MANAGEMENTUL

DEZVOLTARII SUSTENABILE
Note de curs
Master MO II
2. RISCURILE CONCEPTULUI
 Riscurile noului concept
Astăzi, conceptul „dezvoltare durabilă” poate fi purtat de vânt
către o viziune malthusiană a societății noastre. Oare de ce
țările bogate, acum dezvoltate economic, le impun țărilor în
curs de dezvoltare o viziune limitată a dezvoltării lor?
1. Primul risc ar fi că o astfel de viziune, izvorâtă din noul
concept, deşi nu este rea, obiectivele sale fiind chiar lăudabile,
poate genera suspiciunea că servește si pentru a justifica
politicile protecționiste ale unor țări care se tem de concurență.
Pentru că, deseori contrar unei astfel de viziuni, în practică,
țările dezvoltate nu ezită să dezvolte comerțul cu China, în
ciuda riscului de amprentă ecologică devastatoare pentru
mediu, pe care îl presupune creşterea economică a acestei tări,
c ar e de rivă , e vide nt s i dint r- o a stfe l de în c ur ajare .
 Riscuri
2. Un al doilea risc este acela al unei
comunicări dezechilibrate. Adică, fie
comunicarea nu este urmată de acțiuni în
domeniul inovării, de exemplu, și compania
poate slăbi în raport cu concurența sa,
evident mai inovatoare, fie, dimpotrivă,
insistenta pe componenta de comunicare,
poate conduce la dezvăluirea unor informații
confidențiale. În ambele cazuri, coerența de
organizare și competitivitatea companiei ar
avea de suferit, mai ales în contextul
revoluției Internetului.
 Riscuri
3. Un al treilea risc este acela al unei derive spre
modele de sustenabilitate mai puţin fiabile, altfel
spus, care ar presupune înlocuirea capitalului
natural cu un capital de cunoștințe. Acest model este
de multe ori adoptat si practicat de agenții din SUA,
în special, dezvoltate mai ales la nivel federal și
ramificațiile lor la nivel mondial. Acest risc constă în
formarea unor rețele de inovare, conduse din afara
Europei, care ar putea destabiliza instituțiile
europene și statele membre ale Uniunii Europene
(institute de cercetare, universități, agenţii de
reglementare in domeniul resurselor etc.)
 Riscuri
4. Un al patrulea risc, chiar mai dăunător, este acela
al supralicitării eticii corporative, la diverse
conferințe, în numele interesului, in fapt al
întreprinderii, de a ascunde lipsa largă de moralitate.
În practică, fluiditatea fluxurilor de informații și a
fluxurilor financiare de globalizare, duce la o
creștere a investițiilor străine necontrolate. Acest
lucru poate scurt-circuita acțiunile coordonate la
nivel european în domeniile politice și juridice, în
special, din cauza părtinirii culturale și rigidităților
administrative ale statelor. În general teoria eco-
economică susţine ideea de necesitate a unei
morale care sa depăşească cadrul societății
(întreprinderii). Pe ceasta tema, o modificare a
legislaţiei apare, de asemenea, ca foarte necesara.
 Riscuri
5. Un al cincilea risc vine de la acapararea de
către puterile care controlează tehnologia
informației, a procedurilor de standardizare
și reglementare internațională. Astfel, cei mai
bogaţi pot impune un model care de fapt
duce la distribuirea mai inechitabilă a
cunoașterii, și, prin urmare, a resurselor
naturale. Așa-numitul software comanda
open source, dar companiile sau
organizațiile care promovează implementarea
lor, pot ajuta la reducerea acestui risc.
 Riscuri
6. Un al șaselea risc rezulta din faptul ca
criteriile de evaluare sunt puternic
dezechilibrate si foarte amestecate sau
întrepătrunse, între mediu, social și
economie, sau punerea în aplicare a
modelelor globale este părtinitoare. De
exemplu, părtinirea de mediu, deseori
invocata, poate masca, în fapt, alte
deficiențe.
 Riscuri
7. Al șaptelea risc este ca eticheta "dezvoltarea
durabilă" va trebui recuperata permanent pentru
a putea sprijini tot mai multe politici sau acte
care nu au legătură cu noțiunea, sau se ating
într-un mod foarte superficial. De exemplu,
"turismul durabil", aplicarea la turism a
conceptului de dezvoltare durabilă, tinde să fie
un turism de elită, care, în numele protecției
mediului, crează o barieră socială prin creșterea
prețului la sejururi, evident din considerente
nobile de "conservarea mediului", uitând
aspectul social.
 Riscuri

8. In fine, al optulea risc este că analiștii

financiari motivaţi de a evalua rapoartele
in legătura cu dezvoltarea durabila ale
companiilor nu au pregătirea necesară în
legătura cu cerinţele conceptului de
dezvoltare durabilă, și nu dispun de
instrumente de analiză adecvate.
Critica asupra superficialităţii
conceptului
Sintagma "dezvoltare durabilă", a fost criticată atât
pentru lipsa de claritate care o înconjoară cat si pentru
cea pe care o degajă. De aceea necesitatea de revizuire
a sintagmei a apărut destul de repede atât din sfera
filosofiei, care demască faptul că dezvoltarea durabilă
place tuturor ca propunere, susţinere teoretică si slogan
politic si/sau electoral, dar este atât de absurd, sau mai
degrabă așa de vag încât nu reuşeşte să spună nimic.
Termenul cântă mai mult decât sa spună ceva, pentru ca
doar in arta(cântec) se poate concepe existența
concomitentă a două aspecte radical diferite. De spus el
nici nu poate spune mare lucru pentru ca
superficialitatea construcţiei transpare încă din titlu.
 Incompatibilitatea termenilor
sintagmei
Dacă se analizează mai atent asocierea celor doi termeni se poate
observa ca ei sunt chiar incompatibili. Astfel, dezvoltarea presupune
un proces de reluare permanent la alt nivel, de extindere, având ca
rezultat dobândirea unor proporții noi, dobândirea de însemnătate,
de forță, dobândirea stării de creștere, a tendinţei de a se mări
permanent, in timp ce durabilitatea cochetează mai mult cu
ecologia.
Prin asocierea termenilor, practic, pentru percepţia cvasitotala,
aproape s-a reuşit să se decupleze durabilitatea de la natură si
ecologie si să se împingă spre dezvoltare. Acest lucru a fost posibil
pentru că, în vreme ce înainte termenul 'durabil' făcea referire la
resursele regenerabile, el se leagă acum de termenul 'dezvoltare',
iar prin această manevră foarte abilă, percepţia s-a schimbat.
CRITICA ASUPRA CONSECINTELOR
CONCEPTULUI

Comunitatea ecologică consideră că conceptul

de dezvoltare durabilă este periculos, deoarece
poate induce măsuri cu efecte necunoscute și
potențial periculoase. Acest concept susţine,
spre exemplu ca in economie, ca si in ecologie
este o interdependență obiectiva, adică care
există indiferent de voinţa omului si, prin urmare,
acțiunile izolate sunt imposibile. O politică prost
gândita va antrena o multitudine de efecte
secundare perverse si nedorite, atât în plan
ecologic cat si strict economic.
 Pericole
Multe propuneri care vizează salvarea mediului
și promovarea unor modele de "dezvoltare
durabilă" pot duce, de fapt, la rezultate exact
opuse. În plus, acestea subliniază limitele la
care se supun politicile publice și faptul că
școala treburilor publice, a subliniat faptul ca
aproape toate comunităţile orientează căutarea
politicilor către propriile lor interese, funcţie de
presiunea si lobby-ul primit, chiar daca
informațiile sunt incomplete si nu prea ţin cont
de aspectele de mediu.
 Formula magica
Mai mult, ecologia profundă construieşte
si dezvoltă critica sa regretând chiar
formularea, in sensul că termenul de
"dezvoltare durabilă" este o formulă de
domeniul magiei care face apel la emoții,
dar că nu are nici un conținut concret si
nici bine definit. Și aceste ultime condiţii
fiind întrunite, ele constituie chiar motivul
pentru care conceptul se bucură de un
astfel de consens.
 Stări emoţionale
Puterea sa de atracţie rezidă în impresiile
și emoțiile pe care le transmite, si nu in
beneficiile practice ale unei analize bine-
construite. Prin urmare, sintagma
deschide calea unor măsuri dirijiste și
draconice în numele ei, dar, din păcate din
nou, cu o eficacitate necunoscută si foarte
greu de cuantificat.
Eficienta proprietăţii private
În contrast cu aceste măsuri, sintagma
apără eficiența proprietății private pentru a
încuraja producătorii și consumatorii
pentru a conserva resursele, potrivit unor
principii mai vechi care ţin de armonie si
echilibru si care susţin faptul că
îmbunătățirea calității mediului depinde de
economia de piață și prezența drepturilor
de proprietate legitime și garantate.
 Cadrul oficial
Această condiţie ajută la menținerea si
exercitarea efectivă a responsabilității
individuale și la dezvoltarea de stimulente
pentru mecanisme de protecție a mediului.
Statul poate, în acest context, sa creeze
un cadru care sa încurajeze oamenii să
protejeze mai bine mediul, facilitând, spre
exemplu, si chiar finanţând, crearea de
fundații dedicate protecției mediului.
NOI OBIECTIVE CARE SE CONTUREAZA
PENTRU DD

Această dispută pentru adevăr făcută de frică ridică noi

cerinţe imperative centrate pe necesitatea prezervării
viitorului. Este ca si obligaţia de a avea o etică care
poate interfera cu puteri extreme pe care omenirea le
deţine astăzi.

Această etică este necesară la toate, din cauza

ameninţărilor la adresa naturii şi viitorului umanităţii
gratie chiar progresului tehnic si a potenţialelor sale
deseori devastatoare, dacă aceste potenţiale nu sunt
supuse, ca si posibilităţi de exercitare, acestui principiu
al responsabilităţii.
 Tensiuni
Prin urmare DD este chemată să gestioneze bine
tensiunea puternică care s-a dezvoltat rapid
între cei doi poli:
al exigentei morale, bazat pe o întoarcere la
filosofia moralei, şi cel
al părţilor interesate, care îşi propune să extindă
relaţia de agenţie la noi grupuri de interese cum
ar fi comunităţile locale sau chiar administraţiile
acestora, prin metoda parteneriatelor. In acest
mod aceştia devin parteneri si implicit părţi
interesate care nu mai acţionează ca parte in
conflict.
 Părţile interesate nu sunt
legitime
Ele sunt unite în incompatibilitatea lor si in
aceste condiţii teoria părţilor interesate suferă de
o acută lipsă de legitimitate in legătură cu noile
cerinţe impuse de DD.
Abordarea de pe principiul responsabilităţii, este
ea însăşi obstrucţionată de lipsa proprie de
propuneri atunci când se discută de moduri
alternative de guvernare, care ar putea asigura
libertatea reală în exercitarea unei participări
active atunci când se dezbat problemele
comunităţii.
 Consens

Astăzi asistăm la apariţia conceptului

actualizat, al responsabilităţii sociale sau
societale, care s-ar putea constitui intr-un
nou pol atractiv si unificator, generator de
consens, chiar în chestiuni delicate, cum
sunt cele privind mediul si resursele
naturale.
Istoria conceptului. Abordare globală şi
europeană. Indicatori de evaluare
Dezvoltarea durabilă este un concept relativ
nou aplicat creşterii economice, cu scopul de a
lua în considerare, în principal, aspectele de
ordin ecologic la nivelul Planetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă)
s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor
decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinţifice
aprofundate pe plan internaţional şi a căpătat
valenţe politice precise în contextul globalizării
(proiectul Strategia Naţională de Dezvoltare
Durabilă – www.mmediu.ro).
 Concept nou
Acest nou concept privind dezvoltarea societăţii
umane îşi propune să desemneze totalitatea
formelor şi metodelor de dezvoltare socio-
economică al căror scop fundamental îl
reprezintă asigurarea echilibrului dintre
sistemele socio-economice şi resursele naturale.
Din punct de vedere grafic, poate fi vorba de o
dezvoltare durabilă doar în zona de suprapunere
simultană a celor trei „piloni” (dezvoltare
economică, dezvoltare socială şi protecţia
mediului) pe care se sprijină un astfel de model
al dezvoltării (fig.1)
 Figura 1
Reprezentarea grafică a interacţiunii celor trei componente ale
dezvoltării durabile.

DEZVOLTARE
SOCIALĂ

Suportabil Echitabil

Durabil

PROTECŢIA DEZVOLTARE
MEDIULUI Viabil ECONOMICĂ
 Explicaţii la fig. 1

Din punct de vedere grafic, poate fi vorba

de o dezvoltare durabilă doar în zona de
suprapunere simultană a celor trei „piloni”
(dezvoltare economică, dezvoltare socială
şi protecţia mediului) pe care se sprijină un
astfel de model al dezvoltării
 Recunoaştere

În acest fel se recunoaşte că Terra are o capacitate

limitată de a satisface cererea crescândă de resurse
naturale din partea sistemului socio-economic şi de a
absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările
climatice, fenomenele de eroziune şi deşertificare,
poluarea factorilor de mediu (aer, apa şi sol), reducerea
suprafeţei sistemelor forestiere tropicale şi a zonelor
umede, dispariţia sau periclitarea existenţei unui număr
mare de specii de plante şi animale terestre sau
acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale
neregenerabile au început să aibă efecte negative,
măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice şi
calităţii vieţii oamenilor în zone vaste ale planetei .
Ecosfera este atotcuprinzătoare
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă
constatarea că civilizaţia umană este un
subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile
de materie şi energie din cadrul acesteia, de
stabilitatea şi capacitatea ei de autoreglare.
Politicile publice care se elaborează pe această
bază (cum ar fi Strategiile Naţionale pentru
Dezvoltare Durabilă), urmăresc restabilirea şi
menţinerea unui echilibru raţional, pe termen
lung, între dezvoltarea economică şi integritatea
mediului natural, în forme înţelese şi acceptate
de societate.
Distincţia durabil – sustenabil

Conceptul de dezvoltare (creştere economică durabilă a apărut ca

urmare a constatării reducerii ireversibile a potenţialului de resurse
economice, de orice fel, ca rezultat al activităţii umane. Atât studii
academice cât şi analize mai aplicate au demonstrat faptul că
criteriile noastre de optimizare economică sunt inconsistente cu
dinamica naturală a resurselor de bază. Această observaţie
fundamentală a fost coroborată de apariţia problemelor globale (mai
exact spus, de globalizarea activităţilor economice), ceea ce a
condus la necesitatea unei abordări pe termen lung sau pe termen
foarte lung (perpetuu) a modului, gradului, ritmului şi structurii în
care sunt create, consumate şi recirculate resursele economice de
orice fel. Toate aceste caracteristici cantitative şi calitative au fost
subsumate conceptului de creştere (dezvoltare) durabilă.
 Distincţia durabil – sustenabil

Acest concept conţine următoarele „ingrediente” semantice (atât de

natura denotaţiilor cât şi de natura conotaţiilor):
• este un concept global (nelocal): dezvoltarea durabilă nu are sens
decât pentru ansamblul sistemului economic (nici măcar sistemul
economic naţional nu mai poate fi graniţa acestui concept,
deoarece, în condiţiile creşterii deschiderii economiilor naţionale şi,
mai ales, în condiţiile integrărilor economice regionale, sistemul
naţional devine un simplu element în reţeaua mondială de activităţi)
;
• deşi nu referă staţionaritatea procesului (sau sistemului) economic
în cauză, subordonează, totuşi, orice criteriu de
optimizare economică criteriului de asigurare a continuităţii şi
permanenţei[5] procesului (activităţii sistemului) economic analizat;
Distincţia durabil – sustenabil
- continuitatea şi permanenţa procesului economic au, în general,
conotaţii intergeneraţionale şi transgeneraţionale; în orice caz,
dezvoltarea (creşterea) durabilă are (au) în vedere un termen lung
şi, cel mai adesea, unul foarte lung. De fapt, dacă ducem până la
ultimele consecinţe logice acest concept, ar trebui să acceptăm un
orizont perpetuu (indefinit) pentru „optimizarea” dezvoltării durabile;
- conceptele de dezvoltare (creştere) durabilă trimit, în mod inevitabil,
la conotaţii etice privind procesul economic. Prezervarea
intergeneraţională a potenţialului economic al planetei este,
concomitent, rezultatul unei reflecţii de natură economică şi a uneia
de natură etică. În context, acest concept permite ca finalitatea
activităţii economice să transceadă raţionalitatea economică şi să
intre într-o raţionalitate etico-economică;
- conceptul de dezvoltare (creştere) durabilă nu introduce un nou
criteriu de optimizare funcţională, ci o nouă filosofie de evaluare a
semnificaţiei activităţii economice a omului;
Distincţia durabil – sustenabil

Pe baza celor de mai sus (deşi vom nuanţa, mai jos, unele aspecte
terminologice), putem încerca formularea unei definiţii operaţionale
a conceptului de dezvoltare (creştere) durabilă. Vom spune, aşadar,
că, prin dezvoltare (creştere) durabilă înţelegem acea raţionalitate
etico-economică care asigură prezervarea condiţiilor existenţiale ale
societăţii omeneşti, pe un orizont de timp nedefinit, la nivelul
întregului spaţiu natural şi social accesibil sau posibil de accesat în
viitor. Aşadar, bazele raţionalităţii dezvoltării (creşterii) durabile nu
constau numai în aspectul economic ci se extind şi la aspectul moral
(etic). Aceasta înseamnă că dezvoltarea (creşterea) durabilă
reprezintă un concept care transcende pozitivismul îngust,
reclamând considerente metafizice. În acest sens, dezvoltarea
(creşterea) durabilă este (va fi) un rezultat cultural, mai degrabă,
decât unul pur tehnic sau de optimizare operaţională.
Distincţia durabil – sustenabil

Deşi, în general, se acceptă substituibilitatea conceptuală dintre

„durabil” şi „sustenabil”, considerăm că trebuie, totuşi, acceptate
câteva distincţii care se pot dovedi importante, inclusiv din punct de
vedere metodologic.
În primul rând, se poate face o distincţie din perspectiva prezenţei
sau nu a sistemelor disipative în procesul (sistemul) analizat. În
acest sens, considerăm că avem durabilitate, ca o caracteristică
dinamică a proceselor (sistemelor) exclusiv în mediul natural în care
nu există sisteme disipative. În orice parte a mediului natural în care
există sisteme disipative (fie de tip uman – şi atunci avem de-a face
cu mediul social – fie de tip non-uman) nu se mai poate vorbi despre
durabilitate ci despre sustenabilitate.
 Menţinere
În al doilea rând, conceptul de durabil trimite la
semnificaţia persistenţei în timp, prin sine însăşi, a unei
structuri sau entităţi care a fost întemeiată, într-un fel sau
altul, în mediul natural sau economico-social, în timp ce
conceptul de sustenabil trimite, mai degrabă, la
semnificaţia posibilităţii de a menţine, în mod activ, acea
entitate sau structură, în timp. De exemplu, o piatră este
durabilă, în ipoteza în care nu face obiectul unei
intervenţii din partea agentului acţional, în timp ce o
instituţie publică este sustenabilă. Apare, aşadar,
posibilitatea efectuării unei distincţii semantice între cele
două concepte, sub aspectul legăturii lor cu agentul
acţional.
 Precizări
Opinăm, în context, că expresiile „dezvoltare
durabilă” sau „creştere durabilă” sunt expresii
cvasi-corecte, deoarece atât dezvoltarea cât şi
creşterea sunt procese asociate în mod necesar
instituţiilor sociale (în sensul lor cel mai general),
deci suportă impactul generat de agentul
acţional non-natural.
În acest context, dezvoltarea sau creşterea nu
pot fi, riguros vorbind, decât sustenabile şi nu
durabile.
 Durabilitate asistată
În al treilea rând, s-ar putea chiar afirma faptul
că sustenabilitatea unui proces (sistem) non-
natural nu reprezintă altceva decât o
„durabilitate asistată”, întrucât principiile (şi chiar
energia, în sensul generic al termenului) unui
"sistem disipativ" (sau a unui sistem aflat în
„zona” de impact a sistemului disipativ)
necesare menţinerii stării staţionare în timp a
acestuia, trebuie „procurate” pe seama creşterii
vitezei de creştere a entropiei universale.
 Sustenabilitatea este mai
complexă
În al patrulea rând, în timp ce durabilitatea denotă doar despre
staţionaritate "staţionaritate" , sustenabilitatea poate denota şi
despre creştere sau descreştere. Cu alte cuvinte, putem avea o
„dezvoltare sustenabilă” ori o „dezvoltare nesustenabilă”, sau o
„creştere sustenabilă” ori o „creştere nesustenabilă”, după cum
putem avea şi o „descreştere sustenabilă” ori o „descreştere
nesustenabilă” etc. Concluzia imediată este aceea că expresiile
„dezvoltare durabilă” sau „creştere durabilă” reprezintă, din punctul
de vedere al analizei logice, pur şi simplu contradicţii în termeni.

Pe baza celor de mai sus, în opinia noastră, nu putem vorbi despre

„dezvoltare durabilă” sau despre „creştere durabilă” decât metaforic
sau prin abuz de limbaj. Riguros si logic este să se vorbească
despre „dezvoltare sustenabilă” sau despre „creştere sustenabilă”.