Curs nr.

ADEZIUNEA LA SMALŢ ŞI DENTINĂ

Buonocore (1955) – gravarea acidă

Black (1917) – preparare largă şi extensie preventivă

Azi – epoca stomatologiei adezive – tehnici conservative

Avantajele tehnicilor adezive

 Faţă de tehnicile clasice cantitatea de ţesuturi sănătoase

îndepătate este mai redusă

 Reducerea microinfiltrării la interfaţa dinte-restauraţie: scade

sensibilitatea posoperatoare, colorarea marginală şi cariile
secundare

 Stressul funcţional este mai bine transmis şi distribuit

 Obturaţiile deteriorate pot fi reparate iar cele dezlipite pot fi

refăcute fără pierdere de substanţă dură

 Permit expansiunea în domeniul stomatologiei estetice cu metode

simple şi cu un cost redus
Indicaţii extinse pentru stomatologia adezivă

 Iniţial răşinile adezive au fost folosite în restaurarea: cariilor,

fracturilor coronare, eroziunilor şi leziunilor de abrazie cervicale

 Tehnicile moderne permit corectările estetice de formă, poziţie,

dimensiune sau culoare

 Răşina plasată mezial rezolvă diastema, incizal lungeşte

coroana clinică, vestibular poate modifica culoarea dintelui

 Restaurări directe sau indirecte în cavităţile de clasa I sau II-a

 Tehnicile adezive permit cimentarea restaurărilor ceramice în

zonele anterioare sau posterioare, faţete, obturaţii de amalgam,
combaterea hipersensibilităţii dentinare,bracketsuri, imobilizări,
reparare de lucrări ceramice, sigilarea de şanţuri şi fosete
Principiile adeziunii

Adeziune= ataşarea unei subtanţe la alta

Forţa adeziunii este capacitatea de a rezista la forţele de separare

Durabilitatea este rezistenţa în timp a adeziunii

Adeziunea se referă la forţele sau energia moleculelor sau atomilor la

interfaţa ce menţine două faze împreună

Patru teorii încearcă să explice adeziunea:

Mecanică - aderenţa
Adsobţie – primară (ionică,covalentă) şi secundară (hidrogen,dipoli, London)
Difuziune
Electrostatică
 Prima necesitate pentru a apare adeziunea este ca cele două
materiale să fie suficient de aproape.

În afara contactului intim, este necesară o tensiune suprficială

mai redusă decât a suprafeţei pe care aderă pentru a se realiza
umezirea

Umezirea unei suprafeţe

este caracterizată de
unghiul de contact al
picăturii plasate pe
suprafaţă
Adeziunea la smalţ este deci mai uşor de realizat
(hidroxiapatită)

Dentina având o compoziţie heterogenă este mai dificil de

obţinut (hidoxiapatită şi colagen)

Saliva şi smear layerul interferează cu adeziunea

Cimentul ionomer este singurul cu adezivitate intrinsecă

Răsinile utilizează atât la smalţ cât şi la dentină primar legătura

micromecanică
FACTORI CARE AFECTEAZĂ ADEZIUNEA LA
STRUCTURILE DENTARE

 Proprietăţile fizico-chimice ale substratului şi ale

adezivului

 Proprietăţile sstructurale ale aderentului (heterogen)

 Formarea de contaminanţi de suprafaţă în timpul

preparării

 Stressul extern care interferă cu procesul de legare

 Mediul bucal cu: umezeala, stressul fizic, variaţii de

temperatură şi pH, componenta dietei şi obiceiuri
masticatorii
Aspecte ale componenţei şi structurii smalţului şi dentinei

Smalţul matur are 95%-98% conţinut anorganic (hidoxiapatită) 4%

apă şi 1% conţinut organic la ttoate nivelele

Este structurat sub formă de cristalite (prisme) şi are o organizare

omogenă

Dentina are 70% conţinut anorganic 12% apă şi 18% conţinut

organic (colagen) variabil în funcţie de apropierea de pulpă

Este organizat în dentină intertubulară şi peritubulară (structură

heterogenă

Canalicule dentinare radiază dinspre pulpă spre smalţ, diametrul

variază de la 2,5 microno la 0.8 microni şi densitatea de la 45.000 la
20.000/mm²

Fiecare canalicul este încojurat de o zonă hipermineralizată în timp

ce dentina intertubulară conţine mai mult colagen
Aspecte ale componenţei şi structurii smalţului şi dentinei

Tubulii dentinari conţin un flui ce scaldă prelungirile odontoblastice

şi au o membrană organică lamina limitans

Datorită structurii în evantai 96% din dentina superficială este

intertubulară şi fluidul este 1% iar la nivelul pulpei 12% este
dentină intertubulară şi 22% este apă

Fluidul dentinar din tubuli este impins uşor dar constant dinspre
pulpă
Modificări în structura dentinară

Dentina este un ţesut dinamic ce suferă

modificări fiziologice şi patologice

Comportamentul ei faţă de eroziune şi abrazie

este diferi de cel din carie

Dentina suferă o scleroză fiziologică în

îmbătrânire şi o scleroză patologică la iritanţi
minori sau medii (abrazie, eroziune)

În carii apare dentina terţiară sau de reparaţie ce

duce la hipermineralizare (whitlockite)

În zona cervicală scleroza duce la una spect

sticlos cu tubulii aproape complet închişi şi
apoziţie de dentină peritubulară şi cristale
romboidale
Smear layer
Când dintele este manipulat cu
instrumentarul mobil sau manual apare un
strat aderent de debruri (smear layer)

Acest strat interferează cu adezivii

Este compus din pulbere de hidoxiapatită,

colagen alterat, salivă, bacterii şi are o
grosime de la 0.5 la 5 microni şi are o
structură poroasă

La nivelul tubulilor formează nişte capace

(smear plugs), şi reduce permabilitatea
dentinei cu 86%

Substanţele acide de condiţionare eficace

sunt: acidul citric, poliacrilic, lactic şi fosforic
– soluţiile de curăţare (Tubulicid) şi apa
oxigenată au un efect redus –
Umiditatea externă şi internă a dentinei

Premeabilitatea dentinei este mai mare la nivelul coarnelor pulpare

şi mai redusă în rest ocluzal decât proximal, dentina coronară fiind
mai permeabilă decât cea radiculară

Îndepărtarea smear layerului creşte umiditatea suprafeţei dentinare

ceea ce crează prbleme pentru adezivii hidrofobi

Nu se obsevă diferenţe legate de profunzime când smear layerul

rămâne
Umiditatea adezivilor

Pentru a fi eficace adezivul trebuie să umezească suficient

suprafaţa solidă, să aibă o vâscozitate redusă care să
penetreze microporozităţile, şi să dizloce aerul şi umezeala în
timpul creării legaturii

Primerii disponibili conţin agenţi de creştere a umidităţii

(HEMA) şi solvenţi de tip etanol sau acetonă ce elimină aerul
şi apa rapid

Polaritatea monomerului şi a polimerilor trebuie să fie similară,

altfel nu se amestecă

În adeziunea pe dentină colagenul reprezintă un polimer,

primerul şi monomerul răşinii crează legături micromecanice
cu el
Contracţia de polimerizare a răşinilor restauratoare

Rearanjarea monomerilor în timpul polimerizării duce

inevitabil la contracţie volumetrică de priză

In condiţii clinice contracţia este limitată de legătura cu

pereţii cavităţii

Dacă legătura este mai slabă este la interfaţa cu dentina,

sistemul adeziv compozit rezistă dar interfaţa răşină
dentină cedează
Compensarea contracţiei de polimerizare

Deformarea plastică (Flow)

Deformarea plastică se face în timpul

prizei şi compensează parţial
contracţia de priză

Compozitele fotopolimerizabile ce fac

priza mai rapid decât cele
autopolimerizabile

Restricţii în deformarea plastică sunt

date de configuraţia restaurării
(factorul C). Factorul C este raportul
dintre suprafeţele legate cu adeziv şi
cele libere. Cu cât este mai mare cu
atât contracţia este mai accentuată
Compensarea contracţiei de polimerizare

Deformarea plastică (Flow)

De exemplu la cavităţile de clasa V pentru a reduce contracţia se

recomandă o formă mai plată şi cu unghiuru mai ascuţite

Cimentul ionomer de sticlă utilizat ca bază reduce de asemenea

contracţia de priză

Bowen recomandă introducerea de blocuri de sticlă sau ceramică în

răşină înainte de polimerizare (megaimplante)

Polimerizarea moale (soft) sau “în rampă” ar putea fi o altă soluţie

Deocamdată singura tehnică confirmată este cea a polimerizării în

straturi subţiri
Expansiunea higroscopică

Absorbţia de apă compensează contracţia de priză a răşinii

Din nefericire acest proces are loc după priza adezivului legătura
fiind deja afectată

La compozitele microâncărcate se poate produce o expansiune

ce depăşeşte cavitatea

Efecte nedorite apar şi la cavităţile de clasa V-a

Elasticitatea

Dacă legătura dinte răşină se

păstrează rigiditatea după priza
primară compensează restul
contracţiei de priză

Din această perspectivă compozitele

MFR se comportă mai bine decât cele
hibride

Adezivii vâscoşi ce formează un strat

mai gros compensează prin
elasticitatea lor stressul de priză

Sigilarea cervicală se realizează prin

aplicarea unei răşini cu vâscozitate
redusă după polimerizarea restaurării
cervicale
Coeficientul de expansiune termică

Transmiterea stressului prin interfaţa restaurare-dinte

Biocompatibilitatea