Consilierea

psihopedagogică
Tema de studiu: Consilierea şi educaţia
părinţilor ca forme de sprijin socio-educativ
pentru familie

Realizat : Cazanji Natalia, masteranda, anul I

Profesor: Racu Aurelia , Doctor Habilitat, Profesor Universitar,   ­
 Teme abordate
 Excurs istoric în geneza consilierii și educației familiei
 Rolul familiei în activitatea de învățare
 Principii de realizare a educaţiei pentru familie
 Etapele procesului de consiliere parentală
… Consilierea este o acțiune complexă prin care se urmărește
sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare, ce
trebuie să fie adoptat într-o situație dată sau, la general, în viață
și activitatea cotidiană…
Gh. TOMȘA
… Consilierul este un gen de artist care lucrează cu posibilitățile
omului, iar consilierea este o căutare în comun a sensului vieții
omului în îmbinare cu dezvoltarea dragostei ca element esențial.
Consilierea este o tehnică de informare și evaluare, un mijloc de
a modifica comportamentul, o experiență de comunicare, o
căutare în comun a sensului vieții omului… R. W. STROWING
Excurs istoric în geneza consilierii și educației familiei

 Istoria culturii societății și antropologia au demonstrat prin dovezi științifice

că la toate popoarele, începând cu cele mai străvechi timpuri, existau anumite
persoane cu o experiență mai bogată de viață care ofereau sfaturi, îndrumau,
sprijineau semenii lor, se împărtășeau cu ideile și strategiile de comportare în
situații dificile. Acestea deseori erau implicate și în activitățile de inițiere a
tinerilor, pentru a determina pregătirea lor de viață
 Cercetând problema genezei fenomenului de consiliere, R. Ghibson și M.
Mitchell au ajuns la concluzia că Platon/ Aristocle poate fi considerat primul
consilier și fondator al acestei activități. Pe bună dreptate, Dialogurile filosofului,
structurate conform unor teme existențiale importante (Menon; Gorgias; Phaidros;
Republica, Legile etc.), constituie un adevărat tezaur de orientare a educației
tinerei generații și de influențare a credințelor și deciziei persoanei
 Idei interesante și valoroase privind fenomenul consilierii găsim și în
opera lui Aristotel Etica Nicomahică, în care filosoful abordează esența
existenței umane, fundamentând filosofia practică, centrată pe
virtute/acțiunea morală, viața rațională, care presupune, în viziunea
filosofului, voință și responsabilitate.
 În epoca modernă, psihoterapia, care includea și elemente de
consiliere, avea caracter moral și viza sfera dirijării pasiunilor omului, a
modelării conduitei și supunerea acesteia principiului rațiunii .Dacă plecăm
de la faptul că empiric, procesul consilierii este o modalitate de
interacțiune și comunicare activă, empatică, persuasivă a oamenilor în
scopul ajutorării persoanei prin acordarea unor sfaturi și îndemnuri,
transfer de experiență, orientat spre soluționarea problemelor
psihoemoționale, apoi, lesne, observăm că psihoterapia este strâns legată
de consiliere și, invers, consilierea de terapie.
 Consilierea datează cu primele decenii ale sec. al XX-lea, apare în SUA din necesitățile legate de
industrializarea și urbanizarea statului, care afectau variate aspecte ale existenței omului și, în
primul rând, referențialul axiologic, adică valorile lui.
 Evident că la începuturi orientarea consilierii era una educațională. În anii 1930 consilierea era
considerată ca o funcție și o parte componentă a educației. Fiecare profesor avea responsabilitatea
de a consilia elevul în luarea unor decizii sau adoptarea unor comportamente. Consilierea în scopul
orientării profesionale a elevilor a abordat-o J. Davis, care considera că orele de limbă maternă
trebuie să includă activități de ghidare vocațională și acordare a ajutorului în vederea formării
concepției despre sine ca ființă socială, orientată spre o viitoare ocupație .
 În continuare este cunoscută activitatea de consiliere a lui E. C. Wiliamson în Universitatea din
Minnesota, care a fondat teoretic modelul de consiliere profesională în baza concepției trait and
factor, ce a dominat consilierea până la sfârțitul anilor 1950.
 În 1977 în Marea Britanie a fost fondată o asociație de consiliere The British Association for
Counselling, care se face cunoscută în lume prin contribuțiile unui șir de cercetători talentați: P.
Clarkson; M. Pokorny; J. Mackewn etc. Meritul acestei asociații, mai precis, a cercetătorilor pe care
i-a unit sub egida sa, este definiția consilierii, care foarte clar a creionat funcțiile și limitele
acesteia.
Educaţia părinţilor poate fi:
 o educaţie a educaţiei copilului;
 un studiu al dezvoltării copilului;
o formare de abilităţi de comunicare şi analiză a
copilului;
un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale în
creşterea,dezvoltarea şi educarea copilului.
 Rolul familiei în activitatea de învățare
 Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii
elevului, ca mediu educativ determinant, dar şi ca sursă de dezadaptare şcolară şi de
comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal
negativ.
 Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de
comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie.
 Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le
dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea.
 Strategiile educative  la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin
conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi
rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor sociomoral. 
 Familia este partenerul tradiţional al şcolii deoarece influenţează atitudinea copilului
faţă de învăţătură, motiv pentru care şcolarizarea nu se poate realiza fară participarea
activă a părinţilor.  
 Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate
societăţile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între
ei prin origine, căsătorie sau adopţiune". În societatea românească, suntem
familiarizaţi cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsă.
 Educaţia în familie, cei şapte ani de-acasă, influenţează puternic întreaga
existenţă a individului, indifernt dacă el recunoaşte sau nu. Părinţii sunt modele
pe care copiii, conştient sau inconştient, le văd cu ochii minţii şi le urmează.
 Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele
puncte de vedere: fizic, intelectual, moral și estetic.
 1. Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea asigură hrana şi
îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le crează
condiţii cât mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim
raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale
fizice.
 2. Dezvoltarea intelectuală este cea mai importantă. În cadrul familiei copilul îşi
însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării
copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie.
 Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale
(ex: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se
preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul
de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor
fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege. Copilul obţine rezultatele şcolare în
funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare.
 3. Educaţia morală a copiilor. În familie se formează cele mai importante deprinderi
de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi
atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea
acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru
copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rau, ce e drept şi ce e nedrept, ce e
frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în
evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă
să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.
 “Consilierea familiei se referă la un set de acțiuni preventive și directe, de
sprijinire a membrilor familiei pentru creșterea, îngrijirea și educarea
adecvată a urmașilor. Consilierea parentală, legată direct de consilierea
familiei, se adresează în principal părinților și prevede întărirea rolurilor
acestora în acțiunile în favoarea educației și păstrării coeziunii familiei.”
(Vrăsmaș)
 Prin intermediul consilierii familiei și a celei parentale se urmărește
formarea acelor deprinderi, atitudini, cunoștințe, competențe, capacități și
comportamente parentale care îi ajută pe aceștia să devină buni părinți.
Pentru a fi un bun părinte trebuie să fii capabil să contribui eficient la
dezvoltarea copilului.
 Consilierea  părinților presupune, mai mult decât educația acestora,
individualizarea intervenției ținând cont de relațiile din familie, condițiile
sociale, economice etc. Educația părinților are mai mult valoare de prevenție
și înglobează o multitudine de activități (pentru actualii și viitorii părinți).
 Sprijiulpe care școala îl poate acorda familiei, în cadrul
parteneriatului dintre ele, se manifestă în creșterea și
educarea copilului. Hermans, 1997, identifică trei forme
de sprijin pentru familie:
 emoțional (de exprimare liberă a emoțiilor, fără a fi
criticați sau condamnați);
 informațional (de înțelegere și interpretare a propriei
situații);
 instrumental (de rezolvare a problemelor de zi cu zi)
 Conceptul de parteneriat educațional are semnificații teoretice și practice tot mai vaste.
Scopul intervențiilor educaționale întreprinse de școală, derivat din nevoia de colaborare și
cooperare, este sprijinul independenței, autodeterminării, fluidizării și detensionării
relațiilor din familie. Pentru intervenția socioeducațională din școli se folosesc specialiști
care intervin atât în activitatea școlară a copiilor, cât și în practicile parentale. Acești
profesioniști sunt consilierul școlar, psihologul, cadrul didactic de sprijin, mediatorul
școlar, profesorii, medicul școlar, asistentul medical etc. Intervenția socioeducațională,
care este centrată pe acțiunile educative, trebuie completată cu cele „medicale,
psihomedicale sau terapeutice”.
 Vrăsmaș ,identifică următoarele tipuri de activități în intervenția socioeducațională:
 informative;
 formative (educative și de consiliere);
 de orientare;
 terapiile;
 sprijin material.
 Activitățile informative constau în transmiterea de informații despre: educație, sănătate,
activități și rezultate școlare, managementul timpului, resurse pentru petrecerea timpului
liber, abilitare practică generală, finanțe, piața muncii, profesii, tradiții, obiceiuri, religie,
juridic etc.
 Activitățile formative sunt de două tipuri: educația părinților (pentru autocunoaștere și
autoanaliză, dezvoltarea atitudinilor și practicilor parentale, responsabilizare, comunicare
 eficientă, ușurarea procesului decizional, rezolvarea conflictelor dintre generații etc.) și
consilierea psihopedagogică a părinților (pentru schimbarea percepțiilor, ideilor,
atitudinilor, formarea de abilități și deprinderi utile în rezolvarea situațiilor dificile).
 Orientarea părinților și relațiilor familiale spre autoritatea tutelară, cabinete
psihologice, dispensare, policlinici, cabinete logopedice, consilierea cuplului, decizii și
acțiuni în momente cheie ale formării și dezvoltării copiilor etc
 Terapiile în situații de criză.
 Sprijinul social.
 În funcție de modul de relaționare, grupare și antrenare a
beneficiarilor, autoarea distinge:
 Activități de intervenție personalizată sau față în față;
 Activități cu un părinte și copilul acestuia;
 Activități în grupuri mici de părinți, uniți de interese, probleme comune;
 Activități în grupuri mari de părinți pentru dezbaterea unor teme, probleme etc.
 După timpul acordat intervențiilor, s-a făcut următoarea distincție:
 Activități de lungă durată;
 Activități periodice;
 Activități sporadice, întâmplătoare.
 După modul de personalizare a intervenției:
 Activități individuale de consiliere sau informare;
 Programe socioeducaționale de durată mai lungă sau mai scurtă.
 În literatura de specialitate există preocuparea de a găsi acele argumente
care să sprijine existența programelor de educare a părinților. Aceste teze pornesc
de la înțelegerea părinților ca resposabili principali de creșterea și dezvoltarea
inițială a copilului, precum și de la cerințele sociale crescute în favoarea unei
conștientizări și organizări a influențelor parentale. Astfel, Ecaterina Vrăsmaș în
opera citată, enumeră următoarele argumente în favoarea acțiunilor de educație a
părinților:
 părinții doresc să se informeze asupra dezvoltării copilului lor și asupra rolurilor
educative pe care le au;
 există suficiente informații și competențe utile care pot fi sistematizate pentru a fi
transmise părinților;
 implicarea părinților în educație îmbogățește calitatea relațiilor interindividuale în
comunitate;
 lucrul cu părinții amplifică rezultatele obținute în activitățile socio-culturale
desfășurate cu copiii în școală sau în alte instituții educaționale;
 Educația părinților favorizează emanciparea adultului și copilului în
interdependență și activează autonomia, îmbogățește personalitatea,
încurajează maturitatea prin dezvoltarea responsabilităților sociale;
 Părinții devin în mod obligatoriu parteneri atunci când copilul manifestă
tulburări afective sau de altă natură;
 Prevenirea situațiilor problemă, riscurilor în educație și dezvoltare nu este
decât recunoașterea importanței rolului pe care îl au părinții și faptului că
trebuie sprijiniți ca să îl joace cu succes;
 Studiile demonstrează eficacitatea educației părinților în special în ceea ce
privește traiectul școlar al copilului;
 Activitățile desfășurate cu părinții sprijină și flexibilizează legăturile dintre
generații, facilitează cunoașterea și descoperirea de sine;
 Educația părinților ajută parteneriatul educațional și respectarea drepturilor
copilului realizând puntea necesară între tradiție și modernism în educație.
 Actualmente, problematica educației părinților este orientată spre o
serie de probleme pe care Convenția cu privire la Drepturile Copilului le-a
evidențiat:
 reducerea abuzului asupra copiilor și eliminarea pedepselor fizice;
 reducerea conflictului dintre generații;
 sprijinirea părinților care au copii cu cerințe educative speciale;
 responsabilizarea ambilor părinți și rolul tatălui;
 sprijin pentru mama care lucrează;
 relațiile dintre frați;
 prevenirea comportamentelor deviante și a criminalității în rândul copiilor;
 asigurarea climatului afectiv necesar vârstei timpurii;
 cunoașterea și luarea în considerație a nevoilor și opiniilor copiilor pentru a
asigura participarea lor la propria formare
Principii de realizare a educaţiei pentru familie

 Principiile de realizare a educaţiei pentru familie reprezintă un ansamblu de

norme sau teze generale care orientează şi imprimă un sens funcţional
procesului de educaţie vizat.
 Fundamentul practic care ne-a ghidat în elaborarea principiilor se constituie
dintr-un bloc de elemente importante: problematica lumii contemporane şi
deschiderea spre noile educaţii, particularităţile psihoindividuale ale copiilor
şi adulţilor, particularităţile educaţiei şi instruirii copiilor de vârstă şcolară şi
particularităţile de educaţie şi instruire a adulţilor; strategiile învăţării
centrate pe cel ce învaţă, abordate în contextul constructivismului cognitiv
[Apud 26]. Experimentul pedagogic de durată (11 ani) a demonstrat ca
educaţia pentru familie a copiilor de diferită vârstă şi a părinţilor acestora,
este funcţională atunci când se realizează în baza următoarelor principii:
 1) accesibilităţii cunoştinţelor şi respectării particularităţilor de vârstă;
 2) intuitivităţii-practice (îmbinării senzorialului cu raţional şi experienţa vieţii cotidiene);
 3) realizării educaţiei prin prisma influenţelor paralele (se educă copiii şi părinţii);
 4) organizării educaţiei în baza reperelor fundamentale cognitiv-constructiviste: a învăţa să
ştii, a învăţa să faci; a 220 învăţa să trăieşti împreună cu alţii; a învăţa să fii/să devii şi să-
şi refaci viaţa;
 5) axării educaţiei pe valorile eticii creştine, valorile universale şi cele naţionale;
 6) abordării sistemice şi plurimodulare ce asigură realizarea conexiunilor între modulele şi
activităţile propuse de curriculum-ul formal la toate disciplinele de studiu şi curriculumul
nonformal al educaţiei pentru familie a copiilor şi părinţilor;
 7) abordării educaţiei din perspectiva noilor educaţii şi a educaţiei permanente (ca
răspunsuri concrete la imperativele lumii contemporane prin organizarea şi realizarea
conţinuturilor specifice de natură morală, ecologică, socială, interculturală, religioasă,
estetică, psihofizică etc.). Familia, adică, părinţii învaţă pe parcursul vieţii, atât timp cât
învaţă copiii şi nepoţii lor;
 8) abordării filosofice (axarea pe epistemologie, axiologie, teleologie, hermeneutică ş.a.).
 Etapele procesului de consiliere
parentală
 Consilierea psihopedagogică este un proces complex ce pre-supune parcurgerea mai multor etape. Acestea sunt:
 1) stabilirea unei legături specifice cu părintele şi lumea sa;
 2) invitaţia la conversaţie ad-resată părintelui şi încurajarea acestuia „să-şi spună povestea”;
 3) ascultarea activă a părintelui şi observarea manifestărilor acestuia;
 4) clarifi-carea (identificarea, definirea) problemelor părintelui;
 5) asigurarea creşterii gradului de conştientizare de către părinte a problemelor sale şi identificarea modalităţilor
de rezolvare a acestora;
 6)confruntarea părintelui cu propriile credinţe şi convingeri care reprezintă surse de 32 rezistenţă la schimbare;
 7) analiza soluţiilor alternative posibile şi adop-tarea unei decizii;
 8) facilitarea activă a schimbării evolutive;
 9) expe-rimentarea şi exersarea noilor comportamente;
 10) funcţionarea adap-tativă optimă.
 Concluzii

 Educația familială este percepută astăzi fie ca atât de

“naturală” încât este de neînlocuit, fie ca accidentală
deoarece nu toate familiile sunt gata să joace toate rolurile
dificile enunțate anterior.
 Instituțiilecare sunt la dispoziția copilului și a familiei
trebuie să lucreze împreună pentru a schimba fundamental
modul în care aceștia gândesc, se comportă și își folosesc
resursele.
 Educația părinților începe cu disponibilitatea și deschiderea acestora de a învăța lucruri noi pe care
să și le pună în aplicare. La intervenția școlii, se adaugă intervenția mijloacelor de informare în
masă; în lipsa cursurilor organizate de școală sau a banilor necesari pentru urmarea acestor cursuri,
există și alte metode de informare pentru părinți. Trăim în era internetului, orice tip de informație
poate fi accesata on-line, există comunități, forumuri on-line dedicate părinților și copiilor unde se
poate interacționa cu persoane care se confruntă cu situații similare.
 Informația există, trebuie doar să avem deschiderea de a o folosi în favoarea noastră. Nimeni nu se
naște învățat și un părinte educat este acel părinte care realizează importanța misiunii sale și, prin 
toate mijloacele posibile, încearcă să se educe, să evolueze pentru a-și putea ajuta copilul să
evolueze. Societatea actuală face eforturi să reconsidere familia ca instituție umană și să-i acorde
rolul principal în rezolvarea problemelor sale. Dezvoltarea științelor socio-umane demonstrează că
experiențele primilor ani din viața copiilor sunt hotărâtoare pentru devenirea personalității lor. De
foarte multe ori părinții nu sunt în stare să-și rezolve propriile probleme cu copiii lor. Folosesc
autoritatea excesivă, violența sau sunt indiferenți, nu observă când copiii au probleme.
 Bibliografie
1. Bunescu Ggeorghe Alecu Gabriele, Badea Dan , Educația părinților,
Strategii și programe, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
2. Cojocari N. Consilierea familiei și a persoanelor cu dizabilități, 2011;
3. Cuzneţov Larisa (coord. ştiinţific), Consiliere şi educaţia familiei,
Chişinău, 2015, 98 p.
4. Cuzneţov Larisa Leonid. Consilierea parentală. Ghid metodologic.
Larisa Cuzneţov. Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, UPS „I.
Creangă” din Chişinău. – Ch.: Primex-Com, SRL, 2013.
5. Vrăsmaș Ecaterina, Intervenția socio- educațională ca sprijin pentru
părinți, Ed. Aramis, 2008
6. https://www.academia.edu/10623800/Educatia_parintilor_
7. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Scoala%20parintilor.pdf