1

NORA. O CASĂ CU PĂPUȘI

Partea a doua
de Lucas Hnath
traducerea Radu Iacoban

PERSONAJE

NORA
TORVALD
ANNE MARIE
EMMY

Locul
Norvegia. Acasă la Helmer

Timpul
15 ani după plecarea Norei

Spațiul
Acțiunea are loc într-o cameră aproape goală. Câteva scaune, poate o masă, nimic în rest. Ar trebui
să dea senzația de spațiu-forum. În fundal, o ușă enormă.

Costume
Din epoca vremii. Început de secol XX.
 2
NORA
Liniște. Se aud bătăi în ușă. Pauză. Nimeni nu vine să deschidă. Alte bătăi. Nimic. Încă o bătaie. Din
culise auzim o voce.

ANNE MARIE: Stai așa. Vin acum.

Din nou liniște. Intră o femeie bătrână, se deplasează încet, cu mers șchiopătat. Intr-un final ajunge la
ușă. O descuie. O deschide. In prag: NORA. Pauză lungă.

ANNE MARIE: Oh…Nora.

NORA: Bună, Anne Marie.

ANNE MARIE: Doamne….Nu pot să cred că ești tu, Nora. Dar tu ești.

NORA: Și eu mă bucur să te văd.

ANNE MARIE: Tu ești. Nora. Nora

NORA….Doamne, cum trece timpul

NORA: Trece, trece

ANNE MARIE: ….Te-ai cam îngrășat. Și ai îmbătrânit. Te-ai făcut așa, mai

NORA: Vine o vârstă când

ANNE MARIE: Nu-mi spune, știu. Vino încoa’ să ne îmbrățișăm. Ce mă bucur să te văd. Ce mai faci?
Ia loc. Avem scaune destule.

NORA: Sunt bine.

ANNE MARIE: Eu o să mă așez. Genunchii mei nu sunt bine. Și chiar dacă pe dinafară arăt cum arăt,
pe dinăuntru e mult mai rău. Dinăuntrul tău cum e?

NORA: Poftim?

ANNE MARIE: Organele.

NORA: Sunt bine, Anne Marie.

ANNE MARIE: Mă bucur. La mine e vraiște. Cred că de la stomac…dar tu arăți bine… și dacă și pe
dinăuntru ești bine, atunci…atunci eu o să te cred… Doamne, nu-mi vine să cred că tu ești.

NORA: Eu sunt.

ANNE MARIE: Nu știam….Nu îmi imaginam….că o să te mai întorci. După prima lună, hai, șase ...
de fapt, după primul an, hai, trei, ne gândeam că... totuși... vii înapoi…dar după aia... pe măsură ce
timpul trecea…n-ai trimis nicio scrisoare, n-ai dat niciun semn…. Cinșpe ani… După atâta timp, ne
gândeam cu toții că ai murit…Eu nu…dar ceilalți erau convinși că ai murit, de fapt nici Torvald…. sau
copiii…dar toți ceilalți, vreau să zic…
 3

NORA: Ok.

ANNE MARIE: Și mă uit acu’ la hainele tale și îmi dau seama că nu o duci rău.

NORA: Nu, nu

ANNE MARIE: Pare, dimpotrivă, că o duci chiar foarte bine.

NORA: Așa e. O duc bine.

ANNE MARIE: Asta e foarte bine. Mă bucur să aud, nu mi-am dorit niciodată să-ți meargă rău.

NORA se plimbă puțin prin cameră.

NORA: Casa asta e așa de

ANNE MARIE: Cum?

NORA: Așa de…

ANNE MARIE: Diferită?

NORA: De cum mi-o aminteam

ANNE MARIE: E fix la fel.

NORA: Mai puține lucruri

ANNE MARIE: N-aș zice

NORA: Acolo era un ceas cu cuc, nu-i așa?

ANNE MARIE: S-a stricat

NORA: Și un dulăpior cu bibelouri

ANNE MARIE: S-au spart

NORA: Și pianul meu

ANNE MARIE: L-am aruncat

NORA: Și acolo era o fotografie… portretul mamei

ANNE MARIE: Evident că tot ce era al tău sau care amintea de tine a fost aruncat sau vândut... după
ce-ai plecat.

NORA: Normal. Bun. Cât timp mai avem?

ANNE MARIE: Până când?

 4

NORA: Până când se întoarce

ANNE MARIE: Câteva ore

NORA: Ești sigură?

ANNE MARIE: E la serviciu.

NORA: Tot acolo lucrează?

beat

ANNE MARIE: Eu mă gândeam – nu știu ce părere ai tu – știu că te-ai întors și că nu stai mult în oraș
– vreau să zic, așa ai scris în scrisoare... că nu stai mult și că nu ar trebui să le spun copiilor că vii

NORA: Le-ai spus?

ANNE MARIE: Nu, nu le-am spus.

NORA: Doamne, ce m-am speriat

ANNE MARIE: Nu că ar fi o idee așa de rea

NORA: Sunt adulți. Adulți cu viețile lor, vieți care nu mă includ pe mine, nu are niciun sens

ANNE MARIE: Te înțeleg

NORA: Bun.

ANNE MARIE: Dar dacă ai fi vrut să te întâlnești cu ei, sunt sigură că și-ar fi dorit foarte mult să te
vadă.

NORA: Nu, nu sunt de acord. Ce mai însemn eu pentru ei? Sunt nimeni, erau mici, nu însemn nimic
pentru ei

ANNE MARIE: Eu una nu aș fi așa de…. Mă rog, nu are legătură cu ce vorbeam. Dar mă gândeam că
dacă tot ai venit, poate n-ar fi o idee rea să te vezi cu Torvald. Să vă spuneți, nu știu… „Bună”. Adică
doar să vă vedeți. Dacă stai să te gândești cât timp a trecut și cum s-au terminat lucrurile între voi.
Sugerez doar, doar „Salut”, „Ce mai faci?” …. Cred că ar ajuta. Ar putea repara un pic lucrurile.

NORA: S-a stricat ceva?

ANNE MARIE: Nu e cuvântul potrivit

NORA: Ai zis că ar repara lucrurile. Torvald e la fel de… mai simte ceva pentru mine? Mă gândesc că

ANNE MARIE: Nu

NORA: Bun. Asta e bine. Păi. El e bine.

 5
pauză

ANNE MARIE: Torvald nu e devastat

NORA: Adică?

ANNE MARIE: E foarte bine, adică bine

NORA: Nu s-a recăsătorit

ANNE MARIE: Nu

NORA: Din ce știam eu…

ANNE MARIE: ……

NORA: ……

ANNE MARIE: Eu tot cred că ar trebui să își ia un câine. Dacă și-ar lua un câine ar fi mult mai fericit.
Nu că n-ar fi, e, dar… iubește câinii. Parcă îl văd... Un câine și… el. Fericire.
Îi plăcea să îi mângâie și îi lăsa să îl lingă pe față și îi ținea strâns în brațe. Eu i-am zis să-și ia unul și el
mi-a spus că nu, și eu l-am întrebat de ce și el mi-a zis că mor. Câinii mor. Se îmbolnăvesc, se lovesc,
se rănesc și dacă se întâmplă asta, el o să sufere.
Ar putea mânca ceva de pe jos și s-ar îneca, sau ar putea înghiți un os care le-ar tăia stomacul sau s-ar
putea lovi la cap…. și el nu vrea să iubească o ființă pe care va fi nevoit să o omoare la un moment dat.
Scuze, simțeam nevoia să spun asta, chiar dacă nu voiam, dar uite c-am spus-o.

NORA: …..

ANNE MARIE: Și? La tine cum e? Ce ai făcut în tot timpul ăsta?

NORA: Pot doar să-ți spun că sunt un om total diferit de cel care a ieșit pe ușa aia. Total diferit.

ANNE MARIE: Da, îmi imaginez.

NORA: Chiar vrei să știi ce am făcut?

ANNE MARIE: Normal.

NORA: Ghicește.

ANNE MARIE: Să ghicesc?

NORA: Tu ai vrea să știi ce-am făcut eu și eu aș vrea să știu ce crezi tu că am făcut. Adică ce ți-ai
imaginat

ANNE MARIE: Habar n-am, Nora

NORA: Dar trebuie să te fi gândit la ceva, nu? Cum altfel? Chiar nu te-ai gândit deloc la asta?

ANNE MARIE: Nu
 6

NORA: Nu te-ai întrebat, nu ți-ai imaginat?

ANNE MARIE: Ba da, uneori

NORA: Bun. Și la ce te gândeai?

ANNE MARIE: Că o să te descurci

NORA: De asta ți-ai dat seama acum, dar…?

ANNE MARIE: Dar?

NORA: Te-ai gândit că mi-a fost ușor?

ANNE MARIE: Nu.

NORA: Așa…

ANNE MARIE: Ok, m-am gândit că o să-ți fie foarte greu. Ești femeie… și femeile sunt de obicei
tratate…altfel…vreau să zic…zilele astea

NORA: Aha. Și te-ai gândit că o să îmi fie imposibil să

ANNE MARIE: Nu imposibil, ci că o să te chinui mult

NORA: Și dacă o să mă chinui mult, ce?

ANNE MARIE: M-am gândit că doar norocul te poate ajuta

NORA: norocul

ANNE MARIE: Zeița Fortuna, nu știu

NORA: Nu credeai că m-ar ajuta inteligența, nu faptul că sunt descurcăreață,

ANNE MARIE: În niciun caz

NORA: Doar norocul, deci. Interesant.

ANNE MARIE: N-am vrut să te insult.

NORA: Știu, știu. Mă interesează mult lucrurile astea. Era, oricum, de așteptat ca toți cei care m-au
văzut ieșind pe ușa aia să fie convinși că, după ce mi-am părăsit casa, soțul, copiii, îmi va fi foarte
greu.

ANNE MARIE: Lumea e un loc dur.

NORA: Așa suntem antrenați să credem. Presupun că există ceva în spațiul și cultura asta a noastră
care ne educă să ne așteptăm și chiar să ne dorim ca femeile care își părăsesc familiile să fie pedepsite
 7
ANNE MARIE: Stai, n-am spus asta

NORA: Știu. Dar, hai, mai ghicește

ANNE MARIE: ….

NORA: Hai

ANNE MARIE: Am impresia că-mi întinzi o cursă

NORA: M-am descurcat foarte bine. Așa că, dacă tot ai aflat deja informația asta, te întreb ce crezi că
am făcut ca să îmi meargă așa de bine.

ANNE MARIE: ……

NORA: Hai

ANNE MARIE: Ai făcut bani

NORA: Corect

ANNE MARIE: Mulți

NORA: Da

ANNE MARIE: …..

NORA: …..

ANNE MARIE: Te-ai făcut actriță?

NORA: Nu.

ANNE MARIE: Dansatoare?

NORA: Nici

ANNE MARIE: Ceva care sa aibă legătura cu moda?

NORA: E foarte interesant în ce direcție mergi cu presupusul.

ANNE MARIE: Atunci… te-ai făcut avocat?

NORA: Nu.

ANNE MARIE: Bancher?

NORA: Bun, și dacă te-ai gândi serios

ANNE MARIE: Creezi…ceva?

 8
NORA: Într-un fel, da

ANNE MARIE: Nu știu, chiar nu…

NORA: Gata? Ai renunțat?

ANNE MARIE: Da

NORA: Scriu cărți.

ANNE MARIE: Ești scriitoare?

NORA: Te miră?

ANNE MARIE: Ai făcut bani din scris?

NORA: Mulți.

ANNE MARIE: Deci ești o scriitoare populară

NORA: Da, femeile care scriu au devenit extrem de populare, există un interes ridicat

ANNE MARIE: Și ce scrii?

NORA: Cărți despre femei

ANNE MARIE: Ok -?

NORA: Și despre lucruri pe care le fac femeile, lucruri pe care le doresc, și pe care nu le doresc, și pe
care nu le fac. Și despre felul în care lumea vede femeile și despre ce e greșit în asta

ANNE MARIE: Și eu am auzit de cărțile astea?

NORA: Una dintre ele a făcut mare vâlvă

ANNE MARIE: Mă gândesc că dacă aș fi văzut-o, mi-ar fi fost clar că e scrisă de tine

NORA: Folosesc un pseudonim.

ANNE MARIE: Inteligent

NORA: La început nu știam ce vreau să scriu, așa că am scris despre primul lucru care mi-a venit în
minte, adică o poveste despre o femeie care trăiește într-o casă la fel ca asta, căsătorită cu un bărbat la
fel ca Torvald și care are o căsnicie, după toate aparențele, fericită.
Doar că femeia, eroina poveștii mele, se simte sufocată, simte că nu are opțiuni, că viața ei se rezumă
la a fi soție și cam atât. Și că „atât-ul” ăsta e turnat în piatră și dincolo de calitatea asta a ei, nu mai
există nimic. Așa că decide să-și părăsească soțul și să înceapă o viață nouă, o viață a ei

Anne: Deci practic ai scris despre tine

NORA: Cu mici diferențe

 9

Anne: Aha

NORA: De fapt, ai dreptate. E povestea mea și de ce cred eu că a fi căsătorit e o prostie.

ANNE MARIE: Haide, măi, Nora

NORA: Și de ce cred eu că femeile care nu sunt fericite cu soții lor ar trebui să îi părăsească

ANNE MARIE: E îngrozitor să le spui oamenilor așa ceva

NORA: Crezi? Gândește-te numai o clipă. Căsnicia e groaznică, distruge viețile femeilor

ANNE MARIE: Nu știu ce să zic

NORA: Vorbesc serios

ANNE MARIE: Poate, în anumite cazuri

NORA: În foarte multe cazuri

ANNE MARIE: Căsniciile îi fac pe foarte mulți oameni fericiți

NORA: Părerea mea e că majoritatea oamenilor ar fi mult mai fericiți și mai împliniți fără

ANNE MARIE: Dar nu poți să spui că-i așa

NORA: Dar nu poți să spui nici că nu-i așa

ANNE MARIE: Dacă ar fi atât de rău, de ce s-ar mai căsători lumea? Adică atâția oameni care au trăit
pe lumea asta au trăit în căsnicii, nu?

NORA: Facem multe lucruri care ne fac rău.

Lucruri pe care ni le impun părinții noștri de la o vârstă fragedă - Părinții noștri, bisericile noastre,
conducătorii noștri, toți ne spun că avem nevoie de ele și noi îi credem
Și ideea asta se agață în creierele noastre, și noi avem impresia că e o idee bună doar pentru că așa ni s-
a spus.
Ei ne zic: Căsătoria este expresia dragostei, expresia supremă a dragostei, înspre care ar trebui să tindă
toate eforturile noastre.
Care e logica?
Să spui: „Te iubesc, ar trebui să te legi de mine, să nu mă părăsești, să nu iubești niciodată pe altcineva,
tu să te limitezi, eu să te dețin“.
Te iubesc egal te dețin.
Asta ne spune căsătoria. Sună crud și nemilos, în niciun caz frumos.
Atunci când oamenii se căsătoresc își spun: „Te aleg pe tine și o fac pentru totdeauna”.
Dar cine e acel „tu” pe care eu îl aleg pentru veșnicie?
Oamenii se schimbă mereu și, în timp, se transformă în alții, deci cum poți spune că vrei să fii cu acea
persoană când persoana aia nu o să mai fie aceeași în trei sau patru ani?
Așa că te simți legat, pentru totdeauna, până la moarte, încătușat de cineva cu care nu mai vrei să fii,
lângă un om care pretinde că e altcineva.
Adică, am mers atât de departe încât să scriu că o căsnicie nu face altceva decât să ne înrăiască.
 10
Pentru că, înainte să te legi de celălalt, înainte de căsătorie, pețești, umbli după persoana aia.
Pețești – ce înseamnă asta? – înseamnă că dai ce ai mai bun din tine, cele mai bune intenții, partea ta
bună, frumoasă și o oferi celuilalt și faci asta neîncetat în așa fel încât să îl convingi pe omul din fața ta
să își dea acordul pentru căsnicie.
Si pe urmă? Ce se întâmplă? Nimic. Nu mai ai niciun motiv să te oferi în felul ăsta. Să te arăți în forma
ta cea mai bună.
Căsniciile ne spun că ești legat de cineva indiferent de felul în care se comportă cu tine. Gândește-te
numai puțin: nu crezi că asta încurajează cuplurile să se comporte unul cu altul oricum? Adică să fii cât
poți tu de nesuferit, de groaznic, până ce moartea vă va despărți.
Asta se întâmplă. Mereu. Și oamenii se simt îngrozitor.
Da, vrem să fim intimi cu celălalt, să ajungem să-l cunoaștem, să-l iubim cu adevărat, să fim goi în pat.
Dar de ce e nevoie de căsătorie pentru asta?
De ce trebuie să fii așa doar cu un singur om, pentru tot restul vieții tale? E foarte trist.
Și noi știm că e trist – știm foarte bine – și simțim asta, și nu respectăm „contractul” de căsătorie,
bărbați și femei – și ne dăm seama că nu putem fi credincioși pentru că, de fapt, vrem mai mult, și
dorința asta, mâncărimea asta de mai mult e îngropată aici, în noi, dar noi n-o recunoaștem și ne
chinuim o viață întreagă în încercarea inutilă de a fi ce nu suntem de fapt.
De aia spun: Opriți chestia asta. Opriți orice căsătorie.
Și poate că așa va fi. În viitor. Peste douăzeci, treizeci de ani, căsătoria se va transforma în ceva care
aparține trecutului, și cei din viitor se vor uita la noi și vor fi șocați, total șocați de cât de proști am
putut să fim, de ce mentalitate înapoiată am putut să avem și de cât e de trist că ne-am aruncat în auto-
tortura asta total nenecesară.
In douăzeci, treizeci de ani, oamenii vor avea mai mulți parteneri într-o viață, chiar și în același timp,
nu vor mai exista bariere și ziduri între oameni, și gelozia va dispărea pentru că nu vei mai avea de ce
să fii gelos

ANNE MARIE: Dar, Nora

NORA: Nu ești de acord cu mine, așa-i?

ANNE MARIE: Tot ce ai zis e cam

NORA: Prea mult, nu?

ANNE MARIE: E împotriva naturii umane

NORA: Ce-i aia natura umană?

ANNE MARIE: Poate că există motive pentru care lumea e așa cum e. Pentru care bărbații sunt așa și
femeile altfel. Adică așa a fost în toată istoria omenirii, nu crezi că există un motiv pentru asta? Și dacă
vii tu în fața oamenilor și le spui să schimbe dintr-o dată lucrurile, asta s-ar putea să-i facă să se simtă
ciudat

NORA: Știu, de aia, la finalul cărții, ea moare.

ANNE MARIE: Cine?

NORA: Femeia din carte, eroina mea care spune toate lucrurile pe care tocmai ți le-am zis.
Am fost nevoită să o omor, altfel nimeni nu ar fi publicat cartea, îți dai seama. Nu mi-a plăcut ideea,
dar m-am gândit că e mai bine ca oamenii să-i asculte părerile decât să nu zică nimic.
 11
Oricum, în capul meu e mai mult o moarte simbolică. Ea lasă în spate viața de aici pentru una nouă. Și
nu e ca și cum vorbesc despre ceva nou, nu? Toți ne-am gândit la un moment dat la lucrurile astea.

Pauză

NORA: Chestie care îmi amintește de motivul pentru care sunt aici. Vezi tu, unele dintre femeile care
au citit cartea au fost atât de impresionate încât au decis să își părăsească soții.
Și s-a întâmplat ca una dintre ele să fie soția unui judecător care lucrează în orașul în care trăiesc.
Evident că domnul și-a pierdut mințile și a căutat căi prin care să mă ruineze.
Așa că a decis să afle detalii despre adevărata mea identitate, adică cine era în spatele pseudonimului.
S-a dovedit extrem de ușor, tot ce trebuie să faci e să-i ameninți pe cei care au publicat cartea că îi dai
în judecată.
Și ce? Cui îi pasă, nu? A făcut rost de numele meu real, ce am de ascuns?
Doar că domnul nu s-a oprit aici, a continuat săpăturile și, după ceva timp, am primit de la el o
scrisoare care conținea toate lucrurile pe care ți le-ai putea imagina: Știu cine ești, te urăsc, m-ai ruinat
și așa mai departe.
Doar că, la un moment dat, mi-a spus un secret pe care nici măcar eu nu-l știam. Mi-a scris: Știu că
numele tău adevărat e Nora Helmer.

ANNE MARIE: …..

NORA: …..

ANNE MARIE:…Așa?

NORA: Nu ți se pare ciudat?

ANNE MARIE: Că ce? Că îți știe numele?

NORA: Numele meu nu e Nora Helmer. Nu mai e Helmer.

ANNE MARIE. Torvald nu a înaintat niciodată actele de divorț.

NORA: Ar fi trebuit s-o facă acum cincisprezece ani, dar nu a făcut-o și acum eu am aflat de la domnul
ăsta ca noi doi suntem în continuare soț și soție.

ANNE MARIE: Sunt convinsă că n-are cum să fie așa, a uitat cineva să treacă în registru

NORA: Și eu m-am gândit la fel, așa că m-am întâlnit cu un apropiat – un avocat – l-am rugat să
investigheze si s-a dovedit că da, Torvald nu a înaintat actele de divorț și că da, suntem în continuare
căsătoriți. Tu știai?

ANNE MARIE: Nu, normal că nu.

NORA: Judecătorul mi-a spus că dacă nu retrag tot ce am susținut în cărțile mele, adică să scriu un
articol care va fi publicat în toate ziarele, în care să îmi cer scuze că le-am încurajat pe femei să plece
din căsniciile lor nefericite și să adaug că ce am susținut e greșit și periculos, o să facă el cumva să mă
expună, să afle toată lumea care e numele meu, că sunt o femeie căsătorită care pretinde că e singură.
Am semnat tot felul de acte, am încheiat afaceri, am avut amanți – adică toate lucrurile care le sunt
interzise femeilor măritate – și asta, în ochii legii, înseamnă fraudă. Prin urmare, judecătorul ăla poate
să-mi facă mult, mult rău.
 12

ANNE MARIE: Deci de asta ai venit.

NORA: Intenționam oricum să mă văd cu Torvald mâine. Voiam să îi cer să divorțeze – adică să
trimită o scrisoare unui funcționar de la primărie – să clarifice lucrurile, să anunțe că nu am fost soț și
soție în ultimii cincisprezece ani.
Funcționarul ar întocmi actele de divorț și asta ar fi tot. Criză evitată.
I-ar fi foarte simplu s-o facă – vreau să spun că lui îi e mult mai ușor – pentru că, așa cum e legea
acum, bărbatul poate să obțină divorțul fără motiv, pe când femeia trebuie să demonstreze cu probe că
soțul i-a făcut ceva groaznic – că a amenințat-o cu moartea, că a înșelat-o sau că i-a dat, nu știu, sifilis.
Să sperăm că Torvald va merge la primărie și că o să scap de amenințările judecătorului.

ANNE MARIE: Și care ar fi rolul meu în toate astea?

NORA: Din felul în care mi-ai expus situația, pare că e încă supărat pe mine pentru ce s-a întâmplat,
așa că aș avea nevoie de ajutorul tău.

ANNE MARIE: O Doamne, Nora. O doamne.

NORA: Plângi? De ce plângi?

ANNE MARIE: Cred că ai interpretat total greșit ce ți-am povestit. Din cauza câinilor, poate? Și acum
ai imaginea asta despre el, cum că ar fi trist, și plin de remușcări, și obsedat, și.
Eu doar voiam să – ei, futu-i – eu doar mi-am imaginat cât ar fi de frumos ar fi să stați, pur și simplu, și
să vorbiți. Și dacă totul ar fi drăguț și normal și, poate chiar, de ce nu? – dar tu interpretezi tot ce zic.

NORA: Anne Marie, nu ai greșit cu nimic. S-ar putea să am nevoie să mă ajuți. Suntem aliate, nu? Ne
știm de – ești ca o mamă pentru mine, de fapt tu m-ai crescut

ANNE MARIE: Da, și pe copiii tăi

NORA: Sunt ca o fiică pentru tine, da? Zic prostii? Înainte de Torvald eram doar noi două și nimeni
altcineva.

ANNE MARIE: Nu-mi place să fiu pusă la mijloc. Aliate? Înseamnă că miroase a război. Eu n-am
nimic cu nimeni.

NORA: Da, numai că acum sunt într-o poziție nu tocmai stabilă

ANNE MARIE: La fel și eu, Nora, la fel și eu

NORA: Da, dar dacă tu

Ușa se deschide. E Torvald

ANNE MARIE: …

NORA: …

TORVALD: V-am întrerupt din ceva, este?

 13
ANNE MARIE: Nu trebuia să fii la muncă?

TORVALD: Am uitat niște…Hârtii. Da. Un teanc mare de…cam atâta…credeam că l-am adus de la
birou – știi despre ce vorbesc, nu? Puteam să jur că l-am adus, dar nu știu – mi se pare că zilele astea
am fost – mă rog, nu mai contează.

ANNE MARIE: ….

NORA: ….

TORVALD: Cine e prietena ta?

ANNE MARIE:….

TORVALD: Nu vrei să-mi faci cunoștință?

ANNE MARIE: Nu?

NORA: …

TORVALD: Oh

TORVALD se holbează pentru câteva secunde la NORA

TORVALD: Tu ești….?

NORA: Da.

TORVALD: Deci tu ești

NORA: Eu sunt

Pauză

TORVALD: Trebuie să mă duc la baie.

TORVALD iese. NORA și ANNE MARIE rămân singure

ANNE MARIE: Eram sigură că se întoarce abia peste două ore. N-am știut. Nu vine niciodată în
timpul zilei. Cred că ar trebui să pleci, chiar cred că ar trebui să, trebuie să pleci

NORA: Nu. Du-te tu. Vreau să vorbim când se întoarce. Și ar trebui să fim singuri. Nu e așa cum mi-
am dorit, dar e cum e și văd eu cum mă descurc

ANNE MARIE: S-ar putea să stea acolo ceva vreme. M-am foarte enervat. Pe tine. Nu-mi place că mi-
ai aruncat toate chestiile astea în cârcă.

NORA: Lasă-mă să îmi rezolv problemele. Du-te.

ANNE MARIE pleacă. NORA pune două scaune față în față. După puțin timp, TORVALD se întoarce
 14

TORVALD

Scurt moment de liniște

NORA: N-ai de gând să spui nimic?

TORVALD: Nu. Nu cred.

Pauză

TORVALD: Nu că nu vreau, mai degrabă nu știu ce să spun, serios.

NORA: Ok.

TORVALD: Probabil pentru că nu mă așteptam. Adică să vii

TORVALD se așază cu spatele la NORA. NORA se așază și ea pe scaun și se uită la el. TORVALD nu
colaborează, NORA se uită în altă parte

NORA: Pot să stau aici mult și bine.

TORVALD: M-am gândit de foarte multe ori la momentul ăsta.

NORA: Care?

TORVALD: Ăsta de acum. Mă întrebam cum o să mă simt dacă o să te văd întâmplător pe stradă.

NORA: Și cum te simți?

TORVALD: Tremur. Mâna îmi tremură. La fel și piciorul.

NORA: Dacă dorești, pot să plec. Revin mai târziu. Bun, plec atunci. Mă duc

TORVALD: Îmi poți spune de ce ai venit?

NORA: Poate că nu e momentul cel mai potrivit.

TORVALD: Ba da, este

NORA: Ai de gând să te uiți în ochii mei?

 15
TORVALD: Nu știu dacă pot. În clipa asta. Pot doar să vorbesc.

NORA: Bine. Uite ce e, Torvald.

Atunci când te-am părăsit, acum cincisprezece ani – presupun că îți amintești seara aia - ți-am spus că
ești liber.
Și că nu mai ai nicio obligație față de mine. Ne-am pus de acord – vreau să zic, amândoi – că mariajul
nostru s-a terminat, că vei divorța de mine. Am pus punct, ca să zic așa.
Și au trecut cincisprezece ani și eu aveam impresia că suntem divorțați, doar că acum o săptămână am
aflat că nu e așa.

TORVALD: …

NORA: Că nu ai înaintat niciodată actele de divorț. E adevărat?

TORVALD: …

NORA:… De ce?

TORVALD: Mi-am dorit eu să pleci?

NORA: … Nu.

TORVALD: Sau să divorțez de tine? Nu. Nu cred

NORA: Ok. Păi…pot să mă bazez că vei face ce trebuie făcut ca să oficializăm divorțul?

TORVALD: De ce?

NORA: Aș fi făcut-o eu, dar știu că un bărbat și o femeie – în ochii legii – nu au drepturi egale când
vine vorba de divorț. Așa că o să am nevoie de ajutorul tău, pentru că nu pot s-o fac singură.

TORVALD: …

NORA: Nu e corect să mă ții legată de ceva de care nu vreau să fiu legată.

TORVALD: …

NORA: Vrei să împiedici, după atâta timp, divorțul?

TORVALD: …

NORA: Nu te costă nimic.

TORVALD: Asta e o presupunere.

NORA: Ce te costă?

TORVALD: Poate nu atât de mult cât costă rochia aia de pe tine

NORA: Ce? Torvald

 16
TORVALD: …

NORA: Bine, atunci să-ți spun ce mă costă pe mine. Pentru că nu ai oficializat divorțul și pentru că mă
ții în căsnicia asta care nu mai e demult o căsnicie, eu sunt acum considerată o criminală

TORVALD: Criminală?

NORA: Da

TORVALD: Cum?

NORA: Pentru că știam că sunt divorțată, am întreprins lucruri pe care o femeie măritată nu are voie să
le facă fără acordul soțului. Am semnat documente care acum au devenit nule, aș putea fi pusă sub
urmărire, aș putea să ajung la închisoare și, crede-mă, există oameni care îmi doresc asta, care m-ar târî
în noroi

TORVALD: Atât de mult te urăște lumea?

NORA: Nu e valabil doar pentru mine, Torvald, asta te va afecta și pe tine dacă vei dori să te
recăsătorești. Ce? Nu-ti dorești?

TORVALD: Nu

NORA: Niciodată?

TORVALD: Nu, Nora. Niciodată. M-ai ajutat tu cu decizia asta.

NORA: Bun, îți zic ca să știi – am fost și cu alți bărbați. După ce am plecat de aici. Cu mulți. Am avut
amanți. Am avut o viață. Și am făcut toate astea pentru că știam că nu mai ești soțul meu și acum, din
cauza unei hârtii pe care nu ai vrut s-o semnezi și să o duci la

TORVALD: Nu sunt sigur că înțeleg

NORA: În momentul ăsta există toate șansele să pierd viața aia, înțelegi?

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: Ai plecat. M-ai părăsit. Ai ieșit pe ușa asta și m-ai părăsit. Și pe mine, și pe copii, și dacă
stau să mă gândesc bine la seara aia, îmi vine în minte un singur mare regret: Mi-aș fi dorit să te fi
părăsit eu pe tine.

NORA: …

TORVALD: Asta ar fi trebuit să fac. Cu mult înainte să iei tu hotărârea – îmi vin în minte acum tot
felul de întâmplări care îmi arătau clar că ar fi trebuit să – sunt atât de multe

NORA: Da?
 17
TORVALD: Da. De fiecare dată când mă castrai, pur și simplu, pentru că eram prea serios sau prea
îngrijorat de chestiuni mărunte, atunci când luai în râs toate lucrurile care mă îngrijorau…sau când îmi
cereai bani, da, când îmi cereai bani, spunându-mi prima oară că mă iubești, de parcă doar dacă făceai
așa ți-aș fi dat bani – ce erau manevrele alea? – sau când îmi cereai favoruri pentru o prietenă sau
pentru un prieten – aveai tot felul de prieteni, și era de fiecare dată responsabilitatea mea să le rezolv
lor problemele – de parcă singura mea utilitate pe pământul ăsta era ori să-ți dau ție bani, ori să găsesc
o slujbă sau o chirie pentru prietenii tăi – nu te interesa că poate nu aveam timpul necesar să-i ajut pe
toți cei care aveau nevoie de ajutor – era limpede ca lumina zilei că favorurile pe care mi le cereai
întruna mă făceau să mă simt mizerabil, dar tu continuai să mi le ceri mereu, mereu, îmi spuneai tot
felul de lucruri care mă făceau să mă simt prost și slab, mă luai de sus

NORA: Tu erai ăla care mă lua de sus

TORVALD: Sau când flirtai cu alți bărbați

NORA: Eu?

TORVALD: Da, tu. Sau când mă persiflai de față cu ei, când îți dădeai ochii peste cap

NORA: Și tu făceai la fel

TORVALD: Sau când mi-ai zis că sunt bun și drăguț, dar că a fi drăguț nu e suficient pentru ca tu să-ți
dorești să fii cu mine, când mi-ai spus că nevoile tale sunt mai presus de binele copiilor, copii care
aveau nevoie de tine, care ți-au simțit lipsa, care și-au dorit să fii lângă ei - și mai apoi când mi-ai spus
că nu mă mai iubești – chiar înainte să pleci – ar fi trebuit să reacționez total diferit. Total.

NORA: …

TORVALD: …

NORA: Bun, Torvald. Îmi dau seama că mă consideri un monstru, cu toate că nu ai fost tocmai clar în
tot ce ai spus.
Ai transformat în mintea ta tot ce s-a întâmplat cu adevărat. Ți-ai luat rolul de victimă, de om inocent,
corect, cel bun. Ăsta ești tu. Obligatoriu să ai dreptate mereu. Să fii deasupra. Și chestia asta pe care o
faci – pe care o fac toți bărbații când vorbesc cu femeile – atitudinea asta superioară, explicațiile despre
cum funcționează lumea, lecțiile, de parcă voi ați fi experții, iar noi…

TORVALD: Și ce crezi că s-ar întâmpla dacă noi, bărbații – dacă n-am face-o – chiar am stat să mă
gândesc la asta.
Adică da, îți dau dreptate, așa se întâmplă, dar dacă voi nu ne-ați cere să ne comportăm așa cum o
facem?

NORA: Pe bune?

TORVALD: Dacă nu am inspira încrederea pe care ne-o tot cereți – dacă n-am mai transmite siguranță
în ce știm și facem – oare ar mai fi femeile atrase de bărbați? -

NORA: Încrederea înseamnă altceva decât

TORVALD: - Dacă n-am avea verticalitatea asta, dacă n-am hotărî noi tot și toate -
 18
NORA: Nu are legătură cu superioritatea de care îți ziceam

TORVALD: Cum? Explică-mi.

NORA: Nu, stai așa. Încă un lucru care mă deranjează. Nu te enervezi niciodată.

TORVALD: Asta nu-i adevărat.

NORA: Nu-mi amintesc să te fi văzut enervat niciodată

TORVALD: Acum sunt nervos!

NORA: Acum?

TORVALD: Foarte!

NORA: Nu cred că ești nervos, că simți asta, că ești în mijlocul unei crize de furie.
Cred că nervii sunt doar pe dinafară și că te uiți la ei și ți se pare interesant.
Tu nu faci nimic acum. Ești constipat. Ți-e frică. Și mie nu-mi place că ești speriat. Nu mă excită deloc
treaba asta.

TORVALD: Îmi pare tare rău că nu te excit

NORA: Ia uite

TORVALD: Ce?

NORA: Tonul vocii tale

TORVALD: Ce ton?

NORA: Binevoitor

TORVALD: Adică cum? Că nu lupt pentru cauza mea?

NORA: Da, mi se pare că nu te zbați deloc.

TORVALD: Bun, și atunci care e diferența între a fi binevoitor și a mă zbate pentru cauza mea? Habar
n-ai, chiar dacă te-am întrebat de două ori până acum

NORA: Nu poți fi de acord cu mine

TORVALD: Nu, tu vrei să-mi dai lecții

NORA: oh

TORVALD: Mi-ar plăcea să învăț

NORA: Ți-ar plăcea să ai dreptate

TORVALD: Mi-ar plăcea să ții tu frâiele și să mă înveți și pe mine ceva

 19

NORA: Am tot făcut-o. Acum cincisprezece ani, chiar aici

TORVALD: Nu. Nu. Dacă tot vrei să vorbim despre ce s-a întâmplat acum cincisprezece ani - acum
cincisprezece ani ai avut o mare epifanie și știi ce? - la asta mă gândeam și atunci, și la asta mă
gândesc și acum – că foarte multe dintre lucrurile pe care mi le-ai spus erau reale.
Mi-ai spus că nu am purtat nicio conversație serioasă în opt ani de căsnicie. Și da, era mult adevăr în
ce-ai zis. Amândoi ne-am ferit de anumite lucruri, am evitat să ne rănim unul pe altul și toată treaba
asta ne-a transformat de fapt în doi mincinoși. Si, da. E nevoie să spunem adevărul. Trebuie să ne
vârâm nasurile în căcat – e musai – tu vorbești despre o căsnicie adevărată, îmi spuneai despre cum
aveai nevoie de o căsnicie adevărată – și eu îți zic că vârâtul fețelor noastre în rahat face parte din asta.
Dar uite unde greșești tu, Nora. Fix în momentul în care tu ți-ai dat seama de ce nu merge căsnicia asta

NORA: Hai să fim serioși, nu numai asta era problema

TORVALD: Știu, nu zic că numai asta a fost problema, dar atunci când ai făcut tu lumină, ca sa zic
așa, fix după aia, ce-ai decis? Să pleci. Și dacă mă întrebi pe mine, asta e de tot rahatul.

NORA: De ce?

TORVALD: De ce e de rahat? Pentru că e foarte simplu să ai epifanii, dar trebuie să și faci ceva după
ce le ai, nu crezi?

NORA: Păi, am făcut. Am plecat. Și chestia asta n-a fost deloc ușoară.

TORVALD: A fost mult mai ușor decât să rămâi și să faci lucruri alături de mine. Să încercăm să
luptăm pentru noi. Și acum crezi că dacă ai șters-o înseamnă că ești puternică. Și mă uit la tine și ….

NORA …

TORVALD: Cred

NORA: …

TORVALD: Am făcut atât de multe lucruri pentru tine. Te-am iubit. Și tu ai călcat iubirea aia în
picioare.

NORA: De cine erai tu îndrăgostit, de fapt? Pentru că omul ăla de atunci nu mai e omul care îți
vorbește acum. Îți plăcea și iubeai femeia aia, dar tot ce am făcut a fost să joc un rol. Toata
neajutorarea cu „O, vai, Torvald, ajută-mă, nu știu ce să aleg, nu știu cum să mă descurc, o, ajutor, vai,
vai” - toate alea nu sunt eu. Erau vorbe pe care, dacă nu le spuneam, nu mi-ai fi acordat deloc atenție.
Ție nu îți place de mine. …

TORVALD: …

NORA: Te-am rănit. Știu asta. Adică să nu crezi că nu sunt conștientă de asta. Știam ce fac atunci când
te-am părăsit și știu că a fost urât și nemilos. Și groaznic. Dar ar fi fost mult mai groaznic dacă
alegeam să rămân.

TORVALD: Și copiii?
 20
NORA: Hai să-i lăsăm pe copii in afara discuției, da? De parcă ei sunt argumentul care mi-ar anula
orice afirmație. Mi-aș fi dorit ca lucrurile să fi fost diferite? Da, cine știe? Aș mai face încă o dată ce
am făcut? Poți să fii sigur. Nu îmi pare rău deloc, Torvald.

TORVALD: …..

NORA: Nu mă joc cu cuvintele, să știi. Din bunăvoință îți cer să înaintezi actele alea de divorț. Unui
bărbat îi este mai ușor, Curții nu îi pasă de motive, dar dacă vine din partea unei femei, legea îmi cere
să dovedesc că merit divorțul și pentru ca eu să-l merit cu adevărat ar trebui să te pun într-o lumină
foarte proastă – va trebui să te distrug – să-ți distrug reputația – oficial – și nu cred că vrei asta.
Torvald?

TORVALD: Fă-o. Serios. Fă-o. Nu fac nimic. Nu meriți să scapi așa de ușor. Dacă vrei să mă distrugi,
te invit s-o faci. Vreau să fie alegerea ta. Și atunci când o faci, vreau să te gândești bine la motive. Zici
că o să mă ruinezi, că o să mă distrugi…ai făcut-o deja. Doar că asta s-a întâmplat în timp ce erai
plecată foarte departe. Acum, te invit să o faci cât timp ești aici.

NORA: …

TORVALD: Bun, cam asta ar fi tot ce am avut de spus. Anne Marie!

NORA: …

TORVALD: Anne Marie, te rog eu, nu te mai preface că nu tragi cu urechea și vino aici

ANNE MARIE intră cu un teanc de hârtii

TORVALD: Sunt în întârziere. Trebuie să mă întorc la muncă. Condu-o când se hotărăște să plece, da?

ANNE MARIE: Am adus hârtiile.

I le dă lui TORVALD

TORVALD: …

ANNE MARIE: …

TORVALD: Noi doi o să avem o discuție între patru ochi când mă întorc

ANNE MARIE: Da

TORVALD iese

ANNE MARIE
 21

NORA: Uite, ăsta ar fi momentul în care aș avea nevoie de ajutorul tău. Torvald nu vrea, așa că
opțiunile mele sunt foarte limitate.
Prima ar fi să inventez o poveste din care să reiasă că Torvald mi-a făcut ceva odios, că m-a amenințat
cu moartea sau ceva, și tu să confirmi.
Varianta asta ar merge, dar nu cred că e bine s-o fac pentru că e greșită și urâtă și urâtă și pur si simplu
greșită.
A doua opțiune: mă dau bătută, accept propunerea judecătorului, retrag tot ce am spus – tot - și
Nu, mai bine mor decât să fac așa ceva – nici a doua opțiune nu e o opțiune. Deci am nevoie de a treia.

ANNE MARIE: …

NORA: Știi vreo altă variantă?

ANNE MARIE: Sunt foarte supărată pe tine.

A plecat și nu cred că e bine să mai stai pe aici.
M-ai pus într-o lumină foarte proastă.
Torvald e singurul om pe care-l am pe lumea asta, pentru mine el înseamnă familie. Are grijă de mine,
mă ajută. Și știi de ce? Nu ar avea de ce să facă asta, copiii sunt deja mari, dar el o face din
recunoștință, am stat lângă el toți anii ăștia după ce tu ai ales să pleci -
Am fost lângă el în toate momentele dificile care au urmat, am avut grijă de copii, de el. Doamne, cât
de groaznic. Habar nu ai cum a fost, nici măcar nu-ți poți imagina. Tăcerea. Gândurile negre care îi
treceau prin cap. Rușinea. Nici nu vreau să mă gândesc ce-i trecea prin minte când ne vedea pe noi
două șușotind, conspirând în spatele lui

NORA: N-am făcut asta

ANNE MARIE: Vreau să pleci. Du-te. Pleacă. Uite ușa. Știu că știi cum să o folosești.

NORA: (dă să spuna ceva) …

ANNE MARIE: …

NORA: …

ANNE MARIE: …

NORA: Nu plec. Stau. Pregătește-mi o cameră.

ANNE MARIE: Ești foarte egoistă.

NORA: E dreptul meu legal / Dacă tot mai sunt

ANNE MARIE: Nu. Nu. / Ești

NORA: Sunt căsătorită cu Torvald, asta e, sunt încă soția lui Torvald, prin urmare asta e și casa mea,
am dreptul să stau aici și o să stau până în momentul în care nu o să mai fiu căsătorită.

ANNE MARIE: Încearcă a doua opțiune.

 22
NORA: Niciodată.

ANNE MARIE: Ce crezi că o să se întâmple? Judecătorul vrea de la tine o scrisoare prin care să retragi
niște cuvinte pe care probabil nu ar fi trebuit să le zici niciodată. Și ce? Te-ai simți prost? Treci peste

NORA: Nu e vorba de cum m-aș simți

ANNE MARIE: Nu trebuie să fugi mereu de tot ce simți – uneori sentimentele aduc necazuri – adică
uită-te la mine acum – nici nu contează ce simt – pentru că și eu simt lucruri, dar viața mea e în pericol

NORA: La fel și a mea. Suntem căsătoriți pe hârtie și el, ca soț, are dreptul la tot ce am, la toți banii pe
care i-am câștigat

ANNE MARIE: N-o sa facă asta

NORA: Ce?

ANNE MARIE: N-o să-ți ia banii

NORA: Poate c-o s-o facă, poate că nu, habar n-am. A fost mereu ciudat când a fost vorba de bani,
mereu a vrut să dețină controlul, foarte

ANNE MARIE: Poți să ai încredere în el

NORA: Dar nu vreau să am încredere în el, asta era și ideea. Nu vreau să fiu legată de el. Nu vreau să
mă uit mereu în spate, cu frică. Asta am lăsat în casa asta, asta am oprit când am plecat pe ușa aia

ANNE MARIE: Și eu?

NORA: Ce-i cu tine?

ANNE MARIE: Eu nu contez deloc, asta zici?

NORA: Nu, bineînțeles că nu.

ANNE MARIE: O să mă dea afară.

NORA: N-o să te dea

ANNE MARIE: Eu n-am nicio vină în toată treaba asta

NORA: Așa zici?

ANNE MARIE: Da

NORA: De ce zici că n-ai nicio vină?

ANNE MARIE: Păi ce, am?

NORA: Vrei să spui că nu ai nimic de-a face cu tot ce s-a întâmplat aici?
 23
ANNE MARIE: Deci acum eu sunt aia vinovată?

NORA: Nu faci nimic să repari situația

ANNE MARIE: Îmi zici asta după toate lucrurile pe care le-am reparat pentru tine? Și pe asta tot eu
trebuie s-o rezolv? Asta îmi zici, Nora?
Futu-i. Futu-i mama mă-sii, Nora. Zero recunoștință.
Ți-am crescut copiii. Primul lucru pe care ar fi trebuit să-l fi spus când ai intrat pe ușă ar fi trebuit să
fie: Mulțumesc, Anne Marie. Mulțumesc că ți-ai sacrificat viața și creșterea copilului tău ca să pot eu
să-mi rezolv problemele.

NORA: Eu nu ți-am cerut s-o faci. Nu te-am pus eu să stai aici. Eu am plecat. Tu ai decis să rămâi și îți
mulțumesc că ai făcut-o, dar asta nu mai era problema mea

ANNE MARIE: dar

NORA: A fost alegerea ta

ANNE MARIE: Și unde să plec? Cum să plec?

NORA: La fel cum am făcut și eu

ANNE MARIE: Eu nu sunt un sloi de gheață pe dinăuntru.

NORA: Aveai și mai puține motive decât mine să stai. Ți-ar fi fost mult mai ușor

ANNE MARIE: Era datoria mea. Dacă aș fi plecat, trei copii ar fi rămas singuri pe lume

NORA: Îl aveau pe Torvald.

ANNE MARIE: Un tată, da, dar fără mama lor

NORA: Nu e de ajuns? Bărbații își părăsesc familiile – se întâmplă mereu – o mamă și niciun tată –
dar dacă o femeie – dacă ea hotărăște să plece – e un monstru și copiii sunt devastați

ANNE MARIE: E trist în ambele cazuri

NORA: Plus că – și tu ai făcut exact același lucru

ANNE MARIE: Cum adică?

NORA: O aveai pe fiica ta, dar ai părăsit-o ca să crești copilul altei mame. Ai ales să iubești copilul
altui om. Nu-mi spune că suntem diferite, suntem fix la fel.

ANNE MARIE: Nu-i adevărat. Tatăl meu nu a avut banii lui taică-tău. Nu aveam atât de multe alegeri
ca tine. Chiar crezi că asta am vrut? Să plec de acasă și să îmi las familia? Știi care erau opțiunile
mele? Fie să lucrez într-o fabrică care m-ar fi distrus în zece ani, fie să mă prostituez.

NORA: Da. Corect, ai dreptate.

ANNE MARIE: Nu mi-aș fi părăsit niciodată copilul dacă nu aș fi fost nevoită

 24

NORA: Dar eu am făcut-o. Și poate n-o să mă crezi, dar și eu am fost nevoită.

Și asta a fost partea cea mai grea, partea pe care o urăsc cel mai tare și care doare încă, foarte tare.
Erau zile când aș fi vrut să le trimit o scrisoare sau un bilețel în care să le spun: Hei, mama voastră se
gândește la voi, mama vă iubește și îi este dor de voi.
Sau să le trimit un cadou de Crăciun.
Și am făcut-o. Le-am cumpărat cadouri, Anne Marie, în primii zece ani.
Aveam un colț în cameră cu un teanc de cadouri pe care voiam să le trimit și apoi mă opream pentru că
știam că trimițându-le, eu m-aș simți mai bine, dar lor le-aș fi făcut mult rău.
Mă gândeam ce vorbesc ei despre mine și cum aș putea să le răspund.
Așa că am ales să nu fac nimic, să fie doar tăcere în loc de jumătăți de măsură, pentru că asta ar fi fost
și mai groaznic – Anne Marie – groaznic. O rană are nevoie de timp să se vindece, oricât de mult ți-ai
dori tu să o atingi, să o – trebuie să o lași în pace, să se vindece. Înțelegi? Mă înțelegi?

ANNE MARIE: …

NORA: Nu mi-a fost ușor, dimpotrivă. Am avut nevoie de multă disciplină și a trebuit să mă gândesc
la ce-am simțit pe când trăiam în casa asta și la ce e bine pentru toată lumea. Și da, copiii mei s-au
simțit iubiți datorită ție. Si îți sunt recunoscătoare. Tu spui că nu-i așa, eu te contrazic. Și îmi pare rău
că nu ți-am spus.

pauză

NORA: Anne Marie, am bani și îți pot oferi un soi de libertate.

Pot să îți cumpăr o casă. Pot să îți ofer o sumă de bani cu care, dacă știi cum să îi folosești, nu mai
trebuie să muncești în viața ta. Știu că aici primești un salariu ca vai de el și că abia îți ajung bănuții
până la final de lună. Am dreptate? Și mă uit la tine și văd ca ești obosită și că șchiopătezi. Ai
probleme cu stomacul, zici? Și în schimb Torvald îți oferă o cămăruță în spatele casei. Eu îți pot oferi o
viață mai bună. Dacă vrei să mă ajuți sau nu, e decizia ta.

ANNE MARIE: …

NORA: Pot să fac asta pentru tine? Mă lași să o fac?

ANNE MARIE: …

NORA: …

ANNE MARIE: Nu vreau banii tăi. E cam târziu pentru mine

NORA: …

ANNE MARIE: A treia opțiune

NORA: Ce?

ANNE MARIE: Ziceai de o a treia opțiune ca să-ți rezolvi problema cu Torvald. Știu care e. Vrei să
știi și tu?

NORA: Normal
 25
ANNE MARIE: Înseamnă să faci lucrul de care îți este cel mai frică, dar dacă dorești să

NORA: Ce?

ANNE MARIE: Să te vezi cu fiica ta

NORA: …Nu

ANNE MARIE: Stai

NORA: E o idee foarte proastă

ANNE MARIE: Ascultă-mă numai puțin

NORA: Sunt o străină pentru ea.

ANNE MARIE: Ascultă-mă: Nu l-ai convins pe Torvald și nici eu nu cred că pot. Cuvintele noastre nu
înseamnă nimic pentru el.
Dar Emmy poate fi extrem de convingătoare – cred că o să rămâi și tu impresionată – știi că am
învățat-o să fie extrem de abilă, așa cum te-am crescut și pe tine și poate că – poate că o să găsească ea
cea mai bună soluție

NORA: Nu știu ce să zic…S-ar putea să-i complicăm viața

ANNE MARIE: E om în toată firea, nu are ce să complice. Are viața ei fără tine și e fericită cu ce are.
Și cred că ți-ai făcut o impresie greșită despre cum te percepe

NORA: …

ANNE MARIE: Nu am nimic de câștigat din asta, dar dacă mă întrebi pe mine, cred că întâlnirea cu
fiica ta e singura ta șansă. Singura.

EMMY

Intră EMMY

EMMY: Bună. Sunt Emmy. Sunt fiica ta.

NORA: Da, știu.

EMMY: Mă bucur să te văd

NORA: Și eu.

EMMY: …
 26

NORA: Sper ca ești ok cu asta

EMMY: Cu asta?

NORA: Că ne întâlnim. Sper că nu e ciudat sau supărător

EMMY: A, nu. deloc.

NORA: Bun. Îmi era teamă că o să fie

EMMY: De ce?

NORA: Păi, nu am prea făcut parte din viața ta

EMMY: Și asta se pune ca și când ar face parte din viața mea?

NORA: Poate e doar un pas înspre ceva dureros, poate, da, nu vreau să-ți fac rău

Pauză. EMMY își pune ordine in gânduri

EMMY: Nu cred ca întâlnirea asta ar putea să îmi facă rău.

NORA: Bine, atunci e bine.

EMMY: Și ca să știi, nu simt niciun fel de animozitate față de tine

NORA: Mă bucur să aud asta

Da

EMMY: Nu îmi amintesc deloc de tine

NORA: Nici nu-mi imaginam altfel. Erai foarte, foarte mică, foarte

EMMY: O bună bucată de timp am crezut că ești moartă

NORA: Nu ești prima care-mi spune asta

EMMY: Toți am crezut că ai murit. Toată lumea din oraș, toți cei care te cunoșteau

NORA: Dar n-am murit

EMMY: Evident, toți în afara de Torvald, Anne Marie, frații mei – dar eu – credeam că tu…

NORA: Și când ai

EMMY: Când aveam vreo șapte sau opt ani, cred

NORA: Am înțeles
 27
NORA: Mi-au spus frații mei. Își aminteau lucruri pe care eu nu prea aveam cum să mi le aduc aminte.
Mi-au zis cum ai plecat.
La inceput nu i-am crezut, părea exact genul de chestie care ți se zice să nu afli adevărul adevărat, dar
Ivar mi-a zis că dacă nu-l cred, ar putea să meargă cu mine la primărie – unde țin toate documentele –
certificate de naștere și de deces – și că dacă aș căuta certificatul tău de deces, nu l-aș găsi.
Și am mers cu un coleg de la școală al cărui tată lucra la primărie și băiatul ăsta mă plăcea, și m-am
prefăcut că și mie îmi place de el, și m-a lăsat să intru în birouri într-o noapte.
Și m-am uitat prin registre și nu era niciun certificat de deces și atunci am aflat că nu ai murit și că, de
fapt, ai plecat.
Bob și Ivar mi-au zis că poate într-o zi o să te întorci și că va trebui să fiu pregătită pentru momentul
ăsta, că o să te întorci și o să ne iei cu tine și că viața o să fie mult mai distractivă cu tine decât cu
Torvald care – nu e rău – dar căruia nu știu dacă i se potrivește cuvântul ăsta…distractiv

NORA: Da

EMMY: Adică el, în felul lui, e adorabil. E… nici măcar nu știu cum să-l numesc

NORA: Întunecat?

EMMY: Nu chiar. Cel mai bine își amintește de tine Bob

NORA: Aha, Bob

EMMY: Lui i-a fost cel mai dor. Era bun la desenat. L-am rugat să-mi deseneze un portret al tău, dar
n-a vrut. Ivar zicea că dacă te-ar fi desenat, ar fi început să plângă instantaneu și lui Bob nu-i plăcea să
plângă pentru că avea senzația că dacă plânge, arată ca un gras.

NORA: Da, îmi amintesc și eu de Bob – nu că ar fi fost gras – dar de chestia cu plânsul – nu o mai
face, nu?

EMMY: Ba da

NORA: Săracul Bob.

EMMY: Pe de altă parte, Ivar

NORA: Opusul lui Bob

EMMY: Din toate punctele de vedere

NORA: Da

EMMY: Spune-mi ce-ți amintești despre mine

NORA: Despre tine

EMMY: Da

NORA: Nu știu ce să... păi, uite: Când te-ai născut

EMMY: Așa
 28

NORA: S-a întâmplat foarte repede. Ai zburat din mine, de parcă aveai de alergat într-o cursă cu lumea
– de parcă nu mai puteai să aștepți – băieții, la ei a fost mult mai greu. Am fost în niște travalii – a fost
groaznic – dar tu, foarte rapid și ușor. Nu știu. Poți să adaugi asta în caietul tău de amintiri.

EMMY: Bine, acum spune-mi ceva despre tine

NORA: Ce vrei să știi?

EMMY: Nu știu, ești fericită?

NORA: Da. Foarte.

EMMY: Ce te face fericită?

NORA: Lumea în care trăiesc. Casa, am o căsuță lângă lac. E liniște.

EMMY: Sună bine.

NORA: Dar tu? Ești fericită, Emmy?

EMMY: Da.

NORA: Ce te face fericită?

EMMY: Tot felul de lucruri. Am bani destui, mâncare, sunt în formă, nu am probleme cu sănătatea.

NORA: Asta e bine.

EMMY: Cred că pe undeva mi-a fost mai bine că nu ai fost lângă mine.

NORA: …

EMMY: Mă descurc mai bine în viață. Sunt mai responsabilă. A trebuit să mă lupt cu adevăruri nu
neapărat plăcute despre viață, încă de mică, nu ca ceilalți copii din jurul meu. Mă și simt prost pentru ei
și viețile lor normale. Eu mă simt specială.

NORA: Mă bucur să aud asta

EMMY: Oamenii îmi spun că m-am născut bătrână

NORA: Păi, da. Pari foarte... nu bătrână, matură. Foarte. E impresionant.

EMMY: Mulțumesc. Și tu, te-ai descurcat foarte bine după ce ai făcut ce-ai făcut, nu?

NORA: Ce vrei să spui?

EMMY: Anne Marie mi-a zis ca ai bani, că scrii cărți

NORA: Așa e.
 29
EMMY: Foarte interesant.

NORA: O să-ți trimit una.

EMMY: Nu-mi prea place săa citesc.

NORA: Nu?

EMMY: Nu mi-au plăcut niciodată cărțile. Mă cam plictisesc. Sunt....

Pauză

NORA: Deci așa, Emmy

EMMY: Da?

NORA: Anne Marie ți-a spus și de ce am venit?

EMMY: Tot ce știu e că – că tu și Torvald ar fi trebuit să fiți divorțați, dar că ai aflat că lucrurile nu
stau așa și că ai încercat să-l convingi pe Torvald, dar el n-a vrut

NORA: Cam asta e, da

EMMY: Și presupun că vrei să-l conving eu

NORA: Da, exact. Mă gândeam că daca ai vorbi tu cu el, dacă i-ai spune că ăsta este cel mai corect
lucru pe care îl poate face pentru el -

EMMY: Aha, aha

NORA: De fapt, pentru toată lumea, să-i spui că așa e corect, că nu are niciun sens să distrugă ce a
construit, să-i zici să o facă pentru tine

EMMY: Dar nu e pentru mine

NORA: Ba da. E și pentru tine – pentru toată familia, pentru tine și Bob și Ivar și - toată rușinea care ar
putea să se abată daca – ar pune întreaga familie într-o lumina foarte proastă – și nu știu dacă ți-a spus
Anne Marie, e un judecător care mă amenință

EMMY: Știu, știu

NORA: Da, așa că

EMMY: …

NORA: Pot să înțeleg că ai unele temeri.

Lașă-mă, te rog, să – poate nu știi cum să abordezi chestiunea asta cu Torvald și pot să înțeleg asta,
adică da, ar putea fi ciudat. Te-ai putea întreba: Ce să îi zic? Nu pot să merg la el și să îi zic așa, dintr-o
dată: Eu cred că ar trebui să divorțezi de Nora așa cum ți-a zis – și-ar da seama că ai vorbit cu mine și
discuția s-ar încheia imediat.
 30
EMMY: Păi, nu asta faci?

NORA: Ce?

EMMY: Nu asta mă pui sa fac?

NORA: Nu, eu te sfătuiesc să nu îi spui că ne-am întâlnit, ci că ai auzit despre problemele astea de la
Anne Marie – ceea s-a și întâmplat - ăsta e adevărul, nu? – Anne Marie ți-a spus ce ți-a spus și tu să-i
zici lui că te-a pus pe gânduri, că te-ai gândit la cât rău ar putea să îi facă lui și reputației lui și apoi să
îi explici că ar fi mai bine să lase mândria și să înainteze actele de divorț.
Torvald nu ar face asta pentru mine, interesele lui sunt

EMMY: Care? Care crezi că sunt interesele lui?

NORA: Sincer? Nu e clar? Nu vrea să divorțeze pentru că undeva, în adâncul sufletului, încă mai speră
ca eu să mă întorc aici și să ne împăcăm.

EMMY: Ți-a propus el să vă împăcați?

NORA: …

EMMY: …

NORA: Aaa

EMMY: Uite, eu cred că greșești, faci tot felul de presupuneri și – tu crezi în ce faci, dar – bine, nu e
vina ta, doar că trebuie să te corectez

NORA: Să mă corectezi?

EMMY: Torvald a făcut ceva stupid.

Și știu că, în acte, încă e căsătorit cu tine. Și nu spun că toate astea sunt din cauza lui, chiar dacă își are
și el partea lui de vină.
Doar că, atunci când ai plecat, oamenii și-au dat seama, și evident că s-au întrebat: Unde e Nora?
Și el, poți să-ți imaginezi, era foarte supărat si rănit, nu voia să vorbească cu nimeni despre asta – îi era
rușine – să le spună oamenilor care îl întrebau unde ești, că l-ai părăsit – ar fi fost stânjenitor și pentru
el, și pentru cel sau cea care îl întreba.
Așa că imediat după ce ai plecat, când oamenii l-au întrebat de tine, el le-a zis că a trebuit să pleci din
oraș, să-ți vizitezi familia sau ceva de genul ăsta. Nu dădea răspunsuri clare, nu dorea să mintă.
Dar după vreo două luni de așteptare, cu tine tot plecată – nu știu exact cum ai plecat, eram foarte
mică, nu îmi dădeam seama ce se întâmplă – cineva a presupus că nu ești bine, că te-ai îmbolnăvit și
Torvald nu a infirmat, așa că povestea, care, după, a luat proporții, a fost că ai înnebunit și ca ești într-
un sanatoriu, să te recuperezi.
Apoi au mai trecut o lună sau două și altcineva a mai făcut o presupunere, cum că nu te-ai făcut bine,
că de fapt ești mai rău și n-o mai duci mult.
Asta spunea lumea și lui Torvald, care nu voia să vorbească cu nimeni despre ce s-a întâmplat cu
adevărat – știu că a fost foarte urât din partea lui, doar că avea slujba asta la bancă și era foarte
respectat, plăcut și de încredere, i-ar fi fost imposibil să le explice despre evenimentele astea rușinoase
și despre interpretările greșite care au urmat – așa că ales să nu spună nimic.
Și, făcând asta, practic a confirmat că ai murit.
 31
Și, odată ce oamenii s-au împăcat cu ideea – știi cum e – a primit din partea tuturor multe dovezi de
afecțiune și sprijin, vizite, oamenii aduceau atenții și mâncare, s-au strâns în jurul lui și al nostru.
A primit sprijin financiar și din partea guvernului – adică o sumă de bani de care a beneficiat lunar –
evident că nu a existat niciun certificat de deces, doar că nimeni nu a fost curios și nici nu a vrut sa
verifice, pentru că toți au preferat să-și dea cu presupusul, și cam asta a fost.
Torvald e foarte respectat, plăcut și pentru că el conduce acum banca – Vezi cum stau lucrurile? E o
problemă. Că ești aici și că faci ce faci. Înțelegi?

NORA: Nu.

EMMY: E fraudă. Tehnic vorbind, e o mare fraudă și Torvald ar putea fi dat în judecată, ar putea
pierde totul – exact ca tine – de aia nu vrea să îți dea divorțul.

NORA: …

EMMY: Dar…ar mai fi o variantă...

NORA: …

EMMY: Să mori.

NORA: Să ce?

EMMY: Cu cine te-ai întâlnit până acum? Cu Anne Marie, cu Torvald…te-ai mai văzut cu cineva?

NORA: Nu

EMMY: Asta e bine. Ți-am zis deja că nu există nici un certificat de deces. Cum ar fi dacă ar apărea
unul? Cum ar fi dacă – mă folosesc eu de un contact, două – hârtia aia ar apărea de mâine în registre?
Vezi? Dacă ai muri în mod oficial, nu ai mai fi nici căsătorită.

NORA: Torvald știe despre ideea asta?

EMMY: Nu. E ideea mea. Mi-a venit acum.

NORA: …

EMMY: E bună, nu?

NORA: Este.

EMMY: Mulțumesc. O faci?

NORA: …

EMMY: Adică de ce n-ai face-o? Eu una nu văd niciun motiv să nu.

NORA: Ai comite fals în acte.

EMMY: Da.
 32
NORA: Cu documente oficiale.

EMMY: Așa e, dar

NORA: Ai putea avea mari probleme

EMMY: N-o să afle nimeni

NORA: Am ceva experiență cu cazuri din astea și ai fi surprinsă dacă ai ști cât de ușor pot fi
descoperite lucrurile astea, și fix în cele mai proaste momente

EMMY: Și dacă se află despre minciuna lui Torvald?

NORA: Și ți se pare corect? Cum e posibil, adică Torvald minte și eu plătesc? Sau tu – adică eu – ar
trebui să pierd totul doar pentru că el

EMMY: Sunt logodită

NORA: Ah

EMMY: Cu un bărbat

NORA: Așa

EMMY: Pe numele lui Jorgen.

NORA: Jorgen

EMMY: Și el lucrează la bancă.

NORA: Bineînțeles

EMMY: E colegul lui Torvald

NORA: …

EMMY: Așa că dacă provoci un scandal, nu se mai însoară cu mine. Și uite cum se duce viitorul meu.
Într-o secundă

NORA: …

EMMY: Nu-ți place, nu-i așa?

NORA: Ce?

EMMY: Că vreau să mă mărit. Nu-ți plac căsniciile

NORA: Nu, eu

EMMY: Mi-a zis Anne Marie. Să nu-ți spun de Jorgen. Dar mi s-a părut ciudat să nu-ți spun. Ne
iubim. Știu că poate tu nu crezi în iubirea asta.
 33

NORA: Ba da, cred. N-am nimic împotriva iubirii, Emmy, dar dragostea n-are legătură cu căsătoria.
Căsătoria e un contract care exploatează, pe când dragostea e – opusul unui contract – dragostea are
nevoie de libertate și așa te și simți până când te căsătorești și după aia ceva se schimbă și, dintr-o dată,
nu te mai simți deloc liber, pentru că treci de la doi oameni diferiți la unul, și chestia asta te înghite – și
pentru că așa e croită lumea în care trăim – tu vei fi cea înghițită. Și tot ce ți-ai putea dori pentru tine va
trebui sa aibă legătură cu el, iar el va pretinde chestia asta de la tine

EMMY: Jorgen e un om bun, foarte

NORA: Așa era și Torvald – nu are legătură cu bunătatea – ci cu… ce fac oamenii și cu ce-au făcut
deja și cu ce vor face în continuare și nu te sinchisi nici măcar să te întrebi – Ce știi despre căsnicie?

EMMY: Nimic.

NORA: Exact

EMMY: Bine, asta e din cauza ta. Tu ai plecat. Și eu habar nu am cum arată și cum se simte o căsnicie.
Știu cum e să fii fără ea și îmi doresc exact contrariul.
Vreau să fiu ținută, posedată, vreau să aparțin cuiva și știu că te crispez cu vorbele astea, dar nu fac
altceva decât să-ți comunic cine sunt.
Doar că asta e despre tine, nu despre mine, îți spun ce vreau, și poate că tu vrei ceva cu totul și cu totul
diferit pentru tine, dar te rog să nu îmi impui ca dorințele tale să fie și ale mele

NORA: dar

EMMY: Vrei să spui că nu pot avea ce doresc?

NORA: Nu, zic că mi-am dorit și eu exact același lucru, doar că atunci când l-am obținut mi-am dat
seama că nu era ce-mi doream.

EMMY: Dar nu poți fi sigură că și mie mi se va întâmpla la fel. Tu nu ești eu, eu nu sunt tu.

NORA: Eu cred că ești foarte mult ca mine

EMMY: Nu

NORA: Tot ce ai spus seamănă cu ce aș fi spus și eu

EMMY: Nu mă știi. Te-ai întors aici după cincisprezece ani și nici măcar n-ai vrut să mă vezi –
singurul motiv pentru care o faci e pentru că vrei ceva de la mine

NORA: nu, nu

EMMY: Nu de asta ne vedem acum?

NORA: …

EMMY: …

NORA: …
 34

EMMY: Nu mi-ai dat nimic niciodată. E singurul lucru pe care ți-l cer

NORA: Riști foarte mult

EMMY: Și tu? Îmi povestești ce mă paște dacă o să comit fals în acte pentru un certificat de deces –
îmi imaginez că problemele tale sunt mult mai mari. Nu îți este frică?

NORA: Dacă sunt de acord, înseamnă că tot ce am făcut după ce am ieșit pe ușa aia nu înseamnă
nimic.

EMMY: Tot ce ai făcut? Și ce anume ai făcut?

NORA: Cărțile pe care le-am scris, tot ce am

EMMY: Cărți care spun femeilor să plece din căsniciile lor

NORA: Femeilor care se simt blocate în ele

EMMY: Si ele te ascultă?

NORA: Unele, da

EMMY: Și tu crezi că e bine? Câte și-au părăsit soții din cauza ta? Câte și-au lăsat copiii? Câte și-au
lăsat soții si copiii și au ajuns în aceeași situație ca tine, acum? E ca atunci când salvezi oamenii cu
barca de salvare, dar nu le dai cu ce să vâslească până la mal.

NORA: …

EMMY: Eu chiar cred ca e bine să fii blocat în căsnicie.

Fix chestia asta - că suntem legați, că e dificil să pleci, fix asta îi ține pe oameni împreună, și îi face să
încerce – cred – pentru că dacă lucrurile se întâmplă așa cum zici tu că se întâmplă – cum ar arăta
atunci? – un viitor în care toată lumea părăsește pe toată lumea – că într-o viață apuci să fii cu câți? –
patru, cinci, șase oameni – dar ai patina doar prin viața lor, fără să fii în stare să te așezi sau să
încetinești un moment, o întâmplare, o situație dificilă, fără să ai o casă a ta, fără să te poți odihni
alături de cineva, fără să ajungi sa cunoști un om care să te știe și asta sună – dar ce știu eu? – sună trist
și singuratic și atât de insuficient, viitorul ăsta în care vom fi niște nomazi…Ești sigură că asta vrei?

NORA: …

EMMY: Lașă-mă s-o fac pentru tine. Să o omorâm pe Nora Helmer. Pleci de aici, te muți într-un loc
liniștit, stai acolo vreo doi ani, problemele cu judecătorul, in timp, vor înceta, iar apoi vei fi liberă.
Vei scăpa de Nora Helmer.
Asta ai vrut de la început, nu? Când ai ieșit pe ușă, îți doreai să te cunoști pe tine, nu? Acum știi. Nu
mai ai nevoie de Nora Helmer. A murit. Și ai acum ocazia să fii omul pe care tot tu l-ai creat. Și noi
putem să ne vedem de viața noastră fără tine.

Pauză

NORA: …
 35
EMMY: …

NORA: …

EMMY: …

NORA: …

EMMY: Nora …?

NORA : Nu e corect. E o manevră. Minciuna asta – asta am lăsat în urmă -

EMMY: …

NORA: … (dă să iasă)

EMMY: Unde pleci?

NORA: Tu crezi că nu ți-am oferit nimic, dar habar n-ai ce ai primit de la mine - ce încerc să fac
pentru tine – lumea pe care ți-o ofer eu - încă nu ți s-a arătat. Si chestia asta nu o să se întâmple atâta
timp cât te las pe tine sau pe Torvald să-mi rezolvați problemele

EMMY: …

NORA: Trebuie s-o fac pentru mine. Dacă judecătorul ăla vrea să public o scrisoare, atunci asta o să
fac. O să le spun tuturor că sunt o criminală și că îmi pare rău. Și o să stau față în față cu cei care îmi
spun ce am voie și ce nu am voie să fac și o să le demonstrez că nu au cum să mă schimbe

EMMY: Poți să ajungi la închisoare

NORA: Nu contează, oricum sunt deja într-una - sunt în închisoare din moment ce depind de Torvald,
din moment ce trebuie să-mi ascund identitatea în spatele unui pseudonim, din moment ce – și dacă noi
suntem ținute-n frâu de regulile astea idioate – sunt atât de multe reguli greșite, Emmy, pe care eu nu
am de gând sa le respect. Asta e șansa mea să le schimb.
Pentru că peste douăzeci și ceva de ani lumea o să fie locul drăguț pe care mi-l imaginez dacă și numai
dacă acționez

ANNE MARIE intră cu TORVALD. TORVALD sângerează la mână

ANNE MARIE: L-au atacat pe Torvald

EMMY: Ce?

ANNE MARIE: L-am găsit așa, umbla de nebun pe străzi

EMMY: Mă duc să-i aduc un pansament. (Emmy iese)

ANNE MARIE: Avea sânge pe față, oamenii se holbau la el. (lui Torvald) O să zică lumea că ți-ai
pierdut mințile – (Norei) – e numai vina ta – nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu veneai
aici – nu trebuia să-ți răspund la scrisoare, nu trebuia să-ți zic că e bine să te întorci –
 36
EMMY intră cu pansamente

TORVALD: Anne Marie, poți, te rog, să pleci un pic?

ANNE MARIE: …

ANNE MARIE iese, EMMY se ocupă de rănile lui TORVALD

TORVALD: Și tu, Emmy.

EMMY iese

TORVALD: Vreau să vorbim.

NORA SI TORVALD

TORVALD aduce o carte

NORA: …

TORVALD: …

NORA: Înțeleg

TORVALD: Anne Marie îmi zice că scrii cărticele

NORA: Cărticele?

TORVALD: Scuze, n-am vrut să sune așa, mi-a spus că cu asta te ocupi și eram curios, așa că am intrat
într-o librărie și l-am întrebat pe librar ce cărți mai citesc femeile zilele astea și că aș vrea să citesc o
carte de genul ăsta și el mi-a zis că probabil caut cartea asta pe care mi-a dat-o și pe care nu era trecut
numele tău, dar m-am gândit că e…ăăăă

NORA: Un pseudonim

TORVALD: Da. Corect. Deci am cumpărat cartea și am luat-o cu mine, înspre fiord. Și am stat pe o
stâncă și am citit cartea, pe toată, de la început până la sfârșit. Și era despre mine și despre tine și
despre ce s-a întâmplat între noi. Și mi-a fost foarte greu să o citesc.

NORA: Mie mi-a fost foarte greu s-o trăiesc.

TORVALD: Și stăteam acolo și îmi veneau în minte multe momente, mi-am adus aminte de tot ce
uitasem și unele chestii m-au scos din minți

NORA: Cum ar fi?

 37

TORVALD: Eu nu prea ies bine în poveste, sunt foarte real – voiam să-ți citesc niște pașaje cu voce
tare

NORA: Cum dorești

TORVALD: „Mi-a aruncat o privire binevoitoare (întoarce pagina) – spui despre mine că „rânjea”, că
„declama chestii”…a, uite, asta e. Asta e foarte, foarte – „Am trăit cu soțul meu în teroare. Mi se părea
că se uită mai degrabă prin mine, nu la mine. De parcă nu existam. Da, mă adora, dar numai pentru că
asta îl făcea să simtă bine. Putea fi oricare altă femeie în locul meu, n-ar fi contat. L-am întrebat odată
ce îi place la mine și el mi-a spus: Totul. Și l-am rugat să fie mai specific și el mi-a spus că sunt
drăguță și că sunt a lui și că sunt perfectă. Ăsta e motivul pentru care trăiam într-o permanentă teroare.
Nu pentru că ar fi fost violent – nu era – nu pentru că m-ar fi bătut – nu a făcut-o niciodată – ci pentru
cazul în care considerăm că viața alături de cineva incapabil să te vadă ar fi o amenințare – ceea ce și
e”.

NORA: …

TORVALD: Doare

NORA: Pentru că?

TORVALD: Nu mai sunt așa. Cel puțin, nu acum

NORA: Dar nu e despre cum ești acum, e despre

TORVALD: Mă tot gândesc la moarte în ultima vreme. Oricum, mai devreme sau mai târziu, o să vina
și ziua aia – și mă gândesc la ce am lăsat în urmă - ce urme am lăsat – și mă întreb cum, de fapt, cam
asta e. Asta e povestea spusă despre mine și eu nu vreau să fac parte din ea, așa că

NORA: …

TORVALD: Am fost la registratură azi dimineață

NORA: Da

TORVALD: I-am zis funcționarului că vreau să semnez un act de divorț

NORA: Torvald

TORVALD: Lasă-mă să termin – nu a înțeles, pentru că –

NORA: A crezut că sunt moartă

TORVALD: A, știi despre –

NORA: Da –

TORVALD: A crezut că am înnebunit, mi-a zis: Torvald, cred că ai văzut o fantomă.

Și i-am răspuns că nu. I-am spus că am mințit și că tot ce s-a întâmplat până acum e o minciună și că
nu mai vreau să mint și că sunt dispus să suport orice consecință.
 38
I-am zis că dacă nu mă crede, e liber să caute certificatul de deces și el mi-a spus că dacă nu există, ar
trebui să îl întocmească chiar acum. Și a luat o foaie de hârtie și s-a apucat să-l scrie și părea că te
omoară acolo chiar sub ochii mei

NORA: Și a făcut-o?

TORVALD: Nu, i-am smuls stiloul din mână și el s-a opus, așa că l-am lovit.
Nu e un tip slăbuț, e mai tânăr ca mine, mai puternic.
S-a ridicat, m-a apucat de guler și m-a pus la pământ și eu am ripostat, voiam să scap din strânsoarea
lui. Și bătaia asta – părea că e pentru ceva mai mult, mai mare – mă luptam pentru viața mea și el m-a
împins și eu am căzut – capul îmi era lipit de podeaua din piatră – când am căzut am auzit un sunet
ciudat, ca o crăpătură în craniu – și s-a uitat la mine îngrozit și s-a dat înapoi, cred că plângea, și mi-a
spus:
Torvald Helmer, ce s-a întâmplat cu tine, în ce te-ai transformat? Și i-am zis: Dă-mi actul ăla de divorț
și el a dat din cap, a înțeles că era vorba despre ceva mai mult decât era de fapt. Ar fi putut să cheme
poliția, dar a înțeles, și -

Scoate hârtia

TORVALD: Uite-o. Am făcut-o pentru tine.

Și m-am distrus, oferind lumii o mare de minciuni în ultimii cincisprezece ani, și probabil că o să îmi
pierd slujba și prietenii și economiile, dar am făcut-o cu speranța că lumea nu-și va aduce aminte de
mine așa cum ai făcut-o tu.
Și acum poți să te apuci să scrii o nouă carte în care să spui că m-am transformat într-un om mai bun.

NORA se uită la hârtie

TORVALD: Ia-o.

NORA nu o ia

TORVALD: N-o vrei, nu?

NORA: Mulțumesc. Îți mulțumesc, Torvald. Apreciez foarte mult că ai făcut asta pentru mine… dar…
nu mai am nevoie de ea

TORVALD: Ce?

NORA: Nu mai am nevoie de divorț. Dar apreciez

TORVALD: NU POT SĂ CÂȘTIG NICIODATĂ CU TINE!

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: NICIODATĂ! NU POT SĂ CÂȘTIG NICIODATĂ, FUTU-I!

NORA: NU E NIMIC DE CÂȘTIGAT! NU MAI ÎNCERCA SĂ CÂȘTIGI!

 39

TORVALD: ÎNCERC SĂ FIU UN OM MAI BUN!

NORA: IAR FACI CHESTIA ASTA, SĂ FIE DOAR DESPRE TINE? PÂNĂ ȘI CARTEA AIA E
TOT DESPRE TINE!

TORVALD: PĂI E DESPRE MINE, NU? SUNT ACOLO, NU?

NORA: NU! E DESPRE GÂNDURILE MELE, DESPRE SENTIMENTELE MELE, DESPRE

EXPERIENȚELE ȘI VIAȚA MEA

TORVALD: ȚI-AM DAT CE-AI VRUT!

NORA: DOAR CA SĂ PARI BUN!

TORVALD: TU ERAI AIA CU PROBELEME!

NORA: DIN CAUZA TA! – DIN CAUZA MINCIUNILOR TALE/ DIN CAUZA LAȘITĂȚII

TORVALD: TU AVEAI PROBLEME ȘI EU TE-AM AJUTAT! TU ȘI

NORA: NU AM NEVOIE DE SALVATOR!

TORVALD: HABAR N-AI CÂT O SA MĂ COSTE TOATE ASTEA

NORA: HABAR N-AI CÂT M-A COSTAT PE MINE

TORVALD: ȘI ACUM M-AI DISTRUS! AM PROCEDAT CORECT

NORA: PUN PARIU CĂ AI VRUT SA TE RUINEZI

TORVALD: EȘTI NEBUNĂ!

NORA: ADORI CA LUMEA SĂ SE SIMTĂ PROST PENTRU TINE

TORVALD: DU-TE-N PIZDA MA-TII!

NORA: IUBEȘTI CÂND AU GRIJĂ DE TINE, CÂND TE DĂDĂCESC, CÂND TE DOFOTORESC

– ASTA-I VIAȚA TA – TOATĂ LUMEA SĂ RENUNȚE LA SINE PENTRU TORVALD – MEREU
– NU TE-AI SCHIMBAT DELOC!

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: …
 40
NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: Nu știu ce să fac când sunt cu tine. Nu știu, sincer

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: Erai – erai cu totul altfel și acum mă uit la tine și îmi dau seama că în spatele ochilor nu
mai e omul pe care-l știam.

Pauză

TORVALD: Cred că mi-e foarte dor de tine, Nora

NORA: …

TORVALD: Crezi că nu pot să te văd, că nu știu cine ești cu adevărat, dar nu știu – cred că la fel cum
tu ai făcut presupuneri despre mine, la fel am făcut si eu. Și poate că îmi plăcea de tine, și poate că erau
lucruri care îmi plăceau, despre care tu habar n-aveai. Și poate erau și unele chestii care mă iritau și pe
mine. Nu știu, e atât de greu

NORA: Ce?

TORVALD: Totul. Să fii împreună cu oamenii.

NORA: Da.

TORVALD: Chiar trebuie să fie atât de greu? …

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: Ai spus că ai fost și cu alții

 41

NORA: Da

TORVALD: Cu cine?

NORA: Tot felul. Unii mai importanți, alții nu. Unii de care îmi amintesc, alții care se topesc în uitare.

TORVALD: …

NORA: Unul era pictor, altul era bancher, altul arhitect. Altul era inginerul care construia casele
desenate de arhitect. Mai apoi unul foarte tânăr. Mi s-a părut interesant să fiu cu un bărbat tânăr.

TORVALD: Și a fost?

NORA: Nu.

TORVALD: …

NORA: …

TORVALD: Și eu am fost cu o femeie

NORA: Da?

TORVALD: Te miră? N-ar trebui.

NORA: …

TORVALD: Era văduvă. Locuia în apropiere. După ce soțul ei a murit, trecea pe aici și jucam cărți.

NORA: Cine? Sofia?

TORVALD: Da

NORA: Ea?

TORVALD: Ce? ( Nora râde) Ce?

NORA: Mi-e foarte greu să-mi imaginez. Încerc și nu pot.

TORVALD: Copiii o plăceau, și ea pe ei, dar nu am putut să merg până la capăt pentru că…Mi-a fost
frică.

NORA: …

TORVALD: …

NORA: …
 42
TORVALD: Zici că ai devenit un om sincer. Spune-mi și mie atunci: Doi oameni care își petrec timpul
împreună și care luptă împreună cum sa se inteleaga. Nu asta înseamnă o căsnicie? Înainte să pleci,
mi-ai zis că asta e ceea ce-ți dorești. Deci? Ai găsit asta alături de altcineva? Te rog, spune-mi sincer

NORA: …

TORVALD: …

NORA: Nu.

TORVALD: Nici eu. Și nu vreau să mor fără să am parte de asta.

NORA: Și cine te oprește? Chiar îmi doresc să ai.

TORVALD: Și tu?

NORA: Atunci când am plecat, Torvald, acum atâția ani, primul lucru pe care l-am făcut – pentru că
nu aveam nimic – casă, familie, bani - a fost să mă duc la o casă de întrajutorare.
Am stat acolo – și pentru că nu mă pricepeam la nimic în afară de cusut – m-am apucat de asta – și am
pus bani deoparte.
Și am făcut-o ca să fiu pentru prima oară in viața mea, eu însămi;
Și după ce am economisit suficient de mulți bani, am plecat de-acolo și m-am mutat în nord. Am dat
peste o colibă părăsită.
Și chiar dacă trăiam singură – toate deciziile, tot ce făceam – de la mâncat până la băgatul în pat – în
toate momentele alea – auzeam o voce care semăna ori cu vocea ta, ori cu a lui tata, ori cu a pastorului
sau cu a tuturor celor pe care îi știam – și eram mereu atentă la gândurile acelui om, chiar dacă omul
ăla nu era lângă mine.
Și pe măsură ce chestia asta mi se tot întâmpla, am decis să trăiesc în liniște și să evit răspunsul meu și
pe cel al altora – și am continuat să trăiesc așa până când am uitat cum sună vocea oamenilor – până
când nu am mai auzit aici nicio voce în afară de cea care îmi suna cel mai familiar. Adică a mea.
A durat aproape doi ani, doi ani de tăcere.
Și odată ce am început să-mi aud vocea, am putut să-mi dau seama ce-mi doresc cu adevărat.
Și e foarte greu să-ți asculți vocea și fiecare minciună pe care ți-o spui face ca vocea ta să sune din ce
în ce mai îndepărtat ș,i din păcate, noi asta facem.
Ne mințim încontinuu. Mai ales atunci când vrem ca ceilalți să ne iubească.
Așa că am hotărât că cel mai bine pentru mine e să fiu alături doar de mine.

TORVALD: …

NORA: Dar mi-e bine cu tine aici.

TORVALD: Da. Este.

TORVALD o ține de mână pe NORA câteva secunde

NORA: Bun. Sunt gata.

TORVALD: Pentru ce?

NORA: Sunt gata să plec. Din nou. Să ies din nou pe ușa aia, să o tai din casa asta, înspre –
 43
Știu că va trebui să lupt din nou cu o grămadă de oameni, că o să-mi fie și mai greu, că e posibil să
pierd tot ce am, dar am mai făcut-o și sunt convinsă că mai pot s-o fac încă o dată.

beat.
NORA se ridică. NORA și TORVALD merg împreună spre ușă, NORA iese și se întoarce în prag

NORA: Lumea nu s-a schimbat așa cum mă așteptam eu să se schimbe, dar știu că poate in viitor totul
va fi diferit și poate oamenii o să fie liberi – sau mai liberi ca acum.

TORVALD: Nu pot să-mi imaginez

NORA: Da. Păi. Poate apuc să prind vremurile alea.

NORA iese, TORVALD se uită. Ușa se închide.

SFÂRȘIT