Protecţia

intereselor
patrimoniale
DRAGOS BOGDAN -

articolul 1 al
Protocolului nr. 1
 “Articolul 1. Protecţia
proprietăţii
“(1) Orice persoană ”are dreptul la
fizică sau juridică
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi
lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de
utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege
şi de principiile generale ale dreptului
internaţional.
• (2) Dispoziţiile precedente nu aduc atingere
dreptului statelor de a adopta legile pe care le
consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general
sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor
contribuţii, sau a amenzilor.“
 Etape ale
rationamentului
• 1) are reclamantul un “bun”?
(noţiunea de “bun”);
• 2) Ingerinţa statului/nerespectarea
obligaţiei pozitive;
• 3) Condiţiile ingerinţei:
– 1) prevăzută de “lege”;
– 2) scop legitim: interes general;
– 3) proporţionalitate;
 Noţiunea de “bun”
1) Noţiune autonomă: Noţiunea de “bunuri” folosită în
prima frază a articolului 1 al Protocolului nr. 1 are o
întindere autonomă care nu se limitează la proprietatea
bunurilor corporale şi care este independentă în raport
de calificările din dreptul intern: alte drepturi şi
interese ce constituie “active” – spre exemplu creanţele –
pot de asemenea să fie considerate ca “drepturi de
proprietate” şi deci “bunuri” în sensul acestei dispoziţii.
Trebuie examinat dacă circumstanţele cauzei, considerate
în ansamblu, l-au făcut pe reclamant titularul unui
interes substanţial protejat de articolul 1 al
Protocolului nr. 1. (Beyeler c. Italie [MC], Broniowski c.
Poloniei  (MC); Oneryildiz c. Turciei (MC);
2) Condiţii:
(i) existanţa unui “interes” “substanţial” (de natură
patrimonială);
(ii) reclamantul să fie titularul unui asemenea interes.
 “Interes substanţial” = valoare patrimonială
I) Interese legate de bunuri corporale:
1) Bunuri corporale imobile:
- terenuri (Sabin Popescu c. României);
- clădiri: palate (Nadbiskupija Zagrebačka c. la Slovénie
(dec.); case (Brumărescu c. României); cocioabe
(Oneryildiz c. Turciei); rafinării (Rafinăriile greceşti Stran
şi Stratis Andreatis împotriva Greciei )
2) Bunuri corporale mobile:
- bani de aur (Vasilescu c. României; Kopecky c. Slovaciei);
- automobile (Gasus Dosier- und Fördertechnik GmbH c. Pays-
Bas); autobuz (Borzhonov c. Russia);
- oi (Hatice Evcil c. Turquie-dec.);
- albine (Rajnai c. Hongrie);
- sumă de bani (Dangeville c. Franţei; - dolari – Ismayilov c.
Rusiei);
- cantitate de grâu (Plakhteyev şi Plakhteyeva v. Ucrainei);
- obligaţiuni la purtător (Saccoccia v. Austria);
- combustibil (Novikov c. Rusiei)
- computer şi documente (Smirnov c. Rusiei)
 Interes substanţial (2)
II) Bunuri incorporale:
- creanţe (Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce);
- acţiuni la o societate comerciale ( Sovtransavto c. Ucrainei);
- părţile sociale la o societate de persoane ( X. c Regatului Unit,
dec. 27 mai 1967);
- drepturi de proprietate intelectuală – mărci, drept de autor,
brevete de invenţie (Dima c. României, Anheuser-Busch c.
Portugaliei);
- folosirea unui nume de domeniu (Pfaeffgen GMBH c. Germaniei)
- clientela (Ian Edgar Liverpool c. Royaume-Uni ; Buzescu c.
României);
- fondul de comerţ (Iatridis c. Greciei);
- interese economice privind gestionarea unei afaceri (licenţe)
(Tre Traktorer c. Suediei; Pudas c. Suediei);
- drepturi la pensii şi alte sume plătite de asigurările sociale ( Stec c.
Regatului Unit): indemnizaţie de şomaj, alocaţie pentru îngrijirea
persoanelor cu handicap (Moskal c. Poloniei), etc.;
- onorariul avocaţilor – (Ambruosi c. Italiei)
 Forma juridică a “interesului
substanţial”:
Drept subiectiv= interes recunoscut şi protejat juridic de
stat;
• Drepturi reale:
• dreptul de proprietate;
• dreptul de emfiteoză;
• dreptul de superficie (Bock şi Palade c. României);
• dreptul de a pescui în apele teritoriale în temeiul unor contracte de
concesiune (Posti şi Rahko c. Finlandei);
• dreptul de abitaţie (Minasyan şi Semerjyan c. Armeniei);
• dreptul asupra unui imobil, definit prin beneficiul unei servituţi şi prin
perceperea unei rente anuale este un bun (S. c. Marii Britanii);
• garanţie reală mobiliară (Gassus Dornier c. Olandei)
• Drepturi de creanţă - izvorăsc din:
• contracte,
• îmbogăţire fără justă cauză (O.N. c. Bulgariei);
• titluri de stat (Jasinskij c. Lituaniei),
• răspundere civilă delictuală (Presos Compania Naviera c. Belgiei ), etc.
 Forma interesului: alte
situaţii
Interese = atât cele calificate ca fiind “drepturi” în
sistemele interne cât şi simplele “interese”
Alte interese (în special atunci când e greu de stabilit
dacă, în dreptul intern, reclamantul era sau nu
titularul unui drept):
- posesia – atunci când este de natură să conducă la
dobândirea proprietăţii (Bozkaada Kimisis Teodoku
Rum Ortdoks Kilisesi Vakfi c. Turciei);
- clientela (Buzescu c. Romaniei);
- activităţi economice producătoare de venituri:
Dogan si alţii c. Turciei;
- “drepturi” rezultate din situaţii ilegale: Oneryildiz
c. Turciei; Hamer c. Belgiei;
- alte situaţii când reclamantul nu (mai) era
recunoscut ca titularul dreptului cf. dreptului intern –
retroactivitatea desfiinţării unor drepturi: Beyeler c.
Italiei; Pincova şi Pinc c. Republicii Cehe;
 Beyeler c. Italiei
Van Gogh:
“Portret de taran” sau
“Grădinarul”
 Reclamantul să fie titularul
bunului
1) Nu câştigurile viitoare : Articolul 1 al Protocolului nr. 1
consacră dreptul la respectarea bunurilor actuale: un câştig
viitor nu poate fi considerat ca un “bun” decât dacă a fost
deja dobândit sau face obiectul unei creanţe exigibile ( Van der
Mussele c. Belgiei);
2) Bun actual şi speranţa legitimă : “Un reclamant nu se poate
plânge de încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 decât în
măsura în care deciziile de care se plânge se raportează la
bunurile sale în sensul acestei dispoziţii. Noţiunea de bunuri
poate cuprinde atât “bunuri actuale” cât şi “valori
patrimoniale”, inclusiv creanţe, în virtutea cărora reclamantul
poate pretinde că are cel puţin o “speranţă legitimă” de a
obţine folosinţa efectivă a unui drept de proprietate ( Prince
Hans-Adam II de Liechtenstein c. Allemagne et Gratzinger et
Gratzingerova c. République tchèque ).”
3) Bun actual: situaţia în care reclamantul se bucură deja de
folosinţa efectivă a dreptului de proprietate (locuieşte în casa
asupra căreia are drept de proprietate; are suma de bani pe care
o plateste ca impozit; deţine licenţa care îi este anulată).
 Speranţa legitimă
Există un interes patrimonial suficient de bine stabilit pe
care se putea grefa speranţa legitimă ?
Valoare patrimonială : “Dacă interesul patrimonial vizat
are natura unei “cereri” (claim), aceasta nu poate fi
considerată ca o «valoare patrimonială» decât atunci
când există o bază suficientă în dreptul intern – spre
exemplu atunci când este confirmată de o
jurisprudenţă bine stabilită (constantă) a
instanţelor. “(Kopecky c. Slovaciei).

• Este vorba de acele drepturi ce există teoretic în

patrimoniu, dar ele nu sunt încă determinate în
practică;

• Condiţia: jurisprudenţă constantă care, în situaţii de

 Valoarea patrimonială – speranţa
• Situaţii:
legitimă
• 1) nu există jurisprudenţă anterioară şi cererea reclamantului
este respinsă de instanţe care interpretează legea internă
altfel decât doreşte reclamantul ( Kopecky c. Slovaciei);
• 2) există o jurisprudenţă constantă anterioară:
– a) reclamantul nu s-a adresat instanţelor, dar situaţia de fapt ca
atare nu e contestată de Guvern ( Pressos Compania Naviera c.
Belgiei);
– b) instanţele nu stabilesc situaţia de fapt dar există probe clare
si nu e contestată de Guvern (Bozkaada Kimisis Teodoku Rum
Ortdoks Kilisesi Vakfi c. Turciei (nr. 2));
– c) instanţele stabilesc o situaţie de fapt ce nu îndeplineşte
condiţiile din dreptul material aplicabil indicat de reclamant;
– d) instanţele stabilesc situaţia de fapt in sensul indicat de
reclamant dar resping acţiunea interpretând altfel dreptul intern
(conditie suplimentara pentru uzucapiune - Bozkaada Kimisis
Teodoku Rum Ortdoks Kilisesi Vakfi c. Turciei) ;
– e) instanţele stabilesc situaţia de fapt dar aplică retroactiv o
nouă lege intrată în vigoare după începerea litigiului ( Maurice c.
Fanţei; Smokovitis c. Greciei)
 Nu sunt bunuri
I) Interesele ce nu au o valoare patrimonială:
- permisul de conducere;
- titlul nobiliar (Cierva Osorio de Moscoso
împotriva Spaniei);
II) Drepturile sub o condiţie suspensivă care nu se
îndeplineşte:
- drept de preempţiune (Gavella c. Croaţiei)
- promisiune de vânzare sub condiţie suspensivă
(nerealizată - Mirailles c. Franţei): vânzarea unui
teren sub condiţia suspensivă ca dobânditorul să
facă rost de autorizaţiile administrative necesare;
III) Simpla speranţă de a dobândi sau redobândi un
bun;
 2) Ingerinţă a statului
Legislativă: statul edictează o legislaţie care, punând în
practică o anumită concepţie socio-politică, condu ce la un
transfer de proprietate de la o persoană privată la alta :
– James c. Regatului Unit: chiriaşii – titulari ai unor contracte de
emfiteoză – avuseseră posibilitatea să cumpere, în baza unei
legi noi, la un preţ sub valoarea de piaţă, locuinţele în care
locuiau;
– Bramelid şi Malmström c. Suediei - legislaţia suedeză îi obliga
pe acţionarii minoritari să vândă partea lor dintr-o societate
anonimă acţionarului majoritar al acestei societăţi ;
– Erkner şi Hofauer, Poiss şi Prötsch c. Austriei - comasarea
forţată de proprietăţi pentru obţinerea unor suprafeţe mari,
propice unei exploatări agricole mai eficiente ;
– cazurile privitoare la legile de restituire a bunurilor confiscate
în timpul regimului comunist în statele din Europa de Est ;
– aplicarea retroactivă a unei legislaţii care priva una din părţile
unui proces de o valoare patrimonială (Lecarpentier şi alţii
c. Franţei);
 Alte ingerinţe - exemple
• Există ingerinţă când situaţia reclamantului este
afectată în vreun fel de măsura luată:
– exproprierea pentru cauză de utilitate publică
– anularea unui permis de construire ( Pine Valley c.
Irlandei);
– vânzarea casei (Păduraru c. României), chiar înainte ca
ilegalitatea naţionalizării să fi fost tranşată ( Friedrich
c. România)
– anularea unei hotărâre definitive şi irevocabile intrate
în puterea lucrului judecat (Brumărescu c. României);
– Confiscarea unor bunuri în cadrul procesului penal
(Sun c. Rusiei);
– neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti ( Sabin
Popescu c. României; Burdov c. Rusiei);
– ocuparea unor terenuri de catre autorităţile statului
fără nicio formă legală (Papamichalopoulos c. Greciei);
 Alte exemple:
• - rechiziţionarea unor bunuri;
• - anularea unei licenţe – împiedicarea continuării
exercitării unei profesii liberale ( Buzescu c. României);
• - demolarea unei case construite fără autorizaţie
(Hamer c. Belgiei);
• - distrugerea unor bunuri de către autorităţi în mod
deliberat (Akdivar şi alţii c. Turciei );
• - anularea contractului de vânzare – cumpărare prin
care bunul fusese dobândit de la stat ( Dacia SRL c.
Moldovei);
• - confiscarea unor publicaţii obscene ( Handyside c.
Regatului Unit)
• - obligaţia de a permite desfăşurarea vânătorii pe
terenul reclamanţilor (Chassagnou c. Franţei)
• Nu există ingerinţă: Pântea c. României;
 Tipuri de ingerinţă: cele trei reguli

• Articolul 1 al protocolului nr. 1 conţine 3 norme distincte:

– Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea
bunurilor sale; prima, exprimată în prima frază a primului
alineat, are un caracter general şi enunţă principiul
respectării proprietăţii;
– Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru
cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege;
– dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform
interesului general.

• Importanţa distincţiei: în cazul “privării”- despăgubirea este

obligatorie în afara unor circumstanţe excepţionale;

• Curtea trebuie să se asigure de aplicarea celor din urmă înainte

de a se pronunţa cu privire la respectarea primei. (James et
autres c. Royaume-Uni ; Sporrong et Lönnroth c. Suède; Iatridis
c. Grèce, Beyeler c. Italie).
 Privarea de proprietate
• “Privare” (Par. 1, fraza 2): nu doar cele calificate de stat în mod
formal ca lipsire de proprietate (exproprierea pentru cauză de
utilitate publică), ci şi cele “de fapt”, adică atunci când, deşi în
dreptul intern îşi păstrează scriptic calitatea de proprietar,
faptic nu mai poate să vândă, doneze, ipotecheze, folosească,
etc. (Papamichalopoulos c. Greciei; Silviu Marin c. Romaniei);
• Exemple:
– vânzarea bunului de către stat (Păduraru c. României; Strain c.
Romaniei);
– anularea contractului de vânzare a unui imobil (Dacia SRL c.
Moldovei); exproprierea indirectă în dreptul italian (Carbonara şi
Ventura c. Italiei);
– exproprierea de fapt (folosirea altor căi decât cea a exproprierii
pentru cauză de utilitate publică – Burghelea c. României);
– anularea deciziei de acordare a unui teren pe care reclamantul îşi
construise o casă (Silviu Marin c. României);
– anularea unei hotărâri judec. irevocabile (Brumărescu c. României);
– nerespectarea autorităţii de lucru judecat (Kehaya c. Bulgariei)
• Nu orice pierdere a proprietăţii este o “privare de proprietate”
(expl. confiscarea în procesul penal sau pentru fapte ilicite);
 Reglementarea folosinţei
•
bunurilor
“Reglementarea (controlul) folosinţei bunurilor (Par. 2)”:
reglementări privind urbanismul; reglementări privind
folosirea (circulaţia) unor bunuri, reglementări privind
produsele rezultate din infracţiuni; reglementarea unor
activităţi; reglementări privind vânătoarea:
– confiscarea publicaţiilor obscene ( Handyside);
– confiscarea bunurilor în cadrul proceselor penale
(Raimondo c. Italiei);
– confiscarea sumelor trecute peste graniţă fără a fi
declarate (Grifhorst c. Franţei; Gabric c. Croaţi ei);
– controlul chiriilor (Mellacher c. Austriei; Vanatoru c.
Romaniei));
– restricţii impuse de planurile urbanistice ( Pine Valley
Developments c. Irlandei);
– interdicţia de construire (Fakiridou şi Skina c. Greciei);
– retragerea unei licenţe (Tre Traktorer; Buzescu c.
României; Capital Bank AD c. Bulgariei );
– limitarea drepturilor de pescuit ( Posti si Rahko c.
Finlandei);
 Reglementarea folosinţei – alte
• exemple
Luarea măsurii sechestrului
Canda c. Regatului Unit);
asupra unui avion (Air

• confiscarea unor documente ale unui cabinet de

avocaţi, în cadrul unei anchete penale (G. S. şi M. C.
Austriei);
• interdicţia de pescui pe luciul de apă propriu
(Alatulkkila c. Finlandei);
• interzicerea folosirii unui nume de domeniu pentru că
încalcă o marcă anterioară (Pfaeffgen c. Germaniei);
• organizarea profesiilor liberale (Buzescu c. României);
• reglementarea generală a regimului unor drepturi, cu
consecinţa posibilităţii pierderii lor în favoarea altor
particulari: uzucapiune (Pye c. Regatului Unit);
• obligarea de a permite desfăşurarea vânătorii pe
terenuri (Chassagnou c. Franţei);
• sechestrul asupra unei maşini pentru garantarea plăţii
unei amenzi (Viktor Konovalov c. Rusiei);
• declararea în faliment cu efect asupra posibilităţii de a
dispune de bunuri (Bottaro c. Italiei);
 Regula generală: atingerea adusă substanţei
bunuri
• Primele două reguli sunt numai aspecte particulare a celei de-a
treia
• Neexecutări (Manoilescu şi Dobrescu c. României (dec.); Viaşu )
• Pensii
• Cazuri izolate:
– PRODANOF ET AUTRES c. ROUMANIE (no 2) – după
câştigarea imobilului în instanţă, acesta fusese atribuit prin
HG către SRI care îl ocupase încă 2 ani;
– ROSSITTO c. ITALIE – interdicţie de a construi în aşteptarea
exproprierii (24 ani);
– Dogan şi alţii c. Turciei: imposibilitatea de a se întoarce în sat;
– Exercitarea dreptului de preempţiune de către stat la 10 ani
după vânzarea operei (Beyeler c. Italiei);
– Bălan c. Moldovei: folosirea unei fotografii a unui castel,
protejată prin drept de aurtor, ca fundal al cărţilor de
identitate;
 3) Condiţiile ingerinţei
• Prevăzută de lege
• Cauza de utilitate publică
• Proporţionalitatea (justul echilibru)
 A) Ingerinţa
“prevăzută de lege”

-“lege”
-“calitatea legii:
accesibilitatea şi
previzibilitatea”
 Legea – noţiune
autonomă
• Lege - sens material, nu formal - dreptul material in
vigoare aşa cum rezultă din totalitatea normelor
juridice:
– Lege propriu-zisă: Constituţie, legi organice, legi ordinare;
– Alte acte normative: norme de reglementare cauzele nr.
1983/63, Culegere 18, p. 19, şi nr. 7308/75, DR 16, p. 32,
hotărâri de Guvern, hotărâri ale Consiliilor locale, etc.;
– Tratate internaţionale aplicabile in dreptul intern;
– jurisprudenţa Sunday Times c. Marii Britanii,) (nu numai
pentru ţările din sistemul common law, ci şi pentru cele din
sistemul continental Kruslin c. Franţei Bock şi Palade c.
Romaniei).

Jurisprudenţa, ca sursă de drept, este “lege” (drept

material) în sensul Convenţiei; în majoritatea
cazurilor, „legea” la care fac trimitere diverse
articole ale Convenţiei este textul legal în vigoare
aşa cum a fost interpretat de instanţele
competente (Kafkaris c. Ciprului; Leyla Şahin c.
Turquie [GC]).
 Calitatea legii
• Condiţii: accesibilitate şi previzibilitate:

• A) Accesibilă: textele normative şi jurisprudenţa

pertinentă sunt publicate sau cel puţin sunt aduse la
cunoştinţa destinatarilor, care au astfel posibilitatea de
a le consulta.
– Publicarea în Monitorul Oficial;
– Publicarea in ziare de specialitate – Spacek s.r.o c.
Republicii Cehe (Buletinul Financiar)
– publicarea în culegeri de jurisprudenţă (Muller şi
alţii c. Elveţiei)
– accesul pe internet;

• Jurisprudenţă: intervalul de timp dupa care se

consideră că a devenit accesibilă (6 luni – Di Sante c.
Italiei; Depauw c. Belgiei, etc.)
 Lege previzibilă
• Condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când
justiţiabilul poate cunoaşte, plecând de la formularea
dispoziţiei pertinente şi, la nevoie, cu ajutorul
interpretării sale de către instanţele naţionale, ce
acte şi omisiuni angajează răspunderea sa (Dammann
c. Elveţiei; jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale -
Rogl c. Germaniei ).

• Întinderea noţiunii de „previzibilitate” depinde, într-o largă

măsură, de conţinutul textului respectiv, de domeniul
la care se referă ca şi de numărul şi de calitatea
destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu înseamnă însă
că persoana vizată nu se poate adresa unor specialişti
pentru a evalua, într-un grad rezonabil în circumstanţele
cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un act
determinat. Este mai ales cazul profesioniştilor, obişnuiţi
cu obligaţia de a face dovada unei mari prudenţe în
exercitarea meseriei lor (Tourancheau şi July c. Franţei).
 Exemple:
Neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti : Legalitatea
implică datoria pentru stat sau orice autoritate publică de
a se “plia” la o hotărâre judecătorească pronunţată
împotriva lor (Hornsby c. Grèce; Carbonara et Ventura+
Belvedere Alberghiera c. Italie). Aceeaşi constatare este
valabilă şi pentru actele organelor administrative ce au un
caracter definitiv şi executoriu. (Fotopolou c. Grece).
Rezultă că neexecutarea este neprevăzută de lege –
Katsaros c. Greciei);
• Nerespectarea autorităţii de lucru judecat (Kehaya c.
Bulgariei);
• Exproprierea indirectă în cazurile italiene (Belvedere
Alberghiera c. Italiei); asemănător, Burghelea c. României;
• Minasyan şi Semerjyan c. Armeniei: exproprierea pentru
cauză de utilitate publică numai prin “lege” –
nerespectarea Constituţiei;
• Victor Konovalov c. Rusiei: vânzarea maşinii reclamantului
fără ca executorul judecătoresc să respecte legislaţia
internă;
• Baklanov c. Rusiei: sumă de bani trecută peste graniţă;
 Scop legitim
 Rolul Curţii – control restrâns: Considerând normal ca
legiuitorul să dispună de o mare latitudine pentru a duce o
politică economică şi socială, Curtea a declarat că respectă
maniera în care aceste concepe imperativele “utilităţii
publice”, cu excepţia cazului în care decizia sa se dovedeşte
manifest lipsită de orice bază rezonabilă (James et autres, Ex-
roi de Grèce et autres).

Exemple:
• exproprierile pentru realizarea unor lucrări publice
• dreptul de preemţiune al statului pentru preţuri de vânzare a
imobilelor sub preţul pieţei – combaterea evaziunii fiscale
(Hentrich c. Franţei);
• radierea unui avocat de pe tablou pentru incompatibilitate (cu
profesia de profesor universitar) – scopul garantării
independenţei avocaţilor, administrării justiţiei (Lederer c.
Germaniei);
• politică de comasare a terenurilor pentru administrare
agricolă mai bună (Hakansson şi Sturesson c. Suediei);
 Exemple când nu s-a
acceptat:
• Privarea de proprietate ca rezultat al nerespectării
securităţii raporturilor juridice prin:
– ignorarea puterii lucrului judecat a unei hotărâri
(Kehaya şi alţii c. Bulgariei);
– desfiinţarea unei asemenea hotărâri într-o cale
extraordinară de atac (Cornif c. României);
• Nerestituirea bunului după ce lucrările publice nu
se mai realizează (Beneficio Cappella Paolini);
• Neplata sporului de valoare a bunului între
momentul exproprierii şi cel al realizării lucrării
publice – Motais de Narbonne c. Franţei;
• Aplicarea retroactivă a unei legi noi (Lecarpentier
c. Franţei)
 Justul echilibru:
proporţionalitatea
• 1) Atât o atingere adusă dreptului la respectarea
bunurilor cât şi o neîndeplinire a unei obligaţii
pozitive trebuie să realizeze un just echilibru
între exigenţele interesului general al comunităţii
şi imperativele protejării drepturilor
fundamentale le persoanei (Sporrong et Lönnroth
c. Suediei ; Broniowski c. Poloniei).
• 
• 2) În fiecare cauză privind o pretinsă încălcare a
articolului 1 din P 1, Curtea verifică dacă, din
pricina acţiunii sau inacţiunii statului, persoana
vizată a trebuit să suporte o sarcină
disproporţionată, excesivă (Sporrong et
Lönnroth, Ex-roi de Grèce et autres).
 
 Factori
• Pentru a aprecia respectarea articolului 1 P 1, Curtea analizează
global diversele interese în joc, in vederea asigurării caracterului
concret si efectiv al dreptului protejat; .
• Despăgubiri – obligatoriu numai pentru privare, pot exista si pentru
celelalte ca factor de apreciere a proport. (Baner c. Suediei );
• Conduita părţilor: reclamant şi stat: bună sau rea-credinţă;
conştiinţa comportamentului delictuos ( Hamer c. Belgiei; Air Canada
c. Regatului Unit);
• Exista posibilitatea luării altor măsuri, mai puţin severe?
(Borzhonov c. Rusiei – autobuz; Gabric c. Croaţiei); ce se întâmplă în
alte state (Grifhorst c. Franţei)
• Cuantumul amenzii/sancţiunii (Mamidakis c. Greciei; Grifhorst c.
Franţei – confiscare 233 956 euro plus amenda ½; Ismaylov c.
Rusiei); influenţa asupra situaţiei financiare a reclamantei;
• Timpul/durata măsurii (Forminster c. Republicii Cehe – 11 ani;
Smirnov c. Rusiei - computer; Borzhonov c. Rusiei); Botaro c. It – 12
ani;
• Incertitudinea creată de actele statului (legislativă; administrativă;
judiciară); nerespectarea obligaţiei de a acţiona în timp util, într-un
mod concret şi cu cea mai mare coerenţă atunci când un interes
general este în joc; (Păduraru c. Romaniei; Jokela c. Finlandei ).
• Existenţa unor garanţii procedurale adecvate (Hentrich c.
Frantei);
 Exemple
• Imposibilitatea evacuării unui chiriaş căruia îi
expirase contractul de închiriere (Imobiliare
Saffi c. Italiei);
• Imposibilitatea de falitului de a dispune de toate
bunurile sale pe toată perioada falimentului
(Luordo c. Italiei);
• Returnarea de către administraţia fiscală a
impoziterlor plătite în avans numai cu mari
întârzieri (Buffalo SRL c. Italiei);
• Condiţii privind închirierea caselor naţionalizate
– Radovici şi Stănescu c. României)
 Proporţionalitatea privării: justa
Numai în cazul privării este obligatorie plata unei despăgubiri
despăgubire
(circumstanţe excepţionale – Jahn c. Germaniei);
Reparaţia: bani sau alte măsuri compensatorii ( Higitaq 53 c.
Danemarcei); exc. – hotărâri judecătoreşti (trebuie să existe o
justificare);
Despăgubiri – sumă rezonabil în raport cu valoarea de piaţă a
bunului; exc:
- Nu în toate cazurile se garantează o compensaţie integrală,
obiective legitime de “utilitate publică” pot conduce la o restituire
inferioară valorii de piaţă (Papachelas c. Greciei; Velikovi c.
Bulgariei); totuşi, raportul între indemnizaţie şi valoarea de piaţă
trebuie să rămână unul rezonabil; (Malama c. Grèce, Platakou c.
Grèce).
- Uneori nu doar valoarea de piaţă a bunului: teren agricol
expropriat – impiedicarea câştigării traiului (Lallement c. Franţei);
• Intervalul de timp în care se plăteşte despăgubirea: are ca si
consecinta agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate
şi plasarea acesteia intr-o situaţie de incertitudine, mai ales
tinând seama de inflaţia din unele state (Akkuş c. Turquie).
• Creşterea valorii bunului între momentul exproprierii şi cel al
realizării efecive a lucrării publice ( Montais de Narbonne c.
Franţei);