Sunteți pe pagina 1din 11

JOHN LOCKE

2 9 A U G S U T 1 6 3 2 - 2 8 O C T O M B R I E 1 7 0 4
Semnătura lui John Locke
• John Locke  a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales
de societate și epistemologie. Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate
în centrul spiritualității epocii moderne. În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului.
Fără a fi inițiat în gândirea empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon,
intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism.

•  Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes, personalități tutelare ale
celor două curente antitetice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile
paradigme de raționalitate alternative. Mai puțin cunoscut și comentat este rolul său pe
domeniul filosofiei limbajului. Acesta poate fi considerat inițiatorul paradigmei moderne a limbajului-
instrument de organizare a experienței, și implicit de decupare ontologică a lumii, viziune
instrumentalistă. Ideea de bază este că fiecare limbă sau sistem conceptual nu este altceva decât un
mod particular de a structura și percepe o realitate, care, așa cum ea, în sine însăși, rămâne
inaccesibilă.
• S-a născut la Wrington, Anglia; studiază mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford,
SCURTĂ manifestând o deosebită preferință pentru studiile exacte, medicină și filosofie.

BIOGRAFIE • În anul 1665 este secretar de legație la Cleve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă
vreme, două luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaște un an mai târziu pe Lordul
Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care
se împrietenește și în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum
și pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis și peripețiile vieții lui
John Locke.

• Împărtășind împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar și atunci când


prietenul său a fost Lord Cancelar, cât și atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit să-l
urmeze pe Shaftesbury și când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda, în urma
conflictului cu regele, unde trăiește luându-și diferite nume și schimbând orașele, pentru a
nu fi descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de
Orania. Întorcându-se în patrie, el este numit mai întâi "Commissioner of appeals" iar apoi
"Commissioner of trade and plantages". John Locke moare la Essex la 28 octombrie1704.
INFLUENȚE
• Locke a continuat linia empiric-materialistă a
lui Bacon și Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă
în teoria cunoașterii. 

• Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari


influențe, se intitulează: An essay concerning human
understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. 

• Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în


această operă că toate cunoștințele provin din experiența
senzorială. După el, mintea omului este la naștere ca o foaie
nescrisă: „În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în
simțuri”.
•  Locke a făcut totuși unele concesii idealismului, admițând, alături de experiența internă, ca un
izvor de sine stătător al cunoașterii și formulând teoria calităților secundare, după care
calitățile secundare (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective și numai
calitățile primare (întinderea, figura, mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. Locke nu
înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu simțurile și rolul ei activ.

• Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine
și să separe ideile simple furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de
Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă.

• A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicțiilor sale, filosofia lui Locke a slujit
drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât și idealismului subiectiv a
lui Berkeley.
• Prin lucrarea sa Câteva păreri asupra educației (1693), care a înrâurit puternic dezvoltarea
pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie a unui gentleman de tip
nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez.

• Ideolog al compromisului încheiat între burghezie și nobilime după revoluția engleză din secolul al


XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituționale.

• John Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent


epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri, că își au fundamentul în
experiență. 

• Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoașterii. El


își propune în lucrarea lui fundamentală să dea o "cercetare asupra originii certitudinii și întinderii
cunoștinței omenești, asupra temeiurilor și gradelor credinței, părerii și asentimentului". În legătură
cu problema originilor cunoștinței, Locke ia o poziție contrară raționalismului.
IDEI ÎNNĂSCUTE
• Teoria ideilor înnăscute este o teorie gnoseologică idealistă potrivit căreia în conștiința
omului ar exista de la naștere, independent de experiență, anumite idei (ex. ideea de
număr, de mișcare, de întindere). 

• Teoria ideilor înnăscute a fost susținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și


de alți filosofi. Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de
Locke, Condillac ș.a.

•  Materialismul dialectic respinge teoria ideilor înnăscute, arătând că izvorul tuturor


cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obiectivă.
• Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia
anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără
deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la
percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el
numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este
creator.

• Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte
percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește
senzații (sensations), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează ceea ce se
petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii (reflections). Avem
deci o experiență externă și una internă. Locke ține să sublinieze că experiența
externă este aceea care se produce întâi și că după aceasta ia naștere și experiența
internă.
TEORIA POLITICĂ
• În politică, Locke combate absolutismul și tirania, apără libertatea și
dreptul, vede în puterea legislativă forța supremă. 

• Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și cea federativă, care are


menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. 

• Dacă guvernul, reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci


poporul trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea.

•  Cine încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în stare de


război cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de apărare, un rău
necesar.
SCRISOAREA  DE TOLERANTA
• Concluzia lucrării Scrisoare despre Toleranță este aceea că toleranța promovează
ordinea civilă și armonia prin aceea că face ca termenii participării la o biserică să fie cât
se poate de permisivi.

•  Este responsabilitatea magistratului suveran să reglementeze o practică religioasă în


scopul asigurării păcii, siguranței și securității întregii societăți. 

• Amestecarea în convingerile religioase ale indivizilor este absurdă și nedreaptă.


 Suveranul trebuie să știe cum să-și folosească dreptul de a dispune. În acest cadru,
supușii trebuie să se supun pasiv (nu pot decide împotrivă poruncilor conducătorului). 

• Locke însă delimitează o zona în care supunerea pasivă este imposibilă: convingerile
unui om nu se pot supune autorității și nicio ființă umană nu-și abandonează credința la
ordinul altei ființe.

• Fiecare este pe deplin responsabil pentru convingerile sale și va trebui să răspundă în


fața lui Dumnezeu pentru ele la Judecata de Apoi. Până atunci, magistratul va avea
sarcina de a se îngriji de ordinea civilă, fără să ia locul divinității