Statistica socio-economica

Prelegeri 02
Dr.conf.univ.int.
Oleg FRUNZE
 INDICATORII STATISTICI
• Variabilitatea formelor individuale
de manifestare în timp şi spatiu a
proceselor şi fenomenelor
economice a determinat statisticienii
să elaboreze metodologii şi tehnici
specifice determinării cantitative a
unor indicatori.
 Indicatorul statistic
• Indicatorul statistic este expresia
numerică a unor fenomene, procese,
activităti sau categorii economice şi
sociale, delimitate în timp, spatiu şi
structură organizatorică.
 Contextul
• Indicatorii trebuie să asigure
compatibilitatea informatiilor atât pe
plan national, cât şi international,
deoarece aceştia au un continut real,
obiectiv determinat, o formulă proprie
de calcul şi o formă specifică de
exprimare.
Indicatorul statistic cuprinde două părţi:

• o parte noţională, cu care se defineşte

conţinutul şi pentru care se stabileşte o
metodologie unică de calcul;
• expresia numerică, concretizată ca timp,
spaţiu şi delimitare organizatorică.
 Funcțiile indicatorilor statistici
• Funcția de comparare;
• Functia de măsurare;
• Functia de analiză;
• Functia de sinteză;
• Funcția de estimare;
• Functia de verificare a ipotezelor.
 Funcţia de comparare
• Funcţia de comparare vine din necesitatea de
cunoaştere a modificărilor intervenite în
dezvoltare sau structură. Compararea se
poate face sub formă de diferenţă sau raport.
Prin diferenţă se pot compara numai indicatorii
absoluţi care au acelaşi conţinut şi unitate de
măsură. Prin raport se pot compara aceiaşi
indicatori sau indicatori diferiţi, dar care se
găsesc într-o relaţie de interdependenţă.
 Functia de măsurare
• se realizează prin observarea directă la nivelul
fiecărei unităti, operatie în urma căreia se
obtin indicatori absoluti exprimati cantitativ
sau valoric, şi ocupă un loc bine determinat în
sistemul de indicatori care caracterizează în
final colectivitatea. Aceşti indicatori, numiti şi
indicatori primari,sunt supuşi în continuare
unui proces de prelucrare cu ajutorul unor
modele de calcul şi analiză statistică.
 Functia de analiză
• provine din faptul că statistica operează cu
variabile complexe care se găsesc în diferite
relatii de cauzalitate şi actionează între „parte
şi întreg” sau între „factor şi rezultat”.
Necorelarea unor elemente duce la repetarea
calculelor şi descoperirea greşelilor apărute
datorită unor calcule eronate sau unor
metodologii greşit aplicate.
 Alte funcții ai indicatorilor
• Functia de sinteză este cea prin care se evidentiază ceea ce este
esential, tipic, pentru întreaga masă de fenomene de acelaşi fel,
omogene şi apare sub formă de valori medii sau agregate
complexe.
• Functia de estimare se manifestă prin măsurarea tendintei
de dezvoltare a fenomenului în aceleaşi conditii de evolutie,
dar variabile în timp.
• Functia de verificare a ipotezelor şi de testare a
semnificatiei unor indicatori calculati, fapt ce se impune
datorită folosirii mai multor ipoteze de calcul cu privire la
posibila evolutie în timp, spatiu, dar şi din punct de vedere
managerial, a fenomenului studiat.
 Clasificarea indicatorilor statistici
• a) indicatori absoluţi (indicatori primari), care
exprimă nivelul de dezvoltare al caracteristicii
cercetate şi se exprimă în unităţile de măsură
specifice caracteristicii observate (înregistrate).
• b) indicatorii derivaţi: mărimile relative,
mărimile medii, indicatorii variaţiei şi
asimetriei, indicatorii corelaţiei şi indicii
statistici.
 Indicatorii primari
• se obţin in cadrul prelucrării primare a datelor
statistice, ca urmare a proceselor de centralizare a
datelor.
• Indicatorii primari obţinuţi din agregarea unor
valori individuale, cu acelaşi conţinut calculat la
treptele inferioare din punct de vedere ierarhic
(spre exemplu, costurile totale, calculate ca suma
costurilor pe secţii).
• Indicatorii primari obţinuţi prin observare, atunci când
se face un studiu monografic al unei unităţi statistice
(exemplu: într-o întreprindere, indicatorii valorici ai
producţiei sunt şi indicatori absoluţi primari).
 Indicatorii derivaţi
• Indicatorii derivaţi se obţin în urma aplicării
unui model de calcul statistic de comparare
sau estimare. Compararea a 2 sau mai mulţi
indicatori se poate face fie sub formă de
diferenţă, fie sub formă de raport.
• Exemplu: raportarea producţiei la numărul
salariaţilor este posibilă şi va rezulta un
indicator numit productivitate a muncii. Apar
astfel in statistica mărimile relative şi indicii.
 Tipuri de mărimi relative
În analiza statistică se utilizează diferite tipuri de
mărimi relative, cum ar fi:
• mărimile relative de structură (ponderi,
frecvenţe);
• mărimile relative de intensitate;
• mărimile relative de coordonare;
• mărimile relative ale dinamicii;
• mărimile relative ale prevederilor (programului
de dezvoltare).
 Mărimile relative de structură
• sunt acele mărimi în care calculul este impus
de necesitatea cunoaşterii aprofundate a
compoziţiei colectivităţilor care au fost
separate în grupe şi subgrupe, după variaţia
uneia sau a mai multor caracteristici.
Acestea pot fi:
• - ponderi, numite şi greutăţi specifice;
• - frecvenţe relative.
 Mărimi relative de structură
• exprimă raportul părţilor faţă de întreg şi oferă
informaţii despre structurile calitativ distincte
ale populaţiei statistice.
• Ponderea sau greutatea specifică (gi) a unui
element în totalul colectivităţii (∑xi) va fi:
• Mărimile relative care arată în ce raport se află
numărul unităţilor din fiecare grupă (ni) faţă
de unităţile din întreaga colectivitate (∑ni) se
numesc frecvenţe relative:
Proprietăţili mărimilor relative de structură

• – suma mărimilor relative de structură este

egală cu 1 (dacă sunt exprimate sub formă de
coeficienţi);
• – suma este egală cu 100 (dacă sunt exprimate
sub în procente).
• Graficul mărimilor relative de structură se
realizează prin diagrame de structură.
 Mărimile relative de intensitate
• Mărimile relative de intensitate sunt
considerate caracteristici derivate şi se
obţin prin raportarea a 2 indicatori absoluţi,
de natură diferită, care se află intr-o relaţie
de interdependenţă din punct de vedere al
logicii social-economice.
• Spre exemplu:
• productivitatea muncii: W=Q/N (un./pers.)
 Mărimi relative de intensitate
• Se pot exprimă în unităţi concrete de măsură
şi pot fi calculati după relaţia:

• unde: xi= mărimea relativă de intensitate;

• yi= variabila fenomenului de raportat;
• zi= variabila fenomenului ales bază de
raportare.
 Mărimea relativă de intensitate
• rezultă că variabila depinde de doi factori:
• unul de natură extensivă (cantitativă) Zi,
care poate fi asimilat frecvenţelor absolute
şi astfel este direct însumabil;
• altul de natură intensivă (calitativă) Xi,
care nu poate fi însumat direct.
• Mărimile de intensitate au largi aplicaţii în:
• – industrie (coeficientul mecanizării, automatizării,
utilizării intensive, integrale a utilajului);
• – agricultură (coeficientul chimizării, irigaţiilor,
recolta medie la hectar);
• – turism (indicatorii eficienţei activităţii de turism
etc.);
• – demografie (coeficienţii mişcării naturale şi
migratorii ai populaţiei).
• Calculul acestor indicatori permite
aprofundarea analizei fenomenelor studiate,
dar se impune ca la interpretarea lor să avem
în vedere şi nivelul indicatorilor absoluţi din
care s-au calculat.
• Ca reprezentare grafică se pot folosi: diagrama
prin coloane, diagrama prin figuri geometrice
de suprafaţă (dreptunghi, pătrat etc.).
 Mărimile relative de coordonare
• caracterizează raportul numeric în care se
găsesc 2 indicatori de acelaşi fel, aparţinând
unor grupe ale aceleiaşi colectivităţi statistice
sau unor colectivităţi statistice de acelaşi fel,
dar situate in spaţii diferite.
• Exemplu: raportul dintre populaţia din mediul
urban şi populaţia din mediul rural este o
mărime relativă de coordonare.
 Mărimi relative de coordonare
• Notăm cu XA şi XB nivelurile pe grupe ale
variabilei studiate pentru o colectivitate
împărţită în două grupe, astfel mărimea
relativă de coordonare va fi:

• Se poate observa că direcţia de comparare nu

este unică: oricare dintre termenii comparaţiei
pot fi luaţi bază de comparare. De regulă,
aceste mărimi se exprimă sub formă de
coeficient.
 Mărimile relative de coordonare
• se folosesc în studiul variaţiei teritoriale, astfel au
caracter de
• indici teritoriali. Indicii teritoriali stau la baza
comparaţiilor pe plan naţional, pe plan internaŃional
(între ţări) sau pe zone geografice (continente).
• Reprezentarea grafică se poate face:
• − prin benzi şi coloane, stabilind în acest fel relaţiile
existente între diferite părţi ale aceleiaşi colectivităţi;
• − prin cartograme, cartodiagrame, în studiul variaţiei
teritoriale.
 Mărimile relative ale dinamicii
• se utilizează pentru caracterizarea
fenomenelor in timp şi se obţin ca raport
intre nivelul fenomenului intr-o anumită
perioadă şi nivelul aceluiaşi fenomen sau
proces în perioada anterioară.
• Mărimile relative ale dinamicii pot fi mărimi
ale sarcinii de plan şi mărimi ale dinamicii
de realizare a planului.
 Mărimile relative ale dinamicii
• În funcţie de baza de comparaţie aleasă putem
calcula:
• mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă

• mărimi relative ale dinamicii cu bază mobilă

(variabilă sau în lanţ)
Mărimi relative ale programării (planificării)
• Se calculează în economia de piaţă la nivelul unităţilor
economice, fiind necesare elaborării programului de
aprovizionare, producţie sau desfacere pe termene
scurte sau lungi. Calculul acestor mărimi presupune
preluarea din evidenţele unităţii economice analizate a
informaţiilor despre:
• nivelul fenomenului în perioada de bază (x0);
• nivelul planificat al aceluiaşi fenomen într-o perioadă
curentă (xpl);
• nivelul realizat al acestuia în perioada curentă (x1).
 Coeficienţii realizării planului
• Din comparaţia sub formă de raport a celor trei nivele
rezultă:
• mărimea relativă a sarcinii de plan
• mărimea relativă a îndeplinirii planului
• mărimea relativă a dinamicii
• Între cei trei coeficienţi se stabileşte relaţia:
• K 1/0 = K pl/0 * K 1/pl
• Dacă se dispune de date la nivel parţial putem
calcula Mărimile relative ale programării
(planificării) la nivel de ansamblu:
 Mărimi relative ale programării
• Se exprimă procentual. Adesea se reţine numai
valoarea ce depăşeşte 100, arătând procentul
de creştere programat. Coeficientul sarcinii de
plan poate fi supraunitar sau subunitar.
Interpretarea lui se face în funcţie de conţinutul
indicatorului implicat în calcul şi de corelaţia cu
ceilalţi indicatori ai activităţii economice.
• Se reprezintă grafic prin diagrame prin coloane.
 Indicatorii tendinţei centrale
• Fenomenele de masă social-economice sunt
aleatorii şi cad sub incidenţa legilor statistice.
Acestea se manifestă nu la nivelul fiecărei unităţi
din colectivitatea investigată, ci la nivelul
colectivităţii, ca tendinţă. Abaterile de la tendinţă se
compensează obiectiv reciproc. Prin urmare,
fundamentarea deciziilor presupune cunoaşterea,
la nivelul colectivităţii investigate, a tendinţei, a
ceea ce este esenţial, comun şi stabil în formele
individuale de manifestare a fenomenelor
• Indicatorii cu care se caracterizează tendinţa
centrală din forma de manifestare a fenomenelor
de masă au ca principală funcţie aceea de a
sintetiza valorile individuale înregistrate ale
caracteristicilor urmărite, astfel încât să fie
posibilă substituirea acestora fără să modifice
esenţa şi relaţia obiectivă dintre date.
• Indicatorii tendinţei centrale se determină, în
general, ca indicatori medii sau indicatori de
poziţie.
 Mărimile medii
• Mărimile medii sunt instrumente statistice care exprimă în
mod sintetic şi generalizat ceea ce este normal, esential,
tipic şi general în evolutia fenomenelor.
• Media aritmetică;
• Media armonică;
• Media pătratică;
• Media geometrică;
• Media cronologică.
Toate mediile pot fi calculate ca medii simple şi medii ponderate.
Între medii există o relaţie de ordine:
• Media se calculează în funcţie de natura obiectivă
dintre date, dar şi în funcţie de forma de repartiţie
a frecvenţelor, ca medie simplă sau ponderată.
• Mediile simple se folosesc atunci când repartiţiile
au frecvenţe singulare sau când frecvenţele
tuturor valorilor caracteristicii sunt legate între ele
şi deci se pot simplifica.
• Mediile ponderate se utilizează pentru repartiţiile
în care fiecărei valori a caracteristicii i se poate
ataşa o frecvenţă care diferă de la caz la caz.
 Proprietăţi ale mediei aritmetice utile în
analiză:
• 1. Definiţia mediei aritmetice este adevărată numai dacă valorile
individuale înregistrate sunt numerice. Pentru o serie cu valori
nenumerice sau cu valori măsurabile pe o scară nominală sau
ordinală, nu se poate calcula media aritmetică.
• 2. Mărimea calculată a mediei aritmetice este unică: o serie nu
posedă mai multe medii aritmetice distincte.
• 3. Mărimea mediei aritmetice poate să coincidă sau nu cu vre-o
valoare individuală înregistrată, dar precis se încadrează între
valoarea minimă şi cea maximă.
• Această proprietate are rolul unui semnal de alarmă, arătând că
dacă media se plasează peste aceste limite, rezultatul este în mod
sigur eronat.
 Proprietăţi…
• 4. Prin definiţie, media aritmetică este legată de toate
valorile înregistrate şi, în consecinţă, este sensibilă la
prezenţa valorilor aberante.
• 5. Într-o colectivitate statistică suficient de mare, unde
de obicei multe unităţi prezintă aceeaşi caracteristică
(distribuţie de frecvenţe), media aritmetică se va
calcula ca o medie ponderată.
• 6. Suma diferenţelor dintre valorile individuale
înregistrate şi media lor aritmetică este nulă. Această
proprietate arată că, în condiţiile acţiunii factorilor
întâmplători, abaterile pozitive şi negative faţă de
tendinţă, la nivelul ansamblului, se compensează
reciproc.
 Proprietăţi…
• 7. Într-o serie statistică, dacă se micşorează sau se măresc toţi
termenii cu o constantă a, media calculată din termenii
modificaţi va fi mai mică sau mai mare decât media
termenilor reali cu constanta a.
• 8. Într-o serie statistică, dacă se împart sau se înmulţesc toţi
termenii seriei cu un factor constant h şi se face media noilor
termeni, media astfel obţinută va fi de h ori mai mică,
respectiv mai mare, decât media seriei iniţiale.
• 9. Într-o colectivitate împărţită în grupe omogene, media pe
total se poate calcula şi pe baza mediilor de grupă
• Unde:r-numarul mediilor de grupa
Calculul principalelor medii
 Indicatorii de poziţie sau de structură

• Caracterizarea tendinţei centrale în seriile de

repartiţie presupune luarea în considerare nu
numai a valorilor individuale ale caracteristicii
urmărite, dar şi a formei în care se
repartizează unităţile colectivităţii după
caracteristica respectivă. De multe ori,
indicatorii de poziţie furnizează informaţii mult
mai utile în fundamentarea deciziilor decât
cele oferite de indicatorii medii.
• Indicatorii de poziie, în ansamblul datelor
culese, evideniază tendina de aglomerare,
de concentrare a unităilor după
caracteristica studiată.
• Astfel, pentru completarea analizei seriilor
de distribuţie, este necesar să se calculeze
indicatorii de poziţie, dintre care frecvent
utilizaţi sunt: mediana, modul (dominanta)
şi cuantilele.
 Medii de structura
• Mediana este valoarea seriei care o împarte
pe aceasta în 2 părţi egale. Altfel spus,
numărul termenilor seriei care au o valoarea
mai mică decât mediana este egal cu numărul
termenilor seriei care are o valoare mai mare.
• Locul medianei: Valoarea medianei:
h – pasul
f i – frecvenţa medianei
fme- frecvenţa
intervalului medianei
 Modulul (dominanta)
• Reprezintă valoarea seriei a cărei
frecvenţă de apariţie este cea mai mare.
• Modulul se va plasa în intervalul cu
frecvenţa cea mai mare din cadrul seriei
de frecvenţă.
 Quartilele
• sunt valori ale caracteristicii ce împart seria în
patru părţi egale, fiecare diviziune conţinând
25% din valorile individuale înregistrate pentru
aceeaşi variabilă numerică.
Procedeul de determinare al quartilelor
• Procedeul de determinare al quartilelor este
asemănător cu cel al determinării medianei:
• quartila inferioară Q1 este mai mare decât 25%
din termenii seriei şi mai mică decât 75% dintre ei;
• quartila a doua Q2 coincide cu Me şi separă seria
în două părŃi;
• quartila superioară Q3 este mai mare decât 75%
din termenii seriei şi mai mică decât 25% din
numărul lor.
Relaţiile de calcul ale quartilelor Q1, Q2, Q3

∑npQ1 ,∑npQ3 reprezintă suma frecvenţelor intervalelor precedente locului pe care-l

ocupă Q1 şi Q3;
 Decilele
• Decilele, în număr de 9, reprezintă acele valori
ale caracteristicii care împart seria în zece
părţi egale, conţinând fiecare 10% din
numărul observaţiilor.
 Calcularea decilelor

• unde: X0 reprezintă limita inferioară a intervalului decilic;

• h - este mărimea intervalului;
• m/10 (∑ni+1) este locul decilei;
• ∑npDi reprezintă suma frecvenţelor precedente intervalului decilic;
• nDi reprezintă frecvenţa absolută a intervalului decilic.
 Centilele
• Dacă avem o colectivitate statistică cu un număr mare de
unităţi şi cu o variabilitate foarte mare, este util pentru analiză
calculul cuantilelor de ordin mai mare ca 10. Astfel, cuantila
de ordin 100 se numeşte centilă.
• Centilele, în număr de 99, sunt valorile caracteristicii ce
împart seria în 100 de părţi egale (fiecare parte conŃinând
1/100 din numărul observaţiilor efectuate).
• Procedeul de determinare a centilelor este asemănător cu cel
al medianei (sau al tuturor cuantilelor de ordin mai mic decât
10).
• Centilele de rang 10,20,30,40,... sunt decilele D1, D2,..., D9.
• Centila de rang 25=Q1, cea de rang 50=Me, iar cea de rang
75= Q3.
 Bibliografie
• Angela Popescu, ş.a. Statistica, Ed. Fundaţia România
de mâine, 2006
• Puscasu V.- Statistica socială, Universitatea Dunărea de
Jos Galaţi, 2008.
• Isaic-Maniu Al., Grădinaru A., Voineagu V., Mitruţ C., –
Statistica teoretică şi economică, Editura “Tehnică”,
Chişinău, 1994.
• Pârţachi I. Studiu comparativ privind STATISTICA,
Proiectul Implementarea Acordului de Parteneriat şi
Cooperare RM-UE, Chişinău, 2002.
 Intrebari ???
• Comentarii !!!