Inhibitorii sistemului renina-angiotensina-aldosteron

Prof. Dr. Gligor Răzvan

Lehaci Adelina-Abeluşa
Jurje Denisa-Ştefania
MG III, gr III
Hipertensiunea Arterială
• Hipertensiunea arterială reprezintă una dintre cele mai importante
probleme de sănătate fiind de asemenea un important factor de risc
în mai multe boli cardiovasculare, putând duce într-un final la deces.
• Conform ghidurilor OMS şi ISH, hipertensiunea arterială este
definită ca o creştere constantă a tensiunii arteriale sistolice peste
140 mmHg şi/ sau a tensiunii arteriale diastolice peste 90 mmHg la
persoane făra tratament antihipertensiv.
• Cum organismul uman tinde să aduca tot ce reprezintă un exces
înapoi la valorile normale, fiziologic reglarea tensiunii arteriale se
face prin sistemul nervos vegetativ şi sistemul renină-aldosteron-
angiotensină.
 Factori de risc HTA Consecinţe HTA
• Vârsta înaintată (peste 60 de ani) • Boli cronice renale
• Istoricul familial de hipertensiune • Insuficienta cardiaca
• Clima foarte rece
• Infarct miocardic
• Obezitatea
•
• Aport insuficient de sange la
Sexul (hipertensiunea este mai
frecventă la bărbaţi decât la femei) nivelul membrelor inferioare
• Sedentarism • Probleme cu vederea
• Fumatul • Accidente vasculare
• Consumul excesiv de alcool şi
alimente sărate sau grase
• Stresul
• Diabetul
• Ateroscleroza
• Sarcina
Manifestări
Hipertensiunea este însoţită de unul dintre următoarele simptome:
• Modificarea sau pierderea stării de conştienţă cum ar fi letargia;
• Dureri în piept, senzaţie de constricţie sau presiune toracică, palpitaţii;
• Ameţeală;
• Vorbire neclară, deformată sau incapacitatea de a vorbi;
• Epistaxis care nu se opreşte în 5 minute;
• Amorţeală;
• Paralizie sau incapacitatea de a mişca o parte a corpului;
• Tahicardie (accelerarea ritmului cardiac);
• Cefalee severă sau neobişnuită;
• Modificări ale vederii;
• Slăbiciune.
 Sistemul Renină-Angiotensină-
Aldosteron
• Sistemul renină-angiotensină-aldosteron este un sistem neurohormonal
complex cu dublă funcţionalitate, şi anume, cea de controlare a tensiunii
arteriale şi implicit exercitând efecte asupra întregului aparat
cardiovascular, şi de echilibru hidroelectrolitic.
• La originea mediatorilor sistemului RAA se găseşte o alfa-2-globulină
sintetizată în ficat şi anume angiotensinogenul.Acesta se transformă în
angiotensina I sub acţiunea unei proteaze numită renină. Renina este
sintetizată în rinichi, mai precis la nivelul celulelor aparatului
juxtaglomerular, şi este o enzimă cu rol limitat în producerea angiotensinei
I.
• Principalii stimuli pentru eliberarea reninei sunt: alterarea fluxului sanguin
la nivelul glomerului, hiponatremia şi stimularea beta-adrenergică.
 Sistemul Renină-
Angiotensină-Aldosteron
• Mediatorul central al SRA este angiotensina II care are
receptori specifici la nivelul diferitelor organe ţintă.
Angiotensina II se formează dintr-un precursor, angiotensina I,
care sub acţiunea unei enzime denumită enzima de conversie a
angiotensinei (ECA) se transformă în angiotensina II.
• Clivarea enzimatică a angiotensinei II conduce la formarea mai
multor peptide cu activitate biologică. Blocarea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron se poate realiza în două
moduri: prin folosirea unui inhibitor al enzimei de conversie al
angiotensinei şi blocarea receptoriilor de angiotensina.
Inhibitorii enzimei de
conversie ai
angiotensinei (IECA)
• Fac parte din clasa celor mai utilizate antihipertensive,
datorită prevenirii şi reducerii hipertrofiei ventriculare
stângi, dar şi datorită faptului că pot fii utilizate şi în terapia
insuficienţei cardiace.
• IECA realizează activitatea antihipertensivă prin:
 inhibarea conversiei angiotensinei I circulante în angiotensina II
 produce vasodilataţie renală şi creşte natriureza
 reduce secreţia de aldosteron
 inhibă degradarea bradikininei ceea ce va duce la acumulare de
bradikinină ce determină creşterea sintezei de prostaglandine şi
efectele caracteristice (vasodilatator şi diuretic)
 inhibarea formării locale în ţesuturi şi miocard a AGII
 creşterea sensibilităţii la insulină.
Utilizări terapeutice
• HTA şi hipertrofia ventricul stâng
• HTA şi boala coronariană ( infarct miocardic recent)
• HTA şi disfuncţia ventriculară sistolică sau insuficienţa
cardiacă manifestată
• HTA şi DZ cu sau fără nefropatie diabetică incipientă sau
clinic manifestată
• HTA şi microalbuminurie
Efecte adverse
• Tuse seacă, uscată, iritativă, persistentă şi predominant
nocturnă, datorată acumulării de bradikinină,
prostaglandinei şi stimulării vagale.
• Hipotensiunea arterială este des întalnită în cursul primei
doze de Captopril.
• Insuficienţa renală apare foarte rar în cazul tratamentului
cu IECA.
• Hiperpotasemia apare datorită hipoaldosteronismului
datorat scăderii secreţiei de aldosteron.
Contraindicaţii
• Sarcină
• Stenoză bilaterală de arteră renală
• HTA cu insuficienţă renală avansată
• Hipersensibilitate la IECA
• Antecedente de angioedem
• Boli autoimune
 Clasificare:
• Clasa I-a cuprinde Captoprilul, substanţa activă
prin sine şi prin metaboliţii săi
• Clasa II-a conţine substanţe proactive ca
Enalaprilul, care devine eficient după
metabolizarea hepatică în diacid.
• Clasa III-a cuprinde Lisinoprilul, solubil în apă,
care este excretat nemodificat de către ficat.
Captopril
• Se administrează sublingual iar doza orală este de 25-50
mg x 2/zi, până la 150 mg x7zi, administrată pe
nemâncate.
• După absorbţie este metabolizat în ficat având un t 1/2 de 4
- 6 h. 
• În bolile renale captoprilul nu este contraindicat, fiind însă
uneori necesară utilizarea unor doze mai mici.
• În nefropatia diabetică ameliorează proteinuria, prevenind
stadiile finale ale IRC, decesul, transplantul si hemodializa
Enalapril
• Este indicat în: HTA, ICC şi prevenirea ICC, la pacienţi
cu disfuncţie de ventricul stâng asimptomaticã , în special
postinfarct, cât şi în prevenirea evenimentelor ischemice
miocardice. 
• În HTA doza administrată este de 2,5 mg x 2/zi până la 10
mg x 2/zi, în IRC (FG < 40 ml. /min), aceasta va fi redusã.
•  Administrarea IV se poate efectua în crize hipertensive,
1,25 mg. În decurs de 5 min, cu efect hipotensor după 15
min. Doza se reduce la cei cu tratament diuretic, IRC sau
hipotensiune.
 Ramiprilul Fosinoprilul
• Are acţiune de lungă • Se elimină atât pe cale
durată hepatică cât şi pe cale
• Doză unică de 2,5-10 renală, acumulându-se
mg./zi mai puţin în sânge faţă de
• În HTA şi în etapa Enalapril sau Lisinopril.
postinfarct. • În HTA doza variază între
40 - 80 mg./zi.
 Quinaprilul Lisinoprilul
• Se administrează în • Nu este metabolizat în ficat,
special în HTA în doză de este solubil în apă şi se
5 - 10 mg x 1/zi elimină prin rinichi.
• Se poate administra în ICC o
• În ICC în dozã de 2,5 - 5
dată pe zi, iniţial 2,5-5 mg
mg x 2/zi. până la o doză de întreţinere
de 10-20 mg/zi
• În HTA 10-40 mg x 1/zi.
• În IRC şi la vârstnici doza se
scade. 
BLOCANŢII RECEPTORIILOR DE
ANGIOTENSINĂ (SARTANII)
• Sartanii diferă de IECA prin câteva efecte cunoscute şi,
probabil, prin alte câteva mecanisme încă necunoscute.
• Mecanismul de acţiune al sartanilor este reprezentat de
blocarea receptorilor angiotensinei II: tipul AT1 la adult şi
tipul AT2 în ţesuturile fetale (motiv pentru care este
contraindicată, ca şi în cazul IECA, administrarea în cursul
sarcinii).
• Astfel, determină vasodilataţie (direct, prin împiedicarea
acţiunii Ang II asupra fibrelor musculare netede din peretele
vascular, şi indirect, prin scăderea producerii de endotelină) şi
natriureză (prin acţiune directă la nivel renal şi indirect prin
scăderea secreţiei de aldosteron şi vasopresină) având drept
consecinţă scăderea presiunii arteriale. Este de menţionat că,
spre deosebire de IECA, nu blochează degradarea
bradikininei.
• Sartanii, care blochează specific receptorii AT1 ai
angiotensinei, determină stimularea indirectă a receptorilor
angiotensinici de tip AT2 prin creşterea compensatorie a
nivelului de angiotensină II.
• Stimularea acestor receptori este responsabilă de efectul
vasodilatator, antiproliferativ şi de promovare a
diferenţierii celulare şi proceselor de cardioreparaţie, dar şi
de inducerea apoptozei celulare. Deoarece nu cresc nivelul
bradikininei, probabilitatea tusei ca efect advers este mai
redusă.
Indicaţii terapeutice
• În HTA şi hipertrofie ventriculară stângă
• HTA şi disfuncţie ventriculară stângă sau IC
• Drept utilizări speciale, sartanii sunt utilizaţi în nefropatie
diabetică cu sau fără insuficienţă renală
• HTA asociată cu DZ cu sau fără nefropatie clinică sau cu
insuficienţă renală, în prevenirea decesului
cardiovascular, infarct miocardic şi AVC.
Efecte adverse
• În general blocanţii receptorilor de angiotensină sunt
foarte bine toleraţi, comparativ cu IECA.
• Nu cresc concentraţia kininelor
• Blochează selectiv activitatea receptorilor AT2, lăsând
liberă activitatea receptorilor AT2, posibil benefică.
• Insuficienţa renală în stenoza de artera renală
• Hiperkalemie
• Toxicitate fetala.
Contraindicaţii

• Stenoza bilaterală de arteră renală

• Sarcină
Losartan
• Doza uzuală este de 50 mg odată pe zi, şi poate fi
crescută până la 100 mg/zi, când administrarea poate fi în
două prize.
• Efectul unei doze este maxim după 6 ore, iar eficacitatea
este maximă după 3 – 6 săptămâni .
• Reacţii adverse: sunt de natură digestivă: diaree, vomă,
dispepsie, crampe musculare, mialgii, artralgii, insomnii,
prurit, eritem, dermatite şi mai rar respiratorii: congestie
nazală, sinuzite, tuse.
Ibersartan

• Prezintă doza uzuală de 150 mg/zi într-o singură priză,

doză ce este echiactivă în 24 de ore.
• În funcţiile de răspunsul pacientului şi de existenţa unor
afecţiuni renale sau hepatice, dozele pot varia între 75 –
300 mg/zi.
Candesartan
• Doza uzuală este de 8mg/zi într-o priză, în timpul mesei
sau după masă.
• La pacienţii cu risc ( vârsta > 75 de ani, insuficienţă
renală sau hepatică) tratamentul se începe cu 4 mg/zi.
• La nevoie se poate creşte doza la 16 mg/zi sau se
asociază cu hidroclorotiazida în doze mici. Controlul
tensional este eficient şi uniform la o doză unică/zi.
Valsartan
• Doza uzuală este de 80 mg/zi într-o singură priză. Doza
poate fi crescută în cazul unui răspuns necorespunzător,
la 160 mg/zi sau se poate asocia cu cantităţi reduse de
diuretic.
• Nu este necesară ajustarea dozelor la persoanele cu
afecţiuni hepatice sau renale.
Bibliografie
1. http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Antagonistii-receptorilor
-angiotensinei-II-Sartani
2. http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=841&lang=ro
3. https://www.medichub.ro/reviste/farmacist-ro/inhibitorii-enzimei-d
e-conversie-a-angiotensinei-ieca-vs-blocanti-ai-receptorilor-de-angi
otensina-bra-in-hipertensiunea-arteriala-esentiala-id-540-cmsid-62
4. https://
atimures.ro/wp-content/uploads/2013/09/Ovidiu-Bedreag-ACEi.pdf
5. http://
cardionewsflash.blogspot.com/2015/02/inhibitorii-de-neprilizina-o-
noua-tinta.html
6. https://www.contraboli.ro/hipertensiunea-arteriala-cauze-factori-de-
risc-simptome-diagnostic