curs 2

Farmacodinamia

Farmacocinetica

Farmacotoxicologia
Distribuţia medicamentelor

 Depinde de:
 vascularizaţia structurii biologice,

 penetrabilitatea prin barielele biologice

locale,
 afinitatea organului, ţesutului pentru
medicament
Distribuţia medicamentelor

 Medicamentele ajunse în sânge sunt

transportate:

sub formă liberă

legate de proteinele plasmatice
Legarea de proteinele plasmatice este un
fenomen reversibil, în echilibru dinamic ce
asigură un nivel constant de molecule
libere.
Volumul aparent de
distribuţie
 Volumul aparent de distributie măsoară
volumul lichidian total in care s-a răspândit
medicamentul, asa cum rezultă din
concentratia pe care o realizează în plasmă.
D
Vd= -----
Co
in care D reprezintă doza administrată, iar Co concentraţia
plasmatică iniţială
Legarea de proteinele
plasmatice
 Forma legată:
 nu poate difuza în ţesuturi (nu acţionează
farmacodinamic)
 nu poate filtra glomerular (nu poate fi
eliminată renal)
 Medicamentele sunt legate de:
 albumine, transferine
 ceruloplasmina
 α şi β lipoproteine
Legarea de proteinele
plasmatice
Parametrii care caracterizează fixarea
sunt:
 afinitatea, caracterizată prin constanta
de afinitate Ka
 procentul de fixare (raportul dintre
fracţiunea legată şi cantitatea totală de
medicament în sânge)
Epurarea medicamentelor

Epurarea medicamentelor se face prin:

 biotransformare şi /

 sau prin excreţie

Epurarea prin
biotransformare
 Se realizează în două etape:
 Etapa I –care cuprinde reacţii de
oxidare, reducere şi hidroliză , în urma
cărora rezultă metaboliţi cu grupări
funcţionale polare.
 Etapa II- care include reacţii de
conjugare a metaboliţilor formaţi
anterior
Eliminarea medicamentelor

A doua modalitate importantă de

epurare pe lângă biotransformare este
excreţia, care poate fi :

 în principal - excreţie renală,

 sau excreţie extrarenală.

Excreţia renală

Implică 3 procese :

 de filtrare glomerulară,

 de reabsorbţie tubulară,

 de secreţie tubulară.
Excreţia extrarenală

 Excreţia biliară –se face prin

intermediul mecanismelor
transportoare active:
 un sistem transportor pentru acizi
organici,
 altul pentru bazele organice, şi

 un al treilea pentru anumiţi steroizi.

Excreţia extrarenală

 Excreţia prin lapte- se face prin

difuziune,
 Eliminarea pulmonară- predomină
pentru substanţele volatile sau
gazoase.
 Eliminarea cutanată şi prin fanere
CLEARENCE-UL UNUI
MEDICAMENT
 Clearence-ul este un parametru
farmacocinetic care caracterizează
epurarea

 Arată ritmul eliminării pe diferitele căi

de eliminare în funcţie de concentraţia
medicamentului în lichidul biologic.
CLEARENCE-UL UNUI
MEDICAMENT
Clearence-ul reprezintă viteza epurării
raportat la concentraţia
medicamentului în lichidul biologic:

V
Cl = ----
C
Clearence-ul plasmatic

 notat simbolic Clp – reprezintă volumul

în ml, sau l epurat de medicament în
unitatea de timp, raportat la greutatea
corporală.
Clearence-ul plasmatic
 Se exprimă prin 2 formule:

Clp=Ke  Vd sau Clp = D/ASC unde :

Ke = constanta de epurare proprie fiecărui

medicament
Vd = volumul aparent de distribuţie
D = doza administrată
ASC = aria de sub curba concentraţiei
plasmatice în funcţie de timp
Clearence-ul sistemic total

 reprezintă suma dinte clearence-ul

renal, hepatic, şi clearence-ul altor
organe.

Clt = Clr+Clnr, unde :

Clr = clearence-ul renal
Clnr= clearence-ul nerenal în principal
hepatic
Timpul de injumătăţire

Simbol- T½ .

 este un parametru farmacocinetic

primar care caracterizează epurarea.
 este timpul necesar scăderii la
jumătate a concentraţiei de
medicament în plasmă.
 Timpul de injumătăţire
 0,693 x Vd 0,696
 T½ = ---------------- sau T½ = ---------
 Cl Ke
 apreciază timpul în care după administrări
repetate se realizează o concentraţie constantă
în platou, prin acumulara repetată a
medicamentului în cazul unei epurări după o
cinetică de ordinul I.
TIPURI DE CINETICĂ ŞI
MODELE COMPARTIMENTALE
 Absorbţia şi epurarea medicamentelor
se pot desfăşura după 2 tipuri de
cinetică:
 cinetică de ordinul 0 – caracterizată

printr-un ritm constant independent de

cantitatea de medicament,
 cinetică de ordinul 1 – are ritm direct
proporţional de cantitatea de
medicament.
 FARMACODINAMIA
Farmacodinamia

 Farmacodinamia generală se ocupă cu legile

generale ale acţiunii medicamentelor şi cu
relaţiile între structura chimică şi acţiunea
lor.
 Farmacodinamia specială explică acţiunea
medicamentelor după influenţa lor asupra
unor organe, ţesuturi, funcţii.
MECANISME GENERALE DE
ACŢIUNE ALE
MEDICAMENTELOR

 specificprin interacţiune cu
structuri macromoleculare numite
farmacoreceptori şi,

 nespecific,modificând procese
fizice sau chimice.
Acţiuni medicamentoase
nespecifice
 antiacidele sau medicamentele ce
corectează echilibrul acido-bazic;
 anestezicele locale blochează
transmisia impulsului nervos, prin
acţiune nespecifică, modificând
fluiditatea membranelor neuronale,
 dezinfectantele dezorganizează
structura celulară a bacteriilor
Tipurile morfofuncţionale de
receptori farmacologici
 receptori operanţi prin canale ionice,

 receptori cuplaţi cu proteine G,

 receptori cu proprietăţi enzimatice,

 receptorii cuplaţi cu ADN.

FACTORI CE MODIFICĂ
ACŢIUNEA FARMACODINAMICĂ
 factori dependenţi de medicament,

 factori biologici,

 factori individuali,

 factori de mediu
Acţiunea medicamentelor la
nivel celular
 în afara celulei,

 la nivelul membranei celulare,

 intracelular.
Farmacodinamia specială

acţiunea pe SNV,
acţiunea la nivelul sistemului
autacoizilor,
acţiunea asupra mecanismelor
de reglare hormonală,
acţiunea asupra aparatelor
efectoare,
 FARMACOTOXICOLOGIA
 manifestările intoxicaţiilor acute şi
cronice,
 tratamentul intoxicaţiilor acute şi
cronice,
 cauzele apariţiei reacţiilor adverse la
medicamente,
 stările patologice induse de
medicamente.
Intoxicaţiile acute

 Apar după:
 administrarea de doze foarte mari de
substanţe medicamentoase obişnuite,
 la depăşirea dozelor maxime în cazul
substanţelor puternic active, foarte
puternic active şi toxice,
 Intoxicaţiile cronice
 Apar după administrarea repetată pe o
perioadă îndelungată a unor medicamente,
datorită :
 acumulării de doze mari de substanţă
activă,
 sumarea efectului fiecarei doze când este
ireversibil.
Evaluarea efectelor toxice la
animale
 Curba logaritm doza-efect, are forma unui
clopot, în vârful lui se situează doza la care
răspund 50% dintre animale şi este numită
curba cuantală simplă Gauss.
 DT 50 (doza toxica 50) în cazul unui efect
toxic,
 DL 50 (doza letala 50) în cazul unui efect
letal
Evaluarea efectelor toxice la
animale

 DL 50 =doza letală 50 –doza care

omoară 50% din animalele lotului,
 DL 1 =doza letală minimă-doza care
omoară 1 % din animalele lotului,
 DL 99 =doza letală maximă –doza
care omoară 99% din animalele
lotului.
 Riscul terapeutic
 reprezintă riscul de apariţie al
intoxicaţiilor /reacţiilor adverse, la
administrarea de doze terapeutice şi se
determină prin indicele terapeutic (IT);
IT reprezintă raportarea dozelor toxice
şi letale la dozele eficace (DE).
 DL50
 IT=----------
 DE50
Tratamentul intoxicaţiilor acute
şi cronice
 Măsuri nespecifice;
 Scăderea cantităţii de toxic din
organism,
 Susţinerea funcţiilor vitale

 Măsuri specifice- antidoturi specifice,

Substanţa toxică Antidotul

Intoxicaţia cu mercur/arsen Dimercaprolul (agent chelator)

Intoxicaţia cu plumb Edetatul de sodiu si calciu

Intoxicaţia cu toxice Fenobarbital

convulsivante
Intoxicaţia cu barbiturice Bemegrida

Intoxicaţia cu anestezice generale Bemegrida

Substanţa toxică Antidotul

Intoxicaţia cu insulina si Glucoza 10 %

alte hipoglicemiante
Intoxicaţia cu heparina Protamina sulfat

Intoxicaţia cu Fitomenadiona
anticoagulante orale
Intoxicaţia cu toxice Atropina
organofosforice
Intoxicaţia cu toxice Albastru de metilen
methemoglobinizante
Intoxicaţia cronică
1.DEPENDENŢA
 Este o stare de intoxicaţie cronică care se
caracterizează prin necesitatea subiectivă şi
sau obiectivă de folosire a unor toxice sau
medicamente ce pot da dependenţă: morfina,
heroina, opioide de sinteză, amfetaminele,
cocaina, alcoolul etilic, hipnotice, mai ales
barbiturice, tranchilizante, lisergida (LSD),
canabinoidele, în măsură mai mică –nicotina
şi cafeina.
1.DEPENDENTA

 Dependenţa este definită de 4

componente:
 dependenţa psihică,

 toleranţa,

 dependenţa fizică,

 psihotoxicitatea.
 2.Toleranţa
 Apare mai ales pentru efectele nervos
centrale, cu caracter subiectiv mai puţin
pentru efectele periferice.
 De regulă toleranţa este de natura
farmacodinamică, scade reactivitatea
neuronilor interesaţi în acţiune prin
intervenţia unor mecanisme adaptative:
aceeaşi concentraţie de medicament
produce progresiv răspunsuri mai slabe.
3.Dependenţa fizică

 Este caracterizată prin sindromul de

abstinenţă. Bolnavul care a primit de
repetate ori morfina, alcool, sau alte
substanţe ce dezvoltă dependenţa la un
moment dat, ia toxicul nu din cauza
dependenţei psihice (datorită toleranţei
efectele centrale urmărite nu se mai
produc), ci pentru a evita sindromul de
abstinenţă ce caracterizează dependenţa
fizică.
 4.Psihotoxicitatea
 Se manifestă prin tulburări de
comportament cu caracter psihotic dupa
folosirea îndelungată de doze mari de
substanţe ce dezvoltă dependenţa. Aceasta
apare pregnant la barbiturice, alcool,
cocaina, amfetamina, lisergida
 REACŢII ADVERSE LA
MEDICAMENTE
 Reacţiile adverse sunt efecte nedorite, nocive
care apar la doze terapeutice
 Cele mai frecvente reacţii adverse apar la:
 asociaţiile estro-progestative orale,
 antibiotice şi chimioterapice: ampicilina,
cotrimoxazolul, izoniazida, nitrofurantoin,
 deprimante centrale: diazepam, clorpromazina,
 antihipertensive: metilodopa,
 antiinflamatoare nesteroidiene: fenilbutazona,
 compuşi ioduraţi radioopaci,
 excipienţi din compoziţa unor forme
farmaceutice.
 2. Efectele mutagene
 Produc modificări ireversibile ale genotipului
 Efectele carcinogenetice constau în
posibilitatea unor medicamente da a induce
transformarea canceroasă a celulelor (ex.
aminofenazona).
 3.Reacţiile adverse de tip
idiosincrazic
 se manifestă ca reacţii neobişnuite, fie diferite
calitativ de efectul normal, fie determinate de
doze care în mod normal sunt lipsite da
nocivitate.
 de ex. hemoliza acută produsă de unele
medicamente la persoane cu deficit de
glucozo-6-fosfat dehidrogenaza.
4. Reacţiile adverse prin mecanism
alergic sau reacţiile de
hipersensibilitate
 Nu sunt dependente de doză, şi presupun
un contact anterior cu substanţa respectivă
sau cu o substanţa înrudită structural.
 Este necesară o perioada de aproximativ 10
zile de la primul contact până la instalarea
stării de alergie
Reacţiile adverse in funcţie de
mecanismul de producere:

 reacţii da tip anafilactic (astm bronşic,

angioedem, urticarie, şoc anafilactic);
 reacţie citolitică (granulocitopenii,
trombocitopenii, anemii hemolitice);
 reacţii de tip intârziat (dermatite).
 Reacţii de tip anafilactic sau de
tip I
 mai frecvente la persoanele atopice
 sunt reacţii de tip imediat
 sunt induse de cuplarea antigenului cu Ig. E
sau reagine care acoperă suprafaţa celulelor
mastocite şi bazofile
 manifestarea acută în reacţia tip I = şocul
anafilactic. Apare declanşat mai ales când
alergenul e introdus în organism prin
injectare.
 Reacţii alergice de tip II = de tip
citotoxic

 Interacţiunea unui medicament duce la

formarea de anticorpi de tip Ig. G, direcţionaţi
specific împotriva unor constituenţi tisulari
(deveniţi antigenici prin interacţiunea cu unele
medicamente).
 Anticorpii determină liza celulelor purtătoare
ale haptenei medicamentoase
Reacţii alergice de tip III prin
complexe imune

 Prin formarea de complexe între Ag. şi Ac.

circulanţi, Ig. G şi Ig. M. Complexele imune
solubile se fixează în vasele mici şi în
membranele bazale – unde activează
complementul şi induc reacţii inflamatorii.
 Reacţii alergice mediate celular
sau de tip IV

 Fac parte din categoria reacţiilor întârziate şi

se datoresc intervenţiei limfocitelor
sensibilizate (Ac. circulanţi lipsesc) care
eliberează limfokine, generând infiltrate
monocelulare perivasculare