Perioadele copilariei

• Copilăria = naştere - adolescenţa

-creştere şi dezvoltare →modificări morfofuncţionale
• COPILĂRIA I: naştere – 3ani (încheierea erupţiei
dentiţiei temporare)
Etape:- nou născut
- sugar
- copil mic
 1. Perioada de nou-născut (primele 28 zile, include
per perinatală)
• Caracteristici:
 creştere accelerată ponderală şi staturală
 nevoi mari de principii nutritive, posibilităţi limitate de
digestie
 alimentaţie exclusiv lactată
 termolabilitate
 activitate nervoasă subcorticală reflexă fără inhibiţie
corticală
 imunitatea transmisă transplacentar şi prin laptele
mamei - tendinţa la infecţii generalizate.
 fenomene caracteristice: - scădere iniţială în greutate
- icterul neonatal
- criza genitală
 dependenţa totală de mamă şi de familie
 patologia: malformaţii congenitale, hipoxia neonatală,
hemoragia intracraniană, boala hemoragică, infecţii
 mortalitatea cea mai ridicată

Perioada de sugar (1 lună – 1an)

Caracteristici:
* creştere ponderală şi staturală
* nevoi nutriţionale mari
* maturare progresivă a activităţilor enzimelor digestive +
apariţia dentiţiei temporare → alimentaţie diversificată
* dezvoltare neuropsihică rapidă
* dezvoltarea imunităţii proprii
* patologia: infecţii respiratorii, digestive, rahitism,
malnutriţie
* mortalitate mare

3.Perioada de copil mic (antepreşcolar) – 1-3 ani.

Caracteristici:
* încetinirea ritmului de creştere
* diminuarea nevoilor nutritive
* completarea dentiţiei temporare + maturarea activ.
enz. dig→alimentaţia variată .
* perfecţionarea funcţiei locomotorii, progresul
limbajului, intensificarea funcţiilor cognitive şi
relaţiilor afective.
* dezv. progresivă a imunităţii proprii întărită de vaccinări
* patologia: boli infecţioase, traumatisme, intox. accidentale
* mortalitate mică

COPILĂRIA II (preşcolar) 3-6 ani

Se delimitează de incheierea erupţiei dentiţiei temporare
şi apariţia primilor dinţi definitivi.
Caracteristici:
 creştere staturală şi ponderală lentă dar uniformă,
 metabolism bazal scăzut, nevoi nutriţionale reduse,
 alimentaţie variată, apropiată adultului,
 dezv. complexă a SNC, cunoaşterea, înţelegerea şi
discernământul.
 creşterea capacit. de apărare antiinfecţioasă, imunizări,
 patologia: boli infecţioase, imuno-alergice
 mortalitate redusă.
COPILĂRIA III (şcolar) 6 – 16 ani
Perioada de şcolar mic(6→10-11 ani F, 6→12-13 ani B)
Caracteristici:
 creştere-lentă staturo-ponderală,  înaintea pubertăţii
 cresc mai ales toracele, membrele sup.
 nevoi nutriţionale mici
 treptat dentiţia de lapte e înlocuită de cea definitivă
 dezv. intelectuală intensă
 imunitate deplină întărită prin revaccinări
 patologia: infecţii acute resp., R. A. A., hemopatii maligne
Perioada de şcolar mare (pubertatea) 11→14 ani F, 13→16
ani B
Caracteristici:
 creştere lentă precedată de saltul prepuberal
 modif. dimens. şi segm. corpului
 apariţia caracterelor sexuale secundare
 dezv. intelectuală; labilitate psihică şi vegetativă
 deprimare tranzitorie a apărării antiinfecţioase
 patologia: - tulb. ale stării de nutriţie: (malnutriţie –
obezitate) - tulb. de refracţie ale globilor oculari

ADOLESCENŢA (postpubertate) 14→18 ani F, 16→21 B

 oprirea creşterii staturale, osificarea cartilajelor de creştere
 desăvîrşire funcţională a tuturor organelor
 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA
COPILULUI

Creşterea şi dezvoltarea - fenomene strâns legate între ele,

dar diferite

 Creşterea - modificare măsurabilă a unor dimensiuni,

mărire cantitativă a celulelor, ţesuturilor şi organelor

 Dezvoltarea - proces calitativ (modificări structurale şi

funcţionale ale organelor şi aparatelor).
 Mecanismul creşterii

La bază - hipertrofia, hiperplazia şi diferenţierea celulară.

 Hiperplazia celulară - diviziunea celulei→distribuire a
materialui genetic la celulele fiice, celulele somatice -
mitoză, celulele sexuale - meioză. Din unirea
spermatozoidului cu ovulul celula rezultată →46
cromozomi.
 Hipertrofia celulară - mărirea în volum a celulei având la
bază sinteza proteică.
 Diferenţierea celulară - evoluţia celulelor rezultate din
primele diviziuni spre celule specializate → funcţii
specifice fiecărui tip de celulă.
 Influenţa hormonilor asupra creşterii
După naştere - sistemul hipotalamo-hipofizar = centrul
coordonator al creşterii copilului, menţinând un echilibru
între glandele endocrine.

Hipofiza →acţiunea hormonului somatotrop (STH) : sinteza

proteinelor, promovează proliferarea şi diferenţierea
celulară, creşterea în lungime a oaselor.
- hormonul somatotrop stimulează sinteza
somatomedinelor - factori insulinici de creştere “insulin-
like growth factor” (IGF-1, IGF-2) - rol în stimularea
creşterii oaselor şi a ţesutului muscular
Tiroida (tiroxina şi triiodotironina) - stimulează sinteza
proteică, reglează glicogenoliza, produce hipertrofia
condrocitelor de la nivelul cartilajului de creştere a osului,
favorizează mineralizarea oaselor şi creşterea dinţilor
- hormonii tiroidieni potenţează acţiunea STH-ului.
Glandele suprarenale
 Hormonii glucocorticoizi inhibă creşterea.
- activează catabolismul proteic, diminuează
pătrunderea aminoacizilor în celule, inhibă
proliferarea şi diferenţierea condroblaştilor.
- inhibă acţiunea hormonului somatotrop prin stimularea
inhibitorilor somatomedinelor.
 Hormonii mineralocorticoizi stimulează
sinteza de ADN şi ARNm şi reabsorbţia tubulară a apei şi
sodiului.
Timusul(primele luni de viaţă) -sinergic cu STH-ul.
Pancreasul insulina şi glucagonul.
- Insulina participă la sinteza ARN, favorizează
pătrunderea acizilor aminaţi în celule şi oxidarea
celulară a glucozei cu eliberare de energie
pentru sinteza proteică.
- Glucagonul inhibă creşterea, favorizează
catabolismul proteic şi inhibă gluconeogeneza.
Glandele sexuale intervin prin acţiunea hormonilor
androgeni şi estrogeni.
Hormonii androgeni la pubertate - calcifierea
cartilajului de creştere, dezvoltarea umerilor,
participă la diferenţierea şi maturarea sexuală.
Estrogenii - lărgirea bazinului şi calcifierea
cartilajului de creştere.
 Factorii care influenţează creşterea şi
dezvoltarea
Factorii genetici
 din momentul concepţiei - determinism genetic
(influenţează evoluţia)
 înălţimea părinţilor poate fi folosită pentru a calcula cu
aproximaţie talia finală a copiilor, astfel:
- pentru băieţi: (talie tată + talie mamă + 13cm) / 2
- pentru fete: (talie tată + talie mamă – 13cm) / 2
 gemenii monozigoţi crescuţi în condiţii diferite din
punct de vedere al instruirii, au un coeficient de
inteligenţă apropiat.
• Recombinarea genetică intercrozomică şi intracrozomica
ar explica de ce din părinţi foarte dotaţi pot proveni copii
cu totul nesemnificativi
Factorii de mediu
Alimentaţia
 Calitatea alimentaţiei - influenţă semnificativă asupra
stării de sănătate şi asupra creşterii şi dezvoltării
copilului.
 Consumul de alimente cu un conţinut proteic scăzut în
timpul sarcinii - copii cu greutate mai mică.
 Alimentaţia postnatală prin aportul ei energetic, proteic,
mineral şi vitaminic intervine în sinteza proteinelor, în
multiplicarea şi diferenţierea celulelor.
 Copiii din a căror dietă lipsesc elemente nutritive
esenţiale→ creştere deficitară.
 Copiii supraalimentaţi, devin obezi →dezvoltare
motorie întârziată.
Nivelul socioeconomic
 Situaţia materială a părinţilor se reflectă în calitatea
alimentaţiei, condiţiile de igienă, ambianţă psihică şi
accesul la facilităţile civilizaţiei şi medicinei.
 Apartenenţa la un mediu socioeconomic scăzut este
asociată cu: inteligenţă mai scăzută, nivelul redus al
limbajului, achiziţii şcolare reduse, delicvenţă.
Mediul geografic
 Influenţeaza creşterea prin elementele de microclimat:
soare, aer, lumină, temperatură, umiditate, presiune
atmosferică şi raze ultraviolete.
 Clima excesivă (de deşert sau alpină)→statură mai
mică.
 Razele X şi ultraviolete în doze mici stimulează
creşterea, în doze mari o opresc.
Factorii afectiv-educativi
 Mediul familial calm, afectuos - baza dezvoltării
psihice sănătoase a copilului. Dizarmonia afectează
dezvoltarea personal socială a copilului.
 Problemele comportamentale în adolescenţă mai
frecvente la copiii din medii discordante

Exerciţiul fizic
 Activitatea fizică favorizează dezvoltarea somatica şi
motorie a copilului (activează circulaţia crescând
aportul de oxigen şi substanţe nutritive la ţesuturi).
 Metodele de evaluare a creşterii

 Aprecierea creşterii copilului - prin determinarea

periodică a greutăţii, lungimii/înălţimii şi a
perimetrelor.

 Pentru o evaluare clinică corectă se impune respectarea

următoarelor etape:
măsurători efectuate cât mai precis
 compararea cu valorile standard pentru vârstă
 evaluarea cât mai corectă a moştenirii genetice
 Creşterea ponderală
 În primele patru luni, creşterea ponderală este în medie
de 750g lunar. Creşterea ponderală este mai accelerată
în luna 2-a de viaţă, până la 1000g.
 Între lunile 5 şi 8, creşterea ponderală este mai
constantă de 500g lunar.
 În intervalul 9-12 luni sugarul - creştere lunară de 250g.
 După vârsta de 2 ani, creşterea anuală medie este sub
2000g, cu o accelerare înaintea pubertăţii.

După 2 ani, greutatea ideală a copilului poate fi aproximată

cu ajutorul formulei lui Hermann: G=2x + 9, unde G =
greutatea în kg, iar x = vârsta copilului în ani.
 Creşterea staturală
 Se măsoară cu pediometrul (poziţie culcată) în primii 2 ani
iar ulterior cu statimetrul (ortostatism).
 Creşterea staturală lunară este de 4 cm - prima lună de
viaţă, 3 cm - lunile a 2-a şi a 3-a, 2 cm în luna 4-a, din
luna 5-a - 1 an, 1 cm pe lună.
 În al doilea an de viaţă - 10-12 cm/an.
 După vârsta de 2 ani - 5-6 cm/an
 Peste vârsta de 2 ani - formula lui Geldrich: Î=80+5x,
 La dedutul pubertăţii- salt statural de 10 cm anual.
 Calcifierea cartilajelor de creştere ale oaselor→ oprirea
creşterii staturale.
 Creşterea seculară = tendinţa de creştere progresivă, cu
fiecare generaţie, a valorilor medii ale înălţimii, instalarea
mai precoce a pubertăţii şi îndepărtarea vârstei
menopauzei.
 Perimetrul cranian

 Perimetrul sau circumferinţa craniană uneşte bosele

frontale cu protuberanţa occipitală.
 Măsoară la naştere 34-35 cm
 Creşte cu 2 cm în fiecare lună în trimestru I, un cm
lunar în trimestrul II şi 0,5 cm între 6 luni şi un an.
 Circumferinţa craniană ajunge la vârsta de 1 an la 45
cm, la 5 ani la 50 cm şi la 55 cm la 15 ani.
 Diferenţele dintre sexe de 0,8-1,2 cm de la naştere, în
favoarea băieţilor, se menţin pe tot parcursul copilăriei
 Înregistrarea grafică a măsurătorilor
 După măsurarea greutăţii, lungimii / înălţimii şi a
perimetrului cranian, valorile acestora sunt înregistrate pe
hărţi de creştere corespunzătoare, în funcţie de vârsta şi
sexul copilului
 Există hărţi speciale pentru copiii cu tulburări de creştere
(sindr. Down, Turner, acondroplazie etc).
 Fiecare hartă cuprinde 7 curbe-percentile reprezentând
distribuţia greutăţii, înălţimii sau a perimetrului cranian
pentru o anumită vârstă (percentila 5-10-25-50-75-90-95
sau 3-10-25-50-75-90-97).
 Vor fi urmărite creşterea în greutate, lungime sau înălţime
până la vârsta de 20 ani şi cea a perimetrului cranian până
la 3 ani.
 Percentila 50 este mediana sau valoarea standard, 50%
dintre valorile înregistrate fiind mai mari şi 50% mai mici
faţă de aceasta.
 50% dintre copii vor avea valorile greutăţii, taliei şi ale
perimetrului cranian cuprinse între percentilele 25 şi 50,
80% între percentilele 10 şi 90 iar 90% între percentilele 3
şi 97.
 În primele 36 luni de viaţă - hărţile de creştere pentru
greutate, lungime, perimetru cranian în funcţie de vârsta
copilului şi greutatea raportată la lungime.
 Între 2 şi 20 ani - greutatea, înălţimea şi indicele de masă
corporală (IMC) în raport cu vârsta.
 La un copil sănătos, valorile obţinute prin măsurarea
greutăţii, taliei sau a perimetrului cranian se menţin în
interiorul a unu maximum două culoare de creştere
(excepţie de-a lungul primilor 2 ani de viaţă).
 Pentru nou-născuţii prematuri - se poate evita diagnosticul
eronat de faliment al creşterii prin folosirea vârstei
gestaţionale corectate
În cazul adolescenţilor - variabilitate normală în ceea ce
priveşte momentul apariţiei puseului de creştere
Analiza aspectului curbei de creştere ponderală oferă
informaţii esenţiale pentru stabilirea diagnosticului de
faliment al creşterii (când greutatea copilului se află sub
percentila 5 sau când coboară brusc două percentile).
Greutatea raportată la înălţime, situată sub percentila 5
este cel mai sigur indicator al malnutriţiei.
Statura mică
Înălţimea sub percentila 3 sau 5
 Statura mică familială:
- determinată genetic (părinţi mici de statură)
- la nivelul percentilei 3 sau 5 – ritm normal de creştere
- vârsta osoasă în concordanţă cu cea cronologică →adulţi
mici
 Hipostatura constituţională:
- statura mică cu ritm normal de creştere
- debut tardiv al pubertăţii
- vârsta osoasă mult sub cea cronologică →adult de talie
normală
 Deficitul creşterii staturale trebuie privit întotdeauna şi
ca un eventual simptom al unei boli cronice, mai ales în
sfera gastrointestinală.
 În afara deficitului hormonului de creştere, există şi alte
cauze endocrine care pot cauza o creştere staturală
nesatisfăcătoare
 Alţi indicatori ai creşterii

Raportul dintre diferite segmente ale corpului

 La naştere, capul şi trunchiul copilului sunt relativ
mari, urmând apoi o creştere progresivă a lungimii
membrelor mai ales în perioada pubertăţii.
 Proporţionalitatea poate fi apreciată prin măsurarea
segmentului inferior al corpului (distanţa dintre pube şi
podea) şi a celui superior (diferenţa dintre înălţime şi
segmentul inferior).
 Raportul dintre segmentul superior şi inferior al
corpului este de 1,7 la naştere, 1,3 la 3 ani şi 1 după
vârsta de 7 ani
Maturarea scheletului
 Vârsta osoasă - se stabileşte pe baza unei radiografii de
pumn
 Aprecierea vârstei osoase are la bază numărul,
mărimea, forma şi densitatea nucleilor epifizari.
 Vârsta osoasă se corelează bine cu etapa de dezvoltare
pubertală şi poate fi utilă în estimarea înălţimii finale.
Dezvoltarea dentiţiei
– Dentiţia copilului parcurge două etape importante:
dentiţia temporară (primară) urmată apoi de dentiţia
permanentă (secundară).
– Procesul de dezvoltare a dentiţiei cuprinde
mineralizarea, erupţia şi exfolierea.
 Mineralizarea începe în al 2-lea trimestru de sarcină şi
continuă până la vârsta de 3 ani pentru dentiţia primară şi
până la vârsta de 25 ani pentru dentiţia secundară.
 Erupţia începe în jurul vârstei de 6-8 luni cu incisivii
centrali inferiori, progresând înspre părţile laterale→ setul
complet al dinţilor primari în jurul vârstei de 2,5 ani.
- Primul dinte permanent care erupe, la vârsta de 6-7 ani,
este primul molar. Erupţia dinţilor permanenţi se încheie
în intervalul 17-22 ani, cu erupţia celui de-al treilea molar.
 Exfolirea începe în jurul vârstei de 6 ani şi se continuă
până la 12 ani.
– Erupţia dentiţiei permanente poate urma imediat după
exfoliere, sau după un interval de 4-5 luni.
• Etapele dezvoltării dentiţiei se corelează destul de slab cu
celelalte procese ale creşterii
 Se consideră că erupţia dentară este întârziată atunci
când dentiţia nu este prezentă la vârsta de 13 luni
(hipotiroidismul şi hipoparatirodismul).
 Întârzierea erupţiei dentare poate fi şi de cauză
familială sau idiopatică.
 Tulburările metabolice şi de nutriţie, bolile cronice şi
unele medicamente (tetraciclina)→ decolorări sau alte
anomalii ale smalţului dentar.
 Metode de evaluare a dezvoltării copilului
- Cunoaşterea modelului de dezvoltare normală a
sugarului şi copilului preşcolar este o necesitate pentru
fiecare pediatru.
- Evaluarea gradului de inteligenţă a copilului şcolar →
problemă mai complexă.

Aprecierea dezvoltării sugarului şi copilului preşcolar

- Test screening de evaluare a dezvoltării copilului de la
naştere până la vârsta de 6 ani→ testul Denver II (se
poate realiza o evaluare a copilului prin cuprinderea
celor patru domenii importante ale dezvoltări: personal-
social, motilitatea fină-adaptativă, limbajul şi
motilitatea grosieră).
- Observarea copilului într-o anumită perioadă scurtă de
timp, poate indica nivelul de dezvoltare atins de copil la
un moment dat comparativ cu media copiilor de aceeaşi
vârstă.
Aprecierea gradului de inteligenţă la şcolari
- Inteligenţa = capacitatea de gândire abstractă, de
adaptare la situaţii noi şi de beneficia de pe urma
experienţei proprii.
- Coeficientul de inteligenţă = raportul dintre vârsta
mentală şi cea cronologică:
QI=vârsta mentală/vârsta cronologică X 100
- Trebuie depistate tulburările de văz şi de auz, acestea
fiind adesea principala cauză a problamelor şcolare.