Sunteți pe pagina 1din 21

SELECȚIONAREA

Studenți
Craiu Maria
Cristea Iulian
Dragomir Maria Raluca
Fâșie Georgian
Spătaru Angela Aura
Tudorache Alina Florentina
Definiție
Selecţionarea este operaţiunea arhivistică de
stabilire a valorii documentar-istorice sau practice a
u.a. dintr-un fond sau colecţie arhivistică, în
vederea păstrării permanente a celor ce fac parte
din Fondul Arhivistic Naţional şi eliminarea celor
lipsite de importanţă.
Principalele principii de
selecționare sunt:
1. Principiul istorismului, ca bază a teoriei şi
practicii în stabilirea valorii documentelor,
are în vedere perspectiva folosirii acestora
în viitor, impunându-se necesitatea de a
ţine seama nu numai de punctul de vedere
al prezentului ci şi de perspectivă, când în
legătură cu noi factori documentele pot
căpăta altă însemnătate.
2. Principiului concepţiei istorice sau
al abordării istorice în aprecierea
valorii documentelor o importanţă
deosebită o au condiţiile în care
documentele au fost create, au fost
constituite în fonduri arhivistice, au
devenit izvoare documentare.
3. Principiul complexităţii ce are în vedere că
valoarea documentului să nu fie apreciată
separat, pe fonduri, ci în funcţie de realităţile
documentelor dintr-un fond cu cele ale altor
fonduri.
4. Principiul multilateralităţii pretinde ca
această apreciere să se realizeze avându-se în
vedere documentele în ansamblul fondului şi nu
în cadrul grupelor, seriilor, compartimentelor
etc.
Indiferent de cantitatea de documente care
constituie obiectul selecţionării, documentele
unui creator de fond trebuie privite ca o
componentă din sistemul documentar al
domeniului căruia îi aparţine, apreciate în
funcţie de interferenţele cu documentele altor
domenii iar fiecare în parte, ca o componentă a
sistemului de documente al instituţiei creatoare.
Criteriile de stabilire a importanței
unităților arhivistice
Criteriul cantităţii unităţilor arhivistice dintr-un
fond, normă de apreciere a importanţei unităţii
arhivistice în raport de numărul documentelor
păstrate într-un fond. În cazul în care într-un fond
s-au păstrat puţine documente, acestea n u se
selecţionează, indiferent de importanţa lor
documentară sau practică.
Criteriul caracteristicilor externe ale unităţilor
arhivistice, normă de apreciere a importanţei
unităţii arhivistice, având în vedere natura şi
calitatea suportului, filigranului,
ornamentaţiilor şi valoarea lor artistică, felul şi
forma sigiliului etc.
Criteriul frecvenţei unităţilor arhivistice,
normă de apreciere a importanţei unităţilor
arhivistice în raport de numărul documentelor
de acelaşi fel create într-o anumită perioadă de
timp. În cazul în care există categorii de
documente cu frecvenţă redusă, acestea se
păstrează chiar dacă nu prezintă importanţă
deosebită documentară sau practică.
Criteriul importanţei creatorului de fond,
normă de apreciere a valorii unităţilor
arhivistice în raport de rolul, atribuţiile şi locul
ocupat de creatorul de fond în sistemul
instituţional, de relaţiile acestuia cu alte
instituţii şi personalităţi, de implicaţiile pe care
activitatea desfăşurată de acestea le-a avut
asupra dezvoltării vieţii economice, sociale,
politice, ştiinţifice şi culturale.
Criteriul tipilogic al unităţii arhivistice, normă
de apreciere a importanţei unităţii arhivistice în
raport de caracteristicile distinctive
fundamentale ale unui document faţă de
altele, în vederea păstrării tuturor tipurilor de
documente care s-au creat de-a lungul
timpului.
Criteriul valorii practice a unităţii arhivistice,
normă de apreciere a importanţei unităţii
arhivistice în raport cu utilitatea ei social-
economică.
Criteriul vechimii unităţii arhivistice, normă
de apreciere a importanţei unităţii arhivistice
ţinând seama de perioada istorică în care a fost
creată
Particularități ale selecționării
documentele create în perioada feudală nu se
selecţionează, iar iar cele din epoca modernă
doar în cazul cu totul şi cu totul excepţionale,
cu aprobarea Arhivelor Naţionale
în cazul fondurilor neordonate şi
neinventariate, selecţionarea se efectuează în
timpul operaţiunii de ordonare
la selecţionarea documentelor din fondurile
judecătoreşti se vor avea în vedere
următoarele:
selecţionarea dosarelor de judecată se face pe
baza opisului general de dosare, iar în lista de
selecţionare vor fi menţionate numerele
dosarelor eliminate, pe ani; din dosarele
eliminate se vor opri sentinţele sau hotărârile
judecătoreşti definitive, ce se vor grupa
cronologic pe ani, şi se constutuit în noi u.a.
în cazul selecţionării fondurilor inventariate
cotele u.a. lipsite de importanţă istorică sau
practică se înscriu în inventarul model anexa nr.
12 din Normele Tehnice, iar în inventarul
fondului, la poziţiile respective, se
menţionează, în rubrica observaţii, litera S
(selecţionat)
selecţionarea u.a. pentru care există
instrumente contemporane de evidenţă se
efectuesză pe baza acestora, iar listele cu
documentele eliminate se anexează
instrumentelor contemporane de evidenţă

S-ar putea să vă placă și