Oleanna

de David Mamet

Traducere și adaptare: Claudia Moroșanu și Radu Catană

1
UNU

John vorbește la telefon. Carol stă așezată pe scaunul din fața biroului.

JOHN: (la telefon) Și de teren ce a spus? (pauză) Terenul. Ce a spus de teren? (pauză) Care-i
legătura? (pauză) Nu. Înțeleg. Păi da, sunt, da... sunt convins că e relev... Sunt convins că e
relevant. (pauză) Pentru că e relevant pentru mmmmmm... l-ai sunat pe Jerry? (pauză) Pentru
că... nu, nu, nu, nu, nu. Ei ce au spus că... ? Ai vorbit cu agentul imobiliar...? Ea unde e...? Păi,
da, bine atunci. Unde sunt notițele ei? Unde sunt notițele pe care le-am luat cu ea? (pauză)
Am crezut că te ocupi tu? Nu. Nu. Îmi pare rău, nu asta am vrut să spun, doar că atunci când
eram acolo, am crezut că... ce...? Mi s-a părut că te-am văzut cu un creion în mână. DE CE
ACUM? Asta vreau să îți spun, că... păi, de-aia îți spun „sună-l pe Jerry”. Păi, eu nu pot chiar
acum, fiindc... nu, nu am programat nim... Grace: nu am pr... sunt conștient... Uite: Uite. L-ai
sunat pe Jerry? Îl suni tu pe Jerry...? Pentru că eu nu pot acum. Am să ajung. Ajung sigur în
cincisprezece, în douăzeci. Așa am de gând. Nu, nu o să pierdem, nu o să pierdem casa. Uite:
uite, nu minimizez nimic. „Servitute”. A spus ea „servitute”? (pauză) Ce a spus ea; e „termen
de specialitate”, suntem legați de... îmi pare rău... (pauză) suntem: de: da. Legați de... Uite:
(își verifică ceasul) înainte să plece ceilalți titulari, bine? „Termen de specialitate”. Pentru că:
exact. (pauză) Curtea pentru băiat. Păi, asta-i toată... Uite: ne vedem acolo... (își verifică
ceasul) Agentul e acolo? Bine, zi-i să-ți mai arate odată beciul. Mai uită-te pentru că... Pent...
Plec în, plec în zece cincisprezece... Da. Nu, nu, ne vedem lângă... Da e bine. Dacă el crede că
e nece... zi-i lui Jerry că ne ved... Bine? Nu o să pierdem avansul. Bine? Sigur se va rezolv...
â(pauză) Așa sper. (pauză) Și eu te iubesc. (pauză) Și eu te iubesc. Imediat ce... Așa fac.
(El închide.) (se apleacă la birou și notează ceva. )(privește în sus.)
(Spre Carol😊 Îmi cer scuze...
CAROL: (pauză) Ce e un „termen de specialitate”?
JOHN: (pauză) Scuze...?
CAROL: (pauză) Ce e un „termen de specialitate”?
JOHN: Despre asta vrei să vorbim?
CAROL: ... să vorbim...
JOHN: Hai să lăsăm formalismul, vrei? Carol? (pauză) Nu crezi? Îți spun eu: când ai un
„ceva”. Ce trebuie abordat. (pauză) Nu crezi...? (pauză)
Carol:... nu cred că...?
JOHN: Mmm?

2
CAROL: ...am...?
JOHN: ...ce?
CAROL: Am... am s... am spus ceva gre...
JOHN: (pauză) Nu. Îmi pare rău. Nu. Ai dreptate. Îmi pare rău. Sunt puțin grăbit. După cum
se vede. Îmi pare rău. Ai dreptate. (pauză) Ce e un „termen de specialitate”? Mi se pare că
înseamnă un termen, care a ajuns, prin uzanța sa, să însemne ceva mai specific decât asocierea
cuvintelor pentru persoane nefamiliarizate cu ele. Asta cred eu că înseamnă un „termen de
specialitate”.
CAROL: Nu știți ce înseamnă?
JOHN: Nu sunt sigur că știu ce înseamnă. E o situație dintr-aceea, poate că ai pățit și tu, cauți
ceva în dicționar, sau îți explică cineva și tu spui „aha”, și uiți imediat ce...
CAROL: Dumneavoastră nu faceți asta.
John:...Eu..
CAROL: Dumneavoastră nu...
JOHN: Eu nu, ce...?
CAROL: ...uit...
JOHN: ...eu nu ui...
CAROL: ...nu..
JOHN: ...uit lucruri? Toată lumea face asta.
CAROL: Nu, nu uită.
JOHN: Nu uită...
CAROL: Nu
JOHN: (pauză) Nu. Toată lumea face asta.
CAROL: De ce ar face asta?
JOHN: Pentru că. Nu știu. Pentru că nu îi interesează.
CAROL: Nu
JOHN: Eu așa cred totuși. (pauză) Îmi cer scuze că nu am fost atent.
CAROL: Nu e nevoie să-mi spuneți asta
JOHN: Mi-ai făcut plăcerea aceasta, această „curtoazie” – dacă vrei – de a veni aici... Da?
Carol. Mă găsesc pus în încurcătură. Mă găsesc...
CAROL: ...ce...
John:... un moment. În legătură cu... cu...
CAROL: Ah, ah. Vă cumpărați o casă nouă.
JOHN: Nu, hai să-i dăm înainte.

3
CAROL: „să-i dăm”? (pauză)
JOHN: Eu înțeleg... crede-mă. Eu înțeleg cât de... cât de umilitoare ar putea fi acestea... Eu
nu îmi doresc să... Îmi doresc doar să te ajut. Dar: (ridică niște hârtii de pe birou) fără „dar”.
Aș zice că uitându-mă din nou peste...
CAROL: Eu vreau doar, încerc doar să...
JOHN: ... nu, nu e suficient.
CAROL: ...ce? ce nu e...?
JOHN: Nu. Înțeleg, înțeleg ce vrei să, e.... (gesticulează spre hârtii) dar lucrarea ta...
CAROL: Eu doar: stau la curs și... (ține ridicat caietul) îmi iau notițe
JOHN: (în același timp cu „notițe”) Da, Înțeleg. Ce încerc să îți spun e că unele, unele
noțiuni de bază...
CAROL: ...u...
JOHN: ... un moment: unele noțiuni nu s-au comuni...
CAROL: Fac ce mi se spune. V-am cumpărat cartea, v-am citit...
JOHN: Nu, sunt sigur că...
CAROL: Nu, nu, nu. Fac ce mi se spune. E dificil pentru mine. E dificil
JOHN: ...dar...
CAROL: Eu nu... foarte mult din limbajul...
JOHN: ...te rog...
CAROL: Limbajul, „lucrurile” pe care le spuneți
JOHN: Îmi pare rău. Nu, nu cred că e adevărat.
CAROL: Ba da, este. Eu...
JOHN: Eu cred...
CAROL: E adevărat...
JOHN: ...Eu
CAROL: De ce aș...
JOHN: Îți spun eu de ce: pentru că ești o fată deosebit de deșteaptă.
CAROL: Eu...
JOHN: Ești deosebit de... nu ai nici o problemă cu... să fim serioși
CAROL: Eu...
JOHN: Nu. Nu. Îți spun eu de ce. Îți spun... cred că ești supărată, și...
CAROL: ... de ce aș...
John:... stai puțin. Eu...
CAROL: Ba, e adevărat. Am probleme...

4
JOHN: ...fiecare...
CAROL: ...eu provin dintr-un strat social diferit...
JOHN: ...fiec...
CAROL: un strat economic...
John:... Uite:
CAROL: Nu. Eu: când am venit la școala aceasta:
JOHN: Da. Care într-adevăr... (pauză)
CAROL: ... asta chiar nu înseamnă nimic...?
John:... dar uite: uite...
CAROL: ... Eu...
JOHN: (Ridică lucrarea) Aici: Te rog: Ia loc. (pauză) Ia loc. (Îi citește din lucrare) „Cred că
ideile conținute în această operă exprimă sentimentele autorului așa cum intenționase, pe baza
propriilor rezultate.” Ce poate să însemne asta? Înțelegi? Ce...
CAROL: Eu, tot ce am putut să...
JOHN: Mă gândesc că poate cursul acesta...
CAROL: Nu, nu, nu, nu puteți, nu puteți... eu trebuie să..
JOHN: .... cum...
CAROL: ... trebuie să trec...
JOHN: Carol, eu:
CAROL: Trebuie să trec la cursul ăsta. Eu...
JOHN: Păi...
CAROL: ..nu puteți...
JOHN: Ori așa..
CAROL: ...eu...
JOHN: ... ori, eu... ori criteriile de măsurat progresul la curs sunt...
CAROL: Nu, nu, nu, nu, trebuie să trec.
JOHN: Uite ce e: sunt și eu om, eu...

CAROL: Am făcut ce mi-ați spus. Am făcut, am făcut tot ce, v-am citit cartea,
dumneavoastră mi-ați spus să vă cumpăr cartea și să o citesc. Tot ce îmi spuneți eu... (ea
gesticulează spre caiet) (sună telefonul). Eu fac. ... tot...
John:...uite:
CAROL: ... tot ce mi se spune...
JOHN: Uite: Uite: Eu nu sunt taică-tu. (pauză)

5
CAROL: Ce?
JOHN: Îmi.
CAROL: Am spus eu că sunteți taică-miu
John:...nu...
CAROL: De ce ați spus asta...?
JOHN: Eu...
CAROL: ... de ce... ?
JOHN: ... la cursuri eu...(Răspunde la telefon) (la telefon) Alo. Nu pot să vorbesc acum.
Jerry? Da? Înțeleg... Nu pot să vorbesc. Știu... știu... Jerry. Nu pot să vorbesc. Da, eu. Sună-
mă înapoi în... Mulțumesc. (închide)(către Carol) Ce vrei să fac? Suntem și noi oameni nu? Și
amândoi ne-am încadrat...
CAROL: nu, nu...
JOHN: ... într-o situație arbitrară...
CAROL: Nu. Trebuie să mă ajutați
JOHN: O situație instituțională... spune-mi tu mie ce vrei să fac... spune-mi tu mie ce vrei
să...
CAROL: Cum să mă duc înapoi să le spun ce note am...
JOHN: ... ce pot să fac...?
CAROL: Învățați-mă. Învățați-mă.
JOHN: Încerc să te învăț.
CAROL: V-am citit cartea. Am citit-o. Nu înțele...
JOHN: ... nu o înțelegi?
CAROL: Nu.
JOHN: Păi, poate că nu e bine scrisă...
CAROL: (deodată cu „scrisă”) Nu. Nu. Nu. Vreau să o înțeleg.
JOHN: Ce nu înțelegi? (pauză)
CAROL: Nu înțeleg nimic. Nu înțeleg ce vreți să spuneți. Când vorbiți despre...
JOHN: ... da?... (ea își consultă notițele)
CAROL: „Depozitarea virtuală a tinerilor”
JOHN: „Depozitarea virtuală a tinerilor” dacă prelungim în mod artificial adolescența...
CAROL: și despre „Blestemul educației moderne”
JOHN: ... păi...
CAROL: Eu nu...
JOHN: Uite: e doar un curs, e doar o carte, e doar o... o

6
CAROL: Nu. Nu. E vorba de oamenii ăia. Oamenii ăia care vin aici. Ca să învețe ceva ce nu
știau. Oamenii ăia care au venit aici. Ca să fie ajutați. Ca să fie ajutați. Ca să îi ajute cineva.
Să facă ceva. Să învețe ceva. Ca să, cum se spune? „Ca să intre în rând cu lumea”. Cum să fac
asta dacă nu, dacă nu înțeleg. Și nu înțeleg. Nu înțeleg ce înseamnă lucrurile astea... și mă
plimb de dimineața până seara cu un singur gând în cap. Sunt proastă.
JOHN: Nu crede nimeni că ești proastă.
CAROL: Nu? Atunci ce sunt...?
JOHN: Eu...
CAROL: ...ce sunt eu, atunci?
JOHN: Cred că ești supărată. Ca mulți alții. Am de dat un telefon. Și am și o programare, și
mă grăbesc; deși simpatizez cu preocupările tale, deși îmi doresc să mai fi avut puțin timp,
asta nu e o întâlnire programată în prealabil și...
CAROL: ... mă credeți un nimic...
JOHN: ...am o întâlnire programată cu un agent imobiliar, cu soția mea și...
CAROL: Credeți că sunt proastă.
JOHN: Nu. Clar nu.
CAROL: Ați spus.
JOHN: Nu. Nu am spus.
CAROL: Ba da.
JOHN: Când?
CAROL: ... ați...
JOHN: Nu. Nu am spus, sau nu aș spune niciodată asta unui student, și...
CAROL: Ați spus „Ce poate să însemne asta?” (pauză) Ce poate să însemne asta?...
JOHN: ...Și asta ce a însemnat pentru tine...?
CAROL: A însemnat că sunt proastă. Și că nu o să pot să învăț niciodată nimic. Asta a
însemnat. Și aveți dreptate.
JOHN: ...Eu...
CAROL: Dar atunci. Atunci ce caut aici...?
JOHN: Dacă ai crezut că eu...
CAROL: Dacă nu mă vrea nimeni, și...
JOHN: Dacă ai interpretat...
CAROL: Nimeni nu îmi zice nimic. Și stau acolo... într-un colț. În fundul clasei. Și toți
vorbesc într-una despre o „chestie”. Și „concepte” și „precepte” și, și, și, și, DESPRE CE
DOAMNE IARTĂ-MĂ VORBIȚI? Și v-am citit cartea. Și mi s-a spus, „foarte bine, du-te la

7
cursul ăsta”. Pentru că vorbeați despre responsablitatea fața de tânăra generație. NU
ÎNȚELEG CE ÎNSEAMNĂ ASTA ȘI ACUM PIC.
JOHN: Pot...
CAROL: Nu, aveți dreptate. „Asta este”. Nu am trecut. Picați-mă și gata. E o mizerie. Tot ce
fac. „Ideile conținute în această operă reprezintă sentimentele autorului”. Așa e. Așa e. Știu că
sunt o proastă. Știu ce sunt. (pauză) Știu ce sunt, Domnule Profesor. Nu-i nevoie să-mi
spuneți. (pauză) E penibil. Nu?
JOHN: Aha...(pauză) Stai jos. Stai jos. Te rog. (pauză) Te rog să stai jos.
CAROL: De ce?
JOHN: Vreau să vorbesc cu tine.
CAROL: De ce?
JOHN: Stai, te rog, jos. (pauză) Te rog. Stai jos. Poți, te rog...? (pauză. Ea se așează)
Mulțumesc.
CAROL: Ce?
JOHN: Vreau să îți spun ceva.
CAROL: (pauză) Ce?
JOHN: Păi, știu despre ce vorbești.
CAROL: Nu. Nu știți.
JOHN: Eu cred că da. (pauză)
CAROL: Cum așa?
JOHN: Am să îți povestesc ceva despre mine. (pauză) Te deranjează? (pauză) Am fost
crescut astfel încât să ma consider prost. Asta am vrut să îți spun.
CAROL: Cum adică?
JOHN: Exact cum am spus. Am fost crescut, și amintirile mele cele mai vechi și mai
persistente sunt cele în care mi se spunea că sunt prost. „Tu ești așa de inteligent. De ce te
comporți ca un prost?” Sau, „Tu nu înțelegi? Chiar nu înțelegi?” Și nu înțelegeam. Chiar nu
înțelegeam.
CAROL: Ce?
JOHN: Problema cea mai măruntă. Era peste puterile mele. Era un mister.
CAROL: Ce era un mister?
JOHN: Cum învață oamenii. Cum să învăț eu. Și despre asta vă vorbeam la ore. Și bineînțeles
că nu poți să auzi asta. Carol. Bineînțeles că nu poți. (pauză) Vă vorbeam despre „oameni
reali” și mă întrebam ce fac oamenii reali. Oamenii reali. Cine sunt ei? Ei sunt ceilalți decât
eu însumi. Oamenii buni. Oamenii capabili. Oamenii care puteau face lucrurile acelea pe care

8
eu nu le puteam face: să învăț, să studiez, să rețin... toate mizeriile astea – Și despre asta vă
vorbeam la ore, exact despre asta vă vorbeam – dacă ți se spune... Ascultă cu atenție. Dacă îi
spunem copilului că el nu înțelege. El percepe asta ca pe o descriere. Ce sunt eu? Eu sunt cel
ce nu înțelege. Și te-am observat, când vorbeam despre conceptul de...
CAROL: Nu-l înțeleg pe nicicare.
JOHN: Păi, atunci, e vina mea. Nu e vina ta. Și nu e locvacitate. Cred cu tărie că ăsta e
adevărul. Și îmi pare rău, și îți datorez scuze.
CAROL: De ce?
JOHN: Și probabil că am fost și eu preocupat de altele... Ne cumpărăm o casă, și...
CAROL: Vi se spunea că sunteți prost...?
JOHN: Da.
CAROL: Când?
JOHN: Să-ți spun eu când. Toată viața. În copilărie; și apoi probabil nu. Dar eu i-am auzit în
continuare.
CAROL: Și ce vă spuneau?
JOHN: Spuneau că sunt incompetent. Înțelegi? Și când mă confrunt cu un examen, apar,
apar, apar acele sentimente din tinerețe legate de învățătură. Și... și devin, mă simt
„nevrednic”, și „nepregătit”.
CAROL: ...da.
JOHN: ...eh?
CAROL: ...da.
JOHN: Și simt cum trebuie să dau greș. (pauză)
CAROL: ...și apoi chiar dați greș. (pauză) Trebuie. (pauză) Nu?
JOHN: Un pilot. Care zboară un avion. Un pilot zboară un avion. Și se gândește: Vai de
mine, îmi zboară gândurile! Vai de mine! Doamne, ce imbecil sunt. Cum am putut să îmi
pierd atenția când eu transport vieți umane? Vai, de ce m-am mai născut? Ce iluzie trăiesc cei
ce au încredere în mine,... și așa mai departe, și tot așa, și apoi se prăbușește cu tot cu avion.
CAROL: (pauză) Pe când putea să...
JOHN: Exact.
CAROL: Putea să spună:
JOHN: Mi-a zburat atenția o clipă...
CAROL: ... mh hmm...
JOHN: Mi-a trecut ceva neplăcut prin minte... dar acum:
CAROL: ... dar acum e...

9
JOHN: Asta încerc să îți spun. E cazul să îmi îndrept atenția... vezi: nu e: asta am învățat. Nu
e Magie. Da. Da. Tu. Ai să fii speriată. Când ai să te confrunți cu ceea ce ar putea, sau nu, să
fie, dar tu vei percepe ca: un examen. Și te vei speria. Și vei spune: „sunt incapabilă de...” și
atunci îți vei spune două lucruri: „Trebuie. Dar nu pot.” Și atunci vei gândi: De ce m-am m-ai
născut, ca să mă fac de râs într-o lume în care toți sunt mai buni ca mine? O lume în care nu
merit nimic. În care nu pot învăța.
(pauză)
CAROL: Asta... (pauză) Asta am eu...?
JOHN: Păi. Poate nu aș pune problema chiar așa. Ascultă: Îți vorbesc așa cum i-aș vorbi
băiatului meu. Pentru că asta aș vrea să aibă el din ce nu am avut eu. Îți vorbesc cum mi-aș
dori să-mi fi vorbit și mie cineva. Nu știu cum să o fac altfel, decât într-un mod personal...
dar...
CAROL: De ce vreți să fiți personal cu mine?
JOHN: Păi, vezi? Despre asta vorbesc. Nu putem interpreta comportamentul celorlați decât
prin prisma... (sună telefonul) Prin... (la telefon) Alo...? (către Carol) Prin prisma proprie. (la
telefon) Alo.(către Carol) Scuză-mă un moment. (la telefon) Alo? Nu, nu pot vorbi aaa... Știu
ce-am zis. În câteva... sunt... vine și el la... da. Am vorbit cu el. Ne vedem acolo, pentru că
acum sunt cu un student. O să se rezolll... Și asta e important. Sunt cu o studentă, se duce
Jerry la... Ascultă: cu cât mai repede termin, cu atât mai repede ajung, bine. Te iubesc.
Ascultă-mă, ascultă-mă. Am zis: „te iubesc”, o să se rezolve cu, pentru că așa simt eu, ajung
imediat. Bine? Păi, atunci o să dureze cât o să dureze. (închide telefonul) (către Carol) Îmi cer
scuze.
CAROL: Ce s-a întâmplat?
JOHN: Sunt niște probleme, ca de obicei, legate de finalizarea actelor pentru casă.
CAROL: Vă cumpărați o casă.
JOHN: Așa e.
CAROL: Pentru că vă promovează.
JOHN: Da, presupun că da.
CAROL: De ce stați aici cu mine?
JOHN: Stați aici. (Stai aici )
CAROL: Da. Când ar fi trebuit să plecați
JOHN: Pentru că îmi place de tine.
CAROL: Vă place de mine.
JOHN: Da.

10
CAROL: De ce?
JOHN: De ce? Păi? Poate fiindcă semănăm. (pauză) Da. (pauză)
CAROL: Ați spus că „fiecare are probleme”
JOHN: Cu siguranță.
CAROL: Și dumneavoastră?
JOHN: Da.
CAROL: Ce probleme?
JOHN: Păi. (pauză) Păi, ai dreptate.(pauză) Dacă tot dăm la o parte constrângerile astea
arificiale: „profesor”, „student”, de ce să ramână problemele mele un mister iar ale tale nu?
Bineînțeles că am și eu probleme. După cum ai văzut.
CAROL: ... cu ce?
JOHN: Cu nevasta... cu meseria...
CAROL: Cu meseria?
JOHN: Da. Și, și, poate că problemele mele sunt, înțelegi? Asemănătoare cu ale tale.
CAROL: Vreți să mi le spuneți și mie?
JOHN: Bine. (pauză) Am început târziu să predau. Și mi s-a părut artificială noțiunea asta de
„eu știu și tu nu”; am găsit că procesul educațional e exploatativ. Ți-am spus. Am urât școala,
am urât profesorii. Am urât pe oricine se afla într-o poziție de „șef” pentru că știam – ia
aminte, nu credeam, știam că nu o să reușesc. Pentru că eram un ratat. Nu eram bun de nimic.
Când am... mai târziu în viață... (pauză) Când am ieșit de sub... Când am scăpat de nevoia de a
da greș. Când am...
CAROL: Cum se face asta? (pauză)
JOHN: Trebuie să îți dai seama cine ești, ce simți, și cum acționezi. Și în final trebuie să îți
dai seama cum acționezi. Și să spui: dacă asta am făcut, înseamnă că asta cred eu despre mine.
CAROL: Nu înțeleg.
JOHN: Dacă de fiecare dată dau greș, atunci cu siguranță mă consider un ratat. Dacă nu mai
vreau să mă consider un ratat, poate că ar trebui să mai și reușesc din când în când. Uite:
examenele, înțelegi, cu care te întâlnești în școală, la facultate, în viață, sunt gândite în mare
parte pentru idioți. De către idioți. Nu e nevoie să pici la ele. Ele nu îți determină valoarea.
Ele sunt făcute să îți testeze capacitatea de a reține și de a regurgita informații false.
Bineînțeles că le pici. Sunt niște prostii. Iar eu...
CAROL: ...nu...
JOHN: Da. Sunt niște mizerii. O bătaie de joc. Uită-te la mine. Uită-te la mine. Comisia de
titularizare. Comisia de titularizare. Vine și mă judecă. Vai de mine comisia de titularizare.

11
„Examenul”. Înțelegi? Ei mă examinează pe mine. Mă evaluează unii pe care nu i-aș lăsa nici
să-mi spele mașina. Și totuși mă prezint în fața Măreței Comisii de Titularizare și am această
nevoie de a vomita, de a, a, a vărsa tot ce e mai rău din mine acolo în fața lor pentru a le arăta:
„Nu sunt bun. De ce m-ați alege pe mine?”
CAROL: V-au acordat titularizarea.
JOHN: Ah nu, au anunțat-o, dar nu mi-au semnat-o. Înțelegi. „În viitorul apropiat...”
CAROL: ...mmm...
JOHN: „S-ar putea să nu semneze”... s-ar putea să nu eu... s-ar putea să nu casa. Eh? Eh? Și
așa îmi vor afla „secretul întunecat” (pauză)
CAROL: ...care este...?
JOHN: Nu există. Dar vor găsi să mă pună la index pentru tot ce e rău în mine.
CAROL: Index?
JOHN: La „...indice”. Mă vor interzice... „Indice”. Vezi? Înțelegi? Eu te înțeleg. Eu. Cunosc.
Sentimentul. Acela. Îmi merit eu oare slujba, și casa frumoasă, și soția, și familia, și așa mai
departe. Teoria aceea a educației care spune, acea teorie:
CAROL: Eu... Eu... (pauză)
JOHN: Ce?
CAROL: Eu...
JOHN: Ce?
CAROL: Vreau să știu ce se întâmplă cu nota mea. (pauză lungă)
JOHN: Mi se pare normal
CAROL: E greșit?
JOHN: Nu.
CAROL: E greșit că v-am întrebat?
JOHN: Nu.
CAROL: V-am supărat?
JOHN: Nu. Și îmi cer scuze. Bineînțeles că vrei să știi ce se întâmplă cu nota ta. Și, e de
înțeles că nu te poți concentra pe nim... (sună telefonul). Așteaptă o clipă.
CAROL: Art trebui să plec.
JOHN: Îți propun ceva.
CAROL: Nu, dumneavoastră trebuie să...
JOHN: Lasă-l să sune. Îți propun o înțelegere. Stai aici. O să luăm tot cursul de la capăt. Am
să spun că nu tu, ci eu am fost neatent. Vom lua tot cursul de la capăt. Ai nota 10. Nota ta
finală este 10. (telefonul se oprește)

12
CAROL: Dar abia am trecut de jumătatea materiei.
JOHN: (deodată cu materiei) Nota ta pe tot semestrul este 10. Dacă vii să ne mai vedem. De
câteva ori. Nota ta este 10. Lasă lucrarea. Nu ți-a plăcut. Nu ți-a făcut plăcere să o scrii. Nu
contează. Important e să îți stârnesc interesul, dacă pot, și să îți raspund la întrebări. Hai să o
luăm de la capăt.
CAROL: De la capăt. Cu ce?
JOHN: Să zicem că ăsta e începutul.
CAROL: Începutul.
JOHN: Da.
CAROL: Începutul a ce?
JOHN: Începutul cursului.
CAROL: Dar nu putem să o luăm de la capăt.
JOHN: Eu spun că putem. (pauză) Eu spun că putem.
CAROL: Dar eu nu cred.
JOHN: Da, știu. Dar e adevărat. Despre ce este Ora de Curs, nu despre mine și tine?
CAROL: Există niște reguli.
JOHN: Păi. Le încălcăm.
CAROL: Cum am putea?
JOHN: Nu spunem nimănui.
CAROL: E voie?
JOHN: Eu zic că e voie.
CAROL: De ce ați face asta pentru mine?
JOHN: Îmi place de tine. E așa de greu pentru tine să...
CAROL: Ăă...
JOHN: Suntem doar noi doi aici. (pauză)
CAROL: Bine. Nu am înțeles. Când v-ați referit...
JOHN: Bine, da?
CAROL: Când v-ați referit la ritualul de inițiere prin umilire.
JOHN: Ritual de inițiere prin umilire. Hărțuire.
CAROL: Scriați în cartea dumneavoastră. Despre studiul comparativ... În studiul
comparativ... (Își verifică notițele)
JOHN: Îți verifici notițele?
CAROL: Da.
JOHN: Spune-mi cu cuvintele tale.

13
CAROL: Vreau să fiu sigură.
JOHN: Nu. Desigur. Vreau să fii sigură.
CAROL: Vreau să știu tot ce s-a întâmplat.
JOHN: ... asta e bine.
CAROL: ... ca să...
JOHN: Asta e foarte bine. Dar v-am sugerat de mai multe ori că ceea ce ne dorim să reținem
e adesea, cred eu, mai bine reținut cu un efort mai mic.
CAROL: (citind din notițe) Am găsit: îi spuneați hărțuială.
JOHN: ... așa este. Acuma: eu numeam „hărțuială” ritualul de inițiere prin umilire. Vă băgăm
sub nas cartea asta, vă spunem să o citiți. Acum, tu spui că ai citit-o? Eu cred că minți. Eu te
iau la întrebări și când am să descopăr că ai mințit, te voi umili, și viața ta e terminată. E un
joc bolnav. De ce facem asta? Asta-i educație? În niciun caz. Păi, și atunci ce înseamnă
învățământ superior? E un altceva-decât-util.
CAROL: Ce e un altceva-decât-util?
JOHN: A devenit un ritual. A devenit un crez. Că toată lumea trebuie să treacă prin, sau altfel
spus, că toată lumea e îndreptățită să aibă studii superioare. Iar concluzia mea...
CAROL: Nu sunteți de acord cu asta?
JOHN: Păi, hai să vedem. Tu ce crezi?
CAROL: Nu știu.
JOHN: Dar, ce crezi?
CAROL: Nu știu.
JOHN: V-am vorbit despre asta la ore. Îți amintești exemplul pe care l-am dat.
CAROL: Justiția.
JOHN: Da. Poți să mi-l reproduci? (ea se uită în caiet) Fără notițe? Ți-o cer ca o favoare, ca
să văd dacă a fost interesantă ideea.
CAROL: Ați spus „justiție”
JOHN: Da?
CAROL: ... că oricine are dreptul...(pauză) la...la...la...
JOHN: Da. La un proces rapid. La un proces corect. Dar oamenii nu au nevoie de un proces
decât dacă sunt acuzați de ceva. Eh? Justiția e dreptul lor, dacă se folosesc de el, atunci ar
trebui să aibă parte de un proces corect. Dar nu înseamnă neapărat că viața unei persoane ar fi
incompletă dacă nu a avut nevoie de justiție. Înțelegi?

14
Ce vreau să spun e că s-a creat o confuzie între utilitate și echitate. Așadar confundăm
utilitatea învățământului superior cu dreptul nostru garantat prin lege de a avea acces egal la
el. A apărut astfel o prejudecată, total independentă de...
CAROL: ... o prejudecată că ar trebui să mergem la școală?
JOHN: Exact. (pauză)
CAROL: Cum puteți să spuneți asta? Cum...
JOHN: Bine. Bine. Bine. Așa! Spune-ți părerea! Ce e o prejudecată? O convingere
neîntemeiată. Cu toții suntem condiționați de una. Nu e nimeni care să nu fie. Când a noastră
e amenințată sau contrazisă, ne mâniem și ne simțim, nu-i așa? Cum te simți tu acum. Nu-i
așa? Bine.
CAROL: ...dar cum puteți dumneavoastră...
JOHN: ...hai să vedem. Bine.
CAROL: Cum...
JOHN: Bine. Bine. Când...
CAROL: VORBESC... (pauză)
JOHN: Îmi pare rău.
CAROL: Dar cum puteți...
JOHN: ... Îmi cer scuze.
CAROL: Nu-i nimic.
JOHN: Îmi cer scuze.
CAROL: Nu-i nimic.
JOHN: Îmi pare rău că te-am întrerupt.
CAROL: Nu-i nimic.
JOHN: Ce spuneai?
CAROL: Spuneam... Spuneam... (își verifică notițele) Cum puteți să spuneți la un curs.
Spuneți într-un curs universitar, că învățământul superior e o prejudecată.
JOHN: Am spus că predilecția noastră care...
CAROL: Predilecția...
JOHN:...știi ce înseamnă.
CAROL: Înseamnă „a plăcea”?
JOHN: Da.
CAROL: Dar cum puteți să spuneți asta? Că facultatea...
JOHN: ... asta-i meseria mea, nu știai?
CAROL: Care?

15
JOHN: Să te provoc
CAROL: Nu.
JOHN: Ah. Ba da.
CAROL: Să mă provocați?
JOHN: Exact.
CAROL: Să mă înnebuniți de cap?
JOHN: Exact. Să te oblig...
CAROL: ... meseria dumneavoastră e să mă înnebuniți?
JOHN: Să te oblig... să asculți: (pauză) Ah (pauză) Când eram tânăr mi-a spus cineva, ești
gata, că bogații fac dragoste mai rar decât săracii. Dar că atunci când o fac, dau jos mai multe
haine. Ani. Ani de zile, mi-am raportat experiențele personale la acest dicton, zicând, aha, asta
se potrivește regulii sau ah, asta se abate de la regulă. Și totuși, ce însemna? Nimic. O
prostioară pe care mi-a spus-o unu’ la școală și care acum îmi ocupa loc în creier. (pauză)
Cineva ți-a spus ție, și pentru tine a devenit un crez, că învățământul superior e un bun de
necontestat. Noțiunea aceasta îți e atât de dragă încât dacă o pun la îndoială devii nervoasă.
Bine. Bine, zic. Nu sunt oare tocmai lucrurile acestea cele pe care trebuie să le examinăm? Eu
susțin că studiile universitare, au devenit o chestiune de la sine înțeleasă, o necesitate
mondenă, pentru cei din, sau care aspiră să facă parte din clasa de mijloc. Ne-am legat la cap
cu ele, și nici nu ne mai întrebăm: „Care-i rostul lor?”
(pauză)
Ce motive am putea avea pentru a ne preocupa cu studiile superioare?
Unu: O dragoste de învățătură.
Doi: Dorința de a stăpâni un meșteșug.
Trei: Îmbunătățirea situației economice.
(Se oprește. Își notează ceva.)
CAROL: Vă rețin.
JOHN: Un moment. Doar să notez ceva...
CAROL: Am spus ceva greșit?
JOHN: Nu, cumpărăm o casă.
CAROL: Cumpărați o casă nouă.
JOHN: Cu ocazia titularizării. Așa e. O casă draguță, aproape de școala privată...(continuă să
își noteze)... Vorbeam de îmbunătățirea situației economice. (Carol își notează și ea ceva)...
mă gândeam la taxele școlare.(continuă să își noteze)... unde scrie că trebuie să îmi înscriu

16
copilul la o școală de stat. E vreo lege care mă obligă să îmbunătățesc sistemul de învățământ
pe buzunarul meu? Bine. Și (ridică privirea spre Carol) te interesează asta?
CAROL: Nu. Îmi notam doar...
JOHN: Nu trebuie să îți notezi, să știi, poți să asculți doar.
CAROL: Vreau să mă asigur că țin minte. (pauză)
JOHN: Nu-ți țineam o prelegere. Încerc doar să îți spun ce cred.
CAROL: Și ce credeți?
JOHN: Toți copiii trebuie să meargă la facultate? De ce...
CAROL: (pauză) Ca să învețe.
JOHN: Și dacă nu vor să învețe?
CAROL: Dacă nu vrea copilul să învețe?
JOHN: Atunci de ce e la facultate? Pentru că i s-a spus că e „dreptul lui”?
CAROL: Unii ar spune că la facultate poți afla multe informații utile.
JOHN: Mi s-ar părea normal.
CAROL: Dar ei cum se simt? Când li se spune că e o pierdere de vreme?
JOHN: Eu nu cred că le spun asta.
CAROL: Ați spus că educație e o „hărțuială sistematică și prelungită”
JOHN: Da. Poate fi.
CAROL: ... dacă educația e atât de rea de ce o predați?
JOHN: Predau pentru că îmi place. (pauză) Hai să... Îți sugerez să arunci un ochi peste
statisticile despre salariile bărbaților și femeilor cu sau fără facultate din 1855 până în 1980 și
să vedem ce iese la iveală. Eh? Și...
CAROL: Nu.
JOHN: Poftim?
CAROL: Nu le înțeleg.
JOHN: ...nu le...
CAROL: ... „graficele”. Diagramele, Conceptele.
JOHN: Un „grafic” e un simpl....
CAROL: Când plec de aici...
JOHN: Un grafic e...
CAROL: Nu, nu pot...
JOHN: Ba da, poți.
CAROL: NU, NU – NU ÎNȚELEG. VEZI??? NU ÎNȚELEG...
JOHN: Ce?

17
CAROL: Nimic. Nimic. Stau și zâmbesc la ore, zâmbesc tot timpul. Despre ce tot vorbiți?
Despre ce tot vorbește toată lumea? Nu înțeleg. Nu știu ce înseamnă. Nu știu de ce sunt aici...
îmi spuneți că sunt deșteaptă, după care îmi spuneți că nici nu ar trebui să fiu aici, ce vreți de
la mine? Ce înseamnă toate astea? De cine să mai ascult?... Eu..
(El se ridică și o cuprinde pe după umeri)
NU! (ea se îndepărtează de el)
JOHN: Șșșșșș
CAROL: Nu, nu înțel...
JOHN: Șșșșș
CAROL: Nu înțeleg ce vreți să-mi spuneți...
JOHN: Șșșșș
CAROL: ...nu am nici o...
JOHN: Șșșșș. Șșșșș. Liniștește-te puțin. (pauză) Șșșș... liniștește-te. (pauză) Liniștește-te.
(pauză). Liniștește-te. Gata gata. (pauză) Șșșș. (pauză) Eu înțeleg... (pauză) Ce simți?
CAROL: Mă simt rău.
JOHN: Știu. Relaxează-te.
CAROL: Eu...
JOHN: Ce e?
CAROL: Eu...
JOHN: Ce e? Spune-mi.
CAROL: Nu te înțeleg.
JOHN: Știu. Nu-i nimic.
CAROL: Eu...
JOHN: Ce ? (pauză) Ce? Spune-mi.
CAROL: Nu pot să îți spun.
JOHN: Spune. Hai.
CAROL: Nu pot.
JOHN: Ba. Spune.
CAROL: Sunt rea. (pauză) O, Doamne.(pauză)
JOHN: Gata.
CAROL: Eu...
JOHN: Liniștește-te.
CAROL: Nu pot să spun.
JOHN: Liniștește-te. Spune-mi

18
CAROL: De ce vrei să știi?
JOHN: Nu vreau să știu. Vreau să știu orice vrei ...
CAROL: Totdeauna...
JOHN: ...e bine...
CAROL: Totdeauna... toată viața mea... n-am spus nimănui...
JOHN: Da... Continuă. (pauză) Continuă.
CAROL: Toată viața mea... (sună telefonul) (pauză. John se duce la telefon și răspunde)
JOHN: (la telefon) Nu pot acum. (pauză) Ce? (pauză) Hmm. (pauză) Bine, eu...eu. Nu pot.
Vorbi. Acum. Nu, nu, nu, Știu, dar... Ce? Alo? Poftim? Ce a făcut? Nu are voie, cum să fie
nul acordul? Cum să fie nul acordul? Aia e Casa Noastră.

Am hârtia, când mergem acolo, săptămâna viitoare, cu banii și cu hârtiile, casa e a n... stai,
stai, stai, stai, stai, stai, stai: Jerry a... Jerry e acolo? (pauză) Ea e acolo? E cu avocatul...?
Cum dracu’? Cum Dracu’. Asta e... e o problemă, ai spus, de servitute. Nu înțel... Nu e tot
acordul. E doar servitutea, de ce ar? Dă-mi-l, dă-mi-l, dă-mi-l, pe Jerry. (pauză) Jer, Jerry. Ce
dracu’... E casa mea. E... Păi, sunt, nu, nu, nu, nu vin aaa... Asc, Ascultă. Dă-o în mă-sa.
Spune-i. Ascultă-mă. Vreau să o iei pe Grace, tu ia-o pe Grace, și ieșiți din casa aia. Las-o pe
aia acolo. Și pe ea și pe avocatu’ ei. Nu, las-o acolo să fiarbă. Spune-i că ne luăm casa aia și
că... Nu. Nu vin acolo. Al naibii să fiu dacă intru în aceeași cam... data viitoare, spune-i că
data viitoare când o prind... Eu (pauză) Poftim? (pauză) Poftim? Nu înțeleg. (pauză). Păi și cu
casa? (pauză) Nu e nici o problemă cu hhh...(pauză) Nu, nu, nu, totu-i bine. Bii... Bine...
(pauză) Sigur. Mulț... Mulțumesc. Nu, așa fac. Imediat. (Închide)
CAROL: Ce e? (pauză)
JOHN: E o petrecere surpriză.
CAROL: Este.
JOHN: Da.
CAROL: În cinstea ta.
JOHN: Da.
CAROL: E ziua ta?
JOHN: Nu.
CAROL: Dar ce e?
JOHN: Cu ocazia titularizării.
CAROL: Cu ocazia titularizării.
JOHN: Se dă o petrecere în casa nouă.

19
CAROL: Casa dumneavoastră nouă.
JOHN: Casa pe care o cumpărăm.
CAROL: Trebuie să plecați.
JOHN: Așa se pare.
CAROL: (pauză) Sunt mândri de dumneavoastră.
JOHN: Păi, unii ar spune că e o formă de agresiune.
CAROL: Ce anume?
JOHN: Surpriza.

20
DOI

JOHN și CAROL stau așezați de o parte și de alta a biroului.

JOHN: Vezi tu, (pauză) Mie îmi place să predau. Și-mi place să cred că mă pricep la asta. Și
iubesc acel, iubesc aspectul teatral. Cred că trebuie să recunosc asta.
Când am descoperit că îmi place să predau, am jurat că nu voi deveni acel profesor rece, rigid,
robotizat, cum am întâlnit în copilărie.
Normal, eram conștient că poate aș putea exagera și în cealaltă direcție. Și, deci, m-am
întrebat și încă mă întreb dacă alăturându-mă heterodoxiei, nu o să zic „benevol" pentru că nu
mă interesează să clasific ortodoxia ca pe un bun dat – dacă nu cumva am acționat „în
detrimentul studenților mei" (Pauză)
După cum spuneam. Când a apărut posibilitatea de Titularizare și, bineînțeles, mi-o doream
de mult, eram, desigur, fericit și avid.
M-am întrebat dacă era greșit să râvnesc la postul acela. Și m-am gândit mult la asta, sper că
într-un mod sincer, și am văzut în mine diverse lucruri, cred eu, nu într-o ordine anume.
(Pauză)
Că o doream, și că nu sunt într-atât de bun încât să nu-mi doresc o anumită siguranță, și că nu
găsesc asta condamnabil. Că aveam îndatoriri dincolo de școală și că datoria față de casa mea,
de exemplu, era sau ar fi trebuit să fie la fel de importantă. Titularizarea, siguranța și da, și
confortul, nu trebuiau disprețuite; ci chiar meritau niște eforturi onorabile. Şi acestea mi-au
fost oferite mie. Aici, în acest loc de care mă bucur și unde îmi găsesc confortul, care la
rândul lui asigură - în ceea ce privește sfera materială - o continuitate a bucuriei și a
confortului de acasă. În schimbul a ce? În schimbul muncii mele de profesor. Muncă pe care o
iubesc.
Care a fost prețul acestei siguranțe? Să obțin titularizarea. Titularizare pe care comisia
urmează să mi-o acorde. Și în baza căreia am contractat cumpărarea unei casă. Desigur,
fiindcă nu ai propria familie, în momentul acesta, s-ar putea să nu înțelegi ce înseamnă asta.
Dar pentru mine este important. O casă. O Casă Bună. Unde să-mi cresc familia. Acum:
Comisia de Titularizare se va întruni. Acesta e mersul lucrurilor, și e foarte bun. Așa a
funcționat școala de foarte mult timp. Ei se vor întâlni, îți vor asculta acuzațiile - pe care ai tot
dreptul să le faci; și le vor respinge. Ei îți vor respinge reclamația; și, în tot acest răstimp, eu
îmi voi iubi casa. Nu voi putea finaliza actele. Îmi voi pierde avansul, iar casa pe care mi-am

21
ales-o pentru soția și fiul meu va merge pe apa sâmbetei. Da, îmi dau seama că te-am supărat.
Îți înțeleg furia împotriva profesorilor. Și eu eram furios pe profesorii mei. Mă simțeam rănit
și umilit de ei. Și acesta e unul dintre motivele pentru care am intrat în învățământ.
CAROL: Ce vreți de la mine?
JOHN: (Pauză) Am fost rănit. Când am primit reclamația. Comisiei de titularizare. Am fost
șocat. Și am fost rănit. Nu, nu vreau să te forțez să-mi asculți sensibilitățile. Bine. În sfârșit, n-
am înțeles. Apoi m-am gândit: nu e așa că tocmai în acele momente în care ne simțim
inatacabili suntem defapt cei mai vulnerabili și... (Pauză) Da. Bine. Mă consideri pedant. Da.
Sunt. Prin natura mea, din născare, prin profesie, nu știu... Caut mereu o paradigmă pentru...
CAROL: Nu știu ce înseamnă o paradigmă.
JOHN: Un model.
CAROL: Și atunci de ce nu spuneți așa? (Pauză)
JOHN: Dacă e important pentru tine. Da, bine. Căutam un model. Așa, să continui: simt că
unul din punctele...
CAROL: Eu...
JOHN: O secundă... unde mă simt inatacabil este în continua mea preocupare pentru
demnitatea studenților mei. Te-am chemat aici ca să... în ideea investigării, să te întreb... să
te... (Pauză) Ce ți-am făcut? (Pauză) Și, și, presupun, să știu cum pot să rezolv situația. Nu
putem rezolva asta acum? Nu are sens, acuma serios, și vreau să știu.
CAROL: Ce să faceți ca să mă forțați să retractez?
JOHN: Nu m-am referit la asta absolut deloc.
CAROL: Să mă mituiți, să mă convingeți...
JOHN: ...Nu.
CAROL: Să retractez...
JOHN: Nu m-am referit la asta absolut deloc. Cred că știi că nu.
CAROL: Nu știu asta. Îmi doresc să...
JOHN: Nu am intenția să... ce îți dorești?
CAROL: Nu, dvs. ați spus de rezolvarea problemei. Ca să mă forțați să retractez.
JOHN: Nu am spus așa ceva.
CAROL: Mi-am notat.
JOHN: Uite. Uite. Stoicii spuneau...
CAROL: Stoicii?

22
JOHN: Filosofii stoicii spun că dacă înlături fraza „Am fost ofensat”, înlături și ofensa.
Acum: Gândește-te: știu că ești supărată. Doar spune-mi. Concret. Concret: ce rău ți-am
făcut?
CAROL: Orice mi-ați făcut – în măsura în care mi-ați făcut mie, mai degrabă decât mie ca
studentă, și, deci, corpului studențesc, este prezent în reclamație. La Comisia de titularizare.
JOHN: Atunci, bine. (Pauză) Să vedem. (Citește) Aflu că sunt sexist. Că sunt elitist. Nici nu
sunt sigur că știu ce înseamnă, decât că e un cuvânt peiorativ, însemnând „rău”. Că... că insist
să pierd vremea, cu diversiuni teatrale, cu preaslăvirea mea proprie, cu devieri nonformale de
la textele recomandate... că aceste diversiuni au luat forme atât sexiste cât și pornografice... e
aici o listă de exemple... (Pauză) avem de exemplu „...închis în birou cu o studentă”... „A spus
o poveste incoerentă, cu tentă sexuală, explicită, în care motivul central era frecvența actului
sexual la săraci și bogați... a avut tendința să îmbrățișeze studenta în cauză și... toate fac parte
dintr-un tipar...” (Pauză)
(Citește) ...că ți-am spus să vii în biroul meu pentru că citez te plac. (Pauză)
(Citește) „Mi-a spus că îi „place” de mine. Că îi place să fie cu mine. Că mă va lăsa să îmi
rescriu examenul, cu condiția să vin mai des să îl văd, la el în birou.” (Pauză) (Către Carol) E
ridicol. Nu-ți dai seama? Nu e necesar. Pe tine o să te umilească și pe mine o să mă coste
casa și...
CAROL: E „ridicol”?
(John ia reclamația și citește din nou.)
JOHN: „Mi-a spus că are probleme cu soția; și că vrea să elimine constrângerile artificiale
între Profesor-Student. Și-a pus mâna în jurul meu...”
CAROL: Negați? Puteți nega...? Înțelegeți? (Pauză) Nu vedeți? Nu înțelegeți, nu-i așa?
JOHN: Nu înțeleg.
CAROL: Credeți, credeți că puteți nega că aceste lucruri s-au întâmplat; sau, dacă s-au
întâmplat, dacă s-au întâmplat, au însemnat ce spuneți dvs că au însemnat. Nu înțelegeți? Mă
târâți aici, ne târâți aici, să vă ascultăm cum trăncăniți despre una, despre alta, sau nu ne-am
„exprimat” prea bine. Noi nu spunem ceea ce vrem să spunem. Nu-i așa? Nu-i așa? Ba da,
spunem ce vrem să spunem. Și dvs ziceți „nu vă înțeleg...”: Așa că vă rog... (Arată cu
degetul)
JOHN: „Verificați reclamația”?
CAROL:...exact.
JOHN: Înțelegi. Înțelegi. Nu poți să... Înțelegi ce spun? Nu poți să-mi spui cu cuvintele tale?
CAROL: Acelea sunt cuvintele mele. (Pauză)

23
JOHN: (Citește) „Mi-a zis că dacă rămân singură cu el în birou îmi va schimba nota la 10.”
(Către Carol) Ce ți-am făcut? Doamne, Dumnezeule, atât de rău te-am jignit?
CAROL: Ce „simt” eu e irelevant. (Pauză)
JOHN: Știi că eu doar am încercat să te ajut?
CAROL: Ce știu am scris în reclamație.
JOHN: Aș vrea să te ajut acum. Aș face-o. Înainte ca situația să escaladeze, să ia amploare.
CAROL: (deodată cu „escaladeze”) Vedeți. Nu cred că am nevoie de ajutorul dvs. Nu cred
că am nevoie de nimic de la dvs.
JOHN: Am impresia că...
CAROL: Nu îmi pasă ce impresii aveți. Înțelegeți? ÎNȚELEGEȚI? Nu mai puteți face asta.
Nu. Mai. Aveți. Puterea. Ați folosit-o incorect? Cineva a făcut-o. Faceți parte din acea
categorie? Da. Da. Faceți. Ați făcut lucrurile astea. Și să veniți acum să spuneți „oh. Lasă-mă
să te ajut cu problema ta...”
JOHN: Da. Înțeleg. Înțeleg. Ești rănită. Ești furioasă. Da. Dar cred că furia ta te trădează.
Către un drum care nu ajută pe nimeni.
CAROL: Nu îmi pasă ce credeți.
JOHN: Nu? (Pauză) Dar vorbești despre drepturi. Nu înțelegi? Și eu am drepturi. Înțelegi?
Am o casă... care face parte din lumea reală; și Comisia de Titularizare, Bărbații Devotați
Adevărului...
CAROL: ...domnule profesor...
JOHN: ... Te rog: Și ei sunt parte din lumea aceea: înțelegi? Asta este viața mea. Nu sunt
Bau-Bau. Eu nu „reprezint” un ceva, eu....
CAROL: ...domnule profesor...
JOHN: ...eu...
CAROL: Domnule profesor. V-am făcut o favoare venind aici. La rugămintea dvs personală.
Poate că era mai bine dacă n-o făceam. Dar am făcut-o. În numele meu, și în numele grupului
meu. Și dvs. vorbiți de comisia de titularizare, iar printre acei membri este și o femeie, după
cum bine știți. Și chiar dacă i-ați numi O Super Distracție, sau O Exprimare Istorică, sau O
Scăpare, sau, Toate cele de mai Sus, faptul că v-ați referit la comisie ca la Bărbații Devotați
Adevărului, reprezintă o remarcă înjositoare. E o remarcă sexistă, și să o treceți cu vederea
înseamnă să tolerați în continuare această metodă de gândire. E o remarcă...
JOHN: O HAIDE. Haide... suficient încât să lipsești o familie de...
CAROL: Suficient? Suficient? Suficient? Da. E un fapt... și acea poveste pe care am
reprodus-o este vulgară și manipulativă și pornografică. Este...

24
JOHN: ...e pornografică...?
CAROL: Ce vă dă dreptul. Da. Să vorbiți cu o femeie în biroul dumne... Da. Da. Îmi pare
rău. Îmi pare rău. Vă simțiți împuternicit... chiar dvs. ați spus. Să priviți de sus. Să vă
impuneți. Să „fiți teatral”. Să „mă chemați aici”. Eh? Susțineți că educația e o glumă. Și-mi
spuneți să o tratez ca atare, dvs o tratați ca atare. Și să mărturisiți că savurați să jucați rolul
Patriarhului în clasă. Să permiteți asta. Să refuzați aialaltă. Să vă îmbrățișați studenții.
JOHN: Cum poți face asemenea afirmații. Cum poți să stai acolo și să...
CAROL: Cum puteți nega asta. Asta ați făcut. Aici. Cu mine. Dvs. Dvs ați mărturisit. Iubiți
Puterea. Să deviați. Să inventați, să încălcați... să încălcați orice norme stabilite pentru noi. Și
vi se pare fascinant să „analizați” plăcerea dvs de a ridiculiza și a distruge. Ar trebui s-o
analizați. Domnule profesor. Dar alegeți tocmai acele lucruri care credeți că vă avansează:
publicări de carte, titularizarea, și treptele pe care le urcați să ajungeți acolo le numiți
„ritualuri nevinovate”. Și urmați toți pașii. Deși susțineți că asta e ipocrizie. Dar aspirațiile
studenților dvs. A studenților muncitori, care au venit aici, care s-au chinuit să vină aici – nici
nu vă dați seama cât mă costă pe mine să vin la școala asta – vă bateți joc de noi. Numiți
educația „hărțuire”, și de pe tronul dvs atât de sigur și elitist considerați confuzia noastră drept
glumă, la un loc cu toate speranțele și eforturile noastre. Și apoi vă întrebați „ce am făcut
greșit?” Și-mi cereți tot mie să înțeleg că și dvs aveți aspirații. Dar vă spun. Vă spun eu. Că
sunteți groaznic. Și sunteți abuziv. Și dacă aveți măcar un gram de onestitate cum descrieți în
cartea dvs, vă puteți privi sufletul și puteți vedea ce văd și eu. Și puteți găsi o repulsie egală cu
a mea. O zi bună. (Se pregătește să iasă din birou)
JOHN: Așteaptă o secundă, te rog, doar un moment. (Pauză) Ce zi frumoasă e azi.
CAROL: Poftim?
JOHN: Ai zis „O zi bună.” Chiar cred că e o zi frumoasă astăzi.
CAROL: Este?
JOHN: Da, cred că da.
CAROL: Și de ce e asta important?
JOHN: Pentru că e esența comunicării umane. Eu spun ceva convențional, tu răspunzi, și
informațiile pe care le transmitem nu sunt despre „vreme”, ci despre un acord reciproc la
conversație. De fapt, suntem amândoi de acord că suntem oameni. (pauză)

Eu nu sunt un... „abuzator”, și tu nu ești o ... „nebună”, ce? Revoluționară... că s-ar putea, că
s-ar putea să avem... poziții diferite, că s-ar putea să avem... dorințe, care se află în conflict,
dar totuși, amândoi suntem oameni. (Pauză) Asta înseamnă că uneori suntem imperfecți.

25
(Pauză) Deseori ne aflăm în conflict... (Pauză) Multe din lucrurile pe care le facem, ai
dreptate, în numele „principiilor” sunt pentru propria bunăstare... multe le facem
convențional. (Pauză) Ai dreptate. (Pauză) Ai spus că ai venit la acest curs fiindcă voiai să
înveți despre educație. Nu știu dacă te pot învăța despre educație. Dar știu că îți pot spune ce
cred eu despre educație, și apoi tu decizi. Și nu trebuie să te cerți cu mine. Nu eu sunt
subiectul. (Pauză) Și unde greșesc, probabil că nu e treaba ta să mă „repari”. Eu nu vreau să
te repar. Aș vrea să îți spun ce gândesc, pentru că asta e datoria mea, așa convențională cum e
ea, iar eu așa de imperfect cum aș putea fii. Și apoi, dacă îmi poți arăta o formulă mai bună,
putem începe de acolo. Ca și „ce zi frumoasă, nu-i așa...?” Nu cred că putem continua până nu
am acceptat că amânoi suntem ființe umane. (Pauză) Și chiar și-așa, putem avea dificultăți. Le
vom avea... și asta e bine. (Pauză) Acum:
CAROL: ...stați un pic...
JOHN: Da. Vreau să te aud.
CAROL: ...păi...
JOHN: Da. Spune-mi sincer.
CAROL: ...poziția mea...
JOHN: Vreau să aud. Cu vorbele tale. Ce dorești. Și ce simți.
CAROL: ...eu...
JOHN: ...da...
CAROL: Grupul Meu.
JOHN: „Grupul” Tău...? (Pauză)
CAROL: Oamenii cu care am vorbit...
JOHN: Nu e nicio rușine în asta. Toată lumea are nevoie de un sfat. Toată lumea are nevoia
de a se destăinui. Există mereu mai multe puncte de vedere. Nu e greșit. E esențial. Bun. Bun.
Acum: tu și cu mine... (Sună telefonul.)
Tu și cu mine...
(Ezită pentru o secundă, apoi răspunde) (La telefon) Alo. (Pauză) Um... nu, știu ce-au făcut.
(Pauză) Știu că ea știe. Spune-i că... pot să te sun înapoi?... Atunci spune-i că eu cred că totul
va fii în regulă. (Pauză) Spune-i că, stai, stai o secundă, o să.... pot să te sun înapoi?... Păi...
nu, nu, nu, cumpărăm casa... cumpă... nu, nu, nn... nu, ea nu o să nnn, nici nu se pune
problema să dăm înapoi avan... nu... nu se pune problema de avans... nu vrei să-l suni pe
Jerry? Iubito, iubi, îl suni te rog pe Jerry? Spune-i, nnn... spune-i că, păi, pot păstra avansul,
pentru că înțelegerea, pe... pentru că înțelegerea o să fie dusă la capăt... pentru că știu... îl... te
rog? Doar ai încredere în mine. Fii... păi, acum mă ocup de reclamație. Da. Chiar Acum. Și

26
de-aia... da, nu, nu, chiar nu, nu pot vorbi despre asta acum. Sună-l pe Jerry, și nu pot vorbi
acum. Bb... bine. Pp... pa pa. (Închide.) (Pauză)
Îmi cer scuze pentru întrerupere.

CAROL: Nu...
JOHN: Cum... Cum spuneam:
CAROL: Ați spus că ar trebui să discutăm despre reclamația mea.
JOHN: Așa este.
CAROL: Dar despre asta vorbim noi.
JOHN: Și asta este corect. Vezi? Asta e esența educației.
CAROL: Nu, nu. Vreau să zic că vorbim despre ea la Audiere, cu Comisia de Titularizare.
(Pauză)
JOHN: Da, dar ce spun eu e că putem vorbi despre ea acum, la fel de bine ca ....
CAROL: Nu. Cred că ar trebui să respectăm ordinea din proces...
JOHN: ...stai o sec...
CAROL: ...procesul „convențional”. Cum ați spus. (Se ridică) Și aveți dreptate, îmi pare rău
dacă am fost, um, dacă am fost „nepoliticoasă” cu dvs. Aveți dreptate.
JOHN: Stai, stai o....
CAROL: Chiar ar trebui să plec.
JOHN: Acum, uite, de acord. Am un interes în cadrul status quo-ului. Bine? Toată lumea are.
Dar ce spun eu e că acea comisie...
CAROL: Domnule profesor, aveți dreptate. Doar nu mă forțați. Ținem seama de diferențe,
și...
JOHN: O să faci o mare.... uite, uite, uite, o să faci o...
CAROL: N-ar fi trebuit să vin aici. Și mi-au spus...
JOHN: Un moment. Nu. Nu. Există niște norme, aici, și nu e cazul. Uite: eu încerc să te
salvez...
CAROL: Nimeni nu v-a cerut... dvs încercați să mă salvați pe mine? Fiți amabil și...
JOHN: Din amabilitate o fac. Vorbesc sincer cu tine. Putem rezolva asta acum. Și vreau să
stai jos și...
CAROL: Vă rog să mă scuzați... (Începe să părăsească încăperea)
JOHN: Stai jos, se pare că avem o... Stai o secundă. Stai o secundă.... doar fă-mi plăcerea
să...
(O reține cu forța și nu o lasă să plece)

27
CAROL: DAȚI-MI DRUMUL.
JOHN: Nu doresc să te țin. Doar vreau să vorbesc cu tine...
CAROL: DAȚI-MI DRUMUL. DAȚI-MI DRUMUL. MĂ AJUTĂ CINEVA? POATE
CINEVA SĂ MĂ AJUTE VĂ ROG...?

28
TREI

(CAROL și JOHN sunt așezați.)

JOHN: Te-am chemat aici. (Pauză) Te-am chemat aici împotriva... împotriva judecă...
CAROL: Am fost foarte surprinsă că m-ați chemat.
JOHN: ...împotriva judecății mele, împotriva...
CAROL: Am fost foarte surprinsă...
JOHN: ..împotriva... da, sunt convins.
CAROL: ...Dacă doriți să plec, plec. Mă duc acum... (Se ridică)
JOHN: Haide să începem în mod corect, ce zici? Mi se pare...
CAROL: Asta mi-am dorit să fac. De aceea am venit aici, dar acum...
JOHN: ...Mi se pare că...
CAROL: Dar acum poate că ați dori să plec...
JOHN: Nu vreau să pleci. Eu te-am rugat să vii...
CAROL: Nu trebuia să vin aici.
JOHN: Nu. (Pauză) Mulțumesc.
CAROL: Bine. (Pauză. Se așează)
JOHN: Deși mi se pare că e profitabil, că ai putea profita și tu, să...
CAROL: ...ce să...
JOHN: Dacă m-ai putea asculta, dacă m-ai putea asculta până la capăt.
CAROL: Eu am venit aici, procurorii mi-au zis să nu vin.
JOHN: ...„procurorii”...?
CAROL: Am fost șocată că m-ați chemat.
JOHN: ...stai puțin...
CAROL: Da. Dar nu am venit aici să aud ce „profit” am din asta.
JOHN: „Procurorii”...
CAROL: ...nu, nu, poate mai bine plec... (Se ridică.)
JOHN: Stai.
CAROL: Nu. Nu ar fi trebuit...
JOHN: ...stai. stai. Stai o secundă.
CAROL: Da? Ce doriți de fapt de la mine? (Pauză) Ce doriți?
JOHN: Mi-ar plăcea să rămâi.

29
CAROL: Vreți să rămân.
JOHN: Da.
CAROL: Dvs. vreți.
JOHN: Da. (Pauză) Da. Mi-ar plăcea să mă asculți până la capăt. Dacă dorești. (Pauză) Te
rog. Dacă ai face asta ți-aș rămâne îndatorat. (Pauză) (Ea se așează) Mulțumesc. (Pauză)
CAROL: Ce anume doriți să îmi spuneți?
JOHN: Bine. Nu pot... (Pauză) Nu pot să nu simt că îți datorez niște scuze. (Pauză) (Despre
hârtiile din mâna lui) Am citit. (Pauză) Și am răscitit acuzațiile acestea.
CAROL: Ce „acuzații”?
JOHN: Comisia de titulariz.... ce alte acuzații...?
CAROL: Comisia de titularizare...?
JOHN: Da.
CAROL: Mă scuzați, dar acelea nu sunt acuzații. Au fost dovedite. Sunt fapte.
JOHN: ....Eu...
CAROL: Nu. Acelea nu sunt „acuzații”.
JOHN: ...acelea?
CAROL: ...comisia (Telefonul începe să sune). Comisia a....
JOHN: ...Bine...
CAROL: ... acelea nu sunt acuzații. Comisia de Titularizare.
JOHN: BINE. BINE. BINE. (Răspunde la telefon) Alo. Da. Nu. Sunt aici. Spune-i
domnului... nu, nu pot să vorbesc cu el acum... sunt convins că, dar sunt bi.... Știu. Nu, nu am
timp să... spune-i domnului... spune-i domnului... spune-i lui Jerry că sunt bine și că o să-l sun
imedi... (Pauză) Soția mea. Da. Sunt convins că da. Da, mulțumesc. Da, o să o sun și pe ea.
Nu pot vorbi acum. (Închide) (Pauză) Bine. A fost foarte bine că ai venit. Mulțumesc. Am
studiat. Am studiat ceva timp rechizitoriul.
CAROL: Va trebui să-mi explicați cuvântul.
JOHN: „rechizitoriul”...
CAROL: Da.
JOHN: E o „listă de acuzații”. O...
CAROL: Bine. Da.
JOHN: În care se presupune...
CAROL: Nu. Nu permit așa ceva. Nu pot să permit așa ceva. Nimic nu se presupune. Totul e
dovedit...
JOHN: Te rog, stai o secundă...

30
CAROL: Nu pot să ajung să permit...
JOHN: Dacă pot.... Dacă-mi dai voie, din ce simți tu că este „stabilit”, de către....
CAROL: Problema aici nu este despre ce „simt”. Nu e vorba de „sentimentele” mele, ci
despre sentimentele femeilor. Și ale bărbaților. Superiorilor dvs., care au fost „interogați”,
înțelegeți? Cărora li s-au prezentat dovezi, care au decis, înțelegeți? Care au pus în balanță
mărturia și dovezile, și au decis, înțelegeți? Că sunteți neglijent. Că sunteți vinovat, că nu
sunteți pregătit, nu meritați, că vă aflați în neadevăr, și nu veți primi, din motivele menționate,
titularizarea. Că trebuie să vă pedepsească. Pentru fapte. Pentru fapte. Nu „presupuse”, care e
cuvântul? Ci dovedite. Înțelegeți? Prin propriile acțiuni.
Asta e ceea ce a spus comisia de titularizare. Asta e ceea ce mi-a spus avocatul meu. Pentru
tot ce ați făcut la cursuri. Pentru tot ce ați făcut în acest birou.
JOHN: O să mă achite.
CAROL: Așa ar și trebui. Chiar nu înțelegeți? Sunteți nervos? Ce v-a adus până aici? Nu
sexul dvs. Nici rasa. Nici clasa socială. Ci PROPRIILE ACȚIUNI. Și sunteți nervos. M-ați
chemat aici. Ce doriți de fapt? Vreți să mă „vrăjiți”. Vreți să mă „convingeți”. Vreți să
retractez. Nu voi retracta. De ce ar trebui...? Ceea ce spun e corect. Da, o să-mi spuneți că
aveți o soție și un copil. O să-mi spuneți că aveți o carieră și că ați muncit douăzeci de ani
pentru asta. Știți pentru ce ați muncit? Putere. Pentru putere. Înțelegeți? Și mie îmi spuneți
povești. Despre casa dvs, despre toate școlile private, și despre privilegiu, și despre cum
sunteți îndreptățit. Să cumpărați, să cheltuiți, să vă bateți joc, să convocați. Povești. Toată
vinovăția asta slabă și prostească, e doar despre privilegiu, și nici nu recunoașteți. Nu vedeți?
Ați muncit douăzeci de ani ca să aveți dreptul să mă insultați. Și mai aveți și pretenția să fiți
plătit pentru asta. Casa Dumneavoastră. Soția Dumneavoastră... Minunatul „avans” pentru
casa dumneavoastră...
JOHN: Tu nu ai sentimente?
CAROL: Exact la asta mă refer. Vedeți? Tu nu ai sentimente? Argumentul dvs final. Cine nu
are sentimente. Animalele. Nu suntem la același nivel, vă întrebați dacă sunt Om.
JOHN: Tu nu ai sentimente?
CAROL: Am o responsabilitate, am...
JOHN: ...față de....?
CAROL: Față de? Instituția asta. Față de studenți. Față de grupul meu.
JOHN: ...„grupul” tău...

31
CAROL: Pentru că, da, nu vorbesc doar în numele meu. Ci pentru grup, pentru cei care
suferă ceea ce sufăr și eu. În numele celor care.... chiar dacă eu aș fi tentată să ce, să iert? Să
iert? Ce? Să trec cu vederea...
JOHN: ...comportamentul meu?
CAROL: ... ar fi greșit.
JOHN: Chiar dacă ai fi tentată să mă „ierți”.
CAROL: Ar fi greșit.
JOHN: Și ce ar transpira.
CAROL: Transpira?
JOHN: Da.
CAROL: Adică ce-ar ieși la suprafață?
JOHN: Da.
CAROL: Atunci zi așa. Cine dracu te crezi? Vrei o funcție. Vrei putere nelimitată. Să faci și
să spui ce vrei. Orice îți face plăcere – să examinezi, să pui la îndoială, să flirtezi...
JOHN: Eu niciodată...
CAROL: Stați două secunde.
(Citește din notițele ei)
Pe 12: „O zi bună, dragă.”
Pe 15: „Arăți încântător.”
17 aprilie: „Fetelor, dacă ați vrea să veniți puțin mai aproape...”
V-am văzut, v-am văzut, domnule Profesor. Timp de două semestre ați stat acolo și ne-ați
exploatat, ce-ați zis, aveți așa-zise „prerogative paterne”, deci... și ce e asta dacă nu viol. M-
ați chemat aici, ca pe-un copil mic, să îmi explicați ceva ce nu am înțeles. Dar eu am venit
aici să vă explic dvs ceva. Nu Sunteți Dumnezeu. M-ați întrebat de ce am venit? Am venit să
vă înștiințez.
(Îi arată cartea)
Și cartea dvs? Credeți că mă va „lumina”? Tu, rebelule! Cât de neortodox. Înafara tradițiilor.
Nu, nu (Citește din carte) „din acea fină tradiție a cercetării. A scepticismului Politicos.” ... și
mai ziceți că dvs credeți în discursul intelectual liber. NU CREDEȚI ÎN NIMIC. NU
CREDEȚI ÎN ABSOLUT NIMIC.
JOHN: Cred în libertatea de gândire.
CAROL: Zău? Așa credeți?
JOHN: Da. Așa cred.

32
CAROL: Atunci de ce puneți la îndoială, fie și pentru un moment, decizia comisiei de a vă
refuza titularizarea? De ce puneți la îndoială suspendarea? Credeți în ceea ce dvs numiți
libertate de gândire. Atunci, bine. Dvs credeți în libertate-de-gândire și o casă, și, și privilegii
pentru copilul dvs, și titularizare. Dar vă spun eu. Dvs nu credeți în „libertatea de gândire”, ci
într-o ierarhie elitistă, într-o ierarhie protejată care vă recompensează. Și pentru care dvs
reprezentați măscăriciul. Și vă bateți joc și exploatați un sistem care vă plătește chiria. Greșiți.
Eu nu greșesc. Greșiți. Credeți că sunt plină de ură. Știu ce credeți că sunt.
JOHN: Știi?
CAROL: Credeți că sunt o, normal că știu. Credeți că sunt o tânără speriată, frustrată,
confuză, nu știu, abandonată, cu o sexualitate incertă, care vrea, putere și răzbunare. (Pauză)
Nu-i așa? (Pauză)
JOHN: Ba da. Așa e. (Pauză)
CAROL: Nu-i mai bine așa? Și simt că acum e prima dată când m-ați tratat cu respect. Pentru
că mi-ați spus adevărul. (Pauză) După cum cred că știți, eu nu am venit aici ca să mă bucur de
nefericirea dvs. De ce aș vrea asta? Nu am nimic de profitat de pe urma, cum îi ziceți... acestui
„ghinion care vi s-a întâmplat”. Am venit aici, fiindcă m-ați onorat cu rugămintea, am venit
aici să vă spun ceva.
(Pauză) Că eu cred... că eu cred că ați greșit. Că eu cred că ați greșit îngrozitor. Mă urâți
acum? (Pauză)
JOHN: Da.
CAROL: De ce mă urâți? Pentru că mă credeți greșită? Nu. Pentru că am, așa credeți, putere
asupra dvs. Ascultați-mă. Ascultați-mă, domnule Profesor. (Pauză) Puterea e ceea ce urâți.
Atât de tare încât orice aparență de discuție liberă este imposibilă. Nu „puțin probabilă”. Ci
imposibilă. Nu-i așa?
JOHN: Da.
CAROL: Așa e, nu?
JOHN: Da. Cred.
CAROL: Acum. Lucrul pe care îl considerați atât de crud este același proces de selecție prin
care eu, și grupul meu, trecem în fiecare zi din viața noastră. La admitere la școală. La
examene, la ierarhia din clasă... E nedrept? Nu pot eu să vă spun. Dar, dacă ar fi corect. Sau
chiar și dacă ar fi „un rău necesar” pentru noi atunci, pentru Dumnezeu, ar trebui să fie și
pentru dvs. (Pauză) Dvs scrieți despre „responsabilitatea față de tineri”. Tratați-ne cu respect
și asta o să vă arate care vă e responsabilitatea. Scrieți că educația este doar hărțuire. (Pauză)
Dar noi am muncit să ajungem la școala asta. (Pauză) Și unii dintre noi. (Pauză) Am depășit

33
prejudecăți. Economice, sexuale, nici nu vă puteți imagina. Și am îndurat umilințe pe care mă
rog ca dvs sau cei pe care îi iubiți să nu le îndure niciodată. (Pauză) Ca să fim admiși aici. Să
urmărim același vis pentru o viață sigură. Ca dvs. Noi, care, care în orice moment, suntem în
pericol de a fi privați de acest vis. De către...
JOHN: ...de către...?
CAROL: De către conducere. De către profesori. De către dvs. De către, să zicem, o notă
proastă care ne împiedică din a absolvi școala; de către, să zicem, un răspuns mai fantezist sau
inventiv pe care, poate, dvs nu îl găsiți amuzant. Acum știți, nu-i așa? Ce înseamnă să fii
supus acelei puteri. (Pauză)
JOHN: Nu înțeleg. (Pauză)
CAROL: Acuzațiile mele nu sunt triviale. Vedeți asta din graba cu care au fost acceptate. O
glumă cu o tentă sexistă. Limbajul pe care îl folosiți, o atingere verbală sau fizică, da, da, știu,
o să spuneți că e ceva nesemnificativ. Înțeleg. Sunt diferită față de dvs. Să pui mâna pe
umărul cuiva.
JOHN: A fost lipsită de vreo tentă sexuală.
CAROL: Eu zic că nu. EU ZIC CĂ NU. Nu începeți să vedeți...? Nu începeți să înțelegeți?
NU DUMNEAVOASTRĂ DECIDEȚI.
JOHN: Îți înțeleg punctul de vedere și văd că sunt și lucruri bune în ceea ce susții.
CAROL: ...credeți...?
JOHN: ...dar, și asta nu e ca să zic că nu mă pot schimba, în locurile în care am deficiențe...
dar...
CAROL: Vă considerați nevinovat la acuzația de hărțuire sexuală? (Pauză)
JOHN: Păi, eu... eu.... eu... Eu, știi, după cum am spus. Eu... cred că nu sunt atât de bătrân
încât să nu mai pot învăța, și eu pot învăța, pot...
CAROL: Vă considerați inocent la acuzația de ...
JOHN: ...stai, stai puțin, stai... bun, hai să revenim la...
CAROL: PROSTULE. Cine credeți că sunt? Să vin aici și să mă păcăliți cu un zâmbet.
Credeți că vreau „răzbunare”. Nu vreau răzbunare. VREAU ÎNȚELEGERE.
JOHN: ...asta vrei?
CAROL: Da. (Pauză)
JOHN: La ce bun. S-a terminat.
CAROL: Da? Ce s-a terminat?
JOHN: Slujba mea.

34
CAROL: Oh. Slujba dvs. Despre asta vreți să vorbiți. (Pauză) (Începe să părăsească
încăperea. Face câțiva pași și se întoarce către el) Bine. (Pauză) Ce-ar fi dacă ar fi posibil ca
Grupul meu să-și retragă plângerea.
JOHN: Poftim?
CAROL: Cum ați auzit. (Pauză)
JOHN: De ce.
CAROL: Păi, să zicem ca un act de prietenie.
JOHN: Un act de prietenie.
CAROL: Da. (Pauză)
JOHN: În schimbul a ce.
CAROL: Da. Dar nu cred că „schimb”. Nici „în schimb”. Mai bine ce avem de obținut din
acest act de prietenie? (Pauză)
JOHN: „De obținut”.
CAROL: Da.
JOHN: (Pauză) Nimic. (Pauză)
CAROL: Așa e. Nu obținem nimic. (Pauză) Înțelegeți asta?
JOHN: Da.
CAROL: E un cuvânt mic, domnule Profesor. „Da”. „Înțeleg”. Dar o să o faceți.
JOHN: Și s-ar putea să vorbești cu comisia....?
CAROL: Cu comisia?
JOHN: Da.
CAROL: Păi. Desigur. La asta vă gândiți. S-ar putea să o facem.
JOHN: „Cu condiția” să ce?
CAROL: „Dat fiind” ce. Poate. Cred că sună mai prietenos.
JOHN: DAT FIIND CE?
CAROL: Și, credeți-mă, vă înțeleg furia. Nu e că nu o simt. Dar nu cred că se merită, deci nu
o resping... Bine. Am o listă.
JOHN: ...o listă.
CAROL: Am aici o listă de carți, pe care...
JOHN: ...o listă de cărți...?
CAROL: Exact. Pe care le considerăm discutabile.
JOHN: Ce?
CAROL: Vi se pare așa bizar...?
JOHN: Nu pot să cred...

35
CAROL: Nu e necesar să credeți.
JOHN: Libertate academică...
CAROL: Cineva alege cărțile. Dacă dvs le alegeți, atunci și alții pot. Ce ești tu,
„Dumnezeu”?
JOHN: ...nu,nu, „pericolul”...
CAROL: Dvs aveți un plan, noi avem un plan. Nu mă interesează sentimentele sau motivația
dvs, ci acțiunile. Dacă doriți să vorbesc cu Comisia de Titularizare, iată lista mea. Sunteți o
Persoană Liberă, dvs decideți. (Pauză)
JOHN: Dă-mi lista. (Îi dă lista. El citește)
CAROL: Cred că veți observ...
JOHN: Sunt în stare să o citesc. Mulțumesc.
CAROL: Avem un număr de texte care trebu....
JOHN: Văd.
CAROL: Suntem dispuși să...
JOHN: Aha. Păi. Stai să mă uit peste... (Citește)
CAROL: Cred că veți....
JOHN: UITE CE E. Îți citesc revendicările. BINE?! (Citește) (Pauză) Vreți să interziceți
cartea mea?
CAROL: Nu dorim să...
JOHN (privind lista): Scrie chiar aici...
CAROL: .... Vrem să fie înlăturată din lista de exemple reprezentative ale acestei universități.
JOHN: Ieși afară.
CAROL: Dacă lăsați deoparte crizele de personalitate.
JOHN: Ieși dracului afară din biroul meu.
CAROL: Nu, eu cred că m-aș răzgândi.
JOHN: ...crezi tu că poți.
CAROL: Putem și o vom face. Vreți ajutorul nostru? Asta e singura între....
JOHN: ...să interziceți cartea mea...?
CAROL: ...așa e corect...
JOHN: ...asta...asta e o universitate... noi....
CAROL: ....și noi avem o declarație... pe care am vrea să o... (Îi dă o hârtie).
JOHN: Nu, nu. Exclus. Îmi pare rău. Nu știu ce-a fost în capul meu. Să-ți spun ceva. Sunt
profesor. Eu sunt un profesor. Eh? E numele meu pe ușă și eu predau cursul, și asta e ceea ce
fac. Am o carte cu numele meu pe ea și fiul meu va vedea cartea asta cândva. Și am o

36
respons... nu, îmi pare rău am o responsabilitate... față de mine, față de fiul meu, față de
profesia mea... Nu am mai fost acasă de două zile, știai? Să stau să mă concentrez la asta.
CAROL: ...n-ați mai fost?
JOHN: Am fost, nu. Dacă te interesează. Am stat la un hotel. Gândind. (Sună telefonul)
gândind...
CAROL: ...n-ați mai fost p-acasă?
JOHN: ...gândind, înțelegi.
CAROL: Oh.
JOHN: Și, și, am o datorie la tine, înțeleg asta acum. (Pauză) Ești periculoasă, ești un om
rău și e de datoria mea... să îți spun nu. Asta este datoria mea. Ai perfectă dreptate. Vrei să
îmi interzici cartea? Du-te dracului, și ăia pot să-mi facă ce vor.
CAROL: ...nu ați mai fost acasă de două zile...
JOHN: Cred că ți-am spus asta.
CAROL: ....m-ai bine ați răspunde. (Pauză) Cred că ar fii bine să răspundeți. (Pauză)
(JOHN răspunde la telefon.)
JOHN (la telefon): Da. (Pauză) Da. Ce... eu. Eu. A trebuit să fiu plecat. Bin... și-au făcut
grij... și-au făcut griji desp... Nu. Sunt bine acum, Jerry. Sunt bi... Am fost puțin întors din
drum, dar stau aici și... știu cum o rezolv. Sunt bine. Sunt bine nu vă mai îngrijorați. Am fost
puțin încurcat. Dar sunt aproape convins că asta e o binecuvântare. M-a costat slujba? Bine.
Atunci nici nu merita să o am. Spune-i lui Grace că vin acasă și că totul e bi... (Pauză) Ce?
(Pauză) Ce? (Pauză) Ce vrei să spui? CE? Jerry.... Jerry.... Au... Cine, cine, ce pot să Dar
cum... (Pauză) Ea e, e, ea e aici cu mine. Să ... Jerry. Nu înțel... (Pauză) (Închide telefonul)
(Către CAROL) Ce înseamnă asta?
CAROL: Am crezut că știți.
JOHN: Ce. (Pauză) Ce înseamnă asta. (Pauză)
CAROL: Ați încercat să mă violați. (Pauză) Potrivit legii. (Pauză)
JOHN: ...ce...?
CAROL: Ați încercat să mă violați. Ieșeam din biroul ăsta și v-ați împins în mine. V-ați
„apăsat” corpul dvs pe al meu.
JOHN: ....eu....
CAROL: Grupul meu i-a transmis avocatului dvs că s-ar putea să vă dăm în judecată.
JOHN: ...nu...
CAROL: ....conform statului. Așa mi s-a spus. A fost un act de violență.
JOHN: ...nu....

37
CAROL: Da. Și tentativă de viol. Așa a fost. (Pauză)
JOHN: Cred că ar trebui să pleci.
CAROL: Sigur. Am crezut că știați.
JOHN: Trebuie să vorbesc cu avocatul meu.
CAROL: Da. Poate că ar trebui.
(Sună telefonul din nou) (Pauză)
JOHN: (Răspunde și vorbește la telefon) Alo? Eu... Alo....? Eu... Da, tocmai ce a sunat. Nu....
Nu pot să vorbesc acum, iubi. (Către CAROL) Ieși afară.
CAROL: ...soția dvs...?
JOHN: ...nu e treaba ta cine e. Ieși afară. (La telefon) Nu, nu, o să fie bine. Nu. Nu pot să
vorbesc acum, iubi. (Către CAROL) Ieși odată afară.
CAROL: Mă duc.
JOHN: Bine.
CAROL: (ieșind) ...și nu îi mai spuneți soției dvs „iubi”
JOHN: Poftim?
CAROL: Nu-i spuneți soției dvs iubi. M-ați auzit.
(CAROL începe să părăsească încăperea. JOHN o prinde și începe să o bată)
JOHN: Curvă nenorocită / Cățea ordinară / Stricato / ce ești! Crezi că poți să vii aici cu
corectitudinea ta politică și să-mi distrugi viața?
(O trântește la pământ)
După cât de frumos m-am purtat cu tine...? Ar trebui să fii... Să te violez? Pe tine? ...
Glumești? / Îți bați joc de mine...?
(Ridică un scaun deasupra capului și se apropie de ea)
Nu te-aș atinge nici cu un băț / cu un deget. Nu te-aș atinge nici dacă m-ai implora.
Curvă nenorocită...

(Ea se chirceşte pe podea, sub el. Pauză. El se uită în jos la ea. Lasă scaunul jos. Se duce la
biroul său şi începe să-şi aranjeze hârtiile. Pauză. Se uită către ea.)

...Păi...(Pauză. Ea se uită la el)

CAROL: Da. Așa este.
(Își ia privirea de la el și își coboară capul. Către ea) ...da. Așa este.

FINAL

38