P. 1
Enigma Otiliei - caracterizare Personaje

Enigma Otiliei - caracterizare Personaje

5.0

|Views: 87,465|Likes:
Published by Razvan Isac

More info:

Published by: Razvan Isac on Jun 03, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/11/2015

pdf

text

original

Caracterizare personaje

Romanul "Enigma Otiliei" este conceput pe două planuri: destinul unui tânăr, Felix, care înainte de a-şi face o carieră parcurge o criză erotică şi apoi ca istorie a unei moşteniri, în centrul discursului narativ fiind Costache Giurgiuveanu. Portretul acestuia este realizat prin tehnica balzaciană. El este tipul avarului burghez Bătrânul este descris prin prisma lui Felix: "capul era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spână şi din cauza aceasta pătată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de atâta fumat acoperind doar doi dinţi vizibili ca nişte achii de os." Aspectul exterior al casei, apoi interiorul sunt o parte din sufletul zgârcit al bătrânului. El nu acceptă ideea unei servitoare, căci aceasta ar însemna un sacrificiu bănesc. Faptele, întâmplările, vorbele şi gesturile îl definesc tot mai viu pe bătrân. Moş Costache o ţine pe Marina, femeie celibatară, slabă de minte, dar oarecum rudă , în schimbul serviciilor făcute. Singura slăbiciune a acestui bătrân ciudat este Otilia, fiica vitregă. Fata exercită asupra acestuia o mare influenţă, fiind ca un tampon între el şi ceilalţi membri ai familiei, atenuând pe cât posibil răutăţile provocate de avariţia bătrânului. El apreciază obiectele şi chiar oamenii după profitul pe care-l poate obţine prin ei. Deşi îi este apropiat, moş Costache îl înşală şi pe Pascalopol cu o sumă mică, profitând de neatenţia acestuia. Acest lucru îi produce o mare mulţumire. Felix este nepotul lui şi are o sursă importantă de bani, dar şi lui Felix îi micşorează venitul prin diferite ciupeli zilnice. S-ar părea că bătrânul o iubeşte sincer pe Otilia, ceea ce umanizează personajul, dar ezitările cu care se acoperă îl împiedică să ducă actele la bun sfârşit. Actele de generozitate faţă de Felix şi de Otilia sunt destul de rare şi neconvingătoare. Stie că singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este adopţiunea sau întocmirea unui testament în favoarea ei. Nu o face şi abia după primul atac al bolii, speriat de insistenţele cu care rudele îi caută banii, moş Costache intenţionează să treacă o sumă de bani pe numele fetei. Pentru moş Costeche banul reprezintă un scop în sine. La bătrân orice se poate transforma în bani. Imobilele se pot închiria studenţilor şi, când aceştia nu au bani pentru a plăti chiria , se pot confisca bunurile acestora, localurile pot fi închiriate pentru nunţi, cursurile univesitare se vând şi se cumpără printr-o reţea specială a lui moş Costache. In opinia lui moş Costache, băncile nu oferă garanţie pentru banii lui, de aceea îi păstrează în casă. Costache o iubeşte sincer pe Otilia, dar nu întreprinde nimic pentru viitorul ei. In momentul în care primeşte o scrisoare anonimă, defăimătoare la adresa fetei este disperat, voind s-o ferească de răutăţile lumii. Dar nu întreprinde nimic, în faţa banilor dragostea pentru Otilia păleşte. Personajul se îndraptă acum spre tragic. Pe la sfârşitul lui septembrie, bătrânul are un atac urmat de paralizie. In tot timpul bolii, cheile şi cutia cu bani sunt singura lui grijă şi nu se simte bine decât ştiindu-le lângă el. Moartea îi va veni tot de la bani. Stănică află ascunzătoarea lor şi îi fură chiar sub privirile disperate ale bătrânului. Patima fusese pentru el devorantă. Gesturile personajului pun în evidenţă caracterul acestuia. Politeţea lui e servilă, mâinile îi sunt într-o continuă mişcare, orice se leagă de bani îi declanşează o bâlbâială ciudată. La masă are gesturi care îi trădează avariţia: manâncă cu lăcomie, vârând capul în farfurie. Costache este o fire slabă, ezitantă, un fricos, care s-a comportat incorect cu mam Otiliei care i-a lăsat o avere. Moartea lui nu survine natural, ci de pa urma unui şoc,de aceea sfârşitul are valore de simbol. Totuşi autorul a creat în jurul personajului său o aură de simpatie, generată de înţelegerea şi îngăduinţa de care dau dovadă, în raport cu bătrânul avar, Otilia, Pascalopol şi Felix, ei înşişi frustraţi de patima acestuia.

Otilia Mărculescu Este un personaj modern, realizat prin tehnica pluriperspectivistă, în fiecare pagină ea fiind alta. Fata sparge tiparele clasice care reunesc un avar, un arivist, o babă absolută, o fată bătrână, fiind înconjurată de admiratori, iubită de papa Giurgiuveanu şi de tânărul Felix, apoi de Pascalopol. Ea este admirată de băieţii de la Universitate, invidiată de rude, curtată vulgar de Stănică, agasată de Titi. Otilia stârneşte oricui dorinţa de a o stăpâni. Nimeni nu va reuşi cu adevărat. Fiecare va cunoaşte mai mult sau mai puţin din ea, dar Otilia va rămâne, cu toată evoluţia ei, o "enigmă". Cititorului îi este prezentată direct prin intermediul lui Felix Sima, care abia sosit în casa lui moş Costache şi neprimit cum s-ar fi aşteptat, dă să plece. Înainte să-i vadă chipul, îi aude vocea "cristalină". Apoi îi apare în faţa ochilor "fata subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale...". Se prezintă acestuia simplu şi direct. De la început se poartă ocrotitoare cu Felix, îl introduce în atmosfera familiei şi tot ea face prezentările. Portretul fetei este schiţat de la început: "Fata părea să aibă 18 -19 ani. Faţa măslinie cu nasul mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multe bucle şi gulerul de dantelă." Otilia se defineşte prin gesturi, prin fapte prin comportamentul care stârneşte reacţii diferite în jur. Marina, servitoarea privind la fuga fetei spune "A început nebunia". Felix o urmează şi o admiră tocmai pentru această imprevizibilitate. Pascalopol o ocroteşte văzând în ea o posibilă soţie, Costache se lasă mângâiat, Aglae şi Aurica se întunecă de invidie, Stănică nu pierde ocazia să spună "deşteaptă fată", iar Titi să caute un moment să strecoare o obscenitate, convins că nu este nimic rău în aceasta. Camera fetei o prezintă pe aceasta ca într-o oglindă: răsfăţată, dezordonată, înclinată spre lux, copilăroasă, instabilă, dar cu atât mai fermecătoare. Otilia este un personaj modern pentru că derutează, trecând brusc de la o stare la alta. Este conştientă de aceasta, afirmând că are un temperament nefericit, se plictiseşte repede, suferă când este contrariată, este capricioasă. Caracterul ei este pus în evidenţă prin tehnica pluriperspectivistă. Fata apare diferit în ochii celor din jur. Aglae o consideră zănatică, Stănică, aflând de logodna acesteia cu Pascalopol, încearcă să-l determine pe moşier să renunţe la ea spunându-i că e o fată care greşeşte uşor. Aurica e de părere că Otilia este şireată şi destrăbălată, caută numai bărbaţi în vârstă, de aceea nu înţelege cum Felix poate ieşi pe stradă cu ea. Pentru Felix, Otilia este "o fată cuminte" de care se îndrăgosteşte nebuneşte, dar faţă de care are ezitări în a lua hotărâri decisive. Pascalopol o consideră foarte frumoasă, are răbdare cu ea, "e o rândunică", o doreşte de soţie. Mai târziu, Otilia va renunţa la Pascalopol, iar enigma ei se justifică prin faptul că nu are stablitate, e o boemă. Otilia se mişcă într-o lume fixată pentru totdeauna în tipare. Moş Costache nu o înfiiază şi Otilia va fi sacrificată de familia care doreşte atât de mult moştenirea. "Părinţi ai Otiliei sunt aproape toate personajele romanului, căci fiecare, prin mişcarea sa, determină soarta fetei. Aglae e geniul rău, Pascalopol geniul bun, "papa Giurgiuveanu" avarul indecis s-o înfieze, Felix, un tânăr labil, indecis să o salveze. În această lume, se strecoară Otilia, subţirică şi delicată, imprevizibilă şi generoasă, cu un zâmbet de amărăciune pe buze. Felix Sima El reprezintă "vocea autorului", fiind tot timpul martor al evenimentelor şi actor atunci când este nevoie de mişcare, pentru a crea câmp de acţiune celorlalte personaje. El călătoreşte mult, cunoaşte şi prin el cunoaştem multă lume. El este martor şi actor în acelaşi timp. De altfel, intriga romanului se declanşează o dată cu sosirea lui în casa lui Costache Giurgiuveanu.

Potretul fizic al tânărului este realizat prin descriere. Uniforma neagră îi era strâns pe talie ca un vestmânt militar, iar gulerul tare şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc. Faţa îi era juvenilă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr care-i cădeau de sub şapcă. Terminase liceul la Iaşi şi venise la Bucureşti, la tutorele său Costache Giurgiuveanu, să urmeze cursurile Facultăţii de medicină. Tânărul e studios, s-a dedicat cărţilor şi lumea lui adevărată este lumea ştiinţei. Primul contact cu familia Giurgiuveanu îl face chiar în seara sosirii. Otilia este cea care-l prezintă celorlalţi membri ai familiei şi, într-un fel, atenuează contactul dur cu aceştia. Bãtrânul îl primeºte rece, chiar ostil. Aglae îl priveºte cu duºmãnie, vãzând în el un posibil pretendent la moºtenirea lui Costache. Îl numeºte orfan care trebuie sã-ºi facã un rost ca sã nu cadã pe capul altuia. Bãiatul este complexat de situaþia lui de orfan ºi orice aluzie îi trezeºte o puternicã revoltã. Ceilalþi vãd în lipsa pãrinþilor o infirmitate, Otilia însã îl protejeazã din primele momente. Ea devine întruparea feminitãþii. La început, faþã de Otilia nu are decât sentimente de prietenie, apoi totul se transformã în dragoste. Prima noapte în casa lui moº Costache o va petrece în camera Otiliei. Camera fetei devine pentru Felix un tãrâm al visului ºi al misterului feminin. Apropierea de Otilia se produce datoritã faptului cã ea era orfanã, maturizarea lui Felix se va produce rapid ºi Otilia îl va ajuta sã se încadreze în familie. Ea este protectoarea lui, îl ajutã sã se îmbrace, îi cumpãrã chiar o cravatã. Devine din ce în ce mai apropiatã de el. Totodatã, în sufletul lui Felix se naºte un sentiment de gelozie faþã de Pascalopol, moºierul tomnatic, cu o culturã aleasã, la început manifestatã sub forma unei aversiuni faþã de domnul "gras", care stãruie mereu în preajma Otiliei. Transformarea lui Felix în casa din strada Antim se va produce rapid. Libertatea îi risipeşte timiditatea, dându-i sentimentul valorii lui personale. Devine ambiţios, vrând să depăşească condiţia de orfan tolerat în acea casă, aşteaptă cu nerăbdare să înceapă facultatea, să-şi facă o carieră. Pascalopol îl priveşte pe Felix, la început, cu o politeţe rezervată, apoi convingându-se de inofensivitatea lui începe să-l privească mai prietenos şi chiar "patern". Felix va ajunge să facă o obsesie pentru Otilia. Zi şi noapte este dominat de chipul ei. In caiete, scria caligrafic "Iubesc pe Otilia". El o iubeşte sincer pe fată, dar ezită, e labil. De aceea, Otilia îl va prefera pe Pascalopol care-i asigură stabilitate şi protecţie, acceptând, nu fără unele remuşcări, să devină doamna Pascalopol. Clanul Tulea Clanul familiei Tulea, prin Aglae şi Stănică Raţiu, sunt spiritul rău al familiei, prin ferocitatea şi lăcomia lor. Aglae şi Aurica sunt cele care "muşcă" cel mai tare din bucuria tinereţii celor doi orfani - Felix şi Otilia, pizmuindu-i şi amărându-le viaţa. Portretul Aglaei este fixat de la început prin detalii precise ce indică trăsăturile morale: cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu faţa gălbicoasă, buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi ascuţit, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari, ochii bulbucaţi, vulgară şi rea, "viperă:LK'', cum o califică Otilia. Ea dirijează ofensiva împotriva Otiliei, pe care o vrea cât mai departe de Costache, a cărui moarte n-o afectează deloc, urmărind numai banii lui. Acreala, lăcomia de bani, de avere, spiritul cârcotaş, răutatea sunt trăsăturile care alcătuiesc tipul "babei absolute". Aurica este fiica cea mică a Aglaei, fata bătrână cu dorinţe erotice neîmplinite, dezechilibrată psihic, pierzând orice decenţă şi bun simţ, vulgară. A fi acostată pe drum de un individ mai bine îmbrăcat nu i se prea necuviincios. Unica ei preocupare este căsătoria, oricât de banală ar fi, considerând-o "un noroc". Se informează despre toate nunţile cunoscuţilor, merge la toate, colectează beteală de la nunţi, merge la ghicioarele în cărţi.

O urăşte pe Otilia, o bârfeşte în faţa lui Felix, îl înspăimântează pe Felix cu avansurile sentimentale nemascate, apoi plângându-se lui moş Costache că i-a pătat onoarea. Ura împotriva fetei merge până acolo încât ideea înfierii Otiliei de către moş Costache stârneşte reacţii violente. Personajul pendulează constant între comic şi grotesc. Îşi doreşte cu oz ardoare de neexplicat pianul Otiliei, deşi ea nu ştie să cânte, dar e convinsă că o fată fără pian în casă nu se poate mărita uşor. Moş Costache moare, o parte din averea lui revine familiei Tulea, dar Aurica nu-şi vede realizat unicul ei vis - de a se mărita. Titi Tulea, calificat de Otilia drept "prost", repetent de câteva ori ºi corigent, nu citeºte o carte pe motiv cã îi dã dureri de cap, este tipul debilului mintal, infantil ºi apatic. Îi place ordinea militarã, copiazã întruna ilustrate ºi texte muzicale. Este ipohondru, crizele lui de apatie sunt legate de Aglae de cuminþenie. Are fixaþii erotice. Simion Tulea, este soţul Aglaei, bătrân şi senil, are comportamentul unui degenerat: îşi pipăie muşchii, caută prin dulapuri, brodează, face crize psihice până la violenţa, alternând cu stări de apatie. Are idei fixe, crede că Olimpia nu este fata lui. Stănică Raţiu Stănică Raţiu este un personaj care se agită mult, care vorbeşte mult şi care, prin faptele sale, prin gândurile exprimate, se înscrie în galeria ariviştilor. Acesta este soţul Olimpiei, fiica mai mare a Aglaei, sora lui Costache Giurgiuveanu. Este avocat, dar fără clienţi, dornic de a se îmbogăţi. Ca şi pentru Aglae, pentru Stănică banii reprezintă totul. El provine dintr-o familie foarte numeroasă. Astfel, puţina avere pe care au avut-o s-a risipit între rude. Stănică este hotărât să recapete prin orice mijoc banii care să-i asigure traiul. Arma lui secretă este arma cuvintelor. Plasate cu dibăcie, cuvintele lui, urmate de gesturi semnificative, se transformă în adevărate săgeţi otrăvite. Este personajul care vorbeşte cel mai mult: despre morală, religie, societate, familie, în care vede un fundament al societăţii. Tot ceea ce face este din calcul. De Olimpia s-a legat sperând că va avea o situaţie materială sigură, dar nu are pentru ea nici unul din sentimentele trâmbiţate cu diferite ocazii. Mai mult, o cultivă pe Georgeta, amanta unui general, o prostituată influentă. In cursul bolii lui moş Costache, Stănică are o singură preocupare - găsirea banilor. Când reuşeşte să dea de ascunzătoare banilor, îi ia de sub ochii îngroziţi ai bătrânului care are subit un şoc şi moare. După ce a ascuns cu grijă banii, Stănică o părăseşte pe Olimpia fără remuşcări şi se căsătoreşte cu Georgeta, care îl va ajuta să urce pe treptele sociale. Dintre toate personajele, Stănică este singurul care reuşeşte. Victoria lui e motivată: Stănică e un geniu al răului. Fură banii lui moş Costache, brutalizarea şi furtul aducând moarte bătrânului. O părăseşte pe Olimpia, se înhăitează cu Georgeta, ţinteşte parvenirea economică şi chiar politică. Leonida Pascalopol În ambianţa casei din strada Antim, prezenţa lui Leonida Pascalopol e un lucru straniu. Moşierul bogat şi manierat este într-o neconcordanţă puternică cu moş Costache şi rudele sale. Autorul îl descrie pe acest domn prin intermediul tânărului sosit în strada Antim într-o seară de iulie: "un om cam de cincizeci de ani, oarecum voluminos, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţilor cărunte." Lanţul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, prfumul discret dovedesc rafinament şi bun gust, trăsături sugerate şi de interiorul casei acestui personaj. Pascalopol se trăgea dintr-o familie de greci. Fusese student la Bonn, apoi în Franţa, dar abandonase studiile trebuind, după moartea tatălui, să-şi îngrijească mama şi să administreze moşia.

Este pasionat de muzică, ştie să cânte la flaut şi apreciază cu ureche de cunoscător interpretarea bucăţilor muzicale ale Otiliei. Personajul se autodefineşte: "sunt un fel de boem". Preocupările lui sunt diverse. Nu rămăsese rob al moşiei, ci vizitează muzeele, citeşte. Moşierul e un fel de protector pentru tineri. Îi ia apărarea lui Felix atunci când acesta este încolţit de Aglae că şi-a ales meseria de doctor. Pentru Felix Pascalopol e un rival, pentru Otilia el este un bărbat "chic" şi "sigur", pe care - compătimeşte, "un om de lume". Sentimentele lui Pascalopol pentru Otilia nu sunt lămurite: el oscilează între patern şi viril, se consideră chiar unul dintre părinţii ei. Cultivă relaţia cu avarul Costache Giurgiuveanu pentru a fi aproape de Otilia. Aparent Pascalopol este cel care câştigă în întrecerea dintre el şi Felix, deoarece Otilia alege să devină doamna Pascalopol. Totuşi, distinsul domn îi redă Otiliei libertatea, înţelegând că aceasta nu a găsit adevărata dragoste lângă el. Leonida Pascalopol este un personaj care aduce eleganţă, fineţe, bun gust în lumea întunecată a lui Costache Giugiuveanu şi a clanului Tulea.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->