Sunteți pe pagina 1din 45

BAZELE NEUROANATOMICE ALE

TEHNICILOR ȘI METODELOR
KINETICE

CURS 1
TIPURI DE MISCARI
• VOLUNTARE
• AUTOMATE
• REFLEXE
• MIȘCĂRI VOLUNTARE
• Controlul motor reprezintă de fapt controlul creierului asupra
activităţii specifice musculare voluntare (conştiente).
• în realizarea unei mişcări voluntare se produc schematic 4
momente:
• Motivaţia- cauza miscarii
• Ideea- generează argumentele necesare unei miscari
• Programarea- conversia unei idei intr-o schema de activitate musc
• Execuţia mișcărilor
MIȘCĂRI AUTOMATE

– mişcari involuntare care se produc, prin obişnuinţă fară


participarea conştiinţei
– este o mişcare perfecţionată, atât ca execuţie, cât şi ca
economie funcţională
– Prin experienţă şi prin repetarea unor mişcări se formează
scheme de mişcare, pe baza cărora omul execută variate
acte motorii ale vieţii zilnice şi ale profesiei sale.
– Schemele de mișcare reprezintă fondul de automatism al
mişcărilor.
– Pot fi controlate și voluntar(ex.clipit,scris ,mers)
– Simple,se executa in aceleasi condiții și ordine
– Sunt mostenite /stereotipe prin repetarea programului
motor voluntar(scris)
MIȘCĂRI REFLEXE
• Constau in contractia involuntară (dar
conștientă) a muschilor ca raspuns motor
la timuli senzitiv-senzoriali adecvati
• Bazate pe arcuri reflexe innascute

• Independente de sistemul nervos


central,dar ac.le poate influenta prin
facilitare/inhibare
ACTIVITATEA REFLEXĂ A SNC
• REFLEXUL
• mecanismul fundamental de activitate a SN.
• Reflexul - Reacție de răspuns a centrilor nervosi la
stimularea zonei receptoare, care se produce pe
cale nervoasă, fără intervenția voinței.
• Raspunsul reflex poate fi excitator sau inhibitor.
• Mișcarea reflexă se bazează pe ARCUL REFLEX
• ARCUL REFLEX ELEMENTAR SOMATIC (proprioceptive
și exteroceptive)
• ARCUL REFLEX ELEMENTAR VEGETATIV (simpatice si
parasimpatice)
CLASIFICAREA REFLEXELOR:

– După numărul de sinapse de pe traseul arcului


reflex:
– monosinaptice - cu o singură sinapsă între neuronul
senzitiv situat în gg.spinal şi neuronul motor situat la
nivelul coarnelor anterioare
– polisinaptice - prezintă pe traseul medular un
număr variabil de neuroni intercalari activatori şi
inhibitori (celula Renshaw)
CLASIFICARE
• După tipul de receptor:
– PROPRIOCEPTIVE (sau miotatice) - declanşate de:
• întinderea porţiunii centrale a fusului neuro-muscular - reflexul
miotatic de întindere (monosinaptic)
• întinderea organului tendinos Golgi - reflexul miotatic inversat
• punerea în tensiune a organului tendinos Golgi → ROT
– EXTEROCEPTIVE (polisinaptice) – declanş. de acţ. unor fact.
nociceptivi/tactili asupra tegum. (reflexe de apărare)
• reflexele de nocicepţie (reacția de apărare în fața uni agent nociv)
– reflexul de flexie şi de extensie încrucişată
• reflexele cutanate- contracţia reflexă a m. declanşată prin excitarea
superficială a pielii
• reflexele intersegmentare - sunt reflexele polisinaptice cele mai
complexe , cuprind mulţi centrii medulari situaţi la diverse segm.
ARCUL REFLEX ELEMENTAR SOMATIC

• STRUCTURA/COMPONE
NTELE ARCULUI REFLEX
ELEMENTAR SOMATIC

• Receptorii
• Calea aferentă
• Centrii nervoşi
• Calea eferentă
• Organele efectoare
RECEPTORII
• Sunt formatiuni diferentiate pentru detectarea si receptionarea variatiilor
energetice, din afara sau din interiorul organismului si transformarea acestora
in impuls nervos.

• Clasificarea receptorilor dupa localizare:


• exteroceptori, situati la nivelul pielii si organelor de simt, care culeg din
mediul extern stimuli termici, durerosi, tactili, olfactivi, vizuali, auditivi;
• proprioceptorii, situati la nivelul muschilor, tendoanelor, articulatiilor,
periostului si ligamentelor;
• interoceptori (visceroceptori) care culeg stimulii de la nivelul arborelui vascular
si al organelor interne (viscere).

• Clasificarea receptorilor dupa specializare:


• mecanoreceptori, sensibili la excitantii mecanici;
• chemoreceptori, sensibili la actiunea substantelor chimice;
• osmoreceptori, sensibili la variatiile presiunii osmotice;
• termoreceptori, sensibili la variatiile de temperatura;
• voloreceptori, sensibili la variatiile de volum;
• fotoreceptori, sensibili la energiile luminoase;
• algoreceptori, sensibili la stimulii nocivi, durerosi.
Proprioceptorii (receptorii kinestezici)
• Sunt implicati in reglarea functiilor motorii.
• Fac parte exclusiv din clasa mecanoreceptorilor,
care semnaleaza velocitatea, tensiunea si gradul
de scurtare al m.
Au fost sistematizati in:
1.Receptori musculari: fusurile neuromusculare si
organele tendinoase Golgi.
2.Receptori articulari: corpusculi Ruffini, Golgi-
Mazzoni si Vater-Pacini.
RECEPTORII MUSCULARI
A. Fusurile neuromusculare

• Fusurile sunt constituite din grupe de


3-12 fibre mici specializate numite
INTRAFUSALE învelite întro capsulă,
cu rol senzitivo-motor, situate
intre fibrele musculare obisnuite
(extrafusale) si paralel cu acestea

• Sunt activate de rata de variatie a


lungimii fbr mus striate propriu-zise,
numite EXTRAFUSALE.
B. ORGANUL TENDINOS GOLGI

• este o formatiune musculo-tendinoasa mai putin frecventa,


comparativ cu fusurile (raportul este in medie de 1/3), bine
reprezentata in muschii cu contractie lenta.
• detecteaza TENSIUNEA aplicata pe fibrele tendonului, in
timpul contractiei musculare;
• reprezinta un sistem de protectie (inhibitor), se opune unor
intinderi violente sau suprimă o contractie musculara
foarte puternică, ce risca sa deterioreze articulatia
mobilizata.
• este format dintr-un fascicul de fibre inconjurat de o
capsula conjunctiva, fusiforma, situata imediat sub
jonctiunea musculo-tendinoasa
RECEPTORII ARTICULARI

a) Corpusculii Ruffini (statici)


• sunt situati in tes conjunctiv al capsulei articulare
si suporta deformarile produse in directiile de
mobilizare a articulatiei.
• Sunt sensibili la schimbarile de pozitie si directie
ale miscarilor.
• Activarea lor se realizeaza prin contractiile m cu
insertie periarticulara, la unghiuri ale pieselor
articulare cuprinse intre 15-30˚.
• Informeaza asupra pozitiei segmentelor articulare
ale trunchiului si membrelor
b) Corpusculii lui Golgi si Mazzoni sunt situati
in ligamente si functioneaza ca si corpusculii
Ruffini, numai ca unghiul de activare este mai
important.
c) Corpusculii Vater-Pacini sunt localizati in
numar mic in capsula artic si se activeaza cand
artic este imobila, de aceea ar putea fi
considerati veritabili detectori ai acceleratiei.
Sunt responsabili de senzatia de miscare si
acceleratie a segmentelor membrelor.
EXTEROCEPTORII

• RECEPTORII CUTANATI
• mecanoreceptorii sunt sensibili la atingere si
deformarea mecanica a pielii ; includ DISCURILE MERKEL,
situate in derm; CORPUSCULII MEISSNER, situati in varful
papilelor dermice, au cea mai mare densitate la nivelul
pulpelor degetelor mainilor si picioarelor, cat si la fata
(buze); CORPUSCULII PACINI, situati in dermul profund;
terminatiile libere se gasesc cu precadere in regiunea
piloasa.
• termoreceptorii sunt detectori ai temperaturii: clasic,
KRAUSE pentru rece si RUFFINI pentru cald.
• Corpusculii Krause sunt de 7-8 ori mai numerosi decat
receptorii pentru cald. Termoreceptorii sesizeaza, alaturi de
terminatii nervoase libere, variatiile temperaturii.
Calea aferenta.
• fibre senzitive (aferente) transmit
SNC informaţiile primite de către
receptorii periferici,

• CĂILE AFERENTE (senzitive) sunt


reprezentate de ramificatiile
dendritice ale neuronilor senzitivi din
ganglionii spinali si ale omologilor lor
din componenta nervilor cranieni.
• Rol: transporta influxul nervos
exteroceptiv cutanat si proprioceptiv,
constient si inconstient, provenit de
la receptorii musculari, tendinosi,
ososi si articulari;
Centrii
• Prin centrii unui reflex se întelege
totalitatea structurilor din SNC care
participă la actul reflex respectiv (care
analizeaza si prelucreaza informatiile primite
si genereaza impulsuri nervoase)
• Are 3 nivele majore, cu atribute
funcițonale specifice: nivelul MS, nivelul
subcortical (diencefal, cerebel, tr.cerbral),
nivelul cortical (scoarța cerebrală)
• In cazul unui arc reflex elementar format din
2 neuroni (senzitiv și motor) centrul reflex
este reprezentat chiar de sinapsa dintre
axonul neuronului senzitiv si corpul
neuronului motor (reflexul miotatic).
• CENTRII NERVOȘI sunt situati in coarnele
anterioare ale MS, fiind reprezentati de corpii
celulari ai motoneuronilor a si g, a1-l1 fazici
considerati centrii miscarii si a2-l2 tonici,
considerati centrii tonusului.
Caile eferente
• Cea mai simpla cale eferenta
se intalneste la reflexele
somatice; ea este formata din
axonul motoneuronului din
coarnele anterioare ale MS.
• fibre motorii (eferente): axonii
motoneuronilor a si g (tonici
sau fazici) care vor activa un
organ receptor (muşchiul tonic
sau fazic).
• Eferentele care provin din
motoneuronii a spinali
inerveaza fibrele extrafusale.
• Eferentele g asigura inervatia
motorie a fibrelor intrafusale
EFECTORII
• Principalii efectori sunt muschiul striat, muschiul neted si
glandele exocrine.
• In raport cu efectorul asupra caruia se exercita preponderent
comanda, sistemul nervos poate fi impartit in:

• SISTEM NERVOS AL VIETII DE RELATIE (SOMATIC) care


controleaza efectorul muscular striat voluntar;
• SISTEM NERVOS AL VIETII VEGETATIVE (DE NUTRITIE) care
controleaza efectorul muscular neted si glandular,
coordonand activitatea organelor interne (viscere). Este
format din:
• SN simpatic (care are ca mediator chimic noradrenalina si
adrenalina) si
• SN parasimpatic (a carei activitate este mediata chimic de
acetilcolina).
REFLEXE PROPRIOCEPTIVE MONOSINAPTICE

1. REFLEXUL MIOTATIC DE ÎNTINDERE


(DE EXTENSIE)

2. REFLEXUL MIOTATIC INVERSAT

3. REFLEXELE OSTEOTENDINOASE
(ROT)
1. REFLEXUL MIOTATIC ("stretch-reflex", -reflex
monosinaptic initiat de la nivelul proprioceptorilor
mioartrokinetici

• Cunoscut sub denumirea de


• Reflexe proprioceptive - pt ca pornesc de la proprioceptori (fusurile neuro-
musc și receptorii tendinoși golgi)
• Reflexe de întindere (pt că sunt declanșate de întinderea musc)

• DEF: CONTRACŢIE REFLEXĂ A UNUI M(AGONIST) PROVOCATĂ DE


PROPRIA SA ÎNTINDERE
• STRETCH-REFLEXUL REALIZEAZA CONTRACTIA M AL CARUI TENDON L-AM
INTINS REPEDE
• DESCRIS DE SHERRINGTON

• Rolul reflexelor miotatice:


• Mentinerea pozitiei antigravitationale – intinderea m extensori
• Mentinerea pozitiei verticale (pentru a se opune forței gravit.)
• Reglarea tonusului muscular
• există în toţi m. scheletici, dar sunt
mult mai puternice în m. extensori
antigravitaţionali
• este declanşat de întinderea m,
respectiv de întinderea fusului
muscular.

• Este cel mai simplu arc reflex,


format din 2 neuroni (o buclă din 2
neuroni): unul senzitiv, cu corpul
celular situat în ganglionul spinal şi
altul motor, cu corpul celular în
coarnele anterioare ale MS
• Receptorul: fusul neuro-muscular
• Aferenţa: fibra Ia: fibre cu diametrul
gros (viteza rapidă de transmitere a
influxului nervos: 90-110 m/s)
• Eferenţa: motoneuronul alfa:
Fiecare fibră Ia face sinapsă cu un
mare număr de motoneuroni alfa.
FUSUL NEUROMUSCULAR

• O fibra intrafusala are:


• EXTREMITATI
STRIATE CONTRACTILE
• O PORTIUNE
CENTRALA
NECONTRACTILA, mai
voluminoasa, cu mai
multi nuclei si fara
miofibrile
FIBRE INTRAFUSALE
• Sunt de 2 tipuri: cu SAC NUCLEAR și cu LANȚ
NUCLEAR

• FIBRELE CU SAC NUCLEAR


• Sensibile la viteza de întindere, lungime
medie de 8 mm
• sunt formate din:
– o regiunea centrala (ecuatorială)- bogata in
nuclei si protoplasma, saraca in filamente de
actina si miozina, motiv pentru care este
necontractila si functioneaza ca receptor
senzorial;
– 2 extremitati (regiuni Polare), striate,
contractile, bogate in filamente de actina si
miozina si situate de o parte si de alta a
regiunii ecuatoriale.
– Aceste fibre se prelungesc in afara capsulei
conjunctive si ajung in contact cu fibrele musc
extrafusale.
Fibrele cu lanţ nuclear

• sensibile la intensitatea unei întinderi menţinute


constant.
• sunt mult mai fine si mai scurte, avand o lungime
medie de 4 mm.
• Nucleii lor sunt dispusi in forma de lant; fibra este
bogata in filamente de actina si miozina,
• nu depasesc capsula conjunctivaIntr-un fus
neuromuscular se gasesc, dupa unii autori (Hunt si
Perl), doua fibre de tip sac si patru de tip lant.
CALEA AFERENTĂ (SENZITIVĂ)

• Ramificațiile dendritice
SUNT DE 2 TIPURI :
• I si II; primare și
secundare rezultând :
• Fibre aferente primare
pleacă (anulo-spirală) și
• Fibre aferente
secundare IIa
(eflorescența Ruffini)

• Mai există și Fibre


senzitive IIb ce constitue
calea aferenta a
organului tendinos Golgi
Fibrele aferente primare Ia
• fibrele aferente tip Ia pleacă
de la "terminaţiile primare"
sau terminaţia anulospirală,
care se află în zona centrală
atât a fibrei fusale cu sac
nuclear, cât şi a fibrei fusale
cu lanţ nuclear,
• Aferentele primare Ia se
infasoara in jurul regiunii
ecuatoriale a fibrelor
musculare intrafusale cu sac
si lant nuclear, de aceea se
numesc *anulo-spirale*.
• Fibrele Ia inregistreaza
viteza si modificarile
sensului miscarii.
Fibrele aferente secundare IIa
• Fibrele aferente IIa formeaza
impreuna cu fibrele Ia inervatia
senzitiva a fusurilor
neuromusculare.
• aferenţa IIa pleacă de pe
"terminaţiile secundare" sau
eflorescenţa Ruffini, care se
găseşte aproape numai pe fibra
fusală cu lanţ nuclear, ceva mai
periferic decât terminaţia primară.
• sunt dispuse de o parte si de alta a
regiunii ecuatoriale.
• Aferentele secundare IIa se mai
numesc *in buchet*
• Terminațiile sec semnalizează
doar alungirea instantanee a m.
Fibrele senzitive Ib

• constitue calea aferenta a organului tendinos Golgi


• Au viteza mare de conducere cuprinsa intre 70-
129m/s,
• se raspandesc pe suprafata fasciculelor tendinoase
sub forma de ramificatii amielinice.
• Se descriu si fibre din grupa III, care provin de la
receptorii durerii si din grupa IV, fibre vegetative
simpatice.
FIBRELE EFERENTE (MOTORII)
• Este formată din 2 neuroni alfa și gama
• Neuronii motori alfa inervează fibrele extrafusale
• Neuronii motori gama inervează fibrele intrafusale
• Neuronii motori gama
– Gama dinamici ai căror axoni se opresc în zona polară a fb intrafusale
– Gama statici ai căror axoni ajung în zona ecuatorială a fb intrafusale
• Motoneuronii alfa dau naștere unor fb motorii care după ce
pătrund în m se ramifică și inervează fb musc scheletice mari
(extrafusale).
• Stimularea unei singure fb nervoase alfa excită între 3 și câteva
sute de fb musc scheletice.
• Neuronii motori gama se distribuie fb musculare mici
(intrafusale). Aceste fb alcătuiesc regiunea mijlocie a fusului care
controlează tonusul musc de bază.
Inervaţia motorie (eferentă)
MOD DE FUNCȚIONARE

• declanşat de întinderea m (deci și a fusului)(dincolo de


o anumită limită morfo-fiziologică) care prin excitarea
motoneuronului alfa contracţia respectivului m.
• Reflexul miotatic poate fi declanșat prin întindere
rapidă sau lentă (excitând cele 2 tipuri de terminaţii
primare si secundare) cu efecte diferite asupra m
agoniști, sinergiști și antagoniști.
• În funcție de durata întinderii rezultă 2 tipuri de
răspuns: dinamic și static
• Cele 2 tipuri de răspunsuri explică existenţa celor 2
componente ale "stretch- reflexului.
Reflexul miotatic dinamic COMPONENTA FAZICĂ
(DINAMICĂ)
• Întinderea rapidă și bruscă a m agonist determină un răspuns dinamic
• Rolul reflexului dinamic este de a se opune variațiilor brusțe ale
lungimii m. Deci este reflexul de corectare prin contracţie a lungimii
m (aducerea lui la lungimea de repaus) modificată în urma întinderii
MOD DE FUNCȚIONARE
• Intinderea rapida si brusca a m agonist declanseaza
stretch-reflexul, prin stimularea terminatiilor senzitive
primare tip Ia si excita motoneuronul alfa, care comanda
contractia fb extrafusale ale m de la care au pornit
semnalele si relaxarea fb extrafusale ale m antagonist.
• Rezultatul este un efect facilitator pe m agonist al carui
tonus muscular creste.
• Acesta este asa numitul stretch-reflex fazic sau reactia
fazica a reflexului de intindere si corespunde reflexului
osteotendinos.
• In acelasi timp, excitatiile ajung, prin intermediul unor
neuroni intercalari, la nivelul motoneuronilor alfa ai m
antagonisti pe care ii inhiba.
COMPONENTA TONICĂ (STATICĂ)

• Rol de a menține relativ ct gradul contracției musc


• Se desfăşoară atâta timp cât acţionează forţa care întinde
muşchiul, în cazul muşchilor extensori forţa gravitaţională

• Mod de funcționare
• Intinderea prelungită si constanta a m agonist declanseaza stretch-
reflexul prin stimularea terminatiilor secundare IIa si a terminatiilor Ib
de la organul tendinos Golgi, care dau un raspuns static continuu,
inhibitor pentru agonisti si sinergisti si facilitator pentru antagonisti.
• Pe aceste efecte de reducere a raspunsului motor se bazeaza
corectarea atitudinilor deficiente secundare contracturilor sau
retracturilor de diverse cauze, prin aplicarea posturilor sau atelelor,
care se schimba la intervale mici de timp.
• Răspunsurile statice sau dinamice ale fusului sunt încontinuu
controlate de nervii eferenţi gama de II feluri: gama dinamic (gama-d)
şi gama static (gama-s).
• Gama dinamici inervează fibra intrafusală cu sac nuclear,
• Gama statici pe cea cu lanţ nuclear (şi sac nuclear).
• Excitaţia venită de la motoneuronii gama prin eferenţele gama creşte
mult răspunsul dinamic sau respectiv static al fusului neuromuscular.
• O stare de uşoară excitare gama, dar continuă, determină fusul
muscular să emită încontinuu impulsuri către motoneuronul alfa.
• Rezultă clar, fusul poate fi stimulat numai pe 2 căi:
• - prin întinderea m întreg, căci odată cu întinderea fb extrafusale se
produce şi întinderea muşchiului.
• - dacă fibrele extrafusale sunt la lungime normală, dar fibrele
intrafusale sunt contractate (calea gama), acestea fiind la capetele
fusului, vor întinde receptorii intrafusali care sunt centrali, efectul fiind
acelaşi ca şi când am întinde tot fusul.
Reglarea tonusului postural
• Circuitul Renshaw (mecanism inhibitor)
• Bucla gama (mecanism facilitator)
• -circuitul Renshaw are rol inhibitor asupra tonusului
muscular; este alcatuit dintr-o colaterala subtire si
recurenta emisa de axonul motoneuronilor a dupa ce
acesta a iesit din cornul anterior. Prelungirea recurenta
reintra in substanta cenusie si face sinapsa cu celula
Renshaw. Aceasta este un neuron inhibitor al carui
axon face sinapsa chiar cu motoneuronul a, care a emis
prelungirea recurenta. Circuitul Renshaw are o actiune
inhibitorie asupra tonusului muscular mentinand in
limite scazute descarcarile motoneuronilor a.
Circuitul Renshaw (mecanism inhibitor)

• Celulele Renshaw sunt situate în coarnele ant ale MS


și modulează activitatea nervoasă a motoneuronilor
alfa medulari.
• Este activat de o activitate nervoasă sporită a
motoneuronului alfa(limitează frecvența de
descărcare evitându-se astfel difuziunea anormală a
activităţii tonice la toţi motoneuronii alfa. Se
realizeaza astfel un mecanism recurent inhibitor, de
feed-back negativ care scade tensiunea muschiului
agonist.
• Este un neuron inhibitor al carui axon face sinapsa
chiar cu motoneuronul a, care a emis prelungirea
recurenta.
• Nu este influenţat de centrii supraspinali şi nici de
bucla gama.
BUCLA GAMA –mecanism de reglare a
tonusului musc
• Rolul principal al buclei gama este de a menţine tonusul musc
• Bucla gama este un circuit facilitator pentru contracţia musc.
• pregăteşte şi ajustează mereu starea de tonus musc necesară
mişcărilor active.
• Bucla gama are următorul traseu :
• Cerebelul transmite impulsuri nv descendente si activează
motoneuronul gama care le transmite extremităților fb intrafusale
care se contractă și vor activa receptorii de intindere din zona
centrală a fusului care va creste excitarea la receptorii primari
anulospirali de intindere şi astfel, prin fibrele senzitive Ia,
motoneuronul alfa excitat va comanda contracţia fibrelor
extrafusale, a muşchiului propriu-zis, deci creşterea tonusului
acestuia. Acest circuit este asemănat cu un "servomecanism"
• Aceşti ultimi doi motoneuroni sunt continuu sub influxuri venite de
la centrii nervoşi superiori care le modelează starea de excitaţie.
bucla gama
2. REFLEXUL DE TENDON (Reflexul
Golgi)
• "organul Golgi” (receptor proprioceptiv) — detectează orice
schimbare în starea de "tensiune" a m.
• receptor proprioceptiv (golgi) de la care pleacă aferenţe tip Ib
mielinizate ajung în MS la un neuron intercalar inhibitor care
va transmite comanda inhibitorie pentru motoneuronul alfa.
• acest neuron intercalar inhibitor se mai numește si
„motoneuron delta”.
• Ca şi în cazul reflexului miotatic, circuitul Golgi este modulat
de impulsuri venite de la creier care cresc sau scad starea de
excitabilitate a acestui circuit inhibitor.
• Există şi un al doilea circuit inhitor, prin celulele Renshow, care
blochează dezvoltarea tensiunii musculare exagerate.

S-ar putea să vă placă și