PREZENTARE

TEMA:RADAR CU DIVERSIFICARE DE
FRECVENTA.

Student:Turculet Victor
Profesor:Romanenco Alexandru
Radar cu diversitate de frecvenţe
 Pentru a elimina problemele datorate fluctuaţiilor suprafeţei
efective a ţintelor, multe sisteme radar utilizează la emisie
două sau mai multe frecvenţe purtătoare. Radarele cu
diversitate de frecvenţă folosesc în general două emiţătoare
care funcţionează simultan, iluminând ţinta cu două
frecvenţe diferite, după cum se observă în figură.
 Semnalele recepţionate sunt prelucrate separat pentru a
asigura coerenţa acestora. Pe lângă câştigul în putere de 3dB
datorat utilizării a două emiţătoare în paralel, folosirea celor
două frecvenţe diferite asigură creşterea performanţelor de
descoperire ale radarului în general cu 2,8dB.
 Prin tehnica folosirii mai multor frecvenţe la emisie se pot obţine distanţe maxime de descoperire sensibil mai
mari, în condiţiile menţinerii constante a probabilităţii de detecţie  şi a nivelului alarmelor false . Altfel spus,
dacă considerăm două sisteme radar cu aceeaşi probabilitate de detecţie şi acelaşi nivel al alarmelor false,
atunci sistemul care utilizează două sau mai multe frecvenţe la emisie va avea o distanţă maximă de
descoperire mai mare decât cel care foloseşte o singură frecvenţă. Explicaţia acestui fenomen constă în
reducerea fluctuaţiilor semnalului ecou datorate modificărilor suprafeţei efective de reflexie a unei ţinte.
Valorile extreme (minime şi maxime) ale suprafeţei de reflexie nu apar în acelaşi timp pe cele două frecvenţe
datorită diferenţei între diagramele de radiaţie secundară ale ţintei pe fiecare frecvenţă. Dacă radiaţia secundară
pe prima frecvenţă are valoarea maximă, radiaţia pe cea de-a doua frecvenţă va avea în general o valoare
minimă. Însumarea celor două semnale recepţionate nu modifică valoarea medie a fiecărui semnal recepţionat.
Aceasta are ca efect „netezirea” semnalului la ieşirea sumatorului celor două canale. Dezavantajul din punct de
vedere militar al acestei tehnici constă în faptul că cele două semnale au spectre de frecvenţă diferite, crescând
astfel riscul ca radarul să fie descoperit de către echipamentele de interceptare inamice.
 Tehnica emisiei pe multiple frecvenţe poate fi implementată practic prin una din următoarele metode:
 Emisia simultană a mai multor impulsuri pe frecvenţe purtătoare diferite, prin utilizarea mai multor emiţătoare
(fiecare cu propriul receptor asociat) care funcţionează în acelaşi timp.
 
 Emisia unei succesiuni de impulsuri, fiecare cu o altă frecvenţă purtătoare; frecvenţa purtătoare este
modificată prin schimbarea frecvenţei astfel:
 de la impuls la impuls (agilitate de frecvenţă),
 în interiorul unui impuls, formând subimpulsuri alipite, fiecare pe altă frecvenţă (diversitate de frecvenţă)
 de la o grupă (salvă) de impulsuri la alta (posibilă doar la frecvenţe de repetiţie ale impulsurilor ridicate).
Descrierea funcționării blocurilor în diagrama bloc.

 Sincronizator
 Sincronizatorul generează semnalele necesare sincronizării în timp a emiţătorului, indicatorului şi a celorlalte circuite asociate.
 Modulator
 Tubul oscilator de putere al emiţătorului este comandat de un impuls de curent continuu de mare putere generat de modulator.
 Emiţător
 The radar transmitter produces the short duration high-power rf pulses of energy that are radiated into space by the antenna.
 Comutator canale
 f1
 f2
 Poarta pentru f1
 Poarta pentru f2
 Figura 2: Commutator canale
 Acesta este un comutator comandat în timp. Impulsurile RF de la intrare sunt transmise pe rând la ieşire, sub comanda unor impulsuri poartă decalate
în timp.
 Comutator antenă
 Comutatorul de antenă asigură conectarea succesivă a antenei la traseul de emisie, respectiv la cel de recepţie, permiţând folosirea aceleiaşi antene
atât pentru emisie, cât şi pentru recepţie. Comutarea este necesară pentru a împiedica pătrunderea semnalelor foarte puternice de la emisie în receptor,
evitând astfel distrugerea acestuia.
 Antena
 Antena transformă semnalele de la ieşirea emiţătorului în unde electromagnetice pe care le radiază în spaţiu în direcţia de interes. Acelaşi fenomen se
desfăşoară în mod invers la recepţie
Continuare descriere…
 Selector frecvenţă
 Selectorul de frecvenţă este un filtru separator de frecvenţe. Acesta separă traseele semnalelor ecou în funcţie
de frecvenţa acestora.
 Receptor
 Receptorul amplifică şi demodulează semnalele RF recepţionate. Semnalele de ieşire vor fi semnale de
videofrecvenţă.
 Circuit de întârziere
 f2  f1
 oscilloscop
 timpul de întârziere
 Figura 3: Timpul de întârziere
 Pentru a însuma cele două impulsuri, trebuie anulat decalajul de timp dintre ele (ele au fost emise decalat);
primul impuls va fi întârziat până se va suprapune în timp cu al doilea impuls.
 Prelucrare semnale
 Fiecare semnal ecou este prelucrat pe un canal separat. La ieşire ele sunt însumate într-un singur semnal video.
 Indicator
 Indicatorul oferă în mod continuu operatorului o reprezentare grafică uşor de înţeles a poziţiei relative a
ţintelor în spaţiu
Ecuaţia radarului cu diversitate de frecvenţe
 Ecuaţia radiolocaţiei dedusă anterior nu depinde de tipul modulaţiei utilizate şi poate fi utilizată la modul
general pentru toate sistemele radar. În practică sunt utilizate alte variante ale acestei ecuaţii, pentru o cât
mai exactă analiză a fiecărui sistem radar în parte.
 Pentru creşterea probabilităţii de descoperire a unui radar cu diversitate de frecvenţă (ex. radarul ASR-910)
sunt utilizate două impulsuri modulate pe două frecvenţe purtătoare diferite, care sunt emise în spaţiu la un
interval foarte scurt unul după celălalt. Presupunând că între cele două frecvenţe există un ecart suficient,
semnalele ecou de la o ţintă fluctuantă sunt decorelate din punct de vedere statistic. Netezirea acestor
fluctuaţii are ca efect o îmbunătăţire a raportului semnal/zgomot, ceea ce se manifestă fie prin creşterea
distanţei maxime de descoperire, fie prin îmbunătăţirea probabilităţii de detecţie.
 În ecuaţia radiolocaţiei am notat prin termenul Lges pierderile la modul general. Acest termen include şi
pierderile de fluctuaţie L f. Probabilitatea de detecţie este invers proporţională cu pierderile de fluctuaţie L f.
 Putem utiliza următoarea relaţie:

 ne = numărul de eşantioane statistice independente

 Lf (1) = pierderile de fluctuaţie ale unei ţinte de tip Swerling-I
Numărul de eşantioane statistice independente este o funcţie de lăţimea benzii
diversităţii de frecvenţă Δf (acesta este decalajul de frecvenţă între cele două impulsuri
emise) şi de frecvenţa de corelaţie a ţintei fc.

Rezultă că:

 În aceste condiţii putem determina reducerea pierderilor de fluctuaţie:

 Dacă nu luăm în considerare dublarea puterii de emisie datorată utilizării a două emiţătoare, distanţa maximă de
descoperire nu poate fi îmbunătăţită prin utilizarea diversităţii de frecvenţă datorită pierderilor cauzate de fluctuaţie.
 Deoarece pierderile datorate fluctuaţiilor cresc puternic odată cu mărirea probabilităţii de detecţie, efectul folosirii
tehnicii diversităţii poate considerat ca o creştere a contrastului. Semnalele ecou puternice sunt amplificate şi mai
mult, iar semnalele slabe (probabilitatea de detecţie în jur de 40…60%) sunt mai puţin influenţate. Pentru
probabilităţi de detecţie mai mici de 35% apar pierderi datorate diversităţii.
Frecvenţa de repetiţie a impulsurilor

 Frecvenţa de repetiţie a impulsurilor (FRI) reprezintă numărul

impulsurilor emise de radar în unitatea de timp (secundă) (În
engleză: PRF - Pulse Repetition Frequency).
 Sistemul radar emite în spaţiu un impuls de sondaj (modulat pe
frecvenţa de emisie), apoi recepţionează eventualele reflexii ale
acestui impuls de la ţinte până la emisia următorului impuls de
sondaj. Intervalul de timp între începutul unui impuls de sondaj şi
începutul următorului impuls poartă denumirea de perioadă de
repetiţie a impulsurilor, notată TR. (În engleză: PRT – Pulse
Repetition Time). Într-o perioadă de repetiţie radarul va emite un
timp egal cu durata impulsului şi va recepţiona în rest. Perioada de
repetiţie este egală cu inversul frecvenţei de repetiţie a impulsurilor:
 Frecvenţa de repetiţie a unui radar determină abilitatea
acestuia de a măsura distanţa ţintelor fără existenţa
ambiguităţilor, precum şi durata unui interval de
prelucrare coerentă (şi implicit posibilitatea de rejecţie a
clutter-ului de către radar). Pentru măsurarea fără
ambiguităţi a distanţei unei ţinte, intervalul dintre
impulsuri (perioada de repetiţie) trebuie să fie mai mare
decât timpul necesar impulsului să ajungă la ţintă şi să
se întoarcă înapoi (timpul de întârziere). Distanţa
maximă fără ambiguităţi este dată de formula: