Tehnologia informației/tehnologii de acces

Tehnologia informației sau Tehnologia informației și a comunicațiilor, prescurtat TIC, TI

respectiv IT, ICT este tehnologia necesară pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea,
convertirea și transmiterea) informației în particular prin folosirea computerelor. Termenii vin din limba
engleză, astfel IT- Information Technology iar ICT-Information and Communication Technology.

Tehnologia informației și a comunicărilor este formată atât din echipamentele necesare prelucrării
informației și comunicării ei cât și din software-ul necesar pentru obținerea informațiilor și transmiterea
lor. Practic reprezintă totalitatea instrumentelor ce se bazează pe calculator, folosite de oameni pentru a
prelucra și transmite informații. TIC ajută la prelucrarea informației, economisește timp și spațiu, creează
noi tipuri de organizații, creează noi meserii, produce mutații profesionale și completează calificările
profesionale, determină apariția unor noi produse și servicii.

În domeniul educației, eficiența tehnologiei informației și comunicațiilor vizează în primul rând

posibilitatea ca învățământul care utilizează TIC să aibă efect vizibil asupra rezultatelor elevilor. Dacă
rezultatele sunt pozitive, este importantă specificarea acestor efecte. Vorbim aici de utilizarea tehnologiei
precum televizor, calculator conectat la Internet, radio. Este posibil ca în cazurile folosirii TIC-urilor
sofisticate, mai ales dacă este favorizată învățarea constructivă, lucrurile să fie și mai promițătoare.

Tehnologia informației și comunicației permite o aplicare mai buna a noilor metode pedagogice,
resursele distribuite la distanță pot fi exploatate, are loc munca în colectiv, permite extinderea
programelor de învățământ, permite obținerea calificărilor în piața muncii, favorizează noile metode
pedagogice.

O diferență esențială între TIC-urile vechi și cele noi este conectivitatea pentru accesarea
resurselor materiale și cele umane situate la distanță. Există astăzi milioane de website-uri unde se pot
găsi și pot fi accesate ghiduri pentru elaborarea programelor de învățământ, programe analitice de cursuri
și activități pedagogice. Tot mai multe resurse pedagogice sunt trecute pe suport digital așa incât elevii și
profesorii vor fi nevoiți să acceseze tehnologia informației.

TIC-urile permit și munca în colaborare între indivizi și/sau grupe. Acest lucru se poate realiza cu
ajutorul videoconferințelor spre exemplu. Colaborările sunt realizate prin sistemul de conversație în timp
real.

TIC-urile permit dispersarea programelor de învățământ în toată lumea iar apoi oferă posibilitatea
de a învăța pe tot parcursul vieții.
 În zilele noastre, tot mai multe persoane, afaceri sau instituții se bazează pe tehnologie, iar acest
lucru sporește viteza cu care informația călătorește și poate fi accesată. Pentru ca informația să poată fi
distribuită într-un mod cât mai eficient, datele trebuie stocate pe servere dedicate și să fie manevrate de
echipe de profesioniști care să știe exact ce au de făcut în cazul unor evenimente nedorite, cum ar fi
atacurile cibernetice.

Tehnologia de acces reprezintă un punct important în dobândirea independenţei în procesul

educaţional şi de formare profesională a persoanelor cu deficienţe. TA contribuie la formarea, exersarea,
dezvoltarea, schimbarea structurilor cognitive, metacognitive, afective, volitive, atitudinale ale copilului
cu deficienţe de vedere şi, prin aceasta, impactul lor asupra formării şi dezvoltării personalităţii este
covârşitor.

Dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap, printre care softuri
asistive, asigurarea manualelor şcolare în formate accesibile pentru elevii cu deficienţe de vedere,
asigurarea interpreţilor autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu
surdocecitate reprezintă câteva din mijloacele care contribuie fie la stimularea participării sociale fie, în
caz de neasigurare, la abandon şcolar, izolare şi marginalizare. Educaţia este principalul factor de
incluziune al persoanelor cu dizabilităţi.
Spre exemplu, folosirea computerului, adaptat corespunzător, de către un elev cu deficienţă de
vedere, reprezintă un sprijin important în procesul de comunicare scrisă şi acces la informaţie şi
informare. Un elev nevăzător sau care prezintă resturi de vedere nu poate citi un text scris de mână,
respectiv îl poate citi foarte greu, dar poate folosi un computer sau o agendă electronică şi, prin învăţare,
poate scrie în Braille mult mai repede decât scriu ceilalţi elevi cu mijloace obişnuite. În perspectiva
integrării, folosirea computerului de către un elev sau student cu dizabilităţi vizuale, nu îl transformă pe
acesta într-un elev superior sau inferior faţă de colegii săi, ci îi oferă şanse egale la educaţie, informare şi
calificare profesională, cu limitele şi neajunsurile sistemului, culturii sau naturii.

Tehnologiile de acces şi cele asistive au o serie de avantaje, dar există şi unele dezavantaje pe
care le implică. Acestea rezidă în principal în aspectele legate de preţul de achiziţie ridicat, necesitatea
înţelegerii unor concepte de bază din informatică necesare pentru utilizarea aparatelor respective,
implicaţii ale autonomiei energetice, este critic să fie obţinute acceptarea şi sprijinul din partea colegilor,
dezvoltă o anume dependenţă pentru cei implicaţi, determinându-i să nu se mai implice nici în activităţile
pe care le puteau face singuri.

Bibliografie:Adrian Roşan , Cartea Albă a Psihopedagogiei Speciale, Cluj- Napoca, 2013

Marian Pădure, Revista Română de Interacţiune Om-Calculator, 65-78, MatrixRom, Cluj- Napoca,
2010
Rui Oliva Teles, Miguel Santos, Tehnologii asistive, manual de curs, Portugalia