Omul cu floarea în gură

în româneşte de Constanţa Trifu

Personajele dialogului

OMUL CU FLOAREA ÎN GURĂ UN CLIENT PAŞNIC

N.B.

Spre sflrşitul piesei, în locurile indicate, va, scoale de două ori napul de după colţul bulevardului o umbră
da femeie îmbrăcată In negru, purtind o pălărie veche cu pene care atlrnă in jos.

în fund se văd copacii unui bulevard şi printre frunzele lor becurile electrice. De ambele părţi, ultimele
case ale unei străzi care dă în acest bulevard. In casele din stînga se află o sărăcăcioasă Cafenea de
noapte, cu măsuţe şi scaune pe trotuar. în faţa caselor din dreapta un lampion, cu becul aprins. La colţul
ultimei case din stînga, care face unghi cu bulevardul, un felinar, şi el aprins.

Puţin după miezul nopţii. Din depărtare se aude, la intervale, sunetul gîdilat al unei mandoline.

La ridicarea cortinei, Omul cu floarea in gură, aşezat

la o măsuţă, îl priveşte lung şi tăcut pe Clientul

paşnic care, la măsuţa alăturată, suge cu paiul sirop

de mentă.

OMUL CU FLOAREA: Ah, tocmai voiam să-ţi spun! Dumneata, va să zică, om paşnic şi... Ai pierdut trenul?

'UENTUL: Ştii, pentru un singur minut! Ajung In gara şi-l văd cum îmi zboară prin faţa ochilor.

'MUL CU FLOAREA: Puteai să fugi după el. HîNTUL: Fireşte. E de rîs, ştiu. Doamne, Dumnezeule, dacă n-
aş fi tîrît după mine toate pachetele şi pacheţelele alea... Mai încărcat decît un măgar! Dar femeile —
comisioane şi iar comisioane... nu mai isprăvesc! Trei minute cred că mi-au trebuit, cînd am coborît din
Răsură, ca să le agăţ de degete; cîte două pachete de 'iecare deget.

267
f il!
OMUL CU FLOAREA: Trebuie să fi fost nostim! Ştii c făcut eu? Le-aş fi lăsat în trăsură. '
e
CLIENTUL: Da, da..'. Şi nevastă-mea? Şi fetele mej toate prietenele lor? '

OMUL CU FLOAREA: Ce gălăgie ar fi făcut! Grozav m distrat! "a?l

e
CLIENTUL: Fiindcă dumneata nu ştii poate ce devin fe cînd pleacă în vilegiatură! 'l

OMUL CU FLOAREA: Ba ştiu. Tocmai fiindcă ştiu. (pa . Toate spun că n-au nevoie de nimic.

CLIENTUL: Parcă numai atît? Sînt în stare să pretindă se duc din spirit de economie. Pe urmă, cum ajun»!
vreun sătuleţ de pe aici, din apropiere, cu cît e urît, cu cît e mai nenorocit şi mai murdar, cu atît i apucă
mai rău nebunia să-l înfrumuseţeze cu p0(j bele lor cele mai arătoase! Ei, femeile, dragă domnul' De altfel
e meseria lor... „Scumpule, dacă ai da o lw. pînă în oraş? Aş avea neapărată nevoie de cutare... t de
cutare... şi poate că, dacă nu te-ar plictisi (dră™ acest „dacă nu te-ar plictisi"), şi fiindcă tot eşti acolo., ai
trece şi pe la..." „Draga mea, dar cum oi fi vrîndsi le fac în trei ore pe toate?" „Ce vorbeşti? Dacă iei]
trăsură..." Nenorocirea e că, avînd nevoie să stau aici doar trei ore, n-am mai luat cheia de la casă.

OMUL CU FLOAREA: Oh, grozav! Şi atunci?

CLIENTUL: Am lăsat maldărul de pachete şi pacheţele li gară, la bagaje... m-am dus la un birt să măninc;
şi pi urmă, ca să-mi omor necazul, la teatru. Mureai de căldură. La ieşire, mă gîndesc, cum să-mi trec
timpul! S-a făcut douăsprezece noaptea; la patru iau primul tren; pentru trei ceasuri de somn, nu merită
cheltuiala. Şi-am venit aici. Cafeneaua asta nu închide, nu-i aşa?

OMUL CU FLOAREA: Nu închide, nu. (Pauză.) Şi zi W-ai lăsat toate pacheţelele în gară, la bagaje?

CLIENTUL: De ce mă întrebi? Te pomeneşti că n-or fi înI guranţă? Erau toate legate bine...

OMUL CU FLOAREA: Nu, nu de asta. (Pauză.) Legate b"* cred şi eu; cu arta aceea deosebită pe care o au
vînzăto1' cînd împachetează marfa... (Pauză.) Ce mîini! Oc°a frumoasă de hîrtie dublă, roşie, lucioasă...
care-ţ'

, i.orc mimai cînd o vezi... atît de netedă, că-ţi vine â-ţi lipeşti obrazul de ea ca să-i simţi mîngîierea răco-
jtoare...'O întind pe tejghea şi pe urmă, cu delicată jjidemînare, aşază pe ea, la mijloc, materialul uşo? şi 1
ujjje împăturit. Cu dosul mîinii scot apoi capătul de dedesubt, îl lasă apoi în jos pe cel de deasupra,
făcînd, cu sprintenă graţie, şi un mic tiv, ca un gest gratuit, din amorul artei; îl îndoiesc pe urmă în formă
de triunghi, ca să-i ascundă marginile; întind o mînă spre cutia cu sfoară, trag din ea cît le trebuie ca să
lege pachetul şi îl leagă atît de repede, că nici n-ai vreme să le admiri dibăcia, şi ţi-l prezintă cu funda
gata pregătită s-o treci prin deget.

lîENTUL: Ei, se vede că i-ai urmărit cu multă atenţie pe vînzători...

OMUL CU FLOAREA: Eu? Domnule dragă, zile întregi nu fac decît asta. Sînt în stare să stau nemişcat şi-un
ceas şi să privesc într-o prăvălie prin vitrină. Uit de mine. Am impresia că sînt, şi chiar aş vrea să fiu,
bucata aceea de mătase... sau de dril... panglica roşie sau albastră pe care vînzătoarele de mercerie,
după ce au măsurat-o, ai văzut cum o fac? Şi-o înfăşoară în formă de opt pe degetul mare şi pe cel mic
de la mîna stingă, înainte de a o împacheta. (Pauză.) Mă uit la client sau la clientă cum ies din prăvălie cu
pachetul agăţat de deget, ţinîndu-l în mînă sau sub braţ... îi urmăresc cu privirea pînă îi pierd din ochi,
închipuindu-mi... ah, cîte lucruri nu-mi închipui! Nici nu-ţi trece prin minte. (Pauză. Apoi, întunecat, ca
pentru sine.) Dar îmi foloseşte- Asta îmi foloseşte.

CLIENTUL: îţi foloseşte? lartă'-mă... ce-ţi foloseşte?

OMUL CU FLOAREA: Să mă agăţ aşa — vreau să spun cu închipuirea — de viaţă. Ca o zorea de zăbrelele
unui grilaj. (Pauză.) Ah, să nu las o clipă închipuirea să se odihnească: să particip, să particip prin ea la
viaţa altora... dar nu la a celor pe care-i cunosc. Nu, nu. La a lor n-aş putea! Dacă ai şti ce silă îmi este, ce
greaţă! La viaţa străinilor, cu care închipuirea mea poate lucra în voie, nu la întîmplare, ci ţinînd seama
de cele mai neînsemnate aparenţe descoperite într-una sau într-alta. Dacă ai şti cît şi cum lucrează! pînă
cînd reuşesc să pă-
268

269

trund In adîncul ei! Văd casa unuia sau a altuia, iese in ea; ajung să simt pjnă şi mirosul acela deo !' care
există în fiecare casă 1 în a duniitale... în u alt« Dar în casa noastră noi nu-l mai simţim, pentru câj
mirosul propriei noastre vieţi, înţelegi? Ei, văd c.-e8t aprobi... *H

CLIENTUL: Da, fiindcă trebuie să fie mare plăcerea a pe care o încerci dumneata închipuindu-ţi atite»
cruri... 1
s
OMUL CU FLOAREA (plictisit, după ce s-a glndit puţin); ţ, cere? eu? '

CLIENTUL: Da, aşa cred...

OMUL CU FLOAREA: Ce plăcere? Ia spune-mi, te rog! AifM vreodată să consulţi un doctor cu renume?

CLIENTUL: Eu, nu, de ce? Doar nu sînt bolnav!

OMUL CU FLOAREA: Nu te alarma 1 Te-am întrebat mij ca să ştiu dacă ai văzut vreodată în locuinţa unui
aSfr menea doctor cu renume sala în care clienţii îşi aşteaptj rîndui la consultaţie.

CLIENTUL: Ah, da! Mi s-a întîmplat o dată să mă duc cm fată a mea care suferea de nervi.

OMUL CU FLOAREA: Bine. Nu e nevoie să-mi spui. Săi acelea, ziceam... (Pauză.) Te-ai uitat cu băgare di
seamă la ele? Canapelele de modă veche, îmbrăcate ii stofă de culoare închisă, scaunele acelea tapisate,
di multe ori desperechiate... fotoliile acelea mici... Lucruri cumpărate de ocazie, puse acolo pentru
clienţi; nu aparţin casei. Domnul doctor are pentru el, pentru prietenele soţiei lui, un salon cu totul
altfel, frumos, .bogat. Cine ştie cît de nelalocul lui ar părea un scaun sau un fotoliu din salonul acela adus
în sala de aşteptare, pentru care e foarte bun mobilierul ei fără p» tenţii, sobru, decent. Aş vrea să ştiu
dacă atunci cîni te-ai dus cu fata dumitale, te-ai uitat cu băgare dl seamă la fotoliul sau la scaunul pe care
ai aşteptat.

CLIENTUL: Nu, nu m-am uitat...

OMUL CU FLOAREA: Se înţelege, fiindcă nu erai bolnav.' (Pauză.) Dar nici măcar bolnavii nu se uită de
ce'1 mai multe ori, obsedaţi cum sînt de boala lor. (Pauzei Şi totuşi, de cîte ori unii din ei nu-şi privesc
atenţi"1' getul care bate toba fără sens pe braţul lustruit al t'1

270

jlui în caro stau! Se gîndesc şi nu văd. (Pauză.) Dar ■impresie iţi face pe urmă, cînd ieşi de la consultaţie ij
treci din nou prin sală, revederea scaunului pe care Itatuseşi cu puţin înainte, în aşteptarea sentinţei pri-
yitoare la răul tău încă necunoscut; şi-l regăseşti ocupat e un alt client, şi el cu răul lui secret; sau gol,
indiferent, aşteptînd să fie ocupat de altul. (Pauză.) Dar ce spuneam? Ah, da... Plăcerea de a-ţi imagina.
Cine gtie de ce m-oi fi gîndit la unul din scaunele acestor anticamere de doctori, în care clienţii aşteaptă
să fie consultaţi!

mIENTUL: Da... într-adevăr...

[TJL CU FLOAREA: Nu înţelegi? Nici eu. (Pauză.) E sigur insă că anumite imagini care-ţi trec prin minte,
fără legătură intre ole, sini atît de proprii fiecăruia dintre noi şi provocate de cauze şi experienţe atît de
ciudate, îneît oamenii nu s-ar mai înţelege unul cu altul dacă vorbind, nu s-ar abţine să facă uz de ele.
Nimic mai lipsit de logică, de cele mai multe ori, decît asemenea analogii. (Pauză.) O legătură ar putea fi
totuşi. Aceasta: le-ar face plăcere acelor scaune să-şi imagineze cine e clientul care s-a aşezat pe ele în
aşteptarea consultaţiei? ce boală mocneşte în el? unde se va duce şi ce va face după terminarea vizitei?
Nici o plăcere. La fel şi mie: niciuna! Vin atîţia clienţi şi ele stau acolo, bietele scaune, aşteptînd să fie
ocupate. Ei bine, ocupaţia asta a mea este şi ea la fel. Acum mă preocupă un lucru, pe urmă altul. în
acest moment mă preocupi dumneata, şi crede-mă, nu-mi face nici o plăcere că ai pierdut trenul, că te
aşteaptă familia în vilegiatură, că ai probabil o mulţime de griji...

CLIENTUL: Of, ştii, o mulţime...

OMUL CU FLOAREA: Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că sînt doar griji. (Pauză.) Alţii au parte de mai rău,
domnule dragă. (Pauză.) Eu trebuie să mă agăţ cu închipuirea de viaţa altora, dar aşa, fără plăcere, fără
pic de interes, dimpotrivă... dimpotrivă, ca să-i simt plictiseala ca să văd cît de inutilă şi de prostească
este şi că nu trebuie să-i pese nimănui cînd se sfîrşeşte. (Cu mînie surdă.) Ştii, acest lucru trebuie să ni-l
demonstrăm bine; cu'probe şi exemple la nesfîrşit, nouă înşine, cu

271

neînduplecare. Pentru că, domnule dragă, nu şti ce e făcut, dar există, există, gustul vieţii îl' 8ii toţi aici, în
fundul gîtului, ca o nelinişte care nu se" toleşte niciodată, fiindcă viaţa, prin însuşi faptei' o trăim, este
mereu atît de lacomă de ea însăşi, te lasă să-i simţi gustul. Gustul e în trecutul cart. mîne viu în noi.
Gustul vieţii ne vine din aminti' care ne ţin legaţi de ea. Legaţi însă de ce? De f] eili ăsta de acum... de
plictiselile astea... de atîtea i]',' stupide... de ocupaţii prosteşti... Da, da... Tot c,, pare acum un fleac... tot
ce ne plictiseşte acum... ajung pînă la a spune, tot ce acum e o nenorocire adevărată nenorocire pentru
noi... da, la distantă patru, cinci sau zece ani, cine ştie ce savoare va căii;' ...ce gust, aceste lacrimi. Şi
viaţa, Dumnezeule, nun la gîndul că ai s-o pierzi... mai ales cînd ştii că e o eh,.. tiune de zile... (In acest
moment de după colţul (y,,. dreapta va scoate capul, să spioneze, femeia îmbrăcaţi în negru.) Uite...
vezi? Acolo, după colţ... vezi umbra aceea de femeie? Uite, s-a ascuns!

CLIENTUL: Cum? Cine... cine era?

OMUL CU FLOAREA: N-ai văzut-o? S-a ascuns.

CLIENTUL: O femeie?

OMUL CU FLOAREA: Da, nevastă-mea.

CLIENTUL: Ah, doamna dumitale?

OMUL CU FLOAREA (după o pauză): Mă urmăreşte de la distanţă. Şi-mi vine, crede-mă, să mă duc şi s-o
iau la palme. Ar fi însă zadarnic. E ca unul din cîinii ăia pierduţi, încăpăţînaţi, pe care oricît i-ai bate, se ţin
stai de tine. (Pauză.) Cit suferă femeia asta pentru mint nu poate să-ţi treacă prin minte. Nu mai
mănîncă, im mai doarme. Zi şi noapte se ţine după mine aşa, la di-tanţă. Dacă şi-ar şterge măcar de praf
vechitura aia i-pălărie pe care-o poartă pe cap, hainele! Nu mai aral a femeie, ci a cîrpă de bucătărie. I s-a
prăfuit peiil'!; totdeauna şi părul, aici pe tîmple: şi are numai t''lM' zeci şi patru de ani. (Pauză.) Mă
cuprinde o furie, '""• nici nu-ţi închipui. Mă reped cîteodată la ea, îi st": în faţă: Proasto! şi-o zgîlţîi bine.
Acceptă orice- ' şi se uită la mine cu nişte ochi... cu nişte ochi cav . îţi jur, mă fac să simt aici, în degete,
dorinţa s:l
T
........

;ă s-o strîng de gît. Degeaba. Aşteaptă să mă înde- ca să mă urmărească din nou, de la distanţă. fi i
l) Ui

(în clipa aceasta, femeia va scoate iar capul.) Uite, Iezi... scoate iar capul de după colţ... j.flTUL: Biata
femeie!

' jrt, CU fLOAREA: Ce biata femeie? Ar vrea, ştii ce-ar

vrea? s stau acasă, cuminte, liniştit, să mă las răsfăţat de atenţiile ei cele mai grijulii şi mai drăgăstoase;
sâ'mă bucur de ordinea perfectă a odăilor, de strălucirea mobilelor, de tăcerea aceea ca de oglindă care
dom-nea altădată în casa mea, măsurată de tic-tac-ul pen-dulei din sufragerie. Asta ar vrea! Şi eu te
întreb pe dumneata, ca să poţi înţelege absurditatea... dar nu, ce absurditate! macabra sălbăticie a
acestei pretenţii, te întreb dacă ţi se pare posibil ca locuinţele din Avez-zano şi locuinţele din Messina,
ştiind de cutremurul care urma să le prăbuşească peste cîteva clipe, ar fi putut să stea liniştite sub razele
de lună, rînduite în şiruri de-a lungul străzilor şi al pieţelor, supuse la poruncile cadastrului municipal.
Case, pentru numele lui Dumnezeu, din piatră şi din traverse, şi ar fi luat-o la goană! Inchipuieţi-i pe
cetăţenii din Avezzano, pe cetăţenii din Messina, dezbrăcîndu-se tacticoşi ca să se culce, împăturindu-şi
hainele, punîndu-şi ghetele afară la uşă şi intrînd în aşternut ca să se bucure de albeaţa strălucitoare a
cearşafurilor proaspăt spălate... deşi au aflat că peste cîteva ore vor fi morţi. Ţi se pare posibil?

CLIENTUL: Dar poate că doamna...

OMUL CU FLOAREA: Lasă-mă să vorbesc! Dacă moartea, domnul meu, ar fi una din insectele acelea
ciudate şi greţoase, pe care le descoperă cineva dintr-o dată pe tine... Treci pe stradă; un alt trecător te
opreşte brusc Şi, prudent, cu două degete întinse, îţi spune: „Vă rog, îmi daţi voie? Dumneavoastră,
stimate domn, aveţi moartea pe dumneavoastră." Şi cu cele două degete întinse, o ia şi o aruncă!... Ar fi
nemaipomenit! Dar moartea nu e ca una din acele insecte greţoase. Sînt atlţia care se plimbă senini şi
neştiutori; şi poate că °,poartă cu ei; nimeni n-o vede; şi ei se gîndesc liniş-*'ţi la ceea ce vor face mîine şi
poimîine. Acuma eu

272

273

(se ridică) dragă domnule, uite... vino aici (îi ţ se ridice şi îl conduce pînă sub lampion), aici, s j' pionul
ăsta... vino... să-ţi arăt ceva... Uită-te aici "'. mustaţa asta... aici... vezi ce grozav tubercul v'j8 ceu? Ştii cum
se numeşte? Poartă un nume dulc tot... mai dulce ca o bomboană: Epiteliom se clw Rosteşte-l, şi-ai să
vezi cît e de dulce: epiteliom... fy tea, înţelegi? a trecut, mi-a lăsat această floare gură şi mi-a spus:
„Ţine-o, dragul meu; mă întorc pe„ opt sau peste zece luni!" (Pauză.) Spune-mi jj-dumneata dacă eu,
cu această floare în gură, pot rr stau liniştit acasă, şi cuminte, cum ar vrea neferic aceea! (Pauză.) li strig:
„Ah, da, şi vrei să te sărut;! „Da, sărută-mă!" Dar ştii ce-a făcut? Săptămîna tt(. cută s-a zgîriat cu un ac
aici, pe buză, pe urmă mj.s luat capul în mîini şi a vrut să mă sărute... să mă rute pe gură... Zice că vrea
să moară cu mine., (Pauză.) E nebună... (Apoi furios.) Acasă eu nu stau. Simt nevoia să stau în faţa
vitrinelor şi să admir dibăcia băieţilor de prăvălie. Pentru că, dumneata iţi dai seama, dacă mă apucă o
dată disperarea... dumneak îţi dai seama, pot să distrug ca pe un nimic viaţa unui-pe care nici nu-l
cunosc... să pun mîna pe revolvn să-l omor pe unul care, ca dumneata, a pierdut sp nenorocul lui
trenul... (Rîde.) Nu, nu, nu-ţi fie teami, domnule dragă: glumesc! (Pauză.) Plec. Cel multm-omorî pe
mine... (Pauză.) Au ieşit, zilele astea, ni caise o frumuseţe... Dumneata cum le mănînci? coajă, nu? Le
rupi în jumătate; le apeşi cu două de în lung... ca pe două buze umede... Ah, ce deltai (Rîde. Pauză.)
Omagiile mele stimatei doamne şi'( lor dumitale care sînt în vilegiatură. (Pauză.) Mi închipui îmbrăcate în
alb şi bleu, aşezate la umbra o pajişte verde. (Pauză.) Fă-mi o plăcere, mîine neaţă cînd vei ajunge acolo.
îmi închipui că satul* oarecare distanţă de gară. în zori, poţi face c pe jos. Rupe un smoc de iarbă de pe
marginea di1"1' lui. Numără-i firele pentru mine. Cîte fire ai să £«'''

274

,Ja zile voi mai avea de trăit. (Pauză.) Ai grijă Insă sj alege-l mai stufos. (Rîde. Apoi:) Noapte bună, dom-
au

ele dragă.

Şi va pleca fredonînd cu gura închisă motivul clntat de nandolina din depărtare, îndreplîndu-se spre colţul
din dreapta; dar, la un moment dat, gîn-dindu-se că nevasta îl aşteaptă acolo, se va întoarce şi o va coti
după alt colţ, urmărit de ochii paşnicului client, căruia emoţia i-a luat răsuflarea.