MATRICEA EXTRACELULARA

 O parte substanţială a volumului ţesuturilor este ocupată de spaţiul

extracelular care coţine o reţea complexă de macromolecule
constituind matricea extracelulară
 NU reprezintă doar o masă inertă cu rolul de a stabiliza structura fizică
a ţesutului
 Matricea are un rol mult mai activ şi complex: controlează mediul în
care se află celulele influenţănd dezvoltarea lor, migrarea, proliferarea
şi funcţiile metabolice
 Componentele matricei pot lega factori de creştere şi hormoni,
asigurînd permanent o abundenţă de semnale pentru celulele care se
află aici
 În diferitele ţesuturi, matricea este specializată pentru anumite funcţii
particulare: rezistenţa (tendoanele), filtrarea (în glomerulii renali) sau
adeziunea
 Proteinele receptoare de pe suprafaţa celulelor se leagă la diferitele
elemente ale matricei asigurînd consistenţa şi rigiditatea ţesuturilor
 Există 2 clase majore de macromolecule:
1. GLICOZAMINOGLICANII (GAG) , molecule
polizaharidice care legate de proteine formează
PROTEOGLICANII
2. PROTEINELE FIBROASE, de 2 tipuri
funcţionale, un tip cu rol structural –colagenul
şi elastina- iar celălalt cu rol de adeziune –
fibronectina şi laminina
 GAG sînt lanţuri polizaharidice neramificate, foarte lungi,
formate din unităţi dizaharidice repetitive
 Se numesc GAG pentru că unul din glucidele care formează
dizaharidul repetitiv este întotdeauna un glucid aminat, N-
acetilglucozamina sau N-acetilgalactozamina
 Al doilea glucid al dizaharidului repetitiv este acidul uronic
 Atît grupările sulfat ale aminoglucidului cît şi grupările
carbixil ale acidului uronic conferă GAG încărcare electrică
negativă. Ca rezultat al forţelor de atracţie electrostatică,
moleculele leagă diferiţi cationi ( în special Na). Specii ionice
osmotic active, cationii cresc gradul de hidratare al matricei.
Acest lucru determină creşterea turgescenţei matricei
extracelulare, factor ce conferă structurii rezistenţă la forţele
de compresiune
 Funcţie de tipul de reziduuri glucidice, a legăturilor ce se
stabilesc între acestea, a numărului şi localizării grupării
sulfat, se disting 4 clase de GAG:
1. Acidul hialuronic
2. Condroitin sulfat şi dermatan sulfat
3. Heparan sulfat şi heparină
4. Cheratan sulfat
 Cu excepţia acidului hialuronic, toate celelalte clase prezintă
caracteristici comune:
A. Conţin grupări sulfat legate la reziduuri glucidice
B. Sînt molecule scurte (mai puţin de 300 reziduuri glucidice)
C. Formează proteoglicanii
 Este componentul major al matricei care înconjoară celulele
proliferative şi migratoare, în particular, în ţesuturile
embrionare
 Din cauza simplităţii sale ( unităţi diglucidice repetitive
formate din acid glucuronic şi N acetil glucozamina), este
considerat că reprezintă forma primitivă a GAG
 Moleculele de acid hialuronic se leagă de suprafaţa celulelor
migratoare. Din cauza structurii sale hidratate, a naturii
poroase învelişul celular acoperit de acid hialuronic “ ţine la
distanţă ” celulele, una faţă de cealaltă, asigurînd astfel
libertatea lor de mişcare şi de proliferare. Suprimarea mişcării
şi iniţierea ataşării celulare este frecvent corelată cu scăderea
concentraţiei de acid hialuronic. Cînd migrarea celulară este
oprită, moleculele de acid hialuronic sînt degradate de enzima
hialuronidază
 Sînt macromolecule existente în toate ţesuturile conjunctive
 Sînt formaţi dintr-un miez proteic, la care se ataşează
covalent una sau mai multe molecule de GAG (lanţul proteic
este sintetizat pe ribozomii RE iar lanţurile polizaharidice
sînt asamblate pe acest miez proteic mai ales în aparatul
Golgi).
 Proteoglicanii din cartilaje sînt cele mai mari agregate
moleculare cunoscute, o singură moleculă poate fi mai lungă
de 4microni şi cu un volum mai mare decît al unei bacterii.
Asemenea proteoglicani conferă cartilajului proprietăţile
sale caracteristice: consistenţă asemănătoare unui gel şi
rezistenţă la deformare
LEGĂTURA DINTRE LANŢUL POLIPEPTIDIC ŞI UN
GLICOZAMINOGLICAN DIN MOLECULA UNUI PROTEOGLICAN
 COLAGENUL ELASTINA
 Principala componentă a  Filamentele de elastină
matricei reprezintă constituenţii
 Este cea mai abundentă principali ai reţelei de
proteină prezentă în fibre elastice prezente în
organism matricea extracelulară din
 Au fost descrise 12 tipuri piele, vase sangvine sau
de colagen, dintre care plămîni
patru sînt cele mai
comune (I, II, III, IV).
Tipul IV este componentul
major al laminei bazale
ÎNTINDEREA ŞI RELAXAREA REŢELEI DE FIBRE ELASTICE
DIN MATRICEA EXTRACELULARĂ
 Unitatea structurală fundamentală a colagenului este o moleculă
proteică alcătuită din 3 subunităţi: 2 lanţuri α1 şi un lanţ α2.
Cele 3 lanţuri polipeptidice (ce conţin fiecare cîte 1050 AA) se
înfăşoară unul în jurul celorlalte, de la stînga la dreapta, formînd
o structură de triplu helix.
 Fiecare rotaţie completă (tur) a helixului conţine 3 AA, din care
tot al treilea este glicina. În afară de glicină, colagenul mai
conţine prolină şi lizină, AA ce apar de cele mai multe ori sub
formă hidroxilată. Grupările hidroxil ale hidroxiprolinei
participă la formarea legăturilor de hidrogen ce stabilizează
triplu-helixul
 În boala numită scorbut, datorată deficinţei de vit. C, este
inhibată organizarea lanţurilor polipeptidice în triplu-helix.
Acestea sînt rapid degradate sub acţiunea unel enzime numite
colagenază. În consecinţă, matricea extracelulară şi vasele
sangvine devin extrem de fragile – creşte fragilitatea vaselor
capilare, a tendoanelor şi a pielii
 a.Modelul unui lanţ
 de colagen
 b. Modelul moleculei
de colagen formată
din triplu helix de
lanţuri 
 X şi Y pot fi orice
amino-acid
 Locul de sinteză al lanţurilor ce formează colagenul îl
constituie ribizomii ataşaţi de RE. Ca rezultat al translaţiei
la nivel ribozomal sînt sintetizate lanţurile pro-α. Acestea
sînt introduse în lumenul RER
 În lumenul RER reziduurile de prolină şi lizină sînt
hidroxilate, ulterior la acest nivel generînduse molecula de
procolagen
 Din RER procolagenul este transportat în ap. Golgi, unde
se desfăşoară mai multe runde de procesare ce constau în
principal în adaosul de reziduuri glucidice la
hidroxiprolină
 Moleculele de procolagen sînt eliminate din ap. Golgi în
spaţiul extracelular unde molecula de procolagen este
convertită în colagen prin clivări proteolitice. Tot aici
moleculele de colagen sînt asociate pentru a forma fibrilele
de colagen
 Procesele intra şi
extracelulare care
intervin în
formarea
colagenului fibrilar
 Tipul II este forma majoră de colegen din cartilaje. Fibrilele sale
sînt mai mici în diametru şi sînt orientate întîmplător în matricea
vîscoasă de proteoglicani. Asemenea molecule rigide prezintă
rezistenţă la compresiune şi permit matricei să reziste la
deformări şi, aşa cum se întîmplă în articulaţii, să absoarbă
şocul
 În general colagenul fibrilar este organizat în ţesuturi în diferite
moduri, îndeplinind funcţii specifice. Una din organizările cele
mai remarcabile se află în osul matur şi în cornee. În cornee,
fibrele sînt aşezate în straturi:fibrele dintr-un strat sînt dispuse
paralel unele faţă de altele şi perpendicular faţă de fibrele din
stratul adiacent. Acest aranjament asigură structura subţire, dar
rezistentă şi nedeformabilă a corneei.
 Lamina bazală este o structură densă de componente ale
matricei extracelulare, care mărgineşte suprafaţa bazală a
epiteliilor şi a celulelor endoteliale, conectîndu-le cu
ţesutul conjunctiv alăturat. Unul din componentii săi
principali este colagenul de tip IV care formează un reticul
plan, bidimensional. Acesta asigură structură caracteristică
şi rigidă a membranei bazale
 LAMININA FIBRONECTINA
 Glicoproteina majoră a Prezentă în:
laminei bazale  Sînge şi alte fluide
 Este localizată pe faţa favorizănd fagocitoza,
dinspre membrana migrarea celulelor imune,
plasmatică, mediind ataşarea trombocitelor de
legarea laminei bazale de regiunile alterate ale
suprafaţa celulară vaselor sangvine
 Ataşată tranzitor pe

suprafaţa celulară, ca
oligomeri de fibronectină
 În matricea extracelulară,

unde formează fibre

insolubile
 Toate laminele bazale conţin un set comun de proteine şi GAG:
colagen de tip IV, proteoglicanul heparan-sulfat, o proteină mai puţin
cunoscută nimită entactina şi laminina
 Celulele nu se pot lega direct de colagenul de tip IV sau de
proteoglicani. Laminina însă, asigură ancorarea suprafeţei celulare la
membranele bazale. Laminina posedă cel puţin două regiuni de care
se pot lega asemenea receptori
 O categorie de receptori pentru laminină face parte din superfamilia
de receptori numiţi integrine. Fiecare receptor de integrină se poate
lega la una sau mai multe proteine din matrice. De ex. Receptorul
pentru laminină existent în unele celule, se leagă doar la laminină, pe
cînd receptorii existenţi în celulele T ale sistemului imun, se leagă atît
de laminină cît şi de fibronectină
 Lamina bazală este structurată diferit în diferite ţesuturi; această
diversitate poate fi generată de diversitatea receptorilor pentru
laminină pe care îi posedă diferitele tipuri de celule
STRUCTURA MOLECULEI DE LAMININĂ
 Prezenţa fibronectinei pe suprafaţa celulelor de cultură
netransformate, precum şi absenţa ei pe celulele
transformate (tumorale) este primul fapt experimental care
sugerează implicarea în adezivitatea celulară. Prin aceasta,
fibronectina reglează forma celulei şi organizarea
citoscheletului; este esenţială de asemenea în migrarea
celulară precum şi în diferenţierea pe parcursul
embriogenezei
 Este implicată fundamental în procesele de vindecare a
rănilor deoarece facilitează migrarea macrofagelor şi a
altor celule imunologice către ariile afectate, iniţiind şi
procesul de coagulare sangvină prin determinarea
plachetelor de a adera la vasele sangvine lezate
 Este o moleculă dimer formată din 2 peptide similare
 Cele 2 lanţuri sînt legate prin 2 punţi disulfurice. Fiecare
lanţ prezintă domenii globulare ce leagă specific molecule
din matricea extracelulară sau receptori de membrană
 Se cunosc 6 domenii:
1. 2 pentru heparan sulfat
2. 2 pentru fibină
3. Unul pentru colagen
4. Unul pentru receptorul fibronectinei
STRUCTURA RECEPTORULUI PENTRU FIBRONECTINĂ
 Receptorii pentru matrice diferă de receptorii celulari pentru
hormoni prin faptul că ei se leagă de ligand cu o afinitate
relativ slabă, precum şi pentru că sînt prezenţi pe suprafaţa
celulelor în coccentraţii de 10 pînă la 100 de ori mai mari
 Receptorul pentru fibronectină de pe suprafaţa celulelor este
un complex de proteine asociate necovalent, format din 2
polipetide numite α şi β. El funcţionează ca un “linker”
transmenbranar ce mediază interacţiunea dintre
citoscheletul intracelular format din actină şi respectiv
fibronectina ce intră în structura matricei
 Au mai fost descrişi şi alţi receptori (pentru colagen şi
pentru laminină) care sînt organizaţi la fel şi toţi au fost
incluşi într-o clasă aparte de molecule numite integrine.