I.

1:

Scena este goală, o frânghie atârnă de deasupra. Din dreapta intră Bobo, un adolescent costumat
foarte elegant, machiat dar nu foarte grotesc încât e puțin sexy. Vorbește puțin grăbit de parcă are
multă treabă.

- Bună seara, bună seara! Mă bucur că ați venit, eu sunt.. Eu sunt.. Spuneți-mi Bobo, nu e numele meu,
încă nu am unul dar să sperăm că putem să rezolvăm asta până se termină prima scenă, nu?(hehe) M-
am aranjat... cât de bine am putut, sper că am o prezență plăcută.

Se duce în stânga, vine împingând o platformă improvizată din mai multe lemne bătute cu cuie. E
aproximativ cubică. În timp ce o împinge:

- Cam aici o să se întâmple totul. O să vorbesc despre posibila mea viață, iada iada. Nimic important
până acum, să sperăm că nu rămâne așa. Deci.

Ajunge cu platforma în mijloc, se duce în culisa din dreapta, ia un model 2D de femeie din carton
asemănător cu desenul 1. O pune în fața platformei, partea stângă. Își deschide un arătător și îi împunge
fața de carton:

- Asta e mama mea. Doamna Mama. Probabil. Vedeți voi, Doamna Mama a fost încă de mică pusă sub
presiunea unor părinți foarte stricți. Mama mamei mele, Doamna doctor Bunica, era un doctor, a
terminat medicina cu toate bursele pe care le poți lua și a devenit imediat una din cele mai respectate
doamne din oraș. Asta și fiindcă tatăl ei a fost primar două mandate. Dar să nu ne concentrăm pe asta,
Domnișoara... Domnișoara Mamă a crescut încă de mică cu ideea că trebuie să fie următoarea Doamnă
doctor a familiei. Dar dintr-o oarecare tragedie oribilă, din cauza unei mutații care apare foaaarte, foarte
rar, Domnișoara Mama nu voia să urmeze cariera asta. Ea voia să facă ceva mai....artistic, să spunem.
Doar că acest ceva mai artistic era plătit cu un salariu destul de minim. Pe economie. Vi se pare o
poveste cunoscută? (în cel mai bun caz, publicul spune ceva iar Bobo dă pur și simplu din cap și
continuă, în cazul al doilea, o să treacă cu o glumiță peste, spre ex „Se pare că nu vom coopera în
seara asata..”) Din păcate nu a urmat cariera ideală iar Domnișoara Mama s-a transfromat în Doamna
Doctor Mama. Alt detaliu important: la vârsta de 38 de ani, Doamna Doctor Mama s-a împrietenit cu un
Domn foarte stimabil, Domnul Tata.

Aduce din culisa stângă un carton 2D în formă de bărbat. Mâna dreaptă e mult mai lungă decât stânga. Îl
împunge și pe acesta cu arătătorul.

- Domnul Tata, după cum puteți vedea nu este însoțit de niciun „D R.” Deci putem presupune că nu s-au
cunoscut la facultate. Deși nu îi iese, Domnul Tata e un perfecționist( arată spre brațele lui inegale).
Ceea ce vreau să spun eu este că, aceștia au folosit cu cap timpul încă de la prima lor întâlnire iar
rezultatul constă în posibilitatea de a avea un copil.

Se duce în culise și iese din nou cu un pampers tras peste pantalonii costumului. Arată de parcă a făcut
pe el. Arată cu arătătorul spre burta mamei.

- Acesta sunt eu. (se uită la ceas) Acum. Și deși niciun copil în a doua lună nu reușește să plângă în burta
mamei, o să vă fac o demonstrație. Repet, nu este nimic realist, doar o modestă.. interpretare artistică.

Se urcă pe platformă, joacă un bebeluș și face ”Whoaaa Whoaaa” în timp ce se șterge la ochi. Se ridică
de pe platformă.
I. 2:

Mulțumesc, Mulțumesc! Sunteți un public minunat!

(se uită la ceas) Și tot acum, Doamna Doctor Mama și cu Domnul Tata au o dispută. În legătură cu
tânărul Bobo. În legătură cu mine. Și fiind datoria mea de actor, în această seară doamnelor și domnilor,
încerc să v-o redau cât mai aproape de reaitate, cât îmi este posibil după cele auzite prin burta Doamnei
Doctor Mama.

(urmează un dialog lipsit de emoție, de parcă un robot citește ceva de pe google translate. Bobo stă
între cele două cartoane, cu urechea lipită de burta mamei, și apasă cu arătătorul pe fața ăluia care
vorbește)

Citez: - În niciun caz!

- Și atunci..
- În nicun caz!
- Dar ce ai vrea să..
- Nici să nu!
- Te iubesc!
- Nu!
- Da, hai să-l
- Nu!
- Împreună, putem să-l..
- Nu!
- Nu-l omor dacă asta vrei să fac! Cere-mi ce vrei, cere-mi să-l cresc singură, numai nu mă pune să-l
omor.
(Bobo umblă cu arătătorul de la unul la altul, nimeni nu mai spune nimic) Au luat o mică pauză, se pare.
Foarte bine, mereu e bine să te gândești de două ori la ce o să... oo... stați așa...aud ceva:
- De unde știi măcar că l-ai făcut cu mine?
- Insinuezi ceva?
- De unde să știu eu că
- Că ce?
- Că nu ești o curvă!

Ah, Domnul Tata, mereu știe cum să pună o vorbă bună. 😊

- Ești un nesimțit!
- Foarte bine! Foarte bine, păstreză asta în cap. O să faci un copil cu un nesimțit, o să iasă un nesimțit.
- Nu spune asta! N-ai de unde să..
- O să fie cel mai mare huligan pe care l-a văzut lumea asta!
- Nu spune asta!
- O să fie un nou Hitler!
- De ce spui asta?
- Ce altceva poate ieși din niște părinți atât de ratați ca noi? Hm?
- Poate o să fie un geniu..

I. 3:

Secvența se termină. O lumină îngerească. Își închide arătătorul.

-Asta e! O să fiu un geniu. N-ai cum să refuzi un nou Albert Einstain, nu? Nu dacă știi că așteaptă să
 fie născut. Nu dacă știi în ce hal o să ajute el lumea. Și atunci, mi-am dat seama că tot ceea ce
trebuia să fac ca să fiu iubit de Doamna Doctor Mama, era să fiu un geniu, așa că.. (se urcă pe
platformă)
Mama! Tata! Nu știu dacă mă ascultați, vă rog să mă asscultați, vă promit că dacă mă nașteți o să fiu
cel mai grozav și mai deștept copil pe care l-ați văzut vreodată! O să fiu un prodigy! O să fiu un Sfânt!
O să fiu... o să vă fac mândri! O să vă fac bogați! O să vă citească lumea în cărțile de istorie, o să fiți
pe bacnote! Doar, da-ți-mi șansa asta! Vă rog! Mamaaaa!

(coboară de pe platformă. Zâmbește. Își dă jos pamperșii.)

M-a auzit. 😊 Trebuie să recunosc totuși. E o ofertă greu de refuzat. Mai ales pentru o mamă care nu a
fost lăsată să-și urmeze chemarea, și pe lângă asta, un tată atât de perfecționist. Am avut timp să mă
mai gândesc vreo... 7 luni. Și după am ieșit. Viitorul omenirii. Gras. Dar nu prea gras. La naștere am luat
10.
(Îi ia pe tata și pe mama, fiecare pe câte un umăr. Iese prin stânga și când reintră în scenă aduce o tablă
albă cu câteva foi pe ea. Prima arată a față de masă)

II. 1:

Nota 10..

(în timpul discuției despre mediocritate, va scrie pe tablă 2+2=4 și mai jos: 36x7=? )

Mi-am dat seama într-un timp foarte scurt, că a fi cel mai bun e foarte, foarte greu. La grădiniță, școală,
liceu, am fost un copil mediocru. Mediocru. Uite un cuvânt urât. E groaznic să ți se spună așa, fiindcă
toate geniile au fost la început ori foarte foarte buni, ori groaznice. Fiindcă, vedeți voi, în momentul în
care ești cu adevărat groaznic, și ți se spune asta, în coprul tău se creează o chestie, o formulă magică și
în supa aia de complexe de inferioritate, se creează ori o... putere și o... ambiție atât de mare încât
muncești atât de mult până toată lumea recunoaște că s-a înșelat și tu chiar ești un geniu, ori te apuci de
droguri😊. Dar dacă se vrea cu adevărat să ți se pună piedică, ești numit mediocru și nimic nu se mai
întâmplă. Nimeni nu e supărat pe tine, nimeni nu e încântat. Ești un alt specimen, fără vreo mutație
bună sau rea. Rasa umană n-a crezut că ești atât de important încât să riște ceva cu tine.

(arată spre tablă) Să nu presupunem că o să fiu vreun Einstein, nu?

II. 2:

(Se așează lângă platformă de parcă stă la masă. Ia o foaie în mână. În timp ce spune niște cuvinte, de
parcă e un copil de 1-4, își mișcă centrul de greutate de pe un picior pe altul.)

Cât despre creația literară, capodopera mea constă în:

Toamna

 A sosit toamna. Un anotimp frumos, cu multe bucurii. Frunzele ruginii au acoperit pământul ca un covor
arămiu. Ah, totul este atât de frumos! Toată natura doarme, pasarile călătoare pleacă, unele animalele
dorm, crengile pomiilor raman fără frunze. 
Dansul frunzelor ruginii este un peisaj frumos. Parca ai fi intr-o poveste frumoasă. Totul este atât de
frumos, deși natura moare, frunzele care au creat covorul pe jos. 
 Dupa o vară calduroasa, toamna a sosit cu recolte bogate, si cu miros de gutuie. Oamenii se pregatesc
pentru iarna, făcând zarzavat, gem, zacuscă etc. Cu totii suntem incantati sa simtim mirosul frunzelor
cazute din pomii fără viata.  
 Toamna se va apropia de sfarșit. Vine iarna! Moș Martine, te așteptăm.

... Hemingway scrie pe mine, nu?

II. 3:

Mamei chiar i-a plăcut. Sau a vrut să-i placă. A întrebat-o pe pe învățătoare dacă aș putea să particip la
concursul ăla... Plus Minus Poezie. (întoarce aceeași foaie, citește cu multă politețe)

Stimată doamnă,

Sunt de aceeași părere cu dumneavoastră că fiecare copil trebuie cu adevărat încurajat și invitat la
performanțe cât mai mari în școală. Am citit propunerea dumneavoastră și încerc să vă răspund cu cât
mai mare căldură.
Copilul dumneavoastră este... foarte talentat în ceea ce privește școala dar, cum la concursul Plus Minus
Poezie, numărul de locuri este limitat la 3 copii pe clasă, și cum avem 3 copii care au mai avut experiența
concursurilor și considerăm că se pot descurca mai bine, aș vrea să vă rog să reveniți cu această
propunere anul viitor. Cred cu tărie că fiul dumneavoastră este capabil de bine și foarte bine, dar
emoțiile unui concurs s-ar putea să-l copleșească dată fiind lipsa acestuia de experiență.
Cu stimă, doamna învățătoare.

Ștergem Hemingway.

III. 1:

Să recunoaștem ca niște bărbați ce suntem: Am plâns.

Dar nu disperăm! Tata îmi spunea tot timpul să caut fericirea în lucrurile mici. Tot timpul există o șansă,
nu? Așa că, care este cel mai important moment în viața unui (arată spre el) pentru a schimba radical
ceea ce se întâmplă cu el? Ritualul în care din băiat în bărbat! Momentul în care devine însui stâlp de
familie. (își rupe foaia cu scrisoarea în bucățele mici, păstrează una în mână) Am primit un bilețel, scrie
„Cred că ești drăguț”. Nu eram de aceeași părere, dar, sigur. (în timp ce spune asta mută platforma spre
buza scenei, ia fața de masă și o pune este ea. E foarte simpatic, carismatic, vrea să agațe. Pune și o mică
vază cu o floare ofilită. Începe să cânte „machetaj 3000” în surdină)

III. 2:

Da, cam, cam asta a fost povestea mea până acum, da. 😊 Sigur, da, asta e și pentru mine prima
întâlnire! Serios? Du-te de-aici! (râde) Cum.. îmi cer scuze, tot uit.. Cum ai spus că te cheamă?
Ana? (Ce nume original)
Da, da. Ana, uite, nu vreau să fiu prea direct sau, ceva de genul, dar mi se pare mie, sau toate fetele cu
numele ăsta sunt foarte, foarte frumoase? (face cu ochiul la public) Te rog, spune-mi câte ceva despre
tine!

III. 3:
Nimic interesant, mic small talk peste care vom trece din rațiuni de spațiu și timp. Ne-am ridicat
amândoi de la masă, și m-am pregătit pentru punctul culminant al ritualului de maturizare. Dansul. Am
emoții. Nu-i de ce. Am ales un local drăguț, muzică de lift, subtilă, finuță. (se aude mai tare machetaj
3000. începe să danseze cu Ana, totul e penibil dar drăguț. Se aude un scratch de disc) Un idiot s-a
îmbătat și-a pus muzică țigănească. (începe să cânte Asfalt Tango. Pe stand up, everybody dancing se
ridică pe platformă) Era seara mea! Totul era perfect, nu știu cum să dansez pe asta! Nu pot da acum
înapoi, Ana se holbează la mine, eșecul e iminent! (muzica e mai tare, începe să învețe ritmul) Nu-mi
vine să cred dar totul e cât de bine se poate! Pot s-o aud pe Ana cum țipă de impresionată ce-i. (se
schimbă ritmul, Bobo pierde controlul. E penibil cât nu reușește să prindă ritmul, strigă ceva dar nu se
aude din cauza solo-ului de trompetă. Îi face semn sunetistului să dea muzica mai încet. Țipă) Nu am
ritm!

III. 4:

M-am simțit foarte descurajat, seara era terminată. Anei i-a plăcut, a râs mult, a înercat să mă facă să
mă simt mai bine. Nu prea i-a ieșit. :) Prima noastră întâlnire s-a terminat nici atât de groaznic încât să
mă evite de fiecare dată când ne întâlneam pe stradă, nici atât de minunat încât să... nu știu, ce fac
cuplurile de oameni minunați. S-a terminat totul potrivit, mediocru. A vrut să mă sărute, m-am blocat,
am zis „Noapte bună” și am plecat. Nu prea cred că o să ajung cine știe ce Don Juan.

(Aruncă un pupic publicului)

Scuze Ana.

(ia fața de masă, o aruncă, ia vaza de la floare. Se uită la ceas :-Nu mai știu cât e ceasul. -se urcă pe
pltaformă. Joacă puțin amețit. Vede că ce ține în mână e o vază cu o floare, o pune jos.)

IV. 1:
Și oricum, dă-o dracu, n-am nevoie de fericire din lucruri mici! Eu sunt un.. Eu sunt un geniu. Nu mă
mulțumesc din restui! eu sunt un leu! Trebuie să mănânnc, trebuie să vânez! Mi-e-mi trebuie bizoni, nu
măsline! Eu sunt un vizionar, un inventator, Un Thomas Edison al modernității! Eu sunt un! Un! (ăși
pierde speranța, și-o recapătă.)

IV. 2:- aici băgate statisticile de la TED!

Un leu! (se pune în 4 labe, rage, galopează puțin pe scenă în timp ce mai spune „sunt un leu!” trage cu
dinții fața de masă, se joacă ca un câine pe scenă. Se oprește extenuat. Se uită la vază pierdut. Strigă)
Trusă de makeup pentru bărbați! Asta e! O să se vândă ca pâinea caldă: (dezlipește hârtia de pe panou,
e un grajoc care se duce în sus)

Ești cumva bărbat și vrei să fii frumoasă? Nu vrei să te machiezi de la prietena ta fiindcă trusa de makeup
are culoarea roz? Vrei ceva mai masculin? Vin-o la noi... la... avon... Manavon.. Da! Manavon. Avem tot
ce vrei, o trusă albastru închis unde poți găsi toate fardurile de care ai nevoie pentru o zi obositoare!
Arată-le cine e frumosul!
O să facem o asociație, o sa avem contabili mulți, cu cât mai muli cu atât mai bine! Pot să-mi fac
discursul! ( se urcă pe platformă, pe cât vorbește devine din ce în ce mai beat. chiar bea din vază)

IV. 3:
Mă bucur că ați putut veni! Absolut minunat. Vreau să vă... Vreau să vă mulțumesc. Toți anii ăștia,
compania nu a dus-o foarte bine, recunosc, dar am trecut peste niște momente grele împreună, nu?
(oftat) Și uite-ne aici. Ce zi minunată! (bea puțin) Am fost un porc cu voi. Cu majoritatea dintre voi. Nu
am avut niciodată ceva personal, doar am vrut să fim cât de... eficienți se poate! Vă iubesc pe toți! Jur!
(bea tot) Am dat faliment! (se dă repede jos de pe platformă)

Minunat.

V. 1:

Știți ce au artiștii și nu au restul mediocrilor? Ei suferă. Suferă mai mult ca restul geniilor. De multe ori
vine din-ăuntru. Sunt nebuni, sunt depresivi, sunt bipolari, sunt alcoolici. Sau dinafară- poate.. cineva a
murit cât erau mici sau, cine știe, au urechile tăiate, sunt surzi, etc. etc. Dar în cazul problemelor ăstora,
interesant, e totul fix pe dos. Nu sunt afectați direct, de multe ori cei mai buni clovni sunt depresivi. În
timp ce scria simfonia a 9-a, Beethoven era complet surd. iada iada. În imaginea de ansamblu, e foarte
simplu să fii artist. Le e îndeajuns să strângă mult negru în ei și după îl scot și-l arată. Doar trebuie să spui
într-un mod estetic cum te simți.

V. 2:
Cu cât mai multă suferință, cu atât mai bine. (se uită la mâna lui, scoate un cuțit, scoate o cutie de
ketchup. Ambele vizibile, operația are lor cu spatele la public. După ce se termină, se întoarce cu mâna
băgată în manșetă și cu mâneca plină de ketchup.)

Toată lumea își dă seama că e doar ketchup, nu am tăiat-o din rațiuni de spațiu și timp.

(spune o poezie- o găsim noi- și pictează în timp ce se uită la public. Întoarce foaia și e un sadface foarte
simplu pictat)

VII:

La sfârșit vrea să facă un rap despre tot dar beatul începe (gorillaz- ceva vaporwave) și el pleacă de pe
scenă.

End.