Omucidere

Cazul de la Ceaunul Mare

Un caz aparent banal

Sătulă de bătăi, o femeie îşi ucide soţul.

Deosebite în acest caz de omor sunt însă modul în care ea a făcut dispărut
cadavrul şi, mai ales, minuţioasa anchetă prin care a fost dovedită crima. 
Semnal de alarmă

Era toamna anului 1976, iar localnicii din Ceanu Mare nu-l mai văzuseră la faţă pe
Mănăilă Şipoş de ceva vreme. 

Cui o întreba, Carolina Şipoş îi spunea că soţul ei a plecat să se angajeze la mină,

în Valea Jiului, ca să strângă bani pentru a termina casa aflată în construcţie. 

În ianuarie 1977, când Miliţia a fost sesizată despre dispariţia lui Mănăilă, s-a
constatat că el nu-i prin Valea Jiului, iar pe unde plecase luase cu el doar un
costum, restul hainelor lui fiind în şifonierul de acasă. Acesta, dar şi urma lăsată
pe podeaua casei de un recamier ce dispăruse şi el de acolo i-a determinat pe
oamenii legii să o ia pe Carolina la întrebări mai cu de-amănuntul. 
Întâmplarea

• Femeia a recunoscut că în noaptea de 1/2 septembrie 1976 şi-a ucis soţul.

• El dormea pe un recamier, biruit de băutură. L-a lovit cu un topor în cap, apoi a

dus cadavrul în bucătărie, l-a tăiat şi a dus pe urmă resturile umane, rând pe rând,
în cuptorul de pâine din fundul curţii. A încins bine cuptorul şi le-a ars. Tot în acea
noapte, femeia a spălat temeinic toporul şi cuţitul, podeaua bucătăriei, pe sub
dormeză, dar şi peretele de lângă ea. 

• Pentru că sângele nu se curăţa de pe dormeză, femeia a tăiat-o bucăţi şi a ars-o, a

doua zi, în acelaşi cuptor. Apoi a scos arcurile rămase şi le-a aruncat tot în Sopor. 
Declarația Carolinei Șipoș

“A doua zi, m-am uitat în interiorul cuptorului şi am mărunţit cu drâgla

oasele care nu arseseră. Apoi, am tras cenuşa şi oscioarele în cenuşarul
cuptorului, de unde le-am încărcat într-un sac de nailon. Am luat sacul în
spate şi am aruncat totul în albia pârâului Sopor, care curge pe la capătul
grădinii noastre.”

E imposibil să probezi o crimă doar cu recunoaşterea faptei, dar anchetorii n-au dezarmat. Era
pe vremea când, într-o cercetare la faţa locului, încă se căutau amprente, şi nu doar celule
epiteliale, pentru profilul ADN.
Martori și probe

1. Mai întâi, o vecină le-a declarat anchetatorilor că în noaptea de 2 septembrie,

pe la ora 4.30, a văzut-o pe Carolina făcând focul la cuptorul din curte. 

2. O altă femeie din sat şi-a amintit că a doua zi, venind cu treabă la ea, a
surprins-o în timp ce tăia stofa dormezei, iar Carolina i-a explicat că “e prea
veche şi vrea s-o înlocuiască”. 

3. Din casa soţilor Şipoş, anchetatorii au ridicat toporul, cuţitul de bucătărie şi

sfărâmătoarea de porumb. Doar pe coada toporului s-a găsit sânge uman, însă
fără a putea fi stabilită grupa de sânge. 
Martori și probe

4. Cuptorul în care fusese ars cadavrul avea lungimea vetrei

inferioare de 1,28 m. Dinăuntrul lui au fost recoltate cenuşă,
funingine şi zgură. Apoi cuptorul a fost demolat şi s-au ridicat probe
de zgură şi de cenuşă şi dintre cărămizi, pentru a fi analizate
biocriminalistic. Dar rezultatul a fost negativ. 

 S-a putut stabili doar că, de la data crimei şi până la momentul cercetărilor, în acel cuptor mai
fusese făcut focul de opt ori; specialiştii din INML au concluzionat că acest fapt a dus la distrugerea
proteinelor umane impregnate iniţial pe vatra cuptorului.  
Martori și probe

5. Carolina Şipoş a indicat locul de pe mal unde aruncase arcurile

dormezei şi restul de cenuşă şi oase. Pe 25 ianuarie 1977, gheaţa pârâului
Sopor a fost spartă şi au fost găsite mai multe arcuri arse. 
 Au fost duse, pentru o analiză spectrochimică, la Institutul de criminalistică Bucureşti şi la Laboratorul de
tratamente termice Bucureşti, iar specialiştii au  concluzionat că acele arcuri suferiseră încălziri la 600 – 700
de grade Celsius, temperatură ce putea fi atinsă în cuptorul de copt pâine. 

 Anchetatorii au cerut informaţii despre carbonizarea cadavrelor umane de la Direcţia Domeniului Public din
Bucureşti – Secţia Cimitire şi li s-a precizat că “incinerarea în cuptorul de cremaţie a unui cadavru uman, la
temperatura de 1.500 de grade Celsius, folosindu-se drept combustibil gazul metan, este de o oră”. 

 Mai departe, comparând datele referitoare la temperatură, s-a concluzionat că femeia ar fi avut la
dispoziţie timp suficient (peste patru ore), pentru a obţine arderea bucăţilor din cadavrul victimei (cu riscul,
semnalat în răspunsul celor de la crematoriu, că oasele nu se calcinează integral). 
Martori și probe

6. Pe 22 februarie 1977, după topirea gheţii, a fost oprit cursul

pârâului Sopor, iar albia a fost cercetată pe o distanţă de 7 km în aval,
descoperindu-se şapte fragmente osoase. 

Prin expertiză biocriminalistică (serologică), la INML s-a concluzionat că ele “prezentau caractere
morfologice de tip uman”. 

La acea vreme nu se efectuau expertize genetice, aşa că nu se putea stabili dacă aceste
fragmente osoase au aparţinut sau nu victimei. Dar pentru anchetă, extrem de importantă a fost
precizarea din raportul de expertiză al INML, în care se spunea că oasele prezintă modificări
produse prin calcinare. 
Condamnare

Acestea au fost probele adunate de anchetatori, acum 43 de ani,

într-un caz de crimă în care cadavrul fusese distrus prin incendiere.
În baza acestor probe, Carolina Şipoş a fost condamnată la 16 ani de
închisoare.