Puslamaua partea a 2-a

Scenele 3, 4

Scena 3

...Fata cântă şi se mişcă în ritmul muzicii B.U.G. Mafia..

FATA: Am făcut rost de ceva lovele, ce să fac cu ele?... (Numără câteva bancnote.) O sută, două
trei... Fato, ce mai vrei? Lumea e săracă, ţara e pe cracă... Nu mai ştim ce-i aia milă, e tot mai
multă silă... Păpuşile sunt triste, şi-au pierdut copilăria... Eu nu mai ştiu să mă joc, ce timp idiot...
Nu mai ştim ce-i aia milă, e tot mai multă silă... (Se opreşte din cântat, pare câteva clipe o statuie.
Îşi trece palmele peste faţă.) Mda, mi-e silă... Trăim, doar, în deceniul sinuciderilor... Ştiţi voi câţi
indivizi aleargă în lume, într-o zi, s-o întâlnească mai repede pe aia cu coasa? (Ascultă sala.)
Chiar nu ştiţi, nu de ce, ci câţi se sinucid într-o zi în lume? (Unui spectator.) Hai, domne, dă o
cifră! (Aşteaptă răspunsul.) 3.000 de oameni, frate, dispar de bună voie, într-o zi, în lumea asta
de rahat... (Cu detaşare.) 3.000, aşa, oficial. Că, neoficial... Ce, credeţi că-s anunţaţi toţi ăia care
se sinucid?! Aşi!... Azi, dacă n-ai relaţii şi lovele, degeaba te mai sinucizi. Nu vorbeşte nimeni
despre actul tău eroic... (Sieşi.) Fuck you, eroic!... (Se urcă pe pervaz.) Băi, treaba e că marea
criză, cred eu, puşlamaua asta mică, nu-i aia cu lovelele. Ci criza iubirii. Oamenii nu mai au timp
să iubească şi nici să fie iubiţi... Nu i-am văzut eu pe-ai mei... (Oftează.) Tot timpul pe mine mă
revoltă ceva. Voi cum staţi cu revolta? Da’ revoltă-revoltă, nu fiţe?... (Cântă în ritm BUG Mafia.)
Mă revoltă generaţia părinţilor şi a profesorilor mei. Ei vor să trăim ca pe vremea lor. Să-i imităm,
fără să ne resetăm. Ceea ce nu se poate, frate. Noi ne trăim viaţa pe Internet, pe Messenger şi
Facebook. Fără trabuc. Pentru ei toate astea-s OZN-uri... Le privesc în puseuri, ca viţeii la... Mă
rog... Nu recunosc avantajul nostru tehnic. Nu vor, nu pot... Nasol, tare nasol! Nici nu încearcă să
ne înţeleagă. Şi ne fac azi leneşi, mâine impertinenţi... Don’t copy! Delete, timp tâmpit... (Tace o
clipă. Sălii.) Greşesc? (Un moment, liniște.) Uite, acum, mă mai revoltă că s-a făcut seară şi de
ziua mea (Priveşte tristă mobilul.) nu m-a sunat nimeni. Ceea ce, să fiu foarte sinceră, nu-mi cade
prea bine la pipotă. E nasoală singurătatea... (Caută o alinare.) Probabil că toţi cunoscuţii mei au
probleme importante. Majore, domnilor! Şi au uitat cu toţii de această zi care se memorează
automat: ziua 13, ora 13, etajul 13... (Se strâmbă la mobil.) Niciunul, mă?! Să zicem că maică-
mea n-are... acoperire. Că-i pe undeva prin Peninsula Iberică sau asta Balcanică. Chipurile, s-a
dus la muncă. Nu, nu-i căpşunară şi nici măslinuţă, lămâiţă. Ea dansează la bară. Bunicul mi-a
zis, odată, că mama ar fi fost şi prin Japonia. Bravo ei!... Sper că n-a prins-o cutremurul pe-acolo.
Vă imaginaţi, să fi cu mâinile şi-un picior pe bară şi să înceapă bâţâiala... Se sacrifică, pe unde o
fi, zice ea, să ne trimită bani. Ceea ce e nemaipomenit, aşa, teoretic. (Oftează.) Vai de banii care-
i avem de mâncare... Eu nu cred, însă, că ea se sacrifică sută la sută. Chestia asta cu sacrificiul
e paravanul multora dintre cei mari să-şi facă de cap... Băi, eu, dacă aş avea, aşa, o forţă să fac
legi, le-aş cere părinţilor care pleacă din ţară... (Are o idee. Ia portavocea, merge la fereastră.
Întuneric.)

Scena 4
... Fata este la fereastră. Aproape că ţipă în portavoce.

FATA: Domnilor, de două luni, vreau să merg la preşedintele ţării! Să-i spun ce am pe suflet.
Bunicul şi câţiva colegi de-ai mei mi-au zis că preşedintele n-are timp pentru o puştoaică ca
mine... (Fermă.) Vreau să vă anunţ pe această cale că mă voi arunca de la etajul 13, pentru că
pe domnul preşedinte al ţării îl doare-n... ştiţi dv. unde-l doare de copiii patriei! (Se aude o voce
metalică, din înaltul scenei.)
VOCEA: Păpuşică, nu da sinuciderii tale coloratură politică!
FATA (cercetează din priviri tavanul, pereţii): Fugiţi cu politica, domnule! Eu nu mă curvăsăresc.
Eu vreau să mă primească preşedintele. Am o problemă serioasă cu el!
VOCEA: Domnișoară, înainte să mergi la președintele țării, mai normal e să te prezinți la ministrul
educației să-i spui oful tău...
FATA: Ce spui, nene?! Ministrul?! Mau există vreun ministru al școlilor?! (Se strâmbă.) Care
ministrul, dom’le, că-i schimbați de la lună la lună?!... Ce, crezi, mata, că noi ăștia mici nu vedem
cum merg lucrurile în țara asta?! (Furioasă.) Băi, nene, lăsați vrăjeala cu mine! Eu numai la
președinte vreau să merg! Dacă nu mă duceți la președinte, mă arunc de la etajul 13!
VOCEA: Domnul preşedinte este plecat într-o importantă vizită de lucru în Zanzibar!
FATA: Zanzibar?! L-am văzut pe Travel Channel... Locul, nu preşedintele... (Efort de memorie.)
Teritoriu autonom în arhipelagul din Estul Africii. Ţine de Tanzania. Capitala? (Pauză de aducere
aminte.) Zanzibar City. Populaţia? Parcă vreun milion... (Mândră.) Băi, nu vă puneţi cu mine la
geografie!... (Ia racheta de tenis, o ține ca pe o chitară. Cântă în ritmul muzicii BUG Mafia.) În
Zanzibar, printre africani, perşi, indieni şi arabi, în bazar, caut un bar, să beau cockteil de mărar.
Ei îmi dau caviar şi homar, la masa unui cizmar. Nene, ce coşmar pe preşedinte, să ajungă-n
Zanzibar, la masă c-un cizmar găinar.... (Se oprește din cântat.) Dacă preşedintele nu mă
primeşte, mă arunc de la treişpe!...
VOCEA: Domnişoară, nu vă aruncaţi de la niciun etaj! Imediat o echipă va media monologul
dumitale faţă în faţă cu domnul preşedinte.
FATA: Eu nu plec în Zanzibar, bazar, bar, mărar, cizmar, găinar, Doamne, eu am alt coşmar!
VOCEA: Nu pleci, vine team-ul nostru operativ la tine.
FATA): Fără operaţii! (Speriată.) Să nu intre nimeni în apartamentul meu şi al bunicului!
VOCEA: Nu intră nimeni, nu te speria. Avem metode ultramoderne. Începe să vorbeşti, camerele
noastre de filmat şi de înregistrat tot sunt demult intrate în acţiune...
FATA (cercetează camera): Nu văd nicio cameră de filmat.
VOCEA: Nu le vezi tu, că eşti prea mică...
FATA (se strâmbă): Nu sunt pitică. Bunicul e mai mare şi tot nu le vede...
VOCEA: Un bloc cu 13 etaje este plin de camere de filmat, fetiţo... Noi avem grijă de trecutul şi
de viitorul ţării... Hai, vorbeşte, dă din mâini, dacă tot ai făcut valuri...
FATA (cercetează încăperea): Cu cine să vorbesc, nene, că nu zăresc pe nimeni?
VOCEA: Vorbeşte cu domnul preşedinte! Se află în faţa dumitale! (Cu iritare.) Hai, grăbeşte-te,
că şeful statului n-are timp de pierdut cu toţi mucoşii...
FATA (se schimonoseşte spre Vocea ce vine din tavan): Mucos eşti dumneata!...
VOCEA (supărată): Domnişoară!
FATA: Bă, nene, da’ lasă-mă-n durerea mea!.. Am emoţii, frate! Vorbesc, doar, cu domnul
preşedinte, nu cu diriga. Neam de neamul meu n-a vorbit cu preşedintele ţării!
VOCEA: Vorbeşte, odată!
FATA (ia poziţie oficială): Domnule preşedinte... (Tuşeşte.) Domnule preşedinte...
VOCEA: Treci la subiect, fato!
FATA: Domnule preş... Ştiţi (Tuşeşte.) Problemele mele... (Tuşeşte.) Care nu-s numai ale mele...
(Tuşeşte, emoţionată.) Pe scurt, domnule... Vă rog... Vă rog să mă scuzaţi că vă deranjez, că...
cum să vă zic, să nu vă contrazic, nenea preşedinte...
VOCEA: Mai scurt! (Fata tuşeşte. Devine nervoasă.)
FATA (sieşi): Fii bărbată, mă! Ce faci pe tine?... Ce dacă-i preşedinte?! Azi e, mâine, ba... (Se
umflă, curajoasă.) Scurt şi la obiect, mister president! Daţi o lege prin care părinţii care pleacă să
muncească prin lume să fie răspunzători de noi, ăştia mici rămaşi acasă. (Dezamăgită, către
sală.) Domnul preşedinte nu mă ascultă...
VOCEA: Cum, aşa, domnişoară?!
FATA: Nu aud nimic. Logic, domnul preşedinte tace! Dacă nu cumva doarme...
VOCEA: Fii mai convingătoare, puştoaico! Vorbeşte cu mai mult nerv despre oful tău...
FATA: Cu mai mult nerv? (Aproape ţipând.) Domnule preşedinte, după primele şase luni de
muncă, colegul dumneavoastră japonez sau ăla din ţara unde mamele şi taţii români culeg
căpşuni sau mai știu eu ce să nu le mai prelungească şederea părinţilor şi chestia aia, cum îi zice
(Pauză.), aşa, dreptul de muncă, dacă nu ne consultaţi şi pe noi, copiii...
VOCEA: Fii mai explicită, fătucă!
FATA: Explicită?! (Trage aer. Merge la fereastră, cercetează strada.) Bine, nene... Explicită vrei,
explicită sunt! (Cu furie.) Domnule preşedinte, mă ascultaţi? Că nu vă întreb dacă aţi copiat la
alegeri, cum l-am auzit pe bunicul...
VOCEA: Alo, alo, vezi ce spui! (Conciliantă.) Dar nu spune tot ce vezi şi auzi!
FATA: Nici nu vă întreb explicit, domnule preşedinte, cum staţi cu prafurile... Dacă vă interesează,
la noi, în curtea şi în jurul şcolii, se găsesc berechet şi sunt destul de ieftine.
VOCEA: Băăă, puştoaico, te întreci cu gluma! (Se aude vocea Bunicului: „Numai prafuri ne
aruncă-n ochi preşedintele ăsta şi camarila lui”!)
FATA: Mister president, dacă eu nu mai sunt de acord ca mama să orbecăiască nu ştiu pe unde
prin lume, să nu-i mai permiteţi să poată fugi de mine! OK? (Strigă.) Domnule preşedinte, nu
adormiţi, că mă sinucid!... Dumneavoastră v-aţi gândit vreodată să vă aruncaţi de la etajul 13 fără
paraşută?...
VOCEA (dură): Puştoaico, chestiile astea se discută-n şoaptă, cu ferestrele închise.
FATA (închide fereastra, şoptit): Nenea preşedinte, am momente când nici nu mai ştiu cum arată
mama. Dumneavoastră aţi putea trăi fără să ştiţi cum vă mai arată copiii?
VOCEA: Domnului preşedinte nu-i plac telenovelele siropoase, vagabondel!
FATA: Vagabondel?! (Furioasă.) Băi, Voce, bagabond e tac-tu, că poate n-are unde sta! Eu am!
(Îşi admiră camera. Ritm house.) What a bed!... What a room!... Wow!... Wonderful room!
(Vulcanică.) Băi, şapte ochi între cărţi, dacă eşti lipitoare de preşedinte, crezi că mă impresionezi
tu pe mine?! Mă doare-n catalogul clasei a VIII-a C de fiţele tale!
VOCEA: Gata, fata, s-a închis magazinul de jucării... (Fata se plimbă pe pasarelă. Se uită în sus.)
FATA: Domnule preşedinte, pe bune, daţi o lege prin care să le permiteţi ălora mari să-şi ia lumea-
n cap, numai dacă suntem de acord și noi, ăştia mici. Şi alta să-mi pot scoate şi eu Buletin de
identitate fără prezenţa părinţilor uşchiţi prin lume...
VOCEA: Bă, voi ăştia micii sunteţi o colecţie de aberaţii. Habar n-aveţi ce vreţi... (Un ţiuit metalic.)
FATA: Ba avem!... (Cântă în ritm BUG Mafia pe pasarelă.) Voi, ăştia mari, care credeţi că le ştiţi
pe toate, de ce, frate, nu ne băgaţi în seamă?... Noi, ăştia mici (Se uită spre înaltul scenei.), vă
transmitem celor nevăzuţi de sus (Imperativă.): gândiţi, refuzaţi să fiţi troglodiţi!... Noi navigăm pe
Internet, voi tot mai dezlegaţi integrame pe closet... Nu ne îndepărtaţi, dacă vreţi ceva să mai
salvaţi... Renunţaţi la gargară, trecutul vostru nu-i o tară, dar nici viitor pentru ţară... Vă rugăm, nu
lăsaţi ultima speranţă să moară... Lăsați pescărușii să zboare... (Nu mai cântă. Merge și ia racheta
de tenis. Îi mângâie racordajul.) Tu o să fii cartea de de identitate... (O clipă de linişte. Oftează.
Sălii.) Cam acrit, preşedintele, nu vi s-a părut?... Dacă o fi fost el... Nu m-a întrebat nimic.(Cu
reproş.) Da’ nici eu, frate, să nu-i spun cine-i mama mea? Că, dacă afla, sigur dădea preşedintele
sau Vocea din Zanzibar, Doamne, ce calvar, o ordonanţă de aia de grabă, să ne apere pe ăştia
mici,... (Sălii.) Cine e mama mea?! Nu v-am spus?!... O fostă Miss, balerina aia care, din „Number
One” la Opera Naţională, a ajuns să facă reclamă, câteva luni, pe TV, la mâncarea de slăbit pisici.
O ştiţi, cum să nu v-o amintiţi!... Mama n-a fost niciodată grasă. Nici tata. Dar s-au ratat... Nu din
cauza greutăţii corporale. Din lipsa iubirii... Ea face totul doar pentru bani. El, habar n-am dacă
mai face ceva... Mama a insistat să mă facă şi pe mine balerină. Ca să mă ratez, ca tine?, i-am
zis. Nici nu-mi place baletul... Nici să ajung cântăreaţă nu vreau, că nu suport fumul de ţigară. Iar
în night-cluburi se fumează la greu, frate!... Chestia asta cu alergia la fum am luat-o, cred, de la
taică-meu. Că el, tolomacul, n-a fumat niciodată. Eu am încercat de două-trei ori, dar să-mi vărs
plămânii, nene!... Ce-mi place mie? La ora asta, nimic! Da, nimic, frate! Traversez o perioadă
foarte nasoală. Nu mai am nici prieteni. Ăia cu bani nu mă mai acceptă în gaşca lor, că e criză,
zic ei. (Răzvrătită.) E, mă, e! E criză-n sufletul vostru... Ăia fără bani au devenit tot mai răi... Mai
am un singur refugiu: tenisul de câmp, ragazzi! Dar fără bani, nu poţi să faci performanţă în sportul
ăsta. Azi, my friends, fără bani nu poţi face nimic, ăsta-i adevărul. (Sălii.) Voi aveţi bani sau sunteţi
tot ca mine? (Ia racheta de tenis, se plimbă.) Ce vreau să vă mai spun e că am iubit-o tare mult
pe mama. Până acum şase ani...