarul este acoperit la exterior de un epiteliu
germinativ sau superficial reprezentat printr-un strat de celule cubice .

Fig.10.1. Ovarul la mamifere,ob.4x, coloraţia HEA;

1-epiteliu germinativ; 2-corticala;
3-medulara; 4-foliculi ovarieni.

Sub epiteliu se află albugineea care formează capsula conjunctivă constituită

dintr-un strat de țesut conjunctiv dens în componența căruia se află numeroase fibre
de colagen.
Parenchimul ovarian cuprinde două zone: zona corticală și zona medulară.
Zona corticală este situată sub albuginee și conține corionul citogen în care
se află componentele funcționale ale ovarului reprezentate de: foliculii ovarieni, corpi
luteali(corpi galbeni), corpi albicans și celule interstițiale care îndeplinesc funcție
endocrină.
Corionul citogen formează stroma corticalei care are un aspect caracteristic
și este predominant celulară cu dispunere în vârtej în jurul componentelor funcționale.
În componența corionului citogen intră celule mezenchimale, fibroblaste,
macrofage și puține fibre de reticulină și fibre elastice.
Zona medulară este constituită din țesut conjunctiv lax în care există
numeroase vase sanguine mari, vase limfatice, fibre nervoase și fibre musculare
netede.

138
 Fig.10.2. Ovarul la mamifere – schemă;
1-epiteliu simplu cubic; 2- corticala; 3- medulara; 4-foliculi ovarieni
primordiali; 5-foliculi ovarieni primari; 6-foliculi ovarieni secundari;
7-folicul terțiar; 8-folicul matur (deGraaf); 9-ovocita; 10-corona
radiata; 11-discul proliger; 12-antru folicular; 13-granuloasa;14-teaca
foliculară internă; 15-teaca foliculară externă; 16-glanda interstițială.

Foliculii ovarieni sunt prezenți numai în zona corticală a ovarului.

Foliculi ovarieni au structură diferită în perioada fetală, perioada postnatală,
perioada pubertății și în perioada maturității sexuale. Foliculii ovarieni pot fi evolutivi
sau gametogeni și involutivi sau tecogeni.
Foliculii ovarieni evolutivi sau gametogeni sunt: foliculi primordiali,
foliculi primari, foliculi secundari și foliculi terțiari.
Cu obiectivul 40x se examinează detaliat histostructura foliculilor ovarieni aflați
în diferite stadii evolutive.
Foliculii primordiali sunt dispuși în zona superficială a corticalei ovariene în
ovarele femelelor din perioada fetală. Foliculul primordial conține ovocitul de ordinul I
înconjurat de un singur rând de celule foliculare pavimentoase sau cubice.
Ovocitul din interiorul foliculului primordial este o celulă sferoidală cu nucleul mare și
nucleol evident.
Foliculii primari sunt alcătuiți din ovocitul primar înconjurat de un singur
rând de celule foliculare cubice.
Foliculii secundari prezintă ovocitul primar situat central, înconjurat de
celule foliculare dispuse pe două sau mai multe straturi.
Celulele foliculare devin cubice sau prismatice.

139
 Fig.10.3. Imagine de detaliu
a corticalei ovariene, ob.20,
coloraţia HEA;
1-epiteliu germinativ;
2-albugineea; 3-foliculi
ovarieni primordiali;
4-ovocit; 5-nucleu;
6-celule foliculare.

Ovocitul primar, apare înconjurat de un strat glicoproteic, care se numește zona

pelucidă.
În foliculii secundari dezvoltați o parte din celulele foliculare sunt împinse către
periferie unde se dispun pe mai multe rânduri pe membrana bazală și formează
granuloasa. Peste granuloasă se dispun vase de sânge și cele două teci conjunctive:
teaca internă și teaca externă.

Fig.10.4. Imaginea
microscopică a corticalei
ovariene,ob.20x,
colorația HEA;
1-folicul primordial;
2-folicul primar;
3-folicul secundar;

140
 Foliculii terțiari (sau cavitari) sunt cei mai mari, proeminând uneori la
suprafața ovarului.Se caracterizează prin dezvoltarea unei cavități numită antru
folicular.
Aceasta conține lichid folicular alcătuit din componente citoplasmatice și
substanțe secretate de celulele foliculare.

Fig.10.5.Imaginea microscopică a unui folicul matur (deGraaf)

ob.10x, coloraţia HEA; 1-ovocit; 2-corona radiata; 3-discul proliger;
4-granuloasa; 5-teaca foliculară internă; 6-teacă foliculară externă;
7-antru folicular; 8- zona pelucidă.

Fig.10.6.Imaginea microscopică a unui folicul matur (deGraaf)

ob.20x, colorația HEA; 1-ovocit; 2-corona radiata;
3-discul proliger; 4-granuloasa;5-teaca foliculară;
6-antru folicular; 7- zona pelucidă.
141
 Ovocitul primar este situate excentric și este înconjurat de zona pelucida
dezvoltată.
O parte din celulele foliculare sunt împinse de lichidul folicular către periferie
unde se dispun pe mai multe rânduri pe membrana bazală (Slawjanski) și
structurează granuloasă.
O altă parte din celulele foliculare se grupează în jurul ovocitului formând
coroana radiată.
Între coroana radiata și granuloasă se interpune o aglomerare de celule
foliculare ce formează discul proliger sau cumulus oophorus, care proiemină în
interiorul antrului folicular și susține porțiunea bazală a ovocitului.
În jurul foliculilor terțiari se diferențiază tecile foliculare.
Teaca foliculară internă este de natură vasculară iar teaca foliculară externă
este de natură conjunctivă.
Foliculul matur De Graaf prezintă ovocitul de ordinul I înconjurat de celulele
coroanei radiata cu aspect columnar.
Ca urmare a acumulării lichidului folicular,antrul se mărește semnificativ iar ovocitul
aderă la peretele foliculului prin celulele discului proliger.
Tecile foliculilor maturi apar dezvoltate.
Teaca conjunctivă internă prezintă și celule tecale alungite cu caracter
endocrin printre formațiunile vasculare reprezentate de capilare sanguine și limfatice.
Celulele tecale au aspect fusiform dar se pot transforma în celule poliedrice la
o parte din foliculii maturi.
Teaca conjunctivă externă este formată din fibre de colagen dispuse
concentric și fibrocite alungite.
Pe parcursul ciclului menstrual un singur folicul prezintă un stadiu avansat al
foliculogenezei.Acesta devine folicul dominant, iar restul foliculilor devin foliculi
involutivi.
Foliculii involutivi iau naștere în urma plecării ovocitului prin hipertrofia tecii
interne a foliulului matur.
Acești foliculi sunt de mai multe tipuri: atrezici, chistici și hemoragici.

Fig.10.7. Imagine din zona

corticală a ovarului, ob. 4x,
coloraţia HEA;
1-epiteliu; 2-foliculi ovarieni;
3-corp galben; 4-corp albicans.

142
 Corpul galben este localizat în regiunea corticală a ovarului după ce a avut
loc ovulația.
Corpii galbeni apar mari, rotunzi, compacți, cu zona centrală distinctă și cu o
condensare conjunctivă la periferie.
Corpul galben este activ o perioadă limitată putând ajunge la 9-12 zile.
Dacă în această perioadă nu a avut loc fecundația, corpul galben degenerează
apoi are loc fagocitarea celulelor și proliferarea țesutului conjunctiv în locul acestuia.
După o perioadă de aproximativ 4 săptămâni corpul galben se transformă într-o
cicatrice albicioasă numită corp albicans.
Dacă a avut loc fecundația și se instalează gestația, corpul galben se numește
corp galben gestativ.
Acesta prezintă activitate secretorie crescută, se instalează la 10-11 zile după
fecundație și este activ până la jumătatea gestației.
Corpul galben gestativ produce progesteronul cu rol în menținerea gestației.
La unele specii de animale, în ultima perioadă a gestație progesteronul este
produs de către placentă, iar corpul galbenintră în involuție și devine corp albicans.
Corpii albicans apar mai mici, compacţi, uneori astructuraţi sau formaţi din
ţesut conjunctiv şi vase sanguine.

Fig.10.8. Imaginea microscopică a corpului galben

ob 10x, coloraţia HEA.
1-corp galben; 2-vas de sânge.

În structura ovarului sunt prezente grupuri de celule de formă poligonală cu

citoplasma clară ce formează glanda interstitială.
Endocrinocitele interstițiale sunt organizate în grupuri mici uneori în
cordoane celulare și sunt localizate la nivelul stromei corticale a ovarului.
Cu obiectivul 40x se examinează endocrinocitele interstițiale.
Ele apar poliedrice sau epitelioide cu incluziuni lipidice. Nucleul este veziculos
și nucleolat. Aceste celule au funcție endocrină.

143
 Medulara ovarului este formată din țesut conjunctiv lax în care apar fibre de
colagen și reticulină, formațiuni vasculare reprezentate de: artere cu traiect spiralat,
vene, venule numeroase și dilatate, vase limfatice, fibre nervoase și celule cu caracter
endocrin.

Fig.10.9. Imaginea zonei medulare a ovarului, ob.20x, coloraţia HEA;

1-vase de sânge; 2-țesut conjunctiv; 3-adipocite.

10.2. OVARUL LA PĂSĂRI

La păsări se dezvoltă numai ovarul stâng iar ovarul drept rămâne rudimentar.
Ovarul este constituit din zona corticală și zona medulară. Aceste zone apar
distincte numai în primele săptamâni după ecloziune.
Cu obiectivul 10x se observă că ovarul este acoperit de un epiteliu simplu
cubic sau simplu pavimentos. Sub epiteliu germinativ se găsește albugineea.
Stroma redusă, se distribuie în jurul foliculilor ovarieni, fiind constituită din țesut
conjuntiv lax ce conține fibroblaste, celule mezenchimale și celule interstițiale.
Zona corticală cuprinde foliculii ovarieni în diferite stadii evolutive.
Foliculii sunt constituiți din ovocite primare înconjurate de celule foliculare și
de o teacă conjunctivă subțire.
Foliculii ovarieni cresc până la pubertate și devin foliculi secundari, foliculi
terțiari și foliculi maturi.
La maturitate ovulul apare foarte mare și conține vitelusul secretat de celulele
foliculare ale granuloasei.
Foliculii terțiari sunt cele mai evidente structuri la suprafața ovarului de care
sunt atașați prin pediculi.
Ovocitele din ovarul de pasăre sunt ovocite primare până la pubertate.
Ele devin ovocite secundare înaintea ovulației și tot atunci eliberează și primul
globul polar.

144
Fig.10.10.Ovarul la păsări,ob.4x, coloraţia HE;
1-epiteliu; 2-foliculi ovarieni.

Fig.10.11. Ovarul la păsări-schemă;

1-epiteliu simplu pavimentos; 2-foliculi ovarieni; 3-medulara;
4-nucleul ovocitei; 5-vitelus; 6-granuloasa; 7-membrana
perivitelină; 8-teacă foliculară; 9-celule interstițiale.

145
 Ovocitul prezintă în centru un nucleu numit veziculă germinativă ce migrează
după ovulație la unul din cei doi poli formând discul germinativ.
Ovoplasma este constituită din vitelus alb și galben elaborat de celulele
foliculare ale granuloasei, dispus în straturi concentrice.
Ovulul este delimitat de membrana perivitelină, iar între aceasta și celulele
foliculare ale granuloasei se află zona radiata.
Granuloasa este constituită dintr-un strat de celule foliculare al căror aspect
apare diferit în funcție de stadiile de dezvoltare ale ovocitului.
Între celulele foliculare ale granuloasei și celulele tecii interne se află
membrana bazală.
Teaca foliculară internă conține celule interstițiale.
Teaca foliculară externă este de natură conjunctivă formată din fibre de
colagen și fibre elastice.
Cu obiectivul 40x se observă granuloasa constituită din celule cubice sau
columnare. Teaca foliculară internă cuprinde celule interstiţiale clare şi întunecate
iar teaca foliculară externă conține numeroase fibroblastele și fibre musculare
netede.
Celulele interstiţiale clare şi întunecate din teaca foliculară internă împreună cu
celulele interstițiale din stromă reprezintă glana interstițială a ovarului la pasăre.

Fig.10.12. Imaginea microscopică a unui folicul terțiar

ob.10x, coloraţia HE;
1-nucleu; 2-vitelus; 3-granuloasa; 4-membrana perivitelină;
5-teaca foliculară internă; 6-celule interstițiale.

146
 10.3. CĂILE GENITALE FEMELE

Căile genitale femele sunt reprezentate de: oviducte, uter, vagin, vestibul
vaginal și vulvă.

10.3.1. OVIDUCTELE
Oviductele sunt alcătuite din pavilion, corp şi extremitatea uterină.
Cu obiectivul 10x se examinează mucoasa prevăzută cu numeroase falduri
longitudinale care astupă în mare parte lumenul acestui conduct.
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliul simplu prismatic ciliat.

Fig.10.13. Histostructura oviductului la mamifere ob.10x, coloraţia HE;

1-epiteliu simplu prismatic ciliat; 2-lamina propria;
3-musculara; 4-seroasa.

Fig.10.14. Oviductul la
păsări (magnum), ob 4x,
coloraţia VG;
1-lumen; 2-pliuri ale
mucoasei;
3-musculara; 4-seroasa.

147
 Cu obiectivul 40x se examinează structura epiteliului alcătuit din celulele
prismatice ciliate cu cili la polul apical și celulele secretorii care prezintă la polul
apical numeroși microvili.
În componența epiteliului pot fi prezente celulele bazale cu citoplasma clară și
celule cuneiforme cu nucleul în treimea mijlocie și efilate la polul apical.
Lamina propria este formată din țesut conjunctiv lax bogat în fibre elastice în
care sunt prezente plasmocite, mastocite, fibroblaste, limfocite și monocite.
În lamina propria sunt prezente numeroase capilare sanguine și limfatice.
Musculara mucoasei este absentă.

A B
Fig.10.15. Oviductul la păsări (magnum);
A-ob10x; B-ob.40x, coloraţia VG;
1-lumen; 2-epiteliu simplu prismatic ciliat;
3-lamina propria; 4-musculara; 5-seroasa.

Musculoasa este slab dezvoltată și conține un strat subțire de celule

musculare netede cu dispunere circulară. În apropierea uterului stratul muscular
apare consistent și se observă dispunerea longitudinală a fibrelor musculare.
Seroasa învelește oviductul la exterior și este alcătuită din țesut conjunctiv lax
acoperit de mezoteliu.

10.3.2. UTERUL

Uterul este un organ cavitar alcătuit din trei porțiuni: coarne uterine, corp uterin
și col uterin sau cervix.
Peretele uterin este alcătuit din trei tunici: mucoasa, musculoasa și seroasa.
Mucoasa uterină se numeste endometru, musculoasa se numește miometru
iar seroasa este numită perimetru.
Endometrul prezintă un epiteliu simplu prismatic ciliat alcătuit din celule
bazale, celule secretoare și celule ciliate la unele specii (ecvine și suine).

148
 Lamina propria este reprezentată de corionul citogen infiltrat difuz cu celule
limfoide și conține numeroase glande uterine cu aspect tubular ce se ramifică la
bază.
Glandele uterine sunt glande tubulare ramificate cu un traiect sinuos.
Ele prezintă un epiteliu simplu prismatic asemănător epiteliului de la
suprafață care se înfundă în corionul citogen.

Fig.10.16. Uterul la mamifere; ob.4x, coloraţia HEA;

1-endometru; 2-epiteliu simplu prismatic ciliat;
3-glande uterine; 4-miometru; 5-stratul intern al miometrului;
6-strat vascular mijlociu al miometrului;
7-stratul extern al miometrului; 8-perimetru.

Miometrul reprezintă tunica musculară a uterului.

Miometrul este constituit din fibre musculare netede organizate în trei straturi
greu de delimitat datorită prezenței unor fascicule helicoidale de interconexiune.
Cele trei straturi pot fi descrise astfel: stratul longitudinal intern (stratul
submucos), stratul plexiform, mijlociu (stratul vascular) și stratul longitudinal
extern (stratul subseros).
Seroasa sau perimetrul este formată din țesut conjunctiv acoperit de
mezoteliu. În structura seroasei pot fi prezente fibre musculare netede, vase și nervi.

149
 Fig.10.17. Mucoasa uterină
la mamifere, ob.10x,
coloraţia HEA;
1-lumen; 2-epiteliu simplu
prismatic ciliat; 3-corion
citogen; 4-glande uterine;
5-vase sanguine.

Cu obiectivul 40x se observă că epiteliul endometrial este simplu prismatic

(la ecvine și carnivore) sau pseudostratificat columnar ciliat (la suine și
rumegătoare), iar pe zone mici chiar cubic. În componenţa lui intră celule ciliate (la
ecvine și suine) şi celule secretoare.
În perioada fertilă, endometrul prezintă un dinamism endocrino-dependent,
manifestat prin modificări morfometabolice, influențate de hormonii ovarieni. Aspectele
morfologice sunt asemănătoare la femelele diferitelor specii de animale, variațiile
structurale fiind reprezentate de durata fazelor ce alcătuiesc ciclul endometrial.
În componenţa lui intră celule ciliate şi celule secretoare.
Epiteliocitele ciliate conțin la polul apical cili lungi care alternează cu microvili.
Aceste celule se solidarizează prin zonule adherens și ocludens.
Epiteliocitele secretoare sunt celule prismatice aciliate, ce prezintă microvili la
polul apical. Aceste celule prezintă organitele de sinteză foarte dezvoltate.
Atunci când nu se realizează nidația, celulele epiteliale se cheratinizează
datorită ph-ului acid, determinând moartea și exfolierea acestora.

Fig.10.18. Mucoasa uterină la

mamifere, ob.40x, coloraţia HEA;
1-lumen; 2-epiteliu simplu
prismatic ciliat; 3-corion citogen;
4-glande uterine;

150
 Glandele uterine au aspect tubular sinuos ramificat, sunt căptuşite de epiteliu
simplu prismatic ciliat sau neciliat.
În apropierea miometrului apar ușor ramificate.
Corionul citogen cuprinde celule mezenchimale nediferenţiate, fibroblaste,
mastocite, plasmocite, neutrofile, macrofage.
Fibrele conjunctive sunt rare și sunt reprezentate de fibrele de reticulină.
Este format dintr-o zonă spongioasă superficială bogată în celule şi glande
şi o zonă compactă profundă cu aspect mai dens, bogată în vase sanguine.
În corion sunt prezente numeroase glande uterine, ce conțin celule columnare
secretoare, dezvoltarea și ramificarea acestora fiind influențate de nivelul hormonilor
ovarieni. Creșterea nivelului de estrogeni stimulează dezvoltarea și ramificarea
glandelor, iar progesteronul determină o secreție abundentă și un aspect mai sinuos
al glandelor.
La rumegătoare, endometrul prezintă proieminențe circumscrise, denumite
carunculi.
Carunculii conțin numeroase fibroblaste și sunt intens vascularizați, iar epiteliul
acestora este lipsit de cripte glandulare.

Fig.10.19. Uterul la mamifere-schemă;

1-endometru; 2-epiteliu simplu prismatic ciliat; 3-glande uterine;
4-miometru; 5-stratul intern al miometrului; 6-stratul vascular
mijlociu al miometrului; 7-stratul extern al miometrului; 8-perimetru.

10.3.3. CERVIXUL
Cervixul prezintă peretele îngroșat alcătuit din trei tunici: mucoasă, musculoasă
și seroasă.
Cu obiectivul 10x se observă mucoasa foarte cutată generând un lumen
dantelat. Lamina propria conține țesut conjunctiv dens și numeroase glande cervicale
extrem de ramificate.Glandele au lumenul larg și se deschid la suprafața epiteliului.

151
 Musculara are peretele format dintr-un strat circular intern și un stat longitudinal
extern. Seroasa este reprezentată de țesut conjunctiv mezotelio-fasciculat.

A B
Fig.10.20. Cervixul; A-imagine de ansamblu ob.4x;B-ob.20x, coloraţia HE;
1-mucoasa; 2-epiteliu simplu columnar; 3-lamina propria; 4-glande;
5-musculara; 6-seroasa.

Cu obiectivul 40x se distinge epiteliul simplu columnar cu numeroase celule

caliciforme, celule ciliate şi cuneiforme.
În lamina propria se examinează glandele tubulare căptuşite de epiteliu
simplu columnar, alcătuite din celule înalte cu citoplasma clară sau întunecată.
În stratul circular al muscularei se găsesc numeroase fibre elastice.

10.3.4. VAGINUL

Vaginul este un conduct musculo-membranos alcătuit din mucoasă,

musculoasă și adventice.
Cu obiectivul 10 x se observă mucoasa cutată longitudinal care prezintă un
epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat și o lamina propria formată din țesut
conjunctiv.
Cu obiectivul 40x se examinează structura epiteliului vaginal format din
următoarele straturi: stratul celulelor bazale, constituie stratul generator alcătuit din
celule cubice; stratul parabazal alcătuit din celulele poliedrice, cu citoplasma bazofilă
și nucleu sferoidal; stratul intermediar alcătuit din celule voluminoase cu citoplasma
bazofilă și stratul superficial. Lamina propria este formată din țesut conjunctiv ce
conține numeroase fibre elastice, limfocite, neutrofile care pot ajunge în lumenul
vaginal în anumite faze ale ciclului. Pot fi prezente numeroase plexuri vasculare și
limfatice iar uneori foliculi limfoizi.
Musculoasa este formată din fibre musculare netede dispuse în fascicule,
separate prin țesut conjunctiv abundent. Adventicea este formată din țesut conjunctiv
lax, în care sunt prezente formațiuni vasculare și ganglioni nervoși.

152
 10.4. PLACENTA

Placenta este un organ complex temporar care realizează medierea

schimburilor fiziologice între fetus și organismul matern.
Placenta este alcătuită dintr-o componentă fetală reprezentată de corion și o
componentă maternă reprezentată de mucoasa uterină.
Cu obiectivul 10 x se observă vilozităţile coriale secţionate în diferite planuri
(oblic, transversal, longitudinal).
Vilozităţile coriale sunt formate dintr-un ax de ţesut conjunctiv lax cu vase
sanguine şi sunt acoperite de un epiteliu.

Fig.10.21. Placenta la rumegătoare (sindesmo-corială)-imagine de ansamblu;

ob.4x, coloraţia HE;
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină.

În structura componentei materne (endometrul) se delimitează două zone: una

compactă superficială numită labirintul mucoasei şi una spongioasă profundă,
cuprinsă între labirint şi miometru.
Zona compactă a endometrului cuprinde septuri conjunctive interglandulare
şi glande uterine foarte strâmte, cu lumenul închis.
Această zonă se caracterizează prin aspectul sinuos (labirintic) ai vilozităţilor,
care vin în contact strâns cu gâtul glandelor uterine în care pătrund.
Zona spongioasă a endometrului cuprinde glande uterine mai largi, mai adânci
şi vilozităţi corionice libere sau sudate de glande.
Cu obiectivul 40x se examinează structura epiteliului vilozităţii coriale,
acoperit de trofoblast constituit din două rânduri de celule distincte: citotrofoblastul şi
sinciţiotrofoblastul.
Citotrofoblastul constituie stratul intern ce acoperă axul conjunctiv şi este format
din celule mari, cu nuclei veziculoşi, nucleolaţi.

153
 Sinciţiotrofoblastul constituie stratul extern care prezintă numeroşi nuclei
dispersaţi, iar citoplasma celulelor este vacuolară.
În componenţa epiteliului vilozităţii coriale intră celule columnare, cubice și din
loc în loc celule Langhans mari care conțin nuclei veziculoși cu nucleoli evidenți.
Axul vilozității este format din țesut conjunctiv lax embrionar cu celule
mezenchimale, nervi și vase sangvine.

Fig.10.22. Placenta la rumegătoare (sindesmo-corială),

ob.40x, coloraţia HE;
1-vilozitate corială; 2-endometru; 3-capilare.

În funcție de raporturile ce se stabilesc între structurile histologice ale

componentei materne și componentei fetale, se descriu următoarele tipuri de placentă:

Placenta epitelio-corială întâlnită la suine și ecvine, prezintă vilozitățile

coriale răspândite pe toată suprafața corionului intrând în contact cu epiteliul
endometrului.
Atât componenta maternă cât și componenta fetală își păstrează integritatea
structurală iar între ele se stabilesc raporturi de contiguitate.

154
Fig.10.23. Histostructura placentei epitelio-coriale la suine;
ob.4x, coloraţia HE;
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină;
3-glande uterine nutritive; 4-vase sanguine.

Fig.10.24. Histostructura placentei epitelio-coriale la suine;

schemă;
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină; 3-glande uterine;
4-spațiul interplacentar; 5-capilare.

155
 Placenta sindesmo-corială este specifică rumegătoarelor.
Vilozităţile coriale lizează epiteliul endometrial şi vin în contact cu ţesutul
conjunctiv al mucoasei uterine;

Fig.10.25. Histostructura placentei sindesmo-coriale

la rumegătoare ob,4x, coloraţia HEA;
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină; 3-glande uterine;
4-miometru; 5-perimetru; 6-vase de sânge.

Fig.10.26.Histostructura placentei sindesmo-coriale

la rumegătoare, schemă;
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină;
3-glande uterine; 4-capilare;

156
 10.4.3. Placenta endotelio-corială

Placenta endotelio-corială este întâlnită la carnivore. Vilozităţile coriale distrug

epiteliul şi elementele conjunctive ale endometrului şi ajung în contact cu endoteliul
capilarelor uterine. Prezintă o zonă labirintică, superficială şi o zonă spongioasă,
profundă, apropiată de miometru.

Fig.10.27. Histostructura placentei endotelio-coriale-schemă.

1-vilozitatea corială; 2-capilare uterine; 3-glande uterine.

10.4.4. Placenta hemo-corială

Placenta hemo-corială întâlnită la primate și rozătoare. La acest tip de placentă
vilozitățile distrug epiteliul și țesutul conjunctiv din endometru precum și endoteliul
vaselor uterine, astfel încât vilozitățile coriale ajung în contact direct cu sângele
matern.

A B
Fig.10.28. Placenta hemo-corială, ob.4x, coloraţia HE,
A-imagine microscopică, B-schemă.
1-vilozitate corială; 2-mucoasa uterină; 3-vase de sânge;

157
 10.5. GLANDA MAMARĂ

Glanda mamară este o glandă exocrină tubulo-alveolară holomerocrină în

structura căreia intră: pielea, o fascie superficială, capsula, stroma şi parenchimul.
Structura glandei mamare este diferită în funcţie de starea fiziologică în care se
găseşte: lactaţie sau repaus.

10.5.1. Glanda mamară în lactaţie

Glandă mamară în lactaţie prezintă alveole mamare dilatate înconjurate de

ţesut conjunctiv redus.
Cu obiectivul 10 x se examinează parenchimul glandular alcătuit din alveole
mamare și canale excretorii.
Alveolele mamare prezintă peretele constituit dintr-un rând de celule epiteliale
secretorii așezate pe o membrană bazală, iar din loc în loc se află celule mioepiteliale
cu rol contractil.
Fiecare alveolă mamară este înconjurată de țesut conjunctiv ce conține vase de
sânge, vase limfatice și nervi.

Fig.10.29.Glanda mamară în lactaţie, ob.10x, coloraţia HE;

1- alveole mamare; 2- canal intralobular.

Canalele excretorii sunt reprezentate de: canalele intralobulare, canalele

interlobulare și canalele colectoare.
De la alveolele mamare pornesc canalele intralobulare sau ductele alveolare
lactifere care au o structură asemănătoare alveolelor. Prezintă lumenul oval și un
epiteliu simplu cubic.
Canalele intralobulare se deschid în canalele interlobulare.
Canalele interlobulare prezintă un epiteliu bistratificat cubic. Traversează
septele interlobulare, iar în această zonă prezintă un lumen larg. După un traiect relativ
scurt se deschid în cisterna mamară.

158
 Cisterna mamară prezintă o mucoasă cu numeroase pliuri tapetate de un
epiteliu cubic bistratificat. Se continuă cu canalul papilar care se deschide la exterior.
Canalul papilar prezintă o mucoasă plisată cu un epiteliu stratificat pavimentos.

Fig.10.30. Glanda mamară în lactaţie, schemă;

1- alveole mamare; 2- canal intralobular.

Cu obiectivul 40x se examinează detaliat epiteliul alveolar alcătuit din

lactocite cubice sau columnare în funcție de starea funcțională a glandei.
Între membrana bazală a epiteliului şi lactocite se găsesc celule mioepiteliale
cu nucleii turtiţi.

Fig.10.31. Glanda mamară în lactaţie, ob.40x, coloraţia HE;

1-alveole mamare; 2- canal intralobular;3-epiteliu.

159
 10.5.2. Glanda mamară în repaus

Glanda mamară în repaus prezintă o stromă bogată, cu septuri conjunctive

evidente. Alveolele mamare sunt mici, căptuşite de epiteliu simplu cubic şi prezintă
un lumen mic.
Canalele intralobulare şi canalele interlobulare sunt mai puţin numeroase,
fară secreţie în lumen şi cu structură asemănătoare celor în faza de lactație.

Fig.10.32. Glanda mamară în repaus, ob.4x, coloraţia HEA;

1-lobuli glandulari ; 2-septe conjunctive; 3-alveole mamare;
4-canale intralobulare;5-canal interlobular.

Fig.10.32. Glanda mamară în

repaus-schemă;
1- lobuli glandulari ;
2-septe conjunctive;
3-alveole mamare;
4-canale intralobulare;
5-canal interlobular;
6-vase sanguine.

160
 11. Noțiuni de embriologie generală

Embriologia este disciplina biologică care studiază dezvoltarea ontogenetică a

organismelor, proces denumit ontogeneză.
Acest proces se derulează din momentul producerii gameţilor până în
momentul parturiției sau ecloziunii.
Ontogeneza prezintă :
a)faza intrauterină la mamifere, iar la păsări faza preeclozională;
b)faza postnatală la mamifere sau posteclozională la păsări.
Faza intrauterină sau preeclozională se derulează în trei perioade succesive:
a) perioada embrionară sau embriogeneza;
b) perioada de histogeneză și organogeneză;
c) perioada foetală;
Embriogeneza cuprinde următoarele etape: gametogeneza, fecundația,
segmentația, gastrulația,morulația și neurulația.
Gametogeneza cuprinde ansamblul de transformări prin care trec celulele
germinale primordiale sau gonocitele primordiale până la stadiul de celulă sexuală
matură.
Procesul de gametogeneză parcurge trei perioade: perioada germinativă (de
multiplicare sau de înmulțire); perioada de creștere și perioada de maturare.
Fecundația este un proces biologic complex, format dintr-o succesiune de
fenomene interdependente prin care, cei doi gameţi de sex opus, spermatozoidul şi
ovula se contopesc, rezultând oul sau zigotul.
Segmentaţia cuprinde ansamblul diviziunilor pe care le urmează zigotul şi în
urma cărora se realizează edificii pluricelulare.
Se declanşează la un interval variabil de timp după fecundare (la circa 30 de
ore la hominide).
La sfârşitul segmentației embrionul este schiţat, fiind constituit din primele două
foiţe embrionare.
Segmentarea oului are loc în funcție de cantitatea de vitelus conținută în ovocit.
Ovocitele pot fi:
a)oligolecite-prezente la cefalocordate (amfioxus) și mamaifere; conțin o
cantitate mică de vitelus iar segmentația este totală și inegală;
b)lecite-prezente la batracieni; conțin o cantitate mai mare de vitelus, iar
segmentația este totală și inegală;
c)centrolecite-prezente la artropode; vitelusul se află în centrul ovulei, iar
segmentația este parţială;
d)telolecite-prezente la păsări; conțin vitelus în cantitate mare iar segmentația
este parțială sau discoidală.
La păsări, ovocitul este celula sexuală femelă matură fiind reprezentat numai
de gălbenuş.
Nucleul este înconjurat de o cantitate redusă de citoplasmă activă numită
vitelus formativ, împreună cu care alcătuieşte o formaţiune discoidală, denumită disc
germinativ, care va intra în segmentaţie.
Segmentația la păsări debutează cu prima mitoză la nivelul discului
germinativ prin apariția unui șanț cu aspect linear ce marchează separarea celor două
celule fiice și rezultă două blastomere.

161
 A doua mitoză prezintă șanțul și planul de separare dispuse perpendicular pe
primul șanț și rezultă patru blastomere.
A treia mitoză se caracterizează prin apariția celor două șanțuri verticale
rezultând numeroase blastomere care se organizează și formează morula.
Apare prima foiță embrionară alcătuită dintr-un singur strat de celule
prismatice care reprezintă ectoblastul.
Ectoblastul este despărţit de vitelus printr-o cavitate plină de lichid, denumită
cavitatea subgerminală.
În funcție de distribuția vitelusului în citoplasma zigotului se deosebește un pol
celular bogat în vitelus numit pol vegetal și unul sarac în vitelus numit pol animal,
unde se găsește și nucleul.
Ectoblastul şi cavitatea subgerminală reprezintă stadiul embrionar
monoblastic cu aspect de disc, numit discoblastulă (disc embrionar sau bănuţ).
În stadiul diblastic se formează endoblastul prin invaginarea celulelor.
Endoblastul este alcătuit dintr-un singur rând de celule pavimentoase.
Discul embrionar are aspect circular și prezintă:o zonă mai transparentă numită aria
pelucida și o zonă mai întunecată numită aria opacă ce înconjoară aria pelucidă.
O parte din celulele ectoblastice devin cubice şi migrează la limita dintre
ectoblast şi cavitatea subgerminală.
Aceste celule se multiplică şi formează un strat continuu subectoblast, denumit
hipoblast.
Cavitatea de segmentare se împarte în două spaţii: cavitatea blastocelică şi
cavitatea subgerminală.
Gastrularea reprezintă etapa în care se formează cele trei foițe embrionare
care vor structura ulterior țesuturile și organele. În această etapă are loc formarea
nodulului posterior, formarea liniei primitive cu nodulul anterior, formarea
mezodermului, formarea notocordului şi regresia liniei primitive.
Discul embrionar devine piriform și prezintă o extremitate cefalică și una
caudală numită nodul posterior.
Proliferarea ectoblastică se prelungește pe linia mediană și formează linia
primitivă străbătută de un șanț cunoscut sub denumirea de șanțul liniei primitive.
La extremitatea cefalică a liniei primitive se găsește nodulul anterior din care ia
naștere o prelungire cefalică ce pătrunde între ectoblast și endoblast care generează
cordomezoblastul, coarda dorsală și mezoblastul anterior.
Se poate concluziona că la păsări mezoblastul se formează din ectoblast.
Mezoblastul anterior de pe părţile laterale ale coardei dorsale formează lamele
mezodermale.
Acestea vor evolua în somite, nefrotoame şi lame laterale.
Din lamele laterale se formează cavitatea celomică.
Stratul de celule care se află în contact cu ectoblastul formează somatopleura
iar stratul de celule care se află în contact cu endoblastul formează splanchnopleura.
Neurulația se caracterizează prin transformări ale ectoblastului situat la nivelul
prelungirii cefalice.
Faza de neurulă marchează constituirea tubului nervos, începutul
histogenezei, precum şi a diferenţierii primordiilor de organe.
Micromerele ectoblastice din zona dorso-centrală a embrionului se îngroaşă, și
formează placa sau lama neurală.
Celulele plăcii neurale se divid în continuare cu mare intensitate, placa neurală
se invaginează formând jgheabul şi canalul neural delimitat de crestele neurale.

162
 Jgheabul neural se închide prin apropierea şi sudarea marginilor sale
superioare, realizându-se tubul neural.
Formarea cordomezoblastului are loc odată cu formarea tubului neural şi
constă în formarea notocordului şi a mezoblastului primar.
Notocordul se formează în axul sagital dorsal al endoblastului prin diviziuni
repetate apoi se detaşează de endoblast şi se dispune în zona ventrală a tubului
neural.
Se realizează o îngroşare a celor două margini laterale ale jumătăţii dorsale a
endoblastului, realizându-se două creste paramediane cu aspect triunghiular.
Acestea se vor detaşa de endoblast şi vor forma, pe ambele laturi, mezoblastul
primar.

Fig.11.1.Secțiune transversală prin embrionul de pasăre în stadiu avansat;

ob.4x, coloraţia HE;
1-amnios; 2-ectoblast; 3-tub neural; 4-somite; 5-notocord; 6-aorta primitivă;
7-diencefal; 8-veziculă optică; 9-faringe;10-proces mandibular;
11-arcuri branhiale.

163
 Mezoblastul primar se dezvoltă și pătrunde între ectoblast şi endoblast,
constituind cea de-a treia foiţă embrionară, ce marchează apariţia stadiului tridermic
care încheie embriogeneza, marcând trecerea spre histogeneză şi organogeneză.
Prin dezvoltarea mezoblastului vor rezulta somitele, nefrotomul şi
hipoblastul.
Somitele au aspect triunghiular și se află de o parte și de alta a tubului neural
şi notocordului.
Din somite se vor diferenţia ulterior miotoamele (care se vor transforma în fibre
musculare) și sclerotoamele din care se vor dezvolta oasele.
Nefrotomul se segmentează transversal și vor rezulta mugurii embrionari ai
aparatului urinar.
Hipoblastul se separă longitudinal în două componente din care vor rezulta
splanchnopleura şi somatopleura.
Acestea vor delimita cavitatea celomică primară şi vor da naştere membranelor
seroase ale cavităţilor pericardul, peritoneul și pleura.
Somatopleura sau foiţa parietală va căptuşi ectoblastul care delimitează
embrionul iar splanchnopleura sau foiţa viscerală va acoperi intestinul primitiv şi toate
organele ce se vor forma din el.
Mezenchimul este un derivat mezoblastic care va da naştere: sângelui, ţesutului
conjunctiv propriu-zis, sistemului macrofagic monocitar şi muşchilor netezi.
Din foiţele embrionare se vor diferenţia ţesuturile, sistemele şi aparatele
organismului.
La finalizarea neurulației, embrionul are aspectul literei “C” şi se detașează de
sacul vitelin, menținând legătura cu acesta prin canalul vitelin.
Cu obiectivul 4x şi obiectivul 10x se studiază embrionul de pasăre în stadiu
avansat. La exterior se observă amniosul iar sub acesta se află ectoblastul.
Tubul neural este situat dorsal, iar în partea ventrală a acestuia se află
notocordul.
Somitele reprezintă două mase celulare cu aspect triunghiular, ce flanchează
lateral tubul neural și notocordul.
Se diferențiază: aorta primitivă, situată ventral față de notocord, două
nefrotoame situate simetric sub aorta primitivă, cavitatea celomică și intestinul
primitiv situate către extremitatea ventrală a embrionului.
Din aceste primordii embrionare se vor dezvolta ulterior țesuturile și organele.

164
 BIBLIOGRAFIE

1. Aberdam D.-Derived of keratinocyte progenitor cells and skin formation from embryonic stem
cells,Int.J.Dev. Biol.,2004.
2. Aughey E.,Free F.L .- Comparative Veterynary Histology with Clinical Correlatees, Manson
publishing,2010.
3. Bacha,J.JR;Wood LM- Color atlas of veterinary histology.Third ed.,Ed.Willy-
Blackwell,2011.
4. Becker W.M.-The world of the cell,4th ed.Benjamin/Cummings,2000.
5. Bell S.,Morris K. -An Introduction to Microscopy.Taylor &Francis Group,CRC Press,2010.
6. Bergmann M.,Wrobel, K. H. - Male reproductive system. In: Dellmann´s Textbook of
Veterinary Histology, Blackwell Publishing, USA, 2006.
7. Bogdan A.T.,Mantea S.T.,Dorina Bogdan-Tratat de reproducţie şi însămânţări artificiale la
suine. Ed Tehnică Agricolă Bucureşti, 1999.
8. Bonucci E.-Bone mineralization,Front Biosci 17,2012.
9. Casotti G.,Lindberg K.K.,Braun E.J.-Funktional morphology of the avian medullar cone,
Am.J.Physiol. Regul. Integr. Comp. Physyl.,279,2000.
10. Carlson M.B.-Human embryology and developmental biology,Elsevier
Mosby,Philadelphia,2004.
11. Cazimir Iuliana, Cornilă N., Predoi Ştefania - Noţiuni practice de morfologie microscopică,
vol.I, Ed.Ceres, Bucureşti, 2008.
12. Cazimir Iuliana, Cornilă N. - Noţiuni practice de morfologie microscopică, vol.II, Ed.Ceres,
Bucureşti, 2011.
13. Checiu I.-Embriologie, Editura Mirton,Timișoara, 2003.
14. Clever O.,Krieg P.A.-Notocord patterning of the endoderm, Develop.Biol., 234:1-12, 2001.
15. Coman T.,Cornilă N. – Structura şi ultrastructura ţesuturilor la animale, Ed.Fundaţiei
,,România de mâine ", 2002.
16. Coman T.,Tănase P., – Histologie practică, vol I, Microscopie–tehnică microscopică–ţesuturi,
Ed.Fundaţiei ,,România de mâine ",2009.
17. Cornilă, N., Raita Ștefania Mariana-Biologie celulară, histologie și embriologie, Vol II,
Ed.Ceres București, 2013.
18. Cornilă, N.- Morfologia microscopica a animalelor domestice.Vol I.Ed.BIC ALL,Bucuresti
2000.
19. Cornila, N- Morfologia microscopica a animalelor domestice.Vol II.Ed.BIC ALL,Bucuresti
2001.
20. Cornilă N., Diaconescu Ligia, Dănacu Valerica, Pîrjol Nicoleta – Histologie practică,
Ed.Printech, Bucureşti, 2005.
21. Cornilă N., Diaconescu Ligia, Dănacu Valerica, Mocanu Nicoleta – Lucrări practice de
biologie celulară, histologie şi embriologie – Ed. Printech, Bucureşti,2006.
22. Cotea C.- Biologie celulară,Embriologie generală,Histologie generală, Ed.Tehnopress,
Iaşi,2001.
23. Cotea C.-Histologie specială,Ed.Tehnopress,Iaşi,2006.
24. Cotea C.,Cotea I.– Atlas of hystology,Ed.tehnopress,Iaşi,2006.
25. Cui D.,Naftel J.P. – Atlas of hystology,with functional and clinical correlations,Lippincot
Williams &Wilkins,2011.
26. Dănacu Valerica - Studiu privind morfologia funcţională a testiculului la suine, Teză de
doctorat,USAMV București,2001.
27. Dănacu Valerica – Morfologia microscopică a testiculului la vierii de reproducţie în scopul
menţinerii biodiversităţii zootehnice, Lucrare postdoctorală, Academia Română, București
2012.

165
28. Dănacu Valerica, Ioniţă Lucian, Ioniţă Carmen, Grigore Alice, Oncioiu Ionica, Braticevici
Bogdan – Research on the use of monoclonal antibodies regarding to the study of swine’s
testicular parenchyma, Romanian Biotechnological Letters, Vol.19, 2014.
29. Dănacu Valerica, A. T.Bogdan, N Cornilă, A.Sonea,V. Dănacu, G.Bărboi, L. Ioniță, Iudith
Ipate - Studies on the influence of hormones cell cultures obtained from the testicular
parenchima from pigs. Lucrări Științifice USAMV, Bucuresti 2011.
30. Dănacu Valerica, N. Cornilă, Nicoleta Mocanu, Ștefania Predoi, M.Cornilă-Microscopic
studies of the seminiferous tubules and interstitial gland at the cocks 90-120 days old-Bulletin
UASMV Veterinary Medicine, 67(1),Cluj-Napoca 2010.
31. Dănacu Valerica, A. T. Bogdan, N Cornilă, A.Sonea,Iudith Ipate, Carmen Ioniță - Microscopic
morphology of the seminal line cells at boar the age of 35 days on smears and testicular
fingerprint. Scientific Works, Bucuresti 2010.
32. Dănacu Valerica, A. T.Bogdan, N Cornilă, A.Sonea,Carmen Ioniță – Contributions to the
study of electron comparative cytomorphological differences between Sertoli cells and Leydig
cells in the reproductive boars. Lucrări Științifice USAMV IASI, 2011.
33. Dănacu Viorel – Cercetări morfotopografice comparative privind sistemul limfatic la leporide,
Teză de doctorat, USAMV București, 2000.
34. Diaconescu Ligia –Histologia veterinară în imagini,Ed. Printech, Bucureşti, 2002.
35. Diaconescu Ligia, Steluța Dumitrescu, Dănacu Valerica - Histologie pentru colegiu. AMD,
Bucureşti, 1999.
36. Dickersin G.R.-Diagnostic Electron Microscopy,a text/atlas,second edition,Springer-
Verlag,new York, Berlin, Heidelberg,2000.
37. Eroschenco V.P. – Atlas of histology with Functional Correlations, Ed.Lippincot
Williams&Wilkins,Wolther Kluwer company, 2003.
38. Eurell,Jo Ann–Veterinary Histology,1st edition, Ed.Tenton, Neurmedia, 2003.
39. Eurell,Jo Ann, Frapper L.B.–Delmann's Textbook of veterinary Histology,6-th edition,
Ed.Wiley-Blackwell,2006.
40. Gartner I P.,Hiatt J.L.-Concise Histology,Saunders Elsevier,2011.
41. Georgescu Bogdan,Raita Ștefania Mariana-Morfologia microscopică a cărnii și organelor,
Ed.Ceres București,2014.
42. Grapin-Botton A.,Melton D.A.-Endoderm development from pattering to organogenesis,Trend
in Genetique,16(3):124-131,2000.
43. Griffin J.W.,Thompson W.J.-Biology and pathology of nonmyelinating Schann cells,Glia
56.1518-1531,2008.
44. Grisson D.R.,Song J.W.-Deja Rewiew Histology & Cell Biology,second Edition,Sd.Mc Graw
Hill Education,2010.
45. Junqueira L.C.,Carneiro J.- Basic Histology 10th Ed. Appletin and Lang, Stanfotd,
Connecticut 2003.
46. Junqueira L.C.,Carneiro J. (editori Cuculici P.Gh., Anca W.Gheorghiu) - Histologie,
Tratat și Atlas, ed.a 11-a, Editura Medicală Callisto, București, 2008.
47. Kalcheim C.,Ben-Yair R.-Cell rearrangements during development of the somite and its
derivatives,Curr.Opin.Gen.Develop.,2005.
48. Kerr J.B.-Functional Histilogy,Second edition,Elsevier Australia,2010.
49. Kiernan J.A.-Histological and Histochemical Metods.Theory and Practice,Scion Publishing
Ltd.,2008.
50. Kierszenbaum A., - Histology and Cell Biology:An introduction to Pathology .Ed.Elsevier
Healt Sciences,2011.
51. Kuhnel W.-Color Atlas Of Cytology,Histology and Microscopic Anatomy,4th edition revised
and enlarled,Stuttgart,New York,2003.
52. Langbein L.,Grund C.,Kulin C.,Praetzel S.,Kartenbeck J.,Bardner J.M.,Moll I.,Franke
W.-Tight junctions and compositionally related junctional structures on mammalian stratified
epithelial and cell cultures derived there form,Europ.,J.Cell Biol.,2002.
53. Liebich H.-Functionelle histologie der haussaugetiere,Shatt auer gmbH, Stuttgart,
Germania,2004.
54. Manolache Viorica,Neagu A.N.-Histologia organelor,vol.II,Ed.Universității București,2008.

166
55. Mescher A.L.-Junquheira's Basic Histology,Twelfth Edition,The Mc Graw-Hill
Companies,2010.
56. Miclăuș V.-Histologie,Ed.Academic Press,Cluj Napoca,2008.
57. Militaru Manuella-Anatomie patologică generală veterinară,Ed.Elisavaros,București,2006.
58. Mills S.E.-Histology for Pathologists,Third Edition,Lippincott Williams & Wilkins,2007.
59. Mirancea N. & Mirancea D-Ultrastructura celulelor și țesuturilor, Editura Ars Docendi,
București, 2010.
60. Murphy D. B. - Fundamental of light microscopy and Electronic imaging. Ed.Wiley-liss, New
York,2001.
61. Pavelka M.,Roth I.-Functional Ultrastructure-An Atlas of tissue Biology and
Pathology,Springer Verlag,Wien,New York,2005.
62. Paulsen D.-Histology and Cell biology:Examination and Board Rewiew,fifth Edition,Mc
Graw-Hill Companies,Inc 2010.
63. Pîrjol (Mocanu) Nicoleta-Cercetări histologice privind aparatul genital la cocoș, Teză de
doctorat USAMV București,2005.
64. Radu Georgeta-Structura funcțională a aparatului respirator la galinacee,Teză de doctorat
USAMV București,2003.
65. Raica M., Moderle O.,Căruntu I.D., Pântea A., Chindris A.M.-Histologie teoretică și practică,
Ed.Brumar, Timișoara, 2004.
66. Ronald W.D.-High Yeld Histology, Lippincott Williams & Wilkins,Baltimore
Philadelphia,2000.
67. Ross M., Pawlina W.-Histology: a Text and Atlas with Correlated Cell and Molecular biology
(international edition), Sixt edition, Lippincott Williams & Wilkins,2011.
68. Sadler T.W.-Langman's Medical embriology, 8th edition Lippincott Williams &
Wilkins,Philadelphia,2000.
69. Samuelson A.D.-Textbook of veterinary Histology 1st edition,W.B.saunders Company,2006.
70. Schoenwolf G.C., Bleyl S.B., Brauer P.R., Francis-West P.H.-Larsen's human
Embryology,Churchill Livingstone elsevier,2009.
71. Solcan Carmen-Histologie și Embriologie, Ed.Performantica, Iași, 2006.
72. Străvescu-Bedivan Mala Maria,Tesio C.D.-Zoologia vertebratelor, Editura Ceres,
București,2011.
73. Tallits R.B.,Guastaferi R.S.-Histology:An identification manual, Mosby Inc.,2009.
74. Teușan V.-Biologie celulară animală,Editura ,,Ion Ionescu de la Brad ” Iași,2000.
75. Teușan V., Leonte D.,Radu-Rusu R.,Teușan A-Biologie celulară animală,Editura
Alfa,Iași,2007.
76. Toba G. F., Groza I. S., Bogdan A. T., Vintila I.,Szabo L., Craciun N., Roman M., Danacu
Valerica, Paraschivescu M. Th., Sonea C., Ochea M., Serea R.S. -Use of mobile laboratories
for application of reproductive biotechnologies in farm animals, Bulletin UASMV Veterinary
Medicine, Cluj-Napoca 2013..
77. Tudor Despina, Constantinescu GH.M., Constantinescu Ileana, Cornilă N.-Nomina
Histologica și Embryologica Veterinaria, Ed.Vergiliu, București, 2005.
78. Șincai Mariana-Biologie celulară,Ed.Mirton,Timișoara,2000.
79. Șincai Mariana-Histologie veterinară, vol II:Organe și Embriologie, Ed.Mirton, Timișoara,
2000.
80. Șincai Mariana-Citohistologie și tehnici de specialitate, Ed.Mirton,Timișoara, 2003.
81. Zărnescu Otilia-Histologie animală generală, Editura Universității din București,2012.
82. Zărnescu Otilia-Biologia moleculară a dezvoltării. Partea a II-a, Editura Universității din
București,2002.
83. Zărnescu Otilia-Embriologie experimentală, Editura Universității din București,2003.
84. Zinca Victoria, Cîrlan M.-Citologia comparativă și citogenetica aparatului de reproducere
femel la mamifere.Ed.Alfa Iași,2003.
85. Păcală N– Biologia reproducerii animalelor. Ed. Mirton, Timişoara, 2000.
86. Young B., Heath W. J.- Wheater's Functional Histology. A text and colour atlas. Fourth
edition, Churchill Livingstone, Edinburgh – London – New York – Philadelphia – St. Luis –
Sydney – Toronto, 2001.

167