Iubirea in literatura,

arta si sculptura
Clasa a VII-a D
Pintya Stefania
 „Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului ca
sa urce pana la El.” – Michelangelo Buonarroti

Indiferent de timp şi spaţiu, de vârstă şi capacitatea trăirii,

iubirea va reprezenta intodeauna una din temele fundamentale
ale artei şi ale poeziei in mod special, deoarece este
sentimentul pe care se construieşte intreaga existenţă a
omului.
Arta și Dragostea se potrivesc perfect și de-a lungul
istoriei artei, conceptul de dragoste a atras artiști din toate
categoriile sociale.
Din acest motiv arta a exprimat întotdeauna această unire
cu toate formele ei.
De la fotografie la sculptură, de la pictură la benzi
desenate, dragostea, sărutul și uniunea fizică și mentală a
trupurilor au fost reprezentate într-o multitudine de moduri și
culori diferite.
Când vine vorba de exprimarea sentimentelor, nimic nu se
compară cu poezia, ea are puterea de a ne purta într-o călătorie
emoțională:“Poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj.” -
Charles Du Bos
Iubirea este pentru artist acel impuls primar care ii pune
in mână dalta, pensula sau lira.
In continuare voi prezenta cateva opere ce reprezinta
iubirea si frumusetea ei in diferite moduri.
 Dorinţa
Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
 Mihai Eminescu (1850-1889)

„Dragostea lui Eminescu e mai cu seama senzuala, o

dragoste pribeaga, de pasiune. Ea e momentana si totala in
momentul ei, si se epuizeaza in intregime pe o singura
imprejurare reluata continuu, continuu traita si continuu
epuizata in intregime. [...] Dragostea lui Eminescu nu e
amestecata cu visul. Visul lui incepe cand dragostea s-a
ispravit. Dragostea poetului n-a durat niciodata, ramane
instantanee, dragoste de senzatii iuti. Femeia lui Eminescu nu e
niciodata sotie, ramanand exclusiv amanta. Barbatul e un
trecator, un calator,…" a spus Tudor Arghezi despre iubirea in
opera marelui scriitor.

In poezia sa de dragoste Eminescu a fost influentat de

trairile sale sufletesti, de experientele sale.
Iubirea şi natura sunt pentru Eminescu formele
fundamentale de manifestare a personalităţii sale de excepţie,
sunt fenomene care îl însufleţesc, îl entuziasmează şi îl
proiectează în eternitate, sunt cadrul şi mijlocul de împlinire,
sunt esentiale nevoi de viaţa şi categorii sufleteşti primordiale,
în afara cărora nici nu putea trăi, nici nu putea crea…
Poetul aspiră spre o iubire împlinită, proiectând pe fundalul unei
naturi feerice o poveste de dragoste ideală, în care gesturile se
împlinesc într-un ritual al înţelegerii şi al armoniei depline.
 Ispita
George Cosbuc

Ei, acum te uiţi la cană, Eu de-aş fi flăcău odată

Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! Nu m-aş ruşina de-o fată
Nu-mi fi inimă duşmană Nicidecum.
Când vezi răul lângă mine -
Haide, prinde-mă mai bine Iacă... stau pe la fântână!
De mijloc! Dă-mi cârligul... Aoleu,
Nu mă strânge-aşa de mână!
Uite-mi hainele, ca spuma, Nu m-ai strâns? Şi-ţi vine-a
Le-am ţesut cu mâna mea; plânge?
Zici în gândul tău acuma: Haidí degrabă şi mă strânge,
"Ce mai pui de căprioară! Că eu vreu.
Vezi, aşa o văduvioară
Mi-ar plăcea! Crezi că nu? Ba cum s-arată
Ştii tu fata cum s-o-mpaci.
Ha, ha, ha! Să-ţi meargă veste Ori te superi tu pe-o fată
De şiret!... Ei, cine-mi eşti! Când o strângi şi ea te-njură?
Tragi cu ochiul la neveste; N-ai păţit? Ia taci din gură,
Treci prin sate ca-mpăraţii Că te faci!...
Daí te-or bănui bărbaţii
Şi-o păţeşti! Şi mi-e cald! Şi uite-n faţă
Sunt aprinsă; şi zău nu,
Spune-mi drept: ţi-au spus Nimeni nu m-a strâns în braţă
vrodată Mijlocelul meu frângându-l -
Popii că păcate-ţi scriu Dacă n-ai de-acuma gândul,
Dacă-mbrăţişezi vreo fată? Poate tu!
Să nu-i crezi! Ei ştiu Psaltirea,
Dar ce foc o fi iubirea Vrei să bei? Şi nu ţi-e teamă
Nici nu ştiu. Că mi-e olul descântat?
Cine bea să poarte seamă
Nu-ţi plac ochii verzi? Ei, iacă! Să sărute pe stăpâna
Uite-ai mei! Nu te uita Olului... nu pune mâna,
Prea cu dor, că pot să-ţi placă! Că te bat!
O, sunt tineri zeci şi sute
Cari ar vrea să mi-i sărute Ei, mă duc acum. Deseară
Şi eu ba! Iarăşi viu! Şi spune-mi drept
Vii şi tu? Te-ntâmpin iară
Hoţule! Te uiţi la mine; Ca şi ieri, cu vase pline!
Ştiu eu ce gândeşti acum, Nu veni!... Şi să ştii bine
Că de-aceea ţi-e ruşine - Că te-aştept!
George Cosbuc (1866-1918)

George Coşbuc a fost numit "poetul ţărănimii" pentru că a

ştiut mai bine ca oricine să cânte în poeziile sale însuşi ţăranul,
cu obiceiurile, necazurile, trăirile sale sufleteşti, cu viaţa sa.
Iubirea la Coşbuc apare şi ea ţărăneşte, în poeziile sale de
dragoste obiceiurile săteşti, credinţele bătrăneşti, ideile morale
tipic româneşti se regăsesc şi totul decurge după datină.
Coşbuc a reactualizat date din propriile trăiri pasionale
pentru a-i servi drept tipar modelator al stărilor sufleteşti puse
pe seama eroilor săi.
Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului: Angelina,
Dușmancele, Noapte de vară, Nunta Zamfirei, Nu te-ai priceput,
etc.
 Izvorul Noptii
Lucian Blaga

Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare,
ca ochii tai, adancii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai
lumina mea.

Aripi de Argint
Lucian Blaga

Și anotimpuri, vânt de miazănoapte

sau vânt de sud de m-ar căuta,
pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.
Și călători, iscoade de departe,
și patrie, morminte, bolovani,
dacă de mine toate-ar întreba,
m-ar dibui prin vânt în preajma ta.

De zile, săptămâni, de luni, de ani,

mă pierd în ochii tăi, mândră iubire.
Ca din oglinzi, ce singure nu mint,
încerc să dobândesc o dumirire
că aripile ce le simt în spate
aievea sunt din pene de argint
sau o părere doar de greutate.
 Lucian Blaga (1895-
1961)

Poetul „corolei de minuni a lumii” include poezia sa cu

tematică erotică in lirica de meditaţie filosofică.
Erosul in lirica lui Lucian Blaga este, asadar, calea
fundamentala de patrundere in misterele universului, caci, asa
cum nota poetul, "nu sufletul se orienteaza dupa natura, ci
natura dupa suflet".
Idila "Izvorul noptii" de Lucian Blaga face parte din
volumul de debut intitulat sugestiv "Poemele luminii", din 1919.
In conceptia lui Lucian Blaga, iubirea este singura cale de
patrundere in misterele lumii, de cunoastere a tainelor
universului.
 Romanta fara ecou
Ion Minulescu

Iubire, bibelou de porţelan,

Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,

Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...

 Ion Minulescu (1881-
1944)

Minulescu este un poet şi prozator român reprezentant al

simbolismului în literature română. Poezia sa cântă mirajul
ţinuturilor exotice, marea, aspiraţia spre absolute, stările
enigmatic ale sufletului, apăsate de melancolie, ispita erotică şi
moartea, totul într-un limbaj sonor specific.
Viziunea lui Minulescu în poeziile sale este cea a unui
umorist sentimental fantezist.
 Poema chiuvetei
Mircea Cartarescu

Intr-o zi chiuveta căzu în dragoste

iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara
dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de
linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări

căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu
privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o
dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.
 Mircea Cartarescu (1956-
prezent)

Cărtărescu are un stil cu totul diferit de

ceilalţi poeţi prezentaţi mai sus de a scrie
poezii. La el, dragostea nu mai e între
oameni, ci apare o dragoste figurată, între obiecte.

Sa ne iubim, chera mu
„Oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
Nu vrei să te urci la mine? Bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt
biblioteca . . .
Nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul
emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.”

Sunt şi versuri în care Cărtărescu vorbeşte la modul general

despre dragoste, filozofând despre aceasta.

Când ai nevoie de dragoste

„când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
 când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?”
 Mireasa Evreica

Rembrandt Harmenszoon van Rijn a fost un pictor olandez.

A trait intre anii 1606-1669.
Opera „Mireasa Evreica” a fost realizata de acesta undeva
intre anii 1665-1669. Cei doi indragostiti din opera sunt
necunoscuti, dar ii reprezinta pe Isaac si Rebecca, o pereche
importanta din religia evreica.
Tabloul si-a primit titlul in secolul al 19-lea, cand s-a crezut
ca reprezinta o fata evreica pregatindu-se de nunta alaturi de
tatal ei, iar titlul a ramas astfel.
In opera se observa afectiunea dintre cei doi, mai ales in
privirile iubitoare si pozitia mainilor. Rembrandt a focusat toata
atentia pe cuplu, lasand fundalul foarte simplu, creand un mare
contrast mai ales fata de tinutele lor extravagante.
Tabloul se afla astazi in Amsterdam, in muzeul ce poarta
numele artistului, Rembrandt Museum,
 Dans la Tara

Auguste Renoir a fost un artist francez celebru ce a trait

intre anii 1841-1919.
„Dans la tara” este o opera realizata de el in anul 1883.
Acest tablou a fost comandat de un negustor in 1882, ce dorea
lucrari pe tema balului. Pictura a fost influentata de calatoria
pictorului in Italia din 1881. Alte 2 picturi complementare,
„Dans in oras” si „Dans Bougival” au fost pictate in acelasi an.
Negustorul le-a pastrat pana in 1919, la moartea pictorului.
Opera prezinta doua persoane dansand sub un castan,
atmosfera picturii este una vesela si luminoasa, in privirea
doamnei simtindu-se o dragoste profunda. Toată pictura pare să
se legene. Punctul de maximă glorie al acestei compoziţii
delicate este zâmbetul de pe faţa minunată a fetei: orientată
direct către privitor, aceasta exprimă o fericire fără seamăn.
Sarutul
 Gustav Klimt a fost un pictor simbolist din Austria, ce a
trait intre anii 1862-1918.
„Sarutul” este o opera realizata de acesta intre anii 1907-
1908. Opera face parte din seria sa „de aur”, in care a pictat o
multitudine de picturi intr-un stil asemanator acesteia.
Tabloul prezinta un cuplu imbratisat, imbracati in robe
elaborate, decorate intr-un mod elaborat. Opera prezinta cuplul
intr-un moment intim, apropierea celor doi reprezentand
puternica lor dragoste.
Astazi se afla in Vienna, in muzeul Österreichische Galerie
Belvedere. A devenit un simbol al Vienei si este vel mai
cunoscut tablou al lui Klimt.
Sarutul
 Constantin Brancusi a fost un sculptor si pictor roman,
cunoscut mai ales pentru Coloana Infinitului. El s-a nascut in
1876 in Gorj si a murit in 1957 la Paris.
„Sarutul” face parte dintr-o serie de sculpturi din 1907-
1908.
Sculptura prezinta doi indragostiti imbratisati intr-un sarut
pasionat, si este consdierata prima opera moderna din secolul
XX. Brancusi a refacut opera de 6 ori pe parcursul vietii,
simplificand formele de fiecare data, abstractizand-o tot mai
mult.
Una dintre aceste variante ale operei se afla in Muzeul de
Arta din Craiova, alta in Philadelphia, America iar una serveste
ca piatra funerara pentru mormantul sau din Paris.
 Sarutul

Auguste Rodin a fost un sculptor francez ce a trait intre

anii 1840-1917. Cea mai cunoscuta opera a sa este
„Ganditorul”.
„Sarutul” este o sculptura din marmura, realizata in 1882,
pentru un museu de arta din Paris. Statuia prezinta un cuplu
nud imbratisat, care aproape se saruta.
Opera se numea inainte „Francesca da Rimini”, si prezinta
o femeie nobila italiana ce s-a indragostit de fratele sotului ei.
Cand au fost descoperiti, ei au fost omorati. In sculptura, cuplul
aproape se saruta, cea ce creaza mai multa tensiune intre cei 2
indragostiti. Opera a fost redenumita „Sarutul” de critici in
1887, pentru a fi mai putin specific.
Rodin a mai facut statuia in versiuni mai mici, din ipsos,
teracota sau bronz. Statuia originala se afla astazi in Muzeul
Rodin din Paris.
 Amor si Psyhe
Antonio Canova a fost un sculptor italian ce a trait intre
anii 1757-1822.
„Amor si Psyhe”, cunoscuta si ca „Psyhe reimviata de
Cupidon” este o sculptura din marmura realizata de acesta intre
anii 1787-1793. Sculptura a fost comandata John Campbell in
1787.
Sculptura il prezinta pe zeul iubirii, Cupidon, aducand-o din
nou la viata pe Psyhe cu un sarut. Psyhe, tocmai trezita, se
intinde spre iubitul ei, ce o sprijina cu grija. Mitul ce a inspirat
aceasta sculptura provinde din una dintre putinile carti latinesti
pastrate in integritate.
Sculptura originala se afla astazi in Muzeul Louvre din
Paris, dar exista o replica realizata tot de Antonio Canova in
Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, Russia.