Sunteți pe pagina 1din 24

Paradigme ale comunicării

GROSU LILIANA,
dr., conf.univ. inter.
Definirea conceptului de comunicare

• Termenul de comunicare provine din


limba latină de la cuvântul
„communis”, care înseamnă „a fi în
legătură” , sau „ a fi în relaţie”, dar şi
„ a pune de acord”, „ a pune în
comun” sau „a împărtăşi ceva
celorlalţi”.
• Comunicarea este un ansamblu de
acțiuni care au în comun transmiterea
de informații sub forma de mesaje,
știri, semne sau gesturi simbolice, texte
scrise ș.a.m.d. între două instanțe,
numite interlocutori, sau mai formal,
emițător și receptor.
• Comunicarea reprezintă „schimbul de
informații, de păreri, de gânduri, de
mesaje, înțelegerea, apariția și
rezolvarea de conflicte, munca în
comun, contacte și relații cu ceilalți.”
(P.Petrescu, L.Sirian Lucretia-
„Management Educational”, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag.61).
Schema de comunicare
a lui Roman Jakobson

Cod
Canal
Emițător Mesaj Receptor
Context
Emițătorul (locutorul) • Codul – ansamblul de
– persoana/ semne (verbale și
persoanele/ instituția nonverbale) prin care se
care produce sau realizează comunicarea.
reproduce un mesaj • Mesajul – informația
propriu sau formulat propriu-zisă transmisă
de altcineva. de la emițător spre
receptor.
Receptorul
• Canalul - mijlocul prin
(destinatarul,
care poate fi transmis
interlocutorul) –
mesajul: carte, radio,
persoana/ persoanele scrisoare, TV, jurnal
care primesc și etc.
decodifică mesajul.
Contextul
Întotdeauna comunicarea umană are loc
în interiorul unui anumit context,
concret şi specific. Contextul
influenţează atât ceea ce se comunică,
cât şi maniera în care se comunică.
Contextul general al comunicării
comportă cel puţin patru dimensiuni:
fizic, cultural, socio-psihologic,
temporal.
Comunicarea poate fi analizată din mai multe
perspective:
• Lingvistică;
• Psihologică;
• Filosofică;
• Psihosocială;
• Pedagogică;
• Etc.
Din perspectivă lingvistică
• Comunicarea reprezintă un transfer de
semnificații cu ajutorul semnelor
lingvistice (iconice, indiciale și
simbolice).
Din perspectivă psihologică
• Vorbirea este o activitate comunicativă ce se
însușește treptat, se învață și se sistematizeaza
prin nenumărate exersări, experiențe ce debutează
în copilarie și se extind pe parcursul vieții.
•Psihologia urmărește procesul însușirii
limbii în condiții concrete, relevă formele și
stadiile la care se ajunge și semnalează
dificultățile întâmpinate și modul de depășire a
acestora în perfecționarea vorbirii și în însușirea
scris – cititului.
Din perspectivă filosofică
• Comunicarea este un proces prin care una
sau mai multe persoane transmit o
judecată de valoare, o atitudine sau o
stare emoțională, prestabilită în prealabil
sau exprimată în baza experienței de viață
acumulată deja, și în dependență de starea
psihologică de moment.
Din perspectivă psihosocială
Limbajul este „mijlocul cel mai expresiv de
relevare a personalitatii, a originalitatii si
singularitatii subiectului uman, este un fel de
ax al sistemului psihic care face posibil
fenomenul de constiinta”. (V.Ilie – „Metodica
activitatilor instructiv – educative in
invatamantul preprimar”, Editura Didactica
Nova, Craiova, 2007, pag.50).
Din acest punct de vedere, limbajul și
comunicarea îndeplinesc
următoarele funcții:  
- De integrare a individului in mediul
social;
- De dezvaluire si autodezvaluire ;
- De valorizare ;
- De reglare a conduitei personale și a
altora ;
- Terapeutică.
Din perspectivă psihosocială, abordarea
comunicării este axată pe dimensiunea
relațională a acesteia.
Comunicarea este încărcată de
dimensiunea socială a limbajului,
deoarece materialul verbal cu care
operează în plan interior este rezultatul
unor achiziții sociale.
Limbajul este o instituție socială.
Din perspectivă pedagogică
• Abordarea comunicării reprezintă „o
paradigmă a actului comunicațional aplicată
în contextul procesului de instruire –
învățare, care o diferențiază de altele tocmai
datorită determinărilor și contextelor care o
influențează într-un fel sau altul.” (V.Frunza
– „Teoria Comunicării Didactice”, Ovidius
University Press, Constanta, 2003, pag.39)
Procesul de instruire, ca proces de
comunicare, realizează schimburi
informaționale, face cunoscute părerile,
convingerile, sentimentele instanțelor
implicate în acest proces și exercita o
influență specifică  transmisă de către
emițător spre receptor, în scopul
înscrierii acțiunilor educaților pe linia
obiectivelor urmărite în cadrul
activităților propuse.
„Comunicarea pedagogică reprezintă un
transfer complex, multifazial și prin mai multe
canale ale informațiilor între două entități
(indivizi sau grupuri) ce-și asumă simultan sau
succesiv rolurile de emițători și receptori,
semnificând conținuturi dezirabile în contextul
procesului instructiv educativ. Comunicarea
pedagogică presupune o interacțiune de tip
feedback, privind atât informațiile explicite, cât
și cele adicente (intenționate sau formate în
chiar cursul comunicării).”(C.Cucoș –
„Pedagogie”, Editura Polirom, București, 2006,
pag.333).
Paradigma pedagogică a
comunicării, dar nu numai, ia în
calcul caracteristicile ce derivă din
particularitățile de vârstă,
experiență, mediul de proveniență,
gradul de cultură și instruire,
mentalități și stereotipuri în
relaționare.
Tipuri de comunicare

Comunicarea internă în instituțiile


publice se realizează prin:
comunicarea orală (verbală);
comunicarea scrisă;
comunicare nonverbală;
comunicare virtuală (on/line).
În comunicare:
7% contează ce spui
38% cum spui (paralimbajul –
înălțimea vocii, intensitatea vocii,
timbrul, durata, ritmul, accentul etc. )
55% componenta nonverbală
(expresia feţei; - postura;-gesturile;-
atingerile;- gestionarea spaţiului şi a
timpului; -înfăţişarea exterioară etc.)
Nivelurile comunicării
• Intrapersonală – comunicarea
individului cu el însuși, pentru a se
cunoaște și a se judeca pe el însuși, pentru
stabilirea echilibrului psihic și emoțional.
• Interpersonală – comunicarea cu
celălalt, pentru stabilirea și întreținerea
relațiilor umane.
- În grup – comunicarea realizată între
indivizi în cadrul grupului sau organizaţiei
din care fac parte, cu scopul de a împărtăși
cunoștințele, experiența, de a rezolva
probleme și de a dezvolta idei noi.
- De masă – comunicarea realizată pentru
publicul larg de către instituţii specializate
şi cu mijloace specifice (realizată prin
mijloacele mass/media: TV, radio, ziare,
reviste, cinematrograf etc.).
Consecințele valoroase ale comunicării pentru
domeniul educațional: 
• - transmiterea și asimilarea informației;
• - dobândirea sistematică a cunoștintelor ce provin din domenii
diferite ale cunoașterii, în procesul didactic;
• - planificarea activităților și adoptarea unor decizii referitoare
la strategiile didactice și tehnici de învățare;
• - ameliorarea și rezolvarea de probleme;
• - evaluarea rezultatelor;
• - modificarea și stabilitatea comportamentului;
• - activarea competenței comunicative aptitudinală și
dobândită;
• - formarea unor capacități, convingeri, sentimente și atitudini ;
• - redobândirea stării de echilibru și confort psihic (rol
terapeutic).
Mulțumesc pentru atenție!!!