“Teachers are not only content providers,

they are designers of learning experiences”

Cristina Cătană
 OBIECTIVELE BIOCHIMIEI
Lippincott.Biochimie Ilustrată
Olteanu I. Biochimie Descriptivă
Atanasiu V. Biochimie Medicală
Marks. Basic Medical Biochemistry

Peter N. Campbell,
Anthony D. Smith. Biochimie Ilustrata
 OBIECTIVELE BIOCHIMIEI
Biochimia zilelor noastre stă la baza biologiei
moleculare

explicarea şi înţelegerea organizării moleculelor precum

şi a modului cum interacţionează între ele pentru a
menţine viabilitatea fiinţei umane
 OBIECTIVELE BIOCHIMIEI
Sunt vizate trei aspecte:

Biochimia descriptivă- consituienţii biologici: glucide, lipide,

proteine, acizi nucleici, vitamine

Enzimologia- Studiul mecanismelor reacţionale care necesită

intervenţia catalizatorilor
 OBIECTIVELE BIOCHIMIEI
Biochimia metabolică- căile de formare şi
degradare a macromoleculelor din celulele
vii: metabolism glucidic, lipidic, al
aminoacizilor, hemoglobinei, bazelor purinice,
fosfocalcic, al fierului, al xenobioticelor
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Corpul uman este reprezentat în proporţie de
aproximativ 60% de apă care acţionează ca
solvent pentru substanţele de care avem nevoie

K+, glucoză, ATP şi proteine

În ea se găsesc celulele, se dizolvă şi se transportă

constituienţii din sânge; oferă un mediu necesar
mişcării moleculelor; prin intermediul ei este
disipată căldura, participă la reacţiile chimice
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Apa
la copii 75% din greutatea corpului

Deoarece grăsimea se asociază cu relativ puţină apă,

persoanele obeze tind să aibă un procent de apă mai
mic decât cei mai slabi, femeile decât bărbaţii,
persoanele în vârstă faţă de tineri.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Majoritatea constituienţilor produşi în organism şi

dizolvaţi în apă conţin grupări chimice ce
funcţionează ca

Acizi sau Baze cedând sau acceptând ioni de

hidrogen

Conţinutul de protoni şi cantitatea de apă au rol în

menţinerea homeostaziei celulare, acidoza sau
deshidratarea putând să afecteze viaţa
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Apa

Este distribuită între compartimentul intra- (40%) şi

extracelular (60%), ultimul incluzând fluidele
interstiţiale, sângele şi limfa

Apa transcelulară este o mică şi specializată parte a

apei extracelulare care include secreţiile
gastrointestinale, urina, sudoraţia, precum şi
fluidul care străbate peretele capilar din cauza
creşterii presiunii hidrostatice sau a inflamaţiei.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Apa
Moleculă dipolară cu o distribuţie inegală a
electronilor între atomii de hidrogen şi oxigen,
formând legături de hidrogen cu alte molecule
polare şi funcţionând ca solvent

Atomul de oxigen prezintă doi electroni nepereche

care formează un nor dens de electroni în jurul ei.
Acest nor este situat deasupra şi dedesubtul
planului format de molecula de apă
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI SOLUŢIILE
TAMPON
Legăturile de hidrogen ale apei

În legătura covalentă dintre atomii de oxigen şi

hidrogen, electronii nepereche sunt atraşi spre
oxigen, acesta fiind încărcat parţial negativ, iar
atomul de hidrogen parţial pozitiv

Partea moleculară ce conţine oxigenul este mai

electronegativă decât a hidrogenului, molecula
fiind dipolară.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Legătura de hidrogen este o interacţiune slabă
necovalentă între hidrogenul unei molecule şi
atomul mai electronegativ al unei molecule
acceptoare

Oxigenul din apă formează legături de hidrogen cu

alte două molecule de apă, fiecare moleculă de
apă fiind în interacţiune prin legături de
hidrogen cu aproximativ patru molecule de apă
învecinate într-o reţea tridimensională de fluid
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI SOLUŢIILE
TAMPON

Moleculele organice polare şi sărurile anorganice se dizolvă în

apă deoarece apa formează atât legături de hidrogen cât şi
interacţiuni electrostatice cu aceste molecule

Moleculele organice conţinând în proporţie ridicată atomi

electronegativi (oxigen sau azot) sunt solubile în apă
deoarece aceşti atomi participă la formarea legăturii de
hidrogen cu moleculele de apă
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Anionii de clor şi bicarbonat precum şi alţi anioni sunt
încon- juraţi de de un strat de hidratare format din
moleculele de apă cu atomul de hidrogen cât mai
aproape de anion

Atomul de oxigen al moleculelor de apă interacţionează

cu cationii anorganici Na+ şi K+, înconjurându-i cu
un strat de hidratare.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Deşi legăturile de hidrogen sunt suficient de puternice să

dizolve moleculele polare în apă şi să separe sarcinile, sunt
destul de slabe să permită mişcarea apei şi a moleculelor
dizolvate

Tăria unei legături de hidrogen dintre două molecule de apă

este de aproximativ 4 kcal, reprezentând 1/20 din cea a
legăturii covalente O- H din molecula de apă
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Reţeaua de apă este dinamică având multe legături care
sunt în permanenţă rupte şi refăcute. O legătură de
hidrogen între moleculele de apă durează în medie 10
psec, iar fiecare moleculă de apă din stratul de
hidratare a unui ion se menţine 2,4 nsec

Ca urmare, legăturile de hidrogen dintre moleculele de

apă şi alte molecule polare disociază şi se formează
continuu, permiţând transportul prin apă al
substanţelor, iar apei să traverseze canalele
membranelor celulare.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

pH-ul apei
Apa este neutră, nici acidă, nici bazică

Apa disociază în mică măsură pentru a forma ioni de

hidrogen (H+) şi hidroxil (HO-). Concentraţia ionilor de
hidrogen determină aciditatea unei soluţii, exprimată sub
forma pH-ului
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Gradul de disociere al moleculelor de apă în H+ şi HO- este
redus, concentraţia ionilor de hidrogen în apa pură fiind
de numai 0, 0000001M sau 10-7 mol/L

pH-ul apei pure este de 7. Constanta de disociere a apei, Kd,

stabileşte relaţia dintre concentraţia ionilor de hidrogen,
[H+], concentraţia ionilor hidroxil, [HO-] şi concentraţia
apei, [H2O] la echilibru
APA, ACIZII, BAZELE ŞI SOLUŢIILE
TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Un pH de 7 se numeşte neutru întrucât [H+] şi [HO-] sunt egale

Soluţiile acide au o concentraţie a ionilor de hidrogen mai mare şi o
concentraţie de ioni hidroxid mai mică decât apa pură ( pH < 7)
Soluţiile bazice au au o concentraţie a ionilor hidroxil mai mare şi o
concentraţie a ionilor de hidrogeni mai mică (pH > 7).
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Organismul produce prin metabolism un număr de acizi care

creşte concentraţia ionilor de hidrogen a sângelui sau a
altor lichide şi reduce pH-ul

Aceşti acizi importanţi din punct de vedere metabolic pot fi

clasificaţi în acizi slabi şi acizi puternici, în funcţie de
gradul de disociere în ioni de hidrogen şi o bază
(componenta anionică)

Acizii anorganici, precum acidul sulfuric şi acidul clorhidric

sunt acizi puternici care disociază complet în soluţie.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Acizi şi baze
Acizii sunt substanţe care eliberează protoni, iar bazele care
acceptă protoni

Dizolvate în apă, majoritatea moleculelor unui acid puternic

disociază şi eliberează ioni de hidrogen, în timp ce
moleculele unui acid slab disociază numai într-un procent
foarte mic

Un acid slab are o constantă de disociere caracteristică şi

notată cu Ka. Relaţia dintre pH-ul unei soluţii, Ka şi
gradul de disociere este stabilită de ecuaţia Henderson-
Hasselbalch.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Acizii organici conţinând grupări carboxilice (acidul
acetoacetic şi β-hidroxibutiric) sunt acizi slabi care
disociază într-o anumită măsură în apă

În general, un acid slab (HA), numit acid conjugat, disociază

într-un ion de hidrogen şi o componentă anionică (A-) sau
baza conjugată

Numele acidului nedisociat frecvent se finalizează în „ic”

(acidul acetoacetic), în timp ce numele componentei
anionice disociate în „ate” (acetoacetat).
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Tendinţa acidului HA de a disocia şi de a elibera un ion de

hidrogen în soluţie este indicată de Ka, constanta de
echilibru pentru disocierea unui acid slab

Cu cât Ka este mai mare, cu atât tendinţa de a disocia un

proton este mai mare

HA  A- + H+

Ka = [A-] [ H+] / [HA]

 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

În ecuaţia Henderson- Hasselbalch, formula pentru constanta

de disociere a unui acid slab este convertită într-o ecuaţie
logaritmică, în care pKa reprezintă logaritmul negativ al
Ka

pH = pKa + log [A-] / [HA]

Dacă se ştie pKa pentru un acid slab, ecuaţia poate fi folosită

pentru a calcula raportul dintre formele neprotonată şi
protonată la orice pH

La un pH egal cu pKa un acid slab este disociat în proporţie

de 50%.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Majoritatea acizilor carboxilici rezultaţi din metabolism
au pKa cuprins între 2 şi 5, în funcţie de prezenţa
altor grupări ale moleculei

Valoarea lui pKa reflectă tăria acidului. Acizii cu un

pKa de 2 sunt mai puternici decât cei cu un pKa de 5
deoarece, indiferent de pH, o proporţie mai mare este
disociată.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Acizii şi bazele rezultate din metabolism

Metabolismul normal produce CO2, acid lactic şi corpi

cetonici, precum şi acizi anorganici (acid sulfuric)

Sursa majoră de acizi o constituie CO2 care reacţionează cu

apa pentru a produce acidul carbonic
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
În vederea menţinerii pH-ului din fluidele organismului la
valori compatibile cu viaţa, organismul prezintă mai
multe sisteme tampon: bicarbonat, fosfat, al
hemoglobinei

În cele din urmă, mecanismele respiratorii îndepărtează

acidul carbonic prin expirarea CO2, iar rinichii prin
excreţia acidului sub formă de ioni de amoniu (NH4+)
sau alţi ioni. Producţia zilnică de acid rezultat dintr-un
metabolism normal este de aproximativ 13-22 moli.
EXEMPLE
 EXEMPLE

1. Diana are 26 ani (studentă) şi a fost diagnosticată cu diabet

zaharat tip I de la vârsta de 12 ani

Are un deficit total de insulină rezultat din distrucţia

autoimună a celulelor β pancreatice , fiind dependentă de
administrarea zilnică a insulinei injectabile pentru a
preveni nivelul ridicat al glicemiei şi al corpilor cetonici

Diana nu s-a trezit din somnul de după-masă, iar colega de

cameră s-a speriat şi a chemat o ambulanţă fiind dusă de
urgenţă la spital în stare de comă. Colega ei a relatat faptul
că Diana a prezentat în ultimele 24 ore stare de greaţă,
somnolenţă şi vărsaturi.
 EXEMPLE

La examenul clinic s-a constatat că pacienta era deshidratată

şi cu presiunea sangvină scăzută. Respiraţiile erau
profunde şi rapide, pulsul ridicat. Respiraţia avea halenă
acetoinică

Analizele probelor de sânge au constat în: măsurarea pH-ului

arterial, a presiunii arteriale parţiale a CO2, PaCO2,
glucozei serice, bicarbonatului seric
 EXEMPLE
În plus, s-a verificat prezenţa corpilor cetonici în urină
şi ser şi i s-a administrat iv ser fiziologic şi insulină

Rezultatele de laborator au arătat că:

pH = 7,08 (IBR= 7,36- 7,44)
prezenţa corpilor cetonici în sânge şi urină
glicemia este de 648 mg/dL (IBR= 80-110mg/dL a jeun)
şi < 200 mg/dL în orice moment al zilei
EXEMPLE
 EXEMPLE
Prima explicaţie
În diabet există
cetoacidoză

Dacă insulina nu este

administrată în doză
corespunzătoare ea
rămâne intr-o stare
similară cu perioada a
jeun deşi pacienta s-a
alimentat, neexistând
producţie endogenă
 EXEMPLE
Ficatul continuă să metabolizeze acizii graşi până la
corpii cetonici acidul acetoacetic şi β-hidroxibutiric

Aceştia sunt acizi slabi care vor disocia cu producere de

anioni, acetoacetat şi β-hidroxibutirat şi ioni de
hidrogen ce determină:

Scăderea pH-ului sangvin şi celular sub IBR.

 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Sistemele tampon

Sunt compuse din acidul nedisociat şi baza sa conjugată

(acidul care a pierdut un proton) astfel încât soluţia să
reziste variaţiilor de pH cauzate de adăugarea unor
cantităţi mici de acid sau de bază. Capacitatea de
tamponare este maximă pe domeniul

pH= pKa ± 1

Eficienţa capacităţii de tamponare a unui sistem tampon

depinde de doi factori: pKa şi concentraţia soluţiei.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Apa şi reglarea temperaturii corpului

Structura apei permite deasemenea rezistenţa la schimbările

de temperatură. Este nevoie de o scădere puternică a
temperaturii pentru a converti apa din starea lichidă în cea
solidă a gheţii

Conductivitatea termică a apei este mare, facilitând disiparea

căldurii din ariile ce folosesc multă energie precum creierul
spre sânge şi rezerva totală de apă din organism.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Capacitatea de încălzire şi căldura de vaporizare sunt
extrem de mari; pentru ca apa lichidă să treacă în
stare gazoasă şi să se evapore din piele apare senzaţia
de rece

Apa răspunde la creşterea temperaturii prin reducerea

extinderii legăturilor de hidrogen, în timp ce la
răcirea temperaturii prin creşterea numerică a
legăturilor intermoleculare
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Electroliţii
Atât lichidul extracelular cât şi cel intracelular conţin
electroliţi, în primul rând bicarbonat, anioni anorganici şi
cationi. Electroliţii sint distribuiţi inegal între cele două
compartimente;

Na+ şi Cl- sunt electroliţii majori din lichidul extracelular

(plasma şi lichidul interstiţial), iar K+ şi fosfaţii precum
(HPO4)2- sunt electroliţii intracelulari majoritari

Distribuţia este menţinută în principal cu ajutorul

transportorilor activi care pompează Na+ înafara celulelor
în schimbul K+.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Osmolaritatea
Apa se distribuie între diferitele compartimente lichidiene în
funcţie de concentraţia substanţelor dizolvate sau de
osmolaritatea fiecărui compartiment

Osmolaritatea unei soluţii este proporţională cu concentraţia

totală a moleculelor dizolvate, incluzând ionii, metaboliţii
organici şi proteinele (frecvent exprimată în mOsm/kg)

Membrana celulară care separă compartimentele extra- şi

intracelular este semipermeabilă şi conţine un număr de
canale ionice prin care apa difuzează liber, dar alte
molecule nu

În acelaşi mod, apa poate difuza prin capilare separând

lichidul interstiţial de plasmă.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON

Ca urmare, apa va trece dintr-un compartiment cu o

concentraţie mică a substanţelor dizolvate spre unul de
concentraţie superioară în vederea egalizării osmolarităţii
de o parte şi de alta a membranei

Forţa necesară menţinerii aceleiaşi cantităţi de apă în

compartimentele intra- şi extracelular se numeşte presiune
osmotică.
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Pe măsură ce se pierde apa
dintr-un compartiment, ea
va fi înlocuită cu apa din alt
compartiment pentru a
menţine osmolaritatea
aproape constantă

Sângele conţine proteine

încărcate negativ în
cantitate mare, precum şi
electroliţi necesari pentru
a-i contrabalansa
 APA, ACIZII, BAZELE ŞI
SOLUŢIILE TAMPON
Întrucât apa va trece din sânge în urină pentru a echilibra
excreţia de ioni, volumul sangvin va fi reumplut cu apă din
spaţiul interstiţial
Când osmolaritatea sângelui şi a lichidului interstiţial este
prea mare, apa iese din celule. Pierderea apei intracelulare
apare şi în hiperglicemie, deoarece concentraţia crescută
de glucoză creşte osmolaritatea sângelui.
 EXEMPLE

În urgenţă, Diana a fost rehidratată prin administrarea iv a

unei soluţii de NaCl 0,9%. De ce nu s-a utilizat apă în locul
serului fiziologic?

De ce a intrat în comă?
 EXEMPLE

0,9% NaCl sunt de fapt 0,9 g NaCl/100mL sau 9g/L. NaCl are
o greutate moleculară de 58g/mol, deci concentraţia unei
soluţii saline izotone este de 0,155M sau 155mM. Dacă tot
NaCl ar fi disociat în Na+ şi Cl-, osmolaritatea ar fi de 310
mOsm/kg apă

NaCl nu este complet disociat şi o parte a straturilor de

hidratare înconjoară moleculele nedisociate de NaCl,
osmolaritatea soluţiei izotone este de aproximativ
290mOsm/kg H2O
 EXEMPLE

Osmolaritatea plasmei, lichidului interstiţial şi a celui

intracelular este deasemenea de aproximativ 290mOsm/kg
apă

Este recomandată administrarea iv a soluţiei izotone pentru a

nu exista schimburi mari de apă între diferite
compartimente.
 EXEMPLE

În diabetul zaharat există diureză osmotică. Deoarece nivelul

glucozei şi al corpilor cetonici în sânge este ridicat, aceste
componente trec din sânge în filtratul glomerular renal şi
în urină

Ca o consecinţă a osmolarităţii crescute a filtratului

glomerular, în urină este excretată mai multă apă decât de
obicei

Pacienta cu diabet prezintă poliurie (volum urinar crescut)

 EXEMPLE
Ca urmare a pierderii de
apă din sânge în urină, apa
va trece din celule în
spaţiul interstiţial şi de aici
în sânge, rezultând o
deshidratare intracelulară

Celulele deshidratate din

creier sunt incapabile să-şi
realizeze funcţiile normale,
pacienta intrând în comă.
 SOLUŢIILE TAMPON

Sunt amestecuri formate dintr-un acid slab şi baza sa

conjugată (acid acetic şi acetat de sodiu) sau dintr-o bază
slabă şi sarea ei cu un acid tare (etil amină şi clorură de etil
amoniu)

acidul acetoacetic şi β-hidroxibutiric (corpii cetonici) sunt

acizi slabi care disociază parţial la H+ şi baza conjugată

se opun variaţiilor de pH atunci când se adaugă cantităţi

limitate de acid sau bază
 SOLUŢIILE TAMPON
Cu cât concentraţia de soluţie tampon este mai ridicată cu
atât eficienţa acesteia este mai mare întrucât conţine mai
multe molecule de tampon pe unitatea de volum care vor
disocia sau se vor combina cu ionii de hidrogen

Media activităţii metabolice este de aproximativ 22000mEq

de acid pe zi. Dacă toată cantitatea ar fi dizolvată în
lichidele organismului fără sisteme tampon, pH-ul lor ar fi
mai mic decât 1.
 SOLUŢIILE TAMPON
Sistemele tampon funcţionale din organismul uman
sunt:

H2CO3/NaHCO3- extracelular, plasmă

Proteină/Proteinat de Na- extracelular, plasmă
NaH2PO4/Na2HPO4- extracelular, plasmă
Deoxi-Hb/Oxi-Hb- intracelular, eritocite
KH2PO4/KHPO4- intracelular
 SOLUŢIILE TAMPON
pH-ul sangvin este menţinut între 7,36 şi 7,44 cu un pH
intracelular de aproximativ 7,1 ( între 6,9 şi 7,4)

Până la excreţia acidului produs sub formă de CO2 în aerul

expirat sau de ioni în urină, este nevoie de neutralizare la
nivelul sistemelor tampon majore ale organismului:
1. bicarbonat-acid carbonic, care operează în special
extracelular
2. al hemoglobinei în hematii
3. fosfat în toate tipurile de celule
4. proteic în celule şi plasmă.
 SOLUŢIILE TAMPON

Sistemul tampon al bicarbonatului- cel mai important

Principala sursă de acizi metabolici a organismului o
reprezintă CO2, produs în principal prin oxidarea
combustibililor la nivelul ciclului Krebs

În condiţii metabolice normale, sunt generaţi 13 moli de CO2

pe zi ( aproximativ 0,5- 1kg). Dizolvat în apă, va reacţiona
cu aceasta producând acid carbonic, reacţie accelerată de
anhidraza carbonică
 SOLUŢIILE TAMPON

Acidul carbonic obţinut este un acid slab care disociază

parţial în H+ şi HCO3-

pKa pentru acidul carbonic este 3,8. La un pH sangvin de

7,4 acidul este aproape complet disociat şi teoretic
incapabil să neutralizeze şi să genereze bicarbonat.
 SOLUŢIILE TAMPON
Totuşi, acidul carbonic poate fi refacut din CO2
deoarece concentraţia de gaz dizolvat în sânge este de
500 de ori mai mare decât a acidului carbonic

CO2 dizolvat este în echilibru cu cel din aerul

alveolar pulmonar, disponibilitatea lui fiind crecută
sau scăzută prin ajustarea frecvenţei respiratorii şi a
cantităţii de CO2 expirat.
 SOLUŢIILE TAMPON
pKa pentru sistemul tampon al bicarbonatului combină astfel
Kh ( constanta de hidratare a sau de solubilitate a CO2 în
apă în vederea formării de H2CO3) cu valoarea chimică a
pKa obţinându-se 6,1

[HCO3-] – concentraţia bicarbonatului în sânge

[H2CO3] – concentraţia acidului carbonic în sânge, care se
calculează din relaţia

Kh este aproximativ 0,03 (mmol/L)/mmHg, iar pCO2 este

presiunea parţială a gazului în sângele arterial.
 SOLUŢIILE TAMPON
Din cele două relaţii va rezulta una singură şi anume

în care pH- exprimă aciditatea sângelui.

PERTURBĂRI ALE ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
LACUNA ANIONICĂ (ANIONIC
GAP- AG)
PERTURBĂRI ALE ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
ACIDOZA METABOLICĂ
PERTURBĂRI ALE ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
ACIDOZA RESPIRATORIE
PERTURBĂRI ALE ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
ALCALOZA METABOLICĂ
PERTURBĂRI ALE ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
ALCALOZA RESPIRATORIE
EXPLORAREA ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
EXPLORAREA ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
EXPLORAREA ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
EXPLORAREA ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
 Sisteme tampon
Bicarbonatul şi hemoglobina din hematii

Sistemul tampon al bicarbonatului şi hemoglobina din

hematii cooperează pentru a menţine pH-ului sangvin
precum şi pentru transportul CO2 la plămâni.
 Sisteme tampon
Cea mai mare parte a CO2 rezultat din metabolismul
tisular la nivelul ciclului citric difuzează în lichidul
interstiţial, plasma sangvină şi ulterior în hematii

Deşi nu există anhidrază carbonică în plasmă sau

lichidul interstiţial, hematiile conţin enzima în
cantitate mare, dioxidul de carbon fiind rapid
convertit la acid carbonic

Întrucât acidul carbonic disociază, protonul eliberat

este tamponat deasemenea prin combinarea lui cu
hemoglobina.
 Sisteme tampon
Catena laterală a histidinei din hemoglobină are pKa de 6.7,
fiind capabilă să accepte un proton (<pH sg-forma
protonată)

Anionul bicarbonat este transportat dinafara hematiei în

sânge în schimbul ionului de clor, anionul bicarbonat
fiind în concentraţie relativ crescută în plasmă

Deoarece hematiile se învecinează cu plămânul, echilibrul

se inversează.
 Sisteme tampon
CO2-ul este eliberat din hematii, rezultând mai mult acid
carbonic ce va disocia până la CO2 şi apă, iar ionii de
hidrogen în proporţie mai mare se vor combina cu
bicarbonatul.

Hemoglobina pierde o parte din protoni, o trăsătură ce îi va

permite să fixeze oxigenul mai uşor

În concluzie, sistemul tampon al bicarbonatului este în

interdependenţă strânsă cu eliberarea oxigenului la
ţesuturi.
 Sisteme tampon
Bicarbonatul şi acidul carbonic difuzând prin peretele
capilar din sânge în lichidul interstiţial, oferă o capacitate
de tamponare importantă atât pentru plasmă cât şi pentru
lichidul interstiţial
Totuşi sângele diferă de lichidul interstiţial prin conţinutul
crescut de proteine, precum albumina care contribuie la
tamponare prin intermediul aminoacizilor din catenele
laterale, capabili să accepte şi să cedeze protoni.
Conţinutul proteic al lichidului interstiţial este prea mic
pentru a fi un buffer eficient
 Sisteme tampon
Centrul respirator hipotalamic reglator al frecvenţei
respiratorii este sensibil la modificările de pH

Dacă pH-ul scade respiraţia devine mult mai rapidă, CO2

fiind expirat în proporţie mai mare. Scăderea pH-ului
sangvin antrenează hipoventilaţia pulmonară

Astfel, frecvenţa respiratorie contribuie la reglarea pH-ului

modificând conţinutul de dioxid de carbon dizolvat în
sânge.
Exemple
Un alt exemplu de acidoză
metabolică ar fi ingerarea de aspirină
(acid acetilsalicilic) de către o fetiţă
de 3 ani, nesupravegheată atent de
bunica ei de 60 ani, aflată în depresie
după decesul soţului şi asociată cu o
perioadă de malnutriţie.

Fetiţa avea în cavitatea bucală

tabletele de aspirină pe care le-a
aruncat, neştiindu-se exact câte a
înghiţit. În plus, prezenta
hiperventilaţie.
 Exemple
Acidul acetilsalicilic este convertit rapid la acid salicilic în
organism. Efectul iniţial al aspirinei este de a produce
alcaloză respiratorie cauzată de stimularea centrilor de
control al respiraţiei din hipotalamus.

Ca urmare, creşte frecvenţa respiratorie şi expiraţia în CO2,

rezultând acidoza metabolică prin disocierea acidului
salicilic la salicilat şi H+ (Ka = 3,5).
 Exemple
Salicilatul interferă cu producţia mitocondrială de ATP,
rezultând o creştere a generării de CO2 şi o acumulare de
lactat precum şi a altor acizi organici în sânge.
Consecutiv, salicilatul poate afecta funcţia renală cu
acumularea acizilor puternici de origine metabolică,
acidul sulfuric şi fosforic.
Frecvent, copiii care au ingerat aspirină în cantităţi toxice
prezintă acidoză de când se prezintă în urgenţă.
 Sisteme tampon
pH-ul intracelular

Anionii fosfat şi proteinele sunt principalele sisteme

tampon implicate în menţinerea unui pH intracelular
constant
Anionul de fosfat anorganic H2PO4(-) disociază în H+ şi
baza conjugată, H2PO4(2-) cu un pKa de 7,2
Anionul fosfat joacă un rol major ca buffer intracelular în
hematii şi alte tipuri de celule a căror concentraţie în
fosfat este superioară celei din sânge şi lichidul
interstiţial.
 Sisteme tampon
pH-ul intracelular
Anionii de fosfat organic, precum glucozo-6-fosfatul şi
ATP, funcţionează ca sistem tampon
Lichidul intracelular conţine o cantitate crescută de
proteine cu histidină în componenţă precum şi alţi
aminoacizi care acceptă protoni într-un mod similar cu al
hemoglobinei.
 Sisteme tampon
pH-ul intracelular
Transportul ionilor de H+ înafara celulei este deasemenea
important pentru menţinerea constantă a pH-ului
Există şi alţi acizi înafara CO2 care rezultă din metabolism.
De exemplu, acidul acetoacetic şi β-hidroxibutiric rezultă
din oxidarea acizilor graşi la corpi cetonici în ficat, în
timp ce acidul lactic este produs prin glicoliza musculară
sau din alte ţesuturi
pKa pentru majoritatea acizilor carboxilici metabolici este
mai mic decât 5, aceştia fiind complet disociaţi la pH-ul
sângelui şi al lichidului intracelular.
 Sisteme tampon
pH-ul intracelular
Anionii metabolici sunt transportaţi înafara celulei
împreună cu H+
Dacă spaţiul intracelular devine prea acid, mai mulţi protoni
vor fi transportaţi în schimbul ionilor de Na+ cu ajutorul
unui transportor diferit
Dacă celula devine prea alcalină, mai mult bicarbonat va fi
transportat înafară în schimbul ionilor de Cl-.
 Sisteme tampon
Ionii de hidrogen, amoniu şi fosfat din urină
Acidul nevolatil produs ca rezultat al metabolismului nu
poate fi îndepărtat sub forma CO2 expirat, fiind excretat
prin urină
Cea mai mare parte a H+ de acid nevolatil este excretată ca
acid nedisociat care, în general, tamponează pH-ul urinar
între 5,5-7. pH-ul de 5 este pH-ul urinar minim.
Secreţia acidă cuprinde: acizii anorganici precum anionul
de fosfat şi de amoniu, acidul uric, acizii dicarboxilici şi
acizii tricarboxilici (acidul citric).
 Sisteme tampon
Ionii de hidrogen, amoniu şi fosfat din urină
Acidul sulfuric reprezintă una din sursele majore de acizi
nevolatili şi este produs ca urmare a ingestiei de compuşi
cu sulf sau din metabolismul cisteinei şi metioninei
Este un acid puternic care disociază în H+ şi anion sulfat
SO42- în sânge şi urină. Excreţia urinară de H2PO42-
favorizează îndepărtarea acidului
Pentru a menţine homeostazia metabolică trebuie excretată
o cantitate egală de fosfat în urină cu cea ingerată ca
anioni de fosfat sau fosfaţi organici din fosfolipide.
Prezenţa fosfatului în urină ca H2PO4- sau HPO4 2-
depinde de pH-ul urinar sau sangvin.
 Exemple
Ionii de amoniu sunt acizi care disociază pentru a forma
baza conjugată, amoniacul şi ionii de hidrogen

Sub ce formă se găseşte în sânge şi în urină? (pKa= 9,25)

 Exemple
Valoarea lui pKa de disociere a ionilor de amoniu este de
9,25; pHsg.< pKa; pH urinar < pKa

Astfel, forma acidă a conjugatului nedisociat, NH4+

predomină la pH-ul fiziologic sangvin de 7,4 şi urinar de
5,5- 7,0.

Amoniacul este o bază conjugată neobişnuită deoarece nu

este un anion.
 Sisteme tampon
Acidul clorhidric denumit şi acid gastric este excretat de
celulele parietale ale stomacului şi contribuie la
denaturarea proteinelor ingerate ce vor fi supuse digestiei
enzimatice

Conţinutul stomacului este deversat în lumenul intestinal şi

neutralizat de bicarbonatul secretat de celulele
pancreatice şi intestinale.
 Starea de deshidratare
Deshidratarea sau pierderea de apă apare când ingestia de
lichide şi sare este mai mică decât rata de filtrare
glomerulară şi pierderile de volum extrarenal
Într-un status hipovolemic real, apa totală din organism,
volumul extracelular funcţional şi cel intracelular sunt
scăzute
Una dintre cauzele de hipovolemie este ingestia de apă care
este inadecvată pentru a reechilibra volumul de excreţie
zilnic (menţinerea homeostaziei lichidiene)
Cantitatea de apă pierdută la nivel renal este determinată de
cantitatea de apă necesară pentru a dilua ionii, acizii şi
alte substanţe dizolvate
 Starea de deshidratare
Atât excreţia urinară de substanţe cât şi pierderea de apă în
aerul expirat în cantitate de aproape 400 mL / zi apare în
perioadele de post cât şi în perioadele cu alimentaţie
normală
Astfel, persoanele neufragiate continuă să piardă apă în
aerul expirat şi urină în plus faţă de pierderile de apă din
tegument şi glande sudoripare
Pacienţii comatoşi şi cei incapabili să înghită continuă să
fie deshidrataţi şi să devină deshidrataţi, la fel şi cei cu
disfagie (alimentele sunt o sursă de apă) sau cu leziuni
cerebrale.
 Starea de deshidratare
Deshidratarea poate apărea secundar pierderilor excesive de
apă prin rinichi, plămâni şi piele
Pierderea de apă la nivel renal este rezultatul funcţiei
renale afectate sau a răspunsului redus hormonii care
reglează balanţa hidrică: hormonul antidiuretic (ADH) şi
aldosteronul
În diabet apare diureza osmotică datorată concentraţiei
crescute de corpi cetonici, glucoză şi alte substanţe
dizolvate în urină
 Starea de deshidratare
Dacă pierderea renală de apă este asociată cu acidoza,
atunci apare hiperventilaţia, crescând cantitatea de apă
pierdută prin aerul expirat
Pierderile respiratorii de apă apar ca rezultat al
traheostomiei sau injuriei cerebrale
Pierderea excesivă de apă şi electroliţi prin piele determină
apariţia arsurilor extinse.
 Starea de deshidratare
Pierderile gastrointestinale de apă cauzează deshidratare
Aproximativ 8-10 litri de apă sunt excretaţi zilnic în
lumenul intestinal
În mod normal, mai mult de 90% din lichid este reabsorbit
intestinal
Procentul este scăzut de vomă, diaree, tub de dren gastric
sau pierderi de apă prin fistule intestinale.
 Întrebări
1. Scăderea pH-ului sangvin de la 7,5 la 6,5 ar putea fi
însoţită de una dintre următoarele modificări:

a. creşterea de 10 ori a concentraţiei ionilor de hidrogen

b. creşterea de 10 ori a concentraţiei ionilor hidroxil
c. creşterea concentraţiei ionilor de hidrogen cu un factor de
7,5/6,5
d. scăderea concentraţiei ionilor de hidrogen cu un factor de
6,5/7,5
e. o schimbare în concentraţia anionilor sistemului tampon
Întrebări
 Întrebări
pH = -log [H+]
La un pH de 7.5, [H+] este de 10– 7,5, iar
la un pH de 6,5, [H+] este de 10–6,5
[H+] s-a schimbat cu un factor de 10–6,5/10– 7,5
care este 10
Orice scădere a pH-ului cu o unitate este însoţită de o
creştere a [H+] de 10 ori sau o scădere a [HO-] de 10
ori.
A apărut o schimbare în concentraţia anionilor sistemului
tampon, dar schimbarea de pH reflectă o creştere a
concentraţiei de [H+] în exces faţă de cea absorbită de
buffer.
 Întrebări
2. Care dintre următoarele afirmaţii descrie o proprietate
universală a sistemelor tampon?

a. sunt un amestec de acid tare şi bază tare

b. funcţionează cel mai bine la un pH la care sunt complet
disociate
c. funcţionează cel mai bine la un pH la care sunt 50%
disociate
d. funcţionează cel mai bine la o unitate de pH mai mică
decât pKa
e. funcţionează la fel indiferent de concentraţie
 Întrebări
Prin definiţie, sistemele tampon tind să păstreze pH-ul
soluţiei constant, acceptând protoni dacă este adăugat
acid soluţiei sau eliberând protoni când se adaugă o bază
Deoarece trebuie să aibă capacitatea de a disocia şi de a
reprimi un proton, funcţionează cel mai bine la un pH la
care sunt 50% disociate, pKa
Soluţiile tampon nu pot fi compuse din acizi şi baze tari
deoarece aceştia disociază complet în soluţie
Cu cât concentraţia de buffer este mai mare cu atât va
funcţiona mai bine deoarece poate absorbi sau disocia
mai mulţi protoni.
 Întrebări
3. Un pacient cu enteropatie (boală intestinală) prezintă
cantităţi crescute de amoniac produse de bacteriile
intestinale. Amoniacul a fost absorbit din intestin în vena
portală de unde a intrat în circulaţia generală. Care dintre
următoarele sunt consecinţa acestei absorţii?
pKa este 9,5

a. scăderea pH sangvin
b. conversia amoniacului la amoniu în sânge
c. scăderea concentraţiei de bicarbonat în sânge
d. respiraţia Kussmaul
e. creşterea expirului în CO2
Întrebări
 Întrebări
NH3 este o bază slabă care acceptă un proton pentru a
produce NH4+ şi care are un pKa de de 9,5.
Astfel, la un pH sangvin de 7,4 majoritatea amoniacului se
transformă în ioni de amoniu.
Absorţia de ioni de hidrogen tinde să crească, iar acidul
carbonic disociază mai mult spre bicarbonat şi H+; mai
mult CO2 va trece spre acid carbonic.
?Respiraţia Kussmaul, o expiraţie crescută în CO2 apare în
acidoză, care este situaţia inversă.
 Întrebări
4. Care dintre următoarele condiţii fiziologice/patologice
este mai probabil rezultatul alcalozei pe care organismul
nu o poate compensa în totalitate?

a. Producerea de acid lactic în muşchi, în timpul exerciţiilor

b. Producerea de corpi cetonici la un pacient cu diabet
zaharat
c. Vărsături acide repetate ( conţinutul gastric)
d. Diaree cu pierderea anionilor de bicarbonat secretaţi de
intestin
e. O infecţie cu febră şi hipercatabolism
 Întrebări
Vărsăturile expluzează HCl. Întrucât celulele stomacului
secretă mai mult HCl, acestea vor extrage ioni de H+ din
lichidul interstiţial şi sânge, cu creşterea pH-ului sangvin
şi apariţia alcalozei

Acidul lactic este un acid slab secretat în sânge de muşchiul

în efort. Un pacient cu o producţie crescută de corpi
cetonici prezintă o scădere a pH-ului deoarece corpii
cetonici acetoacetat şi β-hidroxibutirat sunt acizi
disociaţi.
 Întrebări
Deoarece bicarbonatul din lumenul intestinal se pierde în
diareea apoasă, mai mult bicarbonat este secretat de
celulele intestinale. Celulele intestinale produc
bicarbonat, iar H+ este generat în cantitate mai mare

Pe măsură ce bicarbonatul produs de aceste celule este

eliberat în lumen, protonii se acumulează în sânge,
rezultând acidoza. Hipercatabolismul sau creşterea ratei
catabolice produce CO2 suplimentar, care determină
apariţia de acid carbonic în exces.
 AMINOACIZI ŞI PROTEINE

Proteinele îndeplinesc o multitudine de funcţii în organismele

vii, cele mai elaborate realizându-se în organismul uman

Proteinele sunt polimeri liniari ai aminoacizilor, compuşi

macromoleculari naturali. Înafara aminoacizilor, în
structura lor pot apărea şi alţi compuşi glucidici, lipidici,
precum şi alte molecule organice sau ioni metalici, în acest
caz numindu-se heteroproteine

Stările patologice sunt frecvent legate de perturbarea

activităţii proteinelor ca urmare a anomaliilor structurale
rezultate din defectele apărute în procesul de sinteză.
 AMINOACIZI ŞI PROTEINE
Funcţiile biologice ale proteinelor
1. Proteine de transport:
Transportorul glucozei, Hemoglobina,Serumalbumina

2. Enzime:
Alcool dehidrogenaza
Succinat dehidrogenaza
Ribonucleaza
Chimotripsina

3. Proteine de apărare: Imunoglobinele

 AMINOACIZI ŞI PROTEINE

4. Proteine structurale:
α-keratina, colagenul, elastina, proteoglicanii

5. Proteine reglatoare (hormoni):

Insulina, somatotropina, tireotropina, represorul „lac”

6. Proteine de depozit:
Caseina, feritina, ovalbumina

7. Proteine contractile:
Miozina, actina, tubulina
 AMINOACIZI ŞI PROTEINE

Enzimele şi hormonii polipeptidici coordonează şi reglează

procesele metabolice, în timp ce proteinele contractile asigură
activitatea motorie

La nivelul ţesutului osos, colagenul formează o matrice reticulară

în care precipită cristalele de fosfat calcic, funcţionând
asemănător armăturii de oţel din betonul armat

În sistemul circulator, proteinele de tipul hemoglobinei şi al

albuminei plasmatice transportă substanţe de importanţă vitală,
iar imunoglobulinele atacă bacteriile şi virusurile patogene.
 AMINOACIZI ŞI PROTEINE

Aminoacizii sunt unităţile structurale ale proteinelor

Aminoacizii se denumesc folosind cuvântul „acid“, urmat de

„amino“ şi numele acidului corespunzător

Prin prefixele „di“, „tri“ etc., se arată numărul de grupe

amino şi carboxil, iar poziția relativă a două grupe
funcţionale se precizează cu literele greceşti „α“, „β“, „γ“,
„δ“, „ε“, în care acidul este α dacă grupările amino și
carboxil se leagă de un acelai carbon, β dacă grupările
amino şi carboxil se leagă la atomi de carbon alăturați, iar,
pe măsură ce creşte distanța, se vor numi γ, δ, ε

În cazul compuşilor aromatici, se folosesc prefixele „orto“,

„meta“, „para“.
AMINOACIZII

Toţi aminoacizii, cu excepţia prolinei

care conţine o grupare amino
secundară, au o grupare carboxil, o
grupare amino primară şi o catenă
laterală distinctă radicalul „ R”,
ataşată carbonului α

În condiţii fiziologice ( pH de
aproximativ 7), gruparea carboxil
este disociată, generând un ion
carboxilat, cu sarcină negativă, iar
gruparea amino este protonată.
 AMINOACIZII
Tetraedrul format de cei patru substituienţi diferiţi fixaţi la
carbonul α le conferă activitate optică, fiecare putând
exista în două forme, dextrogir sau levogir

Aranjamentul spaţial împarte aminoacizii în două serii: L şi

D
Apartenenţa la una din serii s-a făcut luând ca etalon serina
 AMINOACIZII

Când gruparea –NH2 a serinei se află în stânga faţă de planul

atomilor de carbon, aceasta aparţine seriei L la fel ca toţi
aminoacizii “naturali”
Unităţile fundamentale ce participă la sinteza unei proteine
sunt aminoacizii „naturali” (proteinogeni), de tip α-
aminoacizi

În categoria aminoacizilor naturali sunt cuprinşi peste 300 de

aminoacizi, dar proteinogeni sunt doar 20 dintre aceştia.
Aceşti aminoacizi sunt singurii codificaţi genetic şi sunt
frecvent întâlniţi în structurile proteice ale mamiferelor.
AMINOACIZII STANDARD
 AMINOACIZII STANDARD

În structura proteinelor, cele mai multe grupări carboxil şi amino

sunt angrenate în complexe peptidice, nefiind capabile să
reacţioneze chimic decât pentru a genera legături de hidrogen

Prin urmare, catena laterală este principalul factor care dictează

rolul unui aminoacid din structura proteinei

În consecinţă se recomandă clasificarea aminoacizilor în funcţie

de caracteristicile catenelor laterale. Acestea pot fi:

nepolare (catenele care prezintă o distribuţie uniformă a

electronilor) sau
polare (catenele care prezintă o distribuţie neuniformă a
electronilor, cum ar fi radicalii acizi sau bazici)
 AMINOACIZII STANDARD

Aminoacizii polari se acumulează pe suprafaţa proteinelor

solubile, iar cei nepolari pe suprafaţa proteinelor membranare

A. Aminoacizii care conţin catene laterale nepolare

Nici unul dintre aminoacizii cu catene laterale nepolare nu

primeşte şi nu cedează protoni, nici nu stabileşte legături de
hidrogen sau legături ionice
Catenele laterale ale acestor aminoacizi pot fi considerate
lipidiforme, proprietate care determină interacţiuni de tip
hidrofob. Exemple: glicina, alanina, valina, leucina,
izoleucina, fenilalanina, triptofan, metionina, prolina
 AMINOACIZII STANDARD

În soluţii apoase de proteine - mediu polar- catenele laterale ale

aminoacizilor nepolari tind să se acumuleze în interiorul
moleculei proteice ca urmare a hidrofobiei radicalilor R
nepolari;

R se comportă asemănător unor picături de ulei; se dispun în

interiorul moleculei proteice, contribuind la menţinerea
structurii tridimensionale

Totuşi, în cazul proteinelor aflate într-un mediu hidrofob, cum ar

fi o membrană, radicalii R nepolari se dispun pe suprafaţa
exterioară a moleculei proteice, fapt ce favorizează
interacţiunea directă cu mediul lipidic
 AMINOACIZII STANDARD

Anemia falciformă sau siclemia are ca substrat fiziopatologic

substituţia grupării polare de glutamat cu o grupare nepolară
de valină în structura subunităţii β a hemoglobinei

Glutamatul prezintă la pH-ul fiziologic o sarcină negativă în

radical stabilind legături ionice sau de hidrogen cu apa sau cu
alte catene laterale

Valina este un aminoacid hidrofobic ce tinde să interacţioneze cu

alte lanţuri hidrofobice pentru a exclude apa
 AMINOACIZII STANDARD
Înlocuirea glutamatului cu valina în lanţul β permite separarea
HbS de Hb adultă normală prin electroforeză

Distrugerea crescută a hematiilor modificate în splină determină

anemie
La indivizii homozigoţi cu siclemie, hematiile iau frecvent forma
de seceră în special în condiţii de presiune scăzută a
oxigenului. Apar crizele vaso-ocluzive în care celulele
distorsionate blochează capilarele şi împiedică oxigenarea cu
apariţia durerii
 AMINOACIZII STANDARD
Prolina diferă de alţi aminoacizi prin faptul că cei trei atomi
de carbon ai catenei laterale, carbonul α şi atomul de azot
al grupării α - amino constituie o structură inelară, penta-
atomică, rigidă

În consecinţă, gruparea amino a prolinei este mai degrabă

secundară, nu primară.
AMINOACIZII STANDARD
Deseori, prolina este
denumită şi imino-acid

Configuraţia spaţială
unică a prolinei
intervine în geneza
structurii fibrilare a
colagenului şi adesea
întrerupe α- helixurile
proteinelor globulare.
 AMINOACIZII STANDARD
B. Aminoacizii care conţin catene laterale polare neutre: serina,
treonina, tirozina, asparagina, glutamina, cisteina

Aceşti aminoacizi au sarcină electrică netă egală cu zero la pH

neutru; la pH alcalin, catenele laterale ale cisteinei şi al
tirozinei pot ceda câte un proton

Serina, treonina şi tirozina conţin fiecare câte o grupare hidroxil

polară care poate participa la formare unei legături de hidrogen

Catenele laterale ale asparaginei şi glutaminei conţin câte o

grupare carbonil şi o grupare amidă, ambele fiind capabile să
formeze legături de hidrogen cu alte molecule.
 AMINOACIZII STANDARD TIOLICI

Catena laterală a cisteinei conţine

o grupare sufhidril
(-SH), care este o componentă
importantă a cantrului activ al
multor enzime

În structura proteinelor, grupările

–SH a două molecule de cisteină
pot fi oxidate şi formează un
dimer, cistina, care conţine o
legătură covalentă, încrucişată,
denumită legătura disulfidică
 AMINOACIZII STANDARD TIOLICI

Cisteina

Cele două molecule de cisteină pot fi separate prin mai mulţi

aminoacizi în secvenţa primară a polipeptidului sau pot fi
localizate pe două lanţuri polipeptidice diferite

Plierea lanţurilor polipeptidice apropie resturile de cisteină şi

facilitează formarea unei legături covalente între catenele
laterale ale acestora
AMINOACIZII STANDARD TIOLICI
Legăturile disulfidice conferă stabilitate structurii
tridimensionale a moleculei proteice, prevenind
denaturarea acesteia în mediul extracelular

De exemplu, imunoglobulinele secretate de celulele sangvine

sunt proteine care conţin un număr important de legături
disulfidice

Şi albumina, o proteină plasmatică având rol de transportor

pentru diverse molecule, constituie un exemplu în acest
sens.
 AMINOACIZII STANDARD
Catenele laterale permit ataşarea altor compuşi

Gruparea polară hidroxil din componenta serinei, treoninei,

şi, rareori a tirozinei poate poate funcţiona ca situs de
ataşare pentru alte grupări, cum ar fi gruparea fosfat.

În plus, gruparea amidă a asparaginei, precum şi gruparea

hidroxil a serinei sau a treoninei pot reprezenta situsuri de
ataşare a catenelor oligozaharidice din structura
glicoproteinelor.
 Aminoacizii monoaminodicarboxilici
C. Aminoacizi care conţin catene laterale acide (polari negativi)
Acidul aspartic şi glutamic funcţionează ca donori de protoni

În condiţii de pH fiziologic, catenele laterale ale acestor

aminoacizi sunt complet ionizate şi conţin un un anion
carboxilat, grupare cu sarcină electrică negativă

Ca urmare, aceste forme sunt denumite aspartat şi glutamat

pentru a sublinia electronegativitatea acestora la pH fiziologic.

Acidul glutamic Acidul aspartic

 Aminoacizii diaminomonocarboxilici
D. Aminoacizi care conţin catene laterale bazice (polari
pozitivi)

Catenele laterale ale aminoacizilor bazici au proprietatea de

a accepta protoni

În condiţii de pH fiziologic, catenele laterale ale lizinei şi

argininei sunt complet ionizate, cu sarcină electrică
pozitivă
Aminoacizii diaminomonocarboxilici

Histidina Arginina Lizina

 Aminoacizii standard-Histidina
Histidina este slab bazică, în condiţii de pH fiziologic
aminoacidul liber fiind în general neutru din punct de
vedere al sarcinii electrice

Cu toate acestea, când este încorporată în structura unei

proteine, catena laterală a acesteia poate avea sarcină
electrică pozitivă sau neutră, în funcţie de mediul ionic
generat de lanţurile polipeptidice ale proteinei respective

Aceasta este o caracteristică importantă a histidinei ce

explică rolul pe care îl deţine în funcţionarea anumitor
proteine, de exemplu hemoglobina.
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD

Thr
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
AMINOACIZII STANDARD
 ALŢI AMINOACIZI

Pe lângă cei 20 aminoacizi standard, prezenţi în structura

majorităţii proteinelor, există un număr de aminoacizi mai
rar întâlniţi, care s-au obţinut din hidrolizatele unor
proteine de tip special. Toţi derivă de la aminoacizii
standard

4-hidroxiprolina, 5-hidroxiprolina prezenţi în colagen

Dezmozina, izodezmozina prezenţi în elstină

Peste 150 aminoacizi nu se găsesc în proteine, dar sunt

intermediari metabolici, intră în structura unor vitamine
sau hormoni, participă la transmiterea influxului nervos.
 ALŢI AMINOACIZI
Intermediari Homocisteina
metabolici:
Homoserina
 ALŢI AMINOACIZI
Ornitina- intermediar
al ureogenezei
DOPA (3,4-dihidroxi-
fenilalanina) - intermediar în
metabolismul fenilalaninei şi
tirozinei
 ALŢI AMINOACIZI

GABA (acidul gamma-aminobutiric )-este considerat a fi unul

dintre cei mai importanți mediatori inhibitori centrali,
neurotransmiţător

β –alanina- component
al coenzimei A (CoASH)
ALŢI AMINOACIZI
ALŢI AMINOACIZI
ALŢI AMINOACIZI
PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

4 clase:
1. proprietăţi datorate funcţiunii –NH2
2. proprietăţi datorate funcţiunii -COOH
3. proprietăţi datorate ambelor funcţiuni
4. proprietăţi datorate radicalului R

Importanţă:
- analiza aminoacizilor într-un mediu biologic;
- analiza aminoacizilor rezultaţi prin hidroliza unei proteine;
- stabilirea ordinii de înlănţuire într-un lanţ polipeptidic
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –NH2 permit:
A. Dozarea aminoacizilor
1. Reacţia cu aldehida formică SÖRENSEN
2. Reacţia cu acidul azotos. Metoda Van Slike

B. Identificarea aminoacizilor:
Reacţia cu reactivul Sanger (fluordinitrobenzen)
Reacţia cu clorura de dansyl
Reacţia cu reactivul Edmann (feniltioizocianat)

C. Reacţia cu ninhidrina: dozarea; identificarea

aminoacizilor
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Reacţiile datorate funcţiunii –NH2

A. Dozarea aminoacizilor
1. Reacţia cu aldehida formică SÖRENSEN- dozarea
aminoacizilor urinari
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –NH2
A. Dozarea aminoacizilor
2. Reacţia cu acidul azotos. Metoda Van Slyke

½ din cantitatea de azot produs provine din aminoacid

 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
C. Reacţia cu ninhidrina: dozarea; identificarea
aminoacizilor
PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Reacţiile datorate funcţiunii –NH2

A. Evidenţierea aminoacizilor
1. Reacţia cu fluordinitrobenzen. Reactivul Sanger
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Reacţiile datorate funcţiunii –NH2

A2. Evidenţierea aminoacizilor. Reacţia cu clorura de dansyl
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –NH2
A. Evidenţierea aminoacizilor
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –COOH
1. Reacţia de esterificare – protejarea grupării – COOH
în sinteza peptidelor
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –COOH
2. Reacţia cu borhidrura de litiu- identificarea
aminoacidului C-terminal dintr-un lanţ polipeptidic

LiBH4 CH2- OH

Aminoacid Aminoalcool
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –COOH
3. Formarea amidelor- calea de detoxifiere a creierului
(glutamida, impropriu glutamina)

+ NH3 + ATP

ADP+Pa

Acid glutamic Glutamina

 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Reacţiile datorate funcţiunii –COOH
4. Reacţia de decarboxilare

Aminoacid decarboxilaze

R- CH2- NH2 + CO2

PALPO

Aminoacid Amine biogene

 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Exemple de amine biogene:
1. Histamina are roluri multiple:

+CO2

PALPO

Mediator al SNC
Vasodilatator capilar
Hipersensibilitate alergică şi inflamaţii
Hormon al secreţiei gastrice
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

2. Rolurile serotoninei:

Mediator chimic
Vasoconstrictor arteriolar
Factor hemostatic
Precursor al melatoninei,
hormon al glandei pineale
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
3. GABA
PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Proprietăţile aminoacizilor datorate ambelor funcţiuni:

A. Formarea legăturii peptidice
PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Legătura peptidică are o structură plană, rigidă, datorită

conjugării electronice de tip p-π (electronii p ai atomului
de N cu electronii π ai dublei legături –CO-)
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR

Legătura -CO-NH- dobândeşte caracter parţial de dublă legătură

(40%), ceea ce împiedică rotaţia liberă a substituienţilor legaţi
la atomii implicaţi în dubla legătură

O altă consecinţă a acestui fapt este că gruparea –NH- din

legătura peptidică nu nionizează (necedând sau acceptând
protoni), fiind implicată doar în legături de hidrogen.
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE
AMINOACIZILOR
Proprietăţile aminoacizilor datorate ambelor funcţiuni:
B. Formarea compuşilor chelatici
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR

Aminoacizii
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE
ALE AMINOACIZILOR
PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
AMINOACIZI POLARI POZITIVI LA
PH-UL FIZIOLOGIC
(DIAMINOMONOCARBOXILICI)

2 3
AMINOACIZI POLARI NEGATIVI LA
PH-UL FIZIOLOGIC
(MONOAMINODICARBOXILICI)
AMINOACIZI POLARIZAŢI
ALTE CAZURI
AMINOACIZI CU REST HIDROFOB,
NEPOLAR
AMINOACIZI CU REST HIDROFOB,
NEPOLAR
 PROPRIETĂŢILE ACIDO-BAZICE ALE
AMINOACIZILOR
În general, pentru toţi aminoacizii (mono-, di-amino mono-,
di-carboxilici)

n n+1

Ce reprezintă “n” ?
 Exemple
Testele de laborator au identificat în urina unui pacient
metilmalonat care este:

a. un acid puternic
b. baza conjugată a unui acid slab
c. este disociat 100% la pKa
d. este disociat 50% la pH sangvin
e. soluţia tampon majoritară la nivel intracelular
 Exemple
Acidul metilmalonic conţine două grupări carboxilice şi
este un acid slab

Conform ecuaţiei Henderson-Hasselbach, grupările acide

carboxilice sunt disociate în proporţie de 50% la pKa-
urile proprii
pH = pKa + log [A-] / [HA]

Grupările acide carboxilice au valorile pentru pKa cuprinse

între 2 şi 5, fiind aproape complet disociate la un pH de
7,4 nefiind capabile să tamponeze lichidul intracelular
până la un pH neutru
 Exemple
Metilmalonatul este un acid organic produs la pacienţii cu o
problemă de metabolizare a metilmalonilCoA, precum
deficienţa de vitamină B12.

Aciditatea sa contribuie la apariţia simptomelor ce implică

sistemul nervos central. Apariţia în urină este considerată
acidurie organică.
 SPECTRE DE ABSORBŢIE ALE
AMINOACIZILOR
Aminoacizii uzuali nu absorb lumina în vizibil (în
ultravioletul îndepărtat). Numai Tyr, Phe şi Trp dau
spectre de absorţie la lungimi de undă mai mari de 250nm
(în violet), datorită nucleului aromatic din catenă

Maxime de absorţie pentru Phe- 260nm, Tyr- 275nm şi Trp-

280nm, Cistina- 240nm

Întrucât majoritatea proteinelor conţin Tyr, măsurarea

absorţiei luminii la 280 nm constituie o metodă
satisfăcătoare de dozare a concentraţiei proteinelor într-o
soluţie.