Inventarea radioului

În istoria ştiinţei nu sunt puţine cazurile în care o

invenţie este revendicată de mai multe persoane
sau, după decesul acestora, este atribuită mai
multor persoane, dând prilej unor controverse
aprinse, adeseori fără finalitate.

În cazul radioului lucrurile nu sunt clare şi nu se poate pune problema

recunoaşterii unui unic inventator. De nenumărate ori idei care au
schimbat radical viaţa oamenilor şi cursul istoriei au „plutit în aer” şi
i-au inspirat în perioade de timp extrem de apropiate pe cei dăruiţi cu
geniul necesar transformării lor în valori ale întregii umanităţi. Acesta
este şi cazul celor doi oameni cărora le datorăm noi, radioamatorii
existenţa însăşi a pasiunii noastre minunate.
Popov Guglielmo Marconi
La baza apariţiei radioului se află Guglielmo Marconi, un fizician
italian care a preluat ideile altor inventatori şi le-a pus împreună,
realizând primul „radiotelegraf” reuşit.
In 1894, omul de ştiinţă englez sir Oliver Lodge a trimis un
semnal asemănător codului Morse la o distanţă de peste 800 m.
Din nefericire pentru ei, Hertz şi Lodge au privit undele radio ca
pe o curiozitate ştiinţifică, în loc să le considere un fenomen cu
implicaţii practice. Bineînţeles că nu toată lumea gândea la fel.
Un cercetător rus, Aleksandr Stepanovici Popov, a imaginat o
serie de aplicaţii practice, printre care şi posibilitatea
transmiterii şi recepţiei unor semnale între puncte aflate la
distanţe de kilometri, un posibil avantaj în cazul comunicării cu
vapoarele aflate în larg. Într-adevăr, în Rusia, Popov este
considerat adevăratul inventator al radiotehnicii.
În 1895, Popov a construit un receptor care detecta undele electromagnetice din atmosferă şi a afirmat că acel
receptor va putea într-o zi să capteze semnale generate. În 1896, a demonstrat această posibilitate în cadrul unui
experiment ce a avut loc la Universitatea din Sankt Petersburg. În timp ce Popov lucra în Rusia, Marconi făcea
acelaşi lucru în Italia. De fapt, acesta a realizat o serie de experimente la reşedinţa familiei sale din Bologna, unul
dintre ele fiind încercarea de a amplifica un semnal şi de a-l trimite într-un punct situat pe versantul opus al unui
deal. A reuşit acest lucru conectând capătul transmiţătorului său de capătul unui cablu lung de sârmă ce se afla în
vârful unui
În ciuda stâlp.
imediatului său succes, autorităţile italiene nu au manifestat un interes deosebit pentru realizările sale,
astfel că Marconi a plecat la Londra.
Cu ajutorul unui văr din Irlanda, a pregătit şi a obţinut un brevet pentru aparatul său. Dându-şi seama de avantajele
acestui sistem, Oficiul Poştal Britanic l-a încurajat să-şi perfecţioneze dispozitivul. Cu timpul, invenţia sa a
progresat şi a devenit din ce în ce mai puternică, până în clipa în care Marconi a reuşit să trimită un semnal radio
la o distanţă de 15 km peste Canalul Mânecii. Încurajaţi de această realizare, el şi vărul său au fondat Compania
de Telegrafie şi Semnal Fără Fir
În 1894 el a construit primul său receptor radio, care conţinea un aşa-numit coherer, o formă primitivă de
detector de semnale radio, inventat de fizicianul francez Edouard Branly. Coherer-ul consta dintr-o capsulă
umplută cu pilitură de metal, care conduce electricitatea mult mai bine sub influenţa trecerii unor unde
electrice de înaltă frecvenţă. Într-o variantă îmbunătăţită receptorul a fost prezentat în 7 mai 1895 sub
denumirea de „detector de fulgere” membrilor Societăţii ruse de fizică şi chimie, data respectivă fiind
sărbătorită de atunci în Rusia ca Ziua Radioului, deşi iniţial aparatul a fost considerat util doar pentru a
detecta furtunile care se apropiau. Semnale telegrafice transmise fără fir de la o distanţă de 243 de metri
dintr-o altă clădire au putut fi auzite de toţi cei aflaţi în sala de conferinţe. F.F. Petruşevski, preşedintele
Societăţii stătea în faţa tablei, ţinând în mână o hârtie pe care erau înscrise litere alfabetului şi echivalentele
lor în codul Morse. Pe măsură ce semnalele se succedau, Petruşevski se uita pe hârtie şi înscria pe tablă una
câte una literele recepţionate: H E I N R I C H H E R T Z. Era numele marelui fizician german care pentru
prima dată a demonstrat existenţa undelor electromagnetice, previzionate încă din 1864 de James Clerk
Maxwell.

În acelaşi an este publicat şi articolul care descrie descoperirea lui Popov. În 1896 articolul a fost republicat
în Jurnalul Societăţii ruse de fizică şi chimie.

În 1896 (sau la sfârşitul anului 1895) el a îmbunătăţit receptorul realizat de fizicianul şi scriitorul englez
Oliver Lodge, care la rândul său perfecţionase coherer-ul lui Edouard Branly. Popov i-a adăugat acestui
detector de unde radio o sârmă suspendată – antena! -, fiind prima persoană din lume care a făcut acest lucru
– precum şi bobine de şoc menite a neutraliza efectul scânteilor locale.