Poezii - Romantism
Clair de Lune - Claude Debussy
Serenadă - Victor Hugo
Când tu cânţi, alintată, Când tu dormi lină, pură
Pe braţele-mi, la sân, Sub ochiul meu umbros,
Auzi cum câteodată Suflarea ta murmură
Gându-mi răspunde lin; Cuvânt armonios,
Cântul tău resuscită Pe corp neacoperită
O zi din traiul meu; Lipsindu-ţi vălul tău...
O, cânt-a mea iubită, O, dormi, o, dormi iubită,
O, cântă dar mereu! O, dormi, o, dormi mereu!
Când râzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a şi stins;
Zâmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău;
O, râzi, o, râzi iubită,
O, râzi, o, râzi mereu!
Sfârşit de toamnă- Vasile
Alecsandri
Oaspeţii caselor noastre, Din tuspatru părţi a lumei se ridică-
cocostârci şi rândunele, nalt pe ceruri,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au Ca balauri din poveste, nouri negri,
fugit de zile rele; plini de geruri.
Cârdurile de cocoare, Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub
înşirându-se-n lung zbor, grozavii nori
Pribegit-au urmărite de al Trece-un cârd de corbi iernatici
nostru jalnic dor. prin văzduh croncănitori.
Vesela verde câmpie acu-i Ziua scade; iarna vine, vine pe
tristă, vestezită, crivăţ călare!
Lunca, bătută de brumă, Vântul şuieră prin hornuri,
acum pare ruginită; răspândind înfiorare.
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi Boii rag, caii rânchează, cânii latră
de crengi se deslipesc, la un loc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un Omul, trist, cade pe gânduri şi s-
suflet omenesc. apropie de foc.
De-aş avea - Mihai Eminescu
De-aş avea şi eu o floare De-aş avea o porumbiţă
Mândră, dulce, răpitoare, Cu chip alb de copiliţă,
Ca şi florile din mai, Copiliţă blândişoară
Fiice dulce-a unui plai, Ca o zi de primăvară,
Plai râzând cu iarbă verde, Câtu-ţi ţine ziuliţa
Ce se leagănă, se pierde, I-aş cânta doina, doiniţa,
Undoind încetişor, I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor; Şoptind şoapte de amor.
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
Păşeşte-n Frumuseţe [She walks
in beauty] - George Gordon
Byron
Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.
Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.
Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea-i este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!
Mâine, în zori [Demain, dès
l'aube] - Victor Hugo
Mâine, în zori, la ceasul când se luminează câmpul
Voi pleca. Vezi tu, eu știu că mă aștepți.
Voi merge prin pădure, voi trece peste munte.
Nu pot să stau multă vreme departe de tine.
Voi merge cu ochii fixați pe gândurile mele,
Fără să văd nimic în afară, fără să aud niciun zgomot,
Singur, neștiut, cu spatele gârbovit, mâinile împreunate,
Trist, iar ziua pentru mine va fi precum noaptea.
Nu voi privi nici auriul serii ce se lasă
Nici velele depărtate coborând către Harfleur,
Și, când voi ajunge, voi pune pe mormântul tău,
Un buchet de cătină verde și de cimbrișor înflorit.
Loreley - Heinrich Heine
Eu nu ştiu ce poate să fie Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Că-mi sună mereu în urechi Un cântec de vrajă al ei;
Cu veşnica-i melancolie Te farmecă şi te-nspăimântă
Un basm din zilele vechi. Cântarea frumoasei femei!
Se-ntunecă fără de veste, Pescarul, nebun, se repede
Lin apele Rinului curg, Cu luntrea lui mică şi, dus,
Şi cresc ale munţilor creste Nici valuri, nici stâncă nu vede,
Măreţ strălucind în amurg. El caută numai în sus.
Pe stâncă un chip de femeie Vâltoarea-l izbeşte de coasta
S-arată din negură blând, Stâncoasă, şi moare-necat:
Brăţara-i de aur scânteie, Loreley a făcut-o aceasta
Ea-şi piaptănă părul cântând. Cu viersul ei fermecat.
Floare albastră – Mihai
Eminescu
- «Iar te-ai cufundat în stele - «Hai în codrul cu verdeață,
Și în nori și-n ceruri nalte? Und-izvoare plâng în vale,
De nu m-ai uita încalte, Stânca stă să se prăvale
Sufletul vieții mele. În prăpastia măreață.
În zadar râuri de soare
Grămădești-n a ta gândire Acolo-n ochi de pădure,
Și câmpiile Asire Lângă balta cea senină
Și întunecata mare; Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare Și mi-i spune-atunci povești
Fericirea ta, iubite»! Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Astfel zise mititica, Voi cerca de mă iubești.
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica
Floare albastră – Mihai Eminescu (continuare)
Și de-a soarelui căldură Și sosind l-al porții prag,
Voi fi roșie ca mărul, Vom vorbi-n întunecime:
Mi-oi desface de-aur părul, Grija noastră n-aib-o nime,
Să-ți astup cu dânsul gura. Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe, Înc-o gură și dispare...
Căci va fi sub pălărie - Ca un stâlp eu stam în lună!
Ș-apoi cine treabă are! Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară, ..............
Te-oi ținea de după gât.
Și te-ai dus, dulce minune,
Pe cărare-n bolți de frunze, Ș-a murit iubirea noastră -
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale, Floare-albastră! floare-albastră!...
Dulci ca florile ascunse. Totuși este trist în lume!
Gelozie - Constantin Negruzzi
Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc?
Știi pentru ce ades când mai mult te privesc,
Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez,
Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez?
Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări
De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări?
Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun.
Destul e de când chin în sufletu-mi adun!
În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos,
Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos!
Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu
Fu-n stare a crea un suflet ca al tău,
Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi
Ca tine pe pământ să poată a iubi,
Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc
Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc!
Gelozie - Constantin Negruzzi (continuare)
Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat,
Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat?
Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit
La altul careva ce iarăși te-a iubit?
Când luna strălucind săltează pintre nori,
Ș-un grier răgușat cântă ascuns prin flori,
Nu-ți lași capul ades plecat pe mâna ta,
Ș-aminte nu-ți aduci atunci de cineva?
Vrun ideal prin somn, spune-mi, nu ai visat,
Și după acel vis cumva n-ai suspinat?
Tu-mi zici că mă iubești c-un dulce blând surâs,
Dar oare-acest cuvânt la altul nu l-ai zis?
Știu că nu pot trăi fără al tău amor,
Dar sunt gelos, gelos! și simt că o să mor!
Când... – Mihai Eminescu
Când luna prin nouri pe lume veghează, Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Misterul surâde prin lumea tăcută,
Când cântă al somnului ginii nătângi Culeg pe-a ta frunte sublime visărei
Tu tremuri și plângi. Pe ochi sărutări.
Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină, Amorul își moaie aripele-i stinse,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse,
Visând de deștept. Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,
Surâzi și veghezi.
Când soarele arde și ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg Cu lacrimi pe care le naște durerea,
La tine alerg.
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!
Și de-ar cunoaște.. - Heinrich
Heine
Și de-ar cunoaște florile toate
Cât al meu suflet a pătimit,
Cu mine-ar plânge ele 'ntristate
S'aline chinul nemărginit!
De-ar afla blânda privighetoare
Cât a fost chinul mare și greu
Ari șopti blândă dulce cântare
Ca să console sufletul meu.
Și de-ar cunoaște a mea durere
Stelele mândre, ar fi venit
Din cer să-mi dea o mângâiere,
S'aline-un suflet de dor muncit.
Dar cine poate ceva să știe?
Una cunoaște durerea-mi grea
S'acea cu mâna ei de cruzime
A rupt ea însăși inima mea.
Multumim pentru
vizionare!
Poezii preluate de pe [Link]
