Gestiunea Financiara A Intreprinderii - Suport de Curs ID

GHERGHINA RODICA DUCA IOANA
GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
SUPORT DE CURS ID
BUCUREŞTI 2010
Introducere
Bine ai venit în marea familie a studenţilor din Universitatea Titu Maiorescu!

Cursul ’’GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII “
se adresează studentilor înscrişi la programul de studiu ID, organizat de Facultatea de Ştiinţe
Economice.
Îţi propunem, stimate student, să “Începem cu gândul la final!” Iată care sunt
obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele pe care tu le vei dobândi
după parcurgerea şi asimilarea lui:
vei fi familiarizat cu metodele şi tehnicile de acţiune financiară pentru obţinerea
resurselor de capital şi alocarea lor eficientă;
vei fi capabil să analizezi principalele acţiuni ale practicii financiare, acţiuni
corelate pentru identificarea şi urmarirea obiectivului major, respectiv
maximizarea valorii întreprinderii.
Cursul ’’GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII “este structurat pe opt
unităţi de învăţare.
2
Cuprinsul cursului
1 - ANALIZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU FINANCIAR.................................... 6

1.1. Analiza echilibrului financiar .......................................................................................... 6
1.1.1. Analiza patrimonială ............................................................................................... 6
1.1.1.1. Noţiunea de patrimoniu .................................................................................... 6
1.1.1.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial ................................................. 9
1.2. Aplicaţie rezolvată .......................................................................................................... 11
1.3. Aplicaţii de rezolvat ....................................................................................................... 12
1.4. Teste de autoevaluare .................................................................................................... 12
1.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare............................................................................ 12
1.6. Teste de autoevaluare propuse ....................................................................................... 13
1.7. Cuvinte şi relaţii cheie .................................................................................................... 13
1.8. Bibliografia unităţii de învăţare 1 .................................................................................. 14
2 – ANALIZA REZULTATELOR ÎNTREPRINDERII ..................................................... 15
2.1. Contul de rezultate .......................................................................................................... 15
2.2. Soldurile intermediare de gestiune ................................................................................ 17
2.3. Capacitatea de autofinanţare .......................................................................................... 19
2.4. Analiza pragului de rentabilitate.................................................................................... 21
2.5. Aplicaţii rezolvate........................................................................................................... 23
2.7. Teste de autoevaluare ..................................................................................................... 29
2.10. Cuvinte şi relaţii cheie .................................................................................................. 30
2.11. Bibliografia unităţii de învăţare 2 ................................................................................ 30
3 – ANALIZA CASH-FLOW-URILOR ÎNTREPRINDERII ............................................ 31
3.1. Determinarea cash-flow-ului după origine şi în raport cu destinaţia sa ...................... 31
4 – DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITĂŢII. RATELE DE
STRUCTURĂ ............................................................................................................................. 38
4.1. Ratele de rentabilitate ..................................................................................................... 38
4.1.1. Ratele de rentabilitate economică ........................................................................ 38
4.1.2. Ratele de rentabilitate financiară .......................................................................... 41
4.1.3. Ratele de rentabilitate comercială ........................................................................ 42
4.1.3.1. Ratele de de structură financiară ................................................................. 43
4.1.3.1.1 Ratele de echilibru financiar şi de îndatorare .................................... 43
3
5 - PREVIZIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT..........................................52
5.1. METODE DE DETERMINARE A NECESARULUI DE FINANŢAT

AL CICLULUI DE EXPLOATARE (NFCE)...................................................................53
5.1.1. Metode analitice de determinare a NFCE.........................................................53
5.1.1.1. Metode analitice bazate pe costurile exploatării....................................53
5.1.1.2. Metode analitice bazate pe cifra de afaceri........................................... 54
5.1.2. Metode sintetice de determinare a NFCE.........................................................55
5.1.2.1. Metode sintetice bazate pe viteza de rotaţie în funcţie
de costurile exploatării........................................................................................56
5.1.2.2. Metode sintetice bazate pe activele circulante
la 1.000 lei producţie marfă................................................................................56
5.1.2.3. Metode sintetice bazate pe rata cinetică
a activelor circulante...........................................................................................57
5.2. RATELE CINETICE. METODA NORMATIVĂ DE PREVIZIUNE
A ECHILIBRULUI FINANCIAR................................................................................. ..58
5.3. Aplicaţii rezolvate.......................................................................................................58
5.4. Aplicaţie de rezolvat...................................................................................................64
5.5.Teste de autoevaluare..................................................................................................65
5.6. Răspunsuri la testele de autoevaluare.........................................................................65
5.7. Teste de autoevaluare propuse....................................................................................66
5.8. Cuvinte şi relaţii cheie................................................................................................66
5.9. Bibliografia unităţii de învăţare 5...............................................................................66
6 - FINANŢAREA CICLULUI DE EXPLOATARE..................................................67
6.1.SURSELE ATRASE.............................................................................................. 67
6.2. FONDUL DE RULMENT.................................................................................... 68
6.3. SURSELE ÎMPRUMUTATE............................................................................... 68
6.3.1. Creditele de trezorerie.............................................................................69
6.3.2. Creditele de scont...................................................................................69
6.3.3. Creditele de factoring.............................................................................70
6.4. Aplicaţii rezolvate ................................................................................................ .. 71
6.5. Aplicaţie de rezolvat.................................................................................................73
6.6. Teste de autoevaluare................................................................................................73
6.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare......................................................................73
4
6.8. Teste de autoevaluare propuse.................................................................................73
6.9. Cuvinte şi relaţii cheie............................................................................................74
6.10. Bibliografia unităţii de învăţare 6..........................................................................74
7- PLANIFICAREA
FINANCIARĂ.......................................................................................................................75
7.1. Previziunea trezoreriei ....................................................................................................... 75

7.1.1. Elaborarea bugetului de trezorerie ...................................................................... 75
7.2. Aplicaţii rezolvate........... ..............................................................................................77
7.3. Aplicaţie de rezolvat ......................................................................................................... 80
7.4. Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 81
7.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare .............................................................................. 81
7.6. Teste de autoevaluare propuse ......................................................................................... 81
7.7. Cuvinte şi relaţii cheie ...................................................................................................... 81
7.8. Bibliografia unităţii de învăţare 7 .................................................................................... 82
8 - POLITICA DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII

PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG..............................................................................83
8.1. SURSE DE FINANŢARE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG......................................83

8.1.1. Sursele proprii.................................................................................................. 84
8.1.2. Sursele împrumutate..........................................................................................87
8.2. COSTUL CAPITALULUI.............................................................................................88
8.3. POLITICA DISTRIBUIRII DE DIVIDENDE..............................................................92
8.4. Aplicaţii rezolvate...........................................................................................................94
8.5. Aplicaţii de rezolvat........................................................................................................99
8.6. Teste de autoevaluare....................................................................................................100
8.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare............................................................................100
8.8. Teste de autoevaluare propuse.......................................................................................100
8.9. Cuvinte şi relaţii cheie....................................................................................................100
8.10. Bibliografia unităţii de învăţare 8.................................................................................101
Bibliografie obligatorie................ ........................................................................................... 102

Bibliografie selectivă ................................................................................................................ 102
5
Conţinutul cursului
Unitatea de învăţare 1:
ANALIZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU FINANCIAR
Cuprins:
1.1. Analiza echilibrului financiar .......................................................................................... 6
1.1.1. Analiza patrimonială ............................................................................................... 6
1.1.1.1. Noţiunea de patrimoniu .................................................................................... 6
1.1.1.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial ................................................. 9
1.2. Aplicaţie rezolvată .......................................................................................................... 11
1.1. Analiza echilibrului financiar
Noţiunea de echilibru financiar poate fi înţeleasă în două moduri diferite, dar nu

opuse:
ea semnifică, mai întâi, că întreprinderea trebuie să fie aptă, graţie lichidităţilor
sale, să facă faţă datoriilor, atunci când acestea devin exigibile;
ea presupune, de asemenea, menţinerea unui echilibru funcţional între nevoile şi
resursele întreprinderii, ţinând cont de destinaţiile nevoilor şi de stabilitatea
resurselor.
De aici, rezultă două tipuri de analiză a echilibrului financiar al întreprinderii pe baza
bilanţului acesteia:
 analiza patrimonială (analiza lichiditate-exigibilitate);
 analiza funcţională.
1.1.1. Analiza patrimonială

1.1.1.1. Noţiunea de patrimoniu
Patrimoniul unei întreprinderi se compune din:
 drepturi de proprietate şi de creanţă (activ bilanţier);
 obligaţii (datorii).
 Patrimoniul se calculează ca diferenţă între cele două componente şi se mai
numeşte situaţie netă - SN.
SN = ACTIV BILANŢIER – DATORII TOTALE
Situaţia netă este un indicator mai restrictiv decât capitalurile proprii, ea neincluzând
subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate.
De cele mai multe ori, situaţia netă a unei întreprinderi este pozitivă şi crescătoare, ca
urmare a reinvestirii unei părţi din profitul net sau a încorporării altor elemente (subvenţii,
reporturi din exerciţiul precedent, etc). Această creştere a situaţiei nete reflectă atingerea
6
obiectivului major al gestiunii financiare, şi anume maximizarea valorii întreprinderii, adică a
valorii capitalurilor proprii.
O situaţie netă negativă semnifică o depăşire a activului de către datorii şi anunţă
falimentul întreprinderii. Această situaţie se poate datora pierderilor din exerciţiile anterioare,
care au consumat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită cade în sarcina creditorilor,
care şi-au asumat riscul de insolvabilitate al firmei.
Menţinerea echilibrului financiar al unei întreprinderi constă în corelarea lichidităţii
activelor (nevoilor) cu exigibilitatea datoriilor (resurselor).
Un element de activ este cu atât mai lichid, cu cât el poate fi transformat mai rapid în
monedă. Activele se clasifică după gradul de lichiditate astfel:
active pe termen lung (ATL) formate din imobilizări (necorporale, corporale,
financiare), care au un grad redus de lichiditate;
active pe termen scurt (ATS) care cuprind stocuri, creanţe, investiţii financiare pe
termen scurt şi disponibilităţi, adică elemente cu grad ridicat de lichiditate.
În ceea ce priveşte resursele, ele se clasifică după gradul de exigibilitate. Astfel,
gruparea bilanţieră este următoarea:
 datorii care trebuie plătite într-o perioadă de până într-un an (DTS), formate din
datorii non-bancare pe termen scurt (care sunt în majoritate, datorii de exploatare –
DEX, existând însă şi unele în afara exploatării, cum sunt creditorii diverşi) şi
credite bancare curente sau pasive de trezorerie (PTZ);
 datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (datorii pe termen
mediu şi lung - DTML);
 provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (PROV);
 capitaluri proprii (CPR), care nu au practic o scadenţă (cu excepţia situaţiilor de
faliment).
Pentru calculul indicatorilor de echilibru financiar este necesară o detaliere a
acestor mărimi. Astfel:
Activele pe termen lung - ATL sunt formate din:
imobilizări necorporale (cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare,
concesiuni, brevete, licenţe, mărci, etc);
imobilizări corporale (terenuri, clădiri, utilaje, etc);
imobilizări financiare (titluri financiare şi creanţe pe termen lung).
Activele pe termen scurt - ATS cuprind:
activele circulante propriu-zise (ACR), formate din:
- stocuri (materii prime, producţie în curs, produse finite şi mărfuri);
- creanţe (clienţi şi alte creanţe pe termen scurt de exploatare şi în afara
exploatării);
activele de trezorerie (ATZ), formate din:
- disponibilităţi (în casă şi în bancă);
- investiţii financiare pe termen scurt.
Datoriile pe termen scurt - DTS sunt formate din:
datorii pe termen scurt non-bancare, care cuprind:
- datorii faţă de furnizori;
- datorii faţă de salariaţi;
- datorii faţă de stat;
- alte datorii pe termen scurt non-bancare.
datorii sau pasive de trezorerie - PTZ, formate din creditele bancare curente,
numite şi credite de trezorerie.
Datoriile pe termen mediu şi lung (DTML) sunt:
7
- împrumuturi bancare;
- împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni (obligatare).
Capitalul propriu (CPR) care cuprinde:
- capital social;
- prime de capital;
- rezerve;
- rezultat reportat;
- rezultatul exerciţiului.
Formatul actual al bilanţului contabil folosit în România este unul tip listă, armonizat
cu directivele europene, construit după ecuaţia ACTIV - DATORII = CAPITALURI
PROPRII.
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale - Cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni,
brevete, licenţe, mărci, fond comercial.
II. Imobilizări corporale - Terenuri şi construcţii, instalaţii tehnice şi maşini.
III. Imobilizări financiare - Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului,
creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale, titluri şi creanţe
sub formă de interese de participare la alte societăţi.
B. Active circulante
I. Stocuri - Materii prime şi materiale consumabile, producţie în curs de execuţie, produse
finite şi mărfuri.
II. Creanţe - Creanţe comerciale, sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului, sume
de încasat de la societăţile la care se deţin interese de participare, alte creanţe.
III. Investiţii financiare pe termen scurt - Titluri de participare deţinute la societăţile din
cadrul grupului, acţiuni proprii.
IV. Casa şi conturi la bănci.
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an - Sume datorate instituţiilor de credit,
avansuri încasate în contul comenzilor, datorii comerciale, efecte de comerţ de plătit, datorii
fiscale şi datorii pentru asigurările sociale.
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete (B+C-D-I)
F. Total active minus datorii curente (A+E)
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an - Împrumuturi din
emisiuni de obligaţiuni, sume datorate instituţiilor de credit, datorii comerciale, sume datorate
societăţilor din cadrul grupului, sume datorate privind interesele de participare.
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve - Capital subscris, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve,
rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului financiar.
Pentru determinarea indicatorilor de echilibru financiar este necesară prelucrarea
prealabilă a bilanţului contabil şi transformarea lui într-un bilanţ financiar, în care activele
sunt grupate după criteriul lichidităţii, iar pasivele după cel al exigibilităţii.
Pentru transformarea bilanţului contabil în bilanţ financiar, cel mai adesea sunt
necesare următoarele corecţii:
- cheltuielile în avans cu lichiditate mai mare de un an se asimilează imobilizărilor, iar
cele cu lichiditate mai mică de un an se vor adăuga la activele circulante;
- veniturile în avans cu exigibilitate mai mare de un an sunt asimilate datoriilor pe
termen mediu sau lung şi implicit intră în calculul capitalului permanent, iar cele cu
exigibilitate mai mică de un an sunt asimilate datoriilor pe termen scurt;
8
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt tratate în literatura de specialitate
astfel:
dacă au caracter de rezerve, sunt asimilate capitalurilor proprii (CPR);
dacă riscul pentru care s-au constituit se poate materializa într-o perioadă mai
mică de un an, ele sunt asimilate datoriilor pe termen scurt (DTS);
dacă riscul pentru care s-au constituit se va produce într-o perioadă mai mare
de 12 luni, aceste provizioane sunt tratate ca datorii ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an (DTML).
În practică, ţinând cont şi de noul format al bilanţului contabil, ele sunt de regulă
asimilate datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, dacă nu există
informaţii care să indice altceva. Vom adopta şi noi această optică, atât în tratarea teoretică,
cât şi în aplicaţiile elaborate.
- activele imobilizate fictive, cum sunt cheltuielile de constituire sau cheltuielile de
cercetare-dezvoltare, trebuie eliminate din cadrul imobilizărilor, corespunzător fiind scăzute şi
din totalul capitalului permanent.
1.1.1.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial
Pe baza bilanţului financiar se pot calcula trei indicatori care exprimă echilibrul dintre
nevoi şi resurse şi ale căror valori trebuie interpretate corelat: fondul de rulment financiar,
nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă.
a) FONDUL DE RULMENT FINANCIAR sau PATRIMONIAL
Fondul de rulment reprezintă un indicator care oferă informaţii semnificative privind
echilibrul financiar, nivelul riscurilor de exploatare şi lichiditatea întreprinderii. Pertinenţa lui
este dată de legătura pe care o realizează pe verticală între cele două paliere ale bilanţului
financiar, respectiv între finanţarea pe termen lung şi finanţarea pe termen scurt (fig.1):
ACTIV CP+DAT
TTTT
ATL
CPERM
FR
ATS
DTS
Fig. 1. Determinarea fondului de rulment financiar-patrimonial – FR

Fondul de rulment financiar se poate calcula în două moduri:
1) FR = CPERM – ATL
Dacă bilanţul este exprimat în valori brute, în capitalul permanent includem
amortizările şi provizioanele, iar activele pe termen lung sunt considerate la valoarea lor brută.
Dacă bilanţul este exprimat în valori nete, în capitalul permanent nu includem amortizările şi
provizioanele, iar imobilizările luate în calcul vor fi cele nete.
Fondul de rulment astfel calculat exprimă surplusul de resurse permanente rezultat din
finanţarea investiţiilor, care poate fi „rulat” pentru finanţarea activelor circulante. Altfel spus,
fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei
acestuia la realizarea echilibrului pe termen scurt.
2) FR = ATS – DTS
În această variantă, fondul de rulment reprezintă partea din activele pe termen scurt
care nu este finanţată de datoriile pe termen scurt.
9
Este prudent ca fondul de rulment patrimonial al unei întreprinderi să fie pozitiv,
acest lucru constituind mult timp o normă importantă a oricărui diagnostic financiar, pe linia
respectării acelui principiu de finanţare conform căruia nevoile permanente trebuie finanţate
din resurse permanente, iar nevoile pe termen scurt din resurse pe termen scurt. Dar cea mai
mare parte a analiştilor financiari consideră azi că nivelul fondului de rulment, pozitiv sau
negativ, nu are nici o semnificaţie intrinsecă şi trebuie interpretat în funcţie de numeroase
variabile şi mai ales în funcţie de natura activităţii întreprinderii.
De exemplu, un fond de rulment negativ, care reflectă folosirea unei părţi din
resursele temporare pentru finanţarea unor nevoi permanente, este o situaţie inacceptabilă,
periculoasă pentru o întreprindere industrială dar tolerabilă pentru una comercială, în cazul
căreia datoriile faţă de furnizorii de mărfuri pot fi asimilate resurselor permanente, datorită
volumului mare şi caracterului constant reînnoibil al acestora.
Fondul de rulment nul semnalizează un echilibru financiar fragil al întreprinderii,
creditorii fiind de regulă circumspecţi asupra capacităţii acesteia de a-şi onora obligaţiile de
plată pe termen scurt.
Fondul de rulment financiar (FR) se poate descompune într-un fond de rulment
propriu (FRP) şi într-un fond de rulment împrumutat (FRÎ):
FRP CPR ATL
FRI DTML asimilate
FR FRP FRI
Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalurilor proprii în raport cu
imobilizările şi relevă gradul de autonomie financiară al întreprinderii. Un fond de rulment
propriu pozitiv asigură întreprinderii independenţă financiară şi libertate în luarea deciziilor de
investiţii.
Fondul de rulment împrumutat reflectă mărimea îndatorării pe termen lung a
întreprinderii.
b) NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR)
Acest indicator exprimă partea din activele circulante (stocuri şi creanţe) care nu este
finanţată din datoriile pe termen scurt non-bancare (furnizori, datorii fiscale şi salariale).
Astfel, putem scrie următoarele relaţii:
NFR = active circulante (ACR)
– datorii pe termen scurt non bancare
sau
NFR = (ATS –ATZ) – (DTS –PTZ)
Dacă toate datoriile pe termen scurt non-bancare sunt datorii de exploatare – DEX,
putem scrie:
NFR = ACR - DEX
O nevoie de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi de exploatare faţă
de resursele ciclice, de exploatare. Această situaţie poate fi normală, dacă se datorează
majorării stocurilor şi clienţilor, ca rezultat al unei politici de dezvoltare, de extindere. Situaţia
este nefavorabilă dacă se datorează creşterii clienţilor, din cauza încetinirii încasărilor şi
reducerii datoriilor de exploatare, ca urmare a urgentării plăţilor.
O nevoie de fond de rulment negativă se numeşte resursă în fond de rulment (RFR) şi
reflectă surplusul de resurse atrase din exploatare, în raport cu nevoile exploatării. Situaţia
este considerată favorabilă dacă se datorează accelerării încasărilor şi contractării de datorii de
exploatare cu scadenţe mai îndepărtate. Ea se apreciază negativ dacă este consecinţa unor
rupturi de stoc în faza de aprovizionare sau de producţie – imposibilitatea de a se mai
aproviziona cu materii prime, materiale, etc.
10
c) TREZORERIA NETĂ (TN)
Trezoreria netă exprimă rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii (pe
termen lung şi pe termen scurt). Practic, echilibrul financiar al unei întreprinderi se
caracterizează prin capacitatea sa de a-şi menţine trezoreria aproape de zero, aspect însă rar
întâlnit în practică.
TN = FR – NFR
sau
TN =ATZ -PTZ
O trezorerie netă pozitivă reprezintă suma rămasă după ce fondul de rulment finanţează în
totalitate nevoia de fond de rulment. Trezoreria netă pozitivă reprezintă un excedent de
finanţare, concretizat în disponibilităţi în casă şi în conturile bancare. Acest surplus monetar
trebuie fructificat pe piaţa monetară şi/sau financiară în condiţii de lichiditate, rentabilitate şi
securitate optime pentru întreprindere.
Trezoreria netă negativă evidenţiază existenţa unui deficit monetar la încheierea
exerciţiului. În acest caz, o parte din nevoia de fond de rulment trebuie să fie finanţată din
creditele de trezorerie, adică din resurse financiare externe, ducând la creşterea dependenţei
întreprinderii de creditorii săi şi la limitarea autonomiei.
Un dezechilibru de trezorerie prelungit, relevă în unele cazuri o ineficienţă reală, iar în
alte cazuri o deficienţă de armonizare a ritmului intrărilor şi ieşirilor de numerar, caz în care
trebuie regândite scadenţele încasărilor şi plăţilor.
Evoluţia trezoreriei nete pe perioada exerciţiului financiar reprezintă cash-flow-ul (CF)
ce revine acţionarilor sub formă de dividende de încasat sau de profit reinvestit.
CF TN1 TN 0
unde: TN1 = trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului;
TN0 = trezoreria netă la începutul exerciţiului.
Un cash-flow pozitiv reflectă o majorare a activului real, a averii proprietarilor. Cash-
flow-ul negativ semnifică, din contră, o sărăcire a acţionarilor (proprietarilor).
1.2. Aplicaţie rezolvată
Bilanţul unei societăţi comerciale prezintă următoarele informaţii în exerciţiul N

(u.m.): capital social 1.000; clienţi 1.110; titluri de participare 200; creditori diverşi 500;
stocuri materii prime 930; imobilizări corporale 900; clienţi creditori 370; datorii financiare
800; cheltuieli de constituire 720; furnizori 700; împrumuturi pe termen lung 420; rezerve
200; prime de capital 100; rezultatul reportat 340; creanţe 870; investiţii financiare pe termen
scurt 230; credite bancare curente 1.030; disponibilităţi 500. Să se determine indicatorii de
echilibru financiar:
1) Situaţia netă (SN);
2) Fondul de rulment (FR);
a) Fondul de rulment propriu (FRP);
b) Fondul de rulment împrumutat (FRÎ);
3) Nevoia de fond de rulment (NFR);
4) Trezoreria netă (TN);
Rezolvare:
1) SN Activ total Datorii totale

SN 5.460 3.820 1.640
11
2) FR CPERM ATL
FR (1.000 + 200 + 100 + 340 + 800 + 420)
– (720 + 900 + 200) = 1.040
a) FRP CPR ATL
FRP (1.000 + 200 + 100 + 340)
– (200 + 900 + 720) = - 180
b) FRI FR FRP
FRI 1.040 – (- 180) = 1.220
3) NFR ACR( Stocuri Creante Clienti) DTS non bancare

NFR (930 + 1.110 + 870) – (500 + 370 +700) = 1.340
4) TN FR NFR
TN 1.040 – 1.340 = - 300
sau
TN Active de trezorerie Pasive de trezorerie
TN 730 – 1.030 = - 300
1.3. Aplicaţii de rezolvat
Aplicaţia 1 - Bilanţul unei întreprinderi la sfârşitul exerciţiului financiar prezintă

următoarele informaţii: activ imobilizat net 400, activ circulant 550, capitaluri proprii 350,
datorii cu exigibilitate mai mare de un an 275, datorii cu exigibilitate sub un an 325. Să se
calculeze indicatorii: fond de rulment (FR), nevoia de fond de rulment (NFR), fondul de
rulment propriu (FRP), fondul de rulment împrumutat (FRÎ), trezoreria netă (TN).
Aplicaţia 2 - Se cunosc următoarele date din bilanţul de deschidere al exerciţiului N

al unei societăţi comerciale(u.m): imobilizări corporale 52.800, creanţe 19.600, titluri de
participare 5.800, creditori diverşi 1.500, clienţi 14.100, capital 52.000, investiţii financiare pe
termen scurt 3.100, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 5.700, datorii financiare 20.000,
cheltuieli de constituire 6.000, credite bancare curente 8.900, datorii de exploatare 13.300.
Pe baza datelor prezentate să se calculeze următorii indicatori: situaţia netă (SN),
fondul de rulment (FR), nevoia de fond de rulment (NFR), trezoreria netă (TN).
1.4. Teste de autoevaluare
1. Ce se înţelege prin echilibru financiar al întreprinderii?

2. Ce semnifică fondul de rulment pozitiv?
3. Ce semnifică nevoia de fond de rulment negativă?
1.5. Răspunsuri la testele de autoevaluate
Întrebarea 1
Noţiunea de echilibru financiar poate fi înţeleasă în două moduri diferite, dar nu

opuse:
12
- ea semnifică, mai întâi, că întreprinderea trebuie să fie aptă, graţie lichidităţilor
sale, să facă faţă datoriilor, atunci când acestea devin exigibile;
- ea presupune, de asemenea, menţinerea unui echilibru funcţional între nevoile şi
resursele întreprinderii, ţinând cont de destinaţiile nevoilor şi de stabilitatea
resurselor.
Întrebarea 2
Este prudent ca fondul de rulment patrimonial al unei întreprinderi să fie pozitiv, acest
lucru constituind mult timp o normă importantă a oricărui diagnostic financiar, pe linia
respectării acelui principiu de finanţare conform căruia nevoile permanente trebuie finanţate
din resurse permanente, iar nevoile pe termen scurt din resurse pe termen scurt. Dar cea mai
mare parte a analiştilor financiari consideră azi că nivelul fondului de rulment, pozitiv sau
negativ, nu are nici o semnificaţie intrinsecă şi trebuie interpretat în funcţie de numeroase
variabile şi mai ales în funcţie de natura activităţii întreprinderii.
Întrebarea 3
O nevoie de fond de rulment negativă se numeşte resursă de fond de rulment (RFR) şi

reflectă surplusul de resurse atrase din exploatare, în raport cu nevoile exploatării. Situaţia
este considerată favorabilă dacă se datorează accelerării încasărilor şi contractării de datorii de
exploatare cu scadenţe mai îndepărtate. Ea se apreciază negativ dacă este consecinţa unor
rupturi de stoc în faza de aprovizionare sau de producţie – imposibilitatea de a se mai
aproviziona cu materii prime, materiale, etc.
1.6. Teste de autoevaluare propuse
1. Definiţi noţiunea de patrimoniu?

2. Care sunt indicatorii de echilibru financiar şi ce semnifică aceştia?
3. Ce semnifică nevoia de fond de rulment pozitivă?
1.7. Cuvinte şi relaţii cheie
Echilibru financiar Nevoie de fond de rulment

Situaţie netă Trezorerie netă
Fond de rulment financiar Rate de lichiditate
Fond de rulment propriu Rata solvabilităţii
Fond de rulment Rate de îndatorare
împrumutat
13
1.8. Bibliografia unităţii de învăţare 1
1. Duca, I., Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura UTM,

Bucureşti, 2005
2. Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicaţii practice, Editura
Renaissance, Bucureşti, 2004
3. Stancu, I., Finanţe, Ediţia a patra, Editura Economică, Bucureşti, 2007
4. Stancu, I.(coord), Gestiunea financiară a întreprinderii, vol.III Editura Economică,
Bucureşti, 2003
5. Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2010
6. Vintilă, G., Vuţă, M., Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative şi studii
de caz, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000
- 14 -
ANALIZA PERFORMANŢEI ÎNTREPRINDERII
Cuprins:
2.1. Contul de rezultate .......................................................................................................... 15

2.2. Soldurile intermediare de gestiune ................................................................................ 17
2.3. Capacitatea de autofinanţare .......................................................................................... 19
2.4. Analiza pragului de rentabilitate.................................................................................... 21
2.7. Teste de autoevaluare ..................................................................................................... 29
2.10. Cuvinte şi relaţii cheie .................................................................................................. 30
2.11. Bibliografia unităţii de învăţare 2 ................................................................................ 30
2.1. Contul de rezultate
Analiza pe baza contului de rezultate are ca obiectiv evaluarea performanţelor

întreprinderii, prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune, a capacităţii de
autofinanţare şi a ratelor de rentabilitate.
Spre deosebire de bilanţ, care exprimă situaţia patrimonială la care s-a ajuns la încheierea
exerciţiului, contul de rezultate arată cum s-a ajuns la această stare. El evidenţiază fluxurile de
venituri şi cheltuieli pe durata exerciţiului financiar. Legătura dintre bilanţ şi contul de
rezultate se realizează prin intermediul profitului.
Formatul actual al contului de rezultate din România este unul tip listă, armonizat cu
legislaţia europeană şi are următoarea structură:
I. VENITURI DIN EXPLOATARE 1+2+3+4

1. Cifra de afaceri netă:
a) Producţia vândută;
b) Venituri din vânzarea mărfurilor;
c) Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
2. Variaţia stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate şi producţie în
curs de execuţie (+/-)
3. Producţia imobilizată
4. Alte venituri din exploatare (despăgubiri, donaţii, cedarea activelor, subvenţii pentru
investiţii, etc).
II. CHELTUIELI DE EXPLOATARE 5+6+7+8+9

5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
b) Alte cheltuieli materiale;
c) Alte cheltuieli din afară (cu energie şi apă);
d) Cheltuieli privind mărfurile.
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii;
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială.
7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (cheltuieli cu amortizările şi
provizioanele - venituri din provizioane);
15
b) Ajustarea valorii activelor circulante (cheltuieli cu provizioanele - venituri din
provizioane).
8. Alte cheltuieli de exploatare:
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe;
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
8.3. Cheltuieli cu despăgubirile, donaţiile şi activele cedate.
9. Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli (cheltuieli cu provizioanele -
venituri din provizioane).
III. Rezultatul din exploatare (I – II)
IV. VENITURI FINANCIARE 10+11+12
10. Venituri din interese de participare
11. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe ce fac parte din activele imobilizate
12. Venituri din dobânzi şi alte venituri similare.
V. CHELTUIELI FINANCIARE 13+14
13. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active
circulante (cheltuieli cu amortizări şi provizioane-venituri din provizioane)
14. Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare.
VI. Rezultatul financiar (IV – V)
VII. Rezultatul din activitatea curentă (III + VI)
VIII. VENITURI EXTRAORDINARE
IX. CHELTUIELI EXTRAORDINARE
X. Rezultatul din activitatea extraordinară (VIII – IX)
XI. VENITURI TOTALE (I + IV + VIII)
XII. CHELTUIELI TOTALE (II + V + IX)
XIII. Rezultatul brut (XI – XII)
14. Impozitul pe profit
15. Alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus
XIV. Rezultatul net al exerciţiului financiar XIII –14 -15
Veniturile şi cheltuielile, în contul de rezultate, sunt grupate pe trei domenii de
activitate:
de exploatare, privind activitatea de bază a întreprinderii, operaţiile de gestiune şi
cele de capital;
financiară, privind activitatea de plasament;
extraordinară, privind calamităţile şi dezastrele naturale şi alte evenimente
extraordinare.
Din optica gestiunii financiare, fluxurile de venituri şi cheltuieli se pot clasifica în:
fluxuri de venituri încasabile şi fluxuri de cheltuieli plătibile;
fluxuri de venituri şi cheltuieli calculate.
Veniturile încasabile cuprind veniturile încasate efectiv în cursul exerciţiului financiar
şi cele de încasat în exerciţiul următor. Ele influenţează atât profitul net, cât şi trezoreria,
pentru că presupun o intrare de numerar.
Cheltuielile plătibile sunt cele plătite în exerciţiul curent şi cele de plătit în exerciţiul
următor. Ele influenţează atât profitul net, cât şi trezoreria, deoarece antrenează un flux
monetar (o ieşire de numerar).
Veniturile şi cheltuielile calculate nu afectează direct trezoreria, acestea nu antrenează
fluxuri de numerar, influenţând doar rezultatul. Veniturile şi cheltuielile calculate se referă la:
ajustarea valorii activelor (amortizări şi provizioane);
cedarea de active imobilizate;
cote părţi din subvenţiile pentru investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului.
16
2.2. Soldurile intermediare de gestiune
Pornind de la structura prezentată a contului de rezultate se pot calcula anumiţi

indicatori privind volumul şi rentabilitatea activităţii întreprinderii.
Datorită faptului că se calculează în trepte, pornind de la cel mai cuprinzător
(producţia exerciţiului + marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net),
seria acestor indicatori poartă numele de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune (SIG).
SIG reprezintă de fapt nişte rezultate intermediare, care furnizează informaţii despre fiecare
treaptă de acumulare.
1) MARJA COMERCIALĂ (MC)

MC = Venituri din vânzarea mărfurilor
– Cheltuieli privind mărfurile
Marja comercială se calculează doar pentru firmele cu activitate comercială. Această

activitate presupune cumpărarea şi revânzarea mărfurilor în aceeaşi stare.
Marja comercială (numită şi adaos comercial) reprezintă un indicator fundamental
pentru aprecierea performanţelor întreprinderilor comerciale şi a calităţii politicii lor de
vânzări, precum şi pentru studiile previzionale, dar este insuficient pentru analize pertinente.
În general, cu cât întreprinderea este mai aproape de consumatorul final, cu atât procentul de
marjă comercială este mai ridicat.
2) PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (PE)
QE = Producţia vândută
+ Variaţia stocurilor
+ Producţia imobilizată
Producţia exerciţiului este un indicator specific întreprinderilor cu activitate

industrială. Trebuie subliniat însă faptul că, acest sold nu poate reflecta fidel valoarea
producţiei unei întreprinderi în decursul unei perioade, deoarece componentele sale sunt
evaluate la preţuri şi costuri diferite: producţia vândută la preţ de vânzare, iar cea stocată şi
imobilizată la cost de producţie.
De multe ori se fac confuzii între cifra de afaceri şi producţia vândută. Precizăm că
indicatorul cifră de afaceri (CA) reprezintă suma dintre veniturile din vânzarea mărfurilor,
producţia vândută şi veniturile din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
3) VALOAREA ADĂUGATĂ (VA)
VA = MC + QE – Consumuri externe
În categoria consumurilor provenite de la terţi sau a consumurilor externe se cuprind:

cheltuieli cu materiile prime, materialele consumabile, combustibilul, energia, apa, cheltuieli
cu lucrările şi serviciile executate de terţi (alte prestaţii externe), etc.
Valoarea adăugată este primul sold intermediar de gestiune în sensul adevărat al
termenului şi exprimă creşterea de valoare degajată de utilizarea factorilor de producţie
(capital şi muncă), adică gradul de eficacitate al întreprinderii în utilizarea capitalului său
economic.
Din valoarea adăugată vor fi remuneraţi participanţii direcţi şi indirecţi la activitatea
economică a întreprinderii, astfel:
17
- personalul (cheltuieli de personal şi participare la profit);
- statul (impozite şi taxe minus subvenţii pentru exploatare);
- creditorii (dobânzi, comisioane, speze);
- acţionarii (distribuirea de dividende);
- întreprinderea (autofinanţare).
Evoluţia valorii adăugate trebuie interpretată în funcţie de factorii care au generat-o.
Nu întotdeauna o creştere a valorii adăugate implică o creştere a rezultatului net şi a
rentabilităţii. Ea se poate datora, de exemplu, unei creşteri a stocurilor de produse finite
fabricate la costuri foarte mari, care nu au putut fi valorificate, în acest caz întreprinderea
confruntându-se cu o situaţie dificilă.
4) EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII (EBE)
EBE = VA
+ Venituri din subvenţii de exploatare
– Cheltuieli cu impozite şi taxe
– Cheltuieli de personal
Acest sold este calculat independent de politica financiară a întreprinderii (nu ţine cont
de veniturile şi cheltuielile financiare), independent de politica de investiţii (nu ţine cont de
amortizări), independent de politica fiscală (nu ţine cont de impozitul pe profit) şi independent
de elementele extraordinare. De aceea, este indicatorul cel mai folosit pentru compararea
performanţelor întreprinderilor din acelaşi domeniu de activitate.
Se poate considera că EBE reprezintă în linii mari fluxul de trezorerie potenţial degajat
de activitatea de exploatare şi se mai poate calcula astfel:
EBE = Venituri din exploatare încasabile
– Cheltuieli de exploatare plătibile
Dacă este negativ, EBE se numeşte insuficienţă brută de exploatare - IBE şi indică
deficienţe structurale serioase ale activităţii de bază a întreprinderii.
5) REZULTATUL EXPLOATĂRII (RE)

RE = EBE
+ Alte venituri din exploatare
– Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale
– Ajustarea valorii activelor circulante
– Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
– Alte cheltuieli de exploatare
Rezultatul exploatării corespunde excedentului brut al exploatării corectat cu alte
venituri şi cheltuieli de exploatare şi cu amortizările şi provizioanele privind exploatarea.
„Alte venituri de exploatare” sunt veniturile care nu privesc producţia exerciţiului
(venituri din despăgubiri şi donaţii, din vânzarea activelor, subvenţii pentru investiţii, etc).
„Alte cheltuieli de exploatare” se referă la cheltuieli legate de despăgubiri, amenzi,
donaţii, cedarea activelor, etc.
Determinarea rezultatului exploatării presupune, de asemenea, luarea în considerare a
deprecierii capitalului de producţie şi a riscurilor legate de activitatea de exploatare, prin
intermediul cheltuielilor şi veniturilor calculate (amortizări şi provizioane, cuprinse în
posturile de ajustări).
Rezultatul exploatării prezintă avantajul că permite anumite comparaţii între deciziile
productive ale întreprinderilor din acelaşi sector de activitate, independent de raportul între
resursele proprii şi cele împrumutate pe care-l au acestea (nu este afectat de cheltuielile cu
dobânzile aferente capitalului împrumutat).
18
6) REZULTATUL CURENT (RC)
RC = RE
+ Venituri financiare
– Cheltuieli financiare
Acest sold este calculat pornind de la elementele normale şi obişnuite ale activităţii,
excluzând elementele extraordinare şi incidenţa fiscală a impozitului pe profit.
7) REZULTATUL NET (RN); PROFIT NET(PN)

RN = RC
+ Venituri extraordinare
– Cheltuieli extraordinare
– Impozit pe profit
– Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus
Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare a întreprinderii.

Dacă valoarea lui calculată este una pozitivă (profit), este bine ca el să fie susţinut şi de
existenţa unor disponibilităţi monetare reale, altfel va rămâne doar un potenţial scriptic de
finanţare. El urmează să fie repartizat în funcţie de politica întreprinderii între:
- salariaţi şi manageri (sub forma participării acestora la profit);
- acţionari (sub formă de dividende);
- întreprindere (reinvestire).
2.3. Capacitatea de autofinanţare
Capacitatea de autofinanţare (CAF) se poate defini plecând de la rolul şi componentele

sale.
În ceea ce priveşte rolul său, CAF reprezintă capacitatea întreprinderii de a finanţa:
 remunerarea acţionarilor (CAF este calculată înainte de luarea în considerare a
dividendelor de plată, în timp ce autofinanţarea este calculată după scăderea
dividendelor);
 investiţiile de expansiune (partea din profitul net care nu se distribuie acţionarilor);
 investiţiile de reînnoire (amortizările constituie adevărate rezerve de reînnoire a
activelor imobilizate).
19
Componentele capacităţii de autofinanţare sunt ilustrate în figura următoare:
Cheltuieli plătibile
- de exploatare
- financiare
- extraordinare
Cheltuieli calculate Venituri încasabile
- de exploatare - de exploatare
CAF
- financiare - financiare
- extraordinare - extraordinare
Rezultat net Venituri calculate

- de exploatare
- financiare
-extraordinare
Fig.2. Componentele CAF
Capacitatea de autofinanţare corespunde ansamblului de resurse proprii degajate de

întreprindere, reprezentând:
un excedent de venituri încasabile (corespunzând unor încasări efective sau
viitoare) în raport cu cheltuielile plătibile (corespunzând unor plăţi efective sau
viitoare). În această optică, putem considera CAF ca reprezentând degajarea
potenţială de trezorerie, atunci când toate veniturile încasabile sunt încasate şi
toate cheltuielile plătibile sunt achitate.
un cumul al profitului net şi cheltuielilor calculate (care nu corespund unor plăţi
efective sau viitoare), din care se scad veniturile calculate, adică cele care nu
corespund unor încasări certe sau viitoare.
Există două metode de determinare a capacităţii de autofinanţare: metoda deductivă şi
metoda aditivă.
a) Metoda deductivă
CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

sau
CAF = EBE + Alte venituri încasabile – Alte cheltuieli plătibile
Formula detaliată:
CAF = EBE
+ Alte venituri de exploatare (mai puţin cotele-părţi din subvenţiile pentru
investiţii virate asupra rezultatului şi veniturile din cedarea activelor imobilizate)
+ Venituri financiare încasabile
+ Venituri extraordinare încasabile (venituri din subvenţii pentru calamităţi)
– Alte cheltuieli de exploatare (mai puţin cele legate de cedarea activelor
imobilizate)
– Cheltuieli financiare plătibile
– Cheltuieli extraordinare plătibile
20
– Impozit pe profit
– Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus.
b) Metoda aditivă
CAF = RN + Cheltuieli calculate – Venituri calculate
Detaliat, CAF se determină astfel:
CAF = RN
+ Ajustări privind deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale
+ Ajustări privind valoarea activelor circulante
+ Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
+ Ajustări privind imobilizările financiare şi investiţiile financiare pe termen
scurt, deţinute ca active circulante
+ Cheltuieli cu cedarea activelor imobilizate
– Venituri din cedarea activelor imobilizate
– Cote părţi din subvenţiile pentru investiţii virate asupra rezultatului.
În analiza financiară, se face diferenţa între CAF şi autofinanţare, care reprezintă d e
fapt capacitatea reală de autofinanţare.
Autofinanţare (CAF reală) = CAFcalculată – Participarea salariaţilor şi managerilor la
profit – Dividende plătite.
Autofinanţarea prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje pentru întreprindere:
AVANTAJE:
Asigură independenţa întreprinderii faţă de terţii furnizori de fonduri;
Permite reducerea nivelului îndatorării şi scăderea cheltuielilor financiare asociate
împrumuturilor;
Permite elaborarea unei strategii de preţuri mai competitive şi mai flexibile pentru
întreprindere;
Determină o mai mare libertate de alegere a investiţiilor, atât de expansiune, cât şi
de înlocuire;
Îmbunătăţeşte siguranţa finanţărilor în cazul crizelor conjuncturale (când creditul,
în special cel bancar, este restrictiv şi costisitor);
Duce la creşterea valorii de piaţă a întreprinderii, datorită majorării capitalurilor
proprii prin încorporarea profiturilor.
DEZAVANTAJELE UNUI VOLUM MARE AL AUTOFINANŢĂRII:

Poate leza salariaţii şi acţionarii, privându-i de prime anuale şi dividende, dacă
repartizarea profitului net se face în favoarea autofinanţării şi în defavoarea lor;
Poate constitui un factor de creştere a preţurilor pentru întreprinderile de monopol;
Poate incita la investiţii extensive şi risipitoare;
Poate priva întreprinderea de efectul de levier favorabil degajat de îndatorare.
2.4. Analiza pragului de rentabilitate
Analiza pragului de rentabilitate are la bază datele din contul de rezultate şi

structurarea cheltuielilor de exploatare în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe, în funcţie de
modul de evoluţie în raport cu cifra de afaceri.
21
Cheltuielile variabile sunt direct proporţionale cu cifra de afaceri (cheltuieli cu
materiile prime, materialele, combustibilul, energia şi apa folosite pentru producţie,
cheltuielile cu salariile personalului direct productiv, etc).
Cheltuielile fixe sunt independente de variaţia cifrei de afaceri, ele existând chiar şi
atunci când cifra de afaceri este egală cu zero (cheltuieli cu întreţinerea, încălzitul şi
iluminatul unităţii de producţie, cheltuielile cu salariile personalului administrativ, cu
amortizarea imobilizărilor, etc).
Această delimitare a cheltuielilor este valabilă doar pe termen scurt, pentru că pe
termen lung toate cheltuielile sunt variabile.
Pragul de rentabilitate al exploatării, numit şi punct critic sau punct mort,
reprezintă acel nivel al cifrei de afaceri pentru care rezultatul exploatării este nul.
El evidenţiază nivelul minim de activitate pe care firma trebuie să-l desfăşoare pentru
a nu lucra în pierdere. Peste acest nivel, rezultatul exploatării devine pozitiv, activitatea de
bază a întreprinderii fiind rentabilă.
Pragul de rentabilitate se poate determina în unităţi fizice sau valorice, pentru un
singur produs sau pentru întreaga activitate a firmei.
Vom prezenta în continuare modul de calcul al pragului de rentabilitate al exploatării
în unităţi valorice.
Se vor folosi următoarele notaţii:
CA = cifra de afaceri;
CV = cheltuieli variabile;
CF = cheltuieli fixe;
RE = rezultatul exploatării, unde RE = CA – CV – CF;
MCV = marja asupra cheltuielilor variabile, unde MCV =CA–CV;
MCV% = marja procentuală asupra cheltuielilor variabile (ea este constantă,
indiferent de modificările cifrei de afaceri, datorită relaţiei de proporţionalitate directă
ce există între CA şi CV).
CA CV MCV
MCV% .
CA CA
Determinarea cifrei de afaceri aferente pragului de rentabilitate (CAPR) se face pornind
de la următoarea relaţie:
RE = 0
CAPR – CV – CF = 0
CAPR – CV = CF
Ultima relaţie se împarte la CAPR , rezultând următoarele:

CA PR CV CF
CAPR CAPR
CF CF
MCV% , de unde rezultă: CAPR
CAPR MCV%
Analiza pragului de rentabilitate (break-even analysis) permite obţinerea unor

informaţii utile pentru calculele de previziune ale întreprinderii şi anume:
Rezultatul exploatării realizabil la o variaţie dată a cifrei de afaceri;
Cifra de afaceri necesară pentru obţinerea unui anumit nivel al rezultatului
exploatării;
Cifra de afaceri necesară pentru menţinerea unui anumit nivel al rezultatului
exploatării, dacă se modifică nivelul cheltuielilor fixe.
22
2.5. Aplicaţii rezolvate
Aplicaţia 1 - Contul de profit şi pierdere al exerciţiului N prezintă următoarele date

(u.m.): producţia stocată 1.200, producţia imobilizată 2.700, vânzări de mărfuri 3.400, vânzări
de produse finite 6.600, consumuri de materii prime şi materiale consumabile 4.500,
cumpărări de mărfuri 2.000, cheltuieli cu personalul 4.800, subvenţii de exploatare 800,
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 600, cheltuieli cu amortizarea 1.900, alte venituri din
exploatare 300, venituri din dobânzi 550, cheltuieli cu dobânzile 920, alte cheltuieli de
exploatare 320, cheltuieli extraordinare 0, venituri extraordinare 0, impozit pe profit în cotă de
16%.
Să se determine soldurile intermediare de gestiune şi capacitatea de autofinanţare prin
ambele metode.
Rezolvare
Cascada soldurilor intermediare de gestiune (SIG)
Vânzări de mărfuri 3.400

+ Vânzări de produse finite 6.600
+ Producţia stocată 1.200
+ Producţia imobilizată 2.700
= Producţia exerciţiului (QE) 13.900
– Cumpărări de mărfuri 2.000
– Consumuri de materii prime şi materiale consumabile 4.500
= Valoarea adăugată (VA) 7.400
+ Subvenţii de exploatare 800
– Cheltuieli cu personalul 4.800
– Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 600
= Excedentul brut de exploatare (EBE) 2.800
+ Alte venituri din exploatare 300
– Alte cheltuieli de exploatare 320
– Cheltuieli cu amortizarea 1.900
= Rezultatul exploatării (RE) 880
+ Venituri din dobânzi 550
– Cheltuieli cu dobânzile 920
= Rezultatul curent (RC) 510
+ Venituri extraordinare 0
– Cheltuieli extraordinare 0
– Impozit pe profit 81,6
= Profitul net (PN) 428,4
1) CAF prin metoda deductivă

CAF = EBE 2.800
+ Alte venituri din exploatare 300
+ Venituri financiare (din dobânzi) 550
– Cheltuieli financiare (cu dobânzile) 920
– impozit pe profit 81,6
2.328,4
23
2) CAF prin metoda aditivă
CAF = Profitul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate

CAF = PN 428,4
+ Cheltuieli cu amortizarea 1.900
2.328,4
Aplicaţia 2 - Contul de rezultate al unei societăţi comerciale prezintă în exerciţiul N

următoarele informaţii (u.m):
I Cheltuieli de exploatare 13.570

Cheltuie cu materiile prime şi materialele consumabile
950
Cumpărări de mărfuri 5.270
Cheltuieli cu personalul 3.680
Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele de exploatare
1.900
Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 850
Alte cheltuieli de exploatare 920
- Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate
920
II Venituri din exploatare 44.200

Vânzări de produse finite 12.000
Producţia stocată 4.000
Producţia imobilizată 6.400
Alte venituri din exploatare 2.800
- Venituri din cesiuni 2.800
III Cheltuieli financiare 2.680

Cheltuieli cu dobânzile 1.860
Cheltuieli cu provizioanele financiare 820
IV Venituri financiare 2.100

Venituri din dobânzi 1.500
Reluări asupra provizioanele financiare 600
V Cheltuieli extraordinare 0
VI Venituri extraordinare 0
Impozit pe profit în cotă de 16%.
Să se calculeze soldurile intermediare de gestiune şi capacitatea de autofinanţare prin ambele
metode.
24
Rezolvare
Cascada soldurilor intermediare de gestiune (SIG)

+ Vânzări de produse finite 12.000
+ Producţia stocată 4.000
+ Producţia imobilizată 6.400
= Producţia exerciţiului (QE) 40.400
– Cumpărări de mărfuri 5.270
– Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
950
= Valoarea adăugată (VA) 34.180
– Cheltuieli cu personalul 3.680
– Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 850
= Excedentul brut de exploatare (EBE) 29.650
+ Alte venituri din exploatare 2.800
– Cheltuieli cu amortizarea şi provizioane de exploatare
1.900
= Rezultatul exploatării (RE) 29.630
+ Venituri din dobânzi şi provizioane financiare 2.100
– Cheltuieli cu dobânzile şi provizioanele financiare
2.680
= Rezultatul curent (RC) 29.050
– Impozit pe profit 4.648
= Profitul net (PN) 24.402
1) CAF prin metoda deductivă

CAF = EBE 29.650
+ Venituri financiare 2.100
– Cheltuieli financiare 2.680
– Impozit pe profit 4.648
24.422
2) CAF prin metoda aditivă
CAF = Profitul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate

CAF = PN 24.402
+ Cheltuieli cu amortizarea 1.900
+ Valoarea net contabilă a
elementelor de activ cedate 920
– Venituri din cesiuni 2.800
24.422
25
Aplicaţia 3 - Cifra de afaceri realizată de o întreprindere în perioada precedentă este
de 6.000(u.m), cheltuielile variabile 60%, şi cheltuielile fixe 300(u.m.). Să se calculeze:
1) Cifra de afaceri la prag când rezultatul exploatării este zero;
2) Dacă cifra de afaceri creşte cu 20% faţă de perioada precedentă atunci cât va fi
profitul?
3) Cifra de afaceri în anul de previziune pentru a obţine un profit de 1.050;
4) Dacă cheltuielile fixe cresc cu 30% care este cifra de afaceri necesară în anul de
previziune pentru menţinerea aceluiaşi profit din perioada precedentă?
Rezolvare
INDICATORI % 1 2 3 4
Cifra de afaceri 6.000 100 750 7.200 3.375 6.225
– Cheltuieli variabile 3.600 60 450 4.320 2.025 3.735
= Marja asupra costului variabil
2.400 40 300 2.880 1.350 2.490
– Cheltuieli fixe 300 300 300 300 390
= Profit net 2.100 0 2.580 1.050 2.100
CF absolute 300
CAPR = = = 750 (1)
MCV % 0,4
CA creşte cu 20% faţă de perioada precedentă
6.000 ∙ 20% = 1.200
1.200 + 6.000 = 7.200
7.200 ∙ 0,60 = 4.320
7.200 – 4.320 = 2.880
2.880 – 300 = 2.580 (2)
MCV abs 1.350
CA = = = 3.375 (3)
MCV % 0,40
MCV abs 2.490

CA = = = 6.225 (4)
MCV % 0,40
Aplicaţia 4 - Următorii indicatori sunt realizaţi de o întreprindere pe o perioadă de

două exerciţii financiare consecutive N – 1 şi N (u.m.):
INDICATORI N–1 N
Cifra de afaceri 10.000 12.000
Cheltuieli variabile 7.000 8.400
Cheltuieli fixe 2.300 2.300
Dobânzi 180 180
Să se calculeze coeficientul de elasticitate al profitului curent (epc).
Rezolvare
Ri Ri
epc =
CA CA
Ri = Re – Dobânzi (Cheltuieli financiare)

Ri = rezultatul curent înainte de impozit
26
CA 10.000 12.000
– CV 7.000 8.400
= MCV 3.000 3.600
– CF 2.300 2.300
= Re 700 1.300
– Dobânzi 180 180
= Ri 520 1.120
Ri Ri 1.120 520 520

epc = = = 5,76.
CA CA 12.000 10.000 10.000
Aplicaţia 5 - Activitatea unei întreprinderi pe două exerciţii consecutive N – 1 şi N

este dată astfel (u.m):
INDICATORI N–1 N
Cifra de afaceri (CA) 12.000 24.000
Cheltuieli variabile (CV) 6.000 12.000
Cheltuieli fixe (CF) 2.200 2.200
Să se calculeze coeficientul efectului de levier al exploatării(CELE).
Rezolvare
Re Re
CELE = ;
CA CA
Re = CA – CV – CF
În calcule raportarea se face la anul N – 1.
CA 12.000 24.000
– CV 6.000 12.000
= MCV 6.000 12.000
– CF 2.200 2.200
= Re 3.800 9.800
9.800 3.800 3.800

CELE = : = 1,57
24.000 12.000 12.000
sau
MCV CA CV 12.000 6.000
CELE = = = = 1,57
Re CA CV CF 12.000 6.000 2.200
Aplicaţia 1 - O întreprindere prezintă următoarele informaţii din contul de profit şi

pierdere(u.m): vânzări de mărfuri 940, servicii executate de terţi 90, producţia stocată 80,
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 140, cheltuieli cu personalul 540, cheltuieli cu
amortizarea 160, subvenţii de exploatare 15, cheltuieli cu active cedate 100, venituri din
27
cedarea activelor 185, cheltuieli cu dobânzile 300, venituri din dobânzi 250, impozit pe profit
16%.
Să se calculeze:
1) Soldurile intermediare de gestiune: valoarea adăugată (VA), excedentul brut de
exploatare (EBE), rezultatul exploatării (RE), rezultatul curent (RC) şi profitul
net (PN);
2) Capacitatea de autofinanţare (CAF) prin ambele metode;
3) Ponderea CAF în VA şi EBE.
Aplicaţia 2 - Să se întocmească cascada SIG şi să se calculeze ponderea CAF în EBE

din informaţiile oferite din contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi(u.m): producţia
vândută 120.000, producţia stocată 30.000, cheltuieli cu energia şi apa 20.000, cheltuieli cu
materii prime 60.000, cheltuieli cu salariile 28.000, alte venituri din exploatare 25.000,
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 15.000, alte cheltuieli de exploatare 28.000, cheltuieli
cu amortizarea şi provizioanele 18.000, cheltuieli financiare 21.000, venituri financiare
12.000, venituri din interese de participare 6.000, impozit pe profit 750.
Aplicaţia 3 - Din contul de profit şi pierdere al exerciţiului N sunt prezentate

următoarele informaţii(u.m): cifra de afaceri 4.000, cheltuieli cu materiile prime şi materialele
1.800, consumuri externe 700, subvenţii de exploatare 600, cheltuieli cu personalul 400,
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 100, venituri din dobânzi 150, cheltuieli cu dobânzile
200, cheltuieli cu amortizarea 200, impozit pe profit în cotă de 16%. Să se calculeze:
excedentul brut de exploatare (EBE), rezultatul curent (RC) şi CAF.
Aplicaţia 4 - Contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi prezintă următoarele

informaţii(u.m): cifra de afaceri 14.000, consumuri externe 470, cumpărări materii prime şi
materiale 6.800, cheltuieli cu personalul 1.900, impozite şi taxe 420, alte venituri din
exploatare 220, alte cheltuieli din exploatare 520, cheltuieli cu amortizarea 670, dobânzi şi
cheltuieli asimilate 300, dobânzi şi venituri asimilate 250, alte cheltuieli financiare 280, alte
venituri financiare 170, impozit pe profit 820. Să se calculeze ponderea CAF în EBE.
Aplicaţia 5 - Contul de rezultate al unei societăţi comerciale prezintă în exerciţiul N

următoarele informaţii(u.m): cifra de afaceri 8.000, cheltuieli de exploatare 4.000 din care
cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele 850, cheltuieli cu dobânzile 600, venituri din
dobânzi 100, impozit pe profit 875. Să se determine VA, RC şi CAF.
Aplicaţia 6 - O întreprindere realizează în perioada precedentă o cifră de afaceri de

8.000, cheltuieli variabile 4.800 şi cheltuieli fixe 400. Să se calculeze:
1) Cifra de afaceri la prag când profitul este nul;
2) Cât va fi profitul dacă cifra de afaceri creşte cu 30% faţă de perioada precedentă?
3) Pentru a obţine un profit de 1.320 cât va fi cifra de afaceri în anul de previziune?
4) Ce cifră de afaceri este necesară în anul de previziune pentru menţinerea profitului
din perioada precedentă dacă cheltuielile fixe cresc cu 40%?
Aplicaţia 7 - Să se calculeze coeficientul efectului de levier al exploatării (CELE)

cunoscând următorii indicatori din activitatea unei întreprinderi în exerciţiul N – 1 şi N (u.m.).
INDICATORI N–1 N
Cheltuieli fixe 4.400 4.400
28
Aplicaţia 8 - O întreprindere realizează următorii indicatori în exerciţiul N–1 şi N
(u.m.). Să se determine elasticitatea profitului curent (epc).
INDICATORI N–1 N
Cheltuieli fixe 978 978
Dobânzi 120 120
1. Cum se clasifică veniturile şi cheltuielile întreprinderii din optica gestiunii financiare?

2. Ce reprezintă CAF?
Întrebarea 1
Din optica gestiunii financiare, fluxurile de venituri şi cheltuieli se pot clasifica în:
- fluxuri de venituri încasabile şi fluxuri de cheltuieli plătibile;
- fluxuri de venituri şi cheltuieli calculate.
Veniturile încasabile cuprind veniturile încasate efectiv în cursul exerciţiului financiar
şi cele de încasat în exerciţiul următor. Ele influenţează atât profitul net, cât şi trezoreria,
pentru că presupun o intrare de numerar.
Cheltuielile plătibile sunt cele plătite în exerciţiul curent şi cele de plătit în exerciţiul
următor. Ele influenţează atât profitul net, cât şi trezoreria, deoarece antrenează un flux
monetar (o ieşire de numerar).
Veniturile şi cheltuielile calculate nu afectează direct trezoreria, acestea nu antrenează
fluxuri de numerar, influenţând doar rezultatul. Veniturile şi cheltuielile calculate se referă la:
ajustarea valorii activelor (amortizări şi provizioane);
cedarea de active imobilizate;
cote părţi din subvenţiile pentru investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului.
Întrebarea 2
Capacitatea de autofinanţare (CAF) se poate defini plecând de la rolul şi componentele
sale.
În ceea ce priveşte rolul său, CAF reprezintă capacitatea întreprinderii de a finanţa:
 remunerarea acţionarilor (CAF este calculată înainte de luarea în considerare a
dividendelor de plată, în timp ce autofinanţarea este calculată după scăderea
dividendelor);
 investiţiile de expansiune (partea din profitul net care nu se distribuie acţionarilor);
 investiţiile de reînnoire (amortizările constituie adevărate rezerve de reînnoire a
activelor imobilizate).
1. Care sunt soldurile intermediare de gestiune şi cum se calculează?

2. Care este deosebirea între CAF şi autofinanţare? Avantaje şi dezavantaje.
3. Ce reprezintă pragul de rentabilitate al exploatării şi cum se calculează?
29
Cheltuieli şi venituri Rezultatul exploatării

calculate Rezultatul curent
Cheltuieli plătibile Rezultatul net
Venituri încasabile Capacitatea de autofinanţare
Solduri intermediare de gestiune Pragul de rentabilitate al
Marja comercială exploatării
Producţia exerciţiului Marja asupra cheltuielilor
Valoarea adăugată variabile
Excedentul brut al
exploatării
1. Duca, I., Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii,

Editura UTM, Bucureşti, 2005
2. Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicaţii
Practice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2004
3. Stancu, I., Finanţe, Ediţia a patra, Editura Economică, Bucureşti,
2007
4. Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 2010
30
ANALIZA CASH-FLOW-URILOR ÎNTREPRINDERII
Cuprins:
3.1. Determinarea cash-flow-ului după origine şi în raport cu destinaţia sa ...................... 31

3.1. Determinarea cash-flow-ului după origine şi în raport cu destinaţia sa

Activitatea desfăşurată de întreprindere cuprinde două tipuri de operaţiuni: de gestiune
şi de capital.
Operaţiunile de gestiune sunt cele mai însemnate şi cuprind:
1. operaţiuni de exploatare a patrimoniului;
2. operaţiuni financiare pe piaţa de capital şi cea monetară.
Operaţiunile de capital sunt acele operaţiuni care realizează modificări atât în volumul
cât şi în structura activelor şi pasivelor întreprinderii, care au loc în urma deciziilor de
investiţii şi celor de finanţare, decizii luate de conducerea întreprinderii.
Operaţiunile de capital cuprind:
operaţiuni de investiţii operaţiuni privind activele

operaţiuni de dezinvestiţii întreprinderii
şi
operaţiuni de finanţare prin aport
nou de numerar la creşterea capitalului social; operaţiuni
operaţiuni de creditare prin împrumuturi privind
pe termen mediu şi lung; pasivele
operaţiuni de rambursare a datoriilor financiare; întreprinderii
mai rar operaţiuni de restituire a capitalurilor
proprii
Variaţia trezoreriei nete (∆TN) de la începutul exerciţiului financiar până la sfârşitul
acestuia reprezintă cash-flow-ul (CF). Operaţiunile de gestiune degajă un flux monetar sub
forma cash-flow-ului de gestiune format din: profit net, amortizări, dobânzi.
CFgest = PN + AMORTIZĂRI + DOBÂNZI
Deoarece CFgest este determinat de operaţiunile de exploatare (în cea mai mare parte)
acestea se identifică frecvent cu cash-flow-ul de exploatare.
CFexploatare = EBIT – IMPOZIT PE PROFIT + AMORTIZĂRI
31
După acoperirea creşterii economice (∆IMOBILIZĂRI + ∆NFR), CFgestiune rezultat
reprezintă cash-flow-ul disponibil total calculat după:
a. origine;
b. destinaţia sa.
a. Cash-flow-ul disponibil (CFD) calculat după origine este:

CFD = CFgest - (∆IMOB + ∆NFR)
Creştere economică
unde: ∆IMOB = IMOB 1 – IMOB0 + AMORTIZĂRI

∆NFR = NFR1 – NFR0
b. Cash-flow-ul disponibil (CFD) calculat după destinaţia sa:

CFD = CFDacţionari + CFDcreditori
unde: CFD acţionari = Profit net - ∆Capitaluri proprii;

∆CP = CP1 – CP0;
CFD creditori = DOBÂNZI - ∆DATORII FINANCIARE;
∆DAT.FIN = DAT.FIN1 – DAT.FIN0 .
Aplicaţia 1 - Bilanţul şi contul de profit şi pierdere al exerciţiului N prezintă

următoarle informaţii:
ACTIV N–1 N
Imobilizări 1.360 970
Active circulante 340 1.120
TOTAL 1.700 2.090
CP+DAT.
Capital propriu 730 880
Datorii financiare 900 1.100
Datorii de exploatare 70 110
TOTAL 1.700 2.090
Contul de profit şi pierdere:

- cifra de afaceri 2.845
- cheltuieli de exploatare plătibile 1.976
- cheltuieli cu amortizarea 60
- cheltuieli cu dobânzile 140
- impozit pe profit 16%
Să se calculeze:
1) Cash-flow-ul de gestiune;
2) Cash-flow-ul de exploatare;
32
3) Cash-flow-ul disponibil calculat după origine;
4) Cash-flow-ul disponibil calculat după destinaţie.
Rezolvare
Construim tabloul NEVOI – RESURSE:
NEVOI N–1 N RESURSE N–1 N

Imobilizări 1.360 970 Capital propriu 730 880
NFR 270 1.010 Datorii financiare 900 1.100
TOTAL 1.630 1.980 TOTAL 1.630 1.980
La nevoi apare nevoia de fond de rulment, calculată ca diferenţă între activele

circulante şi datoriile de exploatare.
1) Calculăm cash-flow-ul de gestiune:
CFgest = PN + AMORTIZĂRI + DOBÂNZI
Pentru a calcula CF gest trebuie să calculăm mai întâi profitul net.
Cifra de afaceri 2.845

– Cheltuieli de exploatare plătibile 1.976
– Amortizări 60
= EBIT 809
– Dobânzi 140
= Pi (profitul impozabil sau EBT) 669
= PN 501,75
CFgest = 501,75 + 60 + 140 = 701,75
2) CFexploatare = EBIT – Impozit pe profit + Amortizări

= 809 – 167,25 +60 = 701,75
Observaţie:CFgestiune şi CFexploatare au aceeaşi valoare.
3) cash-flow-ul disponibil după origine:

CFD = CFgest – (∆IMOB + ∆NFR)
unde: ∆IMOB = IMOB1 – IMOB0 + Amortizări

= 970 –1.360 + 60 = -330
∆NFR = NFR1 – NFR0
NFR1 = AC 1 – DAT.EXPL1 = 1.120 – 110 = 1.010

NFR0 = AC0 – DAT.EXPL0 = 340 – 70 = 270
∆NFR =1.010 – 270 = 740
CFD = 701,75 – (-330 +740) = 291,75
4) cash-flow-ul disponibil după destinaţie:

CFD = CFacţionari + CFcreditori
33
unde: CFacţionari = PN - ∆CP = 501,75 – 150 = 351,75
∆CP = CP1 – CP0 = 880 – 730 = 150
CFcreditori = DOBÂNZI – ∆DAT.FIN = 140 – 200 = -60
∆DAT.FIN = DAT.FIN1 – DAT.FIN0 = 1.100 – 900 = 200
CFD = 351,75 – 60 = 291,75

Observaţie: Atât CFD după origine cât şi CFD după destinaţie au aceeaşi valoare.
Aplicaţia 2 - Se cunosc următoarele date din bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale
unei întreprinderi:
ACTIV N–1 N CP+DAT N–1 N
Imobilizări 800 1.300 Capital propriu 520 730
Active Datorii financiare 680 920
circulante 760 940 Datorii de exploatare 360 590
TOTAL 1.560 2.240 TOTAL 1.560 2.240
Cifra de afaceri 6.000; cheltuieli de exploatare plătibile 3.200; amortizarea 400;
dobânzile 80; cota de impozit pe profit 16%.
Să se determine:
1. Cash-flow-ul disponibil total (CFD t);
2. Cash-flow-ul de gestiune şi exploatare;
Rezolvare
Construim tabloul NEVOI – RESURSE:

Imobilizări 800 1.300 Capital propriu 520 730
NFR 400 350 Datorii financiare 680 920
TOTAL 1.200 1.650 TOTAL 1.200 1.650
1) CFDt după origine:

CFDt = CFgest – (∆IMOB + ∆NFR)
CFgest = PN + Amortizări +Dobânzi
Calculăm PN:
– Cheltuieli plătibile 3.200
– Amortizarea 400
= EBIT 2.400
– Dobânzi 80
= Profit impozabil 2.320
– Impozit pe profit 580
= PN 1.740
CFgest = 1.740 + 400 + 80 = 2.220

Calculăm ∆IMOB şi ∆NFR:
34
∆IMOB = IMOB1 – IMOB0 + Amortizări
= 1.300 – 800 + 400 = 900
∆NFR = NFR 1 – NFR0 = 350 – 400 = -50
NFR1 = AC1 – DAT.EXPL1 = 940 – 590 = 350
NFR0 = AC0 – DAT.EXPL0 = 760 – 360 = 400
CFDt =2.220 – (900 – 50) = 1.370
Calculăm CFDt după destinaţie:

CFDt = CFacţionari + CFcreditori
CFacţionari = PN - ∆CP = 1.740 – 210 = 1.530
CFcreditori = Dobânzi – ∆DAT.FIN = 80 – 240 = -160
CFDt = 1.530 – 160 = 1.370
2) CFgest = 2.220
CFexpl = EBIT – Impozit pe profit + Amortizări
= 2.400 – 580 + 400 = 2.220
Aplicaţia 1 - Bilanţul şi contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi prezintă

următoarele informaţii:
ACTIV N–1 N
Imobilizări 640 600
Active circulante 460 480
TOTAL 1.100 1.080
CP+DAT.
Capital propriu 685 665
Datorii financiare 325 320
Datorii de exploatare 90 95
TOTAL 1.100 1.080
Contul de profit şi pierdere:

- cifra de afaceri 1.600
- cheltuieli monetare plătibile 1.300
- amortizări 38
- dobânzi 30
- impozit pe profit în cotă de 16%
Să se determine:
1) Cash-flow-ul de gestiune;
2) Cash-flow-ul de exploatare;
3) Cash-flow-ul disponibil după:
– origine;
– destinaţie.
35
Aplicaţia 2 - Din bilanţul şi contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi rezultă
următoarele informaţii:

Imobilizări 1.300 1.140 Capital propriu 600 880
Active Datorii financiare 860 1.080
circulante 200 1.000 Datorii de exploatare 40 180
TOTAL 1.500 2.140 TOTAL 1.500 2.140
Cifra de afaceri 3.440; cheltuieli monetare de exploatare 2.660; amortizări 64;

cheltuieli cu dobânzile 160; cota de impozit pe profit 16%.
Să se determine:
1. Cash-flow-ul de gestiune şi de exploatare;
2. Cash-flow-ul pentru acţionari şi creditori;
1. Care sunt cele două tipuri de operaţiuni pe care le cuprinde activitatea desfăşurată de
întreprindere?
2. Care sunt cele două componente ale cash-flow-ului disponibil după destinaţie; cum se
determină?
3.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Întrebarea 1
Activitatea desfăşurată de întreprindere cuprinde două tipuri de operaţiuni: de gestiune
şi de capital.
Operaţiunile de gestiune sunt cele mai însemnate şi cuprind:
1. operaţiuni de exploatare a patrimoniului;
2. operaţiuni financiare pe piaţa de capital şi cea monetară.
Operaţiunile de capital sunt acele operaţiuni care realizează modificări atât în volumul
cât şi în structura activelor şi pasivelor întreprinderii, care au loc în urma deciziilor de
investiţii şi celor de finanţare, decizii luate de conducerea întreprinderii.
Operaţiunile de capital cuprind:
operaţiuni de investiţii operaţiuni privind activele

operaţiuni de dezinvestiţii întreprinderii
şi
operaţiuni de finanţare prin aport
nou de numerar la creşterea capitalului social; operaţiuni
operaţiuni de creditare prin împrumuturi privind
pe termen mediu şi lung; pasivele
operaţiuni de rambursare a datoriilor financiare; întreprinderii
mai rar operaţiuni de restituire a capitalurilor
36
proprii
Întrebarea 2
Cash-flow-ul disponibil (CFD) calculat după destinaţia sa:
CFD = CFDacţionari + CFD creditori
unde: CFD acţionari = Profit net - ∆Capitaluri proprii;

∆CP = CP1 – CP0;
CFD creditori = DOBÂNZI - ∆DATORII FINANCIARE;
∆DAT.FIN = DAT.FIN1 – DAT.FIN0 .

1. Ce cuprind operaţiunile de gestiune?
2. Ce cuprind operaţiunile de capital?
3. Ce reprezintă cash-flow-ul pentru creditori?
Operaţiuni de gestiune Cash-flow disponibil

Operaţiuni de capital Cash-flow pentru acţionari
Cash-flow de gestiune Cash-flow pentru creditori
Cash-flow de exploatare

Bucureşti, 2005
Bucureşti, 2003
Bucureşti, 2010
37
DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITĂŢII.

RATELE DE STRUCTURĂ
Cuprins:
4.1. Ratele de rentabilitate ..................................................................................................... 38

4.1.1. Ratele de rentabilitate economică ........................................................................ 38
4.1.2. Ratele de rentabilitate financiară .......................................................................... 41
4.1.3. Ratele de rentabilitate comercială ........................................................................ 42
4.1.3.1. Ratele de de structură financiară ................................................................. 43
4.1.3.1.1 Ratele de echilibru financiar şi de îndatorare .................................... 43
4.1. Ratele de rentabilitate
O rată de rentabilitate exprimă relaţia dintre un rezultat (efect) şi capitalul (efortul)

investit pentru a-l obţine. Trebuie să asociem indicatorilor prezentaţi anterior nişte indicatori
de capital (capital propriu, capital permanent, active fixe, activ total, activ economic, etc)
pentru a obţine ratele de rentabilitate.
4.1.1. Ratele de rentabilitate economică
Ratele de rentabilitate economică exprimă rezultatele degajate de capitalurile angajate

în desfăşurarea unei activităţi. Ele nu ţin seama de structura financiară a întreprinderii
(modalitatea de procurare a resurselor).
Rentabilitatea economică reprezintă raportul dintre un rezultat economic şi activul
total sau activul economic. Activul economic (AE) este activul total (AT) din care se scad
datoriile non-bancare pe termen scurt – care, de regulă, sunt datorii de exploatare (DEX).
Activul economic (AE) = AT – DEX
sau
AE =CPR +DFN
AE= ATL + NFR + ATZ
unde: AT = activ total;

DEX = datorii de exploatare;
ATZ = active de trezorerie;
ATL = active pe termen lung (imobilizări);
NFR = nevoia de fond de rulment;
CPR = capital propriu;
DFN = datorii financiare pe termen scurt, mediu şi lung.
38
CPR CPR
ATL ATL
ACR – DEX
DFN 1 2 DFN
= NFR
ACR
ATZ
DEX 3
ATZ
1 = ACTIV TOTAL
2 = ACTIV ECONOMIC
3 = DEX
Fig.3. Determinarea activului economic
Se pot calcula următoarele rate de rentabilitate economică:
a) rata excedentului brut de exploatare:

EBE
R
EBE AE
Această rată prezintă avantajul că nu este afectată de politica de amortizare practicată

de întreprindere (liniară sau degresivă).
b) rata de rentabilitate economică brută:

EBIT
Rb
ec AE
unde: EBIT = profit înainte de plata dobânzii şi a impozitului pe profit (în engleză,
earnings before interests and taxes – EBIT).
c) rata de rentabilitate economică netă:

EBIT - Ip
Rn
ec AE
unde: Ip = impozitul pe profit.
Această rată măsoară capacitatea activului economic de a asigura atât reînnoirea sa, cât
şi remunerarea investitorilor de capital.
d) rata profitului net:

PN
R
PN AE
39
Rata profitului net este dependentă de politica de finanţare a întreprinderii, deoarece ia
în calcul dobânzile aferente capitalului împrumutat. De aceea, comparaţiile care se pot realiza
prin prisma valorii ei, între întreprinderi similare din punct de vedere economic şi tehnologic,
dar finanţate în mod diferit, nu sunt relevante.
Analiza ratelor de rentabilitate economică trebuie să ţină cont şi de rata inflaţiei. De
aceea, se calculează o rată reală a rentabilităţii economice, în funcţie de rata nominală a
acesteia (cea calculată pe baza situaţiilor financiar-contabile) şi de rata inflaţiei.
R R
nominala inflatiei
R (formula lui I. Fisher)
reala 1 R
inflatiei
Pentru o mai bună interpretare a rentabilităţii economice brute, aceasta se poate
descompune astfel:
EBIT EBIT CA
R
ec AE CA AE
unde: CA = cifra de afaceri;

EBIT
= rata marjei brute de acumulare;
CA
CA
= coeficientul de rotaţie a activului economic
AE
în raport cu CA.
Această descompunere a rentabilităţii pune în evidenţă două strategii opuse pentru

creşterea rentabilităţii economice, şi anume:
 strategia marjei slabe (preţuri mici) şi a rotaţiei foarte rapide a activului economic
(investiţii la periferie, rotaţie foarte rapidă a stocurilor). Este caracteristică
industriilor cu o competiţie accentuată şi cu bariere reduse la intrarea în ramură:
comerţ, industrie uşoară, industrie alimentară;
 strategia marjei crescute (preţuri mari) şi a rotaţiei slabe a activului economic
(investiţii în centrul oraşului, rotaţie scăzută a stocurilor). Este caracteristică
monopolurilor sau domeniilor de activitate cu bariere crescute de intrare în sector,
cum este industria aeronauticii, cea a echipamentelor de înaltă tehnologie, industria
de armament, etc.
Dacă atât rata marjei brute de acumulare, cât şi viteza de rotaţie a activului economic
au un nivel redus şi sunt în scădere, întreprinderile se confruntă cu o situaţie dificilă,
asigurarea nivelului dorit al rentabilităţii economice brute fiind o problemă foarte serioasă.
Situaţia în care cei doi factori ai descompunerii sunt în creştere este caracteristică unor
domenii restrânse de activitate; în cele mai multe dintre cazuri este vorba de afaceri care se
derulează la limita legii.
Rentabilitatea economică brută se mai poate descompune şi în funcţie de valoarea
adăugată, după cum urmează:
EBIT EBIT VA IMO

R
ec AE VA IMO AE
EBIT
unde: = rata marjei asupra valorii adăugate;
VA
VA
= productivitatea imobilizărilor;
IMO
40
IMO
= gradul de imobilizare a activului economic.
AE
Rentabilitatea economică poate fi majorată şi în acest caz prin creşterea unuia din cei
trei factori, în funcţie de strategia adoptată de întreprindere.
4.1.2. Ratele de rentabilitate financiară
Aceste rate măsoară randamentul capitalurilor proprii, adică gradul de remunerare a

plasamentului efectuat de proprietarii întreprinderii. Remunerarea se realizează fie prin plata
dividendelor, fie prin capitalizarea profiturilor, care duce la creşterea valorii întreprinderii pe
piaţă şi implicit a averii acţionarilor.
Pentru măsurarea rentabilităţii financiare, se folosesc următorii indicatori:
a) rata rentabilităţii financiare propriu-zise:

PN
R
fin CPR
Pentru ca acţiunile întreprinderii să fie atractive, trebuie ca rata rentabilităţii financiare

să fie mai mare decât rata medie a dobânzii remunerate de bănci pentru depozitele la termen.
b) profitul pe acţiune (earnings per share - EPS):

PN
EPS
Nr. actiuni
Acest indicator nu ţine cont de politica de dividend a întreprinderii, exprimând

profitabilitatea de ansamblu a întreprinderii.
c) coeficientul de capitalizare bursieră (price earning ratio - PER):

CB
PER
EPS
unde: CB = cursul bursier al acţiunii (preţul acţiunii determinat pe o piaţă
reglementată).
Acest indicator arată de câte ori sunt dispuşi investitorii să plătească profitul anual pe
acţiune sub forma cursului bursier, în speranţa obţinerii unor câştiguri viitoare. Putem
considera în acelaşi timp, că PER indică numărul de ani necesari pentru ca o acţiune
cumpărată să-i aducă proprietarului un câştig egal cu preţul la care a fost achiziţionată, dacă
toate profiturile sunt plătite sub formă de dividende.
Când EPS folosit este cel realizat deja, indicatorul calculat se numeşte PER istoric, iar
când se lucrează cu EPS anticipat, raportul poartă numele de PER previzionat sau de
perspectivă.
Valorile medii ale PER pe diverse pieţe variază pe o plajă destul de amplă. În Japonia,
unde investitorii preferă să câştige din creşterea valorii de piaţă a acţiunilor lor, rezultată din
capitalizarea profiturilor, PER tinde să aibă valori de peste 30. În ţările europene investitorii
„vânează” în general dividendele, şi de aceea PER are valori sub 10.
Acest coeficient însă, interesează mai puţin din punct de vedere al diagnosticului
financiar, deoarece cursul bursier poate depinde de numeroşi factori exogeni şi nu doar de
situaţia economico-financiară a întreprinderii.
Rentabilitatea financiară poate fi şi ea descompusă astfel:
41
PN PN CA
1) R
fin CPR CA CPR
unde:
PN
= rata marjei nete de acumulare; este influenţată în mod special de mediul
CA
extern întreprinderii, adică de sectorul din care face parte şi de poziţia ei în cadrul
ramurii.
CA
= coeficientul de rotaţie a capitalului propriu prin cifra de afaceri
CPR
PN PN CA AT
2) R
fin CPR CA AT CPR
unde:
CA
= coeficientul de rotaţie a activului total prin CA. Măsoară abilitatea
AT
managementului întreprinderii de a imprima rotaţii rapide activului total.
Nivelurile uzuale ale acestui indicator sunt cuprinse între 1,5 şi 2 rotaţii pe an.
AT
= pârghia financiară. Caracterizează politica financiară a întreprinderii,
CPR
adică înclinaţia/aversiunea faţă de folosirea resurselor împrumutate. Cu cât acest
raport are valori mai mari, cu atât gradul de îndatorare al întreprinderii este mai
ridicat şi riscurile asumate mai numeroase.
Astfel, rentabilitatea financiară se poate majora fie prin creşterea marjei nete de
acumulare, fie prin rotaţia mai rapidă a activului total, ori prin creşterea îndatorării sau o serie
de combinaţii între cei trei factori. În realitate, posibilităţile de combinare sunt limitate de
piaţă şi de sectorul de activitate (care influenţează marja netă de acumulare) şi de posibilităţile
întreprinderii de a utiliza surse împrumutate (un anume nivel de îndatorare ce nu poate fi
depăşit).
4.1.3. Ratele de rentabilitate comercială
Aceste rate măsoară randamentul diferitelor stadii ale activităţii întreprinderii şi

contribuţia acestora la formarea rezultatului final; sunt de regulă calculate ca raport între una
dintre marjele de acumulare (SIG) şi cifra de afaceri sau valoarea adăugată.
Principalele rate de rentabilitate comercială utilizate sunt:
Marja comerciala
a) Rata marjei comerciale =
Venituri din vanzarea marfurilor
Această rată pune în evidenţă strategia de vânzări a întreprinderii analizate, politica de

preţuri promovată, precum şi poziţia ei pe piaţă. Trebuie corelată şi cu evoluţia cifrei de
afaceri. Dacă cifra de afaceri, cât şi rata marjei comerciale cresc, înseamnă că se vând produse
de calitate superioară, la un preţ mare şi cu adaos comercial ridicat.
Excedent brut de exploatare

b) Rata marjei brute de exploatare =
Cifra de afaceri
42
Această rată măsoară nivelul relativ al rentabilităţii activităţii de exploatare,
independent de politica financiară, politica de investiţii, cea fiscală şi de incidenţa elementelor
extraordinare. Creşterea acestei rate indică o creştere a productivităţii la nivelul întreprinderii.
Rezultatul exploatarii
c) Rata marjei nete de exploatare =
Cifra de afaceri
Este o rată ce prezintă dezavantajul de a fi influenţată de elementele de ajustare a

valorii activelor (amortizări şi provizioane).
EBIT
d) Rata marjei brute de acumulare =
Cifra de afaceri
Rata marjei brute de acumulare prezintă avantajul că nu depinde de politica financiară

a întreprinderii (cheltuieli cu dobânzile aferente capitalului împrumutat) şi nici de elementele
fiscale (impozit pe profit).
Profit net
e) Rata marjei nete de acumulare =
Cifra de afaceri
Exprimă eficienţa de ansamblu a întreprinderii, capacitatea ei de a realiza profit şi de a

face faţă concurenţei.
Capacitatea de autofinantare
f) Rata marjei brute de autofinanţare =
Cifra de afaceri
Exprimă surplusul de fonduri de care dispune întreprinderea pentru a-şi asigura

continuitatea şi dezvoltarea, precum şi remunerarea acţionarilor.
EBIT
g) Rata marjei asupra VA =
Valoarea adaugata
Această rată măsoară rezultatul înainte de dobânzi şi impozite ce revine la 1 leu

valoare adăugată (surplus de valoare creat în întreprindere).
4.1.3.1. Ratele de de structură financiară
Ratele de structură financiară cuprind:

- ratele echilibrului financiar;
- ratele de îndatorare.
4.1.3.1.1 Ratele de echilibru financiar şi de îndatorare
a) RATELE DE LICHIDITATE
Analiza patrimonială poate fi susţinută şi prin calculul unor rate de lichiditate, după
cum urmează:
- rata lichidităţii generale (RLG):
43
ATS
RLG
DTS
- rata lichidităţii parţiale (RLP):
ATS - stocuri
RLP
DTS
- rata lichidităţii imediate (RLI):
Disponibilitati
RLI
DTS
Rata lichidităţii generale exprimă fondul de rulment financiar în mărime relativă. Ea

compară lichidităţile potenţiale (activele uşor transformabile în monedă pe termen scurt) cu
exigibilităţile potenţiale (datoriile rambursabile pe termen scurt). O valoare supraunitară a
acestei rate arată că întreprinderea are capacitatea de a-şi achita datoriile exigibile pe termen
scurt din activele pe termen scurt de care dispune. În acest caz fondul de rulment este pozitiv.
Valoarea subunitară a ratei (fond de rulment negativ) reflectă faptul că volumul datoriilor pe
termen scurt nu poate fi acoperit de volumul activelor pe termen scurt. Situaţia nu este
periculoasă dacă gradul de lichiditate al activelor este mai ridicat decât cel de exigibilitate al
datoriilor pe termen scurt. Mărimea optimă a acestei rate este cuprinsă între 2 şi 2,5.
Rata lichidităţii parţiale exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi plăti datoriile pe
termen scurt din creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi. Valoarea
optimă a ratei este cuprinsă între 0,8 şi 1.
Rata lichidităţii imediate exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa
instantaneu datoriile pe termen scurt din disponibilul existent. O rată ridicată poate exprima şi
o folosire ineficientă a lichidităţilor. Se apreciază optimă o rată mai mare de 0,3. Aceasta
înseamnă că o întreprindere cu o lichiditate optimă pe termen foarte scurt este aptă în orice
moment să-şi achite minimum 30% din datoriile imediat exigibile, din disponibilităţile
existente.
b) RATA SOLVABILITĂŢII
Această rată exprimă gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale.
Activ total Capital propriu Datorii totale
RS
Datorii totale Datorii totale
Rata solvabilităţii exprimă situaţia netă (SN) a întreprinderii în mărime relativă.

O valoare a ratei mai mare de 1,5 dovedeşte că întreprinderea este solvabilă, adică are
capacitatea de a-şi achita datoriile pe termen scurt, mediu şi lung prin valorificarea activelor
de care dispune.
c) RATELE DE ÎNDATORARE
Riscul dezechilibrului financiar al întreprinderii depinde de mărimea şi structura

îndatorării sale. Ratele de îndatorare furnizează informaţii asupra autonomiei întreprinderii
faţă de creditorii săi. De altfel, multe dintre aceste rate stau la baza normelor bancare de
acordare a creditelor şi servesc la definirea capacităţii de îndatorare.
44
Rata îndatorării generale - RIG se poate exprima în două moduri:
Datorii totale 2 Datorii totale

RIG sau R IG 2
1 Total pasiv 3 2 Capital propriu
Rata îndatorării la termen – RIT se poate calcula, de asemenea, în două variante:
Datorii petermen mediu si lung 1

RIT1 sau
Capital permanent 2
Datorii petermen mediu si lung
RIT2 1
Capital propriu
O întreprindere poate contracta împrumuturi noi, atâta timp cât valorile ratelor de
îndatorare se situează sub valorile maxime precizate. Când limitele menţionate pentru fiecare
indicator sunt atinse, capacitatea de îndatorare a întreprinderii este saturată (întreprinderea nu
mai poate primi credite bancare).
Aplicaţia 1 - Bilanţul simplificat al unei întreprinderi prezintă următoarele informaţii

(u.m.):

Imobilizări 600 500 Capitaluri proprii 700 820
Active circulante* Datorii financiare 80 340
215 710 Datorii de exploatare**
35 50
TOTAL 815 1.210 TOTAL 815 1.210
* cuprind şi activele de trezorerie
** cuprind şi pasivele de trezorerie
Contul de profit şi pierdere al exerciţiului N cuprinde următoarele: cifra de afaceri 1.530,
cheltuieli de exploatare plătibile 1.210, amortizări 40, dobânzi 60, impozit pe profit 16%. Să
se calculeze:
1) Rentabilitatea economică ca raport;
2) Rentabilitatea economică ca medie aritmetică ponderată a surselor de finanţare;
3) Rentabilitatea financiară calculată ca raport, dar şi cu evidenţierea efectului de levier.
Rezolvare
Realizăm conversia bilanţului contabil în bilanţ funcţional pentru a evidenţia la nevoi
activul economic total.
BILANŢ FUNCŢIONAL

NFR 180 660 Datorii financiare 80 340
TOTAL
780 1.160 TOTAL RESURSE 780 1.160
NEVOI (AE)
45
La nevoi apare indicatorul de echilibru financiar NFR constituindu-se ca diferenţă
între activele circulante şi datoriile de exploatare.
Calculăm: NFR N – 1 = Active circulante N – 1
– Datorii de exploatare N – 1
= 215 – 35 = 180
NFR N = Active circulante N
– Datorii de exploatare N
= 710 – 50 = 660
1) Rentabilitatea economică ca raport
EBIT Impozit pe profit

Rec =
AE
Calculăm EBIT:

– Cheltuieli de exploatare plătibile 1.210
– Amortizări 40
=EBIT 280
– Dobânzi 60
= Profit impozabil (EBT) 220
= Profitul net (PN) 165
280 55
Rezultă Rec =Error! Objects cannot be created from editing field codes. =
780
= 28,84%
Activul economic luat în calcul este cel din N – 1.

2) Rentabilitatea economică calculată ca medie aritmetică ponderată a surselor de
finanţare
Capitaluri proprii Datorii financiare

Rec = Rfin ∙ + Rd ∙
AE AE
PN 165
Calculăm: Rfin = = = 0,2357
CP 700
Dobanzi 60
şi Rd = = =0,75
Datorii 80
700 80
Rec = 0,2357 ∙ + 0,75 ∙ = 0,2884 = 28,84%
780 780
3) Rentabilitatea financiară
46
PN 165
Rfin ca raport = = = 23,57%
CP 700
Rentabilitatea financiară cu evidenţierea efectului de levier:

Datorii financiare
Rfin = Rec + (Rec – Rd) ∙
Capitaluriproprii
Efect de levier
Datorii financiare
Efectul de levier = (Rec – Rd)∙
Capitaluri proprii
80
=(0,2884 – 0,75)∙ = – 0,0526= -5,26%
700
Deoarece rentabilitatea economică (28,84%) este mai mică decât rata dobânzii (75%),
îndatorarea are influenţă nefavorabilă asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, fapt evidenţiat
şi de obţinerea unui efect de levier negativ (-5,26%).
Aplicaţia 2 - Cu un volum de active economice de 8.000 la începutul anului, finanţate

în proporţie de 60% din capitaluri proprii, iar restul din datorii financiare s-a obţinut în
exerciţiul financiar analizat un EBIT de 3.780 mil. lei, s-au plătit dobânzi de 480 mil. lei şi un
impozit pe profit calculat cu o cotă de 16%. Rata inflaţiei a fost de 22%. Să se calculeze rata
reală a rentabilităţii economice nete.
Rezolvare
EBIT Impozit pe profit
Calculăm mai întâi Rec =
AE
EBIT 3.780
– Dobânzi 480
= PN 2.475
3.780 825
Error! Objects cannot be created from editing field codes.Rec = =
8.000
0,3693;
Rn Ri
Deoarece R i > 10% aplicăm formula: Rr = ;
1 Ri
0,3693 0,22
Rr = = 12,23%
1 0,22
Aplicaţia 3 - Se cunosc următoarele date(u.m): activul economic în sumă de 5.000,

capitalurile proprii 60%, datoriile financiare 40%, EBIT 1.890, rata dobânzii pentru datoriile
financiare 18%, cota de impozit pe profit 16%. Să se determine efectul de levier financiar.
Rezolvare
47
Datorii financiare
Rfin = Rec + (Rec – Rd) ∙
Capitaluriproprii
Calculăm: datoriile financiare = 2.000 şi capitalurile proprii = 3.000.
Dobanzi
Din relaţia: Rd = calculăm dobânzile:
Datorii
Dobanzi
0,18 = Dobânzi = 0,18 ∙ 2.000 = 360
2000
EBIT Impozit pe profit 1.890 382,5

Rec = = = 0,3015
AE 5.000
EBIT 1.890
– Dobânzi 360
= PN 1.147,5
Datorii financiare
Efectul de levier = (Rec – Rd) ∙
Capitaluri proprii
2.000
Efectul de levier = (0,3015 – 0,18) ∙ = 8,01%
3.000
Aplicaţia 4 - Bilanţul unei societăţi comerciale prezintă următoarele informaţii în

exerciţiul N (u.m.): capital social 1.000; clienţi 1.110; titluri de participare 200; creditori
diverşi 500; stocuri materii prime 930; imobilizări corporale 900; clienţi creditori 370; datorii
financiare 800; cheltuieli de constituire 720; furnizori 700; împrumuturi pe termen lung 420;
rezerve 200; prime de capital 100; rezultatul reportat 340; creanţe 870; investiţii financiare pe
termen scurt 230; credite bancare curente 1.030; disponibilităţi 500. Să se determine ratele de
structură financiară: ratele de lichiditate, de solvabilitate şi de îndatorare.
Rezolvare:
Ratele de lichiditate
ATS 930 1.110 870 230 500 3.640
RLG 1,4
DTS 2.600 2.600
ATS Stocuri 3.640 930

RLP 1,04
DTS 2.600
Disponibilitati 500
RLI 0,19
DTS 2.600
Rata de solvabilitate
Activ total 5.460
RS 1,42
Datorii totale 3.820
48
Ratele de îndatorare
Datorii totale 3.820
RIG 0,69
Pasiv total 5.460
TML 800 420 1.220

RIT 0,426
CPERM 1.000 200 100 340 800 420 2.860
Aplicaţia 5 - Presupunem 5 firme (A, B, C, D, E) care prezintă următoarele valori ale

ratei rentabilităţii financiare şi ale celor trei termeni ai descompunerii:
FIRMA Rfin PN / CA CA / AT AT / CPR

A 11% 3,3% 1,53 rotaţii /an 2,17
B 11,7% 3,6% 1,29 rotaţii / an 2,53
C 11,7% 13,4% 0,44 rotaţii /an 1,98
D 16% 9,3% 0,95 rotaţii / an 1,79
E 16% 7,4% 0,12 rotaţii / an 18,1
Pe baza datelor din tabel se pot face următoarele comentarii:

Firma A: o rentabilitate financiară bună, în condiţiile unei repartiţii echilibrate între cei
trei factori. Ţinând cont de marja netă de acumulare de 3,3 %, se poate spune că firma aparţine
unei ramuri competitive iar pe baza unui raport foarte bun cifră de afaceri/activ total reuşeşte
să acopere eventualul cost al îndatorării.
Firmele B şi C: au acelaşi nivel al rentabilităţii financiare - 11,7%, dar este obţinut în
moduri diferite. C are o marjă netă de acumulare excepţională - 13,4%, care este de fapt
motorul obţinerii rentabilităţii financiare, dar o rotaţie mult prea lentă a activului prin cifra de
afaceri. Firma B are o marjă de acumulare sau de profit redusă, dar se bazează semnificativ pe
rotaţia activului şi pe volumul destul de ridicat al surselor împrumutate.
Firmele D şi E: au aceeaşi rentabilitate financiară - 16%, nivel foarte bun pentru o
economie stabilă, dar obţinut în maniere semnificativ diferite. Firma D are drept politică de
susţinere marja de acumulare netă de 9,3 %, iar E se bazează pe o situaţie atipică, rezultată
din volumul mare al surselor externe. Explicaţia poate veni din faptul că E este o instituţie
financiară (bancă, fond de investiţii, etc), ceea ce explică pârghia financiară de 18,1.
Aplicaţia 1 - Bilanţurile de deschidere (N – 1) şi de închidere (N) ale unei întreprinderi

prezintă următoarele informaţii (u.m):

Active circulante Datorii financiare 695 710
600 840 Datorii de exploatare
100 250
TOTAL 1.460 1.660 TOTAL 1.460 1.660
49
Din contul de profit şi pierdere rezultă: cifra de afaceri 2.200, cheltuieli de exploatare
plătibile 1.540, cheltuieli cu amortizarea 150, cheltuieli cu dobânzile 280, cota de impozit pe
profit 16%.
Să se calculeze:
1) Rentabilitatea economică ca raport şi ca medie aritmetică ponderată a
capitalurilor întreprinderii;
2) Rentabilitatea financiară ca raport.
Aplicaţia 2 - Se cunosc următoarele informaţii: activul economic la începutul anului

1.400(u.m), finanţat în proporţie de 60% din capitaluri proprii şi 40% din datorii, EBIT 268
mil. lei, dobânzi 84 mil. lei şi impozit pe profit în cotă de 16%. Să se calculeze rentabilitatea
financiară şi efectul de levier.
Aplicaţia 3 - Bilanţul de deschidere al exerciţiului N prezintă următoarele informaţii

(u.m): activ economic 2.600, capitaluri proprii 1.560, datorii 800, profitul înainte de
deducerea cheltuielilor cu dobânzile şi impozitul pe profit determinat pe baza datelor din
contul de profit şi pierdere este 499,2, cheltuielile cu dobânzile 156, cota de impozit pe profit
16%. Să se calculeze rentabilitatea financiară ca raport şi rentabilitatea economică ca medie
aritmetică ponderată a surselor de capital.
1. Ce reprezintă ratele de rentabilitate?

2. Ce reprezintă ratele de rentabilitate comercială?
Întrebarea 1
O rată de rentabilitate exprimă relaţia dintre un rezultat (efect) şi capitalul (efortul)
investit pentru a-l obţine. Trebuie să asociem indicatorilor prezentaţi anterior nişte indicatori
de capital (capital propriu, capital permanent, active fixe, activ total, activ economic, etc)
pentru a obţine ratele de rentabilitate.
Întrebarea 2
Aceste rate măsoară randamentul diferitelor stadii ale activităţii întreprinderii şi
contribuţia acestora la formarea rezultatului final; sunt de regulă calculate ca raport între una
dintre marjele de acumulare (SIG) şi cifra de afaceri sau valoarea adăugată.
1. Cum se calculează rata rentabilităţii economice nete şi rata rentabilităţii financiare?

Care este relaţia dintre aceste două rate?
2. Ce reprezintă efectul de levier?
Rentabilitatea economică Rentabilitatea comercială

Rentabilitatea financiară EBIT
50

Bucureşti, 2005
Bucureşti, 2010
- 51 -
PREVIZIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT
Cuprins:
5.1. METODE DE DETERMINARE A NECESARULUI DE FINANŢAT

AL CICLULUI DE EXPLOATARE (NFCE)..................................................................53
5.1.1. Metode analitice de determinare a NFCE........................................................53
5.1.1.1. Metode analitice bazate pe costurile exploatării...................................53
5.1.1.2. Metode analitice bazate pe cifra de afaceri...........................................54
5.1.2. Metode sintetice de determinare a NFCE.........................................................55
5.1.2.1. Metode sintetice bazate pe viteza de rotaţie în funcţie
de costurile exploatării....................................................................................... 56
5.1.2.2. Metode sintetice bazate pe activele circulante
la 1.000 lei producţie marfă................................................................................56
5.1.2.3. Metode sintetice bazate pe rata cinetică
a activelor circulante...........................................................................................57
5.2. RATELE CINETICE. METODA NORMATIVĂ DE PREVIZIUNE
A ECHILIBRULUI FINANCIAR....................................................................................58
5.3. Aplicaţii rezolvate.......................................................................................................58
5.4. Aplicaţie de rezolvat...................................................................................................64
5.5.Teste de autoevaluare...................................................................................................65
5.6. Răspunsuri la testele de autoevaluare.........................................................................65
5.7. Teste de autoevaluare propuse....................................................................................66
5.8. Cuvinte şi relaţii cheie................................................................................................66
5.9. Bibliografia unităţii de învăţare 5...............................................................................66
PREVIZIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT
În acest capitol vom analiza următoarele:

– previziunea necesarului de active circulante, numit şi necesar de finanţat al ciclului de
exploatare (NFCE);
– determinarea surselor de finanţare a acestui necesar (surse atrase, surse proprii şi surse
împrumutate);
– previziunea trezoreriei întreprinderii, analizată în gestiunea sa cotidiană şi nu percepută
doar ca diferenţă între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment.
52
Toate acestea conduc la realizarea unui bilanţ previzional privind echilibrul financiar
planificat, pe termen scurt, între activele şi pasivele circulante şi de trezorerie ale
întreprinderii.
Există mai multe metode de previziune a echilibrului financiar pe termen scurt. Fiecare
privilegiază una dintre variabilele: fond de rulment, nevoie de fond de rulment sau trezorerie
netă, în funcţie de caracteristicile activităţii întreprinderii.
5.1. METODE DE DETERMINARE A NECESARULUI DE FINANŢAT AL

CICLULUI DE EXPLOATARE (NFCE)
Necesarul de finanţat al ciclului de exploatare (NFCE) reprezintă nevoia totală de

resurse pentru asigurarea desfăşurării eficiente a ciclului de exploatare. Pentru determinarea
mărimii acestuia, se utilizează două categorii de metode: analitice şi sintetice.
În cadrul metodelor analitice, calculul NFCE se face pe elemente de stocuri (de materii
prime, de produse în curs de fabricaţie, de produse finite), pentru fiecare materie primă sau
produs nominalizat.
Metodele sintetice presupun determinarea NFCE pe total active circulante, în funcţie de
viteza de rotaţie înregistrată în perioada anterioară şi de volumul planificat al activităţii de
exploatare.
5.1.1. Metode analitice de determinare a NFCE
Metodele analitice constau în calcularea NFCE pentru fiecare stoc de materie primă, de
produs în curs de fabricaţie sau de produs finit în parte şi pentru clienţi.
Deoarece presupun calcule foarte laborioase şi costisitoare, metodele analitice se
folosesc doar în următoarele situaţii:
– la înfiinţarea firmei ori la restructurarea activităţii acesteia (extinderi, fuziuni, etc);
– pentru corectarea rezultatelor obţinute prin metoda sintetică, în cazul în care apar
modificări ale variabilelor de determinare a activelor circulante.
Se pot folosi două tipuri de metode analitice:
– bazate pe costurile exploatării previzionate prin bugetele exploatării;
– bazate pe cifra de afaceri previzionată.
5.1.1.1. Metode analitice bazate pe costurile exploatării
În cele ce urmează prezentăm câteva modele de determinare a necesarului de finanţat

mediu anual:
a) pentru materii prime (materiale):

N t crt N
N mat t sig t ttransp = Tit
360 2 cond 360
N = necesarul valoric anual de materie primă (necesar fizic de materie primă × preţ
unitar de achiziţie materie primă sau cantitatea de produse realizată × consum specific × preţ
unitar de achiziţie materie primă);
t crt = intervalul mediu între aprovizionări (intervalul se ia la jumătate deoarece se
consideră că reconstituirea stocului curent la întreaga sa mărime se face instantaneu şi nu
treptat, pe când trecerea în consum a materiei prime are loc treptat şi continuu până la
53
epuizarea stocului); tcrt se determină ca medie ponderată cu cantităţile intervalelor între doua
aprovizionări succesive;
t sig = intervalul mediu de formare a stocului de siguranţă. Stocul de siguranţă este cel
care previne întreruperile în activitatea întreprinderii; t sig se calculează ca medie ponderată a
timpilor de întârziere, care reprezintă de fapt abateri faţă de timpul curent;
t cond = intervalul mediu de formare a stocului de condiţionare. Condiţionarea se referă
la operaţiunile de sortare, analiză şi pregătire a materiilor prime pentru procesul de producţie,
de exemplu, uscarea lemnului înainte de fabricarea cherestelei;
t transp = intervalul mediu de transport intern de la depozit la secţia de producţie;
Tit = timpul total de imobilizare a materiei prime.
Toate aceste informaţii se preiau din fişele de magazie.
b) pentru un produs în curs de fabricaţie:
q x cp
N p.curs xDxK
360
unde: q = producţia fizică anuală previzionată;

cp = costul de producţie unitar antecalculat;
D = durata ciclului de fabricaţie;
K = coeficient de corecţie cuprins între 0,5 şi 1, în funcţie de ritmul de avansare al
cheltuielilor de fabricaţie.
c) pentru un produs finit:
q x cc
N x Dstat
p.finit 360
unde: cc = costul complet unitar antecalculat;

Dstat = durata de staţionare a produsului finit în
magazie.
d) pentru un produs facturat şi neîncasat (client):
q x cc
N x Dincas
client 360
unde: D încas = durata medie de încasare (decontare).
5.1.1.2. Metode analitice bazate pe cifra de afaceri
Previziunea NFCE se face pe trimestre, pentru fiecare dintre cele trei categorii de stocuri
(de materii prime, de producţie în curs, de produse finite) şi pentru clienţi, pornind de la
următoarele elemente:
- cifra de afaceri previzionată în bugetul vânzărilor;
- rata cinetică a stocurilor şi a clienţilor, determinată pe baza bilanţului şi a contului de
rezultate din exerciţiul anterior;
- relaţia de proporţionalitate dintre NFCE şi cifra de afaceri:
CA trimestrială………............90 zile
54
NFCE trim……………............Rc pentru fiecare element în parte
CAtrim.
NFCEtrim. x Rc
90
unde: CAtrim. = cifra de afaceri trimestrială previzionată în
bugetul de vânzări;
Rc = rata cinetică (viteza de rotaţie) în anul de previziune.
Rata cinetică reprezintă numărul de zile în care componentele activului circulant se

reînnoiesc prin cifra de afaceri. Ea se determină pe baza informaţiilor din exerciţiul precedent
(an de bază), pentru fiecare categorie de stoc şi pentru total clienţi şi se ajustează cu un
coeficient sau cu un număr de zile pentru anul de previziune:
Sold element de activ circulant

Rco 0 x 360
CA
0
unde: CAo = cifra de afaceri din anul de bază;

Sold element de activ circulant o = soldul stocurilor sau
clienţilor în anul de bază;
Rc0 = rata cinetică în anul de bază.
Dacă nu se prevede o modificare a vitezei de rotaţie, pentru anul de previziune se va

folosi o rată cinetică egală cu Rco. Dacă se prevede o accelerare a vitezei de rotaţie, rata
cinetică a anului de previziune (Rc) va scădea cu un anumit număr de zile, iar dacă se prevede
încetinirea vitezei de rotaţie, rata cinetică va creşte cu un număr de zile.
Rc R (1 K a ) sau Rc =Rc 0 +/- nr. zile
co
unde: Ka = coeficient de accelerare a rotaţiei elementelor de activ

circulant în raport cu cifra de afaceri.
Aşadar,
CAtrim Sold element de activ circulant 0

NFCEtrim. = x x 360 x 1 -K a
90 CA0
sau
CAtrim Sold element de activ circulant 0

NFCEtrim.= x 360 /-nr.zile
90 CA0
5.1.2. Metode sintetice de determinare a NFCE
Aceste metode au un grad de sinteză mai ridicat decât al metodelor analitice bazate pe
cifra de afaceri, deoarece au ca scop previziunea NFCE trimestrial pentru totalul activelor
circulante, şi nu pentru fiecare categorie de activ circulant în parte. Dacă se doreşte detalierea
55
pe aceste categorii, se poate aplica la NFCE total calculat, ponderea fiecărui element în total
active circulante, înregistrată în perioada precedentă.
Determinarea NFCE are la bază relaţia de proporţionalitate dintre cifra de afaceri sau
costurile exploatării, pe de o parte, şi NFCE, pe de altă parte.
Există trei metode sintetice:
- metode bazate pe viteza de rotaţie în funcţie de costurile exploatării;
- metode bazate pe activele circulante ce revin la 1.000 lei producţie marfă;
- metode bazate pe rata cinetică a activelor circulante.
5.1.2.1. Metode sintetice bazate pe viteza de rotaţie în funcţie de costurile

exploatării
Această metodă reprezintă o sinteză a metodelor analitice bazate pe costuri.

Mai întâi se calculează durata de rotaţie a activelor circulante pe baza datelor din anul
precedent:
ACRo
Dro x 360
Qcco
unde: ACRo = soldul mediu al activelor circulante în anul de

bază;
Qcco = producţia marfă în cost complet în anul de bază;
Dro = durata de rotaţie în anul de bază.
Această durată se ajustează în funcţie de elementele previzibile din anul de plan

(accelerare sau încetinire):
Dr = Dro x (1 – Kc) sau Dr = Dr0 +/- nr.zile
unde:
Dr = durata de rotaţie în anul de previziune;
Kc = coeficientul de accelerare a rotaţiei activelor circulante
în raport cu producţia marfă.
Necesarul de finanţat trimestrial aferent anului de previziune se determină în funcţie de

producţia marfă trimestrială previzionată exprimată în cost complet antecalculat şi de durata
de rotaţie ajustată:
Qcc trim.
NFCEtrim. x Dr
90
unde:
Qcc trim. = producţia marfă trimestrială previzionată exprimată în
cost complet antecalculat;
Qcctrim
= cheltuiala medie zilnică.
90
Aşadar,
Qcc trim ACR0
NFCE trim = x x 360 x 1 -K c sau
90 Qcc0
56
Qcc trim ACR0
NFCE trim == x x 360 /-nr.zile
90 Qcc0
5.1.2.2. Metode sintetice bazate pe activele circulante la 1.000 lei producţie marfă
Se calculează mai întâi activele circulante la 1.000 lei producţie marfă, în anul de bază -
ACR 0 /1.000, după formula:
ACR0
ACR0 / 1.000 1.000
Qcc0
ACRo = soldul mediu al activelor circulante în anul de bază;

Qcco = producţia marfă în cost complet în anul de bază;
Necesarul trimestrial de active circulante se va calcula astfel:
Qcctrim. x ACR / 1.000 x 4
NFCEtrim. 0 x 1-K
1.000 c
Qcctrim. = producţia marfă trimestrială previzionată,

exprimată în cost complet antecalculat;
Kc = coeficientul de accelerare a rotaţiei activelor circulante
în raport cu producţia marfă.
Observaţie: dacă înlocuim în formulă ACR0/1.000 cu expresia sa, se va obţine aceeaşi
relaţie de calcul ca în cazul metodelor sintetice bazate pe viteza de rotaţie în funcţie de
costurile exploatării.
5.1.2.3. Metode sintetice bazate pe rata cinetică a activelor circulante
În esenţă este vorba de aceeaşi modalitate de calcul ca în cazul metodei analitice bazate
pe cifra de afaceri. Deosebirea este că, în acest caz, se va calcula NFCE trimestrial pentru
totalul activelor circulante şi nu pentru fiecare element în parte.
Rata cinetică aferentă activelor circulante totale se determină în funcţie de soldul mediu
al activelor circulante în anul de bază şi de cifra de afaceri aferentă aceluiaşi an. Pentru anul
de plan, rata cinetică se va modifica în funcţie de previziunile privind modificarea (accelerarea
sau încetinirea) acesteia.
ACR o
R x 360
co CA o
Rc = Rco x (1 – Ka) sau Rc =Rc0 +/- nr.zile
CAtrim.
NFCEtrim. x Rc
90
unde: CA trim. = cifra de afaceri trimestrială previzionată;

CA
trim. = vânzări medii zilnice;
90
57
CAo = cifra de afaceri în anul de bază;
ACRo = soldul mediu al activelor circulante în anul de
bază;
Ka = coeficientul de accelerare a rotaţiei activelor
circulante în raport cu cifra de afaceri;
Rc0 = rata cinetică a activelor circulante în raport cu CA
în anul de bază;
Rc = rata cinetică a activelor circulante în raport cu CA în
anul de previziune.
Aşadar,
CA trim ACR0
NFCE trim = x x 360 x 1 -K a sau
90 CA0
CA trim ACR0
NFCE trim = x x 360 /-nr.zile
90 CA0
5.2. RATELE CINETICE. METODA NORMATIVĂ DE PREVIZIUNE A

ECHILIBRULUI FINANCIAR
Ratele cinetice (ratele de rotaţie) prezentate în paragrafele anterioare sunt extrem de

utile şi în analiza lichidităţii unei întreprinderi, în completarea indicatorilor de echilibru
financiar. Analiza ratelor cinetice permite aprecieri calitative privind structura fiecărei
componente a fondului de rulment (FR), nevoii de fond de rulment (NFR) şi a trezoreriei nete
(TN), măsurând ritmul de reînnoire a fiecărui element patrimonial, adică lichiditatea,
respectiv, exigibilitatea acestora în zile. 1
Rata cinetică a unui element patrimonial de activ sau de pasiv - Rc se determină după
relaţia:
Soldul mediu bilantier al elementelor patrimoniale (activ sau datorie)

Rc = x 360
Cifra de afaceri anuala
Trebuie precizat că nu se calculează rata cinetică pentru postul de activ

„disponibilităţi”, care exprimă de fapt rezultatul final al rotaţiei capitalurilor şi nici pentru
capitalul propriu, pentru că el nu este exigibil decât în situaţii extreme. Rata cinetică a
acestuia va rezulta din ecuaţia ACTIV – DATORII TOTALE = CAPITAL PROPRIU.
Pe baza ratelor cinetice se poate întocmi bilanţul întreprinderii sub forma ratelor
cinetice (ratelor de rotaţie). El reprezintă esenţa metodei normative de previziune a
echilibrului financiar, deoarece cu ajutorul lui pot fi dimensionaţi indicatorii FR, NFR, TN,
exprimaţi în zile de recuperare a elementelor patrimoniale prin cifra de afaceri.
Indicatorii exprimaţi în mărimi cinetice au un caracter dinamic şi surprind mai bine
echilibrul financiar al întreprinderii. De aceea, sunt recomandaţi în calculele de previziune în
condiţii de relativă stabilitate economică a întreprinderii. Convertirea lor în mărimi absolute
(adică în unităţi monetare) se face după relaţiile:
CA x FR z ile
FR în mărime absolută (u.m) = ;
360
CA x NFR zile
NFR în mărime absolută (u.m) = ;
360
1
G., Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pp. 226
58
CA x TN zile
TN în mărime absolută (u.m) = .
360
5.3. APLICAŢII REZOLVATE
Aplicaţia 1
Să se calculeze necesarul de finanţat mediu anual pentru materii prime pe baza datelor
următoare:
– necesarul fizic de materii prime: 225.000 kg/anual;
– preţul de vânzare unitar pentru materii prime: 3.000
lei/kg.
În anul de previziune situaţia aprovizionărilor cu materii prime este:
Intervalul între două Cantităţi aprovizionate (intrate –

aprovizionări (zile) kg)
60 zile 5.000
70 zile 20.000
50 zile 10.000
80 zile 20.000
35 zile 10.000
Se mai cunosc: intervalul de timp pentru condiţionare 6 zile şi timpul de transport

interior 3 zile.
Rezolvare
Calculăm necesarul anual de aprovizionat N:

N = necesarul fizic de materii prime * preţul de vânzare unitar.
N = 225.000 * 3.000 = 675.000.000
Calculăm intervalul mediu între două aprovizionări:
qi t i 5.000 60 20.000 70 10.000 50 20.000 80 10.000 35

i= =
qi 5.000 20.000 10.000 20.000 10.000
4.150.000
= = 64 zile
65.000
Calculăm intervalul pentru stocul de siguranţă:
qi ta
s=
qi
ti i ta qi qi*ta
60 –4
70 + 6 20.000 120.000
50 64 – 14
80 + 16 20.000 320.000
59
35 – 29
Total x x 40.000 440.000
440.000
s= 11 zile
40.000
N
NFCE materii prime t crt 2 t sig t cond t transp
360
675.000.000
64 2 11 6 3 97.500.000
360
Aplicaţia 2
Se dă următoarea situaţie:
Intervale de aprovizionare Cantităţi aprovizionate

20 1.100
30 1.600
25 1.400
35 2.000
Cunoscând necesarul anual de aprovizionat de 12.000 kg. Să se calculeze: intervalul

mediu între două aprovizionări, intervalul pentru stocul de siguranţă, stocul curent mediu şi
stocul de siguranţă.
Rezolvare
Calculăm intervalul mediu între două aprovizionări:
qi t i 1.100 20 1.600 30 1.400 25 2.000 35
i= = = 29 zile
qi 1.100 1.600 1.400 2.000
Construim tabelul următor pentru determinarea intervalului pentru stocul de siguranţă:
ti i ta qi qi ∙ ta
20 -9
30 29 +1 1.600 1.600
25 -4
35 +6 2.000 12.000
Total x x 3.600 13.600
ti = intervalul între două aprovizionări;

i = intervalul mediu între două aprovizionări;
ta = abaterea de la intervalul mediu;
qi = cantităţi aprovizionate la termenele întârziate.
Intervalul mediu între două aprovizionări = 29 zile.

Intervalul pentru stocul de siguranţă îl calculăm conform relaţiei:
qi ta 13.600
s= = = 4 zile.
qi 3.600
60
Stocul curent mediu =Error! Objects cannot be created from editing field codes.∙ i
12.000
= ∙ 29 = 966,6
360
Stocul de siguranţă = Error! Objects cannot be created from editing field codes.∙ s
12.000
= ∙ 4 = 133,3.
360
Aplicaţia 3
Să se determine necesarul de finanţat mediu anual pentru produsul finit “Z”, în anul de
previziune, cunoscând:
– producţia anuală exprimată în cost complet, în anul de bază, a fost de 600 mil. lei;
– necesarul de finanţat mediu anual pentru produsul finit “Z” în anul de bază a fost de
10 mil. lei;
– producţia anuală previzionată este de 100.000 bucăţi;
– costul complet unitar antecalculat este de 7.000 lei/buc.
Rezolvare:
Se determină durata medie de staţionare a produselor în magazie pe baza informaţiilor
din anul de bază:
Necesar an de baza x 360 10 360

D stat 6 zile
Productie an de baza 600
Necesarul de finanţat mediu anual pentru produsul finit “Z” va fi:
100.000 x 7.000
N x 6 11.666.667 lei
p.finit"Z" 360
Aplicaţia 4
Se cunosc următoarele:
- cifra de afaceri în anul de bază = 2.000 mil. lei;
- soldurile medii bilanţiere ale anului de bază (mil lei):
Imobilizări = 600
Stocuri materiale = 320
Stocuri produse în curs = 50
Stocuri produse finite = 40
Clienţi = 60
Disponibilităţi = 10
Datorii de exploatare = 80
Credite de trezorerie = 100
Datorii financiare = 500
Capital propriu = 400
- cifra de afaceri previzionată pentru trimestrul I al anului de plan este de 600 mil. lei;
- în cazul stocurilor de produse finite se prevede o accelerare a vitezei de rotaţie cu 2
zile, iar în cazul clienţilor, coeficientul de accelerare a vitezei de rotaţie este 0,2.
Să se determine necesarul de finanţat pentru fiecare activ circulant, în trimestrul I al
anului de plan.
61
Rezolvare:
a) Stocuri materiale:
320
R co x 360 57,6 zile
2.000
600
NFCE x 57,6 384 mil. lei
trim. 90
b) Stocuri produse în curs:

50
R co x 360 9 zile
2.000
600
NFCE x 9 60 mil. lei
trim. 90
c) Stocuri produse finite:

40
R co x 360 7,2 zile
2.000
Rc = Rc0 – 2 zile = 7,2 zile – 2 zile = 5,2 zile
600
NFCE x 5,2 34,67 mil. lei
trim. 90
d) Clienţi:
60
R co x 360 10,8 zile
2.000
Rc = Rco (1 – Ka) = 10,8 zile (1 – 0,2) = 8,64 zile
600
NFCE x 8,64 57,6 mil. lei
trim. 90
Aplicaţia 5
Se cunosc următoarele informaţii:
– în anul de bază, soldul mediu al activelor circulante a fost de 110 mil. lei, iar
valoarea producţiei marfă exprimată în cost complet de 400 mil. lei;
– pentru anul de plan se prevede o valoare a producţiei marfă trimestriale exprimate în
cost complet de 200 mil. lei.
Să se determine necesarul trimestrial de active circulante, prin metoda sintetică bazată pe
viteza de rotaţie în funcţie de costurile exploatării şi prin metoda sintetică bazată pe activele
circulante la 1.000 lei producţie marfă.
Rezolvare:
a) metoda sintetică bazată pe viteza de rotaţie în funcţie de costurile exploatării:
110
Dro x 360 99 zile
400
200
NFCE x 99 220 mil. lei
trim. 90
b) metoda sintetică bazată pe activele circulante la 1.000 lei producţie marfă:
62
110
ACR / 1.000 x 1.000 275 lei
0 400
200 x 275 x 4
NFCE 220 mil. lei
trim. 1.000
Aplicaţia 6
Se dau următoarele date (u.m.):
– cifra de afaceri în anul precedent 66.000;
– soldul mediu al activelor circulante 11.336;
– coeficientul de accelerare în raport cu CA 30%;
– cifra de afaceri previzionată pentru anul de plan 23.000.
Să se calculeze NFCETRIM pe baza metodei sintetice în funcţie de rata cinetică a
activelor circulante.
Rezolvare
CATRIM .
NFCETRIM = Rc 0 (1 k a )
90
ACR0 11.336
Rc 0 360 360 62 zile
CA0 66.000
23.000
Calculăm NFCETRIM = ∙ 62 ∙ (1 – 0,3) = 11.091,10
90
Aplicaţia 7
Cunoscând cifra de afaceri realizată în exerciţiul N de 3.880 (u.m)şi soldurile medii
bilanţiere aferente aceluiaşi exerciţiu să se calculeze indicatorii: FR, NFR şi TN exprimaţi în
număr de zile de recuperare prin cifra de afaceri.
ACTIV CP+DAT.
Imobilizări 14.540 Capitaluri proprii 14.200

Stocuri de materii prime 260
Stocuri de producţie neterminată 660 Datorii financiare 2.460
Stocuri de produse finite 1.120
Clienţi 550 Datorii de exploatare 485
TOTAL 17.145 TOTAL 17.145
Rezolvare
FR absolut
1) FR zile = ∙ 360
CA
Calculăm FRabsolut = CPR + DTL – IMOB
= 14.200 + 2.460 – 14.540 = 2.120
2.120
FR zile = ∙ 360 = 196,7 zile
3.880
NFRabsolut
2) NFR zile = ∙ 360
CA
Calculăm NFRabsolut = Stocuri + Clienţi – Datorii de exploatare =
63
= (260 + 660 +1.120 + 550) – 485 = 2.105
2.105
NFR zile = ∙ 360 = 195,3 zile
3.880
TN absoluta
3) TNzile = ∙ 360
CA
Calculăm TNabsoluta = FRabs – NFRabs = 2.120 – 2.105 = 15

15
TNzile = ∙ 360 = 1,39 zile
3.880
Aplicaţia 8
O societate comercială prezintă în exerciţiul N următorul bilanţ financiar exprimat sub
forma ratelor de rotaţie (rate cinetice) prin cifra de afaceri:
ACTIV CP+DAT.
Active pe termen lung 150 zile Capital propriu 140 zile
Active pe termen scurt 170 zile Datorii pe termen mediu şi lung 60 zile
Datorii pe termen scurt 120 zile
Să se calculeze valoarea fondului de rulment previzional (u.m.) pentru exerciţiul

N+1, pe baza metodei normative, ştiind că cifra de afaceri previzionată pentru exerciţiul N+1
este de 28.800.
Rezolvare:
FR zile = Active pe termen scurt (zile) – Datorii pe termen scurt (zile) = R c active
pe termen scurt – R c datorii pe termen scurt = 170 –120 = 50 zile
Fondul de rulment previzional pentru exerciţiul N+1, în mărime absolută:
CA x FR 28.800 x 50
FR N 1 zile 4.000 mil.lei
360 360
5.4. APLICAŢII DE REZOLVAT
Aplicaţia 1
În anul precedent o întreprindere realizează o producţie(u.m) de 34.000.000 cu un sold
mediu al activelor circulante în aceeaşi perioadă de 8.600.000 Pentru trimestrul I al anului de
plan producţia previzionată este de 9.924.000. În anul de previziune viteza de rotaţie a
cunoscut o accelerare cu 50 de zile.
Să se determine NFCE trimestrial.
Aplicaţia 2
La o cifră de afaceri de 1.860(u.m), realizată în exerciţiul N al unei întreprinderi, cu un
bilanţ exprimat sub forma ratelor de rotaţie şi o creştere a cifrei de afaceri în exerciţiul N + 1
cu 30%, să se calculeze valorile absolute previzionate ale indicatorilor FR, NFR şi TN.
ACTIV Nr.zile CP+DAT. Nr.zile

Imobilizări 194 Capital propriu 188
64
Stocuri 85 Datorii financiare pe termen lung 74
Clienţi 6 Datorii furnizori 22
Disponibilităţi 3 .
Aplicaţia 3
Se dau următoarele date din bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale exerciţiului N al
unei întreprinderi (u.m.):
ACTIV
Imobilizări 2.300
Active circulante 900
TOTAL 3.200
CP+DAT.
Capitaluri proprii 1.300
Datorii financire 1.500
Datorii furnizori 400
TOTAL 3.200
C.P.P.:
– cifra de afaceri: 4.800;
– consumuri externe: 2.600;
– impozite, taxe şi vărsăminte asimilate: 600;
– cheltuieli cu personalul: 500;
– cheltuieli cu amortizarea: 300;
– cheltuieli financiare: 185.
Să se calculeze următorii indicatori:

1) Rata lichidităţii generale;
2) Costul îndatorării;
3) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare;
4) Durata de amortizare a imobilizărilor;
5) Durata de rambursare a datoriilor financiare;
6) Durata de achitare a furnizorilor;
7) Rotaţia activelor circulante.
5.5 Teste de autoevaluare
1. Ce reprezintă necesarul de finanţat al ciclului de exploatare?

2. În ce constau metodele analitice de determinare a NFCE?
3. În ce constau metodele sintetice de determinare a NFCE?
5.6 Răspunsuri la testele de autoevaluare
Întrebarea 1
Necesarul de finanţat al ciclului de exploatare (NFCE) reprezintă nevoia totală de
resurse pentru asigurarea desfăşurării eficiente a ciclului de exploatare.
Întrebarea 2
65
În cadrul metodelor analitice, calculul NFCE se face pe elemente de stocuri (de materii
prime, de produse în curs de fabricaţie, de produse finite), pentru fiecare materie primă sau
produs nominalizat.
Întrebarea 3
Metodele sintetice presupun determinarea NFCE pe total active circulante, în funcţie de
viteza de rotaţie înregistrată în perioada anterioară şi de volumul planificat al activităţii de
exploatare.
1. În ce constă metoda normativă de previziune a echilibrului financiar?

2. Care sunt cele două domenii complementare de activitate pe care le presupune gestiunea pe
termen scurt?
Necesar de finanţat mediu anual

Stoc de siguranţă
Stoc de condiţionare
Stoc curent
Viteza de rotaţie în funcţie de costurile exploatării
Durata de rotaţie
Active circulante la 1.000 lei producţie marfă
Rata cinetică a activelor circulante
Rata cinetică a elementelor patrimoniale
FR exprimat în zile
NFR exprimat în zile
TN exprimată în zile
Metoda normativă de previziune a echilibrului financiar
Bilanţ financiar pe baza ratelor de rotaţie

Bucureşti, 2005
Bucureşti, 2010
66
FINANŢAREA CICLULUI DE EXPLOATARE
Cuprins:
6.1.SURSELE ATRASE............................................................................................................ .67

6.2. FONDUL DE RULMENT................................................................................................... 68
6.3. SURSELE ÎMPRUMUTATE.............................................................................................. 68
6.3.1. Creditele de trezorerie......................................................................................... .69
6.3.2. Creditele de scont................................................................................................ 69
6.3.3. Creditele de factoring...............................................................................................70
6.4. Aplicaţii rezolvate .................................................................................................................71
6.5. Aplicaţie de rezolvat..............................................................................................................73
6.6. Teste de autoevaluare.............................................................................................................73
6.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare...................................................................................73
6.8. Teste de autoevaluare propuse...............................................................................................73
6.9. Cuvinte şi relaţii cheie..........................................................................................................74
6.10. Bibliografia unităţii de învăţare 6....................................................................................... 74
FINANŢAREA CICLULUI DE EXPLOATARE
După previzionarea NFCE, trebuie stabilit modul de finanţare a acestuia. Decizia de

finanţare a ciclului de exploatare va trebui să ţină seama de raportul dintre rentabilitate şi
risc.
6.1. SURSELE ATRASE
Necesarul de finanţat al ciclului de exploatare (activele circulante) se acoperă în

primul rând din sursele atrase temporar de la terţi, şi anume:
– datorii faţă de furnizorii de materii prime şi materiale (creditul comercial sau
creditul-furnizor);
– datorii faţă de personal (salarii şi contribuţii asimilate);
– datorii faţă de stat (impozite şi taxe).
Creditul comercial este o sursă spontană de finanţare, în sensul că apare în decursul
tranzacţiilor obişnuite. Prin acord amiabil între client şi furnizorul lui, aceştia se pot
înţelege şi asupra prelungirii creditului comercial prin practicarea unei rate de dobândă
convenabile sau a unor majorări de întârziere. Pentru client, creditul comercial reprezintă o
soluţie avantajoasă, mai ales când accesul la creditul bancar se dovedeşte costisitor şi
dificil. Un alt avantaj îl reprezintă gratuitatea acestor resurse (cu excepţia situaţiilor în care
nu sunt respectate contractele între client şi furnizor). Pentru o întreprindere este avantajos
67
să angajeze datorii comerciale cu scadenţe relaxate şi să acorde clienţilor credite cu
scadenţe cât mai mici.
În categoria surselor atrase se mai cuprind salariile şi impozitele de plătit. Ele apar
datorită faptului că salariile sunt plătite o dată sau de două ori pe lună, iar impozitele lunar
sau trimestrial. Între momentul în care acestea au fost generate (prestarea muncii sau
obţinerea veniturilor impozabile) şi momentul plăţii, salariile şi impozitele constituie
pentru întreprindere o sursă gratuită de capital (cu excepţia cazurilor în care se plătesc
penalităţi de întârziere). Întreprinderea utilizează aceste surse cât mai mult, dar nu are
posibilitatea de a exercita nici un fel de control asupra lor.
Soldul minim permanent al surselor atrase temporar de la terţi poartă
denumirea de pasive stabile.
Mărimea pasivelor stabile este evaluată la nivelul datoriilor de exploatare din bilanţ.
Pentru previzionarea lor, se folosesc două metode:
- metoda analitică;
- metoda sintetică.
Metoda analitică urmăreşte previziunea surselor atrase care au termene fixe de plată
şi solduri crescătoare până în momentul plăţii acestora. Ele se numesc pasive stabile de
categoria I (PS - I) şi cuprind datoriile faţă de salariaţi, bugetul statului (impozite, taxe,
contribuţii), furnizorii de energie electrică, apă, gaze, etc. Metoda analitică presupune
însumarea soldurilor zilnice obţinute, prin parcurgerea următoarelor etape:
- se alege trimestrul cu activitatea minimă;
- se determină datoria zilnică;
- se calculează soldurile din fiecare zi a lunii considerate, pornind de la soldul din
ziua plăţii;
- se însumează soldurile zilnice ale tuturor datoriilor;
- se alege soldul zilnic total cel mai mic (PS – I).
Metoda sintetică urmăreşte previzionarea surselor atrase care nu au termene fixe de

plată şi care au solduri variabile pe parcursul unei luni. Ele se numesc pasive stabile de
categoria a II-a (PS - II) şi se referă la datoriile faţă de furnizorii de materii prime,
materiale, etc. Previziunea acestora se face în funcţie de viteza de rotaţie astfel:
Aprovizionări trimestriale totale
PS II D
90
unde: D = durata medie a decalajelor de plăţi.
6.2. FONDUL DE RULMENT
Diferenţa dintre necesarul de finanţat al ciclului de exploatare (NFCE) şi sursele

atrase temporar de la terţi constituie de fapt nevoia (necesarul) de fond de rulment (NFR).
Reînnoirea continuă a stocurilor şi a creanţelor conferă un caracter cvasi-permanent
acestei nevoi. Apare astfel şi necesitatea finanţării ei dintr-o parte a capitalului permanent,
şi anume din fondul de rulment (FR).
FR = Capital permanent – Active pe termen lung
Finanţarea ciclului de exploatare din fondul de rulment prezintă avantajul că oferă

firmei autonomie financiară şi siguranţă. Dezavantajul este însă, costul ridicat determinat
de ratele mari ale dividendului şi ale dobânzii împrumuturilor pe termen lung, ce compun
capitalurile permanente.
De aceea, fondul de rulment trebuie să fie minim şi să acopere nevoia de fond de
68
rulment (NFR) minimă şi permanentă. Putem scrie:
FR optim = NFR minimă şi permanentă
6.3. SURSELE ÎMPRUMUTATE
Partea din nevoia de fond de rulment care nu a fost finanţată din fondul de rulment
va fi acoperită din împrumuturi pe termen scurt.
Cele mai utilizate împrumuturi pe termen scurt sunt:
- creditele de trezorerie;
- creditele de scont;
- creditele de factoring.
6. 3.1. Creditele de trezorerie

Creditele de trezorerie sunt credite bancare pe termen scurt acordate întreprinderilor,
în scopul echilibrării trezoreriei curente. Ele îmbracă mai multe forme, cele mai utilizate
fiind:
Ele îmbracă mai multe forme, cele mai utilizate fiind:
facilităţi de casă (întreprinderea este autorizată să rămână debitoare până la o
anumită sumă maximă, determinată în funcţie de cifra de afaceri, de durata
ciclului de exploatare şi de volumul altor credite pe termen scurt
contractate);
credite de campanie sau credite pentru nevoi sezoniere ori temporare;
avansuri în contul curent, care se acordă în limita unui plafon, pe baza
prezentării de către întreprindere a unui plan de trezorerie.
În cadrul acestuia se determină necesarul trimestrial al creditelor de trezorerie
(Ntrim.), conform relaţiei:
Ntrim. = nevoi de trezorerie – resurse de trezorerie,

adică
Ntrim. = (ACR + Plăţi – (FR + PS + Încasări + Sold credite de trezorerie)
unde:
ACR = active circulante (stocuri, clienţi);
Plăţi = plăţi pentru realizarea producţiei;
FR = fond de rulment;
PS = pasive stabile;
Încasări = încasări din vânzarea producţiei;
Sold credite de trezorerie = soldul creditelor de trezorerie contractate anterior.
Dacă rezultatul obţinut este negativ, înseamnă că nu există un necesar de credite de
trezorerie, ci, dimpotrivă, un excedent de creditelor de trezorerie cuprinde dobânda şi două
categorii de comisioane: de risc şi de cheltuieli administrative. Acestea se regăsesc în două
documente întocmite de bancă: scara dobânzilor şi decontul de dobânzi şi comisioane.
6. 3.2. Creditele de scont
Atunci când o întreprindere nu dispune de lichidităţi, dar deţine în portofoliu efecte

de comerţ (cambii şi bilete la ordin), le poate prezenta băncii spre scontare.
69
Scontarea reprezintă operaţiunea de transmitere către bancă, înainte de scadenţă, a
proprietăţii asupra efectelor comerciale, în schimbul unei dobânzi numite scont. În urma
operaţiunii, întreprinderea va primi valoarea nominală a efectului de comerţ, diminuată cu
scontul aferent perioadei dintre momentul scontării şi cel al scadenţei (va primi aşa numita
valoare actuală a efectului de comerţ). Întreprinderea are astfel posibilitatea de a -şi
reîntregi resursele financiare, diminuate temporar din cauza creditelor comerciale pe care
le-a acordat, credite având ca suport respectivele cambii sau bilete la ordin.
Scontul se calculează ca o dobândă simplă după formula:
VN t s z
Scont
100 360
unde: VN = valoarea nominală a efectului de comerţ;

ts = rata anuală a scontului practicată de bancă;
z = numărul de zile dintre momentul scontării şi cel al
scadenţei.
Costurile acestui credit mai cuprind, pe lângă scont, o marjă de risc calculată de
bancă şi un comision de gestiune ad valorem.
Cel mai adesea, costul real al creditelor de scont este mai mare decât cel al creditelor
de trezorerie. Una dintre cauze este aceea că primul este pre-decontat (dobânda se suportă
în momentul primirii creditului), iar al doilea este post-decontat (dobânda se plăteşte după
primirea creditului).
Avantajele cele mai importante ale creditelor de scont sunt:
- se îmbunătăţeşte lichiditatea întreprinderii beneficiare;
- operativitatea este mai mare în comparaţie cu creditul bancar.
6.3.3. Creditele de factoring
Factoringul este operaţiunea desfăşurată între un furnizor de mărfuri sau prestator de

servicii numit aderent şi o bancă sau o altă instituţie specializată numită factor, prin care
se asigură finanţarea în avans, urmărirea creanţelor şi recuperarea lor, precum şi protecţia
împotriva riscurilor de credit, aderentul cedându-i factorului cu titlu de vânzare/gaj
creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii către terţi.
De regulă, băncile sunt cele care desfăşoară astfel de operaţiuni, la solicitarea
clienţilor lor, pentru creanţe interne sau externe, debitorii fiind notificaţi în scris asupra
cesiunii creanţelor. Nu se acceptă la cesionare facturi restante, creanţe incerte sau
litigioase şi creanţe rezultate din activităţi care permit prefacturarea, returnarea mărfurilor
nevândute, aplicarea de discount-uri ori acordarea de garanţii pentru perioade lungi.
În practica internaţională există mai multe tipuri de factoring:
full factoring sau standard factoring, care înseamnă prestarea următoarelor servicii
de către factor:
– finanţarea în avans a aderentului cu 70-80% din contravaloarea creanţelor;
– notificarea debitorilor;
– administrarea registrului creanţelor cesionate;
– recuperarea sau colectarea creanţelor;
– acoperirea împotriva riscului de neplată a debitorilor.
factoring la scadenţă (la maturitate), numit şi factoring de colectare, care este
70
acea formă de factoring în care nu se asigură finanţarea în avans a aderentului,
factorul fiind remunerat doar prin comisioane pentru administrarea şi recuperarea
creanţelor. Factorul plăteşte aderentului pentru creanţele încasate astfel:
– la intervale stabilite de comun acord;
– la încasarea fiecărei creanţe sau la insolvabilitatea debitorului.
factoring cu regres, care este acea formă de factoring ce nu acoperă riscul de

neplată din partea debitorilor, devenind practic o formă de împrumut. Prin
contractul cu factorul, aderentul garantează de fapt că debitorul va plăti la scadenţă
şi se obligă să răscumpere creanţele neonorate.
factoring confidenţial, care se caracterizează prin aceea că, debitorii nu sunt

notificaţi asupra cesionării creanţelor, aderentul încasând contravaloarea lor şi
virând-o în contul factorului.
factoring internaţional, care presupune doi factori (factorul de export şi factorul

de import), între care există un contract (interfactor agreement), mecanismul fiind
următorul:
– exportatorul cesionează creanţele (facturile) sale asupra importatorului către
factorul de export;
– factorul de export îi avansează exportatorului 80% din valoarea creanţelor;
– factorul de import preia creanţele de la factorul de export;
– importatorul plăteşte factorului de import contravaloarea facturilor, iar acesta
transferă suma către factorul de export;
– factorul de export reglează avansul acordat deja exportatorului şi îl anunţă de
încasarea creanţelor.
Costurile operaţiunii de factoring sunt reprezentate de dobânda pentru finanţarea în

avans şi de comisionul specific de factoring.
Avantajele finanţării prin credite de factoring sunt:
– transformarea unei vânzări cu încasare amânată într-o încasare la vedere;
– asigurarea împotriva riscului de neplată a facturilor, care este preluat în
întregime de factor;
– asigurarea împotriva riscului de fluctuaţie a cursului de schimb, în cazul
factoringului internaţional;
– accelerarea finanţării pe termen scurt şi îmbunătăţirea lichidităţii
întreprinderii;
– operativitatea mai mare în comparaţie cu creditul bancar (sunt necesare mai
puţine documente).
Dezavantajul principal al factoringului îl constituie costul ridicat.
6.4. APLICAŢIE REZOLVATĂ
Să se determine necesarul trimestrial de credite de trezorerie, pe baza următoarelor

informaţii(u.m):
– volumul anual al activelor circulante = 150;
– cheltuielile anuale pentru realizarea producţiei = 180;
– încasările anuale din vânzarea producţiei = 200;
– fondul de rulment trimestrial = 17;
– pasivele stabile trimestriale sunt: 5 în trim. I, 6 în trim. II, 6 în trim. III şi 7 în
71
trim. IV;
– soldul creditelor de trezorerie la sfârşitul exerciţiului anterior = 10;
– repartizarea pe trimestre a volumului de activitate se face astfel: trim. I =
24%, trim. II = 25%, trim. III = 25% şi trim. IV = 26%.
Rezolvare:
Calculăm nevoile de trezorerie
- activele circulante se repartizează pe trimestre astfel:
ACR I = 24% 150 = 36;
ACR II = ACR III = 25% 150 = 37,5;
ACR IV = 26% 150 = 39.
- cheltuielile pentru realizarea producţiei (plăţile) se repartizează pe trimestre astfel:
Plăţi I = 24% 180 = 43,2;
Plăţi II = Plăţi III = 25% 180 = 45;
Plăţi IV = 26% 180 = 46,8.
Calculăm resurse de trezorerie

- fondul de rulment trimestrial = 17;
- pasivele stabile trimestriale:
PS I = 5;
PS II = PS III = 6;
PS IV = 7.
- încasările din vânzarea producţiei (încasări) se repartizează pe trimestre astfel:
Încasări I = 24% 200 = 48;
Încasări II = Încasări III = 25% 200 = 50;
Încasări IV = 26% 200 = 52.
- Soldul creditelor de trezorerie = 10
Întocmim planul de trezorerie:
Planul de trezorerie
- u.m -
Indicatori Trim. I Trim. II Trim. III Trim. IV
1. Active circulante 36,0 37,5 37,5 39,0
2. Plăţi 43,2 45,0 45,0 46,8
I. TOTAL NEVOI 79,2 82,5 82,5 85,8
3. Fond de rulment 17,0 17,0 17,0 17,0
4. Pasive stabile 5,0 6,0 6,0 7,0
5. Încasări 48,0 50,0 50,0 52,0
6. Sold credite de trezorerie 10,0 9,2 9,5 9,5
II. TOTAL RESURSE 80,0 82,2 82,5 85,5
III. NECESAR CREDITE
– 0,8 + 0,3 0,0 + 0,3
DE TREZORERIE (I-II)
În trimestrul I se obţine un excedent de trezorerie de 80(u.m). Această sumă

constituie volumul creditelor de trezorerie care se vor rambursa în trimestrul următor.
De aceea, în trimestrul II, soldul creditelor de trezorerie va fi egal cu 10 – 0,8 = 9,2
72
fapt ce va conduce la obţinerea unui deficit de trezorerie (necesar de credite) de 30 (u.m).
Această sumă reprezintă valoarea noilor credite de trezorerie ce se vor contracta.
În trimestrul III, soldul creditelor de trezorerie va fi 9,2 + 0,3 = 9,5. În aceste
condiţii, nevoile devin egale cu resursele, iar necesarul de credite de trezorerie va fi zero.
În trimestrul IV se obţine din nou un deficit de trezorerie, firma trebuind să
contracteze noi credite în valoare de 30(u.m).
6.5. APLICAŢIE DE REZOLVAT
Pe baza următoarelor informaţii(u.m):

– valoarea anuală a activelor circulante: 300.000;
– cheltuieli anuale pentru realizarea producţiei: 360.000;
– încasările anuale din vânzarea producţiei: 400.000;
– fond de rulment trimestrial: 34;
– pasivele stabile trimestriale:
TRIM I: 10.000;
TRIM II şi III: 12.000;
TRIM IV: 14.000.
– soldul creditelor de trezorerie la sfârşitul exerciţiului anterior: 20.000;
– repartizarea pe trimestre a volumului de activitate este următoarea:
TRIM I: 24%;
TRIM II şi III: 25%;
TRIM IV: 26%.
Să se calculeze necesarul trimestrial de credite de trezorerie şi să se interpreteze
rezultatele.
1. Din ce se acoperă NFCE?

2. Care sunt cele mai utilizate împrumuturi pe termen scurt?
Întrebarea 1
Necesarul de finanţat al ciclului de exploatare (activele circulante) se acoperă în

primul rând din sursele atrase temporar de la terţi, şi anume:
– datorii faţă de furnizorii de materii prime şi materiale (creditul comercial sau
creditul-furnizor);
– datorii faţă de personal (salarii şi contribuţii asimilate);
– datorii faţă de stat (impozite şi taxe).
Întrebarea 2
Cele mai utilizate împrumuturi pe termen scurt sunt:

- creditele de trezorerie;
- creditele de scont;
- creditele de factoring.
73
1. Care sunt sursele de finanţare a ciclului de exploatare?
2. Ce reprezintă pasivele stabile?
3. Cum se determină mărimea pasivelor stabile?
Pasive stabile
Fond de rulment optim
Plan de trezorerie
Necesar de credite de trezorerie
Credite de trezorerie
Credite de scont
Credite de factoring
6.10 . Bibliografia unităţii de învăţare 6

Bucureşti, 2005
Bucureşti, 2010
5. Vintilă, G., Vuţă, M., Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative şi
studii de caz, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000
74
PLANIFICAREA FINANCIARĂ
Cuprins:
7.1. Previziunea trezoreriei.................................................................................................... 75

7.1.1. Elaborarea bugetului de trezorerie ...................................................................... 75
7.2. Aplicaţii rezolvate........... ..............................................................................................77
7.3. Aplicaţie de rezolvat ......................................................................................................... 80
7.4. Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 81
7.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare .............................................................................. 81
7.6. Teste de autoevaluare propuse ......................................................................................... 81
7.7. Cuvinte şi relaţii cheie ...................................................................................................... 81
7.8. Bibliografia unităţii de învăţare 7 .................................................................................... 82
7.1. Previziunea trezoreriei
În procesul general de previziune la nivel de întreprindere, se parcurg următoarele

etape:
se previzionează cifra de afaceri (de regulă pentru următorii 5 ani);
se previzionează valoarea imobilizărilor şi a stocurilor necesare atingerii nivelului
de producţie şi vânzare previzionat; se planifică astfel achiziţionarea de active prin
bugetele de investiţii;
se realizează o defalcare pe perioade a vânzărilor şi a colectării creanţelor, precum
şi a plăţilor pentru stocuri şi pentru imobilizările care trebuie achiziţionate.
Toate aceste informaţii se folosesc pentru elaborarea bugetului de trezorerie, document
ce conţine intrările şi ieşirile de numerar pe o anumită perioadă de timp.
Bugetele de trezorerie se pot întocmi zilnic, săptămânal sau lunar. De obicei,

întreprinderile lucrează cu bugete de trezorerie previzionate lunar, pentru perioade de 6 până
la 12 luni în avans, şi cu bugete zilnice pentru o lună în avans.
Gestiunea trezoreriei are ca obiectiv sincronizarea încasărilor cu plăţile, în scopul
asigurării permanente a capacităţii de plată a întreprinderii. În cazul în care nu se poate obţine
un echilibru în condiţii acceptabile, se pot revizui celelalte bugete anuale (al vânzărilor, al
aprovizionărilor, al investiţiilor, al cheltuielilor de personal, al administraţiei, etc), prin
modificarea ritmului investiţiilor, a politicii creditelor pentru clienţi, etc.
Bugetul de trezorerie se prezintă sub forma unui tabel care regrupează toate încasările
şi plăţile prevăzute, indiferent de tipul de activitate (de exploatare sau în afara exploatării) şi
de perioada la care se referă (exerciţiul curent, exerciţiul anterior sau cel viitor).
7.1.1. Elaborarea bugetului de trezorerie
75
Pentru elaborarea bugetului de trezorerie (1) sunt necesare următoarele documente de
evidenţă şi previziune:
bilanţul de deschidere al perioadei de gestiune - bilanţul de închidere al exerciţiului
precedent - (2);
contul de rezultate previzional (3);
planul de investiţii şi de finanţare (4);
bilanţul previzional (5).
Pe baza acestora, se pot calcula încasările şi plăţile perioadei:
Încasările Creanţe Vânzările Creanţe

= + -
perioadei Iniţiale perioadei finale
(1) (2) (3,4) (5)
Plăţile Datorii Cumpărările Datorii
= + -
perioadei Iniţiale perioadei finale
(1) (2) (3,4) (5)
Creanţele iniţiale reprezintă încasările care se vor realiza în perioada de previziune,

pentru vânzările realizate în exerciţiul încheiat. Creanţele finale sunt încasări care se vor
efectua într-o perioadă următoare celei de previziune, pentru vânzări din perioada de
previziune.
În mod similar, datoriile iniţiale sunt generate în exerciţiul încheiat, dar se vor achita
în perioada de previziune, iar datoriile finale sunt aferente perioadei de previziune, dar se vor
achita într-o perioadă ulterioară.
Pentru previziunea încasărilor şi plăţilor trebuie să se ţină seama de decalajul de timp
dintre momentul vânzării şi cel al încasării, respectiv între momentul aprovizionării şi cel al
plăţii. Acest decalaj diferă în funcţie de ramura economică, având valori cuprinse, în general,
între 30 şi 90 de zile.
Soldul de trezorerie al perioadei de gestiune se va determina astfel:
Soldul de trezorerie = Încasările – Plăţile

al perioadei perioadei perioadei
Soldul final al trezorerie se calculează în funcţie de soldul iniţial al trezoreriei (preluat

din bilanţul de închidere al exerciţiului precedent) şi de soldul de trezorerie al perioadei:
Sold final = Sold iniţial + Sold de trezorerie

de trezorerie de trezorerie al perioadei
Soldul final poate avea o valoare negativă sau pozitivă.

În cazul în care se obţine un sold previzional deficitar, trebuie luate măsuri pentru
acoperirea lui, cum ar fi:
reducerea volumului şi/sau duratei creditelor comerciale acordate clienţilor;
prelungirea duratei creditelor comerciale primite de la furnizori;
renunţarea temporară la efectuarea unor cheltuieli (investiţii);
realizarea unor încasări din vânzarea de active fixe, etc.
76
Dacă în urma luării acestor măsuri, soldul rămâne în continuare deficitar,
întreprinderea trebuie să recurgă la credite (de trezorerie, de scont, de factoring) pentru
acoperirea lui.
În cazul unui sold previzional excedentar, trebuie analizate cauzele care au dus la
obţinerea acestuia.
Dacă soldul excedentar se datorează unui fond de rulment prea mare, obţinut din
contractarea unor datorii financiare fără o întrebuinţare imediată, întreprinderea este într-o
poziţie nefavorabilă. Chiar dacă va plasa excedentul de lichidităţi pe piaţa monetară, ea este
dezavantajată, deoarece randamentul plasamentelor pe termen scurt este mai mic decât rata
dobânzii plătită la datoriile pe termen lung.
Când soldul excedentar al trezoreriei se datorează unei nevoi de fond de rulment mai
mici, întreprinderea este într-o poziţie avantajoasă, deoarece încasarea clienţilor se realizează
mai rapid decât plata furnizorilor. În acest caz, excedentul de resurse trebuie plasat pe piaţa
monetară sau chiar financiară în condiţii de lichiditate şi rentabilitate maximă şi de risc
minim. Aceste plasamente pot îmbrăca forma depozitelor bancare, certificatelor de depozit,
biletelor de trezorerie, acţiunilor, obligaţiunilor, opţiunilor, etc.
Ideală pentru întreprindere este obţinerea unui sold al trezoreriei egal cu zero, ceea ce
ar elimina atât costurile de finanţare în caz de deficit, cât şi costurile de oportunitate legate de
plasarea excedentului.
Planul de trezorerie este un instrument complementar şi indispensabil bugetului de
trezorerie. El permite previzionarea necesarului de credite pe termen scurt.
Aplicaţia 1 - Să se calculeze soldul final de trezorerie pentru trimestrul I al exerciţiului

financiar N+1, pe baza următoarelor informaţii:
încasările de la clienţi se realizează în 2 rate egale, în luna următoare vânzării şi
după 2 luni de la vânzare;
datoriile faţă de furnizori se achită integral la 60 de zile de la aprovizionare (după 2
luni).
Previziunea vânzărilor şi a cumpărărilor pentru trimestrul I al exerciţiului financiar
N+1 este următoarea:
Ianuarie Februarie Martie

Indicatori(u.m)
N+1 N+1 N+1
Vânzări 250 250 200
Cumpărări 1.000 750 500
Bilanţul exerciţiului încheiat N pune în evidenţă următoarele solduri(u.m.):

clienţi 360, din care 250 încasabili în ianuarie, restul în februarie;
furnizori 1.500, plătibili în tranşe egale în ianuarie şi în februarie;
soldul trezoreriei (disponibilităţi) 15.
Rezolvare:
1) Previziunea încasărilor
Se previzionează încasările pe baza situaţiei vânzărilor (din anul precedent şi din anul de
previziune) şi a frecvenţei medii a încasărilor din vânzări.
77
Vânzări Încasări Sold
Luna Suma Ian. N+1 Feb. N+1 Mar. N+1 final
Dec. N (SI) 360 250 110 - -
Ian. N+1 250 - 125 125 -
Feb. N+1 250 - - 125 125
Mar. N+1 200 - - - 200
TOTAL 1060 250 235 250 325
SI = sold iniţial
Încasările totale aferente trimestrului I al anului N+1 se pot calcula în două moduri:
Încasări = 250 + 235 + 250 = 735
sau
Încasări = Sold iniţial + Vânzări ale perioadei – Sold final
= 360 + (250 +250 +200) – 325 = 735
2) Previziunea plăţilor pentru cumpărări

Se previzionează plăţile pe baza situaţiei aprovizionărilor (din anul precedent şi din
anul de previziune) şi a frecvenţei medii a plăţilor pentru aprovizionări (cumpărări).
Cumpărări Plăţi Sold

Luna Suma Ian. N+1 Feb. N+1 Mar. N+1 final
Dec. N (SI) 1.500 750 750 - -
Ian. N+1 1.000 - - 1.000 -
Feb. N+1 750 - - - 750
Mar. N+1 500 - - - 500
TOTAL 3.750 750 750 1.000 1.250
Plăţile totale pentru cumpărările previzionate pentru trimestrul I al anului N+1 se pot
calcula astfel:
Plăţi = 750 +750 +1.000 = 2.500
sau
Plăţi = Sold iniţial + Cumpărări ale perioadei – Sold final = 1.500 + (1.000 +750 +500) –
1.250 = 2.500
4) Previziunea soldului final de trezorerie pentru trimestrul I, exerciţiul N+1
-
Ian. Feb. Mar.
Indicatori
N+1 N+1 N+1
1 TOTAL ÎNCASĂRI 250 235 250
2 TOTAL PLĂŢI 750 750 1.000
3 Soldul perioadei (1-2) -500 -515 -750
4 Sold final (SI* + 3) -485 -1000 -1750
*SI = sold iniţial. Pentru luna ianuarie, SI = 15 (soldul disponibilului din bilanţul de
închidere al exerciţiului N).
Pentru lunile următoare, SI = soldul final al lunii precedente.
Soldul final de trezorerie pentru trimestrul I al exerciţiului N+1 este – 1.750. Acesta se
mai poate calcula astfel:
Sold final = Sold iniţial + Încasările perioadei – Plăţile perioadei
= 15 + 735 – 2.500 = - 1.750
78
Aplicaţia 2 - Pentru estimarea soldului de trezorerie la începutul lunii martie,
exerciţiul financiar N+1, se dau următoarele date (u.m.):
- vânzări lunare de mărfuri în sumă de 2.250, încasabile pe loc, în numerar;
- vânzări lunare de produse finite în sumă de 7.500, încasabile astfel: 30% în
luna următoare vânzărilor, 45% peste 2 luni de la vânzare şi 25% peste 3 luni
de la vânzare;
- cumpărări lunare de materii prime şi materiale în sumă de 2.550, plătibile
jumătate în luna aprovizionării, restul în luna următoare;
- cheltuieli lunare cu personalul 500, cheltuieli lunare cu impozitele şi taxele
300.
Bilanţul încheiat la sfârşitul exerciţiului financiar N prezintă următoarele solduri (u.m):
- clienţi 500, încasabili integral în ianuarie;
- furnizori 600, plătibili jumătate în ianuarie, restul în martie;
- disponibilităţi (soldul trezoreriei) 2.400.
Să se calculeze soldul previzionat al trezoreriei la începutul lunii martie.
Rezolvare:
1) Previziunea încasărilor.
Se previzionează încasările pe baza situaţiei vânzărilor (din anul precedent şi din anul
de previziune) şi a frecvenţei medii a încasărilor din vânzări.
Vânzări Încasări Sold

Luna Suma Ian. N+1 Feb. N+1 final
Dec. N (SI) 500 500 - -
30% x 7.500 =
Ian. N+1 2.250 + 7.500 2.250 5.250
2.250
Feb. N+1 2.250 + 7.500 - 2.250 7.500
TOTAL 20.000 2.750 4.500 12.750
Încasările totale aferente primelor două luni al exerciţiului N+1 se pot calcula în două
moduri:
Încasări = 2.750 + 4.500 = 7.250
sau
Încasări = Sold iniţial + Vânzări ale perioadei – Sold final =
= 20.000 – 12.750 = 7.250
2) Previziunea plăţilor pentru cumpărări

Se previzionează plăţile pe baza situaţiei aprovizionărilor (din anul precedent şi din
anul de previziune) şi a frecvenţei medii a plăţilor pentru aprovizionări.
Cumpărări Plăţi Sold

Feb.
Luna Suma Ian. N+1 final
N+1
Dec. N (SI) 600 300 - 300
Ian. N+1 2.550 1.275 1.275 -
Feb. N+1 2.550 - 1.275 1.275
79
TOTAL 5.700 1.575 2.550 1.575
Plăţile totale pentru cumpărările previzionate pentru primele două luni ale exerciţiului
N+1 se pot calcula astfel:
Plăţi = 1.575 + 2.550 = 4.125
sau
Plăţi = Sold iniţial + Cumpărări ale perioadei – Sold final
= 5.700 – 1.575 = 4.125
3) Previziunea celorlalte plăţi
Plăţi Ian. N+1 Feb. N+1

Salarii 500 500
Impozite şi taxe 300 300
TOTAL 800 800
Totalul altor plăţi = 800 + 800 = 1.600
4) Previziunea soldului final de trezorerie la sfârşitul lunii februarie, exerciţiul

N+1 (începutul lunii martie, exerciţiul N+1)
Ian. Feb.
Indicatori
N+1 N+1
1 TOTAL ÎNCASĂRI 2.750 4.500
2 Plăţi aprovizionări 1.575 2.550
3 Alte plăţi 800 800
4 TOTAL PLĂŢI (2+3) 2.375 3.350
5 Soldul perioadei (1-4) 375 1.150
6 Sold final (SI* + 5) 2.775 3.925
*SI = sold iniţial. Pentru luna ianuarie, SI = 2.400 (soldul disponibilului din bilanţul de
închidere al exerciţiului N). Pentru lunile următoare, SI = soldul final al lunii precedente.
Soldul final de trezorerie pentru lunile ianuarie-februarie exerciţiul N+1 este 3.925.
Acesta se mai poate calcula astfel:
Sold final = Sold iniţial + Încasările perioadei – Plăţile perioadei = 2.400 + 7.250 – 4.125 –
1.600 = 3.925.
7.3. Aplicaţie de rezolvat
Pentru trimestrul I al exerciţiului N+1 se prezintă informaţiile următoare în legătură cu

previziunea trezoreriei întreprinderii:
Vânzări lunare de produse finite 7.500 încasabile astfel: 30% în luna următoare
vânzărilor, 45% peste două luni de la vânzare şi 25% peste trei luni de la vânzare;
Vânzări lunare de mărfuri 2.250 încasabile pe loc (în numerar);
80
Încasări din majoritatea capitalului social prin aport nou în numerar, în luna
februarie de 4.500;
Cumpărări de materii prime şi materiale lunar de 2.550, achitabile jumătate în luna
aprovizionării şi restul în luna următoare cumpărărilor;
Cheltuieli lunare cu personalul 1.800;
Ratele lunare de rambursat pentru creditele angajate în exerciţiul anterior, inclusiv
dobânzile aferente sunt de 1.200;
Soldurile din bilanţul exerciţiului încheiat (exerciţiul N) sunt: clienţi 1.050,
încasabili integral în luna februarie; disponibilităţi băneşti 2.580; datorii către
furnizori 600 achitabile jumătate în luna februarie şi restul în martie.
Să se calculeze soldul trezoreriei la începutul lunii aprilie (exerciţiul N+1).
1. Care sunt etapele parcurse în procesul general de previziune?

2. Ce reprezintă bugetul de trezorerie?
3. Ce documente sunt necesare pentru elaborarea bugetului de trezorerie?
Întrebarea 1
În procesul general de previziune la nivel de întreprindere, se parcurg următoarele
etape:
se previzionează cifra de afaceri (de regulă pentru următorii 5 ani);
se previzionează valoarea imobilizărilor şi a stocurilor necesare atingerii nivelului
de producţie şi vânzare previzionat; se planifică astfel achiziţionarea de active prin
bugetele de investiţii;
se realizează o defalcare pe perioade a vânzărilor şi a colectării creanţelor, precum
şi a plăţilor pentru stocuri şi pentru imobilizările care trebuie achiziţionate.
Întrebarea 2
Bugetul de trezorerie se prezintă sub forma unui tabel care regrupează toate încasările
şi plăţile prevăzute, indiferent de tipul de activitate (de exploatare sau în afara exploatării) şi
de perioada la care se referă (exerciţiul curent, exerciţiul anterior sau cel viitor).
Întrebarea 3
Pentru elaborarea bugetului de trezorerie (1) sunt necesare următoarele documente de
evidenţă şi previziune:
bilanţul de deschidere al perioadei de gestiune - bilanţul de închidere al exerciţiului
precedent - (2);
contul de rezultate previzional (3);
planul de investiţii şi de finanţare (4);
bilanţul previzional (5).
1. Cum se determină soldul final de trezorerie?

2. Cum se determină încasările perioadei?
3. Cum se determină plăţile perioadei?
81
Creanţe iniţiale Încasările perioadei

Datorii iniţiale Plăţile perioadei
Sold iniţial de trezorerie Buget de trezorerie
Creanţe finale Sold de trezorerie al
Datorii finale perioadei
Excedent de trezorerie Sold final de trezorerie
Deficit de trezorerie
1. Duca, I., Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura UTM, Bucureşti,
2005
Bucureşti, 2003
Bucureşti, 2010
82
POLITICA DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG
Cuprins:
8.1. SURSE DE FINANŢARE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG.......................................83

8.1.1. Sursele proprii....................................................................................................84
8.1.2. Sursele împrumutate..........................................................................................87
8.2. COSTUL CAPITALULUI.............................................................................................88
8.3. POLITICA DISTRIBUIRII DE DIVIDENDE............................................................. 92
8.4. Aplicaţii rezolvate...........................................................................................................94
8.5. Aplicaţii de rezolvat........................................................................................................99
8.6. Teste de autoevaluare....................................................................................................100
8.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare........................................................................... 100
8.8. Teste de autoevaluare propuse.......................................................................................100
8.9. Cuvinte şi relaţii cheie.................................................................................................. 100
8.10. Bibliografia unităţii de învăţare 8................................................................................101
POLITICA DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG
Decizia de finanţare pe termen mediu şi lung constă în:

– determinarea capitalului permanent necesar şi repartizarea lui între fonduri
proprii şi împrumutate, ceea ce presupune căutarea unei structuri financiare
optime, pentru care costul capitalului este minim şi valoarea întreprinderii
maximă;
– definirea politicii de dividend.
8.1. SURSE DE FINANŢARE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG
Sursele de finanţare pe termen mediu şi lung se pot clasifica astfel:

surse proprii:
- interne (autofinanţarea);
- externe (aporturi noi de capital şi subvenţii).
surse împrumutate:
- credite bancare;
- împrumuturi din obligaţiuni.
surse închiriate (leasingul). A se vedea cursul de gestiunea financiară a
întreprinderii(Duca, I., Gherghina, R., 2005).
Alegerea sursei/surselor de finanţare este influenţată de mai mulţi factori:
- structura capitalului pe care întreprinderea o urmăreşte. Majoritatea societăţilor pe
acţiuni alternează emisiunile de titluri (acţiuni, obligaţiuni) cu împrumuturi, în funcţie de
obiectivele vizate şi de costurile acestora.
- maturitatea activelor finanţate, care trebuie să fie în concordanţă cu cea a pasivelor
sursă. Astfel, un echipament de investiţii cu o durată de viaţă economică de 5 ani, este de dorit
- 83 -
să fie finanţat dintr-un împrumut cu scadenţă similară, pentru ca din cash-flow-urile generate
de utilizarea respectivului activ să fie achitate tranşele şi dobânzile aferente împrumutului.
- situaţia financiară prezentă şi previzionată a întreprinderii. Dacă întreprinderea
traversează o perioadă mai dificilă, managerii ei trebuie să evite contractarea de împrumuturi
noi, deoarece ele ar fi mai costisitoare pentru societate, din cauza primei de risc pe care ar
încorpora-o rata dobânzii solicitată de bănci şi a restricţiilor pe care le-ar impune acestea. În
acest caz, trebuie apelat la surse de finanţare proprii (emisiune de acţiuni). Dacă însă se
previzionează profituri mari în viitor, se vor prefera sursele împrumutate (debt financing) şi
ulterior, când valoarea de piaţă a acţiunilor va creşte datorită profiturilor obţinute, se pot emite
acţiuni.
- condiţiile de îndatorare (nivelul ratei dobânzii, restricţiile impuse de creditori,
disponibilitatea activelor de a fi folosite ca garanţii, etc).
- cotarea întreprinderii la bursă. În general, întreprinderile cotate au mai multe
posibilităţi de finanţare decât cele necotate, putând atrage fonduri importante pentru investiţii.
Listarea la cota bursei reprezintă o recunoaştere publică a competitivităţii şi a performanţelor
financiare ale întreprinderii respective. Dezavantajele cotării la bursă sunt reprezentate de
expunerea mai mare la riscuri (cum ar fi cel al unei preluări ostile), volumul mare de
informaţii care trebuie pus la dispoziţia publicului sub formă de rapoarte periodice şi
deturnarea obiectivelor managementului pe termen lung, din cauza exigenţelor pe termen scurt
impuse de piaţă (întreprinderile cotate trebuie să menţină o politică de creştere progresivă
pentru a atrage acţionari şi trebuie să distribuie constant dividende).
8.1.1. Sursele proprii
a) Autofinanţarea reprezintă surplusul monetar degajat în timpul unui exerciţiu

financiar şi pus la dispoziţia întreprinderii pentru finanţarea creşterii sale. Autofinanţarea
poate fi de două tipuri: de menţinere şi de creştere.
Autofinanţarea de menţinere este constituită în principal din amortizări şi provizioane
(elemente de ajustare a valorii activelor), iar cea de creştere din profitul net nerepartizat încă.
Autofinanţarea are un rol central în strategia întreprinderii. Ea permite constituirea de
rezerve în vederea înlocuirii imobilizărilor existente, cât şi finanţarea noilor investiţii. De
altfel, băncile nu acordă credite pentru finanţarea unui echipament decât dacă întreprinderea
finanţează cu fonduri proprii o parte din valoarea proiectului (în general minim 25%).
Determinarea autofinanţării are la bază următoarea relaţie:
Autofinanţare = CAFcalculată – Dividende – Participarea salariaţilor şi managerilor la profit
unde: CAF = capacitatea de autofinanţare.
Mărimea autofinanţării este influenţată de politica de investiţii, de politica de finanţare şi

de politica de dividend.
b) Sursele proprii externe sunt constituite fie din majorările de capital subscris de
acţionari vechi sau noi, fie din subvenţii şi prime.
Acestea din urmă se acordă întreprinderilor de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, în funcţie de anumite priorităţi economice şi sociale, cum ar fi: crearea de noi
întreprinderi, crearea de locuri de muncă, inovaţii, economie de energie şi materii prime, etc.
În cazul majorărilor de capital, nu sunt considerate surse de finanţare decât aporturile în
numerar sau în natură. Se exclud deci majorările de capital social prin încorporarea de rezerve
sau prin conversia de obligaţiuni în acţiuni.
- 84 -
În cele ce urmează ne vom opri la aporturile noi în numerar. Majorarea capitalului prin
emisiunea de acţiuni noi este hotărâtă de Adunarea Generală Extraordinară.
Preţul de emisiune al noilor acţiuni se fixează ţinând cont de câteva constrângeri legate
de:
– valoarea nominală şi valoarea de piaţă a acţiunilor vechi (valoarea nominală
preţul de emisiune al noilor acţiuni valoarea de piaţă);
– politica de dividende urmată de întreprindere, ştiut fiind că investitorii vor dori
să achiziţioneze titluri cu atât mai mult cu cât întreprinderea a distribuit regulat
dividende;
– performanţele întreprinderii şi profitul aşteptat;
– tipul de titluri emise (acţiuni comune sau preferenţiale);
– conjunctura economică de ansamblu şi mai ales situaţia pieţei financiare.
Majorarea capitalului social prin aporturi noi în numerar produce „efecte de diluare”
cum ar fi:
- scăderea valorii de piaţă a acţiunilor societăţii;
- scăderea profitului net pe acţiune (EPS);
- scăderea puterii de vot pe care o conferă fiecare acţiune deţinută.
Pentru a atenua aceste efecte, în cazul noilor aporturi, acţionarii vechi au cea ce se
numeşte drept preferenţial de subscriere sau de preempţiune (pre-emption right). Acesta dă
acţionarilor existenţi prima opţiune de cumpărare a acţiunilor comune nou-emise, proporţional
cu numărul de acţiuni vechi deţinute. Acţionarii vechi au acest drept numai dacă este
specificat în statutul societăţii şi-l pot exercita într-un interval de timp determinat, stabilit de
conducerea întreprinderii.
În această perioadă, ei pot cumpăra acţiuni noi plătind doar preţul de emisiune, folosind
drepturile de subscriere. Dacă nu doresc să subscrie la majorarea capitalului, îşi pot vinde
drepturile la bursă, obţinând în schimbul lor o sumă egală cu pierderea de valoare a acţiunilor.
Acţionarii noi nu pot subscrie la majorarea de capital decât dacă în perioada menţionată
au existat acţionari vechi care au renunţat la drepturile lor de subscriere. Ei vor plăti pentru
fiecare acţiune nouă preţul de emisiune plus un anumit număr de drepturi achiziţionate de la
acţionarii vechi, care este egal cu raportul dintre numărul de acţiuni vechi şi numărul de
acţiuni noi.
Dreptul de preempţiune are aşadar un dublu rol: protejează poziţia de control a
acţionarilor vechi şi îi acoperă pe aceştia împotriva diluării valorii acţiunilor lor (compensează
pierderea de valoare pe care ei o suportă).
Dreptul de subscriere îmbracă forma unui cupon, care se ataşează fiecărei acţiuni vechi.
El este negociabil la bursă, dacă şi titlurile respective sunt cotate. Teoretic, el este egal cu
diferenţa dintre valoarea de piaţă a acţiunilor vechi şi valoarea de piaţă a acţiunilor
întreprinderii, după majorarea capitalului. Practic însă, fiind cotat la bursă ca orice activ
financiar, preţul lui poate varia.
Pentru a determina valoarea teoretică de piaţă a unui drept de subscriere vom folosi
următoarele notaţii:
- VN = valoarea nominală a unei acţiuni (capitalul social împărţit la numărul de acţiuni);
- VP = valoarea de piaţă a unei acţiuni vechi (cursul bursier al acţiunii înainte de
majorarea capitalului);
- E = preţul de emisiune al unei acţiuni noi (valoarea la care se emit acţiunile noi);
- VP’ = valoarea de piaţă a unei acţiuni după majorarea capitalului;
- ds = VP – VP’ = dreptul de subscriere;
- N = numărul de acţiuni vechi;
- N’ = numărul de acţiuni noi;
N
-n= = raportul dintre numărul de acţiuni vechi şi numărul de acţiuni noi.
N'
- 85 -
Aşa cum am precizat, dreptul de subscriere este egal cu diferenţa dintre valoarea de piaţă
a unei acţiuni vechi şi valoarea de piaţă a unei acţiuni după operaţiunea de majorare:
ds = VP – VP’
Pentru a determina VP’, vom folosi noţiunea de capitalizare bursieră (Cb), care
desemnează valoarea de piaţă totală a acţiunilor.
Cb = N x VP (înainte de majorarea capitalului);

Cb’ = N x VP + N’ x E (după majorarea capitalului)
Cb' N x VP N' x E
VP'
N N' N N'
N x VP N' x E N x VP N' x VP N x VP N' x E

ds VP VP' VP ,
N N' N N'
ceea ce înseamnă:
N'
ds VP E
N N'
Exemplu:
Conducerea unei societăţi hotărăşte majorarea capitalului social cu suma de 350 mil. lei,
prin aporturi noi în numerar. Ştiind că numărul de acţiuni vechi este de 80.000, valoarea de
piaţă a unei acţiuni înainte de majorare este 20.000 lei, iar preţul de emisiune al unei acţiuni
noi este 17.500 lei, să se determine:
a) valoarea de piaţă a unei acţiuni după majorarea capitalului;
b) dreptul de subscriere cuvenit vechiului acţionar;
c) preţul plătit de vechiul acţionar şi cel plătit de noul acţionar pentru o acţiune nouă.
Rezolvare:
a) Numărul de acţiuni noi va fi:
Crestere de capital 350 mil.

N' 20.000 actiuni
E 17.500
Valoarea de piaţă a unei acţiuni după majorare:
N x VP N' x E 80.000 x 20.000 20.000 x 17.500

VP' 19.500 lei
N N' 80.000 20.000
b) Dreptul de subscriere cuvenit vechiului acţionar:
ds = VP – VP’= 20.000 – 19.500 = 500 lei
c) Vechiul acţionar are următoarele posibilităţi:
- 86 -
- dacă doreşte să subscrie la creşterea capitalului, va plăti pentru o acţiune nouă E =
17.500 lei. El va putea cumpăra acţiuni la acest preţ, proporţional cu numărul de acţiuni vechi
deţinute:
N 80.000
n 4 (pentru 4 acţiuni vechi poate cumpăra una nouă)
N' 20.000
- dacă nu doreşte să subscrie la creşterea capitalului, va vinde la bursă drepturile de

subscriere, pentru care va încasa o sumă egală cu pierderea suferită din micşorarea valorii de
piaţă a acţiunilor sale.
Un acţionar nou care doreşte să cumpere o acţiune nouă va trebui să plătească:

E + n x ds = 17.500 + 4 x 500 = 19.500 lei = VP’
El va cumpăra cele 4 drepturi de subscriere de la bursă (vândute de acţionarii vechi).
8.1.2. Sursele împrumutate
a) Creditele bancare pe termen mediu şi lung constituie o sursă importantă de

finanţare a întreprinderilor. Ele au o scadenţă mai mare de un an. De obicei, se urmăreşte ca
această scadenţă să coincidă cu durata de viaţă economică a investiţiei ce va fi finanţată.
Astfel, rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor se vor face din fluxurile de numerar
generate de activul finanţat.
La angajarea unui astfel de împrumut, firma va trebui să ia în calcul dobânda, garanţiile
cerute de creditor, modul şi termenele de rambursare. Rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă
(ajustată lunar, trimestrial sau semestrial).
Rambursarea creditului şi plata dobânzilor se pot realiza în trei variante:
- rambursare prin rate constante;
- rambursare prin tranşe (amortizări) constante;
- rambursare integrală la sfârşitul perioadei de creditare.
Amortizarea împrumutului se calculează împărţind valoarea acestuia la numărul de
perioade de rambursare. De exemplu, dacă rambursarea se face în rate anuale, se împarte
valoarea creditului la numărul de ani, iar dacă se rambursează în rate lunare, se împarte la
numărul de luni (numărul de ani x 12 luni).
Rata împrumutului este egală cu amortizarea (tranşa) plus dobânda aferentă.
În cazul în care rambursarea se face în rate anuale (anuităţi) constante şi amortizări
variabile, formula de calcul a anuităţii (A) este:
C x rd
A ,
1
1-
(1 r d ) n
unde: C = valoarea împrumutului;

rd = rata dobânzii anuale exprimată procentual;
n =numărul de ani în care se face rambursarea.
b) Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni reprezintă contracte pe termen mediu

sau lung, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să plătească deţinătorului obligaţiunii
tranşele şi dobânzile la anumite date. Obligaţiunile se deosebesc de împrumuturile pe termen
mediu şi lung prin aceea că presupun o ofertă publică şi vânzarea către investitori diferiţi.
- 87 -
Deosebirile dintre obligaţiuni şi acţiuni constau în modalitatea de remunerare (dividende
pentru acţiuni şi dobânzi pentru obligaţiuni) şi în faptul că obligaţiunile nu conferă
deţinătorului putere de decizie în societatea emitentă.
Împrumutul obligatar este caracterizat de următoarele elemente: mărimea acestuia,
preţul de emisiune, dobânda, durata şi modalitatea de rambursare.
Mărimea împrumutului obligatar se stabileşte atât în funcţie de nivelul investiţiilor ce
trebuie finanţate, cât şi de oferta de capital de pe piaţa financiară.
Preţul (valoarea) de emisiune poate fi egal, mai mic sau mai mare decât valoarea
nominală. De asemenea, rambursarea se poate face la o valoare egală sau mai mare decât
valoarea nominală.
Dobânda se calculează la valoarea nominală şi se plăteşte periodic, la o dată prestabilită,
prin detaşarea unui cupon din corpul obligaţiunii.
Modalităţile de rambursare sunt identice cu cele ale împrumuturilor bancare pe termen
lung:
- rambursare prin rate (anuităţi) constante;
- rambursare prin tranşe (amortizări) constante;
- rambursare integrală la sfârşitul duratei.
8.2. COSTUL CAPITALULUI
Pentru evaluarea ratei de actualizare necesare evaluării şi selectării proiectelor de

investiţii, unul dintre criterii este costul finanţării acestor proiecte. El se numeşte cost mediu
ponderat al capitalului şi trebuie să fie mai mic decât rentabilitatea economică a proiectului de
investiţii, pentru ca acesta să fie acceptat.
Costul mediu ponderat reprezintă suma costurilor diferitelor surse de finanţare,
ponderate cu cota parte a fiecăreia dintre ele în finanţarea totală.
Costul capitalului are următoarele componente:
costul capitalurilor proprii, care se referă la:
a) costul remunerării acţionarilor prin dividende;
b) costul autofinanţării.
costul îndatorării, cuprinzând:
a) costul împrumuturilor bancare;
b) costul împrumuturilor obligatare;
c) costul leasingului.
a) Costul remunerării acţionarilor sub forma dividendelor reflectă rentabilitatea

aşteptată de aceştia pentru capitalul propriu. Estimarea costului acţiunilor este destul de
dificilă, pentru că, spre deosebire de datorii, nu există o rată prestabilită a dividendului,
aceasta variind în funcţie de profitabilitatea întreprinderii şi de politica de dividend. Cu toate
acestea, practica a demonstrat că o politică de reducere a dividendelor de la un an la altul
comportă un risc considerabil pentru întreprinderea respectivă, întrucât preţul pe piaţă al
acţiunilor poate scădea, costul procurării unor noi surse de capital crescând în consecinţă. De
aceea, întreprinderile depun eforturi considerabile pentru a menţine şi chiar a creşte valoarea
dividendelor plătite de la un exerciţiu financiar la altul, fapt care antrenează două consecinţe
importante:
- volumul investiţiilor de dezvoltare se reduce, pentru a permite achitarea
dividendelor; unele companii apelând chiar la împrumuturi pentru a onora
dividendele;
- acţionarii deţinători de acţiuni comune dobândesc un comportament de
deţinători de titluri cu venit fix, aşteptând încasarea unui venit cert.
- 88 -
Există mai multe tehnici de determinare a randamentului aşteptat de acţionari (rata
dividendului):
PNA
1) Rdiv
CPR
unde: Rdiv = rata dividendului;

PNA = profitul net cuvenit acţionarilor;
CPR = capitalul propriu.
DIV
2) Rdiv g (modelul Gordon – Shapiro)
VP
unde: DIV = ultimul dividend plătit;

VP = valoarea de piaţă a unei acţiuni (cursul bursier);
g = rata constantă de creştere anuală a dividendelor.
Se observă că rata rentabilităţii unei acţiuni are două componente:

DIV
- o rată anuală de remunerare prin dividendele plătite . Managerii urmăresc să
VP
asigure un nivel constant al acestei rate, pentru a putea beneficia de reinvestirea părţii
nedistribuite din profitul net (autofinanţare);
- o rată anuală de creştere a dividendelor (g). Aceasta poate fi calculată pe baza unei serii
cronologice de dividende, reprezentând o perioadă semnificativă pentru creşterea economică a
întreprinderii analizate2.
Exemplu:
Societatea comercială STELA SA are în circulaţie 30.000 acţiuni comune şi 10.000 de
acţiuni preferenţiale cumulative. Acţiunile preferenţiale cumulative au o valoare nominală de
250.000 lei/acţiune. În anul curent, profitul net a fost de 2 miliarde lei. Pierderile nete din
ultimii 2 ani au împiedicat societatea să plătească dividendele aferente acţiunilor preferenţiale
cumulative, în cuantum de 15% din valoarea nominală a acestora. Să se calculeze suma
maximă a dividendelor ce pot fi distribuite pentru acţiunile comune.
Rezolvare:
Acţiunile preferenţiale nu conferă drept de vot deţinătorilor, însă dau prioritate la
încasarea unor dividende prestabilite, în mărime absolută sau relativă. Acţiunile preferenţiale
pot fi:
cumulative (dividendele neplătite din cauza pierderilor societăţii se cumulează de-a
lungul exerciţiilor financiare şi se plătesc în primul an cu profit);
participative (pe lângă dividendul prestabilit, acţionarii primesc şi un procent din
dividendul destinat acţiunilor comune).
Acţiunile comune sunt cele care conferă drept de vot deţinătorilor şi dau dreptul la
dividende ce pot fi plătite din suma rămasă după plata dividendelor cuvenite deţinătorilor de
acţiuni preferenţiale (dividende reziduale).
2
I., Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Ed.
Economică, Bucureşti, 2007
- 89 -
Suma dividendelor corespunzătoare acţiunilor preferenţiale pentru un exerciţiu financiar
se determină astfel:
15% x 250.000 lei/acţiune x 10.000 acţiuni = 375 mil. lei
Dividendele restante de plată din exerciţiile financiare precedente:
2 x 375 mil. lei =750 mil. lei
Dividendele totale de plată aferente acţiunilor preferenţiale cumulative, pentru trei
exerciţii financiare:
Dividende an curent + Dividende restante = 1.125 mil. lei
Suma maximă a dividendelor ce pot fi distribuite pentru acţiunile comune se va calcula
astfel:
Profit net – Dividende corespunzătoare acţiunilor preferenţiale cumulative = 2 mld. –
1,125 mld. = 0,875 mld. lei = 875 mil. lei
875 mil lei
Dividendul potenţial pentru o acţiune comună: = 29.167 lei/acţiune.
30.000 actiuni
b) Costul autofinanţării
Autofinanţarea reprezintă afectarea unei părţi din capacitatea de autofinanţare (profit net
+ amortizări + provizioane) pentru finanţarea proiectelor de investiţii. Astfel, acţionarii
realizează o economisire şi o investire a profitului net, precum şi o reinvestire a capitalului
recuperat prin amortizare sau protejat prin provizioane 3.
În perioada în care această sumă rămâne la nivelul rezervelor, costul autofinanţării este
zero, acţionarii nesolicitând în mod direct o remunerare a rezervelor. Când valoarea acestor
rezerve devine mare, conducerea societăţii poate decide încorporarea lor în capitalul social şi
distribuirea de acţiuni gratuite.
În acest caz, autofinanţarea va avea un cost egal cu cel al capitalurilor proprii (rata
dividendului).
c) Costul împrumuturilor bancare se determină mai uşor, datorită faptului că rata

nominală a dobânzii şi modalitatea de rambursare sunt cunoscute. Acest cost este influenţat de
următoarele elemente:
– cheltuielile administrative (comisioane directe sau indirecte) care majorează
costul împrumutului;
– impozitul pe profit, a cărui aplicare conduce la economii fiscale şi implicit la
reducerea costului capitalului împrumutat;
– modalitatea de rambursare (la sfârşitul perioadei de creditare sau proporţional în
timp).
Pentru cunoaşterea foarte exactă a costului unui împrumut, trebuie să se ţină cont de
toate aceste elemente.
d) Costul împrumuturilor obligatare poate fi influenţat de:

– cheltuielile administrative, care se referă la primele de emisiune (când
obligaţiunile se emit la un preţ mai mic decât valoarea nominală) şi la primele
de rambursare (când obligaţiunile se rambursează la un preţ mai mare decât
valoarea nominală). Toate acestea duc la majorarea costului;
– impozitul pe profit, care determină reducerea costului (economii fiscale);
– modalitatea de rambursare (în anuităţi constante, în amortizări constante sau
integral la sfârşitul perioadei). Cu cât rambursarea are loc mai târziu, cu atât
costul (dobânda) este mai mare.
3
I., Stancu – op. cit
- 90 -
e) Costul leasingului este reprezentat de chiria plătită proprietarului bunului şi de preţul
rezidual al acestuia. Influenţa fiscalităţii asupra costului leasingului se manifestă sub
următoarele aspecte:
– deductibilitatea redevenţei de la plata impozitului pe profit determină o reducere
a costului;
– pierderea economiei de impozit aferente amortizării bunului închiriat în cazul
leasingului operaţional (de avantajele amortizării beneficiază proprietarul)
determină pentru utilizator un cost de oportunitate.
Costul fiecărei surse de finanţare şi ponderea acestora în totalul surselor de finanţare stau
la baza determinării costului mediu ponderat al capitalului (Cmp%):
n n
pi ci k i ci
i 1 i 1
Cmp% sau Cmp% n
100
ki
i n
unde: pi = ponderea sursei i în totalul surselor de capital;

ci = costul sursei i;
ki = sursa de capital i;
n = numărul surselor de capital.
Costul mediu ponderat al capitalului se poate calcula prin două metode:

- metoda ponderării contabile;
- metoda ponderării bursiere.
Prima metodă utilizează date din evidenţa contabilă. Sursele de capital sunt considerate
capitalul social (numărul de acţiuni x valoarea nominală a unei acţiuni) şi diversele capitaluri
împrumutate. Rata dividendului se determină în funcţie de valoarea nominală (capitalul
social).
Metoda ponderării bursiere înlocuieşte capitalul social cu noţiunea de capitalizare
bursieră (număr de acţiuni x valoarea de piaţă a unei acţiuni). Altă deosebire faţă de metoda
ponderării contabile o constituie modalitatea de determinare a ratei dividendului (în funcţie de
valoarea de piaţă, ultimul dividend plătit şi creşterea prevăzută a acestuia).
Analiştii financiari recomandă utilizarea celei de a doua metode, chiar şi în situaţia în
care societatea nu este cotată la bursă. În acest caz, estimarea valorii de piaţă se face
comparativ cu alte titluri mai lichide şi cu valori de piaţă reprezentative.
În decizia de finanţare a investiţiilor trebuie analizat şi costul marginal al capitalului.

El reprezintă costul adiţional pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de capital.
Costul marginal se poate calcula în valoare absolută (C marg) sau relativă (C marg%).
Cmarg = CT1 – CT0
CT1 CT0
C m arg %
KT1 KT0
unde: CT = costul total al capitalului;

KT = capitalul total.
- 91 -
Costul marginal reflectă modificările survenite în costul total al capitalului, înainte şi
după apelarea la o nouă creştere de capital (de exemplu, pentru finanţarea unui nou proiect de
investiţii). Dacă rentabilitatea economică a proiectului este mai mare decât costul marginal
exprimat în procente, situaţia este favorabilă. În caz contrar, întreprinderea va trebui fie să
apeleze la altă sursă de finanţare (mai ieftină), fie să renunţe la proiect.
8.3. POLITICA DISTRIBUIRII DE DIVIDENDE
Politica de dividend defineşte opţiunea conducerii întreprinderii între reinvestirea

parţială sau totală a profitului net şi distribuirea acestuia sub formă de dividende.
Obiectivul avut în vedere atunci când se alege una dintre cele două variante este
maximizarea valorii întreprinderii.
Există trei curente teoretice privind politica de dividend şi efectele ei asupra valorii
întreprinderii:
a) neutralitatea politicii de dividend;
b) favorizarea politicii de dividend;
c) descurajarea politicii de dividend.
a) Cercetătorii americani Miller şi Modigliani au demonstrat că, în ipoteza unei pieţe

perfecte (absenţa fiscalităţii şi a costurilor de tranzacţie, simetria informaţiei, etc), valoarea
întreprinderii este independentă de politica de dividend. Ei au arătat că acţionarii sunt
indiferenţi între remunerarea prin dividende şi remunerarea prin creşterea valorii de piaţă a
acţiunilor lor, datorată reinvestirii profitului net.
b) O altă teorie privind politica de dividend aparţine cercetătorilor Gordon şi Shapiro,
care propun distribuirea de dividende crescătoare de la an la an, într-o rată constantă (g).
Argumentul lor este următorul: cu cât dividendele şi rata anuală de creştere a acestora sunt
mai mari, cu atât valoarea de piaţă a acţiunilor va fi mai mare.
c) Teoria reziduală a dividendului aparţine lui J. Walter. El consideră primordiale pentru
întreprindere decizia de investiţii şi decizia de finanţare. Astfel, dacă criteriile valorii nete
actualizate totale - VNAT şi costului mediu ponderat al capitalului - CMP determină alegerea
unor proiecte de investiţii şi a surselor de finanţare a acestora, atunci dividendele vor fi egale
cu profitul rămas neinvestit, în urma adoptării celor două decizii de mai sus. Politica
distribuirii de dividende se numeşte în acest caz politică oportunistă, deoarece valoarea
dividendelor variază de la an la an, în funcţie de oportunităţile de investiţii apărute.
Întreprinderea are interesul să reinvestească profitul net în finanţarea proiectelor de investiţii,
dacă rentabilitatea scontată a acestora este mai mare decât costul mediu ponderat al
capitalului. În caz contrar, întreprinderea va trebui să distribuie profitul sub formă de
dividende.
Mărimea dividendelor se stabileşte de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Ele

urmează să fie distribuite în primele nouă luni ale exerciţiului financiar următor. În România,
se practică distribuirea anticipată a dividendelor, urmând ca, după încheierea exerciţiului, să
se facă regularizarea dividendelor distribuite şi a impozitului pe dividend de plătit.
În practică se disting mai multe tipuri ale politicii de dividend:

- politica de participare directă la profit;
- politica de stabilitate sau de prudenţă;
- politica dividendului regulat plus surplusuri;
- politica reziduală (oportunistă).
- 92 -
Politica de participare directă presupune o rată constantă a dividendelor raportat la
profitul net.
Dividende
r , r =constant
Profit net
Politica de stabilitate urmăreşte asigurarea unei creşteri anuale constante a dividendului

(g), indiferent de variaţiile profitului net.
Politica dividendului regulat plus surplusuri este un compromis între politica

distribuirii de dividende stabile (sau cu o rată de creştere stabilă) şi politica de participare
directă la profit. Ea presupune plata unui dividend regulat, de valoare scăzută şi a unor
surplusuri ca procent din profitul net. Această politică oferă întreprinderii avantajul
flexibilităţii, iar acţionarilor avantajul că se pot baza pe încasarea unei sume minime din
dividende. Dividendul regulat trebuie stabilit la o valoare suficient de scăzută, astfel încât să
poată fi plătit şi în anii cu profituri mici, sau în anii când este nevoie de sume considerabile
din profituri pentru autofinanţare. Acest dividend regulat este completat cu un extra-dividend,
în anii în care există fonduri disponibile în exces. Politica dividendului regulat este
avantajoasă pentru întreprindere atunci când profiturile au un grad mare de volatilitate.
Politica reziduală presupune determinarea dividendelor în funcţie de decizia de

investiţii şi de finanţare. Dacă există investiţii rentabile, acestea vor fi acoperite în primul rând
din autofinanţare. Dividendele vor fi în acest caz egale cu profitul net neinvestit.
O altă metodă de remunerare a acţionarilor este distribuirea de acţiuni gratuite. Ea
este în general utilizată de întreprinderile care practică o politică de dividend modestă şi
prudentă, chiar dacă au un profit în creştere. Politica nedistribuirii de dividende majorează
rezervele, care sunt apoi încorporate în capitalul social, prin emisiune de acţiuni. Noile acţiuni
au aceeaşi valoare nominală ca şi cele vechi şi se împart gratuit acţionarilor, proporţional cu
numărul de acţiuni vechi deţinute de aceştia:
N
n
N'
unde: N = numărul de acţiuni vechi;

N’ = numărul de acţiuni noi (gratuite).
Prin emisiunea gratuită de acţiuni (preţ de emisiune E = 0), valoarea de piaţă a acţiunilor
scade:
N VP N' 0 N VP
VP'
N N' N N'
unde: VP = valoarea de piaţă a unei acţiuni înainte de

distribuirea de acţiuni gratuite;
VP’ = valoarea de piaţă a unei acţiuni după distribuirea
de acţiuni gratuite.
Pentru a compensa această pierdere de valoare a acţiunilor, fiecare acţionar primeşte câte
un drept de atribuire (da) pentru fiecare acţiune veche. Acesta îmbracă forma unui cupon şi
este negociabil la bursă, dacă şi acţiunile respective sunt cotate.
- 93 -
N x VP N x VP N' x VP N x VP
da VP VP' VP
N N' N N'
N'
da VP
N N'
Acţionarul vechi are de ales între următoarele variante:

- pentru n acţiuni vechi deţinute, primeşte gratis una nouă;
- dacă doreşte să obţină un câştig imediat, poate să vândă la bursă drepturile de atribuire,
obţinând în schimbul lor o sumă egală cu pierderea de valoare pe care o vor înregistra
acţiunile sale în urma acestei operaţiuni.
Un acţionar nou poate intra în posesia unei acţiuni “gratuite” prin achiziţionarea unui
număr n de drepturi de atribuire da:
n x da = VP’
Mecanismul este acelaşi ca în cazul majorării de capital prin aporturi noi, cu deosebire
că preţul de emisiune al noilor acţiuni E = 0.
8.4. APLICAŢII REZOLVATE
Aplicaţia 1
Un împrumut obligatar în valoare de 12.000(u.m), cu o rată de dobândă anuală de 16% şi
cu o durată de 5 ani se rambursează prin anuităţi constante şi amortizări variabile. Să se
întocmească tabelul de rambursare.
Rezolvare:
12.000 16%
Anuitatea = =3.664,9
1
1
(1 16%) 5
Anuitatea = Amortizarea + Dobânda
Amortizarea (capital Capital rămas

Anul Anuitatea rambursat) Dobânda de rambursat
1 3.664, 9 1.744,9 1.920 10.255,1
2 3.664, 9 2.024,084 1.640,816 8.231,016
3 3.664, 9 2.347,93 1.316,96 5.883,078
4 3.664, 9 2.723,607 941,29 3.159,47
5 3.664, 9 3.159,47 505,43 0
TOTAL 18.324,56 12.000 6.324,56
Observaţie: Dobânda se calculează în primul an pentru toată valoarea împrumutului, iar
în anii următori pentru suma rămasă de rambursat.
Aplicaţia 2
O întreprindere a emis la începutul lunii ianuarie un împrumut compus din 10.000 de
obligaţiuni de 2.000(u.m), rambursabil la 2.200 (u.m)prin anuităţi constante pe 10 ani, la rata
de 12%.
- 94 -
Să se calculeze:
1. Care este anuitatea de rambursare teoretică;
2. Primele trei linii ale tabelului de rambursare;
3. Care este rata totală pentru întreprindere, dacă cheltuielile de emisiune au fost
de 1% din venitul împrumutului, iar întreprinderea va suporta cheltuieli
bancare pentru rambursarea fiecărei anuităţi de 0,5%.
4. Care este costul capitalului?
Structura financiară a întreprinderii este următoarea :
Capital social 200.000.000

Rezerve 100.000.000
Împrumut obligatar 50.000.000
Împrumut bancar (10%) 7.000.000
Acţionarii aşteaptă o rentabilitate de 12% a capitalurilor lor.
Rezolvare
2.000 12%
1) Rata efectivă a dobânzii este de: = 10,909%
2.200
0,1091
Anuitatea =22.000.000∙ 10
= 3.721.544,98
1 (1,1091)
2)
Dobândă Anuitate Amortizare Amortizare Anuitate reală
teoretică teoretică reală
2.400.000 3.721.545 1.321.545 1.320.000 3.720.000
2.256.000 3.721.545 1.465.545 1.465.200 3.720.000
2.096.160 3.721.545 1.625.385 1.625.800 3.720.000
3) Rr = 20.000.000 – (1%∙ 20.000.000)

1 (1 i) 10
= 3.721.545 + (0,5%∙ 3.721.545)∙
i
10
1 (1 i)
19.800.000 = 3.740.153∙ i =13,62%.
i
Este vorba de o rată reală pentru întreprindere înaintea impozitării.
4) Costul capitalului
300 50 7
12% ∙ + 13,62% (1- 0,25) ∙ ∙ 10% (1-0,25) ∙ = 11,48% după scăderea
357 357 357
impozitului de 25%
Aplicaţia 3
O întreprindere cotată la bursă prezintă următoarele date din bilanţ:
capital social = 600 mil. lei;
obligaţiuni = 300 mil. lei, cu o rată de dobândă rd = 10%;
credite bancare pe termen lung = 340 mil. lei, cu o rată de dobândă rd = 12%;
valoarea nominală a unei acţiuni = 20.000 lei;
cursul bursier al unei acţiuni = 25.000 lei;
- 95 -
ultimul dividend plătit = 3.000 lei;
rata constantă de creştere anuală a dividendului = 6%.
Să se calculeze costul mediu ponderat al capitalului prin:
a) metoda ponderării contabile;
b) metoda ponderării bursiere.
Rezolvare
a) metoda ponderării contabile

n
k i ci
i 1
C mp%= n
ki
i 1
Calculăm mai întăi rata dividendului:
3.000
Rdiv= = 0,15 şi vom avea:
20.000
600 0,15 300 0,1 340 0,12

Cmp%= =12,96%
600 300 340
b) metoda ponderării bursiere
Calculăm noul cost al capitalului din relaţia:
ultimul dividend platit

K% = + rata constantă de creştere anuală a
cursul bursier al unei actiuni
3.000
dividendului = + 0,06 = 18%
25.000
Calculăm:
capitalizarea bursieră = nr. de acţiuni ∙ cursul bursier al unei acţiuni;
Deoarece nu cunoaştem numărul de acţiuni pentru calculul capitalizării, îl vom calcula

din relaţia:
capital social 600mil

Nr. de acţiuni= = = 30.000 de acţiuni
valoare nominala 20.000
Capitalizarea bursieră = 30.000 ∙ 25.000= 750 de mil.
750 0,18 300 0,1 340 0,12 205,8

Cmp%= = = 14,7%
750 300 340 1390
Aplicaţia 4
Pentru finanţarea unei investiţii de extindere, în exerciţiul financiar N+1, investiţie în
valoare de 2.500 mil. lei, o întreprindere are următoarele variante:
A) total surse proprii interne şi în completare surse proprii externe;
- 96 -
B) total surse proprii interne şi în completare surse împrumutate.
Să se aleagă varianta optimă, pe baza următoarelor informaţii:
– la sfârşitul exerciţiului N, autofinanţarea = 1.500 mil. lei, iar profitul net cuvenit
acţionarilor = 1.000 mil. lei;
– capitalul propriu = 5.000 mil. lei, iar datoriile pe termen lung = 500 mil. lei (rata
dobânzii = 15%);
– noile împrumuturi pot fi obţinute cu o rată a dobânzii de 18%.
Rezolvare:
Costul capitalului propriu este:
PNA 1000
R div 20%
CPR 5000
A) Surse proprii interne = autofinanţare = 1.500 mil. lei

Surse proprii externe = majorare de capital
= 2.500 – 1.500 = 1.000 mil. lei
După majorare, capitalul propriu va fi:
CPR = 5.000 + 1.000 = 6.000 mil. lei
6000 20% 500 15%

C % 19,62%
mp 6000 500
B. Surse proprii interne = autofinanţare = 1.500 mil. lei

Surse împrumutate = 2.500 – 1.500 = 1.000 mil. lei
5000x20% 500x15% 1000x18%

C % 19,31%
mp 5000 500 1000
Varianta optimă este B (corespunzătoare costului mediu ponderat minim al capitalului).
Aplicaţia 5
Conducerea unei societăţi hotărăşte încorporarea sumei de 300 mil. lei din fondul de
rezervă în capitalul social. Întreprinderea are un capital social de 3.000 mil. lei, valoarea
nominală a unei acţiuni este de 10.000 lei, iar valoarea de piaţă de 15.000 lei.
Să se determine:
a) valoarea de piaţă a unei acţiuni după majorarea capitalului;
b) dreptul de atribuire cuvenit vechiului acţionar.
- 97 -
Rezolvare:
Capital social 3.000 mil.

N 300.000 actiuni
VN 10.000
Rezervă încorporată 300 mil.

N' 30.000 actiuni
VN 10.000
N VP N 0 300.000 15.000
VP 13636,36 lei
N N 300.000 30.000
da VP VP' 15.000 13.636,36 1363,64 lei
N 300.000
n 10
N' 30.000
Astfel, un acţionar vechi care deţine 10 acţiuni, primeşte gratis una nouă.
Un acţionar nou va plăti pentru o acţiune o sumă egală cu VP’, adică:
n x da = 10 x 136,64 = 13636,4 lei = VP’.
Aplicaţia 6
Conducerea unei societăţi comerciale având un capital social format din 600.000 acţiuni
cu valoare nominală de 15.000 lei, hotărăşte majorarea capitalului social prin două emisiuni
simultane:
– 100.000 acţiuni gratuite, prin încorporarea de rezerve în capitalul social;
– 200.000 acţiuni în numerar, la preţul de emisiune de 20.000 lei.
Ştiind că înainte de cele două majorări acţiunile societăţii erau cotate la 25.000 lei, să se
determine:
a) valoarea de piaţă a acţiunilor întreprinderii după cele două majorări;
b) valoarea dreptului de subscriere şi a dreptului de atribuire cuvenite vechiului
acţionar.
Rezolvare:
Notăm:
- numărul de acţiuni vechi: N = 600.000;
- numărul de acţiuni gratuite: N’ = 100.000;
- numărul de acţiuni noi în numerar: N” = 200.000.
N x VP N' x 0 N" x E 600.000x 25.000 200.000x 20.000

VP' 21.111,11 lei
N N' N" 600.000 100.000 200.000
Pierderea totală suferită de vechiul acţionar este:

da + ds = VP – VP’ = 25.000 – 21.111,11 = 3.888,89 lei
Pentru o acţiune gratuită, un acţionar nou va trebui să plătească:
N 600.000
n x da = VP’, unde n 6
N' 100.000
- 98 -
6 x da = 21.111,11, ceea ce înseamnă da = 3.518,52 lei.
Pentru o acţiune în numerar, un acţionar va trebui să plătească:

N 600.000
E + n x ds = VP’, unde n 3
N' 200.000
20.000 + 3 x ds = 21.111,11, de unde rezultă ds = 370,37 lei
Verificare: da + ds = 3518,52 + 370,37 = 3.888,89 lei
8.5. APLICAŢII DE REZOLVAT
Aplicaţia 1
O societate comercială prezintă următoarea situaţie: capital social 1.500.000; numărul de
acţiuni 15.000; VN a unei acţiuni 100; valoarea bursieră a unei acţiuni (curs bursier) 150.
Societatea doreşte creşterea capitalului social cu suma de 300.000 prin creşterea numărului de
acţiuni. Preţul de emisiune al unei noi acţiuni este de 125.
Să se calculeze dreptul de subscriere (ds).
Aplicaţia 2
O societate comercială are acţiuni al căror curs se ridică la 450. Societatea plăteşte un
dividend de 13,5 pe acţiune în condiţiile în care rata anuală de creştere a dividendelor este g =
7%.
Să se calculeze costul acţiunilor pentru această societate.
Aplicaţia 3
La un dividend estimat de 200.000 de lei pe acţiune, la o rată de rentabilitate cerută şi
acceptată de acţionar de 18% şi o rată constantă de creştere anuală a dividendului de 13%, să
se calculeze valoarea acţiunii pe baza modelului Gordon-Shapiro.
Aplicaţia 4
Bilanţul unei întreprinderi cotate la bursă prezintă următoarele date:
Capital social 1.200

Obligaţiuni (cu o rată de dobândă de 9%) 600
Credite bancare pe termen mediu (cu o rată de dobândă de
10%) 280
Credite bancare pe termen lung (cu o rată de dobândă de
12%) 400
Valoarea nominală a unei acţiuni 20.000
Cursul bursier al unei acţiuni 25.000
Ultimul dividend plătit 3.000
Rata constantă de creştere anuală a dividendului 7%
Să se calculeze prin cele două metode (ponderării contabile şi bursiere) costul mediu
ponderat al capitalului.
- 99 -
Aplicaţia 5
O întreprindere se finanţează cu 80% capitaluri propii şi 20% prin împrumut bancar,
acţionarii cerând o rată de rentabilitate de 12%, rata împrumutului fiind de 10%. Care este
costul capitalului dacă cota de impozit este de 16%.

1. Ce reprezintă investiţiile din punct de vedere economic?
2. Care sunt principalele caracteristici ale unui proiect de investiţii?
Întrebarea 1
Din punct de vedere economic, investiţia reprezintă achiziţionarea unui element de
capital fix, adică a unui factor de producţie sau de comercializare. Aceste active cresc
potenţialul economic al firmei şi contribuie la funcţionarea ei pe parcursul mai multor cicluri
de producţie succesive.
Întrebarea 1
Indiferent de natura sa, orice proiect de investiţii poate fi caracterizat prin:
a) cheltuielile cu investiţia;
b) fluxurile de numerar (cash-flow-uri);
c) durata de execuţie;
d) durata de viaţă economică;
e) valoarea reziduală a investiţiei.
8.8 Teste de autoevaluare propuse
1. Ce reprezintă termenul de recuperare a investiţiei şi cum se calculează? Care sunt limitele

acestui indicator?
2. Ce reprezintă şi cum se calculează valoarea netă actualizată totală? Dar indicele de
profitabilitate?
3. Cum trebuie să fie indicele de profitabilitate pentru a fi acceptat?
8.9 Cuvinte şi relaţii cheie
Investiţie Valoare netă actualizată

Cash-flow totală
Durată de execuţie Indice de profitabilitate
Durată de viaţă economică Rată internă de rentabilitate
Valoare reziduală Rată internă de rentabilitate
Actualizare ajustată
Termen de recuperare a Curs de revenire net
investiţiei actualizat
- 100 -
2005
Bucureşti, 2003
Bucureşti, 2010
6. Vintilă, G., Vuţă, M., Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative şi studii de
caz, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000
101
Bibliografie obligatorie
2005
2. Gherghina, R., – Gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicaţii practice, Editura
3. Stancu, I., – Finanţe, Ediţia a patra, Editura Economică, Bucureşti, 2007
Bucureşti, 2003
5. Vintilă, G., – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2010
6. Vintilă, G., Vuţă, M., – Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative şi studii de
caz, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000
Bibliografie selectivă
1. Bran, P., – Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 1997;

2. Brezeanu, P., – Gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicaţii, studii de caz, teste,
Editura Cavallioti, Bucureşti, 2002;
3. Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, vol. I,
Editura Economică, Bucureşti, 2003
4. Toma, M., Alexandru, F., – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ediţia a
doua, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
102

Gestiunea Financiara A Intreprinderii - Suport de Curs ID

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gestiunea Financiara A Intreprinderii - Suport de Curs ID

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHERGHINA RODICA DUCA IOANA

GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

Bine ai venit în marea familie a studenţilor din Universitatea Titu Maiorescu!

1 - ANALIZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU FINANCIAR.................................... 6

5 - PREVIZIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT..........................................52

5.1. METODE DE DETERMINARE A NECESARULUI DE FINANŢAT

6 - FINANŢAREA CICLULUI DE EXPLOATARE..................................................67

7.1. Previziunea trezoreriei ....................................................................................................... 75

8 - POLITICA DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII

8.1. SURSE DE FINANŢARE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG......................................83

Bibliografie obligatorie................ ........................................................................................... 102

ANALIZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU FINANCIAR

1.1. Analiza echilibrului financiar

Noţiunea de echilibru financiar poate fi înţeleasă în două moduri diferite, dar nu

1.1.1. Analiza patrimonială

1.1.1.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial

Fig. 1. Determinarea fondului de rulment financiar-patrimonial – FR

1.2. Aplicaţie rezolvată

Bilanţul unei societăţi comerciale prezintă următoarele informaţii în exerciţiul N

1) SN Activ total Datorii totale

3) NFR ACR( Stocuri Creante Clienti) DTS non bancare

1.3. Aplicaţii de rezolvat

Aplicaţia 1 - Bilanţul unei întreprinderi la sfârşitul exerciţiului financiar prezintă

Aplicaţia 2 - Se cunosc următoarele date din bilanţul de deschidere al exerciţiului N

1.4. Teste de autoevaluare

1. Ce se înţelege prin echilibru financiar al întreprinderii?

1.5. Răspunsuri la testele de autoevaluate

Noţiunea de echilibru financiar poate fi înţeleasă în două moduri diferite, dar nu

O nevoie de fond de rulment negativă se numeşte resursă de fond de rulment (RFR) şi

1.6. Teste de autoevaluare propuse

1. Definiţi noţiunea de patrimoniu?

1.7. Cuvinte şi relaţii cheie

Echilibru financiar Nevoie de fond de rulment

1. Duca, I., Gherghina, R., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura UTM,

ANALIZA PERFORMANŢEI ÎNTREPRINDERII

2.1. Contul de rezultate .......................................................................................................... 15

2.1. Contul de rezultate

Analiza pe baza contului de rezultate are ca obiectiv evaluarea performanţelor

I. VENITURI DIN EXPLOATARE 1+2+3+4

II. CHELTUIELI DE EXPLOATARE 5+6+7+8+9

Pornind de la structura prezentată a contului de rezultate se pot calcula anumiţi

1) MARJA COMERCIALĂ (MC)

Marja comercială se calculează doar pentru firmele cu activitate comercială. Această

Producţia exerciţiului este un indicator specific întreprinderilor cu activitate

În categoria consumurilor provenite de la terţi sau a consumurilor externe se cuprind:

5) REZULTATUL EXPLOATĂRII (RE)

7) REZULTATUL NET (RN); PROFIT NET(PN)

Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare a întreprinderii.

2.3. Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare (CAF) se poate defini plecând de la rolul şi componentele

Rezultat net Venituri calculate

Fig.2. Componentele CAF

Capacitatea de autofinanţare corespunde ansamblului de resurse proprii degajate de

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

CAF = RN + Cheltuieli calculate – Venituri calculate

Detaliat, CAF se determină astfel:

DEZAVANTAJELE UNUI VOLUM MARE AL AUTOFINANŢĂRII:

2.4. Analiza pragului de rentabilitate

Analiza pragului de rentabilitate are la bază datele din contul de rezultate şi

Ultima relaţie se împarte la CAPR , rezultând următoarele:

Analiza pragului de rentabilitate (break-even analysis) permite obţinerea unor

Aplicaţia 1 - Contul de profit şi pierdere al exerciţiului N prezintă următoarele date

Vânzări de mărfuri 3.400