CANTUL IX

Cerul al treilea, al Venerei. Spiritele îndrăgostite. Cunizza da

Romano. Marca Trevigiana. Folco din Marsilia. Raab cea ticăloasă.
Invectiva împotriva eclesiaştilor.
De-ndată ce părintele-ţi iubit
mă lămuri, Clemenţo', şi-mi prezise
ce-avea să pată2 neamu-i celuit,
„Tu taci şi las' să curgă anii",-mi zise; deci n-am să spun decât că-nşelăciunii i-s drepte lacrimi3 şi dureri
prescrise.
Se-ntoarse-apoi, arzând4 precum tăciunii, spre Soarele5 ce orice dor adapă, şi-ascultă pururi glasul rugăciunii.
Ah, neam pierdut6, păcătoşit, otreapă,
ce mi te-ntorci de la supremul bine
şi-n făr-de-legi mi te scufunzi ca-n groapă!
Când iată către noi, dintre lumine, văzui alt foc7 venind şi prin sclipire vădindu-şi vrerea8 de-a vorbi cu mine.
Şi-atunci a doamnei9 într-adins privire asupra-mi ţintuită, ca-nainte, şi-acum la vorbă-mi dărui-nvoire.
Şi-am zis: „Plăteşte-mi vrerea prin cuvinte,
duh fericit, şi dă-mi dovadă vie
că pot răsfrânge-n tine ce-am în minte".
584
Iar para-atunci, necunoscută mie,
grăi din adâncimi , curmându-şi cântul, ca cel voios când mulţumit te ştie:
„De partea-n care-i mărginit pământul Italiei,-nrăite-n rău12, de Piave şi de Rialt13, a ridicat preasfântul
un deal14 de unde-au pogorât hulpave
oştirile făcliei ce-n ţinut
făcu prăpăd15 cu faptelei mârşave.
O singură tulpină16 ne-a născut: Cunizza'7-am fost şi-această stea mă ţine, căci vraja ei18 pe lume-am cunoscut.
Nu-mi pare rău19, ci dimpotrivă, bine, c-am ars străpunsă de-a iubirii pară;
n-o pricepe-oricine.
dar taina-aceasta20
Lăsat-a-n urmă această piatră rară21 ce-aproape mie scânteiază-aci, renume scump; şi pân-o fi să moară
acest de-o sută ani se va-ncinci22; deci spre-a lăsa a doua viaţă23-n urmă, spre fapte mari vă străduiţi de vii.
altminteri face lăsătoarea turmă24 de Adige şi Tagliament cuprinsă; nici cei ce-o bat25 trufia ei n-o curmă.
Dar mlaştina ce-i de Vicenza-ncinsă curând26 de padovani va fi-nroşită, căci datorniţa zace-n ei învinsă.
Iar unde-i27 Sile cu Cagnana-unită, un domn28 îşi poartă capul sus atare, că gata stă capcana să-l înghită.
585
Va plânge Feltro29-amarnica trădare
înfăptuită de păstor30, păcat
cum Malta31 însăşi n-a văzut sub soare
Ai obosi să măsuri Ia mezat, şi nu-i căldare32 să cuprindă-n ea atâta sânge ferrarez vărsat
de-acest vlădic mărinimos33 ce vrea să fie guelf cu orice preţ34; nu-s noi aceste daruri35 pentru ţara sa.
Oglinzi sunt sus, le ziceţi Tronuri36 voi, ce ne răsfrâng judeţul sfânt prin ele; de-aceea-i drept ce-am cuvântat37."
Apoi
tăcu părând atrasă de-alte38 cele, căci iar se prinse-n hora sclipitoare încinsă pe cuprinsu-acelei stele.
Cealaltă pâlpâire39, despre care ştiam că-i scumpă, se făcu la faţă precum rubinul străbătut de soare.
Lumina-n cer, ca zâmbetul40 în viaţă, e semnul bucuriei; după cum tristeţea-n iad pe-obraz aşterne ceaţă.
„Eternul41 vede tot, grăii molcum, şi tu prin el42, încât nu-i vrere, ţie să ţi se-ascundă pe-al veciei drum.
Deci glasul tău ce-n ceruri bucurie trezeşte când se-mbină-n cânt pre sine cu cei ce-şi fac din şase-aripi43 mantie,
de ce n-alină vrerea mea, blajine?
Eu n-aş mai sta ca să-ţi aştept suspinul,
de-n tine-aş fi, precum eşti tu în mine."
586
„Cuprinsul44 văii-n care-şi varsă plinul oceanul ce pământu-împrejmuieşte, desprinse glas din focul său rubinul,
spre soare-ntre potrivnici maluri45 creşte, astfel încât pe unde zare-nscrie de obicei, meridian46 urzeşte.
Mi-e valea dintre Ebru leagăn mie şi râul Macra47, ce scurt timp desparte Liguria de-a toscanilor moşie.
De răsărit şi nici de-apus departe Buggea48 stă şi-a mea cetate care roşit-a portul cu-al ei sânge foarte.
Mi-au zis pe nume Folco49 din născare; pecetea-mi poartă steaua dimineţii50, cum i-am purtat-o-n piept şi eu
aoare.
N-a ars Didona51 în focul tinereţii, mâhnind-o pe Creusa şi Sicheu, ca mine până-n pragul cărunteţii,
nici Rodopea52 aşteptând mereu pe Demofont şi nici Alcide53 când pe Iole o răpi din gineceu.
Ci-aicea râzi54, nu te căieşti plângând
de-o vină ce-i uitată pe vecie,
căci Dumnezeu, clădind, ne poartă-n gând.
Aici zăreşti suprema măiestrie55 ce-ncheagă Universul şi-acel Bine prin care cerul pe pământ învie.
Ci ca să duci pe lume jos cu tine
a tale vreri56 deplin îndestulate,
se cade să-ţi mai spun ceva, creştine.
587
Tu vrei să ştii ce flacără se zbate aicea lângă mine şi sclipeşte precum
57
o rază-n undele curate.
Afla-vei, dar, că-n ea se odihneşte
Raab58; şi fericirea-i împletită
cu-a noastră, după-a ei ne-o întregeşte.
De-această stea, în care e-aţintită a lumii umbră59, cea dintâi fu ea din oastea gloriei lui Hristos primită.
Şi se cădea să fie pusâ-a sta în rai drept mărturie-a biruinţii60 ce dobândită fu prin rugi cândva;
căci ea6l-nlesni dintâia glorie-a ginţii
lui Iosuâ pe locul sfânt, izbândă
ce papii62 nu-i mai stă în grija minţii.
Cetatea ta63, clădită-ntru osândă de cel ce-n cer fu primul răzvrătit şi-a cărui pizmă stă mereu la pândă,
bătând împrăştie crinu-afurisit64 ce-a dezbinat şi oi, şi miei cu ura, făcând din lup păstor statornicit.
:;65
De-aceea înţelepţii şi Scriptura sunt părăsiţi şi doar la Decretaler aminte iau, de-i roasă legăturar
66
67
cu d-astea umblă papa, şi-ale sale. oştiri de popi68 ce şi-au uitat, gândesc, de Nazaret, de-Arhanghel69 şi-osanale.
Dar Vaticanu70-n Ramul strămoşesc şi celelalte locuri sfinte-n gând, ce-oştirea7' lui sân Petru-adăpostesc,
de adulter72 scăpa-vor în curând." 588