Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA GEORGE BACOVIA

FACULTATEA DE TIINE ECONOMICE, JURIDICE I ADMINISTRATIVE

PROFESOR STUDENT :
COORDONATOR :
Bejan Bianca
Laureniu Novac
Exheredarea este acea dispoziie testamentar prin care testatorul
nltur de la motenire unul sau mai muli motenitori legali (art. 1074
alin. 1 Cod Civil).

Astfel, orice persoan are posibilitatea ca, prin derogare de la regulile devoluiunii
legale a motenirii, s nlture de la motenire persoana sau persoanele neagreate (indiferent
de motive). Aceast posibilitate ce aparine testatorului poate fi exercitat cu respectarea
anumitor limite.
Prin dezmotenire, motenitorii legali care nu sunt rezervatari pot fi nlturai de la
motenire cu desvrire (rudele colaterale i ascendenii ordinari), iar motenitorii rezervatari
(descendenii, ascendenii privilegiai i soul supravieuitor) pot fi exheredai din acea parte a
motenirii care excede cota lor de rezerv, numit cotitate disponibil.
n consecin, testatorul poate dezmoteni numai parial motenitorii rezervatari (ct
privete cotitatea disponibil). Ceilali motenitori, nerezervatari, pot fi dezmotenii fr nicio
limit.
Prin exheredare, motenitorul legal (chiar i cel nerezervatar) pierde doar
emolumentul motenirii, nu i titlul su de motenitor.

n literatura de specialitate s-a considerat c, n funcie de voina testatorului,


exheredarea poate s fie de mai multe feluri:
Exheredare direct,
Exheredare indirect,
Exheredare cu titlu de sanciune.
ASPECT DOU TIPURI DE CONINUT CU
SMARTART
Primul marcator aici
Al doilea marcator aici Activitate 1
Grup
Al treilea marcator aici A Activitate 2

Activitate 1 Grup
Activitate 2 B

Grup
Activitate 1
C

S-ar putea să vă placă și