UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra Finanţe şi Bănci

Galina ULIAN, Mariana DOGA-MÎRZAC,

Lilia ROTARU (DRAGOMIR)

FINANŢE PUBLICE
Note de curs şi aplicaţii practice

Ediţia II

Aprobat
de Consiliul profesoral al
Facultăţii de
Ştiinţe Economice
 Chişinău, 2011
CEP USM
CZU

Recomandat de
Catedra Finanţe şi Bănci

Recenzenţi: Tatiana Manole, dr.hab., prof.univ.

Angela Şestacovscaia, dr., conf. univ.
Diana Criclivaia, dr., conf. univ.

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Ulian, Galina
Finanţe publice. Note de curs şi aplicaţii practice / Galina Ulian,
Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru (Dragomir); Univ. de Stat din
Moldova. Fac. de ştiinţe Econ. Catedra Finanţe şi Bănci. - Ch.,
CEP USM, 2011. -

© Galina ULIAN,
Mariana DOGA-MÎRZAC,
Lilia ROTARU (DRAGOMIR),
2011
© USM, 2011
2
3
 CUPRINS

Cuvînt înainte .......................................................................6

Tema I ...................................................................................7
Conceptul şi funcţiile finanţelor
1. Conceptul de finanţe: esenţa şi structura ................................ 7
2. Obiectul de studiu şi conţinutul Finanţelor publice ................ 8
3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă. 10
4. Legătura finanţelor publice cu alte ştiinţe economice şi sociale. .13
APLICAŢII PRACTICE

Tema II .................................................................................24
Politica financiară
1. Politica social-economică a statului.
Conceptul de politică financiară .............................................24
2. Tipuri de politică financiară ...................................................27
3. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova ...30
APLICAŢII PRACTICE

Tema III ................................................................................38

Mecanismul financiar
1. Conceptul de mecanism financiar, structura
şi funcţionalitatea acestuia .....................................................38
2. Sistemul fondurilor financiare ...............................................41
3. Metode administrative de gestiune financiară ........................42
4. Pîrghiile economico-financiare ..............................................46
5. Instituţii şi organe cu atribuţii privind sfera activităţii financiare . 48
6. Normele reglementării juridice privind activitatea financiară 51
APLICAŢII PRACTICE

Tema IV ................................................................................60
Sistemul cheltuielilor publice
1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice…………………60
2. Clasificarea cheltuielilor publice………………………..…….62

4
3. Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice……………65
4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice……………67
5. Factorii de influenţă a creşterii cheltuielilor publice…………70
APLICAŢII PRACTICE

Tema V ..................................................................................86
Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale
1. Conceptul de cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale ..86
2. Cheltuieli publice pentru învăţămînt ......................................87
3. Cheltuieli pentru cultură şi artă ..............................................93
4. Cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii .......................................98
5. Cheltuieli pentru securitatea socială .......................................103
APLICAŢII PRACTICE

Tema VI ................................................................................127
Cheltuieli privind serviciile publice generale,
ordinea publică, apărarea şi securitatea statului
1. Cheltuieli privind serviciile publice generale .........................127
2. Cheltuieli bugetare pentru menţinerea ordinii publice,
apărarea şi securitatea statului ..................................................
131
APLICAŢII PRACTICE

Tema VII ...............................................................................145

Cheltuieli bugetare pentru obiective şi acţiuni economice
1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru acţiuni
şi obiective economice ..........................................................145
2. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni
şi obiective economice ..........................................................148
3. Cheltuieli publice privind cercetarea–dezvoltarea .................150
4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor
pentru acţiuni şi obiective economice ....................................153
APLICAŢII PRACTICE

Tema VIII .............................................................................

Sistemul resurselor financiare publice
1. Conţinutul economic al resurselor financiare publice ............

5
2. Componentele resurselor financiare publice ..........................
3. Tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice ..................
APLICAŢII PRACTICE

Tema IX ................................................................................
Impozitele – forma principală a resurselor financiare publice
1. Apariţia şi evoluţia impozitelor ..............................................
2. Conţinutul social-economic şi funcţiile impozitelor ..............
3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat .
4. Elementele impozitului ..........................................................
5. Principiile de impunere ..........................................................
6. Aşezarea şi perceperea impozitelor ........................................
7. Clasificarea impozitelor .........................................................
8. Sistemul fiscal al Republicii Moldova ...................................
APLICAŢII PRACTICE

Tema X ..................................................................................
Impozitele directe
1. Caracteristica impozitelor directe ..........................................
2. Impozite reale ........................................................................
3. Impozite personale .................................................................
3.1. Impozite pe venit ....................................................................
3.2. Impozite pe avere ...................................................................
4. Dubla impunere internaţională ...............................................
APLICAŢII PRACTICE

Tema XI ................................................................................
Impozite indirecte
1. Caracteristica impozitelor indirecte .......................................
2. Taxele de consumaţie .............................................................
3. Monopolurile fiscale ..............................................................
4. Taxele vamale ........................................................................
5. Caracteristica generală a taxelor ............................................
APLICAŢII PRACTICE

Tema XII ...............................................................................

Bugetul de stat şi procesul bugetar
1. Conţinutul şi caracteristicile bugetului de stat .......................

6
2. Principiile bugetare ................................................................
3. Procesul bugetar ....................................................................
APLICAŢII PRACTICE

Tema XIII .............................................................................

Creditul public
1. Împrumuturile de stat: esenţa şi trăsăturile caracteristice .......
2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat ..............................
3. Tehnica împrumutului de stat .................................................
4. Operaţiuni aferente împrumuturilor de stat ............................
APLICAŢII PRACTICE

ANEXE………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE ...................................................................

7
 CUVÎNT ÎNAINTE
Apariţia şi evoluţia finanţelor ţine de apariţia şi consolidarea statului.
Finanţele publice ca ştiinţă este o ramură importantă a ştiinţelor
economice care se dezvoltă în permanenţă datorită mobilităţii mari a
fenomenelor economice, sociale şi politice ce au loc în societăţile
contemporane.
Finanţele publice, în primul rînd, reprezintă un mijloc de acoperire a
cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public, în al doilea rînd, sunt un
mijloc de intervenţie economică şi socială.
Finanţele publice sunt un domeniu de cercetări care tratează, în special,
veniturile şi cheltuielile publice. În perioada contemporană ele se împart în
cîteva mari diviziuni: venitul public, cheltuiala publică, trezoreria publică,
datoria publică, politica şi mecanismul financiar, anumite probleme ale
sistemului fiscal în ansamblu cum ar fi caracteristica impozitelor şi taxelor,
clasificarea acestora, politica fiscală etc.
În prezent, impozitele, taxele, contribuţiile şi împrumuturile de stat,
subvenţiile, alocaţiile şi transferurile bugetare reprezintă nu numai metode de
colectare şi repartizare a resurselor financiare publice, dar şi instrumente
aplicate de structurile guvernamentale, pentru a direcţiona dezvoltarea
economică şi socială a ţării conform obiectivelor stabilite.
Organele financiare, cadrele de conducere şi specialiştii din instituţiile
publice, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat,
cît şi din celelalte unităţi care participă la procesul de colectare, repartizare şi
utilizare a resurselor financiare publice, îndeplinesc un rol activ în
fundamentarea deciziilor autorităţilor publice, raţionalizarea opţiunilor
bugetare, mărirea eficienţei cu care sunt folosite resursele materiale, umane,
financiare şi valutare de care dispun.
Finanţele publice reprezintă una dintre disciplinele esenţiale de
profil atît pentru studenţii specialităţii finanţe şi bănci, cît şi pentru
studenţii altor specialităţi cu profil economic.
Disciplina Finanţe publice are o însemnătate importantă în formarea
viitorilor economişti, contribuind la înarmarea lor cu un sistem de
cunoştinţe teoretice, practice şi aplicative în domeniul finanţelor la nivel
macroeconomic.
Lucrarea cuprinde aspecte teoretice şi aplicaţii practice elaborate în
baza curriculei la disciplina Finanţe publice.

8
 Tema I
CONCEPTUL ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR
1. Conceptul de finanţe: esenţa şi structura
2. Obiectul de studiu şi conţinutul disciplinei Finanţe publice
3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă
4. Legătura finanţelor publice cu alte ştiinţe economice şi sociale

1. Conceptul de finanţe: esenţa şi structura

Din punct de vedere etimologic, cuvîntul “finanţe” este de origine
latină şi înseamnă “plată în bani”.
În secolele XIV-XV, în Franţa circulau astfel de expresii ca financ - o
sumă de bani sau venit al statului, finaces – patrimoniul statului. În secolul
XVI, în limba germană se folosea expresia finaz – plată în bani.
Conceptul de finanţe s-a conturat pe fundalul practicării formelor de
exprimare bănească a diferitelor procese economice, sociale şi în legătură
cu apariţia şi dezvoltarea primelor forme statale de organizare a societăţii.
Conţinutul finanţelor reliefează procese de exprimare valorică şi mişcare
a valorii sub formă bănească, pentru satisfacerea nevoilor de desfăşurare
a diverselor activităţi. (Schema 1,2)

“FINIS” – (în latina veche) – plata rentei, plata

birului, plata contribuţiei

“FINATIO”, “FINANCIA” – (în latina medievală) -

plăţi, sfîrşitul termenului de plată, sumă de bani
Termenul finanţe

“FINANCIA” – (în latina din sec.XIII) – plată în

bani

“FINANCIA” – (în Franţa, sec.XVI) – totalitatea

patrimoniului de stat

“FINANZ” – (în Germania, în sec. al XVIII-lea) –

partimoniul public, inclusiv bugetul statului

Schema 1. Tratarea termenului „finanţe”.

9
 Necesitatea economică:
- repartiţia PIB între sferele
de activitate umană

Condiţii Circumstanţe:
economice:
crearea obiectului
producţia- de repartiţie
marfă (PIB)
FINANŢE
apariţia banilor
existenţa subiectelor
folosirea repartiţiei (statul,
banilor pentru persoane fizice şi
transferarea juridice)
valorii

La o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane –

după apariţia banilor şi organizarea societăţii în formă
de stat – relaţiile de producţie s-au completat cu
o formă nouă – relaţiile financiare

Schema 2. Necesitatea, condiţiile şi circumstanţele

apariţiei finanţelor.

Deci, noţiunea „finanţe” reprezintă sume de bani sau conturi băneşti

ce se administrează de către stat, persoane juridice sau persoane fizice, cît
şi forma sub care se realizează procesele de colectare şi distribuire a
resurselor băneşti în cadrul activităţilor economico-sociale (impozite,
subvenţii, alocaţii).
Conceptul de finanţe poate fi privit sub două aspecte:
- în sens restrîns – vizează operaţiunile, procesele şi relaţiile
economice efectuate în formă bănească, dar desemnînd în esenţă procesul
de repartiţie al produsului naţional;

10
 - în sens larg – conceptul de finanţe include ansamblul
operaţiunilor băneşti legate nu numai de repartiţia produsului naţional,
dar şi de formarea, circulaţia şi consumul produsului naţional.
Finanţele reprezintă toate relaţiile economice dintre persoanele
fizice şi juridice, în măsura în care se exprimă în formă bănească. Relaţia
bani–marfă, marfă–bani include suportul obiectiv al realizării proceselor
financiare, de acumulare a resurselor în formă bănească şi de distribuire,
utilizare a lor. În acest context, banul reprezintă un instrument de utilitate
socială, devenit în prezent un drept de creanţă.
Finanţele reprezintă procese economice şi relaţii sociale, tehnici
specifice de procurare şi utilizare a resurselor băneşti pentru satisfacerea
nevoilor privind activitatea persoanelor fizice, juridice, inclusiv a statului.
Diverse tratări a categoriei finanţe este redat în Schema 3.

Fonduri băneşti

Pîrghii şi instrumente de intervenţie

a Guvernului în economie
F
I Metode şi tehnici de gestionare
N a acumulărilor băneşti
A
N Act juridic
Ţ
E
Relaţii economice care apar în procesul
constituirii şi repartizării fondurilor
şi mijloacelor băneşti

FINANŢELE sînt relaţii economice ce ţin de formarea,

distribuirea şi utilizarea fondurilor băneşti
pe baza produsului intern brut

Schema 3. Diverse tratări ale categoriei “ finanţe”.

11
 Categoria generală de finanţe include mai multe componente:
1. Finanţele private – această categorie financiară se
caracterizează, în principal, prin faptul că subiecţii acestor relaţii şi
procese sînt persoane fizice sau juridice a căror activitate se bazează pe
proprietatea privată. Fondurile de resurse băneşti ce se administrează la
nivelul acestor participanţi sînt destinate satisfacerii nevoilor proprii ale
persoanelor respective. Capitalul întreprinderilor private serveşte la
desfăşurarea activităţii respective şi realizarea obiectivelor proprii.
2. Finanţele publice se caracterizează prin participarea directă la
procesele generale financiare ale statului ca beneficiar al resurselor
băneşti acumulate şi în calitate de utilizator al resurselor respective.
Finanţele publice cuprind mai multe categorii financiare:
- bugetul de stat;
- asigurările sociale;
- asigurările medicale;
- creditul.
Caracteristica semnificativă a finanţelor publice constă în faptul că
procesele şi relaţiile financiare respective se desfăşoară în legătură
directă cu satisfacerea unor nevoi colective.

2. Obiectul de studiu şi conţinutul disciplinei

Finanţe publice
Obiectul de studiu al disciplinei Finanţe publice vizează omul,
trebuinţele şi preferinţele lui, determinările sociale la care este supus. Din
acest considerent, Finanţele publice este o ştiinţă socială. În urma
experienţei acumulate şi a cercetărilor efectuate au fost perfecţionate
metodele de lucru folosite în practica financiară. În acest context, se
poate vorbi de caracterul obiectiv al existenţei finanţelor şi drept rezultat
apariţia unei ştiinţe care studiază fondurile publice.
Deci, trebuie să subliniem că obiectul de studiu al Finanţelor
publice în linii generale îl constituie:
– cheltuielile publice pentru furnizarea de bunuri şi servicii şi
realizarea transferurilor cu scop social;
– veniturile publice care au ca sursă principală impozitarea;
– împrumuturile publice şi datoriile publice.
Studiind finanţele publice trebuie să ţinem cont şi de faptul că
acestea sînt expresia fenomenelor politice, fiind determinate de ele.
În teoria economică conţinutul economic al finanţelor publice este

12
abordat în mod diferit:
1. Teoria clasică (A.Smith, D.Ricardo, A.Wagner): statul – “paznic
de noapte”, deci, funcţia principală este apărarea ţării. Finanţele publice
aveau drept scop asigurarea resurselor necesare pentru întreţinerea
instituţiilor publice, iar principala problemă era menţinerea echilibrului
dintre veniturile şi cheltuielile bugetare.
2. Teoria marxistă – finanţele erau considerate drept relaţii băneşti
ce apar în procesul exploatării suplimentare a maselor largi ale populaţiei
de către statul capitalist prin intermediul mobilizării veniturilor sale şi
efectuării cheltuielilor publice. Procesul democratizării care s-a
desfăşurat şi a evoluat în ţările occidentale a contribuit la evoluţia şi
democratizarea funcţiilor statului. Statul s-a transformat într-o forţă aflată
la dispoziţia întregii societăţi avînd drept scop asigurarea şi desfăşurarea
normală a activităţii economico-sociale.
3. Teoria modernă Keynes – doctrinarul teoriei capitalismului reglat;
statul este chemat să influenţeze viaţa economică în mod direct.
Astfel, conţinutul finanţelor publice depăşeşte sfera raporturilor legate
de asigurarea echilibrului dintre veniturile şi cheltuielile statului.
Finanţele statului nu mai sînt legate numai de îndeplinirea funcţiilor
de apărare a statului şi menţinerea administraţiei publice, ci tot mai mult
funcţiile capătă caracter social şi economic.
Philip Taylor descrie “finanţele publice se referă la finanţele
publicului,conceput ca un grup organizat sub autoritatea Guvernului,
ştiinţa despre finanţele publice este o ştiinţă fiscală, politicile finanţelor-
politici fiscale, problemele sunt probleme fiscale”.[47, p.14]
După Maurice Duverge, finanţele publice „reprezintă o ştiinţă
economică, deoarece mijloacele financiare sînt folosite de stat pentru a
interveni în domeniul economic. Acestea constituie o ramură a ştiinţei
politice, deoarece foloseşte tehnici financiare pentru a interveni nu doar
în domeniul economic, dar şi social, intelectual şi chiar politic”. [47,
p.15]
Conform manualului „Finanţe publice”, autoarea Tatiana Moşteanu
menţionează că, „finanţele publice reprezintă un sistem de relaţii economice
prin intermediul cărora se asigură constituirea şi repartizarea fondurilor de
resurse financiare publice necesare dezvoltării economice şi sociale a ţării,
precum şi satesfacerii celorlalte nevoi obşteşti”. [44, p.19]
În opinia autoarei Doina Leonte, finanţele publice constituie o

13
component[ de mare importanţă a vieţii social-economice a fiecărei
‚ţări, iar impactul lor asupra economiei naţionale are conotaţii atît în
dimensiunile redistribuirii PIB, cît şi în modul concret de realizare a
acestui proces. [39, p.5]
Conform dicţionarului economic, noţiunea finanţe publice
reprezintă relaţii sociale de natură economică care apar în procesul
constituirii fondurilor publice de resurse băneşti şi repartizării acestora
în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii. [30, p.104].
În aceste opinii se afirmă că finanţele publice reprezintă o ştiinţă
independentă cu obiect propriu de studiu; o ştiinţă de hotar ce studiază
economicul, politicul, juridicul, socialul relaţiilor şi raporturilor umane.
Astfel, conceptul contemporan de finanţe publice include:
– relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără
contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil;
– relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o
perioadă de timp determinată, pentru o anumită dobîndă (credit);
– relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti obligatoriu sau
facultativ în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea
unui eveniment aleatoriu (asigurări) etc. (Schema 4).

Relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti

fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil
Finanţe publice

Relaţii care exprimă un împrumut de resurse

băneşti pe o perioadă de timp determinată pentru
o anumită dobîndă (creditul public)

Relaţiile care exprimă un transfer de resurse

băneşti obligatoriu sau facultativ în schimbul unei
contraprestaţii care depinde de producerea unui
eveniment aleatoriu (asigurările sociale de stat)

Finanţe publice – relaţii economice realizate prin intermediul banilor, care

apar în procesul repartiţiei PIB în legătură cu satisfacerea nevoilor colective
ale societăţii

14
 Schema 4. Conceptul contemporan al finanţelor publice.
Sursa: adaptată de autori în baza sursei [47, p.18]

Conceptul contemporan al finanţelor publice nu mai presupune un

simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor statului, ci, înainte de
toate, un mijloc de intervenţie în economie.

3. Funcţiile finanţelor publice

şi rolul lor în economia modernă
Finanţele publice sînt destinate pentru realizarea unor obiective
concrete, care nu pot fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace.
Finanţele publice au următoarele funcţii sociale:
– funcţia de repartiţie;
– funcţia de control. (Schema 5).

Finanţe publice

Funcţia de repartiţie Funcţia de control

Se produce distribuţia PIB între Se înfăptuieşte verificarea exactităţii

Guvern şi persoanele fizice şi şi oportunităţii vărsămintelor în
juridice; constituirea şi fondurile băneşti, utilizări întemeiate
folosirea fondurilor finanţelor şi eficiente ale acumulărilor băneşti
publice

Însuşirile pe care le posedă şi funcţiile pe care le exercită finanţele publice

fac posibilă efectuarea proceselor de repartiţie valorică şi aprecierea
corespunderii lor legilor economice şi actelor normative în vigoare

Schema 5. Funcţiile finanţelor publice.

Funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi

15
distribuirea acestora.
Constituirea fondurilor financiare. Prima fază a funcţiei de repartiţie
se înfăptuieşte prin prelevarea de către agenţii economici a impozitelor,
taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor,
chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea
mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La
constituirea fondurilor financiare participă practic toţi agenţii economici
rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de
stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţiile publice,
populaţia etc. Cea mai mare parte a resurselor financiare o constituie PIB
şi într-o măsură mai mică avuţia naţională sau transferurile primite din
străinătate. De asemenea, la constituirea fondurilor financiare cea mai
mare parte revine resurselor cu titlu nerambursabil, obligator şi fără
contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e completată de
resursele împrumutate atît din interior, cît şi din exteriorul ţării. De fapt,
în timp ce are loc constituirea fondurilor de mijloace financiare la
dispoziţia statului, concomitent are loc distribuirea fondurilor băneşti la
diverse persoane juridice şi persoane fizice.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea
fondurilor. Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie
să se facă după anumite criterii, pe baza anumitelor tehnici, în dependenţă de
importanţa obiectivelor ce trebuie finanţate, deoarece cererea de resurse
financiare este, de regulă, mai mare decît oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor
privind învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria
comunală şi locuinţele, apărarea naţională, menţinerea ordinii publice,
datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii cheltuielilor
privind plata salariilor, procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea
subvenţiilor, transferuri persoanelor fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare),
investiţii capitale etc.
Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de repartiţie are consecinţe cu
caracter economic şi social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din
venitul naţional sectorului neproductiv, zonelor geografice defavorizate,
persoanelor socialmente vulnerabile etc. Funcţia de repartiţie a finanţelor
contribuie la suprimarea inegalităţii dintre diferite categorii de cetăţeni.
Ca şi finanţele publice, funcţia de repartiţie a acesteia are caracter
obiectiv, pe cînd procesul propriu-zis de redistribuire are un caracter

16
subiectiv, ce depinde de capacitatea factorilor de răspundere de a lua
decizii adecvate, de situaţia social-economică din ţară, de orientarea
forţelor politice.

Funcţia de control a finanţelor publice. Necesitatea funcţiei de

control a finanţelor publice reiese din faptul că fondurile de resurse
financiare puse la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea
este interesată în asigurarea resurselor financiare necesare pentru nevoile
obşteşti. La dirijarea resurselor respective se iau în consideraţie
priorităţile stabilite de organele competitive, maximalizarea eficienţei
utilizării resurselor financiare etc.
Fondurile publice reprezintă o bună parte din venitul naţional de
aceea apare necesitatea organizării unui control riguros asupra modului
de constituire, repartiţiei şi utilizării acestor fonduri. Funcţia dată
presupune şi controlul riguros asupra păstrării şi utilizării gospodăreşti a
bunurilor proprietate de stat. Pentru a împiedica folosirea neraţională a
resurselor materiale, de muncă, financiare, pentru a preveni risipa şi chiar
însuşirea ilicită a activelor publice, este necesar ca statul să exercite un
control sistematic şi organizat asupra sectorului public al economiei.
Deci, funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor
în economie, la repartiţia acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care
unităţile economice cu capital de stat şi instituţiile publice utilizează
resursele de care dispun. Funcţia de control este legată de funcţia de
repartiţie, dar are o sferă de extindere mai largă decît aceasta, deoarece
vizează şi modul de utilizare a resurselor.
Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei,
schimbului şi consumului.
În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare
publice, nivelul acestora, repartizarea între beneficiari etc.
În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public
şi se extinde asupra întreprinderilor publice, avîndu-se în vedere
urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie, eficienţa utilizării
mijloacelor de producţie.
În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu
care mărfurile trec de la producător la consumator etc.
În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv
al unităţilor economice cu capital de stat prin prisma eficienţei şi

17
rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al instituţiilor publice de
învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ş.a. Deoarece relaţiile
financiare sînt relaţii băneşti, controlul financiar este, de asemenia, un
control nemijlocit de bani.
Controlul financiar public este exercitat de organe specializate:
Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, Trezorerie, Serviciul
Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, direcţiile de finanţe ale administraţiilor
publice locale, Parlament, Guvern, organe specializate ale ministerelor,
departamentelor, întreprinderilor de stat etc.
Richard şi Peggy Musgrave disting următoarele funcţii:
- funcţia de afectare a resurselor,bunurile sociale nu pot fi
obţinute prin mecanismul pieţii, dar sunt distribuite prin intermediul
autorităţilor publice.
- funcţia de distribuire a veniturilor, între persoane fizice
şi juridice depinde de forma de proprietate şi modului de repartizare a
factorilor de producţie.
- funcţia de reglare a vieţii economice, care poate fi
realizată prin intermediul politicii fiscale a statului, urmăreşte aşa
obiective ca: asigurarea unui grad de stabilitate a preţurilor, atingerea
unui grad mai înalt de ocupare a forţei de muncă, realizarea balanţei de
plăţi externe, majorarea ratei de creştere economică. [39, p.8]
Din punct de vedere istoric, cea mai recentă şi cea mai importantă
funcţie a statului este cea de stabilire a economiei, adică susţinerea
economiei private pentru a obţine atît folosirea deplină a resurselor, cît şi
un nivel stabil al preţurilor. Practic, politica de stabilizare urmăreşte
realizarea unui compromis rezonabil între două obiective adesea
contradictorii: folosirea deplină a forţei de muncă şi o inflaţie modernă.
[51, p.43]

4. Legătura finanţelor publice

cu alte ştiinţe economice şi sociale
Finanţele publice reprezintă o disciplină ce are tangenţe atît cu
ştiinţele economice, cît şi cu cele sociale. Finanţele publice au legătură
strînsă cu dreptul administrativ şi cu cel constituţional. Aceasta rezultă din
faptul că, în majoritatea cazurilor, prelevările de resurse băneşti la
fondurile publice se fac prin constrîngere, fără contraprestaţie şi cu titlu
nerambursabil. De aceea aceste relaţii trebuie reglementate juridic sau să

18
îmbrace o formă juridică: lege, act, decret, hotărîre etc.
Întocmirea, aprobarea, executarea, încheierea şi controlul bugetului
administraţiei centrale se face într-o ordine clar stabilită, implicînd un număr
mare de funcţionari publici. Toate aceste faze ale procesului bugetar într-un
stat de drept sînt, de asemenea, reglementate prin lege. Faptul că operaţiile
financiare preiau o reglementare juridică şi că finanţele publice se plasează “în
epicentrul” activităţii administraţiilor publice, face să considerăm această
disciplină atît economică, cît şi de drept.
Între finanţele publice şi ştiinţele politice există o legătură strînsă.
Instrumentele financiare sînt utilizate nu numai în domeniul economic,
dar şi cel social, şi politic. Legătura dintre finanţele publice şi ştiinţele
economice este şi mai strînsă, cînd ne referim la finanţele întreprinderii,
management, ştiinţe cu profil monetar şi bancar, economia politică.
Deci, finanţele publice este o disciplină ce se intercalează cu
ştiinţele economice, juridice, sociale şi politice. Datorită acestui fapt,
finanţele publice reprezintă o disciplină studiată atît de studenţii
facultăţilor economice, cît şi cele de drept.

Întrebări de autocontrol
1. Determinaţi originea cuvîntului finanţe, unde şi cînd apare.
2. Definiţi noţiunea şi rolul finanţele publice în concepţiile diferiţilor
teoreticieni.
3. Denumiţi concepţiile privind finanţele publice; explicaţi ce
reprezintă fiecare concept.
4. Explicaţi conceptul “finanţele publice este considerată o ştiinţă
socială”.
5. Concretizaţi cînd finanţele publice se manifestă ca ştiinţă şi datorită cărui
fapt.
6. Relataţi problemele de studiu a finanţelor publice, atunci cînd
reprezintă o ramură a ştiinţelor economice.
7. Explicaţi deosebirea dintre noţiunile „finanţele publice” şi „finanţele
particulare”.
8. Enumeraţi funcţiile finanţelor publice şi ce reprezintă fiecare
funcţie.
9. Denumiţi fazele controlului financiar şi funcţiile acestor faze
(descrieţi pe scurt aceste faze).
10. Numiţi organele ce exercită controlul financiar.
11. Fiind o ramură a ştiinţelor economice, finanţele au ca obiect de

19
 studiu (studiază) ce?
12. Denumiţi participanţii la formarea fondurilor publice de resurse
băneşti.

APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Încercuiţi varianta corectă: cuvîntul finanţe are originea din
limba:
a) greacă;
b) franceză;
c) latină;
d) germană;
e) italiană.

2. Încercuiţi varianta corectă, expresia „financia pecuniaria” are

sensul de:
a) plată de numerar;
b) plată pentru servicii, mărfuri;
c) plată în bani;
d) plată prin virament;
e) plată suplimentară.

3. Încercuiţi varianta corectă: conceptul clasic este bazat pe:

a) intervenţia statului în economie;
b) evitarea statului în economie;
c) intervenţia statului şi organelor de control în economie;
d) impozitele şi taxele trebuie să fie cu un caracter neutru.
4. Alegeţi varianta corectă: care funcţii sînt distinse de Peggy
Musgrave:
a) funcţia de afectare a resurselor, cheltuielilor;
b) funcţia de reglare a masei monetare;
c) funcţia de distribuire a veniturilor;
d) funcţia de reglare a vieţii economice;
e) funcţia controlului financiar.
Variante de răspuns:
1. a; c; d. 3. b; d; e. 5. a; b; e.

20
 2. a; d; e. 4. c; d; e. 6. a; b; c.

5. Alegeţi varianta corectă: cum sînt definite în prezent finanţele

publice?
a) fonduri băneşti la dispoziţia statului;
b) valută convertibilă;
c) act juridic;
d) mijloace de investiţie ale statului în economie;
Variante de răspuns:
1. a; b; c.
3. b; c; d.
2. c; d. 4. a; c; d.

6. Alegeţi varianta corectă: care sînt fazele ce cuprind funcţia de

repartiţie:
a) constituirea fondurilor;
b) consumul fondurilor;
c) repartizarea fondurilor;
d) controlul fondurilor.
Variante de răspuns:
1. c; d. 3. a; d.
2. a; c. 4. b; c.

7. Alegeţi varianta corectă: controlul financiar este efectuat în

următoarele faze:
a) de repartiţie; c) de producţie; e) de control;
b) de schimb; d) de consum; f) de stabilizare;
Variante de răspuns:
1. a; b; c; e. 3. a; b; d; e. 5. b; c; d; f.
2. b; c; d; e; 4. a; b; c; d; 6. b; c; d; f.

8. Încercuiţi varianta corectă: controlul financiar nu este exercitat de:

a) Banca Naţională;
b) Ministerul Finanţelor;
c) Serviciul Fiscal de Stat;
d) direcţiile de finanţe ale administraţiei publice locale.

9. Încercuiţi varianta corectă: această frază”finanţele publice reprezintă

21
un sistem de relaţii economice prin intermediul cărora se asigură constituirea şi
repartizarea fondurilor de resurse financiare publice necesare dezvoltării
economice şi sociale a ţării, precum şi satesfacerii celorlalte nevoi obşteşti” este
expusă de:
a) Tatiana Moşteanu ;
b) Doina Leonte;
c) Maurice Duverger;
d) Philip Taylor .

10. Încercuiţi varianta corectă: care sînt resursele ce alimentează

fondul public:
a) produsul intern brut;
b) avuţia naţională;
c) transferuri primite din străinătate;
d) fonduri de rezervă.

11. Încercuiţi varianta corectă: care dintre sectoarele enumerate

participă la constituirea fondurilor publice:
a) sectorul public;
b) sectorul privat;
c) sectorul particular;
d) sectorul cooperatist.

12. La formarea fondurilor necesare statului, pentru îndeplinirea

funcţiilor şi sarcinilor, participă:
a) numai persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sfera
producţiei materiale;
b) numai persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sfera
producţiei nemateriale;
c) atît persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei
materiale, cît şi cele din sfera producţiei nemateriale, contribuţia
individuală variind ca mărime de la o categorie socială la alta;
d) atît persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei
materiale, cît şi cele din sfera producţiei nemateriale, contribuţia
individuală fiind aceeaşi pentru fiecare categorie socială;
e) nici una dintre variantele de mai sus.
13. Obiectul de studiu al finanţelor publice nu îl reprezintă:
a) metodele şi tehnicile de analiză ale echilibrului financiar al
22
firmelor private;
b) metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public;
c) metodele de stabilire, percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor
şi veniturilor nefiscale;
d) metodele de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe
obiective, acţiuni şi beneficiari;
e) politica financiară promovată de stat.
14. Care dintre aspectele de mai jos sînt specifice concepţiilor
moderne despre finanţele publice:
1) aparţin perioadei capitalismului ascendent;
2) statul trebuie să fie unul al bunăstării;
3) aparţin perioadei dezvoltării monopolurilor;
4) se afirmă tot mai mult concepţia intervenţionistă;
5) impozitele constituie un rău necesar.
Variante de răspuns:
a) 2; 3; 5; c) 1; 3; 4; e) 1; 3; 5;
b) 2; 3; 4; d) 3; 4; 5.
15. Funcţia de control a finanţelor publice are o sferă de manifestare
mai restrînsă decît cea de repartiţie:
a) necesitatea acesteia reiese din faptul că fondurile de resurse
financiare publice aparţin întregii societăţi;
b) controlul se limitează numai la faza repartiţiei;
c) controlul nu se exercită asupra producţiei de bunuri realizate în
sectorul public;
d) controlul financiar nu urmăreşte modul de realizare a echilibrului
dintre necesarul de resurse financiare şi posibilităţile de procurare a
acestora.

16. Clasificaţi bunirile propuse în baza tabelului de mai jos: consum

individual; consum nedivizibil; antrenează costuri individuale; acces
condiţionat; acces necondiţionat; consum concurenţial; consum
neconcurenţial; antrenează cheltuieli publice; procurate prin mecanismul
pieţii; asigurate de autorităţi publice.

Bunuri private Bunuri publice

17.Scrieţi în locul punctelor cifra care corespunde expresiei

23
potrivite ,alegînd din variantele propuse

a) … transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu

nerambursabil.
b) … împrumuturi de resurse băneşti.
c) … transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti.
d) … formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la dispoziţia
întreprinderii.
Variante de răspuns:
1. Relaţii de credit.
2. Relaţii de asigurări-reasigurări.
3. Relaţii clasice.
4. Finanţe ale întreprinderii.

18. Încercuiţi varianta corectă:mărimea fondurilor publice nu este

influenţată de :
1. Rata consumului.
2. Rata formării brute de capital.
3. Rata insolvabilităţii.
4. Volumul PIB-ului.

19. Ce funcţii a finanţelor publice sunt distinse de Richard şi Peggy

Musgrave:
1. Funcţia de afectare a resurselor.
2. Funcţia de repartiţie.
3. Funcţia de reglare a vieţii economice.
4. Funcţia de distribuire a veniturilor.
5. Funcţia de constituire şi distribuire a fondurilor.
6. Funcţia de control.
Variante de răspuns:
a) 2; 5; 6. c) 1; 3; 4.
b) 1; 3; 5. d) 3; 4; 5.

20. Încercuiţi varianta corectă: această frază „reprezintă o ştiinţă

economică, deoarece mijloacele financiare sînt folosite de stat pentru a
interveni în domeniul economic. Acestea constituie o ramură a ştiinţei
politice, deoarece foloseşte tehnici financiare pentru a interveni nu doar
în domeniul economic, dar şi social, intelectual şi chiar politic”. este

24
expusă de:
e) Tatiana Moşteanu ;
f) Doina Leonte;
g) Maurice Duverger;
h) Philip Taylor .

STUDIU DE CAZ

1.Analizaţi funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă.

2.Analizaţi noţiunea „finanţe publice” descrisă sau expusă de diferiţi
autori. Care este cea mai reuşită definiţie şi argumentaţi răspunsul.
3.Analizaţi noţiunile şi legătura dintre „finanţele publice” şi „finanţele
particulare”.

25
 Tema II
POLITICA FINANCIARĂ
1. Politica social-economică a statului. Conceptul de politică financiară
2. Tipuri de politică financiară
3. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

1. Politica social-economică a statului.

Conceptul de politică financiară
Politica financiară este o componentă a politicii generale care
reprezintă o formă de organizare şi conducere a unei colectivităţi umane
pentru satisfacerea intereselor sale.
De asemenea politica financiară reprezintă totalitatea metodelor şi
mijloacelor concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare,
precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare utilizate
de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale
într-o etapă determinată. [44, p.42]
Politica economică a statului reprezintă o acţiune generală a puterii
publice centrale, conştiente, coerente şi finalizate care se exercită în
domeniul economiei, adică influenţează producţia, schimbul, consumul
bunurilor, serviciilor şi constituirea capitalului.
Putem menţiona că politica economică constituie ansamblul
deciziilor adoptate de autorităţile publice în vederea orientării activităţii
economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul naţional.[44 ,
p.39]

Sarcinile politicii social-economice sînt:

– asigurarea libertăţii economice;
– asigurarea ocupării complete a forţei de muncă;
– asigurarea creşterii economice;
– asigurarea stabilităţii preţurilor;
– protecţia mediului înconjurător;
– crearea condiţiilor pentru cei care nu pot găsi de lucru sau sînt

26
inapţi de lucru;
– introducerea înlesnirilor fiscale pentru păturile populaţiei cu
venituri scăzute.

Politica social-economică a statului are următoarele componente

(reieşind din sarcinile care trebuie realizate):
– politica financiară (include politica bugetar-fiscală şi monetar-
creditară, politica valutară şi a cursului de schimb);
– politica preţurilor (reglementează costurile şi dobînzile);
– politica de venituri salariale (stabileşte modul de formare a
salariului din sectorul public, salariul minim, ca raport dintre veniturile
salariale din diferite ramuri, în scopul menţinerii ratei inflaţiei sub
controlul statului);
– politica comercială (reglementează activitatea de comerţ extern);
– politica industrială (reglementează activitatea în domeniul
industrial);
– politica agrară (reglementează activitatea în domeniul sectorului
agroalimentar);
– politica în domeniul învăţămîntului;
– politica ocupării forţei de muncă.

Politica financiară face parte din politica generală a statului şi

îndeplineşte un rol important în includerea diverselor programe de
dezvoltare economică.
Politica financiară exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor,
instrumentelor, instituţiilor privind procurarea şi dirijarea resurselor
financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a
relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi
obţinerea echilibrului general adecvat în economie.
Conform domeniului resurselor financiare şi cheltuielilor publice,
politica financiară trebuie să urmărească următoarele obiective prezentate
în Scema 6.

27
 POLITICA FINANCIARĂ

Domeniul cheltuielilor Domeniul veniturilor

publice publice

-dimensionarea cheltuielilor - volumul resurselor financiare

publice,
-stabilirea destinaţiei pentru
realizarea obiectivelor,
-realizarea cheltuielilor în
condiţii de eficienţă,
-atingerea scopurilor propuse.
- provenienţa resurselor,
- metode de prelevare utilizate,
- utilizarea impozitelor şi taxelor ca pîrghii
financiare,
- necesitatea obţinerii echilibrului
financiar,
- analiza oportunităţii apelării la
împrumuturi.

Schema 6. Obiectivele utilizate de politica financiară.

Sursa: modificată de autori [44, p.43]

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau în următoarele:

– stabilirea, dezvoltarea şi creşterea economică;
– reducerea şomajului;
– reducerea inflaţiei;
– îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.

Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei. Aceasta o

demonstrează modul în care se înfăptuieşte repartizarea resurselor financiare
prin dimensionarea şi desfiinţarea fondurilor constituite.
Vorbind despre politica financiară, trebuie să definim două noţiuni
de strategie şi tactică.
Strategia financiară reprezintă programele de perspectivă îndelungată,
iar tactica financiară include actele administrative şi de planificare pe

28
perioade scurte, precum şi măsurile prevăzute a se lua pentru executarea
planurilor financiare şi a sarcinilor specifice unei perioade.
Politica financiară a statului diferă în funcţie de interesele păturilor
sociale pe care le exprimă partidele de la putere:
– de potenţialul fiecărei ţări;
– de orînduirea socială;
– de metoda de conducere.
În acelaşi timp, politica financiară reprezintă o sferă relativ
independentă în activitatea statului şi un mijloc important de realizare a
politicii statului în orice domenii de activitate economică.
La baza realizării politicii financiare stau un şir de principii generale
şi specifice.

Principiile generale de asigurare a politicii financiare eficiente

sînt:
– luarea în vedere a acţiunii legilor economice obiective;
– luarea în vedere a condiţiilor istorice concrete;
– luarea în vedere a experienţei proprii şi experienţei mondiale.

Principiile specifice:
– asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar din societate;
– asigurarea constituirii unui mecanism financiar raţional;
– echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor în toate compartimentele
sistemului financiar;
– crearea rezervelor financiare;
– concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor
social-economice principale ale statului prin elaborarea politicii fiscale
raţionale;
– concentrarea resurselor financiare importante în mîinile statului;
– echilibrarea politicii financiare şi monetar-creditare.

2. Tipuri de politică financiară

Politicile financiare includ două componente principale:
– politica bugetar-fiscală;
– politica monetar-creditară.

29
 Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a
proceselor social-economice prin venituri şi cheltuieli publice în vederea
realizării principalelor scopuri macroeconomice şi obţinerea echilibrului
general.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sînt:

1. Impozitul, care reprezintă instrumentul de preluare a unei părţi
din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia
statului.
2. Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice
pentru serviciile prestate acestora de către instituţiile publice.
3. Transferul, plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare)
făcute cetăţenilor.
4. Achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de
bunuri şi servicii necesare statului.

Politica bugetară reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.

Ea stabileşte:
– mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor;
– obiectivele ce trebuie atinse la efectuarea diferitelor cheltuieli;
– căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor
reieşind din faptul ca eforturile să fie minime.

Dimensionarea cheltuielilor publice poate fi stabilită prin două

mărimi:
– mărimi absolute, mărimea cheltuielilor în valută naţională;
– mărimi relative:
a) cheltuielile publice absolute se raportează la produsul intern brut;
b) cheltuielile publice pe locuitor = cheltuielile publice absolute /
numărul populaţiei.

Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor

financiare publice.
Ea stabileşte:
– volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la
fondurile sale;
– metodele de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a

30
fondurilor financiare, deci, stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale;
– obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în
procesul de constituire a fondurilor financiare.

Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în

dependenţă de:
– cheltuielile publice care sînt redate de necesarul de resurse
financiare;
– produsul intern brut;
– nivelul şi progresivitatea impozitelor.
Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuţii egal
plătită de contribuabili sau de o contribuţie diferenţială care depinde de
mărimea venitului, de situaţia personală şi de capacitatea de muncă şi
domeniul de activitate.

Politica monetar-creditară reprezintă activitatea de influenţare a

proceselor social-economice prin oferta de bani în vederea realizării
principalelor scopuri macroeconomice.

Instrumentele politicii monetar-creditare:

– operaţiuni pe piaţa deschisă cu hîrtiile de valoare (vînzarea-
cumpărarea de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) a hîrtiilor de
valoare emise de Guvernul ţării ce urmăreşte scopul de mărire sau
reducere a cantităţii de bani în circulaţie);
– modificarea ratei dobînzii (micşorarea sau mărirea ratei dobînzii
contribuie la mărirea sau micşorarea resurselor creditare ale băncilor
comerciale);
– modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea cotei
depozitelor obligatorii a băncilor comerciale care se păstrează în numerar
la Banca Naţională a Moldovei);
– intervenţia pe piaţa valutară (stabilizarea cursului valutar prin
vînzarea sau cumpărarea monedei de către Banca Naţională a Moldovei).
În Schema 7 sînt concretizate domeniile de manifestare a politicii
financiare.

Domeniul

31
 Cheltui Resurselor Creditul Asigurări
elilor financiare bancar de bunuri şi
publice publice persoane

Schema 7. Domeniile de manifestare a politicii financiare.

3. Direcţii esenţiale ale politicii financiare

în Republica Moldova
Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză
economică deja, statul se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar
care împiedică atingerea obiectivelor politicii generale a statului.
Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează
toate componentele activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi
fluidizarea resurselor financiare reclamă politici şi acţiuni neordinare.
Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv de resurse financiare.
Investiţiile străine directe nu vor întîrzia dacă va exista o consecvenţă
politică în favorizarea acestor plasamente. Sînt absolut necesare măsuri
energice în perfecţionarea sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea
exportului (prin sporirea competitivităţii produselor autohtone), disciplinarea
regimului fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu destinaţie specială,
asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare specializate etc.
Conform programului de activitate al Guvernului
Republicii Moldova „Integrare Europeană: Libertate,
Democraţie, Bunăstare 2009-2013”, politica bugetar-
fiscală şi gestionarea finanţelor publice include
următoarele obiective de guvernare:
1. Stabilizarea bugetului public naţional, crearea unui cadru bugetar-
fiscal previzibil şi menţinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil.
2. Promovarea politicii fiscal-bugetare orientate spre cre şterea
economică durabila/incluzivă, prin reducerea ponderii consumului
public şi majorarea investiţiilor publice productive.
3. Asigurarea echităţii în repartizarea finan ţelor publice, reducerea
poverii fiscale şi simplificarea sistemului de impozite şi taxe.
Acţiuni:

32
 1. Reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaюional, cu alte
instituţii financiare internaţionale şi ţări donatoare pentru a obţine
asistenţa externă în condiţii avantajoase pentru finanţarea deficitului
bugetar şi implementarea programului de recuperare economică;
2. Corelarea politicilor bugetar-fiscale, monetar-creditare, valutare,
investiţionale şi comerciale în scopul asiguгării dezvoltării robuste a
sistemului economico-financiar;
3. Perfecţionarea sistemului de prognozare a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare pentru eliminarea practicii de modificare a
bugetului anual de nenumărate ori pe parcursul anului;
• Neadmiterea blocării plăţilor din bugetul public naţional în vederea
sporirii siguranţei financiare a bugetului şi păstrării banilor
contribuabililor în circuitul lor economic;
• Perfecţionarea mecanismelor de administrare a TVA şi accizelor,
dinamizarea procedurilor de restituire a acestora din bugetul de stat;
• Utilizarea bugetului pe programe şi sporirea flexibilităţii cheltuielilor
bugetare în contextul cadrului de cheltuieli pe termen mediu (3 ani) la
nivel central şi la nivel local;
•Asigurarea stabilităţii, previzibilităţii şi transparenţei politicii şi
procedurilor fiscale aplicate faţă de contribuabili prin adoptarea şi
aplicarea Codului de proceduri fiscale şi a Codului de proceduri vamale;
• Evaluarea şi reducerea continuă a veniturilor la buget, provenite din
prestarea serviciilor contra plată de către instituţiile publice;
implementarea etapei a treia a reformei de reglementare a cadrului de
afaceri („Ghilotina-3”);
• Neadmiterea scutirii unor răuplatnici de plăţi obligatorii faţă de
bugetul public naţional, fapt ce atentează la libera concurenţă şi
dezavantajează agenţii economici şi persoanele fizice oneste, care şi-au
onorat obligaţiile fiscale conform legislaţiei în vigoare;
• Excluderea plăţilor percepute de la întreprinderi pentru crearea
fondurilor specializate şi utilizarea unor mecanisme transparente de
susţinere prin subvenţii;
• Implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin
utilizarea tehnologiilor informaţionale, astfel încît cel puţin 60% din
declaraţii fiscale să fie depuse prin internet;
• Creşterea capacităţii de administrare fiscală şi colectare a impozitelor
şi taxelor, astfel încît ponderea veniturilor fiscale în cadrul veniturilor
bugetare totale să crească continuu;

33
 • Examinarea posibilităţii de introducere a cotei unice la impozitul pe
venitul persoanelor fizice şi juridice;
• Asigurarea eficienţei, transparenţei şi responsabilităţii în utilizarea
resurselor financiare publice, inclusiv în domeniul achiziţiilor publice;
•Orientarea mijloacelor încasate din deetatizarea activelor din
proprietate publică spre investiţii în infrastructura socială şi economică;
• Stabilirea unor principii clare în redistribuirea veniturilor de la
bugetul de stat spre bugetele unităţilor teritorial-administrative, eliminînd
subiectivismul politic.

Privind situaţia la capitolul politica bugetar- fiscală au fost

efectuate următoarele activităţi :
• Ca urmare a tendinţei de creştere a PIB şi a încasărilor bugetare,
bugetul de stat a fost majorat la venituri cu circa 1012,4 mil. lei, la
cheltuieli – cu circa 263,7 mil. lei, iar deficitul bugetar a fost redus cu
748,7 mil. lei. Au fost prioritizate cheltuielile în domeniul social:
compensaţii pentru perioada rece a anului, ajutor social etc.
• A fost simplificată procedura de impozitare cu TVA la cota zero.
• Au fost aplicate tehnologii avansate de simplificare a procedurilor
vamale, a fost lansat ghişeului unic; activitatea a fost concentrat ă în
sectoarele cu un risc sporit de delicvenţă şi, în acela şi timp, a fost
aplicat un regim mai lejer de control pentru agen ţii economici cu
credibilitate înaltă.
• A fost contracarată eficient contrabanda, în special la hotarul cu
Uniunea Europeană, ceea ce a stimulat creşterea încas ărilor vamale, în 8
luni ale anului curent, cu 28% faţă de perioada respectiv ă a anului 2009.
• În domeniul administrării fiscale a fost diversificat spectrul
serviciilor prestate contribuabililor şi a crescut calitatea acestora.
• A fost prioritizată colectarea arieratelor formate în anii
precedenţi,
combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate,
orientat spre sectoarele cu risc ridicat de fraud ă.
• Au fost implementate un şir de sisteme informaţionale de
administrare fiscală, urmărind automatizarea proceselor de administrare
şi optimizarea raportării fiscale de către contribuabili, inclusiv persoane
fizice, şi – mai ales – ridicarea nivelului de interac ţiune între
contribuabili şi Serviciul Fiscal de Stat.

34
 • Materialele reviziilor şi controalelor efectuate în perioada de
referinţă denotă că în activitatea instituţiilor publice şi a prim ăriilor
persistă multiple lacune şi încălcări ale legislaţiei în vigoare, fapt ce a
cauzat prejudicii statului în sumă totală de 53,1 milioane lei. În urma
acţiunilor întreprinse, inclusiv în cadrul efectu ării reviziilor şi
controalelor, suma pagubei acoperite a constituit 12,6 milioane lei.
Politica economică şi financiară în domeniul administr ării
roprietăţii publice în Republica Moldova a înregistrat schimb ări.
Administrarea proprietăţii publice este efectuat ă de c ătre:
a) Agen ţia Propriet ăţii Publice pe lîngă Ministerul Economiei,
cu funcţii de administrare şi deetatizare a propriet ăţii publice;
b) Ministerul Finan ţelor , cu funcţia de monitorizare financiară a
activităţii întreprinderilor de stat şi societ ăţilor comerciale cu capital
integral sau majoritar de stat;
c) Alte autorit ăţi ale administra ţiei publice centrale şi
locale, care au funcţii de gestionare a patrimoniului public. [53, p.11]

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunile politica social-economică şi politica financiară,
care este deosebirea dintre ele?
2. Determinaţi sarcinile şi componentele politicii social-economice.
3. Explicaţi noţiunea de strategie şi noţiunea de tactică.
4. Enumeraţi principiile generale şi principiile specifice de asigurare a
politicii financiare.
5. Numiţi şi argumentaţi sfera sau domeniul de acţiune a politicii
financiare.
6. Explicaţi noţiunile de politică bugetar-fiscală şi monetar-creditară.
7. Numiţi instrumentele politicii bugetar-fiscale şi monetar-creditare.
8. Determinaţi factorii de stabilire a dimensiunii cheltuielilor publice.
9. Ce trebuie să asigure politica financiară a statului în condiţiile
economiei de piaţă?
10. Argumentaţi dacă e necesar de a efectua unele măsuri în
perfecţionarea sistemului legislativ privind investiţiile.
11. Numiţi obiectivele şi acţiunile politicii financiare în Republica
Moldova.
12. Determinaţi factorii ce diferenţiază politica unei ţări de politica altor
ţări.
13. Denumiţi politică a cărei componentă este politica financiară.

35
 APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Alegeţi varianta corectă: sarcinile politicii social-economice sînt:
a) protecţia mediului înconjurător;
b) asigurarea creşterii economice;
c) crearea condiţiilor financiare agenţilor economici;
d) asigurarea stabilităţii preţului.
Variante de răspuns: 1. a; c; d; 3. a; b; d;
2. a; d;
4. a; b; c; d.
2. Încercuiţi varianta corectă: politica financiară include
următoarele politici:
a) bugetar-fiscală;
b) social-economică;
c) comercial-bancară;
d) monetar-creditară;
e) în domeniul asigurărilor.
Variante de răspuns: 1. a; b; c; 3. b; c; d; e;
2. c; d; e; 4. a;
d; e;
5. se includ toate.

3. Încercuiţi varianta corectă: ce reprezintă mărimea relativă:

a) mărimea cheltuielilor în valută naţională;
b) mărimea cheltuielilor în valută convertibilă;
c) mărimea cheltuielilor în valută naţională raportată la PIB;
d) mărimea cheltuielilor în valută convertibilă raportată la PIB.

4. Încercuiţi varianta corectă: noţiunea de strategie reprezintă:

a) acte administrative pe perioade scurte;
b) măsuri prevăzute de a se lua pentru executarea planurilor
financiare şi a sarcinilor specifice unei perioade;
c) programe financiare de perspectivă îndelungată;
d) programe financiare de perspectivă pe o perioadă scurtă de timp.

36
 5. Încercuiţi varianta corectă: politica financiară a Republicii
Moldova prevede următoarele obiective:
a) stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară;
b) coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;
c) asigurarea stabilităţii fiscale;
d) fixarea volumului veniturilor bugetare ţinînd cont de programele
eşalonate pentru fiecare perioadă;

Variante de răspuns:
1. a; b. 3. a, c; d.
2. b; c; d. 4. a; b; c.

6. Încercuiţi varianta corectă: politica financiară nu face parte

din politica:
a) monetar-creditară;
b) generală a statului;
c) social-economică;
d) bugetar-fiscală.

7. Încercuiţi varianta corectă: politica promovată în domeniul

cheltuielilor publice presupune:
a) destinaţia cheltuielilor;
b) stabilirea mărimii şi structurii cheltuielilor;
c) stabilirea impozitelor generale de stat;
d) determinarea obiectelor care trebuie atinse;
e) stabilirea surselor de finanţare a cheltuielilor.

8. Încercuiţi varianta corectă: care sînt instrumentele politicii

monetar-creditare:
a) destinaţia cheltuielilor;
b) modificarea nivelului economic;
c) intervenţia pe piaţa valutară;
d) modificarea ratei dobînzii;
e) modificarea cotei rezervelor obligatorii.

9. Încercuiţi varianta corectă: volumul şi provenienţa resurselor

financiare se determină în dependenţă de:
a) cheltuieli publice care includ necesarul de resurse financiare;

37
 b) Produsul Intern Brut;
c) nivelul şi progresivitatea impozitelor;
d) nivelul fondurilor bugetare şi locale.

10. Încercuiţi varianta corectă: ca obiective economico-sociale

sau de altă natură, în cadrul politicii interne nu apar:
a) indicele preţurilor şi tarifelor;
b) curba şomajului;
c) balanţa de plăţi externe;
d) proporţiile şi orientarea investiţiilor brute;
e) ritmul creşterii economice.
11. Încercuiţi varianta corectă: politica financiară în raport cu
politica generală a statului:
a) nu se întrepătrund;
b) politica generală a statului este inclusă în politica financiară;
c) este total independentă;
d) are o independenţă relativă;
e) este total independentă.

12. Încercuiţi varianta corectă: repartizarea venitului naţional:

a) se face numai pentru consum;
b) se face numai pentru investiţii;
c) se face numai pentru import,
d) se face pentru consum, investiţii şi import.

13. Clasificaţi obiectivele propuse în baza tabelului de mai jos:

dimensionarea cheltuielilor publice; necesitatea obţinerii echilibrului
financiar; utilizarea impozitelor şi taxelor ca pîrghii financiare;
stabilirea destinaţiei pentru realizarea obiectivelor; metode de
prelevare utilizate; realizarea cheltuielilor în condiţii de eficienţă;
atingerea scopurilor propuse. volumul resurselor financiare;
provenienţa resurselor.

Domeniul cheltuielilor Domeniul veniturilor

publice publice

38
 14. Încercuiţi varianta corectă: administrarea propriet ăţii
publice este efectuat ă de c ătre:
a) Agenţia Proprietăţii Publice;
b) Ministerul Economiei;
c) Ministerul Finanţelor;
d) Alte autorităţi ale administraţiei publice locale.
Variante de răspuns: 1. a; b; c. 3. a; c; d.
2. b; c; d. 4. se
includ toate.

STUDIU DE CAZ
1. Analizati direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica
Moldova.
2. Determinaţi importanţa şi rolul politicii financiare şi politicii
economice a statului.
3. Numiti şi analizaţi componentele sau instrumentele politicii bugetar –
fiscale şi monetar- creditare.

4. Referitor la politica fiscală, analizaţi evoluţia (2008-2010) şi prognoza

(2012-2013) cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în
Republica Moldova.
Tabela 1
Evoluţia cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizi ce în 2008 -
2013
2008 2009 2010 2011 2012 2013
efectiv propuneri pe termen mediu
Mărimea grilelor de
venit impozabile (vi) şi
cotele impozitului pe <25200:7% <25200:7% <25200:7% <25200:7% <25200:7% <25200:7%
venitul persoanei >25200:18% >25200:18% >25200:18% >25200:18% >25200:18% >25200:18%
fizice, lei anual / %

Scutirea anuală Nivelul minim de

personală, lei 6300 lei 7200 lei 8100 lei 9000 lei existenţă*
(15000 lei / an)
Scutirea anuală 13500 lei
10000 lei 12000 lei 12000 lei +50%**
personală majoră, lei

39
Scutirea anuală pentru
persoanele întreţinute, 1560 lei 1680 lei 1800 lei 2220 lei 25%***
lei
* Această mărime va fi actualizată anual în funcţie de evoluţia nivelului minimului de
existenţă în perioada de referinţă, pentru anul 2009 acesta fiind de 1250 lei / lună.
** Scutirea anuală personală majoră în cuantumul nivelului minim de existenţă
majorată cu 50% din acest indicator;
*** Scutirea anuală pentru persoanele întreţinute va fi 25% din nivelul minim de
existenţă.
Sursa: [ www.minfin.md, accesat 27.02.2011]

Tema III
MECANISMUL FINANCIAR
1. Conceptul de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia
2. Sistemul fondurilor financiare
3. Metodele administrative de gestiune financiară
4. Pîrghiile economico-financiare
5. Instituţii şi organe cu atribuţii privind sfera activităţii financiare
6. Normele reglementării juridice privind activitatea financiară

1. Conceptul de mecanism financiar,

structura şi funcţionalitatea acestuia
Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a
mecanismului economic.
Mecanismul economic reprezintă un ansamblu de procese, tehnici şi
instrumente de reglare a activităţii economico-sociale.
Mecanismul financiar concentrează procesele, tehnicile şi
instrumentele de reglare a activităţii financiare care se concretizează prin
operaţiuni şi fluxuri financiar-monetare ce se derulează în contextul
activităţii economico-sociale de ansamblu.
Mecanismul financiar depinde de tipul societăţii care poate fi:
Economia centralizată, socialistă. Mecanismul economic şi financiar
presupun în principal procese, tehnici şi instrumente de reglare de la centru
de către stat. Componenţa iniţială pentru acest tip de mecanism îl prezintă

40
planul unic cu caracter obligatoriu în execuţie.
Pentru mecanismul financiar elementul fundamental reprezintă
planul financiar şi formele specifice de planificare financiară în
particular: planificarea fluxurilor de constituire a fondurilor, de
distribuire şi de utilizare a lor (Schema 8).

P
L Bugetul de stat
A
N
U Bugetul administraţiei centrale
R
I

F Bugetul asigurărilor sociale (Fondul social)

I
N
A
N Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
C (bugetele locale)
I
A
R Bugetele regiilor autonome, societăţilor
E
comerciale cu capital de stat

Schema 8. Esenţa previziunii financiare, sistemul de

planuri financiare.

Economia de piaţă, care se bazează pe aşa-numitele procese de

autoreglare, presupune un mecanism axat pe adaptabilitatea la condiţiile
de derulare a fluxurilor financiar-monetare.
În condiţiile creşterii rolului statului în economia de piaţă în
conformitate cu doctrinele economice care acceptă ce şi argumentează
necesitatea intervenţiei statului în economie, se presupune utilizarea tot

41
mai frecventă a instrumentelor financiar-monetare pentru reglarea
activităţii social-economice.
Deci, mecanismul financiar reprezintă modul de organizare a
fluxurilor financiar-monetare şi mod de constituire, distribuire, utilizare a
fondurilor băneşti financiare.
Elementele structurale ale mecanismului financiar:
– fondurile financiare;
– pîrghiile financiare;
– metodele administrative de gestiune financiară;
– organele cu funcţii în domeniul finanţelor;
– dreptul financiar (Schema 9).

CADRUL FINANCIAR

Metode
administrative Pîrghii
de gestiune financiare
financiară

PROCESELE
MECANISMUL
ECONOMICE
Organe cu FINANCIAR
ŞI SOCIALE
funcţii în
domeniul
finanţelor

Dreptul
financiar

Bugetul de stat

Asigurările sociale

Creditul public
42
Piaţa de valori
Alte segmente
MECANISMUL FINANCIAR reprezintă un ansamblu de metode şi
instrumente de natură financiară reglementate de dreptul financiar şi
aplicate în practică de organe cu funcţii în domeniul finanţelor pentru
influenţarea proceselor social-economice.

Schema 9. Definiţia şi componentele mecanismului financiar.

Sursa: [34, p.25]

43
 2. Sistemul fondurilor financiare
Sistemul fondurilor financiare reprezintă componenta de bază a oricărui
mecanism financiar considerat la nivelul unei ţări şi semnifică totalitatea
fondurilor băneşti ce se constituie la scara economiei naţionale şi între care
se manifestă legături de condiţionare directe şi indirecte.
Delimităm următoarele categorii de fonduri financiare:

- în funcţie de tipul de proprietate:

Fonduri financiare
Public Privat
- fonduri bugetare - fondurile întreprinderilor cu
- fonduri extrabugetare capital privat
- fonduri speciale - fondurile de asigurare create de
constituite la dispoziţia întreprinderile private
organelor de stat centrale sau - fonduri de creditare private
locale
- fondurile de
asigurare
- fondurile de
creditare
- fondurile
financiare ale întreprinderilor
cu capital de stat

- în funcţie de nivelul la care se administrează diferite fonduri:

Fonduri financiare
Centralizate, administrate la Descentralizate, administrate la
nivelul macro- sau mediu nivelul microeconomic
economic
- după rolul pe care îl îndeplinesc în procesul reproducţiei:
Fonduri financiare
de consum de investiţii de consum
social

- după scopul urmărit prin constituirea şi utilizarea fondurilor financiare:

44
 Fonduri financiare
destinate pentru satisfacerea destinate înlocuirii sau creşterii
nevoii de consum curent activelor fixe sau finanţării investiţiilor
- în funcţie de dreptul dispoziţiei asupra fondurilor financiare:
Fonduri financiare
– aflate la dispoziţia statului; la – la dispoziţia agenţilor economici
dispoziţia administraţiei centrale privaţi
de stat,
– administraţiei locale de stat,
întreprinderilor de stat, instituţiilor
financiar-bancare de stat,
instituţiilor operative de stat

3. Metode administrative de gestiune financiară

Metodele administrative de gestiune financiară includ:
Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a
planurilor financiare prin determinarea volumului resurselor financiare,
formelor şi metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor
financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor
de formare a lor şi obiectivelor de utilizare. Exemple:
- bugetul de stat;
- bugetul administraţiei centrale;
- bugetul unităţilor administrativ-teritoriale;
- bugetul societăţilor comerciale cu capital de stat;
- devize de cheltuieli a instituţiilor publice;
- planuri de casă.
Metode de previziune financiară (Schema 10):
a) metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub formă de
bilanţ în care sînt reflectate veniturile şi cheltuielile.
b) metoda bazată pe normative reprezintă determinarea cheltuielilor
reieşind din normele şi normativele de cheltuieli.
Instrumentele de previziune financiară: proiecte tehnice, norme de stoc,
norme de amortizare, norme de asigurare, norme de cheltuieli etc.

45
 METODE DE PREVIZIUNE FINANCIARĂ

METODA METODA BAZATĂ PE

DE BALANŢĂ NORMATIVE

întocmirea planului financiar determinarea cheltuielilor

sub formă de bilanţ, în care sînt reieşind din caracteristicile
reflectate veniturile şi acţiunii sau instituţiei respective,
cheltuielile normelor şi normativelor de
cheltuieli
INSTRUMENTE DE PREVIZIUNE

BUGET DEVIZ DE CHELTUIELI

FINANCIARĂ

Proiecte tehnice

Norme de stoc

Norme de amortizare

Norme de cheltuieli

Schema 10. Metode şi instrumente

Normede
de previziune
asigurare financiară.
46
Normative de eficienţă
 Sursa: [34, p.29]

Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării

corecte a normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar: procesele de repartiţie bănească de
formare şi utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile
economiei naţionale.
Controlul financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor
financiare ale organelor şi instituţiilor de stat şi asupra respectării
reglementărilor financiar-contabile de către regiile autonome, societăţile
comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea
obligaţiunilor acestora faţă de stat (Schema 11, 12).

CONTROL FINANCIAR
activitate de verificare a respectării şi aplicării corecte a normelor
juridice ce reglementează activităţile financiare

OBIECT AL CONTROLULUI FINANCIAR

sînt procesele de repartiţie bănească de formare şi utilizare a
fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei
naţionale

CONTROLUL FINANCIAR
se exercită asupra administrării şi utilizării mijloacelor financiare
ale organelor şi instituţiilor de stat şi asupra respectării
reglementărilor financiar-contabile de către regiile autonome,
societăţile comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu
îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat

Schema 11. Esenţa şi obiectul controlului financiar.

47
  de stat
În dependenţă
de subiectele
care îl exercită  intergospodăresc

C  independent (audit)
O
N
T  preventiv (anticipat,
R preoperativ)
O După formă
L  curent (operativ)

 postoperativ (postum,
posterior)
F
I  control (verificare)
N documentar parţial
A
N După metodele  inspectare (examinare)
C (procedeele )
I de efectuare
 analiză (cercetare)
A
R
 revizie

totală parţială tematică

48
 Schema 12. Clasificarea controlului financiar.
Sursa: [34, p.30]

4. Pîrghiile economico-financiare
Noţiunea de pîrghie financiară are la origine semnificaţiile pîrghiei
din fizica mecanică (forţa care dă impuls).
Pîrghia economico-financiară este un instrument de natură
economică sau financiară a statului care acţionează asupra economiei
unei colectivităţi determinate sau a membrilor ei luaţi în mod individual
pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulînd evoluţia în direcţiile
dorite (Schema 13).

PÎRGHII ECONOMICO-FINANCIARE

 Preţ  Impozite  Emisiunea

 Tarif  Taxe monetară
 Cost  Împrumuturi  Sisteme de
 Beneficiu (profit)  Subsidii retribuţie
 Rentabilitate  Subvenţii  Sisteme de
 Curs valutar  Investiţii amortizare
 Curs al hîrtiilor  Transferuri  Sisteme de
de valoare  Burse fonduri
 Dobînda  Pensii
 Rata dobîndei  Indemnizaţii
 Rata scontului
 Curs de revenire
 Amenzi
 Penalităţi

Alte pîrghii economico-financiare

49
 Schema 13. Definiţia şi tipurile pîrghiilor economico-financiare.
Sursa [34, p.27]

În cadrul mecanismului de autoreglare caracteristic economiei de piaţă

pîrghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot
soluţiona cu funcţionarea obişnuită a mecanismului respectiv.
În ţările în curs de dezvoltare prezintă interes preocupările pentru
reformele fiscale orientate în direcţia creşterii capacităţii de influenţare a
dezvoltării economice prin pîrghii economico-financiare. În acest sens se
apelează:
– la variante de impunere care presupun o folosire mai intensivă a
resurselor, inclusiv stimularea întreprinzătorilor autohtoni în realizarea de
investiţii sau atragerea de capital străin;
– la măsuri şi la practica amortizării accelerate a capitalului fix
stimulînd procesul de capitalizare ca şi scutirea impozitului pe profit a
părţii de profit destinat investiţiilor;
– subvenţionarea de către stat a întreprinzătorilor privaţi,
subvenţionarea dobînzilor la împrumuturile bancare.
Pîrghiile financiare pot fi:
a) Pîrghii financiare ce se bazează pe categoriile specifice finanţelor
publice. Se are în vedere folosirea tehnicilor de prelevare a resurselor
financiare la dispoziţia statului şi tehnicilor de alocare spre utilizare a
resurselor financiare ale statului. S-au elaborat variante de ajustare
macroeconomică cu aplicabilitate în numeroase ţări dezvoltate, în
principal pe aceste pîrghii, cu suportul în prelevările de către stat şi
finanţate de către stat.
Impozitele şi taxele se adaptează în raport cu obiectivele de
stimulare economică atît în plan intern, cît şi în plan extern.
Tehnicile de impozitare, inclusiv de amînare a încasării impozitelor
sau de restituire a lor, au devenit un suport important în realizarea
obiectivului de creştere economică, de restructurare şi modernizare a
economiei şi creştere a volumului exportului, stimularea importului de
materii prime pentru produsele destinate exportului, taxe vamale
specifice.
Pîrghiile de acest fel au ca suport raţional necesitatea armonizării
intereselor individuale cu cele naţionale: (împrumuturi, subvenţii,
investiţii, transferuri, burse, pensii, indemnizaţii).
b) Pîrghiile ce se manifestă la nivelul întreprinderilor:
- profit;

50
 - rentabilitate;
- preţ, tarif, cost;
- rata dobînzii;
- curs valutar;
- cursul hîrtiilor de valoare;
- amenzi, penalităţi;
- amortizare;
- sisteme de fonduri.

5. Instituţii şi organe cu atribuţii

privind sfera activităţii financiare
Instituţiile şi organele cu atribuţii privind sfera activităţii financiare
reprezintă o altă componentă structurală a mecanismului financiar
denumit în practică aparat financiar bancar.
Aceste instituţii se implică în activitatea financiară în modul cel mai
direct îndeplinind atribuţiuni privitoare la derularea operaţiunilor
financiar-monetare, începînd de la derulare şi încheindu-se cu controlul
efectuărilor.
Atribuţiunile financiare ce revin diferitelor instituţii şi organe pot fi:

Atribuţiunile Parlamentului:
a) Dezbaterea şi aprobarea programelor de guvernare, incluzînd
componenţa financiară a acestor programe.
b) Legiferarea activităţii financiare începînd cu aprobarea legii
finanţelor publice.
c) Reglementarea prin legi a diferitelor laturi ale activităţii
financiare publice printre care:
- sistemul de impozite, taxe şi contribuţii care ţin numai de
competenţa acestuia, atunci cînd sînt destinate bugetului administraţiei
centrale;
- legiferarea asigurărilor sociale sau a asigurărilor de bunuri,
persoane şi răspundere civilă;
- legiferarea instituţiilor financiare publice, inclusiv a celor de
control financiar (Parlamentul asigură şi controlul asupra bugetului de
stat în faza de închidere a exerciţiului bugetar).
Atribuţiunile Guvernului:
a) Elaborarea proiectului bugetului administraţiei centrale şi
definitivarea proiectului de buget prezentat Guvernului de Ministerul

51
Finanţelor.
b) Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
c) Obligaţia de a prezenta Parlamentului atît proiectul de buget în
faza supunerii spre aprobare, cît şi a contului de închidere.
d) Organizarea şi răspunderea pentru desfăşurarea execuţiei
prevederilor bugetare, prezentînd propuneri de revizuire a prevederilor
bugetare.
e) Analiza periodică a situaţiei financiare a ţării şi luarea de măsuri
pentru asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.
Ca organ financiar nespecializat se distinge şi Ministerul Muncii cu
sfera asigurărilor sociale.
Atribuţiunile financiare ale organelor locale: elaborarea, aprobarea
şi execuţia bugetelor locale.
Ministerul Finanţelor exercită administrarea în sfera finanţelor
publice şi se preocupă direct de elaborarea şi urmărirea execuţiei
prevederilor bugetare aprobate:
a) Organizarea, coordonarea şi elaborarea proiectului de buget
public, inclusiv a bugetului administraţiei centrale de stat. Din acest
punct de vedere, Ministerul Finanţelor emite normele ce reglementează
modul de desfăşurare a lucrărilor privitoare la întocmirea proiectului
bugetar şi după definitivarea acestuia la nivelul său prezintă acest proiect
spre aprobare Guvernului.
b) Participă împreună cu Banca Naţională la elaborarea balanţei
financiar-monetare şi valutare a ţării.
c) Efectuează studii de oportunitate privitoare la investiţii şi asigură
cadrul normativ privind derularea activităţii financiare, inclusiv la
contabilitatea agenţilor economici.
d) Elaborarea şi adaptarea pe parcurs a sistemului cu pîrghii
economico-financiare cu stabilirea cadrului de funcţionare a acestora în
cadrul mecanismului financiar.
e) Organizarea şi exercitarea prin organe proprii a controlului
financiar de stat.
f) Fundamentează şi propune cadrul legislativ privind activitatea
financiară, inclusiv modul de acoperire a deficitului bugetar şi de
gestionare a datoriei publice.
g) Gestionează participarea statului cu capital la diferite societăţi
comerciale, inclusiv la societăţile mixte, şi exercită supravegherea

52
financiară a agenţilor economici cu capital de stat.

Băncile se constituie într-o reţea de instituţii specializate în

efectuarea activităţii financiar-valutare, constituind un sistem bancar. În
centru se situează băncile de emisiune sau naţionale. Această structură a
sistemului bancar este considerată Bancă Centrală de Stat, care asigură
supravegherea activităţii tuturor băncilor:
a) Ca atribuţiune exclusivă este singurul organ de emisiune
monetară.
b) Banca Naţională poartă răspundere pentru reglementarea
activităţii privind circulaţia monetară, creditarea bancară şi operaţiile
valutare, colaborînd cu Ministerul Finanţelor.
c) Posibilitatea efectuării operaţiunilor de scontare sau rescontare a
efectelor de comerţ (primeşte de la băncile comerciale efecte şi le acordă
acestora credite în baza lor; cambia).
d) Acordă credite băncilor comerciale şi instituie obligaţia de
constituire a rezervelor de către băncile comerciale.
Băncile comerciale ca verigi ale aparatului financiar bancar
acţionează astfel:
a) Ca intermediari financiari în economie.
b) Efectuează operaţiuni cu plăţi şi încasări, operaţiuni de creditare
a agenţilor economici, desfăşurînd operaţiuni bancare pe teritoriul
naţional şi extern.
c) Primesc şi administrează depozite de disponibilităţi băneşti ale
persoanelor fizice sau juridice.
d) Efectuează operaţiuni de creditare în monedă naţională sau
valută, operaţiuni de scontare a efectelor comerciale prezentate de agenţii
economici şi operaţiuni de vînzare-cumpărare a titlurilor de credit emise
de stat.
Instituţiile de asigurare – activitate de asigurări de bunuri,
persoane, răspundere civilă:
a) Organizează şi desfăşoară operaţiunile financiare în raport cu
persoanele fizice şi juridice cu care încheie contracte de asigurare.
b) Emite reglementările interne privind organizarea şi efectuarea
asigurărilor, inclusiv stabilirea primelor de asigurări şi categoriile de
acordare a despăgubirilor.
Compartimentele financiare la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor
cu caracter operativ atît din sfera activităţilor materiale şi nemateriale

53
îndeplinesc atribuţiuni financiare legate de:
a) Organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor băneşti,
financiare la acest nivel.
b) Obligaţia elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli sau altor
tipuri de buget
c) Urmăresc îndeplinirea obligaţiilor financiare ale fiecărei
instituţii şi realizarea creanţelor financiare ale acestora.

6. Normele reglementării juridice

privind activitatea financiară
Funcţionarea mecanismului financiar presupune în mod obiectiv
existenţa unui cadru reglementativ privind organizarea şi efectuarea
operaţiunilor băneşti şi financiare. Reglementările de acest fel au drept scop
asigurarea unui cadru unitar de ordin tehnic care trebuie respectat obligatoriu
de către participanţii la fluxurile financiar monetare.
Se concretizează prin legi, ordonanţe şi ordine emise de organe ale
puterii administrative de stat sau prin hotărîri, decizii, regulamente emise
de alte structuri economice şi sociale pentru domeniul lor de activitate.
Existenţa lor asigură derularea fluxurilor financiar-monetare în
echilibrul cunoscut de participanţii la aceste fluxuri, constituind o
premisă a corelării şi armonizării lor. Asemenea norme şi reglementări
vizează:
– instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare;
– organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi
modul de funcţionare a acestora;
– regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice;
– sistemul de pîrghii economico-financiare;
– regimul dobînzii;
– relaţiile valutare la care participă agenţii economici sau statul.
În plan microeconomic, operează norme şi reglementări ale căror
aplicabilitate trebuie să ţină cont de specificul activităţilor fiecărei
întreprinderi integrîndu-se în reglementările care asigură cadrul general
obligatoriu pentru derularea operaţiunilor financiar-monetare.
O condiţie indispensabilă este asigurarea concordanţei dintre
reglementările din activitatea financiară emise la diferite niveluri de
decizie, evitînd contradicţiile posibile cu efecte negative.
Obiectul reglementărilor juridice mai sînt şi o serie de probleme ce

54
necesită intervenţia statului cum ar fi:
– intervenţia statului în formarea sau controlul unor categorii de
preţuri şi tarife;
– intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă, stabilirea salariului
minim, acordarea ajutorului de şomaj etc.
– intervenţia statului pe piaţa monetară (luarea măsurilor cu
caracter inflaţionist sau deflaţionist);
– intervenţia statului pe piaţa capitalului de împrumut (acordarea
de credite de la fondurile publice, garantarea unor credite etc.);
– reglementările de natură financiară în formă de legi, hotărîri,
regulamente, emise de Parlament, Guvern, Ministere sau alte organe de stat.
Principalele acte normative cu caracter financiar ce reglementează
procesele financiare în Republica Moldova sînt: Constituţia, Codul fiscal,
Legea anuală a bugetului de stat, Legea cu privire la sistemul bugetar şi
procesul bugetar, Legea privind sistemul public de asigurări sociale,
Legea privind finanţele publice locale, Legea instituţiilor financiare,
Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat etc.
Normele juridice privind domeniul finanţelor constituie reglementări
de strictă aplicabilitate, care nu admit soluţii bazate pe analogie. Între
reglementările emise de diferite organe de stat trebuie să existe o
concordanţă deplină. Mai mult ca atît, legile, hotărîrile, regulamentele
trebuie să fie astfel redactate, încît să nu mai necesite norme tehnice ori
instrucţiuni de aplicare.
În cazul apariţiei unor conflicte între organele autorităţii
administrative – ministere, prefecturi, primării şi persoane fizice sau
juridice în legătură cu stabilirea sau perceperea impozitelor, taxelor,
dimensionarea creditelor bugetare, repartizarea sau utilizarea resurselor
financiare publice, desfăşurarea controlului financiar, ţinerea evidenţei,
administrarea patrimoniului public etc. – este necesar să se respecte
reglementările legale de soluţionare a litigiilor apărute.

55
 SCHEME

Instituţiile

Nespecializate Specializate

La nivel La nivel
Legislative Executive macroeconomic microeconomic

Parlamentul, Preşedintele, Banca Naţională, Bănci Compartimente

consiliile Guvernul, Comerciale, Companii le financiare
municiipiile, Primăriile. de asigurare, din structura
raionale, Ministerul Finanţelor organizatorică
orăşeneşti, cu toate elementele a
săteşti. structurale la nivel întreprinderilor
central şi în plan şi instituţiilor
teritorial, organe de private
control financiar şi în şi de stat
primul rînd Curtea de
Conturi, Inspectoratele
Fiscale, Centrul de
Combatere a Crimelor
Economice şi
Corupţiei.

Schema 14.Organele învestite cu funcţii privind

domeniul finanţelor publice.

56
 Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunea de mecanism economic şi financiar, care sînt
deosebirile dintre ele.
2. Determinaţi mecanismul ce include economia centralizată şi cea de
piaţă. Explicaţi tipurile acestor economii.
3. Enumeraţi elementele structurale ale mecanismului financiar.
4. Denumiţi categoriile de fonduri băneşti, ce fonduri sînt incluse în
fiecare categorie?
5. Explicaţi necesitatea metodei de previziune financiară.
6. Descrieţi conceptul de control financiar şi clasificarea acestuia.
7. Definiţi noţiunea de pîrghie economico-financiară; enumeraţi
pîrghiile ce influenţează schimbul economic.
8. Enumeraţi atribuţiunile financiare ale Parlamentului şi Guvernului
Republicii Moldova.
9. Descrieţi semnificaţia managementului financiar al statului şi
enumeraţi funcţiile acestuia.
10. Numiţi planurile financiare publice cu caracter executoriu.
11. Explicaţi necesitatea normelor reglementării juridice privind
activitatea financiară.
12. Expuneţi schematic structura Parlamentului Republicii Moldova.
13. Expuneţi schematic structura aparatului financiar bancar în Republica
Moldova.

APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Încercuiţi varianta corectă: mecanismul financiar include
următoarele elemente:
a) fonduri financiare;
b) fonduri de producţie;
c) organe cu funcţii în domeniul finanţelor (cadrul instituţional);
d) metode de distribuire a fondurilor financiare;
e) cadrul juridic (fondul valutar).
Variante de răspuns: 1. a; c; e; 3. c; d; e;

57
 2. a; b; d; 4. a; d;
e.

2. Încercuiţi varianta corectă: ce metode sînt incluse în

previziunea financiară:
a) de balanţă;
b) degresivă;
c) bazată pe normative;
d) cu rata descrescătoare.
Variante de răspuns: 1. a; b; 3. b; d;
2. b; c; 4. a; c.

3. Încercuiţi varianta corectă: care sînt funcţiile mecanismului

economico-financiar:
a) de control;
b) de distribuire a resurselor financiare;
c) de echilibrare a proceselor economice;
d) de repartiţie.

4. Încercuiţi varianta corectă: mecanismul financiar nu are la

bază două tipuri de economii:
a) centralizată;
b) descentralizată;
c) de piaţă;
d) socială.
Variante de răspuns: 1. a; b; 3. b; d;
2. c; d; 4. c; a.

5. Încercuiţi varianta corectă: care din funcţiile de mai jos sînt

efectuate de Guvern şi Parlament:
a) aprobarea legii finanţelor publice;
b) reglementarea prin legi a diferitelor laturi ale activităţii
financiare publice;
c) luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar la nivel

58
macroeconomic;
d) dezvoltarea şi aprobarea programelor de guvernare.

6. Încercuiţi varianta corectă: în pîrghia financiară sînt incluse

următoarele categorii:
a) preţurile;
b) împrumuturile;
c) impozitele;
d) taxele;
e) cursul valutar (diferenţa);
f) transferurile.
Variante de răspuns: 1. a; c; d; f; 3. c; d; e; f;
2. b; c; d; f; 4. a; b; c; d.

7. Care dintre funcţiile de mai jos trebuie îndeplinită de

mecanismul economic:
a) funcţia de conducere şi reglare a proceselor economice în
concordanţă cu interesele naţionale;
b) funcţia de dirijare a activităţii agenţilor economici privaţi;
c) funcţia de repartizare a împrumuturilor acordate de stat;
d) funcţia de producţie;
e) funcţia de comandă centralizată a economiei.

8. Care dintre următoarele fluxuri băneşti nu pornesc de la stat

către diverşi beneficiari:
a) sumele de bani pentru finanţarea unor obiective de interes naţional;
b) alocaţii pentru funcţionarea unor instituţii de învăţămînt;
c) burse pentru elevi şi studenţi;
d) impozitele plătite de agenţii economici;
e) fonduri puse la dispoziţia băncilor pentru acordarea de credite
agenţilor economici.

9. Politica promovată de către economistul englez J.M.Keynes

nu susţine impozitele şi cheltuielile publice, ca instrumente pentru:
a) promovarea creşterii economice;
b) restabilirea echilibrului general, perturbat de factori conjuncturali;

59
 c) corectarea ciclului economic;
d) stabilizarea valorii paritare a monedei naţionale;
e) ocuparea forţei de muncă.

10. Încercuiţi varianta corectă: planificarea financiară presupune:

1) planul-directivă este principalul instrument al conducerii
economiei;
2) programele guvernamentale de dezvoltare a economiei au
caracter orientativ;
3) odată cu elaborarea programelor de dezvoltare economică se
întocmesc bugetele;
4) o reglementare foarte strictă cu privire la utilizarea fondurilor
din economie;
5) urmărirea conexiunilor economiei naţionale cu cea mondială.
Variante de răspuns:
a) 2; 3; 5; b) 1; 2; 3; c) 1; 3; 5;
d) 2; 3; 4; e) 2; 4; 5.

APLICAŢII
1.Completaţi Tabelul 2 folosind Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, Legea bugetului pe anii 2009–2011 şi efectuaţi analiza acestui
tabel. Rezultatele obţinute expuneţi în formă grafică.
Tabela 2
Dinamica cheltuielilor pentru întreţinerea organelor de control
pe anii 2009-2011
Organele de control Suma, mii lei
2009 2010 2011
Curtea de Conturi
Serviciul fiscal de stat
Serviciul Control Financiar şi Revizie
Serviciul Vamal
Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi
Corupţiei

60
2. Analizaţi şi comparaţi informaţia prezentată din tabel.
Tabela 3
Activitatea financiară, bugetar-fiscală şi de control
mii lei
Indicatori 2008 2009 2010
Cheltuieli în total, inclusiv: 14881700,0 18308700,0 19454519,2
1.Servicii de stat cu destinaţie
generală 1017454,5 1188184,2 1030908,6
1.1Activitatea financiară, bugetar-
fiscală şi de control 601793,4 696198,4 516431,4
-Ministerul Finantelor 228405,0 217908,0 224842,3

-Serviciul Vamal 210550,0 231750,0 250350,0

Sursa:elaborat de autori, conform datelor legii bugetului
Monitorul Oficial

STUDIU DE CAZ
1. Analizaţi şi comparaţi mecanismul financiar, precum atât în ţările
dezvoltate, cît şi în ţările în curs de dezvoltare.
2. Analizaţi (pe parcursul a cîtorva ani) în dinamică mecanismul financiar
în Republica Moldova.
3. Comparaţi şi analizaţi necesitatea instituţiilor specializate şi celor
nespecializate.Prezentaţi rezultatele în formă schematică.
4. Rolul instituţiilor şi organelor cu atribuţii în sfera activităţii financiare.
5. Analizaţi metodelor şi instrumentelor de previziune financiară.
6. Numiţi şi analizaţi atribuţiunile BNM şi rolul în activitatea politicii
monetar- creditare.

61
 Tema IV
SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice.

2. Clasificarea cheltuielilor publice.
3. Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice.
4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
5. Factorii de influenţă a creşterii cheltuielilor publice.

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice

La apariţia ştiinţei Finanţe savanţii erau preocupaţi mai mult de
problemele veniturilor statului. Numai în a doua jumătate a sec.XIX apar aşa-
numitele foi civile în care erau reflectate cheltuielile pentru întreţinerea regelui
şi membrilor familiei lui, cheltuielile pentru învăţămîntul public, pensii şi
pentru dezvoltarea economiei. Situaţia se schimbă cardinal numai spre
sfîrşitul sec.XIX, cînd s-a ajuns la concluzia că în gospodăria fiecăruia
anume cheltuielile au o importanţă prioritară.
Marea criză economică din 1929 şi consecinţele celui de-al doilea
război mondial au facilitat avîntul intervenţionismului economic. S-a
recunoscut faptul că cheltuielile bugetare pot constitui un instrument de
reglare a cererii agregate, fiind o componentă esenţială a acestuia, şi că
bugetul de stat permite influenţarea economiei în sensul dorit de
autorităţile publice.
În condiţiile actuale, cheltuielile publice nu sînt numai resurse de
acoperire a necesităţilor statului, ele sînt decizii bugetare de esenţă
politică.
Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-sociale în formă
bănească ce se manifestă între stat pe de o parte, şi persoanele fizice şi
juridice, pe de altă parte, privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare
ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia (Schema 15).

62
 Cheltuieli bugetare acoperite din resursele financiare
publice constituite din:
- bugetul administraţiilor centrale de stat;
- bugetul asigurărilor sociale;
- bugetele locale.
e Cheltuieli extrabugetare acoperite din resursele
ic financiare publice constituite în afara bugetului de
bl stat.
u
p Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţie specială
eli (fondul pentru asigurări sociale).
ui
lt Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor financiar-
he bancare cu capital de stat.
C
Cheltuieli cu caracter public ale organizaţiilor
internaţionale, finanţate din resursele mobilizate de la
membrii acestora, respectiv de la statele-membre ale
Schema 15.
acestor organizaţii.

Schema 15. Componenţa cheltuielilor publice

Cheltuielile publice se materializează în plăţile efectuate de stat din

resursele mobilizate pe diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări
de servicii necesare la îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii
statului:
- servicii publice generale;
- acţiuni social-culturale;
- întreţinerea armatei;
- acţiuni economice.

Între cheltuielile publice şi bugetare există deosebiri.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în
sectorul public prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat,
instituţii social-culturale, armată, întreprinderi autonome), care se
acoperă fie din bugetul statului (central sau local), fie din bugetele

63
proprii, pe seama veniturilor obţinute.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli, care se
acoperă din bugetul administraţiei de stat, din bugetele locale sau din
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrînsă decît cheltuielile
publice în cadrul cărora sînt cuprinse.

2. Clasificarea cheltuielilor publice

Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice,
sociale, militare, politice se face în baza diferitelor criterii:
Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţional prin
care se efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-
teritoriale.
Clasificaţia economică foloseşte două criterii de grupare: unul
conform căruia cheltuielile se împart în cheltuieli de capital (cu caracter
de investiţii) şi cheltuieli curente (de funcţionare), iar altul care împarte
cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice şi cheltuieli de transfer.
Cheltuielile de capital sau de investiţii sînt destinate sferei de
producţie materială sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, aşezăminte de
cultură).
Cheltuielile curente asigură funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor
publice.
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind
remunerarea serviciilor, a prestaţiilor, aduse la administraţia statului
necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice sau pentru echipamente
de investiţii.
Cheltuielile de transfer pot avea caracter economic (subvenţii,
stimularea exportului) sau social (burse, pensii, alte ajutoare).
Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile
pentru serviciile publice generale: apărare, educaţie, sănătate, locuinţe şi
servicii comunale, servicii economice (Schema 16).

64
CHELTUIELI PUBLICE

Servicii publice generale- aparatul administrativ, economic şi financiar-

instituţii de ordine publică şi securitate- justiţie, procuratură, notariat- alte
instituţii

Apărare- armata- cercetarea ştiinţifică- baze militare pe teritorii străine-

participarea la blocuri militare
şi războaie
Educaţie- şcoli primare, generale, liceale- universităţi şi colegii- institute de
cercetări
Sănătate- spitale şi clinici- unităţi profilactice- institute de cercetări
Acţiuni economice- unităţi economice ale statului- unităţi private
Schema 16. Clasificaţia cheltuielilor publice în baza
subvenţionate- subvenţii pentru export- participarea la organisme internaţionale
criteriului
economice- participarea la monopoluri funcţionaleconomice-
internaţionale .
cheltuieli de
cercetare în domeniul economieiServicii comunale- locuinţe şi întreţinerea lor-
alte servicii comunaleAlte cheltuieli
În Republica Moldova, conform legii privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.96 (cu modificările şi

65
completările la situaţia din 18.04.11), se foloseşte Clasificaţia Bugetară,
conform căreia clasificaţia cheltuielilor bugetare se face după criteriile:
Clasificaţia bugetară include clasificaţia veniturilor bugetare,
clasificaţia funcţională, clasificaţia organizaţională şi clasificaţia
economică a cheltuielilor bugetare, după cum urmează:

a) clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în

baza legislaţiei ce determină sursele de venituri;

b) clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează

cheltuielile bugetare ce reflectă utilizarea mijloacelor financiare în scopul
implementării funcţiilor de bază ale statului;

c) clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare sistematizează

cheltuielile bugetare pe tipuri de întreprinderi, instituţii, organizaţii şi
măsurile ce reflectă distribuirea alocaţiilor între beneficiarii direcţi de
mijloace din buget;

d) clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare grupează şi

detaliază cheltuielile bugetare în conformitate cu destinaţia concretă a
acestora.

Conform ordinului Ministerului Finanţelor nr.32 din 30.03.2011 se

aprobă Clasificarea bugetară în următoarea structură:

1. Clasificaţia organizaţională a bugetelor.

2. Clasificaţia funcţională.(Anexa 1)

3. Clasificaţia programelor.

4. Clasificaţia economică.(Anexa 2)

5. Clasificaţia surselor bugetare.(Anexa 3)

Această Clasificare va fi aplicată începînd cu elaborarea proiectului

bugetului pe anul 2013.

Clasificaţia bugetară asigură: a) sistematizarea indicilor bugetari

pentru elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor; b) comparabilitatea

66
internaţională a indicilor bugetari, conţinînd similitudini cu sistemele de
clasificaţie utilizate de organismele financiare internaţionale.

Clasificaţia bugetară se elaborează şi se aprobă de Ministerul

Finanţelor. După aprobare, clasificaţia bugetară se publică în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.

3.Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice.

Influenţa celei mai importante exercitări asupram măririi cheltuielilor
publice le reprezintă factorii socio-politici. Impactul acestor factori poate
fi explicat în termenii modificării srategiei statului cu privire la
bunăstarea socială, în cele a întăririi funcţiilor fiscale şi a utilizării
politicilor sociale din ţările dezvoltate, toate reprezentînd baza adoptării
de decizii colective.
În continuare vom examina cele mai semnificative teorii referitoare la
cauzele creşterii cheltuielilor publice:
1. Legea Wagner, cu privire la creşterea activităţii statului.
Această lege se bazează pe analiza industrializării şi urbanizării. Prin
urmare, statul este nevoit să intervină şi să cheltuie mai mult pentru a
reglementa şi a reduce tensiunile de orice fel, pentru a răspunde nevoilor
crescînde ale persoanelor în domeniul educaţiei, culturii şi acţiunilor
sociale, precum şi în scopul realizării lucrărilor de infrastructură, în
special în domeniul comunicaţiilor. În domeniul finanţelor publice
această lege poate fi formulată ca legea nevoilor publice financiare
crescînde ale statului şi organelor publice locale. [38, p.308]
2. Ipoteza efectului de deplasare Peacock-Wiseman.
Această ipoteză se bazează pe examinarea nivelului impozitelor. În
lucrarea sa „Creşterea cheltuielilor publice în Marea Britanie între anii
1890-1955” autorii au pus accent pe două activităţi principale ale
guvernului care conduc la creşterea cheltuielilor publice în timp de criză.
Prima este procesul de inspectare, în cadrul căruia, pe timp de criză,
guvernul ia sub control industriile- cheie. A doua, procesul de
concentrare, cînd guvernul preia unele funcţii şi activităţi ale
administraţiei locale. În aşa fel cheltuielile guvernului sunt restrînse
printr-un maximum de povară fiscală, obţinută pînă la limitele

67
suportabilităţii populaţiei. Aceasta se numeşte povara fiscală suportabilă
şi apare în perioade de criză.
Desemenea Peacock şi Wiseman numesc creşterea nivelului de
impozite pe perioada de criză fenomen efect de deplasare, care este
generat de acţiunea următoarelor elemente:
a) Criza solicită un efort deosebit al statului, concretizat în
creşterea cheltuielilor publice.
b) Populaţia acceptă, mult mai uşor decît în condiţii normale,
creşterea sarcinii fiscale pentru a susţine aceste cheltuieli.
c) Revenirea la normalitate nu abrogă decît parţial sarcina fiscală
suplimentară, populaţia obişnuindu-se, avînd în vedere
ameliorarea situaţiei şi depăşirea crizei. [51,p.128]
3. Teoria Wilensky despre statul bunăstării.
Argumentul lui Wilensky este că, atît timp cît creşterea economică
continuă,guvernul se va afla sub presiuni politice din ce în ce mai mari
pentru a egaliza distribuirea bogăţiei şi a serviciilor. Prin mijloace
politice sau altfel, ideologia culturală consideră că statul trebuie să
furnizeze un nivel de servicii egal cu cel al persoanelor celor mai bine
situate în societate. Acest lucru atinge un nivel înalt, pe măsura
intensificării creşterii economice făcînd să existe, pînă la un anumit
punct, un „stat al bunăstării” .
4. Teoria Peltzman despre egalitatea bogăţieii şi a venitului.
În acestă teorie, inegalitatea în ce priveşte bogăţia de la o perioadă la
alta este susţinută de cei care au posibilităţi materiale şi influenţă politică
de a menţine inegalitatea . Acesta este argumentul de bază a controlării de
către o elită înstărită a politicii şi a bogăţiei unei societăţi. În acestă
situaţie, nu se va dori mărirea cheltuielilor guvernamentale, deoarece
acest lucru ar însemna o distribuire a bogăţiei de la cei bogaţi la cei săraci
şi, în consecinţă, nu va avea loc o creştere a cheltuielilor guvernului.
5. Teoria iluziei fiscale.
Această teorie este propusă pentru creşterea cheltuielilor
guvernamentale. Aceasta este situaţia în care ignoranţa sau lipsa de
interes îl fac pe contribuabil să nu fie conştient de povara fiscală
exercitată de impozite asupra veniturilor sau bogăţiei sale.În cazurile cînd
impozitul este reţinut direct, plătitorii îşi dău seama numai de plata netă.
Cu cît impozitul este mai puţin vizibil, cu atît plătitorul este mai puţin
conştient de povara globală a fiscalităţii.
6. Teoria alegerii publice.

68
 Acestă teorie propusă de James Buchanan, aplică teoria economică la
ştiinţa politică. Buchanan împarte politicienii în trei tipuri: idiologul,
politicianul pur şi profitorul. El afirmă că „politicienii acţionează în
scopul obţinerii voturilor aidoma oamenilor de afaceri care încearcă să
obţină clienţi, şi unii şi ceilalţi angajîndu-se în activităţi de cîştig a
loialităţii şi a aderenţei faţă de produsul lor”.
Principalele puncte expuse de Dennis Muller la această teorie sunt:
a) Politicienii se comportă în acela mod propus în economie
(raţional şi utilitarist);
b) Voturile sunt analoge preţurilor de peaţă;
c) Trebuie atins un echilibru prin egalizarea cererilor de servicii
publice cu dorinţele cetăţenilor (satisfacera cererii la un anumit
preţ).
7. Teoria birocratică.
Şi birocraţia are un rol important în creşterea cheltuielilor publice
conform teoriei propuse de William Niskansen în cartea Birocraţie şi
guvern reprezentativ, are în vedere mărirea puterii şi a prestigiului în
maniera politicienilor. Deasemenea birocraţia are un avantaj în plus, că în
cazul majorităţii serviciilor publice, se plasează într-o poziţie de
monopol.
Savas sprijinea această idee menţionînd că, o funcţie principală a
guvernului este de a furniza servicii prin însăşi natura lor monopolistă.
Efectul net al monopolului guvernamental este presiunea pentru o mărire
a dimensiunii guvernului. [38,p.309]

4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice

Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice poate fi
determinat în baza anumiţilor indicatori.
Deasemeneaca cheltuieli publice totale se exprimă:
- în mărime nominală, (Cpn )preţuri curente ale anului,
- în mărime reală, (Cp r )în preţuri constante.
Nivelului cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul
indicatorilor:
1. Ponderea cheltuielilor publice în Produsul Intern Brut
(PIB). Acest indicator permite analiza volumului cheltuielilor publice în

69
raport cu nivelul de dezvoltare economică şi socială a fiecărui stat şi în
fiecare etapă. Se calculă ca raport procentual între nivelul cheltuielilor
publice şi PIB.
2. Cheltuielile publice medii pe locuitor ce sînt nişte
mărimi variabile şi şi poate fi exprimat atît în moneda naţională, cît şi
monedă intrenaţională, ceea ce dă posibilitate de a efectua comparaţii
la nivel internaţional. Se calculă ca raport între cheltuielile publice
exprimate în moneda naţională şi populaţia ţării sau cheltuielile publice
medii pe locuitor, exprimate în moneda internaţională şi cursul de
schimb al monedei naţionale faţă de moneda internaţională.
Variaţiile nivelului relativ al cheltuielilor publice exprimat în cei doi
indicatori e explicată de influenţa diferitelor condiţii economice, sociale şi
politice, organizatorice, administrative sau de altă natură a fiecărei ţări, de
obiectivele politice interne sau externe promovate de Guvern.
Structura cheltuielilor publice se bazează pe calculul proporţiei pe
care o are fiecare dintre categoriile de cheltuieli în total. Indicatorul poate fi
utilizat în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor publice.
cpi
gscpi  .100%, unde:
cpt
gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli
publice i (cp) în totalul cheltuielilor publice;
cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;
cpt – cheltuieli publice totale;
i – 1...n categorii de cheltuieli.
Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în
totalul cheltuielilor publice are importanţă, deoarece:
– se pot evidenţia orientările resurselor financiare ale statului spre
anumite obiective;
– se poate urmări în dinamică modificarea opţiunilor bugetare sau
extrabugetare ale statului;
– conform structurii cheltuielilor, se pot efectua comparaţii între
statele cu niveluri diferite de dezvoltare;
– structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează
în cadrul criteriilor de clasificare folosite în fiecare stat;

70
 – analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor
funcţionale într-un număr însemnat de state dezvoltate şi în curs de
dezvoltare dă posibilitatea să urmărim deosebirile de orientare social-
economice între state.

Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza

următorilor indicatori:
1.Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice, se
calculă ca diferenţa dintre nivelul cheltuielilor publice din anul curent şi
cheltuieli publice din anul luat ca bază.

Δ Cp 1-0 = Cp1 – Cp0

Cp0 – anul de bază;
Cp1 – anul curent.
În analiza volumului cheltuielilor publice se face deosebire între:
- modificarea nominală cheltuielilor publice;
Δ Cp n 1-0= Cpn1 – Cpn0
- modificarea relativă cheltuielilor publice.
Δ Cpr 1-0= Cpr1 – Cpr0
2. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice,exprimă
procentul cu care variază cheltuielile publice de la o perioadă la alta,
poate fi calculată ca:

Cp1 – Cp0
Δ Cp 1/0 = x 100%
Cp0
P1 – nivelul preţurilor în perioada curentă;
P0 – nivelul preţurilor în perioada de bază;

3. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB, denotă

mărirea sau micşorarea cheltuielilor publice la modificarea PIB-ului,
poate fi calculată ca:

71
 Δ Cp1-0 Δ PIB 1-0
Ecp/PIB = /
Cp 0
PIB 0

Δ Cp1-0 – modificarea cheltuielilor publice în perioada (1) faţă de (0);

Δ PIB1-0 – modificarea PIB în perioada (1) faţă de (0).

În urma calculelor efectuate putem obţine următoarele rezultate:

a) Ecp/PIB >1, există tendinţa ca PIB să fie utilizat în mai mare
măsură comparativ cu perioada precedentă, pentru finanţarea
cheltuielilor publice;
b) Ecp/PIB =1, ambele mărimi relative se modifică în aceiaşi
proporţie;
c) Ecp/PIB <1, fenomen invers a situaţiei a), cînd utilizarea PIB se
adresează prioritar altor domenii, decît cel al cheltuielilor
publice.

La caracterizarea cheltuielilor publice, un interes deosebit prezintă

cunoaşterea tendinţelor şi dinamicii lor, pe ansamblu şi pe categorii în
diferite etape ale evoluţiei societăţii umane, în elemente specifice pe
grupuri de ţări şi de la o ţară la alta.
Dinamica cheltuielilor publice a fost determinată de procesele
inflaţioniste.
În anii precedenţi ponderea cheltuielilor publice în PIB a depăşit
40% pe ansamblul ţărilor industrializate şi chiar 50% în unele ţări
europene dezvoltate, şi 20-30% în ţările în curs de dezvoltare.
Criza economică contribuie la micşorarea cheltuielilor bugetare ca
valoare reală: cu cît ţara e mai săracă, cu atît partea cheltuielilor este mai
mică.

5. Factorii de influenţă a creşterii cheltuielilor publice.

Factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice în mod

72
general pot fi delimitaţi în următoarele categorii:
1. Factori demografici. Se referă la creşterea populaţiei şi modificarea
structurii acesteia pe vîrste şi pe categorii socioprofesioniste. În legătură cu
aceasta, cresc cheltuielile publice pentru plata salariilor funcţionarilor
publici, pentru locurile de muncă în sectorul public.
2. Factori economici. Se referă la dezvoltarea economiei şi
modernizarea acesteia pe baza cercetărilor ştiinţifice. Din bugetul de stat
se asigură finanţarea unor acţiuni economice costisitoare, proiecte
economice legate de risc.
3. Factori sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor în societate
impune statul să depună eforturi financiare ca să aloce resurse pentru
armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public,
inclusiv pentru asistenţa socială.
4. Urbanizarea. Acest proces necesită resurse financiare
suplimentare pentru crearea şi dezvoltarea centrelor urbane, cît şi pentru
finanţarea unor utilităţi publice caracteristice mediului respectiv.
5. Factori militari. Pregătirea sau purtarea de războaie conduc la
creşterea cheltuielilor publice.
6. Factori de ordin istoric. Se manifestă prin transmiterea de la o
perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli, suportarea poverii celor
făcute în anii anteriori prin împrumuturi publice.
7. Factori politici. Se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor
statului contemporan prin trecerea de la statul “jandarm” la statul
“providenţă”, la transformarea concepţiei politice cu privire la funcţiile
statului, pentru care se recurge la creşterea cheltuielilor publice.
Creşterea continuă a cheltuielilor publice condiţionează trei tipuri
de probleme:
– probleme de ordin politic;
– probleme de ordin financiar;
– probleme de ordin ştiinţific.
Probleme de ordin politic. Creşterea cheltuielilor publice exercită
presiuni asupra necesităţii unor state pentru a efectua anumite cheltuieli
de interes comun pe care fiecare stat în parte nu le-ar putea suporta. De
exemplu, gruparea unor state în Comunitatea Economică Europeană;

73
gruparea unor state în curs de dezvoltare pentru a efectua cheltuieli de
cercetare sau alte servicii.
Probleme de ordin financiar. Se referă la corelaţiile dintre
tendinţele de creştere a cheltuielilor publice şi cele ale creşterii avuţiei
naţionale şi a PIB.
Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita
maximă a impozitelor în PIB care nu poate fi atinsă şi, pe de altă parte,
de avantajele sociale ale creşterii cheltuielilor publice.
Primul aspect se referă la proporţia în care PIB poate fi redistribuit
prin cheltuielile publice.
Cel de-al doilea vizează proporţia cheltuielilor publice în PIB care
trebuie determinată din punctul de vedere al utilităţii acestora (bunuri şi
servicii publice).
Punctul optim este atins atunci, cînd avantajul social al creşterii
cheltuielilor publice este depăşit prin inconvenientul social al prelevărilor
publice.
Acest punct optim poate varia în funcţie de conjunctura economică.
Astfel, perioada de prosperitate poate fi folosită pentru reducerea
cheltuielilor publice în vederea realizării de economii sau pentru
rambursarea datoriei publice. În perioada de recesiune (depresiune)
creşterea nivelului cheltuielilor publice poate fi folosită pentru stimularea
economică.
Probleme ştiinţifice. Ţin de cunoaşterea volumului cheltuielilor
publice şi se referă la instituţiile finanţelor publice, modul de abordare a
cercetării domeniului şi de apreciere a rezultatelor de aplicare a soluţiilor
descoperite în cercetarea ştiinţifică financiară.

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunea de cheltuieli publice.
2. Explicaţi conţinutul economic al cheltuielilor publice.
3. Argumentaţi diferenţa dintre cheltuielile publice şi cheltuielile
bugetare.
4. Argumentaţi scopul şi importanţa clasificării bugetare a cheltuielilor.
5. Explicaţi noţiunea de cheltuieli extrabugetare.

74
6. Descrieţi structura cheltuielilor publice.
7. Enumeraţi factorii de care sînt influenţate cheltuielile publice.
8. Enumeraţi tipurile de bugete care sînt incluse în cheltuielile bugetare.
9. Descrieţi clasificarea cheltuielilor publice.
10. Descrieţi clasificarea ONU a cheltuielilor publice.
11. Denumiţi tipurile de cheltuieli ce sunt incluse în acţiunile
economice, conform clasificării cheltuielilor publice de ONU.
12. Explicaţi calculul ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în
totalul acestora.
13. Argumentaţi importanţa determinării ponderii fiecărei categorii de
cheltuieli în totalul lor.
14. Denumiţi indicatorii privind structura şi dinamica cheltuielilor
publice.
15. Explicaţi calculul creşterii relative a cheltuielilor publice.
16. Explicaţi necesitatea utilizării indicatorului elasticităţii cheltuielilor
publice şi metoda de calcul.
17. Enumeraţi factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice.
18. Explicaţi factorul demografic de creştere a cheltuielilor publice.
19. Descrieţi clasificarea cheltuielilor publice conform legii Republicii
Moldova.
20. Enumeraţi consecinţele creşterii cheltuielilor publice.
21. Enumeraţi căile de creştere a cheltuielilor publice.

APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Mărimea absolută reprezintă:
a) volumul cheltuielilor publice ce se obţin prin însumarea tuturor
cheltuielilor publice efectuate de organele centrale şi locale de stat;
b) raportul dintre nivelul cheltuielilor publice şi PIB;
c) cheltuielile publice pe categorii raportat la cheltuielile publice
totale.

2. Alegeţi varianta de răspuns: cheltuielile publice se clasifică în

cheltuieli:

75
Variante de răspuns:
a) administrative; organizaţională; economice;
b) financiare; organizaţională; economice
c) funcţionale; administrative; economice;
d) economice; administrative; organizaţională

3. Alegeţi din variantele propuse factorii care influenţează

cheltuielile publice:
a) factori demografici;
b) factori economici;
c) factori sociali;
d) toţi factorii de mai sus influenţează.

4. Notaţi în locul punctelor litera ce corespunde expresiei potrivite:

I) Cheltuielile publice exprimă… în formă bănească ce se manifestă
între stat, pe de o parte, şi… pe de altă parte, datorită repartizării şi
utilizării… ale statului.
II) …se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă din bugetul
administraţiei centrale de stat, din ... şi din bugetul asigurărilor sociale de
stat:
a) resurse financiare;
b) buget local;
c) cheltuieli bugetare;
d) relaţie economico-financiară;
e) persoană fizică şi juridică.

5. Alegeţi varianta de răspuns: cheltuielile publice sînt influenţate:

a) de condiţiile politice;
b) de forma de proprietate predominantă în economie;
c) de gradul de dezvoltare a economiei.
Variante de răspuns: 1. a; b; 2. b; c; 3. a; b; c.

6. Alegeţi şi indicaţi în dreptul formulelor litera care se potriveşte:

76
 ∆ CP = CP1- CP0

CP 1  CP 0
%CP  .100%
CP 0

CPi
gi  .100%
CPtot

a) Exprimă procentul cu care variază cheltuielile publice de la o

perioadă la alta.
b) Exprimă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice
de la o perioadă la alta.
c) Exprimă modul de alocare a cheltuielilor publice în funcţie de
importanţa nevoilor sociale.

7. Care din următoarele categorii de cheltuieli nu este folosită

pentru clasificarea cheltuielilor publice:
a) clasificarea ONU;
b) clasificarea FMI;
c) clasificarea administrativă;
d) clasificarea financiară;
e) clasificarea economică.

8. Alegeţi din variantele propuse: cheltuielile bugetare reprezintă:

a) cheltuielile efectuate în sectorul public prin intermediul
instituţiilor publice;
b) cheltuielile bugetelor administraţiei centrale de stat, locale,
asigurărilor sociale;
c) cheltuielile de funcţionare sau de investiţii;
d) cheltuielile pe care statul se angajează să le efectueze în anumite
condiţii.

9. Alegeţi varianta de răspuns: clasificarea folosită de ONU este:

a) administrativă;

77
 b) economică;
c) socială;
d) locală;
e) funcţională;
f) financiară.
Variante de răspuns: 1. a; b; c; 3. b; e; 5. a; b; f;
2. c; e; 4. a; f; 6. a; b; c.

10. Alegeţi varianta corectă: cum se calculează cheltuielile publice:

a) cheltuielile publice ale anului curent minus cheltuielile publice ale
anului precedent raportate la cheltuielile publice ale anului precedent;
b) cheltuielile publice totale raportate la PIB;
c) cheltuielile publice pe fiecare categorie de cheltuieli raportate la
cheltuielile publice totale.

11. Alegeţi varianta de răspuns: care sînt consecinţele creşterii

cheltuielilor publice:
a) creşterea impozitelor, taxelor;
b) capacitatea limitată de împrumut;
c) opinia publică;
d) nivelul de trai;
e) reducerea exportului.
Variante de răspuns: 1. a; b; d; 3. a; c; d;
2. a; b; e; 4. a; d; e.

12. Notaţi în locul punctelor litera care corespunde expresiei

potrivite:
I. …pot avea caracter economic (stimularea exportului, redresarea
financiară, restrîngerea unor activităţi economice) sau social (pensii,
ajutoare, burse, indemnizaţii).
II. …curpind în linii generale remunerarea serviciilor, a prestaţiilor
aduse administraţiei statului necesare pentru funcţionarea instituţiilor
publice sau pentru echipamnete de investiţii.
III. …se caracterizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă
îndelungată destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale

78
(şcoli, spitale, obiecte de cultură ş.a.).
IV. …asigură funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor publice.
Reprezintă consumul definitiv al Produsului Intern Brut şi trebuie
reînnoit anual.
a) cheltuieli de transport;
b) cheltuieli curente;
c) cheltuieli de capital sau de investiţii;
d) cheltuieli privind serviciile publice sau administrative.

13. Enumeraţi ce tipuri de cheltuieli sînt incluse în cheltuielile

publice şi explicaţi nu mai puţin de trei tipuri.
14. Din ce an se foloseşte Noua Clasificare Bugetară; enumeraţi
criteriile acestei clasificări?
15. Din şirurile enumerate alegeţi unul care se potriveşte
(corespunde) clasificării economice:
I. cheltuieli materiale; II. cheltuieli de transfer; III. cheltuieli temporare;
cheltuieli de transfer; cheltuieli temporare; cheltuieli materiale;
cheltuieli de investiţii; cheltuieli de investiţii; cheltuieli de personal;
cheltuieli cu salariile; cheltuieli definitive; cheltuieli de investiţii.

16. Numiţi care clasificare include cheltuielile mai jos menţionate:

- cheltuieli definitive;
- cheltuieli virtuale;
- cheltuieli temporare.

17. Alegeţi varianta de răspuns: care cheltuieli sînt incluse în

clasificarea economică a cheltuielilor publice:
1) cheltuieli de investiţii;
2) cheltuieli de personal;
3) cheltuieli materiale;
4) cheltuieli fără contraprestaţii;
5) cheltuieli privind primele;
6) cheltuieli temporare.
Variante de răspuns:

79
 a) 1; 2; 3; 4; c) 2; 3; 4; 5; e) 3; 4; 5; 6;
b) 2; 3; 5; 6; d) 1; 2; 3; 6; f) 1; 3; 5; 6.
18. Încercuiţi expresia care exprimă ponderea cu care variază
cheltuielile de la o perioadă la alta:
a) ∆ CP = CP1- CP0
b)
CP 1  CP 0
%CP   100%
CPi CP 0
c) CP   100%
CPT

CPT
d) CP  100%
PIB

APLICAŢII
1. În baza Tabelului 4 determinaţi structura cheltuielilor publice prin
calcularea modificării absolute şi relative a fiecărei categorii de
cheltuieli în totalul acestora.

Tabela 4
Cheltuielile bugetului de stat pe anii 2008-2010
mii lei
Indicatorii 2008 2009 2010
Cheltuieli în total 16063800,0 17748362,0 19798248,4
1. Servicii de stat cu destinaţie generală 988133,5 1022873,6 1083281,8
290441,4 208098,0 217465,4
2. Activitate externă
378426,4 247783,3 230525,6
3. Apărarea naţională
291818,6 331648,9 346206,4
4. Justiţie
5. Menţinerea ordinii publice şi 1186580,5 1308080,5 1053606,3
securităţii naţionale
1721760,8 1958770,0 2055328,9
6. Învăţămînt

80
 394177,0 378260,8 356291,5
7. Ştiinţă şi inovare
8. Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru 338284,9 300847,2 233751,1
tineret
2142491,1 2175859,7 2497238,8
9. Ocrotirea sănătăţii
2038430,1 3088538,7 3690707,7
10. Asigurare şi asistenţă socială
11. Agricultură, gospodărie silvică, 900034,8 1058037,0 889939,9
piscicolă şi a apelor
12. Protecţia mediului şi 101026,7 194724,9 206537,0
hidrometeorologie
21515,3 24559,1 18549,9
13. Industrie şi construcţii
14. Transporturi, gospodăria drumurilor, 884585,7 506165,3 1140477,0
comunicaţii şi informatică
15. Gospodării comunale şi gospodăria 84098,5 61217,0 367390,9
de exploatare a fondului de locuinţe
16. Complexul pentru combustibil şi 169674,3 94946,7 144372,5
energie
723963,0 838500,0 568456,8
17. Serviciul datoriei de stat
104892,9 188016,0 58566,7
18. Completarea rezervelor de stat
19. Alte servicii legate de activitatea 164850,9 138129,1 277928,4
economică
20. Cheltuieli neatribuite la alte grupuri 3198374,2 3654595,2 4468525,1
principale
-65751,0 -36767,9 -112990,0
21. Creditare netă
Sursa:elaborat de autori, conform legii bugetului de stat

2. Din Tabelul 5 efectuaţi analiza în dinamică folosind formulele

creşterii reale şi nominale.

Tabela 5
Veniturile şi cheltuielile Bugetului de stat (mln ,lei)
Indicatorii 2007 2008 2009 2010

81
 Venituri 12088,5 15568,8 13099,8 16330,7
Cheltuieli 12161,4 16063,8 17748,3 19798,2
Sursa:elaborat de autori, conform legii bugetului de stat

3. Din Tabela 6 efectuaţi analiza surse de finantare a deficitului

bugetar.
Tabela 6
Evoluţia surse de finantare a deficitului bugetar
Indicatori 2008 2009 2010
% în % în % în
mln. lei mln. lei mln. lei
total total total
IV. Surse de finantare a
deficitului bugetar 630.0 2.4 3836.6 14.0 4634.1 15.6
1. Surse interne -328.4 -1.3 1406.5 5.1 209.4 0.7

-Imprumutiri nete de la
BNM -118.8 -0.5 0.0 0.0 0.0 0.0
-Alte împrumuturi
-135.9 -0.5 -201.5 -0.7 9.4 0.0
-Emisiunea valorilor
mobiliare de stat -73.7 -0.3 1608.0 5.9 200.0 0.7
2. Surse externe
34.3 0.1 2229.7 8.2 3061.1 10.3
-Intrări de imprumuturi
externe 442.4 1.7 2792.9 10.2 3647.5 12.3
-Rambursări de
împrumuturi externe -408.1 -1.6 -563.2 -2.1 -586.4 -2.0
3. Mijloace din vinzarea si
privatizarea bunurilor
domeniului public 1226.0 4.7 241.3 0.9 602.0 2.0
4. Modificarea soldurilor
la conturi -301.9 -1.2 -40.9 -0.1 761.6 2.6
Sursa:elaborat de autori, conform legii bugetului de stat

STUDIU DE CAZ

82
1. Analizaţi rolul şi componenţa cheltuielilor publice în formarea
bugetului de stat.
2. Analizaţi nivelul, structura, dinamica cheltuielilor publice în Moldova.
3. Conform datelor din Legea bugetului pe ultimii doi sau patru ani :
a)precizaţi care este volumul cheltuielilor. Bugetului de stat în
expresie nominală şi reală
b)determinaţi ponderea cheltuielilor bugetului de stat pe fiecare
categorie în total cheltuieli, reprezentaţi grafic rezulta.
c)analizaţi structura cheltuielilor bugetare conform clasificării
economice.
4. Conform raportului Ministrului Finanţelor asupra rezultatelor
activităţii
în anul 2009 şi anume la compartimentul bugetul public naţional şi
bugetul de stat, analizaţi şi argumentaţi situaţia dată.(lucrul individual)

În bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă de 23,2

miliarde lei, cu 2,3 miliarde lei mai puţin decît în anul 2008
În 9 luni ale anului trecut au fost colectate doar 56,9% din prevederile
anuale. Situaţia fiind deblocată, după cum am menţionat, pe parcursul
trimestrului IV, odată cu conturarea politicilor guvernamentale şi lansarea
primelor semnale de stimulare, demonopolizare şi debirocratizare.
Pe rezultatele anuale s-au admis şi cazuri de executare
necorespunzătoare a unor indicatori ai bugetului. Astfel, din totalul
inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, planul de venituri la bugetul
public naţional nu a fost realizat pe 4 inspectorate fiscale: Străşeni,
Taraclia, Basarabeasca şi mun. Chişinău.
Partea de cheltuieli a bugetului public naţional, în anul 2009, a fost
realizată în sumă de 27,3 miliarde lei, majorare cu 1,2 miliarde lei faţă de
anul 2008.
Exerciţiul bugetar public în anul 2009 s-a încheiat cu un deficit în
sumă de peste 4 miliarde lei, dintre care 3,6 miliarde - la bugetul de stat.
Pe parcursul anului, în pofida situaţiei precare a finanţelor publice, s-a
reuşit achitarea integrală şi, mai ales, la timp a salariilor angajaţilor din
sectorul bugetar. În condiţiile unei crize economice evidente, deciziile de
majorare a salariilor şi pensiilor au fost unele de conjuncturism politic,
fiind fără nici o acoperire financiară. În bugetul pe anul 2009 a fost
prevăzută suma de 600 mil.lei pentru majorarea salariilor, în timp ce
costul real al acestor majorări a constituit 1,5 miliarde. Într-un timp,

83
relativ scurt, s-au identificat căi şi surse pentru onorarea acestor obligaţii
şi, mai ales, pentru efectuarea plăţilor.
La rândul său, bugetul de stat în perioada gestionară a fost realizat la
venituri pe toate componentele în sumă de 13,6 miliarde lei. Totodată,
faţă de anul 2008, încasările respective sînt în descreştere cu peste 2,4
miliarde lei sau cu 15,1%.
E de menţionat că în perioada ianuarie - septembrie 2009 au fost
acumulate venituri în sumă de 9,6 miliarde lei, iar în octombrie-
decembrie 2009 – circa 4 miliarde lei.
Totodată, veniturile administrate de către organele Serviciului Fiscal de
Stat şi Serviciului Vamal comparativ cu anul 2008 sînt în descreştere şi
au constituit respectiv, 89,1 la sută şi 79,5 la sută.
Cheltuielile bugetului de stat, în anul 2009, au fost în creştere cu
peste 4 la sută faţă de anul precedent, însumînd 17,2 miliarde lei.
În perioada ianuarie-septembrie 2009 au fost finanţate cheltuieli în
sumă de 11,6 miliarde lei, iar în octombrie-decembrie 2009 – 5,6
miliarde lei sau 33% din totalul pe anul 2009.
Structura ramurală şi cea economică a cheltuielilor bugetului de stat
este rezultatul politicii bugetar-fiscale, priorităţilor în domeniul
cheltuielilor, precum şi managementului financiar realizat în anul 2009 în
domeniile respective.
Partea preponderentă a cheltuielilor bugetului – 42,1 la sută au fost
direcţionate pentru realizarea programelor cu caracter social-cultural,
pentru domeniul economiei naţionale – 10,4 la sută, apărare, menţinerea
ordinii publice şi securităţii naţionale – 8,9 la sută, servicii de stat cu
destinaţie generală – 5,6 la sută, serviciul datoriei de stat – 4,9 la sută.
Totodată, din suma totală a cheltuielilor bugetului de stat, cheltuielile
curente au constituit - 85,7 la sută, iar cheltuielile capitale – 14,3 la sută.
Comparativ cu anul 2008, cheltuielile curente s-au majorat cu 14,8 la
sută, iar cele capitale s-au redus cu 31 la sută. Este o deformare evidentă
a structurii bugetului, în detrimentul cheltuielilor capitale şi rezultatul
aventurismului electoral al fostei guvernări.
Executarea bugetului de stat pe toate componentele în anul 2009 s-a
soldat cu un deficit de 3,6 miliarde lei.
La situaţia din 31 decembrie 2009, soldul datoriei de stat a însumat
circa 16,8 miliarde lei. Totodată, soldul datoriei de stat externă a
constituit 957,5 mil.dolari SUA (19,8% în PIB estimat), iar datoria de stat
internă – 5,1 miliarde lei (8,6% în PIB estimat).

84
 În valori relative datoria de stat a constituit 28,4% din Produsul Intern
Brut estimat.
(Sursa www.minfin.md)

5. Conform Informaţiei cu privire la evoluţia social - economică a

Republicii Moldova prezentată de Direcţia analiză şi prognozare
macroeconomică din cadrul Ministerului Economiei, analizaţi şi
argumentaţi informaţia prezentată:

În primele două luni ale anului 2011 la Bugetul Public Naţional (BPN)
au fost acumulate venituri în sumă de 3743,3 mil. lei, cu
13,2% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.
De asemenea, s-au efectuat cheltuieli în sumă totală de
4168,2 mil. lei, fiind în creştere cu 5,5%, respectiv. În
ansamblu, BPN a înregistrat un deficit în sumă de 424,9
mil. lei (în ianuarie-februarie 2010 deficitul a fost la nivel
de 644,0 mil. lei).

Tabela 7
Evoluţia bugetului public naţional în ianuarie-februarie 2010 şi 2011,
mil. lei
2010 2011 2011/2010, %
FEBR 2 FEBRU 2 FEBR 2 LUNI
UARI LUNI - LUNI UARI
E ARIE E
Bugetul public naţional
Venituri 1785,5 3306,0 1902,4 3743,3 106,5 113,2
Cheltuieli 2147,6 3950,0 2291,4 4168,2 106,7 105,5
Deficit (-), excedent (+) -362,1 -644,0 -389,0 -424,9 x x
Bugetul de stat
Venituri 1049,5 1920,4 1085,9 2163,9 103,5 112,7
Cheltuieli 1269,6 2376,5 1348,5 2569,0 106,2 108,1
Deficit (-), excedent (+) -220,1 -456,1 -262,6 -405,1 x x
Bugetele unităţilor
administrativ teritoriale
Venituri 526,9 1079,8 539,1 1083,0 102,3 100,3
Cheltuieli 549,4 979,1 601,2 1026,6 109,4 104,9
Deficit (-), excedent (+) -22,5 100,7 -62,1 56,4 x x
Bugetul asigurărilor

85
 2010 2011 2011/2010, %
FEBR 2 FEBRU 2 FEBR 2 LUNI
UARI LUNI - LUNI UARI
E ARIE E
sociale de stat
Venituri 545,0 1008,3 617,9 1240,1 113,4 123,0
Cheltuieli 648,9 1316,6 701,5 1387,4 108,1 105,4
Deficit (-), excedent (+) -103,9 -308,3 -83,6 -147,3 x x
Fondurile asigurărilor
obligatorii de asistenţă
medicală 236,6 489,1 290,8 565,0 122,9 115,5
Venituri 252,2 469,0 271,5 493,9 107,7 105,3
Cheltuieli -15,6 20,1 19,3 71,1 x x
Deficit (-), excedent (+)

Veniturile BPN fără granturi şi transferuri au însumat 3719,5 sau

99,4% din suma totală a veniturilor. Din acestea, 87,5%
revin veniturilor fiscale, care au crescut cu 12,8%, în
special, datorită sporirii cu 14,3% a încasărilor din
impozitele interne pe mărfuri şi servicii (care reprezintă
jumătate din veniturile fiscale).
În cadrul acestei subgrupe de venituri fiscale, cea mai mare pondere o
deţin încasările din TVA – 79,1%. Acestea au înregistrat o
creştere de 11,9%. De remarcat este creşterea TVA la
mărfurile importate (cu 37,1%), ca rezultat al majorării
cotelor accizelor la unele mărfuri de import, deprecierii
monedei naţionale şi, respectiv, a creşterii valorii
exprimate în lei a acestor mărfuri, dar şi ca urmare a
sporirii cererii interne. Însă, nu este îmbucurător faptul că
încasările din TVA la mărfurile produse şi la serviciile
prestate pe teritoriul ţării sunt în scădere – cu 1,9%. Tot în
această categorie menţionăm încasările din accize – cu
26,6%, în rezultatul majorării cotelor accizelor la unele
mărfuri de import, dar ponderea acestora în suma
impozitelor interne pe mărfuri şi servicii este mică –
16,9% (respectiv, impactul este, de asemenea, nu foarte
însemnat).
Pentru susţinerea bugetului şi pentru finanţarea proiectelor
investiţionale, din partea donatorilor externi şi investitorilor autohtoni au
fost debursate granturi în sumă de 23,8 mil. lei.

86
 Cea mai mare pondere în volumul total al cheltuielilor revine
cheltuielilor pentru asigurarea şi asistenţa socială – 38,7%,
acestea înregistrînd o creştere de 6,4% faţă de perioada
respectivă din anul trecut. Cu 40,6% au fost majorate
cheltuielile pentru gospodăria comunală şi gospodăria de
exploatare a fondului de locuinţe, cu 21,4% - pentru
industrie şi construcţii. De asemenea, necesitatea
Guvernului de a onora obligaţiunile în sfera socială a
condus la sporirea cheltuielilor pentru învăţămînt (cu
3,1%), ocrotirea sănătăţii (cu 5%). Însă, au fost micşorate,
în special, cheltuielile la compartimentul „Agricultura,
gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria
apelor” (cu 25,6%), dar şi cheltuielile pentru protecţia
mediului înconjurător şi hidrometeorologia (cu 25,6%).
Pentru domeniul social (învăţămînt, ocrotirea sănătăţii, asistenţa
socială, cultura, artă, sport) au fost cheltuite circa 76,9% din totalul
cheltuielilor BPN, pentru domeniul economiei naţionale – 5,9%, apărare,
menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională – 5,9%, servicii de stat
cu destinaţie generală – 3,9%, serviciul datoriei de stat – 2,2% etc.
Criza economico-financiară a avut un impact negativ şi asupra nivelului
de îndatorare a ţării. În pofida depăşirii consecinţelor acesteia în
majoritatea sectoarelor economiei naţionale, suma totală a datoriei de stat
(internă şi externă), administrată de Guvern, rămîne impunătoare –
18851,1 mil. lei la sfîrşitul lunii februarie a anului curent, fiind în creştere
cu 9,7% faţă de aceeaşi dată a anului 2010. Majorarea datoriei de stat a
fost cauzată, în mare parte, de necesitatea finanţării bugetare.
Stocul datoriei de stat interne este complet format din valori
mobiliare de stat (VMS), volumul cărora a constituit 5285,6 mil. lei la
preţul de cumpărare, inclusiv: VMS emise pe piaţa primară – 3072,2 mil.
lei şi VMS convertite (datoria de stat internă contractată anterior de la
BNM convertită în VMS) – 2213,4 mil. lei. Faţă de situaţia de la 28
februarie 2010 datoria de stat internă s-a majorat neesenţial - cu circa
2,1%.

Situaţia cu privire la datoria de stat externă administrată de Guvern

prezintă unele modificări. La 28 februarie 2011 stocul acesteia însuma
circa 1131 mil. dolari SUA, dar la 28 februarie 2010 – 937,2 mil. dolari.
Această creştere (20,7%) a fost determinată, în mare parte, de faptul că în

87
anul trecut Guvernul a beneficiat de sprijinul Fondului Monetar
Internaţional în sumă de 121,7 mil. dolari SUA, dar şi de fluctuaţia
pozitivă a cursului dolarului SUA faţă de alte valute.
(Sursa:Ministerul Economiei)

88
 Tema V
CHELTUIELI PUBLICE
PENTRU ACŢIUNI SOCIAL-CULTURALE

1. Conceptul de cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

2. Cheltuieli publice pentru învăţămînt
3. Cheltuieli pentru cultură, artă şi sport
4. Cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii
5. Cheltuieli pentru securitatea socială

1. Conceptul de cheltuieli publice

pentru acţiuni social-culturale
Politica socială a statului presupune folosirea pe scară largă a
resurselor financiare publice cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi calităţii
vieţii fiecărui cetăţean.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social–culturale sînt orientate spre
realizarea de servicii în mod gratuit cu plată redusă sau sub formă de
alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi indemnizaţii. De prestările social–
culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale.
Factorii ce influenţează volumul cheltuielilor publice pentru acţiuni
social-culturale:
– factorul demografic;
– creşterea costului serviciilor sociale.
Cheltuielile publice pentru acţiunile social-culturale se referă la
următoarele:
– învăţămînt;
– cultură,artă şi sport;
– sănătate;
– securitatea socială..
Sursele de finanţare a acestor cheltuieli sînt diferite (publice sau
private, interne sau externe):
- fonduri bugetare;
- fonduri financiare cu destinaţie specială;
- fonduri proprii ale întreprinderilor publice;

89
 - veniturile realizate de instituţii social-culturale;
- veniturile populaţiei;
- fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ;
- ajutorul financiar extern.
În continuare vom prezenta în tabel dinamica cheltuielilor de ordin
social-cultural pe perioada 2005-2010.
Tabela 8
Dinamica cheltuielilor de ordin social a bugetului public naţional
(conform clasificaţiei funcţionale)
mil.l
ei
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1.Învăţămîntul 2696,9 3605,8 4248,6 5178,3 5665,9 6574,7
2.Cultura,arta,sportu 315,4 486,7 564,6 640,2 585,6 589,9
l
3.Ocrotirea sănătăţii 1572,4 2111,8 2628,6 3391,4 3846,9 3996,6
4.Asigurarea şi
asistenţa socială 4242,8 5156,0 6569,9 7891,4 9092,1 10253,9
Total cheltuielilor
social-culturale 8827,5 11360,3 14038,7 17101,3 19190,5 21415,1
Sursa:elaborat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

Conform datelor din tabel putem menţiona că cea mai mare parte a
cheltuielilor de ordin social-cultural sunt concentrate în asigurarea şi
asistenţa socială, urmate de cheltuielile în învăţămînt şi cele pentru
ocrotirea sănătăţii. Ponderea cheltuielilor pentru cultură,artă şi sport, în
comparaţie cu celelalte grupuri de cheltuieli sunt nesemnificative.
Ponderea acestor cheltuieli în PIB s-a modificat esenţial, majorîndu-
se. Desigur că aceste cheltuieli contribuie la ridicarea calităţii factorului
uman.

2. Cheltuieli publice pentru învăţămînt

Cheltuielile publice pentru învăţămînt sînt cheltuielile pentru
întreţinerea instituţiilor şcolare, a sistemului de învăţămînt superior, pentru

90
reciclarea cadrelor şi crearea de noi obiective în acest domeniu.
Există tendinţa de creştere a cheltuielilor pentru învăţămînt. Factorii
ce contribuie la această creştere sînt:
- demografici – creşterea populaţiei;
- economici – dezvoltarea economică; modernizarea procesului de
producţie necesită o forţă de muncă din ce în ce mai calificată, de aceea
cheltuielile pentru pregătirea unui specialist cresc şi respectiv cheltuielile
totale pentru învăţămînt se majorează;
- sociali şi politici – ce se referă la politica şcolară, la principiile
avute în vedere de guverne în stabilirea acesteia, la nivelul învăţămîntului
obligatoriu, la resurse, facilităţile şi ajutoarele pentru instituţiile de
învăţămînt.
Sursele de finanţare a învăţămîntului sînt:
– din bugetul statului;
– din sursele populaţiei;
– din sursele întreprinderilor;
– donaţii sau alte forme de ajutoare pe care le pot primi instituţiile
de învăţămînt de la diferiţi beneficiari.
În RM conform clasificării bugetare deosebim următoarele tipuri de
învăţămînt:
- secundar;
- superior;
- postuniversitar;
- cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor;
- mediu de specialitate;
- organe administrative.

Cheltuielile bugetare pentru învăţămînt sînt repartizate de către

ministerul care organizează şi conduce învăţămîntul, Ministerul Educaţiei
al Republicii Moldova.
Conform Clasificaţiei Internaţionale Standard a Învăţămîntului
(ISCED 1997), corespunderea programelor naţionale de educaţie cu cele
internaţionale se prezintă după cum urmează:

91
 Clasificarea naţională
a programelor educaţionale
Învăţămîntul preşcolar
Învăţămîntul primar
(clasele I-IV)
Învăţămîntul gimnazial
(clasele V-IX)
Învăţămîntul secundar general şi
profesional:
–mediu de cultură generală,
(clasele X-XI)
–liceal, (clasele X-XII)
–mediu de specialitate
(оnvăţămîntul liceal în colegii)
–secundar profesional
(pentru absolvenţii gimnaziilor)
Învăţămîntul secundar profesional
(pentru absolvenţii şcolilor medii
de cultură generală şi liceelor)
Clasificarea Internaţională
Standard a Învăţămîntului
Învăţămîntul pre-primar
(nivelul 0)
Învăţămîntul primar
(nivelul 1)
Învăţămîntul secundar de treapta I
(nivelul 2)
Învăţămîntul secundar de treapta II
(nivelul 3)
Învăţămîntul post-secundar, ne-
terţiar
(nivelul 4)

Învăţămîntul mediu de specialitate Prima treaptă a învăţămîntul terţiar

Învăţămîntul superior - nu presupune o calificare
avansată a cercetгtorilor
(nivelul 5)
Doctorat A doua treaptă a învăţămîntul
Postdoctorat terţiar -presupune o calificare
avansată a cercetătorilor
(nivelul 6)
Sursa: conform datelor BNS

În majoritatea statelor lumii din bugetul de stat se finanţează cu

prioritate învăţămîntul primar şi cel secundar. Cheltuielile publice pentru
învăţămînt se divizează în dependenţă de conţinutul economic:
– cheltuielile de investiţii (construcţii, utilaje);
92
 – cheltuielile curente (salarii, transport, burse).
Cheltuielile pentru învăţămînt se dimensionează în funcţie de
contingentele şcolare, de costul unitar pe forme de învăţămînt conform
anumitelor norme care fundamentează salariile, bursele, contribuţiile etc.
Se mai aplică şi metode de planificare a cheltuielilor publice în baza
rezultatelor obţinute. Indicatorii care determină aceste rezultate sînt:
- numărul de repetenţi;
- diplome la diferite competiţii.

Pe parcursul ultimilor ani, în RM sa asigurat o creştere constantă a

mijloacelor financiare alocate învăţămîntului. Astfel pe parcursul anilor
2000-2009, ponderea cheltuielilor publice pentru învăţămînt ţn PIB a
crescut de la 5,7% pînă la 9,4%‚ adică cu 3,7%. Însă această creştere, cu
excepţia învăţămîntului preşcolar, nu a fost însoţită şi de o creştere
durabilă a ratelor componente cu învăţămîntul obligatoriu de bază,
învăţămîntul primar şi celgimnazial, rata brută la toate nivelurile de
învăţămînt, scăzînd de la 70,3% la 69,8%.
Tabela 9
Cheltuieli pentru învăţămînt
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Cheltuieli, mil.lei 2696,9 3605,8 4248,6 5178,3 5665,9 6574,7
În % faţă de BPN 19,3 20,1 19,0 19,8 20,7 22,4
În % faţă de PIB 7,2 8,1 8,0 8,2 9,4 9,1
Sursa:elaborat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

În anul de studii 2009-2010 în Republica Moldova funcţionau 3029

instituţii de învăţămînt, inclusiv 1362 preăcolare, 1512 primare şi
secundar-generale, 75 secundar- profesionale, 47 colegii şi 33 instituţii de
învăţămînt superioare. Comparativ cu anul de studii 2000-2001 numărul
total al instituţiilor de învăţămînt s-a majorat cu 4,6%, fapt cauzat de
creşterea numărului de instituţii de învăţămînt preşcolar (cu 20%).
Totodată, numărul celorlalte tipuri de învăţămînt a fost în descreştere.
Cauza insucceselor este necesar de a le găsi efectuînd o analiză a
tendinţelor demografice, care indică păstrarea numărului relativ redus al
populaţiei şcolare în ultimii ani, cu efecte imediate asupra instituţiilor de

93
învăţămînt, fiind afectate, atît şcolile din învăţămîntul primar şi
gimnazial, cît şi liceele din localităţile rurale. Situaţia demografică
nefavorabilă are drept consecinţă scăderea numărului mediu de elevi în
fiecare clasă, fapt ce duce la utilizarea ineficientă a mijloacelor financiare
alocate învăţămîntului.

Tabela 10
Numărul elevilor/studenţilor conform instituţiilor de învăţămînt
Indicatori 2006/07 2007/08 2008/09 2009/10
Mii
Total 675,3 641,5 607,9 579,8
Institutii de invatamint primar si secundar 493,5 462,8 436,1 415,5
Institutii de invatamint secundar profesional 23,7 24,5 24,3 22,2
Colegii 30,2 31,3 32,7 32,2
Institutii de invatamint superior 128,0 122,9 114,9 109,9
La 10000 locuitori
Total 1 886,0 1 796,0 1 704,0 1 627,0
Institutii de invatamint primar si secundar 1 378,0 1 295,0 1 222,0 1 166,0
Institutii de invatamint secundar profesional 66,0 68,0 68,0 62,0
Colegii 84,0 87,0 92,0 90,0
Institutii de invatamint superior 357,0 344,0 322,0 308,0
Sursa:elaborat de autori, conform datelor BNS
*Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a
Nistrului şi mun. Bender, cu excepţia a 6 institutii situate pe acest teritoriu, care
se află în subordinea Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova .

Conform studiului de fezabilitate, privind reorganizarea unor

instituţii de învăţămînt, ar aduce nişte economii anuale atingînd cifra de
50 milioane lei. Totodată reorganizarea instituţiilor respective ar trebui să
fie bine chibzuită, de asemenea nu ar trebui să limiteze accesul la
învăţămînt, sau să afecteze calitatea serviciilor în sfera educaţională.
În prezent se atestă o extindere continuă a infrastructurii instituţiilor
de învăţămînt în scopul dezvoltării potenţialului intelectual şi fizic al
tinerilor. Astfel, în cursul anului 2008, decretat drept Anul Tineretului, a

94
fost dat în exploatare blocul de studii al Universităţii de Stat din Comrat,
a fost lansat Centrul de suport pentru studenţii şi liceenii cu dizabilităţi de
vedere “Fără bariere” pe lîngă Universitatea de Stat din Moldova, a fost
construit un cămin pentru studenţii Universităţii de Stat “Alecu Russo”
din Bălţi şi inaugurat Complexul sportiv-ştiinţific al Universităţii de Stat
de Educaţie Fizică şi Sport. În anul 2009 vor demara lucrările de
construcţii la campusul universitar al Universităţii de Stat de Educaţie
Fizică şi Sport.

În vederea susţinerii şi promovării absolvenţilor instituţiilor de

învăţămînt superior, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova,
pentru prima dată în anul 2008 a fost instituită medalia “Pentru
Excelenţă”. În anul 2008, medalia a fost conferită unui număr de 26 de
absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior şi urmează a fi acordată
anual absolvenţilor care obţin performanţe academice deosebite, participă
la activităţi de cercetare ştiinţifică şi la viaţa socială.

În contextul acţiunilor consacrate Anului Tineretului, la capitolul

susţinerea proiectelor inovaţionale şi stimularea creativităţii elevilor şi
studenţilor, au fost lansate pentru prima dată concursul republican “Cel
mai bun elev inovator” şi proiectul “Satelit moldovenesc”.

În ultimul timp, Republica Moldova este tot mai mult preocupată de

rolul educaţiei în dezvoltarea multilaterală a personalităţii. În acest sens,
au luat amploare activităţile de educaţie nonformală care pun accent pe
dezvoltarea capacităţilor organizatorice, a deprinderilor de viaţă, a
abilităţilor de management al timpului, de gîndire critică, de luare a unor
decizii sau de soluţionare a problemelor.

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare

fiecărui tînăr, deoarece valorifică timpul liber din punct de vedere
educaţional, oferă oportunităţi pentru punerea în valoare a experienţelor
de viaţă, se bazează pe participarea voluntară, individuală sau colectivă,
dezvoltă abilităţi pentru formarea unui stil de viaţă sănătos şi pregăteşte
tinerii pentru a deveni cetăţeni activi.

Dezvoltarea capitalului uman presupune însă importante investiţii în

sistemul educaţiei publice şi asigurarea condiţiilor necesare pentru
furnizarea unor servicii de calitate. Doar o educaţie de calitate poate

95
asigura şi spori potenţialul de inovaţie şi adaptare al societăţilor moderne,
atingerea unor performanţe înalte, capitalizînd calităţile specifice ale
economiei moderne, întemeiată pe cunoştinţe, informaţie şi competiţie.
[10]

3. Cheltuieli pentru cultură, artă şi sport

Cheltuielile pentru cultură şi artă sînt cheltuieli pentru întreţinerea
instituţiilor de cultură şi artă, a unor formaţiuni artistice şi pentru
finanţarea unor obiective de artă (teatre, muzee, cinematografe).
Surse de finanţare a cheltuielilor pentru cultură şi artă:
- surse bugetare;
- donaţii;
- surse proprii ale instituţiilor date;
- firme, contribuţii ale populaţiei.
O parte dintre resursele financiare publice sînt destinate pentru
finanţarea serviciilor culturale, artistice, inclusiv pentru întreţinerea unor
instituţii specializate. Resursele financiare destinate culturii şi artei,
alături de cele pentru învăţămînt, contribuie la creşterea calităţii
factorului uman: crearea şi îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea
gusturilor şi moravurilor estetice, ridicarea gradului de educaţie şi
civilizaţie.
Instituţiile cultural-artistice pentru care sînt destinate aceste resurse:
biblioteci, muzee, teatre, case de cultură, presă, edituri, case de filme etc.
Activitatea desfăşurată de aceste instituţii se poate concretiza în anumite
bunuri materiale (ce au valoare spirituală) cum sînt: cărţi, filme, discuri,
picturi, sculpturi sau se prezintă sub forma unor servicii cultural-artistice
printre care concerte, spectacolele de teatru, operă.
Realizarea serviciilor cultural-artistice se poate face în mod gratuit
sau cu plată, care nu acoperă costul serviciilor prestate de aceea e nevoie
de subvenţii din bugetul statului. Activităţile cultural-artistice se
finanţează din bugetul statului fie integral, fie parţial. Bugetul de stat
reprezintă sursa cea mai importantă de susţinere financiară a acţiunilor
social-culturale. În afara bugetului, finanţarea cheltuielilor publice pentru
cultură şi artă se mai realizează din veniturile proprii ale instituţiilor

96
respective, din donaţiile unor întreprinderi, firme, din contribuţii ale
populaţiei.
Un studiu sociologic realizat de Blackstone Corporation în mediul
tinerilor din Republica Moldova relevă importanţa caselor de cultură în
organizarea şi desfăşurarea timpului liber al tinerilor. Rezultatele
studiului denotă că numai 32% din tinerii intervievaţi beneficiază de
serviciile oferite de aceste instituţii, iar 49% din respondenţi consideră că
facilităţile oferite de casele de cultură sînt insuficiente, axîndu-se
preponderent pe organizarea discotecilor. De asemenea, 15% din tinerii
participanţi la studiu au menţionat că în casa de cultură din localitatea lor
nu sînt organizate activităţi pentru tineret, iar 8% consideră că tinerii nici
nu sînt interesaţi să participe la activităţile culturale organizate, deoarece
acestea nu corespund solicitărilor actuale ale tinerilor. O categorie de
tineri (56%) consideră că organizarea timpului liber depinde de condiţiile
create în incinta instituţiilor culturale, astfel încît renovarea şi dotarea
acestora ar permite o diversificare a activităţilor de timp liber. [10]

În anul 2008 au fost alocate resurse financiare considerabile pentru

reabilitarea sau reparaţia curentă a caselor de cultură. În cursul anului au
fost renovate capital 12 case de cultură, iar pînă la finele anului 2009 vor
fi renovate circa 8 case de cultură, suma programată fiind de 25 milioane
lei. În circa 252 de case de cultură din 12 raioane au fost îmbunătăţite
condiţiile de activitate.

Conform Legii Nr.330 din 25.03.1999 cu privire la cultura fizică şi

sport, structurile sportului sînt organizaţii specializate, constituite de
persoane fizice sau juridice în scopul organizării şi administrării
activităţilor din domeniul culturii fizice şi sportului, care se împart în:
a) asociaţii sportive;
b) cluburi sportive;
c) şcoli sportive;
d) centre de pregătire olimpică;
e) federaţii sportive naţionale;
f) ligi profesioniste;
g) Comitetul Naţional Olimpic.

97
 Autoritatea centrală de specialitate ţine evidenţa structurilor
sportului prin Registrul sportiv, atribuind fiecărei structuri înscrise un
număr de identificare.
La rîndul său Asociaţiile sportive pot fi:
a) asociaţii formate din persoane fizice sau juridice, care au ca
obiectiv promovarea uneia sau mai multor probe sportive, practicarea
acestora de către membrii lor şi participarea lor la activităţi şi
competiţii sportive;
b) asociaţii teritoriale care se constituie de sine stătător sau în
cadrul instituţiilor publice ori private, avînd ca scop participarea
membrilor acestora la competiţiile sportive locale.
Cluburile sportive sînt structuri ale sportului cu personalitate
juridică. Pentru participare la competiţiile sportive naţionale şi
internaţionale, cluburile urmează să se afilieze la federaţia naţională
corespunzătoare. Cluburile sportive îşi au propriul regim de administrare
şi de gestionare a bugetului şi patrimoniului, aprobat de adunările
generale ale membrilor acestora.. Cluburile sportive deţin exclusivitatea:
a) dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statice sau în
mişcare a sportivilor săi;
b) dreptului de folosinţă asupra siglei - emblemei proprii;
c) drepturilor de reclamă (publicitate) la competiţiile pe care le
organizează.
Şcolile sportive sînt instituţii de învăţămînt extraşcolare
specializate care, cu mijloacele educaţiei fizice şi sportului, contribuie
la pregătirea rezervelor pentru loturile naţionale prin:
a) dezvoltarea multilaterală şi armonioasă a personalităţii;
b)atragerea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, care nu au
interdicţii medicale, la practicarea sportului, iar celor mai talentaţi -
pentru perfecţionare sportivă.
Şcolile sportive se împart în:
a) şcoli sportive;
b) şcoli sportive specializate;
c) şcoli sportive de măiestrie superioară.
Se admite, în condiţiile legii, asocierea şcolilor sportive în cluburi
sportive. Fondatori ai şcolilor sportive pot fi autorităţile administraţiei
publice, instituţiile specializate în sport, precum şi persoanele fizice, în
baza licenţei eliberate de autoritatea centrală de specialitate. Pentru
activitatea şcolii sportive, sînt necesare cadre calificate de

98
specialişti, baze sportive, proprii sau arendate, şi mijloace
financiare. Funcţionarea şcolilor sportive este reglementată printr-un
regulament aprobat de Guvern.
Centrele de pregătire olimpică sînt organizaţii specializate,
care asigură pregătirea rezervelor olimpice şi a loturilor naţionale pe
ramuri de sport. Centrele au în componenţa lor baze sportive dotate cu
echipament modern, antrenori şi tehnicieni de înaltă calificare, dispun de
asistenţă ştiinţifică şi medicală.
Federaţiile sportive naţionale sînt persoane juridice, constituite din
asocierea asociaţiilor şi cluburilor sportive. Pentru o ramură de sport,
se poate constitui, în condiţiile legii, o singură federaţie naţională.
Federaţiile sportive naţionale sînt organisme autonome, care
activează în baza prezentei legi şi a altor acte legislative, a unui
regulament aprobat de Guvern, precum şi a propriilor statute. Organele
de justiţie înregistrează ca federaţii naţionale
structurile sportului care prezintă cererea avizată de autoritatea
centrală de specialitate.Federaţiile sportive naţionale se pot
afilia la federaţiile sportive internaţionale sau la alte foruri pe baza
avizului dat de către autoritatea centrală de specialitate. Federaţiile
naţionale organizează şi coordonează dezvoltarea probei
sportive respective, avînd ca bază contractul, semnat cu
autoritatea centrală de specialitate, cu stipulările financiare şi alte
obligaţii ale părţilor. Federaţiile naţionale care au drept obiectiv de
activitate probe sportive cuprinse în programul olimpic colaborează, în
bază de contract, cu Comitetul Naţional Olimpic în vederea
pregătirii şi participării sportivilor la Jocurile Olimpice.
Ligile profesioniste sînt structuri ale sportului cu
personalitate juridică, fără scop lucrativ, formate, în condiţiile legii, în
mod exclusiv din cluburi sportive profesioniste. Ligile profesioniste, sub
aspect metodic, se află în subordinea federaţiilor sportive naţionale
corespunzătoare şi acţionează în baza statutelor şi regulamentelor proprii
şi a reglementărilor federaţiilor sportive. Pentru realizarea obiectivelor
lor statutare ligile beneficiază de autonomie organizatorică, economică
şi administrativă. Pentru o ramură de sport, se poate constitui, în
condiţiile legii, o singură ligă profesionistă. Autoritatea centrală de
specialitate avizează constituirea ligilor profesioniste. Înscrierea
acestora în Registrul sportiv se face pe baza avizului federaţiei sportive
naţionale.

99
Ligile profesioniste au următoarele atribuţii principale:
a) organizează competiţii oficiale profesioniste pe ramura de
sport respectivă şi la nivelul stabilit de către federaţia naţională
respectivă;
b)efectuează controlul asupra
cluburilor sportive profesioniste membri ai ligii.
Comitetul Naţional Olimpic (CNO) este o asociaţie de interes
naţional, unică de acest gen pe teritoriul Republicii Moldova, care se
constituie şi funcţionează în baza statutului propriu, elaborat în
conformitate cu prevederile Cartei Olimpice şi a legislaţiei. CNO este
persoană juridică, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop
lucrativ. El deţine competenţa exclusivă pentru
reprezentarea Republicii Moldova la Jocurile Olimpice şi în cadrul
celorlalte programe organizate sub egida Comitetului Internaţional
Olimpic (CIO) sau a asociaţiilor olimpice continentale. CNO este unicul
deţinător, pe teritoriul Republicii Moldova, al
drepturilor de folosire a însemnelor şi simbolurilor olimpice
specificate în statutul propriu, în Carta Olimpică şi în alte documente
normative referitoare la mişcarea olimpică. Persoanele fizice şi juridice
din Republica Moldova nu pot folosi însemnele CIO şi CNO decît cu
acordul acestuia din urmă şi în limitele Cartei Olimpice. CNO
colaborează, în vederea realizării obiectivului său statutar, cu instituţii
guvernamentale şi neguvernamentale, cu celelalte organizaţii de drept
public sau privat.
Cu toate că sportul se bucură în continuare de popularitate, se cere o
diversificare a activităţilor sportive. Pe teritoriul Republicii Moldova
activează 82 de şcoli sportive, 4 licee sportive şi 9 centre de cultură fizică
şi întreţinere a sănătăţii care oferă servicii integrate tinerilor, de asemenea
există 25 de bazine de înot, 1270 de săli de sport, 54 de stadioane cu
tribune şi 3051 de terenuri şi cîmpuri sportive. Terenurile de sport din
localităţile rurale necesită reparaţii şi amenajare.

Infrastructura culturală şi sportivă slab dezvoltată din mediul rural

afectează direct posibilităţile de afirmare a tinerilor, fapt ce determină
tinerii din sate şi din oraşele mici să plece în oraşele mai mari şi în
capitală pentru a beneficia de mai multe servicii în acest sens. Este mic
numărul atelierelor de meşteşuguri populare şi al studiourilor artistice,

100
calitatea managementului şi a activităţilor culturale este scăzută, accesul
tinerilor la serviciile oferite de unele instituţii culturale, sportive şi de
structurile asociative este limitat. Mass-media locală şi naţională
difuzează puţine informaţii despre posibilităţile de petrecere a timpului
liber, precum şi despre şansele de realizare a intereselor şi talentelor
tinerilor.

4. Cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem
autonom garantat de stat de protecţie financiară a populaţiei în domeniul
ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul
primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea
cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor
asigurate (maladie sau afecţiune). Sistemul asigurării obligatorii de
asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova posibilităţi egale
în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.
Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează
şi funcţionează avînd la bază următoarele principii:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi
garantează sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală bazat pe
aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, potrivit căruia tuturor participanţilor la
sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (plătitori de prime
de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, prestatori de servicii
medicale şi beneficiari de asistenţă medicală) li se asigură un tratament
nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de
lege;
c) principiul solidarităţii, potrivit căruia plătitorii primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală achită contribuţiile respective
în funcţie de venit, iar persoanele asigurate beneficiază de asistenţă
medicală în uncţie de necesităţi;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice
au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul asigurării obligatorii
de asistenţă medicală, iar drepturile de asigurări medicale se exercită
corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;

101
 e) principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări
medicale se constituie pe baza primelor de asigurare achitate de către
plătitorii stabiliţi de legislaţie;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări obligatorii
de asistenţă medicală realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce
revin sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform
legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul asigurării obligatorii
de asistenţă medicală se administrează de sine stătător, în baza legii, iar
prestatorii de servicii medicale care acordă asistenţă medicală în sistemul
respectiv activează pe principii de autofinanţare şi nonprofit.” [9]
Subiecţi ai asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt:
a) asiguratul, este persoana fizică sau juridică obligată prin lege
să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi şi/sau riscul de a se
îmbolnăvi al altor categorii de persoane a c ăror asigurare este de
competenţa lui.
b) persoane asiguratг, pot fi atît cetăţenii Republicii Moldova, cît
şi cetăţenii străini şi persoanele avînd reşedinţă în Republica Moldova,
încadraţi în cîmpul muncii în baza unui contract individual de munc ă,
precum şi cetăţenii străini, în interesul cărora au fost pl ătite prime de
asigurare obligatorie de asistenţă
medicală în mărimea şi în termenul stabilit de legisla ţie.
c) asigurгtorul, este Compania Naţională de Asigurări în
Medicină (CNAM) şi agenţiile ei teritoriale (ramurale).
d) prestator de servicii medicale, sînt instituţiile medico-sanitare,
organizaţiile (instituţiile) specializate în îngrijiri la domiciliu, care au
încheiat contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare a
serviciilor medicale) cu C NAM sau cu agenţiile ei teritoriale (ramurale).

Conform legii cu privire la asigurarea obligatorie de

asistenţă medicală Nr.1585-XIII din 27.02.98, persoana
asigurată are următoarele drepturi:
a) să aleagă prestator de servicii medicale primare şi medicul de
familie;
b) să i se acorde asistenţă medicală pe întreg teritoriul Republicii
Moldova;

102
 c) să beneficieze de servicii medicale în volumul şi de calitatea
prevăzute în Programul unic, indiferent de mărimea primelor de
asigurare achitate;
d) să intenteze acţiuni asiguratului, asigurătorului, prestatorului de
servicii medicale, inclusiv pentru a obţine compensarea material ă a
prejudiciului cauzat din cauza acestora.

Obligaţiunile persoanei asigurate constau în:

a) păstrarea poliţei de asigurare obligatorie de asisten ţă medical ă
şi prezintării în cazul cînd se adresează prestatorului de servicii
medicale;
b) achitareasă fie efectuată direct prestatorului de servicii
medicale, la momentul acordării asistenţei medicale, acea parte din
costul serviciilor medicale ce i-au fost acordate peste volumul prev ăzut
în Programul unic.
c) înregistrarea la un medic de familie.

CNAM este organizaţie de stat autonomă, inclusiv cu autonomie

financiară, nonprofit, şi se înfiinţează de Guvern, ea este obligat ă s ă:
a) să realizeze, conform legii, asigurarea obligatorie de asistenţă
medicală a cetăţenilor Republicii Moldova, a cet ăţenilor str ăini şi
apatrizilor avînd reşedinîa în Republica Moldova, încadra ţi în munc ă în
Republica Moldova în baza unui contract individual de munc ă, precum
şi a cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în Republica
Moldova;
b) să încheie cu prestatorii de servicii medicale contracte de
acordare a asistenţei medicale persoanelor asigurate;
c) să elibereze, în modul stabilit, poliţe de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală;
d) să verifice corespunderea cu clauzele contractului de acordare a
asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) a volumului,
termenelor, calităţii şi costului asistenţei medicale acordate persoanelor
asigurate, precum şi gestionarea mijloacelor financiare provenite din
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medical ă, în limita
serviciilor medicale contractate;
e) să apere interesele persoanelor asigurate;
f) să încheie contracte de reasigurare.

103
 În scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medical ă,
CNAM constituie, din contul mijloacelor totale acumulate, şi
gestionează următoarele fonduri:
a) fondul pentru achitarea serviciilor medicale;
b) fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asisten ţă
medicală;
c) fondul măsurilor de profilaxie;
d) fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de
servicii medicale;
e) fondul de administrare al sistemului de asigur ări obligatorii de
asistenţă medicală.[6]
Fondurile Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală
(FAOAM), sunt constituite de CNAM în scopul asigurării obligatorii de
asistenţă socială, veniturile căruia provin din prime de asigurare medicală
obligatorie, transferuri de la bugetul de stat şi alte venituri (dobânzi,
penalităţi pentru întârzieri la plată), care sunt prezentate în tabela 11.,
precum şi celelalte fonduri speciale şi mijloacele speciale (care reprezintă
mai puţin de 10% din buget) fac parte din bugetul naţional public.

Tabela 11
Evoluţia Fondurilor de Asigurări Obligatorii de Asistenţă Medicală
pe anii 2005-2011
mil.lei
Indicatorii 2007 2008 2009 2010 2011
Venituri, total 2036,4 2691,2 3471,5 3995,6 4504,1
1. Primele de asigurare
obligatorie de asistenţă 783,7 1174,0 1635,1 1858,2 2099,0
medicală
- achitate de angajatori şi
angajaţi, în mărime 759,4 1138,5 1582,0 1797,3 2030,6
procentuală
- achitate de persoane fizice, în
sumă fixă 24,3 35,0 53,1 60,9 69,3
- achitate de cetăţeni străini şi
apatrizii fără domiciliu stabil în
republică - 0,5 - - -
2.Transferuri din bugetul de stat 1195 1477,2 1820,8 2117,4 2384,2
3.Alte venituri (dobînzi,

104
 amenzi, sancţiuni) 57,7 40,0 15,6 20,0 20,0
Sursa:modificat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

Conform datelor privind sursele principalea ce formează indicatorul

de bază, venituri, putem menţiona că a crescut începînd de la 2036,4 mil.
lei din 2007 pînă la 3995,6 mil. lei în 2010, respectiv 1959,2 mil. lei.
Referitor la anul 2011 se prognozează un venit în sumă de 4504,1
mil.lei, cu 508,5 mil.lei mai mul decît în anul precedent. Din toate sursele
prezentate ponderea cea mai mare de 52,5%, îi revine desigur
transferurilor din bugetul de stat.
Cheltuielile publice pentru sănătate sînt destinate întreţinerii şi
funcţionării instituţiilor de sănătate, precum şi finanţării unor acţiuni de
prevenire a îmbolnăvirilor, educaţia medicală şi sanitară.
Factorii ce influenţează evoluţia cheltuielilor în ocrotirea sănătăţii:
- demografici – creşterea numărului populaţiei;
- modificarea populaţiei pe categorii de vîrstă (creşterea populaţiei
de vîrstă înaintată, creşterea ponderii copiilor) şi pe grupe
socioprofesionale; structura socioprofesională evidenţiază frecvenţa mult
mai mare a unor factori de risc pentru anumite domenii de activitate,
inclusiv cei ce reprezintă boli şi accidente profesionale;
- creşterea aglomeraţiilor de tip urban (risc mai mare vizînd bolile
transmisibile);
- creşterea costului serviciilor de ocrotire a sănătăţii;
- factori de risc care ţin de dezvoltarea societăţii (boli, accidente ce
însoţesc evoluţia societăţii).
Eficienţa cheltuielilor pentru sănătate poate fi prezentată astfel:
– eficienţa socială – reflectă efectele acţiunilor de ocrotire a
sănătăţii la nivelul întregii societăţi şi indicatorii ei: natalitate,
mortalitate, speranţă de viaţă;
– eficienţa economică – reducerea perioadei de incapacitate de
muncă datorită îmbolnăvirilor şi accidentelor, creşterea duratei medii de
viaţă şi a vieţii active, creşterea capacităţii de muncă.
Vom prezenta cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii în bugetul de stat
al Republicii Moldova

105
 Tabela 12
Cheltuieli pentru ocrotirii sănătăţii
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Cheltuieli, mil.lei 1572,4 2111,8 2628,6 3391,4 3846,9 3996,6
În % faţă de BPN 11,3 11,7 11,7 13,0 14,1 13,6
În % faţă de PIB 4,2 4,7 4,9 5,4 6,4 5,6
Sursa:elaborat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

Pe parcursul anilor 2005-2010 , ponderea cheltuielilor publice

pentru ocrotirea sănătăţii a crescut, atît ca pondere în PIB, de la 11% pînă
la 14% pînă în anul 2009,ceea ce nu putem spune de anul 2010, unde se
observă o micşorare cu 0,5% faţă de anul 2009, cît şi în totalul
cheltuielilor, de la 1572,4 mil.lei în 2005 la 3996,6 mil.lei în 2010 sau
cu 2424,2 mil.lei.
Deşi în ultimii ani alocaţiile pentru sănătate în bugetul public
naţional au sporit, cheltuielile efectuate pe cap de locuitor sunt mult sub
nivelul ţărilor vecine. Pe fondul acestor situaţii s-a profilat o problemă
gravă – managementul deficient al sistemului şi instituţiilor medico-
sanitare publice, care este cauza principală a eficienţei scăzute a utilizării
fondurilor formate din contribuţiile populaţiei.
În ultimii ani Moldova a realizat progrese semnificative
în reformarea sectorului sănătatii. Prima etapa a
reformelor a fost orientată spre stoparea declinului
sistemului de sănătate, conditionat de criza financiară din
ultimul deceniu al secolului trecut. A doua etapa a fost
impulsionată, în mare parte, de introducerea asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală, care au sporit
substanţial nivelul de finantare a sectorului, au ameliorat
protecţia financiară a populaţiei şi accesul ei la servicii
medicale. Urmatoarea etapă a reformelor prevede
mobilizarea tuturor resurselor spre remanieri structurale,
care se vor solda cu sporirea eficienţei şi calităţii
sistemului de sănătate.

5. Cheltuieli pentru securitatea socială

106
 Sistemul public de asigurări sociale de stat este parte componentă a
sistemului de protecţie socială, avînd ca obiectiv principal acordarea unor
prestaţii în bani persoanelor asigurate aflate în imposibilitatea obţinerii
veniturilor salariale în urma anumitor situaţii de risc (incapacitate
temporară sau permanentă de muncă, maternitate, bătrîneţe, şomaj, etc.).
Organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale şi
respectiv, este bazată pe o serie de principii fundamentale:
• principiul unicităţii, conform căruia statul organizează şi
garantează activitatea sistemului public de asigurări în corespundere cu
normele de drept unice;
• principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la
sistemul public - contribuabili şi beneficiari - tratament nediscriminatoriu
în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
prevăzute de legislaţie;
• principiul solidarităţii sociale a generaţiilor, conform căruia
participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi
beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
riscurilor sociale prevăzute de lege;
• principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi
juridice au obligaţia de a participa la sistemul public;
• principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de
asigurări sociale se formează în baza contribuţiilor datorate de către
persoanele fizice şi juridice - participanţi ai sistemului public de asigurări
sociale.
Sistemul public de asigurări sociale se bazează pe colectarea
contribuţiilor de asigurări sociale de stat de la angajatori şi persoanele
asigurate şi pe distribuirea prestaţiilor către beneficiari.
Conform Legii privind sistemul public de asigurări sociale
persoană asigurată este considerată persoana fizică aptă pentru muncă,
cu domiciliul în Republica Moldova, avînd obligaţia de a plăti contribuţii
de asigurări sociale în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea,
înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) se constituie
din:
- contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (constituite din
acumulările pe conturi bancare şi suma indemnizaţiilor plătite la
locul de lucru în contul contribuţiilor calculate);

107
 - transferuri de la bugetul de stat;
- dobînzi;
- alte venituri. (amenzi, penalităţi, acţiuni de regres).

Mijloacele băneşti acumulate din contul contribuţiilor asigurărilor

sociale de stat se virează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în
fondurile de asigurări sociale zilnic, proporţional cotei stabilite.
Ministerul Finanţelor direcţionează transferurile de la Bugetul de stat la
BASS pe conturile bancare speciale ale Casei Naţionale de Asigurări
Sociale, pentru acumularea transferurilor de la bugetul de stat şi utilizarea
conform destinaţiei. Darea de seamă privind executarea BASS este
prezentată Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Finanţelor de către
Casa Naţională de Asigurări Sociale. Formularul dării de seamă privind
executarea BASS se coordonează cu Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale, Ministerul Finanţelor şi se aprobă de către consiliul de
administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Mărimea tarifului de asigurare socială de stat şi forma acestuia este

diferenţiată pe categorii de contribuabili: angajatori, angajaţi şi persoane
autoangajate (persoane fizice proprietari de terenuri agricole, arendaşi de
terenuri agricole, întreprinzători individuali şi fondatori de întreprinderi
individuale, deţinători de patente, avocaţi, notari, persoane care au
încheiat contract individual de asigurare etc.). Din anul 2006, o categorie
specială de contribuabili au constituit-o angajatorii din sectorul agrar,
care achită contribuţii de asigurări sociale pentru persoanele ce activează
în baza contractului individual de muncă.
Tabela 13
Tarifele contribuţiilor de asigurări sociale de stat, 2005-2010
Categoriile
contribuabililor 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1. Pentru persoanele angajate
prin contract individual de 27% 26% 25% 24% 23% 23%
muncă +2% +3% +4% +5% +6% +6%
(angajatorul/angajatul)
2. Persoanele fizice ce-şi
organizează şi desfăşoară 1374 2013 2318 2920 3708 4044
activitatea pe cont propriu,

108
 lei
3. Pentru angajatorii din 20% 16% 16% 16% 16%
16%
agricultură +0% +4% +4% +4% +6%
+6%+
(angajatorul/stat/angajat) + + + + +
6%
2% 3% 4% 5% 6%
Sursa: Legile BASS 2005-2010

În anul 2008 contribuţia individuală de asigurări sociale de stat

datorată obligatoriu de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract
individual de muncă sau prin alte contracte în vederea îndeplinirii de
lucrări sau prestării de servicii, de persoanele care desfăşoară activitate în
funcţie electivă sau sînt numite în autorităţi executive, de notarii de stat,
de judecători, de procurori, de avocaţii parlamentari, a constituit 5% din
salariul lunar şi din celelalte recompense. Pe cînd, contribuţia
angajatorului constituia 24% la fondul de salarizare şi la alte recompense.
Astfel, tariful cumulat al contribuţiei de asigurări sociale de stat
reprezintă 29%. Începînd cu anul 2009 contribuţia angajatorului sa
micşorat, ar contribuţia angajatului sa mărit cu 1%.
Începînd cu anul 2008, baza anuală de calcul a contribuţiei
individuale obligatorii de asigurări sociale de stat nu depăşeşte suma de 5
salarii medii lunare prognozate pe economie înmulţită la 12. În anii
precedenţi baza lunară de calcul se limita la 3 salarii medii lunare
prognozate pe economie.
Reforma sistemului de pensii prevede transferarea treptată a
poverii ce ţine de plata contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator
la angajaţi. Prin urmare, anual, mărimea contribuţiei angajatorului s-a
redus cu 1%, în timp ce mărimea contribuţiei individuale s-a majorat cu
1%. Dacă în anul 2004 contribuţia individuală constituia 1%, în anul
2005 – deja 2%, în anul 2006 – 3%, în anul 2007 – 4%, în anul 2008 –
5%, iar în anul 2009-2010 – 6%.
Obiectivul principal urmărit prin redistribuirea treptată a tarifului
de asigurare de la angajator la angajat este diminuarea poverii fiscale care
va avea drept rezultate majorarea mijloacelor pentru reinvestiţii şi
motivarea declarării veniturilor reale ale angajaţilor. La fel, un efect
pozitiv al redistribuirii va fi şi creşterea ponderii contribuţiilor
individuale, ca urmare acumulîndu-se mijloace pentru viitoarea pensie.
raport

109
 Pensia de asigurări sociale de stat reprezintă un drept bănesc cuvenit
asiguratului, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări
sociale de stat. În sistemul public de asigurări sociale, se acordă următoarele
categorii de pensii:
a) pensie pentru limită de vîrstă;
- atingerea vîrstei de pensionare stabilită de legislaţie,
- realizarea stagiului de cotizare necesar.
b) pensie de invaliditate ( se stabileşte asiguratului care şi-a pierdut
total sau parţial capacitatea de muncă din cauza:unei boli obişnuite; unui
accident de muncă; unei boli profesionale).
c) pensie de urmaş se stabilesc:
- copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în
instituţii de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior),
pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani;
- soţului supravieţuitor, dacă la momentul decesului
întreţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de
pensionare sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel
puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
- soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în
îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai întreţinătorului decedat, pe perioadele
de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea
copilului pînă la vîrsta de 3 ani.
Legislaţia în vigoare stabileşte cuantumul minim al pensiei,
pentru fiecare categorie în parte. Raport
Cheltuielile pentru securitatea socială includ cheltuielile pentru
acordarea de ajutoare, pensii, indemnizaţiile unor persoane salariate sau
nesalariate.
Se deosebesc două categorii de ajutoare şi alocaţii:
– ajutor de şomaj –se efectuează în mod diferit şi depind de situaţia
persoanei, deosebindu-se de la o ţară la alta;
– alocaţii de şomaj pentru asistenţa socială şi ajutor de şomaj
pentru persoanele apte de muncă. În unele ţări din fondurile de şomaj se
alocă ajutoare firmelor mici în caz de concediere a persoanei.

Plăţi efectuate din mijloacele BASS:

– ajutor de şomaj;
– pensii pentru limita de vîrstă;
110
 –pensii de invaliditate;
–pensii de urmaşi;
–pensii pentru vechime în muncă;
–pensiile funcţionarilor publici;
–cheltuielile pentru tratament (balneo-sanatoriale) al pensionarilor;
–cheltuieli pentru deservirea bancară şi încasarea contribuţiilor.
–indemnizaţii unice la naşterea copilului;
–indemnizaţii pentru îngrijirea copilului pînă la 1,5 ani;
–indemnizaţii pentru copii de la 1,5–16 ani, pentru elevii şcolilor,
gimnaziilor, liceelor pînă la absolvirea instituţiei respective;
– indemnizaţii pentru mamele singure cu copii de la 1,5–16 ani.

Plăţi efectuate din mijloacele bugetului de stat:

– plata indemnizaţiilor, alocaţiilor şi compensaţiilor nominative;
– plata pensiilor militarilor în termen şi membrilor familiilor lor;
– plata alocaţiilor sociale;
– plata pensiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei
de la Cernobîl;
– plata pensiilor funcţionarilor publici, membrilor Guvernului şi
deputaţilor;
– cheltuieli pentru distribuirea pensiilor, indemnizaţiilor,
alocaţiilor, compensaţiilor şi pentru deservirea bancară.

A naliza tendinţelor recente în finanţarea protecţiei sociale,

conform tabelului 14 , relevă faptul că pe parcursul ultimilor ani
Guvernul RM a asigurat o creştere constantă a mijloacelor financiare
alocate acestui domeniu. Pe parcursul anilor 2005-2010 , ponderea
cheltuielilor publice pentru asigurarea şi asistenţa socială a crescut, atît ca
pondere în PIB, de la 11% pînă la 15%, cît şi în totalul cheltuielilor, de la
30% în 2005 la 35% în 2010. Eficienţa acestor cheltuieli poate fi evaluată
în baza Tabelului de mai jos
Tabela 14
Cheltuieli pentru asigurarea şi asistenţa socială
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Cheltuieli, mil.lei 4242,8 5156,0 6596,9 7891,4 9092,1 10253,

111
 În % faţă de BPN 30,4 28,7 29,4 30,2 33,2 35,0
În % faţă de PIB 11,3 11,5 12,3 12,5 15,1 14,3
Sursa:elaborat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

În condiţiile amplificării mobilităţii forţei de muncă între state şi a

fenomenului emigrării în masă a populaţiei apte de muncă – problemă cu
care se confruntă Republica Moldova - coordonarea sistemelor de
securitate socială a devenit o componentă importantă a politicii sociale
promovate de stat.
În prezent Republica Moldova tinde să extindă numărul de state
cu care va reglementa relaţiile în domeniul asigurărilor sociale,
fundamentate pe noi principii, care să asigure un cadru de garanţii de
securitate socială viitorilor pensionari.
Republica Moldova a încheiat Acordului interguvernamental în
domeniul securităţii sociale cu unele state ca Federaţia Rusă, Belarus,
Ucraina , Uzbekistan, Azerbaidjan, România, Bulgaria, Republica
Portugheză ,Grecia, Italia, Letonia, Marele Ducat de Luxemburg ş.a.,
potrivit căruia pensiile se stabilesc şi se achită de către statul pe teritoriul
căruia persoana domiciliază, indiferent de faptul contribuţiei la sistemul
public de asigurări sociale al statului de reşedinţă.
Încheierea acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale cu
statele interesate va avea un impact pozitiv asupra bunăstării persoanelor
asigurate din categoria lucrătorilor migranţi. Prin asigurarea drepturilor
de securitate socială ale lucrătorilor migranţi se facilitează şi libertatea de
circulaţie a acestora.
Actualul sistem de asigurări sociale are nevoie în prezent de o
creştere esenţială a numărului de contribuabili şi, nemijlocit, a veniturilor
acestora. Aceasta ar putea fi o soluţie reală, care să conducă la asigurarea
unui nivel de protecţie socială mai înalt beneficiarilor sistemului. Pentru
o stabilizare a sistemului de asigurare cu pensii e necesar ca raportul
dintre numărul contribuabililor şi numărul pensionarilor să constituie 4/1-
5/1. La momentul actual, însă, acest raport constituie 2/1.
Sistemul de asigurări sociale se confruntă cu următoarele probleme:
• instabilitatea pe termen lung, determinată de tendinţele demografice
nefavorabile; • creşterea numărului de pensionari nou-stabiliţi şi, prin
urmare, creşterea presiunii asupra populaţiei economic active şi asupra

112
bugetului asigurărilor sociale de stat; • cuantumurile mici ale pensiilor în
comparaţie cu salariile şi minimul de existenţă; • scăderea ratei de
înlocuire; • neuniformitatea tarifelor contribuţiilor de asigurări sociale; •
redistribuirea considerabilă a resurselor din cauza neuniformităţii tarifelor
contribuţiilor pentru diverse categorii de contribuabili; • complexitatea
sistemului din cauza numărului mare de norme, care reglementează
asigurarea cu pensii a diverselor categorii de beneficiari; • existenţa unor
cheltuieli nejustificate în sistemul de asigurări sociale, care nu corespund
riscurilor asigurate. [27]

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiune de cheltuieli publice pentru acţiunile social-
culturale.
2. Enumeraţi căile de satisfacere a necesităţilor publice social-
culturale.
3. Enumeraţi obiectivele pentru satisfacerea nevoilor publice sociale
prin finanţarea acţiunilor cu caracter social-cultural.
4. Enumeraţi care sunt sferele incluse în cheltuielile bugetare pentru
acţiunile social-culturale în Republica Moldova.
5. Denumiţi factorii ce influenţează asupra volumului cheltuielilor
publice pentru acţiuni social-culturale, argumentaţi răspunsul.
6. Definiţi noţiunea de cheltuieli curente şi ce tipuri de cheltuieli sunt
incluse în acest compartiment.
7. Definiţi noţiunea de cheltuieli pentru investiţii (de capital).
8. Enumeraţi sursele de finanţare a cheltuielilor destinate acţinilor
social-culturale.
9. Enumeraţi unele organisme internaţionale specializate pe domenii de
activitate în acordarea ajutorului financiar.
10. Numiţi fondul din care majoritatea statelor acoperă cheltuielile
social-culturale.
11. Enumeraţi factorii ce duc la dezvoltarea şi modernizarea
învăţămîntului, argumentaţi răspunsul.
12. Explicaţi noţiunea de "lanţ educaţional" şi care sînt verigile ce pot
intra în componenţa acestui lanţ.
13. Grupaţi nivelurile de învăţămînt după Clasificaţia Internaţională

113
 Standard a Învăţămîntului (ISCED 1997),efectuaţi o comparaţie a
învă-ămîntului în UE şi RM..
14. Grupaţi nivelurile de învăţămînt existente în Republica Moldova.
15. Enumeraţi principalele surse de finanţare pentru învăţămînt.
16. Numiţi organele ce efectuează procedura de repartizare a
cheltuielilor bugetare pentru învăţămînt.
17. Numiţi grupul de învăţămînt care în majoritatea statelor lumii se
finanţează din bugetul public.
18. Explicaţi noţiunea de cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente.
19. Enumeraţi principiile de fundamentare a politicilor educaţionale.
20. Analizaţi importanţa şi necesitatea implimentării "Procesului de la
Bologna" şi (care sînt punctele pozitive şi negative privind
Republica Moldova) cum a influenţat acest proces asupra
învăţămîntului din Republica Moldova.
21. Enumeraţi factorii în baza cărora vor creşte cheltuielile pentru
sănătate.
22. Care este destinaţia cheltuielilor publice pentru sănătate?
23. Numiţi organizaţiile internaţionale ce oferă ajutoare pentru sănătate.
24. Numiţi categoriile de efecte ce se concretizează în activitatea de
ocrotire a sănătăţii.
25. Descrieţi menirea resurselor financiare pentru ocrotirea sănătăţii.
26. Numiţi obiectivele ce trebuie să vizeze politica în domeniul ocrotirii
sănătăţii în Republica Moldova.
27. Caracterizaţi starea sistemului de ocrotire a sănătăţii din Republica
Moldova.
28. Numiţi sursele de finanţare privind ocrotirea sănătăţii.
29. Descrieţi structura cheltuielilor pentru cultură, artă, sport şi acţiuni
pentru tineret.
30. Numiţi instituţiile cultural-artistice spre care sînt orientate resursele
finaciare.
31. Enumeraţi sursele de finanţare a resurselor financiare în cultură şi
artă.

APLICAŢII PRACTICE

114
 TEST
1. Notaţi în locul punctelor cifra care corespunde expresiei
potrivite (alegînd din variantele propuse):
Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale îndeplinesc un important
rol… şi…, deoarece din resursele alocate de stat se asigură… şi…
copiilor şi tinerilor, ridicarea… asistenţă medicală a cetăţenilor, se
influenţează… demografică, se asigură un sistem de… statală,
ridicarea… cultural, artistic al membrilor societăţii.
1. protecţie; 5. nivel;
2. economic; 6. educaţie;
3. social; 7. calificare profesională;
4. evoluţie; 8. instruire.
2. Alegeţi varianta corectă: care sînt sursele de finaţare a
cheltuielilor destinate acţiunilor social-culturale?
a) fond bugetar;
b) fond de rezervă;
c) veniturile populaţiei;
d) ajutorul financiar extern;
e) fond de amortizare;
f) fond financiar cu destinaţie specială.
Variante de răspuns:
1. a; b; c; d; f;
2. a; c; d; f;
3. b; c; e; f;
4. a; c; e; f.
3. Grupaţi corect care din cheltuielile enumerate mai jos se
referă la cheltuielile curente şi cheltuielile pentru investiţii sau de
capital:
1. cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii;
2. cheltuieli pentru construcţii social-culturale;
3. cheltuieli pentru dotarea instituţiilor cu aparatură;
4. cheltuieli de personal;
5. cheltuieli pentru mărfuri şi servicii.

Cheltuieli curente Cheltuieli pentru investiţii

115
 4. Enumeraţi factorii care stau la baza creşterii cheltuielilor
publice pentru învăţămînt şi explicaţi ce reprezintă fiecare factor.

5. Alegeţi varianta de răspuns: care sînt sursele de finanţare a

cheltuielilor pentru învăţămînt:
a) bugetul statului;
b) populaţia;
c) agenţii economici;
d) ajutorul extern.
Variante de răspuns: 1. a; c; d; 3. b; c; d;
2. a; b; d; 4. a; b; c; d.

6. Notaţi în locul punctelor expresia potrivită: cheltuieli de

investiţii, cheltuieli curente:
I) …care includ cheltuieli pentru construirea unităţilor de
învăţămînt, procurarea utilajului şi altor bunuri de uz îndelungat.
II) …., care se referă la procurarea de bunuri, ce se consumă în anul
curent, achitarea serviciilor: salarii, manuale, reparaţii, cheltuieli de
gospodărie ş.a.

7. Puneţi în dreptul fiecărui obiectiv al politicii educaţionale

măsurile ce vor permite realizarea acestora:

Obiective Măsuri
1. Sporirea  susţinerea pregătirii cadrelor în domeniul
accesibilităţii şi echităţii pedagogic
serviciilor educaţionale  susţinerea copiilor din familiile socialmente
vulnerabile
2. Îmbunătăţirea  îmbunătăţirea condiţiilor privind
managementului frecventarea învăţămîntului obligatoriu pentru
educaţional copiii din zonele rurale

116
3. Învăţămîntul  stabilirea unui model optim de gestionare a
superior învăţămîntului la nivel de unitate administrativ-
teritorială
 îmbunătăţirea managementului resurselor
umane din cadrul instituţiilor superioare

8. Alegeţi varianta de răspuns, eficienţa economică a ocrotirii

sănătăţii se concretizează în:
1) creşterea capacităţii de muncă;
2) creşterea duratei medii de viaţă şi a vieţii active;
3) creşterea natalităţii;
4) reducerea perioadei incapacităţii de muncă datorită îmbolnăvirii;
5) micşorarea mortalităţii generale
Variante de răspuns: a. 1; 2; c. 1; 2; 3; 4;
b. 2; 3; 4; d. 1; 2; 4.

9. Notaţi în locul punctelor cifra care corespunde expresiei

potrivite (alegînd din variantele propuse):
a) ...ce vizează rezultatele concrete ale acţiunilor medicale şi se
reflectă în vindecări, ameliorări ale sănătăţii ş.a. Aceste efecte au caracter
individual.
b) ...reflectă efectele acţiunilor de ocrotire a sănătăţii la nivelul întregii
societăţi şi se răsfrîng asupra stării de sănătate a întregii populaţii.
c) ... a ocrotirii sănătăţii se concretizează în reducerea perioadelor de
incapacitate de muncă datorită îmbolnăvirii şi accidentelor, creşterea duratei
medii de viaţă activă, creşterea capacităţii de muncă.
1. Eficienţă socială;
2. Eficienţă economică;
3. Efecte medicale.

10. Alegeţi varianta corectă: prima de asigurare obligatorie de

asistenţă socială a personelor fizice şi juridice constituie:
a) 29%, inclusiv 23% pentru patron, 6% pentru angajat;
b) 23%, inclusiv 20% pentru patron, 3% pentru angajat;

117
 c) 30%, inclusiv 24% pentru patron, 6% pentru angajat.

11. Alegeţi varianta de răspuns: principalele servicii medico-

sanitare prioritare sînt:
a) asistenţa medicală primară;
b) asistenţa medicală urgentă (la etapa prespitalicească);
c) asistenţa medicală urgentă (la etapa spitalicească);
d) asistenţa medicală de staţionar.
Variante de răspuns:
1) a; c; d;
2) a; b; d;
3) b; c; d;
4) a; b; c; d.

12. Alegeţi varianta de răspuns: care sînt cheltuielile destinate

pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor social-culturale:
a) cheltuieli privind donarea aparatelor şi instalaţiilor incluse în
active fixe;
b) salarii;
c) cheltuieli de reparaţii capitale;
d) cheltuieli administrativ-gospodăreşti;
e) cheltuieli privind realizarea de construcţii social-culturale.
Variante de răspuns: 1. b; c; d; 3. c; d; e;
2. a; b; d; 4. b; d; e.

13. Grupaţi corect, conform tabelului de mai jos, care sunt

drepturile şi obligaţiunile persoanei asigurate :
1) aleagerea prestatorului de servicii medicale primare şi medicul
de familie;
2) păstrarea poliţei de asigurare obligatorie de asisten ţă medical ă
şi prezintării în cazul cînd se adresează prestatorului de servicii
medicale;
3) acordarea asistenţei medicale pe întreg teritoriul Republicii
Moldova;
4) înregistrarea la un medic de familie.

118
 5) beneficierea serviciilor medicale în volumul şi de calitatea
prevăzute în Programul unic, indiferent de mărimea primelor de
asigurare achitate;
6) achitarea să fie efectuată direct prestatorului de servicii
medicale, la momentul acordării asistenţei medicale, acea parte din
costul serviciilor medicale ce i-au fost acordate peste volumul prev ăzut
în Programul unic.

Drepturi Obligaţiuni

14. Grupaţi corect, conform tabelului de mai jos, care sunt

plăţile efectuate din mijloacele BASS şi plăţi efectuate din mijloacele
bugetului de stat:
– ajutor de şomaj;
– pensii pentru limita de vîrstă;
– pensii de invaliditate;
– pensii militarilor în termen şi membrilor familiilor lor;
– pensii de urmaşi;
– pensii pentru vechime în muncă;
– indemnizaţii, alocaţii şi compensaţii nominative;
– pensii funcţionarilor publici;
– cheltuieli pentru distribuirea pensiilor, indemnizaţiilor,
alocaţiilor, compensaţiilor şi pentru deservirea bancară.
– pensii funcţionarilor publici, membrilor Guvernului şi
deputaţilor;
– cheltuieli pentru tratament (balneo-sanatoriale) al pensionarilor;
– cheltuieli pentru deservirea bancară şi încasarea contribuţiilor.
– indemnizaţii unice la naşterea copilului;

Plăţile efectuate din Plăţi efectuate din

mijloacele BASS mijloacele bugetului de stat

119
 15. Notaţi în locul punctelor expresia potrivită: principiul
solidarităţii sociale, principiul contributivităţii, principiul unicităţii,
principiul obligativităţii, principiul egalităţii.
1……., statul organizează şi garantează activitatea sistemului
public de asigurări în corespundere cu normele de drept unice.
2……., asigură tuturor participanţilor la sistemul public,
tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi
executarea obligaţiilor prevăzute de legislaţie.
3…….., participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi
reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea
sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege.
4…….., persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la
sistemul public;
5……., fondurile de asigurări sociale se formează în baza
contribuţiilor datorate de către persoanele fizice şi juridice.

APLICAŢII
1. Efectuaţi calculele necesare în baza tabelului 15 şi analizaţi
rezultatele obţinute:
Tabela 15
Sinteza cheltuielilor la compartimentul învăţămînt
mii lei

2009 2010
Învăţămînt total 1875273,8 1898109,4
inclusiv:
- învăţămînt secundar 624670,1 611655,1
- învăţămînt superior 803197,0 848738,3
- învăţămînt postuniversitar 71478,9 78337,6
- cursuri de perfecţionare a cadrelor 15585,5 16551,4
- instituţii în domeniul învăţămîntului
neatribuite la alte grupuri 21290,0 30291,7
- învăţămînt mediu de specialitate 298302,1 307126,8
- organe administrative 5911,8 5408,5

120
 Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului

2. Efectuaţi analiza Tabelului de mai jos:

Tabela 16
Persoane cuprinse în învăţămîntul pe niveluri de educaţie
(conform ISCED 1997)*
2006 2007 2008 2009
Învăţămîntul preprimar
(nivelul 0)
Total 103811 106995 109714 112398
Femei 49939 51478 52824 54148
Bărbaţi 53872 55517 56890 58250
Învăţămîntul primar (nivelul 1)
Total 160528 151736 145369 141197
Femei 77864 73286 70155 68463
Bărbaţi 82664 78450 75214 72734
Învăţămîntul secundar de
treapta I (nivelul 2)
Total 254437 239650 223130 207720
Femei 124328 117167 108831 100955
Bărbaţi 130109 122483 114299 106765

Învăţămîntul secundar de
treapta II (nivelul 3)
Total 111177 105524 103472 99893
Femei 58365 55215 53836 51506
Bărbaţi 52812 50309 49636 48387
Învăţămîntul post-secundar, ne-
terţiar (nivelul 4)
Total 2004 2015 1810 1861
Femei 654 614 503 456
Bărbaţi 1350 1401 1307 1405
Prima treaptă a învăţămîntul
terţiar (nivelul 5)
Total 144841 140326 132064 126934
Femei 83663 82280 76062 71958
Bărbaţi 61178 58046 56002 54976
Adoua treaptă a învăţămîntul

121
 terţiar (nivelul 6)
Total 1726 1662 1622 1660
Femei 972 1027 979 1004
Bărbaţi 754 635 643 656
Sursa:modificată de autori, conform datelor BNS

3.Efectuaţi calculele necesare şi analiza în baza tabelului 17.

Tabela 17
Distribuirea alocărilor de mijloace financiare
pe programe de cheltuieli în domeniul ocrotirii sănătăţii
mii lei

Denumirea programului 2008 2009 2010

Ministerul Sănătăţii. Total 535549,8 790136,4 633656,6
- Sănătatea publică şi servicii 441022,7 542011,0 385776,4
medicale
- Învăţămîntul public şi serviciu de
educaţie 94527,1 248125,4 247880,2
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului

4.Completaţi cu date necesare tabelul de mai jos şi analizaţi evoluţia

cheltuielilor publice pentru perioada 2009-2011.

Tabela 18
Evoluţia cheltuielilor social-culturale pe anii 2009-2011
mii lei
2009 2010 2011
mln. % în mln. % în mln. % în
lei total lei total lei total
1.Învăţămînt
2.Cultură, artă, sport şi
acţiuni pentru tineret
3.Ocrotirea sănătăţii
4.Asistenţa şi susţinerea

122
socială
Total cheltuieli de
ordin social

5.În baza tabelului 19 discutaţi şi analizaţi evoluţia numărului studenţilor

conform domeniilor ştiinţifice.

Tabela 19
Numărul studenţilor conform domeniilor ştiinţifice

2007/08 2008/09 2009/10

Ciclul Ciclul Ciclul Ciclul
Ciclul I Ciclul II
I II I II
Total 122 939 - 109 623 5 242 98 919 10 973
Ştiinţe ale educaţiei 14 777 - 16 319 279 15 318 1 060
Arte 1 778 - 1 672 70 1 737 192
Ştiinţe umanistice 5 754 - 3 685 340 3 213 638
Ştiinţe politice 2 994 - 1 895 249 1 593 375
Ştiinţe sociale 2 240 - 1 692 206 1 409 473
Asistenţă socială 2 243 - 2 160 55 1 939 132
Ştiinţe ale comunicării 1 514 - 1 324 105 1 256 192
Ştiinţe economice 33 651 - 26 844 2 179 22 733 4 016
Drept 17 557 - 13 875 817 11 961 1 608
Ştiinţe ale naturii 2 003 - 1 811 140 1 521 239
Şiinţ exacte 3 805 - 3 463 216 2 530 387
Inginerie şi activităţi inginereşti 13 656 - 13 193 252 12 399 618
Tehnologii de fabricare şi 3 719 - 3 501 45 3 390 196
prelucrare
Tehnologie chimică şi 496 - 440 43 481 52
biotehnologii
Arhitectură şi construcţii 5 611 - 5 909 53 5 688 286
Ştiinţe agricole 2 056 - 2 078 35 1 960 79
Medicină veterinară 428 - 351 0 242 53
Medicina 3 397 - 3 637 - 3 579 -
Farmacie 489 - 520 - 527 -
Servicii publice 2 573 - 2 564 62 2 430 172
Cultura fizică şi sport 1 208 - 1 308 64 1 458 132

123
Servicii transport 51 - 206 0 206 0
Protecţia mediului 29 - 42 19 36 47
Protecţie,pază şi securitate 477 - 696 13 861 26
Militărie 433 - 438 0 452 0
Sursa:elaborată de autori, conform datelor BNS, Raportul statistic nr. 4-IS

6.Conform tabelului de mai jos analizaţi cum au fost distribuite

mijloacele financiare pe programe de cheltuieli în domeniul educaţional.

Tabela 20
Distribuirea alocărilor de mijloace financiare pe programe de
cheltuieli în domeniul educaţiei
2009 2010 2011
Denumirea
mii. lei în % mii. lei în % mii. lei în %
programului
1.Educaţia preşcolară 1027,8 18,7 1099,5 19,1 1166,8 18,1
2.Învăţămîntul secundar 2861,9 53,3 2997,4 53,8 3160,1 52,9
3.Învăţămîntul mediu de
298,3 5,4 298,3 5,2 360,6 5,9
specialitate
4.Învăţămîntul superior 802,1 14,8 814,5 14,4 917,1 15,1
5.Învăţămîntul
71,4 1,1 72,1 1,1 72,9 1,0
postuniversitar
6.Perfecţionarea
cadrelor didactice şi de 15,6 0,3 15,8 0,3 19,8 0,3
conducere
7.Educaţia extraşcolară 290,7 5,3 292,1 5,0 300,4 4,8
8.Elaborarea politicii şi
managementului în
36,9 0,7 36,7 0,6 37,0 0,6
domeniul educaţiei
9.Instruirea cadrelor
totale în reţeaua
17,1 0,3 23,4 0,4 25,0 0,4
Educaţie şi cercetare
Total pe programe 5422,2 100 5650,1 100 6060,1 100
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

124
 7.În baza tabelului 21 calculaţi şi analizaţi situaţia referitor la finanţarea
proiectelor din sursele externe la compartimentul ocrotirea sănătăţii.

Tabela 21
Proiecte finanţate di surse externe la compartimentul
ocrotirea sănătăţii
mii. lei
Denumirea 2008 2009
1.Programul de profilaxie şi control al infecţiei
HIV/SIDA, al infecţiilor cu transmitere sexuală
şi al tuberculozei în RM
Total, iclusiv 101667,0 47381,9
- Granturi 101667,0 47381,9
- Împrumuturi - -
2.Proiectul „Servicii de sănătate şi asistenţă
socială”
Total, iclusiv 9500,0 227717,4
- Granturi - 190800,0
- Împrumuturi 9500,0 36917,4
3.Proiectul „Securitatea transfuzională în RM”
Total, iclusiv 10619,0 -
- Granturi - -
- Împrumuturi 10619,0 -
4.Proiectul „Reconstrucţia Spitalului Clinic
Republican”
Total, iclusiv - 46907,8
- Granturi - 38304,0
- Împrumuturi - 8603,8
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului

8. În baza tabelului 22 calculaţi şi analizaţi situaţia

Tabela 22

. Numărul pensiilor stabilite pe perioada, 2004-2008

Pensii stabilite în conformitate cu 2004 2005 2006 2007 2008

125
I. Legea privind pensiile de
asigurări sociale de stat - total,
din care: 34406 38747 39272 39120 40838
pentru limită de vîrstă (în condiţii
generale şi avantajoase) 19127 23331 26608 26103 27988
din rîndul membrilor de Guvern 18 7 2 8 3
din rîndul deputaţilor 17 11 8 8 7
din rîndul funcţionarilor publici 2 607 1 254 626 791 778
din rîndul primarilor, preşedinţilor şi
vicepreşedinţilor consiliului raional 177 89 41 48 43
vechime în muncă (lucrători ai
aviaţiei civile) 357 33 17 498 40
de invaliditate 9 521 11 054 9 537 9 646 9876
de urmaş 2 582 2 968 2 433 2 045 2103
II. Pensii stabilite în conformitate
cu alte legi - total
din care:
88 55 41 655 99
din rîndul lucrătorilor vamali - - - - -
participanţii la lichidarea avariei de la 77 49 36 36 26
Cernobîl
conform legii militarilor 11 6 5 619 73
pentru vechime în muncă (lucrătorii
medicali, pedagogii) 0 0 0 0 0
din rîndul judecătorilor 0 0 0 26 36
III. Pensii total (I+II) 34 494 38 802 39 313 39775 40937
Sursa: conform datelor din RSA

9.Conform tabelului de mai jos analizaţi cum sa format şi a evoluat

Fondul de Asigurări Obligatorii de Asistenţă Medicală.

Tabela 23
Evoluţia Fondurilor de Asigurări Obligatorii de Asistenţă Medicală
pe anii 2005-2011
mil.lei

126
 Indicatorii 2007 2008 2009 2010 2011
Venituri, total 2036,4 2691,2 3471,5 3995,6 4504,1
1. Primele de asigurare
obligatorie de asistenţă 783,7 1174,0 1635,1 1858,2 2099,0
medicală
2.Transferuri din bugetul de stat 1195 1477,2 1820,8 2117,4 2384,2
3.Alte venituri (dobînzi,
amenzi, sancţiuni) 57,7 40,0 15,6 20,0 20,0
Cheltuieli, total 1894,6 2611,2 3471,5 3995,6 4504,1
1.Fondul de achitare aserviciilor
medicale curente(fondul de
bază) 1825,5 2479,9 3294,6 3793,8 4277,8
2. Fondul măsurilor de
profilaxie(de prevenire a
riscurilor de asigurare) 31,0 50,0 69,65 79,75 90,35
3.Fondul de rezervă al
asigurării obligatorii de
asistenţă medicală 13,6 52,5 69,65 79,75 90,35
4.Cheltuieli administrative 24,5 28,8 37,6 42,3 45,6
Deficit/ Surplus 141,8 80,0 0,0 0,0 0,0
Sursa:modificat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

STUDIU DE CAZ
1.Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.
Conform Programului de stabilizare şi relansare economică a
Republicii Moldova pe anii 2009-2011 şi anume, Obiectivul 2.
Reducerea cheltuielilor neprioritare şi redirecţionarea cheltuielilor
publice pentru obţinerea unei eficienţe sporite şi pentru diminuarea
deficitului bugetar la compartimentul educaţie se propun:
1) accelerarea procesului de optimizare a reţelei şcolare şi eliberarea
resurselor pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin:

a) reorganizarea a circa 130 de instituţii de învăţămînt general prin

schimbarea statutului actual; b) crearea a circa 50 de şcoli de
circumscripţie şi arondarea la acestea a circa 60 de şcoli; c) dezvoltarea
infrastructurii de acces la instituţiile de circumscripţie (construirea sau

127
repararea drumurilor, asigurarea funcţionalităţii acestora pe timp
nefavorabil); d) procurarea a circa 80 de unităţi de transport pentru
transportarea elevilor la şcoală (subacţiunile c) şi d) sînt fără acoperire
financiară);

2)optimizarea numărului mediu de unităţi de personal nondidactic în

raport cu numărul de norme didactice în vederea asigurării eficienţei şi
calităţii sistemului educaţional (nu mai mult de 25% în mediul urban şi
35% în mediul rural);

3) reeşalonarea majorării salariilor angajaţilor din învăţămînt, cu

implementarea graduală a acestei majorări în perioada 2009-2011;

4) modificarea metodologiei de stabilire a taxei de cazare în căminele

instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate, superior şi
postuniversitar, reieşind din cheltuielile efective, ajustate la preţurile şi
tarifele curente;

5) egalarea condiţiilor de plată a burselor prin excluderea

coeficienţilor aplicaţi la plata burselor studenţilor şi absolvenţilor
instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate;

6) micşorarea cu 20% a plafonului de bursieri în instituţiile de

învăţămînt superior (ciclul II) (de la 70% la 50%);

7) implementarea deplină a strategiei de reformă a sistemului

rezidenţial de îngrijire a copilului;

8) eşalonarea pentru anii 2009-2011 a implementării noului mod de

salarizare a cadrelor didactice prevăzut în Legea nr.355-XVI din 23
decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar;

9) ajustarea cadrului legislativ privind completarea claselor de elevi;

sporirea numărului de elevi în clasă şi micşorarea numărului de clase;

10)optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt secundar profesional

şi mediu de specialitate;

11) optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt superior prin:

128
 a) perfecţionarea şi aplicarea normativelor ce stabilesc
autonomia universitară şi conformarea lor la normele europene
(majorarea numărului de locuri pe bază de contract); b) dezvoltarea
cadrului legislativ şi normativ pentru asigurarea autonomiei financiare a
instituţiilor de învăţămînt superior; c) elaborarea criteriilor ce ar permite
stabilirea capacităţii de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior
în mod individual;

12) revizuirea curriculumului pentru învăţămîntul primar, gimnazial,

liceal prin:

a) examinarea oportunităţii de integrare a unor discipline şcolare

pe arii/ domenii curriculare; b) revizuirea Planului-cadru în vederea
reducerii numărului de ore;

13) reorganizarea Academiei de Administrare Publică pe lîngă

Preşedintele Republicii Moldova, inclusiv prin transferul acesteia în
subordinea Guvernului şi prin modificarea modalităţii de finanţare.

2.Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.

În cadrul Strategiei de dezvoltare a sistemului de
sănătate în perioada 2008-2017, Aprobată prin Hotarîrea
Guvernului nr. 1471 din 24 .12.2007, a fost efectuată
analiza SWOT în care putem observa părţile forte, slabe,
oportunităţile şi riscurile acestui sistem

Analiza SWOT
Parţile forte: Parţile slabe:
· Aprobarea Politicii · Infrastructura fizică
Naţionale de Sănătate şi a insuficient dezvoltată şi
Codului cu privire la ştiintă şi dotarea insuficientă a
inovare al Republicii Moldova, instituţiilor medicale.
care au reconfirmat prioritatea ·Acoperirea preponderentă
naţională a sănătăţii cu servicii medicale de calitate
populaţiei. la nivel de municipiu.
· Voinţa politică şi existenţa · Lipsa unui sistem
în sistem a potenţialului pentru informaţional integrat şi unitar,
implementarea Strategiei. care să interconecteze toţi

129
 · Disponibilitatea furnizorii de servicii medicale,
organismelor internaţionale şi precum şi instituţiile cu
a ţărilor donatoare de a acorda atribuţii în asigurarea
asistenţa financiară şi tehnică sănătăţii.
pentru sistemul de sănătate. ·Incidenţa mare a bolilor
· Numărul mare de cronice nontransmisibile şi
organizaţii neguvernamentale insuficienţa măsurilor de
active în domeniul sănătaţii şi prevenire a acestora.
în domeniul medico-social care ·Insuficienţa cercetărilor
pot fi utilizate ca resurse în fundamentale a factorilor de
programe de parteneriat. risc pentru bolile cronice
nontransmisibile.

Oportunităţi: Riscuri/pericole:
· Reforma administraţiei · Motivarea insuficientă a
publice centrale care s-a soldat lucrătorilor medicali.
cu restructurarea Ministerului · Influenţa asupra
Sănătăţii. accesibilităţii serviciilor
· Implementarea medicale şi a calităţii lor.
asigurărilor obligatorii de · Menţinerea preferinţelor
sănătate, care a avut o pentru sistemul de sănătate
influenţă benefică asupra urban faţă de cel rural.
sistemului de sănătate – · Exodul forţei de muncă din
sporirea accesului la serviciile sistemul de sănătate.
de sănătate. · Capacităţile şi abilităţile
· Existenţa proiectelor manageriale
investiţionale în sistemul de insuficiente la nivelul
sănătate (Banca Mondiala, sistemului de sănătate.
Uniunea Europeana). · Riscul majorării şi severizării
· Creşterea competenţei în bolilor
sistemul sanitar şi sporirea transmisibile şi
calităţi actului medical. nontransmisibile, care
determină împreună grave
pierderi umane, sociale şi
economice.

130
 Tema VI
CHELTUIELI PRIVIND
SERVICIILE PUBLICE GENERALE,
ORDINEA PUBLICĂ, APĂRAREA
ŞI SECURITATEA STATULUI

1. Cheltuieli privind serviciile publice generale

2. Cheltuieli bugetare pentru menţinerea ordinii publice,
apărarea şi securitatea statului

1. Cheltuieli privind serviciile publice generale

Cheltuielile publice generale sînt asigurate de instituţiile publice, şi
anume:

131
 – organe ale puterii şi administraţiei de stat care includ:
preşedinţia ţării, organele puterii legislative, organele judecătoreşti şi
organele puterii executive;
– organe de ordine publică (poliţia, securitatea, serviciile speciale
de pază şi protecţie, apărare civilă).
Organele de stat sînt stabilite prin Constituţie şi legi speciale.
Funcţiile acestor organe sînt:
- adoptarea şi urmărirea respectării Constituţiei;
- adoptarea legilor;
- înfăptuirea sarcinilor guvernelor;
- conducerea armatei;
- acreditarea ambasadelor;
- coordonarea relaţiile politice externe;
- coordonarea relaţiilor financiare, comerciale şi culturale interne
şi externe;
- formularea şi îndeplinirea politicii statului;
- asigurarea înfăptuirii legilor şi altor acte normative;
- depistarea infracţiunilor;
- soluţionarea litigiilor;
- desfăşurarea activităţii de gospodărie comunală;
- menţinerea ordinii publice.
Nivelul cheltuielilor publice generale depinde de structura aparatului
de stat, numărul persoanelor ce alcătuiesc aceste aparate de stat, gradul
de înzestrare tehnică a instituţiilor publice, de raportul dintre diferite
grupe sociale, de probleme economice şi politice.
Structura cheltuielilor publice generale este redată de ponderea lor în
totalul cheltuielilor publice. Din punct de vedere economic, cheltuielile
privind serviciile publice generale reprezintă un consum public de PIB.
Cheltuielile privind serviciile generale după clasificarea economică
includ:
– cheltuieli curente ce alcătuiesc 85% din totalul cheltuielilor;
– cheltuieli de capital.
Mărimea cheltuielilor publice privind serviciile publice generale
depinde de structura aparatului de stat, numărul persoanelor ce alcătuiesc

132
acest aparat, gradul de înzestrare tehnică a instituţiilor publice, raporturile
existente între diferite categorii sau grupuri sociale, de problemele
politice, economice şi sociale. Aceste cheltuieli deţin ponderi reduse în
totalul cheltuielilor publice sau în PIB în majoritatea ţărilor. În continuare
vom reda în formă de tabel informaţia referitor la cheltuielile ce ţin de
compartimentul servicii de stat cu destinaţie generală.

Tabela 24
Sinteza cheltuielilor la compartimentul servicii de stat
cu destinaţie generală mil. lei

Denumirea indicatorilor 2008 2009 2010

Cheltuieli, total 14881,7 18308,7 19454,5
Servicii de stat cu destinaţie generală 1017,4 1188,1 1030,9
- Autorităţi legislative 70,6 79,1 95,3
- Autorităţi executive 129,9 130,6 146,6
- Activitate financiară, bugetar-
fiscală şi de control 601,8 696,2 516,4
- Servicii de planificare şi statistică 37,9 42,9 120,8
- Autorităţi şi servicii cu destinaţie
generală neatribuite altor grupuri 128,1 165,1 99,0
- Organe administrative 49,1 74,1 53,3
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului

Analizînd cheltuielilor la compartimentul servicii de stat

cu destinaţie generală putem menţiona că ponderea cea mai mare în
structura acestuia îi revine activităţii financiare, bugetar-fiscale şi de
control 59,1% în 2008 şi respectiv 50,1% în 2010, micşorînduse cu 9%.
Însă organelor administrative le revine cea mai mică pondere în 2008-
4,8% şi 2010-5,2% observînd o creştere neesenţială cu 0,4%.

Tabela 25
Cheltuielile publice privind serviciile de stat cu destinaţie
generală, menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională

133
 Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1.Serviciile de stat cu
destinaţie generală,
mil.lei 919,6 1037,8 1265,4 1418,1 1412,6 1442,7
În % faţă de BPN 6,6 5,8 5,6 5,4 5,2 4,9
În % faţă de PIB 2,4 2,3 2,4 2,2 2,3 2,2
2. Menţinerea ordinii
publice şi securitatea
statului 921,5 1206,0 1545,0 1764,0 1771,2 1519,1
În % faţă de BPN 6,6 6,7 6,9 6,7 6,5 5,1
În % faţă de PIB 2,4 2,7 3,0 2,8 2,9 2,4
Sursa:elaborat de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

Cheltuielile publice privind serviciile de stat cu destinaţie

generală, menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională în Republica
Moldova au variat între 1841,1 mil. lei în anul 2005 pînă la 2961,8 mil.
lei în 2010, pe anul 2011 se preconizează suma de 4418,9 mil.lei. Doar
această categorie de cheltuieli au o tendinţă stabilă de creştere, mai ales
ca valoare nominală. Ponderea cheltuielilor privind serviciile de stat cu
destinaţie generală constituie 6,6% în 2005 şi 4,9% în 2010 din totalul
cheltuielilor bugetului public naţional ceea ce ne demonstrează o
micşorare de 1,7 %. Referitor la ponderea cheltuielile din compartimentul
menţinerea ordinii publice apărarea şi securitatea statului putem menţiona
că sa micşorat cu 1,5%, de la 6,6% în 2005 la 5,1% în 2010.
Totuşi, această categorie de cheltuieli ar putea fi redusă într-o
măsură oarecare, dat fiind faptul că ele sînt cheltuieli neproductive.

2. Cheltuieli bugetare pentru menţinerea ordinii publice,

apărarea şi securitatea statului
Conform Legii nr.619 din 31.10.1995 privind organele securităţii
statului, sistemul organelor securităţii statului se constituie din:
1. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care
emite ordine, dispoziţii, instrucţiuni, dă indicaţii privind asigurarea

134
securităţii statului a căror executare este obligatorie pentru sistemul
organelor securităţii statului.
2. Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, fiind un organ specializat al
puterii executive, exercită protecţia şi paza persoanelor care beneficiază
de protecţie şi pază de stat, precum şi paza obiectivelor aflate în pază.
3. Departamentul Trupelor de Grăniceri, fiind un organ specializat al
puterii executive, exercită paza frontierei de stat pe uscat şi pe apele de
frontieră. Departamentul Trupelor de Grăniceri reprezintă interesele
Republicii Moldova la frontiera de stat. Regulamentul Departamentului
Trupelor de Grăniceri este aprobat de Guvern.
4. Serviciul Vamal, fiind un organ specializat al puterii executive,
contribuie, în limitele competenţei sale, la asigurarea securităţii
economice a statului, la combaterea terorismului internaţional, a
contrabandei, a traficului ilicit de droguri, armament şi muniţii.
Asigurarea financiară a organelor securităţii statului se realizează de
la bugetul de stat, în condiţiile legii. Asigurarea tehnico-materială a
organelor securităţii statului o efectuează Guvernul. Modul şi normele de
asigurare tehnico-materială a organelor securităţii statului sînt stabilite
de Guvern, la propunerea organelor securităţii statului.
Pentru a asigura securitatea Republicii Moldova şi a îndeplini
obligaţiile asumate prin acorduri internaţionale, organele securităţii
statului ale Republicii Moldova stabilesc relaţii profesionale cu organele
securităţii şi serviciile speciale ale altor ţări.

Cheltuielile militare se fac pentru întreţinerea armatei, desfăşurarea

acţiunilor militare, pentru acţiuni de cercetare–dezvoltare în domeniul
militar, efectuarea evenimentelor în scop militar, lichidarea consecinţelor
conflictelor, pentru dotarea cu armament şi tehnică de lucru.
Cheltuielile privind apărarea, menţinerea influenţei politice
formează cheltuielile militare, care au un caracter neproductiv. Ele sînt
suportate de resurse financiare publice, sînt finanţate din bugetul de stat
sau de blocurile şi alianţele militare internaţionale.
Cheltuielile militare se împart astfel:
- cheltuieli militare directe, care includ procurarea armamentului şi
tehnicii, întreţinerea armatei, flotei maritime şi aeriene;
- cheltuieli militare indirecte, care includ lichidarea urmărilor

135
războaielor, plăţile aferente datoriilor militare, plăţile pensiilor, pensiile
invalizilor de război, orfanilor şi văduvelor;
- cheltuieli pentru finanţarea cercetărilor ştiinţifice şi pentru
perfecţionarea tehnicii.
Scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este
asigurarea securităţii militare a poporului şi statului, prevenirea
războaielor şi conflictelor armate prin mijloacele de drept
internaţional.
Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova aplică un sistem de
măsuri care preconizează:
1. La nivel global - participarea la activitatea comunităţii mondiale
în vederea prevenirii războaielor şi conflictelor armate şi soluţionării
paşnice a problemelor litigioase; crearea condiţiilor care, în cazul
unui pericol militar extern, vor asigura realizarea dreptului republicii la
asistenţa organizaţiilor internaţionale; participarea activă la
edificarea sistemului internaţional unic de securitate colectivă;
2. La nivel regional - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi
multilaterale cu statele din regiune, care vor asigura un nivel înalt de
încredere reciprocă şi deschidere în domeniul militar.
3. La nivel naţional - crearea unui potenţial militar, suficient pentru
asigurarea securităţii militare a statului.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Trupele de
grăniceri şi Trupele de carbinieri, care au menirea să asigure
securitatea militară, paza frontierei şi menţinerea ordinii publice.
Conducerea supremă a Forţelor Armate este exercitată de Preşedintele
Republicii Moldova, Parlament şi Guvern; administrarea publică
centrală
de specialitate este exercitată de ministerele în structurile cărora
funcţionează unităţile şi instituţiile militare; conducerea militară
este exercitată de Marele Stat Major al Armatei Naţionale, de
Departamentul Trupelor de grăniceri şi Departamentul Trupelor de
carabinieri.
Construcţia Forţelor Armate se efectuează în corespundere cu
următoarele principii:

136
 - controlul democratic asupra sferei apărării, controlul asupra
organelor de conducere militară şi factorilor de răspundere ai Forţelor
Armate de către autorităţile publice supreme;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor de cetăţean, asigurarea
protecţiei sociale a militarilor în corespundere cu specificul
serviciului militar;
- centralizarea conducerii militare şi conducerea unică pe baze
legale; divizarea atribuţiilor şi împuternicirilor ministerelor ca
organe ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale
Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Departamentului Trupelor de
grăniceri, Departamentului Trupelor de carabinieri ca organe de
conducere militară;
- corespunderea structurii de organizare a efectivului numeric şi de
luptă al trupelor cu sarcinile ce le revin, legislaţia, posibilităţile
economiei naţionale, precum şi cu obligaţiunile internaţionale ale
Republicii Moldova;
- asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului
Forţelor Armate;
- asigurarea materială şi financiară prioritară a subunităţilor de
luptă şi tehnice;
- completarea Forţelor Armate pe baza principiului mixt - atît prin
recrutare, cît şi prin contract, cu trecerea treptată în viitor la
completarea trupelor în volum deplin pe bază de contract;
- educaţia militaro-patriotică a tineretului, a efectivului Forţelor
Armate pe baza tradiţiilor de istorie militară. [24]
Consecinţele economice şi sociale ale cheltuielilor militare:
– amplifică risipa de materiale şi limitează posibilităţile de
reproducţie lărgită;
– măresc cheltuielile militare ce duc la scăderea ritmurilor
creşterii economice; deturnarea forţei de muncă care ar putea fi folosită
în alte domenii.
Conform Proiectului Strategia securităţii naţionale a
Republicii Moldova (în continuare – Strategia), preia şi dezvoltă
principiile directoare ale Concepţiei securităţii naţionale a Republicii

137
Moldova, adoptată de Parlament prin Legea organică nr.112-XVI din 22
mai 2008, ia în considerare riscurile şi ameninţările la adresa securităţii
naţionale, stabileşte obiectivele sistemului securităţii naţionale şi
identifică căile şi mijloacele de asigurare a securităţii naţionale. În acelaşi
timp, Strategia constituie un act politico-juridic pe termen mediu ce
permite Guvernului să adapteze, în funcţie de evoluţiile pe plan intern şi
extern, politica din domeniul securităţii naţionale, să identifice
segmentele specifice ale sistemului securităţii naţionale care necesită
reformare şi să determine un plan realist de implementare a reformelor.
În componenţa Strategiei putem menţiona unele căi de asigurare a
securităţii naţionale:
1. Combaterea sărăciei, asigurarea securităţii economice şi
diminuarea dependenţei energetice
2. Soluţionarea conflictului transnistrean, asigurarea securităţii
militare şi diminuarea impactului coerciţiei externe.
3.Combaterea factorului criminogen şi corupţiei
4. Ameliorarea situaţiei demografice şi sănătatea populaţiei
5. Prevenirea, gestionarea şi eliminarea efectelor în caz de
calamităţi naturale, poluare a mediului şi accidente tehnogene
6. Asigurarea securităţii informaţionale
7. Asigurarea securităţii societale
8. Prevenirea disensiunilor interetnice şi interconfesionale
9. Asigurarea stabilităţii politice
10. Gestionarea integrată a frontierei de stat
11. Asigurarea securităţii alimentare
12. Combaterea terorismului

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunea de cheltuieli pentru apărare şi descrieţi tipurile
acestor cheltuieli.
2. Numiţi tipurile de cheltuieli care sînt incluse (cuprind) în
compartimentul serviciile publice generale.
3. Numiţi organele ce sînt incluse în componenţa autorităţii publice
generale.
4. Numiţi factorii care influenţează nivelul acestor cheltuieli şi
argumentaţi răspunsul.

138
5. Enumeraţi şi descrieţi sursele de finanţare a cheltuielilor pentru
apărarea şi securitatea naţională.
6. Enumeraţi şi argumentaţi problemele cu care se confruntă domeniul
militar din Republica Moldova.
7. Numiţi conform cărei hotărîri a Parlamentului Republicii Moldova
asigurarea financiară a forţelor armate se efectuează (exclusiv) din
bugetul statului.
8. Enumeraţi cheltuieli consumă o parte din PIB şi sînt neproductive.
9. Enumeraţi ţările care pot avea cîştig din exportul de armament.
10. Enumeraţi factorii de care depinde volumul cheltuielilor publice
privind serviciile publice generale.
11. Descrieţi situaţia economico-socială (financiară) a ţării, dacă
cheltuielile militare vor fi în creştere.
12. Numiţi factorii care influenţează nivelul şi volumul cheltuielilor
pentru apărare.
13. Numiţi indicatorii care pot determina indirect eficienţa cheltuielilor
pentru servicii publice generale.
14. Caracterizaţi situaţia la momentul actual; enumeraţi problemele cu
care se confruntă domeniul militar în Republica Moldova.
15. Numiţi soluţiile privind îmbunătăţirea situaţiei în domeniul militar în
Republica Moldova.

APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Alegeţi varianta corectă: în cheltuielile aferente serviciilor de
stat cu destinaţie generală sînt incluse:
a) cheltuieli pentru autorităţile administrative;
b) cheltuieli pentru Curtea Constituţională;
c) cheltuieli pentru autorităţile legislative;
d) cheltuieli pentru autorităţile executive;
e) cheltuieli pentru Ministerul Finanţelor.

2. Alegeţi varianta corectă: organele de ordine publică includ:

139
 a) servicii speciale de piaţă şi protecţie;
b) securitatea naţională;
c) servicii de informaţii;
d) instituţia prezidenţială;
e) organele puterii judecătoreşti.

3. Alegeţi varianta corectă: organele administraţiei publice

centrale includ:
a) organele afacerilor interne;
b) trupele de carabinieri;
c) curtea constituţională;
d) penitenciarele;
e) judecătoriile;
f) procuratura;
g) organele securităţii naţionale.

4. Alegeţi varianta corectă: factorii ce influenţează nivelul şi

volumul cheltuielilor pentru apărare sînt:
a) Înzestrarea tehnică a forţelor militare. Posibilităţile economice
ale ţării. Mărimea şi structura aparatului de stat.
b) Situaţia internaţională. Funcţionarea normală a economiei.
Gradul de şomaj.

5. Stabiliţi dacă sînt adevărate următoarele afirmaţii:

a) Cheltuielile privind serviciile publice generale reprezintă un
consum public de PIB:
DA

NU
b) Mărimea cheltuielilor publice privind serviciile publice generale
depinde de structura aparatului de stat, raporturile existente între diferite
categorii sau grupuri sociale, de probleme politice:
DA

140
 NU
c) Cheltuielile militare au un caracter productiv şi reprezintă un
consum de PIB:
DA

NU

6. Puneţi în locul punctelor expresia potrivită:

a) ……. se referă la procurarea de armament, întreţinerea armatei,
flotei maritime şi celei aeriene.
b) …… sînt condiţionate de lichidarea urmărilor războaielor sub
formă de indemnizaţii acordate invalizilor de război.

7. Alegeţi varianta corectă: serviciile pentru menţinerea ordinii

publice şi securitatea naţională sînt prestate de următoarele
instituţii:
a) Ministerul Afacerilor Interne;
b) Ministerul Finanţelor;
c) Serviciul de protecţie şi pază de stat;
d) Departamentul Situaţii Excepţionale;
e) Ministerul Afacerilor Externe.
Variante de răspuns: 1. a; b; c. 3. a; c; d.
2. b; c; d. 4. c; d; e.

8. Notaţi în locul punctelor expresia potrivită, referitor la tipuri

de cheltuieli militare:
- …… care includ procurarea armamentului şi tehnicii,
întreţinerea armatei, flotei maritime şi aeriene;
- …… care includ lichidarea urmărilor războaielor, plăţile aferente
datoriilor militare, plăţile pensiilor, pensiile invalizilor de război,
orfanilor şi văduvelor;

9. Alegeţi varianta corectă: sistemul organelor securităţii statului

141
se constituie din:
a) Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova,
b) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat,
c) Ministerul Afacerilor Interne,
d) Departamentul Trupelor de Grăniceri,
e) Serviciul Vamal,
f) Departamentul Situaţii Excepţionale.
Variante de răspuns: 1. a; b; d; e. 3. a; c; d; e.
2. b; d; e; f. 4. c; d; e; f.

10. Alegeţi varianta corectă: în componenţa organeor de ordine

publică se includ:
a) serviciile speciale de pază şi protecţie;
b) organele judecătoreşti;
c) organele puterii legislative;
d) apărarea civilă;
e) organele puterii executive.
Variante de răspuns: 1. a, d. 3. c, d.
2. b, e. 4. d, e.

APLICAŢII
1. Efectuaţi calculele şi analizaţi situaţia în baza tabelului 26:

Tabela 26
Cheltuieli bugetare pentru servicii de stat cu destinaţie generală
mii, lei
Indicatorii 2009 2010
Servicii de stat cu destinaţie generală 1188184,2 1030908,6
- Autorităţi legislative 79158,5 95338,6
- Autorităţi executive 130639,5 146630,3
- Autoritatea financiară, bugetar-fiscală
şi de control 696198,4 516431,4
- Servicii de planificare şi statistică 42873,5 120181,0
- Autorităţi şi servicii cu destinaţie

142
generală neatribuite la alte frupe 165155,8 98991,8
- Organe administrative 74158,5 53335,5
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat
Monitorul oficial

2. Efectuaţi calculele în dinamică şi analizaţi situaţia în baza tabelul

de mai jos

Tabela 27
Evoluţia cheltuielilor privind serviciile generale de stat
pe anii 2007-2010
2007 2008 2009 2010
Indicatorii mii lei % mii lei % mii lei % mii lei %
în în în în
PIB PIB PIB PIB
Servicii de stat
cu destinaţie
generală 1265,4 2,37 1418,1 2,25 1412,6 2,35 1442,7 2,24
Activitate
externă 283,2 0,53 271,9 0,43 200,7 0,33 216,6 0,34
Justiţia şi
jurisdicţia
constituţională 228,2 0,43 278,0 0,44 308,8 0,53 318,9 0,50
Apărarea
naţională 275,8 0,52 382,9 0,61 249,2 0,42 233,8 0,36
Menţinerea
ordinii publice
şi securitatea
naţională 1269,2 2,38 1381,1 2,19 1522,0 2,53 1282,3 2,0
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Ministerului Finanţelor

3. În baza tabelului 28, efectuaţi calculele privind ponderea şi

dinamica cheltuielilor faţă de anul precedent.

Tabela 28
Cheltuieli bugetare pentru servicii publice generale,

143
 ordine publică şi securitate naţională a Republicii Moldova
mil. lei
Anii
Indicatorii
2009 2010
Servicii de stat cu destinaţie generală 1188,1 1030,9
Apărarea naţională 276,7 226,8
Instanţele judecătoreşti 318,6 312,9
Jurisdicţia constituţională 5,7 5,9
Menţinerea ordinii publice şi securitatea
naţională 1365,6 1033,3
Cheltuieli, total 18308,7 19454,5
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat,
Monitorul oficial

4. Conform tabelului de mai jos analizaţi cum au fost distribuite

mijloacele financiare pe programe de cheltuieli în domeniul apărării
naţionale.
Tabela 29
Distribuirea alocărilor de mijloace financiare pe programe de
cheltuieli în domeniul apărării naţionale.
mii. lei
Denumirea programului 2008 2009 2010
Apărarea naţională, total 256741,1 263434,9 213948,4
1.Elaborarea politicii şi 72327,4 66827,8 43983,9
managementului în domeniul
apărării.
2.Forţe terestre 67264,2 75127,7 65290,3
3.Forţe aeriene 17956,5 20435,7 18085,6
4.Operaţiuni în afara ţării 445,5 3091,6 1521,6
5.Comunicaţii şi informatică 3563,9 3992,2 3423,5
6.Sprijin Armatei Naţionale 95183,6 93959,9 81643,5
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat,
Monitorul oficial

144
5. Comparaţi şi analizaţi detaliat cum sau repartizat sumele pe fiecare
indicator menţionat în tabel la grupul de cheltuieli apărarea naaţională

Tabela 29
Repartizarea Bugetului Armatei Naţionale al RM
mil.lei
Trupele de Organele de Participarea
uscat Forţe conducere şi la operaţiuni
aeriene asigurare de menţinere
Indicatorii
logistică a păcii
2009 2010 200 2010 2009 2010 2009 2010
9
Întreţinerea
personalului 70,1 63,8 16,9 14,5 73,1 72,0 5,4 2,5
Asigurarea
tehnico-materială
a trupelor 13,1 10,3 2,5 2,6 59,5 36,2 1,6 0,9
Construcţii
capitale - - - - 8,3 2,1 - -
Total 83,2 74,1 19,4 17,1 140,9 110,3 7,0 3,4
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Ministerului Apărării

STUDIU DE CAZ
1.Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.
Conform Planului de dezvoltare instituţională a MAI pentru anul
2009-2011, aprobat prin Hotărîrea Colegiului MAI, nr.9 din 25.07.2008,
a) Analiza indicatorilor de planificare financiară, achiziţii şi audit
intern, denotă, lipsa unui sistem eficient şi durabil de interacţiune a
procesului de elaborare a politicilor cu procesul bugetar, iar planificarea
financiară a MAI depinde de limitele de cheltuieli stabilite de Ministerul
Finanţelor, care nu corespunde întocmai cu planificarea strategică a MAI.
Bugetul aprobat, din cauza insuficienţei mijloacelor financiare alocate, nu

145
în deplină măsură acoperă necesităţile pentru exercitarea funcţiilor de
bază ale MAI şi în unele domenii nu contribuie în mod direct la atingerea
scopurilor stabilite.

Concluzii:
 Nu este creat un sistem eficient şi durabil de interacţiune a procesului
de elaborare a politicilor cu procesul bugetar;
 Necesită de a fi îmbunătăţită infrastructura MAI prin dezvoltarea
managementului financiar.
 Capacitatea de susţinere de către Guvern a activităţilor de
implementare a iniţiativelor interne de politici (de reforme şi
modernizare) este foarte limitată. Politicile de reforme şi modernizare
iniţiate din interior urmează a fi acoperite din contul mijloacelor
existente.
 Cerinţele de cheltuieli ale MAI depăşesc substanţial alocările actuale
şi sînt acoperite numai la nivel de 56,5%. Capacităţile de efectuare
calitativă a activităţilor de bază şi prestarea serviciilor de către MAI
sînt afectate. MAI este impus să caute surse suplimentare de finanţare
pentru acoperirea cheltuielilor.
 Prognozele Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu pentru anii
2008-2010 prevăd o majorare a bugetului instituţiei în termeni
nominali, care sînt direcţionaţi la majorarea cheltuielilor de personal,
plata pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor nominative şi
acoperirea cheltuielilor pe complexul termo-energetic, alimentaţie,
medicamente, întreţinerea mijloacelor de transport. MAI nu poate
conta pe o asistenţă financiară substanţială din exterior pentru
asigurarea acţiunilor de reformă şi modernizare.
 Prognozele privind bugetul local nu prevăd o diminuare a volumului
total de cheltuieli şi nu va afecta activităţile MAI care sînt acoperite
din bugetul local, deoarece pierderile de venituri ale bugetelor locale
vor fi compensate din bugetul de stat.

Acţiuni de redresare a situaţiei:

 Crearea unui sistem eficient şi durabil de interacţiune a procesului de
elaborare a politicilor cu procesul bugetar.

146
 Este necesar de dezvoltat o politică de formulare şi asigurare a
legăturii dintre fondurile alocate, mijloacele disponibile şi funcţiile
îndeplinite.
 Trebuie de definit politici şi mecanisme interne moderne de
management a resurselor şi de redistribuire a acestora în dependenţă
de misiunea şi priorităţile ministerului.
 Îmbunătăţirea infrastructurii MAI, inclusiv prin dezvoltarea
managementului financiar.
 Este necesar de elaborat şi de implementat o politică de reducere
graduală a deficitului de finanţare prin: argumentarea şi obţinerea
majorării plafonului de finanţare şi optimizarea, eficientizarea şi
reducerea cheltuielilor.
 Atragerea suportului donatorilor din exterior pentru acoperirea
iniţiativelor de reformă.
 Elaborarea unor măsuri de răspuns la diminuarea cheltuielilor din
bugetul local.
 Formularea unei politici clare privind utilizarea fondurilor speciale.

b)În urma evaluării mediului financiar au fost identificate

următoarele probleme–cheie şi acţiuni care urmează a fi realizate de către
MAI:
1. Cerinţele de cheltuieli ale MAI depăşesc substanţial alocările
actuale şi sînt acoperite numai la nivel de 56,5%. Capacităţile de
efectuare calitativă a activităţilor de bază şi prestarea serviciilor de către
MAI sînt afectate. MAI este impus să caute surse suplimentare de
finanţare pentru acoperirea cheltuielilor. În acest context, trebuie de
elaborat şi de implementat o politică de reducere graduală a deficitului de
finanţare prin:
- argumentarea şi obţinerea majorării plafonului de finanţare,
- optimizarea, eficientizarea şi reducerea cheltuielilor.
2. Nu se poate conta pe o asistenţă financiară substanţială pentru
asigurarea acţiunilor de reformă şi modernizare. În acest context,
iniţiativele de reformă urmează a fi acoperite din contul eficientizării
cheltuielilor existente şi prin atragerea suportului din exterior, cît din
partea Guvernului, atît şi din partea donatorilor internaţionali.

147
 3. Prognozele privind mijloacele speciale prevăd o creştere anuală.
Activităţile MAI care sînt legate de existenţa mijloacelor speciale vor fi
asigurate.
4. Elaborarea, planificarea şi realizarea bugetului MAI nu este
structurată pe programe de dezvoltare, ceea ce nu permite elaborarea şi
implementarea unor programe de dezvoltare care necesită acţiuni
complexe de lungă durată. MAI urmează să iniţieze şi să implementeze
planificarea bugetară structurată pe programe de dezvoltare.
5. Strategia Naţională de Dezvoltare preconizează alocarea către MAI
pentru 2009-2011 a unor mijloace financiare suplimentare pentru
realizarea unor iniţiative concentrate pe domenii, pentru realizarea
iniţiativelor incluse în lista de priorităţi naţionale. MAI trebuie să asigure
planificarea şi managementul adecvat de realizare a acestor iniţiative,
utilizarea corectă a mijloacelor financiare şi să demonstreze impactul
investiţiilor realizate.

148
 Tema VII
CHELTUIELI BUGETARE
PENTRU OBIECTIVE ŞI ACŢIUNI ECONOMICE

1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective

economice
2. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective economice
3. Cheltuieli publice privind cercetarea–dezvoltarea
4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective
economice

1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor

pentru acţiuni şi obiective economice
În cadrul acestei categorii sînt incluse cheltuielile care se referă la
finanţarea obiectivelor şi activităţilor cu caracter economic din
întreprinderile sectorului public şi la subvenţionarea unor întreprinderi cu
proprietate privată sau mixtă.
Din punctul de vedere al conţinutului economic, aceste cheltuieli au
caracter complex, unele reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a
activităţii economice, iar altele constituie cheltuielile de capital.
În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiectivele economice
ţin de următoarele ramuri:
- industria extractivă, energie, combustibil, industria prelucrătoare,
construcţii;
- agricultură, silvicultură, pescuit, vînătoare;
- transporturi şi comunicaţii;
- alte servicii.
Conform legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar,
cheltuielile pentru obiectivele economice în RM ţin de următoarele
ramuri:
- Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi
gospodăria apelor.
- Protecţia mediului şi hidrometeorologia.
- Industria şi construcţiile.

149
 - Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicaţiile şi
informatica.
- Gospodăria comunală şi gospodăria de expluatare a fondului de
locuinţe.
- Complexul pentru combustibil şi energie.
- Alte servicii legate de activitatea economică.

Cheltuielile pentru obiective şi acţiuni economice constituie o

pondere mai mică în cadrul cheltuielilor publice în ţările dezvoltate (circa
10%) şi o pondere mai mare în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta se
datorează tendinţelor ţărilor în curs de dezvoltare de a reduce decalajele
mari care le separă de ţările industrializate.
În Republica Moldova cheltuielile pentru economie în anul 2007 au
constituit 135,8 mln. lei, ponderea cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni
economice în totalul cheltuielilor bugetare constituie 1,12%, cu unele
excepţii, iar raportate la PIB – 0,41%.
Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii stă la baza creării şi
dezvoltării unei economii moderne şi dinamice, axate pe cunoştinţe. La
formarea Produsului Intern Brut IMM-urile au o importanţă majoră.
Ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii în PIB este în creştere şi
constituie 35,5%.

În prezent, întreprinderile mici şi mijlocii deţin circa 97,82 % din

numărul total al întreprinderilor din ţară şi reflectă o creştere stabilă a
sectorului, atât datorită îmbunătăţirii mediului de afaceri, cât şi
perfecţionării cadrului regulatoriu ce ţine de activitatea antreprenorială.

Politica de stat de susţinere a sectorului întreprinderilor mici şi

mijlocii este axată pe realizarea Programului de stat de susţinere a
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011, care
are trasate următoarele direcţiile prioritare: - Asigurarea unui cadru
legislativ şi normativ favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor
mici şi mijlocii; - Ameliorarea mediului financiar pentru întreprinderile
mici şi mijlocii; - Promovarea culturii antreprenoriale şi performanţelor
manageriale ale întreprinderilor; - Dezvoltarea competitivităţii şi

150
internaţionalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii; - Intensificarea
dialogului dintre Guvern şi sectorul privat.

În anul 2010 volumul producţiei industriale (în preţuri curente)

total pe industrie a constituit 27 056,5 mil.lei (Figura. 1). Ritmul de
creştere a volumului de producere (în preţuri comparabile) comparativ cu
anul 2009 a alcătuit 107,0%.

Totodată, în anul raportat nu a fost atins nivelul a.2008, în care a

fost înregistrat cel mai mare volum al producţiei industriale pe parcursul
perioadei a.a.2006-2010 în mărime de 29 988,4 mil.lei (Fig.1). În
acelaşi timp, volumul Produsului intern brut (PIB) în anul 2010 a depăşit
nivelul anul 2008 cu 0,5 puncte procentuale (în preţuri comparabile),
constituind 71,8 mlrd.lei (în preţuri curente).

Figura.1 Dinamica PIB şi volumul producţiei industriale în

anul 2006-2010

151
 Surse: www.mec.gov.md
Este necesar de remarcat că, în anul 2010 indicatorul ritmului de
creştere a volumului producţiei industriale al Republicii Moldova (107,
0%) a constituit locul 8 din 9 dintre ţările CSI, oferind locul Rusiei –
108,2%, Tadjikistanului – 109,7%, Armeniei – 109,7%, Kîrgîzstanului –
109,8%, Kazahstanului – 110,0%, Ukrainei – 111,0% şi Belarusiei –
111,3% .
Volumul producţiei industriale în ianuarie 2011 a înregistrat o
creştere de 9,8% faţă de ianuarie 2010. Creşterea a fost determinată de
sporirea volumului producţiei industriei extractive de circa 3,9 ori şi
industriei prelucrătoare – cu 19,4%.
Volumul serviciilor de transport a înregistrat o creştere.
Întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat
1,14 mil. tone de mărfuri în perioada ianuarie-februarie 2011 sau cu
62,7% mai mult faţă de volumul realizat în ianuarie-februarie 2010.
Producţia agricolă în toate categoriile de gospodării, în primul
trimestru 2011 a înregistrat o creştere de 8,3% (în preţuri comparabile)
faţă de perioada respectivă a anului 2010. Majorarea producţiei agricole a
fost determinată de creşterea producţiei animale cu 8,4%, căreia i-a
revenit circa 99,7% din volumul total al producţiei agricole.

2. Sursele de finanţare a cheltuielilor

pentru acţiuni şi obiective economice
Întreprinderile cu activităţi economice cu capital de stat sînt obligate
să-şi acopere cheltuielile din veniturile proprii şi numai dacă este
justificat motivul de incapacitate de a-şi acoperi cheltuielile, statul este la
dispoziţia acestor întreprinderi.
După sursele de finanţare cheltuielile pentru acţiuni şi obiective
economice se grupează astfel:
- cheltuieli acoperite din costul de producţie;
- cheltuieli ce se acoperă din venituri;
- cheltuieli de investiţii acoperite din fondul dezvoltare–cercetare;
152
 - cheltuieli acoperite din fonduri speciale.

Dacă cheltuielile de producţie a întreprinderilor cu capital de stat

sînt acoperite din sursele proprii în mare parte, atunci cheltuielile pentru
investiţii sînt finanţate din toate trei surse: credite bancare, resurse proprii
şi alocaţii bugetare.
Pentru anumite programe economice la nivel naţional, cum ar fi
retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanţate din fonduri
speciale. Acestea pot avea forma fondurilor extrabugetare.
Pe lîngă finanţarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic
se fac şi pentru acordarea avantajelor în dezvoltarea şi consolidarea unor
ramuri ce prezintă interes economic şi social naţional (agricultură,
silvicultură, cercetare ştiinţifică, protecţia mediului înconjurător etc.). Pentru
asemenea scopuri se finanţează prin alocaţii bugetare activitatea unor
instituţii, direcţii agricole, silvice, rezervaţii, care funcţionează după
principiul instituţiilor publice.
Subvenţiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi
atunci cînd preţurile formate în mod liber pe baza raportului dintre cerere
şi ofertă, în condiţiile de concurenţă, nu reuşesc să acopere cheltuielile
din cauze obiective. Asemenea subvenţii se pot acorda sub forma
acoperirii diferenţelor de preţ la unele produse, susţinerii şi garantării
preţurilor produselor agricole, acoperirii costurilor ridicate din unităţile
economice, transporturi şi altele.
În afară de sursele enumerate mai sus, acţiunile şi obiectivele
economice sînt finanţate din primele de export.
Primele de export sînt practicate pentru încurajarea exportului de
mărfuri în concordanţă cu interesele economice şi politice ale statului,
precum şi pentru protejarea economiei de concurenţă străină. Formele pe
care le iau primele de export sînt: primele de export în bani, restituirea
unei părţi din impozitele şi taxele plătite de exportatori, avantajele
valutare.
Primele de export se stabilesc ca sume fixe pe unitate de marfă
exportată. Statul poate suporta şi eventualele pierderi ale exportatorului.
Restituirea impozitelor plătite sau renunţarea la impozitele datorate

153
de către exportatori, precum şi reducerea tarifului pentru transportul
mărfurilor pe calea ferată proprietate de stat nu reprezintă cheltuieli
propriu-zise, ci renunţarea de către stat la o parte din veniturile sale
bugetare în favoarea exportatorilor.
Avantajele valutare constau în faptul că statul permite exportatorilor
să reţină o parte din valuta încasată de ei la exportul de mărfuri sau la
prestaţiile de servicii către partenerii externi.
În concluzie se poate spune că anumite subramuri economice, unele
întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot fi sprijinite temporar
din partea statului prin subvenţii, diferenţe de preţ, prime de export,
facilităţi fiscale ori anumite avantaje la creditul bancar.

În scopul sporirii accesului IMM-urilor la resurse financiare,

Fondul pentru Garantarea Creditelor (FGC), care a fost suplinit cu 2
mil. lei din bugetul de stat, în anul 2010 oferă două produse de
garantare:
 Pentru întreprinderile active – garanţia reprezintă până la 50% din
mărimea creditului, dar nu depăşeşte 700 mii MDL. Perioada de
garantare – până la 5 ani;
 Pentru start-up – garanţia constituie 70% din suma creditului, dar
nu depăşeşte 300 mii MDL. Perioada de garantare – până la 3 ani.
Concomitent, a fost micşorat comisionul garanţiei până la 1,5%
pentru start-upuri, în timp ce pentru întreprinderile active acesta
reprezintă 2% anual din suma garanţiei acordate. La finele anului 2010,
portofoliul FGC era compus din 30 garanţii active în sumă totală de 6,7
mil. lei, care asigură credite în valoare de cca 18 mil. lei.

Analiza impactului garanţiilor asupra întreprinderilor denotă faptul

că, fiecare leu acordat sub formă de garanţie, permite efectuarea
investiţiilor în valoare de 4 lei. Creditele garantate au contribuit la
îmbunătăţirea capacităţilor de producere în agricultură, industria
alimentară, industria de prelucrare a lemnului. Ca urmare, beneficiarii
garantării au înregistrat o creştere a veniturilor din vânzări în mediu cu
45%, 34% din producători şi-au orientat producţia la export şi au sporit
numărul angajaţilor cu 25%.

154
 3. Cheltuieli publice privind cercetarea–dezvoltarea
Aceste cheltuieli cuprind:
– cheltuieli privind dezvoltarea cercetării fundamentale, adică
dezvoltarea cunoaşterii într-un anumit domeniu al ştiinţei;
– cheltuieli privind finanţarea cercetărilor practice aplicative ce
au drept scop crearea tehnologiilor şi produselor noi;
– cheltuieli privind dezvoltarea ce ţine de verificarea
posibilităţilor de obţinere a noi produse, tehnologii pe scară
internaţională.
Resursele financiare de finanţare a cheltuielilor privind cercetările
ştiinţifice provin din bugetul statului, din fondurile întreprinderilor
private, din fondurile proprii ale instituţiilor de cercetare.
Finanţarea cheltuielilor privind cercetare–dezvoltare au unele
particularităţi de la o ţară la alta. În unele ţări statul finanţează din
fondurile sale o parte considerabilă a acestor cheltuieli, în altele – într-o
măsură mai mică. Acele state ce-şi asumă finanţarea cheltuielilor pentru
cercetările ştiinţifice îşi asumă supremaţia în domeniul economic.
Finanţarea diferitelor cercetări ştiinţifice duce la apariţia decalajelor
dintre ţări. Decalajele ştiinţifice şi tehnologice existente între ţările
industriale şi cele în curs de dezvoltare adîncesc şi mai mult inegalitatea
dintre ele.
În RM Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, adoptat în 2004, oferă
Academiei de Ştiinţe a Moldovei întreaga autoritate în realizarea politicii
de stat în domeniul ştiinţei şi inovării, care ar trebui să fie în concordanţă
cu politicile economice, financiare şi tehnico-ştiinţifice ale statului.
În ultimii ani, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare conţineau
0,5% din PIB. Deşi acest nivel poate părea scăzut, fiind cu mult sub
obiectivul european de 3% din PIB, RM cheltuie relativ mai mult decît
ţările cu acelaşi nivel de dezvoltare. În anul 2010 doar 70% din
cheltuielile de cercetare şi dezvoltare au fost orientate direct către
cercetarea fundamentală sau aplicată (33% şi respectiv 67%), evoluînd de
la 50% în 2007.
La rîndul său investiţiile capitale sunt foarte importante în procesul

155
de cercetatre, dacă acestea implică achiziţionarea echipamentului şi
tehnologiilor noi. Însă aceste cheltuieli au reprezentat mai puţin de
jumătate din investiţiile de capital din acest sector în 2010, cea mai mare
pondere a fost utilizată pentru construcţia, renovarea şi întreţinerea
clădirilor. Acest tip de investiţii uneori limitează resursele disponibile
pentru alte investiţii curente. Ele au reprezentat 18% din cheltuielile
totale de cercetare şi dezvoltare în 2007 şi sau redus pînă la 7,95 în 2010.
Tabela 30
Structura cheltuielilor publice pentru cercetare şi dezvoltare , %
Indicatori 2008 2009 2010
Total cheltuieli (mii.lei) 393764,5 390077,6 353372,1
1.Educaţie 1,7 3,7 4,0
2.Activitate de cercetare 57,9 59,7 70,0
(cheltuieli curente)
3.Activitate de cercetare (alte 11,5 13,1 4,3
cheltuieli capitale, cu excepţia
construcţiilor)
4.Instruirea personalului ştiinţific 4,6 5,9 4,8
5.Cheltuieli administrative 3,0 3,0 2,9
6.Alte cheltuieli curente 5,6 6,7 6,1
7.Investiţii capitale în construcţii 13,6 7,8 7,9
8.Alte cheltuieli capitale 2,1 0,2 0,0
Sursa: [45,p.12]

O caracteristică a eficienţei cheltuielilor de cercetare dezvoltare este

dependenţa lor de instituţia de implementare. Motivaţia şi posibilităţile
financiare pentru inovare variază între instituţiile publice şi private. În
timp ce sectorul privat este mai mult orientat spre piaţă fiind deseori
interesat de creştereaea productivităţii şi reducerea costurilor de
producţie, urmărind o aplicabilitate mai mare a inovaţiilor, posibilităţile
sale financiare pot fi relativ scăzute. Experienţa internaţională indică
faptul că cercetarea fundamentală mai intensă se desfăşoară în instituţiile
publice şi universităţi, în timp ce cercetarea aplicată este realizată de
către sectorul privat. Însă legislaţia RM limitează accesul companiilor
private la finanţare publică pentru cercetare şi dezvoltare.
Sectorul de cercetare şi dezvoltare în RM este specific şi se
confruntă cu neajunsuri, care determină un randament scăzut al

156
investiţiilor în cercetare- dezvoltare. Necesitatea de a efectua schimbări
în sistem este evidentă şi există mai multe aspecte care ar trebui să fie
abordate:
1.Centralizarea excesivă a activităţii de cercetare şi dezvoltare.
2.Ponderea înaltă a cheltuielilor pentru cercetare.
3.Neparticiparea sectorului privat în activităţile de cercetare şi
dezvoltare.
4.Nivelul scăzut al investiţiilor străine directe.
5.Implicarea redusă a universităţilor în procesul de cercetare-
dezvoltare.
6.Calitatea personalului de cercetare.
Astfel neajunsurile menţionate a sectorului de cercetare şi
dezvoltare, precum şi a experienţei mai multor ţări cu realizări importante
în cercetatre, dezvoltare şi inovare, ne dă posibilitate să menţionăm, că
sunt necesare mai multe modificări în vederea îmbunătăţirii capacităţii
de inovare din RM. [45, p.6]

În anul 2010, în urma cooperării IMM-rilor cu instituţiile de

cercetare şi inovare la nivel naţional, peste 50 de întreprinderi au
implementat rezultatele inovaţiilor şi au fost stabilite 16 acorduri noi cu
instituţiile naţionale de cercetare, prin intermediul Proiectelor de Inovare
şi Transfer Tehnologic. Concomitent, pentru a continua dezvoltarea
infrastructurii inovaţionale în oraşul Bălţi, a fost deschisă filiala
Incubatorului de Inovare ”Inovatorul”, iar la Cahul filiala Parcului
„InAgro”.

În scopul promovării rezultatelor activităţilor de inovare, Agenţia

de Inovare şi Transfer Tehnologic a facilitat participarea întreprinderilor
inovaţionale la cea de-a IX-a ediţie a expoziţiei „Fabricat în Moldova„
care şi-a desfăşurat lucrările în perioada 27-30 ianuarie 2010, la C.I.E.
„Moldexpo” S.A.. În cadrul acestei expoziţii, au fost expuse produsele
inovative obţinute în cadrul Parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi
Incubatorului de Inovare şi produsele obţinute în urma realizării
proiectelor de transfer tehnologic. Prin intermediul proiectelor de inovare
şi transfer tehnologic, pe parcursul anului 2010, de către IMM-uri au fost

157
achiziţionate peste 30 de noi tehnologii. Volumul investiţiilor realizate în
acest scop constituie 18,9 mil. lei.

În octombrie 2010, a fost organizată Conferinţa Internaţională

”Instrumente cheie pentru dezvoltarea fondurilor venture în Republica
Moldova”, cu suportul mecanismului TAIEX al Comisiei Europene, în
cadrul căreia comunitatea ştiinţifică şi de afaceri implicată în activităţile
inovaţionale a fost familiarizată cu principalele mecanisme de finanţare
venture. În contextul dat, proiectul de inovare şi transfer tehnologic
„Elaborarea mecanismelor de finanţare venture a proiectelor de inovare şi
transfer tehnologic” şi-a propus elaborarea bazei legislative pentru
crearea fondurilor venture în Republica Moldova.

4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor

pentru acţiuni şi obiective economice
Eficienţa cheltuielilor privind acţiunile economice se determină în
baza metodelor de analiză cost–avantaj şi cost–eficacitate. Aici trebuie
verificat:
– definirea clară a obiectivelor ce trebuie atinse;
– identificarea resurselor posibile şi a mijloacelor tehnice ce vor
fi folosite şi a celor alternative;
– determinarea costurilor şi avantajelor pe care le are fiecare
dintre aceste alternative;
– compararea costurilor şi avantajelor.
La calcularea eficienţei cheltuielilor se utilizează indicatorii
previzionali, indicatori de orientare anticipată a activităţilor economice şi
indicatorii reali pe care i-am obţinut.
Elaborarea modelelor de analiză trebuie să ţină cont de fazele prin
care trece fiecare obiectiv, şi anume:
- faza de studiu;
- faza realizării propriu-zise;
- exploatarea.

158
 Eficienţa cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni economice se
stabileşte ca raportul dintre indicatorii de efort sau ca rezultatul obţinut
din avantajul economic (costul de producţie).
Indicatorul de efect reprezintă producţia-marfă, valoarea adăugată,
profitul şi încasările din export.
Efectuarea cheltuielilor publice cu acţiuni economice necesită
fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor
obiective economice. Această fundamentare se bazează pe o
documentaţie specifică, presupunînd luarea în considerare a factorilor
tehnici şi economici atît prin prisma nevoilor de resurse financiare, cît şi
prin prisma rezultatelor scontate.
Finanţarea acestor cheltuieli se face în corespundere cu prognoza
dezvoltării social-economice a statului. Mijloacele alocate din buget au
destinaţii strict determinate şi nu pot fi folosite în alte scopuri. Finanţarea
acestor cheltuieli cu caracter economic se face continuu, trimestrial, în
corespundere cu prevederile bugetului, pe ministere, departamente,
întreprinderi, organizaţii, conform clasificării bugetare şi planului de
finanţare. Finanţarea mijloacelor din buget nu se rambursează.
Întreprinderile şi instituţiile publice sînt obligate să folosească cu
eficienţă maximă, de regulă, în primul rînd, resursele proprii şi mijloacele
împrumutate.
Metode de finanţare a cheltuielilor.
– finanţarea cheltuielilor din venituri proprii;
– finanţarea prin procurarea fondurilor pe piaţa capitalurilor;
– finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni şi alte hîrtii de valoare;
– finanţarea prin alocaţii bugetare;
– finanţarea prin subvenţionarea nemijlocită pentru acoperirea
unor pierderi (subvenţii sub forma acoperirii diferenţelor de preţ la unele
produse agricole pentru susţinerea preţurilor la producţia agricolă a
fermierilor);
– înlesniri fiscale pe plan intern şi taxe vamale pe plan extern.
La finanţarea acţiunilor şi obiectivelor economice statul urmăreşte
următoarele scopuri:

159
 - dezvoltarea unor ramuri prioritare ale economiei naţionale;
- salvarea de la faliment a unor întreprinderi;
- stimularea acţiunilor de cercetare–dezvoltare în ştiinţele
fundamentale şi aplicative;
- dezvoltarea, restructurarea şi modernizarea agriculturii;
- reducerea şomajului;
- stimularea exportului.

Întrebări de autocontrol
1. Descrieţi şi caracterizaţi noţiunea cheltuieli publice pentru obiective
şi acţiuni economice.
2. Numiţi ramurile (domeniile) (în cadrul clasificării ONU) ce ţin de
cheltuielile pentru obiective economice.
3. Analizaţi mărimile (nivelul) cheltuielilor publice pentru obiective şi
acţiuni economice în ţările cu economie dezvoltată şi ţările în curs
de dezvoltare.
4. Enumeraţi criteriile ce stau la baza alocării optime a resurselor în
economie.
5. Numiţi şi argumentaţi care indicatori pot fi utilizaţi pentru calculul
nivelului cheltuielilor publice pentru obiective şi acţiuni economice.
6. Numiţi formele ajutoarelor financiare acordate de stat întreprinderilor.
7. Definiţi noţiunea de subvenţii şi pentru ce tipuri de activităţi sînt
acordate ele.
8. Definiţi noţiunea de cheltuieli publice pentru protecţia mediului şi
numiţi cele mai importante surse de finanţare a lor.
9. Numiţi domeniile de cercetare incluse în cheltuielile publice pentru
cercetare.
10. Numiţi şi argumentaţi fazele de fundamentare a cheltuielilor publice
pentru obiective şi acţiuni economice.
11. Numiţi sectoarele economice care beneficiază de finanţare de către
bugetul de stat al Republicii Moldova.
12. Numiţi pîrghiile de politică financiară şi monetar-creditară
implementate de Guvernul Republicii Moldova pentru susţinerea
dezvoltării sectorului real al economiei.
13. Descrieţi noţiunea de Politică agricolă comună a Uniunii Europene.
160
14. Enumeraţi şi argumentaţi sursele de finanţare a cheltuielilor legate
de protecţia mediului.
15. Descrieţi instrumentele de protejare a mediului înconjurător.
16. Enumeraţi destinaţiile fondurilor de la bugetul de stat în cadrul
cheltuielilor de cercetare–dezvoltare.
17. Numiţi particularităţile de finanţare a întreprinderilor publice şi cele
private.
18. Descrieţi şi analizaţi procesul investiţional (pe anii 2007-2011)
realizat în Republica Moldova.
19. Analizaţi intrările de credite şi granturi externe pentru finanţarea
proiectelor investiţionale.
20. Numiţi instituţiile în cadrul cărora sînt efectuate activităţi de
cercetare–dezvoltare (în orice domeniu).

APLICAŢII PRACTICE

TEST
1. Notaţi în locul punctelor litera ce corespunde expresiei
potrivite (alegînd din variantele propuse):
1) ... sumă prevăzută în bugetul public pentru a susţine o activitate
de interes naţional.
2) … plasarea capitalului în întreprinderi industriale, agricole,
comerciale ş.a. cu scopul obţinerii de profit.
3) … măreşte puterea concurenţială a produselor unei ţări pe pieţele
externe.
4) … sume fixe pe unitate de marfă exportată.
a) primă de export;
b) subvenţie;
c) subvenţie pentru export;
d) investiţie.

2. Notaţi în locul punctelor litera ce corespunde expresiei

potrivite:
1) … activitate de cercetare ce se bazează pe cunoştinţe deja
acumulate, provenite din cercetări sau experienţe.

161
 2) … activitate experimentală sau teoretică ce urmăreşte extinderea
limitelor cunoaşterii omului şi acumularea cunoştinţelor privind aspectele
fundamentale ale fenomenelor sau faptelor observate.
3) … achiziţionează cunoştinţe noi pentru ca acestea să fie aplicate
în practică.
a) cercetare aplicativă;
b) cercetare fundamenatlă;
c) cercetare de dezvoltare.

3. Grupaţi corect care dintre indicatorii enumeraţi se referă la:

Cheltuielile
Cheltuielile curente Cheltuielile de capital
de transport

1) subvenţii;
2) investiţii capitale în construcţii;
3) subsidii;
4) pregătirea şi desfăşurarea activităţii economice;
5) procurări de maşini, utilaje, echipament;
6) acoperirea costului de producţuie, prestării serviciilor ş.a.

4. Alegeţi varianta corectă: sursele de finanţare a cheltuielilor

legate de protecţia mediului:
a) fondurile agenţilor economici;
b) fondurile instituţiilor de cercetare;
c) fondurile bugetare;
d) fondurile specializate;
e) fondurile de pensii.

5. Alegeţi varianta corectă: fazele de fundamentare a

cheltuielilor publice pentru obiective şi acţiuni economice:
a) definirea obiectivelor ce trebuie să fie atinse;
b) efecte sporite la un anumit efort;

162
 c) identificarea resurselor de finanţare;
d) asigurarea alocaţiilor de fonduri necesare în timpul fazelor
nefavorabile ale ciclului economic.

6. Alegeţi varianta de răspuns: sursele de finanţare a

cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni economice sînt:
a) fondul extrabugetar;
b) fondul de rezervă;
c) fondul asigurărilor sociale de stat;
d) subvenţiile;
e) primele de export.
Variante de răspuns: 1. a; b; c; 2. c; d; e; 3. a; e;
4. a; d; 5. b; d.

7. Alegeţi varianta corectă: ajutoarele financiare se acordă pentru:

a) acoperirea unor pierderi cauzate de neîndeplinirea de către
parteneri a obligaţiunilor contractuale;
b) acoperirea costurilor ridicate;
c) organizarea expoziţiilor;
d) obţinerea profitului din diferenţa de curs valutar;
e) studii de marketing.

8. Arangaţi în ordinea, conform legii privind sistemul bugetar şi

procesul bugetar, cheltuielile pentru obiectivele economice în RM:
- Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicaţiile şi
informatica.
- Complexul pentru combustibil şi energie.
- Industria şi construcţiile.
- Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi
gospodăria apelor.
- Protecţia mediului şi hidrometeorologia.
- Gospodăria comunală şi gospodăria de expluatare a fondului de
locuinţe.
- Alte servicii legate de activitatea economică.

163
 9.
10.

APLICAŢII
1. În baza tabelului 31 calculaţi cheltuielile bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale (UAT) în dinamică şi analizaţi rezultatele obţinute.
Tabela 31
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale pentru cheltuieli capitale, mii lei
Denumirea UAT 2008 2009 2010
mun.Bălţi 74300 10617 1000
mun.Chişinău - 6450 6380
În total pe municipiu 74300 17067 7380
În total raioane 68280 244097 132620
UTA Găgăuzia 800 4470 5000
În total UAT 143380 26563 145000
4
Sursa :elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat,
Monitorul oficial

2. În baza tabelului 32 analizaţi şi discutaţi evoluţia cheltuielilor

publice pe sectoarele enumarate mai jos:
Tabela 32
Evoluţia cheltuielilor pe sectoare pe anii 2008-2010
2008 2009 2010
Indicatori % în % în % în
mil. lei mil. lei mil. lei
total total total
1. Agricultura, gospodăria
silvică, piscicolă şi a 776,3 5,21 866,4 4,73 773,1 3,97
apelor 393,6 2,64 511,0 2,79 341,7 1,75
2. Ştiinţă şi inovare
3. Protecţia mediului şi 110,1 0,73 109,5 0,59 201,0 1,03

164
hidrometeorologie 25,3 0,17 28,0 0,15 18,4 0,09
4. Industrie şi construcţii
5. Transportul, gospodăria
drumurilor, comunicaţii şi 661,0 4,44 959,9 5,24 1227,5 6,30
informatică
6. Complexul pentru 172,0 1,15 75,0 0,40 136,9 0,70
combustibil şi energie
Sursa :elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat,
Monitorul oficial

3. Conform tabelului de mai jos analizaţi cum au fost distribuite

mijloacele financiare pe programe de cheltuieli în sectorul agrar.
Tabela 33
Distribuirea alocărilor de mijloace financiare pe programe de
cheltuieli în sectorul agrar.
2009 2010 2011
Denumirea
% în % în % în
programului mii. lei
total
mii lei
total
mii. lei
total
1. Dezvoltarea 773985,0 87,5 856798,8 88,6 897918,9 83,7
agriculturii
2.Dezvoltarea sectorului
forestier 40798,4 4,6 40663,6 4,6 83487,3 8,8
3. Gospdăria apelor 28493,0 3,2 29058,8 3,0 59303,0 6,3
4. Securitatea alimentară 41323,1 4,7 40921,4 4,7 31517,4 3,3
Total 880399,5 100 879336,6 100 948285,6 100
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Ministerului Economiei

4. În baza tabelului de mai jos, efectuaţi calculele privind ponderea

şi dinamica cheltuielilor faţă de anul precedent.
Tabela 34
Evoluţia cheltuielilor la compartimentul ştiinţă şi inovare
mii lei
Denumirea indicatorilor 2008 2009 2010
Ştiinţă şi inovare, total 393600,0 511010,0 341713,7

165
Inclusiv:
- cercetări ştiinţifice fundamentale 91192,2 101464,3 87536,0
- cercetări ştiinţifice aplicate 185776,3 277276,7 174731,5
- pregătirea cadrelor ştiinţifice 21985,1 20333,8 17085,7
- instituţii şi acţiuni din domeniul
ştinţei şi inovării 81037,1 97146,7 49561,4
- organe administrative 13609,3 14788,5 12799,1
Sursa:elaborată de autori, conform datelor Legii bugetului de stat,
Monitorul oficial

5. Conform tabelului de mai jos analizaţi cum au fost distribuite

mijloacele financiare pe programe de cheltuieli în sectorul ştiinţă şi
inovare.
Tabela 35
Distribuirea alocărilor de mijloace financiare pe programe de
cheltuieli în sectorul ştiinţă şi inovare.
2009 2010 2011
Denumirea
% în % în % în
programului mii. lei
total
mii lei
total
mii. lei
total
1.Biomedicina,
farmaceutica,menţinerea şi
fortificarea sănătăţii 57845,7 11,3 90492,0 14,1 119668,4 15,2
2.Biotehnologii agricole,
fertilitatea solului 81424,5 16,1 111320,0 17,1 140820,0 17,8
3.Nanotehnologii, inginerie
industrială, produse şi
materiale noi 75969,5 15,0 108928,0 17,0 143092,0 18,1
4.Pregătirea cadrelor
ştiinţifice 20333,8 4,0 23000,0 3,6 29000,0 3,7
5.Elaborarea politicii şi
managementului în
domeniul ştiinţei şi inovării 16088,5 3,1 20000,0 3,1 24000,0 3,0
6.Stimularea activităţii de
cercetare, creaţie şi inovare 100 0,0 12200,0 1,9 200,0 0,0
Total 511010,0 x 639900,0 x 789000,0 x
Sursa:modificată de autori, conform datelor Ministerului Economiei

166
 6. Conform datelor prezentate în tabel analizaţi situaţia
investiţională în Zonele Economice Libere a R. Moldova şi prezentaţi
grafic evoluţia acestora.

Tabela 36
Volumul investiţiilor în Zonele Economice Libere
2006 2007 2008 2009 2010
Volumul total de investiţii,
mil.$ 88,2 100,8 119,9 124,7 128,7
din volumul total de
investiţii,pondera pe zone, %
1. Expo-Business-Chişinău 39,0 39,4 39,4 39,1 38,1
2. Ungheni-Business 22,2 24,7 28,5 28,4 24,4
3. Taraclia 15,3 14,9 12,6 12,1 11,7
4. Tvardiţa 11,9 10,6 9,4 9,9 9,7
5. Valkaneş 11,1 9,7 8,5 8,4 8,5
6. Otaci-Business 0,5 0,7 1,6 2,1 2,4
7. Bălţi x x x x 5,2
Sursa:modificată de autori, conform datelor Ministerului Economiei

STUDIU DE CAZ
1.Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.
Conform Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova
„Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”2009-2013 se
preconizează:
a. Mediul de afaceri
Obiective de guvernare:
1. Eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în mediul de afaceri.
2.Demonopolizarea pieţei interne şi eliminarea practicilor
anticoncurenţiale în tranzacţiile comerciale.
3. Asigurarea creşterii gradului de credibilitate între sectorul public şi cel
privat şi garantarea dreptului asupra proprietăţilor şi investiţiilor private.
4. Asigurarea condiţiilor pentru finanţarea mediului de afaceri la un cost
rezonabil; stimularea dezvoltării pieţei de capital.

167
 b. Politici de competitivitate şi dezvoltarea ÎMM
Obiective de guvernare:
1. Promovarea dezvoltării tehnologice a întreprinderilor.
2. Creşterea gradului de flexibilitate a pieţei forţei de muncă şi asigurarea
unor resurse umane competente pentru economie.
3. Dezvoltarea infrastructurii de suport pentru activitatea întreprinderilor.
4. Asigurarea condiţiilor de dezvoltare a unei economii bazate pe
cunoaştere.
d. Politici agroindustriale
Obiective de guvernare:
1. Asigurarea securităţii alimentare a ţării, creşterea exporturilor de
produse agroalimentare şi echilibrarea balanţei comerciale agricole prin
sporirea competitivităţii în sectorul agricol.
2. Armonizarea sistemului naţional de standarde şi reglementări tehnice
cu cele ale UE în asigurarea inofensivităţii alimentare.
3. Eficientizarea sistemului de subvenţionare a agriculturii şi promovarea
programelor multianuale.
4. Repunerea activelor din sectorul agricol în circuitul economic şi
asigurarea accesului investitorilor la aceste active.
5. Creşterea calităţii capitalului uman în agricultură prin stimularea
instituţiilor de extensiune agricolă.
6. Stoparea degradării resurselor funciare prin modernizarea şi extinderea
sistemului de îmbunătăţiri funciare.

2. Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.

Conform Informaţiei cu privire la evoluţia social - economică a
Republicii Moldova prezentată de Direcţia analiză şi prognozare
macroeconomică din cadrul Ministerului Economiei, analizaţi şi
argumentaţi informaţia prezentată: (efectuaţi o analiză cu informaţia
prezentată de la pag.85)
Datele recente privind evoluţia economiei Republicii Moldova pe
parcursul anului 2010 denotă că economia naţională a reuşit să
depăşească criza economico-financiară cu succes, înregistrînd creştere
practic în toate sectoarele. Datorită stabilizării economice a principalilor
parteneri comerciali, exporturile şi producţia industrială sunt în creştere.
Sporirea remiterilor şi restabilirea aşteptărilor pozitive ale populaţiei şi
agenţilor economici au contribuit la majorarea consumului şi importului.

168
De asemenea, se conturează deja primele semne de ameliorare a situaţiei
în domeniul construcţiilor şi transporturilor, dar şi în sectorul financiar-
bancar. Cu toate acestea, indicatorii din sfera socială reflectă o imagine
mai puţin îmbucurătoare.
Produsul intern brut. În 9 luni ale anului 2010 PIB a însumat 52,2
mild. lei, majorîndu-se faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009 cu 6,5% (în
preţuri comparabile). Majorarea PIB-ului a fost condiţionată, în general,
de restabilirea cererii externe la bunurile industriale fabricate în Moldova
şi celei interne din contul consumului final. Prin urmare, se poate afirma
că în 9 luni 2010 economia naţională a înregistrat o creştere relativ bună,
dat fiind că, în mare parte, rata de creştere a PIB-ului reflectă o
expansiune economică propriu-zisă.
Preţurile de consum. În decembrie 2010 preţurile de consum au
crescut cu 8,1% faţă de decembrie 2009, comparativ cu creşterea de 0,4%
în perioada similară a anului 2009. Această situaţie a fost condiţionată, în
general, de modificarea preţurilor la unele produse alimentare (legume,
fructe, produse lactate etc.), precum şi majorarea tarifelor la servicii
comunal-locative (energie electrică, încălzire şi gaze naturale în reţea).
Veniturile şi cheltuielile bugetului public naţional. În ianuarie-
decembrie 2010 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în
sumă de 27,6 mild. lei, în creştere cu 17,1% faţă de anul 2009, şi au fost
efectuate cheltuieli în sumă de circa 29,3 mild. lei, în creştere cu 7,2%.
Astfel, deficitul bugetar la sfîrşitul anului 2010 a constituit circa 1,8 mild.
lei, faţă de circa 3,8 mild. lei la aceeaşi dată a anului 2009.
Datoria de stat. Suma totală a datoriei de stat (internă şi externă),
administrată de Guvern, la sfîrşitul anului 2010, a constituit circa 18,9
mild. lei, în creştere cu circa 29,1% faţă de aceeaşi dată a anului 2009.
Majorarea datoriei de stat a fost cauzată, în mare parte, de necesitatea
finanţării bugetare.
Exportul. În ianurie-noiembrie 2010 exporturile s-au majorat cu 20,4%
şi importurile - cu 17,1%. Decalajul dintre exporturile şi importurile
moldoveneşti a crescut cu 14,9% faţă de anul precedent. În perioada
ianuarie-noiembrie 2010, Republica Moldova a înregistrat un sold
negativ al balanţei comerciale în sumă de 2020 mil. dolari SUA.
Sectorul industrial. Volumul producţiei industriale în ianuarie-
decembrie 2010 a înregistrat o creştere de 7% (în preţuri comparabile)
faţă de ianuarie-decembrie 2009 şi o valoare nominală de circa 27,1
mild.lei. Creşterea a fost asigurată de sporirea cu 8% a volumului

169
producţiei industriei prelucrătoare (inclusiv a industriei alimentare şi a
băuturilor – cu 8,8%).
Sectorului agricol. Producţia agricolă în toate categoriile de
gospodării, în anul 2010 a înregistrat o creştere de 7,9% (în preţuri
comparabile) faţă de anul 2009 şi o valoare nominală de 19,7 mild.lei.
Majorarea producţiei agricole a fost determinată de creşterea producţiei
animale şi vegetale cu 13,6% şi 5,2%, respectiv.
Investiţiile. În ianuarie-decembrie 2010 volumul investiţiilor în capital
fix a însumat 12,9 mild. lei, cu o creştere de 16,7% faţă de perioada
similară a anului precedent.
Comerţul interior.Volumul de vînzări de mărfuri cu amănuntul în
reţeaua organizată de comerţ a însumat 25,1 mild. lei şi s-a majorat cu
8,9% în ianuarie-decembrie 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.
Salariul real. Salariul mediu lunar al unui lucrător din economia
naţională în ianuarie-decembrie 2010 a constituit 2972,2 lei şi s-a majorat
cu 8,2% faţă de perioada similară a anului 2009 în termeni nominali.
Valoarea acestui salariu, luînd în calcul creşterile de preţ înregistrate,
arată că salariul real s-a majorat cu numai 0,7%.

2. Analizaţi şi discutaţi informaţia prezentată.

Conform Informaţiei cu privire la importul şi exportul în Republica
Moldova prezentată de Direcţia politici generale şi de competitivitate din
cadrul Ministerului Economiei, analizaţi şi argumentaţi informaţia
prezentată:

Export
În perioada a.a.2001-2010 volumul exportului republicii s-a
majorat aproximativ de 3 ori de la 565,5 mil. $ până la 1582,1 mil. $.
Concomitent, volumul exportului în anul raportat a crescut faţă de a.2009
cu 22,9,6% (comparativ cu scăderea în a.2009 faţă de a.2008 – cu
19,1%).
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au
însumat cifra de 746,5 mil. $ (cu 11,7 % mai mult faţă de a.2009),
deţinând o cotã de 47,2 % în totalul exporturilor (comparativ cu 51,9% în
a.2009).

170
 Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere
de 39,4% (comparativ cu 38,1% în a.2009), ce corespunde unei valori de
624,2 mil. $. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu
27,3%, comparativ cu a.2009.

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări relevă, că majorarea

livrărilor către :

Exportul pe ţări, %
Ţări % Ţări %
Federaţia Rusã +41,1 Albania de 5,4 ori
Turcia de 2,5 ori Kazahstan +15,5
Regatul Unit al Marii +36,1 Georgia +44,0
Britanii şi Irlandei de Nord
România +7,4 Azerbaidjan +98,5
Italia +9,1 Liban de 5,6 ori
Polonia +38,7 Libia de 11,2 ori
Ucraina +12,6 Austria +37,7
Statele Unite ale Americii +80,0 Republica Cehă +49,4
Grecia +37,3 Belgia +34,8
Bulgaria +35,3 Egipt de 2,3 ori
Siria +69,9 Franţa +4,9
Irak +84,4 Lituania +12,4
a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 24,2 %. Totodată, s-
au diminuat exporturile către Ungaria (-38,4%), Elveţia (-19,6%),
Uzbekistan (-32,5%) şi Slovacia (-20,4%), atenuând astfel creşterea pe
total exporturi cu 1,0%.

Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard

de Comerţ Internaţional, se prezintă în Anexa 4.

În structura exportului (Anexa 4) este necesar de a evidenţia 6

grupe de mărfuri din 14, care în a.2010 au constituit aproximativ 60,0%
din valoarea totală a exportului.
Produse alimentare, băuturi alcoolice, nealcoolice şi tutun
au alcătuit cea mai mare pondere - 20,0%. Concomitent, este necesar de

171
menţionat că, în perioada a.a.2001-2010 ponderea grupei date de mărfuri
exportate s-a micşorat cu 24,5 % sau de 2,2 ori.
Materiale textile şi articole din aceste materiale în a.2010 au
înregistrat cota de 16,2%. Pe parcursul perioadei analizate cel mai înalt
nivel al ponderii în exportul ţării – 21,7%, a acestei grupe de mărfuri a
ajuns în a.2006 iar, începând cu a.2007 se observă tendinţa de scădere al
indicatorului nominalizat.
Grupa de mărfuri maşini şi aparate, echipamente electrice,
aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile în perioada
analizată a demonstrat o creştere de 2 ori a ponderii în exportul total, care
în anul raportat a alcătuit 10,9 %.
Produsele chimice deţin o pondere respectivă de 4,7 %, care s-a
majorat în perioada analizată cu 3,2 % sau de 3,1 ori.
Grupa de metale comune şi articole din metale comune în
perioada a.a.2001-2010 a mărit ponderea sa în export de la 0,6 % până la
3,7 %.
Grupa mărfuri şi produse diverse, inclusiv mobila şi jucării
au întocmit în a. 2010 cota de 3,3 % în exportul total, majorânduse de la
0,7 % în a.2001.
Import

În perioada a.a.2001-2010 volumul importului republicii s-a

majorat aproximativ de 4,3 ori de la 892,2 mil. $ până la 3855,3 mil. $.
Concomitent, volumul importului în anul raportat a crescut faţă de a.2009
cu 17,6 % (comparativ cu scăderea în a.2009 faţă de a.2008 – cu 33,1 %).
Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la
1704,2 mil. $ (cu 19,9% mai mult decât în a.2009), deţinând o pondere de
44,2 % în totalul importurilor (43,4% în anul 2009).
Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare
de 1256,9 mil. $ (cu 10,1% mai mare decât în a.2009), care echivalează
cu o cotã de 32,6% în total importuri (34,8% în anul 2009).
Analiza evoluţiei importurilor pe ţări relevã, cã majorarea
livrărilor din

172
 Importul pe ţări, %
Ţări % Ţări %
Federaţia Rusã +56,6 India +12,2
Turcia +19,4 Japonia +9,0
Regatul Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord +4,2 Suedia +44,1
România +24,1 Coreea de Sud +31,6
Italia +17,0 Ungaria +22,2
Polonia +20,0 Turcia +19,4
Ucraina +15,2 Austria +7,4
Statele Unite ale Americii +37,5 Republica Cehă +13,6
Grecia +77,2 Belgia +51,0
Bulgaria +20,0 Franţa +11,5
Slovacia +17,5 Brazilia de 3,2 ori
Olanda +25,7 Germania +16,8
China +29,9

a contribuit la creşterea pe total importuri cu 22,4 %.

Importurile de mărfuri structurate, conform Clasificării Standard
de Comerţ Internaţional, se prezintă în Anexa 5.
În structura importului a anului 2010 este necesar de a evidenţia
5 grupe de mărfuri din 14, care au alcătuit 59,9 % din valoarea totală a
importului. Este important că, grupele indicate (exclusiv produse
minerale) intră în categoriile mărfurilor cu cele mai înalte ponderi în
export total al ţării.
Produse minerale a alcătuit cea mai mare pondere - 20,9 %.
Concomitent, este necesar de menţionat că, în perioada a.a.2001-2010
ponderea grupei date de produse importate s-a micşorat cu 23,2 %.

Grupa de mărfuri maşini şi aparate, echipamente electrice,

aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile în a.2010
au reprezentat cota de 14,9 %. Pe parcursul perioadei analizate cel mai
înalt nivel al ponderii în importul ţării – 15,6 %, aceasta grupa de mărfuri
a atins în a.2008 iar, în a.a.2009-2010 se observă tendinţa scăderii
indicatorului nominalizat.

173
 Produse chimice în a.2010 deţin o pondere respectivă de 10,5
%, ce este cu 7 % mai mic faţă de a.2009. Trebuie să indicat, că în
perioada a.a.2001-2009 cota importului acestei grupe de produse a
crescut cu 24,4 %.

Materiale textile şi articole din aceste materiale în a.2010 au

reprezentat cota de 7,3%. În acelaşi timp, pe parcursul perioadei analizate
s-a observat tendinţa de scădere a ponderii în importul ţării a grupei de
articole nominalizate cu 29,1%.

Grupa metale comune şi articole din metale comune în

perioada a.a.2001-2010 a mărit ponderea sa în import de la 4,2 % până la
6,3 %.

De asemenea este necesar de a sublinia, că în anul raportat, prima

dată pe parcursul perioadei a.a. 2002-2010, ritmul de creştere a
exportului (122,9%) a depăşit cu 5,3 % nivelul ritmului de creştete a
importului (117,6%) (Figura 2). Dinamica lunară reflectă, că această
tendinţă pozitivă a fost înregistrată, începând cu luna septembrie a.2010.

Figura 2. Dinamica lunară a ritmului de creştere a importului şi

174
exportului în anul 2010

175
 Tema VIII
SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
1. Conţinutul economic al resurselor financiare publice
2. Componentele resurselor financiare publice
3. Tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice

1. Conţinutul economic al resurselor financiare publice

Veniturile publice reprezintă administrarea publică de bani,
resursele financiare ale unui stat.
Resursele sunt elemente ale bogăţiei unui stat. Provenind din
produsul intern brut, la care se adaugă importul, resursele sunt folosite
pentru consum, formarea brută de capital şi export. Un rol deosebit de
important îl au resursele financiare. Ele reprezintă o totalitate de mijloace
băneşti necesare pentru realizarea obiectivelor economice şi sociale într-
un interval de timp determinat.
Resursele, ca element a bogăţiei unei ţări, se pot clasifica astfel:
1. resurse materiale;
2. resurse umane;
3. resurse informaţionale;
4. resurse financiare.
Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde, în principiu,
de doi factori:
1. de mărimea produsului intern brut (PIB);
2. de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe
(împrumuturi, ajutoare, donaţii etc.).
Distingem următoarele resurse financiare ale societăţii sau naţiunii:
 resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;
 resursele întreprinderilor publice şi private;
 resursele organismelor fără scop lucrativ;
 resursele populaţiei.
Cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare
ale societăţii o au factorii:
1. volumul şi structura producţiei;
2. nivelul preţurilor;
3. raportul dintre formarea brută de capital şi consum.
Ansamblul resurselor financiare ale ţării poate fi prezentat astfel:

176
 Resursele financiare
(RF) ale societăţii

RF ale autorităţilor şi RF ale întreprinderilor RF ale organizaţ

instituţiilor publice publice şi private fără scop lucra
Schema 8.1. Resursele financiare ale societăţii [52, p.61]

Să abordăm problema raportului dintre resursele financiare ale

societăţii şi resursele financiare publice.
Acest raport se prezintă ca un raport dintre întreg şi parte, deoarece
sursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult mai largă,
incluzînd ca element constitutiv şi resursele financiare publice.
Sinteza resurselor financiare publice poate fi redată astfel:

Resursele financiare
publice

RF ale administraţiei RF ale administraţiei RF ale întreprind

de stat centrale de stat locale publice
Schema 8.2. Sinteza resurselor financiare publice [53, p.36]

Resursele administraţiei de stat centrale

cuprind:
a) impozitele şi taxele;
b) veniturile nefiscale;
c) împrumuturile;
d) alte resurse cu caracter întîmplător.
Resursele financiare ale administraţiei de stat locale (a
unităţilor administrativ-teritoriale) cuprind:
a) venituri proprii, ce se constituie din impozitele şi taxele locale;
a) încasări de mijloace speciale, obţinute din executarea
lucrărilor, a prestărilor de servicii desfăşurate contra plată
de către instituţiile finanţate de la buget;

177
 b) defalcări de la veniturile generale de stat (în conformitate cu
normativele prevăzute de legslaţie);
b) transferuri de la bugetul de stat;
c) fonduri extrabugetare, care din anul 2007 sunt cuprinse în
bugetele respective (BS, BUAT, etc);
d) împrumuturi.
Resursele întreprinderilor publice cu caracter industrial,
comercial sau de altă natură care obţin venit din vînzarea produselor,
efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii.
Întreprinderile publice dispun de resurse financiare. Procurarea
fondurilor se poate realiza fie din surse interne, precum:
a) beneficiul propriu;
b) amortizarea activelor imobilizate; fie din surse externe, cum ar fi:
 aportul adus de acţionari;
 împrumuturi obligatare (prin emisiunea de obligaţiuni -
valori mobiliare);
c) credite bancare pe termen scurt şi mijlociu;
d) credite comerciale.
Fiecare din aceste două mari categorii de resurse presupun costuri.
De aceea în cadrul activităţii financiare este necesară o gestionare
judicioasă a fiecărei surse financiare în parte, selecţionarea lor după
criterii economice sau după alte constrîngeri la care este supusă
întreprinderea.
Resursele financiare ale întreprinderilor publice pot fi formate din:
1. resurse proprii;
2. resurse primite de la buget;
3. resurse procurate pe piaţa capitalului de împrumut.
O componentă împortantă a resurselor financiare publice sînt
resursele asigurărilor sociale de stat. Acestea provin în principal din
contribuţiile pentru asigurările sociale şi din alocaţii de la bugetul de stat.
Nivelul resurselor financiare publice depind în primul rând de
mărimea cheltuielilor publice, precum şi de condiţiile conjuncturale.

2. Componentele resurselor financiare publice

Din punct de vedere al conţinutului economic, principalele

categorii de resurse financiare publice sînt:

178
 1. Prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele şi taxele şi alte
venituri nefiscale).
Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie
veniturile cu caracter fiscal.
Această parte de venituri a resurselor financiare are caracter
limitat. Volumul acestora este de cele mai multe ori insuficient.
2. Resursele de trezorerie.
Trezoreria - ansamblu de operaţii financiare şi băneşti, bugetare şi
extrabugetare, făcute pentru administrarea tezaurului public. Trezoreria
este o unitate în cadrul Ministerului Finanţelor care efectuează din contul
trezoreriei operaţiuni pentru prevederi specifice în legea bugetară anuală
la partea de venituri şi la partea de cheltuieli şi exercită executarea de
casă a bugetului.
Resursele de trezorerie constau în împrumuturi pe termen scurt
(pînă la un an) contractate de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur.
Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, deoarece
retragerea din circulaţie a bonurilor de tezaur echivalează cu restituirea
sumelor împrumutate de stat de la tezaurul public pe termen scurt.
3. Resursele provenite din împrumuturi.
Resursele provenite din împrumuturi reprezintă datoria publică pe
termen mediu (de 2-5 ani) şi lung (peste 5 ani). In prezent, cînd
majoritatea ţărilor cu economie de piaţă, îndeosebi ţările aflate în
perioada de tranziţie la economia de piaţă, cum este şi Republica
Moldova, se confruntă cu deficite bugetare, împrumuturile publice au
devenit un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare.
4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.
Această finanţare este posibilă, dar în acelaşi timp are efecte
negative. Pe de o parte, apar efecte inflaţioniste ce duc la sporirea
resurselor financiare: cresc încasările din impozite pe venit, precum şi din
impozite indirecte, în special cele din valoarea adăugată (T.V.A.). Pe de
altă parte, inflaţia determină diminuarea relativă a obligaţiunilor de plată
ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia în
care rata dobînzii la împrumuturile de stat este mai mică decît nivelul
creşterii anuale a preţurilor exprimate în procente.
După structură, sistemul resurselor financiare publice diferă de la o
ţară la alta. Insă avînd în vedere principalele trăsături caracteristice ale
resurselor financiare publice în ţările avansate şi în cele în curs de
dezvoltare, acestea pot fi grupate în funcţia de două criterii, şi anume:

179
(1) după regularitatea cu care se încasează la bugetul public naţional;
(2) după provenienţa resurselor.
După regularitatea cu care se încasează la buget, resursele
financiare publice pot fi structurate în:
- resursele ordinare sau curente;
- resursele extraordinare, incidentale sau întîmplătoare.
Resursele ordinare (curente) sînt acelea la care statul apelează în
mod obişnuit în condiţii considerate normale şi care se încasează la buget
cu o anumită regularitate. În această categoria sînt incluse:
- veniturile fiscale;
- contribuţiile pentru asigurările sociale de stat;
- veniturile nefiscale.
Veniturile fiscale sînt venituri
din:
- impozite directe aplicate asupra venitului persoanelor fizice şi
juridice, precum şi asupra averii;
- impozite pe consum;
- taxe vamale;
- taxe de timbru şi de înregistrare.
Veniturile nefiscale cuprind prelevările la buget cu titlu de
dividend, redevenţe, chirii, arenzi etc. de la întreprinderile şi proprietăţile
de stat, veniturile de la instituţiile publice şi diverse alte venituri.
Resursele extraordinare sînt cele la care statul recurge în situaţii
excepţionale cînd resursele curente nu acoperă cheltuielile. în grupa
resurselor extraordonare sînt cuprinse:
- emisiunea de bani de hîrtie peste necesităţile reale ale circulaţiei
băneşti;
- împrumuturile de stat interne şi externe;
- ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate;
- sumele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital în
străinătate;
- valorificarea peste graniţă a bunurilor statului etc.
Din punct de vedere al provenienţei lor, resursele financiare
publice se pot grupa în resurse interne şi resurse externe.
Resursele interne cuprind:
- impozitele;
- taxele;
- veniturile de la proprietăţile şi întreprinderile de stat;

180
 - donaţiile interne;
- emisiunea de bani de hîrtie;
- împrumuturile contractate pe piaţa internă.
Resursele externe îmbracă, în principal, forma împrumuturilor de
stat externe contractate de la guvernele altor ţări, de la instituţii financiar-
bancare internaţionale, de la bănci private sau de la alţi deţinători de
capitaluri băneşti. La acestea se adaugă diferitele transferuri externe
primite sub forma ajutoarelor nerambursabile din partea altor state sau a
unor organisme internaţionale.
Structura pe ansamblu a resurselor financiare publice este
prezentată în schema 8.3.
În conformitate cu „Legea privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar” şi „Legea privind finanţele publice locale” în Republica
Moldova resursele financiare publice sunt formate din ansamblul
veniturilor administraţiei de stat centrale – veniturile bugetare constituite
din impozite, taxe şi alte încasări specificate în legislaţie, veniturile
bugetelor locale, constituite din impozite şi taxe locale, prevăzute în
Titlul VI şi Titlul VII a Codului Fiscal, defalcări din veniturile generale
de stat, transferuri de la bugetul ierarhic superior conform legislaţiei,
veniturile bugetului asigurărilor de stat şi alte resurse.
Conform clasificaţiei bugetare (vezi schema 8.4), resursele
financiare publice sunt structurate în:
1) venituri curente (venituri fiscale şi venituri nefiscale);
2) mijloace speciale ale instituţiilor publice;
3) veniturile fondurilor speciale;
4) mijloace din vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate
publică;
5) transferuri;
6) granturi.
Resursele bugetului administraţiei centrale de stat sunt prezentate
în schema 8.5.
Legea privind finanţele publice locale nr.397-XV, adoptată la
16.10.2003, constituie baza legală ce reglementează structura bugetelor şi
procesul bugetar al unităţilor administrativ-teritoriale. Veniturile
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din (schema
8.6):
1) veniturile proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale;

181
 2) mijloace speciale;
3) defalcări de la veniturile generale de stat;
4) transferuri de la bugetul de stat;
5) fonduri speciale.
Ve n i t u r i l e p r o p r i i a l e b u g e t e l o r U AT , ce se
constituie din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în
parte, în conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova, şi se
virează direct şi integral la bugetele respective.

182
 Sub formă de ajutoareTransferuri
nerambursabile
Sub formă de ajutoare
Transferuri
nerambursabile
externe
externe

externe
Resurse
externe
Resurse
-de la guvernele altor ţîri
-de la guvernele altor ţîri Împrumutiri de
Împrumutiri
-de la instituţiile finaciar-bancare de
internaţionale
-de la instituţiile finaciar-bancare extrene
stat internaţionale
-de la bănci private etc. stat extrene
Provenenţa

-de la bănci private etc.

Provenenţa resurselor
resurselor

-impozite si taxe
-impozite si taxe
-venituri de la întreprinderile şi propritetăţile de stat
interne
Resurse
-venituri de la întreprinderile şi propritetăţile de stat

juridice;
interne
Resurse
-donaţiile intrene

juridice;
-donaţiile intrene
-emisiunea de bani de hîrtie
-emisiunea de bani de hîrtie

- taxe vamale;
- TVA, accize,
- asupra averii;
-împrumuturi interne

- taxe vamale;
- asupra averii;
-împrumuturi interne

-emisiunea de bani de hirtie peste necesităţi;

183pe consum;
-emisiunea de bani de hirtie peste necesităţi;

- TVA, accize, pe consum;

-împrumuturile de stat interne şi extene;

Impozite directe şi indirecte:

-împrumuturile de stat interne şi extene;

Impozite directe şi indirecte:

Resurse

-ajutoare ,transferuri din străinătate;

Resurse

- pe venitul persoanelor fizice şi

-ajutoare ,transferuri din străinătate;
extraordinare

- pe venitul persoanelor fizice şi

-sume primite din participaţii de capital în străinătate;

- taxe de timbru şi de înregistrare.

extraordinare

-sume primite din participaţii de capital în străinătate;

- taxe de timbru şi de înregistrare.

Bugetul

-valorificarea peste hotare a bunurilor statului;

-valorificarea peste hotare a bunurilor statului;
Regularitatea
Bugetul public

de stat:
de stat:
Regularitatea încasărilor
public naţional
naţional

Venituri fiscale
încasărilor la
la

Venituri fiscale

- chirii, arenzi.
- chirii, arenzi.
stat
stat
Resurse ordinare

De la întreprinderi şi

Venituri de la instituţii
Resurse ordinare

asigurăril

- dividente, redevenţe;
asigurăr
pent
Contribuţ

Venituri de la instituţi
sociale de

De la întreprinderi şi pr

Diverse ale venituri (vă

pentru

sociale d

- dividente, redevenţe
Contribu

Diverse ale venituri (v

Schema 8.3. Structura resurselor finaciare publice [52, p.64]

184
 (1)Venituri
(1)Venituri curente
curente (2)Mijloace
(2)Mijloace speciale
speciale ale
ale (5)T
(5)T
instituţiilor
instituţiilor publice
publice

(3)Veniturile
(3)Veniturile fondurilor
fondurilor
speciale
speciale
Venituri
Venituri
fiscale
fiscale

(4)Mijloace
(4)Mijloace din
din vînzarea
vînzarea şi
şi
Încasările privatizarea
privatizarea bunurilor
bunurilor
Încasările
fiscale proprietate
proprietate publică
publică
fiscale

-mijloace încasate pin decontări reciproce de la bugete de alt

-mijloace încasate pin decontări reciproce de la bugete de alt
- impozitele pe venit; - mijloace din privatizarea
- impozitele pe venit; - mijloace din privatizarea
- contribuţii de bunurilor proprietate
- contribuţii de bunurilor proprietate

-pentru chletuieli capitale de la bugete de la alt nivel.

asigurări sociale de publică;

-pentru chletuieli capitale de la bugete de la alt nivel.

asigurări sociale de publică;
stat obligatorii; - mijloace din vînzarea
stat obligatorii; - mijloace din vînzarea
- impozitele pe bunurilor proprietate
- impozitele pe bunurilor proprietate
proprietate; publică;
proprietate; publică;
- impozitele intrene pe -etc.
- impozitele intrene pe -etc.
mărfuri si servicii
mărfuri si servicii
(TVA,accize etc);
(TVA,accize etc);
- impozitele asupra
- impozitele asupra
comerţului
comerţului
intrenaţional si
intrenaţional si
operaţiunilor exeterne;
operaţiunilor exeterne;
- alte impozite.
- alte impozite.
- de peste hotare.
- de peste hotare.

nivel.
nivel.

185
- venituri din activitatea de
- venituri din activitatea de
antreprenoriat şi din proprietate;
antreprenoriat şi din proprietate;
- taxele şi plăţile administrative;
- taxele şi plăţile administrative;
 administrative.
administrative.

Schema 8.4. Clasificaţia veniturilor bugetare

Sursa: Elaborată de autor în baza actelor normative

186
 (1)Venituri
(1)Venituri curente
curente (2)Venituri
(2)Venituri din
din operaţ
operaţ
capital din transferuri
capital din transferuri
capital
capital

Încasări Încasari
Încasări Încasari
fiscale nefiscale
fiscale nefiscale
Venituri din vînzare
Venituri din vînza
capitalului fix si di
capitalului fix si d
transferuri de capita
transferuri de capi
-venituri din activitatea de
-venituri din activitatea de
antreprenoriate;
antreprenoriate;
-taxele şi plăţile administrative
-taxele şi plăţile administrative
-amenzile şi sancţiunile administrative
-amenzile şi sancţiunile administrative
-încasările neidentificate
-încasările neidentificate
Venituri din vînzarea capita
Venituri din vînzarea capi
(venituri din privatizarea în
(venituri din privatizarea
de stat şi a fondurilor fixe)
de stat şi a fondurilor fixe
Încasările de la vinzarea pa
Încasările de la vinzarea p
stat.
stat.
Veniturile din vînzarea tere
Veniturile din vînzarea ter
activelor nemateriale
activelor nemateriale
Impozite Impozite
Impozite Impozite
directe indirecte
directe indirecte

(3) Granituri
-impozit pe 187
-impozit pe
venit
venit
-impozit pe
-impozit pe Externe
proprie
proprie
 -taxa pe valoarea
adăugata ;
adăugata ;
-accizele;
-accizele;
-taxele rutiere
-taxele rutiere
speciale
speciale

Schema 8.5. Resursele bugetului administrţtiei centrale de stat [53, p.43]

188
 Venituri proprii se constituie din impozitele şi taxele
Venituri proprii se constituie din impozitele şi taxele
bugetele
locale,
locale,sesevirează
vireazădirect
directşişiintegral
integrallalabugetele
respective
respective

Mijloace speciale sunt veniturile instituţiei publice

Mijloace speciale sunt veniturile instituţiei publice
prestarea
obţinute
obţinutededelalaefectuarea
efectuarealucrărilor
lucrărilorşişiprestarea
plată
serviciilor
serviciilorcontra
contraplată

189
Veniturile

conform
Defalcări
Defalcăridedelalaveniturile
veniturilegenerale
generalededestat,
stat,conform
normativelor procentuale stabilite prin legea bugetară
normativelor procentuale stabilite prin legea bugetară
anuală
anuală
Veniturile bugetelor
administrativ-teritoriale
administrativ-teritoriale
bugetelor unităţilor
unităţilor

Transferuri sunt mijloacele financiare alocate, de la

Transferuri sunt mijloacele financiare alocate, de la
bugetul
bugetuldedestat
statlalabugetele
bugeteleraionale,
raionale,bugetul
bugetulcentral
centralalal
unităţii
unităţiiteritoriale
teritorialeautonome,
autonome,bugetul
bugetulmun.
mun.Chişinău
Chişinăuşişi
de la aceste bugete la bugetele locale
 Schema 8.6. Structura veniturilor bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale [53, p.104]

Mijloacele speciale ale instituţiilor publice se consideră venituri

şi sînt direcţionate pentru cheltuielile legate de desfăşurarea activităţii
statutare a acestor instituţii, în conformitate cu principiile şi regulile de
elaborare, aprobare şi executare a bugetelor corespunzătoare.
Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată, efectuate şi prestate
de instituţiile publice, şi mărimea taxelor la servicii, precum şi modul şi
direcţiile de utilizare a mijloacelor speciale pe tipuri se stabilesc de către
autorităţile administraţiei publice locale, conform competenţei lor.
Mijloacele speciale, acumulate de către instituţia publică suplimentar la
volumul de venituri aprobate, pot fi utilizate de aceasta prin decizia
autorităţii reprezentative şi deliberative respective. Excedentele de
mijloace speciale la finele anului bugetar sînt accesibile spre utilizare, în
aceleaşi scopuri, pentru anul bugetar următor, dacă actele normative nu
prevăd altfel.
Defalcări de la veniturile generale de stat .
Conform normativelor procentuale stabilite prin legea bugetară anuală,
acestea sunt mijloacele băneşti stabilite de la veniturile generale de stat,
aprobate de către Parlament prin legea bugetară anuală, pentru bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi pentru bugetul
municipal Bălţi sau de către consiliul raional, Adunarea Populară a
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, consiliul municipal
Bălţi şi consiliul municipal Chişinău pentru bugetele UAT de nivelul
întâi. Pentru acestea din urmă, normativele de defalcări sunt stabilite
anual de către consiliul raional, Adunarea Populară a unităţii teritoriale
autonome cu statut juridic special, consiliul municipal Bălţi şi consiliul
municipal Chişinău.
Transferurile. Pentru asigurarea nivelării bugetare a unităţilor
administrativ-teritoriale, prin legea bugetară anuală, de la bugetul de stat
pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea,
bugetul municipal Chişinău şi bugetul municipal Bălţi se stabilesc
următoarele tipuri de transferuri:
a) transferuri din contul fondului de susţinere financiară a
unităţilor administrativ-teritoriale, pentru nivelarea
posibilităţilor financiare ale acestora;

190
 b) transferuri cu destinaţie specială, pentru exercitarea
funcţiilor suplimentare delegate de către Guvern.
Fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale se
formează din:
a) alocaţiile aprobate anual în bugetul de stat;
b) defalcările efectuate de către unităţile administrativ-
teritoriale ale căror venituri bugetare depăşesc cu 20%
nivelul mediu de cheltuieli bugetare pentru un locuitor pe
teritoriul respectiv.
Transferurile cu destinaţie specială se prevăd în legea bugetară anuală şi
în alte acte normative şi pot fi alocate bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale în caz de:
a) delegare de către Guvern a unor funcţii suplimentare
autorităţilor administraţiei publice locale;
b) adoptare de acte legislative şi alte acte normative a căror
aplicare necesită mijloace bugetare suplimentare pentru
compensarea unor venituri ratate ale bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale, modificarea organizării
administrativ-teritoriale etc.
Fondurile speciale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-
teritoriale pot constitui fonduri speciale pentru susţinerea unor programe
de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Drept surse de constituire a fondurilor speciale pot fi:
a) depunerile benevole ale persoanelor juridice şi fizice
pentru soluţionarea problemelor de interes local;
b) veniturile provenite din desfăşurarea loteriilor locale,
concursurilor şi altor măsuri organizate de autorităţile
administraţiei publice.
Sursele de formare a fondurilor speciale şi destinaţia lor se aprobă de
către autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-
teritoriale. Mijloacele obţinute se virează integral la un cont special al
autorităţii administraţiei publice locale în trezorerie.

3. Tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice

Formele şi metodele folosite pentru constituirea mijloacelor
băneşti necesare diferă de la o ţară la alta. În ţările cu economia de piaţă

191
resursele financiare publice în cea mai mare parte sunt prezentate de
veniturile cu caracter fiscal. Ca pondere în PIB pe ansamblul statelor
lumii veniturile fiscale reprezintă aproximativ 30%, iar veniturile
nefiscale – 6%.
Altă sursă a finanţelor publice constituie cotizaţiile pentru
asigurările sociale plăţile de companii şi de salariaţi. Acestea împreună cu
impozitele şi taxele constituie partea importantă în ţările avansate, 4%-
5% din veniturile publice constituie transferurile curente interne şi
externe. Deci impozitele, taxele, cotizaţiile pentru asigurările sociale,
veniturile nefiscale, transferurile interne şi externe reprezintă venituri
curente redistribuirea cărora se înfăptuieşte prin intermediul
instrumentelor financiare.
La majoritatea ţărilor veniturile curente cresc mai lent decât
cheltuielile. Prin urmare, bugetele se confruntă cu deficit.
Pentru acoperirea lor ţările contractează şi venituri
extraordinare: împrumuturile de stat interne şi externe; misiunea de bani
de hârtie (în acest caz scade puterea de cumpărare a valutei naţionale şi
se reduc veniturile reale ale populaţiei).

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunea de resurse financiare.
2. Numiţi factorii de care depinde volumul resurselor financiare ale
societăţii.
3. Clasificaţi resursele financiare ale societăţii.
4. Determinaţi legătura între resursele financiare ale societăţii şi
resurse financiare publice.
5. Determinaţi structura resurselor financiare publice.
6. Numiţi sursele ce formează resursele asigurărilor sociale de stat.
7. Numiţi factorii care determină creşterea resurselor financiare
publice.
8. Numiţi principala componenţă a politicii economice şi care sunt
procesele ce sunt influenţate de ea.
9. Numiţi principalele domenii de manifestare a politicii financiare.
10. Descrieţi conţinutul economic al resurselor financiare.
11. Definiţi noţiunile de resurse ordinare şi extraordinare.
12. Numiţi indicatorii în baza cărora se efectuează analiza evoluţiei
resurselor financiare publice (de analiză a nivelului şi structurii
resurselor financiare publice).

192
 13. Numiţi factorii ce influenţează nivelul veniturilor extraordinare.
14. Descrieţi noţiunea de resurse de trezorerie.
15. Caracterizaţi şi descrieţi evoluţia resurselor financiare publice în
ţările dezvoltate şi a celor în curs de dezvoltare.
16. Caracterizaţi evoluţia resurselor financiare în Republica
Moldova în ultimii 5 ani.

APLICAŢII PRACTICE

TEST

1. Alegeţi varianta corectă, resursele, ca element al bogăţiei unei

ţări, se pot clasifica:
a) Resurse administrative de stat centrale
b) Resurse materiale
c) Resursele întreprinderilor publice
d) Resursele umane
e) Resursele financiare
f) Resursele asigurărilor sociale de stat

Varianta de răspuns: 1. a, c, f 3. d, e, f
2. b, d, e 4 a, b, c

2. Alegeţi varianta corectă, cheltuielile administraţiei de stat

locale sunt acoperite prin intermediul următoarelor resurse:
a. Impozite şi taxe locale
b. Transferuri primite de la administraţia de stat
centrală
c. Venituri nefiscale
d. Împrumuturi

Variante de răspuns: a. 1, 2, 3 c. 1, 2, 4
b. 2, 3, 4 d. 1,3,4

3. Numiţi cel puţin patru factori care determină creşterea

resurselor financiare publice şi caracterizaţi-le.

193
4. Numiţi şi caracterizaţi principalele categorii financiare
publice (cel puţin trei).

5. Alegeţi varianta corectă, resursele extraordinare sunt

resursele:
1.Ce pot fi folosite numai cu aprobarea Preşedinţiei
2. La care statul apelează în situaţii excepţionale
3. Ce apar în urma desfiinţării unor fonduri
4.Pe care statul le transferă la bugetele fondurilor
speciale

6. Alegeţi varianta corectă, în grupa resurselor extraordinare

se cuprind:
a. împrumuturi de stat interne şi externe
b. venituri fiscale
c. venituri nefiscale
d. emisiunea banilor de hîrtie
e. ajutoare şi alte transferuri din străinătate
f. valorificarea peste hotare a bunurilor
statului

Variante de răspuns: 1. a,b,d,e 3. d,e,f,b

2. a,d,e,f 4. a,b,c,d

7. Clasificaţi veniturile propuse în baza tabelului de mai jos:

1. impozit pe venit
2. venitul din activitatea de antreprenoriat
3. taxe şi plăţi administrative
4. impozite interne pe mărfuri şi servicii
5. amenzi şi sancţiuni
6. încasări neidentificate
7. defalcări pentru asigurarea socială de
stat.

Venituri fiscale Venituri nefiscale

194
8. În categoria resurselor financiare publice nu se includ:
1. impozite
2. taxe
3. donaţii interne
4. salariu personalului în instituţiile publice
5. emisia banilor de hîrtie

9. Clasificaţi resursele, în baza tabelului de mai jos:

1. veniturile fiscale
2. emisiunea banilor de hîrtie peste
necesităţi
3. contribuţii pentru asigurări sociale
4. ajutoare transferuri din străinătate
5. sume primite din participaţii de capital în
străinătate
6. venituri nefiscale

Resurse ordinare Resurse extraordinare

10. Definiţi noţiunea de buget consolidat, şi după structura

acestui buget, resursele financiare publice cuprind:

1. resurse financiare aferente bugetare de

stat
2. resurse financiare ale asigurărilor sociale
de stat
3. resurse financiare cu destinaţie specială
4. resurse financiare a întreprinderilor
publice
5. resurse financiare de trezorerie

11. Alegeţi varianta corectă, ca venit financiar public, transferul

reprezintă:
a. ajutoare primite de la ţările dezvoltate de către
ţările în curs de dezvoltare

195
 b. impozite transferate în bugetul statului de către
agenţii economici
c. împrumuturile de stat

12. Puneţi în locul punctelor expresia potrivită:

1. ……………………… presupune redistribuirea resurselor pentru
a satisface nevoile de educaţie, protecţie şi asigurări sociale,
sănătate ş.a.
2. ……………………… creşterea dobânzii atrage creşterea
preţurilor ce duce la creşterea nominală a încasărilor fiscale.
3. ………………………, care influenţează asupra evoluţiei PIB,
ceea ce poate determina creşterea veniturilor impozabile.
4. …………………………., sintetizează influenţa celorlaţi factori
prin dimensiunea cheltuielilor publice. Comparată ca nivelul
resurselor, posibil de mobilizat, rezultă mărimea deficitului
bugetar.

Expresiile: a. factori monetari,

b. factori sociali,
c. factori economici,
d. factori de natură financiară.

STUDIU DE CAZ
1) Complectați tabelul de mai jos. Calculați structura și dinamica
impozitelor indirecte generale de stat în componența veniturilor bugetului
public național în Republica Moldova:
2008 2009 2010
Total venituri
Impozitul pe bunurile imobiliare
Veniturile FAMS
TVA
Veniturile BASS
Granturi
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
Accize
Impozitul funciar

196
Taxe vamale
Impozitul pe venitul persoanelor juridice
2) Cererea de resurse financiare publice în Republica Moldova este
determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor publice, şi este influenţată
de o mulţime de factori. Determinați și analizați factorii de influență.

Tema IX
IMPOZITELE – FORMA PRINCIPALĂ A
RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
1. Apariţia şi evoluţia impozitelor
2. Conţinutul social-economic şi funcţiile impozitelor
3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat
4. Elementele impozitului
5. Principiile de impunere
6. Aşezarea şi perceperea impozitelor
7. Clasificarea impozitelor
8. Sistemul fiscal al Republica Moldova

Bibliografie:
1. Văcărel Iu. ş.a. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
2. Filip Gh. Finanţe publice. Iaşi, 2002

1. Apariţia și evoluţia impozitelor

Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au
apărut în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate de
necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică,
îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit,
condiţionat de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice
acceptate în fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din
antichitate se cunosc în deosebi din istoria statelor antice grec şi roman.
În statele antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau
considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statală,
pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică,

197
construcţia şi înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri,
pentru temple şi serbări religioase etc.
În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste
state au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele
extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la
proprietarii de terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra
veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor
agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi
în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică,
principalul impozit a fost "tributul". La început acest impozit era
perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca
impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care
avea proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi
s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe
meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari.
Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt o dovadă şi
exemplu ale răspândirii şi diversificării în antichitate al procedeului
financiar al obligării persoanelor fizice să plătească impozite ca venituri
ale statului.
În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la
altul, condiţionat de dezvoltarea economico-socială diferită, ca şi de
concepţii şi tradiţii proprii.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii
de pământ. Concepţional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a
interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului.
În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerci
şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe
veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţuirile de vânzare a
sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.
În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV
existau: impozit pe veniturile cetăţenilor bogaţi, care se percepea în baza
unei "scări" progresive, impozite pe succesiuni, impozite pe sare, taxe
vamale la intrarea mărfurilor în republică.
Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în
Principatele Romane, în care şirul de mare a dărilor ordinare cuprindea
birul aşezat ca "cisla" asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de

198
"sferturi", văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc., cărora li se adăugau
dările extraordinare - ploconul steagului la urcarea pe tron a
domnitorului, ajutorinţele şi altele.
În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării
meşteşugurilor şi a manufacturilor, ca şi a comerţului, diversificarea
veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii numărului şi
tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea
cheltuielilor publice pentru organele de stat.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în
Franţa, Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789
a decis reforma impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute până
atunci de nobili şi clerci, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal,
înlăturarea unor impozite pe vânzări, prevederea drepturilor cetăţenilor
de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu "consimţământul
contribuabililor" a fost preluată atât de doctrina finanţelor publice
moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe state contemporane. Însă în
aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în
competenţa parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele
şi alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor -
ca organe reprezentative - de a institui şi modifica impozitele a fost
dominată de creşterea continuă a cheltuielilor publice în toate statele. În
consecinţă, parlamentele din statele contemporane au fost şi sunt cele mai
des forţate de împrejurări să sporească impozitele, consimţământul
cetăţenilor la aceste impozite considerându-se exprimat prin votarea
legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naţionale au
evoluat, cuprinzând tot mai multe impozite pe vânzarea bunurilor sau de
consumaţie, accize speciale sau monopoluri fiscale cuprinse în preţurile
de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale şi alte venituri ale bugetelor.
Dintre acestea, impozitele pe consum, accizele şi monopolurile fiscale
depăşesc în unele state ponderea celorlalte impozite în rândul veniturilor
bugetare.
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de
înlăturarea deosebirilor dintre legislaţiile fiscale naţionale ale statelor
membre ale Comunităţii Europene, de armonizarea acestor legislaţii şi de

199
instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare subordonate
politicii fiscale comunitare.

2. Conţinutul social-economic al impozitelor şi taxelor

Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale
aparţin perioadei de statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la
prelevări asupra bunurilor private, iar odată cu introducerea monedei se
practică impozite în bani. În literatura de specialitate se întâlnesc mai
multe noţiuni de impozit, însă cea mai frecvent întâlnită este următoarea:
Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu
nerambursabil, datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice
şi juridice pentru veniturile care le obţin sau pentru averea pe care o
posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.
Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de
impozite se face în baza autorizării conferite prin lege. Nici un impozit
al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă există legea respectivă
la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este
benevolă, ci are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin
venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse impozitării conform
legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la
fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi
nerambursabil. Adică, transferurile de impozite făcute în aceste fonduri
sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o
plată în schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii
imediate şi direct din partea statului, pe de altă parte, ca o diferenţă între
cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb în
viitor.
Rolul impozitelor da stat se manifestă pe plan financiar, economic
şi social. Rolul cel mai important al impozitelor este cel financiar,
deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor
financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În ultimul

200
timp s-a accentuat rolul impozitelor pe plan economic, caracterizat prin
încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie în
activitatea economică. Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în
faptul că, prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei
părţi importante din PIB între clase şi pături sociale.
În literatura de specialitate se vorbeşte de existenţa unor limite ale
impozitelor, caracterizată ca pondere a acestora în PIB. Limita
impozitelor dintr-o anumită ţară este influenţată atât de factori externi
sistemului de impozite, cât şi de factori interni (proprii) ai acestuia.
Din categoria factorilor externi ce influenţează limita impozitelor
se pot menţiona: nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitelor pe
plan internaţional, condiţii de natură politică, economică, socială etc.
În cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care
influenţează limita impozitelor, locul cel mai important îl ocupă
progresivitatea coteor de impunere. Astfel în ţările în care impozitele au o
pondere mai ridicată în PIB, cote de impunere au o progresivitate mai
înaltă.
Funcţiile impozitelor
Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte
din veniturile realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din
costul serviciilor prestate în folosul solicitanţilor. Impozitele la care sunt
obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei funcţii:
a) Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a
societăţii (fiscală) este o obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau
juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. Aceste
fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi
acţiuni cu caracter general, folosind întregii colectivităţi ca:
finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte
acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este
operaţiunea de preluare a unor resurse în vederea repartizării lor
pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora decât
posesorii iniţiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor,
înfâptuindu-se pe mai multe planuri pentru satisfacerea tuturor
trebuinţelor generale ale societăţii. Datorită faptului că redistribuirea
exagerată şi nerealistă are consecinţe grave asupra cointeresării şi
responsabilităţii, practicarea acestuia prin metode administrative şi

201
gratuite justificată va fi înlocuită cu redistribuirea prin metode economice
sau restituibile. În cazurile când redistribuirea se realizează pe baza
principiului mutualităţii, aceasta este nu numai inerentă dar şi echitabilă.
c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică)
acţionează în mod diferit în cazul unităţilor economice sau a
persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe
se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de
lucrări şi servicii publice, rentabilitatea, eficienţa economico-
financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se
stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi
ale altor bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se
limitează realizarea de venituri exagerate, etc.

3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat

În legătură cu dreptul statului de a reglementa sistemul de
impunere, în literatura de specialitate, au fost emise mai multe teorii:
• Teoria organică a fost teoretizată de gânditori de frunte ai
filosofiei clasice germane: Hegel, Fichte şi Schelling. Potrivit acestei
teorii "statul s-a născut din însăşi natura omenească" iar dreptul de
impunere este un produs necesar dezvoltării istorice a popoarelor". În
aceste condiţii, dreptul de impunere nu este necesar să fie justificat,
deoarece toate popoarele trăiesc în "viaţa de stat şi toate statele pentru
garantarea existenţei lor, au nevoie de exercitarea dreptului de impunere".
Scopul exercitării acestui drept este de a constitui fonduri băneşti
necesare menţinerii organizării de stat ori "scopul fiind absolut necesar se
impune ca şi mijlocul pentru realizarea scopului să fie imperativ".
• Teoria sociologică. Potrivit acestei teorii, statul este considerat a
fi un "stăpân absolut" născut din frământările organizărilor sociale şi
reprezintă "forţa brutală" a minorităţii organizate pentru a impune
împotriva majorităţii stăpânite. Conform acestei teorii, deţinătorul puterii
nu era legat de drept, deoarece emană de la el - voinţa lui era dreptul.
Prin urmare, voinţa capricioasă a suveranului determină normele de
conduită socială.
Instituirea dreptului de a percepe impozite şi taxe a apărut o dată
cu crearea unui aparat public complicat şi cu necesitatea de a avea
mijloacele de întreţinere şi funcţionare. Pentru a menţine această forţă
publică sunt necesare contribuţiile cetăţenilor.

202
 • Teoria contractului social a fost întemeiată de Thomas Hobbles
şi dezvoltată de Jean-Jeacques Rousseau în lucrarea "Contractul social".
În teoria contractului social, dreptul formal de impunere apare ca
rezultatul unei înţelegere între stat şi contribuabili. Cetăţenii renunţă la o
parte din libertăţi, făcând, în acelaşi timp, şi sacrificii de ordin material
concretizate în impozite, în schimbul unor activităţi realizate şi garantate
de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioară, căreia i se supun
oamenii liberi care 1-au creat pe baza unui contract.
• Teoria echivalenţei numită şi teoria schimbului sau teoria
intereselor a fost fondată de Adam Smith şi continuată de Charles Louis
Montesquieu.
Conform concepţiei economistului Adam Smith maximele sau principiile
fundamentale ale impunerii, devenite foarte tradiţionale în ultimele
decenii sunt:
1) maxima de justiţie: "cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la
cheltuielile guvernamentale, atât cât le permite facultăţile proprii, adică
în proporţia veniturilor pe care le realizează sub protecţia statului";
2) maximi de certitudine: "impozitul stabilit fiecărui cetăţean trebuie să
fie prestabilit şi nu arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plaţii trebuie să
fie cert pentru contribuabil, ca şi pentru orice altă persoană".
3) maxima comodităţii: "toate contribuţiile trebuie să fie pretinse la
termenele şi urmând procedeul care este mai convenabil
contribuabilului";
4) maxima economiei: "toate contribuţiile trebuie să fie stabilite de o
manieră care să scoată din buzunarul cetăţeanului cât mai puţin posibil
faţă de ceea ce urmează să intre în trezoreria statului”.
Teoria echivalenţei impozitelor a fost actualizată oficial în SUA. de
câtre Tribunalul Suprem Federal. Această actualizare a teoriei
echivalenţei impozitelor cuprinde, mai mult decât formulările teoretice
anterioare, caracterizarea echivalentului pe care statul modern îl acordă
contribuabilului de impozite şi care constă atât în protecţia persoanei şi
proprietăţii lor, cât şi în toate avantajele publice social-culturale. Deci
statul stabileşte cota de impunere a supuşilor în raport cu avantajele
create, dînd în acelaşi timp şi măsura acestora în raport cu mărimea
serviciilor sau avantajelor - cu cât vor fi mai mari, cu atât impozitele vor
fi mai ridicate. Impozitul, aşa cum afirma Charles Louis Montesquieu,
este "o porţiune pe care o dă fiecare cetăţean din bunul său, pentru a avea
siguranţa celeilalte părţi sau pentru a se folosi de ea".

203
 După această teorie, impozitele se confruntă cu taxele, deci dacă
impozitele ar fi într-adevăr echivalente, ar trebui să măsoare în mod just
stabilirea şi perceperea lor. Practic este imposibil de stabilit pentru fiecare
cetăţean în parte, de ce anume avantaje sau serviciu se bucură în
organizarea de stat.
• Teoria siguranţei este inspirată din opera lui Jonh Locke şi
Francois Quisnay, influenţată fiind de concepţia filozofică şi de ideile
liberalismului clasic, care atribuiau statului un rol de "paznic de noapte",
de pază a dreptului şi asigurarea siguranţei publice.
Această teorie este asemănătoare cu teoria contractului social şi
teoria echivalenţei, esenţa ei constând într-un contract dintre stat şi
cetăţean. Conform acestei teorii, impozitele sunt considerate ca prima de
asigurare. Statul pe de o parte, asigură viaţa şi bunurile, iar cetăţenii, pe
de altă parte, plătesc un impozit, un fel de primă de asigurare. Teoria
siguranţei oferă, în acelaşi timp, şi măsura impozitelor, deoarece mărimea
lor va fi dată de calitatea cetăţeanului şi valoarea bunurilor pe care le
posedă.
Teoria siguranţei a fost combătută pe motiv că statul nu îşi asumă
vreun angajament formal de asigurare faţă de cetăţeanul său. Dacă ar
exista un asemenea angajament, s-ar impune o despăgubire din partea
statului, atunci când bunurile contribuabililor au fost distruse s-au
sustrase.
• Teoria sacrificiului. Conform acestei teorii, raţiunea impozitului
este justificată de însăşi natura statului, în sensul că statul este un produs
necesar al dezvoltării istorice şi nicidecum o organizare socială bazată pe
voinţa declarată a cetăţenilor sau a unui grup de cetăţeni. Astfel, cei care
vor recunoaşte că viaţa socială, în complexitatea ei, nu poate exista decât
sub forma organizării de stat, trebuie să recunoască şi dreptul la
impunere. Dreptul statului de a stabili şi percepe impozite este o
consecinţă directă a obligaţiei sale de a îndeplini funcţiile şi sarcinile de
stat. Toţi cetăţenii provoacă o serie de cheltuieli pe care statul este obligat
să le onoreze şi, prin urmare, aceste cheltuieli trebuie finanţate de cei care
le cauzează. De aici impozitul apare nu ca un contraserviciu special
pentru anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetăţenilor
pentru asigurarea existenţei şi a condiţiilor de dezvoltare a întregului
social căruia îi aparţine. În acest sens, datoria de contribuţie a cetăţenilor
este analogică cu datoria de cetăţean.

204
 Independent de aceste teorii, toţi cetăţenii au obligaţia a plăti
impozitele, fără a se avea în vedere interesele fiecărui contribuabil în
parte, ci numai interesele colectivităţii, luată ca un ansamblu de entităţi
independente.

4. Elementele impozitului
Impozitul reprezintă un instrument complex alcătuit dintr-un şir de
componente. Principalele elementele ale impozitului înaintate în teoria şi
practica financiară sunt următoarele:
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza
aşezării acestuia şi poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului,
scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel, ca obiect al impozitului poate
apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi
veniturile persoanelor fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de
transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau
lucrarea executată, bunul importat sau uneori cel exportat în cazul
impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează
taxe de timbru şi înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea,
autentificarea unor acte, deschiderea şi dezbaterea succesiunilor,
soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care
se fundamentează evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate
să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau să difere de acesta. Astfel,
atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau preţul
acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate
cazurile impozitului pe venit. Când este vorba de bunuri ca obiect al
impozitului, atunci avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată
în m.p. sau ha este şi element de calcul
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar
calculul se face în funcţie de valoarea acesteia.

205
 Situaţie asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când
obiectul taxării îl constituie dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu
acest prilej, în timp ce baza de calcul este valoarea acesteia.
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică
sau juridică deţinătoare sau realizatoare a obiectului impozabil şi care
potrivit legii este obligat la plata acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă
în ultima instanţă impozitul (căruia i se adresează). Deoarece adesea se
fac confundări între subiect şi suportator al impozitului trebuie de făcut o
distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul sunt
una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri
suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. În cazul
impozitelor directe aceste două elemente sunt reprezentate de una şi
aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii,
contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină
fiscală. În cazul impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar
ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe agenţii economici care
produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit, însă
suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în
momentul procurării produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele
indirecte plătite de unele persoane sunt transpuse în sarcina altor
persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit
ori, excepţional, averea). Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai
multe forme: salariu, profit, dividend etc. Averea poate apărea sub formă
de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile sau
imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna
coincide cu obiectul impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu
coincide cu obiectul impunerii, deoarece impozitul se plăteşte din venitul
obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă
obiectul sau materia impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor;
m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea cilindrică la mijloacele de
transport etc.
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare)
reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi
stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale.
Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură.

206
 Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul.
Cota procentuală poate fi:
- proporţională;
- progresivă;
- regresivă.
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul
măsurilor privind identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului,
evaluarea obiectului impozabil, determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul
trebuie achitat faţă de stat. El apare ca:
- interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget;
- dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele
normative fiscale (financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii,
amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care
folosesc forţa de muncă cu randament scăzut. Ele pot avea şi un
caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor categorii
sociale ale populaţiei.
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este
cazul reducerii bazei impozabile la impozitul pe venit reinvestit în
anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite
şi taxe să-şi achite obligaţiile înainte de expirarea termenelor
prevăzute de lege, de regulă, până la primul termen de plată. Ca
bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii
de contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai
determina pe plătitori să-şi achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de
buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de inflaţie.
• Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată
şi respectiv, fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce
urmează să fie vărsate la buget.
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde,
având scopul de a întări odată în plus caracterul obligatoriu al achitării
impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată penalizările aplicate
plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la
impunere sunt majorările de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale

207
pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor legii
penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi
răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi
persoanelor juridice, în cazurile în care încălcare normelor privind
impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive ale vreuneia dintre
infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.

5. Principiile impunerii
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni efectuate
în baza legii care au scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei
anumite persoane fizice sau juridice. Pentru ca un sistem fiscal să poată fi
considerat raţional trebuie să satisfacă o serie de cerinţe sau principii,
care se referă la dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor,
precum şi la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală.
Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreşte ca fiecare
impozit introdus să răspundă cerinţelor unor anumitor principii şi anume:
principiului de echitate fiscală, de politică financiară, de politică
economică şi principii social-politice.
Principii de echitate fiscală. Echitatea fiscală înseamnă dreptate
şi justeţe în materie de impozite. Ea presupune impozitarea diferenţiată a
veniturilor şi a averii în funcţie de puterea contributivă a subiectului
impozitului şi scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri
mici. Echitatea fiscală indică îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii.
Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de
impozit a unui anumit venit, care ar permite satisfacerea nevoilor de trai
strict necesare.
Remarcăm că minimul neimpozabil poate fi stabilit numai în cazul
impozitelor directe, cu precădere la impozitele pe venit, neavând
aplicabilitate în impozitarea indirectă.
Fixarea sarcinii fiscale în funcţie de puterea contributivă a fiecărui
plătitor, adică luarea în consideraţie a mărimii venitului sau a averii care
este obiectul impunerii, precum şi a situaţiei personale a contribuabilului,
cum ar fi situaţia familială (celibatar sau căsătorit, numărul persoanelor
aflate în întreţinere etc).
Instalarea parităţii fiscale, cea ce înseamnă că la o anumită putere
contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită egală cu
sarcina fiscală a altei categorii sociale, sarcina fiscală a unei persoane să

208
fie stabilită egală cu sarcina fiscală a altei persoane din aceeaşi categorie
socială.
Instituirea impunerii generale, adică să cuprindă toate categoriile
sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care
posedă un anumit gen de avere, cu excepţia persoanelor ale căror venituri
se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Condiţiile expuse mai sus îşi găsesc reflectare în modul de
dimensionare a impozitului considerat şi de determinare a cuantumului
impozitul ui . Practica fiscală, în acest sens, cunoaşte impunerea în sume
fixe şi impunerea în cote procentuale.
Impunerea în sume fixe este de origine mai veche, are un grad mai
mare de subiectivism. Un asemenea impozit, cunoscut sub denumirea de
capitaţie, era răspândit pe larg în Evul Mediu. Cuantumul impozitului era
stabilit abuziv, fiind determinat nu de mărimea venitului sau a averii şi
nici de situaţia personală a plătitorului, dar de necesarul de mijloace
pentru a fi colectate. Evident, acest procedeu de impunere nu se
potriveşte cu echitatea fiscală.
O dată cu liberalizarea economică, impunerea în sume fixe a cedat
treptat locul impunerii în cote procentuale. Practica fiscală a generat
diversificarea caracterului cotelor, aşa că poate fi întâlnită impunerea în
cote proporţionale, în cote progresive şi în cote regresive.
Impunerea în cote proporţionale reprezintă o manifestare
nemijlocită a egalităţii în faţa impozitelor. În cazul acestui procedeu de
impunere se menţine constantă cota de impunere indiferent de modificare
a mărimii obiectului impunerii, se aplică aceeşi cotă oricare ar fi
dimensiunile materiei impozabile, cota impozitului rămâne invariabilă la
labilitatea gabaritelor obiectului impozabilr. Prin aceasta se asigură în
permanenţă aceeaşi proporţie între volumul venitului sau valoarea averii
şi cuantumul impozitului datorat. Impunerea în cote proporţionale este
proprie calculării impozitelor de tip real - funciar, pe imobil, pe genuri de
activitate etc. şi se întâlneşte şi în cazul impozitelor indirecte - taxa pe
valoarea adăugată, accizele, taxa vamală, taxa de timbru etc.
Cu toate că introducerea impunerii în cote proporţionale a fost un
mers-înainte faţă de impunerea în sume fixe, totuşi nu s-a atins o justeţe
irevocabilă în repartizarea sarcinilor fiscale. Astfel, nici impunerea în cote
proporţionale nu a soluţionat problema ce reiese din axioma că puterea
contributivă a diferitelor categorii sociale creşte pe măsură ce acestea
obţin venituri mai mari sau posedă averi mai importante.

209
 Depăşirea acestei deficienţe a impunerii în cote proporţionale s-a
obţinut prin introducerea impunerii în cote progresive. Acestui procedeu
îi este caracteristică sensibilitatea cotei de impunere la modificarea
obiectului impozabil. Nivelul cotei nu rămâne constant, dar creşte pe
măsura sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce face ca
dinamica cuantumului impozitului să o devanseze pe cea a volumului
materiei impozabile. Cotele progresiei pot creşte fie într-un ritm constant,
fie într-unui variabil. Impunerea progresivă se întâlneşte în practica
fiscală sub forma impunerii în cote progresive simple (globale) şi sub
forma impunerii în cote progresive compuse (pe tranşe de venit).
În cazul impunerii în cote progresive simple, se aplică aceeaşi cotă
asupra întregii materii impozabile aparţinând unui plătitor. Cota de
impozit va fi cu atât mai mare, în limitele progresivităţii stabilite, cu cât
volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul impozitului
datorat statului reprezintă produsul dintre venitul (averea) impozabil şi
cota impozitului corespunzătoare nivelului respectiv al acestuia.
Impunerea în cote progresive simple, deşi se bazează pe creşterea
cotei de impozit pe măsura sporirii mărimii materiei impozabile, prezintă
totuşi unele neajunsuri. Astfel, această modalitate de impunere îi
dezavantajează pe cei care au venituri al căror nivel se situează la limita
imediat superioară celei până la care acţionează o anumită cotă de
impozit.
Impunerea în cote progresive compuse presupune divizarea
materiei impozabile în mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă de
venit (avere) este stabilită o anumită cotă de impozit. Prin însumarea
impozitelor parţiale, calculate pentru fiecare tranşă de venit (avere) în
parte, se obţine impozitul total de plată ce revine în sarcina unui
contribuabil.
Impunerea în cote progresive compuse înlătură neajunsurile
semnalate de impunerea în cote progresive globale. Ea este folosită pe
larg la impunerea veniturilor obţinute de persoanele fizice, fiind însă
întâlnită şi la unele impozite pe avere.
Practica fiscală cunoaşte şi impunerea în cote regresive care se
întîlneşte mai rar, atît în trecut, cât şi în prezent. Ea se aplică în cazuri
excepţionale, pentru perioade limitate de timp, în scopul soluţionării
unor probleme de ordin economic sau politic. Acestui procedeu îi este
proprie de asemenea sensibilitatea cotei de impunere la modificarea
obiectului impozabil. Insă în acest caz nivelul cotei descreşte pe măsura

210
sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica
cuantumului impozitului să fie inferioară dinamicii volumului materiei
impozabile. Cotele regresiei, similar progresiei, pot descreşte fie într-un
ritm constant, fie într-unui variabil. Impunerea regresivă se întâlneşte în
practica fiscală sub forma impunerii în cote regresive simple (globale) şi
sub forma impunerii în cote regresive compuse (pe tranşe de venit).
In cazul impunerii în cote regresive simple, se aplică aceeaşi cotă
asupra întregii materii impozabile aparţinând unui plătitor. Cota de
impozit va fi cu atât mai mică, în limitele regresivităţii stabilite, cu cât
volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul impozitului
datorat statului reprezintă produsul dintre venitul (averea) impozabil şi
cota impozitului corespunzătoare nivelului respectiv al acestuia.
Impunerea în cote regresive compuse presupune divizarea materiei
impozabile îri mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă de venit (avere)
este stabilită o anumită cotă de impozit. Prin însumarea impozitelor
parţiale, calculate pentru fiecare tranşă de venit (avere) în parte, se
obţine impozitul total de plată ce revine în sarcina unui contribuabil.
Vom insista asupra necofundării noţiunii impunere în cote
regresive cu cea de impozite regresive. Impozitele regresive sunt acele
impozite care, fiind achitate, diminuează într-o proporţie diferită
veniturile, afectând mai mult veniturile mici. De regulă, aceasta se referă
la impozitele indirecte. Afirmaţia se bazează pe faptul că impozitul
indirect plătit - la cumpărarea unei mărfi sau cănd se apelează la un
anumit serviciu - ca suma fixă pe unitatea de produs sau sub forma cotei
procentuale, este acelaşi pentru toţi cumpărătorii (beneficiarii
serviciului), indiferent de mărimea veniturilor acestora. Cu alte cuvinte,
ponderea impozitului indirect în venitul cumpărătorului este invers
proporţională cu venitul acestuia.
După cum se observă, modul de impunere bazat pe utilizarea
cotelor progresive compuse, într-o măsură mai mare decât celelalte,
permite respectarea cerinţelor echităţii fiscale, fapt ce a determinat
extinderea aplicării lui în practica fiscală internaţională.
Revenind la principiul echităţii fiscale, vom menţiona că
realizarea lui este posibilă numai în cazul întrunirii simultan a tuturor
condiţiilor expuse mai sus, care în ansamblu îi formează esenţa.
Principii de politică financiară. Această grupă de principii le
înglobează pe cele de ordin financiar, constituie cerinţele ce oferă
realizarea obiectivelor financiare - acumularea mijloacelor publice.

211
 Astfel, impozitul trebuie să corespundă următoarelor criterii: randament
financiar ridicat, stabilitate şi elasticitate.
Randamentul financiar ridicat al impozitului poate fi atins prin
realizarea unui şir de condiţii, principalele fiind:
Universalitatea impozitului, prescripţie că el trebuie să fie plătit
de toate persoanele fizice şi/sau juridice care obţin venituri din aceeaşi
sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi procură aceeaşi categorie de
bunuri. Caracterul universal al impozitului presupune ca întreaga
materie impozabilă ce aparţine unei persoane să fie supusă impozitării.
Obligativitatea impozitului, clauză ce exclude posibilitatea de
evaziune fiscală, elimină eventualitatea de sustragere de la impunere a
unei părţi din materia impozabilă.
Eficienţa impozitului, prevedere ca volumul cheltuielilor pentru
stabilirea obiectului impozabil, calcularea cuantumului şi perceperea
impozitului să fie cât mai redus.
Convenienţa impozitului înseamnă comoditatea achitării lui de
către contribuabil în termen şi mod convenabil.
Stabilitatea impozitului, privită din punctul de vedere al misiunii lui
financiare, înseamnă menţinerea constantă a randamentului impozitului
de-a lungul întregului ciclu economic, indiferent de faza parcursă. Aceasta
înseamnă că randamentul impozitului nu trebuie neapărat să sporească
concomitent cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioada
de ascensiune economică şi nici să scadă în stadiul de recesiune a
economiei.
Elasticitatea impozitului presupune reacţia automată a impozitului
la condiţiile economice schimbătoare, fără a fi necesare ajustări în cotele
impozitelor, posibilitatea de adaptare maşinală continuă a acestuia la
necesităţile de venituri ale statului. Astfel, dacă economia se află în
recesiune, impozitul trebuie să aducă acelaşi volum de resurse financiare
pentru finanţarea cheltuielilor publice, ca şi până la declin.
Principii de politică economică. Această grupă de principii are în
vedere criteriile de construcţie a impozitului, datorită cărora el exercită,
în afară de cea financiară, o altă misiune importantă - de influenţare a
proceselor economice. Maniera de formarie a impozitului îl trasformă în
instrument de stimulare, reglementare sau deprimare economică.
Impozitele, în rolul de instrumente ale politicii economice, pot fi
folosite pentru impulsionarea sau suprimarea dezvoltării unor sectoare sau
ramuri ale economiei, de stimulare ori de reducere a producţiei sau a

212
consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a
importului anumitor bunuri etc.
Încurajarea dezvoltării unui sector (ramuri) economic poate fi
realizată şi prin măsuri de ordin fiscal, cum sunt: micşorarea impozitelor
directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în
remura dată; «reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a
mărfurilor autohtone produse în branşa respectivă; stabilirea unor taxe
vamale ridicate la importul produselor şi/sau serviciilor identice sau
substituibile de profilul domeniului protejat; facilitarea amortizării
accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la
reducerea profitului impozabil al întreprinderilor din ramura favorizată
etc. Frânarea dezvoltării unei sfere, acţiune necesară în condiţiile
hupraproducerii sau "supraîncălzirii" economiei, poate fi obţinută prin
modificarea instrumentelor fiscale de politică economică în sens opus.
În scopul creşterii consumului unui anumit bun, autorităţile
procedează la micşorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte
percepute pe vânzarea acestuia. Şi invers, dacă se urmăreşte reducerea
consumului, atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit
aplicate la vânzarea bunului respectiv.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată
prin măsuri fiscale care consistă în restituirea parţială sau integrală a
impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate; reducerea nivelului
taxelor vamale percepute la importul anumitor mărfuri, utilizate la
fabricarea produselor destinate exportului. Limitarea accesului
mărfurilor străine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu
caracter protecţionist la importul anumitor mărfuri, iar restrângerea
exportului unor categorii de produse - prin practicarea de taxe vamale la
exportul acestora. Pentru stimularea investiţiilor se apelează la reducerea
impozitului aferent profitului investit în maşini, utilaje şi alte
echipamente active. în scopul atragerii clasei mijlocii în procesele
investiţionale, se recurge la scutirea de impozit a sumelor investite de
persoanele cu venituri medii. în vederea combaterii inflaţiei, se recurge
la majorarea impozitelor.
Vom menţiona că impozitele sunt instrumente macroeconomice de
o deosebită forţă, provoacă puternice efecte cu caracter diferit, uneori
diametral opus, cu totul neaşteptate şi nedorite. Din acest punct de
vedere, acţiunile de politică economică promovate prin intermediul
impozitelor trebuie să fie bine chibzuite fiscal, ajustate la mediul

213
economic şi tradiţiile sociale concrete, concordate cu instrumentele
politicii economice de natură monetară, creditară şi bugetară.
Principii social-politice. Această grupă de principii are în vedere
criteriile de construcţie a impozitului, datorită cărora el este utilizat la
realizarea obiectivelor de ordin social şi politic. Maniera de formaţie a
impozitului îl transformă în instrument de protejare sau suprimare
economică a unor grupuri sociale.
Pentru sprijinirea materială a contribuabililor cu venituri mici şi a
celor care au un anumit număr de persoane la întreţinere se acordă unele
facilităţi la impunere. Analog, persoanelor cu anumite merite faţă de ţară
(veterani ai războaielor, participanţi la acţiuni de apărare civilă etc.) li se
acordă diferite scutiri fiscale. Se bucură de înlesniri fiscale grupuri
sociale profesionale - militari, mineri, agricultori, angajaţi cu condiţii
nocive de muncă etc.
Impozitele sunt folosite şi pentru limitarea consumului unor
produse care au consecinţe dăunătoare asupra sănătăţii (tutun, băuturi
alcoolice) şi pentru impunerea suplimentară a grupurilor sociale cu
venituri mari, care procură mărfuri de lux, bijuterii, automobile etc.
Este cunoscut şi impozitul pe celibatari şi persoanele căsătorite fără copii,
pentru a se stimula creşterea natalităţii.
De regulă, partidul de guvernământ urmăreşte ca politica fiscală pe
care o promovează să fie în concordanţă cu interesele categoriilor şi
grupurilor sociale pe care le reprezintă. Folosind impozitele ca instrument
politic, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, încearcă să-şi
menţină influenţa în rândurile categoriilor sociale susţinătoare, mai ales în
prejma alegerilor. De menţionat că aceste acţiuni de politică financiară nu
se înscriu în raţiunea financiară sau economică, sunt în detrimentul altor
categorii sociale şi dăunează evoluţiilor economice de perspectivă.
Principiile impunerii, având un caracter universal, poartă totuşi
amprenta particularităţilor condiţionate de preferinţele, priorităţile,
obiectivele, politicile acceptate pentru o perioadă sau alta, de o guvernare
sau alta, ori de o ţară sau alta.

6. Aşezarea şi perceperea impozitelor

Aşezarea şi perceperea impozitelor (asieta) impozitelor reprezintă
un proces complex, care presupune efectuarea unui şir de operaţii

214
succesive constând în stabilirea obiectului impozabil, determinarea
cuantumului impozitului şi perceperea (încasarea) impozitului.
Metode de evaluare a materiei impozabile. Stabilirea obiectului
impozabil are drept scop constatarea şi evaluarea materiei impozabile.
Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii, este necesar
mai întâi ca organele fiscale să constate existenţa acestora, iar mai apoi să
procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile constă în
determinarea dimensiunii acesteia. Ea poate fi efectuată prin două
metode:
- metoda evaluării indirecte, bazată pe prezumţie;
- metoda evaluării directe, bazată pe probe.
Metoda evaluării indirecte poate fi realizată prin trei variante:
- evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil;
- evaluarea forfetată;
- evaluarea administrativă.
Evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil
poate fi efectuată numai în cazul impozitelor reale şi permite
determinarea mărimii obiectului impozabil ci o anumită aproximaţie. De
exemplu, în cazul impozitului funciar, pentru stabilirea obiectului
impozabil erau folosite drept criterii următoarele semne: suprafaţa de
teren (fără a lua în consideraţie bonitatea sau destinaţia acestuia);
numărul total de animale sau numărul animalelor de tracţiune din
gospodărie; cantitatea de sămînţă utilizată la sămănat; preţul pămîntului;
mărimea arendei etc.
În cazul impozitului pe clădiri, semnele potrivit cărora se stabilea
mărimea impozitului erau şi mai diverse: numărul coşurilor de fum
(Rusia); lungimea fasadei (Amsterdam); locul amplasării; mărimea
chiriei etc. Această evaluare este simplă şi puţin costisitoare, în schimb –
arbitrară şi inexactă.
Evaluarea forfetată constă în faptul că organele fiscale, cu
acordul contribuabilului, atribuie o anumită valoare obiectului
impozabil. Cu toate că această metodă este mai "democratică", evident
că nici în acest caz nu se poate stabili cu exactitate mărimea obiectului
impozabil.
Evaluarea administrativă constă în faptul că organele fiscale
stabilesc mărimea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la
dispoziţie. În măsura în care contribuabilul nu este de acord cu

215
evaluarea făcută de organul fiscal, el are dreptul să o contesteze,
prezentând argumentele de rigoare.
Determinarea obiectului impozabil prin evaluarea indirectă nu
prezintă dificultăţi, este simplă şi puţin costisitoare. Însă această
metodă nu permite stabilirea exactă a mărimii obiectului impozabil,
ceea ce se reflectă negativ asupra echităţii fiscale.
Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare:
evaluarea pe baza declaraţiei a unei terţe persoane şi evaluarea pe baza
declaraţiei plătitorului.
Evaluarea pe baza declaraţiei a unei terţe persoane constă în
faptul că mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei
scrise pe care o terţă persoană, care cunoaşte această mărime, este
obligata prin lege să o depună la organele fiscale. Astfel, de exemplu,
agentul economic declară salariile pe care le-a plătit muncitorilor şi
funcţionarilor săi, chiriaşii declară chiria achitată proprietarului etc.
Această modalitate elimină într-o anumită măsură tentaţia de a sustrage
materia impozabilă de la impunere, deoarece se consideră că declarantul
nu este interesat în ascunderea adevărului. Utilizarea acestei evaluări
este posibilă numai in cazul impozitării anumitor venituri.
Evaluarea pe baza declaraţiei plătitorului constă în faptul ea
subiectul impozitului este determinat prin lege să declare mărimea
materiei impozabile. Contribuabilul este obligat să ţină evidenţa
veniturilor şi cheltuielilor realizate în procesul de activitate, să
întocmească raportul privind rezultatele financiare, să înainteze
organelor fiscale declaraţia privind veniturile obţinute sau averea
posedată. Această modalitate de evaluare are aplicabilitate mai largă, însă
se consideră că ea admite posibilităţi mai mari de evaziune fiscală prin
prezentarea unor declaraţii nesincere şi prin imposibilitatea organelor
fiscale de a controla veridicitatea datelor prezentate.
Modalităţi de determinare a cuantumului impozitelor.
Determinarea cuantumului impozitului se efectuează prin două
metode: metoda de repartiţie şi metoda de cotitare .
Metoda de repartiţie, care s-a practicat până în primele stadii de
dezvoltare a capitalismului, constă în faptul că autoritatea fiscală,
în funcţie de necesităţile de resurse publice, stabilea suma
globală a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg teritoriul ţării.
Această sumă era repartizată ulterior pe unităţi administrative-
teritoriale, care se împărţea mai departe pe contribuabili. Acest

216
mod de stabilire a cuantumului impozitului nu are la baza sa careva
justificare economică şi urmare nu este potrivit principiului echităţii
fiscale.
Metoda de cotitare, folosită pe larg în practica
contemporană, constă în calcularea mărimii impozitului prin
aplicarea cotelor asupra obiectului impozitului, determinat pentru
fiecare plătitor în parte
Cuantumul impozitului, în acest caz, depinde de mărimea
obiectului impozabil şi ţine cont de situaţia personală a plătitorului
impozitului.
Vom menţiona că, conform metodelor de determinare a
cuantumului, impozitele se împart în impozite de repartiţie şi impozite
de cotitare.
Procedee de percepere a impozitelor. După stabilirea mărimii
impozitului, organele fiscale sunt obligate să aducă la cunoştinţă
contribuabililor cuantumul impozitului datorat şi termenele de plată a
acestuia. Următorul act este perceperea impozitelor, care este una din
principalele acţiuni ale procesului de impozitare.
Metodele de percepere a impozitelor au evoluat de asemenea
de-a lungul timpului reprezentând: colectarea impozitelor datorate de
către unul din contribuabilii fiecărei localităţi; încasarea impozitelor
prin intermediul concesionarilor (arendaşilor); perceperea impozitelor
de către aparatul specializat (fiscal) al statului.
Colectarea impozitelor datorate de către unul din
contribuabilii fiecărei localităţi este proprie perioadei timpurii de
existenţă a statului şi se reduce la colectarea impozitelor de unul din
diriguitorii comunităţii, care ulterior transmitea bunurile şi valorile
colectate unei subdiviziuni a autorităţii fiscale. Această metodă s-a
menţinut şi mai târziu, însă aplicarea ei era mai îngustă, cu precădere în
regiunile îndepărtate, izolate, greu accesibile, unde detaşamentele
fiscului ajungeau foarte rar.
Încasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor
(arendaşilor) consta în faptul că autoritatea fiscală, contra unei părţi din
suma colectată, ceda dreptul de colectare a impozitelor unor cetăţeni
Deoarece profiturile acestora depindeau de încasările fiscale, este evidenta
dorinţa lor de a exagera povara fiscală, şi aşa injustă din cauza metodei oi
arbitrare de impozitare. Desigur, în condiţiile lipsei unei evidenţe certe şi

217
exacte, erau frecvente falsificările şi delapidările, fapt ce conducea la o
eficienţă joasă a impozitelor.
Perceperea impozitelor de către aparatul specializat
(fiscal) al statului înseamnă în esenţă că funcţia de colectare a
impozitelor este exercitată de un organ legal cu funcţii în finanţe al
administraţiei publice.
Încasarea impozitelor printr-un organ specializat al statului a
început să fie aplicată pe larg în perioada capitalismului premonopolist,
iar în prezent a devenit metoda dominantă de percepere a
impozitelor şi taxelor.
Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizează prin mai
multe forme: direct de la plătitori; prin stopaj la sursă; prin aplicarea de
timbre fiscale.
În cazul încasării impozitelor direct de la plătitori, sunt
posibile doua variante:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor
fiscale
pentru a achita impozitul datorat statului;
b) organul fiscal are obligaţiunea de a se deplasa la
domiciliul
plătitorului pentru a-i solicita să achite impozitul cuvenit.
Vom menţiona că, potrivit modului de încasare de la
plătitor impozitele se împart în impozite portabile şi impozite cerabile.
În cazul încasării impozitelor prin stopaj la sursă, impozitul se
reţine şi se varsă la buget de către o terţă persoană. De exemplu,
patronii sunt obligaţi să reţină impozitul pe salariu datorat de angajaţi şi
să-1 verse la buget. La fel procedează băncile la plata dobânzilor
titularilor de depozite de bani în cont şi societăţile comerciale la plata
dividendelor deţinătorilor de hârtii de valoare etc.
Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosită
cel mai frecvent în cazul taxei de stat, constă în procurarea timbrului
respectiv şi prezentarea lui organului care documentează sau întreprinde
acţiunea solicitată. în prezent, aria aplicării acestui mod de colectare a
impozitelor se extinde, cuprinzând şi alte impozite, cum ar fi accizele
etc.
Procedeele moderne de aşezare şi percepere a impozitelor trebuie sa
fie bine organizate, computerizate, automatizate pentru a crea comoditate

218
contribuabililor şi a asigura oportunitatea şi plenitudinea vărsămintelor la
buget.
7. Clasificarea impozitelor
În practica fiscală internaţională intâlnim o diversitate de impozite,
care se deosebesc ca formă şi continuţ. De aceea, pentru a identifica uşor
efectele diferitelor categorii de impozite în plan economic, financiar,
social şi politic este necesară gruparea acestora pe baza urmatoarelor
criterii:
- trăsăturile de formă ale impozitelor;
- obiectul asupra cărora se aşează;
- trăsaturile de fond;
- scopul urmarit de stat prin instituirea lor;
- frecvenţa perceperii lor;
- instituţia care le administrează etc.
În funcţie de scopul urmărit de stat prin introducerea lor,
impozitele se grupează:
- Impozite financiare, instituite de stat in scopul
realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului (cum
sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).
- Impozite de ordine, introduse de stat in scopul
limitării unei activităţi anume sau în vederea realizării unor obiective
nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate
asupra consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe vamale
antidumping in scopul limitarii importului anumitor mărfuri ce au pret
de dumping.
După frecvenţa cu care se realizează (respectiv, se percep la
buget), distingem:
- Impozite permanente (ordinare), care se percep cu
regularitate (de regula, anual), fiind inscrise în cadrul fiecarui buget
public.
- Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în
situaţii excepţionale (cum ar fi, de pildă, în situaţii de criză şi război)
şi se percep o singură dată, motiv pentru care ele nu sunt inscrise în
bugetul public.
După instituţia care le administrează, impozitele se grupează în
funcţie de tipul statelor în care se instituie şi percep, astfel:
În statele de tip federal distingem :

219
- impozite federale, impozite ale statelor membre
ale federaţiilor;
- impozite locale, ale departamentelor,
provinciilor sau judetelor, ale municipiilor, oraşelor şi comunelor.
În statele de tip unitar distingem:
- impozite ale administratiei centrale de stat;
- impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.
După forma plăţii impozitele sunt:
- impozite în bani;
- impozite în natură;
Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se aşează, impozitele
se clasifică în:
- impozite pe venit;
- impozite pe avere;
- impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
În functie de trasaturile de fond impozitele se grupează în două
categorii:
- impozite directe;
- impozite indirecte.
Impozite directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane
fizice sau/şi juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza
cotelor legale de impunere şi se percep direct de la subiectul impozitului
la anumite termene precis stabilite. De regula, ţn cazul acestor impozite,
subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaş persoană.
Pe baza criteriilor care stau la baza aşezării impozitelor directe, în
practica mondială, se grupeaza în:
1) impozite reale (obiective, pe produs), care:
- se stabilesc în legatură cu deţinerea unor obiecte
materiale, făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului
impozitului;
- au cunoscut o largă aplicabilitate în secolul XIX,
dar ele se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de
clădiri, exploatărilor agricole;
- în această categorie se includ: impozitul funciar;
impozitul pe clădiri; impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi
profesii libere; impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.

220
2) impozite personale (subiective), care se aşează asupra veniturilor sau
averii avându-se în vedere şi situaţia personală a subiectului impozitului.
În această categorie se includ:
- impozitele pe veniturile persoanelor fizice;
- impozitele pe veniturile persoanelor juridice;
- impozitele pe averea propriu-zisă;
- impozitele pe circulatia averii;
- impozitele pe sporul de avere etc.
Impozite indirecte se percep cu ocazia vânzarii unor bunuri şi al
prestării unor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producatori,
comercianţi sau prestători de servicii şi suportate de către consumatorii
bunurilor şi serviciilor impozabile. În cazul acestor impozite, prin lege, se
atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau
juridice decât suportatorului acestora. În funcţie de forma lor de
manifestare, impozitele indirecte se grupează în:
- taxe de consumatie;
- monopoluri fiscale;
- taxe vamale;
- taxe de timbru şi de înregistrare.

8. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal reprezintă o componentă a sistemului financiar al
Republicii Moldova şi include următoarele elemente:
-legislaţia fiscală;
-sistemul de impozite şi taxe;
-administrarea fiscală şi organele fiscale.
Toate aceste verigi sînt strîns legate între ele, deoarece, în baza
legislaţiei fiscale, organele fiscale administrează procedurile fiscale,
avînd ca scop colectarea impozitelor şi taxelor, acestea din urmă
constituind surse de venit ale statului. Eficienţa sistemului fiscal depinde
de eficienţa fiecărui element constitutiv.
Conform Codului Fiscal, sistemul fiscal al Republicii Moldova
reprezintă totalitatea: impozitelor şi taxelor, principiilor, formelor,
metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, prevăzute de
Codul Fiscal, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

221
 Legislaţia fiscală. În conformitate cu articolul 3 al Codului
Fiscal, legislaţia fiscală se constituie din:
1. Codul Fiscal;
2. Alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.
1. CF al Republicii Moldova (în continuare CF al RM) a fost adoptat prin
Legea Republicii Moldova, nr.1163-XIII din 24.04.1997 şi publicat în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.62/522 din 18.09.1997.
CF al RM a fost de multiple ori completat şi modificat. Actualmente,
CF întruneşte 9 titluri:
- Titlul I - „DISPOZIŢII GENERALE”;
- Titlul II - „IMPOZITUL PE VENIT”;
- Titlul III - „TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ”;
- Titlul IV - „ACCIZELE”;
- Titlul V - „ADMINISTRAREA FISCALA”;
- Titlul VI - „IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE”;
- Titlul VII - „TAXELE LOCALE”;
- Titlul VIII - „TAXELE PENTRU RESURSELE NATURALE”;
- Titlul IX - „TAXELE FONDULUI RUTIER”.
Prin Codul Fiscal se stabilesc:
- principiile generale ale impozitării în Republica Moldova;
- statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor
participanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală;
- principiile de determinare a obiectului impunerii;
- principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse;
- modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea
legislaţiei fiscale;
- modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu
funcţii de răspundere ale acestora.
Codul Fiscal reglementează relaţiile ce ţin de executarea
obligaţiilor fiscale în ce priveşte impozitele şi taxele generale de stat,
stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare şi percepere a
impozitelor şi taxelor locale.
Noţiunile şi prevederile CF al R.M. se aplică, în exclusivitate, în
limitele relaţiilor fiscale şi ale altor relaţii legate de acestea.
2. Conform alin.(2) din articolul 3 al CF al R.M., actele normative
adoptate de către Guvern, Ministerul de Finanţe, Inspectoratul Fiscal
Principal de Stat de pe lingă Ministerul de Finanţe, Departamentul
Vamal, de alte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale,

222
precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale, în temeiul şi
pentru executarea CF, nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să
depăşească limitele acestuia.
În cazul apariţiei unor discrepanţe între actele normative indicate la
alin.(2) şi prevederile Codului Fiscal, se aplică prevederile codului.
Impozitarea se efectuează în baza CF şi a altor acte normative
adoptate în conformitate cu acesta, publicate în mod oficial, şi care sînt în
vigoare pe perioada stabilită pentru achitarea impozitelor şi taxelor.
Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei
impuneri completează legislaţia fiscală.
Articolul 4 al CF „Tratatele internaţionale” prevede următoarele:
(1) Dacă un acord (o convenţie) intemaţional(ă) care reglementează
impunerea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi
prevederi decît cele fixate în Codul Fiscal sau în alte acte normative
adoptate în conformitate cu acesta, se aplică regulile şi prevederile
acordului (convenţiei) internaţional(e).
(2) Prevederile alin.(l) nu se aplică în cazurile cînd rezidentul statului cu
care a fost încheiat acordul (convenţia) internaţional(ă) este folosit pentru
obţinerea facilităţilor fiscale de către o altă persoană care nu este rezident
al statului cu care a fost încheiat acordul (convenţia) şi care nu are
dreptul la facilităţi fiscale.
Sistemul impozitelor şi taxelor percepute în Republica Moldova.
Sistemul impozitelor şi taxelor percepute în Republica Moldova
corespunde structurii administraţiei publice din Republica Moldova,
care este constituită din:
- administraţia publică centrală;
- administraţia publică locală.
In conformitate cu articolul 6 al Codului Fiscal al Republicii
Moldova, impozitele şi taxele percepte în Republica Moldova sînt:
- impozitele şi taxele generale de stat;
- impozitele şi taxele locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele percepute în fondul rutier.

223
 Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare;
b) taxele pentru utilizarea resurselor naturale;
c) taxa pentru amenajarea teritoriului;
d) taxa de organizare a licitaţiilor locale şi loteriilor pe teritoriul unităţii
administrativ-teritoriale;
e) taxa hotelieră;
f) taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei);
g) taxa de applicare a simbolicii locale;
h) taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale;
i) taxa de piaţă;
j) taxa pentru parcarea;
k) taxa balneară;
I) taxa de la posesorii de cîini;
m) etc.
Relaţiile ce ţin de toate impozitele şi taxele enumerate mai sus se
reglementează de Codul Fiscal şi de alte acte normative adoptate în
conformitate cu acesta.
La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină;
a) subiecţii impunerii;
b) obiectele impunerii şi baza impozabilă;
c) cotele impozitelor şi taxelor;
d) modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor;
e) facilităţile (înlesnirile) privind impozitele şi taxele sub formă de scutire
parţială sau totală ori de cote reduse.
Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal în
vigoare şi cu alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta,
reprezintă una din sursele de venit ale bugetului consolidat.
În conformitate cu articolul 7 al CF „Stabilirea, modificarea şi
anularea impozitelor şi taxelor generale de stat şi locale":
(1) Impozitele şi taxele generale de stat şi locale se stabilesc, se modifică
sau se anulează, exclusiv prin modificarea şi completarea Codului Fiscal.
(2) Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite şi
taxe generale de stat şi locale, în afară de cele prevăzute de CF al R.M.,
sau anularea ori modificarea impozitelor şi taxelor în vigoare privind
determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea
cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu
modificarea corespunzătoare a bugetului de stat.

224
(3) Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către
Parlament.
(4) Deciziile autorităţilor administraţiei publice - ale municipiilor,
oraşelor, satelor (comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-
teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei
- cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele competenţei
lor, a cotelor, a modului şi termenelor de achitare şi la aplicarea
facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal,
concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale.
(5) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au filiale şi/sau
subdiviziuni în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află
reşedinţa de bază plătesc impozite şi taxe (cu excepţia taxei pe valoarea
adăugată, a accizelor şi a taxelor destinate transferării în fondul rutier) la
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la reşedinţa filialelor şi/sau
subdiviziunilor.
Administrarea fiscală şi organele fiscale. În conformitate cu
articolul (9) al Codului Fiscal "Administrarea fiscală", administrarea
fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi
responsabile de:
- asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a
penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile
extrabugetare;
- precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare penală în caz de
existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Articolul 10 al CF „Activitatea organelor fiscale" stipulează
următoarele:
(1) Organizarea activităţii şi funcţionarea organelor fiscale sînt
reglementate de CF al R.M. şi de alte acte normative adoptate în
conformitate cu acesta.
În conformitate cu Articolul 131 al CF al R.M. "Organele cu
atribuţii de administrare fiscală":
(1) Organele care exercită atribuţii de administrare fiscală sînt:
• organele fiscale (Serviciul Fiscal de Stat, etc.) ale Serviciului Fiscal de
Stat sînt constituite din:
- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul de Finanţe;
- inspectorate fiscale de stat teritoriale.

225
 Structura organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat se aprobă de
Guvern, iar raza de activitate a organelor fiscale teritoriale şi raza de
deservire a contribuabililor - de către Inspectoratul Fiscal Principal de
Stat de pe lingă Ministerul de Finanţe.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lingă Ministerul de
Finanţe şi fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat
primului:
a) au statut de persoană juridică şi sînt finanţate de la bugetul de stat;
b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al CF şi al altor
legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, al deciziilor în
problemele fiscale adoptate de autorităţile administraţiei publice
locale în limitele competenţei. Ministerul de Finanţe exercită dirijarea
metodologică a activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără
ingerinţe în activitatea lui şi a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului
asupra:
- respectării legislaţiei fiscale;
- calculării corecte;
- vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.
• Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
(Conform Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei, „Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei este un organ de ocrotire a
normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-
financiare şi fiscale, precum şi a corupţiei. Centrul reprezintă un organ
unitar centralizat, constituit dintr-un aparat central şi subdiviziuni
teritoriale”);
• organele vamale (Autoritatea centrală de specialitate, care exercită
conducerea efectivă a activităţii vamale în Republica Moldova este
Departamentul Controlului Vamal.
Conform articolului (9) al Codului Vamal, “Organele vamale sînt organe
de drept care constituie un sistem unic, format din Departamentul
Controlului Vamal, birouri vamale şi posturi vamale. Statutul, funcţiile şi
competenţa Departamentului Controlului Vamal sînt determinate de
Guvern”);
• serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul
primăriilor şi alte organe abilitate conform legislaţiei.

226
 Organele cu atribuţii de administrare fiscală, în procesul exercitării
atribuţiilor respective, conlucrează între ele şi colaborează cu alte
autorităţi publice.
Organele cu atribuţii de administrare fiscală au dreptul să
colaboreze cu organele competente din alte ţări şi să fie membre ale
organizaţiilor internaţionale de specialitate. Modul de colaborare şi de
activitate este stabilit în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale.

Întrebări de autocontrol
1. Ce reprezintă impozitele în aspect social-economic?
2. Care sunt trăsăturile principale ale impozitelor?
3. Care sunt funcţiile impozitului?
4. Prin ce se caracterizează funcţia fiscală a impozitelor.
5. Explicaţi funcţia economică a impozitelor.
6. Prin ce se caracterizează funcţia socială?
7. Care sunt elementele impozitelor?
8. Ce reprezintă obiectul şi subiectul impunerii?
9. Ce reprezintă unitatea de impunere?
10. Ce înseamnă facilităţi fiscale?
11. Ce se subînţelege prin elementul „suportatorul impozitului”?
12. Cum se tratează elementul „sursa impozitului”?
13. Ce reprezintă principiile impunerii?
14. În ce constă esenţa principiilor de politică economică?
15. Cum se manifestă rolul impozitelor?
16. Care sunt elementele constituitive ale sistemului fiscal al
Republicii Moldova?
17. Care sunt sursele de reglementare a veniturilor sistemului
bugetar?
18. Care sunt sursele de reglementare a veniturilor bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale?
19. Care sunt organele constitutive ale Serviciului Fiscal de Stat?
20. Cum se clasifică impozitele după fond şi formă?
21. Cum se clasifică impozitele după obiectul impunerii?
22. Explicaţi noţiunea de echitate orizontală şi noţiunea de echitate
verticală.
23. Definiţi noţiunea de presiune fiscală.

227
 24. În ce cazuri se practică perceperea prin aplicarea de timbre
fiscale?

APLICAŢII PRACTICE

TEST

1. Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se așează,

impozitele se clasifică în:
a) impozite pe venit;
b) impozite pe avere;
c) impozite pe consum (sau pe cheltuieli);
d) toate variantele propuse sunt corecte.

2. Impozitele reale (obiective, pe produs):

a) se stabilesc în legatură cu detinerea unor obiecte
materiale, facându-se abstracție de situația personală a
subiectului impozitului;
b) au cunoscut o largă aplicabilitate în secolul XIX, dar ele
se practică și în prezent în cazul cladirilor, terenurilor
ocupate de clădiri, exploatarilor agricole;
c) în aceasta categorie se includ: impozitul funciar;
impozitul pe cladiri; impozitul pe activitati industriale,
comerciale si profesii libere; impozitul pe capitalul
mobiliar sau banesc;
d) toate variantele propuse sunt corecte.

3. Impozitele personale (subiective), care se aseaza asupra

veniturilor sau averii avându-se în vedere și situația
personală a subiectului impozitului includ:
a) impozitele pe averea propriu-zisa;
b) impozitele pe circulatia averii;
c) impozitele pe sporul de avere etc;
d) toate variantele propuse sunt corecte.

4. În funcţie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se

grupeaza în:
a) taxe de consumatie;

228
 b) taxa pe valoarea adâugată;
c) accize;
d) toate variantele propuse sunt corecte.

5. Alegeţi variantele care reprezintă trăsăturile principale ale

impozitelor:
a) rambursarea impozitelor;
b) legalitatea impozitelor;
c) obligativitatea impozitelor;
d) nerestituirea impozitelor;
e) nonechivalenţa impozitelor;
f) toate variantele sunt corecte.

6. Alegeţi variantele care reprezintă elementele constitutive ale

sistemului fiscal al Republicii Moldova:
a) administrarea centrală;
b) legislaţia fiscală;
c) sistemul de impunere;
d) administrarea fiscală şi organele fiscale;
e) toate variantele sunt corecte.

7. Indicaţi, după caracteristica indicată, rolul impozitului

considerat mai mai jos. Notaţi, în spaţiul rezervat, cu: a) rolul
financiar; b) rolul economic; c) rolul social.

Impozitul este un instrument de intervenţie economică a statului.

____
Impozitul este un instrument de redistribuire a veniturilor. ____
Impozitul este un instrument de acoperire a cheltuielilor publice.
____

8. Notaţi în locul punctelor cifra care corespunde expresiei

potrivite (alegînd din variantele propuse):
a) ... reprezintă modul în care se realizează ... şi efectele
acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a structurii
producţiei şi consumului.
b) Firmele pot transpune ... asupra clienţilor săi şi/sau
asupra furnizorilor de factori de producţie.

229
 1. sarcina fiscală; 2. incidenţa impozitelor.

9. Alegeţi noţiunile care reprezintă impozite şi taxe locale,

conform Codului Fiscal al Republicii Moldova:
a) taxa pe valoare adăugată;
b) taxa vamală;
c) accizele;
d) taxa hotelieră;
e) taxa de la posesorii de cîini;
f) impozitul privat;
g) impozitul funciar;
h) taxa de piaţă;
i) taxa pentru parcare;
j) impozitul pe venit;
k) taxa pentru cazare;
l) taxa pentru amenajarea teritoriului;
m) taxa de aplicare a simbolicii locale.

10. Stabiliţi dacă sunt adevărate următoarele afirmaţii:

a) Impozitul reprezintă o contribuţie bănească cu titlul
nerambursabil; da / nu
b) Rolul impozitelor se manifestă numai pe plan social; da / nu
c) Sistemul fiscal reprezintă o componentă de bază a sistemului
financiar al Republicii Moldova; da / nu
d) Impozitele sunt venituri cu caracter fiscal. da / nu

11. Alegeţi variantele care reprezintă elementele impozitului:

a) obiectul impozitului;
b) baza de calcul;
c) subiectul impozitului;
d) repercusiunea impozitului;
e) suportatorul;
f) sursa impozitului;
g) randamentul impozitului;
h) unitatea de impunere;
i) cota impozitului;
j) asieta impozitului;
k) termenul de plată;

230
 l) înlesnirile fiscale;
m) sancţiunile.

STUDIU DE CAZ

1. Analizaţi funcţiile impozitelor şi rolul lor în economia modernă.

2. Analizaţi şi argumentaţi rolul sistemului fiscal al Republicii Moldova
la etapa actuală.
3. Analizaţi metodele de evaluare a materiei impozabile.

Tema X
IMPOZITELE DIRECTE
1. Caracteristica impozitelor directe
2. Impozite reale
3. Impozite personale
3.1. Impozite pe venit
3.2. Impozite pe avere
4. Dubla impunere internaţională

Bibliografie:
1. Văcărel Iu. ş.a. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
2. Filip Gh. Finanţe publice. Iaşi, 2002

1. Caracteristica impozitelor directe

În decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu
dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale,
genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi. Fiind individualizate,
impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere.
Deşi s-au practicat şi în orânduirile precapitaliste, o diversificare
şi extindere mai mari au cunoscut abia în capitalism. În primele decenii
ale secolului al XX-lea, impozitele aşezate pe obiecte, materiale şi genuri
de activităţi (adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu

231
impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere
(mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal.
Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorită
creşterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat
prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru
acoperirea acestora, astfel încât s-a recurs şi la impunerea indirectă.
Impozitele directe se stabilesc niminal în sarcina unor persoane
fizice sau juridice, în funcţie de venit sau averea acestora, pe baza cotelor
de impunere prevăzute de lege. Aceste impozite se încasează direct de la
contribuabili la anumite termene, sunt mai echitabile şi deci mai de
preferat decît impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă
consumatorii deferitelor mărfuri şi servicii, de regulă, nu ştiu cu
anticipaţie cînd şi mai ales cît vor plăti statului, sub forma taxelor de
consumaţie şi a altor impozite indirecte. Pentru aceste impozite este
caracteristic faptul că subiectul şi suportatorul impozitului este una şi
aceeaş persoană, cu toate că aceste elemente uneori nu coincid. În funcţie
de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele directe se pot grupa
în impozite reale şi impozite personale.

2. Impozite reale
Premisele impozitelor directe au fost impozitele reale care au
început a fi practicate odată cu recunoaşterea principalelor forme ale
averii. Prima formă a acestor impozite a fost impozitul funciar. Acest
impozit corespunde concepţiei despre pământ ca principala formă a
bogăţiei presupunând că deţinătorii de pământ trebuie să fie contribuabili
principali. Întroducerea acestui impozit a avut ca obiect terenurile
deţinute, iar ca subiect proprietarul terenurilor. Pentru a stabili şi
diferenţia cuantumul impozitului de plată se luau criterii diverse
(suprafaţa de teren deţinută, nivelul preţului pământului, mărimea arendei
etc.).
Pentru fundamentarea mai precisă a impozitului de plată în cazul
celui funciar a fost introducerea cadastrului, care reprezintă atît acţiunea
de descriere a bunurilor funciare ale cetăţenilor unei localităţi, cu
menţionarea veniturilor pe care le produc, cît şi registrele în care
figurează înscrişi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se
stabileau impozitele directe.

232
 Ulterior a devenit o formă importantă a averii imobiliare clădirile
şi s-a întrodus ca impozit real impozitul pe clădiri. Obiectul impozitului îl
reprezintă clădirea, iar subiectul – proprietarul clădirii.
Impozitul pe activităţi industriale, comerciale, bancare, profesii
libere a apărut odată cu dezvoltarea activităţilor de tip industrial,
comercial, bancar, profesii libere.
Obiectul acestui impozit este existenţa unor întreprinderi, ateliere
etc. La baza stabilirii impozitului dat au fost aşezate, deasemenea, diferite
criterii de ordin exterior, şi anume:
- suprafeţele ocupate de întreprinderile respective;
- numărul muncitorilor;
- mărimea capitalului;
- mărimea forţei motrice instalate şi folosite de întreprindere
etc.
Subiecţii impozitului deveneau persoane juridice sau fizice în
măsură în care desfăşurau activităţi de natura celor menţionate.
Impozitul pe circulaţia capitalurilor băneşti a fost întrodus odată cu
dezvoltarea operaţiunilor de credit.
Impozitele reale se mai numesc obiective, deoarece se stabilesc în
legătură cu anumite obiecte materiale pe baza unor criterii exterioare care
nu redau puterea economică a subiectului. Din această cauză, ele au
caracter regresiv. Unele din aceste impozite au fost adaptate, transformate
potrivit condiţiilor societăţii moderne, care a trecut la un alt sistem de
impozite numit sistemul impozitelor personale.

3. Impozite personale
La sfîrşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX-lea
majoritatea ţărilor lumii a trecut la sistemul impozitelor personale.
Cauzele care au determinat instituirea impozitelor personale sunt:
 distribuirea mai echitabilă a sarcinii fiscale (erau cazuri cînd sarcina
fiscală era mai mare pentru contribuabili deţinători de valori mai
mici faţă de contribuabili deţinători de valori mai mari).
 situaţia diferită a contribuabililor deţinători de bunuri ale impozitului
real de aceeaşi mărime (numărul diferit al persoanelor întreţinute
în cadrul familiei nu era luat în considerare).
 dezvoltarea activităţilor producătoare de venituri a evidenţiat faptul
că o bună parte a populaţiei care nu deţinea valori reprezentând

233
 obiecte ale impozitelor puteau obţine venituri prin valorificarea
forţei de muncă proprie; deci masa de salariaţi au devenit
contribuabili.
Impozitele personale se mai numesc şi subiective deoarece se ţine
cont, în primul rînd, de situaţia personală a subiectului impozitului. Ele
sunt întălnite sub forma impozitelor pe venit şi pe avere.
Impozitul personal pe venit poate fi:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe venitul persoanelor juridice.
În practica financiară impozitul personal pe avere poate fi:
-impozite asupra averii propriu-zise;
-impozite pe circulaţia averii;
-impozite asupra creşterii valorii averii.

3.1. Impozite pe venit

Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Subiecţii impozitului
sunt persoanele fizice rezidente sau nerezidente ale unui stat, care
realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acestui stat. Obiectul
impozitului – veniturile obţinute de către subiecţi din toate domeniile
activităţii umane (industrie, comerţ, agricoltura, educaţie, medicină, artă,
sport, profesii libere etc.). Veniturile persoanelor fizice îmbracă diverse
forme – beneficiu, salariu, rentă, dividende, dobîndă, premii etc.
De regula, impozitul pe venit este o impunere individuală, fiind
aşezat pe fiecare persoana care a realizat venituri. Există şi situaţii când
veniturile se obţin în comun de mai multe persoane şi nu pot fi
individualizate (cum ar fi de exemplu impozitul agricol). În aceste
situaţii, impozitul de exemplu se stabileşte fie cu luarea în considerare a
unor factori sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârstă, numărul
persoanelor aflate în întreţinerea sa etc.) fie fără să se ţină cont de aceştia.
În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe
veniturile persoanelor fizice, şi anume:
1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere
diferenţiată pentru fiecare categorie de venit în funcţie de natura
acestuia, fie instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în
parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă;

234
 2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor
veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de
provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit.
Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este
cea mai des întâlnita, ea utilizându-se în ţări ca: SUA, Germania, Franţa,
Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, România s.a. Pentru stabilirea
impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizează cote
proporţionale sau progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în
cote progresive pe tranşe de venit. Aplicarea de cote procentuale
progresive, constă în aceea că odată cu creşterea obiectului impozabil
creşte şi cota impozitului.
În Republica Moldova conform prevederilor Codului Fiscal, pentru
anul 2011, cotele impozitului pe venit pentru persoanele fizice sunt
următoarele:
 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma
de25200 lei;
 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de
25200 lei.
Conform prevederilor Codului fiscal al RM, pentru anul 2010,
persoanele fizice au dreptul la următoarele tipuri de scutiri:
 scutire personală, de care poate beneficia orice contribuabil
(persoană fizică rezidentă), în mărime de 8100 de lei anual;
 scutire personală majoră, care constituie 12000 de lei anual
şi se acordă persoanelor care îmdeplinesc anumite condiţii
stabilite de Codul Fiscal al RM;
 scutire pentru soţ (soţie) sau scutire matrimonială, în
mărime de 8100 de lei anual (este o scutire suplimentară, la
care are dreptul lucrătorul aflat în relaţii de căsătorie, cu
condiţia că soţul (soţia) este rezident al Republicii Moldova
şi nu beneficiază de scutire personală), sau în mărime de
12000 de lei anual (este o scutire suplimentară, la care are
dreptul lucrătorul aflat în relaţii de căsătorie cu orice
persoană specificată la art.33 alin.(2), cu condiţia că soţul
(soţia) este rezident al Republicii Moldova şi nu beneficiază
de scutire personală);
 scutire pentru persoanele întreţinute, care constituie 1800
de lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia

235
 invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 8100
de lei anual.
Pentru a beneficia de scutirile stipulate mai sus este necesar de a
prezenta anumite documente justificative.
Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit
îl au toţi contribuabilii. Sunt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire
la impozitul pe venit:
 persoanele fizice rezidente şi nerezidente care au obligaţii privind
achitarea impozitului;
 persoanele fizice rezidente care nu au obligaţii privind achitarea
impozitului, dar:
1. obţin venit din surse altele decît salariul, care depăşeşte suma
scutirii personale de 8100 lei pe an;
2. obţin venit impozabil sub forma de salariu, care depăşeşte suma
totală de 25200 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin
venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
3. obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice
alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 25200 lei pe an.
Declaraţia impozitului cu privire la venit se prezintă Serviciul
Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie a anului următor anului fiscal de
gestiune. Contribuabilul care este obligat să prezinte declaraţia cu privire
la impozitul pe venit, achită impozitul pe venit nu mai tîrziu de termenul
stabilit pentru prezentarea declaraţiei. Modul, forma şi locul achitării
impozitului sunt reglementate de Serviciul Fiscal de Stat prin
regulamente, ordine şi instrucţiuni. Fiecare patron care plăteşte
lucrătorului salariu este obligat să calculeze, să reţină impozitul din
salariu şi să–l achite pentru salariat.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice. Subiectul impozitului îl
constituie întreprinderea, organizaţia, asociaţia sau societatea de
capital.
Obiectul acestui impozit reprezintă venitul efectiv realizat ca
diferenţa dintre totalul veniturilor brute încasate din activitatea
desfăşurată şi cheltuielile deductibile din acestea şi anume se scad
cheltuielile de producţie, dobînzile plătite pentru creditele plătite,
prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri spaciale, pierderile din
activitatea anului curent, pierderile provocate de calamităţi naturale etc.

236
Condiţiile şi limitele în care pot fi făcute aceste scăzăminte diferă de la
ţară la ţară şi sînt prevăzute prin lege.
Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este
determinată de organizarea acestora ca societăţi de persoane sau ca
societăţi de capital. În cazul societăţilor de persoane, impunerea
veniturilor acestora se face frecvent ca in cazul impunerii veniturilor
persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcaţie precisă
între averea fiecăreia din persoanele asociate şi patrimoniul societăţii
respective.
În cazul societăţilor de capital se poate efectua o demarcaţie
precisă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii, iar
acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în limitele
părţii de capital pe care o deţin.
Deoarece profitul obţinut de o societate de capital se repartizează
atât acţionarilor (sub formă de dividende) cât şi la dispoziţia societăţii
(pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:
 profitul societăţii înainte de repartizare;
 profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende;
 profitul ramas la dispozitia societăţii.
Această repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai
multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de
capital, şi anume:
- prima modalitate consta în impunerea iniţială a
profitului total obţinut şi apoi, separat, profitul repartizat
acţionarilor sub formă de dividende (acest sistem, considerat
clasic, se practica în: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia,
Suedia);
- a doua modalitate constă în aceea că se impun numai
dividendele, în timp ce partea de profit lăsată la dispoziţia
societăţii de capital este scutită de impozit;
- a treia modalitate presupune numai impunerea părţii
din profit care ramâne la dispoziţia societăţii de capital,
dividendele repartizate acţionarilor nefiind impozitate;
- a patra modalitate presupune impunerea separată mai
intâi a dividendelor repartizate acţionarilor şi apoi a părţii din
profit ramase la dispoziţia societăţii de capital.
Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

237
  cheltuielile de producţie;
 dobânzile plătite;
 prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri speciale
permise de lege etc.
Practica fiscală internaţională permite evidenţierea urmatoarelor
situaţii, în ceea ce priveşte cotele impozitului pe venitul persoanelor
juridice:
- diferenţierea cotelor de impunere in functie de
proprietarul capitalului statutar (în Bulgaria – profitul întreprinderilor
de stat de interes naţional sau local, profitul societăţilor private şi
societăţilor cu capital străin);
- diferenţierea cotelor de impunere în funcţie de
natura activităţilor din care se obţine profitul (această situaţie se
întâlneşte în Franţa, Germania, Ucraina, Bulgaria şi România);
- stabilirea nivelului cotelor de impunere în
funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale (în Marea
Britanie);
- utilizarea unor cote de impozit diferite, după
cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al
bugetelor locale (această situaţie se intâlneşte în Rusia, Norvegia,
Portugalia, Finlanda etc.);
- utilizarea unei singure cote de impunere (de
exemplu în Polonia şi Ungaria – 40%, Australia şi Belgia – 39%,
Danemarca – 38%, Italia – 36%, Spania şi Olanda – 35%, etc.).
În Republica Moldova, în conformitate cu articolul 15 al Codului
Fiscal cota impozitului pe venitul persoanelor juridice, pentru
gospodăriile țărănești (de fermier) și întreprinzătorii individuali pentru
anul 2011, este de 0% din venitul impozabil. Pentru agenții economici al
căror venit a fost estimat în conformitate cu art. 225 – în mărime de 15%
din depășirea venitului estimat față de venitul brut înregistrat în evidența
contabilă de agentul economic.
În venitul brut se include următoarele sursele de venit impozabile:
- venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din
activitatea profesională sau din alte activităţi similare;
- venitul de la activitatea societăţilor obţinut de către
membrii societăţilor şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor
de investiţii;

238
- venitul din chirie (arendă);
- creşterea de capital (conform art. 37 al Codului Fiscal);
- venitul obţinut sub formă de dobîndă, donaţiile de stat,
primele şi premiile ce nu sunt specificate ca neimpozabile;
- alte venituri.
Lista surselor de venit neimpozabil se modifică permanent. În
venitul brut nu se include următoarele tipuri de venit:
- sumele şi despăgubirile de asigurare;
- despăgubirile primite pentru repararea daunelor în caz de
vătămare a sănătăţii, inclusiv în caz de invaliditate;
- plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz
de boală, traumatisme sau în alte cazuri de incapacitate temporară de
muncă;
- bursele elevilor, studenţilor de la instituţiile de învăţămînt
de stat şi particular în conformitate cu legislaţia cu privire la
învăţămînt;
- pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;
- averea primită ca donaţie sau moştenire;
- dividendele cu excepţia celor primite de la agenţii
economici nerezidenţi;
- ajutoarele primite din partea organizaţiilor filantropice;
- sumele pe care le primesc donatorii de sînge de la
instituţiile medicale de stat ect.
În cazul impozitului pe venit persoanele juridice şi fizice au
dreptul conform Codului Fiscal să efectueze deducerea anumitor
cheltuieli din venitul brut, obţinîndu-se venitul impozabil:
 cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de
contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii
de antreprenor;
 cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a persoanelor
juridice se permite în limitele stabilite de Guvern.
Se permite deducerea dobînzelor, deducerea uzurii calculate,
deducerea amortizării proprietăţii nemateriale, deducerea cheltuielilor
legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile – toate conform unor
reguli speciale. Regula generală spune că nu se permite deducerea
cheltuielilor personale şi familiale. Nu se permite deducerea cheltuielilor
dacă contribuabilul nu poate confirma documentar că aceste cheltuieli au
fost suportate într – un anumit cuantum şi în modul stabilit de Guvern.

239
 3.2. Impozite pe avere
Instituirea impozitelor pe avere a fost făcută în strînsă legătură cu
dreptul de proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau
imobile. Impozitele pe avere cunosc următoarele forme: impozitele
asupra averii propriu-zise, impozitele pe circulaţia averii şi impozitele pe
sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.
Impozitul asupra averii propriu-zise sunt de două tipuri:
a. impozite stabilite asupra averii şi plătite din veniturile
obţinute din exploatarea averii respective;
b. impozite instituite pe substanţa averii şi plătite nemijlocit
din această avere.
Aceste din urmă conduc la micşorarea obiectului impozabil, motiv
pentru care se întîlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse,
de regulă, ca impozite excepţionale care se percep o singură dată (de
exemplu, în timpul sau după terminarea unui rozboi, pentru rectificarea
anumitor procese economice şi sociale etc.)
Ca impozite asupra averii propriu-zise ce se întâlnesc mai frecvent,
pot fi nominalizate impozitele pe proprietăţi imobiliare şi impozitele
asupra activului net.
Impozitele pe proprietăţi imobiliare se întâlnesc adesea sub forma
impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Aceste impozite au ca bază de
impunere valoarea bunurilor respective sau veniturile generate de ele.
Cotele de impunere sînt relativ mici.
Recurgerea la impozitele pe terenuri şi clădiri se face atît din
considerente de ordin financiar, cît şi din alte motive, preponderent
economice. Impozitul funciar este conceput ca un instrument de
influenţare a modului de folosire a fondului funciar. În acest sens, cotele
impozitului sunt diferenţiate în funcţie de bonitatea solului, destinaţia
terenului, amplasamentul lui etc.
Impozitul pe clădiri nu stimulează creşterea averii şi nu este
suficient de elastic, dar deficienţele asietei – evidenţa strictă şi evaluarea
exactă a materiei impozabile – imprimă acestui impozit un caracter
regresiv.
Impozitul asupra activului net are ca obiect întreagă avere mobilă
şi imobilă pe care o deţine contribuabilul. La plata acestui impozit în
unele ţări sunt supuse atît persoanele fizice, cît şi cele juridice (Germania,

240
Suedia, Austria etc.), iar în altele fie numai persoanele fizice (Olanda,
Danemarca etc.), fie numai societăţile de capital (Canada). Sub incidenţa
acestui impozit, de regulă, cade patrimoniul agricol şi cel forestier, fondul
funciar, bunurile mobile şi imobile utilizate pentru desfăşurarea de
activităţi comerciale, profesii libere etc. din care sau dedus datoriile care
le grevează. Pentru calcularea cuantumului impozitului pe activul net se
folosesc fie cote proporţionale (în Germania, Olanda, Austria etc.), fie
cote progresive (în Danemarca, Suedia, Elveţia etc.).
Impozitele pe circulaţia averii se instituie în legătură cu trecerea
dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o
persoană la alta. În categoria impozitelor pe circulaţia averii, întâlnim:
impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii, impozitul pe actele de
vînzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, impozitul pe hîrtii
de valoare ect. Cele mai des întâlnite sînt impozitele pe donaţii şi
succesiuni.
În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie
averea primită drept moştenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi
stabilit fie global pentru toată averea lăsată moştenire, fie separat pentru
partea din avere ce revine fiecărui moştenitor. Calcularea impozitului se
face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferenţiat, atît
în funcţie de valoarea averii care constituie obiectul succesiunii, cît şi în
funcţie de gradul de rudenie existent între decujus (persoană decedată) şi
moştenitorii acestuia.
Impozitul pe donaţii a fost introdus pentru a preveni eludarea
impozitului pe succesiuni, prin efectuarea de donaţii de avere în timpul
vieţii. Obiectul impozitului pe donaţii îl constituie averea primită drept
donaţie de către o persoană. Impozitul cade în sarcina persoanei care
primeşte donaţia şi care se numeşte donatar şi se calculează pe baza unor
cote progresive. Nivelul lor este influenţat de valoarea averii donate, de
gradul de rudenie între donator şi donatar, de scopul şi momentul
donaţiei. Potrivit ultimului aspect, se întîlnesc donaţii între vii, donaţii în
vederea morţii, donaţii pe patul morţii, donaţii care produc efecte după
moarte.
Impozitele asupra creşterii valorii averii au ca obiect sporul de
valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de
timp. Către acest gen de impozite se referă impozitul pe plusul de valoare
imobiliară şi impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război.

241
 Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru
impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare
(terenuri, clădiri) în intervalul de timp de la cumpărare şi pînă la vînzare,
fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop. Subiectul
acestui impozit este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus
impunerii este diferenţa între preţul de vînzare şi preţul de cumpărare al
bunului respectiv (de regulă, la acest din urmă se adaugă eventualele
cheltuieli făcute de proprietar pentru modernizarea imobilului respectiv
în perioada de la cumpărarea imobilului pînă la vînzarea lui). Valoarea
unei averi imobiliare poate să crească în diferite împrejurări, cum sunt:
constituirea unor căi de comunicare în imediata apropiere a acesteia;
extinderea perimetrului oraşului, astfel încît un teren să fie scos din
circuitul agricol şi să fie utilizat pentru construcţia de locuinţe;
executarea unor lucrări de edilitare (canalizare, electrificare etc.).
Impozitul pe sporul de avere dobîndit în timp de război are ca
obiect averea dobîndită în timpul războiului sau ca urmare nemijlocită a
războiului. În unele ţări (în Germania şi Italia după primul război
mondial, iar în Franţa, Italia, Marea Britanie şi S.U.A. după cel de-al
doilea război mondial) a fost introdus impozitul pe supraprofitul de
război. Impozitul se calcula asupra profitului care depăşea nivelul
perioadei luate ca bază (de exemplu, profitul mediu obţinut în ultimii trei
ani dinaintea războiului) sau asupra supraprofitului care depăşea o
anumită rată considerată normală. Cu toate că impozitul se calcula în cote
progresive, datorită multiplelor căi de sustragere a materiei impozabile de
la impunere şi ratei întîlnite a inflaâiei, el nu a avut un randament sporit.
În Republica Moldova din categoria impozitelor pe avere
menţionăm impozitul pe bunuri imobiliare.
Conform Titlului al 6 – lea al Codului Fiscal al Republicii
Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă un impozit local
care este o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.
În categoria bunurilor imobiliare se include terenurile şi / sau
îmbunătăţirile pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi
izolate a căror strămutate este imposibilă fără cauzarea de prejudicii
destinaţiei lor.
Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie o parte a valorii
estimate a bunurilor imobiliare, luată de către autorităţile fiscale ca bază
la calcularea impozitului.

242
 Subiecţii impunerii sînt proprietarii bunurilor imobiliare de pe
teritoriul Republicii Moldova şi deţinătorii drepturilor patrimoniale
asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova, ce se
află în proprietatea publică a statului sau proprietatea publică a unităţilor
administrativ-teritoriale, inclusiv arendaşii ei, care arendează un obiect al
impunerii proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel.
Obiectele impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile
(terenurile cu destinaţie agricolă, terenurile destinate industriei,
transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale)
din intravalan sau din extravalan şi / sau îmbunătăţirile de pe ele- clădiri,
construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate inclusiv îmbunătăţirile
aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase
nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie. .
Cotele, modul de calculare şi termenele de achitare a impozitului
pe bunurile imobiliare. Cota maximă a impozitului constituie 0.25% din
baza imobiliară a bunurilor imobiliare. Cota concretă a impozitului pe
bunurile imobiliare se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă
a administraţiei publice locale şi constituie 0,02% din baza imobiliară a
bunurilor imobiliare.
Suma impozitului pe bunurile imobiliare se calculează anual
pentru fiecare obiect al impunerii, pornindu-se de la baza impozabilă a
bunurilor imobiliare, calculată conform situaţiei de la 1 ianuarie a anului
fiscal.
Înlesniri la plata impozitului pe bunurile imobiliare. De impozitul
pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:
1. autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate
nivelele;
2. Societatea Orbilor, Societatea Surzilor, Societatea Invalizilor ect.;
3. întreprinderile penitenciarilor;
4. obiectele de protecţie civilă;
5. organizaţiile religioase – pentru bunurile imobiliare destinate riturilor
de cult;
6. misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora
7. persoane de vârsta pensionară, invalizi de gradul I şi II, invalizi din
copilărie etc.,
8. familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea
integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi familiile

243
 persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la
lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl;
9. familiile ce au copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani etc.
De impozitul pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt)
sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt
sînt ocupate de rezervaţii, parcuri dendrologice, grădini botanice, sînt
destinate fondului silvic şi fondului apelor, aparţin gospodăriilor
piscicole, sînt folosite de organizaţiile ştiinţifice, de cultură, artă, de
învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii, complexe sportive, monumente
istorice şi ale naturii a căror finanţare se face de la bugetul de stat sau a
sindicatelor, terenuri ce se atribuie permanent căilor ferate, drumurilor
auto publice, porturilor fluviale şi pistelor de decolare.

4. Dubla impunere internaţională

Dubla impunere internaţională reprezintă supunerea la impozit a
aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceiaşi perioadă de timp de către
două autorităţi fiscale din ţări diferite. Dubla impunere poate apărea în
cazul realizării de către rezidenţii unui stat a unor venituri pe teritoriul
altor state.
Dubla impunere poate apărea doar în cazul impozitelor directe;
respectiv al impozitelor pe venit şi al celor pe avere. În cazul impozitelor
indirecte nu se pune problema dublei impunere, deoarece cetăţenii unui
stat, atunci când se află pe teritoriul altui stat, suportă, în calitate de
cumpărători, acelaşi impozite cuprinse în preţurile mărfurilor cumpărate
sau în tarifele serviciilor ca şi cetăţenii statului respectiv.
Apariţia dublei impuneri trebuie privit în strânsă legătură cu
particularităţile politicii fiscale şi ale sistemelor de impozitare existente
într-o ţară sau alta.
În practica fiscală internaţională se folosesc mai multe criterii
(criteriul rezidenţei, criteriul originii veniturilor, criteriul naţionalităţii),
care stau la baza impunerii veniturilor sau averii, ceea ce duce la apariţia
dublei impunerii.
Conform criteriului rezidenţei, impunerea veniturilor se
efectuează de autoritatea fiscală din ţara căreia aparţine rezidentul,
indiferent de locul provenienţei veniturilor sau averii.
În cazul criteriului originii veniturilor impunerea se efectuează
de către organele fiscale din ţara pe teritoriul căreia s-a realizat acest

244
venit sau se află averea, făcîndu-se abstracţie de rezidenţa sau
naţionalitatea beneficiarilor de venituri.
Criteriul naţionalităţii are în vedere că un stat impune rezidenţii
săi, care realizează venituri sau posedă avere din/în statul respectiv,
indiferent dacă ei locuiesc sau nu în ţara lor.
Dacă într-o ţară impunerea se bazează pe criteriul rezidenţei
(domiciliul fiscal), iar în alta pe criteriul originii veniturilor, atunci o
persoană din prima ţară, obţinând venituri în cea de-a doua ţară va plăti
impozit în ambele state, ceea ce, de fapt, înseamnă impunere dublă.
Consecinţele negative pe care le are dubla impunere asupra
dezvoltării relaţiilor economice dintre diferite ţări au condus la căutarea
soluţiilor de evitare a ei. Dubla impunere poate fi evitată prin încheierea
acordurilor respective, bilaterale sau multilaterale, între state sau
unilateral, prin modificarea propriei legislaţii fiscale în vederea aplicării
anumitor procedee tehnice de scutire de la impunere.
Cea mai potrivită soluţie pentru evitarea dublei impuneri
internaţionale este încheierea de convenţii bilaterale sau multilaterale
între state. Ele se aplică impozitelor pe venit şi pe avere instituite de
fiecare din statele contractante şi de către subdiviziunile lor
administrativ-teritoriale. Sub incidenţa convenţiei respective intră
persoanele care sunt rezidente ale unui stat sau ale fiecărui dintre cele
două state, referindu-se atît la persoanele juridice, cît şi la cele fizice.
Conform convenţiilor încheiate între diferite state, au fost găsite
mai multe modalităţi de impunere a veniturilor provenite din diferite
surse:
- veniturile realizate din bunurile imobile sunt impuse în
statul contractant în care sunt situate bunurile respective;
- beneficiile obţinute de întreprinderile unui stat contractant
sunt impuse de organele fiscale ale acestui stat;
- beneficiile unei întreprinderi, obţinute în cadrul mai multor
sedii aflate în ambele state semnatare a convenţiei, se impune
proporţional de fiecare stat;
- beneficiile rezultate din exploatarea navelor sau aeronavelor
în trafic internaţional se impun în statul contractant în care este
situată conducerea efectivă a întreprinderii etc;
- veniturile din salarii şi alte remuneraţii similare se impun în
statul în care se desfăşoară activitatea respectivă etc.

245
 Averea formată din bunurile imobile se impune statul în care se
află bunurile respective.
Pentru evitarea dublei impuneri, practica internaţională propune
aplicarea următoarelor metode:
- scutirea totală – venitul obţinut de rezidentul unei ţări în
altă tară contractantă, unde acest venit a fost impus, se deduce în
întregime din venitul total impozabil în statul de rezidenţă;
- scutirea progresivă – venitul obţinut de rezidentul unui stat
în străinătate se adaugă la veniturile realizate de acesta în statul de
rezidenţă, urmărind apoi ca la venitul total astfel obţinut să se
stabilească cota progresivă corespunzătoare, însă se aplică numai
asupra venitului obţinut în statul de rezidenţă; prin urmare,
însumarea venitului realizat în străinătate cu cel obţinut în statul de
rezidenţă are drept scop numai stabilirea cotei progresive cu care va
fi impus venitul intern;
- „creditarea” ordinară – impozitul plătit statului străin
pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia de rezidentul unui alt stat
se deduce direct din impozitul datorat statului de rezidenţă, însă
numai pînă la limita impozitului intern care revine la un venit egal
cu venitul obţinut în străinătate;
- „creditarea” totală a impozitului – impozitul plătit în
străinătate pentru venitul realizat se deduce integral din impozitele
datorate în statul de rezidenţă; deducerea integrală se face inclusiv în
situaţiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decît
impozitul aferent aceluiaşi venit în statul de rezidenţă.
Metodele de calculare a impozitului în ţara de reşedinţă expuse
mai sus, admit recunoaşterea impozitelor plătite în străinătate şi permit
diminuarea cuantumului impozitului datorat statului de rezident.

Întrebări de autocontrol
1. Definiți impozitele directe.
2. Descrieți clasificarea impozitelor directe.
3. Definiți impozitele reale.
4. Definiși impozitele personale.
5. Determinați dezavantajele impozitelor reale.
6. Descrieți evoluția impozitelor personale.
7. Stabiliți elementele impozitului pe venitul persoanelor fizice.

246
 8. Determinați elementele impozitului pe avere.
9. Descrieți formele impozitului pe avere.
10. Caracterizaţi sistemul impozitelor directe din Republica
Moldova.
11. Numiți, conform Codului fiscal al Republicii Moldova, subiecţii
impunerii şi obiectul impunerii în cazul impozitului pe venit.
12. Definiți noțiunea de sistemul impunerii separate.
13. Formulaţi esenţa sistemului impunerii globale.
14. Explicaţi sistemul înlesnirilor fiscale în cazul impozitului pe
venitul persoanelor fizice.
15. Formulaţi problemele care pot fi soluţionate de impozitele
directe.
16. Comentaţi evoluţia veniturilor bugetare în Republica Moldova
provenite din impozite directe.
17. Numiţi baza impozabilă în cazul impozitului pe bunurile
imobiliare, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova.

APLICAŢII PRACTICE

TEST

1. Înlocuiţi punctele cu cuvintele necesare:

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice şi juridice, în funcţie de ..............................................
acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.

2. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele

directe se pot grupa în:
a) impozite reale;
b) monopoluri fiscale;
c) taxe de consumaţie;
d) impozite personale;
e) taxe vamale;
f) accizele;
g) TVA.
Alegeţi variantele corecte.

247
 3. Alegeţi variantele care reprezintă caracteristicile impozitelor
reale:
a) se stabilesc asupra veniturilor şi averii;
b) se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale;
c) se percep cu ocazia vînzării unor bunuri şi a prestării unor
servicii;
d) în acest caz, calitatea de subiect al impozitului se atribuie
altei persoane decît suportatorului acestuia.

4. Impozitele directe au ca obiect al impunerii:

a) venitul persoanelor fizice;
b) venitul persoanelor juridice;
c) valoarea tranzacţiilor comerciale cu ridicata;
d) clădirile;
e) pămîntul;
f) toate variantele sunt corecte.
Alegeţi variantele corecte.

5. Indicaţi dacă sunt adevărate următoarele afirmaţii:

a) În cazul impozitelor directe, de regulă, subiectul nu
coincide cu suportatorul impozitului; da / nu
b) Dubla impunere internaţională poate apărea numai în
cazul impozitelor directe; da / nu
c) Impozitele personale ţin cont, în promul rînd, de situaţia
personală a plătitorului. da / nu

6. Alegeţi noţiunile care formează clasificarea impozitelor pe venit:

d) monopoluri fiscale;
e) accizele;
f) impozitele pe venitul persoanelor fizice;
g) taxe vamale;
h) impozitele pe venitul persoanelor juridice;
i) TVA;
j) impozitele reale.

7. Alegeţi varianta care reprezintă, conform prevederilor Codului

Fiscal al Republicii Moldova, cota impozitului pe venitul persoanelor
juridice, pentru anul 2011:

248
a) 20%;
b) 18%;
c) 15%;
d) 16%;
e) 14%;
f) 0%;
g) 10%;
h) 8%;
i) 7%.

8. Argumentaţi evoluţia şi rolul impozitelor directe la formarea

veniturilor bugetare în Republica Moldova.

9. Alegeţi variantele care reprezintă scutirile de la impozitul pe venit

pentru persoanele fizice, conform prevederilor Codului Fiscal al RM,
pentru anul 2011:
a) 3960 lei;
b) 4500 lei;
c) 10000 lei;
d) 840 lei;
e) 3600 lei;
f) 8100 lei.

STUDIU DE CAZ

1) Complectați tabelul de mai jos. Calculați structura și dinamica

impozitelor directe generale de stat în componența veniturilor bugetului
public național în Republica Moldova:
2008 2009 2010
Total venituri
Impozitul pe bunurile imobiliare
Veniturile FAMS
TVA
Veniturile BASS
Granturi
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
Accize

249
Impozitul funciar
Taxe vamale
Impozitul pe venitul persoanelor juridice

2. Analizaţi evoluţia şi rolul impozitului funciar la formarea veniturilor

publice locale în bugetele unităților administrativ-teritoriale în
Republica Moldova.

Tema XI
IMPOZITE INDIRECTE
1. Caracteristica impozitelor indirecte
2. Taxele de consumaţie
3. Monopolurile fiscale
4. Taxele vamale
5. Caracteristica generală a taxelor

Bibliografie:
3. Văcărel Iu. ş.a. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
4. Filip Gh. Finanţe publice. Iaşi, 2002
1. Caracteristica impozitelor indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra
vânzări bunurilor sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi
normativ asupra contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri
din categoria celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau
situaţia personală a acestora. Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote
proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor prestate ori
în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o
repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor
obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însă
raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect
capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cît o persoană beneficiază de
venituri mai mici, cu atât suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor
indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a

250
consumatorilor, prin urmare, şi nivelul de trai al populaţiei. Din categoria
impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie, monopolurile
fiscale, taxele vamale, alte taxe prevăzute de lege.

2.Taxele de consumaţie
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte cuprinse în preţul de
vânzare al mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării care percepe
impozitul. Mărfurile asupra cărora se percep taxele de consumaţie sunt,
în general, cele de larg consum (zahărul, pâinea, uleiul, berea etc.).
Taxele de consumaţie îmbracă fie forma taxelor de consumaţie pe
anumite produse, denumite taxe speciale de consumaţie sau accize, fie
forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor
mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de
producţie.
Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în
cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele. Astfel
accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică cum
sunt: vinul, berea, ţigările, produsele petroliere, etc. Taxele de consumaţie
pe produs (accizele) se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură,
fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare.
Produsele provenite din impozit trebuie să fie impuse cu aceleaşi taxe ca
şi produsele indigene, iar cele destinate exportului sunt, de regulă, scutite
de impozit. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor diferă de
la o ţară la alta şi de la un produs la altul. Accizele sunt deseori utilizate
ca instrumente pentru înfăptuirea unor efecte sociale (reducerea
consumului de alcool, al produselor din tutun etc.).
Accizele în Republica Moldova. Conform titlului IV al Codului
Fiscal al Republicii Moldova , accizele reprezintă un impozit general de
stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum.
Subiecţi ai impunerii în cazul accizelor sunt persoanele fizice şi
juridice, care prelucrează, şi/sau fabrică sau importă mărfuri supuse
accizelor pe teritoriul Republicii Moldova.
Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor.
Baza impozabilă o constituie:
a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv
în cazul importului, sunt stabilite în sumă absolută la unitatea
de măsură a mărfii;

251
 b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi TVA, dacă
pentru aceste mărfuri sunt stabilite cote ad-valorem în
procente ale accizelor;
c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată
conform legislaţiei vamale, precum şi impozitele şi taxele ce
urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont
de accize şi TVA, dacă pentru mărfurile în cauză sunt
stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor;
Cotele accizelor, pentru anul 2011, se stabilesc:
a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii. Spre
exemplu, accizele la un şir de mărfuri constituie, după cum
urmează, pentru: un litru de vinuri spumoase –2,82 lei; un
litru de bere fabricată din malț – 1,85 lei; 1000 bucăţi de
ţigarete, conținînd tutun cu filtru – 6,60 lei; 1000 bucăţi de
ţigarete, conținînd tutun fără filtru – 7 lei; o tonă de benzen
destinat a fi utilizat drept carburant sau combustibil – 2700
lei; o tonă de motorină, inclusiv combustibil (carburant)
diesel și combustibil pentru cuptoare – 1125 lei etc.
b) ad-valorem în procente de la valoarea mărfii fără a ţine cont
de accize şi TVA, sau de la valoarea în vamă a mărfurilor
importate, luînd în considerare impozitele şi taxele ce
urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont
de accize şi TVA. Astfel, la un şir de mărfuri cotele de acciz
constituie pentru: icre (caviar) și înlocuitor de icre – 25% din
valoarea în lei, articole de bijuterie sau de giuvaergie și părți
ale acestora, din metale preţioase sau din metale placate sau
dublate cu metale prețioase: din metale prețioase, chiar
acoperite, placate sau dublate cu metale prețioase – 30% din
valoarea în lei.
Notă. Cotele accizelor sunt date conform Codului Fiscal, anul
2011, dar unele din acestea sunt periodic modificate.
Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor. Subiecţii
impunerii care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din
încăperea de acciz (totalitatea încăperilor unde aceste mărfuri se fabrică
sau se expediază), calculează accizele şi le achită la momentul expedierii
mărfurilor din încăperea de acciz, conform cotelor stabilite. Accizele la
mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii impunerii
o dată cu achitarea taxelor vamale. În cazul exportului de mărfuri supuse

252
accizelor, obligaţia de achitare a accizelor este valabilă pînă la momentul
repatrierii valutei şi prezentării documentelor justificative. În cazul
nerespectării termenelor de achitare şi neprezentării declaraţiei cu privire
la achitarea accizelor se plătesc amenzi şi penalităţi conform legislaţiei în
vigoare.
Mărfurile supuse accizelor, cum sunt vodca, lichiorurile şi alte
băuturi spirtoase, vinurile din struguri ect., comercializate, transportate
sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate, sînt
posibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează
în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, pînă la importarea
acestora sau pînă la expedierea lor din încăperea de acciz.
Înlesniri la plata accizelor. Accizele nu se achită de către
persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal a căror
valoare sau cantitate nu depăşeşte limita stabilită în legislaţia în vigoare.
Accizele nu se achiă la importarea următoarelor mărfuri supuse
accizelor:
a. definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit
de Guvern;
b. destinate proiectelor de asistenţă tehnică,
realizate pe teritoriul RM de către organizaţiile internaţionale şi
ţările donatoare în limita acordurilor şi memorandumurilor la
care aceasta este parte;
c. destinate folosinţei oficiale a misiunilor
diplomatice şi a altor misiuni asimilate lor în Republica Moldova,
precum şi uzului sau consumului personal al membrilor
personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni
şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe bază de
reciprocitate, în modul stabilit de Guvern.
Accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă
mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de
comision. De asemenea, accizele nu se achită la introducerea mărfurilor
supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora sub regimurile
vamale de tranzit, transformare sub control vamal, antrepozit vamal, sub
destinaţiile vamale de distrugere, abandon în folosul statului, precum şi
magazin duty free, cu excepţia ţigărilor cu filtru de import. La
introducerea mărfurilor străine supuse accizelor pe teritoriul vamal şi
plasarea acestora în regimul vamal de perfecţionare activă, accizul se
achită la introducerea acestor mărfuri, cu restituirea ulterioară a sumelor

253
achitate ale accizului la scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor
rezultate din prelucrare. Accizele nu se achită la plasarea mărfurilor
supuse accizelor în regimul vamal cu admiterea temporară, iar pentru
mărfurile autohtone supuse accizelor, anterior exportate şi reintroduse, în
termen de 3 ani, în aceeaşi stare şi produsele compensatoare după
perfecţionarea pasivă, conform reglementărilor vamale la fel nu se achită.
La scoaterea de pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse
accizelor, plasate sub destinaţia vamală reexport, se restituie sumele
accizelor achitate la introducerea acestora pe teritoriul vamal.
Se scutesc de plata accizelor mărfurile supuse accizelor introduse
în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii
Moldova, din alte zone economice libere, din restul teritoriului vamal al
Republicii Moldova, precum şi mărfurile originare din această zonă şi
scoase în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova. Mărfurile
supuse accizelor scoase din zona economică liberă pe restul teritoriului
vamal al Republicii Moldova se supun accizelor.
Înregistrarea subiecţilor impunerii. Persoanele juridice şi
persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu
prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize sunt
obligate să primească certificatul de acciz până a începe desfăşurarea
activităţii în cauză.
Certificatul de acciz este un document eliberat de organul
Serviciului Fiscal de Stat subiectului impunerii, care atestă înregistrarea
acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua tranzacţii cu mărfurile supuse
accizelor.
În cererea de solicitare a certificatului de acciz, adresată organului
Serviciului Fiscal de Stat, agentul economic trebuie să indice:
a) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele
juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale);
b) proprietarul clădirii, încăperii, teritoriului, terenului;
c) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele
juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale) ale arendatorului sau ale
locatorului, în cazul în care proprietatea este folosită pentru desfăşurarea
activităţii de întreprinzator, în baza contractului de arendă sau de
închiriere;
d) formele şi metodele concrete de control, a căror aplicare
asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor, inclusiv la expedierea lor

254
dintr-o încăpere de acciz în alta ale unuia şi aceluiaşi agent economic,
dacă aceste încăperi se află pe teritorii diferite.
Încăpere de acciz este totalitatea locurilor ce aparţin subiectului
impunerii, inclusiv clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte
locuri, care sunt situate separat, determinate în certificatul de acciz, unde
mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabbrica, se expediază
(se transportă) de către subiecţii impunerii.
La cerere, de asemenea, se anexează schema (planul) amplasării
blocului administrativ, a secţiei de producţie, a depozitului, a altor
încăperi aflate pe teritoriul agentului economic, în limitele stabilite pentru
realizarea activităţii de întreprinzător. În cazul în care cererea conţine
informaţii verificabile, organul Serviciului Fiscal de Stat eliberează
persoanei care a înaintat cererea certificatul de acciz şi anexa la acesta.
Persoana menţionată devine subiect al impunerii.
Organul Serviciului Fiscal de Stat poate refuza eliberarea certificatului de
acciz în cazul în care consideră că activitatea agentului economic sau
încăperea de acciz nu pot fi controlate ori formele şi metodele de control
nu asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor. În cazul în care mai
mulţi agenţi economici folosesc una şi aceeaşi încăpere de acciz pentru
prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor, organul
Serviciului Fiscal de Stat este obligat să determine în mod independent
subiectul (subiecţii) impunerii responsabil (responsabili) de achitarea
accizelor,în modul stabilit de acest serviciu. Subiectul impunerii care
preconizează să facă unele schimbari ce trebuie reflectate în certificatul
de acciz sau în anexa la el este obligat să adreseze cererea
corespunzătoare organului Serviciului Fiscal de Stat.
În afară de accize se întâlnesc şi taxele generale pe vânzări, ca
regulă, sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Din punct de vedere al
verigii la care se încasează (unitatea producătoare, unitatea comerţului cu
ridicata sau cu amănuntul), impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca
forma impozitului cumulativ (multifazic) şi forma impozitului unic sau
monofazic.
Impozitul cumulativ presupune că mărfurile să fie impuse la toate
verigile prin care trec din momentul ieşirii lor din producţie şi pînă cînd
ajung la consumator. Acest impozit se mai numeşte impozit în cascadă, în
piramidă sau bulgăre de zăpadă, deoarece în cazul lui se percepe impozit
de la impozit.

255
 Impozitul pe cifra de afaceri unic se încasează o singură dată
indiferent de numărul verigilor prin care trece o marfă de la producător la
consumator.
Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de
afaceri unic cunoaşte forma impozitului pe cifra de afaceri brută şi forma
impozitului pe cifra de afaceri netă.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea
cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include
şi impozitul plătit la verigile anterioare. În cazul mărfurilor exportate, în
unele ţări se restituie exportatorilor impozitul aferent mărfurilor vândute
în străinătate.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra
diferenţei dintre preţul de vînzare şi preţul de cumpărare, adică doar
asupra valorii adăugate de către fiecare participant la procesul de
producţie şi circulaţie al mărfii respective. Acest impozit e mai progresiv
ca cel anterior, deoarece rămîne neschimbat indiferent de numărul de
verigi prin care trece. Acest impozit în multe ţări europene poartă
denumirea de taxă pe valoare adăugată.
Taxa pe valoarea adăugată în Republica Moldova. Taxa pe
valoarea adăugată (TVA), conform Titlului 3 al Codului Fiscal al
Republicii Moldova, este un impozit general de stat, care reprezintă o
formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate,
serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe tot teritoriul Republicii
Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor
impozabile importate în Republica Moldova.
Subiecţii impozabili sînt persoanele fizice şi juridice care sunt
înregistrate sau trebuie să fie înregistrate ca plătitori de TVA, inclusiv
acele persoane ce importă mărfuri şi servicii cu excepţia persoanelor
fizice ce importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu
depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv.
Obiectele impozabile constituie:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili,
reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica
Moldova.
b) importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia
mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoanele fizice
conform limitelor stabilite de lege.

256
 Conform Codului Fiscal pe teritoriul RM sunt stabilite următoarele
cote ale TVA:
a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a
mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe
teritoriul Republicii Moldova;
b) cote reduse în mărime de:
- 8% - la pâinea şi produsele de panificaţie, la laptele şi
produsele lactate livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu
excepţia produselor alimentare pentru copii care sunt scutite de
TVA;
- 8% - la medicamente, atît indicate în Nomenclatorul de stat de
medicamente, cît şi utilizate de Ministerul Sănătăţii şi
Protecţiei Sociale, importate şi/sau livrate pe teritoriul
Republicii Moldova;
- 6% - la gazele naturale şi gazele lichefiate, atât la cele
importate, cât şi la cele livrate pe teritoriul Republicii
Moldova;
c) cota zero - la mărfurile şi serviciile livrate, şi anume:
- marfurile, serviciile pentru export si toate
tipurile de transporturi internationale de marfuri (inclusiv de
expediţie) si pasageri, precum si serviciile operatorului aerodrom
aeroport, de comercializare a biletelor de calatorie in trafic
international cu aeronave etc;
- energia electrica destinata populatiei
livrata de catre intreprinderile producatoare retelelor de
distributie, precum si energia electrica livrata populatiei de catre
retelele de distributie; energia termica si apa calda destinate
populatiei livrate de catre intreprinderile producatoare retelelor
de distributie, precum si energia termica si apa calda livrate
populatiei de catre intreprinderile producatoare si retelele de
distributie, intreprinderile de termoficare locale, cazangerii, statii
termice si statii-grup;
- importul şi/sau livrarea pe teritoriul
republicii a mărfurilor, serviciilor destinate folosintei oficiale de
către misiunile diplomatice în RM si uzului sau consumului
personal de către membrii personalului diplomatic si
administrativ-tehnic al acestor misiuni şi de către membrii
familiilor care locuiesc impreuna cu ei, precum şi cele destinate

257
 folosinţei oficiale de către alte misiuni asimilate lor în RM şi
uzului sau consumului personal de către membrii personalului
diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi membrii
familiilor lor care locuiesc împreună cu ei.
- importul şi/sau livrarea pe teritoriul
republicii a marfurilor, serviciilor destinate proiectelor de
asistenta tehnica realizate pe teritoriul Republicii Moldova de
catre organizatiile internationale si tarile donatoare in limita
acordurilor la care aceasta este parte;
- etc.
Modul de calculare şi achitare a TVA. Valoarea impozabilă a
livrării reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată
(fără TVA), iar la mărfurile importate – valoarea lor vamală, inclusiv
impozitele ce urmează a fi achitate la import cu excepţia TVA.
Subiecţii impozabili sînt obligaţi să declare şi să achite la buget
pentru fiecare perioadă fiscală suma TVA, care se determină ca diferenţa
dintre TVA încasată de la consumatorii căror li s–au livrat mărfuri şi TVA
plătită furnizorilor la momentul procurării bunurilor şi serviciilor. Dacă
“TVA încasată” de la furnizori în urma operaţiunilor economice este mai
mică ca “TVA plătită” de consumatori într–o perioadă fiscală, atunci
această diferenţă se raportează la perioada fiscală următoare şi devine o
parte a sumei TVA ce urmează a fi achitată. Dacă depăşirea sumei TVA
pe valoarea mărfurilor, serviciilor procurate se datorează faptului că
subiectul impozabil a efectuat o livrare ce se impozează la cota zero,
acesta are dreptul la restituirea sumei de depăşire a TVA ce urmează a fi
achitată pe valorile materiale, serviciile procurate în limitele cotei TVA,
obişnuite, înmulţită cu valoarea livrării care se impozitează la cota zero.
Livrările scutite de TVA. TVA nu se aplică pentru livrările de mărfuri
şi servicii ce au ca obiect:
1) locuinţa, pământul şi terenul pe car se găseşte locuinţa;
2) produsele alimentare şi ne alimentare pentru copii, conform listei
aprobate în legea bugetului pe anul respectiv;
3) proprietatea de stat răscumpărată în procesul privatizării;
4) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul
instructiv de producţie şi educativ;
5) serviciile (acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru
care se aplică taxa de stat (acordarea licenţelor, înregistrarea
brevetelor) ect.;

258
6) servicii financiare inclusiv acordarea sau transmiterea creditelor,
operaţiile legate de evidenţa conturilor de depozit, operaţii legate de
circulaţia valutei mijloacelor băneşti, operaţiile legate de emiterea
hîrtiilor de valoare, operaţiile de asigurare şi asigurare ect.;
7) serviciile oficiale poştale;
8) lucrările de cercetări ştiinţifice efectuate din mijloacele bugetare;
9) serviciile prestate de transportul în comun ect.
Înregistrarea subiectului impozabil cu TVA. Subiectul care desfăşoară
o activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor
publice (finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale şi din bugetul
asigurărilor sociale de stat), şi deţinătorilor patentei de întreprinzător, este
obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA, dacă el a efectuat într-o
perioadă de 12 luni consecutive livrări de mărfuri şi servicii în sumă ce
depăşeşte 600000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA.
Subiectul care beneficiază de servicii de import a căror valoare,
fiind adăugată la valoarea livrărilor de mărfuri, servicii, efectuate pe
parcursul oricăror 12 luni consecutive, depăşeşte 600 000 lei, atunci el
este obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA.
Subiectul trebuie să depună cerere la inspectoratul fiscal teritorial
în raza căruia se află în decurs de o lună din momentul în care a fost
atins plafonul indicat. El se consideră înregistrat din prima zi a lunii
următoare celei în care a fost depusă cererea.
Subiectul impozabil la înregistrare primeşte certificatul de
înregistrare ca plătitor de T.V.A. în care se indică:
 denumirea şi adresa juridică a subiectului impozabil
 codul fiscal al contribuabilului
 data înregistrării.
În cazul suspendării livrărilor supuse TVA, subiectul impozabil
este obligat să informeze despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat este obligat să anuleze înregistrarea
contribuabilului TVA.
În cazul în care subiectul impozabil nu va efectua livrări
impozabile şi nu va dori să rămână înregistrat, el este obligat să
informeze Serviciul Fiscal de Stat precum că, în ultimele 12 luni,
volumul livrărilor nu a depăşit plafonul stabilit pentru înregistrare. Dacă
subiectul impozabil doreşte să anuleze actul de înregistrare şi înştiinţează
despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat, el trebuie să dovedească că în

259
viitor volumul livrărilor impozabile nu va depăşi plafonul stabilit pentru
înregistrare. În acest caz Serviciul Fiscal de Stat anulează înregistrarea.
Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător
înregistrarea contribuabilului TVA în cazul în care:
a. valoare totală a livrărilor impozabile ale subiectului impunerii
într-o oarecare perioadă de 12 luni consecutive nu a depăşit
plafonul de 600 000 lei;
b. subiectul impunerii nu a prezentat declaraţie privind TVA pentru
fiecare perioadă fiscală.
Perioada fiscală privind TVA constituie o lună calendaristică
începând cu prima zi a lunii.
Fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declaraţie privind
TVA, pentru fiecare perioadă fiscală nu mai tîrziu de ultima zi a lunii ce
urmează după încheierea perioadei fiscale. Fiecare subiect impozabil
trebuie să verse la buget suma TVA, care urmează a fi achitată pentru
fiecare perioadă fiscală, nu mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea
declaraţiei pe această perioadă.

3. Monopolurile fiscale
Monopolul de stat reprezintă dreptul pe care şi-l rezervă statul
de a produce şi/sau de a vinde anumite bunuri de consum. Monopolul de
stat nu este un impozit special, dar o modalitate de percepere a
impozitului indirect (pe cheltuieli). Impozitul este egal cu diferenţa dintre
preţul de vînzare stabilit de către stat şi costul de producţie, inclusiv
profitul întreprinzătorului.
Statul instituie monopolurile asupra producţiei şi/sau vînzării
unor mărfuri cum ar fi: tutun, sare, alcool, cărţi de joc etc. Monopolurile
fiscale în funcţie de sfera lor de cuprindere pot fi depline sau parţiale.
Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atît asupra
producţiei, cît şi asupra comerţului cu ridicata şi cu amănuntul a unor
mărfuri.
În schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra
producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu
amănuntul.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ
importante, putem menţiona: Italia (asupra tutunului, chibriturilor);

260
Germania (asupra băuturilor alcoolice); Spania (asupra tutunului şi
alcoolului).
Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sînt
formate pe de o parte din profitul creat în procesul de producere a acestor
mărfuri, iar pe de altă parte, din impozitul indirect cuprins în preţ, care se
încasează de la consumatorii mărfurilor respective. Deoarece numai
statul vinde astfel de mărfuri, el poate stabili un preţ în care să fie inclus
şi un asemenea impozit.

4.Taxele vamale
Taxele vamale, sunt impozite indirecte ce se percep de către stat
asupra tuturor bunurilor introduse sau scoase din ţară de către persoane
fizice sau juridice. Acestea sunt venituri fiscale ale bugetului de stat,
fiind, totodată, şi un mijloc de stimulare a exportului şi de lărgire a
cooperării economice cu alte state ale lumii.
La etapa actuală, de regulă, taxele vamale deţin o pondere
importantă în totalul impozitelor indirecte. Aceste sunt percepute de către
stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec graniţele vamale
ale ţării în scopul importului, exportului sau tranzitului şi se instituie
asupra bunurilor şi produselor care intră şi ies în/din ţară sau/şi asupra
celor care tranzitează teritoriul naţional.
Taxa vamală reprezintă o plată obligatorie, percepută de
autoritatea vamală la introducerea pe sau scoaterea mărfurilor de pe
teritoriul vamal al RM.
Scopul aplicării tarifului vamal:
 optimizarea structurii importului de mărfuri;
 echilibrarea importului de mărfuri, protecţia
producătorilor autohtoni de mărfuri;
 crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei
RM în economia mondială.
Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal.
Tariful vamal reprezintă catalogul care cuprinde
nomenclatorul de mărfuri introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal,
precum şi cuantumul taxei vamale aplicate acestor mărfuri.
Nomenclatorul de mărfuri este lista care cuprinde codurile,
denumirile şi descrierea mărfurilor corespunzгtoare sistemelor de
clasificare aplicate în practica internaţională.

261
 Obiectele impunerii cu taxe vamale sînt mărfurile importate,
exportate sau care sînt în tranzit pe teritoriul RM.
Valoarea în vamă a mărfii este valoarea mărfii introduse pe sau
scoase de pe teritoriul vamal, stabilită în scopul perceperii taxelor vamale
şi a altor impozite.
Conform Legii Republicii Moldova cu privire la tariful vamal (Nr.l380-
XIII din 20.11.97), se aplică urmгtoarele tipuri de taxe vamale:
- ad valorem - calculată în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii;
- specifică - calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de marfă;
- combinată - care îmbină precedentele tipuri de taxe - ad valorem şi
combinată;
- excepţională care, la rоndul său, se divizează în:
1) taxă specială, care se aplică cu scopul de a proteja mărfurile de
origine indigenă la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de
producюie străine în cantităţi şi în condiţii care cauzează sau pot cauza
prejudicii materiale considerabile producătorilor autohtoni de mărfuri;
2) taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal
a unor mărfuri la preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare
în momentul importului şi, dacă sînt lezate interesele sau apare pericolul
cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri
identice ori similare, sau apar piedici pentru organizarea ori extinderea în
ţară a producţiei de mărfuri identice sau similare;
3) taxa compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal
a mărfurilor, la producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au
fost utilizate subvenţii, dacă sînt lezate interesele, sau apare pericolul
cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri
identice sau similare, ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în
ţarî a producţiei de mărfuri identice sau similare.
Cotele taxei vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia se slabilese
de către Parlament.
Cotele taxei vamale se aplică în conformitate cu legislaţia şi cu
acordurile internaţionale, la care RM este parte.
Cotele taxei vamale sînt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia
cazurilor prevăzute de legislaţie şi de acordurile internaţionale, la care
RM este parte.
Facilităţi tarifare. Prin facilităţi tarifare se subînţeleg facilităţile acordate
de către ţară, în condiţii de reciprocitate sau unilateral, pentru mărfurile
trecute peste frontiera vamală a acestei ţări sub formă de:

262
- stabilire a unor cote tarifare pentru importul sau exportul preferenţial de
mărfuri;
- reducere a taxei vamale;
- scutire de taxă;
- restituire a taxei plătite anterior.
Sînt scutite de taxa vamală:
- mijloacele de transport folosite la transporturi internaţionale de pasageri
şi de bagaje, de mărfuri, precum şi obiectele de aprovizionare tehnico-
materială, echipamentul, combustibilul, alimentele, necesare pentru
exploatarea acestor mijloace de transport în cursul deplasării sau
procurate în străinătate în legгtură cu lichidarea defecţiunilor, în suma
stabilită de actele legislative corespunzгtoare;
- mărfurile de uz oficial introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal de
către cetăţenii străini, în conformitate cu legislaţia, precum şi cu
acordurile internaţionale, la care RM este parte;
- valuta naţională, valuta străină (cu excepţia celei folosite în scopuri
numismatice), precum şi hîrtiile de valoare, în conformitate cu
legislaţia;
- mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de
ajutor umanitar, destinaţia lor fiind confirmată de organul abilitat;
- mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de
ajutor cu titlu gratuit (donaţii), destinaţia lor fiind confirmată de organul
abilitat;
- mărfurile introduse provizoriu pe sau scoase provizoriu de pe teritoriul
vamal sub supraveghere vamală în cadrul regimurilor vamale respective;
- mărfurile destinate terţelor ţări, trecute prin teritoriul vamal sub
supraveghere vamală în regim de tranzit;
- mărfurile care se importă provizoriu în zonele liberei iniţiative pentru a
fi prelucrate şi, ulterior, exportate;
- publicaţiile periodice, cărţile ce ţin de domeniul învăţămîntului, ştiinţei
şi culturii, materialele didactice pentru instituţiile preşcolare, de
învăţămînt şi curative;
- mărfurile importate pentru comercializarea lor în regimul vamal în
magazinele duty free;
- mărfurile (serviciile) introduse în zona economică liberă de pe restul
teritoriului vamal al Republicii Moldova, din afara teritoriului vamal al
Republicii Moldova, de pe teritoriul altor ZEL, precum şi mărfurile

263
(serviciile), inclusiv cele originare din ZEL, exportate în afara teritoriului
vamal al RM şi în alte ZEL;
- mărfurile importate în RM în contul împrumuturilor şi granturilor
acordate Guvernului sau acordate cu garanţia statului, din contul
împrumuturilor acordate de organizaţiile financiare internaţionale,
destinate realizării proiectelor respective, precum şi din contul granturilor
acordate instituţiilor finanţate de la bugct conform listei aprobate de
Guvern;
- timbrele de acciz importate şi destinate marcării mărfurilor supuse
accizelor;
- mărfurile de uz sau consum personal, importate de către persoanele
fizice, a căror valoare sau cantitate nu depăşeşte limita stabilită de
legislaţia în vigoare.
La o singură introducere pe teritoriul vamal de către o persoană
fizică se scutesc de plata taxei vamale următoarele mărfuri:
- bere - 5 litri;
- vinuri şi bгuturi alcoolice - 2 litri;
- ţigări - 50 bucăţi;
- haine - cîte 3 unităţi;
- blănuri naturale şi mărfuri fabricate din blănuri - 1 unitate;
- încălţăminte - 2 perechi;
- maşini de calcul -l unitate;
- camere video - 1 unitate etc.

5. Caracteristica generală a taxelor

Taxele sunt plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru
serviciile prestate acestora de instituţiile publice. Taxele întrunesc o serie
de atribute specifice impozitelor şi anume: obligativitatea,
nerambursabilitatea, dreptul de urmărire în caz de neplată.
După natura lor taxele pot fi:
 taxe judecătoreşti, încasate de instanţele jurisdicţionale pentru
acţiunile introduse spre judecare de către diferite persoane fizice şi
juridice;
 taxe de notariat, care se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau
autentificarea de acte, copii etc., încasate de notariate;
 taxe de consulare, care sunt încasate de consulate pentru eliberarea
certificatelor de origine, acordarea de vize ş.a.;

264
 taxe de administraţie, care se încasează de diferite organe ale
administraţiei de stat pentru eliberări de permise, autorizaţii,
legitimaţii etc. la cererea anumitor persoane.
După operaţiunea care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele
pot fi:
 taxe de timbru;
 taxe de înregistrare.
Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice
a unor operaţii, cum sunt: autentificarea de acte, eliberarea unor
documente (de exemplu, buletine de identitate, paşapoarte, etc.),
legalizări de acte etc. Încasarea acestor taxe se face prin aplicarea de
timbre fiscale.
Taxele de înregistrare se percep la vînzări de imobile, la
constituirea, fuzionarea sau lichidarea societăţilor de capital. Aceste taxe
se percep şi asupra fiecărei operaţii de vînzare şi, respectiv, cumpărare la
bursă etc.
Atît taxele de timbru, cît şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad
valorem (atunci cînd acţiunile sau faptele supuse taxării sunt evaluate în
formă monetară şi cînd taxa se calculează prin aplicarea unor cote
procentuale la valoarea respectivă), fie în sume fixe, în toate celelalte
cazuri. Încasarea taxelor se poate face în numerar sau prin aplicarea de
timbre fiscale.

Întrebări de autocontrol
1. Descrieți impozitele indirecte.
2. Numiţi tipurile de impozite indirecte.
3. Comentaţi evoluţia veniturilor bugetare în Republica Moldova
provenite din impozite indirecte.
4. Clasificați taxele de consumaţie.
5. Descrieți taxele speciale de consumaţie sau accizele.
6. Numiți, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova, subiecţii
impunerii cu în cazul accizelor.
7. Definiţi noţiunea de taxă pe valoare adăugată.
8. Numiți, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova, subiecţii
impunerii şi obiectele impozabile cu taxa pe valoarea adăugată.

265
 9. Descrieți, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova, cotele
taxei pe valoare adăugată.
10. Caracterizați evoluția încasărilor din taxa pe valoarea adăugată în
Republica Moldova.
11. Determinați deosebirile taxelor vamale de alte impozite şi taxe
instituite ca surse de venituri bugetare.
12. Descrieți monopolul fiscal.
13. Clasificați monopolurile fiscale.
14. Argumentați rolul impozitelor indirecte pe plan social.
15. Descrieți impozitul cumulativ şi impozitul pe cfra de afaceri.
16. Definiţi noţiunea de taxă vamală.
17. Definiți noțiunea de tarif vamal.
18. Determinați scopul aplicării tarifului vamal.
19. Numiţi obiectele impunerii cu taxe vamale.
20. Determinaţi tipurile de taxe vamale utilizate în Republica
Moldova.

APLICAŢII PRACTICE

TEST

1. Înlocuiţi punctele cu cuvintele necesare:

Taxa vamală reprezintă o ........................................ , percepută de către
organele vamale, la introducerea sau scoaterea mărfurilor de pe teritoriul
vamal al unei ţări.

2. Alegeți variantele care formează clasificarea impozitelor

indirecte:
a) taxe vamale;
b) impozirul pe venitul persoanelor fizice;
c) TVA;
d) monopol fiscal;
e) accizele;
f) impozitele reale;
g) impozitul pe cifra de afacere brută;
h) impozitul pe cifra de afacere netă;
i) impozite personale;
j) toate variantele sunt corecte.

266
 3. Alegeţi variantele care formează clasificarea monopolurilor
fiscale:
a) depline;
b) restrictive;
c) parţiale;
d) liberale;
e) toate variantele sunt corecte.

4. Alegeţi variantele care reprezintă, conform prevederilor Codului

fiscal al Republicii Moldova, cotele TVA, pentru anul 2011:
a) 20%;
b) 6%;
c) 7%;
d) 5%;
e) 25%;
f) 12%;
g) 0%;
h) 8%;
i) 18%.

5. Argumentaţi evoluţia şi rolul impozitelor directe la formarea

veniturilor bugetare în Republica Moldova.

6. Stabiliţi dacă sunt adevărate următoarele afirmaţii:

a) În perioadele de creştere economică, impozitele
indirecte au un randament fiscal redus; da / nu
b) Taxele de consumaţie reprezintă impozite indirecte care
se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi comercializate
în interiorul ţării care percepe impozitul respectiv; da / nu
c) De regulă, mărfurile destinate importului sunt
impozitate cu taxe de consumaţie; da / nu
d) Impozitele indirecte afectează puterea de cumpărare a
consumatorului, prin urmare şi nivelul de trai al populaţiei. da / nu

7. Conform prevederilor Codului Fiscal al Republicii Moldova,

plătitori ai TVA sunt:

267
a) persoanele fizice şi juridice care efectuiază livrări impozabile pe
teritoriul RM şi la export şi sunt înregistrate ca plătitori de TVA;
b) persoanele fizice şi juridice care importă mărfuri şi servicii, cu
excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum
personal, valoarea cărora nu depăşeşte limitele stabilite de legislaţia
fiscală pe anul respectiv;
c) persoanele juridice care activează în domeniul jocurilor de noroc;
d) toate variantele sunt corecte.
Alegeţi variantele corecte.

8. Alegeţi variantele care reprezintă caracteristicile monopolurilor

fiscale depline:
a) se aplică atât asupra producţiei, cât şi asupra comerţului
cu ridicata a unor mărfuri;
b) se aplică atât asupra producţiei, cât şi asupra comerţului
cu ridicata sau cu amănuntul a unor mărfuri;
c) se aplică asupra producţiei şi comerţului cu ridicata;
d) se aplică numai asupra comerţului comerţului cu
amănuntul;
e) se aplică sau asupra producţiei şi comerţului cu ridicata,
sau numai asupra comerţului cu amănutul;
f) toate variantele sunt corecte.

9. Alegeţi variantele care reprezintă caracteristicile impozitelor

indirecte:
a) se stabilesc asupra veniturilor şi averii;
b) se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale;
c) se percep cu ocazia vânzării unor bunuri şi a prestării unor servicii;
e) toate variantele sunt corecte.

10. Înlocuiţi punctele cu cuvîntul necesar:

Accizul reprezintă un impozit indirect care este impus
asupra ........................ de larg consum.

STUDIU DE CAZ

1. Analizaţi tipurile de taxe vamale.

268
2. Analizaţi evoluţia şi rolul TVA la formarea veniturilor bugetare în
Republica Moldova.
3. Argumentați necesitatea și scopul aplicării tarifului vamal.
4. Analizați impactul politicii tarifare asupra producătorilor autohtoni.

Tema XII
BUGETUL DE STAT ŞI PROCESUL BUGETAR
1. Conţinutul şi caracteristicile bugetului de stat
2. Principiile bugetare
3. Procesul bugetar

1. Conţinutul şi caracteristicile bugetului de stat

Bugetul de stat constituie principala componentă a sistemului
bugetar.
Din punct de vedere juridic, bugetul de stat este definit ca un act în
care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului pe o
perioadă determinată de timp, de regulă, un an.
Din punct de vedere economic, bugetul de stat exprimă relaţii
economice, care iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut,
în legătură cu îndeplinirea funcţiilor statului. Aceste relaţii se manifestă
în dublu sens: pe de o parte ca relaţii prin care se prelevează resurse
băneşti la dispoziţia statului, pe de altă parte, ca relaţii prin care se
repartizează aceste resurse.
Din punct de vedere material, bugetul de stat poate fi definit ca un
fond centralizat de mijloace băneşti la dispoziţia statului, în care se
încasează veniturile şi din care se efectuiază cheltuieli din partea statului.
În economia modernă, bugetul de stat nu mai constituie un simplu
document în care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului
pe o perioadă de un an, ci este un plan financiar la nivel macroeconomic.
Volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la
o ţară la alta în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a statului
respectiv, de condiţiile social-politice interne, precum şi de conjunctura
internaţională.

269
 Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai
bugetului de stat, ci îndeplinesc rolul unor pîrghii folosite de stat pentru
stimularea dezvoltării sau restrîngerii unor activităţi, a producţiei şi
consumului anumitor produse, pentru influenţarea anumitor categorii
sociale în realizarea acţiunilor în care statul este direct interesat.
În bugetul de stat sunt reflectate resursele financiare mobilizate la
dispoziţia statului, repartizate în principal pentru realizarea acţiunilor
social-culturale, apărarea ţării, asigurarea ordinei publice, autoritatea
publică, pentru finanţarea unor investiţii şi activităţi de interes strategic,
asigurarea protecţiei şi refacerea mediului înconjurător, asigurarea
măsurilor de protecţie socială a populaţiei şi realizarea programelor de
cercetare. Cheltuielile sunt structurate pe domenii economice, iar în
cadrul acestora pe cheltuieli curente şi de capital. Veniturile sunt
evidenţiate pe surse de provenienţă în venituri curente (fiscale şi
nefiscale), venituri din operaţiuni de capital şi din transferuri de capital,
granturi.
Rolul bugetului de stat este pus în evidenţă de modalităţile de
exercitare a funcţiilor finanţelor publice. Bugetul nu reprezintă doar un
tablou sintetic în care se înscriu şi prin care se compară veniturile şi
cheltuielile publice. Rolul bugetului este mult mai complex. El este
considerat un instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea
resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii
economice şi sociale.
2. Principiile bugetare
Procesul complex al elaborării şi execuţiei bugetului de stat
este supus unor reguli mai mult sau mai puţin rigide.
Bugetul se prezintă ca un act de previziune administrativă şi,
în acelaş timp, este un tablou comparativ al veniturilor şi cheltuielilor
publice aferente perioadei la care se referă. Astfel, bugetul trebuie să
reflecte cît mai real posibil resursele ce pot fi mobilizate şi destinaţia
acestora, să permită compararea la finele exerciţiului bugetar a veniturilor
încasate şi a cheltuielilor efectuate şi să ofere posibilitatea analizării
veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe destinaţii. Aceste
cerinţe sunt specifice principiilor bugetare – anualitatea bugetului,
unitatea bugetară, neafectarea veniturilor bugetare, universalitatea şi
specializarea bugetului, echilibrul bugetar, publicitatea bugetului.

270
 Anualitatea bugetului Principiul anualităţii a fost impus, iniţial,
din considerente de natură politică. Eficienţa controlului parlamentar
asupra gestiunii financiare a Guvernului nu poate fi reală decît în
condiţiile în care aprobarea cheltuielilor se realizează pe perioade de timp
nu îndelungate. În virtutea principiului anualităţii, puterea legislativă a
fiecărei ţări trebuie să se pronunţe anual în legătură cu toate veniturile şi
cheltuielile înscrise în bugetul pentru anul următor. Examinarea în fiecare
an a proiectului de buget permite şi analiza modului de realizare a
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor în perioada precedentă.
Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte: prima se
referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul,
iar cea de-a doua, la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se
efectuiază cheltuielile înscrise în autorizaţia dată Guvernului de către
Parlament.
Unitatea bugetară Principiul unităţii bugetare presupune înscrierea
tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în sumele lor globale, într-un
singur document. Respectarea acestei cerinţe conduce la elaborarea unui
buget clar, care oferă informaţii de ansamblu privind resursele publice şi
utilizarea lor, permite aprecierea importanţei relative a diverselor
categorii de venituri şi cheltuieli şi facilitează nivelul soldului general al
bugetului prevăzut pentru anul următor. Un buget unitar permite puterii
legislative să emită judecăţi de valoare asupra structurii şi volumului
cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de
amînare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune,
oferind cadrul favorabil exercitării unui control mai riguros asupra
execuţiei veniturilor şi cheltuielilor publice.
Neafectarea veniturilor bugetare Cerinţa acestui principiu rezidă
în faptul că veniturile încasate la buget se depersonalizează, astfel încît
veniturile în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor
cheltuielilor. Acest principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie
afectat acoperirii unei anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu se poate
realiza o concordanţă deplină între mărimea unui venit şi nivelul
cheltuielilor ce urmează a fi finanţate pe seama venitului special afectat.
Veniturile cu afectaţie specială, fie că depăşesc necesarul de resurse
pentru acoperirea cheltuielii respective, ceea ce condice la o folosire
neraţională a fondurilor, fie că sunt insuficiente, ceea ce pune sub semnul
întrebării posibilitatea realizării acţiunii respective din fondurile de
resurse băneşti ale bugetului de stat.

271
 Universalitatea bugetului Este principiul potrivit căruia veniturile
şi cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale,
fără omisiuni şi fără compensări reciproce. Această regulă a bugetului
brut se bazează pe necesitatea înscrierii în buget a veniturilor şi
cheltuielilor statului în sume brute sau totale. Scopul urmărit de acest
principiu este de a facilita controlul financiar, interzicînd compensarea
între cheltuieli şi venituri proprii.
Chiar şi în situaţiile în care realizarea veniturilor publice presupune
efectuarea unor cheltuieli prealabile, principiul universalităţii nu permite
înscrierea în buget numai a soldului dintre acestea. În buget veniturile
trebuie să figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor
totale. Numai în acest mod i se oferă Parlamentului posibilitatea
cunoaşterii veniturilor totale, pe care statul urmează să le încaseze în
perioada considerată, precum şi a destinaţiei ce va fi dată acestora.
Specializarea bugetară Este principiul potrivit căruia veniturile
bugetare trebuie să fie înscrise în buget şi aprobate de către Parlament pe
surse de provenienţă, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Prin
credit bugetar se înţilege suma limită, înscrisă în bugetul de stat şi
aprobată de puterea legislativă, pînă la care se pot efectua plăţi în contul
fiecărei cheltuieli publice.
Echilibrul bugetar presupune acoperirea integrală a cheltuielilor
bugetare din contul veniturilor bugetare ordinare. Ca urmare a creşterii
rapide a cheltuielilor publice, bugetele chiar în ţările dezvoltate se
întocmesc şi se încheie tot mai frecvent cu deficit. Printre cauzele care
generează deficitul bugetar se numără: cursa înarmărilor, creşterea
aparatului administrativ de stat, creşterea cheltuielilor cu datoria publică,
etc. Deficitul bugetar este de obicei acoperit prin apelarea la venituri
extraordinare, care provin din împrumuturi de stat şi în cel mai rău caz
din emisie de bani de hârtie. Acestea sunt doar soluţii temporare, care
afectează mai apoi veniturile perioadelor viitoare.
Sunt ţări în care legislaţia financiară nu permite întocmirea de
bugete dezechilibrate (Germania). În alte ţări, cum ar fi Franţa, se recurge
sistematic la „debugetizare” ca mijloc fictiv de asigurare a echilibrului
bugetar. Prin debugetizare se înţelege operaţiunea de scoatere a unor
venituri şi cheltuieli în afara bugetului de stat.
În măsură în care statul ar putea finanţa el însuşi aceste cheltuieli,
prin realizarea unor venituri ordinare suplimentare sau prin restructurarea
nivelului cheltuielilor, deci fără a se apela la împrumuturi şi emisiune,

272
debugetizarea ar prezenta numai o diversificare a tehnologiilor de
finanţare.
Alte ţări, de pildă Suedia au renunţat definitiv la aplicarea în
practică a principiului echilibrării bugetare, elaborând şi prezentînd
Parlamentului spre aprobare bugete deficitare.
Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic lumii
contemporane.
Deficitul bugetar este caracteristic nu numai ţărilor dezvoltate, ci şi
ţărilor în curs de dezvoltare, pentru care aceasta este o problemă foarte
grea.
Execuţia bugetară, într-o perioadă sau alta, se poate prezenta în
una din următoarele trei situaţii:
a) excedentară, cînd veniturile realizate în perioada
respectivă sunt mai mari ca cheltuielile;
b) echilibrată, atunci cînd cheltuielile sunt egale cu
veniturile prevăzute;
c) deficitară, în cazul în care cheltuielile depăşesc
veniturile sau încasările bugetare realizate.
În general, execuţia bugetară corespunde funcţionării echilibrate a
economiei naţionale considerîndu-se că realizarea echilibrului finanţelor
publice constituie un criteriu de bună gestiune economică.
În legătură cu execuţia bugetară există şi opinia potrivit căreia
disciplina bugetului echilibrat este o doctrină desuetă: se consideră că
politica financiară a unui guvern trebuie să fie judecată după rezultatele
obţinute, după efectele pe care le are asupra cererii şi nu după echilibrul
sau dezechilibrul bugetului de stat. În această viziune, mărimea
deficitului bugetar ar avea un efect de relansare asupra activităţii
economice, deoarece trecerea de la starea de echilibru la starea de
dezechilibru este însoţită de distribuire de putere de cumpărare
suplimentară care, la rîndul ei, antrenează un consum suplimentar,
ducând la mărimea ritmului de dezvoltare. Se afirmă că deficitele
bugetare sunt instrumentele de politică financiară prin care poate
promova prosperitatea.
Şi totuşi, nu trebuie desprinsă concluzia că deficitele bugetare sunt
binevenite oricând şi că ar trebui tolerată succesiunea lor la nesfârşit;
aceasta, cu atît mai mult, dacă se ia în considerare şi faptul că perioada
fiscală nu se identifică cu durata ciclului de afaceri. Uneori efectul
pozitiv al deficitului bugetar poate fi anulat de deficitul balanţei de plăţi

273
externe sau de creşterea preţurilor, ori de către ambele. Statul poate să
acţioneze asupra nivelului activităţii economice şi fără să dezichilibreze
bugetul; fiind astfel preferată starea de echilibru bugetar.
Publicitatea bugetului Potrivit acestui principiu, bugetul de stat
după ce este aprobat de către Parlament, trebuie adus la cunoştinţa opiniei
publice.

3. Procesul bugetar
Procesul bugetar sau ciclul bugetar poate fi definit ca ansamblul de
activităţi şi operaţiuni integrate coerent şi orientate spre acelaş scop, care
derulează stadial, fiind aşezate într-un orar strict şi bine determinat.
Operaţiunile consecutive ale procesului bugetar sunt:
- elaborarea proiectului de buget;
- aprobarea bugetului;
- execuţia bugetului;
- încheierea execuţiei bugetului;
- aprobarea contului de execuţie bugetară;
- controlul execuţiei bugetului.
Aceste operaţiuni se desfăşoară într-un cadru constituţional (legal)
şi administrativ–instituţional care prezintă particularităţi de la ţară la ţară,
determinate de evoluţia istorică a fiecăreia dintre ele.
Procedura de elaborare a bugetului de stat include următoarele
etape:
- în termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor
prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar
viitor;
- pînă la 1 octombrie al fiecărui an Guvernul prezintă
Parlamentului:
a) proiectul legii bugetare anuale pentru anul bugetar viitor şi nota
explicativă;
b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii
bugetare anuale.
Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale de către
Parlament
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi,
care prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta.

274
 Comisiile permanente ale Parlamentului examinează proiectul legii
bugetare anuale în condiţiile stabilite de Parlament şi prezintă avizele la
proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru buget şi finanţe. În baza
avizelor Comisia pentru buget şi finanţe întocmeşte raportul şi lista de
recomandări asupra proiectului legii bugetare anuale şi le prezintă
Parlamentului.
Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale, de regulă
în trei lecturi.
Examinarea în prima lectură:
Parlamentul audiază raportul Guvernului şi coraportul Comisiei
pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale şi
examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare
anuale şi îl remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de
examinare în a doua lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru
îmbunătăţire şi prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în
prima lectură.
Examinarea în lectura a doua:
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei
pentru buget şi finanţe, examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare
anuale şi îl remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de
examinare în a treia lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru
îmbunătăţire şi prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în a
doua lectură.
Examinarea în a treia lectură:
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei
pentru buget şi finanţe, examinează:
a) alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.

275
 Pînă la 5 decembrie a fiecărui an Parlamentul aprobă legea
bugetară anuală.
Executarea bugetului de stat
Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine
Guvernului.
În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale,
Ministerul Finanţelor:
- solicită de la autorităţile publice centrale planurile de
finanţare, precum şi cele ale instituţiilor subordonate;
- întocmeşte repartizările lunare ale veniturilor prevăzute de
legea bugetară anuală şi de alte acte legislative.
În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale,
Ministerul Finanţelor aprobă repartizarea lunară a veniturilor şi
cheltuielilor bugetului de stat conform clasificării bugetare.
În execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat se parcurg
succesiv patru etape: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Execuţia părţii de venituri a bugetului de stat presupune
parcurgerea a patru etape, care se referă la: aşezarea impozitelor,
lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitelor şi perceperea
propriu-zisă a acestora.
Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară
Execuţia bugetului de stat presupune înregistrarea contabilă a
veniturilor şi cheltuielilor, precum şi a încasărilor şi plăţilor aferente
acestora.
Aceste înregistrări sunt concretizate în dările de seamă contabile
trimestriale şi pentru întregul exerciţiu bugetar anual, pe care ordonatorii
principali de credite bugetare au obligaţia să le întocmească şi să le
depună la Ministerul Finanţelor.
Contul general anual de execuţie bugetară reflectă totalitatea
operaţiunilor privind încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor
bugetului de stat.
Controlul bugetar
Controlul asupra executării bugetului de stat reprezintă o etapă a
procesului bugetar a cărei necesitate se fundamenteză pe restricţiile ce
trebuie luate în considerare la alocarea pe destinaţii şi utilizarea
resurselor bugetare.
Conform noii concepţii privind controlul de stat, controlul financiar
de stat în Republica Moldova se exercită de către:

276
- Parlament, prin intermediul Curţii de Conturi;
- Guvern, prin intermediul Departamentului Control
Financiar şi Rezerve de pe lîngă Ministerul Finanţelor;
- Firme de Audit, întemeiate în baza legislaţiei respective.
Ţinînd cont de principiul separaţiei puterilor, controlul executării
bugetului de stat se execută de o seamă de organe împuternicite, fiind de
natură politică, jurisdicţională şi administrativă.
În corelaţie cu interesele pentru care este organizat şi exercitat
controlul financiar, putem distinge două forme: control financiar intern şi
control financiar extern. Execuţia bugetului de stat este supravegheată de
către Curtea de Conturi care apreciază legalitatea şi oportunitatea
operaţiunilor financiare realizate.
Indiferent de unele particularităţi, care pot exista într-o ţară sau
alta, generate de experienţa acumulată în domeniul democraţiei şi în cel
al finanţelor publice, procesul bugetar prezintă o serie de trăsături
comune, şi anume:
- este un proces de decizie, întrucât esenţa sa constă în
alocarea resurselor bugetare limitate în raport cu nevoile societăţii
pentru bunuri publice şi servicii publice;
- este un proces predominant politic, deoarece deciziile
de alocare a resurselor bugetare nu sunt determinate de forţele
pieţei, ci de cetăţeni, de grupuri de interese prin mecanismul
reprezentativităţii şi a votului;
- este un proces complex, cu mii de participanţi
(instituţii publice, administraţii publice, organizaţii politice etc.);
- este un proces ciclic, deoarece etapele procesului
bugetar sunt stabilite prin legi specifice, în baza principiilor
publicităţii bugetare şi anualităţii, cu precizarea termenelor
concrete de derulare şi finalizare.

Întrebări de autocontrol
1. Descrieți bugetul de stat sub aspect juridic.
2. Descrieți bugetul de stat sub aspect economic.
3. Descrieți bugetul de stat sub aspect material.
4. Numiţi principiile bugetare.
5. Definiți noțiunea de publicitatea bugetului.
6. Definiți noțiunea de echilibru bugetar.
7. Caracterizați sursele de finanţare a deficitului bugetar în RM.

277
 8. Definiți noțiunea de proces bugetar.
9. Numiţi etapele ce se includ în procedura de elaborare a bugetului
de stat.
10. Numiţi funcţiile bugetului de stat.
11. Descrieţi principiul anualităţii.
12. Explicaţi principiul echilibrului bugetar.
13. Definiţi conceptul de sistem bugetar.
14. Determinați componentele sistemului bugetar al Republicii
Moldova.

APLICAŢII PRACTICE

TEST

1. Alegeţi variantele care constituie sistemul bugetar:

a) totalitatea fondurilor de mijloace băneşti ale întreprinderilor;
b) totalitatea fondurilor de mijloace băneşti ale statului;
c) ansamblul de mijloace băneşti la dipoziţia sectorului privat;
d) toate variantele sunt corecte.

2. Alegeţi variantele care formează bugetul de stat şi bugetele locale:

a) bugetul public naţional;
b) bugetul consolidat al ţării;
c) sistemul bugetar;
d) toate variantele sunt corecte.

3. Stabiliţi dacă sunt adevărate următoarele afirmaţii:

a) din punct de vedere material, bugetul de stat este un fond de
mijloace băneşti la dispoziţia statului; da / nu
b) din punct de vedere juridic, bugetul de stat este un act în care se
înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului; da / nu
c) din punct de vedere economic, bugetul de stat reprezintă relaţii
economice, în formă bănească, care iau naştere în procesul repartiţiei
PIB. da / nu

4. Selectaţi principiile care stau la baza elaborării, aprobării şi

executării bugetului de stat:
a) publicitatea;

278
b) specializarea;
c) anualitatea;
d) universalitatea;
e) multianualitatea;
f) neafectarea veniturilor;
g) unitatea;
h) echilibrul bugetar;
i) toate variantele sunt corecte.

5. Alegeţi variantele care constituie depăşirea veniturilor ordinare

încasate la bugetul de stat, de cheltuielile efectuate din bugetul de
stat:
a) ecilibru bugetar;
b) excedent bugetar;
d) deficit bugetar;
e) toate variantele sunt corecte.

6. Trăsăturile comune ale procesului bugetar sunt:

a) caracterul reglementar;
b) ciclicitatea;
c) complexitatea;
f) toate variantele sunt corecte.
Alegeţi variantele corecte.

7. Conform principiului separării puterilor, controlul poate fi:

a) preventiv;
b) jurisdicţional;
c) politic;
d) administrativ;
e) audit şi control.
Alegeţi variantele corecte.

8. Procesul bugetar are caracter complex, deoarece:

a) este realizat prin participarea unui număr mare de
subiecţi;
b) dezbaterea legii bugetului cu acces din partea publicului;
c) derularea sa concretă impune reprezentarea legislaţiei;
d) toate variantele sunt corecte.

279
Alegeţi răspunsul corect.

9. Alegeţi variantele care constituie etapele procesului bugetar:

a) elaborarea normativelor bugetare;
b) elaborarea proiectului legii bugetare anuale;
c) prognozarea încasărilor veniturilor anuale;
d) controlul bugetar.

10. Competenţa aprobării contului general anual de execuţie a

bugetului de stat revine:
a) Guvernului;
b) Parlamentului;
c) Curţii de Conturi;
d) Băncii Naţionale;
e) Ministerului Finanţelor.
Alegeţi variantele corecte.

STUDIU DE CAZ
1. Analizați etapele de elaborare a bugetului de stat în Republica
Moldova.
2. Analizați principiile care stau la baza elaborării, aprobării şi executării
bugetului de stat.

Tema XIII
CREDITUL PUBLIC
1. Împrumuturile de stat: esenţa şi trăsăturile caracteristice
2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat
3. Tehnica împrumutului de stat
4. Operaţiuni aferente împrumuturilor de stat

1. Împrumuturile de stat: esenţa şi trăsăturile caracteristice

Împrumuturile de stat au apărut şi s-au dezvoltat în contextul
finanţelor publice moderne, alături de impozite şi taxe, ca mijloc de
completare a fondurilor băneşti de utilitate publică sau ca venituri
extraordinare.

280
 Din punct de vedere terminologic, frecvent este utilizată expresia
împrumut public care este sinonimă celei de credit public.
În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite şi
taxe, precum şi cele de la întreprinderile şi proprietăţile sale adesea nu
acoperă integral cheltuielile bugetare ordinare. În asemenea situaţii,
autorităţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care dispun
de mijloace băneşti temporar disponibile, cerându-le să le încredinţeze o
parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi
veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar,
completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe
calea creditului public.
Sub aspect economic creditul public reflectă relaţiile economice de
redistribuire a resurselor temporar disponibile ale persoanelor fizice şi
juridice în favoarea autorităţilor publice pentru satisfacerea nevoilor
generale ale societăţii.
Creditul public îmbracă următoarele forme:
- împrumuturile de stat;
- atragerea disponibilităţilor băneşti prin casele de economii.
În prezent, împrumuturile de stat constituie principala formă a
creditului public.
Din destinaţia diferită pe care o are creditul bancar şi cel public
reiese deosebirea dintre acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de
capital, pe de o parte, şi obligaţiunile împrumuturilor de stat, pe de altă
parte.
Acţiunile emise de către societăţile de capital reprezintă înscrisuri
care certifică deţinătorului lor calitatea de creditor şi-i dau dreptul să
primească o dobîndă la sumele împrumutate, indiferent de rezultatele
financiare obţinute de societatea care a emis obligaţiunile. Acţiunile, ca şi
obligaţiunile societăţilor de capital, nu au valoare proprie, ci reprezintă
numai o anumită valoare din valoarea capitalului corporativ. Ele circulă
independent de capitalul real, adică se cumpără, se vînd şi se gajează ca
şi cum ar avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urmare,
capital iluzoriu sau fictiv.
Obligaţiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care
atestă deţinătorului lor calitatea de creditor al statului. Deşi nu au o
valoare proprie, ele circulă ca şi cum ar avea o asemenea valoare. În
măsura în care sumele împrumutate de stat nu sînt folosite în scopuri
productive, ci pentru consum, obligaţiunile împrumuturilor respective nu

281
au în spatele lor un capital real, capabil să producă o valoare nouă. Cu
toate acestea, ele dau deţinătorului lor dreptul de a primi o dobândă din
partea statului care se suportă din resursele bugetare. Prin urmare,
obligaţiunile împrumuturilor de stat reprezintă dublu capital fictiv.
Dobânda plătită de stat pentru mijloacele băneşti împrumutate
şi utilizate de acestea în scopuri neproductive exprimă relaţii de
redistribuire a venitului naţional; se redistribuie, în principal, veniturile
persoanelor fizice şi juridice mobilizate la buget pe calea impozitelor şi
taxelor, în favoarea celor care au acordat bani cu împrumut statului şi
pentru care încasează dobânzi.
Sub aspect juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere
intervenită între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de
altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă
de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din
urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite
dobînda şi alte costuri curente.
Trăsăturile caracteristice ale împrumutului de stat sunt:
a) împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit,
care constituie o prelevare obligatorie, stabilită în mod unilateral de
către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul
exprimă acordul de voinţă al părţilor. Condiţiile de emisiune şi
rambursare a împrumutului, forma şi mărimea venitului pe care îl
asigură, precum şi alte eventuale avantaje acordate împrumutătorilor
se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără
consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali.
În cazul contractului de credit bancar, condiţiile de acordare şi
rambursare a împrumutului se negociază de bancă cu fiecare solicitant. În
plus, acest contract prevede obligaţia debitorului să prezinte o garanţie
materială în favoarea creditorului. În cazul împrumutului contractat de
stat, acesta nu oferă o asemenea garanţie celor ce împrumută.
De regulă, împrumuturile de stat au la bază principiul
facultativităţii. Istoria a cunoscut însă şi cazuri de împrumuturi forţate,
cînd subscrierea a avut un caracter obligatoriu (la împrumuturi forţate un
stat recurge în împrejurări excepţionale).
b) împrumutul are caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a
resurselor băneşti de care statul are nevoie, împrumutul se
caracterizează prin aceea că se restituie la termenul fixat, persoanelor
fizice şi juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care

282
 constituie o prelevare, la dispoziţia statului, definitivă şi
nerambursabilă.
c) împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice, pe lîngă
rambursarea sumei împrumutate, şi o anumită contraprestaţie.
Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipseşte şi a o
folosi potrivit trebuinţelor sale, statul se angajează să achite sistematic
deţinătorilor de înscrisuri publice, „preţul” acestei folosinţe. „Preţul” la
care ne referim îmbracă forma dobînzii, forma câştigului ori ambele
forme, după caz, la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale.

2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat

Statul apelează la împrumuturi fie din necesităţi de trezorerie, fie
din necesităţi de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare
ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral
cheltuielile bugetare. Deşi pe întregul an bugetul de stat se prezintă
echilibrat, totuşi pe parcursul acestuia, şi cu deosebire în primele luni ale
anului, poate să nu existe o concordanţă deplină între termenele la care se
încasează veniturile şi cele la care se efectuează cheltuielile. Ca urmare,
în unele perioade plăţile devansează încasările, ceea ce provoacă un gol
de casă, adică o insuficienţă temporară de resurse, în timp ce în altele se
înregistrează un plus de resurse faţă de ritmul normal al plăţilor.
În cazul în care toate resursele publice încasate pe teritoriul ţării se
colectează la Trezoreria finanţelor publice, este posibil ca insuficienţa de
resurse înregistrată la bugetul administraţiei centrale de stat să fie
acoperită pe seama sumei împrumutate de la o altă instituţie de stat care
înregistrează un prisos de resurse. În momentul încasării veniturilor
bugetare prevăzute, suma respectivă se restituie instituţiei
împrumutătoare.
În cazul în care disponibilităţile de resurse ale unor instituţii
publice nu acoperă golul de casă al bugetului, atunci se solicită
împrumuturi pe termen scurt la alţi deţinători de resurse băneşti de pe
piaţă. În ultimă instanţă, se face apel la Banca Centrală a ţării, sub forma
unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele şi condiţiile
prevăzute de lege. Resursele băneşti împrumutate de la diverşi deţinători
publici sau privaţi nu măresc masa semnelor băneşti în circulaţie, ci
numai o redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la Banca
Centrală reprezintă o emisiune de bani fără acoperire materială. Apelul la

283
împrumuturi din necesităţi de trezorerie poate avea consecinţe nefaste
asupra circulaţiei băneşti ori câte ori acesta vizează sume importante şi
nu se rambursează la termenele prevăzute.
În cazul în care veniturile fiscale şi domeniale ordinare nu acoperă
integral cheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finanţarea deficitului
rezultat statul se împrumută pe piaţa internă sau în străinătate. Întrucât
uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este
totuşi limitat, statul apelează şi la resursele Băncii Centrale. Aceasta îi
asigură împrumutul solicitat punând rotativa în funcţie, adică emiţând
bani fără acoperire. În perioada postbelică deficitul bugetar a căpătat un
caracter cronic, numeroase ţări ale lumii confruntîndu-se cu problema
deficitului financiar public. Aşadar, dezechilibrul financiar contribuie la
adâncirea dezechilibrului monetar, la agravarea fenomenelor inflaţioniste,
la destabilizarea economiei naţionale.
Pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă, inclusiv la Banca
Centrală, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. În unele ţări
emisiunea de bonuri de tezaur este plafonată prin lege, în timp ce în altele
aceasta este nelimitată. În acest din urmă caz, emisiunea de bonuri de
tezaur din instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de
casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de
acoperire a deficitului bugetar).
Sumele împrumutate de stat de la Banca Centrală au, cel puţin
teoretic, caracter rambursabil. Ele urmează să se restituie fie din
excedentul bugetar atunci cînd acesta există, fie din împrumuturile
contractate de stat la diverse persoane fizice sau juridice (altele decît
Banca Centrală). Practic însă rambursarea acestor împrumuturi are
adesea un caracter formal: statul stinge împrumuturile sale vechi primite
de la Banca de Emisiune, pe seama unor împrumuturi noi contractate la
aceeaşi instituţie, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani în
circulaţie.
Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se
încheie, de regulă, în termene mijlocii şi lungi. Rambursarea ratelor
scadente şi achitarea dobânzilor aferente au drept consecinţă sporirea
cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage după sine majorarea impozitelor, iar
în caz de insuficienţă a acestora, contractarea de noi împrumuturi.
În condiţiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral
cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor, guvernul ţării are de
ales între sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente

284
sau introducerea de impozite noi) şi contractarea de împrumuturi. De cele
mai multe ori guvernul optează pentru cea de-a doua soluţie din
următoarele considerente:
- majorarea impozitelor constituie o măsură nepopulară,
deoarece afectează nivelul de trai al populaţiei. În ţările cu un nivel
ridicat al fiscalităţii, o nouă sporire a acesteia se loveşte de
împotrivirea fermă a categoriilor sociale care ar urma să suporte
sarcina suplimentară;
- împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un
plasament sigur şi remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;
- împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de
procurare a resurselor financiare decît impozitele directe. Perioada
necesară pentru indentificarea şi evaluarea materiei impozabile,
stabilirea şi perceperea impozitelor este mai îndelungată decît cea
de subscriere la împrumut şi efectuare a vărsămintelor în contul
acestuia;
- în condiţiile în care împrumutul se solicită la Banca Centrală,
termenul de obţinere a resurselor băneşti este şi mai scurt decît în
cazul în care acesta se plasează în rândurile populaţiei ori ale
persoanelor juridice (altele decît Banca Centrală).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economiştii
contemporani au o poziţie diferită de cea a confraţilor lor din perioada
capitalismului ascendent. În ce priveşte dilema „impozite sau
împrumuturi” pentru finanţarea cheltuielilor bugetare, economiştii din
perioada de ascensiune a capitalului erau adepţi ai soluţiei impozitelor şi
criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care
sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii,
construirea de căi de comunicare, protecţia mediului etc. În asemenea
situaţii, împrumuturile contribuie la sporirea producţiei materiale, la
creşterea venitului naţional şi, pe această bază, la asigurarea resurselor
necesare rambursării lor.
Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la
redistribuirea venitului naţional între ţările împrumutătoare şi cale
împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc
de la ţările împrumutătoare către ţările împrumutate. Din momentul
începerii restituirii împrumuturilor şi al plăţii dobânzilor aferente, direcţia

285
fluxurilor financiare se schimbă; de data aceasta, fluxurile pornesc de la
ţările beneficiare de împrumuturi către ţările împrumutătoare.
Întrucât ţările dezvoltate constituie principalele ţări exportatoare de
capital, iar ţările în curs de dezvoltare – principalele ţări importatoare de
capital, este lesne de înţeles că prin intermediul împrumuturilor
contractate în străinătate are loc redistribuirea produsului intern brut pe
plan internaţional.

3. Tehnica împrumutului de stat

La contractarea unui împrumut este necesară stabilirea
următoarelor elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere
juridic:
- denumirea împrumutului care se contractează;
- valoarea menţionată pe fiecare cupiură a înscrisului acelui
împrumut;
- termenul de rambursare;
- dobînda;
- eventuale alte avantaje materiale acordate deţinătorilor de
înscrisuri, pentru a face împrumutul mai activ.
Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinaţia
acestuia. Atunci cînd statul doreşte să atragă atenţia opiniei publice
asupra caracterului excepţional al împrumutului sau asupra obiectivului
urmărit prin acel împrumut, considerat de interes naţional, precizează
acest lucru în însăşi denumirea lui (de exemplu: „Împrumut pentru
finanţarea proiectului de aprovizionare cu apă potabilă a regiunii de nord
a Moldovei în valoare de 25 milioane dolari S.U.A., încheiat între
Guvernul Republicii Moldova şi Export Credit Bank (Turcia)” ş.a.). În
cazurile în care împrumuturile se contractează cu o oarecare regularitate
pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaţii
(construcţii de drumuri ş.a.), în denumirea lor se precizează anul
cotractării, nivelul dobînzii, forma pe care o îmbracă venitul („împrumut
de stat cu cîştiguri”), după caz.
Valoarea nominală, valoarea reală şi cursul. Pentru fiecare
împrumut contractat pe piaţă, statul emite nişte înscrisuri, denumite
generic efecte publice, titluri, hîrtii de valoare, obligaţiuni etc., în cupiuri
de o anumită valoare (de exemplu: de 200 de dolari S.U.A., 2000 de euro
etc.). Suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat, denumită valoare

286
nominală, exprimă mărimea creanţei pe care deţinătorul acesteia
(creditorul) o are de încasat de la stat (sau, invers, datorită statului faţă de
deţinătorul înscrisului respectiv). Cînd împrumutul se rambursează la
termenul pentru care a fost contractat, statul achită deţinătorului
înscrisului valoarea nominală a acestuia. Dacă deţinătorul dereşte să-şi
recupereze banii plasaţi în înscrisuri ale unui împrumut de stat înainte de
termen, el poate să le vîndă la bursă. Suma cu care se cumpără (se vinde)
un înscris, demunită valoare reală, poate să fie egală, mai mică sau mai
mare decît valoarea nominală a acesteia. Mărimea valorii reale depinde
de cursul la care cotează înscrisurile respective. Cursul exprimă „preţul”
cu care se cumpără şi se vinde 100 de unităţi monetare valoare nominală
şi acesta poate fi: al pari, adică egal cu 100; sub pari, adică mai mic decît
100, sau supra pari, adică mai mare decît 100. La lansarea unui
împrumut, cursul obligaţiunii unui împrumut de stat este, de regulă, sub
pari şi numai uneori al pari sau supra pari.
Cursul depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de
împrumut, de nivelul dobînzii la împrumutul respectiv, ca şi de alte
avantaje oferite de stat deţinătorilor înscrisurilor acelui împrumut.
În acest context, folosirea noţiunilor de valoare nominală şi valoare
reală este convenţională, deoarece obligaţiunile împrumuturilor de stat,
aşa cum s-a arătat mai sus nu au valoare proprie.
Termenul de rambursare. Există împrumuturi pe termen scurt
( contractate pe o perioadă de pînă la un an inclusiv), pe termen mijlociu
sau mediu (pe o perioadă de peste un an pînă la cinci ani inclusiv) şi pe
termen lung (pe o perioadă de peste cinci ani). La împrumuturi pe termen
scurt statul apelează atunci cînd, deşi este echilibrat pe întregul an,
bugetul prezintă neconcordanţe între momentul lansării veniturilor
prevăzute şi cel al afectuării cheltuielilor aprobate.
Împrumuturi pe termene mijlocii şi lungi statul contractează atunci
cînd are nevoie de resurse băneşti pentru acoperirea deficitelor bugetare
devenite crinice sau pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii de mare
valoare.
Pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur,
poliţe de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite etc.
Poliţele de tezaur, spre deosebire de bonurile de tezaur şi de celelalte
înscrisuri pe termen scurt, sunt supuse dreptului cambial, care
reglementează condiţiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit
etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate la bănci şi vîndute la licitaţie la

287
cursuri variabile. Certificatele de impozite sunt înscrisuri nepurtătoare de
dobîndă, pe care statul le înmînează creditorilor săi pentru plata unor
furnituri sau alte angajamente. Deţinătorii acestor înscrisuri le pot folosi
pentru plata impozitelor.
Pentru împrumuturile pe termen mijlociu şi lung se emit titluri de
rentă, iar pentru cele fără termen – titluri de rentă perpetuă.
Înscrisurile emise de stat se mai deosebesc şi prin faptul că unele
sunt negociabile (înscrisuri cu circulaţie liberă), în timp ce altele nu pot fi
negociate şi nici lombardate.
Dobînda. „Preţul” pe carestatul îl plăteşte creditorilor săi pentru
folosirea sumei împrumutate îmbracă forma dobînzii (venit fix de care
beneficiază toţi deţinătorii de înscrisuri, proporţional cu suma
împrumutată); cîştigurilor (venituri diferenţiale ca mărime, de care
beneficiază numai un număr restrîns de deţinători); forma combinată a
dobînzii şi căştigurilor sau forma altor avantaje.
La împrumuturile de stat cu dobîndă, fiecare obligaţiune are anexat
un număr de cupoane care se detaşează periodic (o dată sau de două ori
pe an) şi se prezintă la ghişeul Băncii Centrale sau al altei instituţii
desemnate de stat, de unde se încasează dobănda cuvenită.
La împrumuturile de stat cu căştiguri (premii), cîştigurile se plătesc
numai deţinătorilor obligaţiunilor cîştigătoare la tragerile la sorţ. Suma
totală a cîştigurilor se stabilesc ţinînd seama de rata dobînzii. Cu alte
cuvinte, suma pe care statul ar fi plătit-o ca dobîndă – dacă împrumutul ar
fi fost cu dobîndă – se repartizează sub formă de cîştiguri.
Rata dobănzii la înprumuturile de stat se menţine, în general, la un
nivel apropiat de acela al ratei dobînzii la creditul bancar. La rîndul său,
rata dobînzii la creditul bancar este în funcţie de cererea şi oferta de
capital de împrumut şi de rata medie a profitului. În mod normal, rata
dobînzii este mai mică decît rata medie a profitului şi manifestă tendinţă
de scădere.
Practic, pot fi observate şi situaţii cînd, drept urmare a politicii de
restrîngere a creditului bancar promovată de stat, rata dobănzii să se
situeze la nivelul ratei profitului mediu sau chiar să-l depăşească.
Dobînzile la împrumuturile de stat se diferenţiază în funcţie de
termenul de rambursare a acestora: cu cît este mai îndelungat acest
termen, cu atît mai ridicată este rata dobînzii. Statul încearcă să protejeze
interesele persoanelor care îi împrumută bani pe perioade mai
îndelungate, acordîndu-le o dobîndă mai mare care să acopere măcar

288
parţial pierderea suferită de acestea prin diminuarea puterii de cumpărare
a banilor, ca urmare a inflaţiei.
Cele expuse pînă aici se referă la rata de emisiune a dobînzii,
denumită şi rata nominală, deoarece ea se calculează la valoarea
nominală a înscrisurilor emise de stat. În cazul în care împrumutul de stat
se plasează pe piaţă la un curs sub pari, suma încasată de la subscriitori
(valoarea reală) va fi mai mică decît cea pe care o datorează acestora şi la
care calculează dobînzi (valoarea nominală). Raportînd mărimea absolută
a dobînzii datorate de stat creditorilor săi la valoarea reală a
împrumutului, va rezulta că, de fapt, rata reală a dobînzii este mai ridicată
decît rata nominală a acesteia.
Noţiunea de rată reală a dobînzii mai are şi sensul de venit net ce
revine creditorului de pe urma unei sute de unităţi monetare date cu
împrumut pe termen de un an şi se determină prin corectarea dobînzii
nominale cu influenţa creşterii (descreşterii) preţurilor pe piaţă. Astfel,
atunci cînd preţurile de pe piaţa internă înregistrează o creştere de la un
an la altul, aceasta diminuează, practic, venitul realizat de creditor sub
formă de dobîndă; în schimb, scăderea preţurilor majorează venitul real
ce revine creditorului din dobînzi.
Diferenţa dintre dobînda nominală şi cea reală constituie o pierdere
pentru creditor şi un avantaj de egală valoare pentru debitor.
La fel se întîmplă şi în cazul împrumuturilor contractate în
străinătate. Dacă preţurile produselor ţării debitoare înregistrează o
scădere pe piaţa externă, atunci dobînda reală a acestui împrumut va fi
mai mare decît cea nominală. În cazul creşterii preţurilor la exportul
produselor ţării debitoare dobînda reală va fi mai mică decît cea
nominală, ceea ce o avantajează. În acest caz, rata reală a dobînzii se
calculează după aceeaşi formulă, cu precizarea că la numitor, în locul
deflatorului produsului intern brut, fugurează indicele de preţ al
produselor exportate de ţara debitoare.
Alte avantaje conferite deţinătorilor de înscrisuri ale
împrumuturilor de stat. O modalitate de a face mai atractiv un împrumut
de stat constă în înlocuirea dobînzii cu cîştiguri. În acest caz, suma care
ar fi revenit tuturor deţinătorilor de înscrisuri sub formă de dobîndă se
repartizează deţinătorilor înscrisurilor ieşite cîştigătoare la tragerile la
sorţ. Pentru unii deţinători de disponibilităţi băneşti, probabilitatea chiar
redusă de a realiza un cîştig mare este mai tentantă decît perspectiva

289
realizării certe a unui venit de cîteva procente pe an sub formă de
dobîndă.
Statul foloseşte calea plasării împrumuturilor la un curs pari, pentru
a-l face mai atractiv. În mod normal, dobînda la un împrumut de stat ar
trebui să fie stabilită la nivelul celei practicate pe piaţă la creditul bancar
acordat întreprinderilor. Cum însă unii subscriitori potenţiali, în condiţii
egale, preferă să-şi plaseze disponibilităţile băneşti spre valorificare la
bănci, statul caută să-i atragă oferindu-le un avantaj suplimentar,
materializat într-o dobîndă reală mai mare decît cea de emisiune şi într-o
primă de rambursare. Această primă reprezintă diferenţa dintre cursul al
pari, la care se rambursează împrumutul, şi cursul sub pari, la care se
plasează. Ea poate să apară şi în cazul în care împrumutul se plasează la
un curs al pari, dar se rambursează la un curs asupra pari.
În afară de dobînzi, cîştiguri şi prime de rambursare, unele state
acordă deşinătorilor de efecte publice şi alte avantaje, cum ar fi: scutirea
de impozite şi taxe a veniturilor provenind de la anumite împrumuturi
şi/sau a tranzacţiilor la bursă cu efecte publice; acceptarea de către stat a
unor înscrisuri ale împrumuturilor sale la valoarea nominală, drept plată
în contul impozitelor datorate de către deţinătorul lor înainte de expirarea
termenului de rambursare; garantarea variaţiilor monetare. În anumite
ţări, unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat se bucură de privilegiul
juridic de a nu putea fi supuse executării silite, în cazul în care
deşinătorul lor a ajuns în stare de faliment.
Faptul că în numeroase ţări inflaţia a căpătat un caracter cronic face
ca persoanele care îşi păstrează banii în stare lichidă (în numerar sau în
cont) şi cele care îi oferă cu împrumut să piardă sistematic o parte din
puterea lor de cumpărare. Sunt feriţi de acest pericol numai cei care îşi
plasează banii în valori materiale nesupuse deprecierii. Întrucît riscul
deprecierii monetare este cert şi de mare amploare, inflaţia a devenit un
obstacol serios în calea dezvoltării creditului atît public, cît şi privat.
Pentru a proteja interesele creditorilor săi, statul are la îndemînă două
soluţii, şi anume:
1) să stabilească o rată mai înaltă a dobînzii care să acopere
deprecierea previzibilă a banilor;
2) să ofere o garanţie juridică împotriva acestei deprecieri.
Prima soluţie, deşi utilizată în practică, nu este pe deplin
satisfăcătoare, deoarece dacă are la bază o rată supraevaluată a inflaţiei,
atunci aceasta va crea avantaje nemeritate creditorilor şi va scumpi

290
nejustificat împrumutul de stat; dacă rata dobînzii se bazează pe o rată a
inflaţiei subevaluată, acest lucru va proteja interesele creditorilor, dar va
reduce costul împrumutului pentru stat.
Cea de-a doua soluţie constă în:
a) exprimarea împrumutului într-o altă valută mai stabilă. O asemenea
măsură se aplică mai cu seamă în cazul împrumuturilor contractate
în străinătate;
b) punerea în corespundere a monedei în care s-a exprimat împrumutul
cu conţinutul său în aur. O asemenea soluţie, fezabilă în condiţiile
în care monedele definite printr-o anumită cantitate de aur fin, după
renunţarea la convertibilitatea acestora în aur nu mai are
aplicabilitate practică;
c) indexarea împrumutului. Această soluţie constă în punerea în
dependenţă a valorii împrumutului de cea a monedei naţionale,
calculată pe baza indicelui de preţ al bunurilor de consum sau a
preţului anumitor produse (de exemplu: preţul unei tone de cărbune
extras sau al unui kwh de energie electrică), ori a tarifului anumitor
servicii: tariful de transport pe călător/km). Această soluţie reflectă
mai corect mutaţiile monetare determinate de modificările de
preţuri şi tarife pe piaţa internă, decât cele înregistrate în raport cu
alte monede sau cu preţul aurului.

4. Operaţiuni aferente împrumuturilor de stat

Împrumuturile de stat presupun un şir de operaţiuni legate de
plasarea acestora pe piaţă, de rambursarea lor, precum şi de eventuala
modificare a ratei dobânzii şi a termenelor de restituire iniţial stabilite.
Plasarea împrumuturilor. Practica financiară cunoaşte
următoarele modalităţi de plasare a împrumuturilor de stat:
1) prin subscriere publică;
2) plasare prin intermediul consorţiilor (sindicatelor) bancare;
3) prin vânzare la bursă.
Plasarea împrumuturilor prin subscriere publică reprezintă o
activitate a Ministerului Finanţelor sau a altei instituţii specializate,
împuternicite, în acest sens, de organul de decizie.
Iniţial, pentru a asigura plasarea integrală a împrumutului, se
organizează o publicitate extinsă privind obiectivui şi condiţiile lansării şi
rambursării acestuia. Subscrierea publică şi achitarea sumelor subscrise

291
se efectuiază la ghişeele deschise la administraţiile financiare, percepţii,
casierii, case de economii, bănci etc. sau direct prin funcţionari publici.
În practica plasării împrumuturilor prin subscriere publică se
întâlnesc două situaţii:
• când nu se limitează cuantumul împrumutului ce poate fi
contractat. În acest caz, fiecare subscriitor efectuează vărsăminte
pentru întreaga sumă subscrisă, fără nici o restricţie;
• când cuantumul împrumutului se limitează. În acest caz, se
procedează în modul următor: fie se lasă ca subscrierile să se
desfăşoare liber, fără nici o restricţie, până la expirarea
termenului de subscriere, urmând ca în caz de depăşire, pe
ansamblu, a plafonului stabilit, să se limiteze fiecărui subscriitor
suma pe care o poate vărsa (proporţional cu cea subscrisă), fie se
stabilesc de la început limite de subscriere pe fiecare ghişeu sau
plasator.
Plasarea împrumutului prin consorţii (sindicate) bancare se
realizează prin intermediul unui grup de bănci, care se angajează să
efectueze această operaţie la cererea organelor competente.
Sindicatul sau consorţiul bancar fie preia în comision obligaţiunile
împrumutulul, fie le cumpără efectiv. În primul caz, statul intră în posesia
sumelor împrumutate pe măsura plasării înscrisurilor de către consorţiu,
căruia îi plăteşte un anumit comision. Potrivit acestui procedeu, consorţiul
nu răspunde pentru înscrisurile plătite. În cel de-al doilea caz, consorţiul
cumpără efectiv înscrisurile împrumutului de stat, pe care se angajează să le
plaseze pe piaţă. Pentru această operaţie, consorţiul încasează diferenţa
dintre cursul la care vinde înscrisurile către populaţie şi cursul la care le-
a cumpărat de la stat. De această dată, înscrisurile care nu au putut fi
plasate pe piaţă sunt reţinute de băncile care alcătuiesc consorţiul şi intră
în portofoliile acestora.

292
Din punct de vedere financiar, plasarea împrumuturilor prin consorţii
bancare este mai costisitoare pentru stat decât cea prin subscriere
publică, deoarece antrenează cheltuieli importante sub formă de
comisioane sau de diferenţă de curs, în favoarea băncilor. Din
punct de vedere tehnic, însă, această modalitate de plasare a
împrumutului este mai comodă pentru stat decât cea realizată
prin subscriere publică, deoarece, efectuându-se prin instituţii
specializate, se poate realiza într-un termen restrîns.
Prin vânzare la bursă sunt plasate înscrisurile unui nou împrumut,
atunci cînd statul intenţionează ca acesta să treacă neobservat. În acest caz,
cumpărătorii nu cunosc dacă înscrisurile care fac obiectul tranzacţiilor la
bursă sunt ale unui împrumut veche, vândute de deţinătorii lor, sau ale
unui împrumut nou, emis recent de stat. Această modalitate prezintă
avantajul că este discretă, comodă şi foarte puţin costisitoare. Ea, însă, nu
poate fi aplicată pe scară largă, deoarece oferte mari de înscrisuri ar duce
în scăderea cursului acestora, ceea ce ar reduce randamentul financiar al
împrumutului.
Înscrisurile împrumuturilor de stat se emit, de regulă, „la purtător”, adică fără
înscrierea numelui subscriitorului pe ele. Atunci cînd împrumutul este destinat unui
număr restrîns de creditori, statul poate emite înscrisuri normative (care conţin numele
creditorului). În aceste cazuri, sumele împrumutate şi dobânzile datorate
creditorilor se înscriu în registrul datoriei publice.
Modificarea ratei dobânzii. În funcţie de cererea şi oferta capitalului
de împrumut, rata dobânzii nu rămâne timp îndelungat constantă pe piaţă,
suportând anumite modificări. În perioadele când rata dobânzii
înregistrează o reducere apreciabilă, statul caută să profite de această
situaţie pentru a-şi facilita efortul financiar determinat de împrumuturile
contractate în condiţii mai puţin favorabile. În asemenea circumstanţe,
statul procedează la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu
înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă mai redusă,
operaţiune cunoscută sub denumirea de conversiune. Faza depresiunii şi
începutul fazei de creştere economică sunt momentele considerate cele mai
favorabile pentru realizarea conversiunii, deoarece atunci dobânda atinge
nivelul minim.
Practica financiară cunoaşte trei tipuri de conversiune:
I) conversiunea forţată, când statul oferă deţinătorilor de înscrisuri o
singură posibilitate, şi anume: de a prezenta la preschimbare
titlurile împrumutului vechi contra titlurilor unui nou împrumut, pe

293
 parcursul unei anumite perioade de timp. La expirarea termenului
stabilit, titlurile vechi îşi pierd valabilitatea;
2) conversiunea facultativă, când deţinătorii înscrisurilor au
următoarea alternativă: de a preschimba înscrisurile împrumutului
vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou sau de a păstra
înscrisurile vechiului împrumut. Dacă noul împrumut este emis cu
o dobândă mai mică, atunci deţinătorii înscrisurilor împrumutului
precedent nu se vor prezenta la preschimbare, pentru a nu pierde
avantajul pe care îl au. Dacă împrumutul nou ar păstra dobânda la
nivelul împrumutului vechi, atunci statul nu ar mai avea interes să
realizeze conversiunea;
3) conversiune sau rambursare anticipată, când deţinătorii de
înscrisuri au următoarele posibilităţi: să accepte preschimbarea
înscrisurilor vechiului împrumut în condiţiile stabilite de stat sau să
o refuze şi să solicite rambursarea anticipată a acestuia. Dacă
numărul celor care preferă rambursarea anticipată este mare,
avantajul financiar scontat de stat prin conversiune - reducerea
cheltuielilor publice cu plata dobânzilor - poate să fie în mare parte
atenuat de efortul financiar determinat de achitarea înainte de
termen a înscrisurilor care nu au fost supuse preschimbării.
Dintre cele trei tipuri de conversiune menţionate, acesta de la
urmă este aplicat mai frecvent.
Prin operaţiunea de conversiune, statul obţine un avantaj
material, concretizat în reducerea cheltuielilor cu plata dobânzii, dar
pierde din încrederea de care se bucură pe piaţa capitalului. Astfel, la
lansarea unui nou împrumut caracterizat prin dobîndă comparabilă cu
cea practicată de bănci, deţinătorii de disponibilităţi băneşti libere vor
prefera să le încredinţeze băncilor, şi nu statului.
Pe piaţa capitalului de împrumut se produc uneori reduceri
considerabile ale cursului obligaţiunilor de stal. În cazul în care cursul
acestora este sub cel de emisiune, deţinătorii înscrisurilor vîndute la bursă
nu îşi recuperează suma vărsată statului la subscriere. Asemenea situaţii au o
influenţa negativă asupra creditului public, creînd dificultăţi stalului la
plasarea de noi împrumuturi. Pentru a evita astfel de situa ţi i şi a
menţine interesul publicului fată de împrumutul cursul căruia a scăzut
sensibil, statul poate proceda la majorarea ratei dobânzii. Această
operaţiune este inversul conversiunii şi poartă denumirea de arozare.

294
 Dacă statul dispune de resurse financiare şi în perspectiva apropiata
nu are int enţi a să contracteze noi împrumuturi, el poate să profite de pe
urma scăderii cursulul şi să cumpere la bursă, la un curs avantajos,
înscrisurile respective. În acest caz, el nu va face o arozare, dar o
răscumpărare a împrumutului înainte de t e r m e n u l d e r a m b ursare.
Modificarea termenului de rambursare. Statele care apelează
frecvent la un împrumuturi pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor
bugetare temporare ajung să acumuleze datorii importante care trebuie
rambursate la intervale scurte de timp. În asemenea situaţii, cheltuielile
anuale cu rambursarea împrumuturilor ajunse la scadenţă pot depăşi
considerabil resursele financiare ale statului destinate acestui scop în anul
respectiv. Pentru a depăşi această problemă, statul procedează la
consolidarea datoriei sale ajunse la scadenţă, adică la preschimbarea
înscrisurilor împrumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de
tezaur şi altele) cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen mediu sau
lung (obligaţiuni şi titluri de rentă) sau fără termen (titluri de rentă
perpetuă).
Deoarece prelungirea termenului de rambursare a împrumutului
presupune pentru creditori, creşterea riscului de depreciere a banilor plasaţi
în efecte publice, statulul este pus în situaţia de a accepta frecvent
majorarea ratei dobânzii. În aceste condiţii, consolidarea datoriei oferă
statului un avantaj imediat, care constă în reducerea cheltuielilor publice
legate de rambursarea împrumutului ajuns la scadenţă pe anul în curs şi/sau
pe anii imediat următori, dar măreşte considerabil volumul total al
efortului financiar determinat de plata dobânzilor aferente împrumutului
respectiv până la rabursare. În prezent, consolidarea se practică pe scară
largă preponderent de ţîrile în curs de dezvoltare, care au contractat datorii
faţă de străinătate şi nu sunt în măsură să le onoreze din lipsa resurselor
valutare. Consolidarea datoriei externe se poale efectua numai cu acordul
principalilor creditori şi în condiţiile impuse de aceştia.
Consolidarea este avantajoasă pentru bănci, deoarece ele încasează
importante comisioane pentru operaţiunea de preschimbare a înscrisurilor
împrumutului pe termen scurt cu înscrisuri ale împrumutului consolidat.
Atunci când guvernul nu doreşte să atragă atenţia opiniei publice asupra
problemelor lui financiare, el efectuiază o consolidare deghizată, care
consta în achitarea împrumutului ajuns la scadenţă cu banii obţinuţi din
contractarea unui împrumut nou, de valoare egală sau apropiată. O
asemenea rezolvare este raţională din punct de vedere economic, dacă

295
împrumuturile pe termen scurt nu deţin o pondere prea mare în totalul
datoriei publice, deficitul bugetar poate să fie de scurtă durată, iar
deţinătorii de bonuri de tezaur şi alte înscrisuri similare acceptă să-ţi plaseze
în continuare disponibilităţile lor băneşti în astfel de înscrisuri.
Rambursarea împrumuturilor de stat constă în răscumpărarea
titlurilor de credit de la deţinătorii lor, adică în restituirea sumelor
împrumutate. Rambursarea împrumuturilor poate avea caracter obligatoriu
sau facultativ. În mod expres, statul îşi asumă obligaţia de a restitui numai
împrumuturile cu termen. El poate însă să ramburseze şi împrumuturile
perpetue, fără însă să fie obligat la aceasta.
Din punctul de vedere al momentului rambursării, distingem
împrumuturi care se restituie integral la o scadenţă unică şi împrumuturi a
căror rambursare este eşalonată pe o perioadă mai îndelungată.
Împrumuturile cu scadenţă unică prezintă dezavantajul că obligă statul să
efectueze plăţi masive la termenul stabilit, ceea ce ridică probleme de
natură financiară (asigurarea resurselor financiare necesare), monetară
(punerea în circulaţie a unor mari sume de bani) şi organizatorică
(efectuarea de plăţi, către un mare număr de persoane fizice şi juridice,
într-o singură zi). Pentru evitarea acestor neajunsuri, statul poate să
procedeze fie la răscumpărarea anticipată la bursă a înscrisurilor care se
apropie de scadenţă, fie la stabilirea unei perioade de timp suficient de
lungi, în cursul căreia urmează să aibă loc rambursarea.
În practică se întâlnesc mai multe modalităţi de rambursare a
împrumuturilor, şi anume: pe calea anuităţilor; prin tragere la sorţi; prin
răscumpărare la bursă.
Rambursarea împrumuturilor prin anuităţi constă în aceea că,
începând din cel de-al doilea sau al treilea an de la contractarea
împrumutului, statul începe să achite, pe lângă dobânzi, şi o parte din suma
datorată. Această modalitate se foloseşte atunci când statul are puţini
creditori cu care stipulează condiţiile de rambursare. Anuităţile se pot
stabili fie în sume egale pe toată durata restituirii împrumutului, fie în
sume inegale, adică în cote progresive sau regresive.
Când împrumutul de stat a fost contractat la un mare număr de
creditori, pentru rambursarea acestuia statul foloseşte tragerile la sorţi. În
momentul lansării împrumutului, statul stabileşte valoarea obligaţiilor
amortizabile în fiecare an prin tragere la sorţi.
Rambursarea prin anuităţi şi prin tragere la sorţi este specifică
împrumuturilor cu termen. În cazul împrumuturilor pe termen lung, statul

296
este obligat să procedeze la rambursarea acestora la scadenţă. El poate,
însă, să ramburseze împrumuturile şi cu anticipaţie, dacă legea nu
interzice o asemenea posibilitate.
Statul poate să procedeze şi la răscumpărarea la bursă a
înscrisurilor unui împrumut. Tot prin răscumpărarea la bursă, el poate să
retragă din circulaţie titlurile îrrprumuturilor fără termen.
Rambursarea împrumuturilor se efectuează pe seama:
 fondului special de amortizare. În acest caz, în cadrul unei
instituţii specializate, denumite casă de amortizare, se constituie un
fond cu destinaţie specială, din care se achită cheltuielile cu plata
dobânzilor şi rambursarea împrumuturilor. Acest fond se alimentează
din anumite venituri publice (cu preponderenţă venituri ale
monopolurilor fiscale), administrate ulterior de casa de amortizare;
 resurselor prevăzute în buget cu destinaţie specială. În acest
caz, cheltuielile legate de datoria publică se înscriu în bugetul de stat şi
se acoperă din veniturile bugetare ordinare, fără să se creeze un fond
special de amortizare;
 excedentelor bugetare. La folosirea excedentelor bugetare se
apelează pentru rambursarea împrumuturilor fără termen, dacă
acestea există şi dacă operaţiunea respectivă prezintă interes financiar
pentru stat.
Împrumuturile contractate de stat se pot stinge (amortiza) nu
numai pe calea rambursării acestora, dar şi în urma incapacităţii sale de
plată, a deprecierii monetare şi a repudierii obligaţiunilor financiare
anterior asumate. Un stat poate să ajungă în stare de incapacitate de
plata (insolvabilitate) din cauze politice sau economice.
În practica internaţionala se cunosc cazuri cînd guvernul unei ţări
refuză, din motive politice, să onoreze obligaţiile statului respectiv
provenite din împrumuturi
contractate pe piaţa internă sau în străinătate de către un alt guvern.
Astfel, în urma revoluţiei din octombrie 1917, guvernul sovietic a repudiat
datoria publică moştenită de la guvernul ţarist; după cel de-al doilea război
mondial, la fel au procedat guvernele Cubei, Republicii Populare
Democrate Coreene şi altor ţări cu datoria publcă contractată de vechile
regimuri. Aşadar, în caz de repudiere, statul este solvabil, dar refuză să
plătească din considerente politice, pe când în caz de incapacitate de plată,

297
de bancrută, statul recunoaşte obligaţiile asumate, dar nu le poate onora
din lipsa de resurse financiar-valutare.
Împotriva statelor care repudiază obligaţiile asumate prin
împrumuturi externe, statele creditoare exercită presiuni pe cale
diplomatică pentru reluarea plăţilor, interzic băncilor lor să le mai acorde
noi împrumuturi; le blochează disponibilităţile aflat e în conturi deschise
la băncile cu sediu pe teritoriul lor; interzic importul de mărfuri originare
din ţările respective sau instituie embargou asupra exportului unor mărfuri
către acele ţări; folosesc forţa armată sau ameninţarea cu forţa etc. În cele
din urmă, unele state debitoare acceptă să negocieze cu statele creditoare
condiţiile reluării plăţii în contul datoriei publice repudiate, consimţind să
le achite o parte din obligaţiile respective cu titlu de arierate financiare.

Întrebări de autocontrol
1. Definiți noțiunea de creditul public.
2. Numiţi formele creditului public.
3. Determinați forma principală a creditului public în prezent.
4. Descrieți împrumutul de stat sub aspect juridic.
5. Descrieți caracteristicile împrumutului de stat.
6. Definiți noțiunile de caracter contractual și caracter rambursabil.
7. Numiţi criteriile de clasificare a împrumuturilor de stat.
8. Clasificați împrumuturile de stat în funcţie de locul de
contractare.
9. Clasificați împrumuturile de stat în funcţie de poziţia statului faţă
de creditori.
10. Stabiliţi elementele tehnice pentru contractarea unui împrumut.
11. Definiți noțiunea de prima de rambursare.
12. Determinaţi indicatorii prin intermediul cărora se exprimă povara
datoriei publice.
13. Determinaţi indicatorii prin intermediul cărora se exprimă gradul
de îndatorare a unei ţări.
14. Argumentaţi de ce statul în anumite situaţii apelează la creditul
public.
15. Cum se clasifică datoria publică în funcţie de natura creditorilor?

APLICAŢII PRACTICE

298
TEST

1. Selectaţi răspunsul corect care constituie trăsăturile

caracteristice împrumutului de stat:
a) un caracter rambursabil;
b) un caracter nerambursabil;
c) un caracter benevol;
d) este obligatoriu;
e) este fără contraprestaţie;
f) contraprestaţie;
g) toate variantele sunt corecte.

2. Alegeţi răspunsul corect care constituie elementele tehnice ale

împrumutului de stat:
a) denumirea împrumutului;
b) valoarea nominală;
c) valoarea reală;
d) prima de asigurare;
e) termenul de rambursare;
f) dobînda;
g) prima de rambursare.

3. Înscrisurile împrumuturilor de stat îmbracă următoarele

forme:
a) obligaţiuni de stat;
b) acţiuni privelegiate;
c) bonuri de trezorărie;
d) bonuri de impozite;
e) certificate de datorie;
f) cambii.
Alegeţi răspunsul corect.

4. La contractarea împrumuturilor creditorii statului sunt:

a) persoanele fizice şi juridice;
b) numai persoanele juridice;
c) organizaţiile financiare internaţionale;
d) guvernele altor state.
Alegeţi răspunsul corect.

299
 5. Împrumuturile de stat se utilizează pentru:
a) acordarea necesităţilor curente ale bugetului de stat;
b) cheltuielile de caăital;
c) rambursarea unor datorii externe;
d) numai pentru acordarea de credite din bugetul de stat.
Alegeţi răspunsul corect.

6. Datoria publică externă include:

a) totalitatea sumelor contractate cu împrumut de către stat
de la rezidenţii săi;
b) totalitatea sumelor contractate cu împrumut de către stat
de la nerezidenţii săi;
c) totalitatea sumelor contractate cu împrumut de către stat
de pe piaţa internă, cît şi cea externă.
Alegeţi răspunsul corect.

7. Este corectă afirmaţia: „Valoarea reală este suma cu care se

vinde sau se cumpără o hîrtie de valoare de stat.”?
da / nu

8. Alegeţi răspunsul corect care constituie formele creditului

public:
a) împrumuturi de stat directe;
b) atragerea de disponibilităţi băneşti de la casele de
economii;
c) credite leasing.

9. Serviciul datoriei publice include cheltuieli pentru:

a) plata pensiilor şi salariilor;
b) rambursarea datoriei publice;
c) plata dobînzilor aferente datoriei publice;
d) investiţii capitale.
Alegeţi răspunsul corect.

10. Povara datoriei publice se dimensionează prin

intermediul următorilor indicatori:
a) volumul cheltuielilor publice;

300
 b) mărimea absolută a serviciului datoriei publice;
c) mărimea medie pe 1 locuitor a serviciului datoriei
publice;
d) ponderea cheltuielilor pentru serviciul datoriei publice în
PIB;
e) volumul anual al dobînzilor aferente datoriei publice;
f) structura cheltuielilor publice.
Alegeţi răspunsul corect.

STUDIU DE CAZ

1. Analizați operaţiunile aferente împrumuturilor de stat.

2. Analizați destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat.

ANEXE
Anexa 1

CLASIFICAŢIA FUNCŢIONALĂ
Grupa Denumirea
01 Servicii de stat cu destinaţie generală
- Autorităţi legislative şi executive, servicii bugetar-fiscale,
afaceri externe
- Ajutoare economice externe (ajutoare economice altor ţări;
ajutoare economice altor ţări prin intermediul organizaţiilor
internaţionale)
- Servicii generale (servicii generale de personal; servicii de
planificare şi statistică; alte servicii generale)
- Cercetări ştiinţifice fundamentale
- Cercetări ştiinţifice aplicate legate de servicii de stat cu
destinaţie generală
- Servicii de stat cu destinaţie generală neatribuite la alte
categorii (servicii electorale; gestiunea finanţelor;
administraţiei publice şi dezvoltării informaţionale; alte servicii
de stat cu destinaţie generală)
- Datoria de stat şi a autorităţilor administrativ-teritoriale

301
 (datoria internă de stat şi a autorităţilor administrativ-teritoriale;
datoria externă de stat şi a autorităţilor administrativ-teritoriale)
- Raporturi între administraţia publică de nivel central şi local
(raporturi generale între administraţia publică de nivel central şi
local; alte raporturi între administraţia publică de nivel central şi
local)
02 Apărare naţională
- Forţe de apărare naţională
- Apărare civilă
- Ajutoare militare externe
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul apărării
- Alte servicii în domeniul apărării neatribuite la alte
categorii(gestiunea şi administrarea în domeniul apărării
naţionale; alte servicii în domeniul apărării naţionale)
03 Ordine publică şi securitate naţională
- Poliţie şi securitate(poliţie; trupe de carabinieri; securitate
naţională)
- Servicii de pompieri şi salvatori (servicii de pompieri; servicii
de salvare în situaţii excepţionale)
- Alte servicii de pompieri şi salvatori
- Justiţie(magistrat; înfăptuirea judecăţii; procuratura; alte servicii
de justiţie )
- Penitenciare
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul securităţii şi ordinii
publice
- Alte servicii în domeniul securităţii şi ordinii publice
neatribuite la alte categorii(gestiunea şi administrarea în
domeniul ordinii publice; gestiunea şi administrarea în
domeniul securităţii; alte servicii în domeniul securităţii şi
ordinii publice)
04 Servicii în domeniul economiei
- Servicii economice generale, comerciale şi în domeniul
muncii(servicii generale economice şi comerciale; servicii
generale în domeniul forţei de muncă)
- - Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi
gospodărie de vînătoare(agricultură, gospodărie silvică,
gospodărie piscicolă şi gospodărie de vînătoare)

302
 - - Combustibil şi energie(combustibil nuclear; alte tipuri de
combustibil; electricitate; energie ne-electrică)
- Minerit, industrie şi construcţii(extracţia resurselor minerale;
industrie prelucrătoare; construcţii)
- Transport (transport rutier; naval; feroviar; aerian; conducte şi
alte tipuri de transport)
- Comunicaţii
-Alte activităţi economice (comerţ; hoteluri şi restaurante; turism;
servicii economice multifuncţionale)
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul activităţilor
economice (în domeniul serviciilor generale economice,
comerciale şi forţei de muncă; în agricultură, gospodaria silvică,
gospodaria piscicolă şi gospodaria de vînătoare; în
combustibilului şi energiei; în minerit; în industriei şi
construcţiilor; în transport; în comunicaţii; în alte domenii ale
activităţii economice)
- Alte activităţi economice neatribuite la alte categorii(gestiunea
şi administrarea în domeniul serviciilor generale economice,
comerciale şi forţei de muncă; în agricultură, gospodăria silvică,
gospodăria piscicolă şi gospodăria de vînătoare; în industrie şi
infrastructură; în transport; alte activităţi economice)
05 Protecţia mediului
- Colectarea şi distrugerea deşeurilor
- Lichidarea şi filtrarea apelor reziduale
- Protecţie împotriva poluării mediului
- Protecţie a biodiversităţii
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul protecţiei mediului
- Alte servicii în domeniul protecţiei mediului neatribuite la alte
categorii(gestiunea şi administrarea în domeniul protecţiei
mediului; alte servicii în domeniul protecţiei mediului)
06 Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale
- Gospodăria de locuinţe
- Servicii de dezvoltare comunală şi amenajare
- Aprovizionarea cu apă
- Iluminarea străzilor
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul gospodăriei de
locuinţe şi a gospodăriei serviciilor comunale

303
 - Alte servicii în domeniul gospodăriei de locuinţe şi a
gospodăriei serviciilor comunale neatribuite la alte
categorii(gestiunea şi administrarea în domeniul gospodăriei de
locuinţe şi gospodăriei serviciilor comunale; alte servicii în
domeniul gospodăriei de locuinţe şi gospodăriei serviciilor
comunale)
07 Ocrotirea sănătăţii
- Produse, utilaje şi echipament medical(produse farmaceutice;
alte produse medicale; utilaj şi echipament medical)
- Servicii de ambulator(servicii medicale generale; speciale;
stomatologice; medicinei de urgenţă şi paramedicale)
- Servicii spitaliceşti(servicii spitaliceşti generale; specializate;
centrelor medicale şi maternităţilor; de recuperare a sănătăţii)
- Servicii de sănătate publică
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul ocrotirii sănătăţii
- Alte servicii în domeniul sănătăţii neatribuite la alte
categorii(gestiunea şi administrarea în domeniul ocrotirii
sănătăţii: serviciile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
alte servicii în domeniul ocrotirii sănătăţii)
08 Odihnă, cultură şi culte
- Servicii pentru odihnă şi sport (servicii de odihnă, sport şi
cultură fizică, tineret)
- Servicii în domeniul culturii
- Servicii tele-radio şi de presă (televiziune şi radiodifuziune;
presă)
- Servicii legate de culte şi alte servicii comunitare
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul odihnei, culturii şi
cultelor
- Alte servicii în domeniul odihnei, culturii şi cultelor neatribuite
la alte categorii (gestiunea şi administrarea în domeniul
odihnei, culturii şi cultelor; alte servicii în domeniul odihnei,
culturii şi cultelor)
09 Educaţie
- Educatie prescolara si primara (educaţie preşcolară; primară)
- Educaţie secundară (educaţie gimnazială, liceală)
- Educaţie secundară profesională (şcoli profesionale, colegii)
- Educaţie superioară profesională(educaţie superioară,

304
 superioară postuniversitară)
- Educaţie nedefinită după nivel
- Servicii afiliate educaţiei
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul educaţiei
- Alte servicii din domeniul educaţiei neatribuite la alte
categorii(gestiunea şi administrarea în domeniul educaţiei, alte
servicii în domeniul educaţiei )
10 Protecţie socială
- Protecţie în caz de boală sau incapacitate de muncă (protecţie
în caz de boală, în caz de incapacitate de muncă )
- Protecţie persoanelor în etate
- Protecţie în legatură cu pierderea întreţinătorului
- Protecţie a familiei şi a copiilor
- Protecţie în caz de şomaj
- Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe
- Proteţie împotriva excluziunii sociale
- Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul protecţiei sociale
- Alte servicii în domeniul protecţiei sociale neatribuite la alte
categorii (gestiunea şi administrarea în domeniul protecţiei
sociale, servicii de asigurare obligatorie de asistenţă socială, alte
servicii de asistenţă socială)
Sursa: Ministerul Finanţelor

Anexa 2

CLASIFICAŢIA ECONOMICĂ
VENITURI
1.Impozite şi taxe
- impozite pe venit
- impozite pe proprietate
- impozite şi taxe pe mărfuri şi
servicii
- taxe asupra comerţului exterior
şi operaţiunilor externe
CHELTUIELI
1.Cheltuieli de personal
- remunerarea muncii
- contribuţii şi prime de asigurări
obligatorii
2.Bunuri şi servicii
- servicii

305
2.Contribuţii şi prime de
asigurări obligatorii
- contribuţii de asigurări sociale
de stat
- primele de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală
3.Granturi primite
- granturi primite de la guvernele
altor state
- granturi primite de la organizaţii
internaţionale
4. Alte venituri
- venituri din proprietate
- venituri din vînzarea mărfurilor
şi serviciilor
- amenzi şi sancţiuni
- donaţii voluntare
-alte venituri şi venituri
neidentificate
5. Transferuri primite în cadrul
bugetului public naţional
- transferuri primite intre bugetul
de stat si bugetele locale de
nivelul 2
- transferuri primite in cadrul
Bugetului Guvernului Central
- transferuri primite in cadrul
bugetelor locale
306
3. Dobînzi
- dobînzi achitate la datoria de stat
externă
- dobînzi achitate la datoria de stat
internă şi a autorităţilor publice locale
- dobînzi la împrumuturile altor nivele
a sectorului bugetar
4. Subsidii
- subsidii întreprinderilor de stat şi
municipale
- subsidii întreprinderilor private
- subsidii organizaţiilor obşteşti
5. Granturi acordate
- granturi acordate Guvernelor altor
state
- granturi acordate organizaţiilor
internaţionale
6. Prestaţii sociale
- prestaţii de asistenţă socială
- prestaţii sociale ale angajatorilor
7.Alte cheltuieli
8.Transferuri acordate în cadrul
bugetului public naţional
9. Active nefinanciare
- mijloace fixe
- rezerve de stat
- stocuri de materiale circulante
- producţie în curs de execuţie, produse
 şi producţie finită, animale tinere la
îngrăşat
- mărfuri
- valori
- active neproductive
10.Active financiare
- creanţe interne
- creanţe externe
- mijloace băneşti
11.Datorii
- datorii interne
- datorii externe
Sursa: Ministerul Finanţelor

Anexa 3

CLASIFICAŢIA SURSELOR BUGETARE

Clasificaţia surselor este destinată clasificării mijloace bugetului public

naţional pe nivele de bugete, componente şi originea sursei de finanţare a
cheltuielilor.
Clasificaţia surselor este împărţită în patru registre independente şi va
avea următoarea structură:

S1 S2 S3 S4 S5 S6
Nivel Subnivel Originea
Component Subcomponent Donator
de buget de buget sursei
x x x xx x xxx

I. REGISTRUL NIVELELOR DE BUGETE

TABELUL 1. Registrul nivelelor de bugete

307
 S1 S2
Nivel de Subnivel Denumire
buget de buget
x x
0 0 Bugetul Public Naţional
1 0 Bugetul Guvernului Central
1 1 Bugetul de Stat
1 2 Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
1 3 Fondurile Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicala
2 0 Bugetul Local
2 1 Bugetul Local de nivelul 1
2 2 Bugetul Local de nivelul 2

II. REGISTRUL COMPONENTELOR

TABELUL 2. Registrul componentelor

Pentru partea de venituri:

S3 S4
Compo Subcompo Denumirea
nent nent
x xx
1 00 Resurse generale
2 00 Resurse cu destinatie speciala
2 01 Fondul pentru manuale
2 02 Fondul ecologic naţional
2 03 Fondurile ecologice locale
2 04 Fondul republican de susţinere socială a populaţiei
2 05 Fondul local de susţinere socială a populaţiei
2 97 Resurse atrase de instituţii
2 98 Resurse atrase de proiectele finanţate din surse
externe

308
 2 99 Alte resurse cu destinatie speciala

Pentru partea de cheltuieli:

S3 S4
Compo Subcompo Denumirea
nent nent
x xx
3 00 Alocaţii cu character general
4 00 Alocaţii cu caracter special
4 01 Fondul de rezervă al Guvernului
4 02 Fondul de rezervă al APL

III. REGISTRUL ORIGINEA SURSEI

TABELUL 3. Registrul originea sursei

S5
Origine
Denumirea
a sursei
x
1 Surse interne
2 Surse externe*

* pentru sursa externă este obligatorie reflectarea codului donatorului extern.

IV. REGISTRUL DONATORILOR – aplicabil pentru originea sursei externă.

TABELUL 4. Registrul donatorilor

S6 Denumirea
Donator

050 Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

309
 051 Banca Europeană de Investiţii
052 Banca Germană KfW
053 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
054 Banca Mondială
055 Comisia Europeană
056 Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi
Malariei
057 Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă
058 Fondul Kuweitean pentru Dezvoltare Economică Arabă
059 Guvernul Suediei
060 Guvernul Olandei
061 Guvernul Japoniei
062 Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare Internaţională
063 Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Guvernului
Regatului Unit, Marii Britanii şi Irlandei de Nord
064 Guvernul SUA
065 Programul de Mediu al Naţiunilor Unite
066 Fondul pentru copii al Naţiunilor Unite
067 Fondaţia Soros-Moldova
068 Asistenţă Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente
069 Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
070 Comunitatea Statelor Europene
071 Centrul European de Iniţiative
072 Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite
073 Fondul Canadian
074 Fondul Global de Mediu
075 Centrul European de Iniţiative
076 Guvernul Federaţiei Ruse
077 Guvernul Bulgariei
078 Guvernul Ungariei
079 Guvernul Italiei
080 Fondul Catalitic
081 Guvernul Georgiei
082 Fondul Monetar International
999 Alţi donatori
Sursa: Ministerul Finanţelor

310
 Anexa 4
Structura exportului de mărfuri, mil. $
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
EXPORT - total, mil.$ 985,2 1091,3 1051,6 1341,7 1591,2 1287,5 1582,1

1 Produse alimentare; băuturi

alcoolice; tutun 35,1 36,3 26,3 20,6 19,6 21,8 20,0
2 Produse minerale 3,1 1,8 2,6 4,3 4,0 1,1 1,1
3 Produse chimice 0,9 1,4 2,0 2,0 2,1 4,5 4,7
4 Materiale plastice şi
articole din acestea 0,9 1,1 1,5 2,5 2,4 2,1 1,7
5 Piei brute , piei tăbăcite,
blănuri 7,9 6,6 2,2 2,2 2,1 1,9 1,6
6 Lemn, cărbune de lemn şi
articole din lemn 0,4 0,2 0,4 0,3 0,3 0,3 0,4
7 Materiale textile şi articole
din aceste materiale 17,3 17,8 21,7 20,6 19,7 20,0 16,9
8 Încălţăminte, pălării,
umbrele şi articole similare 2,2 2,4 2,9 3,0 3,0 2,1 1,9

311
 9 Articole din piatră, produse
ceramice; sticlă şi articole 1,7 1,7 3,1 3,8 3,3 2,0 2,2
din sticlă
10 Metale comune şi articole
3,0 4,5 7,2 8,2 7,5 2,3 3,7
din metale comune
11 Maşini şi aparate,
echipamente electrice 4,0 4,2 5,1 6,8 10,5 10,8 10,9
12 Mijloace şi materiale de
2,3 1,4 1,6 1,4 1,0 1,2 1,3
transport
13 Instrumente şi aparate
optice, foto sau cinema, 0,8 0,7 1,2 1,7 1,8 0,9 0,8
aparate edicochirurgicale
14 Mărfuri şi produse diverse,
inclusiv mobilă şi jucării 1,1 1,6 2,6 3,3 3,8 3,0 3,3

Sursa: BNS

Anexa 5
Structura importului de mărfuri, mil.$
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
ÎMPORT - total, mil. $ 1768,5 2292,3 2693,2 3689,5 4898,8 3278,3 3855,3

1 Produse alimentare;
băuturi alcoolice; tutun 6,0 6,4 6,7 6,4 7,0 8,8 8,0
2 Produse minerale 21,8 22,0 24,6 21,4 23,0 21,9 20,9
3 Produse chimice 9,1 10,1 8,3 8,6 8,5 11,2 10,5
4 Materiale plastice 5,7 6,1 6,3 6,1 5,7 5,7 5,9
5 Piei brute , piei tăbăcite,
blănuri 4,1 3,0 0,9 0,7 0,7 0,8 0,7
6 Lemn, cărbune de lemn
şi articole din lemn 1,9 1,9 1,9 1,8 1,8 2,0 1,9
7 Materiale textile şi
articole din aceste 8,5 7,9 7,7 6,8 5,8 7,5 7,3
materiale
8 Încălţăminte, pălării,
umbrele şi articole 0,6 0,5 0,7 0,6 0,6 0,7 0,6
similare

312
9 Articole din piatră,
produse ceramice; sticlă 3,6 2,9 3,0 2,8 2,8 2,6 2,6
şi articole din sticlă
10 Metale comune şi
articole din metale 6,3 7,0 8,2 9,1 7,6 5,6 6,3
comune
11 Maşini şi aparate,
echipamente electrice 13,6 13,7 14,1 14,8 15,6 14,3 14,9
12 Mijloace şi materiale de
5,4 5,7 6,0 7,8 8,0 4,8 6,2
transport
13 Instrumente şi aparate
optice, foto sau cinema 1,2 1,2 1,2 1,4 1,5 1,7 1,4
14 Mărfuri şi produse
diverse, inclusiv mobilă 1,6 1,9 2,4 2,6 2,9 2,7 2,6
şi jucării
Surse: BNS

BIBLIOGRAFIE

313
Galina ULIAN, Mariana DOGA-MÎRZAC,
Lilia ROTARU (DRAGOMIR)

Finanţe publice
Note de curs şi aplicaţii pentru seminar

Redactor
Asistenţa computerizată şi coperta

Bun de tipar 15.06.2011. Formatul 60x84 1/16.

Coli de tipar x,x. Coli editoriale x,x.
Comanda xx. Tirajul xx ex.

314
 Centrul Editorial-poligrafic al USM
str. Al.Mateevici, 60. Chişinău, MD 2011.

315