Sunteți pe pagina 1din 5

Legende din Muntii Carpati De Moldoveanu Mihai

Sunt sărbătoriţi pe 26 septembrie de toate cele opt state europene pe al căror teritoriu se întind
- Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România şi Serbia – şi care prin colaborare
pot îndeplini anumite obiective. Iar mulţimea de legende şi poveşti ţesute în jurul lui fac din acest
lanţ muntos o spaţiu ce trebuie protejat.

Sfinxul şi Babele

Sfinxul şi Babele au fost atribuite dacilor dar şi zeităţilor, iar oamenii de ştiinţă,
geologii, le explică formarea datorită acţiunilor naturii.
Babele fac subiectul multora legendele, printre care şi cea a transformării
Babei Dochia în stană de piatră. Tot despre ele se spune că ar fi fost altare
pentru sacrificiu.
Cei 12 Apostoli

Despre Rezervaţia 12 Apostoli se spune că reprezentau divinăţile


vremii, iar Moşul, figură reprezentativă a ansamblului ar
reprezenta trei feţe ale chipului uman, orientate către cele trei căi
de acces.
Tunelurile subterane

Cea mai vehiculată şi relativ recentă dintre legende spune că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de
tuneluri subterane secrete, unele de sute de kilometri lungime, a căror existenţă are mai
multe origini – omul, natura sau fiinţele extraterestre.
Despre unele dintre ele se spune
că ar fi încărcate cu energia
materializată de-a lungul timpului
în nenumărate cutremure. Se
spune chiar că ar fi dispuse sub
forma unui lup "cu gura flămândă
si colti fiorosi". Se spune că aici,
multe generaţii de domnitori ar fi
ascuns comorile ce formează
acum un tezaur secret.
Triunghiul de Aur

Tot despre astfel de energii se vorbeşte şi în cazul Vârfului Omu şi al crestelor


Munţilor Retezat şi Ceahlău, acolo unde ar fi existat sanctuare dacice. Cele trei
puncte încarăcate cu mari energii au fost Triunghiul de Aur.
În zona Şapte Izvoare de pe Valea Ialomiţiei, se pare că există un izvoe
subteran din care ar fi băut Zamolxis, iar apele care izvorăsc din el sunt lipsite
de orice formă de bacteria. Pe vremea Basarabilor, soldaţii erau singurii care
aveau voie să bea din această apă care îi făcea mai puternici.
 
Gura de Rai, poarta către o altă lume

Se află în Bucegi, sub forma unei pene de un kilometru încărcată cu energie magnetic,


o legătură între cer şi pământ, un drum către Rai, o zonă benefică pentru organismul
uman. Se pare că megaliţii din zonă, plini de minerale, ar fi sursa acestei energii
tămăduitoare.
Cele mai multe dintre legendele stîncilor de pe Ceahlău au legătură cu destinul
Meduzei, victima geloziei Atenei. Toate iubirile cuplurilor din leagănul muntelui sînt
nefericite si sfîrsesc în blestemul pietrificării.
Muntele Ceahlau
„Cel mai înalt dintre munţi e Ceahlăul, care, dacă ar fi fost
cunoscut celor vechi, n-ar fi fost mai puţin vestit decât Olimpul,
Pindul sau Pelion… în mijlocul lui se vede o foarte veche stană
de piatră, înaltă de cinci coţi, care înfăţişează o babă
înconjurată de 20 de oi, din care curge necontenit un izvor de
apă. Îţi vine greu să spui cu siguranţă dacă natura şi-a arătat în
acel monument jocurile sale, sau dacă mâna iscusită a unui
meşter l-a ridicat astfel, căci statuia nu este aşezată pe nici un
soclu, ci se ţine una cu întreaga stâncă, având însă pântecele şi
spatele libere; şi dacă ai voi să admiţi că s-ar fi uns crăpăturile
cu vreun var fabricat de om, totuşi nu poţi concepe în ce chip s-a
adus acel izvor prin picior în partea în care curge, pentru că
împrejur nicăieri nu se vede vreo fântână sau urmele vreunui
curs de apă. E probabil să fi servit pentru cultul idolilor acelor
neamuri, iar preoţii lor obişnuiau aci prin mijloace naturale, aci
prin meşteşugurile magiei, să facă lucruri prin care să poată
produce în mulţimea lesne-încrezătoare admiraţia şi credinţa în
divinitate.” spunea Dimitrie Cantemir

S-ar putea să vă placă și