VIRUSOLOGIE

CURS 1
 CARACTERE GENERALE SI
STRUCTURA VIRUSURILOR
• Virusurile sunt microorganisme
submicroscopice, cu diametrul de ordinul
nm (10-9m);
• dimensiunile lor fiind de 1000 ori mai mici
decat ale bacteriilor (care au dimensiuni
de ordinul micronilor/10-6 m).
 CARACTERE GENERALE SI
STRUCTURA VIRUSURILOR
• Virusurile nu vor putea fi retinute de catre
filtrele utilizate in mod normal pentru
sterilizarea lichidelor termolabile; acest
lucru a justificat denumirea initiala a
virusurilor de agenti filtrabili.
• Dimensiunile virusurilor sunt variabile,
incepand cu 20-30 nm (PicoRNAvirusuri),
pana la 300nm (Poxvirusuri).
 CARACTERE GENERALE SI
STRUCTURA VIRUSURILOR
Electronomicroscopic, se observa ca structura virusurilor este
mult simplificata comparativ cu a celulelor: virusurile sunt
mai simplu structurate (fig. 1):
• in centru se gaseste acidul nucleic (ADN sau ARN),
• inconjurat de structuri proteice care formeaza capsida virala
cu simetrie variabila (cubica, hexagonala…);
• aceste doua structuri constituie impreuna nucleocapsida,
Unele virusuri mai au la suprafata un invelis suplimentar
numit anvelopa cu o compozitie complexa;
• glicoproteinele virale de la suprafata virionului au rol in
atasare la structurile tinta sau la suprafata hematiilor
(proprietate utila in identificarea virusurilor prin fenomenul de
hemadsorbtie si hemaglutinare, respectiv
hemaglutinoinhibare); aceste structuri pot avea si alte roluri,
ca antigenicitatea, detinand un rol major in raspunsul imun.
Fig. 1– Structura generala a
virusurilor
Fig 2. Forma virusurilor: sferica (A),
bastonas (B), obuz (C)
• Forma virusurilor este
variabila (fig. 2):
sferica (cu prelungiri
butonate:
Orthomyxovirusuri,
Paramyxovirusuri),
bastonas,
prismatica
(Poxvirusuri), obuz
(Rhabdovirusuri).
 Definitie virion

• Denumirea de virion se atribuie particulei

virale mature, infectioase; este forma de
existenta extracelulara a virusului.
 Replicarea virusurilor
Replicarea (multiplicarea virusurilor):
• se poate efectua doar in structuri vii, deoarece
virionul este inert din punct de vedere
metabolic, neavand organite celulare care sa
sintetizeze proteinele; pentru a se putea
multiplica virionul are nevoie de metabolismul
unei celule vii;
• formarea de noi virioni se realizeaza in celulele
infectate;
• metabolismul celulei gazda este „deturnat” in
favoarea sintezei proteinelor virale.
 Replicarea virusurilor
Replicarea virusurilor urmeaza o succesiune de evenimente:
• 1. virusurile recunosc receptorii specifici de la suprafata celulelor
tinta;
• 2. penetrarea virionului in citoplasma se face prin:
– a. endocitoza (viropexie) sau
– b. prin fuziunea anvelopei cu membrana celulara activata a gazdei;
• 3. urmeaza decapsidarea virionului cu eliberarea acidului nucleic;
• 4. acidul nucleic in functie de natura sa, poate urma una din
urmatoarele cai:
– a. se poate integra ca atare in genomul gazdei (virusurile cu ADN),
– b. se poate integra in genomul gazdei dupa reverstranscrierea *ARN in
ADN in prezenta unei enzime: reverstranscriptaza (de exemplu
retrovirusurile: HIV);
– c. poate ramane liber in citoplasma (unele virusuri cu ADN si
majoritatea virusurilor cu ARN).
 Replicarea virusurilor

• 5. are loc replicarea acidului nucleic:

– a. odata cu cel al gazdei sau
– b. independent;
• 6. in paralel are loc transcriptia ADN viral sau ARN viral in ARNm;
• 7. prin traducerea mARN, se sintetizeaza proteinele structurale si
• functionale;
• 8. are loc asamblarea intracelulara a virionilor (intracitoplasmatic
sau intranuclear) si invelirea lor (virusurile cu anvelopa);
• 9. in final virionii gata asamblati vor fi eliberati din celula prin liza
celulara sau exocitoza (inmugurire, fara liza);
• 10. virionii vor invada alte celule si procesul se reia.
 Cultivarea virusurilor
Neavand metabolism propriu, virusurile nu pot fi
cultivate pe medii de cultura artificiale.
In laborator izolarea virusurilor se face in
sisteme vii reprezentate de:
• animale de laborator (maimute, iepuri, cobai,
soricei…)
• ou embrionat de gaina,
• culturi de celule, care pot fi: culturi primare
(tesuturi: rinichi de maimuta), celule diploide
(embrionare) si linii celulare (derivate din
tesuturi tumorale).
 Nomenclatura virusurilor

• La denumirea Familiei se adauga sufixul

„viridae”, iar cand se denumeste Genul
se adauga sufixul ”virus”.
 Nomenclatura virusurilor
Clasificarea virusurilor presupune existenta unor
criterii de includere in aceeasi Familie:
– natura acidului nucleic (ADN sau ARN),
– simetria capsidei,
– prezenta sau absenta anvelopei.
• In functie de acidul nucleic:
– virusurile cu ADN se numesc Dezoxiribovirusuri,
– cele cu ARN se numesc Ribovirusuri.
• In functie de prezenta anvelopei:
– virusurile fara anvelopa sunt neinvelite,
– cele cu anvelopa sunt invelite.
Transmiterea virusurilor se poate
face pe mai multe cai:
1. Direct:
– a. contact sexual (virusurile hepatitelor B, C, D.., virusul HIV, virusurile
Papilloma, Virusurile Herpes Simplex tip 2 si uneori de tip1…),
– b. sarut (Virusul Epstein Barr, agentul etiologic al Mononucleozei
infectioase, denumita si „boala sarutului”),
– c. maini murdare, alimente (Virusul hepatitei A- epidemice),
– d. aerosoli (virusurile cu tropism respirator: Virusurile gripale si
paragripale, Virusul Sincittial Respirator, Virusul urlian, Virusurile
Coxsackie, Virusul Epstein –Barr, Virusul varicella-Zoster…)
– e. muscatura de animal (virusul rabic),
– f. saliva: virus urlian (oreion), virus rabic (turbarea),
– g. cale hematogena: transfuzii, de la mama la fat (transplacentar),
manopere invazive (operatii chirurgicale, injectii, manopere
stomatologice, tatuaje, acupunctura, gaurirea lobului urechii…) si
transplant de organe (virusurile hepatitelor B, C, D.., virusul HIV,
Cytomegalovirus).
Transmiterea virusurilor se poate
face pe mai multe cai:

• 2. Indirect:
– a. prin vectori (artropode)
– b. prin intermediul obiectelor de uz curent.
 Sursa de infectie
• Sursa de infectie poate fi reprezentata
de:
– a. bolnavul acut in diferite stadii de evolutie,
– b. bolnavul cronic (infectia cu HIV, cu Virusul
hepatitei B, C, D),
– c. purtatorul aparent sanatos,
– d. boala atipica, abortiva, frustra (virusul
urlian),
– e. animale.
 Stadiile infectiei virale
• Stadiile infectiei virale sunt variabile:
– perioada de incubatie (de cele mai multe ori
nespecifica, insotita de un prodrom),
– perioada de invazie (cand apare febra, eventual
frisonul),
– perioada de stare cand apar simptomele
caracteristice,
– perioada de convalescenta, care poate evolua spre:
• vindecare,
• cronicizare sau
• deces.