Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Etica Si Integritate Etica in Utilizarea Tic Cap. 7
Etica Si Integritate Etica in Utilizarea Tic Cap. 7
Capitolul 7
NORME DE ETICĂ ÎN UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR
INFORMAȚIONALE ȘI DE COMUNICARE IN UNIVERSITĂȚI.
Cuprins Pagina
Obiectivele capitolului 7 1
OBIECTIVELE Capitolului 7
În acest capitol vom încerca să răspundem la întrebarea: cum prin modul de utilizare
a rețelelor de calculatoare în educație se modifică sau se completează principiile după care
funcționează valorile morale, atît pentru studenți cât și pentru cadre didactice sau membri
ai personalului angajat a universității.
Analiza se va concentra pe a identifica noi provocări morale și noi posibilități de
comportament imoral care pot să apară în utilizarea tehnologiei informaționale și de
comunicare în activitatea curentă a comunității acdemice.
Aceste provocări morale apar în cele mai multe cazuri deoarece mediile electronice
permit noi tipuri de acțiuni care pot necesita noi coduri morale, cum ar fi copierea de software
și Hacking (spargere de rețele de baze de date și informații secrete). De asemenea, ele
apar în mare parte și datorită unor tipuri specifice de acțiuni imorale, cum ar fi plagiatul și
invadarea intimității, care sunt mai ușor de realizat în mediul electronic, dar și mai greu de
detectat sau de controlat.
Deși reprezintă una dintre formele majore de necinste academică, plagiatul a existat
întotdeauna în educație, inclusiv învățământul superior. De exemplu, lucrările individuale
realizate de studenți pot fi copiate de la colegi sau por fi preluate, în parte sau integral, din
lucrări publicate existente. În acest context computerele și Internetul suplimentează
mijloacele tehnice pe care studenții le au la dispoziție pentru a comite un plagiat, le face
munca mult mai ușoară și în același timp este mult mai greu de detectat.
Plagiaul a devenit mult mai ușor de realizat întrucât, pe de o parte, programele de procesare
de cuvinte permit studenților să "copy și paste" cu ușurință informații de pe Internet sau alte
medii electronice pentru a dezvolta o lucrare care pare a fi o lucrare originală, iar pe de altă
parte utilizarea de către studenți a informațiilor de Internet care nu pot fi disponibile în
sursele de documentare tradiționale face ca necinstea academică în documentare să fie
mai dificil de depistat
Este bine cunoscut faptul că copierea ilegală a produselor mass-media protejate prin
drepturi de autor (texte, lucrări de muzică, programe de filme și software etc.) este
răspândită în întreaga societate. În plus, cei mai mulți dintre cei angajați într-o astfel astfel
de activitate nu consideră că fac ceva care este imoral. Desigur acest comportament este
valabil și pentru studenții unei universități.
Mai mulți autori care au analizat comportamentul studenților au constatat că marea
majoritate a acestora nu percep copierea ilegală a software-ului ca pe ceva care încalcă
normele de comportament etic.
Această atitudine a studenților pare să se potrivească cu evoluțiile din epoca curentă
a dezvoltărilor TIC, în care Internetul reprezintă din ce în ce mai mult cel mai important
mediu de informare pe care oamenii îl folosesc. Este din ce în ce mai evident că structura
Internetului subminează noțiunea de proprietate intelectuală privată întrucât dinamica
internă a paginilor web ne mută din ce în ce mai mult spre noțiunea de proprietate comună
asupra informațiilor.
Prin natura sa Web-ul stimulează copierea, deoarece însăși tehnologia browser-ului
necesită a face copii. Aceste copii se relizează în mediul virtual fără costuri și fără a implica
furtul fizic de la persoana care detine originalul.
Se mai poate adăuga și faptul că multe surse de informații promovate prin Internet nu sunt
în mod evident protejate ca drepturi de autor, iar în multe cazuri se constată chiar lipsa unui
autor identificabil.
Unii analiști ai fenomenului Internet chiar susțin că copierea în spațiul digital, în lipsa unui
cadru legal care să reglementeze strict propietatea intelectuală, poate fi considerat un act
moral întrucât într-o eră a informațiilor și comunicării accesul la informație este o necesitate
care poate, în unele cazuri, să suprascrie drepturilor de proprietate asupra informației
publcate.
Prin urmare, paradigma juridică tradițională a proprietății intelectuale este tot mai des
contestată de o nouă paradigmă care accentuează accesul neîngrădit la informaţii și
utilizarea acestora. Confuzia dintre abordarea morală și legală poate rezulta și mai mult din
neclaritatea privind utilizarea termenului de "fair use" în legislația privind dreptul de autor.
Astfel nu se precizează în mod clar situațiile în care copierea pentru uz personal sau în scop
educațional în clasă este permisă, or dacă existența licențelor corporative la nivelul
universități permit studenților și cadrelor didactice să utilizeze sau să copieze în mod liber
produsele software pe care de fapt nu le dețin.
7.1.3 Hacking
Hacking rău intenționat reprezintă în mod clar o problemă morală, în timp ce hacking
care nu produce pagube materiale sau morale este apărat de hackeri ca fiind moral
acceptabil și social inofensiv sau chiar benefic în unele situații.
De exemplu, studenții pot utiliza contul lor de student pentru a rula propria afacere
pe Internet activitate interzisă prin politicile Universității, sau pot deschide o pagină web sau
un serviciu care generează trafic informațional peste capacitatea de gestionare a serverul
universității, precum descărcare directă de fișiere MP3 sau filme etc.
Un alt exemplu, membrii personalului angajat pot utiliza serverul universității sau rețeaua de
calculatoare pentru a descărca, vizualiza sau stoca conținut informatic care este fie ilegal
sau încalcă politicile universității (de exemplu, materiale rasiste, fasciste sau pornografie).
În alte situații, intenționat sau din necunoaștere membrii comunității academice pot răspândi
viruși de calculator în rețeaua de calculatoare a universității și care pun în pericol
exploatarea acesteia.
participanți sunt sau pot forța studenții să își asume riscuri în divulgarea unor informații
personale. Cheia pentru a asigura o buna interactivitate în mediul de învățare virtual o
constituie securitatea comunicațiilor.
Când studenții sau personalul angajat accesează relele de calculatoare care sunt
accesibile publicului larg, aceștia pot lăsa în mod neintenționat și fără să știe informații
personale fie pe paginile web memorate în cache (paginile web accesate sunt stocate
temporar pe unitatea de disc și pot rămâne acolo chiar și după ce browser-ul este închis),
sau în cookie-uri (fișiere mici, care sunt puse pe un hard disk de către un web site-ul pentru
a identifica utilizatorii și preferințele lor), care sunt apoi disponibile pentru inspecție de către
alți utilizatori.
2. Partajarea fișierelor
4. Motoare de căutare
Multe universități au baze de date la care accesul este public, de exemplu baze de
date care conține directoare pentru studenți sau pentru personalul angajat. Aceste baze de
date pot conține informații sensibile la confidențialitate pentru care studenții și personalul nu
și-au dat acordul de publicare.
Unele dintre preocupările etice majore legate de utilizarea IA în învățământul superior includ:
7.4 Concluzii
✓ Politici privind hacking. Acestea trebuie completate prin ghiduri clare de acces la
diferite sisteme și ar trebui să facă distincție între hacking neintenționat și cel
intenționat;
1. Menționați câteva dintre efectele negative dar și pozitive ale mesajelor anonime
transmise prin Internet.
2 . Precizați două dintre căile prin care studenții sau personalul angajat al universității
pot lăsa în mod neintenționat și fără să știe informații personale în sistemul informatic
și care pot fi recuperate de alte persoane.
3. Cum se poate poate genera un profil detaliat al unui student sau personal angajat al
universității cu ajutorul motoarelor de căutare?
Bibliografia Capitolului 7
1. Austin, M.J. & Brown, L.D. (1999). ‘Internet plagiarism: Developing strategies to curb
student academic dishonesty,’ The Internet and higher education 2:21-33.
2. Brey, P. (2003). Ethical Issues for the Virtual University. Report for the cEVU Project
(EuroPACE/European Commission).
3. Hinman, L.M. (2002). ‘The impact of the internet on our moral lives in academia,’
Ethics and information technology 4: 31-35.
4. Tavani, H. (2003). Ethics and Technology: Ethical Issues in an Age of information
and Communication Technology. Wiley.
5. Brey, P. (2007). ‘Computer Ethics in (Higher) Education,’ in Ed. G. Dodig-Crnkovic
and S. Stuart, Eds., Computation, Information, Cognition: The Nexus and the Liminal.
Cambridge Scholars Press.
6. Olt, M.R. (2002). ‘Ethics and distance education: strategies for minimizing academic
dishonesty in online assessment.’ Online journal of distance learning administration,
vol. 5 (3).