Ultima noapte, de Alex Tocilescu

Notă: Ar fi indicat ca la prima sau cel târziu a doua sa lectură, regizorul să asculte cântecul Never
Known al formaţiei The Durutti Column în timp ce citeşte piesa. Îl poate găsi pe youtube.

Un living. În întuneric, Marius se uită la televizor. O emisiune de ştiri, dar sonorul este închis. Intră
Dora, soţia lui Marius. Poartă o cămaşă de noapte sau un furou.

DORA: Ce faci? De ce nu dormi? E… Cât e, e trei, nu?

MARIUS: Aproape trei jumate.

DORA: Şi ce faci? La ce te uiţi?

MARIUS: La ştiri.

Dora tace, îl priveşte.

MARIUS: Au zis că… (bagă sonorul)

CRAINICUL: Stimaţi telespectatori, ce să zic… Sunt şi eu uluit, ca şi Dumneavoastră, probabil. Acum o

oră şi patruzecişidouă de minute, următorul comunicat a fost

transmis pe posturile de televiziune de pe întregul glob.

DORA: Ce comunicat?

MARIUS: Şşşt…
Începe comunicatul. Televizorul este aşezat astfel încât publicul să poată vedea imaginea. Apare un
extraterestru cu aspect înspăimântător. Cu o voce delicată, citeşte un comunicat de presă.

EXTRATERESTRUL: Pământeni, civilizaţia Fuzadă vă salută şi ţine să vă anunţe că, din motive care vor fi
divulgate la momentul potrivit, planeta voastră va fi distrusă total peste două ore şi patruzecişicinci
de minute. Vă rugăm să evacuaţi planeta. Mulţumim.

CRAINICUL: Ceea ce părea a fi o glumă la momentul respectiv, se dovedeşte a fi adevărat. Nave

spaţiale nepământene au distrus acum douăzeci de minute în întregime continentul sud-american. În
aceste minute tocmai are loc distrugerea Australiei. Vă reamintim că…

Marius opreşte sonorul. Dora se aşează lângă el.

DORA: Ce-i asta? Un film?

MARIUS: Nu. E pe toate programele.

Schimbă posturile. Peste tot aceleaşi imagini, crainici înlăcrimaţi, comunicatul extratereştrilor.

MARIUS: E adevărat. Se pare că-i adevărat. Se pare că o să fim distruşi. Cu toţii.

Pare să fie în stare de şoc. Sau pur şi simplu foarte liniştit. O vreme se uită amândoi la televizor,
Marius continuă să schimbe posturile. Apoi lasă telecomanda să cadă.

DORA: Hm. Şi… de ce nu m-ai trezit?

MARIUS: De ce să te fi trezit? La ce ţi-ar fi folosit?

DORA: Nu ştiu. Poate că aş fi vrut să fiu alături de tine în momentele astea. Sau poate că tu ai fi vrut
să fi alături de mine. N-ai fi vrut?

MARIUS: Dar tu ai fi vrut? Sau ai fi vrut doar să ştii cum se termină? (Dora tace) Ciudat, oricum… Nu
mă aşteptam…
DORA: Dar poate… (ia telecomanda, schimbă şi ea posturile. Peste tot este în continuare aceeaşi ştire)
Nu, probabil că nu. Probabil că nu e o glumă, nu?

MARIUS: Nu. Nu cred.

DORA: Şi cât mai avem?

MARIUS: Cam o oră.

DORA: Aha.

MARIUS: Nu mă aşteptam. Ştii…

DORA: Ce?

MARIUS: Am văzut chestia asta, comunicatul, şi l-am înţeles şi l-am crezut din prima, şi totuşi m-am
gândit că mâine avem… La birou, avem o conferinţă la nouă, este vorba despre un proiect pe care îl
lansăm peste câteva săptămâni şi trebuie să stabilim echipa, adică personalul cu care vom lucra, şi mă
gândeam ce o să zic, pe cine să propun şef de echipă, dacă să monitorizez chiar eu proiectul în
primele luni sau să las pe altcineva, şi dacă aş lăsa pe altcineva, atunci pe cine… Şi totuşi ştiam, sau
credeam, că mâine lumea nu va mai exista…

DORA: La unşpe trebuie să duc maşina la service să-i facă inspecţia…

MARIUS: Puţin probabil.

DORA (râde): Da. Şi mai pe seară vroiam să trec pe la soră-mea, s-o văd pe aia mică, că are deja trei
luni şi ceva, şi n-am văzut-o decât de două ori până acum. Şi mi se pare că Mihaela este puţin
supărată pe mine din cauza asta. Ai fi venit şi tu? Ştii că le placi… le place de tine mai mult decât de
mine…

MARIUS: Da, aş fi venit probabil.

DORA: Mă bucur. (râde) Adică, m-aş fi bucurat.

MARIUS (râde şi el, apoi se opreşte încet din râs): Aaah, da… (pauză) De fapt, înainte să te trezeşti mă
gândeam să vin în cameră, să mă întind lângă tine şi să…

DORA: Să?

MARIUS: Să… Nişte sex, nu?

DORA: Hahahahaha!

MARIUS: Ştiu, absurd, vine sfârşitul lumii şi mie îmi arde de…

DORA: Da, aşa e…

MARIUS: Dar… nu ne-am mai culcat de mult împreună… M-ai fi lăsat? Te-ai fi trezit?

DORA: Marius, ar trebui să mă scol la şase jumate…

MARIUS: Dar dacă ţi-aş fi zis că e ultima dată?

DORA: Hm…

MARIUS: Dora, de fapt tu mă mai iubeşti?

DORA: Marius, ştii că nu de-aia… Sunt obosită, şi…

MARIUS: Ştiu, ştiu, nu de-aia întreb. Aşa, vreau să ştiu, sunt curios, nu mai ştiu ce simţi pentru mine…

DORA: Ţi se pare că ne-am înstrăinat?

MARIUS: Nu. Mi se pare că ne-am schimbat.

DORA: Se poate…

MARIUS: Şi?

DORA (îl mângâie pe ceafă): Da, Marius, te iubesc…

MARIUS: Şi nu-mi zici asta doar pentru că… doar ca să mă simt bine? Pentru că oricum de mâine nu
mai contează…

DORA: Nu. îţi zic că te iubesc pentru că te iubesc.

MARIUS: Dar e altfel, nu?

DORA: Da, e altfel, dar ce să facem, poate că… îmbătrânim. E ciudat, nu, de obicei când zici despre
cineva că a îmbătrânit e… „A îmbătrâni”, nu ştiu, asociez îmbătrânirea cu un număr mare de ani. Adică
nu zici despre cineva care are douăzecişicinci de ani că a îmbătrânit, chiar dacă îl cunoşti de zece ani…
Cumva, parcă numai oamenii trecuţi de şaizeci de ani îmbătrânesc, dar… Şi noi îmbătrânim, normal…

MARIUS: Nu, noi ne maturizăm încă. Sau mă rog, asta ne place să credem.

DORA: Pe vremuri… Sau chiar şi acum, îmi place să cred că nu o să îmbătrânesc niciodată, că o să
rămân veşnic tânără, într-un fel… Şi acum…

MARIUS: Şi acum chiar o să rămâi, nu?

DORA: Aş fi preferat să fie altfel…

MARIUS: Mai ţii minte cum era la început? Cum…

DORA: Da…

MARIUS: Cum te aşteptam în faţa liceului, şi mergeam după aia la cofetărie şi tu comandai mereu…
DORA: Nu, şi mai înainte, când ne-am cunoscut la baieramul lui Georgiana…

MARIUS: Da, şi m-am îndrăgostit pe loc de tine…

DORA: Dar venisem cu Sebi…

MARIUS: Da, dar…

DORA: Da, ai fost curajos, nimic de zis… M-ai acaparat, ai stat lângă mine toată noaptea, şi Sebi…

MARIUS: S-a îmbătat şi…

DORA: Doamne, îmi părea atât de rău pentru el, dar ce era să fac, tu erai…

MARIUS: Şi când a plecat, ce privire mi-a aruncat…

DORA: Şi mie… Şi după aia m-ai dus acasă şi ne-am oprit la un Mac şi am stat acolo până pe la nouă
dimineaţa…

MARIUS: Eu cel puţin eram mort de somn, dar nu mă puteam dezlipi de tine…

DORA: Nici eu de tine…

MARIUS: Şi după aia am mai stat o oră în faţa casei tale…

DORA: Şi mie îmi era frică că mă vede mama, adică ştia că plecasem cu Sebi la petrecere, şi să mă
vadă venind cu alt băiat, în fine, ştii cum e, mai de modă veche…

MARIUS: Şi când am ajuns acasă pe la unşpe m-am băgat în pat, dar n-am putut să adorm, îmi era
frică că dacă adorm, cumva s-ar putea pierde tot ce fusese mai înainte, că s-ar fi putut să mă trezesc şi
să nu mai ţin minte ce mişto fusese cu tine…
DORA: Eu am adormit repede, pentru că mi-am zis că cu cât adorm mai repede, cu atât mă scol mai
repede şi pot să te văd din nou…

MARIUS: Şi când m-am trezit, era vreo şapte seara, te-am sunat, dar îmi notasem greşit numărul,
încurcasem două cifre, şi când a răspuns un bărbat şi a zis „Nu-i nici o Dora aici, domne!”, mi-am zis că
special îmi dădusei numărul greşit, am sunat-o imediat pe Georgiana şi i-am cerut numărul tău, şi ea
nu-l avea, şi atunci am pus-o să-l sune pe Sebi…

DORA: Ştiu, şi i-a povestit că mi-am uitat ceva la ea…

MARIUS: Haina, parcă…

DORA: Da…

MARIUS: Şi am fost atât de fericit când te-am auzit la telefon…

DORA: Dacă ai ştii cât aşteptasem telefonul tău, de când mă sculasem stătusem lângă telefon, la un
momentdat mi-am zis că poate te-ai răzgândit, că am zis ceva greşit… E ciudat cât de bine îmi
amintesc ziua aia, perioada aia…

MARIUS: Şi eu. Şi după aia am ieşit din nou seara…

DORA: Şi nu ştiam în ce parc să mergem…

MARIUS: Şi era foarte cald, transpiram îngrozitor…

DORA: Şi fumai ţigară după ţigară, chiar m-am speriat…

MARIUS: Da, eram foarte nervos, cu toate că în seara dinainte nu fusesem…

DORA: Şi eu aşteptam să mă săruţi, stăteam ca pe ghimpi…

MARIUS: Haha, da, şi eu vroiam să-mi iau gumă de mestecat, adică tu nu fumasei aproape de loc şi
mă gândeam că duhnesc a tutun, ştiam că tu ai gumă, dar nu vroiam să-ţi cer, mă gândeam că te-ai fi
prins că vreau să te sărut…

DORA: Bine, dar asta şi vroiam!

MARIUS: Şi de unde era să ştiu?

DORA: Da, şi ai luat gumă de la un chioşc, dar tot nu m-ai sărutat, şi m-am gândit că dacă nu mă săruţi
în seara aia, poate că nu aveai să mă săruţi niciodată…

MARIUS: Nici nu mai ştiu despre ce am vorbit tot timpul…

DORA: Despre de toate, muzică, cărţi, filme, despre noi…

MARIUS: Şi după aia, mergeam înspre casa ta, şi eu nu ştiam cum să fac, pentru că nu vroiam să te
sărut chiar în faţa casei, că şi mie îmi era frică de ai tăi, sau adică că ţie ţi-ar fi fost ruşine…

DORA: Chiar mi-ar fi fost… Şi până la urmă…

MARIUS: Dar de ce nu m-ai sărutat tu pe mine, dacă vroiai neapărat?

DORA: Ştii că eram timidă…

MARIUS: Ştiu, dar… În fine, până la urmă te-ai sprijinit de un perete…

DORA: Era ultima şansă…

MARIUS: Şi mi-am dat seama că ar fi cazul să…

DORA: Oricum, mai înainte ne ţinusem de mână, credeam că asta îţi spusese destule…

MARIUS: Da, dar… Şi…

DORA: Când m-am sprijinit de peretele ăla, am sperat că nu o să mă murdăresc pe spate, şi bine că nu
era zgrumţuros…

MARIUS: Şi m-ai tras înspre tine…

DORA: Şi am închis ochii… Dar ştiam deja că ai să mă săruţi…

MARIUS: Şi eu ştiam. Adică ştiam că în ziua sau seara aia aveam să te sărut…

DORA: Şi când ţi-ai apropiat buzele de ale mele am simţit aşa, un fior, şi m-am simţit atât de fericită,
nici nu-mi venea să cred…

MARIUS: Nici mie, erai cea mai frumoasă şi cea mai interesantă fată din câte cunoscusem până
atunci, şi aveai buzele atât de moi, şi limba…

Cei doi se sărută, un sărut tandru, sărutul unor îndrăgostiţi, se sărută încet, de parcă ar fi prima oară.
Apoi se despart, parcă jenaţi.

DORA: După aia…

MARIUS: Da, ce ziceam, te aşteptam în faţa liceului, ne plimbam prin oraş, prin parcuri, la şosea…

DORA: Îmi plăcea să mă plimb cu tine prin ploaie…

MARIUS: Şi mie îmi plăcea, noi doi sub o umbrelă, mai ştii umbrela aia…

DORA: Aia neagră…

MARIUS: Da, aia neagră şi mare, a lui taică-miu, te ţineam strâns, strâns de tot…

DORA: Uneori ne stropeau maşinile…

MARIUS: Dar nu ne păsa… Şi când a venit iarna, prima noastră iarnă, tot în parc mergeam…

DORA: Aveam mereu o pungă la mine, să stăm pe ea…

MARIUS: Ce nebuni eram! Ştiu că era o iarnă foarte, foarte rece, era ger…

DORA: Ni se lipeau fundurile de bancă…

MARIUS: Scuturam copacii ca să cadă zăpada pe noi…

DORA: Mă mir că n-am răcit…

MARIUS: Şi când plecam din parc, când ni se făcea chiar frig, mergeam în barul ăla…

DORA: Da, în barul nostru, unde beam vin fiert…

MARIUS: Şi obrajii tăi se înroşeau…

DORA: N-am mai fost de mult acolo. Mă întreb dacă mai există…

MARIUS: Da, mai este, am trecut pe lângă el acum câteva zile, era ceva lume înăuntru…

DORA: E bine…

Tac amândoi.

MARIUS: Trebuie să mă duc la baie.

DORA: Du-te.

MARIUS (se ridică): Mi se pare ridicol… Adică, lumea se va termina în câteva ore, şi eu trebuie să mă
piş… Îţi dai seama?
DORA: Nu ne mai culcăm, nu?

MARIUS: Nu, nu cred.

DORA: Atunci să fac nişte cafele? Ştiu, şi asta e ridicol, nevoile astea… Dar aş bea o cafea…

MARIUS: Şi eu.

Dora iese prin dreapta scenei, Marius prin stânga. Se aude cum Marius se pişă şi cum Dora pune apă
într-un recipient. Apoi Marius se spală pe mâini.

DORA: Auzi?

MARIUS: Ce?

DORA: Sau vrei mai bine un ceai?

MARIUS: Poftim?

DORA: Vrei cumva un ceai?

MARIUS (ieşind din baie): Nu.

DORA: Fac ness.

MARIUS: Bine.

Marius aprinde o veioză şi stinge televizorul, după care se aşează pe canapea. Intră şi Dora, cu două
ceşti în mâini. Le pune pe masa din dreptul canapelei.

DORA: Stai să aduc şi zahărul. (iese, se întoarce cu zahărul)

MARIUS: Mersi.

DORA: Cu plăcere.

Dora se aşează lângă Marius. Îşi pun amândoi zahăr în ness şi amestecă cu linguriţele. Marius îşi
aprinde o ţigară.

DORA: Şi dacă…

MARIUS: Dacă ce?

DORA: Dacă… dacă ăia, extratereştrii, se răzgândesc? Sau dacă americanii îi bat, sau le distrug navele?

MARIUS: Nu cred. Dacă ar fi în stare, ar fi făcut-o înainte să fie distruse două continente…

DORA: Bine, atunci, dacă… Dacă există Dumnezeu, şi o să îi oprească el?

MARIUS: Iarăşi, dacă ar exista, şi dacă ar fi în stare, i-ar fi oprit deja… Sau crezi că dormea când ne-au
atacat, şi până s-a dezmeticit, dispăruseră deja America de Sud şi Australia?

DORA (râde): Îmi place când răspunzi cu un argument logic unui argument ilogic… (Marius râde şi el,
apoi se lasă tăcerea) Crezi că… în alte circumstanţe, am fi avut copii? Adica, dacă nu…

MARIUS: Da.

DORA: Când?

MARIUS: Peste un an, cel mult doi… M-am gândit la asta…

DORA: Pentru că am tot vorbit, tot vorbim, dar…

MARIUS: Ştiu, dar am crezut că nu eşti sigură, că nu eşti pregătită, şi n-am vrut să te grăbesc…

DORA: Deci… Aşteptai să hotărăsc eu când?

MARIUS: Da.

DORA (muşcându-şi buza de jos): Aha…

MARIUS: Da!

DORA: Nu, te cred, te cred, mă gândeam… Doi copii…

MARIUS: Doi.

DORA: Un băiat şi o fată.

MARIUS: Da.

DORA: Şi după aia? Adică bine, înţeleg, facem copiii, ei cresc, şi… şi noi?

MARIUS: Şi noi suntem părinţi, îi ducem la şcoală, vorbim cu ei, nu ştiu, ne uităm cum cresc, îi ajutăm,
îi iubim…

DORA: Da, ok, dar Noi? Ce facem Noi? Suntem părinţi? Adică nu mai suntem soţi? Nu mai suntem
iubiţi, amanţi, ce vrei tu? Devenim părinţi? Ăsta ar fi fost pasul următor?

MARIUS: Mă mir că… Vreau să spun că aveam impresia… Stai, deci: vorbim despre sex, da?

DORA: Şi despre sex, da.

MARIUS: Atunci… Aveam impresia că tu te… retragi cumva, că…

DORA: Că nu îmi lipseşte sexul, vrei să zici…

MARIUS: Da.

DORA: Şi ţie?

MARIUS: Încă nu.

DORA: Dar cândva…

MARIUS: Nu ştiu.

DORA: M-ai înşela? Adică, dacă am fi devenit părinţi, şi ne-am fi asumat numai rolul ăsta, m-ai fi
înşelat?

MARIUS: Nu ştiu. Poate că da. Şi tu?

DORA: Hm… Depinde.

MARIUS: Dar nu ai fi aflat niciodată. Că te înşel.

DORA: Crezi?

MARIUS: Da.

DORA: De ce?

MARIUS: Pentru că te iubesc.

DORA: Eşti sigur?

MARIUS: Da.
DORA: Dar m-ai înşela? (Marius nu răspunde) Sau… m-ai înşelat?

Pe parcursul acestui dialog, cei doi nu sunt supăraţi unul pe altul. Îşi spun nişte adevăruri, sau
încearcă să îşi spună nişte adevăruri, încercând totodată să se menajeze reciproc.

MARIUS: Nu.

DORA (mirată): Nici măcar… nu te-ai dus la curve?

MARIUS: Nu. Tu? M-ai înşelat? (este rândul Dorei să nu răspundă, şi al lui Marius să fie mirat) M-ai
înşelat? (Dora tace) Când?

DORA: Erai plecat. Erai plecat din oraş, din ţară, undeva, şi…

MARIUS: Cu cine?

DORA: Cu nimeni… Nu contează, nimeni…

MARIUS: Cum?

DORA: Un bărbat, a intrat în vorbă cu mine, eram cu nişte colege într-un bar… I-am dat numărul de
telefon, m-a sunat chiar în seara aia…

MARIUS: Şi?

DORA: Şi.

MARIUS: De ce?

DORA: Nu ştiu. Vroiam să văd cum e.

MARIUS: Şi cum e?

DORA: De ce?

MARIUS: Sunt curios. Se pare că nu o să am ocazia să aflu altfel.

DORA: E… O experienţă, atâta tot. O experienţă în plus.

MARIUS: Ai regretat?

DORA: Nu.

MARIUS: Şi mi-ai fi spus vreodată, dacă nu…

DORA: Nu. Ai fi vrut să ştii?

MARIUS: Nu. Dar… mă mir.

DORA: Şi eu m-am mirat.

MARIUS: E bun şi sfârşitul lumii la ceva, nu?

DORA (zâmbeşte): Da, este… Mă mai iubeşti?

MARIUS: Da. Aş fi vrut să ştiu mai multe.

DORA: Despre…

MARIUS: A, nu, nu. Aş fi vrut să ştiu mai multe aşa, în general, despre tot, să fi citit mai multe cărţi, să
fi cunoscut mai mulţi oameni, să fi gândit mai multe gânduri… Şi să fi

ştiut mai multe despre tine, adică şi despre asta, despre ce mi-ai spus…
DORA: N-ai fi putut să ştii totul, oricum…

MARIUS: Nu, dar aş fi putut să ştiu mai multe. Dacă aş fi ştiut că nu am atâta timp…

DORA: N-aveai de unde. Nimeni nu putea şti. Şi oricum, niciodată nu poţi să ştii cât timp mai ai…

MARIUS: Aşa e, m-am crezut nemuritor…

DORA: Mă întreb ce cred… Ştii, acum câteva luni am citit că a fost descoperit un trib în Amazon, un
trib care nu avusese niciodată vreun contact cu civilizaţia, cu civilizaţia noastră. Trăiau dintotdeauna
acolo, în junglă. Şi mă întreb ce au gândit când au văzut navele alea uriaşe deasupra lor, navele
extratereştrilor… Într-un fel, probabil că au crezut că a venit Dumnezeu, nu?

MARIUS: Într-un fel, chiar a venit. Într-un fel, asta este apocalipsa, sfârşitul, judecata de apoi…

DORA: Dar cine ne judecă? Cine sunt ei? De ce au venit? De ce ne distrug?

MARIUS: Nu ştiu, poate… Poate că asta se întreabă şi furnicile când un copil vine şi le distruge
muşuroiul. Cine e el, de ce face asta, de ce le distruge? Şi asta suntem şi noi, la urma urmei, nişte
furnici, nişte fiinţe lipsite de apărare… Poate că extratereştrilor aşa le părem, neimportanţi,
nesemnificativi…

DORA: Asta şi suntem, nu? Dacă ne pot distruge atât de uşor, poate că chiar suntem nesemnificativi…
Nişte praf în univers…

MARIUS: Praf în univers…

DORA: Şi totuşi… Totuşi este păcat.

MARIUS: Da.

DORA: Zidul de care m-am sprijinit când m-ai sărutat… N-o să se mai sprijine nimeni de el…

MARIUS: N-o să se mai sărute nimeni, vreodată…

DORA: Nu…

MARIUS: Şi sărutul este ceva frumos, păcat că se va pierde… Nu cred că extratereştrii ăştia se sărută.
Deşi, şi noi, oamenii, ne sărutăm, şi totuşi distrugem muşuroaie de furnici…

DORA: Şi dacă totuşi există Dumnezeu? Dacă există, şi ăsta, sfârşitul ăsta, face parte din planul lui?
Dacă după moarte urmează ceva?

MARIUS: Nu ştiu…

DORA: Dar s-ar putea, nu? Nu este exclus…

MARIUS: Nu…

DORA: Pentru că… După cum ai zis, este păcat…

MARIUS: Şi dacă… Dacă este doar un vis? Dacă noaptea asta este doar un vis?

DORA: Al cui?

MARIUS: Al meu, al tău, nu are importanţă. Poate că dormi, şi visezi că te-ai trezit şi m-ai găsit în faţa
televizorului şi ţi-am zis că se termină lumea şi am vorbit despre… despre lucruri, şi tu de fapt în tot
timpul ăsta dormi, şi eu dorm lângă tine, şi mâine o să te trezeşti şi o să duci maşina la service şi mai
pe seară o să mergem la soră-ta, o să fie încă cald, toamna abia a început, o să stăm în curte şi o să o
ascultăm pe soră-ta vorbind despre copil, şi o să ne plictisim puţin, dar o să stăm până pe la vreo
nouă-zece…

DORA: S-ar putea să fie doar un vis?

MARIUS: Ce ţi se pare mai posibil: ca pământul să fie distrus de extratereştri şi noi să aflăm asta de la
televizor, sau ca tu să visezi că pământul urmează să fie distrus?
DORA: Dar este cam real pentru un vis… Visele de obicei n-au sens, sau nu sunt aşa directe, nu prea
au dialoguri, şi dacă au, nu aşa serioase ca ăsta…

MARIUS: Da, şi totuşi… Poate că este un vis în care tu vrei să îţi spui ceva. Sau vrei să-mi spui mie
ceva, şi nu poţi altfel decât în vis…

DORA: Da, ar fi posibil… Deci este un vis?

MARIUS: Da.

DORA: Şi mâine o să ne trezim şi totul o să fie ca înainte?

MARIUS: Da.

DORA (este obosită, aproape să adoarmă): Şi tu nu o să ştii nimic despre… Tu nu o să ştii visul meu?

MARIUS: Nu.

DORA: Şi dacă îl uit? Aş vrea să ţi-l povestesc…

MARIUS: Poate că o să-l ţii minte.

DORA: Dar poate că nu este un vis… Hm… Sau poate că este…

MARIUS: Ce ai prefera?

DORA: Să fie un vis…

MARIUS: Atunci este.

De afară se aude un tunet îndepărtat.

DORA (adormită): Ce-a fost asta?

MARIUS: Un tunet. Dormi. Visează altceva.

DORA(adoarme pe umărul lui Marius): Da… Altceva…

Se aude ropot de ploaie. Marius o priveşte pe Dora, o mângâie pe frunte.

MARIUS(în şoaptă): Somn uşor.

Se întinde către veioză şi o stinge.

CORTINA