Acțiunea normei juridice în

timp și spațiu.
Acţiunea normelor juridice în
timp.
 perioada în care norma juridică
produce efecte juridice
 Acţiunea n.j. în timp se analizează din
perspectiva a 3 situaţii:
1. Intrarea în vigoare,
2. Acţiunea n.j.
3. Ieşirea din vigoare.
Intrarea în vigoare a normei
juridice.
 Momentul începând cu care norma
juridică produce efecte juridice.

 Legea intră în vigoare în termen de 3

zile de la data publicării în Monitorul
Oficial sau la o dată ulterioară
prevăzută în textul ei.
 Care este motivaţia stipulării de date
ulterioare de intrare în vigoare a unor
acte normative?

 Necesitatea unor măsuri de ordin

organizatoric, a elaborării de
metodologii de aplicare.
 Din momentul intrării sale în vigoare,
respectarea n.j. este obligatorie.
 Nu se admite scuza ignoranţei, a
sustragerii de la prevederile sale pe motiv
de necunoaştere sau cunoaştere inexactă.
 “Nimeni nu poate invoca necunoaşterea
legii” (“nemo censetur ignorare legem”).
Acţiunea normei juridice.
 Conceptului juridic - “vigoare” - norma juridică este
incidentă tuturor faptelor ce se petrec şi sunt
reglementate de n.j.

 Acţiunea normei juridice în timp este guvernată de

următoarele principii:
- principiul activităţii normei juridice;
- principiul neretroactivităţii normei juridice;
- principiul neultraactivităţii normei juridice.
Principiul activităţii normei
juridice.
 norma juridică activează, produce efecte
juridice pe toată durata ei, respectiv din
momentul intrării în vigoare până în
momentul ieşirii ei din vigoare.

 norma juridică acţionează numai pentru

prezent şi viitor, ea nu-şi întinde acţiunea nici
înainte de intrarea ei în vigoare (nu
retroactivează ) şi nici după ieşirea ei din
vigoare (nu ultraactivează).
Principiul neretroactivităţii n.j.
 Din principiul activităţii n.j. reiese,
indirect, caracterul neretroactiv al
normei juridice.
 O lege nouă se aplică numai situaţiilor
juridice ivite după intrarea ei în vigoare
dispoziţiile sale neputându-se aplica
faptelor sau actelor juridice ce s-au
petrecut anterior.
Excepţii.
 Excepţia legilor interpretative:

- legi care explică, detaliază reglementările

anterioare fără să le modifice.
- nu cuprind dispoziţii noi, ci doar explică şi
analizează legile vechi în scopul de a-i lămuri
înţelesul.
- fac corp comun cu normele juridice
interpretate, se aplică din momentul intrării în
vigoare a legii interpretate.
Excepţia legii penale şi
contravenţionale mai favorabile.
 În situaţii tranzitorii trebuie să se aplice legea
penală sau contravenţională ale cărei
dispoziţii sunt mai favorabile făptuitorului, fie
că aceasta este legea veche, fie că este legea
nouă.
 Art.13 din Codul penal prevede că, “în cazul
în care de la săvârşirea infracţiunii până la
judecata definitivă a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplică legea cea
mai favorabilă”.
Retroactivitatea expresă.
 rezultă chiar din textul normei juridice,
în sensul că, în textul respectiv există
prevederea expresă că legea se aplică şi
unor situaţii petrecute anterior.
 legiuitorul indică expres caracterul
retroactiv al normelor juridice
respective, el fiind singurul în drept să
facă o lege să retroactiveze.
Principiul neultraactivităţii n.j.
 nu se poate aplica după ieşirea ei din
vigoare, ea neputându-şi extinde
efectele după acea dată.

 fac excepţie normele juridice penale cu

caracter temporar sau excepţional, sub
imperiul cărora s-a comis fapta, şi
norma juridică penală mai favorabilă.
Ieşirea din vigoare a normei
juridice.
 Ieşirea din vigoare = îşi încetează
acţiunea, nu mai produc efecte juridice.

 Modalităţi:
- ajungerea la termen,
- desuetudinea şi
- abrogarea normelor juridice.
Ajungerea la termen.
 rezultă din textul actului normativ
 Normele juridice temporare sunt acele norme
care au stabilită durata printr-o dată fixă,
situaţie în care se numesc legi cu termen.
 Când legile sunt date pentru anumite situaţii
provizorii, excepţionale (stare de război,
calamitate etc.), ele se numesc legi
excepţionale.
 Normele juridice cu termen sau
excepţionale îşi încetează activitatea
când ajung la termenul fixat în textul
actului normativ sau când încetează
starea excepţională care le-a generat.
 “Prezenta lege intră în vigoare la data
de……..şi se aplică până la data de……,
sau pe o durată de....”.
Desuetudinea.
 Determinată de trecerea timpului care
face ca aplicarea lor să nu mai fie de
actualitate, să nu mai aibă obiect de
reglementare, să fie depăşite de realitate.
 O normă juridică cade în desuetudine,
atunci când ea nu este abrogată nici
expres nici tacit, este în vigoare doar
formal, fără însă să se mai aplice
Ex. desuetudine.

 normele juridice care reglementau

funcţionarea cooperativelor agricole de
producţie desfiinţate în urma
evenimentelor revoluţionare din 1989,
au încetat să se mai aplice respectiv, au
căzut în desuetudine, fără a fi abrogate.
Abrogarea.
 modalitatea clasică, cea mai frecventă de
ieşire din vigoare în tot sau în parte a
normelor juridice.
 cauza de încetare a acţiunii normei juridice
ale cărei dispoziţii nu vor mai produce efecte
juridice datorită intrării în vigoare a unei
norme juridice noi, care conţine dispoziţii
contrare celei vechi (actus contrarius).
 abrogarea este de două feluri: expresă şi
tacită.
 Abrogarea expresă poate fi, directă şi indirectă.

 Abrogarea expresă directă, există când noul act normativ

stipulează în mod expres şi nemijlocit în conţinutul său, care act
normativ, părţi sau articole din acel act, se abrogă. De exemplu,
în actul normativ nou prevede că “de la data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă legea nr…….”.

 Abrogarea expresă indirectă, există când actul normativ nou

prevede în textul său că se abrogă toate prevederile sau actele
normative contrare dispoziţiilor sale, fără însă să le menţioneze
în mod expres. De exemplu, actul normativ nou stipulează că
“pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice
dispoziţie contrară”.
Abrogarea tacită sau implicită, există atunci când legea
nouă nu cuprinde nici o prevedere expresă (directă sau
indirectă) de abrogare, dar prin reglementările pe care
le cuprinde se abate de la vechea reglementare. Norma
juridică nouă reglementează diferit în comparaţie cu
norma juridică veche, dispoziţiile sale fiind în
contradicţie şi incompatibile cu cele anterioare.
Pentru abrogarea tacită a normei juridice anterioare se
cere existenţa unei contradicţii între două norme
juridice, a incompatibilităţii lor şi deci a imposibilităţii
de a se aplica simultan.
Acţiunea normelor juridice în
spaţiu.
 Normele juridice acţionează în spaţiu,
asupra teritoriului unui stat,
reglementând conduita persoanelor
aflate pe acel teritoriu.
 Normele sale juridice acţionează în
teritoriul asupra căruia statul respectiv
îşi exercită suveranitatea.
Teritoriu.
 Spaţiul geografic cuprins între frontierele de stat legal
stabilite prin acte interne sau convenţii internaţionale
încheiate între ţările limitrofe.
 În noţiunea de teritoriu sunt cuprinse, în sens juridic,
următoarele elemente: suprafaţa terestră, apele
interioare, marea teritorială, subsolul şi spaţiul aerian
corespunzător acestora.
 Prin extensie, se consideră că din teritoriul ţării fac
parte şi navele şi aeronavele româneşti oriunde s-ar
afla, ca urmare a extinderii efectelor spaţiale ale
dreptului intern ale cărui dispoziţii se aplică şi în
interiorul acestora
Principiul teritorialităţii.

 legea unui stat produce efecte asupra

întregului său teritoriu, adică îşi extinde
consecinţele numai în limitele teritoriului
statului suveran, fiind exclusă acţiunea
normelor altor state.
Excepţiile de
extrateritorialitate.

 pe teritoriul unui stat sunt persoane şi

locuri asupra cărora nu se aplică
normele juridice ale statului respectiv

 aplicarea normelor juridice ale unui stat

se recunoaşte pe teritoriul altui stat.
Excepţii de extrateritorialitate

a) imunitatea diplomatică;

b) regimul juridic al consulilor;

c) regimul juridic al străinilor şi al persoanelor fără

cetăţenie;

d) regimul juridic al cetăţeanului aflat în străinătate;

 Imunitatea diplomatică.
 exceptarea persoanelor care desfăşoară
activităţi diplomatice de la jurisdicţia
statului străin pe teritoriul căruia se
găsesc.
 inviolabilitatea persoanelor +
inviolabilitatea reşedinţei agentului
diplomatic + sediului reprezentanţei
diplomatice.
 Imunitatea diplomatică priveşte
inviolabilitatea agentului diplomatic, dar şi pe
cea a reprezentanţelor diplomatice (local,
locuinţa particulară a diplomatului), a
mijloacelor de transport, a corespondenţei,
actelor sau documentelor arhivei, a curierului
diplomatic şi a valizei diplomatice. Drepturile
patrimoniale ale reprezentantului diplomatic
sunt inviolabile numai dacă sunt legate de
atribuţiile de serviciu.
 Inviolabilitatea persoanei agentului diplomatic
constă în faptul că acesta nu poate fi reţinut,
arestat sau judecat în cazul săvârşirii unei
infracţiuni.
 Inviolabilitatea implică şi faptul că agenţii
ordinii publice ai statului acreditar nu au
acces în sediile misiunii diplomatice decât cu
consimţământul şefului misiunii respective.
Regimul juridic al
consulilor
 Misiunile consulare s-au creat pentru
ocrotirea intereselor economice, culturale şi
juridice ale statului care le stabileşte, precum
şi ale cetăţenilor săi, care se află în ţara de
reşedinţă.
 Imunităţile consulare - reglementare similară
cu cea a imunităţilor diplomatice.
 Funcţionarii consulari beneficiază de
inviolabilitate personală, de imunitate de
jurisdicţie civilă şi penală, de scutiri fiscale şi
vamale.
 Regimul juridic al străinilor şi
apatrizilor.
 Se cunosc trei forme de reglementare a
regimului juridic al străinilor, respectiv:

 regimul naţional,
 regimul special şi
 regimul clauzei naţiunii celei mai
favorizate.
 Regimul naţional.

 se acordă străinilor în condiţii de

reciprocitate toate drepturile de care se
bucură proprii cetăţeni (drepturi civile,
economice, sociale şi culturale), cu
excepţia drepturilor politice (dreptul de
a alege, de a fi ales).
 Regimul special.

 pentru cetăţenii străini şi apatrizi a unor

drepturi prevăzute special în pacte şi
tratate internaţionale sau în legile
interne.
 Regimul clauzei naţiunii celei
mai favorizate.

 Statul de reşedinţă acordă străinilor

aflaţi pe teritoriul său acelaşi tratament,
la fel de avantajos, ca cel acordat
cetăţenilor unui stat terţ, considerat ca
favorizat, deci, le conferă drepturi ce nu
pot fi mai restrânse decât drepturile
recunoscute oricărui alt stat.
 Regimul juridic al
cetăţeanului aflat în
străinătate
- principiul personalităţii legii penale - legea penală
română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara
teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român,
sau fără cetăţenie, dar cu domiciliul în ţară.
- principiul universalităţii legii penale - stabileşte că
legea penală română se poate aplica şi altor fapte
săvârşite în străinătate sau împotriva statului român
sau al unui cetăţean român de către un cetăţean
străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu
domiciliază în România, dacă fapta penală săvârşită
este dublu incriminată
 - principiul realităţii legii penale - legea
penală română se aplică infracţiunilor
săvârşite în afara teritoriului ţării, contra
statului român sau contra unui cetăţean
român, prin care s-a adus o vătămare gravă
integrităţii sau sănătăţii unui cetăţean român,
de către un cetăţean străin sau de o persoană
fără cetăţenie, care nu domiciliază pe
teritoriul ţării”.