Curs Anatomie Patologică

Patologia
Pathos = suferinţă; Logos = ştiinţă
• Patologia realizează studiul şi diagnosticul bolilor
• Trebuie să raspundă la mai multe întrebări:
– Ce a determinat alterarea funcţiei unui organ?
– Etiologia – “cauza”
– Ce alterări morfologice s-au produs?
– Morfologia: Aspecte macroscopice – se văd cu ochiul liber;
Aspecte microscopice
– Care este secvenţa evenimentelor ce au determinat
alterarea funcţiei unui organ?
– Patogeneza
– Care sunt consecinţele?
– Expresia clinică
2
 Puţină istorie…
telescopul lui Galileo, 1630 Francesco Stelluti, 1665 Hooke, 1670 Antonie van Leeuwenhoek

• Deşi Louis Pasteur (1822–1895) este cunoscut drept

“Părintele Microbiologiei”, “Părintele microscopului şi al
microbiologiei” este de fapt Antonie van Leeuwenhoek
(1632 – 1723), iar Robert Hooke (1635 - 1703) este cel
care a perfecționat tehnica microscopică.
Louis Pasteur Antonie van Leeuwenhoek

3
 Înaintașii …
• William Hunter
• Hippocrate • Thomas Addison
• Cornelius Celsus • Thomas Hodgkin
• Claudius Galen • Xavier Bichat
• Leonardo da Vinci • R.T.H. Laennec
• Vesalius • Carl F. von
Rokitansky
• Gabriel Fallopius
• Paul Ehrlich
• Fabricius
• Christian Gram
• Marcello Malpighi
• D.L. Romanowsky
• Giovanni B. Morgagni
• Robert Koch
• Sir Percival Pott
• May-Grunwald
• John Hunter
• Giemsa…
4
Rudolf Carl Virchow
• 1821–1905
• Părintele Patologiei
moderne
• Omnis cellula e cellula
("Orice celulă provine din
altă celulă") → apariţia
bolilor, consecinţa
tulburărilor în structura şi
funcţia celulelor
organismului.
5
George N. Papanicolaou (1883-1962)
• contemporan cu Aurel Babeş, a prezentat în anul 1928
aceeaşi metodă de diagnostic citologic, denumită “Pap
test”.
• Deşi prima sa comunicare a apărut la un an după cea a lui
Babeş, Papanicolaou revine la tema frotiului citologic după
13 ani (1941) si publică monografia “Diagnosticul
cancerului uterin prin frotiuri vaginale” în care descrie
amănunţit tehnica şi aspectele microscopice; ilustraţia este
realizată de Murayama, (artistul a examinat cu atenţie, la
microscop fiecare lamă şi a reprodus formele şi culorile
celulelor).
• 1945 sub coordonarea lui Papanicolaou s-a început
pregătirea tehnicienilor pentru examinarea preparatelor
citologice.
• 1948 la Boston, la prima Conferinţă de Citologie, 90 de
specialişti au recunoscut utilitatea metodei în dg. cancerului
de col uterin.
• 1950 metoda Papanicolaou este recunoscută în întreaga
lume; clasificarea rezultatelor frotiurilor citologice cu cele
cinci clase a fost utilizată în practică până în anii 90. 6
 Watson şi Crick
• În 28 februarie 1953 cercetătorii
de la Cambridge University, James
D. Watson şi Francis H. C. Crick au
descris structura ADN

7
Joe Hin Tjio şi Albert Levan
• Joe Hin Tjio (1919 –2001),
citogenetician american
de origine indoneziană
• Albert Levan (1905–
1998), genetician şi
botanist suedez
• Tijo şi Levan în 1965 au
efectuat identificarea
cromozomilor şi a
numărului lor corect (46)

8
• În 1960 - identificarea cromozomului t(9;22) în
leucemia mieloidă cronică (Nowell şi Hagerford)
• In Situ Hybridization (ISH) metoda introdusă în 1969
detectează secvenţe AND, ARN
• În 1983 Kary Mullis introduce (PCR - Polymerase Chain
Reaction)
• 1997 - oaia Dolly primul mamifer clonat dintr-o celulă
somatică adultă, prin procesul de transfer nuclear (Ian
Wilmut, Keith Campbell, Institutul Roslin, Scoţia)
• 2003 – secvenţierea genomului uman

9
Victor Babeș (1854 – 1926)
• Născut la Viena, a studiat la Budapesta şi apoi
la Viena şi Paris.
• În 1885 descoperă protozoarele care
parazitează omul şi diferite animale, infecţia
transmiţându-se prin înţepătura de căpuşă.
Denumirea bolii (babesioză) şi a protozoarelor
derivând din numele savantului român.
• A fost primul care a demonstrat prezenţa
bacililor tuberculoşi în urina pacienţilor
infectaţi.
• A descoperit incluziile neuronale la pacienţii
infectaţi cu virusul rabic (corpusculii Babeş-
Negri).
• A descris corpusculii Babeş-Ernst: incluzii
metacromatice în protoplasma unor bacterii
Gram pozitive (de exemplu bacilul difteric).
• A fost primul care a introdus vaccinarea
antirabică în România.
• Profesor al Universităţii de Medicină şi
Farmacie “Carol Davila”
• Fondator al Institutului de Patologie şi
Bacteriologie din Bucureşti
Aurel Babeș (1886-1961)
• Nepotul lui Victor Babeş
• A descris primul prezenţa
celulelor canceroase pe
frotiurile recoltate de la
nivelul colului uterin.

• În 1927, cu un an înaintea
lui Papanicolaou a publicat
lucrarea “Posibilitatea
diagnosticului cancerului
uterin cu ajutorul
frotiurilor” sugerând
utilizarea examenului
citologic în diagnosticul
cancerului de col uterin. 11
 Evaluarea histopatologică
• Recipiente ce conţin piesele trimise spre examinare
într-un mediu de fixare (formol) împreună cu
Biletul/Fişa de însoţire a materialului biopsic:
– Biopsii incizionale – prelevare chirurgicală a unui
fragment dintr-un ţesut (leziune nerezecată,
numai în scop diagnostic)
– Biopsii excizionale – îndepărtarea chirurgicală
completă a unei leziuni/formaţiuni tumorale pt dg.
şi tratament
– Piesele operatorii mari necesită orientare
(prelevarea unor fragmente reprezentative în
vederea realizării unui diagnostic complet)
12
 Etapele şi principiile generale ale
procesării
• Identificarea probelor
• Examinarea macroscopică şi disecția piesei
- se identifică structurile anatomice
- se verifică reperele anatomice, fire de sutură utile în
orientarea piesei
- se măsoară, se cântăreşte
- se “vopsesc”/ colorează marginile de rezecţie – ex.
biopsiile cutanate pt. leziuni pigmentare, piesele mari de
rezecţie cu margini macroscopice infiltrate
- se disecă piesa şi se examinează 13
 Fixarea

Formolul 10% tamponat:

- rămâne cel mai utilizat fixator;
- bun pentru coloraţii speciale şi IHC
(dacă se respectă timpii: prelevare –
fixare max. 30 min şi de fixare max. 24-
48 ore)

14
 Procesare manuală / automată

• Deshidratare – apa înlocuită

de alcool
• Clarificare – alcoolul înlocuit
de xilen, benzen sau toluen
• Parafinare - xilen înlocuit de
parafină (includerea la
parafină)
• Secţionarea blocurilor de
parafină (microtom)
• Colorarea lamelor
• Montarea lamelor (mediu de
montare + lamelă)
• Examinarea lamelor
15
16
 Citologie
Ginecologică
• Prelevarea celulelor epiteliale cu periuţa Cervex Brush după vizualizarea colului
uterin prin examen ginecologic cu valve.
• Capătul mai lung al periuţei se introduce în canalul endocervical astfel încât
zonele laterale, mai scurte, să fie în contact cu exocervixul, apoi aceasta se
roteşte de 5 ori în sensul acelor de ceasornic.
• Pentru citologia convenţională: celulele se întind pe lamă, se fixează şi se
colorează.
• Pentru citologia în mediul lichid, capătul periuţei se detaşează şi se introduce
în flaconul special cu mediul lichid de fixare şi transport. Flaconul etichetat şi
fişa de însoţire completată cu datele de identificare şi medicale ale pacientei
sunt trimise la laborator pentru prelucrare şi interpretare.
• La laborator, din prelevat se realizează un strat uniform de celule care se
dispune pe o lama de sticlă, se colorează Papanicolaou, apoi se vizualizează la
microscopul optic şi se elaborează raportul.
Non-ginecologică
17
Adaptarea celulară
 Adaptarea celulelor la stress
• Poate fi fiziologică (proces normal) sau patologică
(proces anormal)
• Adaptarea patologică are rolul de a preveni leziunea
celulară
• Patru tipuri de procese adaptative ce pot fi
fiziologice sau patologice:
1. Hipertrofia
2. Hiperplazia
3. Atrofia
4. Metaplazia
19
20
21
 Hipertrofia

• Creşterea mărimii unui

organ/ţesut datorită ↑
dimensiunilor celulelor, favorizată
de ↑ sintezei de proteine şi prin
↑ nr. organitelor intracelulare
• Ex.: - sportivi →H-trofia f m striate
- HVS la H-tensivi

22
Hipertrofie VS

23
Hiperplazia
• ↑ mărimii unui organ/ţesut
datorită ↑ nr. de celule
• Ex.: proliferarea glandulară la
glandele mamare în timpul
sarcinii
• Obs! Uneori se asociază cu
H-trofia
• Ex.: mărirea uterului în timpul
sarcinii este determinată atât
de H-trofia cât şi de H-plazia
fibrelor musculare netede
24
25
Atrofia
• ↓ mărimii unui organ/ţesut ca
urmare a diminuării masei
celulelor preexistente
• cauze:
– Inutilizare
– Deprivare nutriţională/O2
– ↓ stimulării endocrine
– Vârsta înaintată
– Denervare/lipsa stimulării nervilor
muşchilor periferici prin afectarea
neuronilor motori
• Evidenţiată prin prezenţa
granulelor autofagice, a
vacuolelor citoplasmatice ce
conţin detritus provenit de la
organitele degradate
26
27
28
Metaplazia
• Înlocuirea unui ţesut matur cu
un alt ţesut matur
Ex.:
• Metaplazia scuamoasă:
– Înlocuirea epiteliului cilindric de la
jonctiunea scuamo-cilindrică a
colului uterin cu epiteliu scuamos
– La nivelul epiteliului respirator
bronşic
– Înlocuirea epiteliului tranziţional al
vezicii urinare cu epiteliu scuamos
• Este asociată cu iritaţii cronice şi
inflamaţii, dar şi cu deficitul de
vitamină A 29
 Metaplazia
• Metaplazia columnară a
mucoasei esofagiene (esofag
Barrett)
• Metaplazia osoasă: formarea de
os la nivelul leziunilor tisulare
• Metaplazia cartilaginoasă (mai
rar întâlnită)
• Metaplazia mieloidă
(hematopoeza extramedulară):
ţesut hematopoetic în alte locuri
decât maduva osoasă – ficat,
splină
30
 Leziuni
Ireversibile Reversibile

Moarte celulară • Modificări structurale

• Tumefiere celulară
• Steatoză – acumulare de lipide
• Tumefiere mitocondrială
Necroză Apoptoză • Fragmentarea reticulului
endoplasmic
• ”Membrane blebs”
• Fragmentări citoscheletale 31
 Leziuni celulare
Etiologie: Răspunsul la agresiune
• Genetică (defecte • Tipul agresiunii
genice sau • Durată
cromozomiale) • Severitatea
• Dobândită: • Consecinţele depind de:
– Ischemie / hipoxie
– Tipul celular
– Agenţi fizici
– Statusul preexistent
– Agenţi chimici, medicamente
– Răspunsul adaptativ
– Infecţii
– Reacţii imune
– Dezechilibre nutriţionale
32
33
 Etiologia leziunilor celulare
Hipoxia / ischemia
• Determinată prin mai multe mecanisme:
– Obstrucţia fluxului sanguin arterial
– Anemie
– ”Otrăvire” cu CO →scade capacitatea hematiilor de a
transporta O₂ prin afectarea chimică a hemoglobinei
– Diminuarea perfuziei ţesuturilor datorată insuficienţei
cardiace (IC), hipotensiunii şi șocului
– Sânge slab oxigenat, secundar unei afecţiuni
pulmonare
• În funcţie de severitatea hipoxiei celulele se
adaptează, ”suferă” / mor

34
 Răspunsul la hipoxie
• Variază în funcţie de tipul ţesutului / celulei,
de tipul agresiunii, de durată şi de severitate
• Ex. moartea celulară datorată hipoxiei:
- 3-5 min pt neuroni
- 1-2 ore pt celulele miocardului
- mai multe ore pentru muşchiul striat

35
36
37
38
 Etiologia leziunilor celulare
Agenţi fizici
• Traumatisme mecanice (accidente rutiere)
• Traumatisme termice (temperaturi extreme –
arsuri, degerături)
• Electricitate
• Schimbări bruşte ale presiunii atmosferice
• Radiaţii (ultraviolete, ionizante)

39
40
 Etiologia leziunilor celulare
Agenţi chimici; medicamente
• Administrarea terapeutică a unor medicamente
• Substanţe chimice precum glucoza, sarea în
concentraţii ↑ (H-tonice) pot cauza leziuni
celulare direct sau prin perturbarea homeostaziei
electrolitice a celulelor
• Arsenic, mercur, cianuri
• Poluanţii, insecticidele, pesticidele;
• Oxigenul în concentraţii ↑ este toxic
• Alcoolul, narcoticele

41
 Etiologia leziunilor celulare
Agenţi infecţioşi şi imunologici
• Infecţioşi:
– Bacterii, virusuri, fungi, paraziţi
• Reacţii imunologice:
– Reacţie de hipersensibilitate;
– Şoc anafilactic (la o proteină straină/un
medicament)
– Boli autoimune – reacţia la Ag proprii

42
 Etiologia leziunilor celulare
dezechilibrul nutrițional

• Deficitul/ excesul unor substanţe nutritive

constituie cauza majoră a unor leziuni celulare
• Deficit protein-caloric → malnutriţia protein-
calorică
• Exces nutriţional cu rol în apariţia obezităţii,
aterosclerozei (ASC), bolilor cardiace,
hipertensiunii arteriale

43
 Alterări subcelulare în leziunile
celulare
• Cuprind modificări la nivelul citoscheletului, lizozomilor,
RE, mitocondriilor
• Citoscheletul conţine: microtubuli, filamente de actină
şi miozină, variate clase de filamente intermediare;
proteine contractile nepolimerizate şi nefilamentoase
• Deficitele funcţionale ale citoscheletului:
– afectează chemotaxia şi fagocitoza; ex. un defect al
polimerizarii microtubulilor în sidromul Chediak-Higashi →
↓ fuziunea lizozomilor cu fagozomii în leucocite → ↓
fagocitoza bacteriilor
– Inhibă mobilitatea spermatozoizilor → sterilitate
– Imobilizarea cililor epiteliului respirator → sdr. cililor imobili
44
 Alterări subcelulare în leziunile
celulare
• Lizozomii: conţin enzime hidrolitice; deficitul anumitor
enzime → acumulare anormală a substatului în lizozomi
• RE neted: utilizarea îndelungată a barbituricelor → hipertrofia
RE al hepatocitelor
• Mitocondriile:
– Megamitocondria în hepatocitele alcoolicilor şi la cei cu deficit
nutriţional
– Modificări ale numărului mitocondriilor: ↓ în atrofii şi ↑ în
hipertrofii
– Oncocitomul localizat la nivelul glandelor salivare, tiroidei şi
rinichilor este constituit din celule care au mitocondrii mari
– Miopatiile mitocondriale – boli metabolice moştenite ale
muşchilor striaţi ce se asociază cu mitocondrii cu criste anormale
i45
 Leziunile reversibile
• Includ:
– modificări hidropice (tumefiere celulară;
degenerescenţă vacuolară)
– steatoza
– distrofia hialină
– distrofia mucoidă

46
 Morfologia leziunilor celulare şi
extracelulare reversibile
• Leziunile celulare şi extracelulare reversibile s-au numit
iniţial degenerescenţe, ulterior distrofii.
• Distrofiile sunt procese patologice determinate de
tulburări ale metabolismului general sau local, ce
interesează anumite substanţe sau grupe de substanţe
chimice.
• Substanţele ce se pot acumula în urma dezechilibrelor
metabolice sunt reprezentate de:
– 1. constituenţi celulari normali: apa, proteine, lipide
– 2. substanţe anormale: exogene (minerale) sau produşi ai unui
metabolism anormal
– 3. pigmenţi sau produşi infecţioşi
47
 Distrofii protidice
• Distrofia hidropică (vacuolară)
• Distrofia hialină
• Amiloidoza
• Distrofia fibrinoidă
• Distrofia prin acumulare de mucoproteine
• Distrofia prin precipitare de uraţi (guta)
• Distrofii pigmentare (pigmenţi de origine
proteică)

48
 Distrofii lipidice
• Distrofii ale TG: steatoze (hepatică şi extrahepatică) şi
distrofii ale ţesutului adipos (lipomatoze)
• Distrofii ale colesterolului (ASC, H-colesterolemia
esențială, depozitele localizate de colesterol)
• Distrofia lipidelor complexe:
– Boala Gaucher
– Boala Niemann-Pick
– Leucodistrofia metacromatică
– Boala Fabry
– Boala Tay-Sachs
– Distrofia prin acumulare de lipofuscină
49
 Distrofii glucidice
• Tulburări ale metabolismului glucidic:
– Diabetul zaharat (DZ)
– Glicogenozele:
• Boala von Gierke
• Boala Pompe
• Boala Forbes
• Tulburări ale dinamicii mucopolizaharidelor (MPZ)
– Degenerescenţă mucoidă
– Mucoviscidoza
• Mucopolizaharidoze generalizate:
– Boala Hurler
– Sdr. Hunter
• Alte alterări ale MPZ:
– Mixedem
– Corpii amilacei
– Corpii Lafore 50
Distrofii protidice
 Distrofia vacuolară (hidropică)

• Leziune celulară reversibilă

• Apare când celula nu mai poate menţine
homeostazia fluidelor şi a ionilor
• Reprezintă prima manifestare celulară vizibilă
microscopic pe care o produc toate agresiunile
(fizice, chimice, mecanice, biologice…)
• Greu de apreciat în M.O.; poate fi evidentă
macroscopic la nivelul întregului organ→ ↑ în
greutate, paloare, ↑ consistenţei
52
 Distrofia vacuolară (hidropică)
Microscopic:
• mărirea de volum a celulelor
este de multe ori evidenţiată
indirect prin compresia
sinusoidelor hepatice; la
nivel renal se poate observa
compresia reţelei capilare din
corticala renală
• dacă celulele continuă să
acumuleze apă → vacuole
citoplasmatice ce reprezintă
segmente destinse ale RE 53
 Distrofia vacuolară renală
Macroscopic:
• Rinichi ↑ în volum şi greutate
• Capsulă subţire, destinsă, sub tensiune →
decapsulare uşoară
• Consistenţa ↓, friabilitate ↑
• Culoare palidă a ţesutului
• Pe secţiune are un aspect tulbure, umed, cu
aspect de carne fiartă

54
 Distrofia vacuolară renală
Microscopic:
• Afectare predominantă a tubilor
contorţi proximali, distali şi a
ansei Henle
• Celulele balonizate (mari) având
în citoplasmă vacuole mici
• Vacuolele conţin un lichid apos,
citoplasma se retrage sub formă
de bride în jurul spaţiilor optic
vide, negative la coloraţiile
speciale pentru grăsimi (Sudan
III) şi glicogen (PAS)

55
 Distrofia hialină
• Termenul de hialin se referă la aspectul histologic,
omogen, sticlos, colorat roz, în coloraţia H.E.,
prezent în ţesuturi sau celule
• Poate fi intra- sau extracelular
• Patologic, această modificare tinctorială, este
produsă de o varietate de modificări care nu
reprezintă un pattern specific de acumulare
• Macroscopic: culoare albicioasă, translucid,
sticlos (când se depune pe suprafaţa organelor →
aspect glazurat al acestora)
Depozite de hialin pe capsula splenică

57
 Depozite intracelulare de hialin
• Acumularea intracelulară de proteine:
– Granulele hialine (corpii hialini) din celulele
epiteliale ale tubilor renali care apar datorită
pinocitozei proteinelor din filtratul glomerular
– Corpii Russell
– Corpusculii Mallory
– Incluzii eozinofile hepatocitare în deficitul de alfa
1-antitripsină
– condiloame
 În rinichi
• La pacienţii cu pierderi proteice
glomerulare (sindrom nefrotic)
→ granule de hialin în celulele
tubulare renale (M.O.)
• Acumularea de material
proteinaceu, prin pinocitoză, în
celulele tubilor contorţi proximali
datorită trecerii de proteine
(albumină ± hemoglobină,
mioglobină) din glomeruli în
filtratul glomerular
• Vezicula de pinocitoză fuzionează
cu lizozomul formând un
fagolizozom secundar
 Corpii Russell

• Acumulări rotunde de
proteine monoclonale
care se află în interiorul
RE, frecvent Ig, în
plasmocite
• Reticulul endoplasmic al
plasmocitelor angajate
în sinteza activă a Ig
poate deveni uriaş la
periferie producând
incluzii mari, omogene,
eozinofile
• Aceste incluzii sunt
localizate în cisternele
dilatate ale RE.
 Corpii Mallory
• Acumulări proteinacee intracitoplasmatice
hepatocitare (filamente intermediare de
keratină + ubiquitină), eozinofile
• Apar în afecţiunile hepatice determinate de
consumul cronic de alcool → “hialin alcoolic”
 Hialin extracelular

• Fiziologic: Hialin în ovar

(corpi albicans)

• Patologic:
– Keloid
– Hialinizarea arteriolelor
renale în HTA şi DZ
– În leiomioamele uterine
– Glomeruli hialinizaţi în GNC
 Amiloidul
• Grup heterogen de proteine fibrilare patogene care se
acumulează în ţesuturi şi organe, fie datorită unui
exces de sinteză, fie datorită unei rezistenţe la
catabolism.
• Toate aceste proteine au abilitatea de a se agrega în
structuri insolubile
• Se depozitează extracelular, iar când se acumulează
determină atrofia parenchimului din jur.
• În funcţie de ţesuturile unde se depune şi de gradul de
afectare al acestora, amiloidul poate fi asimptomatic
sau poate ameninţa viaţa
• Este format din fibrile proteice (95%) + o glicoproteină
= componenta P (5%)
 Amiloidoza - clasificare
• Sistemică (generalizată)
– Amiloidoza primară
– Amiloidoza secundară / reactivă
– Amiloidoza asociată hemodializei
– Forme ereditare (febra familială mediteraneană,
polineuropatii amiloide familiale)
• Localizată (depunere de amiloid într-un singur organ)
– Depozite nodulare (în plămâni, laringe, piele, limbă,
periorbital, vezică urinară)
– Amiloid “endocrin”: carcinom medular tiroidian (prin
catabolismul hormonilor polipeptidici
– Amiloidoza vârstinicilor (decadele a 8-a şi a 9-a) – cu toate
că amiloidoza este sistemică, predominant este afectat
cordul (cardiomiopatie restrictivă sau aritmii)
 Clasificare
• Primară (light chain amyloidosis - AL derivă din plasmocite
monoclonale şi conţine Ig anormale): afectare renală, cardiacă,
hepatică, a sistemului nervos şi a tractului GI; ex: mielomul
multiplu
• Secundară unor infecţii cronice sau boli inflamatorii (AA-
proteina sintetizată de ficat): artrita reumatoidă, osteomielita,
ileita granulomatoasă
• Ereditară: febra familială mediteraneană, boala AR caracterizată
prin accese febrile însoţite de inflamaţia seroaselor (peritoneu,
pleură, sinoviale); polineuropatia amiloidă
• Localizată: limitată la un organ – cord, farige, laringe, baza
limbii, creier; cardiomiopatia senilă, amiloidoza cerebrală senilă la
cei cu Alzheimer;
Amiloidoza cerebrală senilă - Alzheimer
 Amiloidoza renală
• Afecţiune renală produsă prin depunerea
extracelulară de amiloid – substanţă
proteinacee extracelulară, amorfă, eozinofilă în
coloraţia H.E.

• Prin acumulare progresivă → compresie asupra

celulelor → atrofia acestora datorită presiunii
pe care o exercită asupra lor.
 Macroscopic

1. Rinichi normal ca mărime şi culoare

sau
2. Mărit de volum, cenuşiu-gălbui, lucios, dur (ferm), cu
aspect de ceară

3. În cazurile avansate poate fi mic (rinichi amiloid

retractat) datorită îngustării vaselor prin depunerile de
amiloid în pereţii arteriali şi arteriolari.

• Badijonarea suprafeţelor de secţiune cu iod → coloraţie

galbenă care devine albastră-violacee după aplicarea de
acid sulfuric
 Microscopic
• Depozite glomerulare de amiloid:
– Inițial, îngroșarea matricei mezangiale
– lărgirea neregulată a m.b. a capilarelor glomerulare
– îngustarea şi distorsiunea ghemului vascular glomerular
– în final, înlocuirea completă de către amiloid a glomerulului
• Afectarea interstiţiului peritubular (depozitele încep în
membrana bazală tubulară şi se extind în interstiţiu)
• Afectarea vaselor de sânge (îngroşarea pereţilor
arterelor şi arteriolelor, cu îngustarea lumenului
acestora → ischemie → atrofie tubulară şi fibroză
interstiţială)
Amiloidoza renală (roşu de Congo)

72
Amiloidoza cardiacă – roşu de Congo

73
Amiloidoza hepatică –
macro şi micro (H.E.)

74
75
 Amiloidoza splenică
• Poate să fie inaparentă macro sau
poate exista slenomegalie
moderată sau marcată
Două moduri de depunere a
amiloidului:
• Forma nodulară: în care depozitele
de amiloid sunt limitate la foliculul
splenic → aspect de splină sagou =
tapioca / făină granulară obţ din
tulpina palmierului de Indonezia
• Forma difuză: în care sunt afectaţi
pereţii sinusurilor splenice şi
ţesutul conjunctiv din pulpa roşie;
prin confluarea zonelor afectate →
splina lardacee (slăninoasă, palidă
76
/ splina şuncă
Pancreas normal / Amiloidoza
pancreatică (H.E.)

77
 Diagnostic
• Biopsie de ţesut adipos, renală (când există manifestări renale),
rectală, gingivală (în afectarea sistemică)
Macroscopic:
– Badijonarea suprafețelor de secţiune cu iod → coloraţie galbenă care
devine albastră-violacee după aplicarea de acid sulfuric
– Organul afectat este mărit de volum, cenuşiu-gălbui, lucios, dur, cu
aspect de ceară
• Aspectul macroscopic diferă în funcţie de organul afectat

La M.O., în coloraţia H.E. apare eozinofil, amorf, extracelular;

Se colorează cu coloraţii speciale:
– Roşu de Congo → amiloidul este colorat roşu-roz (culoarea somonului)
– La examinarea în lumina polarizată: amiloidul colorat cu Roşu de Congo este
birefringent
– Se colorează metacromatic cu metil violet sau violet de genţiană
– Colorat cu tioflavină T şi S, are o fluorescenţă secundară în lumina ultravioletă
– Tricrom Masson - albastru
 Roşu de Congo;
lumina polarizată

79
Distrofii lipidice
 Steatoza
• Definiţie: depozitare de lipide în ţesuturi care
nu deţin un rol fiziologic în stocarea acestor
substanţe.
• Afectează: ficatul (steatoza hepatică), cordul,
muşchii, rinichii (steatoza extrahepatică)
• Steatoza constă în acumularea de trigliceride
în celulele parenchimatoase
 Steatoza hepatică - etiologie

• Consum de alcool
• Inaniţie şi malnutriţie
• Intoxicaţie cu fosfor,
tetraclorură de carbon
• Hipoxie
• Diabet zaharat
• Obezitate
• Hepatotoxice
• Stări toxico–septice
• Graviditate (rar)
 Mecanismele acumulării TG în ficat
• ↑ aportului alimentar de lipide
• mobilizare ↑ a lipidelor de la nivelul ţes. adipos (“toxemia
gravidică” nu mai mănâncă în ultimul trimestru de sarcină / după
naştere → mobilizare masivă de AGL din depozite → acumulare în
hepatocite)
• ↓ oxidarea AGL (consumul excesiv de alcool alterează funcţia
mitocondrială)
• ↑ esterificarea AGL → TG (consum de alcool → ↑ α-glicerofosfat)
• ↑ sintezei de AG de către hepatocite
• excreţie insuficientă de lipoproteine
• ↓ sinteza de apoproteine (”otrăvirea” cu fosfor şi CCl4)
Obs! La alcoolici, la apariţia steatozei contribuie primele 6
mecanisme; în cazul inaniţiei / malnutriţiei la mobilizarea AGL din
ţesutul adipos se adaugaă şi lipsa de lipoproteine
 Macroscopic:
• Iniţial aspectul M-scopic nu
este modificat
• Acumulare progresivă de
lipide →
• Ficatul este mare (3 - 6 kg)
• Culoare galbenă-strălucitoare
• Consistenţa scăzută (friabil)
• Capsula Glisson este destinsă,
parenchimul proemină pe
suprafaţa de secţiune
Kwashiorkor
kwashiorkor
 Microscopic:
• În coloraţia de rutină, HE, acumulările citoplasmatice de
apă, TG şi glicogen apar ca vacuole intracitoplasmatice
• Pentru identificarea tipului de acumulare utilizăm coloraţii
speciale: PAS pentru glicogen, Sudan IV, Scharlach Roth, Oil
Red, acid osmic pentru TG
• Dacă rezultatul este negativ → acumulare de apă / lichid
sărac în proteine
Obs! Pentru a identifica lipidele este necesar să efectuăm
secţiuni la gheaţă din preparatul proaspăt
• Preparatele fixate în formol şi incluse în parafină sunt
introduse în solvenţi şi astfel, în col H.E. vacuolele lipidice
apar ca spaţii optic vide
Acumulări lipidice colorate în portocaliu cu
Sudan III
 Microscopic:
Depunerea de TG în hepatocite are
loc diferenţiat în funcţie de
etiologie:
• Alcoolism → steatoză
centrolobulară
• Congestia cronică / stază →
steatoză mediolobulară
• Malnutriţie → steatoză
periportală
• Hepatocitele afectate sunt mărite
şi conţin o picătură sudanofilă
care împinge nucleul la periferie
• Când vacuolele au dimensiuni:
– mici → steatoză microveziculară
– mari → steatoză macroveziculară
 Steatoza extrahepatică
• Steatoza miocardică – lipidele apar ca mici
vezicule în muşchiul cardiac, difuz şi în focare
• În forma difuză miocardul apare palid-gălbui şi
devine friabil; etiologie: hipoxie severă;
miocardita difterică
• În steatoza focală sunt afectate în special fibrele
miocardice subendocardice şi mm. papilari;
macroscopic se descrie un aspect tigrat datorită
alternanţei dintre zonele afectate (de culoare
gălbuie) şi zonele brun-roşcate ale miocardului
neafectat

93
 Steatoza cardiacă
Red Oil- pacientă obeză Pacientă normoponderală

94
 Steatoza renală
• Macroscopic rinichii sunt măriţi de
volum, palizi-gălbui Red oil – steatoză la nivelul
• Microscopic: cea mai afectată este tubilor renali
citoplasma celulelor tubilor proximali;
în afectarea severă sunt afectaţi tubii
distali şi colectori → vacuole mici
intracitoplasmatice
• Ocazional lipidele ajung în lumenul
tubilor şi apoi în urină
• Etiologie: substanţe chimice
otrăvitoare, anoxie, reabsorbţia
excesivă a lipoproteinelor în boli
renale cu permeabilitate glomerulară
anormală
95
 Infiltrarea grasă
• Formă de acumulare lipidică cu mecanism
diferit faţă de acumulările intracitoplasmatice
• Este întâlnită la nivelul inimii şi pancreasului
unde celulele adipoase adulte apar în stroma
ţesutului conjunctiv determinând modificări
minime ale funcţiei cardiace, respectiv
pancreatice

96
Infiltrarea grasă a cordului

97
 Acumulări intracelulare de lipide
complexe: Boala Gaucher
• Boală genetică cu transmitere AR datorată deficitului de
glucocerebrozidază (β- glucozidază), caracterizată prin
acumularea de glucocerebrozide în lizozomii
macrofagelor
• Simptomatologie:
– Organomegalie (hepato-splenomegalie)
– Anemie
– Afectare osoasă şi neurologică
• Diagnostic: biochimic din sângele periferic, măduva
osoasă
 Clasificare:
• După simptomatologie şi evoluţie→3 tipuri:
– Tipul 1: cel mai frecvent; nu afectează sistemul nervos (forma
cronică nonneuropată – 99% cazuri) acumulare de
glucocerebrozide în ficat, splină, măduva osoasă; domină
afectarea splenică şi scheletală); dg. la adolescenţi / adulţi tineri;
supravieţuire scurtă de la diagnostic

– Tipul 2: neuropatic acut – debut la 6 luni; leziuni progresive ale

sistemului nervos; hepato-splenomegalie prezentă, dar tablou
dominat de afectarea SNC, cu deces la vârstă tânără; supravieţuire
2-4 ani

– Tipul 3: neuropatic subacut - manifestări hematologice şi

neurologice mai uşoare decât la tipul 2; supravieţuire < 30 ani; se
manifestă din adolescenţă
 Mecanismul acumulării
• glucocerebrozidele se formează din catabolismul glicolipidelor,
ce derivă din membrana leucocitelor şi eritrocitelor
senescente;
• modificările patologice apar prin defectul de stocare şi prin
activarea macrofagelor cu secreţie consecutivă de IL1, IL6 şi
TNF
• Defect enzimatic (glucocerebrozidaza)→ acumulare de
glucocerebrozide în lizozomii macrofagelor→ modificarea
acestor celule → celule Gaucher

• Cel mai frecvent, celulele Gaucher se acumulează în splină,

ficat, măduva osoasă, dar şi în plămâni, limfoganglioni, piele,
rinichi, inimă, sistem nervos
• Clinic:
– Splenomegalie
– Afectarea splinei şi a măduvei osoase →
anemie, trombocitopenie şi leucopenie
– Hepatomegalie
– Dureri osoase
• Macroscopic:
– Hepatomegalie
– Splenomegalie (6-10 x mai mare)
– Adenopatii
– Liză osoasă
 Microscopic:
• Celula Gaucher: 20-80 µm, cu citoplasmă
abundentă, fibrilară, eozinofilă, cu aspect de
“hârtie creponată” sau de “mătase şifonată” şi
nucleul rotund-oval, palid, cu nucleoli
uniformi, orientaţi la periferie
• Foliculi limfoizi înconjuraţi de celulele Gaucher
acumulate în sinusurile splenice
Pulpa roşie
Pulpa roșie
 Boala Niemann-Pick
• Boală genetică cu transmitere AR datorată
deficitului de sfingomielinază, caracterizată prin
acumularea de sfingomielină şi esteri de
colesterol în lizozomii macrofagelor
• Afectează: creierul, ficatul, plămânii, măduva
osoasă
• Clinic:
– Hepatomegalie
– Splenomegalie: 6X>N
– Afectare neurologică
 Clasificare:
• Tipul A: apare la copilul mic; rar supravieţuieşte
>18 luni: icter, hepatomegalie; afectare severă
neurologică
• Tipul B: apare după vârsta de 10 ani, hepato-
spleno-megalie, fără afectare cerebrală
• Tipurile C şi D sunt caracterizate printr-un defect
care întrerupe transportul colesterolului între
celulele creierului
 Macroscopic:
• Organe palide
• Splina mărită de 6 -10X
• Creierul ↓ în greutate şi devine mai ferm

Microscopic:
Celula Niemann-Pick = histiocit cu diametrul de 15-90 µm, cu
citoplasma clară, palidă, spumoasă, cu unul sau mai mulţi nuclei
Nu este patognomonică pentru boală.
 Boala Tay-Sachs
• Boala genetică; transmitere AR; stocare lizozomală cauzată de incapacitatea
de a cataboliza gangliozide, prin deficit al hexozaminidazei
• Cea mai frecv. gangliozidoză (deficitul subunităţii-α a hexozaminidazei)
Morfologie:
• gangliozidele se acumulează în lizozomii neuronilor şi ai macrofagelor
• afectarea neuronilor SNC, SN autonom şi retinei – aspecte clinice dominant
• Clinic: tulburări psihice şi amauroză (orbire) de unde şi denumirea de idioţie
amaurotică

celulele ganglionare retiniene acumulează

gangliozide, la nivelul marginilor maculei, cu
formarea unei pete de culoare roşu-aprins
(cireşie).

119
Boala Tay-Sachs
• neuronii sunt balonizaţi, cu
vacuole citoplasmatice
reprezentând lizozomi
destinşi, plini cu gangliozide;
• coloraţiile Sudan şi Red Oil
sunt pozitive;
• în timp, neuronii se distrug,
microgliile proliferează, cu
acumularea de lipide
complexe în fagocitele de la
nivelul substanţei cerebrale;
120
Distrofii glucidice

Glicogenoze
Diabet zaharat
 Glicogenoze
• = defect ereditar la nivelul uneia din enzimele implicate în sinteza /
degradarea secvenţială a glicogenului; în funcţ. de distribuţia în
ţesuturi şi organe a enzimei respective, acumularea de glicogen în
aceste afecţiuni poate fi limitată doar la anumite ţesuturi, poate fi
mai răspândită, totuşi neafectând toate ţesuturile, sau poate avea
distribuţie sistemică.
Metabolismul glicogenului:
• glicogenul = formă de stocare a glucozei;
• sinteza glicogenului începe cu transformarea glucozei în glucozo-6-
fosfat sub acţ. hexokinazei / glucokinazei;
• fosfoglucomutaza transformă apoi G-6-P în G-1-P, convertit apoi în
uridin-difosfat; lanţul polimeric creşte în continuare prin
adăugarea de molecule de glucoză sub acţ. glicogensintetazei;
• degradarea sub acţ. unor fosforilaze distincte, din ficat şi muşchi,
conduc la resturi de lanţuri de oligozaharide până la dextrină 122
• La nivel lizozomal glicogenul e degradat de maltaza acidă.
 Glicogenoze
Există aprox. 10 grupe de glicogenoze în funcţie de enzima afectată.
Clasificare: în 3 subgrupe majore:
Formele hepatice: ficatul are rol cheie în metabolismul glicogenului.
• defect enzimatic moştenit → afectarea degradării glicogenului → acumularea hepatică
de glicogen şi ↓ conc. sg. a glucozei (hipoglicemie).
• Ex.: - tipul I / boala von Gierke – deficit de glucozo-6-fosfatază; → acumulare de
glicogen în organele parechimatoase, în special ficat şi rinichi → tabloul clinic dominat
de hepatomegalie şi hipoglicemie; micro: depozite de glicogen în ficat, rinichi, muşchi,
mucoasa tractului digestiv, SN
Formele miopatice: în mm. scheletici, spre deosebire de ficat, glicogenul e folosit ca sursă
de energie. ATP e generat prin glicoliză cu formare de lactat; un deficit enzimatic determină
acumularea de glicogen cu slăbiciune musculară consecutivă ca urmare a producţiei de
energie inadecvată.
• Ex.: deficit de fosforilaze musculare – tipul V /boala McArdle; acumulare de glicogen în
miocite → clinic: miopatie
• fosfofructokinază – tipul VII de glicogenoză; tabloul clinic – crampe musculare după
exerciţii fizice şi niv. lactat sang. ridicat după efort ca urmare a blocării glicolizei.
Formele variate:
• au acumulare de glicogen la nivelul multor organe şi deces timpuriu (glicogenoza
generalizată)
• Ex.: - tipul II /boala Pompe – defect enzimatic lizozomal al maltazei acide, prezintă
acumulare de glicogen în toate organele, predominant în miocard, mușchi netezi123 şi
striaţi; clinic cardiomegalie masivă şi insuficienţă cardiacă severă
Glicogenoza de tip I/ boala von Gierke –
deficit de glucozo-6-fosfatază

124
Glicogenoza de tip I/ boala von Gierke –
deficit de glucozo-6-fosfatază

125
 boala von Gierke –
deficit de glucozo-6-fosfatază
Hepatocite cu citoplasma clară,
Hepatocite normale vacuolizată

126
 Boala McArdle;
Transmitere AR
Deficit de fosforilază musculară
acumulare de glicogen în muşchii striaţi → vacuole subsarcolemale; clinic: miopatie

127
 Diabetul zaharat
• Grup de modificări metabolice având cauză comună – hiperglicemia, ea însăşi
rezultată în urma unui defect de secreţie insulinică, defect de activitate insulinică
sau ambele.
• Diabetul zaharat (DZ) este un grup de afecţiuni metabolice caracterizate prin
hiperglicemie, asociată cu tulburări ale metabolismelor lipidelor şi proteinelor, care
se datorează unei deficienţe în acţiunea insulinei la nivelul ţesuturilor ţintă.
• Hiperglicemia şi disfuncţiile metabolice pot fi asociate cu leziuni secundare
sistemice în multiple organe (rinichi, ochi, nervi, vase).
• Glucoza serică normală = 70-120 mg/dl.
Dg. de DZ e stabilit printr-unul din criteriile:
• Simptome sugestive (poliurie, polidipsie, scădere ponderală inexplicabilă), la care
se adaugă o valoare a glucozei „random” ≥ 200 mg/dL (≥ 11.1 mmol/L) sau
• Valoarea glicemiei bazale ≥126 mg/dL (≥ 6.99 mmol/L) sau
• Valoarea glicemiei ≥ 200 mg/dL la 2h după administrarea a 75 g glucoză (în cadrul
testului de toleranţă la glucoză)
• Rezultatele cu test rapid la glucoză < 100 mg/dl şi TTGO > 140 mg/dl = euglicemici.
• Rezultatele cu test rapid la glucoză 100-126 mg/dl şi TTGO 140-200 mg/dl = stare
prediabetică.
128
129
 Homeostazia glucozei:

• 3 mecanisme principale implicate:

– producţia de glucoză în ficat;
– preluarea glucozei şi utilizarea ei în ţesuturile periferice (mai ales mm.
scheletici);
– acţiunea insulinei şi a altor hormoni reglatori, inclusiv glucagonul, asupra
concentraţiei de glucoză şi metabolizării ei.
• cel mai important stimul pt secreţia de insulină este însăşi glucoza (canale
membranare K+ dependente; canale membranare Ca+ dependente)
• insulina = cel mai puternic hormon anabolizant, cu efecte sistemice multiple şi
stimulatoare de creştere; principala funcţie metabolică fiind transportul
glucozei în anumite celule din organism, unde reprezintă o importantă sursă de
energie: ţesutul muscular striat (inclusiv cel. miocardice), adipocitele –
împreună reprezentând 2/3 din greutatea corpului, (creierul – independent
insulinic);
• efectele anabolice: creşterea sintezei şi reducerea degradării glicogenului,
lipidelor şi proteinelor; stimulează creşterea şi diferenţierea.
130
 Diabetul zaharat de tip 1
• diabetul insulino-dependent, cu debut juvenil este prezent la 5-10% din pacienţii
diabetici.
• Patogeneza: constă în distrucţia autoimună mediată celular, a celulelor insulare
beta-pancreatice şi are ca rezultat, de obicei, deficienţa absolută a secreţiei de
insulină.
• Markerii distrucţiei imune sunt: autoanticorpii anti-celule insulare pancreatice,
autoanticorpii anti-insulină, autoanticorpi GAD65 (glutamic acid decarboxilaza)
etc. Unul sau > autoanticorpi sunt prezenţi la 85-90% din indivizi, când
hiperglicemia este pentru prima oară detectată.
• Există şi o susceptibilitate genetică pentru această afecţiune, identificată cel mai
adesea prin prezenţa unor mutaţii în structura mai multor gene, dintre care cele
mai cunoscute sunt cele aparţinând sistemului HLA, de care depinde reglarea
răspunsului imun al organismului.
• Instalarea clinică a bolii este zgomotoasă şi are o evoluţie rapidă, astfel încât sub
vârsta de 20 ani, 2/3 din pacienţi sunt diagnosticaţi în cetoacidoză inaugurală,
jumătate din aceştia fiind în cetoacidoze diabetice severe.
Pacienţii cu DZ tip 1 sunt predispuşi şi pentru alte afecţiuni autoimune: boala
Graves, tiroidita Hashimoto, boala Addison, anemia pernicioasă, hepatita
autoimună etc.
131
 Diabetul zaharat de tip 2
• non-insulino-dependent, diabetul cu debut la vârsta adultă, este prezent la
~90-95% din pacienţii diabetici.
• Patogeneza: prezenţa rezistenţei periferice la insulină şi a deficienţei, de
obicei relativă, a secreţiei de insulină.
• Deşi ereditatea este mai bine exprimată în tipul 2 de diabet, baza sa
genetică este mai puţin cunoscută decât în tipul 1 de diabet.
• Riscul dezvoltării acestei forme de diabet creşte cu: înaintarea în vârstă,
prezenţa obezităţii şi lipsa activităţii fizice. Apare mai frecvent la femei cu
diabet gestaţional în antecedente şi la pacienţii cunoscuţi cu hipertensiune
sau dislipidemie.
• Această formă de diabet frecvent scapă nediagnosticată câţiva ani, pentru
că hiperglicemia se dezvoltă gradual şi în stadii precoce, adesea nu este
suficient de severă pentru a determina apariţia simptomelor clasice de
diabet. Totuşi, aceşti pacienţi au risc crescut de dezvoltare a complicaţiilor
macro şi microvasculare. De aceea este important screeningul pentru DZ la
indivizii cu risc crescut pentru diabet zaharat și pre-diabet.
132
 Hemoglobina glicozilată -HbA1c

• Determinarea HbA1c constituie un test de evaluare şi

monitorizare pe termen lung al controlului glicemiei la
pacienţii cu diabet zaharat.
• Are rol predictiv în ceea ce priveşte riscul complicaţiilor
diabetului: cetoacidoza, nefropatia, retinopatia.
• Poate evalua abordarea terapeutică cea mai eficientă:
antidiabetice orale, insulină, transplant de celule β.
• HbA1c ar trebui efectuată de rutină la toţi pacientii cu
diabet, atât în momentul diagnosticului cât şi ca parte a
monitorizării continue.
• Valoarea HbA1c de 5,7-6,4% → risc crescut pentru diabet
• 2010 se include HbA1c în criteriile de diagnostic ale
diabetului la o valoare cut-off de 6,5%
133
134
 Aspecte morfologice pancreatice
modificări inconstante şi cu valoare diagnostică redusă;
• reducerea nr. şi dimensiunilor insulelor (predominant în DZ
tip I)
• infiltrate leucocitare în insule (insulită) compuse din
limfocite T, cu distribuţie neuniformă (predominant în tipul
I); mai pot exista infiltrate eozinofilice, mai ales la copii
• reducerea masei celulelor insulare în DZ tip II
• depozite de amiloid pericapilare, în stadiile avansate cu
obliterarea insulelor; de asemenea, există fibroză; (leziuni
similare pot apărea la vârstnicii nediabetici !)
• o ↑ a nr. şi dimensiunilor insulelor e caracteristică pt. nou-
născuţii din mame diabetice (o hiperplazie ca răspuns la
hipoglicemia mamei)

135
DZ: Insule şi acini pancreatici

136
Amiloidoza pancreatică- insulă cu
amiloid – pacient cu DZ

137
 Complicaţiile DZ
• Nefropatia
diabetică
• Micro- şi
macroangiopatia
diabetică
• Retinopatia
diabetică
• Neuropatia
diabetică
138
 Nefropatia diabetică
• Insuficiența renală – a doua cauză importantă de deces la diabetici;
• 1) leziuni glomerulare:
– Îngroşarea difuză a MB a capilarelor (la 2-5 ani de la debutul bolii, continuă, progresivă, odată cu
mărirea mezangiului şi îngroşarea MB tubulare);
– Scleroza difuză mezangială (devreme în cursul bolii, depozite PAS pozitive la niv. matrixului, odată cu
evoluția bolii putând fi nodulare; se corelează bine cu severitatea deteriorării funcției renale cu
proteinuria crescută) şi
– Glomeruloscleroza intercapilară nodulară (Kimmelstiel-Wilson) = boala Kimmelstiel-Wilson (noduli
matriceali ovoizi/ sferici, lamelari, situaţi în periferia glomerulilor; PAS pozitivi; adiacent capilarelor
periferice dilatate sau cu microanevrisme; cu timpul, lez. evoluează înglobând capilarele şi
obliterând glomerulul; lez. hialinizante arteriolare (aa aferente şi eferente); rezultă – lez. renale
ischemice, atrofie tubulară severă şi fibroză interstiţială;
• 2) leziuni vasculare – ATS şi arterioloscleroză hialinizantă, a arteriolelor aferente şi
eferente,
• 3) pielonefrită, inclusiv papilită necrotizantă – inflamație acută / cronică renală ce
începe în interstiţiu şi se extinde la tubi; papilita necrotizantă / necroza papilară –
formă specială, mai frecventă la diabetici.

139
Nefropatia diabetică

140
 Glomeruloscleroza intercapilară
nodulară Kimmelstiel-Wilson
Colorație H.E. Colorație PAS

141
 Nefropatia diabetică
Glomerul normal Glomeruloscleroză intercapilară

142
DZ – hialinoza arteriolară

143
Hialinizare glomerulară

144
Colorația Gomori – impregnare a

evidenţiază fibrele
de reticulină cu
aspect lamelar,
dispuse concentric

145
Papilita necrotizantă
• Complicaţie gravă a PNA la
diabetici, care poate să determine
IRA

146
 Macroangiopatia diabetică

• Boala macrovasculară diabetică: -

disfuncţie endotelială – predispune la
ATS şi alte morbidităţi cardio-vasculare
frecvent întâlnite în DZ ca o consecinţă a
hiperglicemiei persistente şi rezistenţei
insulinice la nivelul compartimentului
vascular;
• ATS accelerată afectează aorta şi arterele
mari – apare la vârste mai tinere, cu
modificări severe;
• IMA – prin ATS aa. coronare; e cea mai
comună cauză de deces la diabetici;
riscul crescut cardiovascular fiind prezent
şi în stadiul de prediabet;
• Gangrena membrelor inferioare – este de
aprox. 100 ori mai frecventă la diabetici 147
 Microangiopatia diabetică

• una dintre cele mai caracteristice modificări -

îngroşarea difuză a mb. bazale – la niv. capilarelor -
pielii, mm. scheletici, retinei, glomerulilor renali,
medularei renale; şi – la nivelul structurilor
nonvasculare - tubii renali, capsulei Bowman, nn.
periferici, placenta;
• în ciuda îngroşării MB, capilarele diabetice sunt mai
permeabile decât cele normale pt. proteinele
plasmatice.

148
 Complicaţii oculare diabetice:
• Retinopatia diabetică apare la 60% din bolnavii cu diabet zaharat după o evoluţie
de 15-20 de ani a bolii.
• la examenul fundului de ochi apar fie ”pete albicioase” pe retină (exudate dure,
focale, care au drept corespondenţă clinică scotoamele sau pierderile punctiforme
de câmp vizual), fie microanevrisme cu microhemoragii retiniene şi microtromboze
anevrismale.
• la nivelul vaselor se poate depune hialin (în cadrul procesului de arterioloscleroză)
cu obstrucţie secundară şi eventuală tromboză; leziunile cristalinului determină
opacifierea treptatăapar reţele de capilare de neoformaţie asemeni unei pânze
“retinitis proliferans”. Aceste capilare se rup uşor, apar hemoragii “în pânză”,
urmate de reparația lor (proliferări fibroblastice) şi formarea de aderenţe fibroase
cu dezlipiri parcelare de retină (foarte greu de tratat la un diabetic), urmate de
cecitate.
• Concomitent, leziuni ale nervului II → cecitate

149
Retinopatia diabetică

150
 Neuropatia diabetică:
• Afectează mai ales nervii periferici somatici
(predilecţie pentru nervii membrelor superioare) şi
vegetativi (neuropatie vegetativă: tulburări în
motricitatea vezicii urinare “vezica autonomă”, a
mobilităţii gastro-intestinale, şi în dinamica
sexuală).
• La nivelul SNC, apar complicaţii microangiopatice şi
de ateromatoză, ↑ incidenţa accidentelor vasculare
cerebrale.
151
Gangrena diabetică

152
Tulburări ale metabolismului
mucopolizaharidelor
Mucopolizaharidoze
 Mucopolizaharidoze (MPS)

• = grup de sdr. strâns corelate între ele, determinate de defecte

genetice ale enzimelor lizozomale implicate în degradarea
mucopolizaharidelor (glicozaminoglicani).
• chimic, MPZ = lanţuri lungi de complexe de carbohidraţi, legate de
proteine pt. a forma proteoglicani;
• abundente în matricea ţes. conj.
• Ex. de glicozaminoglicani ce se acumulează în mucopolizaharidoze:
dermatan suflat, heparan sulfat, keratan sulfat, condroitin sulfat;
• enzimele ce degradează aceste molecule desprind zaharurile
terminale de pe lanţurile polizaharidice dispuse de-a lungul
polipeptidelor sau ale unui miez proteic;
• absenţa enzimei, determ. acumularea acestor lanţuri în lizozomii
diverselor ţesuturi din organism 154
 Mucopolizaharidoze (MPZ)

• Variante de MPZ sunt de la I – VII, toate transmise AR cu

excepția sdr. Hunter (X-linkat); există diferenţieri clinice şi în
cadrul subgrupelor, în funcţ. de mutaţiile alelice ale
aceluiaşi locus genetic.

• acumularea MPZ la niv. fagocitelor mononucleare, celulelor

endoteliale, celulelor mm. netede ale intimei şi
fibroblastelor de la niv. întregului corp;

• localizări comune – splină, ficat, MO, limfoganglioni, vase

sanguine, cord. 155
 Mucopolizaharidoze (MPZ)

Clinic: - boli progresive;

• trăsături faciale înăsprite, cu opacifiere
corneană; articulaţii moi/laxe,
deformări osoase; retard mental;
excreţie urinară de MPZ.
• Sdr. Hurler/tipul I – deficit de
α-iduronidază; acumulare de heparan
sulfat si dermatan sulfat în organele
parenchimatoase şi în vasele sanguine;
una din cele mai severe forme; copii de
6-24 luni cu hepato-splenomegalie,
statură mică, retard mental,
deformarea feţei (“cap în burlan”),
leziuni osoase şi articulare; moartea
survine până în 10 ani prin complicaţii
cardio-vasculare
• Sindromul se numeşte gargoilism (de la
lat. gargulio = gâtlej) 156
 Sdr. Hunter
• Sdr. Hunter/tipul II – X-linkat;
• deficit de iduronidat-sulfatază fără afectare
corneană, cu evol. clinică mai uşoară; retard
mental, deficienţe de creştere, hepato-
splenomegalie, surditate.

157
 Mucopolizaharidoze (MPZ)

Clinic:
• Hepatosplenomegalie, deformări scheletale, lez.
valvulare, depozite arteriale subendoteliale în aa.
coronare (pot fi responsabile de ischemie miocardică,
cu insuf. cardiacă şi IM); lez. cerebrale.
Microscopic:
• celulele afectate sunt mărite, citoplasmă clară
(vacuolizată), “celule balonizate”, aceste balonizări sunt
lizozomi măriţi prin acumulare de material fin granular,
PAS pozitiv, de MPZ; modificări lizozomale similare se
găsesc în neuronii pacienţilor cu afectare neurologică;
unii lizozomi neuronali sunt înlocuiţi de corpi lamelari
“zebra”, asemănători celor din boala Niemann-Pick. 158
Acumulări intracelulare de
pigmenţi
Lipofuscină
Melanină
Hemosiderină
Bilirubină
Porfirină
 Pigmenţii
• Substanţe colorate
– Unii sunt constituenţi normali ai celulelor
(melanina); OBS! Chiar şi pigmenţii care sunt
prezenţi în mod normal în anumite circumstanţe
se pot acumula în exces determinând perturbări
ale funcţiilor celulare
– Alţii sunt anormali şi se acumulează în celule
numai în situații speciale
• Pot fi exogeni sau endogeni (sintetizaţi de
organism)
160
 Pigmenţii exogeni
• Praful de cărbune este un poluant al vieții urbane. În urma
inhalării este preluat de macrofagele din alveole şi apoi, pe
cale limfatică ajunge în limfoganglionii (lgg) traheobronşici.
Acumularea de pigment “înnegreşte” ţesutul pulmonar şi
lgg afectaţi → antracoza, care nu interferează cu funcţia
respiratorie normală, nici nu predispune la infecţii
• La mineri şi la cei care locuiesc în zone foarte poluate
agregatele de praf de cărbune induc o reacţie fibroblastică
sau chiar emfizem
• Tatuajul este o formă localizată, exogenă de pigmentare a
pielii. Pigmentul inoculat este fagocitat de macrofagele din
derm, în care vor rămâne toată viaţa.

161
Antracoza

162
163
Tatuaje

164
 Pigmenţi endogeni - lipofuscina
• Apare ca un pigment galben-brun, granular,
intracitoplasmatic, frecvent perinuclear;
• denumirea derivă din latinescul fuscus = brun
• Denumit și “pigment de uzură”
• Este intâlnit în celulele care suferă modificări regresive
(atrofia asociată cu vârsta înaintată şi leziuni cronice)
• Această formă de pigmentare este mai des întâlnită la
nivelul ficatului şi cordului persoanelor vârstnice, fiind
însoţită de micşorarea organului, fiind denumită “atrofie
brună”
• Se acumulează şi în muşchii striaţi la nivelul membrelor
paralizate/imobilizate
• Nu lezează celula sau funcţia acesteia
165
166
 Pigmenţi endogeni - melanina
• melas = negru
• Pigment brun-negricios; Nu derivă din hemoglobină
• Pigment brun-negricios sintetizat din tirozină, în melanocite; tirozinaza
catalizează oxidarea tirozinei → dihidroxifenilalanina care ulterior se
polimerizează (în aparatul Golgi) şi se cuplează cu o proteină pt. a forma
melanina.
• În timpul vieţii intrauterine melanocitele migrează de la nivelul crestei
neurale şi populează epidermul şi mucoasele
• Melanina este întâlnită în melanocitele ce se află dispersate în stratul bazal al
epidermului (1 melanocit la 8-10 celule bazale), în leptomeningele de la baza
creierului, în tractul uveal al globului ocular (iris, coroidă, corp ciliar), în locus
coeruleus din punte, în mucoase
• Melanocitele care sintetizează melanină sunt situate în epiderm; ele
“injectează” pigmentul prin procesele dendritice (care formează o punte între
celulele epiteliale şi melanocite) în keratinocitele din jur
• Proces similar întâlnim în pigmentarea celulelor din teaca epitelială a foliculilor
167
piloşi
 Melanina
• Ocazional este prezentă în suprarenală, ovar, vezică
urinară, substanţa neagră din creier
• Melanina şi melanocitele sunt importante deoarece
fară pigmentarea melanică a pielii am fi expuşi la
arsuri solare şi am avea un risc ↑ de a dezvolta o
tumoră malignă; de aceea melanina este
considerată ca o “manta” ce absoarbe lumina (are
funcţie de protecţie)
• Rasa neagră nu are un număr mai mare de
melanocite, ci o cantitate ↑ de melanină
168
 Pigmenţi endogeni - melanina
• Deficitul generalizat: albinism (lipsa totală a
tirozinazei → tirozina nu se poate
transforma în dihidroxifenilalanină necesară
sintezei melaninei; bolnavii au părul alb,
pielea este albă, iris decolorat, au fotofobie
severă, iar expunerea la soare duce
invariabil la apariţia de cancere cutanate);
tegumentul prezintă în stratul bazal
melanocite, dar ele nu sunt încărcate cu
melanină
• Deficit localizat:
– Vitiligo: clinic leziunile sunt
asimptomatice, simetrice, bine
demarcate, alb-sidefii, înconjurate de
zone hiperpigmentate, cu contur în
harta geografică şi talie variabilă
– Lepra: (zone depigmentate, pe
teritoriile nervilor periferici cu leziuni de
nevrită) etc. vitiligo
169
 Pigmenţi endogeni - melanina
• Excesul generalizat:
– bronzarea după expunerea la soare;
– după intoxicația cronică cu arsenic (în cavitatea bucală, la nivelul
gingiei cu arsenic apar pete închise) sau melanoza arsenicală a
trunchiului (de culoare cafeniu- închis);
– boala Addison se însoţeste de hiperpigmentare prin pierderea
mecanismului de control prin feed-back, cu secreţie excesivă de
ACTH (un fragment al moleculei de ACTH este identic chimic cu
MSH).
• Excesul localizat:
– Efelide (pistrui), cele mai obişnuite leziuni pigmentate la copiii tip
caucazian. Pistruii sunt mici: macule de 1-10 mm, roşu-închis-
maronii care apar după expunerea la soare; microscopic se
constată ↑ cantităţii de pigment în stratul bazal, numărul de
melanocite fiind normal.
– Cloasma este o “mască de sarcină” prin hiperpigmentare la nivelul
obrajilor, tâmplelor, frunţii, bilateral; lumina soarelui accentuează
pigmentarea; frecvent cloasma se remite spontan după naştere.
– Lentigo este o hiperplazie benignă a melanocitelor ce apare la
orice vârstă, mai frecvent la sugar şi copii; patogeneza este
necunoscută; leziunea apare pe mucoase, piele, ca macule ovale
170
de 5-10 mm, brun-închis.
 Pigmenți endogeni - melanina
Nev nevocelular
intradermic

• Caracteristic
este întâlnită
în melanocite
şi în tumorile
ce au ca punct
de plecare
melanocitele
(nevi,
melanom) Melanom

171
 Pigmenţii derivați din hemoglobină:

• Se formează în urma hemolizei eritrocitelor şi a degradării

hemoglobinei
• Fiziologici:
– Feritina
– Hemosiderina
– Bilirubina
• Patologici:
– Hematoidina
– Hematina (hemomelanina; hematina clorhidrica; pigmentul din
formol)
– Porfirina
Fe este transportat de o proteină, transferina. În celule Fe este stocat în asociaţie cu
o proteină (apoferitina) → feritina;
Obs! Feritina este un constituent al multor tipuri de celule în condiţii normale. Când
există un exces local sau sistemic de Fe, feritina formează granule de hemosiderină.

173
 Pigmenţi endogeni - hemosiderina
• Hemosiderina, formată din agregate de feritină
apare la M.O. ca un pigment granular, brun-gălbui
în special în macrofagele măduvei osoase, splinei
şi ficatului unde are loc înlocuirea hematiilor
senescente
• Hemosiderina se colorează în albastru cu
coloraţia Perls / Albastru de Prusia
• Oricare ar fi cauzele care determină
supraîncărcarea cu Fe, hemosiderina este
depozitată în organe şi ţesuturi → hemosideroză
174
175
Hemosiderina în tubii renali la un pacient cu
hematurie cronică – coloraţie Perls

176
 Hemocromatoza
1. Primară (ereditară)
2. Secundară (↑absorbţiei intestinale a Fe/ transfuzii
prelungite)
 Hemocromatoza
• Ficatul reprezintă principalul loc unde se stocheză Fe
• Depăşirea capacităţii fiziologice → afectare hepatică→ fibroză şi ciroză
• Fe este sechestrat sub formă de feritină şi de hemosiderină
Clinic:
• La triada clasică:
1. Hepatomegalie → ciroză pigmentată micronodulară (în toate cazurile)
2. diabet zaharat (75-80% din cazuri); în stadii avansate prin depozitarea Fe în
celulele β pancreatice
3. pigmentare cutanată (75-80% din cazuri) de unde şi denumirea de “diabet
bronzat”.

Se poate adăuga
• Insuficienţa cardiacă

• Obs! Acumularea de Fe este 50-60 g, suficientă pentru a fi sesizată de

detectorul de metale de pe aeroport.

178
Hemocromatoza

179
 Hemocromatoza ereditară
• Autosomal recesivă - absorbţia unei cantităţi ↑
de Fe cu depozitarea acestuia în ficat şi în alte
ţesuturi
• Asocierea cu HLA-A3 şi mai rar cu HLA-B7 şi B14
• Gena pe braţul lung al cromozomului 6
• Una dintre cele mai frecvente boli genetice;
– ≈ 5% la nord-europeni ;
– 10% sunt heterozigoţi,
– 1 din 250 - 400 sunt homozigoţi
181
 Microscopic:

• Fe este depozitat în hepatocite, în jurul polului biliar

• Hepatocitele sunt pline cu un material granular, brun

• Coloraţia Albastru de Prusia evidenţiază granulele de hemosiderină

din hepatocite şi uneori din celulele Kupffer

• Hepatocitele periportale sunt predominant afectate şi progresiv

celelalte zone

• Progresia bolii → fibroza periportală ce se extinde spre / în

parenchimul adiacent → septuri fibroase neregulate
 Hemocromatoza ereditară (micro)

• Stadiul 1: stocarea
fierului iniţial ca
feritină, apoi ca
hemosiderină în
hepatocitele, din zona
acinară 1 (periportală)
spre zona acinară 3
(centrolobulară)
• siderozomi de-a lungul
polului biliar al
hepatocitelor
 Hemocromatoza ereditară (micro)
Stadiul 2:
• Începe fibroza
portală
• Macrofage încărcate
cu Fe
• Stressul oxidativ
declanşat de Fe
→sinteza de TGF-
β1→activarea
celulelor stelate→
Fibroza
 Hemocromatoza ereditară (micro)
Stadiul 3:
• Noduli cirotici
• Hemosiderina în toate
zonele, în ţesutul
conjunctiv al spaţiului
port şi în ductele
biliare
• Focare de Fe liber (IFF)
pot fi prezente: insule
de hepatocite care pot
fi displazice
Fe în ductele biliare
 Cantitatea Fe hepatic
• Estimare bazată pe aspectul
histologic :
– grade de la 0 la 4
–permite evaluarea distribuţiei şi a
stadiului fibrozei
– Calcularea indexului fierului
hepatic (hepatic iron index = HII)
• 0 = granule absente / f.
puţin vizibile gradarea Fe hepatic
• 1 = granule care nu sunt
vizibile la lupă, dar se
văd la HPF în regiunea
periportală
• 2 = granule vizible la
lupă în regiunea
periportală
• 3 = granule uşor vizibile
la lupă, ocupând
aproape tot acinul, cu
oarecare diminuare în
zona 3
• 4 = culoare bleu vizibilă
în toate zonele, la toate 2+ iron
obiectivele MO
 Pigmenţi endogeni - bilirubina
• Este pigmentul care se găseşte în mod normal
în bilă
• Derivă din degradarea Hb, dar nu conţine Fe
• În condiţii normale provine:
- 85% din degradarea eritrocitelor îmbătrânite
- 15% din degradarea mioglobinei, citocromilor,
enzimelor de tipul catalazelor, peroxidazelor,
citocromoxidazelor
188
 Pigmenţi endogeni - bilirubina

• Bilirubina este transportată la ficat sub forma unui complex

solubil bilirubină- albumină
• La nivel hepatic are loc conjugarea bilirubinei cu acidul
glucuronic, sub acţiunea glucuronil -transferazei→ bilirubina
conjugată (bilirubin-monoglucuronid, care predomină în ficat,
şi bilirubin-diglucuronid, care predomină în lichidul biliar).
• Bilirubina conjugată este transportată în canaliculele biliare,
de unde este deversată împreună cu bila în căile biliare şi apoi
în intestin, unde suferă o serie de reduceri succesive cu
formare de urobilinogen şi stercobilinogen. Stercobilinogenul
şi o mică parte din urobilinogen sunt eliminate prin fecale; cea
mai mare parte a urobilinogenului este reabsorbită intestinal,
ajunge prin circulaţia portală la ficat (circuitul entero-hepatic),
fiind reexcretată prin bilă
189
 Pigmenţi endogeni - bilirubina
• Nivelurile bilirubinei serice cresc atunci când producţia depăşeşte
metabolismul şi excreţia acesteia.
• Clinic hiperbilirubinemia apare ca icter – pigmentarea galbenă a
tegumentului şi sclerelor, care se instalează la valori ale bilirubinei de 2–
2.5 mg/dL (n < 1-1,2 mg/dL)
• Iniţial se colorează în galben sclerele, la ↑ mai mari tegumentele devin şi
ele galbene
• Tulburările metabolismului bilirubinei
– producţie crescută de pigment (hemoliză, transfuzii masive →icter prehepatic
– Preluare (captare) hepatică scăzută; sdr. Gilbert
– conjugare hepatică inadecvată (↓); sdr. Crigler Najjar
– excreţie redusă de pigment conjugat din ficat și bilă
sindrom Dubin Johnson, sindrom Rotor icter intrahepatic
– Flux biliar diminuat = colestaza

– Flux extrahepatic biliar ↓ icter posthepatic

190
Icter

191
 Icterul prehepatic (hemolitic)
Etiologie:
• Anemie hemolitică – scurtarea duratei de
viaţă a eritrocitelor
• Transfuzii masive de sânge- – eritrocitele
transfuzate au o durată scurtă de viaţă
• Absorbţia hematoamelor cu dimensiuni mari

192
193
 Icterul intrahepatic (parenchimatos)
• Cauzat de un defect specific al captării
bilirubinei în celulele hepatice (sindrom
Gilbert), al conjugării (sindrom Crigler-Najjar)
sau al excreţiei bilirubinei în canaliculele biliare
(sindrom Dubin-Johnson; sindrom Rotor)

194
 Icterul subhepatic (obstructiv)
• Cauzat de încetinirea fluxului biliar (staza
biliară)
• Apare în obstrucțiile căilor biliare prin calculi,
tumori, infecții parazitare, malformații sau
prin compresiunea dată de prezența unor
tumori: carcinom de cap de pancreas/ papilă
duodenală / ampula Vater
• Clinic: pigmentarea verzuie a organelor și
țesuturilor, inclusiv a sclerelor și tegumentului

195
 Pigmentul de formol
• Pigment brun-
negricios
format în
ţesuturile
fixate în
formalină
acidă (formol)

196
 Porfirina
• Pigment normal prezent în hemoglobină, mioglobină şi
citocromi
• Nu conţine Fe, în razele UV dă o luminiscenţă roşie;
• Măreşte sensibilitatea pielii la lumină
• Congenitală sau dobândită (în intoxicaţii cu fungicide şi
pesticide)
• Porfiria → metabolism anormal al porfirinei datorită unui
deficit genetic ce are loc la nivelul unei enzime cu rol în
sinteza hemului
• Porfiria se poate asocia cu ↑ nivelului de porfirine în urină
şi sânge şi depozitarea lor în ţesuturi
• Clinic: hipersensibilitate cutanată, eritem, anemie
hemolitică, porfirinurie
197
 Porfiria
Două subtipuri:
• Porfiria eritropoietică:
– Porfiria eritropoietică congenitală → urină roșie
datorită prezenţei uroporfirinei; pielea copiilor
este foarte sensibilă la expunerea la soare
– Protoporfiria eritropoietică asociată cu exces de
protoporfirină, dar fără porfirinurie
• Porfiria hepatică: defect de sinteză al hemului în
ficat; include:
– Porfiria intermitentă acută cu afectare
abdominală, neurologică şi psihică, dar fără
fotosensibilitate; prin urină se elimină
porfobilinogen şi acid delta aminolevulinic
– Porfiria cutanată tardivă
198
– Porfiria mixtă
 Porfiria cutanată tardivă

• Vezicule cu conţinut sero-citrin localizate pe

ariile cutanate fotoexpuse: feţele dorsale ale
mâinilor, antebraţe, faţă, ceafă
• Remisiunea acestor leziuni, care uneori pot
avea şi un conţinut sero-sanguinolent, se
soldează cu cicatrici atrofice sau cu macule
hiperpigmentare şi microchisturi epidermice.
Alte modificări cutanate întâlnite în cazul
porfiriei cutanate tardive sunt:
-scleroza cutanată: datorată efectului
fototoxic al porfirinelor ce realizează plăci
albe sau gălbui indurate
-fragilitatea pielii: care se decolează la
traumatisme minore
-hipertricoza facială este evidentă pe pomeţii
obrajilor şi în regiunile temporale (tâmple)
-modificări de elastoză solară care determină
aspectul îmbătrânit al feţei acestor pacienţi 199
 Boala Wilson
(degenerescenţa hepato-lenticulară)
• Boala AR ce implică metabolismului Cu → acumularea
Cu în mai multe ţesuturi, predominant în ficat, creier,
ochi
• Acumularea progresivă se caracterizează prin triada:
– 1. ciroza hepatică
– 2. degenerare bilaterală a ganglionilor bazali cerebrali
– 3. inelul Kayser-Fleischer (apare ca o zonă pigmentată, brun-
verzuie la periferia corneei)
• Întâlnită la copii şi adulţi tineri (5-30 ani)
• Manifestările clinice iniţiale: icter, hepatomegalie;
tardiv apar modificări neuropsihice şi inelul Kayser-
Fleischer
200
Ciroza hepatică – complicaţie a bolii
Wilson; Inelul Kayser-Fleischer

201
 Necroza

• Modificările ce se evidenţiază în zonele de necroză sunt rezultatul

denaturării proteinelor intracelulare şi digestiei enzimatice a celulelor
moarte.
• Celula moartă nu îşi menţine integritatea membranară iar conţinutul
intracelular părăseşte celula → inflamaţie în ţesutul din jur
• Enzimele care digeră celulele necrotice derivă atât din lizozomii
celulelor moarte cât şi din cei ai leucocitelor atrase în cadrul reacţiei
inflamatorii
• Digestia conţinutului celular şi răspunsul gazdei poate dura câteva ore
până să se dezvolte.
• Ex: infarct miocardic ce determină moartea subită a pacientului →
datorită pierderii integrităţii membranei plasmatice, acț enzimelor
specifice cardiace, iar proteinele sunt rapid eliberate din muşchiul
cardiac necrozat şi pot fi identificate în sânge la 2 ore de la infarct. În
schimb, modificările histologice în necroza miocardică devin
evidenţiabile la 4-12 ore de la infarct. 202
 Tipuri de necroză
• de coagulare
• de lichefacţie (de colicvaţie)
• de cazeificare (cazeoasă)
• necroza ţesutului adipos
• gangrenoasă
• fibrinoidă

203
 Necroza de coagulare
• Modificări nucleare:
– Picnoza – cromatina aglomerată asociată cu
• Frecvent este rezultatul ↑ bazofiliei
întreruperii bruşte a circulaţiei – Karyorrhexis – fragmentarea cromatinei
sângelui într-un organ – Karyoliza – decolorarea şi fragmentarea
• Prezervarea arhitecturii tisulare cromatinei
(cel puţin pentru câteva zile) – Dispariţia nucleilor (la 1-2 zile de la Karyoliza)
• ↑ eozinofilia citoplasmatică a
celulelor moarte (datorită
denaturării proteinelor şi pierderii
ARN-ului citoplasmatic

204
 Necroza de coagulare

Infarct renal Infarct miocardic 205

 Necroza de lichefacţie
• Caracterizată prin digestia enzimatică a
celulelor moarte (enzime lizozomale ale
celulelor moarte şi ale leucocitelor) →
ţesutul afectat este transformat într-o
masă vâscoasă
• Evidenţiată prin înmuierea şi lichefacţia
ţesutului afectat
• Întâlnită în infecţiile bacteriene,
ocazional fungice, în care microbii
stimulează acumularea leucocitelor şi
eliberarea enzimelor acestora
• Materialul necrotic este cremos, gălbui
(puroi) constituit din ţesut lichefiat,
detritus celular, PMN prin mecanism
heterolitic
• Caracteristică modificărilor ischemice
cerebrale (prin afectarea celulelor
gliale)

206
 Necroza gangrenoasă

• Nu este un tip specific de moarte

celulară, dar acest termen este frecvent
folosit în practica medicală.
• Întâlnită mai ales la nivelul membrelor
inferioare care în urma ischemiei au
suferit necroză (de coagulare) ce a
afectat mai multe planuri tisulare
(gangrena uscată)
• Când pe o astfel de modificare se Etiologie
suprapune o infecţie bacteriană se
produce necroză de lichefacţie sub 1. Trombembolism arterial
acţiunea enzimelor bacteriilor şi 2. Diabet zaharat (D.Z.)
leucocitelor ce sunt atrase în focarul 3. Ateroscleroza (ASC)
inflamator (gangrena umedă).
• Gangrena gazoasă ( miozita
clostridiană - agent etiologic
Clostridium perfrigens) 207
 Necroza de cazeificare
• Combină
caracteristicile
necrozei de coagulare
cu a celei de
lichefacţie
• Macroscopic: aspect
brânzos
(paracazeinatul de
calciu - brânza dulce)
• Microscopic: aspect
eozinofil, amorf, fin
granular; la periferie
reacţie inflamatorie
• Întâlnită în cadrul
tuberculozei
208
 Necroza ţesutului adipos

• Nu este un tip specific de necroză

• Posttraumatică (în organe cu cantitate
mare de ţesut adipos – ex. gl. mamară) /
enzimatică
• Consecinţă a pancreatitei acute, a unor
traumatisme la nivelul glandei mamare
• În inflamaţiile pancreasului, enzimele
pancreatice activate părăsesc acinii şi
ductele pancreatice şi difuzează în ţesutul
inflamat şi digeră parenchimul (lichefiază
membranele celulare ale adipocitelor)
• Lipazele activate scindează trigliceridele
prezente în adipocite → glicerol şi acizi
grași
• Acizii graşi liberi + calciu → săruri de Ca →
saponificarea grăsimilor (aspect
macroscopic de pete albe)
• Erodarea vaselor →hemoragie
• Microscopic: “umbre de adipocite”,
depozite de calciu înconjurate de reacţie
inflamatorie.

209
 Necroza fibrinoidă
• Tip special de necroză
întâlnită în reacţii imune
ce afectează vasele
sanguine (complexele Ag-
Ac se depun în pereţii
vaselor)
• Depozitele de complexe
Ag-Ac împreună cu fibrina
au un aspect amorf, roz-
strălucitor în col. H.E.
• Întâlnită în HT malignă, în
vasculite

210
 Exemple clinice de necroză
• Infarctul miocardic, gangrena uscată (necroză
de coagulare)
• Infarct cerebral (necroză de lichefacţie)
• Tuberculoza (necroză de cazeificare)
• Pancreatita acută, traumatismele glandei
mamare (necroza ţesutului adipos)
• Hipertensiunea malignă, vasculită (necroză
fibrinoidă a vaselor sanguine)
211
 Apoptoza
• Poate să apară în procese fiziologice (embriogeneză, piele, intestin) sau ca
rezultat al unei agresiuni
• Este ireversibilă
• Afectează o singură celulă spre deosebire de necroză care afectează mase
tisulare
• Întâlnită în procese patologice (tumori, infecții virale…)
• Control genic: p53 şi bcl2
• Biochimie: activarea caspazelor; legături proteice anormale; clivarea
nucleozomilor; modificări lipidice la nivelul membranei celulare
• Căi de semnalizare: TNF (tumour necrosis factor); hormoni; căldura;
radiaţii; hipoxie
• Morfologie: celula devine mai mică, citoplasma densă,
organitele fiind stâns “împachetate”, condensarea cromatinei,
aceasta se agregă în mase dense cu forme şi mărimi diferite, la
periferie, sub membrana nucleară. Membrana plasmatică
rămâne intactă până la sfârşitul ultimei etape când devine
permeabilă.
• Corpii apoptotici sunt rapid înlăturaţi prin fagocitoză şi
degradaţi sub acţiunea enzimelor lizozomale; de aceea în jurul
lor nu apare reacţie inflamatorie.
• La M.O., în col. H.E., celula apoptotică apare ca o masă
rotund-ovală, cu citoplasma intens eozinofilă, cu fragmente de
cromatină nucleară densă. 212