Valea Loarei
Valea Loarei, înscrisă în anul 2000 pe
lista locurilor din patrimoniul mondial
UNESCO, desemnează partea situată
între localitățile Sully-sur-Loire și
Saint-Florent-le-Vieil. Valea Loarei
constituie un loc excepțional datorită
diversității biologice, dar și pentru
bogăția istorică și culturală (parcuri,
castele și orașe).
Castelul Valencay
Castelul Azay-le-Rideau
Castelul Montsoreau.
Această parte a fluviului traversează
două regiuni și patru departamente,
Loiret, Loir-et-Cher, Indre-et-Loire și
Maine-et-Loire. Cunoscută și sub
numele de „grădina Franței” sau „tărâm
de basm al castelelor” este o regiune a
superlativelor, unde se concentrează
cele mai multe castele, din cea mai
vizitată țară din [Link]ă ca
ambianță, în Europa și chiar în lume, cu
un peisaj mirific, străbătută de ape
limpezi, tărâm al artei și al istoriei,
presărat cu nenumărate castele și
monumente, atrage ca un magnet
turiștii din lumea întreagă.
Constructia castelelor a început în
secolul XII, primul dintre ele fiind cel din
Angers. Pentru construcția lor, de-a
lungul timpului, au fost chemați cei mai
mari arhitecți, între care și Leonardo da
Vinci. Valea Loarei a inspirat mulți eroi
medievali și a sedus inima celor mai
frumoase prințese ale timpului. Aici și-
au desăvârșit cavalerii stilul, eleganța și
curajul, acoperindu-și numele de
onoare și glorie cu sabia în mână. Tot
aici s-au urzit unele dintre cele mai
mârșave intrigi și trădări, care au răzbit
acolo unde vitejia și-a pierdut din
strălucire.
Vizitatorul nu va vedea numai
somptuase palate renascentiste, ci și
cetăți, turnuri medievale, conace,
fortărețe, castele ca din povești, ferme
fortificate, biserici și mănăstiri,
catedrale și citadele.
Aflându-se în calea a numeroase
bătălii, unele dintre satele din regiune
au fost fortificate înca din secolul XII
î.e.n. Secolul al XII-lea a văzut apărând
aici primele fortificații din piatră. Odată
cu trecerea anilor, castelelor construite
în Evul Mediu timpuriu li s-au adăugat
elemente suplimentare în funcție de
evoluția tehnicilor militare: poduri
mobile care le izolau în caz de pericol,
turnuri înalte, crenelate, pentru veghe
și pentru a adăposti arcașii.
Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre,
solide, cu rol strict defensiv, au început
să fie înfrumusețate cu ferestre largi și
încăperi spațioase. Sofisticarea
construcțiilor a crescut apoi odată ce
perfecționarea artileriei, făcând ca
fortărețele de până atunci să fie
ineficiente în fața turnurilor. Prin
urmare, castelele s-au transformat
treptat în „stațiuni” pentru elita vremii
și pentru curtea regală. În aceeași
perioadă le-au fost adăugate parcuri
vaste și elegante, à la française.
Castelele păstrează semnele trecerii
timpului, supraviețuind chiar și
tăvălugului Revoluției franceze în
timpul căreia multe au fost jefuite,
deterioarate, transformate în barăci
militare, închisori sau chiar ferme.
Frumusețea deosebită a acestei regiuni
i-a determinat pe regii Franței să o
aleagă ca locatie pentru numeroasele
castele de agrement, majoritatea
construite în secolele al XV-lea și al
XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu
domnia lui Francisc I, care a angajat
constructori renascentiști italieni
pentru a-i amenaja domeniile, drept
pentru care emblema sa, o salamandră,
se regăsește în majoritatea castelelor
de pe Loara.
Primii ani ai secolului XVI sunt marcați
de construirea castelelor de pe Loara.
Planurile acestora sunt încă impregnate
de moștenirea castelelor-fortărețe.
Începând însă cu 1515, sub influența
de netăgăduit a lui François I, ia
naștere un nou stil. Așadar, cu
construcția castelelor de la
Chenonceau și Bury, se definesc
caracteristicile pe care le vom regăsi
ulterior la tot mai multe castele: Plan
simetric și fațade organizate în jurul
unui ax central. Toate castelele de pe
Loara au o trăsătură comună: ele sunt
construite de persoane foarte
îndrăgostite de arta antică. Această
admirație se traduce prin terasele cu
balustradă de la Saint Germain, logiile
și placările cu faianță de la Neuilly-sur-
Seine sau prin ferestrele frontonului de
la castelul Fontainebleau.
Valea Loarei este una dintre cele mai
romantice regiuni de pe glob și are
arhitectura medievală cea mai
interesantă. Deși castelele au devenit
fastuoase palate-conac, ele și-au
păstrat intact aspectul de fortificație.
Castele de pe Valea Loarei
Articol principal: Castelele de pe Loara.
Este foarte greu să afli numărul exact al
castelelor din Franța. În Valea Loarei,
există în jur de 50, 60 de astfel de
reședințe medievale, dar conceptul de
“castel” este atât de interpretabil, încât
numarul lor se poate dubla sau chiar
tripla în funcție de criteriile aplicate în
selecție. Un lucru este evident: Franța,
această țară a castelelor, fie ele regale,
princiare, nobiliare sau militare, are cea
mai mare concentrație de astfel de
clădiri din întreaga lume. Simboluri ale
regalității, valori ale renascentismului,
bijuterii ale artei arhitecturale sau
decorative, multe dintre aceste
reședințe au devenit astăzi hoteluri sau
case de oaspeți.
Castelele de pe Valea Loarei sunt
castele situate în regiunile Centre
(Touraine, Blaisois, Orléanais, Berry) și
Pays de la Loire (Anjou).Printre cele mai
remarcabile și renumite sunt
următoarele:
Castelul Amboise