Sunteți pe pagina 1din 11

Inovaţia este unealta specifică a afaceriştilor,

metoda prin care exploatează schimbarea în folosul


unei noi afaceri sau a unui nou serviciu. Se poate
înfăţişa şi ca o disciplină ce se poate învăţa şi practica.
Afaceriştii trebuie să caute anume sursele de inovaţie,
schimbările şi indiciile care oferă oportunităţi pentru
a inova. Şi trebuie să ştie cum să aplice inovaţiile şi
principiile de succes ale unui lucru nou.

Peter Drucker
Tema:
INFRASTRUCTURA
INOVATIONALA A REPUBLICII
MOLDOVA

Elaborat:
Verificat

2
Pentru susţinerea şi dezvoltarea infrastructurii de inovare,
începând cu 2007 s-a iniţiat elaborarea cadrului juridic de reglementare
a acestei sfere. Astfel, în 2007 este aprobată Legea cu privire la
implementarea Strategiei de cercetare-dezvoltare a Republicii Moldova
până în 2020.

În sensul legii, prin parc ştiinţifico-tehnologic se înţelege o


grupare de persoane juridice şi persoane fizice, constituită în baza unui
contract de asociere, care include organizaţii din sfera ştiinţei şi
inovării, alte subiecte reprezentând domenii ale activităţii de inovare şi
de transfer tehnologic, agenţi economici care valorifică rezultatele
ştiinţifice şi inovaţiile prin activităţi economice.

3
• Parcurile ştiinţifico-tehnologice. Parcurile ştiinţifice reprezintă o
organizaţie condusă de specialişti pregătiţi, al căror obiectiv este
asigurarea îmbogăţirii comunităţii prin promovarea culturii inovaţionale şi
a competitivităţii afacerilor asociate şi a instituţiilor de ştiinţă.

Principala diferenţă dintre parcurile tehnologice şi parcurile


industriale este faptul că cele din urmă reprezintă nişte situri extinse care
asigură terenul şi facilităţile necesare pentru înfiinţarea fabricilor.

Rezidenţii PŞT sunt persoane juridice sau fizice, indiferent de tipul


de proprietate şi forma juridică de organizare, inclusiv organizaţii,
instituţii şi întreprinderi din sfera ştiinţei şi a inovării, cu sediu permanent
sau domiciliu în Republica Moldova, care practică, în bază de contract
încheiat cu administratorul parcului, activităţi de cercetare şi/sau inovare
şi de transfer tehnologic, de producere şi comercializare a mărfurilor
(serviciilor) obţinute din aceste activităţi şi/sau de cercetare ştiinţifică
aferentă lor, efectuate în parcul ştiinţifico-tehnologic.

4
Pentru obţinerea statului de rezident, legislaţia prevede o
serie de condiţii pe care aceştia ar trebui să le întrunească.
Termenul de activitate a rezidentului în cadrul PŞT nu trebuie
să depăşească 5 ani.
In 2007 este creat primul
-Parc Știinţifico-Tehnologic din Republica Moldova –
,,Academica”.
-Parcul Știinţifico-Tehnologic ”Inagro”, creat în 2008 la
propunerea clusterului știinţi& co-tehnologic în domeniul
agriculturii ecologice și intensive.
-Parcul Ştiinţi& co-Tehnologic ”Micronanoteh”, creat în 2009
la propunerea clusterului ştiinţi& co-tehnologic în domeniul
microelectronicii şi nanotehnologiilor ”Micronanoteh”.

5
În prezent, în RM îşi desfăşoară activitatea următoarele
Incubatoare de Inovare:
-Incubatorul de Inovare ”Inovatorul”, creat în 2007.

-Incubatorul de Inovare ”Politehnica”, creat în 2011.

-Incubatorul de Inovare ”Innocenter”, creat în 2012, la


propunerea clusterului inovaţional educaţional “InnOClaster” în
scopul concentrării dezvoltării inovaţiilor şi în regiuni.

-Incubatorul de Inovare ”Inventica-USM”, creat în 2012 .

-Incubatorul de Inovare ”Itech”, creat în 2012.


-
Incubatorul de Inovare ”Nord”, creat în 2012.
-Incubatorul de Inovare ”Antreprenorul Inovativ”, creat în 2013.

6
7
Incubatorul de Inovare moldo-lituanian ”Media Garaj”,
creat în 2014. Incubatorul nu a beneficiat de finanţare bugetară.
”Media Garaj” este primul incubator creat la propunerea
unui cluster care întruneşte membri din afara ţării. Patru din cele
şapte incubatoare, au fost create pe lângă instituţiile de învăţământ
superior, având un profil preponderent educaţional. Experienţa
incubatoarelor educaţionale nu este una pozitivă.
Cu excepţia Incubatorului „Innocenter” din mun.
Comrat, niciunul dintre incubatoarele create pe lângă instituţiile
de învăţământ superior nu au reuşit să atragă companii rezidente.
Infrastructura de inovare poate fi dezvoltată în continuare prin
crearea de noi entităţi de suport, conform practicilor europene, şi
anume:
-Garage-uri inovaţionale - Acceleratoare

8
Moldova este în rândul ţărilor în care există oficii de transfer
tehnologic, datorită implementării proiectului Tempus, finanţat de Comisia
Europeană – Technological Transfer Network, unul din rezultatele căruia a
vizat crearea oficiilor de transfer tehnologic în 4 universităţi autohtone. Start-
up-uri şi spin-of-uri.
Start-up – este o companie nou înfiinţată, sau una într-o fază incipientă
de dezvoltare, caracterizată printr-o creştere rapidă, creată în scopul de a
utiliza cunoştinţe şi experienţe. Este o formă de antreprenoriat academic –
fondat de către studenţi sau absolvenţi. Există şi aşa numitele start-up-uri
tehnologice, companii înfiinţate de către unul sau mai mulţi angajaţi ai
comunităţii ştiinţifice, folosind soluţii inovatoare la care au drepturi adecvate.
Spin-of – noi companii, fondate de unul sau mai mulţi
angajaţi, care se separă de la o societate-mamă sau de la altă organizaţie (cum
ar fi un laborator de cercetare, instituţie de învăţământ superior), folosind
resursele intelectuale ale organizaţiei-mamă pentru a realiza acest lucru

9
Clusterele ştiinţifico-tehnologice .Aproape toate statele membre
ale UE implementează măsuri şi programe de promovare şi dezvoltare a
clusterelor. Importanţa clusterelor în Republica Moldova, în sfera
inovaţiilor, la momentul actual ţine de faptul că parcurile ştiinţifico-
tehnologice şi incubatoarele de inovare pot fi create doar la propunerea
acestora. Totodată, şi patrimoniul oferit administratorilor PŞT şi
incubatoarelor de inovare (II) este pus la dispoziţie de către membrii
clusterului.
Clusterele ştiinţifico-tehnologice .Aproape toate statele
membre ale UE implementează măsuri şi programe de promovare şi
dezvoltare a clusterelor. Importanţa clusterelor în Republica Moldova,
în sfera inovaţiilor, la momentul actual ţine de faptul că parcurile
ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare pot fi create doar la
propunerea acestora.
Totodată, şi patrimoniul oferit administratorilor PŞT şi
incubatoarelor de inovare (II) este pus la dispoziţie de către membrii
clusterului.

10
Bibliografie
 http://agepi.gov.md/sites/default/files/2015/11/Studiu_inovare.pdf

http://pstacademica.md/index.php?option=com_content&view=category&id=1
2&Itemid=143&lang=ruhttps://ancd.gov.md/ro/content/parcuri-%C8%99i-
incubatoare

11

S-ar putea să vă placă și