Instituţii şi politici europene

Politici de
acompaniere a
construcţiei
europene
 Politici de acompaniere a
construcţiei europene
 1. Politica economică
 2. Politica comercială
 3. Politica fiscală
 4. Politica de concurenţă
 5. Politica pentru industrie
 6. Politica energetică
 7. Politica în transporturi
 8. Politica în domeniul cercetării-dezvoltării
 9. Politica în domeniul mediului înconjurător
 10. Politica externă şi de securitate comună
 11. Politica în domeniul justiţiei şi siguranţei interne.
 Politici de acompaniere a
construcţiei europene
 Politici de acompaniere sunt cele care
însoţesc şi susţin, în acelaşi timp, alte
politici.
 Aceste politici, foarte diverse, nu decurg
întotdeauna din Tratatele comunitare. Ele
nu au doar ţinte economice, ci şi politice.
 Politica Economică
 Tratatul de la Lisabona a statuat
necesitatea “instituirii unei politici
economice întemeiate pe strânsa
coordonare a politicilor statelor membre,
pe piaţa internă şi definirea obiectivelor
comune şi conduse în conformitate cu
principiul unei economii de piaţă deschise,
în care concurenţa este liberă”.
 Politica Economică
 Deşi politica economică este atributul guvernelor
naţionale, Tratatul de la Lisabona
 stabileşte necesitatea urmăriri unor obiective:
 - statele membre să “considere politicile economice
ca fiind o chestiune de interes comun”;
 - cooordonarea politicilor economice ale loc în cadrul
Consiliului care, la recomandarea Comisiei
“elaborează un proiect privind orientările generale;
 -
 Politica Economică
 Consiliul, pe baza rapoartelor prezentate de
Comisie, supraveghează evoluţia economică
din fiecare stat membru, pentru a se asigura
de respectarea orientărilor generale.
 În cazul în care se constată abateri de la
orientările generale Comisia poate adresa un
avertisment statului respectiv, iar Consiliul îi
adresează şi recomandările necesare.
 Politica Economică
 Tratatul de la Lisabona prevede şi posibilitatea
ca, la propunerea Comisiei Europene, Consiliul
“să adopte măsuri corespunzătoare situaţiei
economice dintr-o ţară membră în special când
apar dificultăţi grave în aprovizionarea cu
anumite produse, în special în domeniul
energiei” (art. 122/1). De asemenea, se poate
acorda asistenţă financiară unui stat membru
când acesta se confruntă cu dificultăţi grave
cauze de catastrofe naturale şi evenimente
excepţionale situate în afara controlului lor.
 Politica Economică
 Se interzice băncilor centrale orice tip de facilităţi
pentru administraţiile publice locale şi centrale,
inclusiv cumpărarea unor titluri de creanţă emise
de acestea.
 UE nu-şi asumă angajamentele autorităţilor
publice locale şi centrale.
 Statele membre trebuie să evite înregistrarea
unor deficite publice excesive (deficit bugetar de
peste 3% din PIB şi datoria publică de peste
60% din PIB.
 Politica comercială
 Politica comercială faţă de statele terţe
este comună. Aceasta înseamnă că
importurilor din statele terţe li se aplică un
tarif vamal comun şi li se aplică reguli
comune de control.
 Politica comercială
 Politica comercială, în funcţie de categoria şi poziţia
geografică a ţărilor, îmbracă următoarele aspecte:
 Ţările în curs de dezvoltare – beneficiază de acces
liber pe piaţa UE ( fără taxe vamale şi restricţii
cantitative şi cu reguli de origine foarte flexibile);
 Cu ţările din zona mediteraniană este în curs de
realizare o zonă de comerţ liber, existând deja
acorduri bilaterale cu majoritate ţărilor, printre care
Israel, Egipt, Liban.
 Politica comercială
 Cu fostele ţări socialiste au existat
acorduri de aderare la UE, care au pregătit
aderarea acestora din 2004 şi 2007, iar în
prezent funcţionează astfel de acorduri cu
ţări din fosta Iugoslavie, Albania şi Turcia.
 Cu ţările Asociaţiei Europene a Liberului
Schimb a fost creat Spaţiul Economic
European în care circulă liber bunurile,
persoanele, serviciile şi capitalurile.
 Politica comercială
 1998 – UE a propus crearea unei vaste
zone de liber schimb cu SUA ( noua piaţă
transatlantică) care ar fi prevăzut
reducerea valorii exporturilor
subvenţionate şi rezolvarea pe cale
amiabilă a eventualelor diferende.
 Politica comercială
 Cu grupările din Asia şi America LAtină
(ASEAN şi MERCOSUR) au fost încheiate
acorduri de parteneriat care vizează
liberalizarea schimburilor reciproce.
 Politica comercială
 Controlul la frontieră a importurilor din ţările terţe
se face atât sub aspectul formalităţilor, dar şi a
respectării reglementărilor comune privind:
 Reguli veterinare şi fito-sanitare pentru carne,
produse din carne, animale şi păsări vii, lapte şi
produse lactate, ouă, legume, fructe, vin;
 Materiale radioactive şi cele care se pot folosi la
producerea armelor de distrugere în masă;
 Supravegherea sau interzicerea comerţului cu
specii ale faunei sau florei pe cale de dispariţie;
 Politica comercială
 Împiedicarea comerţului ilicit cu arme, mu
niţii, droguri şi materiale pornografice.
 În acest context au apărut Programe
Speciale de creştere a eficienţei şi calităţii
controlului la graniţele externe ale UE prin
adâncirea cooperării dintre statele
membre şi Comisia UE.
 Politica comercială
 Dintre preocupările actuale ale UE amintim:
 Încercarea de reducere a fenomenului pirateriei
şi contrafecerii care reprezintă între 3 şi 6% din
comerţul mondial;
 Armonizarea internaţională a normelor de
calitate a produselor şi serviciilor;
 Adâncirea relaţiei dintre comerţ şi mediu;
 Rezolvarea aspectelor comerciale ale achiziţiilor
şi investiţiilor publie.
 Politica fiscală
 Reprezintă unul din elementele importante de
susţinere a Pieţei Unice. Nivelul acesteia poate
influenţa concurenţa, alocarea resurselor şi
folosirea lor mai eficientă.
 Deoarece impozitele şi taxele stau la baza
încasărilor bugetare, atât de necesare asigurării
nevoilor vitale ale unei ţări, ele sunt cele care
diferenţiază politica fiscală, armonizarea în acest
domeniu devenind o necesitate stringentă pentru
viitor.
 Politica fiscală
 Crearea unui spaţiu fiscal unificat reprezintă un
obiectiv ambiţios ce se poate realiza.
 I. Impozite şi taxe indirecte
 Această categorie de impozite deţine c. 14 % din
PIB-ul comunitar, ponderea în PIB-ul naţional
variind între 19,2 % în cazul Danemarcei şi 11,1
% în cazul Spaniei.
 În 1970 s-a introdus TVA care a înlocuit o serie
de taxe asupra producţiei şi consumului care se
aplicau în cascadă, frânând comerţul în ţările
membre.
 Politica fiscală
 Introducerea TVA, într-o formă armonizată şi
adaptată exigenţelor Pieţei Unice, a permis, în
1992, eliminarea neajunsurilor manifestate în
aplicarea acestei taxe şi, în final, s-a ajuns la
suprimarea “ frontierelor fiscale”.
 Din 1993 persoanele fizice care se deplasează
în alt stat al UE pot achiziţiona bunuri şi servicii
destinate uzului personal, în acelaşi condiţii
fiscale, ca şi cetăţenii statului respectiv. Excepţie
fac autoturismele noi care vor fi taxate în ţara în
care vor fi înmatriculate şi unde persoana îşi are
reşedinţa de bază.
 Politica fiscală
 1996 – s-a demarat programul de acţiuni pentru
un nou sistem de TVA bazat pe principiul
impunerii în ţara de origine a produsului sau
serviciului şi al aplicării uniforme în toate ţările
UE.
 1993 s- a introdus un regim comun de aplicare a
taxelor de acciză (nivelul minim) produselor
petroliere, ţigărilor, băuturilor alcoolice, gazelor
naturale, cărbunelui şi energiei electrice.
 Politica fiscală
 Impozite şi taxe directe
 14% din PIB-ul comunitar.
 Aceste impozite au crescut mai accelerat
la persoanele fizice, decât la cele juridice.
 Nu există, la nivel comunitar, o armonizare
deplină a legislaţiei în materie de impozite
directe şi nici o coordonare relevantă în
acest domeniu.