1

ANA LUGOJANA
OPERETA ÎN 3 ACTE
Muzica FILARET BARBU
LIBRET
PERSONAJE

ANA LUGOJANA - soprană

SANDU BOLDUREAN- tenor

NICA IANCU IANCOVICI, cântărețul Banatului - tenor

ADOLF PFITZNER, administratorul moșiei

FANY, fiica lui - soprană

TONY, fratele ei - tenor

TANTI MARITZI, învățătoare - mezzo-soprană

Profesorul NAZARIE, pensionar - tenor

Moș TOMA, îngrijitorul viei - bariton

Contele WERTHERPOLLO, obergespanal tinutului

HAVASSY, inspector de politie

MIHAI RAZUS, muncitor

Actiunea se petrece într-un sat de lângă Lugoj în preajma anului 1900

1
 2

ACTUL I
În ținutul Caraș Severin pe vremea monarhiei austro-ungare, în preajma anului 1900, în satul
Viișoara de lângă Lugoj.

O vie, pe una din moșiile contelui Wetherpollo, obergespan (prefect)al tinutului Timisoara.

Zi minunata de toamna , la culesul viilor. In curtea casei de la vie, o casa modesta unde sta
mosToma Udrea, care tine intreaga gospodarie a viei.In fata casei, drumul ce duce la vale,
catre Lugoj, strajuit de nuci batrani.

In fund in via care se pierde pe dealul ce urca in zare se zaresc cativa nuci. La ridicarea
cortinei,oamenii vin de dupa copaci cu cosuri pline de struguri si trec in spatele casei, unde se
afla butiile si teascurile.

NR. 1. Introducere
Text 1

MOȘ TOMA: Haide acum, treceți de vale, c-au venit femeile și v-au adus de-ale mâncării.

(oamenii ies, a ramas doar Ana) Tu nu vii Ano?

ANA: Acum, Moș Toma! Să gat’întâi lucrul aci, și viu.

MOȘ TOMA: Tu tot așa ești Ana: A dintâi care se prinde la treabă și a din urmă care se lasă.

ANA: Ce să fac Moș Toma? Rafira e bolnavă.

MOȘ TOMA: Și tu trebuie să muncesti pentru alții?

ANA: Apoi oricum, Moș Toma, tot pentru alții muncim.

MOȘ TOMA: Așa îi. Dar Sandu unde-i?

ANA: Sandu? Trebuie să fie la teascuri. Dumneata nu știi că el toată ziua robotește pe acolo?

MOȘ TOMA: Adevărat. Și el ii tot ca tine. Când v-apucați de o treabă , uitați și de mâncare.
Ia strigă-l tu o țârucă!

ANA: Sandule!

SANDU: (din culise) Aici’s!

ANA: Ia vin’, ia! Te cheamă Moș Toma!

2
 3

SANDU:Vin, Anuța! Vin.

MOȘ TOMA: Vine zburând, că-l cheamă Anuța, nu Moș Toma.

SANDU: (apărând în goană) Care-i porunca Moș Toma?

MOȘ TOMA: Toți oamenii sunt la o gustare. Hai și tu. Ori nici ție nu ți-e foame?

SANDU: Mie, mi-e grabă la lucrul meu, că mi se pare că-i dau de rost.

MOȘ TOMA: Tot la născocelnița aia a ta meșterești?

ANA: Dar de ce născocire e vorba?

MOȘ TOMA: Iată, i-o intrat dumnealui în cap că teascurile noastre nu-s bune! Văzut-ai?

SANDU: Eu nu zic că nu-s bune, Moș Toma, dar dacă nimeresc cu meșteșugul la care lucrez,
le fac și mai bune.

MOȘ TOMA: Dumnealui e iventator. E isteț de tot, ce mai vorbă!

ANA: Este, Moș Toma. De mic copil i-a placut să meșterească la tot felul de lucruri. Taică-
său că-l vedea toată ziua cu câte un șurub în mână, îi zicea “Șorofel”, și-așa i-a rămas porecla.

SANDU: Ți-am spus să nu-mi mai spui așa, Anuțo, că- nu-mi place!

MOȘ TOMA: Trebuia să te apuci de-o meserie, să pleci d-aici la mai bine, să știi. Hai!

SANDU: Să termin treaba și viu.

MOȘ TOMA: Bine. Hai tu Anuța (iese).

ANA: Iaca vin. (lui Sandu) Și tu nu mai fi așa mânios; or să vină vremuri mai bune și pentru
noi.

SANDU: Asta vreau și eu, Anuțo. O viață mai frumoasă și pentru noi.

ANA: Așa, măi Șorofel, măi. (iese in fuga).

SANDU: (luându-se după ea) Anuța, ți-am spus să nu-mi spui așa, că nu-mi place.

Nr. 2 Arie – SANDU

3
 4

TANTI MARITZI: ( se aude râsul ei din culise) ha, ha, ha, ha, ha!

NAZARIE: (intrând cu Maritzi pe o povestire începută) Și la despărțire i-am spus și eu: Vade,
in pace! Adică...umblă sănătoasă!

MARITZI: Ha, ha, ha, ha, ha!

NAZARIE: Cum găsești povestirea mea?

MARITZI: Ha, ha, ha! (alt ton) Lungă și plicticoasă.

NAZARIE: Dar văd c-ai râs de te-ai prăpădit.

MARITZI: Păi eu de ce spuneai dumneata râdeam, latinistule? Mă gândeam la altă povestire

mult mai veselă.

NAZARIE: Ergo, eu vorbesc și d-ta nici nu mă asculți.

MARITZI: Ce s-ascult cavalere? Poveștiri din viața d-tale? Le știu pe dinafară; Că doar fac
viața fac parte din autobiografia mea.

NAZARIE: La tot cazul, mai interesantă e viața mea decât voiajurile dumitale închipuite.Păi,
ai fost și dumneata o dată la Budipeșta, și vorbești de parcă ai fi umblat cât Cristofor Columb.

MARITZI: Închipuite? Cum vine vorba asta? Te poftesc să nu-ncepi iar, că p-orma… vorba
dumitale: rupemus relaționes.

MOȘ TOMA: (apare cu Ana) Bună ziua, domnișoara învățatoare, bună ziua, domnule
profesor.

MARITZI: Bună!

NAZARIE: Salve!

ANA: Bună ziua, domnișoara învățatoare!

MARITZI: Bună și fără”domnișoara învățatoare”. Spune-mi Tanti Maritzi, cum îmi spune
toata lumea.

ANA: Dar de ce ești așa mânioasă? Iar v-ați certat?

4
 5

MARITZI: Nu ne certăm! Îl cert când mă plictisește. Și mă plictisește mereu.

MOȘ TOMA: Apoi dacă vă tot certați, de ce umblați împreună?

MARITZI: Bravo! Și eu cu cine mă cert?

MOȘ TOMA: Domnișoara a rămas cu năravul de la școală, de când cicălea copiii.

MARITZI: Nu-mi mai aduce aminte deloc.

MOȘ TOMA: Păi ăsta-i lucru de mândrie, să fi fost cineva dăscăliță.

MARITZI: Se poate. Eu însă n-am fost născută să stau îngropată la țară. (Anei) Și nu-ți doresc
nici ție să muncești aici, ca mine, toată viața.

ANA: Dar unde să mă duc?

MARITZI: Oriunde… cât vezi cu ochii...în lumea largă.

MOȘ TOMA: D’apoi cum s-o duce?

NAZARIE: Sigur! Ubi, quibus, quomodo, quando? Unde, cu ce, în ce mod și în ce fel?

MARITZI: Dar fata lui Pfitzner, domnișoara Fany, cu ce fel de “comodibus” s-a plimbat și se
plimbă?

MOȘ TOMA: Aceia’s boieri, deprinși numai să se plimbe și să huzurească, dar Anuța noastră
e Anuța noastră. Nu e boiereasă.

MARITZI: Și Pfitzner ce-a fost? Că e de la noi, de-aici, din Lugoj. A început ca dumneata,
Moș Toma, doar că a uitat din unde a plecat și uite ce bine a ajuns, maaare administrator...

NAZARIE: …mare hoț cu administrație

MARITZI: Treaba lui! Ce, o să-ți dea socoteală dumitale? Sau mie? Vorba e că și-a crescut
copiii boierește. Domnișoara Fany e “înșcolată” în pension, la Viena.

NAZARIE: La Viena poate, dar înșcolată? Că mai mult era peste gardul “penzionului” decât
la “pension”. Vorbește lumea.

MARITZI: Invidie și calomnie.

NAZARIE: Exempli gratia…! Puteai da Anuței un exemplu mai fericit.

5
 6

MARITZI: Chiar așa. Cunosc eu un boier Pfitzner, pe care nu vreau să-l numesc, pentru ca îl
știm cu toții, care e mort după Anuța.

MOȘ TOMA: Domnișorul Tony?

NAZARIE: Fratele domnișoarei Fany?

ANA: Tontul ăla?

NAZARIE: Ce tont, nici un tont!

MOȘ TOMA: Ba chiar că-i tont de-a-binelea.

MARITZI:Nu-i adevărat. Mi-a fost elev și l-am scos premiant la toate clasele. Încă un pic și-i
dădeam și doctoratul.

NAZARIE: L-ai scos pentru că-ți trimitea tat-su curcani...plocon.

MARITZI: Mie curcani? Întâi că nu pot să sufăr această pasăre plină de forfoi.

NAZARIE: Adică de ifose. Nu-l suferea că-i făceau concurență. Similia-similibus.

MARITZI: “prostia, prostiibus”. Dacă vrei să știi, îl țineam pe domnișorul Tony numai în
zece, ca să repar o nedreptate socială. Da! Era singurul bogătaș prost, într-o țară de sărăntoci
deștepți.

NAZARIE: Va să zică recunoști că era tont.

MARITZI: Și ce? Bărbatul nu trebuie să fie deștept. Femeia trebuie să fie deșteaptă și
barbatul s-o asculte. ( se uita spre culise de unde se aud clopotei)…

NAZARIE: Vorbești de lup… Și “lupus in fabula”.

ANA: Eu fug să nu mai dau ochii cu el. (iese)

PFITZNER: (intră cu Fany și Tony) Bună ziua, bună ziua.

MOȘ TOMA: Bine ați venit.

FANY: Gruss Gott!

TONY: (după ea) Gruss Gott!

6
 7

PFITZNER: Bine că vă găsesc pe toți aici. A, și domnișoara profesoară și domnul profesor!

TONY: (dupa el)… a, și domnișoara pro…

PFITZNER: Taci tu!... Ce vroiam să spun?

TONY: (inghitand in sec) …fesoară.

PFITZNER: Ce?

TONY: Nimic. Am zis domnișoara profesoară.

PFITZNER: Ah, da, bine că sunteti toți aici!... Tomo (emotionat) vine boierul.

MARITZI: Contele Wertherpollo?

PFITZNER: Da. Domnul conte… vine, adică trebuie să sosească...adică...trebuie...

FANY: Lasă, papa. Să vie!... ce te-ai zăpăcit așa?

PFITZNER: Cine s-a zăpăcit? Eu m-am zăpăcit? Să nu fii obraznică.

FANY: De azi dimineață ești așa de agitat de parcă n-ai mai fi dat ochii cu Wertherpollo...

PFITZNER: Da, dar nu aici.

FANY: Si aicea ce-i?

PFITZNER: Ce să fie aici? Ce te privește? Ia plecați voi…Adică plimbați-vă puțin cu

domnișoara și domn profesor...și gândiți-vă la o primire măreață, repede.

NAZARIE Cert, quod facis, fac citius…ce faci, fa repede!

FANY: Haidem!

MARITZI: Bine că mai vin și pe la noi figure simandicoase.

PFITZNER: Tomo, cum stai cu registrele?

MOȘ TOMA: Registrele mele sunt în ordine.

PFITZNER: Tocmai că nu sunt în ordine!

MOȘ TOMA: Păi cum să nu fie?

7
 8

PFITZNER: De unde știu eu? Ce, m-am uitat vreodata în ele? Wertherpollo nu trebuie să știe
că ții tu registrele.

MOȘ TOMA: De ce?

PFITZNER: Fiindcă sunt nepotriviri cu registrele mele. Ce trebuie să știe domnul conte este
că unele lucruri se mai ...pierd. Alimentele se mai strică, vinul...se mai varsă de aici până la
oraș. Mă-nțelegi, nu?

MOȘ TOMA: Apoi, cât se poate risipi boierule? Doar n-o fi cât spuneai și astă-vară, n-ar avea
cum.

PFITZNER: Ce prostii… minciuni! Bineînțeles că e așa cum spun eu! Uite, vezi d-aia domnul
conte trebuie să știe că socotelile sunt numai în registrele mele.Și că socotelile mele,
bineînțeles, sunt bune...corecte vreau să spun. Mă-nțelegi, nu? Dacă te întreabă pe tine, nu știi
nimic.

MOȘ TOMA: Apoi, boierule, eu-s om bătrân, nu pot minți.

PFITZNER: Ești cam prea bătrân. Poate ți s-o fi făcut să te scot din slujbă.

MOȘ TOMA: Apăi eu de mult v-am spus că a venit vremea să mă hodinesc. Eu poci pleca și
singur, dar de mințit nu poci.

PFITZNER: Bine, bine!... Mai întâi că domnul conte nu o să stea să cotrobăiască să vada ce
avem...sau ce nu avem noi aicea. Bagă de seamă Tomo, te jupoi de viu dacă spui ceva!

(Intră Maritzi, Fany, Nazarie) Ia uite că vine domnișoara cu domn profesor.

MARITZI: Eu, am o părere grandioasă.

TOȚI: Ee! S-auzim!

MARITZI: Eu zic să dăm o masă la iarbă verde, și eu să stau la dreapta contelui Wertherpollo.

PFITZNER: Domnișoara profesoară ...Era vorba să-l distrăm pe domnul conte, nu să-l
pedepsim.

TONY: (sărind deodată) Să-l distrăm? Eu zic să cânte ceva Anuța, că are o voce
îngrozitor...de frumoasă.

8
 9

FANY: Lasă că are cine să cânte oaspeților; trebuie să vină... Nica Iancu Iancovici.

PFITZNER: Da de unde știi tu toate astea, fata lu tăticu?

FANY: Mi-a spus mie o păsărică.

PFITZNER: Păsărica asta... o s-o scutur să-i zboare fulgii, să nu-si mai dea ochii peste cap cu
toți lautarii.

FANY: Papa, vorbești prostii!

PFITZNER: Poftim, cum răspunde o fată din ziua de azi tatălui ei!

FANY: Când un tată din ziua de ieri nu știe să vorbească unei fete…

MOȘ TOMA: …înșcolată la Viena.

MARITZI: Și încă la pension.

TONY: (tipand și revelat) Stati, c-am găsit!!! Eu zic să cânte ceva Anuța, ca are o voce…!

PFITZNER: Ai mai spus o dată asta tontule!

TONY: Când?

FANY: Acum un an.

TONY: Ce mincinoasă! Acum un an nici n-am spus!

MARITZI: Vasăzică tot mai buna era părerea mea cu o masă la iarbă verde și eu să stau la
dreapta lui Wertherpollo.

PFITZNER: Ăstia au înnebunit cu toții. Ce zici profesore?

NAZARIE: Eu zic” quod capita tot sense”… Câte capete, atâtea păreri.

PFITZNER: Hai Tomo, să aranjăm cu registrele. Iar tu Fany – pe flighimantirul ăla să nu-l
prind pe-aici că-i sparg cobza! Hai Tomo că mă enervez și eu când mă enervez sunt teribil…
groaznic sunt! (iese cu Toma)

TONY – De ce să cante Iancu? De ce să nu cânte Anuța? Are... are o voce?!...

FANY: Iar începi cu povestea aia?

9
 10

NAZARIE: Asta-i chestia! Hic jacet lepus!

MARITZI: Nu știu ce face leprus al dumitale, dar văd că domnului Tony îi place- tare de tot -
vocea Anuței noastre.

TONY: Are o voce,… o voce…mai ales când pleacă ochii și strânge din sprâncene!...

MARITZI: Asta e, are o voce cu ochi și cu sprâncene.

FANY: Îs-au cam aprins călcâiele dumnealui.

TONY: Mie? Ce călcâie? Nici un fel de călcâie! Poate ție, după Iancu, Iancu Iancovici.

MARITZI: Poate după vioara lui...

NAZARIE: Fiecare cu preferința lui muzicală.

FANY: După cum văd eu, vă cam distrați pe socoteala noastră.

MARITZI: Vai, drăguță, s-ar putea? Eu toată viața am fost o sentimentală.

TONY: Dacă ești așa sentimentală, de ce ai rămas domnișoară bătrână…adică - vreau să zic-
domnișoara nemăritată, ne-nsurată și...neeee...

MARITZI: (plângând) Pentru că nu s-a văzut domnișoară măritată până acum. N-am păr în
cap câți m-au cerut... Nobili...

NAZARIE: Imperatores. Împărați!

MARITZI: Ei, află dumneata că și oameni de la curte m-au cerut!

NAZARIE – DA. Oameni cu curte.

MARITZI: Arhiducele Otto Ottocar de exemplu.

NAZARIE: Când asta?!

MARITZI: Când am fost eu la Budapesta.

NAZARIE: Când ai fost d-ta la Budapesta, arhiducele Otto Ottocar avea 6 ani.

MARITZI: Ce vorbești? Părea mai în etate! Poate...un unchi de-al lui.

NAZARIE: Așa!... Otto Ottocar de Bavaria!

10
 11

MARITZI: Ei, vezi că-l știi și pe ăsta?

FANY: Dar pe ăsta unde l-ai cunoscut?

MARITZI: Unde să-l cunosc? În...voiajurile mele. Ce ești dumneata, vameș, să-ți dau
socoteală?

NAZARIE: Nu. Întrebam fiindcă Otto Ottocar de Bavaria a murit în anul 1845.

TOTI: ha, ha, ha, ha, ha…

TONY: Atunci avea domnișoara 6 ani.

MARITZI: S-avem iertare, nici nu mă născusem încă.

NAZARIE: Vezi c-o mai fi și altul prin vreo altă țară.

FANY: D-aia e bine să cutreiere cineva toată lumea!

MARITZI: Așa e. Ăsta-i cel mai frumos lucru pe lume după dragoste și natură. Voiajurile în
orașele civilizate ale lumii. Uite eu…

FANY: Așa, ia povestește-ne ceva despre voiajurile d-tale.

Nr.3 Quartet - Polka

(Intră Ana cu Mioara și Doina râzând, întâmpinate de alt grup cu Voichița și Niculina) –
femeie torcțnd

VOICHIȚA: Anuțo!Anuțo!!!

ANA: Ce s-a-ntâmplat?

DOINA: L-a luat pe Lae la cătănie.

VOICHIȚA: L-a luat Anuțo! Ce să mă fac acum? Am plâns și m-am zbătut neputincioasă.

ANA: Dar nu trebuie să plângi.

MIOARA: Mai deunăzi l-a luat pe Mitruț al meu.

11
 12

ANA: Ce să facem? Să nu mai plângeți și să-i așteptăm cu drag până s-or întoarce! Când ne
despărțim de cei dragi să-i îmbărbătăm. Eu știu de la bunica un cântec pe care l-a cântat și ea
bunicului când l-a luat în cătănie.

Nr. 4 – Arie ANA

( Din depărtare se aude un zvon de corn de vânătoare, Un grup de flăcăi năvălește în scenă)

TONY: Anuța… Anuța…stai!...

ANA: Ce e domnule Tony?

TONY: (speriat) Ce!

ANA: De ce m-ai strigat?

TONY: Aș vrea să-ți spun două vorbe între... patru pereți.

ANA: Ce pereți?

TONY: Între patru ochi… Ha, ha,ha,ha... Te-am păcălit! Stai, nu fugi, că am ceva important!

Vreau să-ți spun că te… adică nu că te… că îmi… nu că îmi… că te…

ANA: Văd că nici între patru ochi nu poți spune. Lasă mai bine când om fi cu toții, să ai mai
mult curaj.

TONY: Ce vreau să-ți spun, nu pot spune cu multă lume!

ANA: De ce? Sunt vorbe de ocară?

TONY: … din contră… d’elelalte.

ANA: Și de ce nu-mi poți spune?

TONY: Findcă o să râdă de mine lumea că spun vorbe…d’elelalte unei sărăntoace.

ANA: Atunci să nu-i spui.

TONY: Păi ce? Crezi că dacă nu m-aude nimeni, crezi mi-e frică de ceva? (strângând-o în
brațe)

ANA: Auzi colo, ce îndrăznet ești!

12
 13

TONY: (falos) Ah! Pai ce crezi, că mi-e frică să spun unei sărăntoace că-mi place? Numai să
nu m-audă și alții. Uite de asta nu am vrut să mă sinchisesc.

ANA: Atunci s-o cauți când o fi singură.

TONY: (gales) Cum ești tu acum…

ANA: Dar eu nu sunt singură.

TONY: Cum nu ești singură?

ANA: Sunt cu dumneata!

TONY: Păcat!

ANA: Păcat!

TONY: Da, dar uite că… uite că ce?

ANA: Pe mine mă întrebi?

TONY: Nu. Ce, sunt tâmpit?

ANA: Nu ești?

TONY: Eeee, domnișoară Anuța...nu mă lua pe mine așa.

ANA: Eu n-am spus că ești, te-am întrebat.

TONY: Ei ai întrebat Anuța...

ANA: EEEIII

TONY: (alarmat) Ce e?

SANDU: Nimic. Treceam pe aici. Mă duceam incolo!

TONY:( care s-a speriat) Si eu mă duceam dincolo!

SANDU: Cine te oprește?

TONY: Încă nu s-a născut nimeni care să mă oprească! Uite că ...merg eu!... (o ia la goana)

ANA: L-ai speriat pe bietul domnișorul Tony.

13
 14

Sandu: Dar ce vrea?

ANA: Știu eu ce vrea?

SANDU: Nu ți-a spus? Că doar stăteați de vorbă împreună.

ANA: De spus mi-a spus el multe. Dar poți înțelege ceva?

SANDU: Ți-o fi spus vorbe de dragoste!

ANA: Așa ar fi vrut, dar l-ai pus pe goană…

SANDU: Și-ți pare rău?

ANA: Tu nu vezi?

SANDU: Unei fete îi place oricând să i se spună vorbe de dragoste.

ANA: Chiar de la un tont ca domnișorul Tony?

SANDU: Tont...cu bani.

ANA: Nu fi prost, Sandule! Ține minte: când oi avea ceva de spus, la tine viu. Nu-mi ești tu
ca un frate, Sandule?

SANDU: Anuța!... (după o pauză) Ei, bată-l să-l bată de nerod! Era să ne certăm din cauza lui.

ANA: Nu e el de vină. Învățatoarea îi bagă prostii în cap.

SANDU: Ce prostii?

ANA: Nu-mi spune și mie că unei fete îi trebuie un boier...s-o plimbe la Viena și la Paris și nu
mai știu unde…

SANDU: Pe unde zice c-a fost ea? Dar ce, Anuțo? Aici la noi acasă nu-i frumos?

ANA: Ba da Sandule. E cel mai frumos! Pentru că aici acasă, e locul nostru.

NR.6 –DUET ANA-SANDU

UN FLACAU: (venind în fugă) Sandule, a venit Nica Iancu Iancovici.

Nr.7 –Final 1

14
 15

( Iancu apare însoțit de săteni în alai)

ȚĂRANII: Să ne trăiască, Nica Iancu Iancovici, cântărețul nostru! (vorbit)

ALTĂ VOCE: Iancule, zi-ne ceva frumos! ( cadență, rumoare)

IANCU: ( cadență II, cântând) – Prieteni,+ VIOARĂ

( Pe coda, Sandu zărește pe Ana rămasă singură, se repede să o invite. E însă invitat de Iancu
și plină de recunoștință pentru cântecul pe care i l-a dedicat, joacă cu el cuprinsă de fericire.
Sandu rămâne locului, privind-o cum zboară fericită în brațele lui Iancu.)

CORTINA

15
 16

ANA LUGOJANA

Act 2

După câteva luni la Ajun de 1 Mai, la o clacă în tinda șurii mari din sat. În jurul șurii
deschise , pomi albi și roz în floare. Fetele stau, cos, torc ori împletesc, unele jos, altele sus, în
fân. Flăcăii dreg uneltele. Răzuș, Monțiu și Tochera în jurul unui teasc dau sfaturi și ajută pe
Sandu și alți flăcăi. Doi flăcăi împing un butoiaș gata reparat. Costa lângă un alt butoiaș ajută
altora la păpurit.

Nr. 8. – Deschidere (Cântec bănățean)

(De sus din fân sar câțiva flăcăi și iau fetele la un dans bănățean, sub ochii speriați ai babei
Anica, disperată că în timp ce se duce să scoată din joc o fată, îi fuge cealaltă. Lăutarii cântă
apoi un brâu – în horă, în care se prinde Tony, flăcăii râd de el că joacă schimonosit ca la
oraș)

SANDU: Bade Răzuș, nici nu știi cât mă bucur că te văd.

RĂZUȘ: Și eu mă bucur, Sandule! Dar tu ce ai mai făcut de când am fost plecat?

SANDU: D-aia vii atat de rar, nu ai mai fost de un car de vreme la noi!

16
 17

SANDU: Apoi eu am facut o treabă bună, nu degeaba am fost ucenicul dumitale.

RĂZUȘ: Eii, ia spune ce-ai facut?

SANDU: Acolo la teascuri...în locul surubului din capul mutterului am pus o roată dințată de
2 ori mai mare. Și acum, debitul strugurilor se face de două ori mai repede...

MOȘ TOMA: Sandu, ăsta al nostru e sămânță bună – mare noroc avem cu el și cu tine că l-ai
învățat atâtea.

RĂZUȘ: Aveți noroc cu el, e priceput, e și om harnic. Numai vezi tu, Moș Toma, în viață e ca
și în zilele noastre, să nu se întoarcă împotriva omului toate câte le știe – că nici să fii prea
deștept nu-i bine.

Text 8

ANA: Parcă pe aici a luat-o Sandu.

IANCU: De ce-l cauți?

ANA: Ziceam...să fim cu toții.

IANCU: Și... numai cu mine nu vrei să rămâi o clipă?

ANA: Ba da, dar...

IANCU: Ana...Lugojana.

ANA: Adevărat, așa mi se spune acum, de când cu cântecul dumitale.

IANCU: Ți-e drag cântecul?

ANA: Da, toată lumea îl cântă cu drag.

IANCU: Și dumneata?

ANA: Și eu! E frumos!

IANCU: L-am făcut numai cu gândul la dumneata...pentru că-mi ești dragă, Ana.

ANA: (tulburata) Domnule Iancu...

17
 18

IANCU: De ce „Domnule”? Spune-mi Iancu, așa cum eu iți spun dumitale: Ana...Ana
Lugojana...când mă gândesc la dumneata.

ANA: Nu știu dacă se cade. Te-ai mai gândit la cântec?

IANCU: Și la dumneata Ana (îi ia mâna), pentru că în cântecul pe care ți l-am închinat, este o
fărâmă din dragostea mea.

ANA: Adevărat?

IANCU: Nu mă crezi?

ANA: Nu știu. (retrăgându-și mâna). Haide să-l căutăm pe Sandu.

IANCU: Mai stai o clipă! Vreau să-ți spun tot ce am pe suflet Anuțo. Ia spune-mi, te-ai mai
gândit vreodată la mine?

ANA: Da. M-am gândit...Că de astă- toamnă nici n-ai mai dat pe la noi...

IANCU: Ți-ar fi plăcut să mai vin?

ANA: (visătoare) E atât de mult de atunci!

IANCU: Însă tot timpul m-am gândit la dumneata Ana.

ANA: De ce să te fi gândit dumneata la mine? Eu sunt o fată simplă de la țară.

IANCU: Nici eu nu sunt boier Ana. Am pornit și eu tot de la țară, știi bine. Cântecele pe care
le fac, sunt cântecele țăranilor; în ele mi-am legănat copilaria...și în visurile mele mă văd legat
tot de o fată de la țară.

ANA: Dar dumneata ai altă viață acum, ai plecat de aici...

IANCU: Și ce dacă am plecat?...

ANA: Te-ai învățat să colinzi lumea toată.

IANCU: Așa e...dar eu visez altceva...și o viață pentru mine și pentru fata pe care o voi gasi.

Nr.9 – DUET

Text 9 - filmare

18
 19

Fany: (care a intrat cu putin inainte de iesirea lor, nevazuta de ei, ii face semn lui Tony) Ia
poftim încoace!

Tony: Ce-i?

Fany: Ai văzut?

Tony: (apare si el) Sigur c-am văzut! Dar ce să fi văzut?

FANY: Parcă te lăudai că o iubești.

TONY: Eu?! Când am zis așa ceva?

FANY: Nu te-ai ținut toată iarna de capul tatii să ne ia și pe noi la Lugoj?

TONY: Ba m-am ținut. Și de atâtea ori a venit tata și nu i-ai spus. Ți-ai găsit să-i spui acu,
când a venit prăpăditul ăsta de cobzar?

FANY: Vezi că esti gelos?

TONY: Eu gelos pe prăpăditul ăsta?!

FANY: Ba ești și trebuie să fii. Ce, tu n-ai demnitate?

TONY: Ba da.

FANY: N-ai mândrie?

TONY: Ba da.

FANY: N-ai amor propriu de bărbat?

TONY: Ba am. Pe toate astea le am.

FANY: Atunci nu trebuie să te lași.

TONY: Păi nu mă las!

FANY: Trebuie să i-o iei.

TONY: I-o iau! Dar cum???

FANY: S-o cucerești.

TONY: S-o cuceresc. Dar cum?

19
 20

FANY: Cu inteligența ta...prostule.

TONY: (dezumflat) Neee... dacă e pe inteligență...

FANY: Sigur, las- că te învăț eu.

TONY: Așa da, că tu ești deșteaptă a dracului.

FANY: Uite...fă-i curte...

TONY: Să-i fac curte...

FANY: Spune-i c-o iubești.

TONY: Să-i spun c-o iubesc...Nu merge. E șireată tot ca tine și mă ia peste picior.

FANY: Spune-i c-o iei de nevastă.

TONY: O iau de... Cum adică? Eu să mă-nsor c-o sărăntoacă?

FANY: Ei si? Ce, dacă îi spui c-o iei de nevastă ? Trebuie să te însori?

TONY: Pai atunci cum?

FANY: O minți numai, ca să-i strici rostul ei cu Iancu.

TONY: Da, așa. Și pe urmă?

FANY: Și pe urmă, dacă nu mai vrei s-o iei, găsim un pretext și îi dai cu piciorul.

TONY: Îi dau cu piciorul. Și dacă nu vrea?

FANY: Cum să nu vrea? O fată săraca de la țară s-o ceară un boier bogat?!

TONY: Care boier bogat?

FANY: Tu, tontule!

TONY: Eu ...bogat? ... Am doar ce-mi dă tata și ce fur de la tine.

FANY: Bine, dar o să fii. Și pe urmă prostule, vorbește-i și tu pe ocolite.

TONY: Cum pe ocolite?

FANY: Aduci vorba despre căsătorie... pe departe...

20
 21

TONY: Da...

FANY: Încerci...

TONY: Da...

FANY: Vezi dacă se prinde...apoi îi spui că e vorba de tine.

TONY: Aaaaaa, pe ocolite...Las- că știu eu. Nu i-am spus tot pe ocolite că o iubesc? Și nici n-
a băgat de seamă, dar...

FANY: Ce „dar”?...Ce ai rămas cu gura căscată?

TONY: Dacă l-o fi iubind pe lăutar?

FANY: Vasăzică, ți-e frică de un lăutar?

TONY: Mie? Nu mi-e frică de o orchestră întreagă!

FANY: Ești un fanfaron. Numai gura e de tine.

TONY: Uite vin profesorii. Să nu le spui nimic.

MARITZI: (Intră cu Nazarie) Bună, bună bună. Ah, aici erați scumpii nostri musafiri?

FANY: Tocmai la timp sosești Tanti Maritzi. Să te întreb și pe dumneata.

TONY: Să nu le spui.

FANY: Lasă-ma în pace, că ești un bleg și un mototol...

MARITZI: Despre ce e vorba?

NAZARIE: Quid agis.

FANY: Tanti Maritzi, ce faci dumneata dacă ...să zicem, iubești pe cineva și ai o rivală care-ți
stă în cale.

MARITZI: O ucid! Îi înfig pumnalul în piept!

TONY: Ai și pumnal?

MARITZI: Am! Trec peste un morman de cadavre ca să ajung la iubirea mea!

FANY: (amuzată) Vezi?!

21
 22

TONY: Aoleu!!

MARITZI: Așa am fost și eu: o sentimentală, dar, tineretul din ziua de azi nu mai are pic de
sentimentalism.

NAZARIE: N-are nici pumnal.

TONY: N-am.

FANY: Zi mai bine că n-ai curaj.

MARITZI: Aaaa, tânărul e cu pricina?

NAZARIE: Video lupum.

MARITZI: Și cine e...mă rog? Ca să zic așa...

NAZARIE: Altera pars.

MARITZI: Adică ce mai întreb, că știm cu toții!

FANY: Daa, s-a hotărât în sfârșit să-i ceară mâna.

TONY: Eu n-am zis nimic, ea a zis.

MARITZI: Ce să zică?

FANY: (repede): Vrea să spună că el n-ar fi avut curajul să vă mărturisească. E emoționat

săracul...

MARITZI: Înțeleg, înțeleg. Și eu sunt așa emoționată...! Iată o știre care mă transportă cu nu
știu câți ani în urmă...Parcă mă văd la vârsta dumitale jună și fericita. La 18 ani!...

TONY: Păi eu am 22.

MARITZI: Dar eu la vârsta dumitale nu aveam decât 18 și mi-a facut curte odată ...

TOȚI: Otto, Ottokar!!! Știm , știm.

MARITZI: Ce Ottokar? Nu știți nimic!

TONY: Ba-i știm pe amândoi. Și pe ăla micu’, și pe ăla mortu’.

MARITZI: Eiii, habar n-aveți. E vorba de cineva mai mare.

22
 23

NAZARIE: Mai mare.

FANY: Cine frate, că doar n-o fi Franz Josef?

MARITZI: Ba, dacă vreți să știți mi-a facut curte Franz Josef.

TONY: Ei...nu mă înnebuni!!!

FANY: Cum?

NAZARIE: Când asta?

MARITZI: La Viena.

FANY: Povestește-ne și nouă.

MARITZI: Să vă povestesc: Era într-o superbă dimineață de primăvară. Mă dusesem la

biserică. Eram îmbrăcată toată într-o rochiță de dantelă bleu. Vai ce frumusețe! Eu stam așa
cam pe unde sunt eu acuma și împăratul a venit...cam așa pe unde ești dumneata acum.
Împăratul m-a privit, mi-a surâs și le-a spus aghiotanților: “ Faină copilă”! Am auzit eu cu
urechile mele, dar n-am zis nimic că n-am vrut să și-o ia în cap. Aaaa!!! Ce vremuri erau
acelea!!!

TONY: Ce? Ai intrat cu umbrela deschisă în biserică?

MARITZI: Când erai la mine la școală, ridicai două degete când vroiai să vorbești neîntrebat.

NAZARIE: Și?

FANY: Ei și, ei și?

TONY: (spre stupefacția celorlalți care se abțin să nu pufnească în râs) ...Și...aghiotanții ce-
au zis?

MARITZI: Aghiotanții s-au înșirat toți la rând, au pocnit din pinteni, au salutat cu „unor” și
au zis: „Faină, faină de tot, să trăiți Majestate”... I-am auzit și pe ei cu urechile mele.

TONY: ...Faină copilă!

FANY: Lasă că acum te încuscrești cu Pfitznerii, să vezi ce curte o să ți se mai facă.

MARITZI: (atinsă) Crezi mata că eu am așteptat această „onoare” ca să mi se facă curte?

23
 24

FANY: Nu, dar oricum e o onoare.

MARITZI: O afacere bună pentru toată lumea.

FANY: De ce?

MARITZI: Când un boier pirpiriu se însoară cu o țărancă sănătoasă, regenerează neamul

boieresc. Nu Nazarie?

NAZARIE: Just. Sangui mixtus, sanguis bonus...

FANY: Și totodată, căsătoria între o țărancă săracă și un boier bogat regenerează punga
țărănească. Nu-i așa Tony?

TONY: Nu știu. Creitarus mixtus, creitarus multus.

MARITZI: Acum ai și doctoratul!

FANY: Nu încă.

MARITZI: Aleargă Nazarie și caută pe Ana.

TONY: Nu, nu!!! Eu vreau să-i spun!

MARITZI: Atunci spune-i numai că o caută domnul Tony că vrea să-i vorbească.

NAZARIE: Alerg. Curo, curere, cucuri, cursum. (iese).

MARITZI: Dar o să știi cum să-i vorbești?

TONY: Sigur! O fac cu diplomație...

FANY: Știi să-i faci curte?

TONY: Curte? Ce curte?

FANY: Hai să-l învățăm.

MARITZI: Să trecem la lecția practică! Partea întâi, declarațiunea de dragoste: Băiatul, fata și
mama...

TONY: (vorbit) : Pădurii

24
 25

Tertet – nr.10 – Maritzi, Fany, Tony.

FANY: Ah, știu că mori de dorul meu.

TONY: (surprins) Eu?

MARITZI: Că după noi oftezi mereu.

TONY (indignat): Eu?

MARITZI: Ei da, am auzit că ne iubești

Și la o nuntă nu te-mpotrivești.

TONY (gest): Vești!...

FANY: Sunt dulce ca o trufanda …

TONY: Da?

FANY: Zglobie ca o rândunea...

TONY: Nea!

FANY: De vrei să scapi de viața de burlac,

Mă iei și burlăciei-i pui capac!

MARITZI: Pac!

FANY: Te voi săruta

Te voi alinta

Și la tot ce vrei tu o să mă supui

MARITZI: Și eu tot așa, orișice ți-oi da

Puișor, numai să-mi spui...

FANY: Pui!

MARITZI: Îți dau iubirea cu avânt.

25
 26

TONY: Vânt!

MARITZI Îți dăm și-o zestre... pe cuvânt!

TONY: Vânt

MARITZI + FANY: Dar dacă n-o să fii supus și blând

Îți facem, cum s-ar spune într-un cuvânt

Vânt!

II

MARITZI (vorbit): Partea a doua: Căsnicia. Nevasta...bărbatul...și mama soacră. Trio pe două
voci.

TONY: Eu o să fiu un soț temut.

MARITZI + FANY: Mut!

TONY: Și cu nevasta nu discut.

MARITZI + FANY: Scurt!

TONY: Vrei bani, să-ți cumperi rochii?

Pardon madam.

Eu nu-s maharadjahul din Anam!

N-am!

FANY: Să-mi iei o broșă cu onix!

TONY: Nix!

MARITZI: Și mie o sticlă cu parfum!

TONY: Fum!

MARITZI: Ba te poftesc să iei, că altfel...dau!...

Și dup-aceea nu mai zici nici miau!

26
 27

TONY: Iau!

Îți iau cercei!

Îți iau tot ce vrei,

Iar lu’mama soacră-i iau un cozonac!

MARITZI: Ți-am spus altceva!

TONY: Poate o baklava?

MARITZI: Taci, de nu vrei să te-atac!

TONY: Tac!

FANY: Dă-mi un pupic numaidecât!

TONY (gest pe portofel) : Cât?

FANY: Olio, ce botișor urât!

MARITZI: Rât!

TONY: Eu nu am rât, că nu sunt gâscă...eu!

Matale ești o piesă de muzeu!

MARITZI: Eu??? Suferă căsnicia. Hai pasează, hai

III

FANY: Mi-e rău, te rog să-mi faci un ceai!

TONY: Ce-ai?

MARITZI: Îmi ard obrajii în văpăi...

TONY: Păi!...

MARITZI: Și tu te uiți! Nu vezi că e prăpăd!

Și c-o epidemie eu prevăd!

TONY: Văd!

27
 28

FANY: Fă ceaiul, că de nu te-nșfac!

TONY: Fac!

MARITZI: Și pune-mi o compresă-ți spui

TONY: Pui!

FANY: Și-n loc să-mi stai degeaba ca un grof ,

Mai pune-n supa-un morcov și un cartof

TONY: Of!

MARITZI: Adu-mi un prosop!

FANY: Toarnă-mi un sirop!

MARITZI: Dă-mi și camizonul!

TONY: P-ăsta d-un să-l iau?

FANY: Ia-l de unde ai ști!

MARITZI: Nu cumva ai pofti

Mură-n gură să ți-l dau? ( îi dă o palmă peste ceafă lui Tony)

TONY: Au! Am priceput și lecția asta!

FANY: Rămâne să-ți aduci nevasta.

MARITZI: Iar eu ca soacră-n chip de samurai

O să v-alint în mână c-un vătrai!

TOȚI: Trai!

Dans

Text 10

TONY: Uite, vin niște fete. Trebuie să fie și Anuța cu ele.

DOINA (intrând cu un grup de fete) Auzi, Ana, te caută!

28
 29

ANA: Eu mă ascund după voi (se ascunde)

TONY: N-ați vazut- o pe Anuța?

FETELE: Nu, nu…

MIOARA: A luat-o așa…(arătând cu mâinile cruciș în două părți) Încolo!

TONY: Încolo? ...Încolo?

FETELE: Încolo, încolo a luat-o Domnule Tony.

TONY: Unde, unde?... Dar ce, ești șasie? Demult?

NICULINA: Daca fugi repede, o ajungi.

TONY: Fug repede (iese izbindu-se de grupul de băieți care intră cu Sandu)

BAIEȚII: Ohooo, mai ușor. Unde fuge așa tăntălăul?

MIOARA: O caută pe Ana.

ANA: (apărând) Și eu-s aici.

SANDU: Ana noastră e ca fraga de munte.Într-un loc o cauți și-ntraltul o găsești.

MIOARA: Sandu vorbește în parabole.

VOICHIȚA: Păcat că nu știe să cânte din vioară ca Iancu.

SANDU: Noi altfel știm cânta!

NR.11 – Duet si Ansamblu – Ana – Sandu (strofa 2)

Text 11

TONY: (apare la sfârșitul cântecului) Eee! Uite pe Anuța.Vezi că nu era acolo!

ANA: Mă căutai Domnule Tony?

TONY: Am să-ți spun ceva între patru ochi…între patru…

FETE + BĂIEȚI: Atunci noi ne ducem. Noi vă lăsăm…ne ducem spre cramă.

SANDU: Eu mă-ntorc. (ies cu toții)

29
 30

TONY: …patru ochi…

ANA: Ce vrei să-mi spui domnule Tony?

TONY: Eu? Nimic.

ANA: Cum nimic?

TONY: Adică vreau să spun că n-am să-ți spun…vreau să te întreb ceva.

ANA: Ce?

TONY: Să te întreb mai multe întrebari.

ANA: Întreabă!

TONY: Îți place casa?

ANA: Care casă?

TONY: Casa omului… la casa lui.

ANA: Sigur că-mi place.

TONY: Și gospodăria?

ANA: Și.

TONY: Și copiii?

ANA: Și.

TONY: Și muzica?

ANA: Da.

TONY: Atunci, o să cântăm împreună.

ANA: Acum?

TONY: Nu…atunci.

ANA: Când atunci?

TONY: Las- că știu eu.

30
 31

ANA: Dar de ce mă întrebi toate astea?

TONY: Pentru ca eu…adica sor-mea Fany si cu mine vrem sa insuram pe cineva cu cineva si
vreau sa te intreb pe tine pe ocolite, ce zici?

ANA: Ce să zic? Cum îs tinerii? Ea cum e?

TONY: Bineee!! (apoi încântat) Tiii!!! Foarte drăgălașă.

ANA: Și el?

TONY: Eeeee… nici el nu e rău.

ANA: Tineri?

TONY: Ea are cu doi ani mai puțin ca mine.

ANA: Dar dumneata câți ai?

TONY: Doi ani mai mult ca tine.

ANA: Vorbești în fabule domnule Tony. Știu eu ce trebuie să înțeleg!?...

TONY: Asta…trebuie să înțelegi Anuțo!...Ana Lugojana, sora mea Fany iți cere mâna.

ANA: Îmi cere mâna sora dumitale?

TONY: Da!

ANA: Domnișoara Fany mă cere de nevastă?

TONY: Nu. Te cere de cumnată.

ANA: Domnule Tony, dumneata mai ai vreun frate?

TONY: Nu, nici un frate. (tâmpit), dar de ce mă-ntrebi?

ANA: Atunci, după câte înțeleg, domnișoara Fany vrea să mă mărit cu dumneata.

TONY: Așa vrea!

ANA: Și dumneata nu vrei?

TONY: Eu? Mie mi-ar plăcea foarte tare să-i fii cumnată…

31
 32

ANA: Dar îți cântărești cuvintele de parcă ar fi bani, ți-e frică să nu dai unul mai mult.

TONY: Nu d-aia; dar vreau întâi să văd ce spui și p-ormă!

ANA: Știu eu ce să spun domnule Tony? Deși știu încă de când eram mici că mă placi…că ții
la mine…

TONY: N-o lua și tu ca mine pe ocolite. De atunci te iubesc de plesnesc.

ANA: Cu toate astea nu m-am gândit niciodată că ai să mă ceri.

TONY: Păi dar ce, eu m-am gândit?

ANA: Așa că acum nu știu ce să-ți spun.Te rog să mă lași să mă gândesc.

TONY: Poți să te gândești cât vrei, dar cu o condiție: să nu spui “NU”

ANA: Bine!...Uite, vine Sandu. Vreau să mă sfătuiesc cu el.

TONY: Nu, nu. Nu vreau să-i spui nimic lui.

ANA: Sandu mi-a fost întotdeauna ca un frate.

TONY: Da, dar…

SANDU: (intrând) Iată-mă-s, m-am intors!

TONY: Și eu m-am dus!

SANDU: Noi doi suntem ca luna și soarele Domnule Tony: Când vine unul, pleacă celălalt.

TONY: Nu cred! În orice caz, eu sunt soarele!...

SANDU: Păi chiar semeni cu el…așa rotund.

TONY: Danke schon. (iese).

SANDU: Mi se pare că iar am căzut la timp nepotrivit.

ANA: Ba nici că puteai veni mai la timp ca acum.

SANDU: Eiii…dar ce s-a întamplat?

ANA: Am o mare hotărâre de luat și numai tu îmi poți da sfatul potrivit.

32
 33

SANDU: O hotărâre mare?

ANA: Tony Pfitzner m-a cerut de nevastă.

SANDU: Cum?

ANA:Vrea să mă facă boieroaică.

SANDU: Da, e și boier, neisprăvitul.

ANA: Da, boier și bogat…și tot ce vrei. Dar vezi că gândul meu e la altul.Nu e el așa bogat,
dar e om de ispravă. Îi sunt dragă demult și cred că și eu îl îndrăgesc.

SANDU: (fericit) Anuța!...adevărat Anuța?

ANA: Da Sandule. De aia, vezi tu, stau în cumpănă.

SANDU: (deazamagit) Stai în cumpănă?... Adică așa e. E lucru de chibzuit. Feciorul lui
Pfitzner o fi cum o fi, dar e bogat.

ANA: Și ce-am eu, că el e bogat?

SANDU: Ai, că tu ești săracă Ana, și sărăcia e povară grea.

ANA: Pentru cine n-are spate s-o poarte, Sandule. Noi suntem învățați cu ea. Cred că bogația
de soiul ăsta, nouă nu ne-ar sta bine.

SANDU: Dar tu crezi Anuța, că bogația nu-ți poate aduce fericire?

ANA: Mie nu…niciodată.

SANDU: Și celălalt ți-ar putea-o aduce, așa sărac cum e?

ANA: Sunt sigură.

SANDU: Și…zici că ți-e drag?

ANA: Eu așa cred…

SANDU: Atunci nu trebuie să mai stai pe gânduri; urmează-ți inima Anuța!

33
 34

ANA: Sandule, de-ai ști cât sunt de fericită! Tu mi-ai dat sfatul pe care-l aștepta gândul meu.
Nu am vrut să fac nici un pas fără să vorbesc cu tine. Acum știu ce să-i raspund lui Iancu când
mă va întreba :”Vrei să-mi fii soție Ano Lugojano?”

SANDU: (uluit) Cum??? De Iancu vorbești?

ANA: Dar tu la cine te gândeai?

SANDU: Eu?... La nimeni…la cine să mă gândesc?

ANA: Așa e. A fost o taină pe care nici mie nu îndrăzneam să mi-o spun. Ție însă, simțeam
nevoia să ți-o spun. Sandule, mulțumesc. Nu ești tu prietenul meu din copilărie, fratele meu?

SANDU: (aparte) Da, firește. Eu sunt…prietenul tău.

ANA: Ce, te-ai răzgândit cumva?

SANDU: Nu, dimpotrivă. Încă o dată îți spun: urmează-ți inima!

ANA: Sunt fericită Sandule! Și tu trebuie să fii fericit. Mă duc… Cu bine, Sandule!

SANDU: Cu bine Anuțo…(o strigă) Anuța, ți-a căzut brândușa din păr!

ANA: (ieșind) Nu-i nimic Sandule, găsesc eu altă floare.

NR.12 – ARIE SANDU – Floare albă

NR.13 – Finalul 2

Text 12

Pagina 100

MARITZI: Vino fetițo, felicitările mele. Ce e drept, Iancu nu e chiar contele pe care-l visam
eu, dar la urma urmei, vorba aia: Nu se poate nuntă fără lăutari. Așa că acum mireasă avem,
lăutar avem, un ginere ne mai lipsește...adică îl avem și pe ăsta.

FANY: (arogantă) Te felicit pentru alegerea făcută. Ce e drept, veți fi o pereche foarte
potrivită sau cum ar spune Tanti Maritzi: tot sacul își găsește peticul.

Text 13

34
 35

FANY: Ah, tocmai la timp sosește și nefericitul confident. Vino Sandule să auzi vestea cea
mare! Ana s-a logodit cu Iancu…dar ce te-ai întunecat așa?

Pagina 106

FANY: Cum? Ce obrăznicie!

TONY: În ce parte vede el că sunt un neisprăvit?

FANY: Taci!

Pagina 107 – Presto

ANA: Sandule, Sandule!!! Sănducule! Nu m-aude! Acum înțeleg...

ACTUL III

A doua zi, piata de la marginea satului. In stanga, casa Anei, modesta, cu o prispa la
care ajungi pe o scara de piatra cu doua trepte. Cerdacul este strajuit de o balustrade de lemn
si stalpi de lemn cioplit. In fund perspectiva de deal si munte. Din dosul casei, coboara spre
piata drumuri inguste de munte. In fund-dreapta este drumul spre Lugoj, larg, si deschis. Pe el
vor intra muncitorii.

Nr.14- Deschidere???

HAVASSY: Ce face administratorul, de nu mai vine?

Polițistul 1: ( care cereceta in partea opusa) Stă de vorbă cu bătrânul!

Polițistul 2: Vine.

PFITZNER: Bună ziua domnilor.

HAVASSY: Salut. Inspector Havassy.

PFITZNER: Pfitzner! Îmi pare bine.

HAVASSY: Am venit pentru un mic control. Sunt unele îngrijorări…ca să zic așa…care ne-
au fost sesizate de către contele Wertherpollo.

35
 36

PFITZNER: De ce?

TONY: De ce?

HAVASSY: Diverse chestiuni, de pildă felul cum este administrată moșia…pe urmă
oamenii…resursele…producția…Cine ar fi răspunzător aici în cazul unor nereguli?

PFITZNER: Nu, nu… eu nu-mi iau răspunderea!

HAVASSY: Atunci?

PFITZNER: Simplu. Dacă sunt nereguli, țăranii sunt de vină.

HAVASSY: Aha…paăi…și în acest caz…ce se poate face?

PFITZNER: Eu, ce le pot face? Eu nu pot face nimic, vă dați seama…

TONY:Arestați-i că d-aia sunteți polițai.

HAVASSY: Vasăzică sunt nereguili! Și se pare… grave, din moment ce pomenim de arest.

PFITZNER: Să nuuu…eu nu…haideți să ne-nțelegem…Adică…să ne sfătuim cum ar fi mai

bine să procedăm în caz că ar fi într-adevăr descoperite nereguli în rândul țăranilor ,
bineînțeles. Vă dați seama că nu este ușor să îi controlez, până la urmă moșia e mare, iar ei
sunt localnicii aici, …sunt acasă la ei până la urmă. Noi suntem doar așa…Stăpâni pe finanțe
și încercăm să administrăm producția lor, dar nu e ușor, sunt chestiuni care pot trece
neobservate și ne trezim cu nereguli.

HAVASSY: Ce fel de nereguli bănuiți că ar fi?

PFITZNER: Mi-e greu să vă spun acum…ar trebyui să mă gândesc cateva zile, sa vedem ce
putem face.

HAVASSY: Eu zic să facem acum un interogatoriu (către polițiști). Aduceti aici ingrijitorul
viei și câțiva dintre țăranii care sunt acum la cramă.

PFITZNER: Domnule Havassy…Știți și dumneavoastră că e complicat, ei nu pricep multe…

poate nici întrebările nu le vor înțelege așa cum trebuie, iar de îngrijitorul viei, de Moș Toma ,
mă ocup eu. El e tartorul. Pe el îl scutur eu. Dumneata, aș vrea să înțelegi, nu are sens să te
obosești inutil. Eu pot rezolva totul aici… și până la urmă… va fi bine pentru toată lumea,
aveți încredere. Adică eu, pot aranja lucrurile în așa fel încât să găsim o soluție echitabilă.

36
 37

HAVASSY: Și ce fel de soluție îmi propuneți?

PFITZNER: În primul rând…să găsim un vinovat, adică vinovatul. Eu sunt convins că aici au
fost niște planuri ascunse pentru a masca surplusul în producția de vin. E un băiat în sat, se
crede foarte priceput și mă tem că știe cam multe. A făcut și o invenție, însă, eu sincer nu
înțeleg la ce folosește. Știți, ei folosesc banii pe care noi îi dăm cu bună credință să facă tot
felul de prostii, invenții, care cică îi ajută la muncă – țăranii sunt leneși domnule , își caută
scuze.

HAVASSY: Pierdem vremea domnule Pfitzner, haideți să trecem la subiect.

PFITZNER: Eu, să fiu sincer, am o bănuială. Băiatul ăsta, Sandu – inventatorul – și cu

îngrijitorul viei, Moș Toma, am impresia că au unele socoteli ascunse și nu degeaba au făcut
ei mașinăria aia ciudată. Poate îi ajută cumva să fure din vin, că nu prea sună bine ce am eu la
registre...și vă dați seama, eu sunt om onorabil, până la urmă sunt administrator și nu mi-as
permite să măsluiesc registrele. Cât se produce, eu atâta trec. Însă până ajunge la mine
producția, se pot întampla multe...

HAVASSY: Înțeleg…ia aduceți-l pe Moș Toma aici. (Intră Moș Toma)

Bună ziua! Astă toamnă când a venit domnul conte aici, a sesizat unele nereguli…Ce ne puteți
spune?

TOMA: Nu i-am primit după cuviință?

HAVASSY: Dumneata ce crezi?

TOMA: Aveam durere în gât și nu puteam cânta niciunii...dar am băut gălbenuș de ou între
timp și ne-a trecut, e rezolvată treaba.

HAVASSY: Și credeți că asta ar fi singura problemă de aici? Cum stați cu respectarea legii?

TOMA: Știți și dumneavoastră că țăranii trăiesc după legea lor, lăsată de cel de Sus.

PFITZNER: V- am spus eu că nu vă puteți înțelege cu ei...sunt la ei acasă și fac ce vor,

vorbesc cum vor. Când veți trăi după legea voastră, va fi sfârșitul lumii!

TOMA: Sfârșitul lumii dumitale, domnule Pfitzner!

37
 38

HAVASSY: Mda, am înțeles situația…poți pleca. Haideți vă rog să discutăm mai multe –
vreau să telegrafiez mai departe un raport. Ne trebuie un motiv să-i arestăm.

Text 15

FANY: (lui Tony): Ți-a plăcut?

TONY: Oho! Ai văzut ce i-a spus ăla tatii cu sfârșitul lumii ? (râde)

FANY: Nu mai râde prostule, ăștia-și bat joc de noi și tu asta găsesti de spus? Altceva trebuie
să faci dumneata.

TONY: Ce trebuie să fac eu?

FANY: Ascultă aici! ( cercetează atentă în jur).

TONY: Ascult aici.

FANY: Și lasă-te de obiceiul ăsta nărod de a repeta mereu.

TONY: Ce repet?

FANY: Ce spun eu.

TONY: Ce spui tu?

FANY: Of, că nu stiu ce-mi vine să-ți fac, taci o dată și ascultă. Ai auzit ce obraznic a fost
țăranul ăla de Moș Toma cu tata. Ieri, sărăntocul ăla de Sandu și-a bătut joc de tine, te-a
insultat.

TONY: Pe mine?

FANY: Te-a facut “neisprăvit”.

TONY: Da, m-a facut.

FANY: Trebuie să ne răzbunăm. (apare Iancu care surprinde discuția celor doi; ascultă o
clipă, apoi se retrage fără a fi observat de aceștia)

TONY: Să ne răzbunăm.

FANY: Trebuie să-l pedepsim crunt.

38
 39

TONY: Dar cum?

FANY: Le dăm peste cap mecanismul ăla ingenios care îi strică tatei toate socotelile. Așa o să
pară că ei au făcut-o ca să se salveze. Te lăudai că ce-a facut prostul ăla de Sandu cu invenția
lui , poți să faci și tu.

TONY: Sigur că pot. Mare lucru să fac și eu o râșniță din aia care se învârte?...

FANY: Uite cum facem: dacă pui un fier de potcoavă între dinții roților și învârți manivelele,
se fac praf dinții și se strică tot.

TONY: Păi da.

FANY: Perfect. E timpul să te răzbuni. Du-te și fă asta. Dar vezi să nu-ți prindă mâna când
pui potcoava. Ai priceput?

TONY: Daaaa!!! …Deci cum?

FANY: Ah Tony, greu mai pricepi!

TONY: Păi eu nu pricep greu. Eu nu pricep deloc…

FANY Nu ai auzit ce-a spus ăla, că au nevoie de un motiv să-i aresteze?

TONY: Deșteaptă ești tu Fany, tu. Păi îi leagă pe toți. Și pe Moș Toma, și pe Iancu… și pe
Sandu.

FANY: Nu, nuuuu, pe Iancu nu…

TONY: Pe Iancu nu, că Iancu…mdaaa…

FANY: Hai la treabă , eu voi sta la pândă.

TONY: E timpul să ne răzbunăm. Stai tu? Atunci mă duc. Cu tine nu mi-e frică…

Dans

( la sfarsitul dansului ies în poiană , în timp ce din cealaltă parte intră Havassy cu Pfitzner,
Tony, Fany și polițiștii)

Text 16

PFITZNER: Acum mi-au adus și mie la cunoștință copiii mei, că s-a aflat faptul.

39
 40

HAVASSY: Putem avea martori? I-a mai vazut și altcineva?

PFITZNER: Sigur. I-a văzut tot satul. Nu, Fany?

FANY: Și ieri și azi au intrat de doua- trei ori în cramă.

PFITZNER: Sub pretext să vadă dispozitivul inventat de băiatul ăla.

HAVASSY: Băiatul e de aici din sat?

PFITZNER: Da. Cel care i-a luat apărarea lui Moș Toma.

HAVASSY: Acum e limpede toată treaba.

PFITZNER: Totul e făcut să nu se descopere că ei au falsificat registrele.

TONY: (repede, văzând că Fany se mulțumește să dea din cap) Fany, zice că da, așa e!

HAVASSY: Sigur, sigur… Dar ziceți că invenția ăstuia era ceva serios?

PFITZNER: Ei zic că da. N-am fost curios. Treaba lor. Nu știți cum sunt țăranii, leneși! Caută
fleacuri să-și ușureze munca. Și mai sunt și mincinoși, iau ei tot, ascund, sunt lacomi și pe
urmă vor ca tot noi, cei bogați să plătim.

HAVASSY: Și acum, tot ei l-au pus să-l strice, să-l protejeze pe bătrân. E clar. Avem motiv
serios de arestare. Pe urmă, dumneata să faci o plângere în scris.

PFITZNER: Trebuie neapărat?

HAVASSY: Sigur! O să ne trebuiască pentru proces.

TONY: Fany, mi-e frică.

FANY: Ești un tâmpit.

TONY: Sunt un tampit dar mi-e frică. Dacă se află?

FANY: Tremuri ca o piftie, nenorocitule. N-are ce să se afle.

TONY: Cum n-are ce să se afle? Se află că… (rade nervos)… Ha, ha.. Tremur ca o piftie…
Adevărat că piftia tremură?... Cum n-are ce să se afle?

FANY: Te-a văzut cineva?

40
 41

TONY: Nu m-a văzut nimeni.

FANY: Nu te-a văzut chiar nimeni?

TONY: Nu, dar dacă m-o fi zărit cineva și vine să spună?

FANY: Minte. Eu sunt martoră că nu te-ai dezlipit de lângă mine. Auzi tu!...

TONY: Aud. Eu nu m-am dezlipit de lângă tine. Așa nu mai mi-e frică.

FANY: Dar acum dezlipește-te… pleacă, lasă-mă singură. Uite, vine aia și vreau să vorbesc
cu ea.

TONY: Care aia?

FANY: Ana.

TONY: Ana…aia… aia…Ana?

FANY: Of, te fâstâcești și te roșești tot când auzi de ea.

TONY: Mă fâstâcesc și mă roșesc fiindcă așa îmi place , nu de ce crezi tu.

FANY: Ai plecat?

TONY: Nu. Acum plec. (iese)

ANA: (intră foarte alarmată) Domnișoară Fany… d-ră Fany. Ați auzit?

FANY: Ce e, ce s-a întâmplat?

ANA: L-au arestat pe Sandu. Zice că a spart mutterul de la teascuri.

FANY: Așa? Păi de ce l-a spart?

ANA: Dar cum să-l spargă el? Că doar el l-a facut. Era mândria și bucuria lui. Iar acum… e
suspect că ar fi complice la falsificarea registrelor cu Moș Toma. Dvs știți că nu ar fi făcut
asta, știți că e cinstit și el și Moș Toma. Trebuie să-i scăpați.

FANY: Eu? Dar ce, m-amestec eu în lucruri d-astea? Scapă-l tu, că văd că ești atât de aprinsă.

ANA: Dar ce pot face eu? Cine m-ascultă pe mine?

FANY: Ei vezi, dacă erai acum logodnica lui Tony…

41
 42

ANA: Nu e timpul ales ca să glumiți, d-ră Fany…!

FANY: Nu glumesc de loc. Fratele meu s-a îndrăgostit de tine. Nu știu de ce, dar s-a
îndrăgostit și te-a cerut! O cinste mare, de care ți-ai bătut joc.

ANA: Nu mi-am bătut joc. Eu știu că nu-s fată să mă mărit cu un boier ca domșorul Tony.

FANY: Și de Iancu crezi că ești?

ANA: Iancu, ce e cu Iancu?

FANY: (furioasă, înțepată) Ah! Nu știi ce-i cu Iancu? Cu Iancu te-ai logodit fiindcă știai că
mă place pe mine. Ai vrut să mi-l iei, să te măsori cu mine.

ANA: Acum înțeleg.

FANY: Nu înțelegi nimic. Am să-ți arăt eu că nici cu Iancu , dacă vreau eu, n-ai cum să te
măriți.

ANA: Cred ca nu va fi nevoie să te ostenești.

FANY: Renunți de bună voie? Așa, vezi? Asta înseamnă că a început să-ți vină mintea la cap.

ANA: Da…da. Ziua de azi m-a învățat mai mult decât toată viața de până acum.

FANY: Și ca să-ți arăt că nu-s chiar așa de rea cum ai spus, am să te învăț ce trebuie să faci ca
să-l scapi pe Sandu.

ANA: Adevărat?

FANY: Dacă vrei ca prietenul tău Sandu să scape, el trebuie să spună că Moș Toma l-a învățat
să strice, ca să-și acopere falsul din registre. Că au făcut invenția asta… pentru a înmulți
producția, ca să poată fura vinul făcut în plus…nu? Așa s-ar putea explica de ce registrele lui
Moș Toma sunt atât de îngroșate și nu corespund cu registrele tatii care, bietul, de unde să știe
cât vin fac țăranii pentru bunul lor plac?

ANA: Și dumneata crezi că Sandu și Moș Toma ar putea face o mișelie ca asta?

FANY: Dacă vrei să-ți scapi prietenul trebuie să lupți și să faci cum ți se spune!

ANA: Să lupt? Ce vorbă mare ai spus acum… Niciodata nu m-am gandit că eu, o biată fată, o
să trebuiască să lupt. Înțeleg acum și cu cine trebuie să lupt!

42
 43

FANY: Uite-i că vin, să le spui ce te-am învățat.

Nr.17-Final III

( SE AUDE RUMOARE DE MULȚIME CARE SE APROPIE, INTRĂ ÎN SCENĂ. SE

DISTING CUVINTELE: NU-I VINOVAT; NU E DREPT; E O NELEGIUIRE,. PÂNĂ
CÂND SE ÎNCHEAGĂ O FRAZĂ COMUNĂ “NOI TOȚI STĂM MĂRTURIE CĂ
SANDU NU E VINOVAT”)

HAVASSY: (vorbit) Voi căutați-vă de treabă, de nu vreți să pun jandarmii să vă ridice pe toți.

( în rândul țăranilor freamată o revoltă reținută)

HAVASSY: (vorbit) La toți o să vă vie rândul, n-aveți grijă. Vă învăț eu minte, răzvrătiți, care
vă ridicați în contra stăpânirii către jandarmi) Haideți, să mergem…

FANY: (vorbit) Așteptați!!! Fata asta are de spus ceva.

ANA: Fii tare, Sandule. Ai curaj!

IANCU O clipă doar, dacă nu vă supărați domnule inspector.

HAVASSY: Aaa. Maestrul Iancu Iancovici.

IANCU: Vreau să-i dau lui Sandu, pălăria pe care a uitat-o.

SANDU: Nu e a mea.

TONY: (sarind ca prostul) Asta e pălăria mea.

IANCU: A dumitale? Imposibil.

TONY: De ce imposibil?

IANCU: Fiindcă am găsit-o în cramă la teascul cu pricina. Ce, dumneata, ai fost în cramă?

TONY: Eu n-am fost acolo în viața mea.

IANCU:( aratand spre Sandu) E a lui că el a spart. Uite , pălăria e ruptă toată în dinții roții de
la teasc.

43
 44

TONY: (sare ars) Fany, uite mi-a rupt pălăria.

IANCU : (repede) Ziceai că nu e a dumitale.

FANY: (repede) : s-a-nșelat.

TONY: M-am înșelat; dar mie să-mi plătești pălăria.

FANY: Taci, nu fii prost. Pălăria e a lui Tony, dar dumneata nu ai găsit-o acolo și nu știu ce
vrei să insinuezi.

IANCU: Ba la teasc am găsit-o.

FANY: Minți!

TONY: Minți! Să-mi plătești pălăria!

IANCU: Nu mint. Făptașul a ținut cu ea potcoava ca să nu-i prindă roata mâna.

TONY: Minte! Ha, ha, ha! Ce potcoavă, că nici n-a fost potcoavă, a fost un ciocan de dogărit
butoaie.

IANCU: Ciocan?

TONY: Da, ciocan.

IANCU:(repede): Și ciocanul cum l-ai ținut?

TONY: (prins) …De coadă (rumoare, izbucniri de revoltă, protestări)

FANY: Taci!

IANCU: Vasăzică, e pălăria dumnealui, dar nu e dumnealui. N-a fost în viața lui în cramă, dar
ciocanul l-a ținut de coadă.

FANY: Ce vrei dumneata să spui, încurcând omul degeaba?

IANCU: Că n-a ascultat sfatul cuiva care i-a spus să spargă cu potcoava, dar să aibă grijă să
nu-i prindă roata mâna.

PFITZNER: Vasăzică, tragi cu urechea și faci pe detectivul?

IANCU: Am auzit fără să vreau și am socotit de datoria mea să împiedic o mișelie.

44
 45

HAVASSY: Văd că ați făcut o adevarată anchetă, maestre.

IANCU: Am vrut să ajut, să nu se facă o mare greșeală.

HAVASSY: Mda! Îți mulțumesc. (jandarmilor) Dați-i drumul.

PFITZNER Renunț la orice fel de plângere. Se pare că într-adevăr este o foarte mare greșeală.

HAVASSY Dați-le drumul! Îi arestăm pe dumnealor în schimb, făptaș și complice.

FANY: Bine, dar toate astea sunt ale noastre. Putem strica ce poftim pe banii tatii. Nu e
proprietatea lor!!!

HAVASSY :Domnule administrator, faceți vreo plângere?

PFITZNER: Plângere? Ce plângere?! Nu fac nici o plângere. (lui Tony) V-arat eu vouă, copii
râzgâiați! Măgarule!

HAVASSY: Atunci să mergem .(porneste cu grupul Pfitznerilor)

TONY: (ieșind) Mie să-mi plăteasca pălăria. (ilaritate)

SANDU: (intinzându-i mâna) Domnule Iancu… frate Iancule, nu știu cum să-ți mulțumesc.

IANCU: Iubind-o pe Ana ca și până acum.

ANA: ( emoționată, apucându-i mâna gata să i-o sărute) Îți mulțumesc… as vrea să-ți spun…
nu știu cum să spun…

IANCU: (oprind-o) Nu-mi spune nimic. Stiu ce vrei sa-mi spui. Primejdia prin care a trecut
Sandu, ti-a lamurit inima… Stiu ca pe el il iubesti… Iti dau cuvantul inapoi, Ana Lugojana.

ANA: (cu ochii in lacrimi) Iancule, iti raman recunoscătoare, pe viata.

IANCU: (stregandu-i ochii cu batista lui) De ce?

SANDU + MOȘ TOMA (emotionat) Noi n-o sa te uitam niciodata, frate Iancule.

IANCU: De ce? As vrea sa iau cu mine în lume si toate lacrimile voastre, toate frământările
de aici…de acasă

SANDU: Si cantecele noastre vor fi atunci numai cantece de voie buna.

45
 46

_CORTINA_

46
47

47