Istoria laserului

Principiile de funcționare ale laserului au fost enunțate în 1916

de Albert Einstein, printr-o evaluare a consecințelor legii radiației a lui
Max Planck și introducerea conceptelor de emisie spontană și emisie
stimulată. Aceste rezultate teoretice au fost uitate însă până după cel
de-al doilea război mondial.
 În 1953 fizicianul american Charles Townes și, independent,
Nikolai Basov și Aleksandr Prohorov din Uniunea Sovietică au reușit să
producă primul maser, un dispozitiv asemănător cu laserul, dar care
emite microunde în loc de radiație laser, rezultat pentru care cei trei au
fost răsplătiți cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964.
 Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în
1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu
pulsuri luminoase generate de o lampă cu descărcare în xenon.
 Primul laser cu gaz a fost construit de fizicianul iranian Ali Javan
în 1960 folosind un amestec de heliu și neon, care producea un fascicul
cu lungimea de undă de 1,15 μm (infraroșul apropiat), spre deosebire
de dispozitivele laser actuale cu He-Ne care emit în general în domeniul
vizibil, la 633 nm.
 România a fost a patra țară din lume în care s-au realizat
lasere,[necesită citare] în urma unor cercetări întreprinse de un colectiv
condus de Ion I. Agârbiceanu (fiul scriitorului Ion Agârbiceanu).
Rezultatul lor a fost raportat în 1961.
 Tipuri de lasere
Bazate pe tipurile de mediu utilizate,laserele sunt clasificate,în general
în lasere solide, gazoase, semiconductoare sau lichide.

Lasere solide
Cele mai obinuite lasere solide au ca mediu rubinul sau cristale sau
sticle de neodim. Marginile bucătilor de cristale sunt fabricate din două
suprafețe paralele acoperite cu o peliculă neferoasă extrem de reflectorizantă.
Laserele solide oferă cea mai mare putere si sunt utilizate în mod normal într-
o manieră pulsată pentru a genera o explozie de lumină de scurtă durată.
Absorbia este realizată cu lumină din tuburi de xenon sau lămpi cu arc.
Exemplu: Laserul cu rubin
 Lasere cu gaz
Mediul unui laser cu gaz poate fi un gaz pur, un amestec de gaze
sau chiar vapori de metal si este întâlnit adeseori în „neoane”.
Două oglinzi sunt localizate la capetele tuburilor pentru a realiza
mediul. Laserele cu gaz sunt actionate cu lumină ultravioletă, raze
electronice, curent electric sau reactii chimice. Laserul heliu-neon este
cunoscut pentru stabilitatea frecventei, puritatea culorii, împrăstierea
razei fiind minimă. Laserele cu dioxid de carbon sunt foarte eficiente si
de aceea ele au cea mai puternică rază.
 Laserele cu semiconductori
Cel mai compact dintre lasere, laserul cu semiconductori constă, în
general, dintr-un amestec de semiconductori cu proprietăti de conducere a
curentului diferiti. Cavitatea laserului este marginită de două plăci
reflectorizante. Arseniura de galiu este cel mai folosit semiconductor.
Laserele cu semiconductori sunt actionate de aplicarea de curent electric
asupra conductorului si pot fi utilizate cu eficientă de peste 50%. O metodă
care permite utilizarea mai eficientă a energiei a fost recent descoperită si
constă în montarea unor mici lasere în circuite cu o densitate mai mare de un
milion pe centimetru pătrat.
 Lasere cu electroni liberi
Aceste lasere folosesc electroni neataşaţi de atomi ce sunt
excitaţi prin unde magnetice. Studiul acestui tip de laser a fost
dezvoltat încă din 1977 si a devenit un important instrument de
cercetare. Teoretic astfel de lasere, pot acoperi întreg spectrul, de la
infraroşu la raze X si sunt capabile să producă raze de putere foarte
mare.